Sunteți pe pagina 1din 12

SECOLUL XX - ÎNTRE DEMOCRAȚIE ȘI TOTALITARISM.

IDEOLOGII ȘI PRACTICI POLITICE


ÎN ROMÂNIA ȘI ÎN EUROPA

Context
Secoloul XX reprezintă perioada din istoria omenirii în care:
 Principiile legate de democrație și respectarea drepturilor omului s-au impus într-o mare parte a lumii
 Au fost instaurate regimurile totalitare
 În statele în care democrația de tip liberal s-a impus, drepturile omului au fost garantate prin lege și
aplicate de autorități, crescând prosperitatea cetățenilor.
Bazându-se pe experiența războiului mondial, a evenimentelor din Rusia, totalitarismul s-a impus treptat
ajungând la maturitate în prejma anului 1930 în Rusia, Germania și Italia.

IDEOLOGII DEMOCRATICE ȘI TOTALITARE


ÎN EUROPA

În secolul XX are loc o confruntare între regimurile democratice și cele totalitare.


În perioada interbelică, majoritatea statelor europene au cunoscut regimuri democratice și au făcut
eforturi pentru menținerea unui climat de pace. Țările europene democratice au cunoscut, ca formă de
organizare statală:
 republica (Franța, Polonia, Finlanda, Cehoslovacia),
 monarhia constituțională (România, Marea Britanie, Belgia, statele nordice).
Și în aceste țări democratice au funcționat partide extremiste (exp., în România: L.ANC 1923, Legiunea
Arhanghelului Mihail, 1927, transformată ulterior în Garda de Fier).

Regimuri democratice

Practica democrației liberale implica:


 Existența regimurilor constituționale
 Constituțiile au fost fondate pe regimuri reprezentative și pe separarea puterilor
 Democrația considera că națiunea este sursa suveranității.
 Statele cu democrație liberală au creat instituții proprii care vegheau la respectarea legilor.
 Democrația presupune libertatea de expresie a opiniei publice
 Partidele politice structurează și organizează opinia publică.
În Europa democrația liberală :
 A îmbrăcat forma regimului parlamentar:
 Puterea aparține unui guvern susținut de majoritatea deputaților
 Preponderența aparține Adunării legislative alese
 Puterea executivă este dirijată de către un șef de guvern responsabil în fața Adunării și a șefului statului

Principiile fundamentale sunt:


 Pluralismul
 Reprezentativitatea
 domnia legii
 separarea puterilor în stat
 voinţa majorităţii şi protecţia minorităţilor: libertatea, proprietatea, dreptatea, responsabilitatea,
demnitatea, autoritatea.

În Europa de Vest:
 În cele mai importante state democratice: Marea Britanie, Franța, S.U.A., electoratul a adus la putere
partidele de dreapta:
 Partidul Conservator în Anglia
 Blocul Național în Franța
 Partidul Republican în S.U.A.
 S.U.A. promovează:
 politică izolaționistă în plan extern
 protecționistă în plan economic
 puritană cu accente xenofobe pe plan intern.
 Aceste partide au dominat scena politică până la marea criză economică din 1929-1933.

Franța avea un regim democratic parlamentar în cadrul celei de-a Treia Republici Franceze.
 Modelul politic francez era caracterizat de forma de guvernământ republicană și de sistemul
pluripartidist. A Treia Republică Franceză este numele dat regimului politic din Franța între 1870 și
1940.
 Președintele era ales de Parlament. El era numit pe șapte ani, fiind reeligibil.
 Parlamentul numea președintele, alegea șeful Consiliului de miniștri.
 Datorită numărului mare de partide politice prezente în Parlament, s-au format guverne de coaliție.

Anglia era o monarhie constituțională parlamentară.


 monarhul avea doar funcții simbolice
 Parlamentul, format din Camera Lorzilor și Camera Comunelor avea puterea de decizie.
 În urma alegerilor, partidul care obținea majoritatea în Parlament avea dreptul de a forma guvernul.
 Modelul politic englez este caracterizat de:
- forma de guvernământ monarhia constituțională
- de parlamentul bicameral
- și de sistemul bipartidist (două partide politice puternice: Partidul Conservator și Partidul
Liberal înlocuit la începutul secolului XX de Partidul Laburist).

