Resurse Climatice Din Dobrogea Lungu Marius PDF

CUPRINS
CAPITOLUL 1 - Introducere
1.1. Istoricul cercetărilor climatice din Dobrogea
1.2. Precizarea scopului lucrării
1.3 Structura lucrării
CAPITOLUL 2 - Harta bază şi fondul de date
2.1 Harta bază cu staţiile meteorologice
2.2. Fondul de date utilizat
CAPITOLUL 3 - Clima Dobrogei
3.1. Aspecte generale
3.2. Factorii genetici ai climei
3.2.2. Factorii climatogeni fizico-geografici
3.2.3. Factorii climatogeni dinamici
3.3. Caracteristicile principalelor elemente climatice
3.3.1. Temperatura aerului
3.3.1.1. Temperatura medie anuală
3.3.1.3. Temperaturile minime absolute
3.3.1.4. Temperatura medie a lunii iulie
3.3.1.5. Temperaturile maxime absolute
3.3.1.6. Amplitudinea de temperatură medie anuală
3.3.1.7. Variaţia anotimpuală a temperaturii aerului
3.3.2. Umezeala aerului
3.3.3. Nebulozitatea
3.3.4. Durata de strălucire a Soarelui
3.3.5. Precipitaţiile atmosferice
3.3.6. Vântul
CAPITOLUL 4 - Resursele climatice din Dobrogea
4.2. Resurse climatice energetice
4.2.1. Potenţialul solar din Dobrogea
4.2.1.1. Aspecte generale
4.2.1.2. Noţiunea de potenţial energetic solar şi modul de calcul al acestuia
4.2.1.3. Durata de strălucire a Soarelui şi radiaţia globală în Dobrogea
4.2.1.4. Principalii parametri ai radiaţiei nete în Dobrogea
4.2.1.5. Estimarea energiei solare convertite în Dobrogea
4.2.1.6. Concluzii finale
4.2.2. Potenţialul eolian din Dobrogea
4.2.2.1. Scurt istoric al valorificării potenţialului eolian în Dobrogea
4.2.2.2. Noţiunea de potenţial energetic eolian şi modul de
calcul al acestuia
4.2.2.3. Evaluarea potenţialului eolian din Dobrogea
4.2.2.4. Utilizarea potenţialului eolian în Dobrogea şi condiţii de
amplasare a centralelor eoliene
4.2.2.5. Estimarea energiei eoliene convertite pe teritoriul Dobrogei
4.3. Potenţialul climato-turistic al Dobrogei
4.3.1. Aspecte generale
4.3.2. Impactul principalelor elemente climatice
asupra activităţilor turistice
4.3.2.1. Nebulozitatea.
4.3.2.2. Frecvenţa şi intensitatea precipitaţiilor
4.3.2.3. Temperatura aerului
4.3.2.4. Vânturile
4.3.3. Evaluarea potenţialului climatic al Dobrogei pe
baza indicelui climatic balnear şi a indicelui climato-turistic
4.3.3.1. Indicele climatic balnear (I.C.B)
4.3.3.2. Indicele climato-turistic (I.C.T)
4.3.4. Concluzii finale
4.4. Resurse climatice pentru agricultură
4.4.2. Relaţia dintre resursele climatice şi cerinţele
climatice ale principalelor plante de cultură din Dobrogea
4.4.2.1. Floarea soarelui
4.4.2.2. Grâul
4.4.2.3. Porumbul
4.4.2.4. Studiu de caz – Legătura dintre condiţiile climatice şi
producţia de struguri din podgoria Murfatlar, în perioada 1976-2000
4.4.2.5. Studiu de caz – Analiza plantaţiei de kiwi de la Ostrov din
Perioada
2005-2006
RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010
1. Introducere
Dobrogea este localizată în partea sud-estică a României,

aproximativ între 27°20' şi 29°41' longitudine estică şi respectiv 43°43' şi
45°27' latitudine nordică.
Principalele unităţi geomorfologice ale Dobrogei sunt reprezentate
prin: Delta Dunării în nord-est, Complexul lagunar Razim (Razelm) în
prelungirea sudică a Deltei, Podişul Dobrogei de Nord, în care se remarcă
Munţii Dobrogei (Măcinului) în partea de nord-vest, Podişul Dobrogei
Centrale şi Podişul Dobrogei de Sud.
1.1. Istoricul cercetărilor climatice din Dobrogea

Dobrogea este pământul românesc intrat foarte devreme în lumina
cunoaşterii, şi ca atare una din zonele geografice ale ţării despre care
deţinem informaţii importante.
Primele indicii asupra climei Dobrogei şi a ţărmului Marii Negre le
întâlnim la Herodot (sec.V î.Hr.), în descrierile cu caracter istoric şi
geografic pe care le-a făcut acestor ţinuturi, în perioada ce a urmat înfiinţării
primelor colonii de către negustorii greci, în locurile unde ţărmul a oferit
condiţii prielnice.
La începutul sec. I d.Hr., Ovidiu, poetul roman exilat la Tomis,
cetatea cea mai înstărită de pe ţărmul răsăritean al Dobrogei, în operele
„Tristele” şi „Ponticele”, vorbeşte mult despre aspectele climei locului.
Multe din versurile sale se refera la „frigul cel cumplit”, stăpân „tot timpul
peste an”, la „Pontul ars de ger”, la apele Istrului, atât de îngheţate încât se
putea traversa râul cu piciorul. De asemenea, şi marea îngheţa în fiecare
iarna, poetul fiind impresionat de corăbiile prinse-n gheaţa groasă. Interesant
pentru noi este ca Ovidiu încearcă sa dea o explicaţie acestor năprasnice
fenomene de îngheţ, afirmând ca „marea îngheaţă dat fiind apropierea de noi
a Ursei Mari”. Vântul (Boreu - cum îl numeşte) de acolo sufla, „Şi din
vecinătate îşi ia puterea sa / Pe când austral vine arareori pe-aice, / din
miazăziua caldă abia puţin sufla”. Despre zăpadă spune că era îngheţată de
„crivatul sălbatic”, „Nu s-a topit cea veche şi vine alta noua / Şi-n multe
părţi rămâne ornat din doua ierni”. Tot de la Ovidiu aflam ca vântul era atât
de puternic încât dezgolea case şi surpa la pământ turnurile înalte.
Ovidiu, venind pe ţărmul estic al Dobrogei dintr-o ţară sudică, cu

clima mult mai caldă, e posibil să fi exagerat în privinţa fenomenelor
caracteristice iernilor dobrogene. Totuşi, din descrierile sale desprindem cu
certitudine, existenţa în acea perioada în Dobrogea, a unei clime mai reci
decât cea actuala, şi în acelaşi timp, mai uscată.
Din sec. I d.Hr. şi până în sec. XIX, informaţiile referitoare la
aspectele climei Dobrogei sunt destul de sumare şi la intervale mari. Astfel,
1
în anul 454, Short semnalează o seceta foarte mare în Asia Mica; în anul
766, Paul Diac şi Funk menţionează în Tracia o mare seceta ce a urmat unei
ierni nemaiauzit de grea (la 1 oct. îngheţând toate râurile chiar şi marea şi
Dardanelele). Anii 994, 999, 1000, 1035 ar fi fost foarte secetoşi în Europa
Orientală, după spusele lui Wenger, râurile ar fi secat în întregime.
Din studiile lui Nicolae Topor aflam că în anul 1462, luna iunie a
fost caldă şi secetoasă, „arşiţa moleşea şi slăbea caii lui Mohamed Sultan
care înainta contra lui Vlad Ţepeş”. Vara anului 1475 este însă una foarte
ploioasă, după cum reiese din citatul următor: „Marele Sultan, deşi de 49 de
ani, suferea de podagra şi vara lui 1475 fiind foarte ploioasă îi făcea rău,
astfel ca amâna expediţia contra lui Ştefan Vodă pentru primăvara anului
următor.”
Ştefan C. Hepites, dând dovadă de pasiune şi perseverenţă deosebită,
a pus bazele unei reţele de staţii meteorologice în Dobrogea, Muntenia şi
Moldova. Tot el a introdus pentru prima dată efectuarea observaţiilor
meteorologice în mod sistematic, din oră în oră, între orele 06 şi 22, zilnic,
începând cu anul 1878.
Prin studiile întocmite, primele cu caracter ştiinţific, unele dintre ele
cu referire concretă la Dobrogea, Ştefan C. Hepites şi-a adus o contribuţie
remarcabilă la dezvoltarea cercetărilor climatice din ţara noastră. Dintre cele
referitoare la clima Dobrogei amintim „Clima Sulinei după observaţiunile
meteorologice de la 1876 la 1880”, „Clima Sulinei”, „Seceta în Dobrogea în
1896”, „Climatologia litoralului român al Marii Negre”.
Din primele doua decenii ale secolului trecut, nu deţinem decât
informaţii sumare şi sporadice asupra climatului dobrogean. Reţinem astfel
ca la 9 iunie 1901, între Galaţi şi Macin, „a fost un adevărat potop”, iar în
perioada 1901-1902 a fost secetă, ceea ce a determinat suspendarea
lucrărilor agricole de primăvară, după cum ne spune Nicolae Topor. De
asemenea, în 1910 în Dobrogea a fost secetă şi aceasta în contrast cu restul
teritoriului ţării. În iunie 1915, în Dobrogea s-au semnalat ploi abundente,
celelalte regiuni ale ţării suferind de secetă.
Primul război mondial a întrerupt şirul observaţiilor la majoritatea
staţiilor meteo din Dobrogea, reactivarea acestora făcându-se succesiv după
1920.
În deceniile trei şi patru ale secolului trecut, preocupări deosebite
privind Dobrogea, le-a avut în special Constantin Brătescu. Printre
numeroasele sale studii, publicate majoritatea în Analele Dobrogei se afla şi
câteva referitoare la clima Dobrogei cum ar fi: „Iarna anului 1928-1929 la
Constanţa” apăruta în 1930 şi „Contribuţiuni la cunoaşterea Coastei de
Argint şi a ţării fără iarnă – Batova” apărută în 1937. „Clima Dobrogei”
publicată în 1926 reprezintă înmănuncherea tuturor preocupărilor sale
privind climatul dobrogean.
2
În aceeaşi perioadă, C. Dissescu publică „Uraganul din Dobrogea de

la 29-30 august 1924”,
„Repartiţia şi variaţia nebulozităţii în România” (apărută în 1933),
„Seceta din vara anului 1928” şi altele.
Alţi cercetători care şi-au adus contribuţia la studiul climei României
şi implicit a Dobrogei au fost Constantin Donciu „Perioadele de uscăciune şi
secetă în România” , apăruta în 1928 şi C. Ioan „Indicele de ariditate în
România” apăruta în 1929.
În primii ani după cel de al doilea război mondial a avut loc o
reorganizare a reţelei meteorologice, staţiile şi posturile meteo fiind
amplasate în mod uniform pe teritoriul Dobrogei. Aparatele şi instrumentele
folosite sunt instalate în platforme meteorologice standard, conform
instrucţiunilor O.M.M..
În deceniile şase şi şapte ale secolului trecut, o serie de cercetători îşi
aduc o contribuţie însemnată la studierea climei Dobrogei. Astfel, C. Donciu
publică „Evaporaţia în R.P.R.”, „ Variaţii ale circulaţiei aerului la sol, în
sudul R.P.R.” - 1958, „Contribuţii la caracterizarea climei R.P.R.” apăruta în
anul 1959.
Cercetările teoretice şi practice întreprinse de Nicolae Topor au fost
materializate în numeroase publicaţii referitoare la aspectele climatice ale
ţării noastre şi cu referire la clima Dobrogei. Exemple: „Problema secetelor
în R.P.R.” (1946), „Climatele R.P.R.” (1957), „Regimul vânturilor în
R.P.R.” (1960), „Ani ploioşi şi secetoşi în R.P.R.” (1963) şi multe altele.
Alţi cercetători cu însemnate contribuţii în cercetarea climei tarii şi a
Dobrogei au fost:
- C. Sorodoc („Cauzele ciclogenezei deasupra vestului Mării Negre
în intervalul 21-23 iunie 1960”;
- Ştefan Stoenescu („Câteva date noi pentru caracterizarea sumară a
climei Dobrogei”-1958, "Particularităţi ale regimului temperaturii şi
umezelii aerului din zona litoralului românesc al Mării Negre" -1965);
- D. Ţîştea („Câteva consideraţii privind influenţa Mării Negre
asupra regimului temperaturii aerului în zona de SE a teritoriului RPR"-
1965”, „Scurtă caracterizare a climei Dobrogei cu referire specială la zona
de litoral” - 1967, " Condiţiile meteorologice ale aeroterapiei pe litoralul
românesc al Mării Negre” - 1972.);
- Gheorghe Neamu („Regimul îngheţurilor în Dobrogea”-1971,
„Clima Dobrogei”-1972, "Profile topoclimatice în Delta Dunării" -1972.)
- M. Frimescu şi V. Creţeanu („Studiul ionizării naturale a aerului la
Mangalia şi Sinaia” -1964.)
- H.Andriţoiu şi I. Ciocoiu („Regimul radiativ al litoralului
romanesc”-1965)
- E. Teodoreanu şi Gh. Davidescu („Evoluţia elementelor
meteorologice în spaţiul microclimatic într-un profil topoclimatic la
3
Mahmudia”-1969)
- E. Dumitrescu („Frecvenţa precipitaţiilor atmosferice pe litoralul
romanesc al Mării Negre” -1972.)
- O. Neacşa („Unele particularităţi climatice ale litoralului românesc
al Mării Negre”-1974)
- I. Patachie şi Gh. Călinescu („Umezeala relativă a aerului în
Dobrogea”-1974)
- Ioan Bucşă (Studiu relativ la apariţia „epidemică” a hemoragiilor
digestive superioare si corelaţiile cu unele fenomene meteorologice şi geo-
fizice - în colaborare cu dr. I. Dumitrescu de la Spitalul Unificat din
Constanţa şi dr. Emilia Ţifrea de la Centrul Naţional de Astronomie şi
Cercetări Spaţiale - « Chirurgia », vol. XXI, nr.11/1972 ;
Menţionez faptul că acest studiu referitor la tendinţa „epidemică” de
hemoragii digestive, precum şi corelarea lor cu Soarele şi unele fenomene
meteorologice, apare prima dată în literatura de specialitate.
- Ioan Bucşă („Clima litoralului romanesc al Mării Negre” - Facultatea de
Geografie, Universitatea Bucureşti, 1974).
- Ioan Bucşă ( „Clima Dobrogei” - teza de doctorat - Facultatea de Geologie
- Geografie, Universitatea Bucureşti, 28 aprilie 1980)
- Ioan Bucşă („Aspecte legate de determinarea radioactivităţii naturale a
aerosolilor cu ajutorul măsurătorilor beta-globale” - Simpozionul ştiinţific
«Probleme de radioprotecţie la extracţia şi prelucrarea minereurilor radioactive
», Stâna de Vale, 8-9 octombrie 1981;
- Ioan Bucşă şi I.F. Mihăilescu („Caracteristici ale regimului eolian din
Dobrogea” - Congresul Naţional de Geografie, 03 august 1984);
- Ioan Bucşă („Dicţionarul geografic al jud. Constanţa” - capitolul « Clima »
- Editura Academiei R.S.R.);
- Ioan Bucşă, I.F. Mihailescu şi D. Costea („Contribuţia la cunoaşterea
influenţei Mării Negre asupra regimului temperaturii aerului din Dobrogea de
Sud- «Universitatea Alex. I. Cuza » Iaşi, Seminarul Geografic "D. Cantemir",
11-12 noiembrie 1995);
- Ioan Bucşa, I.F. Mihailescu, N. Andreiaşi, V. Torică („Fenomene climatice
de risc din Dobrogea” - Academia Română, Institutul de Geografie - Sesiunea
de comunicări « 125 de ani de la înfiinţarea Societăţii Române de Geografie »,
Bucureşti, 19 mai 2000);
- V. Torică („Rolul climei în peisajul Dobrogei de Sud” - publicată în 2000 )
- V. Torică („Regimul umezelii relative a aerului între anii 1965-2000” –
publicată în 2002;
- V. Torică („Observaţii privind seceta din Dobrogea de Sud 1965-2000” -
publicată în 2002;
- V. Roventa („Monografia bazinului vestic al Mării Negre” – INMH, 1972)
- V. Roventa şi Ion Păun („Determinarea curenţilor marini de suprafaţă
funcţie de viteza vântului” – I.N.M.H., 1978);
4
- V. Roventa şi Ion Păun („Variabilitatea gradului de agitaţie a mării la

Constanţa în ultimii 25 ani” - INMH 1983);
- Ion Păun („Unele aspecte privind prognoza vântului pe litoralul românesc
cu referire specială la briză” - Universitatea « Al. Ioan Cuza » Iaşi, 1987)
- Ion Păun („Ghid pentru prognoza elementelor meteorologice” – I.N.M.H.,

2001);
- V. Roventa, S. Pinelis, I. Păun („Estimarea intensităţii şi duratei furtunilor
din NV-ul Mării Negre” - Sesiunea Ştiinţifică a Institutului de Marină « Mircea
cel Bătrân» Constanţa, 1987);
- S. Pinelis („Experimentarea unor metode de producere a ceţii în condiţiile
litoralului românesc” – INMH, 1979)
- S. Pinelis, V. Roventa, A. Spiridon („Estimarea coeficientului de amestec
turbulent din stratul limită al atmosferei în zona de vest a Mării Negre” - «
Studii şi Cercetări Meteorologice »,1979);
- S. Pinelis, M. Petrescu, V. Roventa („Estimarea variaţiilor advective,
individuale şi locale ale temperaturilor în zona litoralului” – I.N.M.H., 1988);
- M. Fraţilă, S. Pinelis („Criterii de evaluare a prognozelor de vânt” - 1994);
- S. Pinelis („Ceaţa - condiţii de producere, indicaţii de prognoză.
Particularităţi ale fenomenului în Dobrogea şi NV-ul Mării Negre” - I.N.M.H.,
2001)
Preocupări deosebite privind riscurile climatice din România,
inclusiv din Dobrogea, le-au mai avut Octavia Bogdan şi Niculescu Elena –
ex. «Riscurile climatice din România», 1999 – aceasta este o lucrare extrem
de valoroasă sub aspectul cercetării ştiinţifice, un adevărat tratat de
climatologie a fenomenului de risc, dar şi un volum de date concrete,
utilizabile mai departe în cercetarea climatologică aplicată.
1.2. Precizarea scopului lucrării

Scopul principal al prezentei lucrări este acela de a cunoaşte sub
toate aspectele şi în profunzime principalele resurse climatice de pe
teritoriul Dobrogei.
Pentru aceasta nu numai că s-a analizat întregul fond de date de la
staţiile meteorologice şi posturile pluviometrice reprezentative, dar s-au şi
elaborat reprezentări grafice corespunzătoare fiecărui parametru (de risc sau
resursă climatică) precum şi interpretări ale datelor în funcţie de structura şi
funcţionarea subsistemelor din Dobrogea.
În elaborarea acestei lucrări eforturile personale au fost uşurate de
accesul la fondul de date al Centrului Meteorologic Regional Dobrogea,
Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie din Bucureşti, de
colaborarea cu membrii colectivului de cercetare din Laboratorul de
Aerodinamică şi Ingineria Vântului de pe lângă catedra de Hidraulică şi
Protecţia Mediului din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti,
5
membrii colectivului de cercetare din cadrul centrului viticol Murfatlar

Constanţa, de datele existente în cadrul Centrului de Cercetări Costiere
pentru Protecţia Mediului din Facultatea de Geografie, Universitatea
Bucureşti.
1.3 Harta bază cu staţiile meteorologice

Pentru realizarea unei imagini cât mai complete şi apropiate de
realitate asupra resurselor şi riscurilor climatice din Dobrogea, s-au adunat
date brute meteorologice de la 18 staţii situate în spaţiul analizat (figura
1.1). În momentul de fata, pe teritoriul Dobrogei funcţionează un număr de
15 staţii meteorologice care pot fi grupate în patru categorii, daca ţinem cont
de condiţiile geografice în care sunt amplasate. Astfel, patru dintre ele -
Sulina, Gura Portiţei, Constanta şi Mangalia sunt staţii tipice de litoral, cinci
staţii - Tulcea, Gorgova, Sf. Gheorghe, Jurilovca şi Mahmudia sunt
amplasate în delta, cinci staţii - Corugea, Harsova, Medgidia, Adamclisi,
Cernavoda sunt amplasate pe anumite forme de relief de pe intinsul
podişului dobrogean, şi mai exista staţia meteo. Gloria, amplasata pe
Platforma Marina Centrala, în Marea Neagra. De asemenea, au mai fost
folosite date meteorologice de la alte trei staţii, care ulterior au fost
desfiinţate ( Valu lui Traian, Horia, Chilia Veche).
In cele ce urmează voi prezenta pe scurt, amplasamentul şi
programul de observaţii ale fiecărei staţii meteorologice din Dobrogea.
Staţia meteorologică Sulina, a fost înfiinţată în anul 1857, fiind cea
mai veche staţie meteorologică din Dobrogea, şi una dintre cele mai vechi
din ţară. Valorile observaţiilor efectuate, devin certe abia din anul 1868,
până la aceasta data măsurătorile făcându-se cu intermitenţă şi în condiţii
nesatisfăcătoare. Din anul 1875, observaţiilor pluviometrice li s-au adăugat
mereu noi tipuri de observaţii, ajungându-se la programul complet pe care îl
efectuează astăzi. Până în l939, a funcţionat pe lângă Comisia Europeana a
Dunării, mai întâi pe malul stâng, apoi pe malul drept al braţului Sulina. În
1939, Institutul Meteorologic Central înfiinţează o staţie meteo, sinoptică
foarte apropiată de cea veche. Aceste doua staţii au funcţionat în paralel
până
6
Figura 2.1
în 1944, când staţia veche îşi încetează activitatea. În perioada 1944-
1960 s-au efectuat zilnic, observaţii sinoptice şi trei observaţii climatologice
(8,14,20) asupra tuturor elementelor şi fenomenelor meteo. Din 1960 s-au
introdus patru observaţii climatologice (1,7,13,19), ca de altfel în toată
reţeaua meteorologică din ţara noastră. Prin noul amplasament al staţiei, la
aproximativ 6 km de oraşul Sulina, pe un dig înconjurat de apele întinse ale
deltei, dig având o altitudine de 3 m, s-au creat condiţii prielnice introducerii
de noi observaţii şi măsurători specifice suprafeţei acvatice. Valorile
obţinute din observaţii meteorologice, sunt transmise direct la sediul C.M.R.
Dobrogea, prin telefon mobil. În final se poate afirma faptul că Sulina
posedă unul din cele mai lungi şi mai omogene şiruri de observaţii
meteorologice din ţara noastră.
Staţia meteorologică Constanţa, a fost înfiinţată în iulie 1885, era
amplasată la o distanţă de 120 m de ţărmul mării şi la o altitudine de 32 m.
Din octombrie 1891 până în iulie 1939, cu unele întreruperi, a funcţionat în
incinta portului, apoi a fost mutată la Radiofar, aici funcţionând fără
7
întrerupere până în 1955. Din acest an, până în aprilie 1969, a funcţionat pe
str. Fr. Engels nr. 29, platforma meteo, fiind mult mai redusă, era amplasată
exact pe marginea falezei. De la 1 mai 1969, funcţionează pe actualul
amplasament, platforma meteo, fiind completă şi aşezată la 50 m distanţă de
marginea falezei, la o altitudine de 12,5 m. Este staţia cu cel mai amplu
program de activitate, pe lângă măsurători şi observaţii sinoptice orare,
observaţii climatologice (1,7,13,19), se efectuează măsurători radiometrice,
observaţii vizuale asupra mării, la care se adaugă unele observaţii cu
caracter temporar, cerute de Institutul de Meteorologie şi Hidrologie. În
perioada 1965-1992 a funcţionat în cadrul Staţiei Meteorologice Constanţa
şi Laboratorul de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului, care, începând
cu 1990, a fost preluat de Agenţia de Protecţie a Mediului Constanţa.
Staţiile Sulina şi Constanţa intră în fluxul internaţional de date
meteo, şi transmit lunar telegrama OMM.
Staţia meteorologică Mangalia, a fost înfiinţată în august 1937, dar
în perioada 1933-1937 s-au efectuat totuşi observaţii şi măsurători
pluviometrice. În perioada 1933-1965 a fost mutată de mai multe ori, dar
întotdeauna la distanţe mici de linia ţărmului. Din 1965 funcţionează pe
actualul amplasament, la 10 m distanţă de ţărm, cu altitudinea de 6 m. În
cadrul ei s-au efectuat programe de observaţii sinoptice şi climatologice, şi
observaţii şi măsurători asupra mării. În perioada 1966-1969, s-a efectuat
chiar şi program radiometric prin transferarea acestei activităţi de la staţia
meteorologică Constanţa - Palas, care s-a desfiinţat. În prezent funcţionează
aici şi o staţie meteorologică automată.
Staţia meteorologică Jurilovca, funcţionează din anul 1953 în
interiorul comunei, apoi din 1973, în actualul local, la marginea comunei, pe
partea stângă a şoselei care duce în localitatea 6 Martie. Altitudinea
reliefului pe care este amplasată platforma meteorologică, este de 37,65 m,
în jurul acesteia fiind un câmp deschis şi plat. În prezent, în urma
reorganizării activităţii de meteorologie la nivelul întregii ţări, a fost
cuprinsă în categoria de staţii care efectuează program de 16 observaţii pe
zi. Influenţa suprafeţelor lacustre ale complexului Razim asupra uscatului
înconjurător, este bine redată de valorile elementelor meteorologice,
înregistrate la această staţie.
Staţia meteorologică Sfântu Gheorghe, a fost înfiinţată în anul 1942,
dar observaţii sistematice şi complete sinoptice şi climatologice se
efectuează din 1964, când s-a amenajat o platformă meteorologică,
reprezentativă şi s-a construit localul în care funcţionează şi astăzi. Acestea
sunt amplasate pe malul braţului Sf. Gheorghe, la cca. 450 m distanţă de
ţărmul mării. Altitudinea platformei este 1,43 m cea mai mică, în comparaţie
cu celelalte staţii dobrogene. În prezent efectuează program de 16 observaţii
pe zi.
8
Staţia meteorologică Gorgova, a fost înfiinţată în anul 1954, fiind

amplasată în interiorul sectorului deltaic, pe malul drept al braţului Sulina,
între acesta şi lacul Gorgova la sud. Altitudinea staţiei este 27,80 m. Este
cea mai reprezentativă staţie în ceea ce priveşte redarea elementelor
meteorologice, tipice Deltei Dunării. În prezent efectuează program de 16
observaţii pe zi.
Staţia meteorologică Tulcea, a fost înfiinţată în anul 1947, pe un loc
plat situat între malul drept al braţului Tulcei şi dealurile Tulcei la sud-est
(dealul «La Monument»). Altitudinea terenului respectiv, care mulţi ani a
servit şi ca aeroport « Aviasan », este 33 m. Până în anul 1973 se efectuau
observaţii complete de climatologie, şi sinoptică, pe baza acestora
asigurându-se şi protecţia meteorologică a navigaţiei aeriene. În 1974, s-a
reluat efectuarea observaţii climatologice şi sinoptice pe locul vechiului
amplasament al staţiei, construindu-se un nou local tot pentru staţia
meteorologică. În prezent este dotată cu staţie meteo, automată.
Staţia meteorologică Corugea, a fost înfiinţată în anul 1953,
funcţionând pentru puţin timp în comuna Casimcea, apoi pe amplasamentul
actual, la marginea localităţii Corugea, pe un teren plat înconjurat de dealuri.
Are o altitudine de 219,20 m, fiind astfel singura staţie din Dobrogea
amplasata la peste 200 m altitudine. Din şirul valorilor înregistrate la acesta
staţie, până în prezent, se poate trage concluzia că la Corugea se ating cele
mai pronunţate extreme de pe întinsul Dobrogei. Cauzele principale sunt în
primul rând amplasamentul platformei meteorologice, pe patul unei forme
depresionare de relief, dealurile din jur împiedicând circulaţia normală a
aerului şi o altă cauză este altitudinea sa, mai ridicată decât a celorlalte staţii
meteorologice dobrogene. În prezent efectuează program de 16 observaţii pe
zi.
Staţia meteorologică Hârşova, a fost înfiinţata în aprilie 1953, mai
întâi în interiorul localităţii, apoi pe actualul amplasament construit la
marginea de sud-est a Hârşovei, pe un câmp deschis, cu o altitudine de
37,51 m. În cadrul ei s-a efectuat program complet sinoptic şi climatologic.
În prezent efectuează program de 16 observaţii pe zi, şi a fost dotată cu
staţie meteo, automată.
Staţia meteorologică Medgidia, a fost înfiinţată în mai 1950, la
început în oraş, apoi pe versantul sudic al văii Carasu, la întâlnirea acestuia
cu interfluviu, unde s-a construit actualul amplasament al staţiei. Platforma
meteorologică, este amplasată la 64,05 m altitudine. Staţia are program
complet (24 ore de observaţii), este dotată în prezent cu staţie meteo,
automată şi efectuează program agrometeorologic. Tot aici, funcţionează în
prezent unul dintre cele şapte radare meteorologice, care au fost instalate în
ţara noastră în cadrul programului SIMIN.
Staţia meteorologică Adamclisi, a fost înfiinţată în 1956. Platforma
meteorologică, este amplasată pe un câmp larg deschis, având o altitudine
9
de 158 m. Programul de observaţii al staţiei este complet şi se efectuează

aici şi observaţii agrometeorologice, datorită amplasării staţiei în plină zonă
agricolă a Dobrogei de Sud. În prezent este dotată cu staţie meteo, automată.
Staţia meteorologică Gura Portiţei, a fost înfiinţată în aprilie 1985,
este o staţie de coastă maritimă. Platforma meteorologică, are altitudinea de
2 m, fiind situată pe o fâşie de pământ între Marea Neagră şi Lacul Goloviţa
ce face parte din complexul lacustru Razim-Sinoe. De la înfiinţare
efectuează program complet de observaţii sinoptice şi climatologice. Între
anii 1985-1992 s-au efectuat aici observaţii hidrologice marine pentru Staţia
Hidrologică Marină Constanţa, şi între anii 1988-1989, observaţii
evaporimetrice, pentru Staţia Hidrologica Constanţa. În prezent este dotata
cu staţie meteo, automată.
Staţia meteorologică Cernavodă, a fost înfiinţată în iunie 1985, este
o staţie de deal, amplasată pe versantul nordic al văii Carasu, la o altitudine
de 87,17 m. Între anii 1985-1990, a avut în subordine şi Laboratorul de
Supraveghere a Radioactivităţii Mediului Cernavoda, preluat în 1990 de
Agenţia de Protecţie a Mediului Constanţa. În prezent efectuează program
de 16 observaţii pe zi.
Staţia meteorologică Gloria, a fost înfiinţată în anul 1988, în urma
unei Decizii Ministeriale. Scopul înfiinţării a fost asigurarea protecţiei
meteorologice a lucrărilor de prospectare, forare şi extragere a ţiţeiului şi
gazelor naturale din zona vestică a Mării Negre. La început a fost amplasată
pe platforma de foraj marin Gloria care a avut iniţial rolul de prospectare. La
11 august 1997 a fost reamplasată pe Platforma Fixa Centrală de Producţie
Gloria, la 100 m de primul amplasament, unde funcţionează şi în prezent.
Efectuează program complet de observaţii meteo, şi observaţii de hidrologie
marină.
Staţia meteorologică Mahmudia, înfiinţată în iulie 1992, este
amplasată la 1,5 km vest de localitatea Mahmudia în Podişul Dobrogei de
Nord, pe Dealul Beştepe, la altitudinea de 167,53 m. În prezent este dotată
cu staţie meteo, automată.
În acelaşi local cu Serviciul Regional de Prevedere a Vremii şi cu
Staţia Meteorologică Constanţa, a funcţionat până în anul 2002 şi
Observatorul Aerologic, în cadrul căruia se efectuau radiosondaje. Prin
intermediul acestora se urmărea variaţia elementelor meteorologice pe
verticală, până la 20-25 km altitudine, sau chiar mai sus. Datele astfel
culese, erau utile în întocmirea prognozelor de scurtă durată, şi în protecţia
meteorologică a navigaţiei aeriene.
Reţeaua de staţii meteorologice este completată în momentul de faţă, cu
un număr de 23 posturi pluviometrice, 13 în judeţul Constanţa şi 10 în judeţul
Tulcea, unde se fac observaţii asupra fenomenelor climatice. Aceste posturi îşi
aduc o contribuţie valoroasă la îmbogăţirea volumului de date, necesar
caracterizării condiţiilor meteo-climatice de pe teritoriul Dobrogei şi a
10
deservirii cât mai eficiente a întregii sale activităţi economico-sociale. În

momentul de faţă sunt amplasate posturi pluviometrice la Agigea, Amzacea,
Chirnogeni, Cobadin, Dobromir, Independenţa, Lipniţa, Mihai Viteazu,
Negru Vodă, Pecineaga, Peştera, Pantelimon, Siliştea, în judeţul Constanţa.
De asemenea, în judeţul Tulcea există posturi pluviometrice la Altân-Tepe,
Cerna, Dăeni, Dorobanţu, Greci, Isaccea, Niculiţel, Peceneaga, Topolog şi
Zebil , figura 2.1.
În afara unităţilor meteorologice amintite şi a căror activitate este în
curs de desfăşurare, de-a lungul anilor, pe teritoriul Dobrogei au mai
funcţionat şi alte staţii meteorologice, pentru perioade mai lungi sau mai
scurte, în localităţile Cataloi, Mihail Kogălniceanu, Valu lui Traian,
Basarabi, Tuzla (unde a funcţionat şi un radar meteorologic), Isaccea,
Mircea Vodă, Babadag, Constanţa - Palas, Constanţa-Farul Verde (la
capătul digului). Funcţionarea temporară a acestor staţii meteorologice a fost
impusă de necesitatea unor studii şi cercetări asupra climei locale, utile
pentru agricultură, navigaţia aeriană sau maritimă, etc.
1.4. Fondul de date utilizat

