Sunteți pe pagina 1din 45

Stimulatoare electrice

• Un stimul reprezintă pentru ţesut o modificare adusă în mediul în


care se află, care îl face să reacţioneze. Din factorii fizici si chimici
utilizaţi în practica medicală şi în studiul fenomenelor bioelectrice,
stimulii electrici sunt cei mai utilizaţi, deoarece prin natura lor se
apropie foarte mult de stimulii biologici naturali şi prezintă avantaje
deosebite faţă de ceilalţi:
• -nu lezează ţesuturile;
• -pot fi aplicaţi în mod repetat;
• -acţionează imediat (timp de latenţă scurt) şi direct;
• -generează excitaţii sau inhibiţii în orice tip de celulă sau ţesut;
• -pot fi măsuraţi cu precizie şi pot fi aplicaţi oricât de localizat
se doreşte (exemplu intracelular), la nivele de tensiune, curent,
viteze de variaţie, durate şi forme de undă foarte variate.
• Celulele vii şi în general ţesuturile se comportă diferit la stimulare
electronică în funcţie de intensitatea stimulului, polaritate (pentru celulă
polaritatea reprezentând stimul inhibator sau excitator, pentru ţesut
depinzând de modul de aplicare a electrozilor, etc.), durata aplicării, viteza
de variaţie a stimulului, frecvenţa de recepţie, starea fiziologică a
ţesutului. Această ultimă dependenţă este utilizată în diagnosticare, dar şi
în terapeutică pentru recuperarea funcţională.
• Pentru ca o celulă, respectiv un ţesut să se depolarizeze (excite), este
necesar ca stimulul aplicat să depăşească o anumită valoare de prag,
intensitate, respectiv tensiune liniară. Când stimulul electric (tensiune sau
curent) utilizat este impuls dreptunghiular, liniară a impulsului de durată
infinită este numită REOBAZĂ R. Caracteristica de a se depolariza un ţesut,
la valorile minimale ale excitantului electric în funcţie de durata impulsului
se numeşte CARACTERISTICĂ DE EXCITABILITATE si este specifică fiecărui
ţesut în parte. Valoarea minimală a impulsului de curent sau tensiune
variază invers proporţional cu durata impulsului (legea Weiss):
k k
I= + R ; Ti =
Ti I
R * ( -1)
R
I k
Daca - 1 = 1 , a d i c a I = 2 * R , Ti =
R R

unde k, R sunt constante (parametri ţesutului) iar caracteristica de excitabilitate este


normată pe ordonată în valoare de reobază.
• Durata minimă a stimulului electronic de amplitudine
2R care excită ţesutul este numită CRONAXIE sau TIMP
CARACTERISTIC, Cr.
• Ţesuturile care reacţionează repede au o cronaxie mică
faţă de cele ale ţesuturilor care reacţionează mai încet.
Cronaxiile muşchiului neted si ale nervilor lui sunt mai
mari decât acelea ale muşchilor scheletului şi ale
nervilor somatici. Fibrele nervoase cu un diametru mai
mare şi cu o conducere mai rapidă răspund la impulsuri
de durate mai mici decât fibrele nervoase mai subţiri şi
mai lente. Cronaxiile nervilor senzitivi sunt, în general,
egale sau foarte apropiate de cele ale nervilor motori
corespunzători. Cronaxia ţesutului de conducere
cardiac este de trei ori mai mare decât a miocardului
atrial şi ventricular.
• În cazul unei stimulări prelungite, potenţialul generator sau
potenţialul receptor creşte iniţial pînă la un nivel de vîrf şi
apoi scade, fenomen denumit adaptarea receptorilor
(acesta este caracteristic pentru potenţialul de acţiune).
• Timpul minim între două impulsuri de stimulare care
conduc la două răspunsuri distincte este numit TIMP
CRITIC. Dacă impulsurile de stimulare sunt repetate prea
rapid, fibrele nervoase, respectiv muşchii, răspund
asemănător unui stimul de aceeaşi amplitudine, dar durată
mai mare. Frecvenţa critică variază de la un ţesut la altul şi
depinde în plus şi de temperatură, oboseală, etc.
• La stimuli prelungiţi cu viteză mică de creştere, pragul de
excitabilitate al celulelor creşte. De aceea studiul
comportării ţesuturilor la stimulare se efectuează cu
impulsuri dreptunghiulare (curent sau tensiune) de
amplitudini, durate, pante şi frecvenţe reglabile
independent.
• Stimulatoarele electrice sunt generatoare de impulsuri de tensiune
constantă şi / sau curent constant, reglabile în amplitudine
(max.500V respectiv 100mA), în durată (50s – 500ms) şi în
frecvenţă (de la 0,1 Hz la 10kHz). Unele stimulatoare pot livra
impulsuri unice (singulare) sau trenuri de impulsuri de durate şi
frecvenţe reglabile.