Principalele modele democratice europene postbelice

Modelul Caracteristici

Anglo-saxon  promovare a liberei inițiative


 descentralizare
 implicare redusă a statului în rezolvarea problemelor sociale
 piața liberă
 adaptabilitate crescută a economiei
Aplicat mai ales după 1979, în perioada guvernării Margaret Thatcher

Francez  rol însemnat al statului în viața economică, politică și socială


 preocupare constantă pentru problemele sociale

German  economie socială de piață, cu o protecție socială puternică


 consens între sindicate și patronat
 reducere a inegalităților sociale
Model aplicat și în Țările Scandinave.

Trăsăturile regimului democratic:


- pluralism politic
- separarea puterilor în stat
- egalitatea în fața legii
- economie de piață
- respectarea drepturilor și libertăților cetățenești
- puterea se află în mâna poporului, care guvernează prin reprezentanți aleși
- promovează statul de drept (în care nimeni mu este mai presus de lege)

În Europa centrală și răsăriteană prăbușirea marilor imperii: german, austro-ungar și rus a fost
urmată de apariția unor state cu regimuri politice liberal-democratice.
Noile state ce au apărut pe ruinele marilor imperii, introduc între 1919-1920, legi ce prevăd:
 desființarea marii proprietăți în schimbul despăgubirilor
 redistribuirea pământului către țărani
 introducerea unor noi constituții democratice
Marea criză din 1929-1933 pune în dificultate democrațiile liberale, care se confruntă cu grave probleme
economice și sociale.
În timp ce în state precum: Anglia, Franţa, Olanda, Belgia, Elveţia, Danemarca, Norvegia, Suedia,
Cehoslovacia regimurile democratice supravieţuiesc, în altele: Germania, Italia, Spania, Portugalia, Grecia se
instalează regimuri autoritare.
Idei şi regimuri totalitare

În perioada interbelică apar trei regimuri politice: fascismul, nazismul și comunismul.


Cauze:
- scăderea nivelului de trai
- instabilitatea din primii ani ai perioadei interbelice
- reacțiile față de modul cum s-au pua bazele păcii
- crizele sociale.
Perioada interbelică a introdus o nouă formă de organizare social-politică: totalitarismul

Totalitarism – formă de organizare și funcționare a societății în care statul controlează toate aspectele vieții
sociale și individuale.
Caracteristicile totalitarismului:
- antidemocrația
- antiliberalismul
- antisemitismul
- statul de tip totalitar exercita întreaga putere politică, se sprijinea nu numai pe elite ci și pe
mase îndoctrinate politic
- dinamismul: de îndată ce un scop era atins apărea, la comanda liderului, un alt țel;
transformarea profundă și rapidă, impusă de sus, continua la nesfârșit.
Extrema dreaptă:
 Italia condusă de Benito Mussolini, 1922
 Germania condusă de Adolf Hitler, 1933
 Ungaria condusă de Miklos Horty, 1939
 Spania condusă de Salasar, 1932
Extrema stângă:
 U.R.S.S. condusă de V.I. Lenin, (ulterior de I.V. Stalin), 1917
 Regimurile de extremă dreaptă au fost învinse în al Doilea Război Mondial
 Comunismul a supraviețuit fiind instaurat și în alte țări, în mod forțat, cu ajutorul Armatei Roșii.
 Țări din Europa (Ungaria, România, Germania de Est, Cehoslovacia, Albania, Bulgaria), din Asia :
(China, Coreea de Nord), dar și America Latină (Cuba) au cunoscut regimuri comuniste.

