CIVILIZATIA MEDIEVALA

Ierarhia feudala

Seniori si vasali.
Sistemul social si politic al Europei intre sec V-XV este cel feudal. Acest termen
caracterizeaza atat sistemul in intregul sau cat si clasa sociala dominanta a acestui sistem,
precum si normele care ii sunt proprii. Aceste norme pun in evidenta valorile societatii
feudale: legaturile personale si pamantul.
In cadrul societatii feudale se disting cele 3 ordine ce stau la baza functionarii
acestui sistem: belatores (cei care lupta), oratores (cei care se roaga) si laboratores (cei
care muncesc). Belatores (nobilii) sunt cei care ofera protectie celorlalti si rolul lor creste
odata cu atacurile ungurilor, normanzilor si arabilor. Si cum unica sursa de bogatie era
pamantul, serviciile lor sunt platite prin danii funciare (feude).
Cei care ofera protectie sunt numiti “seniori” sau “suzerani”, iar cei care o solicita,
“vasali”. Legatura dintre senior si vasal se face prin contractul vasalic, care are la baza
feuda si creeaza obligatii reciproce. Contractul vasalic se face in cadrul unei ceremonii,
avand la baza omagiul, juramantul de credinta si investitura. Obligatiile asumate sunt,
pentru suzeran, oferirea de protectie si intretinerea vasalului prin acordarea unui feud. In
schimb, vasalul, oferea ajutor militar, bani si sfat suzeranului sau.

Domeniul feudal.
Feudul primit de vasali se constituie intr-un domeniu feudal (unul sau mai multe
sate, sau chiar un principat teritorial). Initial, feudul era un beneficiu cu caracter viager,
insa in timp, capata un caracter ereditar.
Conform dreptului de imunitate acordat de monarh, proprietarul feudului (dominus),
beneficiaza de privilegii militare, judiciare, administrative si fiscale, care exclud
amestecul puterii centrale. El are dreptul de judecata, dreptul de a percepe taxe si
impozite, obtinand astfel putere economica si politica, detinand pamant, bunuri, animale
si supusi. Seniorul isi rezerva si drepturi exclusive, numite monopoluri: monopolul de a
construi mori, monopolul de a vinde bauturi, monopolul vanatului si pescuitului.
Domeniul senioral, care poate sa cuprinda cateva mii de hectare, este impartit in
rezerva senioriala si loturile taranilor. Pe rezerva senioriala se afla castelul, terenuri
arabile, livezi, fanete, pasuni, paduri si ape. Loturile taranilor cuprindeau gospodariile si
ogoarele.
Castelul, aflat in centrul domeniului avea functii militare, sociale si politice, fiind
simbolul puterii nobilului. Aici se afla resedinta sa, cu toate dependintele, dar si locul de
refugiu al taranilor in caz de primejdie. Castelul era construit intr-un loc greu accesibil,
elementul sau principal fiind donjonul, un turn bine fortificat si aparat. In afara acestuia
avea ziduri de aparare groase si inalte, inconjurate de un sant umplut cu apa, peste care se
trecea cu ajutorul unui pod mobil. Castelele au reprezentat de multe ori punctul de
plecare pentru intemeierea unor orase.

Lumea medievală – relaţii feudale

Structuri si categorii sociale

In Europa apuseană societatea feudală era una ierarhizată, având in frunte pe rege.
Ierarhia socială feudală a fost impusă de Biserică, cele 3 stări fiind:
- clerul
- nobilimea
- ţărănimea
Episcopul Adalbert de Leon descrie structura societăţii feudale astfel:
”Clerul slujeşte pe Dumnezeu si se roagă pentru păcatele lor si pentru păcatele
altor oameni. Războinicii protejează bisericile si apăra oamenii din popor, atât pe cei mari
cat si pe cei mici. Ei apără întreaga lume. Slujitorii muncesc întreaga lor viata cu trudă. Ei
nu poseda nimic fără efort si furnizează la toţi hrană si îmbrăcăminte.
Casa lui Dumnezeu, pe care o credeam una singură, este, deci, impărtită pe
pământ in trei: unii se roagă, alţii se luptă iar ceilalţi muncesc. Aceste trei stări sunt
indispensabile una fată de alta, activitatea uneia din ele permite celorlalte două să
trăiască.”