diferite tipuri de impulsuri generate de stimulatoarele electrice şi anume:


a - dreptunghiular monofazic
b - dreptunghiular bifazic
c - trifazic
d, e , f - polifazic
g - dreptunghiular în scară monofazică
h - dreptunghiular în scară polifazică
i - treaptă variabilă
• Pentru asigurarea unei stimulări corecte se impune pe de o parte alegerea
parametrilor impulsurilor adecvat ţesutului vizat, iar pe de altă parte
menţinerea unui raport convenabil între artefactul de excitaţie şi
răspunsul propriu zis.
• Captarea impulsului de excitaţie prin electrozii de culegere
determină pe traseul afişat (vizualizat sau înregistrat) o deflexie care
precede răspunsul specific şi care este cunoscută sub numele de artefact
de excitaţie. date fiind confuziile care pot apărea în disocierea artefactului
de răspuns fie prin amplitudinea şi durata mult crescute ale acestuia faţă
de răspuns, fie chiar prin mascarea răspunsului, se impun unele măsuri de
precauţie atât în conceperea lanţului de stimulare cât şi în manipularea
lui.
• În acest sens o cale de reducere a artefactului este folosirea în lantul
de stimulare a unei unităţi de separaţie izolată faţă de masă prin
impedanţe foarte mari (reducându-se la minim capacităţile parazite faţă
de pământ). Unităţile de separaie pot fi cu transformator de impulsuri, cu
cuplaj în radiofrecventă, cu cuplaj optic.
Electrostimularea
• Electrostimularea este procedura care constă
în aplicarea pe piele a unor electrozi conectaţi
la un aparat care generează impulsuri electrice
de intensitate, amplitudine, frecvenţă şi
durată variabile. Aceste impulsuri ajung la
fibrele musculare pe care le stimulează,
generând contracţia acestora. Există mai
multe tipuri de stimulare electrică: TES ,
NMES/TENS/EMS şi FES.
• TES (stimulare electrică prag) este tipul de stimulare care se realizează pe
timpul nopţii; această modalitate de stimulare nu produce contracţie
musculară, ci creşte circulaţia sanguină şi nivelul hormonilor de creştere la
nivelul muşchilor atrofiaţi. Este folosit în tratamentul muşchilor slăbiţi
("atrofia muşchilor neutilizaţi"). Se realizează pe un termen îndelungat de
3-4 ani, după care se face o pauză şi se reia tratamentul. Este folosit
noaptea pentru dezvoltarea musculară, în timp ce corpul şi creierul se află
în repaus şi se utilizează la pacienţi cu vârsta mai mare de 2 ani. Acest tip
de stimulare vindecă câmpurile motorii, provoacă o senzaţie foarte fină, ca
o vibraţie.
• Este folosit în combinaţie cu terapiile fizice sau ocupaţionale. Rolul
acestui tip de stimulare este de a întări muşchii, ceea ce duce la
îmbunătăţirea abilităţilor funcţionale ale individului. Dezvoltarea
musculară se realizează în 3 până la 6 luni.[74]
• Efecte adverse nu există, însă eventualele probleme care apar se
datorează utilizării incorecte a acestuia: plasarea incorectă a electrozilor
duce la spasme musculare; stimularea la intensităţi prea mari determină
dureri musculare. Rar s-au raportat iritaţii ale pielii datorate electrozilor,
acestea apărând doar dacă electrodul este uzat şi dacă individul are leziuni
ale pielii.
• NMES (stimulare electrică neuromusculară) este utilizată în
timpul zilei cu supraveghere de specialitate, pentru abolirea
spasmelor musculare, creşte gama de mişcări realizabile,
reduce şi previne atrofia musculară, realizează reeducarea
muşchilor şi creşte circulaţia locală, îndepărtează durerile
minore (dureri de articulaţii, dureri musculare) şi stresul,
întăreşte muşchii, îmbunătăţeşte condiţia fizică.
• Mai este denumită EMS şi ES; tratamentul se face în timpul
zilei pentru intervale scurte de timp, tratează câmpurile
motorii şi funcţioneaza prin depolarizarea nervoasă. NMES