Totalitarismul de dreapta

Fascismul
 A apărut în Italia în martie 1919
 Lider: Benitto Mussolini
 Caracteristici: cultul conducătorului, partid unic, suprimarea libertăților individuale, poliție politică
 Baza doctrinei fasciste era naţiunea.
 Fasciștii vedeau naţiunea nu doar un număr de indivizi ci ca un organism viu, o Fiinţă. Dispreţuitori faţă
de raţiune ei glorificau instinctul, intuiţia şi voinţa. Violenţa era văzută nu doar ca o necesitate ci ca un
scop în sine.
 Doctrina fascistă a pus un accent deosebit pe cultul conducătorului, susţinea că guvernarea trebuie să
revină numai acelor personalităţi capabile să se ridice deasupra intereselor lor personale pentru a ilustra
necesităţile mai înalte ale societăţii şi istoriei, în concluzie regimul fascist nu trebuia să se bazeze pe o
conducere reprezentativă ci pe nişte personalităţi accentuate.
 Partidul Fascist Italian a fost creat în 1919 de către Mussolini.
 În fața problemelor care se ridicau în fața societății, democrația italiană a devenit incapabilă să rezolve
problemele țării. În fața acestor primejdii fascismul a apărut ca singurul capabil să apere ordinea în stat.
 Fasciștii organizeză marșul asupra Romei determinându-l pe regele Victor Emanuel al III lea, care se
temea de tulburări sociale, să demită guvernul și să accepte numirea lui Mussolini ca prim ministru la
29 octombrie 1922.
 O lună mai târziu Parlamentul îi acordă puteri depline, iar în urma alegerilor din 6 aprilie 1924 Camera
Deputaților devine majoritar fascistă, asigurându-i lui Mussolini toate pârghiile puterii (1926).
 Menține monarhia dar regele are un rol pur reprezentativ
 Instituțiile democratice sunt menținute dar erau lipsite de putere.

Mussolini:
 Era ministrul corporațiilor, șeful suprem al armatei, avea largi puteri economice și militare, numește și
revocă miniștrii putea da legi fără controlul Parlamentului
 Regimul fascist instaurat de Benito Mussolini a îmbrăcat forma corporatistă. El preconiza o societate
organizată în grupuri profesionale, numite corporații. În realitate corporatismul masca supremația
economică a intereselor marilor proprietari, cu aprobarea statului.
 Pe plan politic corporatismul urmărea înlocuirea Parlamentului cu o Adunare a delegațiilor,
corporațiilor, noua organizare urmând, să asigure prosperitatea tuturor categoriilor sociale.
 Fasciștii au pus mare accent pe naționalism și pe promisiunile de restaurare a ”onoarei naționale”.
 activitatea sindicatelor a fost suspendată
 libertatea presei a fost suprimată, activitatea partidelor politice a fost interzisă.
 propaganda fascistă susținea că a luat naștere ”statul corporatist” care asigura prosperitatea tuturor
categoriilor sociale. Pentru atragerea maselor ”Il Duce” a impus adoptarea unor măsuri și programe
care s-a bucurat de susținere populară.
Antrenarea Italiei în agresiuni exerne și în al doilea război mondial a determinat scăderea popularității lui
Mussolini și retragerea sprijinului popular. A fost înlăturat de la putere în iulie 1943.
Fascismul cuprindea regimurile politice ale lui Mussolini în Italia, Franco în Spania, Salazar în Portugalia,
Horty în Ungaria.

Nazismul
 Doctrina Partidului Muncitoresc Naţional-Socialist German, iar din 1933 ideologia oficială a
Germaniei.
 Lider: Adolf Hitler
 Baza doctrinei naziste era poporul
 Caracteristici: partid unic, cultul conducătorului, naţionalismul, antisocialisul, antisemitismul,
rasismul, poliție secretă, Gestapo, suprimarea partidelor politice.
 Statul nazist având deviza „un singur popor”, „un singur stat” (ein Reich), „un singur conducător” (ein
Fuhrer) a fost unul totalitar.
 Naziştii au transformat Germania într-un stat poliţienesc, şi rasist declanşând o violentă campanie
antisemită.
 Principiul de bază al acestei ideologii expus de Hitler în Mein Kamph (Lupta mea) este rasismul, potivit
căruia germanii, care aparţin rasei ariene sunt „un popor superior” cu un destin aparte în istoria lumii.
 Germania s-a considerat umilită prin prevederile Tratatului de la Versailles.
 Naziștii au pus un mare accent pe naționalism și pe promisiunile de restaurare a onoarei naționale.
Singura soluție pe care o susținea Hitler era dictatura unui singur partid care să supună națiunea binelui
general.
 El urmărea crearea unui imperiu (Reich) care să-i cuprindă pe toți germanii. Justifica expansiunea
germană prin nevoia de spațiu vital pentru rasa ariană, considerată superioară.
 El a făcut din rasism și în special din antisemitism, o componentă esențială a programului său.
 Evreii erau găsiți vinovați de toate relele societății germane și de aceea naziștii susțineau eliminarea lor
prin exterminare.
 La 30 ianuarie 1933, Hitler devine cancelar al Germaniei; aceasta semnifică sfârșitul Republicii de la
Weimar și instaurarea dictaturii naziste în Germania. Au fost luate măsuri împotriva democrației.
 Datorită crizei Partidul nazist a devenit un partid de mase, care și-a asigurat sprijinul deținătorilor
industriei grele și mrile proprietari funciari.
 Sinicatele au fost înlocuite cu Frontul Muncii
 În august 1934 Hitler a devenit şeful statului (Fuhrer).
 Prin legile de la Nurenberg din 1935 evreilor le-au fost retrase toate drepturile civile în cadrul statului
german. Controlul regimului a fost impus asupra culturii și bisericii. Statul educa tinerii pentru a deveni
buni soldați și susținători ai regimului. Arta a fost pusă în serviciul ideologiei oficiale  : trebuia să
glorifice omul arian și conducătorul.
Totalitarismul de stânga