Pentru elaborarea diferitelor părţi ale acestei teze de doctorat, s-a
utilizat un număr foarte mare de date brute rezultate pe baza observaţiilor,
măsurătorilor şi înregistrărilor efectuate asupra diverşilor parametrii
meteorologici caracteristici teritoriului Dobrogei. Aceste observaţii,
măsurători şi înregistrări au fost realizate la cele 18 staţii meteorologice şi
23 de posturi pluviometrice existente în regiunea analizată.
După cum s-a mai arătat, datele utilizate la elaborarea diferitelor
părţi ale lucrării, au fost obţinute fie direct, fie de la institute, laboratoare,
primării sau staţiuni de cercetare specializate care, la rândul lor, utilizează şi
prelucrează date brute.
Astfel, în cadrul lucrării de faţă, pentru realizarea unei prezentări a
particularităţilor climatice generale din Dobrogea, a fost analizat regimul
lunar şi anual al principalelor elemente climatice (temperatura aerului,
precipitaţiile atmosferice, vântul, nebulozitatea etc.) pe baza datelor
rezultate din observaţii şi măsurători efectuate la staţiile meteorologice şi la
posturile pluviometrice în perioada 1965 – 2005 (1985-2005 pentru Chilia,
Cernavodă şi Gura Portiţei; 1992 – 2005 pentru Mahmudia şi 1988-1997
pentru staţia Horia).
În vederea caracterizării riscurilor climatice, s-au folosit atât datele
furnizate de staţiile meteorologice şi posturile pluviometrice (în special
pentru studiul ploilor torenţiale), dar şi date preţioase furnizate de I.N.M.H.,
I.R.C.M. şi primăriile localităţilor dobrogene (pentru estimarea obiectivă a
pagubelor provocate de aceste fenomene climatice de risc).
Pentru evaluarea resurselor climatice, s-au analizat atât datele
meteorologice din perioada 1965-2005, dar şi studiile şi informaţiile oferite
11
de primării, Centrul Viticol Murfatlar (podgorie pentru care s-a elaborat un

studiu de caz referitor la influenţa unor factori climatici asupra producţiei de
struguri), I.R.C.M., Centrul de Cercetări Costiere şi Protecţia Mediului din
cadrul Facultăţii de Geografie din Bucureşti (pentru analiza potenţialului
eolian din Dobrogea), Centrul de Informare Turistică „INFO LITORAL”,
Centrul de Informare Turistică Tulcea. Pe baza acestor date s-a putut estima
potenţialul climatic pentru diferitele sectoare ale economiei dobrogene. În
funcţie de valorile obţinute pentru potenţialul eolian şi solar s-a putut face şi
o estimare a energiei convertite pentru întreg teritoriul Dobrogei. În cazul
potenţialului eolian, estimarea s-a făcut în funcţie de tipul de instalaţie
utilizat (cu ax orizontal sau vertical), iar în cazul potenţialului solar, pentru
2
estimarea energiei convertite (în kwh/m ) s-a avut în vedere atât radiaţia
globală dar şi radiaţia netă.
Pentru elaborarea hărţilor (pe care sunt redate arealele relativ
omogene ale principalilor parametrii studiaţi) s-a realizat interpolarea
valorilor medii prin metoda geostatică kriging (ordinary kriging, Programul
Surfer), folosind modelul variogramei liniare fără pepită şi prag,
corespunzător datelor relativ egal repartizate spaţial. Pentru o rezoluţie mai
bună a izoliniilor calculate şi trasate grafic au fost folosite funcţii spline
cubice din acelaşi program, menţionat anterior. În ţinutul montan din nord-
vestul Dobrogei, la această scară mică a teritoriului analizat, zonarea
altitudinală climatică, expoziţia faţă de Soare, precum şi microclimatul nu
au putut fi luate în consideraţie în trasarea izoliniilor. Hărţile astfel obţinute
au fost ulterior prelucrate prin programul de grafică CorelDraw. De
asemenea, trebuie menţionat că hărţile astfel obţinute, în cadrul acestei teze
de doctorat, reprezintă aproximaţii ale realităţii bazate pe datele şi poziţia
punctelor de observaţie utilizate. O densitate superioară a acestora,
îndeosebi în zona litorală nordică, va duce cu siguranţă la îmbunătăţirea
reprezentării lor.
12
2. Clima Dobrogei

Teritoriul Dobrogei se individualizează pregnant, fiind cea mai caldă,
cea mai uscată şi, între unităţile naturale de dealuri şi câmpie, cea mai
vântoasă regiune a ţării.
Dobrogea, prin poziţia geografică pe care o ocupă în sud-estul
României, între Marea Neagră (la est) şi Lunca Dunării (la vest şi nord), prin
complexitatea structurii suprafeţei active, peste care se suprapun influenţele
marilor centri barici de acţiune (ciclonii mediteraneeni şi pontici,
anticiclonii Azoric, Scandinav şi Euro-Asiatic), se caracterizează prin cel
mai tipic climat temperat-continental din România.
Acest tip de climă are trăsături asemănătoare cu cele ale stepei Ucrainei
din nordul Mării Negre, ca şi cu cele ale Podişului Prebalcanic din sud, faţă
de care se constituie într-o zonă de tranziţie.
Individualitatea climatică a Dobrogei este rezultatul interacţiunii
complexe, dar specifice, a factorilor climatogeni radiativi, fizico-geografici
şi dinamici.
2.2. Factorii genetici ai climei

2.2.1. Factorii climatogeni radiativi. Asigură cantităţi mari de energie
solară ca urmare a poziţiei geografice favorabile (situarea sudică
determinând unghiuri mai mari ale înălţimii Soarelui deasupra orizontului,
iar cea estică o nebulozitate mai mică), altitudinilor mici, reliefului relativ
uniform, proximităţii Mării Negre şi circulaţiei dominant vestice din
troposfera mijlocie (la nivelul TA 500 mb).
Datele înregistrate la staţia meteorologică Constanţa (tabelul 2.1) atestă
potenţialul radiativ ridicat al Dobrogei (în special al zonei litorale), care se
2 2
cifrează la circa 125 kcal/cm an (122,94 kcal/cm an la Constanţa).
Distribuţia teritorială a sumelor medii ale radiaţiei globale prezintă,
desigur, unele diferenţieri legate de variaţiile transparenţei atmosferice
(nebulozitate, ceaţă, pâclă), dar ele sunt puţin semnificative. În schimb,
distribuţia temporală cunoaşte variaţii periodice şi neperiodice
considerabile. În regim anual, cele mai mici sume medii lunare de radiaţie
globală se înregistrează în decembrie (luna solstiţiului de iarnă, cu cel mai
mic unghi al înălţimii Soarelui deasupra orizontului şi cu cea mai mare
nebulozitate), iar cele mai mari, în iulie (cu înălţimi încă mari ale Soarelui şi
cu nebulozitate redusă). La Constanţa, suma medie înregistrată în luna
2
decembrie (2,98 kcal/cm ) reprezintă doar 16,82% din cea aferentă lunii
2
iulie (17,71 kcal/cm ).
13
Tabelul 2.1
2
Sumele medii lunare şi anotimpuale ale radiaţiei globale (kcal/cm ) la
Constanţa (1965-2005)
Unitate de măsură Unitate de măsură

2 2
Lunile anului kcal/cm Anotimpul kcal/cm %
Ianuarie 3,67
Februarie 5,33 IARNA 11,98 9,70
Martie 8,59
Aprilie 12,18
Mai 16,30 PRIMĂVARA 37,07 30,20
Iunie 17,45
Iulie 17,72
August 15,49 VARA 50,66 41,20
Septembrie 11,54
Octombrie 7,61
Noiembrie 4,08 TOAMNA 23,23 18,90
Decembrie 2,98
Anual 122,94 122,94 100,00
Variaţiile neperiodice din timpul unui an sunt, de asemenea, importante.
Astfel, în anul 1980, caracterizat printr-o frecvenţă mare a timpului noros şi
acoperit, radiaţia globală înregistrată la Constanţa a fost de numai 108,29
2
kcal/cm , iar în anul 1990, cu o frecvenţă mare a timpului senin, a atins
2
141,54 kcal/cm .
2.2.2. Factorii climatogeni fizico-geografici. Se evidenţiază prin
prezenţa celor două tipuri esenţiale de suprafaţă activă: marină şi
continentală. Suprafaţa activă continentală este relativ uniformă, dar nu total
lipsită de particularităţi apte să inducă modificări locale destul de importante
în valorile şi regimurile unor elemente meteorologice. Astfel, partea nord-
estică a Dobrogei, reprezentată de Delta Dunării, constituie o suprafaţă
activă, cu caracteristici ambivalente, care alternează atât în spaţiu (grinduri,
mlaştini şi suprafeţe acvatice întinse), cât şi în timp (suprafeţele uscate
extinzându-se la ape mici, iar cele acvatice, la ape mari). Nici uscatul
propriu-zis nu este foarte omogen, la o analiză mai detaliată. Dobrogea de
Nord corespunde unui lanţ montan vechi, puternic peneplenizat din
paleozoic până în prezent. La nord de linia tectonică Peceneaga-Camena,
persistă munţii reziduali ai Măcinului sau Pricopanului, dispuşi pe direcţia
NV-SE sub forma unor culmi şi vârfuri cu înălţimea maximă de 467 m (Vf.
Greci). Ei se continuă spre est cu Podişul Niculiţel şi Dealurile Tulcei, ale
căror altitudini oscilează între 300 şi 150 m. Spre sud, se desfăşoară Podişul
Babadagului, al cărui relief vălurit înclină dinspre vest (400-300 m
14
altitudine) către est (200-100 m). Partea cea mai joasă a Dobrogei de Nord,
Câmpia litorală Razelm, este acoperită, în bună măsură, de apele
complexului Razim-Sinoe, cu adâncimi mici (2-3 m) şi martori de
scufundare (Popina, Grădiştea, Bisericuţa).
Dobrogea Centrală, la sud de linia tectonică Peceneaga-Camena,
corespunde, în linii mari, Podişului Casimcei, care înclină lin dinspre nord-
vest (400-300 m) către sud-est (100 m), fiind drenat, în mare parte, de râul
cu acelaşi nume.
Dobrogea de Sud este o regiune de platformă, cu interfluvii plane sau
larg vălurite şi altitudini cuprinse între 200 m (în vest) şi 100 m (în est). Se
disting trei subunităţi: Podişul Medgidia, cu altitudini între 170-100 m şi un
nivel freatic ridicat, din cauza Canalului Dunăre – Marea Neagră; Podişul
Cobadin-Negru Vodă, foarte vălurit, cu numeroase forme carstice şi cu
câteva areale endoreice; Podişul Oltina, puternic fragmentat cu numeroase
canioane (canarale) şi limanuri fluviatile.
Litoralul propriu-zis este foarte jos în secţiunea nordică (între 0 şi 4 m)
şi sensibil mai înalt (cca. 100 m) în partea sudică.
Marea Neagră constituie, la rândul ei, cel de-al doilea tip fundamental de
suprafaţă activă, care are, prin modul diferit de încălzire şi răcire, prin faptul
că este o sursă permanentă de evaporare, prin modificările pe care le aduce
presiunii atmosferice şi caracteristicilor vântului, nebulozităţii şi
precipitaţiilor etc., influenţe deloc neglijabile asupra genezei condiţiilor
climatice specifice Dobrogei. Desigur, bazinul Mării Negre nu poate fi
considerat drept suprafaţă activă a Dobrogei. Dar proximitatea unei atât de
întinse suprafeţe acvatice nu poate rămâne fără consecinţe asupra climei
dobrogene. Iar aceste consecinţe sunt mult mai reduse decât ar fi fost de
aşteptat, din cauza predominării circulaţiei vestice, caracteristică
latitudinilor medii.
2.2.3. Factorii climatogeni dinamici. Reprezentaţi prin circulaţia
generală a atmosferei, dar, la scară locală, şi prin circulaţiile termobarice de
tip briză, joacă, de asemenea, un rol important în geneza climei, conferind
Dobrogei o individualitate distinctă. Astfel, circulaţia vestică sau zonală are,
deasupra regiunii cercetate, o frecvenţă de circa 45%, iar circulaţia tropicală,
cu cele două variante ale sale (maritimă şi continentală), de 15%. Acestora li
se adaugă circulaţia polară (30%) şi circulaţia de blocare (10%). Cele patru
forme sau categorii principale de circulaţie atmosferică sunt determinate de
principalii centri barici ai regiunii sinoptice naturale europene (Anticiclonul
Azoric, Depresiunea Islandeză, Anticiclonul Euro-Siberian, Depresiunile
Mediteraneene), cărora li se adaugă, cu o pondere mult mai mică, acţiunea
Anticiclonului Groenlandez, a Anticiclonului Scandinav, a Anticiclonului
Nord-African şi a Depresiunii Arabe.
Iarna, câmpul baric mediu, caracterizat printr-o depresiune barică amplă,
centrată deasupra Islandei, un anticiclon puternic dezvoltat în estul Europei
15
şi Asia, un altul în regiunea Azorelor şi o zonă depresionară în Marea

Mediterană, determină în troposfera inferioară o circulaţie dinspre nord-est,
care aduce, în Dobrogea şi celelalte regiuni extracarpatice ale ţării, aer polar
continental şi arctic, cu temperaturi reduse şi precipitaţii slabe. În situaţiile
sinoptice când Depresiunea Mediteraneană înaintează spre Balcani, iar
anticiclonul din estul Europei se intensifică, aerul cald şi umed tropical este
pulsat la înălţime către nord-est, ceea ce face ca în zona de contact cu aerul
polar continental deosebit de rece, adică în sud-estul României, să se
producă ninsori abundente şi viscole violente.
Vara, deasupra Europei, se extinde într-o măsură mult mai mare
Anticiclonul Azorelor şi se diminuează Depresiunea Islandeză. În estul
extrem, acţionează Depresiunea Sud-Vest-Asiatică. Acest câmp baric mediu
favorizează advecţia aerului polar oceanic de origine atlantică. Deplasarea
fiind relativ lentă, aerul respectiv ajunge în Dobrogea, după ce interacţiunea
cu suprafeţele survolate l-au transformat, mărindu-i temperatura şi
diminuându-i umezeala.
Cele două tipuri mari de circulaţie dominantă în cele două semestre (rece
şi cald) ale anului joacă un rol important în formarea contrastelor climatice
sezoniere al Dobrogei.
Modul specific în care se combină cele patru categorii de factori genetici
determină valorile şi regimurile fiecărui element meteorologic în parte,
astfel că ansamblul acestora, împreună cu fenomenele meteorologice
caracteristice generează, la scară multianuală, un sistem climatic care
deosebeşte Dobrogea de toate celelalte regiuni ale ţării.
2.3. Caracteristicile principalelor elemente climatice
Regimul principalelor elemente climatice reflectă ansamblul factorilor
genetici ai climei, care imprimă caracteristici locale distincte.
2.3.1. Temperatura aerului
Temperatura aerului reprezintă unul dintre cei mai importanţi parametri
ce contribuie la variabilitatea în timp a vremii, fiind influenţată de fluxul de
radiaţii solare, circulaţia generală a atmosferei, relief etc. Temperatura
aerului prezintă oscilaţii legate de factorii astronomici şi oscilaţii legate de
circulaţia atmosferică.
Cunoaşterea variaţiilor temperaturii aerului, privind valorile diurne,
lunare, anuale şi multianuale, duce la o evidenţiere a particularităţilor
climatice ale Dobrogei, putându-se indica cele mai favorabile situaţii şi
locuri pentru diverse scopuri practice. Aceasta se poate realiza, în primul
rând, prin compararea valorilor medii pe diferite intervale de timp,
considerate drept indici climatici de bază a valorilor extreme, a frecvenţelor
de producere.
Din analiza datelor privind temperatura aerului, parametrul
temperaturilor medii lunare multianuale din Dobrogea oferă posibilitatea
concretă de evidenţiere a caracteristicilor elementare ale zonei cercetate.
16
2.3.1.1. Temperatura medie anuală. În perioada 1965-2005 a fost de cca.

11°C pe latura de vest (Cernavodă 10,9°C, Hârşova 10,9°C) şi de peste
11°C pe cea de nord-est (Tulcea 11,0°C, Gorgova 11,2°C, Chilia Veche
11,1°C) şi de est (Sulina 11,6°C, Sfântu Gheorghe şi Gura Portiţei 11,4°C,
Tuzla 11,2°C, Constanţa 11,7°C, Agigea 11,3°C şi Mangalia 11,5°C)
(tabelul 2.2; figura 2.1).
Tabelul 2.2
Mediile lunare şi anuale ale temperaturii aerului (°C) în Dobrogea (1965-
2005)
Staţia Alt.
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual
meteo (m)
Constanţa 13 0,8 1,8 4,7 10,0 15,6 20,2 22,4 22,1 18,1 13,2 7,8 3,0 11,7
Mangalia 6 1,3 2,0 4,6 9,6 15,0 19,6 21,8 21,6 18,0 13,0 7,8 3,6 11,5
Medgidia 70 -0,4 1,0 4,7 10,5 16,1 20,2 22,0 21,2 17,1 11,7 6,2 1,6 11,0
Hârşova 38 -1,2 0,4 4,7 10,9 16,7 20,6 22,3 21,5 17,3 11,4 5,4 0,9 10,9
Adamclisi 159 -0,7 0,7 4,5 10,3 15,9 19,8 21,8 21,1 17,1 11,5 5,9 1,5 10,8
Tulcea 33 -1,5 0,1 4,5 10,6 16,5 20,6 22,7 21,9 17,4 11,6 6,4 1,4 11,0
Sulina 3 -0,2 -0,4 3,9 9,6 15,7 20,5 23,0 22,8 19,2 13,7 7,9 2,8 11,6
Sfântu
5 -0,3 0,6 4,0 9,7 15,8 20,5 22,9 22,2 18,2 12,6 7,5 2,6 11,4
Gheorghe
Gorgova 7 -1,4 0,1 4,2 10,7 16,7 20,9 23,1 22,1 17,6 11,7 6,5 1,6 11,2
Chilia
8 -1,4 0,2 4,6 10,7 16,6 20,7 22,8 22,0 17,5 11,7 6,5 1,5 11,1
Veche
Figura 2.1
17
Dacă se ia în considerare şi temperatura medie anuală de la Sulina-

Dig, situată la circa 6 km depărtare de ţărm, în largul mării, de 11,6°C, ca şi
cea de la Platforma Gloria situată la 30 km depărtare de ţărm, de 12,0°C, se
remarcă două aspecte mai importante. În primul rând, cel mai mare potenţial
termic după temperaturile medii anuale din regiune se realizează în lungul
regiunii litorale de nord, pe platforma continentală aflată la mici adâncimi,
care înmagazinează căldura vara şi o cedează iarna, întreţinând valori mai
ridicate decât pe restul uscatului dobrogean.
În al doilea rând, gradienţii termici anuali se reduc de la nord
(Sulina-Dig 11,6°C şi Platforma Gloria 12,0°C) la sud (Mangalia 11,2°C),
ceea ce arată că acest potenţial este mai mare pe litoralul de nord al Mării
Negre şi nu pe cel de sud, cum se cunoştea până în prezent.
În interiorul uscatului dobrogean, mediile anuale ale temperaturii
aerului se reduc de la sud, de la peste 10,5°C (Adamclisi şi Medgidia 11°C,
Basarabi 10,9°C), spre nord, sub 10°C (Corugea 9,7°C) şi chiar sub 9°C pe
culmile deluroase cele mai înalte din nord, concomitent cu creşterea
altitudinii şi a influenţei continentale.
În secolul trecut, fluctuaţiile circulaţiei generale a atmosferei au
generat abateri importante faţă de mediile anuale, pozitive sau negative, de
1-2°C. Astfel, în anii cei mai călduroşi, cele mai mari temperaturi medii
anuale determinate de valurile de căldură tropicale persistente au fost de
peste 12°C. Aşa a fost cazul anilor 1936 (Mircea Vodă, 12,0°C, Basarabi
12,3°C şi Constanţa 12,4°C) şi 1951 (Mangalia 12,4°C, Cernavodă şi Tulcea
12,5°C).
De asemenea, cele mai mici temperaturi medii anuale au fost de
9,5°C. Este cazul anilor: 1933 (Mircea Vodă 8,8°C, Basarabi 9,0°C,
Mangalia 9,2°C, Constanţa 9,5°C), 1942 (Tulcea 9,5°C, Sulina 9,7°C) şi
1944 (Cernavodă 9,9°C) etc.
Asemenea valori medii anuale ale temperaturii aerului, care se abat
cu 1-2°C de la media multianuală, constituie riscuri climatice specifice
teritoriului dobrogean, care reprezintă teritoriul peste care se interferează,
iarna, mase de aer rece de origine polară sau arctică din nord şi nord-est cu
mase de aer cald tropical-continental din sud, sud-vest şi sud-est, de origine
nord-africană, mediteraneană şi asiatică.
Valorile medii multianuale estompează foarte mult valoarea
abaterilor termice respective din fiecare an, datorită calculelor statistice de
mediere a lor.
Ele sunt mult mai accentuate în cursul anului, cu deosebire iarna,
ceea ce arată că variabilitatea neperiodică a climei este mult mai mare în
acest sezon.
În cursul anului, valorile medii lunare pun în evidenţă specificul
proceselor de încălzire şi răcire, determinate de diferenţierile teritoriale
18
(formele de relief şi altitudine), ca şi de caracteristicile fizice ale uscatului şi

apei.
Astfel, primăvara, în timp ce pe cea mai mare parte a uscatului
dobrogean, situat sub 100 m altitudine, se ating temperaturi medii lunare
mai mari de 10°C, încă din luna martie, în masivul nord-dobrogean şi în
fâşia litorală, aceasta întârzie cu o lună.
Toamna însă, când apele mării încep să îşi exercite rolul de rezervor
termic, prin care cedează căldura atmosferei inferioare, trecerea prin
temperatura medie lunară de 10°C se realizează, atât pe uscat, cât şi în zona
litorală, în luna noiembrie.
Minimul termic se atinge iarna, în ianuarie, iar maximul termic, vara,
în iulie.
2.3.1.2. Temperatura medie a lunii ianuarie. În general, în această
lună, în perioada 1965-2005, temperatura aerului scade de la sud, unde sunt
mai mari de -1°C (Adamclisi -0,7°C, Valu lui Traian -0,4°C, Basarabi -
0,4°C), spre nord, unde sunt mai mici de -1°C (Mircea Vodă -1,9°C şi
Corugea -3,1°C), datorită creşterii altitudinii şi influenţelor anticiclonilor
Figura 2.2
19
în părţile de nord şi nord-est ale continentelor, şi cresc de la vest la est

(Cernavodă -1,7°C, Medgidia -0,5°C, Basarabi -1,1°C, Constanţa 1°C), în
sensul în care se diminuează influenţa continentală şi creşte influenţa mării.
Aceeaşi situaţie se remarcă şi la limita nordică a Dobrogei: Isaccea -2,6°C,
Tulcea -1,5°C şi mai departe în deltă, Gorgova -1,4°C, Sulina-Dig -0,2°C,
figura 2.2.
Valorile temperaturii medii ale aerului din ianuarie înregistrate în
lungul litoralului scad de la nord (Sulina-Oraş -0,4°C, Sulina-Dig -0,2°C,
Sfântu Gheorghe -0,3°C, Gura Portiţei -0,3°C) şi sud (Mangalia 1,3°C şi
Agigea 1,1°C) spre partea centrală a litoralului (Năvodari -0,7°C), respectiv
spre Capul Midia, la sud de care se realizează cel mai mare potenţial termic
de iarnă din România cu valori pozitive pe cea mai mare parte a teritoriului
de uscat.
Valorile pozitive, înregistrate în ianuarie pe apă, la Platforma Gloria,
de 2,6°C, dovedesc faptul că, iarna, cel mai mare potenţial termic revine
apelor Mării Negre, fapt care explică şi rolul acesteia de moderator termic
pentru uscatul limitrof.
În sezonul rece al anului, fluctuaţiile circulaţiei generale a atmosferei
pun în evidenţă cele mai mari contraste termice lunare din tot anul. Astfel,
au fost ani când abaterile pozitive au depăşit în această lună 7°C, ca şi ani în
care abaterile negative au atins 8°C, care s-au transmis şi mediilor anuale. În
asemenea condiţii, cele mai mari valori medii lunare din ianuarie au fost
pozitive şi au depăşit 4-6°C.
Este cazul lunii ianuarie 1936 (Sulina-Oraş 5,4°C, Mircea Vodă
5,7°C, Basarabi şi Constanţa 6,4°C), ianuarie 1948 (Tulcea 4,8°C,
Cernavodă 5,3°C şi Mangalia 6,1°C).
Cele mai mici valori medii ale acestei luni au fost întotdeauna
negative şi au coborât pană la -7°C, -8°C. Este cazul anilor 1942 (Mangalia
-7,3°C, Constanţa şi Sulina-Oraş -8,1°C, şi Tulcea -9,2°C) şi 1953 (Babadag
-7,4°C, Mircea Vodă -8,4°C).
2.3.1.3. Temperaturile minime absolute. Faţă de temperaturile medii
ale lunii ianuarie, valorile minime absolute ale temperaturii aerului (1901-
2005) au înregistrat abateri chiar mai mici de -20,0°C. Întrucât şirurile de
observaţii sunt neomogene, tendinţa de variaţie a acestora este slab
exprimată. Se remarcă reducerea lor de la sud spre nord (Medgidia -23°C la
5 februarie 1954, Mircea Vodă -25,4°C la 25 ianuarie 1942, Babadag -26°C
la 16 februarie 1911 şi Tulcea -27,2°C la 18 ianuarie 1983) şi creşterea lor
de la vest la est, mai ales spre limita nordică (Tulcea -27,2°C la 18 ianuarie
1983, Gorgova -26,2°C la 16 ianuarie 1963, Sulina -25,6°C la 9 februarie
1929, Sfântu Gheorghe -21,5°C la 12 ianuarie 1950), fapt care reflectă, în
primul caz, influenţa continentală, iar în cel de-al doilea, influenţa pontică.
2.3.1.4. Temperatura medie a lunii iulie. Aceasta prezintă variaţii
teritoriale de circa 2°C. Temperatura medie a acestei luni se reduce de la sud
20
la nord, cu creşterea altitudinii şi a influenţelor continentale: Adamclisi şi

Basarabi 21,8°C, Corugea 21,4°C. Local, sub influenţa calcarelor sau a
adăpostului, aceste valori depăşesc 22,5°C (Tulcea 22,7°C, Mircea Vodă,
Isaccea 22,8°C). Ele scad cu altitudinea sub 21°C, figura 2.3.
Pe litoral, sub influenţa mării, apare în două ipostaze: la sud de
Capul Midia, temperatura este de circa 22°C (Constanţa 22,3°C, Mangalia
21,8°C), la fel ca pe cea mai mare parte a Dobrogei de Nord şi Centrale; la
nord de Capul Midia, unde valorile duratei de strălucire a Soarelui şi ale
radiaţiei solare sunt mai mari, procesele de încălzire sunt mai evidente. Aici
se realizează şi cele mai mari temperaturi medii din luna iulie: Jurilovca
22,6°C, Gura Portiţei 22,9°C, Sulina-Dig 23°C, Gorgova 23,1°C, ceea ce
arată că, vara, cel mai mare potenţial termic (pentru turismul balneomarin)
se realizează în sectorul septentrional al litoralului.
Valurile de călduri subtropicale de origine nord-africană,
mediteraneană sau sud-est continentală, sau cele de răciri subpolare au
determinat abateri pozitive şi negative ale temperaturii acestei luni, mai
puţin spectaculoase comparativ cu cele de iarnă, de numai 2-3°C.
Figura 2.3
21
Cele mai mari temperaturi medii ale lunii iulie au depăşit 24-26°C.
Se remarcă anii: 1938 (Mangalia 24,3°C, Constanţa 24,8°C, Basarabi
25,3°C şi Mircea Vodă 26,2°C) şi 1946 (Cernavodă şi Tulcea 24,9°C).
Cele mai mici temperaturi medii ale lunii iulie au fost de 19-21°C, ca
în anii: 1933 (Mangalia 19,3°C, Mircea Vodă 20,1°C) şi 1912 (Babadag
20,4°C).
2.3.1.5. Temperaturile maxime absolute. În perioada 1901-2005 au
înregistrat abateri între 36°C şi 42°C. Se remarcă o tendinţă de reducere a
temperaturilor maxime absolute de la sud spre nord, concomitent cu
reducerea influenţelor sudice (Basarabi 41°C la 20 august 1945, Medgidia
39,5°C la 31 iulie 1985, Mircea Vodă 39°C la 13 august 1946 şi Isaccea
38,8°C la 29 iulie 1909) şi de la vest la est (Cernavodă 42,2°C la 20 august
1945, Medgidia 39,5°C la 31 iulie 1985, Constanţa 38,5°C la 10 iulie 1927)
în partea sudică a Dobrogei, ca şi în partea nordică (Tulcea 39,7°C la 20
august 1945, Gorgova 38,2°C la 18 iulie 1951, Sulina-Dig 37,5°C la 20
august 1946, Sfântu Gheorghe 36,3°C la 9 iulie 1968), concomitent cu
reducerea influenţelor continentale şi creşterea influenţelor moderatoare ale
Mării Negre.
2.3.1.6. Amplitudinea de temperatură medie anuală. În raport cu
temperaturile medii ale lunilor extreme, ianuarie şi iulie, amplitudinea medie
anuală se reduce de la mai mult de 24,5°C în extremitatea vestică a
Dobrogei, la mai puţin de 22°C în extremitatea sud-estică, pe litoralul de
sud.
În Podişul Dobrogei de Nord, amplitudinea medie anuală scade cu
altitudinea sub 23°C pe culmile de peste 250 m, iar deasupra apelor
teritoriale de pe platforma continentală a Mării Negre, din dreptul litoralului
de nord, aceasta este de peste 23°C.
2.3.1.7. Variaţia anotimpuală a temperaturii aerului. În privinţa
variaţiei anotimpuale se remarcă următoarea situaţie:
Primăvara, începând din luna martie, suprafaţa Mării Negre rămâne
mai rece decât suprafaţa uscatului limitrof. Datorită inerţiei termice, apa
mării se încălzeşte mai lent în comparaţie cu suprafaţa terestră, prin
creşterea unghiului de incidenţă a razelor solare. În consecinţă, contrastul
termic dintre suprafaţa apei mării şi suprafaţa solului din zona litorală creşte
treptat spre sezonul cald, depăşind 1,5°C în luna martie şi 5,5°C în luna mai.
De asemenea, în Dobrogea se accentuează contrastul termic teritorial pe
fondul dezvoltării circulaţiei periodice locale, care prin componenta de zi –
briza de mare – transportă dinspre mare aerul rece şi umed, influenţând
clima uscatului limitrof, mai accentuat pe distanţa de 30 km faţă de ţărm.
(Mihăilescu, 1986, 1997).
Influenţa Mării Negre asupra regimului temperaturii aerului se
manifestă primăvara atât prin atenuarea invaziilor de aer rece şi cald, cât şi a
răcirilor şi încălzirilor de origine radiativă.
22
Frecvenţa temperaturilor medii zilnice ale aerului cu valori negative