foloseşte curentul electric pentru a stimula muşchii prin
exerciţiu pasiv.
• Prin plasarea electrozilor pe un grup particular de muşchi,
aceştia vor răspunde la impulsurile generate prin contracţie şi
relaxare ritmică realizate de aparat.
• Când are loc contracţia musculară ca urmare a unui impuls
EMS/TENS, schimbările chimice ce au loc în muşchi sunt
similare acelora asociate cu contracţia voluntară în exerciţiul
normal.
• FES (stimulare electrică funcţională) este utilizată pentru
realizarea mişcărilor funcţionale controlate electric; tipul de
contracţie musculară este activă, activarea secvenţelor
contracţiei se face de către computer sau terapeut; aceasta
produce o mişcare funcţională, iar electrozii pot fi implantaţi
sau de suprafaţă.
• Este folosit în diverse cazuri de paralizii determinând
contracţia muşchilor afectaţi prin distrugerea motoneuronului
superior, care are loc datorită unei probleme de realizare a
conexiunii dintre creier şi măduva spinării. În astfel de cazuri,
nervul şi muşchiul inervat sunt integri, deşi nu primesc
semnale de la creier. Când nervul nu este afectat şi
motoneuronul inferior este intact, muşchiul mai poate primi
încă semnale de control şi îşi poate continua dezvoltarea. În
astfel de cazuri stimularea electrică aplicată nervului sau
muşchiului apropiat va determina contracţia musculară.
• În cele mai multe cazuri de afectare a
motoneuronului inferior, electrostimularea nu poate
fi utilizată pentru a genera o contracţie musculară,
deoarece conexiunea nerv-muşchi este afectată şi
muşchiul nu este sănătos; în acest caz există o
problemă a conexiunii între măduva spinării şi
muşchi.
• Astfel de probleme apar în radiculopatii, leziuni ale
plexurilor, leziuni nervoase, neuropatii, precum şi boli
ale joncţiunilor neuromusculare şi boli musculare.
• Prin EMG se poate determina dacă FES este o
opţiune posibilă de tratament sau nu.
• TENS (stimularea electrică nervoasă transcutanată )
este o tehnică simplă, neinvazivă, analgezică.
– La folosirea TENS sunt generate impulsuri de curent de către
un generator transmise cu ajutorul electrozilor prin suprafaţa
intactă a pielii.
– Modul convenţional de administrare TENS este de a folosi
caracteristicile electrice care activează selectiv fibrele cu
diametru mare (Aβ) fără a activa fibrele nociceptive de
diametru mic (Aδ şi C). Studiile demonstreaza ca aceasta
produce alinarea durerii
– Este folosit în mod special pentru tratarea simptomatică a
durerii acute şi cronice nemaligne, este utilizat de asemenea
în îngrijirea paleativă pentru a trata durerea cauzată de către
bolile metastatice ale osului şi neoplasmului osos.
• Cele mai raspindite teorii a modului de actiune ale TENS sunt:
– Teoria de control a „Portii Durerii” sugerează că prin stimularea
electrica a receptorilor nervosi senzoriali, un mecanism de tip „poarta”
este închis într-un segment al măduvei spinării, prevenind
transmiterea mesajelor de durere la creier şi blocarea percepţiei
acesteia.
– Teoria eliberarii de endorfine: sugerează că impulsurile de stimulare
electrica produc endorfine şi encefaline în organism. Aceste substanţe
naturale analgetice blocheaza transmiterea la creier a mesajelor de
durere, într-un mod similar tratamentul medicamentos, dar fără a
exista pericolul crearii de dependenţă sau de alte efecte secundare.
– Teoria caii inhibitoare descendente: sugerează că stimulii nocivi excita
fibrele nervoase subtiri, ducând la activarea substantei reticulare din
trunchiul cerebral. Aceasta elibereaza serotonină (un
neurotransmitator legat de satrea de bine), care la rândul său, inhibă
durerea la nivelul măduvei spinării. Pe scurt spus, "durerea inhibă
durerea."
Modularea in amplitudine si frecventa