Comunismul
 A apărut în Rusia prin lovitura de stat de la 7 noiembrie 1917
 Lider: V.I. Lenin
 V. I. Lenin formează Partidul Bolșevic, care va reconstitui aparatul de stat și va crea o armată de tip
clasic.
 El susținea că societatea comunistă se va edifica mai întâi în țările dezvoltate în care proletariatul va
prelua pe cale revoluționară puterea de la burghezie.
 Își are originea în operele lui Marx care a fundamentat teoria luptei de clasă
 Comuniștii considerau marxim-leninismul ca o ştiinţă a istoriei care le oferea cunoaşterea legilor
evoluţiei istorice.
 Pretindeau că ei cunosc interesele reale ale oamenilor, iar marxism-leninismul îi îndreptăţea să
diagnosticheze bolile societăţii şi să prescrie medicamente adecvate.
 Potrivit ideologiei bolşevice capitalismul este sursa răului deoarece el se bazează pe proprietatea
privată, iniţitivă persoanlă, şi motivaţia legată de obţinerea profitului.
 În concepţia lui Lenin comuniştii reprezentau avangarda proletariatului ce urmau să înlocuiască
„dictatura burgheziei” cu „dictatura proletariatului”.
 Caracteristici: patrid unic, cultul conducătorului, propaganda, limitarea libertăţilor publice, controlul
politic asupra presei, naţionalizare, industrializare, colectivizare, poliție politică (CEKA, NKVD, KGB)
 Ideologia comunistă promitea oamenilor o schimbare totală a modului de viață prin realizarea unei
societăți fără clase, în care să fie instaurate egalitatea și dreptatea.
 Marx a prevăzut că faza preparatorie a comunismului va fi o democrație în care producția va fi
organizată cu asociații libere și egalitare de producători, stăpâni pe mijloacele de producție și pe
ansamblul activităților economice și sociale, faza fiind numită ”dictatura proletariatului”

 În 1922 s-a format U.R.S.S.


 În 1924 Republicile adoptă o constituție comună.
 Totalitarismul și teroarea s-au consolidat în timpul lui Stalin.
 După al Doilea Război Mondial, comunismul s-a aflat în ascensiune devenind mondial.
 Blocul sovietic era format din: Germania Răsăriteană, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, România,
Bulgaria, Albania. 
 În ultimul deceniu al sec. al XX lea el s-a prăbușit iar statele foste comuniste s-au reîntors la
democrație.

Trăsăturile comune ale regimurilor totalitare:


- nerespectarea principiului separării puterilor în stat
- încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești
- existența partidului unic, care deține puterea politică
- promovarea cultului personalității
- aplicarea cenzurii
- oponenții regimului sunt exterminați sau trimiși în închisori
- demagogie și propagandă
- interesele individului sunt subordonate intereselor statului
- teroare și violență cu ajutorul poliției politice (CEKA, NKVD, KGB, în U.R.S.S.; Gestapo în
Germania nazistă; Securitatea în România comunistă.