Nobilimea

Suzeranului (regelui) ii erau subordonaţi nobilii, înnobilarea fiind realizată in

cadrul unei ceremonii.
In funcţie de avere, exista nobilime mare, mijlocie si mică.
Cu timpul, nobilii au început si ei să acorde feude altora, devenind seniori ce
dispuneau de vasali.
Nobilii dispuneau de armate proprii si stăpâneau castele cu ziduri fortificate.
Castelele, simboluri ale puterii seniorului, serveau si pentru protecţia vasalilor săi.
Domeniul feudal era format din rezerva seniorială si loturile incredintate
tăranilor dependenti.
Nobilii aveau privilegii: puteau dispune de imunitate pe domeniile lor, fiind
proprietari, administratori, judecători si şefi militari care isi protejau supuşii.
Cavalerii erau luptători proveniţi din familiile vasalior, care invatau mânuirea
armelor de la 12 ani pe domeniul seniorului.

Ţăranii
Ţărănimea liberă era proprietara a pământului, deţinea gospodării proprii si era
organizată in obşti săteşti. Ei aveau obligaţii doar fată de Stat si de Biserica. Pământul lor
putea fi lăsat moştenire urmaşilor.
Pădurile si păşunile erau stăpânite in comun de ţăranii liberi.
Ţărănimea aservită (dependentă) a devenit din ce in ce mai numeroasă. Ţăranii
aserviţi, numiţi iobagi sau şerbi, lucrau pe domeniile feudale sau ale mănăstirilor. Ei si-au
pierdut libertatea de strămutare de pe un domeniu feudal pe altul, nobilii asigurându-si
astfel forta de muncă pentru pământurile lor.
Șerbii nu aveau pământuri proprii; ei posedau doar o gospodărie, unelte si animale
de muncă. Urmaşii lor erau tot şerbi.
 Organizarea feudală
Feudalismul este un sistem de organizare politică bazat pe proprietatea asupra
pământului.
Proprietatea feudală se prezintă sub două forme:
• proprietatea imobiliară, (corporală), care era formată dintr-un castel sau un
conac cu ogrăzile sale, anexele sale şi pământurile înconjurătoare
• proprietatea mobiliară, (incorporală), care era formată din servicii militare,
corvezi, dijme şi diverse impozite.
Unitatea economică specifică perioadei feudale este domeniul.
Regele e proprietarul tuturor pământurilor si se admite că a primit regatul de la
Dumnezeu. El nu păstrează pentru sine decât o parte a pământurilor ,restul îl dă sub
forma de feudă marilor vasali si unora dintre cavaleri, in schimbul unor servicii militare
si altor obligaţii .
De exemplu, regele acordă o sută de domenii unui senior in schimbul promisiunii
de a-i pune la dispoziţie 50 de cavaleri in caz de război. Baronul retine pentru a-si asigura
existenta pentru familia si suita sa 40 de domenii, restul îl va da ca feude unor vasali de
rangul al doilea in schimbul a 60 de cavaleri.
Feudele erau ereditare, moştenindu-se de către primul născut. Se evita astfel
făramitarea domeniilor. Seniorul si cavalerul nu păstrau multe domenii pentru ei, pentru
ca nu aveau pieţe pentru a vinde produsele; restul pământului îl dau ţăranilor, in schimbul
unor obligaţii in muncă (clacă), in produse (dijmă) sau in bani (censul).

Relaţii feudale

Pământul nu putea fi cumpărat şi nu poate fi vândut fiindcă este ipotecat prin

obligaţii şi este transferabil după obiceiuri şi legi pe care proprietarul nu le poate încălca:
— proprietarul este obligat să îndeplinească datorii faţă de cei care îi sunt superiori şi
inferiori din punct de vedere ierarhic.
Feudalitatea era un contract de servicii reciproce: baronul nu posedă un pământ
şi drepturi asupra muncii şi a recoltelor iobagilor săi decât cu condiţia de a face servicii în
favoarea superiorului său şi a inferiorilor săi. Prin faptul că acceptă "credinţa şi omagiul"
din partea vasalului său, seniorul feudal "îşi lua obligaţia să-l apere faţă de toţi şi
împotriva tuturor şi să-l ajute în toate împrejurările"; pentru a-şi asigura această apărare,
vasalul trebuia să-şi urmeze seniorul în război şi să-i plătească anumite impozite sub
formă de servicii personale şi dijme din recoltele şi animale sale domestice.
Pentru a beneficia de ajutor şi sprijin în caz de nevoie, baronul se alătura unui
senior mai puternic, care la rândul său era vasalul unuia din marii feudali ai regelui sau ai
împăratului.
Pornind de la iobag (șerb) şi până la rege sau împărat, toţi membrii ierarhiei
feudale erau strâns legaţi prin îndatori reciproce. Datoria era sufletul societăţii în acele
vremuri; se făcea totul pentru a întipări profund datoria în sufletele celor mari şi mici.