Vara la sat (din colecția „Tablouri escatologice”)

Se conturează treptat in traiul pașnic al ruralității visul faraonului Ramses.Vite osoase

rumegă aplecate de nevroza soarelui și, printre spicele de grâu arzând sub vălul sufocant de
lumină, se întrevăd maci precum mici pete de sânge...negrul din centrul lor se dilată ca si pupila
vie.Șesul larg de floarea-soarelui,de un galben suprasaturat, avea o stralucire
ametitoare,aproape artificială.Ciresele din livezi,de un roșu aprins,ispititor erau niste pete de
culoare meschine.Din asfaltul incins se înaltă parca aburi ușori.Sunetul persistent al tălăncilor se
propaga difuz în aerul cald, încărcat de izuri florale tari...tălăncile aproape imperceptibile sunt
subliniate de bătăi egale si pline.Clopotele de la biserica alba,imaculata.Cantarea lor imprastie
particule de praf,amestecate cu un miros rarefiat de fier ruginit,resimtit in atmosfera torida.
Țiganca își duse mâna stângă la frunte si facu semnul crucii,apoi luă un brat de flori din cimitir si
pleca mai departe.
Pe drum,trece un cortegiu funerar,acompaniat de fecioare,invesmantate in mândre ii cu
altite,chicotind prelung... Casele taranesti îmbrăcau un aer occidental si policromia lor
transmitea parca o atmosfera de sărbătoare definitiva.In fundul curții,strălucea fin in soarele
nămiezii un cadillac de culoarea untului.Ziua se scurgea precum ceasurile lui Dali...
Pe la asfintit,vegetatia bogată a gradinilor,desprinse dintr-un tablou de Monet,capătă
umbre nemaipomenit de adânci...o infatisare inexplicabil de sumbră.Pe înserat,anemonele cu
petalele larg deschise,străbătute de raceala lunii, parca ar încerca sa tipe din toti rărunchii...In
acustica perfecta a noptii, dulaii latra sfasietor,iar cântarea insistenta a greierilor devine un
factor disturbator...Sub bolta cu stele infrigurate,sase orășeni discutau la o țigară despre
una,despre alta,privind carul cu sase boi inconjurand pentru a sasea oara turla bisericii albe.