Trăsăturile distincte ale regimurilor totalitare:


Comunismul:
- colectivizarea și industrializarea
- naționalizarea
- ateismul
- desființarea proprietății private
- înlăturarea burgheziei
Nazismul
- rasismul
- antisemitismul
- ideea creării unui ”spațiu vital” în care să trăiască rasa ariană
- ”spațiul vital” trebuia epurat de rasele inferioare (evreii, țiganii, slavii)

Deosebirile dintre democrație și totalitarism

Domeniul Democratic Totalitar

Economic Economie de piață Economie dirijată: preț impus,


planificarea producției

Politic Pluripartidism: alternanță la guvernare, parlament Monopartidism: parlament rezultat din


reprezentativ alegeri dirijate
Liderul atotputernic și partidul unic
aveau un rol hotărâtor în statul totalitar

Armata în slujba națiunii Armata supusă conducătorului


Militar Transparența măsurilor Secretul măsurilor luate

Societatea civilă Colaborare cu statul Controlul exercitat de către stat asupra


societății
Baza socială a regimului o constituiau
masele îndoctrinate politic cu ajutotul
mijloacelor de propagandă

Absența unor manifestări stridente, elogioase la Omniprezența manifestărilor de


Cultul personalității adresa conducătorului glorificare a conducătorului

Drepturile omului Existența practică a unor libertăți (presă, întruniri, Existența teoretică a acestora
etc.) Manipularea opiniei publice prin mass-
Justiție independentă media
Libertatea individului era redusă,
acesta fiind supus autorității statului

Atitudinea statelor democratice față de regimurile totalitare


În perioada interbelică:
 Crearea unei organizații mondiale Liga Națiunilor
 Încheierea unor alianțe regionale: Mica Înțelegere și Înțelegerea Balcanică
 Semnarea unor tratate internaționale (Pactul Briand – Kellogg)
 Izolarea diplomatică a statelor revizioniste
 Conciliatorismul
În perioada postbelică:
 Crearea Planului Marshall (1947)
 Constituirea alianței NATO (1949)
 Ajutorul economic Și militar dat de sua Țărilor care respingeau instaurarea comunismului, în cadrul
Războiului Rece
 Erodarea sistemului comunist a avut loc și din interiorul său, prin mișcări antisovietice ce s-au
desfășurat între 1953 și 1989:
- 1953 – R.D. Germană
- 1956 –Ungaria
- 1968 – Cehoslovcia
- 1980 – Polonia
- 1987 – România
- 1989 – Cehoslovacia, RDG, România
În 1991 se prăbușește URSS.
IDELOGII ŞI PRACTICI POLITICE
ÎN ROMÂNIA

Viaţa politică românească a cunoscut după realizarea Marii Uniri:


 accentuată dezvoltare democratică fundamentată pe introducerea votului universal în 1918 şi adoptarea
noii Constituţii în 1923
 se înregistrează, între anii 1918-1921 o maximă proliferare a partidelor politice unele intitulându-se
agrariene sau ţărăniste cu scopul de a atrage electoratul din mediul rural.
 Prevederile constituției din 1923 au constituit baza democrației românești interbelice
Scena politică interbelică a fost dominată de două partide: Partidul Național Liberal şi Partidul Național
Ţărănesc.

Liberalismul:
 Punea în centrul societăţii individul.
 După 1918 apare neoliberalismul care pune accent pe intervenţia statului.
 Reprezentanţi: Ştefan Zeletin, Mihail Manoilescu, Vintilă Brătianu, Victor Slăvescu
 Viitorul era, în concepţia lui Ştefan Zeletin în industralizare şi urbanizare.
 Ei au dezvoltat teoria privind protecţionismul, concretizată în formula”prin noi înşine”. Pentru Ştefan
Zeletin, Constituţia din martie 1923, reprezenta documentul oficial de naştere a neoliberalismului
românesc.
 În plan social, neoliberalismul se pronunța pentru întărirea pozițiilor burgheziei
 Din punct de vedere politic, noliberalismul era adeptul democrației parlamentare.
 Guvernele liberale au urmărit valorificarea bogăţiilor ţării şi emanciparea economiei de sub dependenţa
capitalului străin.
Legi adoptate:
 1923 Constituţia
 1924 - legi privind comercializarea şi controlul întreprinderilor statului, legea minelor, legea pentru
organizarea şi exploatarea căilor ferate.