şi a celor cu valori ridicate (temperaturi medii >10°C) se măreşte treptat
dinspre litoral spre extremitatea vestică a teritoriului dobrogean. În schimb,
frecvenţa temperaturilor medii zilnice ale aerului au valori moderate
(temperaturi medii de 0-10°C), dispuse într-o poziţie intermediară în
registrul termic de primăvară, are o repartiţie inversă. În zilele cu cer
acoperit, contrastul termic teritorial este deosebit de estompat.
Pe litoral se observă frecvenţa cea mai redusă a duratei gerurilor
(temperatura minimă <-10°C) şi a îngheţurilor (temperatura minimă <0°C)
şi frecvenţa cea mai mare a zilelor cu temperaturi minime ridicate
(temperatura minimă >10°C). În schimb, în extremitatea vestică a Dobrogei,
prin accentuarea gradului de continentalism, se dublează pe de o parte
frecvenţa îngheţurilor (temperatura maximă <0°C), iar pe de altă parte
frecvenţa încălzirilor pronunţate (temperatura maximă >20°C) din intervalul
diurn. Datorită influenţei inversiunilor termice, frecvenţa cea mai ridicată a
îngheţurilor (temperatura minimă <0°C) şi a zilelor cu temperaturi minime
scăzute (<10°C) nu se observă în extremitatea vestică a Dobrogei, ci pe
fundul văilor. În proximitatea litoralului, intensitatea inversiunilor termice
se amplifică pe fondul răcirii stratului de aer limitrof, în condiţiile
temperaturilor scăzute ale apei marine. Acest fenomen este deosebit de
evident, în zilele senine şi noroase, pe fundul Văii Carasu, la Valu lui
Traian.
În zilele de primăvară, cu cer acoperit, se restabileşte tendinţa de
creştere gradată, spre litoral, a frecvenţei zilelor cu temperaturi minime
pozitive ale aerului.
Vara, contrastul termic dintre Marea Neagră şi uscatul limitrof este
cel mai accentuat din timpul anului. În zona litorală, temperatura medie a
suprafeţei apei marine este mai mică cu cca. 6°C faţă de suprafaţa solului şi
cu 1°C faţă de aer, la fel ca şi primăvara. Reducerea contrastului termic
dintre apă şi aer este determinată de periodicitatea ridicată a brizelor, care,
ziua, transportă în interiorul uscatului aerul marin rece şi umed.
Sub influenţa mării sunt atenuate atât răcirile nocturne, cât şi
încălzirile excesive diurne. Vara, pe litoral, zilele senine şi noroase cu
temperaturi minime ridicate (>20°C) sunt de peste 3-4 ori mai numeroase,
iar frecvenţa zilelor cu temperaturi maxime >30°C este cu 1/4 mai mică, în
comparaţie cu extremitatea vestică a Dobrogei. În zilele de vară, cu cer
acoperit, contrastul termic teritorial dispare sau devine minim.
Vara, influenţa inversiunilor termice locale, deosebit de numeroase
în condiţiile diminuării acoperirii cerului cu nori, se manifestă prin
perturbarea variaţiei teritoriale gradate a frecvenţei temperaturii medii
zilnice, caracteristică anotimpurilor precedente. Astfel, pe fundul văilor
creşte frecvenţa zilelor cu temperaturi medii scăzute, în timp ce la cele două
extremităţi ale Dobrogei, estică şi vestică, creşte frecvenţa zilelor cu
23
temperaturi medii ridicate: pe litoral, datorită atenuării răcirilor radiative

nocturne, iar pe terasele Dunării, datorită încălzirii diurne intense prin
insolaţie, în condiţiile continentalismului accentuat.
Influenţa inversiunilor termice este bine exprimată în zilele senine şi
noroase. De exemplu, în Valea Carasu, concomitent cu creşterea frecvenţei
zilelor cu temperaturi minime <10°C de pe fundul văii, se produce şi o
creştere a frecvenţei zilelor cu temperaturi minime >10°C şi >20°C, pe
relieful înalt de terase.
Toamna, apa mării cedează lent căldura acumulată în sezonul cald,
în timp ce suprafaţa terestră se răceşte intens atât prin reducerea insolaţiei,
datorită micşorării unghiului de incidenţă a razelor solare, cât şi prin radiaţia
nocturnă favorizată de predominarea situaţiilor anticiclonice cu nebulozitate
redusă.
Contrastul termic dintre apa marină şi uscatul limitrof face, în acest
anotimp, tranziţia spre sezonul rece. În zona litorală, temperatura medie a
suprafeţei apei marine din luna septembrie este mai redusă decât la suprafaţa
solului, dar mai mare decât a aerului. În lunile octombrie şi noiembrie, apa
marină rămâne mai caldă decât aerul şi suprafaţa solului. În consecinţă,
frecvenţa zilelor cu temperaturi medii negative şi scăzute ale aerului
(temperaturi medii <10°C) se măreşte treptat, o dată cu creşterea distanţei
faţă de ţărmul Mării Negre. Pe litoral lipsesc gerurile, sunt cele mai puţine
îngheţuri, iar zilele cu temperaturi minime ridicate (>10°C) sunt cele mai
numeroase. Datorită inversiunilor termice, zilele cu geruri, îngheţuri şi
temperaturi minime scăzute (<10°C) sunt cele mai frecvente pe fundul
văilor.
Efectul continentalismului, care se resimte pe fondul unui contrast
termic teritorial mai redus decât în anotimpul de vară, este evidenţiat în
extremitatea vestică a Dobrogei prin frecvenţa cea mai mare atât a zilelor cu
temperaturile maxime cele mai scăzute (<10°C), cât şi a zilelor cu
temperaturile maxime cele mai ridicate (>20°C).
Suma medie a temperaturilor zilnice ale aerului >0°C oscilează, pe
teritoriul Dobrogei, între cca. 3.700°C - 3.900°C în partea înaltă a Munţilor
Măcin şi a Podişului Casimcei şi pe fundul văilor situate în stratul rece al
inversiunilor termice şi peste 4.200°C în extremitatea vestică şi pe litoralul
Dobrogei de Sud, care, alături de Delta Dunării şi suprafeţele din jurul
marilor lacuri litorale, dispune de potenţialul termic cel mai ridicat, prin
încadrarea în interiorul izoliniei cu suma medie de peste 4.000°C a
temperaturilor zilnice ale aerului de peste 0°C.
Suma medie a temperaturilor zilnice ale aerului >10°C oscilează
între 1.300°C - 1.400°C în limitele Podişului Casimcea şi ţinutului muntos
din nord-vestul Dobrogei şi peste 1.550°C, pe suprafeţe mai restrânse, în
proximitatea marilor lacuri litorale şi în extremitatea vestică, pe malul
Dunării.
24
Trecerea temperaturii medii zilnice a aerului peste pragul de 0°C se

produce cel mai de timpuriu, la 5 ianuarie, pe ţărmul Mării Negre din
extremitatea sudică şi întârzie treptat spre vestul Dobrogei, fiind cea mai
târzie, la 19 februarie, în partea înaltă a Podişului Casimcei şi a Munţilor
Măcin.
În Dobrogea de Sud, trecerea cea mai târzie peste pragul de 0°C este
la 4 februarie, în extremitatea ei sud-vestică. Trecerea temperaturii medii
zilnice a aerului peste pragul de 10°C se produce cel mai târziu la 19 aprilie,
la limita sudică a litoralului românesc şi sud-estică a Deltei Dunări, ca şi în
partea înaltă a Podişului Casimcei şi a Munţilor Macin, evidenţiind, pe de o
parte, acţiunea termică a apei marine reci, aflată în faza acumulării de
căldură, iar pe de altă parte, influenţa altitudinii reliefului.
Trecerea cea mai timpurie a temperaturii medii zilnice a aerului
peste pragul de 10°C are loc la 12-13 aprilie, pe terasele Dunării din
extremitatea vestică a Deltei Dunării şi a Dobrogei Centrale şi Sudice.
2.3.2. Umezeala aerului
Este un parametru meteorologic ce particularizează Dobrogea faţă de
sectoarele învecinate ale Câmpiei Române, atât în privinţa tensiunii
vaporilor de apă, cât şi în cea a umezelii relative.
Tensiunea reală a vaporilor de apă înregistrează, pe litoral, valori
medii anuale mai mari decât în oricare altă regiune a ţării (12,5 mb la
Constanţa şi Sulina). În interiorul Dobrogei, ele scad la puţin peste 10 mb.,
pentru ca pe latura de vest să crească spre 11 mb. În regim anual, valorile
medii lunare cresc paralel cu creşterea temperaturii aerului, de la 5,5 mb. în
ianuarie până la peste 20-21 mb. în iulie şi august, când evaporaţia este
intensă.
Umezeala relativă a aerului (denumită şi starea higrometrică a
aerului) din Dobrogea se individualizează prin trăsături distincte,
determinate de proximitatea marilor suprafeţe acvatice din est, vest şi nord
(Dunărea, limanurile fluviale şi maritime, Marea Neagră). În condiţiile
existenţei acestor surse importante şi stabile de vapori de apă, umezeala
relativă a aerului se distinge prin valori mari, produse pe fondul frecvenţei
maxime a perioadelor secetoase şi a pluviozităţii cele mai reduse de pe
teritoriul ţarii. Litoralul Mării Negre se detaşează prin valori crescute ale
umezelii relative a aerului (în comparaţie cu celelalte regiuni de deal şi
podiş ale României), asemănătoare cu cele înregistrate în partea superioară
de peste 1.500 m – a munţilor mijlocii sau din cuprinsul munţilor înalţi
aparţinând edificiului carpatic.
Umezeala relativă medie a aerului variază, pe litoral, între cca. 84-
85% la Sulina şi Sfântu Gheorghe şi cca. 81-82% la Gura Portiţei, Constanţa
şi Mangalia, deşi la aceste puncte se înregistrează cele mai mari medii
anuale ale temperaturii aerului din Dobrogea (11,4°C - 11,6°C). Un rol
major în repartiţia umezelii relative revine circulaţiei periodice locale a
25
aerului, sub formă de brize, şi în primul rând celor dinspre mare, din
intervalul diurn, tabelul 2.3.
Tabelul 2.3
Mediile lunare şi anuale ale umezelii relative (%) în Dobrogea (1965-2005)
Staţia I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual
Constanţa 85 83 83 82 80 75 75 76 78 81 85 86 81
Mangalia 85 83 83 83 82 80 78 78 80 82 85 85 82
Medgidia 87 85 82 77 74 74 72 73 78 81 86 90 80
Hârşova 89 87 82 75 73 72 71 72 76 80 87 91 79
Adamclisi 87 86 81 76 73 72 71 72 76 80 86 89 79
Tulcea 85 84 81 76 74 71 73 74 78 82 83 84 80
Sulina 88 85 84 85 85 83 82 79 81 85 87 88 84
Sfântu
88 88 85 86 84 81 80 81 84 85 88 89 85
Gheorghe
Gorgova 85 84 81 76 74 73 79 77 81 83 85 87 80
ChiliaVeche 89 86 84 79 78 78 75 77 82 86 89 90 83
În estul Dobrogei, izoliniile mediilor anuale ale umezelii relative a

aerului depăşesc valoarea de 80%, pe cea mai mare parte a teritoriului situat
până la distanţa de 30-40 km faţă de ţărmul Mării Negre, delimitând aria
principală de acţiune a frontului brizelor, care transportă, în timpul zilei,
aerul marin umed şi răcoros deasupra suprafeţei terestre. Izoliniile mediilor
anuale ale umezelii relative a aerului prezintă tendinţa generală de
dispunere, în raport de orientarea ţărmului marin, mai ales în Delta Dunării
şi Dobrogea de Sud, micşorându-se ca valoare, în interiorul uscatului, pe
măsura slăbirii tăriei frontului brizelor marine.
Izolinia cu valoarea medie anuală de 80% include teritoriul din estul
Dobrogei, aflat sub influenţa climatică directă a Mării Negre, exprimată prin
durata cea mai mare a „zilelor umede“ (umezeală relativă >80%), figura 2.4.
De exemplu, la Constanţa, „zilele umede“ (umiditatea >80%)
înregistrează o frecvenţă medie anuală de cca. 60%, oscilând între cca. 75%,
la ora 1, şi cca. 40%, la ora 13. În acelaşi timp, frecvenţa medie anuală a
„zilelor uscate“ (umezeală <40%) este cuprinsă între cca. 0,1%, la ora 1, şi
aproape 3%, la ora 13.
Izolinia cu valoarea medie anuală mai mică de 79%, care încadrează
teritoriul cu umezeală relativă a aerului redusă, începând de la lacurile
litorale, cuprinde o suprafaţă mare în nord-vestul Dobrogei şi o suprafaţă
mai restrânsă în sud-vest, în Podişul Oltinei.
În variaţia anuală a umezelii relative, dependentă de temperatura
aerului, valoarea medie maximă se produce iarna, în luna decembrie, iar
26
valoarea medie minimă, vara, cel mai frecvent în luna iulie şi mai rar în
lunile iunie sau august.
Media cea mai ridicată a umezelii relative din luna decembrie, de
cca. 90%, se observă în extremitatea estică a teritoriului, pe malul Dunării,
la Hârşova şi Cernavodă, în condiţiile duratei ridicate a îngheţurilor şi ale
temperaturilor minime şi maxime ale aerului, apropiate de cele mai mici
valori din Dobrogea, care sunt înregistrate în Podişul Casimcei (la Corugea,
la altitudinea de 219 m).
Figura 2.4
27
Umezeala relativă cea mai scăzută din luna decembrie (<86%) se

produce pe litoral, la Mangalia, unde, sub influenţa conţinutului ridicat de
căldură a apei marine, temperatura medie a aerului din această lună, de
3,4°C, este cea mai ridicată din ţară.
Media cea mai scăzută se înregistrează în luna iulie, atunci când
creşte de la vest (71% la Hârşova şi Adamclisi) la est (Sulina 82%, Sf.
Gheorghe 80%, Mangalia 78%, Constanţa 75%).
În ansamblu, pe întreaga suprafaţă a teritoriului dobrogean, mediile
lunare ale umezelii relative a aerului din perioada rece a anului (lunile XI-
III), depăşesc valoarea de 80%.
Din punct de vedere agricol, o importanţă deosebită o prezintă
frecvenţa zilelor cu umezeala relativă a aerului >80% şi <30%, care definesc
„zilele umede“ şi, respectiv, „zilele cu uscăciune pronunţată“. Frecvenţa
anuală a „zilelor umede“ (umiditate relativă >80%, la ora 13) oscilează între
25-30% pe cea mai mare parte a teritoriului dobrogean, depăşind 40% în
estul Deltei Dunării şi în Dobrogea Centrală şi de Sud, figura 2.5.
Frecvenţa maximă a „zilelor umede“ (cu umiditate >80%, la ora 13),
de peste 60%, se înregistrează în lunile decembrie şi ianuarie în extremitatea
estică a Deltei Dunării, pe fundul văilor situate în stratul rece al inversiunilor
termice (Valea Carasu) sau pe suprafaţa înaltă a podişurilor răcite intens prin
radiaţie (Podişul Oltinei şi Podişul Casimcei).
În anotimpul de iarnă, frecvenţa „zilelor umede“ depăşeşte 50% în
estul Deltei Dunării şi în sectorul sudic al litoralului românesc şi oscilează,
pe cea mai mare parte a teritoriului Dobrogei de Nord, între 40-45%, iar a
teritoriului Dobrogei Centrale şi de Sud, între 45-50%.
În anotimpul de vară, frecvenţa „zilelor umede“ scade treptat pe
suprafaţa terestră dinspre litoral, mai accentuat în aria de acţiune maximă a
brizelor marine, unde izoliniile urmăresc, în ansamblu, orientarea ţărmului
Mării Negre, oscilând între 35-40% şi 15%, însă cea mai mare parte a
Dobrogei este încadrată în vest, de izoliniile cu frecvenţa „zilelor umede“ de
10-15%.
28
Figura 2.5
În lunile iulie şi august, când numărul „zilelor umede“ (umiditate
>80%, la ora 13) este minim, suprafaţa vastă din vestul teritoriului
dobrogean, dispusă în afara ariei de influenţă a brizelor marine, este inclusă
în teritoriul izoliniei cu frecvenţa de 10%.
Frecvenţa anuală a „zilelor cu uscăciune pronunţată“ (umiditate
<30%) nu depăşeşte 1% în Delta Dunării, în apropierea ţărmului Mării
Negre şi a marilor lacuri litorale, iar orientarea longitudinală a izoliniilor,
care cresc, ca valoare, spre extremitatea vestică a Dobrogei, unde trec de
5%, conturează intensificarea treptată a aridităţii, concomitent cu
diminuarea influenţei Mării Negre asupra regimului umezelii relative a
aerului, figura 2.6.
29
Figura 2.6
În anotimpul de iarnă, durata „zilelor cu uscăciune pronunţată“
(umiditate <30%) ajunge foarte redusă, o frecvenţă mai ridicată, de peste
1%, fiind în vestul Dobrogei Centrale şi de Nord – în cuprinsul reliefului
fragmentat, relativ înalt.
În anotimpul de vară, dispunerea longitudinală a izoliniilor devine
fermă şi oglindeşte prin descreşterea lor valorică rapidă, dinspre litoral, de la
mai puţin de 1% la peste 8% în vestul Dobrogei, sensul atenuării acţiunii
frontului brizelor de zi, care transportă aerul marin răcoros şi umed, în
interior, deasupra suprafeţei uscatului. Acest fenomen este deosebit de
evident în lunile iulie şi august, când pe litoral brizele marine ating
periodicitatea maximă, de peste 50-60%.
2.3.3. Nebulozitatea
Este un parametru meteorologic definitoriu pentru clima Dobrogei.
Valorile medii anuale sunt mai mici decât în celelalte regiuni ale ţării,
30
variind între 5,0 la Mangalia şi 5,6 la Sfântu Gheorghe (tabelul 3.4, figura
3.8). Diferenţele cele mai evidente se remarcă, însă, în ceea ce priveşte
valorile din lunile de vară. În iulie şi august, nebulozitatea medie din
Dobrogea, mai ales din sectorul litoral, este mai mică decât oriunde
altundeva (între 2,7 zecimi la Mangalia şi 3,5 zecimi la Medgidia şi Tulcea).
În schimb, luna cea mai înnorată, decembrie, înregistrează valori medii
ridicate atât pe litoral, cât şi în interior (6,9 zecimi la Constanţa, 6,9 la
Hârşova, 7,4 la Sulina, 7,0 la Tulcea etc.). În ceea ce priveşte numărul
mediu anual de zile senine (0,0-3,5 zecimi), acesta atinge în Dobrogea valori
impresionante: 135,9 la Mangalia, 143,5 la Babadag, 159,6 la Sulina, 165,7
la Tulcea, ceea ce face posibilă practicarea turismului balneomarin.
Tabelul 2.4
Mediile lunare şi anuale ale nebulozităţii (zecimi) în Dobrogea (1965-2005)
Staţia I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual
Constanţa 6,9 6,7 6,5 6,1 5,1 4,3 3,3 3,2 3,9 5,0 6,4 6,9 5,4
Mangalia 6,5 6,5 6,2 5,8 4,7 3,7 2,8 2,7 3,5 4,8 6,1 6,5 5,0
Medgidia 6,7 6,5 6,4 6,0 5,1 4,3 3,5 3,2 3,8 4,5 6,2 6,8 5,3
Hârşova 6,7 6,3 6,1 5,6 4,9 4,2 3,4 3,2 3,7 4,3 6,7 6,9 5,2
Adamclisi 6,7 6,5 6,2 5,7 4,4 4,2 3,3 3,0 3,6 4,4 6,0 6,6 5,1
Tulcea 6,6 6,7 6,6 5,8 5,1 4,4 3,5 3,4 3,9 4,8 6,4 7,0 5,4
Sulina 7,2 6,9 6,5 5,9 4,9 4,1 3,1 3,0 3,8 4,9 6,6 7,4 5,4
Sfântu
6,7 6,7 6,5 5,7 4,7 3,8 2,9 2,9 3,8 4,8 6,4 7,8 5,6
Gheorghe
Gorgova 6,5 6,7 6,5 5,8 5,0 4,1 3,3 3,1 3,2 4,6 6,3 6,9 5,2
Chilia
Veche
6,5 5,9 6,4 5,6 5,1 4,8 3,4 3,2 4,2 5,0 6,7 6,8 5,3
2.3.4. Durata de strălucire a Soarelui

Este un parametru care confirmă faptul că Dobrogea este regiunea
cea mai senină a ţării, drept pentru care, alături de energia eoliană, constituie
una dintre cele mai importante resurse climatice ale Dobrogei.
Conform datelor din tabelul 2.5, litoralul Mării Negre este situat în
zona celor mai mari sume medii anuale ale duratei de strălucire a soarelui de
pe teritoriul ţării, care depăşesc 2.250-2.300 ore (2.270,1 ore la Constanţa,
2.326,0 ore la Sfântu Gheorghe, 2.317,3 ore la Mangalia).
Tabelul 2.5
Duratele medii lunare şi anuale (ore şi zecimi de oră) ale
strălucirii Soarelui în Dobrogea (1965-2005)
Staţia
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual
meteo
Constanţa 82,5 132, 182, 263, 286, 325, 305, 238, 178, 100, 77,0 2270,
98,0 7 0 6 6 6 4 6 0 2 1
Mangalia 81,5 101, 139, 192, 264, 302, 324, 305, 239, 185, 105, 76,8 2317,
4 5 3 0 5 6 0 5 2 1 3
Hârşova 78,0 99,1 145, 192, 259, 286, 313, 299, 238, 182, 92,7 68,7 2255,
31
9 2 5 6 1 0 2 4 4
Adamclisi 81,6 96,9 128, 176, 251, 280, 305, 284, 225, 174, 99,2 73,2 2178,
3 5 8 3 7 9 4 2 0
Tulcea 87,5 95,6 128, 180, 247, 244, 314, 302, 249, 177, 101, 76,2 2246,
8 3 8 2 8 9 0 3 9 3
Sulina 86,8 91,7 130, 184, 267, 292, 332, 301, 239, 180, 104, 73,1 2282,
4 4 3 0 5 0 2 0 5 9
Sf. 84,6 89,0 130, 192, 275, 305, 338, 318, 250, 175, 95,8 69,3 2326,
Gheorghe 8 9 0 1 8 6 4 7 0
Gorgova 83,1 90,4 132, 196, 258, 289, 319, 303, 242, 173, 90,5 68,7 2248,
6 0 9 7 6 2 9 1 7
Chilia 84,3 108, 130, 187, 262, 285, 330, 300, 228, 165, 89,6 74,9 2248,
Veche 1 4 7 9 8 1 8 6 2 4
Medgidia 81,5 101, 139, 192, 264, 302, 324, 305, 239, 185, 105, 76,8 2317,
4 6 3 0 5 6 0 5 2 1 3
Aria valorilor ridicate ale radiaţiei globale este cea mai extinsă în
Dobrogea de Sud, conturând, în ansamblu, domeniul de influenţă
predominantă a frontului brizelor marine - de zi, însoţit de inversiuni şi timp
senin, care, în condiţiile contrastului termic tranşant dintre mare şi uscat,
pătrunde adânc pe suprafaţa terestră, deasupra reliefului relativ plan, cu
altitudini mici (100-200 m, în medie) şi densităţi ale fragmentării foarte
2
reduse (<0,1 km/km ). Aici, la limita de acţiune maximă a brizelor marine
(30-35 km), pe terasele însorite înalte ale Văii Carasu, durata medie anuală
de strălucire a soarelui este, de asemenea, mai mare de 2.300 de ore (ex.:
Medgidia 2.317,3 ore).
Datorită suprafeţei extinse a surselor de umezire a aerului din Delta
Dunării, care generează hidrometeori specifici (ceaţă de evaporaţie etc.),
izoliniile însoririi anuale cu valori mari (>2.240 ore) delimitează aici un
teritoriu mai restrâns – cel din jumătatea estică.
Valorile medii anuale cele mai reduse de strălucire a soarelui
(<2.150 ore) se înregistrează în cuprinsul reliefului fragmentat din nod-
vestul Dobrogei, în văile adânci, umbrite de versanţi, sau pe culmile
învăluite frecvent de nori. Durata de însorire se micşorează în raport de
creşterea altitudinii reliefului şi în sud-vestul Dobrogei, pe Podişul Oltinei.
În consecinţă, durata medie anuală de strălucire a soarelui variază de
la 2.200 ore de insolaţie spre vest, la 2.300-2.400 ore de insolaţie spre zona
litorală. Aici, sub influenţa mării, a Complexului Razim-Sinoe şi a luciilor
de apă din Delta Dunării, ajung sa depăşească 2.500 ore de insolaţie.
În concordanţă cu durata de insolaţie variază şi radiaţia solară
2
globală medie anuală. Valorile acesteia cresc de la cca. 127,8 kcal/cm , în
2
extremitatea vestică a Podişului Dobrogei, la 132,5 kcal/cm în cea estică.
În timpul anului, peste 2/3 din aceasta se realizează în semestrul cald
al anului, favorizând practicarea curei balneoclimaterice şi activităţile
turistice în lungul litoralului.
32
2.3.5. Precipitaţiile atmosferice

Constituie unul dintre cele mai importante elemente ale potenţialului
climatic al regiunii, individualizează cel mai bine spaţiul românesc dintre
Dunăre şi Marea Neagră. Repartiţia teritorială a cantităţilor medii anuale
este deosebit de elocventă în acest sens, figura 2.7, tabelul 2.6.
Figura 2.7
33
Tabelul 2.6
Cantităţile medii lunare şi anuale de precipitaţii (mm) în
Dobrogea (1965-2005)
Staţia meteo. I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual
Constanţa 30,6 25,9 30,9 31,1 36,1 45,3 32,3 33,3 34,3 34,3 43,6 36,1 412,1
Mangalia 28,0 25,6 28,9 34,6 33,7 38,9 34,6 35,8 39,0 35,7 42,2 35,4 412,3
Medgidia 24,5 26,5 24,8 32,7 47,8 54,5 49,1 42,4 37,2 29,4 34,0 34,0 435,7
Hârşova 20,0 22,2 25,5 29,6 47,2 51,7 49,2 38,4 35,9 23,4 32,1 32,3 407,6
Adamclisi 24,9 25,1 32,0 38,1 47,7 62,8 46,2 42,9 40,3 35,1 40,5 37,1 472,8
Tulcea 29,6 31,8 30,9 34,8 43,3 55,4 49,5 34,7 40,7 28,2 36,9 39,1 458,3
Sulina 16,9 19,4 14,8 18,2 24,8 27,1 25,5 28,9 30,1 15,8 22,8 24,5 268,8
Sf. Gheorghe 23,4 26,8 24,1 24,6 29,3 29,8 32,9 41,7 40,4 22,0 31,0 31,9 354,5
Gorgova 29,4 29,3 27,9 29,6 38,6 44,3 39,5 36,6 39,8 24,8 33,4 36,0 412,0
Chilia Veche 14,8 13,7 19,1 29,6 34,0 48,2 35,6 40,5 39,9 24,5 26,7 21,6 348,2
Zonele în care acestea depăşesc 500 mm sunt restrânse (în Munţii
Măcin, în Podişul Negru Vodă şi local în Podişul Babadag), iar depăşirile
sunt nesemnificative (510,0 mm la Atmagea şi 504,8 mm la Negru Vodă).
Ele se datorează, în bună măsură, altitudinilor mai mari. Porţiunile cu
cantităţi medii anuale de precipitaţii cuprinse între 500 şi 450 mm
înconjoară arealele menţionate în nord-vestul şi sud-vestul Dobrogei, dar nu
sunt nici ele foarte extinse. Cea mai mare parte a teritoriului Dobrogei
primeşte cantităţi mai mici de 450 mm pe an, aproximativ jumătate din
fracţiunea respectivă beneficiind de cantităţi sub 400 mm şi sub 350 mm, iar
pe o suprafaţă restrânsă din estul Deltei Dunării, chiar sub 300 mm. S-ar
putea elabora o falsă ipoteză, conform căreia acestea ar fi urmarea tendinţei
de încălzire globală, însoţită, în regiunile temperate, de o accentuare a
uscăciunii. Dar cantităţile medii anuale ale perioadelor 1896-1915 şi 1921-
1955 au fost similare la unele staţii meteorologice (417,9 mm la Babadag,
510,0 mm la Atmagea), puţin mai mici la altele (439,0 mm la Tulcea, 427,0
mm la Cernavodă) şi sensibil mai mici la altele (369,0 mm la Medgidia,
348,8 mm la Cogealac, 378,8 mm la Constanţa, 377,8 mm la Mangalia). Şi
sunt mult prea multe staţii meteorologice pentru a putea admite că e vorba
de erori tehnice sistematice, de neglijenţe în validarea şi prelucrarea datelor
sau de alte cauze mai mult sau mai puţin subiective.
Toate aceste date concrete tind să sugereze că Dobrogea are un
climat temperat semiarid, situat la limita climatului temperat de tranziţie
(atât ca localizare geografică, dar şi din punct de vedere al precipitaţiilor şi
al altor elemente meteorologice).
Regimul anual al cantităţilor medii lunare de precipitaţii evidenţiază
o perioadă mai ploioasă la sfârşitul primăverii şi începutul verii (luna cu cea
mai mare cantitate medie fiind, la aproape toate staţiile meteorologice
34
analizate, iunie), determinată de intensificarea convecţiei frontale (odată cu