• Un semnal alternativ (sinusoidal) se poate


exprima matematic prin următoarea expresie
u t   U sin t   
• unde:
– u este valoarea instantanee a tensiunii alternative
în funcţie de timpul t,
– U este amplitudinea acestei tensiuni,
– ω = 2πf frecvenţa unghiulară,
– iar φ faza oscilaţiilor
Modularea in amplitudine si frecventa

• Prin procesul de modulaţie se pot influenţa cei trei


parametri ai acestei oscilaţii exprimate în funcţie de
timp.
• Dacă amplitudinea U variază în ritmul semnalului
modulator, în timp ce frecvenţa şi faza rămîn
neschimbate, se obţine modulaţia de amplitudine
(MA).
• Dacă în ritmul semnalului modulator variază
frecvenţa ω = 2πf, în timp ce amplitudinea U şi faza φ
rămîn neschimbate se obţine modulaţie de frecvenţă
(MF).
Modularea in amplitudine si frecventa

• Semnalul up este modulat cu un semnal cu o


frecvenţă mult mai scăzută numit semnal modulator
um.
• Cele două semnale se aplică la intrarea unui
dispozitiv electronic neliniar care poate fi asemănat
cu un amplificator comandat în amplitudine.
• La ieşirea acestuia va apare un semnal a cărui
amplitudine variază în ritmul oscilaţiei modulatoare.
Modularea in amplitudine si frecventa

• Acest semnal este de forma:


et   E t  cos  p t
• unde E’(t) este amplitudinea modulată (care variază
în timp în ritmul semnalului modulator), iar p este
frecvenţă purtătoarei.
• Amplitudinea E’(t) poate fi scrisă
E t   E 1  m  u m t 
– unde E este amplitudinea purtătoarei
– m este gradul(factorul) de modulaţie
– um(t) este semnalul modulator
Modularea in amplitudine si frecventa

• Semnal modulat în amplitudine


Modularea in amplitudine si frecventa

• Modulaţia de frecvenţă - parametrul asupra căruia se


intervine prin modulaţie este frecvenţa purtătoarei
care variază în ritmul semnalului modulator.
• Modulaţia de frecvenţă se realizează chiar în
oscilatorul care prodice semnalul purtător. Acest bloc
este de regula un oscilator comandat în tensiune,
semnalul de comandă fiind tocmai semnalul
modulator.
Modularea in amplitudine si frecventa

a) b)