Ţărănismul
 Reprezentanți: Constantin Stere, Virgil Madgearu, Ion Mihalache, Gheorghe Zane.
 Ei susţin că România evolua pe o cale necapitalistă, întemeindu-se pe mica proprietate ţărănească.
 Spre deosebire de poziția proindustrială, puternic susținută în plan politic de Partidul Național Liberal –
care considera problema agrară rezolvată, în linii generale, prin aplicarea reformei agrare după primul
război mondial – Partidul Țărănesc și apoi Partidul Național Țărănesc, au acordat o atenție sporită
gospodăriei șărănești și agriculturii.
 PartidulȚărănesc a fost înființat la București la 18 decembrie 1918 și îl avea ca președinte pe Ion
Mihalache.
 Obiectivul: rezolvarea problemei agrare
 Ţărănismul susţinea: primatul ţărănimii, statul ţărănesc ce putea realiza gospodăria ţărănească
trainică, bazată pe proprietatea de muncă, creşterea rolului statului în economie, România trebuie să
rămână un stat preponderent agrar, reprezentanţii ţărănimii n-au negat necesitatea dezvoltării unor
ramuri industriale.,se împotrivea protecţionismul vamal ridicat, susţinut de liberali.
 Doctrina ţărănistă era „politica porţilor deschise”.
 Între: 1919-1924, ţărăniştii au susţinut lupta de clasă împotriva burgheziei oligarhice, după 1924 au
preconizat apărarea de clasă împotriva agresiunii la care ţărănimea era supusă din partea burgheziei.
 În perioada interbelică s-a înregistrat o mare instabilitate guvernamentală (30 de guverne şi 10 alegeri
generale).
 Primul deceniu interbelic a fost dominat de liberali. Guvernele liberale, punând în aplicare
politica ”prin noi înșine” au urmărit valorificarea bogățiilor țării și emanciparea economiei țării
de sub dependența capitalului străin. A fost adoptată o nouă constituție în 1923; au fost adoptate
legi privind comercializarea și controlul întreprinderilor statului în 1924, legea minelor, legea
energiei în 1924, legea pentru organizarea și exploatarea căilor ferate în 1925, etc.
 Cel de al doilea deceniu interbelic are ca trăsătură alternanţa la guvernare a naţional-ţărăniştilor
şi liberalilor. Ţărăniştii au guvernat între 1928-1931 şi 1932-1933 punând în aplicare politica
economică a ”porților deschise”. Reveniţi la guvernare, în 1933, liberalii au promovat măsuri
de încurajare a industriei naţionale şi de creştere a rolului statului în economie. Datorită unui
complex de factori interni, dar şi pe un fond internaţional caracterizat prin ofensiva forţelor de
extremă dreaptă democraţia a început să funcţioneze defectuos şi a eşuat în urma alegerilor
parlamentare din 1937.

Extremismul
 În perioada interbelică apar şi curente extremiste de dreapta şi de stânga.
 Cea mai importantă grupare extremistă de dreapta a fost cea a lui Corneliu Zelea Codreanu care, în
1927 se desprinde din Liga Apărării Naţionale Creştine şi întemeiază Legiunea Arhanghelului
Mihail, iar în 1930 îşi constituie o secţiune politică Garda de Fier.
 Doctrina legionară se proclamă, creștină, element menit să sublinieze atât orientarea antisemită, cât și
condamnarea morală a oamenilor politici din partidele democratice acuzați de materialism, de lipsă de
credință în Dumnezeu. Legionarii au lansat teoria purificării prin moarte, promovând ura, intoleranţa şi
apologia morţii.
 În viziunea lor democrația parlamentară era condamnată la pieire, fiind socotită vinovată de scindarea
națiunii prin lupta dintre partide, de slăbirea autorității statului, sărăcirea populației, lipsa de moralitate
facilitarea acaparării avuției de către politicieni și evrei subordonarea României marii finanțe
internaționale evreiești.
 În locul sistemului democratic de alegerea a conducătorilor țării, legionarii susțineau teoria elitelor.
Legionarii au ajuns la putere în 1940. Ei au instaurat un regim dictatorial, au promovat o politică
antidemocratică de teroare.

 Extrema stângă din România este reprezentată de Partidul Comunist, înfiinţat în 1921, care a aderat la
Internaţionala a III a comunistă.
 Concepția comunistă aprecia că orânduirea capitalistă e primată din punct de vedere istoric și trebuie
lichidată pe calea revoluției. Ea susţinea instaurarea puterii proletariatului. După 1944 comunismul
reuşeşte să preia treptat puterea.
 Esența doctrinei comuniste se află în documentele Partidului Comunist Român, care apreciau că
România era o ”verigă slabă a lanțului imperialist” și că de aceea trebuia pregătită revoluția în vederea
înlăturării de la putere a burgheziei și moșierimii, instaurării puterii proletariatului, naționalizării
principalelor mijloace de producție în scopul edificării societății socialiste.
 În anul 1944, în condițiile înlăturării regimului antonescian, P.C.R. participă la guvernare și treptat
reușește să preia întreaga putere.