sporirea activităţii ciclonice) şi termice (o dată cu creşterea valorilor
bilanţului radiativ). Acest maxim pluviometric este mai slab exprimat la
staţiile meteorologice situate pe ţărmul Mării Negre şi mai puternic la cele
din interiorul uscatului. În cazul acestora din urmă, maximul respectiv
include şi luna iulie, caracterizată prin mişcări termoconvective ascendente
foarte puternice (valorile medii ale lunii iulie sunt chiar superioare celor din
luna mai). Dimpotrivă, la staţiile de pe litoral, maximul pluviometric
respectiv nu include luna iulie, din cauza accentuării contrastului termic
dintre suprafeţele uscată şi acvatică, aceasta din urmă, sensibil mai rece,
opunându-se mişcărilor convective ascendente, generatoare de nori
cumuliformi. Din acelaşi motiv, mediile anuale ale lunilor celor mai
ploioase sunt mai mari în interiorul uscatului (unde depăşesc 40, 50 şi chiar
60 mm) decât pe litoral (unde media de 40 mm este depăşită doar la
Constanţa). În lunile noiembrie şi decembrie, se schiţează un maxim
pluviometric secundar, care sugerează unor cercetători ideea apropierii de
climatul subtropical, cu veri calde şi uscate (mediteranean). De remarcat
însă că această creştere a cantităţilor medii lunare de precipitaţii este slabă
(nicidecum comparabilă cu cea din regiunea mediteraneană) şi se întâlneşte
şi la staţiile meteorologice din interior, fie că sunt situate în sudul, centrul
sau nordul Dobrogei.
Regimul anual înregistrează un minim pluviometric centrat pe lunile
ianuarie şi februarie, regiunea fiind dominată în bună măsură de aerul polar
continental dinspre nord şi nord-est, cu conţinut sărac de vapori de apă.
În ceea ce priveşte regimul pluviometric anotimpual, analizând
datele din perioada 1965-2005, am constatat următoarea situaţie:
• Iarna, în estul Dobrogei de Nord (inclusiv al Deltei Dunării),
izohietele cresc, sub aspect cantitativ, spre interiorul uscatului, însă, în
ansamblu, contrastul pluviometric teritorial este mic. În sudul Dobrogei, în
condiţiile în care relieful este mai neted, izohietele tind să aibă o direcţie
transversală, evidenţiind caracterul transformării maselor de aer umed, al
căror flux principal, orientat pe direcţiile nord-sud, este determinat de
frecvenţa mare, în vestul Mării Negre, a ciclonilor mediteraneeni (figura
2.8).
• Primăvara, izohietele sunt dispuse în raport cu linia ţărmului, de-a
lungul părţii estice a Dobrogei, iar diferenţa dintre ele devine mare pe
distanţe relativ mici, faţă de litoral, datorită creşterii influenţei brizelor
marine.
35
Figura 2.8
Intensificarea orografică a precipitaţiilor atmosferice de origine
predominant termoconvectivă este pusă în evidenţă de dispunerea
izohietelor cu valori ridicate în părţile înalte ale reliefului (Munţii Măcin,
Podişul Babadag etc.), figura 2.9.
• Vara, izohietele din estul Dobrogei au o orientare longitudinală,
urmărind linia ţărmului. Brizele marine pătrund pe distanţe mari în
Dobrogea Centrală şi de Sud, unde sunt puţin perturbate de relieful de podiş
relativ neted, slab fragmentat şi cu altitudini reduse.
Contrastul pluviometric teritorial este cel mai pronunţat din timpul
anului, mai ales în Dobrogea de Sud unde, pe o distanţă de 30-35 km faţă de
ţărmul marin, valoarea izohietelor creşte de la <110 mm, la 140 mm.
Analizând figura 2.10 putem deduce gradul de atenuare în
36
Figura 2.9
Figura 2.10
interiorul uscatului a acţiunii frontului brizelor marine, însoţit de inversiuni
termice, care împiedică formarea nebulozităţii şi a ploilor termoconvective
intense.
• Toamna, dispunerea izohietelor este similară, în mare parte, celei
din anotimpul de iarnă, cu tendinţa de orientare transversală în Dobrogea de
Sud şi în raport cu linia ţărmului marin în Dobrogea de Nord, figura 2.11
37
Figura 2.11
Schimbările neîncetate care se produc de la un an la altul în
frecvenţa şi caracteristicile maselor de aer antrenate de vânturile dominante
şi, respectiv, de ciclonii şi anticiclonii mobili, determină variaţii importante
ale cantităţilor de precipitaţii din fiecare an, acestea putând înregistra abateri
negative sau pozitive considerabile faţă de media multianuală a regiunii sau
a fiecărei staţii meteorologice în parte. În anii cu activitate ciclonică intensă,
s-au înregistrat uneori cantităţi de precipitaţii depăşind chiar dublul mediei
anuale a şirului de observaţii. Astfel, în 1922, au căzut la Atmagea 1.195,1
mm de apă (media anuală fiind de 510,0 mm); în 1910, la Cogealac, 1.079,5
mm (faţă de 348,8 mm); în 1922, la Sarichioi, 1.009,3 mm (faţă de 390,0
mm); în 1897, la M. Kogălniceanu, 937,5 mm (faţă de 451,0 mm); în 1933,
la Mangalia, 795,8 mm (faţă de 377,8 mm); în 1939, la Sulina, 690,5 mm
(faţă de 359,0 mm); în 1939, la Constanţa, 687,8 mm (faţă de 378,8 mm)
etc. În schimb, în anii cu activitate anticiclonică, cantităţile de precipitaţii au
fost deosebit de scăzute, cu mult sub media anuală a perioadei de observaţii.
Astfel, în 1942, au căzut la Sulina doar 134,4 mm de apă (faţă de 359,0
mm); în 1896, la Mangalia, 164,3 mm (faţă de 377,8 mm); în 1924, la M.
Kogălniceanu, 176,0 mm (faţă de 348,8 mm); în 1898, la Sarichioi, 187,7
38
mm (faţă de 396,0 mm); în 1953, la Constanţa, 203,0 mm (faţă de 378,8

mm); în 1896, la Cogealac, 207,7 mm (faţă de 348,8 mm); în 1953, la
Babadag, 218,3 mm (faţă de 417,9 mm) etc. Acestea sunt cantităţi care
coincid cu mediile anuale (provenind din şiruri lungi de observaţii)
caracteristice zonelor aride ale lumii.
Alături de cantităţile medii anuale de precipitaţii, mai reduse decât în
celelalte regiuni ale României, abaterile respective, mai ample decât în
restul ţării, sunt specifice climatelor temperate semiaride.
Specifice climatului temperat semiarid sunt şi: numărul mediu anual
al zilelor cu precipitaţii, cifrat între 55 şi 75; concentrarea celor mai mari
cantităţi de precipitaţii în semestrul cald şi căderea acestora din urmă, mai
ales sub formă de averse. Lunile cu frecvenţă mai mare a zilelor cu
precipitaţii sunt mai-iunie, ca în toată ţara, dar şi noiembrie-decembrie, când
se intensifică activitatea ciclonică din Marea Mediterană.
2.3.6. Vântul
Este, alături de precipitaţii şi temperatură, un alt parametru
meteorologic esenţial care individualizează clima teritoriului studiat.
Dobrogea este regiunea cea mai vântoasă a ţării, aşa cum afirma, la
începutul secolului XX, C. Brătescu. Acest lucru poate reprezenta atât un
facor de risc, dar şi o importantă resursă energetică, aşa cum se va putea
deduce din capitolele următoare.
Din cauza poziţiei sale geografice în raport cu marii centri barici de
acţiune atmosferică (mai ales Anticiclonul Siberian sau Est-European şi
Ciclonul Mediteranean), a reliefului relativ uniform şi cu altitudini mici, a
proximităţii Mării Negre şi a dispunerii edificiului carpatic, Dobrogea este
regiunea cu frecvenţa şi intensitatea cea mai mare a vântului din sistemul de
referinţă al regiunilor de deal şi câmpie al României.
Datele din tabelul 3.7 arată că mediile anuale ale direcţiei şi vitezei
vânturilor în Dobrogea nu pot fi sintetizate în câteva concluzii generale,
chiar dacă relieful regiunii prezintă o relativă uniformitate. Dar faptul că
măsurătorile se realizează la înălţimi de numai 10 m deasupra suprafeţei
terestre, coroborat cu acela că regiunea e mărginită la vest şi la nord de
culoarul Dunării, iar la est linia ţărmului separă două tipuri distincte de
suprafaţă activă (dintre care una cu coeficient de frecare aproape nul),
determină o neomogenitate teritorială neaşteptat de mare a celor două
caracteristici ale vântului. La aceasta contribuie, într-o oarecare măsură, şi
nerespectarea, pe alocuri, a standardelor de funcţionare a staţiilor
meteorologice. O anumită generalizare este totuşi posibilă.
39
Tabelul 2.7
Mediile anuale ale frecvenţei (%) şi vitezei (m/s) vântului pe direcţii, în
Dobrogea
(1965 - 2005)
Staţia
N NE E SE S SV V NV Calm
meteo
% m/s % m/s % m/s % m/s % m/s % m/s % m/s % m/s %
Constanţa 13,3 6,5 11,5 6,3 6,0 4,3 10,2 4,1 12,3 4,0 7,1 3,4 17,0 4,0 10,4 4,6 12,1
Mangalia 8,6 5,4 11,3 5,6 5,3 4,1 14,4 4,8 6,1 4,1 3,6 3,4 20,3 3,8 15,1 4,1 15,3
Medgidia 8,6 5,0 7,1 4,7 7,.6 3,9 9,2 3,8 8,2 4,0 6,4 3,6 13,5 4,4 12,3 4,1 26,8
Hârşova 23,0 4,7 7,7 4,0 5,.0 3,2 11,4 3,2 15,0 2,6 11,2 2,0 7,1 2,4 9,7 2,9 9,4
Adamclisi 11,6 4,6 6,8 4,2 7,8 3,9 10,8 4,1 10,8 3,7 7,1 3,5 13,5 3,7 12,8 4,0 21,5
Tulcea 14,6 4,1 7,6 3,8 5,7 3,4 7,7 4,5 10,0 4,9 5,7 3,9 10,1 3,3 16,9 3,9 23,4
Sulina 19,0 8,7 13,6 7,3 6,7 5,2 8,4 5,5 17,5 6,5 9,0 5,5 10,2 5,6 13,4 7,0 0,9
Sfântu
12,1 5,2 13,5 5,5 5,1 4,2 10,0 4,0 11,5 4,1 10,3 3,5 5,4 3,0 18,4 4,3 13,7
Gheorghe
Gorgova 16,8 3,7 8,0 3,6 4,6 2,8 6,7 2,5 13,9 2,6 8,0 2,6 7,3 2,5 16,6 3,2 17,9
ChiliaVec
14,7 4,5 10,6 4,7 4,8 3,5 6,3 3,3 14,1 3,4 5,1 3,2 8,1 3,4 14,6 4,1 18,9
he
În secţiunea sudică a litoralului, cele mai mari frecvenţe ale vântului

revin direcţiilor vest (20,3% la Mangalia şi 17,0% la Constanţa) şi nord-vest
(15% şi, respectiv, 10,4%), care domină net în troposfera mijlocie, şi celor
de nord la Constanţa (13,3%) şi de sud-est la Mangalia (14,4%), influenţate
în bună măsură de orientarea generală a ţărmului Mării Negre. Aceleaşi
cauze fac ca la Sulina să predomine vânturile de nord (19,0%), nord-vest
(13,4%) şi sud (17,5%).
Pe latura vestică, la Hârşova, vânturile de nord (23,0%) şi de sud
(15,0%) domină net, din cauza canalizării aerului pe culoarul Dunării.
Pe latura nordică şi în interiorul uscatului, ierarhia frecvenţei
vânturilor pe cele opt direcţii cardinale şi intercardinale se complică,
datorită, cu precădere, unor caracteristici ale câmpului baric, în primul caz,
şi unor caracteristici ale reliefului, în al doilea caz. La Medgidia, de
exemplu, predominarea vânturilor de vest (13,5%) şi de nord-vest (12,3%)
40
se explică, în mare parte, prin orientarea de la vest la est a Văii Carasu, pe

care s-a axat canalul Dunăre – Marea Neagră.
Frecvenţa calmului atmosferic, care depinde, pe de o parte, de
frecvenţa şi persistenţa în regiune a formaţiunilor barice anticiclonale, iar de
altă parte, de adăpostirea aerodinamică oferită de formele de relief negative
mai mult sau mai puţin închise, exprimă foarte sugestiv aceste relaţii
cauzale. Astfel, la staţia meteorologică Sulina, situată pe digul care însoţeşte
canalul navigabil, la câţiva km în interiorul mării, calmul atmosferic
înregistrează doar 0,9%, în timp ce la Medgidia, în interiorul uscatului, se
ridică la 26,8%.
Vitezele medii anuale ale vântului sunt sensibil mai mari decât în
alte regiuni ale ţării, mai ales la staţiile meteorologice de pe litoral. Cele mai
mari valori se înregistrează, desigur, la Sulina (8,7 m/s N, 7,3 m/s NE, 7,0
m/s NV, 6,5 m/s S etc.), Constanţa (6,5 m/s N, 6,3 m/s NE, 4,6 m/s NV
etc.), Mangalia (5,6 m/s NE, 5,4 m/s SE etc.) şi Sfântu Gheorghe (5,5 m/s
NE, 5,4 m/s N etc.). Ele scad sensibil la staţiile din Dobrogea continentală,
dar rămân totuşi superioare celor din alte regiuni de podiş ale ţării. La
Medgidia, de exemplu, se înregistrează valori de 5,0 m/s pentru vânturile
din nord, 4,7 m/s pentru cele din nord-est, 4,4 m/s pentru cele din vest etc.
Creşterea vitezelor medii anuale ale vântului de la sud către nord, la staţiile
meteorologice de pe ţărmul mării, este o realitate detectabilă şi în cazul
numărului mediu anual de zile cu viteze mai mari de 11 m/s: 11,9 la
Mangalia, 26,9 la Constanţa, 49,3 la Sulina.
Regimul vânturilor din Dobrogea se caracterizează, în ansamblu,
prin predominarea direcţiilor nordice, nord-vestice şi vestice, care
însumează o frecvenţă anuală cuprinsă între 35% şi peste 50%.
Direcţia predominantă a vânturilor este determinată atât de
caracteristicile circulaţiei aerului, cât şi de configuraţia şi orientarea
reliefului.
Vânturile nordice înregistrează frecvenţa cea mai ridicată în
sectoarele unde coincid cu orientarea văilor (Hârşova, Cernavodă, Chilia)
sau a ţărmurilor lacustre şi marine (Jurilovca, Sulina, Gloria, Gura Portiţei).
La staţiile situate în sectorul sudic al litoralului românesc al Mării
Negre (Constanţa, Mangalia), vânturile nordice sunt depăşite slab, ca
frecvenţă, de vânturile vestice, care în perioada caldă a anului reprezintă
elementul constitutiv principal al componentei periodice, nocturne şi
matinale, aparţinând circulaţiei termice locale a aerului: briza de noapte. În
lunile de vară, pe ţărmul sudic al litoralului românesc, la Constanţa şi
Mangalia, se înregistrează frecvenţa cea mai ridicată (50%-60%) a
vânturilor periodice locale sub formă de brize marine, favorizate, în acest
sector, de contrastul termic tranşant dintre cele două componente principale
ale suprafeţei active: uscatul dobrogean şi Marea Neagră. Aici se manifestă
cu pregnanţă elementul morfologic distinctiv al brizelor masive şi lacustre:
41
rotaţia zilnică a direcţiilor predominante ale vântului în sensul acelor

ceasornicului.
Sub influenţa circulaţiei zonale a atmosferei, vânturile vestice devin
dominante la staţiile meteorologice situate în partea superioară a podişului
dobrogean (Adamclisi, Medgidia, Corugea) sau în văile orientate pe
direcţiile est-vest (la Horia, în valea Taiţei).
Configuraţia reliefului şi în special orientarea văilor şi a cursurilor de
apă determină, de asemenea, uşoara predominare a vânturilor nord-vestice
faţă de cele nordice la Gorgova, Tulcea şi Horia, figura 2.12
Figura 2.12
În comparaţie cu vânturile de alte direcţii, vânturile nordice s-au
evidenţiat, la marea majoritate a staţiilor meteorologice din Dobrogea, prin
viteza medie anuală cea mai ridicată, care a atins între:
42
• 8-10 m/s, la staţiile amplasate în cuprinsul suprafeţei marine

(Sulina, Gloria) sau în sectoarele de intensificare orografică a curenţilor
aerieni de pe culmile deluroase (Mahmudia);
• 5-7 m/s, pe ţărmul Mării Negre;
• 4-6 m/s, în Delta Dunării şi cea mai mare parte a teritoriului
dobrogean.
De asemenea, viteza medie anuală a vântului a oscilat:
• între cca. 7-8 m/s, la staţiile situate în cuprinsul suprafeţei marine
(Sulina, Gloria) şi în sectoarele de intensificare orografică a curenţilor
aerieni (Mahmudia);
• în jurul valorii de 4 m/s, la staţiile de pe ţărmul Mării Negre şi a
lacurilor litorale;
• între <3-4 m/s, în restul teritoriului analizat.
Variaţia anuală a vitezei medii a vântului se caracterizează printr-o
maximă de 3,5-5,5 m/s în ianuarie sau februarie, ce poate depăşi 8m/s la
staţiile din interiorul suprafeţei marine şi o minimă de 2,4 m/s, în lunile de
vară, pe litoral, şi în septembrie, în cadrul Dobrogei.
În evoluţia zilnică, valorile medii anuale cele mai mari ale vitezei
vântului, legate de intensificarea schimbului turbulent, se înregistrează la
termenul de observaţie situat în intervalul celor mai ridicate temperaturi
diurne ale aerului (ora 13), oscilând între 7-7,5 m/s la Sulina şi Mahmudia şi
<4-6 m/s, în restul teritoriului analizat. O excepţie o constituie platforma de
foraj Gloria, unde vitezele medii anuale cele mai mari, de aproape 8 m/s, se
produc la termenele de observaţie din timpul nopţii şi dimineţii (orele 1şi 7),
când la staţiile meteorologice din Podişul Dobrogei, Delta Dunării şi de pe
litoral, acestea sunt cuprinse între 2-4 m/s. Pe fundul văilor adăpostite, cu o
frecvenţă crescută a inversiunilor termice (la Horia, în valea Taiţei), viteza
medie anuală a vântului din intervalul nocturn şi matinal (orele 1şi 7), scade
sub 2 m/s. La aceste puncte se înregistrează şi frecvenţa cea mai crescută a
acalmiilor din timpul nopţii şi dimineţii (cca. 30-45%, la Valu lui Traian şi
cca. 45-65%, la Horia).
43
3. Resursele climatice din Dobrogea

Din România, Dobrogea prezintă cea mai diversificată paletă de
riscuri dar şi de resurse climatice, fenomenul fiind explicat atât prin faptul
că aceasta reprezintă zona de interferenţă sau de transformare a aerului polar
în aer tropical şi a aerului tropical în aer polar (care explică frecvenţa mare a
riscurilor) dar şi datorită poziţiei geografice şi proximităţii Mării Negre
(care determină multitudinea resurselor climatice).
Resursele climatice intră în categoria resurselor naturale
inepuizabile, figura 3.1. Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române
prin termenul de resursă (fr. Ressource) se înţelege totalitatea rezervelor sau
surselor de mijloace susceptibile care pot fi valorificate într-o împrejurare
dată. Pornind de la această definiţie, putem deduce astfel, că resursele
climatice reprezintă totalitatea elementelor şi fenomenelor climatice care pot
fi valorificate.
Figura 3.1
Locul resurselor climatice în sfera resurselor naturale
Dobrogea, ţinutul românesc dintre Dunăre şi Marea Neagră, ocupă
un loc important în sistemul economic naţional, atât ca suprafaţă, cât şi ca
activităţi efectuate de către agenţii economici, care sunt principalii
beneficiari şi concurenţi în exploatarea resurselor climatice. Poziţia
geografică determină resursele radiaţionale, termice, specificul circulaţiei
maselor de aer, procesele atmosferice, complexul climatic în întregime.
Resursele climatice sunt determinate îndeosebi de circulaţia atmosferică
formată în centrele barice la mari distanţe de teritoriul Dobrogei. Aceste au
o multitudine de utilităţi pentru societatea dobrogeană, care vor fi analizate
în subcapitolele umătoare.
44
3.2. Resurse climatice energetice

3.2.1. Potenţialul solar din Dobrogea
3.2.1.1. Aspecte generale
Soarele reprezintă sursa de energie a Pământului, contribuind la
menţinerea temperaturii planetei mult peste valoarea întâlnită în spaţiul
interplanetar, şi este singura sursă de energie capabilă să întreţină viaţa pe
Terra. Soarele reprezintă, practic, o sursă inepuizabilă de energie,
estimându-se o durată a existenţei radiaţiei solare de încă aproximativ 4…5
miliarde de ani.
Pentru studiul radiaţiei solare, este important să fie definite câteva
mărimi importante.
Constanta solară reprezintă fluxul de energie termică unitară primită
de la Soare, măsurată în straturile superioare ale atmosferei terestre,
perpendicular pe direcţia razelor solare. Valoarea general acceptată pentru
2
constanta solară este de aproximativ 1.350 W/m , reprezentând o valoare
medie anuală, măsurată cu ajutorul sateliţilor de cercetare ştiinţifică.
Fluxul de energie radiantă solară, care ajunge la suprafaţa
Pământului, este mai mic decât constanta solară, deoarece în timp ce
traversează atmosfera terestră, cu o grosime de peste 50 km, intensitatea
radiaţiei solare este redusă treptat.
Mecanismele prin care se modifică intensitatea radiaţiei solare, la
traversarea atmosferei, sunt absorbţia şi difuzia. În atmosferă este absorbită
(reţinută, filtrată) aproape total radiaţia X şi o parte din radiaţia ultravioletă.
Vaporii de apă, bioxidul de carbon şi alte gaze existente în atmosferă
contribuie la absorbţia radiaţiei solare de către atmosferă.
Radiaţia absorbită este, în general, transformată în căldură, iar
radiaţia difuză astfel obţinută este retrimisă în toate direcţiile în atmosferă.
Prin aceste procese, atmosfera se încălzeşte şi produce, la rândul ei, o
radiaţie cu lungime de undă mare, denumită radiaţie atmosferică.
În plus, faţă de cele două mecanisme de modificare a intensităţii
radiaţiei solare, o parte din radiaţia solară este reflectată de atmosfera
terestră sau de unele componente ale sale (moleculele de aer şi anumite
categorii de nori). Prin reflectare, o parte din radiaţia solară este disipată,
mecanismul acestui proces fiind denumit difuzie Rayleigh, iar acest fenomen
reprezintă radiaţia bolţii cereşti.
Radiaţia globală ajunsă de la Soare pe o suprafaţă orizontală la
nivelul solului într-o zi senină reprezintă suma dintre radiaţia directă şi
radiaţia difuză.
Radiaţia solară directă depinde de orientarea suprafeţei receptoare.
Radiaţia solară difuză poate fi considerată aceeaşi, indiferent de
orientarea suprafeţei receptoare, chiar dacă în realitate există mici diferenţe.
45
Figura 3.2 prezintă proporţia dintre radiaţia difuză şi radiaţia directă,

în radiaţia globală. Este interesant de remarcat că radiaţia difuză prezintă o
pondere mai mare decât radiaţia directă.
Figura 3.2
Raportul dintre radiaţia difuză şi radiaţia directă (Rev. Tehnica Instalaţiilor
nr. 5/2003)
Energia termică unitară primită de la Soare, măsurată la nivelul
suprafeţei Pământului, perpendicular pe direcţia razelor solare, pentru
condiţiile în care cerul este perfect senin şi lipsit de poluare, în zona
2
Dobrogei, în jurul prânzului, poate asigura maxim 1.000 W/m . Această
valoare reprezintă suma dintre radiaţia directă şi radiaţia difuză. Radiaţia
solară este influenţată de modificarea permanentă a câtorva parametri
importanţi, cum sunt:
– înălţimea Soarelui pe cer (unghiul format de direcţia razelor
Soarelui cu planul orizontal);
– unghiul de înclinare a axei Pământului;
– modificarea distanţei Pământ - Soare (aproximativ 149 milioane
km pe o traiectorie eliptică, uşor excentrică);
– latitudinea geografică.
3.2.1.2. Noţiunea de potenţial energetic solar şi modul de calcul al
acestuia
Potenţialul solar poate fi analizat atât din perspectiva radiaţiei
globale, cât şi a radiaţiei solare nete (potenţial solar efectiv).
Radiaţia solară globală (Rs) se reflectă la suprafaţa pământului în
funcţie de mai mulţi factori: natura, culoarea şi panta suprafeţei, unghiul de
46
incidenţă a razelor solare etc. Albedoul, sau fracţiunea din Rs, notat cu α,
care este reflectat de suprafaţa activă a pământului, poate atinge un
maximum de cca. 95% în cazul zăpezii proaspete, respectiv un minimum de
5% pentru un sol nud, ud şi negru. Covorul vegetal prezintă un albedo
cuprins între cca. 20-25%, iarba verde având o valoare de 23% (Allen ş.a.,
1998). Radiaţia solară netă de lungime de undă scurtă (Rns) reprezintă
fracţiunea din Rs care nu este reflectată de suprafaţa activă, iar radiaţia netă
de lungime de undă lungă (Rnl) reprezintă diferenţa dintre radiaţia de undă
lungă emisă şi cea primită de suprafaţa activă a pământului.
Radiaţia solară netă (Rn) reprezintă diferenţa dintre radiaţia receptată
(incoming) şi cea emisă sau reflectată (outgoing) de ambele lungimi de
2
undă, scurtă şi lungă (MJ m /zi). Rn este echilibrul dintre energia absorbită,
energia reflectată şi energia emisă de suprafaţa activă a pământului, sau
diferenţa dintre radiaţia netă receptată, de lungime de undă scurtă (Rns) şi
radiaţia netă emisă, de lungime de undă lungă (Rnl). Rn este, în mod normal,
pozitivă în timpul zilei, respectiv negativă în timpul nopţii. Valoarea totală
diurnă pentru Rn este aproape întotdeauna pozitivă, cu excepţia condiţiilor
deosebit de severe de la latitudini mari. Rn are o importanţă deosebită în
clima unei regiuni, prin aportul major cu care aceasta contribuie, printre
altele, la procesul de evaporaţie diferenţiată a apei de pe suprafaţa apelor sau
a uscatului (evapotranspiraţie). În acest sens, pe plan internaţional sunt
menţionaţi Prescott (1940), care a evidenţiat corelaţia dintre evaporaţia apei
şi radiaţia solară, Doorenbos şi Pruitt (1977), Allen ş.a. (1998), care au
arătat importanţa deosebită a radiaţiei solare globale şi a celei nete asupra
evapotranspiraţiei.
Pentru a determina potenţialul solar (calculat pe baza radiaţiei
globale şi nete) au fost parcurse mai multe etape.
Datele privind durata reală de strălucire a Soarelui (n, ore) au fost
2
transformate în valori ale radiaţiei solare globale (Rs, MJ m /zi) cu ajutorul
relaţiei de tip Angstrőm, calibrată pentru partea de sud-est a ţării (1)
(Păltineanu ş.a., 2002):
Rs = (0,24 + 0,50 n/N) Ra (3.1)
unde: N este durata maxim posibilă de strălucire a Soarelui (h), iar
2
Ra este radiaţia extraterestră (MJ m /zi), calculate cu relaţiile prezentate de
Allen ş.a. (1998).
2
Mai departe, Rns (MJ m /zi) a fost calculată cu relaţia:
Rns = (1 – α) Rs (3.2)
unde: α este albedoul, estimat pentru situaţia cu covor vegetal în
2
perioada de vegetaţie a plantelor. Rnl (MJ m /zi) a fost calculată prin relaţia
(4.3) (Allen ş.a., 1998):
4 4
Rnl=σ [(Tmax, K +Tmin, K )/2][0,34-
0,14*sqrt(ea)][1,35*(Rs/Rso)-0,35] (3.3)
47
-9 -4
unde: σ este constanta Stefan-Boltzmann (σ = 4,903 * 10 MJ K
2
m /zi), iar Tmax, K, respectiv Tmin, K sunt temperatura maximă, respectiv
minimă absolută în perioada de 24 de ore, în grade Kelvin, deci pentru
valori diurne:
Tmax, K = (˚C + 273,16) (3.4)
Tmin, K = (˚C + 273,16) (3.5)
ea este presiunea reală a vaporilor de apă (kPa), cu
ea = (RHmed/100)*(eTmax + eTmin)/2 (3.6)
unde: RHmed este umiditatea relativă medie (%), eTmax este
presiunea vaporilor saturaţi la temperatura maximă (Tmax, °C) diurnă (kPa),
eTmin este presiunea vaporilor saturaţi la temperatura minimă (Tmin, °C)
diurnă (kPa), cu
eTmax = 0,611*exp[17,27*Tmax/(Tmax+237,3)] (3.7)
eTmin = 0,611*exp[17,27*Tmin/(Tmin+237,3)] (3.8)
Raportul Rs/Rso este dat de relaţia:
Rs/Rso = 0,75 * Ra (3.9)
unde: Rs/Rso este radiaţia relativă de undă scurtă (≤ 1,0), Rs =
2
radiaţia solară globală (MJ m m /zi), Rso = radiaţia solară globală de zi
2
senină (MJ m /zi).
În fine, radiaţia netă, Rn, ca diferenţa dintre radiaţia receptată şi cea
emisă sau reflectată, de ambele lungimi de undă, scurtă şi lungă, a fost
calculată prin relaţia:
Rn = Rns – Rnl (3.10)
Cu datele medii lunare şi anuale ale Rn şi Rs s-au întocmit hărţi
schematice privind repartiţia sa teritorială. Pentru identificarea arealelor
relativ omogene privind Rn şi Rs s-a realizat interpolarea valorilor medii
lunare prin metoda geostatistică kriging (ordinary kriging), folosind modelul
variogramei liniare fără pepită şi prag, potrivit pentru datele relativ egal
repartizate spaţial. Pentru o rezoluţie mai bună a izoliniilor calculate şi
trasate grafic s-au folosit funcţii spline cubice din acelaşi program menţionat
anterior. În regiunea montană, zonarea altitudinală climatică, expoziţia faţă
de Soare, precum şi microclimatul nu au putut fi luate în consideraţie în
trasarea izoliniilor la această scară mică a teritoriului studiat. De asemenea,
trebuie menţionat că hărţile astfel obţinute reprezintă aproximaţii ale
realităţii bazate pe datele şi poziţia punctelor de observaţie utilizate. O
densitate superioară a acestora, îndeosebi în zona litorală nordică, va duce la
îmbunătăţirea reprezentării lor.
3.2.1.3. Durata de strălucire a Soarelui şi radiaţia globală în