• Variaţia frecvenţei instantanee a oscilaţiilor MF în funcţie de amplitudinea


semnalului modulator:
• a) amplitudine modulatoare mare;
• b) amplitudine modulatoare mică
Modularea in amplitudine si frecventa

a) b)
• Variaţia frecvenţei instantanee a oscilaţiilor MF în funcţie de frecvenţa
semnalului modulator:
• a) frecvenţă modulatoare mică;
• b) frecvenţă modulatoare mare
• Deoarece nu există posibilitatea toxicităţii sau
supradozării, pacienţii îşi pot administra TENS
singuri şi să-şi titreze doza tratamentului în
funcţie de necesitate.
• Efectele TENS sunt rapide de la început pentru
majoritatea pacienţilor,astfel că beneficiul
poate fi obţinut aproape imediat.
• În comparaţie cu tratamentul pe bază de
medicamente de lungă durată, TENS este o
metodă ieftină de îndepărtare a durerii.
Echipamente pentru stimulare electrică neuromusculară
(NMES)

• De obicei sunt e moduri de lucru:


– TC - tren continuu: este regimul de lucru în care semnalul
elementar este repetat în mod continuu cu o frecvenţa ce poate
fi reglată manual în limitele 0 Hz – f max (500Hz...2000Hz)
– MA - semnal modulat în amplitudine:este un tren de impulsuri
elementare de frecvenţă constantă, fixate prin reglaj manual,
modulat în amplitudine cu un semnal de formă dreptunghiulară,
triunghiulară, dreptunghiulară cu front de creştere şi front de
cădere exponenţială.
– MF – semnal modulat in frecvenţă: este un tren de impulsuri
elementare de amplitudine constanta, fixată prin reglaj manual,
modulat în frecvenţă cu un semnal de formă dreptunghiulară la
care frecvenţa semnalului elementar variază prin salt de la
valoarea fixată la valoarea maximă a benzii de frecvenţă sau
variază tot prin salt de la valoarea fixată la valoarea minimă a
benzii de frecvenţă.
Echipamente pentru stimulare electrică neuromusculară
(NMES)

• Trenuri de impulsuri modulate în amplitudine: a – dreptunghiular; b – triunghiular;


c – dreptunghiular cu front de creştere exponenţial; d – dreptunghiular cu front de
creştere şi de cădere exponenţiale.
Echipamente pentru stimulare electrică neuromusculară
(NMES)

• Trenuri de impulsuri modulate


în frecvenţă:
• a) – dreptunghiular cu variaţia
frecvenţei semnalului
elementar de la valoarea
fixată la valoarea maximă a
benzii de frecvenţă;
• b) – dreptunghiular cu variaţia
frecvenţei de la valoarea
fixată la valoarea minimă a
benzii de frecvenţă;
• c) – triunghiular cu variaţia
liniară a frecvenţei semnalului
elementar de la valoarea
fixată la valoarea maximă a
benzii de frecvenţă;
• d) – triunghiular cu variaţia
liniară a frecvenţei de la
valoarea fixată la valoarea
minimă a benzii de frecvenţă
Echipamente pentru stimulare electrică neuromusculară
(NMES)

• Schema bloc a unui echipament pentru NEMS

Generatorul de forma de undă elementară-GFE


Generatorul de forma de undă modulatoare- GFM
Blocul modulator in amplitudine – BA
Blocul modulator in frecventa – BF
Selectorul de moduri de lucru – SEL
Amplificator – A
Unitatea de iesire - UE
Echipamente pentru electropunctura
• Acupunctura este o concepţie despre interacţiunile funcţionale dintre
stucturile dermei şi cele interne organismului uman, iar în sensul direct al
cuvîntului se referă la stimularea unor puncte determinate pe suprafaţa
pielii
• Punctele de acupunctura sunt numite puncte active pe derma şi sunt
dispuse de-a lungul a 14 trasee numite meridiane şi care au legaturi între
ele prin linii şi puncte de conexiune.
• Meridianele sunt legate funcţional de principalele organe interne.
• Datorită proprietăţilor sale electrice deosebite, punctul activ este denumit
şi punct electrodermic.
• A aparut astfel ideea de a se acţiona direct asupra punctelor active
utilizând curenţi electrici de joasa frecvenţă.
• Procedeul se numeste electropunctură sau electroacupunctură.
• Face parte din metodele reflexoterapice, având ca loc de actiune
punctele(zonele) dureroase reflexe, care sunt identice cu punctele de
acupunctura în proporţie de 80%
Echipamente pentru electropunctura
• Pentru stimulare se utilizează curentul continuu sau alternativ cu diferite forme de
unda (sinusoidal, dreptunghiular, impulsuri exponenţiale). Curentul alternativ este
preferat curentului continuu datorită faptului ca are o adâncime de patrundere
mai mare în ţesuturi şi efecte mai bune de excitare.
• Forma de unda optima este impulsul pozitiv dreptunghiular, urmat de un impuls
negativ exponential (fig. 1a).
• Datorită acestei forme de undă sarcinile electrice injectate într-un sens, de o
polaritate, sunt egale cu sarcinile injectate, în sens opus (de impulsul cu polaritate
inversă)
• In acest fel nu are loc o acumulare de sarcini în ţesut.