Viața politică – caracteristici: Adoptarea votului universal oferea, teoretic, posibilitatea desfășurării unui
experiment politic democratic, bazat pe viață parlamentară și pliripartidism. Lărgirea corpului electoral a adus
în secenă interese și formațiuni politice noi, a căror evoluție a fost complexă. Totuși viața politică interbelică a
fost dominată de două partide: P.N.L. și P. N. Ț.

Factori care au influențat evoluția vieții politice (1918-1938)

Factori Consecințe

Criza economică (1929-1933) Agravarea problemelor economice și sociale


Încurajarea forțelor politice interesate în instaurarea unui regim autoritar

Domnia lui Carol al II lea A acționat pentru compromiterea democrației și a partidelor politice
(adeptul monarhiei autoritare)

Schimbările în echilibrul de Ascensiunea statelor totalitare : Germania și Italia


forțe pe plan european Consolidarea pozițiilor forțelor politice naționaliste și antidemocratice
Partidul Național Liberal
 A reprezentat cel mai puternic partid al perioadei interbelice
 Reprezentanți: I. C. Brătianu, I.I.C. Brătianu, I.G. Duca
 Era condus de o oligarhie financiară, grupată în jurul marilor familii de bancheri și industriași în frunte
cu familia Brătianu
 În politică, liberalii au folosit toate mijloacele pentru a-și asigura victoria în alegeri
 Obiective economice: industrializarea și crearea unei infrastructuri moderne, bazate pe modele
occidentale
 Perioada 1922-1926 a fost epoca unor mari succese liberale, a fost perioada organizării noului stat
reîntregit, a refacerii economice și aplicării reformelor. După 1930, rolul PNL a scăzut

Partidul Național Țărănesc


 S-a format în 1926, prin fuziunea Partidului Țărănesc din Vechiul Regat cu Partidul Național Român
din Transilvania, condus de Iuliu Maniu.
 PNȚ a promis să completeze Constituția cu garanții explicite pentru libertățile civile și drepturile
politice și să descentralizeze administrația. Avea o susținere socială mult mai largă, a guvernat între
1928-1931 și 1932-1933.
 Nu a reușit să se impună ca un partid eficient de guvernământ. Liderii lor deși admirabili din punct de
vedere moral, erau lipsiți de abilitatea politică a liberalilor. PNȚ a comis mai multe greșeli tactice : a
acceptat revenirea în țară a principelui Carol (1930) sau a încheiat pactul de neagrsiune electorală cu
legionarii.

Între extrema stângă și dreaptă

Cele două partide erau amenințate dinspre dreapt și dinsper stânga.

1. Liga Poporului – înființată în aprilie 1918 de Alexandru Averescu. A realizat o înțelegere cu


liberalii și a guvernat între 1920-1921 și 1926-1927.
2. Partidul Comunist Român – s-a format la 8 mai 1921. După 1923 s-a identificat cu interesele
sovietice
3. Partidul Social Democrat – 1927, era condus de Titel Petrescu
 moderații potau pentru tradiția socialistă occidentală
 extremiștii doreau să îmbrățișeze modelul bolșevic din Rusia.
 După 1931 influența politică a social-democraților a scăzut continuu.
Model eseu

Secolul XX între democrație și totalitarism

Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre regimurile politice democratice din secolul XX, având în
vedere:
 Precizarea a două caracteristici ale democrației liberale;
 Menționarea a două practici politice democratice din Europa secolului XX;
 Menționarea unei ideologii și a unei practici politice democratice din România în prima jumătate a
secolului XX;
 Formularea unui punct de vedere referitor la importanța regimurilor politice democratice;
 Precizarea a două caracteristici ale democrației liberale;

Toate regimurile de democrație liberală considerau că națiunea este sursa suveranității. Pentru a pune în
aplicare acest principiu, constituțiile au prevăzut alegerea de către cetățeni prin vot universal a deputaților
reuniți în adunări, care votează legile și bugetul și controlează activitatea puterii legislative. Separația puterilor
în stat este un alt principiu fundamental al democrației liberale. Statele cu democrație liberală au creat instituții
proprii care vegheau la respectarea legilor: Consiliul constituțional în Franța și Italia. Contractul social dintre
popor și putere era înscris în constituții. Aceste constituții au fost fondate pe regimuri reprezentative și pe
separația puterilor.

