1)Scopul lucrarii

Obiectul prezentei lucrări de laborator îl reprezintă determinarea coeficientului de

tensiune superficială.

2)Principiul lucrarii

Tensiunea superficială reprezintă rezultanta forţelor tangenţiale la suprafaţa liberă

a lichidului care acţionează perpendicular pe contur. Apare datorită diferenţei dintre
forţele de adeziune (forţe exercitate între molecule de natură diferită) şi forţele de
coeziune (forţe exercitate între molecule de aceeaşi natură). Această diferenţă de
intensitate face ca moleculele de la suprafaţa unui lichid, care formează stratul
superficial, să exercite o comprimare asupra lichidului – cauză din care stratul superficial
posedă o energie potenţială. Deoarece condiţia de echilibru stabil impune
minimizarea energiei potenţiale, stratul superficial tinde spre forma geometrică de
suprafaţă minimă, şi anume sfera. Forţele care acţionează pentru micşorarea suprafeţei
stratului superficial au primit denumirea de forţe de tensiune superficială.

Coeficientul de tensiune superficială σ reprezintă energia absorbită la creşterea

suprafeţei stratului superficial cu o unitate.

Ct=F/l=L/∆S (6.1)

[Ct]=N/m (6.2)

Se definesc două tipuri de tensiune superficială:

- statică (căreia îi corespunde un coeficient de tensiune superficială static), ce

caracterizează suprafaţa lichidului după ce s-a instalat echilibrul de adsorbţie;
- dinamică (căreia îi corespunde un coeficient de tensiune superficială dinamic),
ce
caracterizează suprafaţa de separare a cărei compoziţie este identică cu cea a
lichidului.

Lichidele pure au o compoziţie a stratului superficial identică cu restul lichidului,

compoziţia stratului superficial rămânând constantă în timp. Ca atare, pentru lichidele pure

1
Soluţiile de substanţe tensioactive au o compoziţie a suprafeţei de separare identică cu
restul
lichidului numai în momentul formării suprafeţei de separaţie. În momentul imediat
următor

începe adsorbţia substanţei tensioactive, ceea ce face stati dinamic .

ca c

Dintre metodele de determinare a coeficientului de tensiune superficială,

în laboratoarele de biologie se utilizează metoda picăturilor numită şi metoda
stalagmometrică. Această metodă permite determinarea unui coeficient necunoscut de
tensiune superficială al unei substanţe prin compararea acestuia cu un coeficient de tensiune
superficială cunoscut (de obicei, al apei). Experimental, se numără picăturile care se
formează la ieşirea unui tub capilar şi care corespund unui volum determinat de lichid.

Considerăm o pipetă care, la unul din capete, este prevăzută cu un tub

capilar. Presupunem că introducem în pipetă un volum cunoscut de lichid şi îl lăsăm să
curgă picătură cu picătură. O picătură se desprinde de marginea pipetei în momentul în
care greutatea sa este egală cu forţa de tensiune superficială care se opune căderii.

2*∏*r*Ct=mg , (6.4)

unde m este masa picăturii.

După curgerea sub formă de picături a întregului volum de lichid V vom fi numărat n
picături şi vom avea
(6.5)
n(2*∏*r*Ct)=nmg=pVg (6.5)
unde ρ este densitatea lichidului.

De aici putem obţine coeficientul de tensiune superficială al lichidului ca fiind

Ct=pVg/2∏rn
Ct*n/p=Vg/2∏r

Efectuând aceleaşi măsurători pentru un volum V din alt lichid al cărui coeficient de
tensiune superficială σ' îl cunoaştem şi a cărui densitate ρ' de asemenea o cunoaştem,
considerând că în momentul desprinderii picăturilor raza "gâtuiturii" este identică cu cea a
primului lichid (aici se introduce aproximaţia la care ne-am referit mai devreme când am
amintit despre precizia metodei), vom avea, după reducerea termenilor, următoarea
expresie:
2
 Ctn ct1 n
= (6.7)
P p1

De aici putem determina coeficientul de tensiune superficială pentru lichidul studiat.

3)Mod de lucru

În practica de laborator, pentru determinarea coeficientului de tensiune superficială

se foloseşte un dispozitiv denumit stalagmometru, în particular pentru lucrarea de faţă
folosindu- se stalagmometrul Traube. Acesta este format dintr-o porţiune verticală ce
conţine un rezervor, cu diviziuni atât deasupra cât şi dedesubtul acestuia, urmată
dintr-o porţiune orizontală capilară şi o porţiune finală verticală, tot capilară,
mărginită de o suprafaţă circulară plană. Stalagmometrului îi este ataşat un tub de
cauciuc prevăzut cu o pară de cauciuc cu ajutorul căreia lichidul poate fi aspirat în
stalagmometru.