Fig.1a Fig.1b
Echipamente pentru electropunctura

*functionarea explicata la curs!!!

• Schema bloc a unui echipament pentru electropunctura


Echipamente pentru electropunctura

• Blocul de explorare (BE) sesizează variaţii ale rezistenţei


electrice între electrodul de explorare şi electrodul de
referinţă la deplasarea electrodului de explorare pe tegument.
• Între electrozi se injectează un curent constant, care pe
rezistenţa dermală este convertit într-o tensiune ce se aplică
la intrarea unui amplificator diferenţial.
• Tensiunea de la ieşirea amplificatorului este afişată pe un
instrument şi totodată comandă un convertor tensiune
frecvenţă.
• Sarcina convertorului este un difuzor care semnalizează
acustic plasarea electrodului de explorare pe punctul activ,
prin mărirea frecvenţei semnalului acustic emis.
Echipamente pentru electropunctura

• Blocul de măsurare(BM) măsoară tensiunea


impulsului dreptunghiular, curentul mediu injectat de
impulsul dreptunghiular şi frecvenţa impulsurilor
elementare în trenul de impulsuri.
• În componenţa aparatului sunt incluse şi două surse
de alimentare: una pentru alimentare cu tensiuni
stabilizate a blocului de explorare şi a celor două
blocuri de terapie şi alta o sursă flotantă ce asigură
tensiunile stabilizate pentru alimentarea blocului de
măsură.
Principii fizice ale TENS
• Caracteristicile electrice ale TENS sunt alese cu privire la activarea
selectivă a grupelor diferite de fibre nervoase pentru că produc
efecte analgezice diferite.
• Un dispozitiv TENS standard produce un domeniu de căi posibile
prin care curenţii pot fi transmişi astfel încât este important de
revăzut principiile activării fibrei nervoase.
• Fibrele nervoase de diametru mare cum sunt Aβ şi Aα au praguri
joase de activare la stimuli electrici în comparaţie cu
corespondentele lor de diametru mic (Aδ şi C).
• Amplitudinea curentului necesară pentru a excita o fibră nervoasă
scade odată cu creşterea duratei impulsului şi a frecvenţei sale.
• Durate ale impulsurilor de 10-1000μs determină cea mai bună
separare (şi sensibilitate) a amplitudinii impulsurilor necesară
pentru activarea selectivă a fibrelor aferente de diametru mare,
de diametru mic şi a fibrelor eferente motorii.
• Astfel, pentru a activa fibre de diametru mare (Aβ) fără a activa
fibrele nociceptive de diametru mic (Aδ şi C) trebuie selectaţi
curenţi de intensitate mică, frecvenţa mare (10-250 p.p.s.) cu
durate ale impulsurilor între 10-1000 μs.
• Crescând durata impulsului se va determina activarea fibrelor
de diametru mic la amplitudini joase ale impulsului.
• În practică este dificil de prevăzut natura exactă şi distribuţia