 Menționarea a două practici politice democratice din Europa secolului XX;


În perioada interbelică, Franața avea un regim democratic parlamentar în cadrul celei de-a Treia Republici
Franceze. Modelul politic francez era caracterizat pe forma de guvernământ republicană și de sistemul
pluripartidist (existența mai multor partide politice).
A Treia Republică Franceză este numele dat regimului politic din Franța între 1870 și 1940.
Președintele Republicii Franceze era ales prin majoritatea absolută a voturilor de către Senat și de Camera
Deputaților reunită în Parlamentul național. El era numit pe șapte ani, fiind reeligibil, adică putea fi realis.
Parlamentul a fost instituția cea mai importantă a statului, ce a vea puterea de a numi președintele și de a alege
șeful consiliului de miniștri. Datorită numărului mare de partide politice prezente în Parlament, s-au format
guverne de coaliție.
Anglia era o monarhie constituțională parlamentară. În sistemul politic englez, monarhul avea doar
funcții simbolice. Parlamentul, format din Camera Lorzilor și Camera Comunelor avea puterea de decizie. În
urma alegerilor, partidul care obținea majoritatea în Parlament avea dreptul de a forma guvernul. Modelul
politic englez este caracterizat de forma de guvernământ monarhia constituțională, de parlamentul bicameral și
de sistemul bipartidist (două partide politice puternice: Partidul Conservator și Partidul Liberal înlocuit la
începutul secolului XX de Partidul Laburist.

 Menționarea unei ideologii și a unei practici politice democratice din România în prima jumătate
a secolului XX;
Realizarea Marii Uniri a adus în noul stat reîntregit România multe elemente pozitive. Astfel, a fost
introdus voul universal, legal, direct, secret și obligatoriu, ceea ce lărgea baza socială a alegătorilor, toți bărbații
de peste 21 de ani puteau să voteze, s-a înfăptuit o amplă reformă agrară, reformă administrativă etc. Baza
regimului democratic democratic din România o reprezenta Constituția liberală din 1923, care prevedea pe
lângă funcționarea sistemului politic româneasc, și o serie de drepturi și libertăți cetățenești. Monarhia era
constiuțională prerogativele regelui fiind stabilite prin Constiutuția din 1923. Regele reprezenta puterea
executivă. Parlamentul. Conform Constituției din 1923, reprezenta puterea legislativă în stat. Principala atribuție
era de a vota, abroga, modifica legile. Avea drept de interpelare a guvernului, ceea ce, conform legii, îi aducea
funcția de critic al puterii executive. Partidul Național Liberal reprezenta interesele burgheziei industriale și
financiare, promova neoliberalismul, care punea accent pe intervenția statului, considerând că interesul general
primează în fața celui individual (teoretician Ștefan Zeletin). Reprezentanți de seamă ai P.N.L: I.I.C. Brătianu,
Vintilă Brătianu, Gh. Tătărescu, I.G. Duca, C.I.C. Brătianu etc. Doctrina economică a liberalilor era ”prin noi
înșine”, prin care se urmărea o valorificare superioară
a resurselor naționale. Ei puneau accent pe dezvoltarea industriei naționale, punctul esențial al doctrinei
neoliberale. Principalele realizări ale guvernelor liberale: reforma agrară și electorală, precum și Constituția din
1923.
 Formularea unui punct de vedere referitor la importanța regimurilor politice democratice;
Regimurile politice democratice au constituit un factor de stabilitate în Europa secolului al XX lea.
Practica democrației liberale implică existența regimurilor constiuționale. Democrația liberală presupune
libertatea de expresie a opiniei publice. Această libertate de expresie se acompaniază natural ci libertatea de
întrunire și cu libertatea presei. Partidele politice structurează și organizează opinia publică. Propriu unui regim
de democrație liberală a fost și existența în fiecare țară a unor partide care au luptat înre ele pentru cucerirea
puterii și se înfruntau periodic în alegeri.