Dobrogea
Litoralul Mării Negre este situat în zona celor mai mari sume medii
anuale ale duratei de strălucire a Soarelui de pe teritoriul ţării, care depăşesc
2.250-2.300 ore. Aria valorilor ridicate ale radiaţiei globale este cea mai
48
extinsă în Dobrogea de Sud, conturând, în ansamblu, domeniul de influenţă

predominantă a frontului brizelor marine - de zi, însoţit de inversiuni şi timp
senin, care, în condiţiile contrastului termic tranşant dintre mare şi uscat,
pătrunde adânc pe suprafaţa terestră, deasupra reliefului relativ plan, cu
altitudini mici (100-200 m, în medie) şi densităţi ale fragmentării foarte
2
reduse (<0,1 km/km ). Aici, la limita de acţiune maximă a brizelor marine
(30-35 km), pe terasele însorite înalte ale Văii Carasu, durata medie anuală
de strălucire a Soarelui este, de asemenea, mai mare de 2.300 de ore.
Datorită suprafeţei extinse a surselor de umezire a aerului din Delta Dunării,
care generează hidrometeori specifici (ceaţă de evaporaţie etc.), izoliniile
însoririi anuale cu valori mari (>2.240 ore) delimitează aici un teritoriu mai
restrâns - cel din jumătatea estică. Valorile medii anuale cele mai reduse de
strălucire a Soarelui (<2.150 ore) se înregistrează în cuprinsul reliefului
fragmentat din nod-vestul Dobrogei, în văile adânci, umbrite de versanţi, sau
pe culmile învăluite frecvent de nori. Durata de însorire se micşorează în
raport de creşterea altitudinii reliefului şi în sud-vestul Dobrogei, pe Podişul
Oltinei , figura 3.3.
În aceste condiţii, litoralul Mării Negre, terasele superioare ale Văii
Carasu şi, în general, estul Dobrogei de Sud, aflat în domeniul de acţiune
maximă a brizelor marine, se remarcă prin potenţialul energetic cel mai
2
ridicat, valorile medii anuale ale radiaţiei globale fiind de peste 14 MJ/m /zi
2
(123-124 kcal/cm ), figura 3.4.
Delta Dunării şi cea mai mare parte a teritoriului Dobrogei Centrale
2
şi de Sud sunt delimitate de izolinia anuală de 13,7 MJ/m /zi (120
2
kcal/cm ). În nord-vestul Dobrogei, potenţialul energetic se micşorează sub
2 2
13,6 MJ/m /zi (<120 kcal/cm ).
Figura 3.3
49
Figura 3.4
3.2.1.3.1. Repartiţia duratei de strălucire a Soarelui şi radiaţiei
globale în luna decembrie. În luna decembrie, ca urmare a valorilor minime
ale unghiului de incidenţă şi a nebulozităţii accentuate, atât durata de
strălucire a Soarelui, cât şi radiaţia globală au înregistrat, în perioada 1965-
2005, cele mai scăzute valori din timpul anului, figura 3.5 şi figura 3.6.
50
Figura 3.5
În ceea ce priveşte radiaţia medie globală, în această lună am
constatat faptul că valorile cele mai ridicate s-au înregistrat în jumătatea
2 2
estică şi pe terasele Văii Carasu (peste 4 MJ/m /zi, chiar peste 4,3 MJ/m /zi
în partea centrală şi de est a Podişului Dobrogei de Sud), iar la polul opus,
cel mai mic potenţial energetic a fost evidenţiat în jumătatea vestică a
2
Dobrogei de Nord şi în vestul Dobrogei de Sud (sub 4 MJ/m /zi), figura 3.6.
51
Figura 3.6
globale în luna iulie
În luna iulie, când potenţialul energetic radiativ este maxim, durata
de strălucire a Soarelui şi radiaţia globală scad, ca şi în întreaga perioadă
caldă a anului, dinspre ţărmul mării, în interiorul Dobrogei, însă izoliniile cu
valorile cele mai mari în aria litoralului urmăresc, în general, orientarea
ţărmului, marcând tendinţa de atenuare a frontului brizelor marine şi
creşterii nebulozităţii convective spre vestul, figura 3.7 şi figura 3.8.
În ceea ce priveşte potenţialul energetic, cele mai mari valori au fost
înregistrate în zona litorală, Delta Dunării, partea centrală şi de est a
2
Dobrogei de Sud şi de-a lungul Văii Carasu (peste 24 MJ/m /zi, chiar peste
2
25 MJ/m /zi în colţul sud-estic al Deltei Dunării), iar cele mai reduse valori,
2
în Podişul Oltinei şi Munţii Măcinului (sub 23,6 MJ/m /zi).
52
Figura 3.7 Figura 3.8

globale în perioada rece (noiembrie-martie). În perioada rece a anului,
sumele medii ale însoririi şi radiaţiei globale sunt, în medie, de cea. 4 ori
mai mici faţă de perioada caldă a anului, iar contrastul teritorial maxim este
2
de peste 60-70 de ore de strălucire a Soarelui şi 0,6-0,7 MJ/m /zi. Însorirea
cea mai puternică (peste 490 de ore) şi potenţialul energetic cel mai ridicat
2
(6,7-6,8 MJ/m /zi) sunt proprii estului Podişului Casimcei, Podişului
Dobrogei de Sud, zonei litorale de sud şi extremităţii nord-vestice a
Dobrogei. Un contrast radiativ accentuat se observă şi în cuprinsul reliefului
fragmentat, relativ înalt, din Dobrogea de Nord şi Centrală, dar şi în Delta
Dunării, unde se înregistrează cele mai reduse valori ale însoririi şi radiaţiei
globale, datorită frecvenţei mari a hidrometeorilor (ceaţă, aer ceţos etc.) şi
creşterii nebulozităţii, figura 3.9 şi figura 3.10.
53

globale în perioada caldă (aprilie-octombrie). În perioada caldă a anului
(aprilie-octombrie), atunci când durata de strălucire a Soarelui este mare,
2
izoliniile cu valori mari ale radiaţiei globale (>19 MJ/m /zi) încadrează cea
mai mare parte a teritoriului Dobrogei de Sud şi a Deltei Dunării, valorile
2
cele mai mici (<18,7 MJ/m /zi) fiind înregistrate în cadrul reliefului
fragmentat, relativ înalt, din nord-vestul Dobrogei, figura 3.11 şi figura 3.12.
În intervalul aprilie-septembrie, litoralul rămâne mai însorit,
remarcându-se prin potenţialul energetic cel mai ridicat, în comparaţie cu
restul Dobrogei. Contrastul radiativ cel mai pronunţat, atât pe teritoriul
Dobrogei, cât şi în Delta Dunării, se produce în anotimpul de vară, când, de
exemplu, la Sfântu Gheorghe durata de strălucire a Soarelui este, în medie,
cu cca. 50 de ore mai mare decât la Gorgova. O diferenţă, relativ
asemănătoare, se observă şi între Constanţa şi Cernavodă. În partea înaltă a
reliefului (Podişul Oltinei), durata medie de însorire din timpul verii poate fi
mai mică cu peste 60 de ore, iar pe fundul văilor adânci din nord-vestul
Dobrogei, cu peste 100 de ore, în comparaţie cu punctele de observaţie de pe
litoral.
Figura 3.11
54
Figura 3.12
55
Analizând figura 3.10 şi figura 3.12, am remarcat faptul că litoralul

românesc se evidenţiază, în sectorul sudic, prin valori mai reduse ale
2
radiaţiei globale în perioada caldă (cca. 19,3 MJ/m /zi la sud de Năvodari,
2
faţă de cca. 19,5 MJ/m /zi în colţul sud-estic al sectorului deltaic) şi mai
ridicate în perioada rece a anului în comparaţie cu Delta Dunării (6,7
2 2
MJ/m /zi, faţă de 6,3-6,6 MJ/m /zi în Delta Dunării). Acest lucru este pus
pe seama frecvenţei diferite a hidrometeorilor, determinată de
particularităţile regimului conţinutului de căldură a apei marine.
4.2.1.4. Principalii parametri ai radiaţiei nete în Dobrogea
Radiaţia solară netă medie anuală prezintă valori apropiate în
2
Dobrogea, de la cca. 7 MJ m /zi în partea nord-vestică înaltă, până la 7,657
2
MJ m /zi pe litoralul Mării Negre, izoliniile fiind aproximativ paralele cu
ţărmul mării, figura 3.13.
Figura 3.13
Repartiţia valorii totale anuale a radiaţiei solare nete, însumate
2
(MJ/m ), are o formă similară celei anterioare, valorile atingând 2580 în
56
partea nord-vestică, în arealul localităţii Horia, şi cca. 2800 pe litoral, figura

3.14.
În luna decembrie, radiaţia solară netă prezintă valori minime,
izoliniile sunt orientate, în principal, pe direcţia paralelelor, est-vest, cu
excepţia Deltei Dunării, unde acestea îşi păstrează direcţia nord-sud.
2
Valorile din luna decembrie ating maximul, de aproximativ 1,04 MJ m /zi,
în partea de sud a teritoriului dobrogean, în timp ce în partea nordică a
2
acestuia se înregistrează 0,86 MJ m /zi, figura 3.15.
Figura 3.14
În luna cea mai caldă, iulie, radiaţia netă prezintă valorile maxime în
2
timp şi oscilează de la 15,5 MJ m /zi pe litoralul Deltei Dunării, până la 14
2
MJ m /zi în partea de nord-vest a teritoriului, figura 3.16. Izoliniile au
configuraţia unor curbe aproximativ paralele, pe direcţia nord-sud, ilustrând
astfel influenţa deosebită a Mării Negre asupra radiaţiei nete.
57
În perioada rece a anului, noiembrie-martie, radiaţia solară netă este

repartizată teritorial într-un mod similar lunii decembrie, cu izolinii orientate
pe direcţie aproximativă est-vest, figura 3.17. În partea de sud se
2
înregistrează aproximativ valori de 2,62-2,64 MJ m /zi, în timp ce în partea
2
de nord, radiaţia solară netă se cifrează la cca. 2,38-2,36 MJ m /zi.
Spre deosebire de intervalul de mai sus, în perioada caldă, care
totalizează lunile începând din aprilie până în octombrie, inclusiv, repartiţia
valorilor radiaţiei solare nete prezintă o formă asemănătoare lunii iulie.
Figura 3.15
Acum izoliniile sunt paralele cu ţărmul Mării Negre, ilustrând astfel
gradienţii orizontali generaţi de influenţa acesteia asupra climatului regiunii,
2
figura 3.18. Valorile radiaţiei nete ating 11,2-11,3 MJ m /zi pe litoralul
Mării Negre, de la care descresc treptat spre vest, ajungând la cca. 10,4-10,5
2
MJ m /zi în arealul muntos din nord-vestul Dobrogei.
58
Figura 3.18
59
3.2.1.5. Estimarea energiei solare convertite în Dobrogea

O altă problemă tratată este aceea a estimării energiei convertite pe
teritoriul Dobrogei, aceasta fiind o aplicaţie practică a evaluării potenţialului
solar realizat în acest capitol.
Având în vedere cele arătate în paragraful anterior, se poate calcula
energia anuală convertită la staţiile din Dobrogea. Pentru aceasta, din
2
necesităţi practice, potenţialul solar exprimat în MJ/m /zi, a fost transformat
2
în potenţial energetic exprimat în kWh/m /an. Pentru aceasta au fost
parcurse următoarele etape:
– unitatea internaţională de măsurare a energiei electrice este joule-ul
(1J = W·S)
– o altă unitate (folosită în practică) este kWh; acesta se transformă
în joule astfel: 1J = W·S; 1 kW = 1.000 W; 1 oră = 3.600 secunde, de unde
rezultă că 1 kWh = 1.000 W·3.600 s, astfel 1 kWh = 1.000 W·3.600 J ↔ 1
kWh = 3.600.000 J
Pe baza acestei formule de convertire s-a putut determina potenţialul
2
energetic solar, exprimat, din necesităţi practice, în kWh/m , total (exprimat
de radiaţia globală) şi efectiv (exprimat de radiaţia netă), din luna
decembrie, iulie, perioada rece, perioada caldă, şi media anuală. La sfârşitul
acestei lucrări sunt anexele 1, 2, 3, 4, 5 cu hărţile pe care este redat
potenţialul energetic solar (calculat pe baza radiaţiei globale şi radiaţiei
nete). Din aceste reprezentări putem concluziona următoarele:
– în luna decembrie, luna cu cel mai redus potenţial energetic, zonele
cele mai favorabile pentru valorificare sunt localizate în sudul Dobrogei
2
(peste 37 kWh/m , în partea centrală şi de est a Dobrogei de Sud – potenţial
2
calculat pe baza radiaţiei globale; peste 9 kWh/m în centrul şi nord-vestul
Dobrogei de Sud – potenţial calculat pe baza radiaţiei nete), anexa 1.
– în luna iulie, luna cu cel mai mare potenţial energetic, zonele cele
mai favorabile pentru valorificare sunt localizate în zona litorală şi partea
2
centrală şi de est a Deltei Dunării (peste 210 kWh/m – potenţial calculat pe
2
baza radiaţiei globale; peste 127 kWh/m – potenţial calculat pe baza
radiaţiei nete), anexa 2.
– în perioada rece (noiembrie-martie), cele mai ridicate valori s-au
2
înregistrat în centrul şi estul Dobrogei de Sud (peste 281 kWh/m , respectiv
2
peste 110 kWh/m ), anexa 3.
– în perioada caldă, cea mai favorabilă pentru valorificarea acestei
forme de energie, cele mai mari valori s-au înregistrat tot în zona litorală şi
2
Delta Dunării (peste 1.147 kWh/m – potenţial calculat pe baza radiaţiei
2
globale; peste 659 kWh/m – potenţial calculat pe baza radiaţiei nete), anexa
4.
– în ceea ce priveşte repartiţia valorilor medii anuale ale
potenţialului energetic solar (anexa 5) putem trage concluzia potrivit căreia
60
centrul şi estul Dobrogei de Sud şi Deltei Delta Dunării sunt zonele în care
această formă de energie se poate valorifica cu randament maxim (peste
2 2
1.398 kWh/m ; respectiv peste 750 kWh/m ), anexa 5.

Repartiţia radiaţiei solare globale şi nete, care reflectă potenţialul
solar al Dobrogei, prezintă atât o variaţie temporală clară, cât şi una spaţială,
care depinde de lună, anotimp sau perioadă de observaţie.
Comparativ cu radiaţia solară globală, radiaţia netă este o fracţiune
care reprezintă aproximativ 25-40% din aceasta în perioada rece a anului şi
cca. 50-60% în sezonul cald, lunile de primăvară şi toamnă având valori
intermediare (40-50%).
În general, valorile radiaţiei globale şi nete descresc din zona litorală
spre partea de vest a teritoriului, îndeosebi în perioada caldă a anului,
influenţa Mării Negre fiind maximă, în timp ce, în sezonul rece, radiaţiei
nete variază pe direcţia nord-sud (în cazul radiaţiei nete) şi sud-nord (în
cazul radiaţiei globale).
Acest studiu îşi propune să aducă o contribuţie originală în privinţa
aprecierii cât mai corecte şi cât mai complete a caracteristicilor radiaţiei
solare şi estimării cât mai precise şi complexe a potenţialului solar din
Dobrogea. Prin prisma rezultatelor obţinute în urma prelucrării unui fond
important de măsurători efectuate în cele 18 puncte analizate, semnificative
şi determinante în aprecierea potenţialului solar pentru spaţiul studiat, se
poate trage concluzia că zona litorală şi Delta Dunării sunt spaţiile cu cel
mai ridicat potenţial energetic solar. Compararea valorilor potenţialului solar
obţinut în cadrul prezentei lucrări cu valorile potenţialului solar al altor ţări
aparţinând Uniunii Europene reflectă faptul că Dobrogea dispune de un
potenţial la fel de bun ca cel din multe alte locuri de pe continentul
european.
3.2.2. Potenţialul eolian din Dobrogea
În acest subcapitol s-a evaluat potenţialul eolian pentru staţiile

meteorologice reprezentative din Dobrogea (Sfântu Gheorghe, Constanţa,
Mangalia, Medgidia, Adamclisi), dar şi pentru staţia de larg Gloria, precum şi
pentru întreg teritoriul Dobrogei, având la bază metode specifice de estimare a
potenţialului prin măsurători, precum şi modele probabilistice de repartiţie a vitezei
vântului. De asemenea, în funcţie de valoarea potenţialului eolian obţinut, se va
face o estimare a energiei convertite pentru întreaga regiune analizată.
3.2.2.1. Scurt istoric al valorificării potenţialului eolian în Dobrogea
Primele preocupări în ceea ce priveşte utilizarea energiei eoliene în ţara
noastră, respectiv în Dobrogea, datează din secolul XVI (1585). Condiţiile
geografice existente în Dobrogea au făcut posibilă utilizarea potenţialului eolian,
61
astfel încât în judeţul Tulcea funcţionau la începutul secolului trecut 437 de

mori de vânt, iar în toată Dobrogea peste 900.
Un model de moară de vânt păstrat şi conservat în Dobrogea este cel cu
etaj (figura 3.19), datând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, şi provine
din comuna Frecăţei, judeţul Tulcea. Această moară de vânt este cu pivot (cel
mai răspândit în ţara noastră). Caracteristic pentru acest tip de moară este
existenţa unui pivot central, înfipt adânc în pământ, în jurul căruia casa morii se
poate roti în întregime, pentru a îndrepta aripile în direcţia vântului.
Un alt model este o moară de vânt cu pivot, figura 3.20. Această
moară a fost construită iniţial în satul Caraorman, comuna Crişan, în Delta
Dunării, de unde a fost mutată la începutul secolului al XX-lea. în satul
Dunavăţu de Sus, comuna Murighiol, judeţul Tulcea.
Figura 3.19 Moară de vânt cu etaj Figura 3.20 Moară de

vânt cu pivot
Un alt tip de moară este cea cu soclu din piatră (figura 3.21), care a
apărut pentru prima dată în satul Enisala, comuna Sarichioi (judeţul Tulcea).
Este o construcţie de lemn, dreptunghiulară, cu dimensiuni mici, cu schelet
portant din bârne de stejar, căptuşit cu scânduri de brad şi cu un acoperiş în
două ape, învelit cu scândură (Georgeta Bandoc, 2005).
O altă moară este cea cu pale din pânză (figura 3.22), întâlnită în
satul Curcani, comuna Negreşti, judeţul Constanţa. Aceasta face parte din
tipul morilor de vânt cu pivot, ridicate pe soclu de piatră. Ceea ce o
deosebeşte însă esenţial de celelalte trei mori cu pivot prezentate aici este
sistemul de captare a forţei motrice a vântului, care foloseşte, în locul
aripilor de scândură, 12 aripi de pânză sub forma unor vele triunghiulare.
62
Figura 3.21 Moară de vânt cu soclu din piatră Figura 3.22 Moară de vânt
cu pale din pânză
Pe lângă morile de vânt cu pivot, la care întreaga construcţie poate fi rotită
pentru a orienta aripile în direcţia vântului, în nordul Dobrogei a existat şi un al
doilea tip de moară de vânt, denumit moară rotundă (numită şi moară căciulată sau
moară olandeză), unde construcţia, sub formă de turn înalt, este fixă, numai
acoperişul împreună cu aripile orientându-se în direcţia vântului, figura 3.23.
Figura 3.23 Moară de vânt rotundă

Acest tip de moară provine din comuna Beştepe, judeţul Tulcea.
Construcţia, executată integral din lemn, are forma unui trunchi de piramidă
cu opt muchii, fiind aşezată pe o fundaţie de piatră. La partea superioară,
casa morii se termină cu un cadran masiv de formă circulară, pe care se
roteşte prin alunecare, prevăzut la baza ei cu o sanie.
63
Moara de vânt rotundă, utilizând un mecanism de acţionare cu

transmisia în două trepte prin care se cuplează succesiv o roată mai mare la una
mai mică, obţine o viteză de turaţie a pietrelor mai mare decât la mecanismele
cu o singură treaptă de transmisie, ceea ce asigură un randament mai mare.
Preocupările mai recente în domeniul captării energiei eoliene în
Dobrogea au vizat, pentru creşterea densităţii de energie purtată de vânt spre
captator, carcasarea maşinilor eoliene prin introducerea lor într-o construcţie
specială de tip conduct care, aşezată în calea fluxului de energie difuză,
favorizează concentrarea ei în sensul măririi densităţii în discul elicei şi
recuperarea unei părţi însemnate din energia cinetică rămasă după trecerea
curentului de aer prin rotor, figura 3.24.
carcasă confuzor-difuzor
Figura 3.24. Schema maşinii eoliene carcasate

Se consideră că pentru valorificarea energiei eoliene la scară
industrială, în Dobrogea singura cale de rezolvare a problemei este aceea a
turbinelor eoliene incluse în structuri alveolate, de tip baraj, grupate pe mai
multe niveluri. Alveolele acestor structuri spaţiale sunt, de fapt, nişte carcase
care favorizează captarea eoliană, concentrând energia fluidului în mişcare
de pe elemente geometrice mari pe elemente geometrice reduse.
Estimările făcute pentru zona Dobrogei relevă o energie eoliană
brută medie pe 1 m front instalat de aproximativ 18.000 kWh/an (12.200
kWh/an litoralul Mării Negre – zona cu potenţialul cel mai ridicat).
Având în vedere faptul că se urmăreşte captarea combinată a
energiilor regenerabile (valuri, eoliană, solară) în cadrul unor amenajări
energetice marine în largul ţărmului românesc al Mării Negre, studiile au
arătat că pe fiecare metru de front instalat se pot obţine 35.000 kWh/an.
În tabelul 3.1 se prezintă valorile probabile ale energiilor brute şi
captate, pe un metru de front instalat.
64
Tabelul 3.1
Energiile brute şi captate în largul Mării Negre (după Iulian, C. Lazăr, D.P.)
Natura energiei Energie brută Randamentul global Energie captată Procent din total
[kWh/ (m·an)] de captare [kWh/(m·an)] (%)
Eoliană 12,200 0,400 4,880 13,84
Valuri 54,500 0,500 27,250 77,30
Solară 24,000 0,130 3,120 8,86
Total 90,700 35,250 100,00
Din tabelul de mai sus se poate observa că ponderea principală o deţine
energia valurilor, după care urmează energia eoliană. Energia radiaţiilor solare,
deşi în stare brută, este cantitativ superioară celei eoliene; randamentul slab al
dispozitivelor practice de captare şi conversie face ca aceasta să ocupe ultimul
loc în cadrul unei centrale electrice marine echipată cu instalaţii mixte.
În prezent, preocupările privind utilizarea potenţialului eolian în spaţiul
studiat sunt legate de studiul realizat în anul 1995, la ICEMENERG. Acest
studiu şi-a propus găsirea unei soluţii de realizare a unei centrale aero-electrice,
cu putere instalată de 20.000 MW, la Marea Neagră, cu o analiză amănunţită
pentru digul de nord al Portului Constanţa. Deoarece pentru a fundamenta o
instalaţie energo-eoliană trebuie să existe date măsurate chiar în amplasamentul
în discuţie şi cum nu existau date directe din amplasament, valoarea investiţiei
s-a evaluat la peste 30 milioane USD. Astfel, începând cu anul 1996, s-a trecut
la achiziţionarea de date meteorologice, cu traductoare specializate, situate la 28
m deasupra nivelului mării, pe Farul Alb al digului de protecţie portuară.
Măsurarea parametrilor vântului se face cu traductoare de fabricaţie NRG-SUA
corespunzătoare normelor europene. Pentru viteza vântului se foloseşte un
anemometru cu domeniu de măsură 0...44,7 m/s. Direcţia vântului s-a
determinat cu o giruetă cu senzor tip potenţiometru care măsoară direcţia pe
domeniul 0...360°.
Datele achiziţionate cu o frecvenţă de 8 Hz sunt prelucrate, într-o primă
etapă, direct pe data-logger-ul din teren, pe baza unui program specific,
realizându-se medieri pe câte 10 minute, durată de eşantionare considerată în
practica ţărilor cu experienţă energo-eoliană ca fiind reprezentativă pentru a
caracteriza vântul utilizabil energetic. În cadrul acestor prelucrări statistice
primare, pe lângă obţinerea mediilor, se selectează valorile maxime şi valorile
minime instantanee din interval, se calculează acceleraţiile şi deceleraţiile
maxime (ale rafalei), ca şi o caracteristică importantă a vântului energetic,
turbulenţa, definită prin abaterea medie pătratică a vitezelor instantanee faţă de
media şirului respectiv de viteze. Valorile eşantioanelor temporale de 10 minute
stau la baza determinării valorilor medii zilnice, decadale şi lunare.
Pe baza studiilor elaborate la nivel naţional, prima zonă de interes
energo-eolian este platforma continentală a Mării Negre, iar zona litorală
ocupă poziţia a treia, după zona montană.
Concluzia care rezultă este aceea că potenţialul energo-eolian realistic
instalat pe teritoriul României este de circa 28.000 MW, din care 13.200 MW în
65
platforma continentală a Mării Negre. Energia totală care poate fi obţinută

este de aproximativ 63 TWh/an, din care aproximativ 80% se va realiza în
platforma continentală şi zona litorală a Dobrogei.
O problemă importantă care apare în procesul proiectării şi
amplasării grupurilor aerogeneratoare într-un areal este legată de
cunoaşterea legii distribuţiei pe verticală în stratul limită atmosferic a
profilului de viteză a vântului. După cum se ştie, la staţiile meteorologice
măsurătorile regimului vântului se efectuează doar la înălţimea de 10 m, în
timp ce rotorul unei turbine baleiază un câmp cu înălţime mult mai mare.
Realizându-se o comparare a hărţii potenţialului eolian al ţării
noastre cu cea similară realizată pentru ţările Uniunii Europene, se constată
că România se află într-o regiune cu un regim al vântului mediu normal
pentru un spaţiu cu climat continental, dispunând în zona Dobrogei de un
regim al vântului la fel de bun ca Europa Occidentală.
Din anul 1995 până în anul 2005, energia eoliană a crescut de
aproximativ 4,5 ori. Creşterea actuală a producţiei de energie eoliană depăşeşte
în mod consecvent estimările anterioare. Asociaţia Europeană pentru Energie
Eoliană, care, în anul 1996, şi-a propus instalarea în Europa, până în anul 2000,
a 40.000 MW, a anunţat ridicarea obiectivului său la 60.000 MW.
La nivelul anului 2005, din punctul de vedere al capacităţii absolute
de generare, Germania este lider mondial, Statele Unite ocupă poziţia a
doua, urmate de Spania, Danemarca şi de India.
3.2.2.2. Noţiunea de potenţial energetic eolian şi modul de calcul al
acestuia
3.2.2.2.1. Modul de calcul pe bază de măsurători
În vederea evaluării potenţialului eolian din Dobrogea este necesară
definirea potenţialului eolian.
Energia cinetică a maselor de aer aflate în mişcare este exprimată, în
principal, prin densitatea fluxului de energie care reflectă cantitatea de
energie ce traversează unitatea de suprafaţă normală pe direcţia vântului în
unitatea de timp. Prin urmare, densitatea fluxului de energie care este, din
punct de vedere dimensional, o putere unitară, pentru unitatea de suprafaţă
normală la direcţia vântului, poate fi exprimată cu relaţia:
3
Pu = ρU / 2
(3.11)
unde: ρ este densitatea aerului, iar U este viteza vântului.
Există o strânsă concordanţă între densitatea fluxului de energie şi
viteza vântului (aceasta fiind din ce în ce mai mare cu cât intensitatea
vântului este mai mare – figura 3.25).
66
Graficul de corelaţie dintre viteza vântului U (m/s)

şi densitatea fluxului de energie P (W/mp.)
1000
900
800
700
600
500
400
300
200
100
0
4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
U (m/s)
Figura 3.25
De asemenea, densitatea fluxului de energie a vântului prezintă
variaţii mari în timp şi în spaţiu. Pentru o anumită poziţionare, media
temporală, notată cu <Pu>t a densităţii fluxului de energie pe un interval de
timp T, suficient de mare, defineşte potenţialul eolian al poziţionării:
(3.12)
Se mai foloseşte uneori şi noţiunea de potenţial eolian şi pentru energia

medie anuală ce traversează unitatea de suprafaţă normală pe direcţia vântului:
(3.13)
2
cu T = 1 an şi 1 an = 8.760 de ore, exprimată de obicei în (kWh/m ).
Între cele două mărimi definite există relaţia de proporţionalitate:
E = T-є (3.14)
Se consideră că viteza vântului este o variabilă aleatoare continuă şi se
introduce funcţia de repartiţie a vitezelor vântului fr(U). Aceasta reprezintă
probabilitatea ca variabila aleatoare U să ia valori mai mici decât u:
fr(U) = P(U<u)
(3.15)
67
Densitatea de repartiţie a variabilei aleatoare U este definită de

probabilitatea ca U să ia valori în intervalul de lungime din vecinătatea
valorii u, pe unitatea de lungime a intervalului:
f(U)dU = P(U(u, u+du)
(3.16)
Se defineşte, de asemenea, complementara funcţiei de repartiţie
utilizată mai frecvent în practică:
fc(U) = 1-fr (U) = P(U>u)
(3.17)
Admiţând ipoteza că media temporală conform relaţiei (2) poate fi
exprimată prin media densităţii fluxului de energie peste ansamblul statistic
definit prin densitatea de repartiţie f(U) rezultă
următoarea expresie
a
potenţialului eolian:
(3.18)
Pentru scopuri practice, se aproximează densitatea de repartiţie a
vitezelor vântului prin histograma frecvenţelor vântului, determinată pentru
serii date anuale sau multianuale:
(3.19)
unde: nUi reprezintă numărul de date cuprinse în intervalul (U, Ui+1) de lungime ΔU cu
m
Ui = (i-1) U, iar N = n i , este volumul selecţiei. În acest caz, potenţialul

i 1
eolian se exprimă prin suma:
(3.20)
unde m reprezintă numărul de intervale de viteză ale vântului.

3.2.2.2.2. Modul de calcul al potenţialului eolian pe baza modelelor
probabilistice pentru repartiţia vitezelor vântului
Pentru repartiţia vitezelor vântului s-au propus două modele mai
importante, şi anume: repartiţia Rayleigh şi repartiţia Weibull.
Repartiţia Rayleigh presupune că repartiţia vitezelor vântului este
complet definită dacă se cunoaşte viteza medie multianuală Uman.
Densitatea de repartiţie Rayleigh este dată de expresia:
68
(3.21)
Această repartiţie permite evaluarea rapidă a potenţialului eolian
dacă se cunoaşte viteza medie multianuală Uman:
(3.22)
Presupunând că densitatea aerului şi viteza vântului sunt necorelate, rezultă :
(3.23) Densitatea medie multianuală a aerului

<ρ> se poate calcula pe baza
presiunii şi temperaturii medii multianuale (<p>, <t>):
(3.24)
unde s-a neglijat efectul umidităţii şi al altor impurităţi atmosferice, iar pN