curenţilor când traversează suprafaţa intactă a pielii datorită
impedanţei complexe şi neomogene a ţesutului.
• Totuşi, întrucât pielea are o impedanţă mare, la frecvenţa
impulsurilor folosite de către TENS este probabil că şi curenţii
vor rămâne superficial stimulând fibrele nervoase cutanate şi
nu fibrele nervoase musculare şi viscerale aflate în profunzime.
• În plus, diferite dispozitive TENS folosesc o varietate de forme
de undă ale impulsurilor. În majoritatea cazurilor, acestea pot fi
împărţite în forme de undă monofazice şi bifazice.
• În condiţii fiziologice normale, creierul generează senzaţia de
durere prin procesarea informaţiei nocive ce provine de la
receptori, cum este lezarea tisulară.
• Pentru ca informaţia nocivă să ajungă la creier trebuie să
treacă printr-o metaforică "poartă a durerii" localizată la
nivelurile inferioare ale sistemului nervos central. În termeni
fiziologici, poarta este formată de către sinapsele excitatorii şi
inhibitorii ce reglează fluxul de informaţie nervoasă din
sistemul nervos central.
• Această "poartă a durerii" este deschisă de către evenimente
nocive ce au loc la nivelul sistemului nervos periferic.
• Poarta durerii poate fi închisă prin activarea
mecanoreceptorilor de către "depolarizarea pielii". Acest
lucru generează activitate în fibrele Aβ aferente, care inhibă
transmisia informaţiei nocive.
• Această închidere a "porţii durerii" are ca rezultat scăderea
informaţiei nocive care ajunge la creier, reducând senzaţia de
durere.
• Catodul este acela care excită
axonul, astfel că acesta este
plasat aproape de anod pentru a
preveni blocajul transmiterii
nervoase datorat hiperpolarizarii.
• Dispozitivele care folosesc forme
de undă bifazice cu scurgere de
curent zero vor alterna catodul şi
anodul între cei 2 electrozi.
Scurgerea de curent zero poate
preveni creşterea concentraţiilor
de ioni de sub electrozi,
prevenind reacţiile alergice ale
pielii datorită concentraţiilor Activarea fibrelor folosind TENS
polare.
Activarea fibrelor Aβ aferente
Modele de impulsuri pentru
dispozitivele TENS
Diagrama schematică a caracteristicilor la ieşire a unui dispozitiv TENS standard
(vedere topografică)
- Fiecare linie verticală reprezintă un impuls
- Scala de control a intensităţii (I) reglează amplitudinea curentului impulsurilor
individuale;
- Scala de reglare a frecvenţei (F) controlează frecvenţa impulsurilor transmise
(pulsuri pe secundă=p.p.s);
- Scala de control a duratei impulsului (D) reglează durata fiecărui impuls.
Durata de activare a fibrelor nervoase Forme de undă ale impulsurilor folosite în TENS