Fig 6.1 Stalagmometrul Traube

Pentru lichidul de referinţă şi cel de cercetat se vor determina:

Echivalentul stalagmometric (numărul de diviziuni ale stalagmometrului
corespunzător unei picături de lichid);
Numărul de picături cuprinse între două repere.
Determinarea echivalentului stalagmometric are ca scop mărirea preciziei măsurătorii
până la zecimea de picătură.
Capul stalagmometrului se introduce într-un pahar, care conţine lichidul de referinţă
şi se aspiră lichid până la umplerea lui;
Se scoate stalagmometrul din pahar, apoi se scurge o picătură;
În momentul în care se desprinde picătura se citeşte şi se notează diviziunea până
la care ajunge lichidul;

3
 DETERMINAREA COEFICIENTULUI DE TENSIUNE SUPERFICIALĂ

Se scurge următoarea picătură şi se notează diviziunea care indică noul

nivel al lichidului din stalagmometru;
Numărul de diviziuni dintre cele două scurgeri reprezintă echivalentul
stalagmometric al lichidului (e).

Exemplu :

- în momentul desprinderii primei picături meniscul lichidului se află în

dreptul diviziunii 15, iar în momentul desprinderii celei de-a doua picături
meniscul lichidului se află în dreptul diviziunii 33. Echivalentul
stalagmometric al lichidului este 18 diviziuni, deci o diviziune reprezintă
1/18 dintr-o picătură de lichid.

Determinarea numărului de picături cuprins între două repere

Se stabilesc două repere, unul

deasupra rezervorului şi unul
dedesubtul rezervorului.
Rolul acestor repere este de a stabili un
volum constant V care este cuprins
între ele.

Fig. 6.2 Reprezentarea schematică Stalagmometrul se umple cu lichid de

a stalagmometrului Traube
referinţă până deasupra reperului
superior;

Se lasă lichidul să curgă liber, iar

când
meniscul se apropie de reperul superior se notează diviziunea în dreptul căreia
ajunge lichidul în timpul desprinderii primei picături pe care o numărăm. Ne
interesează câte diviziuni sunt deasupra sau dedesubtul reperului superior ales.
Dacă am început numărătoarea atunci când meniscul este cu a diviziuni
deasupra reperului superior

înseamnă că avem un volum cu = ea mai mare decât volumul V (presupunând că

Vsup

ultima picătură se va desprinde exact în dreptul reperului inferior). În mod similar,

dacă începem numărătoarea atunci când meniscul este cu a diviziuni sub reperul
superior înseamnă un volum cu = ea mai mic decât volumul V.
Vsup

4
 Se numără în continuare picăturile până când nivelul lichidului ajunge în
dreptul reperului inferior;
În momentul desprinderii ultimei picături pe care o numărăm, notăm, din
nou, diviziunea în dreptul căreia se află meniscul lichidului;
Ca şi mai sus, ne interesează câte diviziuni sunt deasupra sau dedesubtul reperului
inferior ales. Dacă am terminat numărătoarea atunci când meniscul este cu b
diviziuni
deasupra reperului inferior înseamnă că avem un volum cu Vinf=eb mai mic decât

volumul V (presupunând că prima picătură care a fost numărată a început să

se formeze exact când meniscul s-a aflat în dreptul reperului superior). În mod
similar, dacă terminăm numărătoarea atunci când meniscul este cu b diviziuni
sub reperul
inferior înseamnă un volum cu =eb mai mare decât volumul V.
Vinf
Cum nu se vor petrece situaţii ideale nici la reperul superior (prima picătură care a
fost numărată a început să se formeze exact când meniscul s-a aflat în dreptul
reperului superior) şi nici la reperul inferior (ultima picătură se va desprinde
exact în dreptul reperului inferior), vor trebui aplicate corecţii referitor la numărul
de picături ţinând seama de numărul de diviziuni la care se afla meniscul de
lichid faţă de reperul superior (a) şi inferior (b) şi de poziţia acestuia relativ la
repere (deasupra/dedesubt). Exemplu: a diviziuni deasupra reperului superior şi b
diviziuni deasupra reperului inferior, n picături numărate. Numărul exact de
picături corespunzător volumului V
nreal=n-e*a+e*b

Deci, din/la numărul de picături n scădem/adunăm numărul de picături care se

găsesc în diviziunile care sunt în plus/minus faţă de volumul cuprins între reperele
alese;
În acest moment avem valoarea n pentru lichidul de studiat.
Determinăm prin aceeaşi metodă şi valoarea n' (numărul de picături cuprinse în
acelaşi volum al lichidului de cercetat) pentru lichidul al cărui coeficient de
tensiune superficială σ' îl cunoaştem;
În acest moment, cunoscând pentru lichidul de referinţă (apa) valorile densităţii (ρ'=1000
3
Kg/m ) şi a coeficientului de tensiune superficială (σ'=0,073 N/m), putem afla
valoarea coeficientului de tensiune superficială pentru lichidul de studiat aplicând formula:

n*
Ct=0,073
 (6.8)

5
 DETERMINAREA COEFICIENTULUI DE TENSIUNE SUPERFICIALĂ

Numărul de picături pentru lichidul de referinţă se calculează ca medie a zece

determinări. Pentru fiecare din lichidele de studiat se fac câte zece determinări, rezultatele
urmând a fi trecute în următorul tabel:

Lichid ni ρ ρapă CTapă n apă CT A,B

A n1 =

n2 =

n3 =

B n1 =

n2 =

n3 =