3
= 1,01325 bari, TN = 273°K, iar ρN = 1,293 kg/m sunt presiunea, temperatura şi,
respectiv, densitatea în condiţii normale fizice. Media peste repartiţia Rayleigh a
vitezei la puterea a treia se obţine uşor prin integrare directă:
(3.25)
Rezultă, în final, următoarea expresie pentru calculul potenţialului
eolian în ipoteza repartiţiei Rayleigh a vitezei vântului:
(3.26)
De asemenea, densitatea fluxului de energie medie este de aproape două
ori mai mare decât cea obţinută înlocuind viteza medie Uman în relaţia (3.11).
Repartiţia Rayleigh, de multe ori, nu oferă o aproximare suficient de
bună a funcţiei de repartiţie reale şi atunci este folosită repartiţia Weibull.
Repartiţia Weibull oferă o aproximare mai bună şi utilizează o funcţie de
repartiţie cu doi parametri. Densitatea de repartiţie corespunzătoare este:
(3.27)
69
(17)
2
Cei doi parametri k şi c sunt legaţi de media Uman şi dispersia σ a
vitezelor prin relaţiile:
(3.28)
(3.29)
unde:
(3.30)
este funcţia Euler de speţa a doua.
Se observă că, în particular, pentru k = 2 se regăseşte repartiţia Rayleigh.
3.2.2.3. Evaluarea potenţialului eolian din Dobrogea
Evaluarea potenţialului eolian s-a realizat la staţiile Sfântu
Gheorghe, Constanţa, Mangalia, Gloria, Medgidia şi Adamclisi, pentru
perioada 1965-2005. Această perioadă de timp este suficientă pentru
evaluarea potenţialului eolian. Pentru alegerea unor amplasamente ale unor
instalaţii eoliene sunt necesare date referitoare la viteza vântului şi structura
vântului pentru o perioadă de cel puţin un an.
Potenţialul eolian al amplasamentului s-a putut determina prin două
metode. Prima metodă se bazează pe măsurători efectuate pe o perioadă de
timp determinată (1965-2005), la staţiile meteorologice amintite. A doua
metodă se bazează pe modelul probabilistic al lui Rayleigh, care permite
evaluarea rapidă a potenţialului eolian dacă se cunoaşte viteza medie
multianuală a vântului.
Pentru ambele metode utilizate sunt cunoscuţi următorii parametri:
3
PN = 1013,25 mbar, TN = 273°K = 0ºC şi ρN = 1,248 kg/m , aceştia fiind
folosiţi în calcularea densităţii medii multianuale a aerului la fiecare staţie
meteorologică.
Calcularea potenţialului eolian s-a realizat, pentru diferite direcţii ale
vântului, la cele şase amplasamente, utilizând următoarele formule de calcul:
– pentru metoda pe bază de măsurători:
(3.31)
70
– pentru metoda probabilistică Rayleigh:
(3.32)
2
unde: ε este potenţialul eolian (W/m ); ρman = densitatea medie
3
multianuală a aerului [kg/m ]; Uman(10) = viteza medie multianuală a vântului
la înălţimea standard de 10 m [m/s]; N = numărul total de măsurători; nUi =
numărul de apariţii ale vitezei vântului Ui (10) pe intervale de viteză.
Pentru descrierea profilului de viteză medie a vântului la diferite
înălţimi, U(z), la suprafaţa mării şi pe diferite direcţii, s-a aplicat legea puterii
sau legea lui Davenport, care are expresia matematică
α
U(z)=U(10)∙[U(z)/U(10)] , unde α este un exponent ce depinde de natura
rugozităţii terenului. Formula de calcul pentru potenţialul eolian din Dobrogea,
unde rugozitatea este mică şi unde exponentul lui Davenport este de circa 0,16,
la diferite înălţimi şi pe diferite direcţii ale vântului, este următoarea:
(4.33)
Ţinând cont de faptul că:
0,16
U(z)/U(10)=(z/10) (4.34)
rezultă expresia:
0,48
ε(z)= ε(10) ∙(z/10) (4.35)
2
unde: ε(z) este potenţialul eolian la înălţimea z (W/m ); ε(10) =
2
potenţialul eolian la înălţimea standard calculat în funcţie de U/(10) (W/m );
z = înălţimea faţă de suprafaţa convenţională a terenului (mării) (m); 0,48 =
coeficient calculat în funcţie de rugozitatea terenului (sau a mării 3-0,16).
Pentru evaluarea potenţialului eolian la staţiile luate în studiu s-au
efectuat calculele necesare utilizând cele două metode enunţate mai sus şi s-
au construit graficele corespunzătoare. Din analiza acestor grafice au
rezultat o serie de concluzii referitoare la repartiţia valorilor potenţialului
eolian pe diferite direcţii de suflu ale vântului, informaţii legate de valoarea
medie multianuală a potenţialului eolian obţinut la cele şase staţii, precum şi
de valoarea potenţialului eolian rezultat pe întregul teritoriu al Dobrogei.
71
Valoarea potenţialului eolian în stratul limită atmosferic de suprafaţă

de deasupra Dobrogei este influenţată puternic de eforturile de frecare şi de
fluxul vertical de căldură, iar în stratul atmosferic de tranziţie, care se
întinde până la limita superioară a stratului limită atmosferic, această valoare
mai este determinată, în afară de eforturile de frecare şi de fluxul de căldură,
şi de forţele Coriolis a căror influenţă în stratul de suprafaţă este neglijabilă.
Calcularea potenţialului eolian s-a făcut începând de la înălţimea standard
de 10 m până la înălţimea de 220 m considerată ca fiind egală cu grosimea stratului
limită atmosferic din zona Dobrogei. Cu valorile calculate prin relaţia de mai sus s-
au determinat distribuţiile verticale ale potenţialului eolian pentru fiecare staţie
costieră, pe întreaga grosime a stratului limită atmosferic.
3.2.2.3.1. Evaluarea potenţialului eolian pe bază de măsurători şi de
calcul probabilistic la principalele staţii meteorologice din Dobrogea
La calcularea potenţialului eolian la staţiile Sfântu Gheorghe,
Constanţa, Mangalia, Gloria, Medgidia şi Adamclisi s-a luat în considerare
viteza medie a vântului U (10) (medie multianuală) şi rugozitatea suprafeţei
terenului sau suprafeţei mării. În cazul de faţă, valoarea exponentului este de
0,16, valoare ce corespunde câmpului şi terenurilor deschise, precum şi
suprafeţei mării pentru un regim redus de valuri (după Davenport). Având în
vedere toate acestea, pe baza calculelor realizate s-a putut obţine o
distribuţie de la nord la sud, în lungul litoralului românesc al Mării Negre şi
2
pe diferite direcţii cardinale, de valori ale potenţialului eolian ε (W/m ).
Valorile potenţialului eolian au fost determinate atât printr-o metodă
statistică având la bază măsurătorile efectuate pe o perioadă de patruzeci de
ani (1965-2005), cât şi printr-o metodă probabilistică având la bază modelul
repartiţiei Reyleigh. Uneori, pentru comoditate, potenţialul eolian
determinat prin cele două metode a fost denumit, în mod simplificat,
„potenţial eolian măsurat“ şi, respectiv, „potenţial eolian calculat“.
Evident, evaluarea potenţialului eolian pe bază de măsurători
efectuate pe o durată suficient de lungă este mai precisă decât evaluarea prin
metoda probabilistică a lui Rayleigh. S-au efectuat însă calcule şi cu această
a doua metodă probabilistică tocmai pentru a se verifica dacă modelul
Rayleigh conduce la valori ale potenţialului apropiate de valorile
determinate pe bază de măsurători şi deci dacă, în cazul lipsei de măsurători
pentru alte intervale de timp, poate fi folosită, cu o aproximaţie convenabilă,
această metodă probabilistică.
În funcţie de particularităţile regimului eolian de la fiecare staţie
analizată, şi anume: persistenţa vântului, durata maximă a perioadelor de
calm atmosferic şi repartiţia acestora pe parcursul unui an, potenţialul eolian
ε variază şi el în lungul litoralului românesc al Mării Negre.
72
Pe baza celor arătate în capitolul referitor la stratul limită atmosferic

de deasupra mării, unde au fost întocmite graficele de variaţie ale vitezei
adimensionale U(z)/U(10) în funcţie de înălţimea adimensională z/10,
conform legii puterii, au fost realizate graficele de variaţie a potenţialului
eolian ε pentru diferite înălţimi z, faţă de interfaţa de repaus, de până la 220
m, aceasta fiind grosimea S aproximativă a stratului.
Direcţia nordică
220
210
190
170
150
130
Dobrogea
110 Zona litorală
90
70
50
30
10
0 500 1000 1500 2000 2500
ε (W/mp.)
Figura 3.26 a
Direcţia nord-est
220
210
190
170
150
130 Dobrogea
110 Zona litorală
90
70
50
30
10
0 200 400 600 800 1000 1200 1400 1600
ε (W/m2)
Figura 3.26 b
73
Direcţia estică
220
210
190
170
150
130
Dobrogea
110 Zona litorală

90
70
50
30
10
0 200 400 600 800 1000 1200 1400
ε (W/m2)
Figura 3.26 c
Direcţia sud-est
220
210
190
170
150
130 Dobrogea
110
90 Zona litorală
70
50
30
10
0 200 400 600 800 1000 1200
ε (W/m2)
Figura 3.26 d
74
Direcţia sudică
220
210
190
170
150
130 Dobrogea
110
90 Zona litorală
70
50
30
10
0 200 400 600 800 1000
ε (W/m2)
Figura 3.26 e
Direcţia sud-vest
220
210
190
170
150
130 Dobrogea
110
90 Zona litorală
70
50
30
10
0 200 400 600 800 1000
ε (W/m2)
Figura 3.26 f
75
Direcţia vestică
220
210
190
170
150
130 Dobrogea
110
90 Zona litorală
70
50
30
10
0 200 400 600 800 1000 1200
ε (W/m2)
Figura 3.26 g
Direcţia nord-vest
220
210
190
170
150
130 Dobr ogea
110
90 Zona litorală
70
50
30
10
0 200 400 600 800 1000 1200 1400
ε (W/m2)
Figura 3.26 h
Figura 3.26. Distribuţia potenţialului eolian ε calculat cu metoda bazată pe
măsurători, pentru diferite direcţii ale vântului şi diferite înălţimi, din zona
litorală şi pentru întregul teritoriu al Dobrogei (1965-2005)
4.2.2.3.1.1. Metoda de calcul pe bază de măsurători

Folosind metoda de calcul pe bază de măsurători a potenţialului eolian s-
au obţinut atât pentru întreg teritoriul Dobrogei, dar mai ales pentru zona litorală,
pentru diferite direcţii de ale vântului şi la diferite înălţimi, valorile potenţialului
76
eolian, realizându-se în acest mod o imagine completă a repartiţiei potenţialului

eolian, figurile 3.26 a, 3.26 b, 3.26 c, 3.26 d, 3.26 e, 3.26 f, 3.26 g, 3.26 h.
Astfel, se observă că cel mai mare potenţial eolian (indiferent de direcţia
vântului sau înălţime) din Dobrogea se găseşte în zona litorală (unde totuşi
există o serie de diferenţieri locale.) La staţia Sfântu Gheorghe, în urma
calculelor efectuate, s-au obţinut diferite valori ale potenţialului eolian. Astfel,
pentru o direcţie nordică a vântului, valoarea ε este maximă în comparaţie cu
2
celelalte direcţii ale vântului. Această valoare este de 325 W/m la z = 10 m şi
2
de 1425 W/m la z = 220 m. Pentru direcţiile nord-est şi sud-est valorile
potenţialului eolian ε sunt egale ca valori şi sunt cuprinse în intervalul 250...
2
1100 W/m , valori ce corespund înălţimilor z = 10 m şi respectiv z = 220 m.
Pentru un vânt din direcţia est, valoarea lui ε este cuprinsă în intervalul 245...
2
1075 W/m . În cazul celorlalte direcţii ale vântului, valorile potenţialului eolian
2 2
se menţin într-un interval cuprins între 190 W/m şi 1050 W/m . Trebuie
remarcat faptul că, pentru direcţiile vântului sud, sud-vest şi vest se
înregistrează cele mai coborâte valori medii multianuale ale vitezei vântului,
precum şi frecvenţe medii multianuale mici în comparaţie cu direcţiile nord,
nord-est şi nord-vest, direcţii pentru care atât valoarea vitezei vântului, cât şi
valoarea potenţialului eolian sunt ridicate.
În schimb, la staţia Constanţa, care ocupă o poziţie mai sudică decât
staţia Sfântu Gheorghe, valorile potenţialului eolian sunt mai mari datorită
faptului că la această staţie se înregistrează valori medii multianuale ale vitezei
vântului mai ridicate decât la Sfântu Gheorghe. Pentru perioada luată în calcul
(1965-2005), valoarea maximă a potenţialului se obţine pentru un vânt din
2 2
direcţia nord şi este de 575 W/m pentru z = 10 m şi de 2530 W/m pentru z
= 220 m. În cazul unui vânt din direcţia nord-est, valoarea potenţialului este
2
cuprinsă în intervalul 485...2148 W/m , pentru z = 10...220 m.
La staţia Mangalia, care ocupă cea mai sudică poziţie de pe litoral, se
remarcă faptul că valoarea maximă a potenţialului eolian ε se înregistrează pe
direcţia nord de suflu al vântului. La z = 10 m potenţialul eolian este de 530
2 2
W/m , iar pentru z = 220 m valoarea potenţialului eolian ajunge la 2260 W/m .
Pentru un vânt din sector nord-estic, valoarea potenţialului eolian este cuprinsă
2 2
între 320 W/m şi 1410 W/m , la înălţimea z = 10 m şi respectiv înălţimea z =
220 m. Pentru diferite înălţimi z cuprinse în intervalul 10...220 m şi pentru
direcţiile sud-est, sud şi vest, valoarea potenţialului eolian este mică şi oscilează
2 2
între 199 W/m (direcţia vest, z = 10 m) şi 245 W/m (direcţia sud, z = 100 m),
iar la z = 220 m, pe aceste direcţii, valoarea potenţialului ajunge să se încadreze
2
în intervalul valoric 857...1065 W/m . Trebuie spus că pe aceste direcţii ale
vântului se înregistrează valori medii multianuale ale vitezei vântului destul de
mici, precum şi valori ale frecvenţelor medii multianuale ale vântului mai
coborâte.
77
În vederea realizării unei evaluări cât mai bune şi complete a

distribuţiei potenţialului eolian pe teritoriul Dobrogei, s-a luat în calcul şi
staţia Gloria, aflată în largul mării la cca. 48 km sud-est de Portiţa.
Utilizând metoda de calcul pe bază de măsurători, s-au obţinut
valorile medii multianuale ale potenţialului eolian la principalele staţii
meteorologice din Dobrogea. În funcţie de aceste valori ale potenţialului,
indiferent de direcţia vântului şi pentru diferite înălţimi, s-au determinat
curbele de potenţial eolian (figura 3.27).
Reprezentarea grafică a valorilor medii anuale ale potenţialului eolian calculat cu metoda de bază de măsurători, indiferent de direcţia vântului, la
diferite înălţimi din SLA la diferite staţii din Dobrogea (1965-2005)
1800
1600
1400
Sf.
1200
Gheorghe
Constanţa
Mangalia
1000
Gloria
Adamclisi
800
Medgidia
600
400
200
0
10 30 50 70 90 110 130 150 170 190 210 220
z (m)
Figura 3.27
În Dobrogea, acolo unde valoarea potenţialului eolian creşte de la
2 2
cca. 265 W/m la 10 m până la cca. 1246 W/m la 220 m, se disting câteva
diferenţe mari pe plan regional. Curbele din figura 3.27 evidenţiază faptul că
valoarea medie multianuală cea mai ridicată a potenţialului eolian se obţine
2
la staţia Constanţa (380 W/m la 10 m altitudine, iar la 220 m, valoarea lui
2
este de 1690 W/m . A doua zonă favorabilă pentru valorificarea
potenţialului eolian este arealul staţiei Mangalia, unde valoarea medie
2
multianuală a potenţialului eolian variază în între 300 W/m la 10m şi 1460
2
W/m la 220 m.
La staţia Gloria, poziţionată pe poziţia a treia, potenţialul eolian se
2
încadrează într-un interval valoric cuprins între 274 W/m la 10 m şi 1136
2
W/m la 220 m.
Zonele cele mai deficitare din punctul de vedere al valorificării
potenţialului eolian sunt cele în care frecvenţa calmului atmosferic este mare
(la staţia Adamclisi, unde frecvenţa calmului a fost de 21,5%, potenţialul
2 2
eolian variază între 210 W/m la 10 m şi doar 1050 W/m la partea
78
superioară a stratului limită atmosferic; la staţia Medgidia, în partea central-

2
sudică a Dobrogei, acesta variază între 200 şi 1040 W/m , acolo unde şi
calmul atmosferic a înregistrat, în perioada 1965-2005, o medie de 26,8% –
cea mai ridicată din Dobrogea), figura 3.28.
Figura 3.28
4.2.2.3.1.2. Metoda Rayleigh
Cu valorile obţinute au fost întocmite grafice care redau variaţiile de
potenţial eolian pe diferite direcţii, în lungul litoralului românesc al Mării Negre.
Curbele de variaţie ale potenţialului eolian din figurile 3.29 a, 3.29 b, 3.29 c, 3.29 d,
3.29 e, 3.29 f, 3.29 g, 3.29 h evidenţiază faptul că modelul Rayleigh conduce la
valori ale potenţialului apropiate de valorile determinate pe bază de măsurători şi
deci, în cazul lipsei de măsurători pentru alte intervale de timp, poate fi folosită, cu
o aproximaţie convenabilă, această metodă probabilistică.
79
Direcţia nordică
220
210
190
170
150
130 Dobrogea
110
Zona litorală
90
70
50
30
10
0 500 1000 1500 2000 2500 3000
W/mp.
Figura 3.29 a
Direcţia nord-est
220
210
190
170
150
130 Dobrogea
110
90 Zona litorală
70
50
30
10
0 500 1000 1500 2000
W/mp.
Figura 3.29 b
80
Direcţia estică
220
210
190
170
150
130 Dobrogea
110
90
Zona litorală
70
50
30
10
0 200 400 600 800 1000 1200 1400
W/mp.
Figura 3.29 c
Direcţia sud-est
220
210
190
170
150
130 Dobrogea
110
90 Zona litorală
70
50
30
10
0 200 400 600 800 1000 1200 1400 1600
W/mp.
Figura 3.29 d
81
Direcţia sudică
220
210
190
170
150
130 Dobrogea
110
90 Zona litorală
70
50
30
10
0 200 400 600 800 1000
W/mp.
Figura 3.29 e
Direcţia sud-vest
220
210
190
170
150
130 Dobrogea
110
90 Zona litorală
70
50
30
10
0 200 400 600 800 1000 1200
W/mp.
Figura 3.29 f
82
Direcţia vestică
220
210
190
170
150
130 Dobrogea
110
90 Zona litorală
70
50
30
10
0 100 200 300 400 500 600 700 800
W/mp.
Figura 3.29 g
Direcţia nord-vest
220
210
190
170
150
130 Dobrogea
110
90 Zona litorală
70
50
30
10
0 200 400 600 800 1000 1200
W/mp.
Figura 3.29 h
Figura 3.29. Distribuţia potenţialului eolian calculat cu metoda
Rayleigh, pentru diferite direcţii ale vântului şi diferite înălţimi, din zona
litorală şi pentru întregul teritoriu al Dobrogei (1965-2005)
83
Astfel, se observă că cel mai mare potenţial eolian (indiferent de

direcţia vântului sau înălţime) din Dobrogea se găseşte tot în zona litorală
(în cadrul căreia există o serie de diferenţieri).
• La staţia Sfântu Gheorghe, valoarea maximă a potenţialului eolian se
2
obţine pentru un vânt din direcţia nord. Această valoare este de 393 W/m la z =
2
10 m şi de 1731 W/m la o înălţime de 220 m. Valorile obţinute pentru
direcţiile sud-est şi nord-vest ocupă poziţia a doua şi, respectiv, a treia în ceea
ce priveşte valorile potenţialului eolian. Astfel, la înălţimea z = 10 m acesta se
2
situează între 259 şi 281 W/m pentru direcţiile sud-est şi nord-vest. Pe măsură
ce înălţimea creşte, valoarea potenţialului eolian calculat cu ajutorul metodei
Rayleigh înregistrează valori mari. Valorile lui ε se încadrează în intervalul
2
valoric 1139...1238 W/m la z = 220 m, înălţime care reprezintă grosimea
aproximativă a stratului limită atmosferic de deasupra mării.
Pentru direcţiile nord-est şi est de suflu ale vântului, valorile medii
multianuale ale potenţialului eolian sunt apropiate de valorile lui ε din
direcţia nord-vest. La z = 10 m valoarea potenţialului se situează în jurul
2 2
valorii de 250 W/m şi în jurul valorii de 1110 W/m pentru z = 220 m.
Variaţia potenţialului eolian la staţia costieră Sfântu Gheorghe,
calculată cu ajutorul metodei Rayleigh, scoate în evidenţă următorul aspect:
pentru direcţii ale vântului sud, sud-est şi vest, direcţii în care se
înregistrează cele mai coborâte valori medii multianuale ale vitezei vântului,
se înregistrează şi cele mai mici valori medii multianuale ale potenţialului
eolian. La o înălţime z = 10 m potenţialul eolian variază în intervalul valoric
2
195...223 W/m . Aceste valori sunt cu aproximativ 29% mai mici decât
valoarea lui ε la z = 10 m pentru direcţia nord.
La staţia Constanţa, în intervalul 1965-2005, valoarea maximă a
potenţialului eolian se obţine pentru un vânt din direcţia nord, valoarea lui ε
2 2
este de 694 W/m la z = 10 m şi atinge valoarea de 3054 W/m la z = 220
m. În cazul unui vânt din direcţia nord-est, valoarea potenţialului eolian se
2 2
situează în intervalul cuprins între 595 W/m şi 2618 W/m . Aceste valori
corespund înălţimii z = 10 m şi, respectiv, z = 220 m.
Pe poziţia a treia se situează direcţia nord-vest, cu o valoare a lui ε
2
de 295 W/m la z = 10. Această valoare este cu 42,5% mai mică decât
valoarea potenţialului obţinut pentru direcţia nord, lucru explicat prin
existenţa unei valori a vitezei medii multianuale mai mici pe direcţia nord-
vest (4,6 m/s) decât pe direcţia nord (6,7 m/s).
Din analiza graficului de variaţie a potenţialului eolian pe diferite direcţii şi
înălţimi reiese că, pentru direcţiile sud-vest, est şi sud-est, se înregistrează cele mai
mici valori ale lui ε. Intervalul valoric în care variază este cuprins între 158
2 2
W/m şi 187 W/m pentru înălţimea z = 10 m. Aceste valori sunt, în medie, cu
24,85% mai mici decât valoarea potenţialului calculat prin metoda Rayleigh pe
direcţia nord. La înălţimea de 220 m, valorile potenţialului eolian pentru aceste
84
2
direcţii sunt situate în intervalul valoric cuprins între 693 W/m (sud-vest) şi
2
823 W/m (sud-est).
De asemenea, am constatat că, pe litoralul sudic, la staţia Mangalia,
valorile potenţialului eolian sunt mai mari decât la staţia Sfântu Gheorghe,
dar mai coborâte decât cele de la Constanţa. De exemplu, pentru direcţia
2
nord, valoarea lui ε la Mangalia este cu 301 W/m mai mare decât la Sfântu
2
Gheorghe şi cu 104 W/m mai mică decât la staţia Constanţa.
Pe baza utilizării metodei de calcul Rayleigh, s-au obţinut valorile medii
multianuale ale potenţialului eolian la principalele staţii meteorologice din
Dobrogea, pe perioada 1965-2005. Cu valorile rezultate în urma calculelor, s-au
întocmit graficele care reprezintă variaţiile de potenţial eolian, figura 3.30.
Reprezentarea grafică a valorilor medii anuale ale

potenţialului eolian calculat cu metoda probabilistică Rayleigh, indiferent de
direcţia vântului, la diferite înălţimi, în Dobrogea (1965-2005)
2500
2000
Sf. Gheorghe
1500 Constanţa
Mangalia
Gloria
1000
Adamclisi
Medgidia
500
0
10 30 50 70 90 110 130 150 170 190 210 220
z (m)
Figura 3.30
În Dobrogea, acolo unde valoarea potenţialului eolian creşte de la
2 2
cca. 347 W/m la 10 m până la cca. 1457 W/m la 220 m, se disting câteva
diferenţe mari pe plan regional.
Astfel, repartiţia valorilor din graficul rezultat scoate în evidenţă
faptul că valoarea medie multianuală cea mai mare a potenţialului eolian se
înregistrează la staţia Constanţa, acolo unde, la înălţimea de 10 m este de
2 2
cca. 480 W/m (locul doi după Gloria – 550 W/m ) şi creşte ajungând ca la
2
înălţimea de 220 m valoarea potenţialului să depăşească 2000 W/m .
85
La polul opus se află staţiile, la fel ca şi în cazul metodei anterioare,

2
unde frecvenţa calmului atmosferic este foarte mare (Adamclisi 215 W/m ,
2
Medgidia 205 W/m la 10 m altitudine).
Pe baza valorilor obţinute pentru potenţialul eolian utilizând metoda
Rayleigh, se poate afirma că, la staţiile costiere Constanţa şi Gloria, cele mai
ridicate valori ale potenţialului se înregistrează pe direcţiile pe care se
înregistrează şi cele mai ridicate valori medii multianuale ale vitezei vântului
(sector nordic). La staţiile Sfântu Gheorghe şi Mangalia (figura 3.31 şi
figura 3.33), în afară de direcţiile nord, nord-est şi nord-vest, pentru care se
înregistrează valori ridicate, mai apar şi direcţia sud-est (la staţia Sfantu
Gheorghe) şi direcţia sud-vest (la staţia Mangalia) cu valori ridicate ale
potenţialului eolian. În interiorul Dobrogei, valorile cele mai ridicate s-au
înregistrat pe direcţia vest şi nord-vest (figura 3.34 şi figura 3.35).
Un alt aspect important, care trebuie cunoscut, se referă la analiza
comparativă a valorilor potenţialului eolian al amplasamentului calculate prin
măsurătorile efectuate în perioada 1965-2005, cu valorile potenţialului eolian al
amplasamentului calculate prin metoda probabilistică a lui Rayleigh. Această
analiză comparativă este necesară pentru a vedea dacă modelul probabilistic a
lui Rayleigh poate fi utilizat, cu o aproximaţie acceptabilă, la calcularea
potenţialului eolian al amplasamentelor avute în vedere în lucrarea de faţă,
atunci când nu se dispune de un fond de date suficient de bogat încât să se poată
face calculul potenţialului eolian prin metoda precisă a utilizării măsurătorilor
efectuate pe o perioadă suficient de lungă.
Pentru a atinge scopul propus, de realizare a unei analize
comparative între cele două metode, au fost reprezentate grafic, comparativ,
sub formă de histograme duble, valorile potenţialului eolian, calculate
pentru direcţiile cardinale şi intercardinale ale vântului, atât pe baza
măsurătorilor efectuate pe o perioadă de cinci ani, cât şi pe baza modelului
probabilistic al lui Rayleigh, pentru staţiile costiere Sfântu Gheorghe (figura
3.31), Constanţa (figura 3.32), Mangalia (figura 3.33), Medgidia (figura
3.34) şi Adamclisi (figura 3.35).
Potenţialul eolian la staţia Sf. Gheorghe pe diferite direcţii ale vântului şi la diferite înălţimi, prin metoda
Rayleigh şi metoda bazată pe măsurători (1965-2005)
800
700
600
W/mp.
500
Metoda Rayleih
400
300 Metoda bazată pe
200 măsurători
100
0
NN-EES-E SS-VVN-V
Figura 3.31
86
Potenţialul eolian la staţia Constanţa pe diferite direcţii ale vântului

şi la diferite înălţimi, prin metoda Razleigh şi metoda bazată pe
măsurători (1965-2005)
800
700
600
500
Metoda Rayleih
W/mp. 400
200 măsurători
100
0
NN-EE S-ESS-VVN-V
Figura 3.32
Potenţialul eolian la staţia Mangalia pe diferite direcţii ale vântului şi la

diferite înălţimi, prin metoda Razleigh şi metoda bazată pe măsurători
(1965-2005)
600
500
400
Metoda Rayleih
W/mp. 300

măsurători
100
0
NN-EES-E SS-VVN-V
Figura 3.33
Potenţialul eolian la staţia Medgidia pe diferite direcţii ale vântului şi la diferite înălţimi,
prin metoda Razleigh şi metoda bazată pe măsurători (1965-2005)
350
300
250
200 Metoda Rayleih
W/mp.
150
Metoda bazată pe
100
măsurători
50
0
N N-E E S-E S S-V V
Figura 3.34
87
Potenţialul eolian la staţia Adamclisi pe diferite direcţii ale vântului şi

la diferite înălţimi, prin metoda Razleigh şi metoda bazată pe
măsurători (1965-2005)
350
300
250
W/mp. 200 Metoda Rayleih

150
Metoda bazată pe
100
măsurători
50
0
NN-EES-ESS-VVN-V
Figura 3.35
Din figurile de mai sus reiese faptul că există grade diferite de
concordanţă (foarte bună, bună şi acceptabilă) între valorile potenţialului
eolian calculate prin cele două metode de calcul, pentru diferitele direcţii ale
vântului, la cele cinci staţii din Dobrogea. Astfel:
– la staţia Sfântu Gheorghe există o concordanţă foarte bună între
valorile calculate prin cele două metode pentru direcţiile NE, E şi NV, o
concordanţă bună pentru direcţiile S, SV şi V şi o concordanţă acceptabilă
pentru N şi SE;
– la staţia Constanţa, graficul comparativ arată o concordanţă foarte
bună între valorile calculate prin cele două metode pentru direcţiile E şi SV,
o concordanţă bună pentru direcţiile NE, SE, V şi NV şi o concordanţă
acceptabilă pentru direcţiile N şi S;
– la staţia Mangalia, din repartiţia valorilor potenţialului calculat prin
cele două metode, rezultă o concordanţă foarte bună pentru direcţiile NE şi
E, o concordanţă bună pentru V, NV şi N şi o concordanţă acceptabilă
pentru direcţiile SE, S şi SV;
– la staţia Adamclisi există o concordanţă foarte bună între valorile
calculate prin cele două metode pentru direcţiile SE, E şi V, o concordanţă
bună pentru direcţiile NE, E şi o concordanţă acceptabilă pentru N, SV şi S;
– la staţia Medgidia rezultă o concordanţă foarte bună între valorile
calculate prin cele două metode pentru direcţiile SE şi E, o concordanţă bună
pentru direcţiile NE, NV şi V şi o concordanţă acceptabilă pentru N, S şi SV.
Analiza comparativă a graficelor conduce la concluzia că, pentru toate
cele cinci amplasamente studiate şi, prin generalizare, pentru întregul teritoriu
al Dobrogei, atunci când nu există valori ale vitezei vântului măsurate pe durate
88
suficient de mari, se pot calcula, cu o bună aproximaţie, valorile

potenţialului eolian cu metoda probabilistică a lui Rayleigh.
Gradul de variaţie a potenţialului eolian funcţie de direcţia vântului
se explică ţinând cont de corelaţia directă care există între acesta şi valorile
medii multianuale ale vitezei vântului, precum şi între acesta şi frecvenţele
de apariţie a vântului pe anumite direcţii.
3.2.2.3.2. Evaluarea potenţialului eolian din Dobrogea pe bază de
măsurători şi de calcul probabilistic
În această parte a lucrării s-a încercat realizarea unei evaluări a
potenţialului eolian din Dobrogea ţinând cont de valorile parametrilor ce
caracterizează regimul vântului pe baza cele două metode de calcul
prezentate anterior, în perioada 1965-2005. Metodele au fost utilizate şi la
calcularea potenţialului eolian la diferite înălţimi, pentru diferite direcţii ale
vântului, la staţiile Sfântu Gheorghe, Constanţa, Mangalia, Medgidia,
Adamclisi, precum şi la staţia de larg de pe platforma petroliferă Gloria.
Procedeul prin care s-au obţinut valorile necesare evaluării
potenţialului eolian din Dobrogea a presupus calcularea mediei ponderate
pentru viteza medie multianuală a vântului U(10) pe intervale de viteză şi
calcularea mediei ponderate pentru viteza medie multianuală a vântului
U(10) pe direcţiile nord, nord-est, est, sud-est, sud, sud-vest, vest şi nord-
vest. De asemenea, se ţine cont şi de valoarea exponentului a care ţine cont
de rugozitatea suprafeţei (după Davenport), specific Dobrogei şi în special
zonei litorale, unde potenţialul eolian este cel mai bine reprezentat.
Ţinând seama de toate acestea, s-a putut obţine o distribuţie, pe întreg
teritoriul Dobrogei, a valorilor potenţialului eolian pe diferite direcţii ale
vântului şi la diferite înălţimi. Cu valorile rezultate s-au construit graficele de
variaţie a potenţialului eolian (distribuţiile verticale de potenţial eolian) cu
înălţimea faţă de interfaţa de repaus, până la înălţimea de 220 m, aceasta fiind
grosimea aproximativă a stratului limită atmosferic de deasupra mării.
Utilizând metoda de calcul pe bază de măsurători pentru Dobrogea,
au rezultat distribuţii verticale de potenţial corespunzătoare diferitelor
direcţii ale vântului.
Repartiţia valorilor potenţialului eolian pe diversele direcţii ale
vântului scoate în evidenţă faptul că cea mai ridicată valoare medie
multianuală a potenţialului eolian se înregistrează pe direcţia nord şi este de
2 2
510 W/m la înălţimea z = 10 m şi ajungând la o valoare de 2340 W/m la
înălţimea z = 220 m. Pe poziţia a doua se află valoarea medie multianuală a
lui ε înregistrată pe direcţia nord-est, în cazul căreia, la înălţimea standard de
2
10 m, potenţialul eolian are o valoare medie de 320 W/m , pentru ca la
2
înălţimea de 220 m, valoarea potenţialului eolian să fie de 1410 W/m .
Urmează apoi valoarea medie multianuală înregistrată pe direcţia nord-
2
vest. Valorile între care variază acest parametru sunt cuprinse între 290 W/m
89
2
şi 1255 W/m . Se remarcă astfel existenţa unei scăderi a valorii potenţialului
cu aproximativ 50% pe direcţia nord-vest comparativ cu direcţia nord.
Reprezentările din figura 4.25 (pentru Dobrogea şi zona litorală) au
scos în evidenţă faptul că, pentru direcţiile sud-est şi vest, valorile potenţialului
eolian sunt foarte apropiate. Pentru direcţia vest, valoarea lui ε la înălţimea z
2
= 10 m este de 228 W/m , iar pentru direcţia sud-est, tot la z = 10 m,
2
valoarea lui ε este de 226 W/m . Acelaşi lucru se întâmplă şi la înălţimi z
mai mari. Astfel, la limita superioară a stratului limită atmosferic de
deasupra mării apreciată ca fiind z = 220 m, valoarea potenţialului eolian
2 2
ajunge la 981 W/m pentru direcţia vest şi la 995 W/m pentru direcţia sud-
est. Valorile apropiate ale potenţialului eolian se explică şi prin valorile
apropiate ale vitezei medii multianuale a vântului pe aceste direcţii.
De asemenea, trebuie observat faptul că acelaşi lucru se întâmplă şi
pentru direcţiile sud şi sud-vest. Valorile potenţialului eolian sunt
aproximativ egale, diferenţa fiind extrem de mică.
Pentru completarea imaginii privind evaluarea potenţialului eolian din
Dobrogea s-a folosit metoda probabilistică Rayleigh. Pe baza calculelor, a
rezultat că valoarea cea mai ridicată a potenţialului se înregistrează tot pe
direcţia nord. Reprezentările din figura 4.25 evidenţiază faptul că pe direcţia
nord, la înălţimea de 10 m, valoarea potenţialului eolian este de cca. 590
2
W/m , iar la înălţimea de 220 m valoarea este de aproape cinci ori mai
2
mare, ajungând să depăşească 2600 W/m .
Pe poziţia a doua se situează direcţia nord-est, caz în care, la
2
înălţimea de 10 m, valoarea este de cca. 400 W/m , pentru ca la înălţimea de
2
220 m să ajungă la 1767 W/m .
Distribuţia verticală de potenţial eolian obţinut în Dobrogea
evidenţiază că valoarea medie multianuală pentru direcţiile sud şi sud-vest
2 2
este de peste 200 W/m la înălţimea de 10 m şi de 940 W/m la înălţimea de
220 m (excepţie făcând acele areale aflate în zone de adăpost aerodinamic).
Aceste valori înregistrate pe direcţiile sud şi sud-vest sunt cu aproximativ
64% mai mici decât valorile înregistrate pe direcţia nord de suflu a vântului.
Repartiţia valorilor medii multianuale ale potenţialului eolian din
Dobrogea situează direcţia vest pe ultima poziţie, pe această direcţie
înregistrându-se cele mai coborâte valori.
Utilizarea celor două metode de calcul la evaluarea potenţialului
eolian din Dobrogea evidenţiază faptul că valorile ridicate ale potenţialului
eolian se înregistrează pentru un vânt din sectorul nordic (nord, nord-est şi
nord-vest). Acelaşi lucru este valabil şi pentru staţiile costiere Sfântu
Gheorghe, Constanţa, Mangalia şi Gloria, la care valorile cele mai mari ale
potenţialului eolian se obţin tot pentru un vânt din sector nordic.
În ceea ce priveşte potenţialul eolian calculat pe perioada analizată
2
(1965-2005) prin metoda pe bază de măsurători este de cca. 290 W/m la
înălţimea de 10 m, iar pentru înălţimea de 220 m valoarea potenţialului eolian
90
2
este de aproape cinci ori mai mare (1280 W/m ). Prin a doua metodă,
2
valoarea medie multianuală a potenţialului este de cca. 340 W/m la
2
înălţimea standard de 10 m şi de 1435 W/m la înălţimea de 220 m.
În vederea elaborării unei comparaţii între valorile obţinute prin cele
două metode de calcul, a fost determinat gradul de împrăştiere a valorilor
medii multianuale ale potenţialului eolian.
Pe baza celor arătate mai sus, s-au calculat aceste abateri pentru
fiecare staţie în parte, începând cu înălţimea de 10 m şi terminând cu cea de
220 m. Cu valorile rezultate (tabelul 3.2) au fost întocmite graficele din
figurile 3.36 şi 3.37 care ilustrează mărimea acestor abateri faţă de media
multianuală a potenţialului eolian calculată pentru teritoriul Dobrogei.
Tabelul 3.2
Abaterile medii multianuale ale potenţialului eolian faţă de valoarea medie
multianuală calculată pentru Dobrogea la înălţimea de 10 m, în perioada 1965-
2005
2
Metode de calcul Abaterile medii multianuale ale potenţialului (W/m )
Sfântu Gheorghe Constanţa Mangalia Gloria Adamclisi Medgidia
Pe bază de -35 115 35 9 -55 -65
măsurători
Metoda Rayleigh -117 133 63 203 -132 -142
Abaterile medii anuale (W/mp.) ale potenţialului eolian