Forma de undă a impulsurilor asimetrice bifazice


folosite în TENS
Tipuri de TENS

• TENS Standard
– Scopul Tens Standard este de a activa selectiv fibrele Aβ de
diametru mare fără a activa în acelaşi timp fibrele de
diametru mic Aδ şi C (legate de durere) sau fibrele
musculare eferente. Dovezi din studiile pe animale şi
oameni susţin ipoteza conform căreia TENS standard
produce analgezie segmentală cu o declanşare şi închidere
rapidă şi care este localizat pe dermatom.
– Teoretic, impulsurile de curent de frecvenţă mare şi
intensitate scăzută sunt cele mai eficace pentru activarea
selectivă a fibrelor de diametru mare, deşi în practică acest
lucru va fi obţinut ori de câte ori utilizatorul TENS afirmă că
simte o parestezie confortabilă la locul aplicării electrozilor.
• În timpul folosirii TENS standard curenţii sunt de obicei transmişi între 10-
200 p.p.s., şi 100-200μs cu o amplitudine a pulsului titrată pentru a
produce o parestezie puternică, confortabilă şi nedureroasă.
• Întrucât fibrele cu diametru mare au perioadele de refracţie scurte pot
genera impulsuri nervoase la frecvenţe înalte.
• Aceasta înseamnă că sunt mult mai capabile să genereze salve de
impulsuri nervoase de frecvenţă înaltă când sunt percepuţi curenţi de
frecvenţă mare.
• Astfel, vor fi produse baraje aferente mai mari în fibre nervoase de
diametru mare când sunt folosite frecvenţe înalte (10-200p.p.s.).
• Modelul transportului impulsului este de obicei continuu, deşi TENS
standard poate fi obţinut de asemenea prin transmiterea impulsurilor în
"cascadă" sau "trenuri" şi acest lucru a fost descris de unii autori ca TENS
pulsat sau cascadat (Walsh, 1997; Woolf şi Thompson, 1994).
• Este posibil ca TENS standard şi TENS cascadat să producă efecte similare
când sunt folosite la un nivel puternic dar confortabil fară a fi însoţite de
spasme musculare
• TENS de tip acupunctură (AL-TENS)
– AL-TENS ar trebui să fie definit ca o inducţie a fazelor contracţiilor
musculare forţate dar nedureroase ale miotoamelor legate de originea
durerii.
– Scopul AL-TENS este de a activa selectiv fibrele de diametru mic (Aδ
sau grupul III) care se ivesc dintre muşchi (ergoreceptori) prin inducţia
contracţiilor fazice ale muşchiului. Astfel, TENS este transmis prin
punctele motorii pentru a activa fibrele eferente Aα care generează un
spasm fazic muscular, ceea ce determină activitatea ergoreceptorilor.
– Pacienţii raportează discomfort când sunt folosite impulsurile de
frecvenţă joasă pentru a genera spasme musculare astfel încât sunt
preferat de folosit cascade de impulsuri.
– Probele sugerează că AL-TENS produce analgezie extrasegmentală într-
un mod similar aceluia sugerat pentru acupunctură.
– Totuşi, există o contradicţie în folosirea termenului "AL-TENS"; este
descris ca folosirea TENS în punctele de acupunctură independent de
activitatea musculară.
Activarea selectivă a grupului de fibre eferente I (GI)
• TENS intensiv
– Scopul acestui tip de TENS este de a activa fibrele aferente cutanate
Aδ de dimensiuni mici prin transportul stimulului la nivelul nervilor
periferici de la nivelul locului dureros la o intensitate care este tolerată
de către pacient.
– Astfel, stimulul este transportat la locul dureros sau pachetul nervos
principal aflat la locul durerii folosind curenţi de înaltă frecvenţă şi de
joasă intensitate care sunt suportabili de către pacienţi.
– Întrucât TENS intensiv acţionează în parte antiiritant poate fi
administrat doar pentru o perioadă de timp scurtă, dar se poate
dovedi a fi util pentru proceduri chirurgicale minore cum ar fi
bandajarea rănilor şi îndepărtarea suturilor.
– Activitatea indusă în fibrele aferente Aδ cutanate de către TENS s-a
dovedit a produce un blocaj periferic al activităţii aferente nociceptive
şi o analgezie segmentală şi extrasegmentală
– Relaţia teoretică între frecvenţa pulsului, durată şi model poate fi
afectată întrucât curenţii urmează calea rezistenţei minime prin
ţesutul subcutanat.
– Astfel, în practica clinică este utilizată o apropiere de tip experienţă şi
eroare prin care pacienţii reglează amplitudinea, frecvenţa şi durata
curentului pentru a produce rezultatele dorite.
• Raportul pacientului privind
senzaţia produsă de către TENS
este modul cel mai simplu de
evaluare a tipului fibrelor active.
• O parestezie electrică puternică
nedureroasă este mediată de
către fibrele aferente de diametru
mare şi o parestezie electrică
moderat-dureroasă este mediată
prin folosirea fibrelor aferente de
diametru mic.
• Prezenţa unei contracţii
musculare fazice puternice şi
nedureroase poate excita Activarea fibrelor Aδ aferente
ergorecentorii musculari.