S-a născut pe 29 martie la Bârlad în familia Francisc și Anastasia Paximade.

În
anul 1890 a rămas orfană de mamă și a fost nevoită să se ocupe de îngrijirea
surorilor mai mici. În 1895 Elena a rămas și fără tată, ceea ce a dus la plecarea
ei la București, unde a locuit la un frate mai mare. S-a angajat ca guvernantă la
familia lui Ion Luca Caragiale, unde a luat contact cu literatura clasicilor. Tot
aici l-a cunoscut pe Francisc Farago, cel care avea să-i devină soț. Elena Farago a
debutat în 1898 cu un reportaj, pe care îl semnează Fatma. În 1902 publică prima
poezie în ziarul România muncitoare.

În anul 1906, Elena Farago publică primul său volum de poezii, Versuri, la îndemnul
lui Nicolae Iorga, a cărui prietenă și confidentă a fost.[1] Din 1907 se stabilește
la Craiova, unde o vor găsi evenimentele sângeroase ale acestui an, iar din cauza
afilierii ei la mișcarea țărănească a fost arestată și eliberată numai la
intervențiile lui Iorga. În această perioadă l-a adoptat pe fiul său, Mihnea. În
1913 se va naște fiica Elenei, Cocuța.

Elena Farago este laureată de către Academia Română cu Premiul „Adamachi” pentru
volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), iar apoi pentru
volumele Șoaptele amurgului, Din traista lui Moș Crăciun, apărute în 1920.

În 1921 este numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova,
fundație pe care o va conduce timp de 30 de ani. Elena Farago a avut contribuții
deosebite în ceea ce privește regulamentul de organizare și de funcționare al
bibliotecii, fișarea cărților și ținerea unei evidențe corecte de aranjare a
publicațiilor în rafturile bibliotecii, de completare a colecțiilor prin achiziții
și donații. În 1922 fondează la Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota,
Ion Dongorozi, C.D. Fortunescu, revista literară Năzuința, la care au colaborat:
Simion Mehedinți, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Mihail
Dragomirescu. De asemenea a patronat și revista educativă pentru copii și tineret
Prietenul Copiilor (1943-1946).

Elena Farago s-a stins din viață în 1954 la Craiova, după o lungă suferință.