de la staţiile reprezentative, faţă de valoarea medie
anuală calculată pe bază de măsurători pentru teritoriul
Dobrogei la înălţimea de 10m în perioada 1965-2005
140
120
100
80
60
40
20
0
Sf. Gheorghe Constanţa Mangalia Gloria Adamclisi Medgidia
-20
-40
-60
-80
Figura 3.36
91

anuală calculată prin metoda Reyleigh pentru teritoriul
Dobrogei la înălţimea de 10m în perioada 1965-2005
250
200
150
100
50
0
-50
-100
-150
-200
Figura 3.37
O valoare mică a abaterii standard (relativ la valoarea mediei) indică
un spaţiu strâns în jurul mediei, ocupat de cea mai mare parte a
măsurătorilor. În schimb, o valoare ridicată a abaterii standard înseamnă şi o
depărtare relativ mare faţă de valoarea mediei a Dobrogei, ceea ce este un
indiciu important asupra stării mulţimii valorilor studiate.
Din figurile 3.36 şi 3.37 rezultă că, indiferent de metoda de calcul
folosită în evaluarea potenţialului eolian la înălţimea de 10 m, staţiile Mangalia,
Constanţa şi Gloria prezintă abateri pozitive faţă de media din spaţiul Dobrogei.
Aceste abateri sunt relativ mici în raport cu valoarea mediei în cazul litoralului
2
sudic (unde, la Mangalia, abaterea este de doar 63 W/m în cazul aplicării
2
metodei de calcul Rayleigh, şi 35 W/m în cazul celeilalte metode), şi foarte
2 2
mari în cazul staţiei Constanţa (133 W/m , respectiv, 115 W/m ). Altfel spus,
în aceste locaţii se poate înregistra un potenţial mai mare decât valoarea mediei
obţinute pe întreg litoralul românesc al Mării Negre.
De asemenea, se mai poate deduce faptul că, pentru celelalte staţii,
indiferent de metoda de calcul utilizată în evaluarea potenţialului eolian pe
diferite direcţii şi la înălţimea de 10 m, valoarea abaterii faţă de media
pentru întreg teritoriul Dobrogei este în permanenţă negativă. Acest lucru ne
face să credem că locaţiile din Dobrogea centrală şi de vest nu sunt propice
pentru valorificarea potenţialului eolian, figura 3.38.
92
Figura 3.38
Aproximativ aceeaşi situaţie se remarcă şi în cazul analizării
abaterilor medii multianuale ale potenţialului eolian faţă de media Dobrogei,
la altitudinea de 220 m, cu deosebirea că aceste abateri sunt ceva mai mari
2
decât la altitudinea de 10 m (ce pot ajunge chiar la 553 W/m la staţia
Constanţa, prin metoda Rayleigh), figura 3.39 şi figura 3.40. Acest lucru
este pus, în principal, pe seama perturbaţiilor puternice care au loc la partea
superioară a stratului limită atmosferic.
Această variaţie destul de importantă în jurul mediei indică faptul că
există un număr destul de mare de factori perturbatori în calcularea
potenţialului eolian, factori de care se va ţine seama atunci când se va face
evaluarea (amplasarea staţiei la care s-au făcut măsurătorile, obstacolele
naturale, obstacolele artificiale etc.).
Se observă că există diferenţe între valorile calculate ale celor două
metode, fapt explicat prin aceea că metoda bazată pe măsurători ţine seama de
frecvenţele simple de apariţie ale vitezei vântului pe intervale de valori. Aceasta
93
este o metodă mult mai complexă şi mai elaborată decât metoda Rayleigh,
care ţine seama, pe lângă valoarea medie multianuală a densităţii aerului,
doar de viteza medie multianuală a vântului, dând astfel posibilitatea
intervenţiei factorilor perturbatori. O altă concluzie care se desprinde din
analiza acestor rezultate obţinute este aceea că, indiferent de metoda de
calcul utilizată, suma abaterilor pozitive este mai mare decât suma abaterilor
negative, dar şi faptul că aceste abateri sunt mult mai mari la înălţimea de
2
220 m (la staţia Constanţa abateri de 553 W/m prin metoda Rayleigh şi 444
2
W/m prin metoda bazată pe măsurători), tabelul 3.3.
Tabelul 3.3
Abaterile medii multianuale ale potenţialului eolian faţă de valoarea medie
multianuală calculată pentru Dobrogea la înălţimea de 220 m, în perioada 1965-
2005
2
Metode de calcul Abaterile medii multianuale ale potenţialului (W/m )
Sfântu Gheorghe Constanţa Mangalia Gloria Adamclisi Medgidia
Pe bază de -146 444 214 -110 -196 -206
măsurători
Metoda Rayleigh -247 553 133 153 -287 -307

anuală calculată prin metoda Reyleigh pentru teritoriul
Dobrogei la înălţimea de 220 m în perioada 1965-2005
600
500
400
300
200
100
0
-100
-200
-300
-400
Figura 3.39
94

anuală calculată pe bază de măsurători pentru teritoriul
Dobrogei la înălţimea de 220 m în perioada 1965-2005
500
400
300
200
100
0
-100
-200
-300
Figura 3.40
Din aceste analize putem concluziona că metoda de calcul care poate
fi utilizată în evaluarea potenţialului eolian pe diferite direcţii ale vântului şi
la diferite înălţimi este, în mod evident, metoda pe bază de măsurători,
datorită preciziei mai mari. Aceasta derivă din faptul că, aplicând metoda de
calcul precizată mai sus, se obţin abateri faţă de medie mult mai mici decât
abaterile obţinute în cazul aplicării celeilalte metode de calcul (Rayleigh). O
valoare mică a abaterii indică un spaţiu redus în jurul mediei ocupat de cea
mai mare parte a valorilor calculate. Deci, evident, această metodă permite o
estimare mult mai exactă a potenţialului eolian pe teritoriul Dobrogei.
Aceste metode au avut drept scop realizarea unei imagini complete
referitoare la evaluarea potenţialului eolian. Cunoaşterea potenţialului eolian
este determinantă pentru amplasarea unor centrale eoliene, dar şi pentru
estimarea corectă a efectelor distructive ale vântului asupra ţărmului şi
asupra construcţiilor, instalaţiilor şi utilajelor din zona costieră în vederea
implementării celor mai eficiente măsuri de combatere.
3.2.2.4. Utilizarea potenţialului eolian în Dobrogea şi condiţii de
amplasare a centralelor eoliene
În acestă parte a tezei de doctorat voi prezenta, succint, posibilitatea
utilizării potenţialului eolian în Dobrogea. Calitatea unui anumit amplasament
este determinată de potenţialul său eolian. În tabelul 3.4 se prezintă o clasificare
a amplasamentelor după potenţialul lor eolian, pentru înălţimea de
95
referinţă z = 10 m, având un exponent de variaţie pe verticală a vitezei

vântului 1/7 (0,14).
Este cunoscut faptul că doar o parte din fluxul de energie este
convertit de o instalaţie eoliană. Randamentul acestei conversii se exprimă,
de obicei, prin intermediul unui factor adimensional, denumit coeficientul de
putere şi notat cu Cp. Aşa după cum s-a arătat, potenţialul eolian este cu atât
mai mare cu cât viteza medie anuală este mai mare, deoarece valoarea lui
este direct proporţională cu viteza U la puterea a treia.
Puterea debitată de o instalaţie eoliană este funcţie de viteza
vântului, conform relaţiei:
3
PT(u) = Cp(u)-A-pU /2 (3.36)
3
unde: A este aria transversală activă a instalaţiei eoliene, iar pU /2
este densitatea fluxului total de energie a vântului.
Tabelul 3.4
Clasificarea amplasamentelor după potenţialul eolian Ia diferite înălţimi de
referinţă
Nr. crt. Înălţimea de 10 m

Densitatea de putere Viteza medie echivalentă (m/s)
1 0
2 100...150 4,33...4,95
3 200 5,95
4 300 6,24
5 400 6,87
6 500 7,40
7 600 7,87
8 800 8,65
9 1000 9,32
10 1200 9,90
11 1400 10,43
Energia anuală convertită de o instalaţie eoliană, parametru esenţial
pentru eficienţa economică a acesteia, se poate calcula cu relaţia:
U2
ET = T ∫U1PT (U)f(U)dU (3.37)
unde: U1 şi U2 sunt vitezele de pornire şi oprire ale instalaţiei eoliene.
Energia anuală produsă de o turbină poate fi, în general, calculată prin
integrarea numerică a relaţiei de mai sus, utilizând densitatea de repartiţie
empirică a amplasamentului sau o aproximare Rayleigh sau Weibull a
acesteia şi caracteristica de putere PT(U) a turbinei.
Pentru evaluarea potenţialului tehnico-economic al vântului sunt
necesare, pe lângă energia medie anuală şi repartiţia probabilistică a acesteia, şi
96
alte caracteristici ale vântului, cum ar fi: persistenţa vântului, durata maximă
a perioadelor de calm, precum şi repartiţia acestora în decursul unui an, în
corelaţie cu studiul consumului de energie, pentru a permite dimensionarea
eventualelor sisteme energetice de rezervă şi stocare.
Utilizarea energiei eoliene impune folosirea unor instalaţii de mari
dimensiuni cu puteri de ordinul megawaţilor. Utilizarea acestora presupune
un studiu amănunţit al vântului cu referire la variaţia verticală a direcţiei
vântului, frecvenţa şi intensitatea rafalelor (acceleraţii maxime de vânt) şi
spectrul turbulenţei vântului.
Caracteristicile vitezei vântului pe direcţii, prezenţa unor direcţii
dominante ale vântului pot determina o mărire a densităţii de instalare a
turbinelor pe direcţia perpendiculară pe vântul dominant, cu evidente
implicaţii asupra economicităţii centralelor eoliene.
Legat de reţelele de turbine eoliene este noţiunea de potenţial tehnic
amenajabil, care depinde atât de potenţialul intrinsec al vântului, cât şi de
densitatea de amplasare a turbinelor şi se defineşte ca puterea utilizabilă pe
2
unitatea de suprafaţă de teren şi se exprimă în W/m .
Valorile caracteristice care indică potenţialul tehnic amenajabil al unor
2
zone cu potenţiale energetice eoliene bune sunt de ordinul 0,5...1,5 W/m .
În privinţa amplasării instalaţiilor eoliene, aceasta se face ţinând
seama de potenţialul energetic eolian, de structura şi intensitatea vântului,
dar şi de condiţiile climatice, particularităţile reliefului, accesul şi
interferenţa cu mediul.
Pentru alegerea unor amplasamente ale maşinilor eoliene cu un
potenţial energetic eolian, informaţiile care stau la bază sunt harta cu
zonarea energetică eoliană şi datele referitoare la viteza şi structura vântului
pentru o perioadă de cel puţin un an. Aceste date sunt folosite pentru
determinarea precisă a potenţialului eolian şi pentru ridicarea topografică a
zonei în vederea analizei situaţiei amplasamentului şi eliminării eventualelor
obstacole pe direcţiile principale ale vântului. De asemenea, interesează şi
întocmirea de hărţi barice pentru stabilirea direcţiilor dominante ale
vântului, elaborarea de studii privind relieful zonei, precum şi efectuarea
unor prospectări de teren.
În stabilirea zonelor de amplasare a instalaţilor eoliene din Dobrogea
se ţine seama de următoarele criterii:
a. Potenţialul energetic eolian:
- viteza medie a vântului cât mai mare (de regulă peste 4 m/s);
- durata anuală a vitezelor vântului în gama de funcţionare a turbinei
eoliene cât mai ridicată.
b. Structura vântului:
- direcţia vântului să nu prezinte variaţii mari în perioade scurte de
timp;
97
- spectrul de frecvenţă al rafalelor să fie limitat la frecvenţe cât mai

mici;
- turbulenţa atmosferică să fie cât mai mică;
- valorile maxime ale vitezei vântului să fie cât mai scăzute;
- variaţia pe verticală a vitezei vântului să fie cât mai mică.
c. Morfologia reliefului:
- sunt alese formele de relief cât mai puţin accidentate ca: dealurile
cu pante line şi forme rotunjite, câmpia deschisă, muscelele, lacurile, plajele
deschise ale litoralului, platourile şi câmpiile înalte, crestele şi vârfurile
montane în zone cu vânt geostrofic mare, văile lungi şi paralele cu direcţia
vânturilor dominante, păşunile şi trecătorile sau şeile în zone cu gradienţi
mari de presiune.
d. Rugozitatea terenului:
- rugozitatea terenului cât mai mică; pentru suprafaţa mării
exponentul de rugozitate este de 0,12, pentru câmp şi teren deschis este de
0,16, pentru păduri şi spaţiu suburban este de 0,28, iar pentru centre de oraşe
mari este de 0,40 (după Davenport);
- vegetaţie cât mai măruntă şi uniformă; sunt de evitat pădurile;
- lipsa obstacolelor naturale, copaci înalţi, denivelări locale
pronunţate;
- lipsa obstacolelor artificiale, clădiri înalte, turnuri; se vor evita în
general zonele urbane.
e. Fenomenele climatice deosebite:
- în zonele cu descărcări electrice frecvente se va da o deosebită
atenţie protecţiei la descărcări electrice;
- fenomenele de formare a chiciurei să fie rare şi de durată mică.
e. Distanţa faţă de utilizator sau faţă de reţea:
- în cazul utilizării izolate va fi urmărită obţinerea unei distanţe
minime între generatorul eolian şi utilizator;
- în cazul conectării la sistem se va urmări apropierea de reţea.
g. Existenţa căilor de acces:
- pentru generatoare de putere mare, accesul la locul de instalare va
fi asigurat pentru mijloacele tehnice de instalare şi deservire;
- pentru generatoarele eoliene de putere mică, accesului la locul de
instalare i se va acorda atenţie.
h. Asigurarea de spaţii de protecţie şi de siguranţă:
- aceste măsuri sunt toate pentru a evita producerea de
accidente tehnice la pale, rotor, nacelă sau desprinderea şi proiectarea de
bucăţi de gheaţă şi a chiciurei.
- în privinţa amplasării generatoarelor eoliene pe teritoriul
Dobrogei se va ţine seama de regula că acestea vor fi aşezate în amonte de
obstacole pe direcţiile dominante. În cazul existenţei unor obstacole, se va
urmări respectarea următoarelor condiţii: în situaţii cu teren în general neted,
98
înălţimea de instalare va fi de cel puţin 3 m faţă de denivelarea maximă pe o

rază de cel puţin 1 km; în zone cu clădiri şi ziduri, înălţimea de instalare va
fi de cel puţin 3 m faţă de denivelarea maximă pe o rază de cel puţin 20 km.
În zone cu instalaţii eoliene (ex.: zona Baia) distanţa minimă de
instalare va fi D = 6 până la D = 12 diametre.
i. Amplasamentul să nu fie localizat în cadrul unei zone protejate
Având în vedere cele arătate mai sus, rezultă că Dobrogea (în special,
partea central-estică) prezintă, în cea mai mare parte, condiţii optime pentru
amplasarea unor instalaţii eoliene (figura 3.41).
Figura 3.41
99
3.2.2.5. Estimarea energiei eoliene convertite pe teritoriul Dobrogei

Energia produsă de o centrală eoliană este un parametru esenţial în
procesul de estimare economică a acestor instalaţii.
Având în vedere cele arătate în paragraful anterior, şi anume că
puterea debitată de o instalaţie eoliană este în funcţie de viteza vântului, se
poate calcula energia anuală convertită la staţiile din Dobrogea.
Energia anuală produsă de o turbină poate fi, în general, calculată
prin integrarea numerică a exponentului EŢ, folosind metoda Rayleigh de
calcul sau metoda pe bază de măsurători.
Energia anuală convertită de o instalaţie eoliană poate deci fi
calculată cu ajutorul expresiei:
m
ET,an = ( 1/ 2Cp ·A·ρ·U i · nUi/N ) · T .

3
(3.38)
i1
de unde rezultă că
ET,an = Cp · A · (  ·U i / 2 · nUi/N ) · T
3
…. (3.39)
i 1
Având în vedere faptul că expresia  ·U i3 / 2 · nUi/N este expresia

i 1
potenţialului eolian pe bază de măsurători, se obţine expresia energiei

convertite anual:
-3
E T,an = Cp·A·ε·T·10 , (kWh)................................ (3.40)
unde: Cp este coeficientul de putere; A = aria transversală activă a
2 2
turbinei eoliene (m ); ε = potenţialul eolian (W/m ); T = durata de evaluare
(1 an = 8760 ore).
Pentru calcularea valorii energiei convertite trebuie cunoscută
valoarea coeficientului de putere Cp care este în funcţie de elementul
principal al turbinei, şi anume elicea. Astfel, Betz realizează nişte modele
matematice în teoria aerodinamică a turbinelor eoliene atât pentru cele cu ax
orizontal, cât şi pentru cu cele cu ax vertical.
După modelul global al lui Betz, pentru o turbină cu ax orizontal tip
elice, valoarea coeficientului de putere se calculează plecând de la teorema
impulsului pentru masa de fluid din interiorul unei suprafeţe tubulare de
control şi se ţine seama de ecuaţia de continuitate. În funcţie de toate acestea
se apreciază, în primul rând, forţa pe elice F, după care se estimează puterea
vântului P şi, în final, se determină puterea maximă Pmax din care va rezulta
valoarea finală a coeficientului de putere. În cazul acestui tip de elice, Cp are
100
valoarea de 0,6, ceea ce înseamnă că puterea maximă este aproximativ egală

cu 60% din puterea vântului.
Pentru turbinele de vânt cu ax vertical, la care axa de rotaţie este
perpendiculară pe direcţia vântului, Betz a realizat o estimare a
coeficientului de putere maximă utilizând metoda globală de la turbinele cu
ax orizontal. Se ţine seama de ecuaţia de continuitate şi se calculează forţa
pe pale (stânga, dreapta), după care se determină puterea totală furnizată de
suprafaţa turbinei, iar în final se calculează puterea maximă Pmax, de unde
rezultă, în final, valoarea coeficientului de putere. Acesta este de 0,53 sau,
altfel spus, puterea maximă este de 53% din puterea vântului.
Având în vedere valoarea coeficientului de putere pentru o turbină
cu ax orizontal şi pentru o turbină de vânt cu ax vertical, se poate estima
care este energia anuală convertită de astfel de turbine la staţiile dobrogene.
De asemenea, se poate estima care este valoarea totală a energiei convertite
anual pentru întreg teritoriul Dobrogei pentru diferite direcţii ale vântului şi
pentru diferite înălţimi.
Pentru evaluarea energiei convertite anual pe diferite direcţii şi
înălţimi se va utiliza valoarea potenţialului eolian obţinut în urma aplicării
metodei de calcul pe bază de măsurători, întrucât aceasta este cea mai bună
metodă, aşa cum s-a concluzionat anterior.
Pentru determinarea valorii energiei convertite anual pe teritoriul
Dobrogei trebuie avut în vedere faptul că densitatea aerului generează
densităţi mici de energie pe unitatea de suprafaţă activă de pală şi, respectiv,
maşinile eoliene convenţionale au dimensiuni relativ mari.
Astfel, unei anumite înălţimi îi corespunde un anumit diametru al
rotorului, atât pentru turbinele cu ax orizontal, cât şi pentru turbinele cu ax
vertical, în vederea obţinerii unei anumite puteri. Ţinând seama de acest aspect,
s-a ales ca aplicaţie pentru calcularea energiei convertite la staţiile Sfântu
Gheorghe, Constanţa, Mangalia, Gloria, Medgidia şi Adamclisi, o anumită
valoare a lui D în funcţie de înălţime şi de direcţia dominantă a vântului.
Alegerea celui mai adecvat tip de turbină se face având în vedere
particularităţile turbinelor eoliene cu ax orizontal şi cu ax vertical. Fiecare
tip de turbină eoliană prezintă o serie de avantaje şi dezavantaje.
Turbina cu ax vertical prezintă următoarele avantaje: tehnologia de
execuţie a palelor este relativ simplă, echipamentul de conversie este plasat la
nivelul solului, nu necesită dispozitive de orientare. Dezavantajele turbinei cu ax
vertical sunt legate de existenţa unei valori mai mici a coeficientului de putere
(0,53), de necesitatea existenţei unor dispozitive de demarare şi de posibilitatea
apariţiei unor oscilaţii periculoase la pale şi la ancoraje (Ilie, V. şi alţii, 1984).
Pentru turbinele cu ax orizontal, avantajele sunt următoarele: coeficient
de putere mare (0,60), nu necesită dispozitive de demarare, puterea şi turaţia se
pot regla prin modificarea pasului palelor. Dezavantajele acestui tip de turbină
101
sunt: necesită dispozitiv de orientare, echipamentul de conversie este plasat

la capătul turnului, tehnologia de execuţie a palelor este complicată.
Astfel, s-a calculat energia eoliană convertită anual pentru cele două
tipuri de turbine, în Dobrogea şi zona litorală (zonă cu cel mai ridicat
potenţial eolian din teritoriul analizat), indiferent de direcţia vântului, la
înălţimea de 10 m (tabelul 3.5, tabelul 3.6, figura 3.42, figura 3.43).
Tabelul 3.5
2
Valorile potenţialului eolian (W/m ) şi ale energiei convertite (kWh/an)
pentru o instalaţie eoliană cu ax vertical şi cu diferite diametre, la altitudinea
de 10 m, indiferent de direcţia vântului
Potenţialul2 eolian
Înălţi 2 (W/m ) Energia convertită
D (m) A (m ) (kWh/an)
me (m)
Zona Dobrog Zona Dobrogea
10 6,5 33,16 291,06 265,11 44810,2144 40815,0758
8
Figura 3.42
Tabelul 3.6
102
2
Valorile potenţialului eolian (W/m ) şi ale energiei convertite (kWh/an)
pentru o instalaţie eoliană cu ax orizontal şi cu diferite diametre, la
altitudinea de 10 m, indiferent de direcţia vântului
2
Potenţialul eolian (W/m ) Energia convertită (kWh/an)
Înălţime 2
(m) D (m) A (m ) Zona litorală
Zona litorală Dobrogea Zona litorală Dobrogea
10 6,5 19,62 291,06 265,11 30014,898 27338,864
Figura 3.43
103

Această parte a lucrării vine cu scopul de a acoperi un gol în cercetarea
şi literatura de specialitate prin aceea că oferă specialiştilor din diferitele
domenii ale ingineriei vântului date precise privind caracteristicile vântului şi
potenţialul eolian din stratul limită atmosferic de deasupra Dobrogei.
Această prezentare a potenţialului eolian îşi propune să aducă o
contribuţie originală în privinţa aprecierii cât mai corecte şi cât mai complete a
caracteristicilor vântului şi estimării cât mai precise a potenţialului eolian din
Dobrogea. În urma rezultatelor obţinute şi a prelucrării măsurătorilor efectuate,
se poate trage concluzia că Dobrogea este un spaţiu caracterizat printr-un
potenţial energetic eolian ridicat, ce reprezintă o sursă energetică disponibilă
pentru a fi captată prin implementarea unor centrale eoliene.
Prin compararea valorilor potenţialului eolian obţinut în cadrul
prezentei lucrări cu valorile potenţialului eolian al altor ţări aparţinând
Uniunii Europene, rezultă că Dobrogea dispune de un potenţial la fel de bun
ca cel din multe alte locuri din Europa.
Din analiza situaţiilor sinoptice din Dobrogea care determină
potenţialul eolian, se pot desprinde următoarele concluzii:
– Frecvenţa cea mai mare o are Anticiclonul Azoric, cu intensităţi ale
presiunii relativ constante (1020...1026 mb.), în comparaţie cu cel Siberian, care
prezintă valori ridicate ale intensităţii doar iarna (1035 mbar) şi foarte scăzute vara
(999 mb.), şi cu valori negative ale gradienţilor barici în lunile de vară.
– Depresiunea Islandeză prezintă intensităţi mai mari ale centrului de
acţiune decât depresiunile mediteraneene, de unde rezultă că acestea din urmă
sunt mai active pentru evoluţia fenomenelor meteorologice din bazinul Mării
Negre.
– Regimul vântului la suprafaţa Mării Negre este influenţat de mişcarea
maselor de aer din zona stratului limită atmosferic, de interacţiunea uscat-suprafaţa
mării, de absenţa sau prezenţa unor obstacole naturale, de aerul tropical continental
care pătrunde destul de rar şi care vine din centrul Asiei, şi de aerul deosebit de cald
şi uscat de origine africană care determină apariţia caniculei şi pe litoralul
românesc. Aerul tropical marin este de origine atlantică şi pătrunde în Marea
Neagră în timpul predominării curenţilor din sud-vest. Pătrunderea acestui tip de
aer în timpul iernii este asociată cu o încălzire a litoralului românesc al Mării
Negre. Propagarea aerului arctic este determinată de circulaţia nordică, de-a lungul
meridianelor, însă această propagare are o pondere mică deoarece aerul arctic nu
poate să ajungă mereu până în bazinul Mării
Negre.
– Dintre procesele sinoptice ce condiţionează cel mai adesea producerea
de accelerări de vânt în Dobrogea, pe direcţiile predominante menţionate, sunt
cele legate de evoluţia ciclonilor mediteraneeni ce traversează Peninsula
Balcanică şi joacă rolul cel mai important în generarea furtunilor. Am remarcat
104
faptul că viteza vântului este mai mare în sezonul rece în comparaţie cu

sezonul cald.
– Pentru staţia Constanţa se observă că valoarea cea mai ridicată a
frecvenţei simple de apariţie a vântului se înregistrează pentru direcţia nord
(66,8%) şi corespunde vitezelor de vânt cuprinse în intervalul modal 5...10 m/s.
De asemenea, mai mult de jumătate (56,7%) din numărul total de măsurători
reprezintă valori ale vântului cuprinse în intervalul 5...10 m/s.
– Pentru staţia Mangalia se remarcă faptul că frecvenţa de apariţie a
vântului cea mai ridicată (77,7%) se înregistrează pentru direcţia sud-vest de
suflu a vântului şi corespunde vitezelor cuprinse în intervalul 5...10 m/s.
– Zona de larg a Mării Negre reprezintă un spaţiu caracterizat de un
regim al furtunilor extrem de activ. Există o dominaţie a accelerărilor de
vânt din sector nordic atât pentru perioada rece, cât şi pentru întreg anul.
Furtunile cu vânt din sector sudic se înregistrează în toate anotimpurile, însă
frecvenţa cea mai mare se înregistrează primăvara, accelerările din largul
mării atingând valori mari ale vitezei vântului de până la 40 m/s.
– Intensificările de vânt de scurtă durată sunt specifice lunilor de
vară, iulie-august, când viteza vântului are valori cuprinse în intervalul
valoric 14...18 m/s.
– Pentru spaţiul analizat, tipul de furtună care se caracterizează printr-o
creştere lentă a vitezei vântului la începutul declanşării furtunii, urmată apoi de
o scădere moderată a vitezei vântului până la sfârşitul furtunii, este dominant.
Acest tip de evoluţie a vitezei vântului în timpul unei furtuni prezintă un grad
mai redus de periculozitate deoarece există un mod gradual de evoluţie a vitezei
vântului pe timpul desfăşurării unei furtuni.
– Pentru toate cele trei staţii costiere analizate, la viteze medii ale
vântului de până la 5 m/s, înălţimile medii ale valurilor sunt aproximativ
aceleaşi, independent de direcţia vântului.
– Pentru viteze medii ale vântului depăşind 8 m/s încep să apară
diferenţe sesizabile între înălţimile valurilor corespunzătoare celor trei staţii,
pentru diferite direcţii ale vântului.
– Atunci când vitezele medii ale vântului depăşesc valoarea de 10
m/s, diferenţele de înălţime de val cresc, atingând valori importante.
– Valorile cele mai mari ale înălţimilor medii de val, la toate cele trei
staţii costiere, se întâlnesc pentru direcţiile N şi NE.
– Luând în considerare faptul că direcţiile de suflu ale vântului sunt
direcţii principale şi făcând o analiză comparativă a înălţimilor medii de val la
diferite viteze ale vântului, se remarcă faptul că, pentru aceeaşi viteză a
vântului, valorile cele mai mici ale înălţimilor medii de val au fost determinate
la staţia Constanţa, iar cele mai mari au fost determinate la staţia Sfântu
Gheorghe.
– Pentru staţia costieră Sfântu Gheorghe, la viteze ale vântului de până la 5
m/s, perioadele valurilor sunt foarte apropiate, având valori de aproximativ 5
105
s, independent de viteza vântului. La viteze depăşind 8 m/s diferenţele de

perioadă sunt relativ mici, ele crescând o dată cu creşterea vitezei vântului.
– La staţia costieră Constanţa, pentru viteze ale vântului de până la 5
m/s, valorile perioadelor valurilor sunt apropiate, având valori cuprinse între
2,5 s şi 3 s, indiferent de valoarea vitezei vântului. Pentru viteze ale vântului
de peste 8 m/s, diferenţele dintre perioadele valurilor cresc în concordanţă
cu creşterea vitezei vântului.
– Pentru punctul costier Mangalia, la viteze ale vântului de până la 5
m/s, perioadele valurilor au valori aproximativ apropiate, fiind cuprinse în
intervalul 3,5...4 s, independent de viteza vântului. Dacă viteza vântului
depăşeşte valoarea de 8 m/s, diferenţele de perioadă ale valurilor sunt mici,
ele crescând o dată cu creşterea vitezei vântului.
– La toate cele trei staţii, apar valori importante ale creşterilor
relative de perioadă a valurilor şi pentru direcţia NE.
– Pentru domeniul de viteze ale vântului analizat, perioadele valurilor
variază în intervalul 2...6,5 s la staţia Constanţa, în intervalul 3,5...8 s la staţia
costieră Mangalia şi în intervalul 4...9 s la punctul costier Sfântu Gheorghe.
Valoarea medie a perioadei de val la staţia Constanţa este cea mai mică,
valoarea cea mai mare aparţinând staţiei Sfântu Gheorghe.
– Pentru aceleaşi valori ale vitezei vântului, la oricare dintre direcţiile
de suflu ale vântului, valorile cele mai mici ale perioadelor de vânt sunt la
Constanţa, iar cele mai mari au fost determinate la Sfântu Gheorghe.
Această ordine de variaţie a perioadelor de val este aceeaşi cu ordinea de
variaţie a înălţimilor de val;
– Intervalul general pentru perioada valului, la cele trei staţii din
spaţiul litoralului românesc al Mării Negre, fiind de 2...9 s, este evident
faptul că valurile studiate aparţin categoriei de valuri gravitaţionale
obişnuite, caracterizate prin perioade cuprinse între 1 s şi 30 s.
– Pentru viteze ale vântului de până la 10 m/s, la toate cele trei staţii
costiere analizate, înălţimile medii locale ale valurilor au valori foarte apropiate
între ele.
– Pentru viteze ale vântului de peste 10 m/s, diferenţele absolute între
înălţimile medii locale ale valurilor la cele trei staţii încep să crească ajungând
ca la viteza de 20 m/s diferenţele absolute să atingă valorile maxime.
– Pentru toată gama de viteze ale vântului de până la 20 m/s,
diferenţele absolute între perioadele medii locale ale valurilor, la cele trei
staţii, rămân practic constante.
– Metoda de calcul cea mai precisă care poate fi utilizată în
evaluarea potenţialului eolian pe diferite direcţii de suflu ale vântului şi la
diferite înălţimi, la staţiile costiere Sfântu Gheorghe, Constanţa, Mangalia şi
Gloria, precum şi pentru întreg litoralul românesc al Mării Negre, este, în
mod evident, metoda pe bază de măsurători.
106
Valorile ridicate ale potenţialului eolian din Dobrogea se

înregistrează pentru un vânt din sectorul nordic sau nord-vestic. Deşi aceste
instalaţii nu sunt poluante, iar energia generată de ele nu afectează mediul,
totuşi există proteste cum că aceste acţiuni ar putea afecta ecosistemul Deltei
Dunării. Ornitologii argumentează că terenurile concesionate investitorilor
sunt habitatul a peste 372 de specii de păsări protejate, dar şi zona de iernat a
peste 1 milion de păsări migratoare, care ar putea fi afectat de instalarea
unor astfel de turbine.
107
3.3. Potenţialul climato-turistic al Dobrogei

În acest subcapitol s-a urmărit evaluarea potenţialului climatic pentru
activităţile turistice din Dobrogea, astfel încât valorificarea serviciilor din
acest domeniu de activitate să fie cât mai rentabilă.
Dacă relieful asigură suportul material al tuturor activităţilor
recreative, climatul impune „starea“ lor de desfăşurare. El generează
„atmosfera“ favorabilă sau nefavorabilă actului recreativ, catalizând sau,
dimpotrivă, inhibând derularea acestuia. Majoritatea absolută a turiştilor
reduc importanţa climei la „timpul frumos“, a cărui frecvenţă şi durată sunt
definitorii pentru recreere şi odihnă. S-a constatat astfel că impactul
climatului asupra turismului se manifestă, în primul rând, la nivelul
psihologiei individului, vremea urâtă devenind, prin inconvenientele sale, un
prag peste care opţiunea turistului trece rareori. Aceasta, în ciuda faptului că
toate celelalte elemente implicate în satisfacerea nevoii de agrement sau
cură sunt funcţionale, începând de la obiectivele atractive la infrastructură
sau produs turistic. În definirea „timpului frumos“ sunt implicate o serie de
elemente climatice, cum ar fi: nebulozitatea, frecvenţa precipitaţiilor şi
starea lor de agregare, temperatura aerului, vânturile etc.
3.3.2. Impactul principalelor elemente climatice asupra activităţilor
turistice
3.3.2.1. Nebulozitatea. Este factorul ce influenţează direct durata
strălucirii Soarelui, parametru vital pentru cura heliomarină din regiunea
litorală a Dobrogei. Nebulozitatea, atunci când nu se manifestă excesiv,
respectiv când este constituită din nori subţiri (din grupa Cirus), joacă un rol
pozitiv, atenuând intensitatea radiaţiei calorice în orele amiezii.
Aşa cum s-a arătat în capitolul trei, Dobrogea prezintă diferenţieri
regionale destul de mici în ceea ce priveşte media anuală (zecimi) a
nebulozităţii din perioada 1965-2005, variind între 5,0 zecimi la Mangalia şi
5,6 zecimi la Sf. Gheorghe
3.3.2.2. Frecvenţa şi intensitatea precipitaţiilor. Este şi ea o
consecinţă imediată a nebulozităţii. Timpul ploios adaugă, pe plan
psihologic, un stres în plus, determinând sedentarizarea temporară a
turistului în locul de sejur. În Dobrogea însă, în special în zona litorală, unde
este practicat turismul balneomarin, cantitatea deosebit de scăzută de
precipitaţii atmosferice constituie o resursă climatică.
3.3.2.3. Temperatura aerului intră în calcul numai în situaţia
manifestării sale excesive. Perioadele toride de vară, cu o radiaţie solară
puternică, sunt tot atât de nefavorabile-activităţilor de recreere ca şi
intervalele geroase de iarnă, cu temperaturi sub -15°C. Dincolo de aceste
valori, temperatura aerului are repercusiuni negative asupra turismului. În
Dobrogea, însă, prin efectul moderator indus de inerţia termică a mării, se
108
întâlneşte un optim termic deosebit de favorabil desfăşurării serviciilor

turistice.
3.3.2.4. Vânturile. În funcţie de durata şi intensitatea lor, vânturile au
o influenţă contrastantă. Astfel, brizele marine au o acţiune moderatoare,
mai ales în zona litorală, unde joacă un rol şi de agent de transport şi
dispersie a aerosolilor.
Dimpotrivă, vânturile puternice aduc prejudicii actului recreativ din
zona litorală (spulberând nisipul plajelor şi agitând suprafaţa mării).
Parametrii meteorologici analizaţi acţionează, în majoritatea absolută
a cazurilor, într-o strânsă interrelaţie, determinând anumite tipuri de climat
şi o ierarhie a importanţei acestora pentru turism. Se detaşează, ca urmare,
pentru regiunea Dobrogei climatul estival.
Acesta se caracterizează printr-o nebulozitate mai redusă, insolaţie
mare, temperaturi optime, vânturi puţin frecvente şi reduse ca intensitate,
dar şi aerosolii în cantităţi sporite. Aceşti factori concură la afirmarea
talasoterapiei, orientând opţiunile turiştilor şi oferta dinspre trăsătura
recreativă spre cea mixtă (curativ-recreativă). Este climatul optim pentru
practicarea curei heliomarine în staţiunile din zona litorală a Dobrogei.
Durata maximă a timpului frumos în acest anotimp explică, de altfel, vârful
absolut al cererii turistice. Majoritatea turiştilor alocă recreerii timpul şi
resursele proprii vara, adică perioadei celei mai optime pentru călătorie.
3.3.3. Evaluarea potenţialului climatic al Dobrogei pe baza
indicelui climatic balnear şi a indicelui climato-turistic
Din multitudinea de indici folosiţi pe Glob, pentru realizarea acestui
studiu climato-turistic al Dobrogei, am ales indicele climato-turistic (stabilit
de R. Clausse şi A. Guérout) şi indicele climatic balnear (al lui L. Burnet),
întrucât aceştia pot evalua obiectiv teritoriul analizat în această teză de
doctorat.
3.3.3.1. Indicele climatic balnear (I.C.B)
Acest indice, elaborat în anul 1963 de L. Burnet, evaluează calitatea
turistică în sezonul estival prin formula:
ICB = N / T (3.41)
unde: N = numărul de zile ploioase din cele patru luni caracteristice
sezonului estival (mai, iunie, iulie şi august); T = temperatura medie a
aerului în perioada respectivă.
Dacă valoarea indicelui este mai mică de 3, regiunea respectivă are un
potenţial turistic ridicat, dacă este între 3 şi 8, potenţialul este apreciat ca
fiind satisfăcător, iar dacă este mai mare de 8, potenţialul este scăzut.
Principalele dezavantaje pe care le prezintă acest indice sunt:
– valoarea indicată este un număr arbitrar, fără o semnificaţie
absolută, respectiv nu se poate concluziona că într-o regiune activităţile
turistice sunt, de exemplu, de cinci ori mai favorabile decât în alta, ci doar
că există condiţii favorabile;
109
– nu ia în considerare alte elemente climatice, drept pentru care în

afara zonei temperate poate da rezultate eronate.
În Dobrogea, în urma analizării datelor referitoare la numărul de zile
ploioase şi la temperaturile medii ale aerului din sezonul estival din perioada
1965-2005, pe baza cărora s-a determinat indicele climatic balnear (tabelul
3.7), am constatat faptul că se întâlneşte un potenţial turistic ridicat
(valoarea acestui indice fiind, la toate staţiile meteorologice, mai mic de 3),
figura 3.44.
Tabelul 3.7
Valoarea indicelui climatic balnear în Dobrogea, în perioada 1965-2005
Numărul de zile Temperatura medie a
Valoarea indicelui
Staţia ploioase din sezonul aerului (°C) din sezonul
climatic balnear
estival estival
Mangalia 28,2 19,5 1,446
Constanţa 30,1 20,07 1,499
Hârşova 32,7 20,27 1,613
Medgidia 34,2 19,87 1,721
Adamclisi 33,7 19,65 1,715
Sulina 25,8 20,5 1,258
Sf. Gheorghe 26,4 20,35 1,297
Gorgova 30 20,7 1,449
Tulcea 38,1 20,42 1,866
Chilia Veche 26,2 20,52 1,277
Figura 3.44
110
Analizând figura 3.44, putem constata faptul că cel mai ridicat

potenţial climato-turistic se întâlneşte în arealul zonei litorale şi al Deltei
Dunării, acolo unde valoarea ICB este cea mai mică, sub 1,5 (1,258 la
Sulina; 1,277 la Chilia Veche; 1,297 la Sfântu Gheorghe; 1,499 la
Constanţa; 1,449 la Gorgova). Cea mai mare parte a teritoriului dobrogean
prezintă valori inferioare zonei amintite (peste 1,5, chiar peste 1,8 în Podişul
Negru Vodă din Dobrogea de Sud, dar şi în partea septentrională a
Dobrogei: Munţii Măcinului şi Dealurile Tulcei (ex.: la Tulcea ICB =
1,866), datorită altitudinilor mai mari şi precipitaţiilor care cad cu frecvenţă
mai mare. Astfel, pe baza acestui studiu, putem concluziona că, deşi întregul
teritoriu dobrogean prezintă un potenţial ridicat, totuşi, în zona litorală şi în
Delta Dunării acesta se poate valorifica în condiţii de maximă eficacitate.
3.3.3.2. Indicele climato-turistic (I.C.T)
Interdependenţa dintre elementele meteorologice şi variabilitatea lor
în spaţiu şi timp a condus la necesitatea calculării unui indice climato-
turistic. O expresie a acestuia ne-o oferă Clausse şi Guérout (după Fărcaş şi
colab., 1968), care iau în considerare trei elemente principale, şi anume:
durata strălucirii Soarelui, temperatura şi durata precipitaţiilor într-o regiune
dată, pe care le asociază în următoarea formulă:
(3.42)
unde: I = indicele climato-turistic; S = durata de strălucire a soarelui
(în ore); T = temperatura medie a aerului (°C); D = durata medie a
precipitaţiilor din timpul zilei (ore) (considerând că o oră cu ploaie
valorează cât cinci ore cu soare).
Acest indice permite evidenţierea duratei optime a sezonului turistic
şi a curelor în aer liber, în perioada caldă a anului. Pentru evidenţierea
potenţialului climato-turistic din Dobrogea, m-am oprit în special asupra
acestui indice, întrucât acesta ia în considerare acei parametri meteorologici
care au impactul cel mai ridicat asupra desfăşurării activităţilor turistice
estivale (principalul tip de turism din teritoriu analizat). Din această
perspectivă, folosind datele din tabelul 3.8, am analizat I.C.T atât pentru
întreg sezonul estival (din mai până în august), dar şi pentru fiecare lună în
parte.
111
Tabelul 3.8
Valori medii din lunile mai, iunie, iulie, august, dar şi pentru întreg sezonul
estival, ale elementelor luate în calcul pentru determinarea indicelui
climato-turistic din Dobrogea (perioada 1965-2005)
3.3.3.2.1. Repartiţia I.C.T din luna mai în Dobrogea. Pe baza datelor
Luna Medie sezon
Luna mai Luna iunie Luna iulie
august estival
Staţia
S T(°C D(ore T(°C D(or T(°C D(or S T(°C D(ore T(°C D(or
S (ore) S (ore) S (ore)
(ore) ) ) ) e) ) e) (ore) ) ) ) e)
Constanţa 263,6 15,6 3,67 286,6 20,2 3,36 325,6 22,4 2,71 305,4 22,1 2,01 295,3 20,07 2,94
Mangalia 264 15 3,21 302,5 19,6 3,12 324,6 21,8 2,59 305 21,6 2,09 299,02 19,5 2,75
259,5 16,7 3,75 286,6 20,6 3,84 313,1 22,3 2,94 299 21,5 2,25 289,7 20,27 3,19
Hârşova
Adamclisi 251,8 15,9 3,91 280,3 19,8 4 305,7 21,8 3,06 284,9 21,1 2,21 280,67 19,65 3,29
Tulcea 247,8 16,5 4,03 244,2 20,6 4,08 314,8 22,7 3,17 302,9 21,9 2,44 277,42 20,42 3,43
Sulina 257,3 15,7 3,02 282 20,5 2,8 312,5 23 2,36 291 22,8 1,9 285,7 20,5 2,52
Sf.Gheorghe 275 15,8 3,06 305,1 20,5 2,88 338,8 22,9 2,4 318,6 22,2 1,97 309,37 20,35 2,58
Gorgoa 258,9 16,7 3,64 289,7 20,9 3,32 319,6 23,1 2,67 303,2 22,1 1,97 292,85 20,7 2,9
Chilia
262,9 16,6 3,02 285,8 20,7 2,84 330,1 22,8 2,36 300,8 22 1,94 294,9 20,52 2,54
Veche
din tabelul 3.8 s-a putut calcula şi reprezenta, pentru teritoriul Dobrogei,
indicele climato-turistic din luna mai, figura 3.45.
Figura 3.45
112
Din această reprezentare se poate observa că cele mai mari valori ale
acestui indice se întâlnesc în estul şi nord-estul Dobrogei, pe litoral şi în
Delta Dunării (55,1 la Sfântu Gheorghe; 52,88 la Chilia Veche; 52,59 la
Mangalia; 52,17 la Constanţa şi 51,58 la Sulina), dar şi în partea de vest, în
Lunca Dunării (51,49 la Hârşova), datorită efectului moderator al mării şi
Dunării. La polul opus, cel mai redus potenţial climato-turistic se remarcă în
regiunile cele mai înalte din nord şi nord-vest (48,89 la Tulcea) datorită
caracterului instabil al vremii, cu efect negativ asupra activităţilor turistice,
dar şi în partea de sud şi central-sudică (49,63 la Adamclisi) datorită
gradului ridicat de continentalism al climei.
3.3.3.2.2. Repartiţia ICT din luna iunie în Dobrogea. În această lună
se remarcă o valoare mai mare a indicelui climato-turistic la toate staţiile
meteorologice analizate. La fel ca în luna precedentă, se detaşează zona de
influenţă a mării (62,24 la Sfântu Gheorghe; 61,3 la Mangalia şi peste 58 la
Constanţa, Chilia Veche şi Gorgova), în contrast cu regiunile înalte sau cele
cu un pronunţat caracter continental (56,02 la Adamclisi sau chiar 48,88 la
Tulcea), figura 3.46.
Indicele climato- turistic în luna IUNIE, în
70
60 61,3 62,24
58 57,6 56,02 57,7 58,8 58,46
50
48,88
40
30
20
10
0
anţa Mangalia Hârşova Adamclisi Tulcea Sulina Sf. Gorgova Chilia Veche
Gheorghe
Figura 3.46
3.3.3.2.3. Repartiţia ICT din luna iulie în Dobrogea. În luna cea mai
caldă din an s-a constatat faptul că la toate staţiile din Dobrogea valoarea
113
acestui indice este maximă (în toate locaţiile ICT depăşind 62), ceea ce
denotă gradul cel mai ridicat de favorabilitate pentru practicarea
helioterapiei, figura 3.47.
Indicele climato- turistic în luna IULIE, în Dobrogea
(1965-2005)
72
70
69,94
68 68,22
66,89 66,69
66
65,87
64,74
64 64,14 64,33
62
62,44
60
58
nţa Mangalia Hârşova Adamclisi Tulcea Sulina Sf. Gorgova Chilia

Veche Gheorghe
Figura 3.47
3.3.3.2.4. Repartiţia ICT din luna august în Dobrogea
După solstiţiul de vară, indicele climato-turistic are o valoare din ce
în ce mai mică, astfel că, în luna august, valoarea acestuia coboară sub 64 la
majoritatea staţiilor, excepţie făcând sud-estul Deltei Dunării (66,19 la
Sfântu Gheorghe) şi chiar sub 60 în centrul Podişului Dobrogei de Sud,
unde, la Adamclisi, în perioada 1965-2005, valoarea acestuia are o medie de
doar 58,99, figura 3.48.
114
Indicele climato- turistic în luna AUGUST, în
68
66
66,19
64
63,49 63,23
62 62,52 63,09 62,62
61,85
60,86
60
58,99
58
56
54
tanţa Mangalia Hârşova Adamclisi Tulcea Sulina Sf. Gorgova

Chilia Veche Gheorghe
Figura 3.48
3.3.3.2.5. Repartiţia ICT în sezonul estival pe teritoriul Dobrogei. În
sezonul estival, pe teritoriul Dobrogei se remarcă un potenţial climato-
turistic ridicat (peste 50 în toate locaţiile), cu valori de peste 60 în arealul
zonei litorale (63,37 la Sfântu Gheorghe; 60,95 la Mangalia; 60,54 la Chilia
Veche şi 60,14 la Constanţa), acolo unde există cele mai bune condiţii
pentru valorificarea acestuia. În afara acestei zone, deşi premisele sunt
optime, totuşi potenţialul este mai redus, ajungând chiar la 56,14, la Tulcea,
figura 3.49.
115
Figura 3.49
3.3.4. Concluzii finale
Potenţialul turistic, rezultat din asocierea spaţială a fondului turistic
cu baza tehnico-materială aferentă, este un indicator de maximă importanţă,
fiind sinonim cu oferta turistică. Acesta este inclus, prin cele două
componente ale sale, în tot atâtea premise ale afirmării fenomenului în sine:
de localizare şi de realizare. Unul dintre factorii determinanţi ai dezvoltării
serviciilor turistice în teritoriul analizat este clima, factor care a fost analizat
în acest subcapitol al lucrării.
Din cele prezentate mai sus, se poate afirma că în Dobrogea, mai cu
seamă în zona litorală şi în Delta Dunării, potenţialul balnear şi de agrement
deosebit de ridicat, indiferent de indicii climato-turistici utilizaţi pentru
116
evaluarea acestuia, a dus la dezvoltarea puternică a turismului şi a industriei

hoteliere. Potenţialul climato-turistic ridicat al zonei litorale este evidenţiat
şi de confortul termic, pentru care am elaborat un studiu de caz.
# Studiu de caz – Confortul termic în zona litorală a Dobrogei
Confortul termic este un indice bioclimatic utilizat în aero şi
helioterapie, care pune în evidenţă temperatura efectivă simţită de om, în
condiţii atmosferice oarecare.
Dacă luăm în considerare temperatura aerului, umiditatea şi viteza
vântului, confortul, respectiv disconfortul termic, se exprimă prin
0
TEEgrade de temperatură efectivă-echivalentă. Dacă calculul este făcut în
0
condiţii de radiaţie solară, vom utiliza TEER.
Pentru a determina gradele de temperatură efectivă-echivalentă,
bioclimatologii au propus diverse diagrame sau formule care stabilesc zona
de confort termic, în condiţiile determinate de temperatură, umiditate
atmosferică, vânt şi radiaţie solară şi disconfortul de răcire, încălzire sau
vânt.
Se identifică, practic, o zonă îngustă, denumită zonă de neutralitate,
indiferenţa termică, sau confortul termic, comprimând între aprox. 17-
21°TEE/TEER, în care organismul uman, relativ bine susţinut, nu pierde şi
nu primeşte căldură.
Litoralul românesc al Mării Negre, în climatul temperat-continental,
la lat. de 45° N, beneficiază de condiţii climatice specifice: temperaturi
moderate vara şi în celelalte sezoane, gradul de umiditate ridicat, intensitate
mare a vântului, durata mare de strălucire a Soarelui. Aceste particularităţi
climatice au determinat un bioclimat specific, cu valori de confort termic
diferite în comparaţie cu restul teritoriului dobrogean.
Se poate spune că, dacă temperatura aerului depăşeşte 17°C, sunt
condiţii de confort termic, dar numai când vântul este absent şi umiditatea
atmosferică este mare. Deci, potenţialul de confort termic pe litoral poate fi
înregistrat în 140 de zile pe an, din luna februarie până în noiembrie, cu 1-2
zile de la începutul şi până la sfârşitul perioadei calde, şi 31 de zile în iulie şi
august. Dar, în realitate, prezenţa aproape permanentă a vântului pe litoral
determină un număr scăzut de zile de confort. O corelaţie grafică empirică
între temperatura aerului în °C şi temperatura de confort în °TEE a stabilit o
diferenţă negativă de aproximativ 6,4°C. Aşa se pot calcula valorile de
confort având în vedere temperatura maximă diurnă >23°C, ceea ce
reprezintă potenţialul real de confort, dar care are inclus, de asemenea, şi
potenţialul de disconfort de căldură, fiind posibil începând de la 27°C.
În aceste condiţii, potenţialul de confort pe litoralul Mării Negre este
în jur de 90 zile pe an, din aprilie până în noiembrie, cu o zi pe lună la
începutul şi la sfârşitul perioadei, şi 28-29 zile în iulie, 24-25 zile în august,
17-18 zile în iunie.
117
Dacă se ia în considerare radiaţia solară şi se calculează valorile de

confort în °TEER după corelaţiile grafice empirice, între temperatura
efectivă-echivalentă şi temperatura aerului, se constată că temperatura de
confort al Soarelui în °TEER este mai mică cu 0,3°C faţă de temperatura
aerului în °C.
În acest caz se începe de la o valoare de 127 de zile pe an, din martie
până în noiembrie, cu o maximă de 29 de zile în iulie, 27 în august şi 23-24
zile de confort în iunie. Comparaţia între zilele cu temperatură de confort pe
litoral şi în Câmpia Română (Constanţa în raport cu Bucureşti-Băneasa)
trasează valori comparabile în ceea ce priveşte confortul, dar şi un număr
mai mare de zile pe an de disconfort prin căldură în Câmpie. Potenţialul de
confort este de 30 de zile pe an mai mare în Câmpie, cu valori mai mari în
sezoanele intermediare. Aceeaşi situaţie se prezintă dacă luăm în
considerare radiaţia solară, când numărul anual este mai mare cu 20 de zile
pe an în Câmpie, totdeauna în sezoanele intermediare.
Dacă luăm în considerare valorile lunare de confort termic din
mijlocul lui iulie, la ora 13 p.m., deci în momentul de maximă căldură a
anului, se pun în evidenţă cam 10 zile pe litoral (10,2 la Constanţa; 9,9 la Sf.
Gheorghe) şi numai 6,8 la staţia Sulina, pe mare, unde vântul este tare şi
aproape permanent.
Valorile de disconfort termic încep cu 6-8 zile la Constanţa şi Sf.
Gheorghe şi numai 2-3 zile la Sulina.
Disconfortul de răcire este de 2-3 zile pe litoral, în momentul de
căldură maximă într-un an.
Disconfortul de vânt (se consideră că o viteză de cel mult de 3,5 m/s
este inconfortabilă pentru organismul uman) este de 9 (Sf. Gheorghe) la 12
zile (Constanţa), în funcţie de poziţia staţiei meteorologice, şi până la 18 zile
la Sulina.
În condiţiile de adăpost aerodinamic, numărul de zile de confort
rămân similare în condiţii de vânt, dar creşte numărul de zile al
disconfortului de căldură (20 zile la Constanţa; 18,4 la Sf. Gheorghe şi chiar
18 la Sulina) (Teodoreanu şi colab., 1984).
Pentru a evidenţia contrastul climatic existent între litoral şi
regiunile interioare s-au analizat observaţiile efectuate cu înregistratoarele la
două staţii înfiinţate de Institutul de Balneologie din Bucureşti, care
funcţionează din timpul anului 1976, una la Eforie Nord, lângă lacul Belona,
cel mai apropiat de mare, şi altul la Techirghiol. Astfel, s-a putut face o
comparaţie între temperatura şi umiditatea aerului la 1, 7, 13 şi 19 ore, la
malul mării şi la 2 km în interiorul continentului.
S-a constatat că valoarea medie anuală a temperaturii aerului este
mai mică cu 0,5°C la Techirghiol, diferenţa maximă fiind înregistrată la ora
7 dimineaţa în perioada rece a anului.
118
Umiditatea este mai mare la Eforie Nord, cu o medie anuală de 8%,

cu o diferenţă maximă până la 20%, seara, la ora 19:00.
Comparaţia vântului a fost realizată între orele 7:00 şi 13:00,
diferenţa medie a vitezei vântului a fost mai mare de 1 m/s, tot timpul
aproape de mare.
Pentru a avea o imagine mai clară referitoare la bioclimatul zonei
litorale, respectiv la confortul termic, s-au efectuat sondaje în condiţii
topoclimatice specifice pe plaja din faţa Cazinoului - Constanţa şi pe plaja
falezei Debarcader, în lunile august, la amiază, la Eforie Nord, la 150 cm
înălţime (pentru un om care se expune la soare, în acel interval) şi la 20 cm
(pentru un om întins pe nisip). Se constată că pe plaja de la Cazinou, la un
vânt de 2-5 m/s, umiditatea este de 50-70% şi temperatura de 19-20°C,
condiţiile sunt de disconfort de răcire şi vânt. Pe plaja de la Debarcader, la
un vânt de 1-2 m/s, umiditatea de 75-80% şi temperatura de 22-24°C, sunt
condiţii de confort termic.
În concluzie, indicele de confort termic pe litoralul românesc al
Mării Negre, în condiţiile reale de temperatură, umiditate şi vânt, pune în
evidenţă un număr relativ moderat de zile de confort, în jur de 90 pe an, deci
trei luni pe

Limbă

Resurse Climatice Din Dobrogea Lungu Marius PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Resurse Climatice Din Dobrogea Lungu Marius PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUPRINS

Dobrogea este localizată în partea sud-estică a României,

1.1. Istoricul cercetărilor climatice din Dobrogea

Ovidiu, venind pe ţărmul estic al Dobrogei dintr-o ţară sudică, cu

În aceeaşi perioadă, C. Dissescu publică „Uraganul din Dobrogea de

- V. Roventa şi Ion Păun („Variabilitatea gradului de agitaţie a mării la

- Ion Păun („Ghid pentru prognoza elementelor meteorologice” – I.N.M.H.,

1.2. Precizarea scopului lucrării

membrii colectivului de cercetare din cadrul centrului viticol Murfatlar

1.3 Harta bază cu staţiile meteorologice

Staţia meteorologică Gorgova, a fost înfiinţată în anul 1954, fiind

de 158 m. Programul de observaţii al staţiei este complet şi se efectuează

deservirii cât mai eficiente a întregii sale activităţi economico-sociale. În

1.4. Fondul de date utilizat

de primării, Centrul Viticol Murfatlar (podgorie pentru care s-a elaborat un

2.1. Aspecte generale

2.2. Factorii genetici ai climei

Unitate de măsură Unitate de măsură

şi Asia, un altul în regiunea Azorelor şi o zonă depresionară în Marea

2.3.1.1. Temperatura medie anuală. În perioada 1965-2005 a fost de cca.

Dacă se ia în considerare şi temperatura medie anuală de la Sulina-

(formele de relief şi altitudine), ca şi de caracteristicile fizice ale uscatului şi

în părţile de nord şi nord-est ale continentelor, şi cresc de la vest la est

la nord, cu creşterea altitudinii şi a influenţelor continentale: Adamclisi şi

Frecvenţa temperaturilor medii zilnice ale aerului cu valori negative

temperaturi medii ridicate: pe litoral, datorită atenuării răcirilor radiative

Trecerea temperaturii medii zilnice a aerului peste pragul de 0°C se

În estul Dobrogei, izoliniile mediilor anuale ale umezelii relative a

Umezeala relativă cea mai scăzută din luna decembrie (<86%) se

2.3.4. Durata de strălucire a Soarelui

2.3.5. Precipitaţiile atmosferice

analizate, iunie), determinată de intensificarea convecţiei frontale (odată cu

mm (faţă de 396,0 mm); în 1953, la Constanţa, 203,0 mm (faţă de 378,8

% m/s % m/s % m/s % m/s % m/s % m/s % m/s % m/s %

În secţiunea sudică a litoralului, cele mai mari frecvenţe ale vântului

se explică, în mare parte, prin orientarea de la vest la est a Văii Carasu, pe

rotaţia zilnică a direcţiilor predominante ale vântului în sensul acelor

• 8-10 m/s, la staţiile amplasate în cuprinsul suprafeţei marine

3. Resursele climatice din Dobrogea

3.2. Resurse climatice energetice

Figura 3.2 prezintă proporţia dintre radiaţia difuză şi radiaţia directă,

3.2.1.3. Durata de strălucire a Soarelui şi radiaţia globală în

extinsă în Dobrogea de Sud, conturând, în ansamblu, domeniul de influenţă

Figura 3.7 Figura 3.8

Figura 3.9 Figura 3.10

3.2.1.3.4. Repartiţia duratei de strălucire a Soarelui şi radiaţiei

Analizând figura 3.10 şi figura 3.12, am remarcat faptul că litoralul

partea nord-vestică, în arealul localităţii Horia, şi cca. 2800 pe litoral, figura

În perioada rece a anului, noiembrie-martie, radiaţia solară netă este

Figura 3.16 Figura 3.17

3.2.1.5. Estimarea energiei solare convertite în Dobrogea

3.2.1.6. Concluzii finale

3.2.2. Potenţialul eolian din Dobrogea

În acest subcapitol s-a evaluat potenţialul eolian pentru staţiile

astfel încât în judeţul Tulcea funcţionau la începutul secolului trecut 437 de

Figura 3.19 Moară de vânt cu etaj Figura 3.20 Moară de

Figura 3.23 Moară de vânt rotundă

Moara de vânt rotundă, utilizând un mecanism de acţionare cu

Figura 3.24. Schema maşinii eoliene carcasate

platforma continentală a Mării Negre. Energia totală care poate fi obţinută

Graficul de corelaţie dintre viteza vântului U (m/s)

Se mai foloseşte uneori şi noţiunea de potenţial eolian şi pentru energia