Banii

6.
BANII

1. Originea şi evoluţia banilor

Banii reprezintă una din cele mai ingenioase creaţii ale

omenirii, importanţa lor pentru progresul societăţii fiind comparată cu
invenţia alfabetului. Paul Samuelson, profesor laureat al premiului
Nobel pentru Economie, socoteşte că banii sunt “sângele care irigă
sistemul economic”, sintagmă exprimând implicit principala funcţie a
acestora – funcţia de schimb.
Punctul de plecare al apariţiei banilor l-a constituit schimbul.
Etapele schimbului din punct de vedere al evoluţiei banilor
A) Într-o primă etapă schimbul s-a desfăşurat sub formă de
troc adică marfă contra marfă, serviciu contra serviciu. Vânzătorul era
simultan şi cumpărător. Funcţionarea anevoioasă a acestui mecanism,
care necesita dubla coincidenţă a dorinţelor şi cantităţilor, a generat
nevoia unui obiect care să intermedieze schimbul.
B) În a doua etapă apare un mijlocitor al schimbului, şi acest
rol este jucat de diferitele mărfuri. Apariţia unui mijlocitor al
schimbului a permis descompunerea acestuia în două acte separate:
- în vânzare
- şi cumpărare,
iar acestea se puteau face independent unul de altul.
Au urmat mai multe faze din punct de vedere al funcţiei de
mijlocitor al schimbului:
a) Un mijlocitor reprezentat de mărfuri. Alegerea lor depindea
de dezvoltarea social-economică, de preocupările comunităţii
respective, şi putea fi: sare, animale, peşte, piei, metale (Au, Ag, Cu),
scoici, perle, bumbac, etc. În majoritatea comunităţilor, animalele
aveau mare preţuire, drept care sunt adeseori folosite în procesul
schimbului, fie în turmă, fie pe capete. Dovada acestui fapt o
constituie o serie de termeni economici păstraţi până astăzi, a căror
etimologie este strâns legată de animale. Astfel, cuvântul “capital”
provine din limba latină, “capita” însemnând turmă; termenul
55
 Banii

“pecuniar” provine tot din latină, “pecus” fiind animal; rupia indiană
provine din limba sanscrită, în care “rupa” desemna “turma” de
animale.
b) Faza în care se impun ca mijlocitor metale preţioase,
motivele fiind multiple:
- acestea au valoare mare în volum mic,
- sunt omogene,
- sunt uşor de divizat iar în urma divizării pot să nu-şi piardă
valoarea de întreg,
- sunt inalterabile,
- sunt relativ uşor de prelucrat si transportat.
Inconvenientele de cântărire, măsurare a purităţii şi divizare
au determinat trecerea la următoarea etapă.
c) Faza schimbului cu moneda bătută, inscripţionată. Ea a
apărut în China în secolul XI î.e.n., iar Herodot o atribuie regilor
Lidiei din sec. VII î.e.n. Grecii, de la Al. Macedon încoace, au pus
efigia suveranului pe aversul monedei.
La noi, primele monede bătute descoperite sunt drahmele de
argint de la Histria, din secolul V–IV î.e.n.
Vreme de mai multe secole, până la primul război mondial,
banii au circulat în forma monezilor metalice cu valoare intrinsecă,
fiind făuriţi din aur si argint. Deteriorarea sau falsificarea, retragerea
lor din circulaţie pentru tezaurizare, nevoia monedei divizionare şi
chiar greutatea monedelor, au constituit motive care au generat ideea
că pot funcţiona ca bani şi lucruri lipsite de valoare intrinsecă.
d) Faza circulaţiei mixte, a banilor din metal preţios şi hârtie:
au fost emise în secolul al XVI-lea semne băneşti, bilete de bancă
atestând depozitele valoroase, bilete care puteau fi convertite la cerere
în aur. Primele bilete de bancă au fost emise în Olanda. Biletele de
bancă circulau ca bani de credit şi aveau caracter fiduciar. Treptat,
băncile emitente de bilete de bancă şi monedă au trecut sub controlul
statului, iar ulterior s-a rezervat unei singure bănci acest drept, pentru
garantarea emisiunilor monetare.
În scopul posibilităţii de convertire a bancnotelor în aur,
băncile trebuiau să aibă în depozit cantitatea acoperitoare de metal
preţios. Practica a dovedit că depozitul de metal nu trebuia să fie egal
cu bancnotele emise, deoarece nu toţi deţinătorii de bancnote se
prezentau deodată să le preschimbe. Acest procedeu însă putea genera
56
 Banii

falimentul bancar şi, ca urmare, statul a stabilit un plafon al cantităţii

de bani ce putea fi emisă în raport cu mărimea depozitului, spre a evita
emisiunile exagerate de bancnote comparativ cu rezervele de metal
preţios.
e) După primul Război Mondial s-au retras treptat din
circulaţie monedele de metal preţios şi s-a suspendat convertibilitatea
bancnotelor în aur si argint. Banii rămân simple însemne ale valorii
fiind doar o convenţie socială cu valoare nominală, iar aurul rămâne
cu funcţia de măsură a valorii şi etalon al preţurilor (Excepţie face $
SUA, ţară neafectată de război, care a continuat să asigure
convertibilitatea în aur a banilor săi în cantităţi mai mari, respectiv
contravaloarea unui lingou - până în 1971).
Conferinţa valutar-monetară din 1944 de la Bretton–Woods a
stabilit că în relaţiile internaţionale funcţionează sistemul valutar aur-
devize.
Prezentăm conţinutul în aur al câtorva monede naţionale, până
în 1971, conţinut care depindea nu doar de puterea economică a ţărilor
respective, ci şi de tradiţiile monetare: dolarul american conţinea
0,888 grame aur fin; lira sterlină - 2,132 grame; rubla - 0,987 grame;
leul - 0,148 grame.
f) În 1976 F.M.I a hotărât demonetizarea aurului. Astfel aurul
şi-a încetat funcţiile băneşti, îndeosebi aceea de măsură a valorii.
Banii au trecut la cursuri flotante, formate liber pe piaţă. De atunci
banii nu se mai convertesc în aur, deoarece utilizarea numai a unei
cantităţi de bani limitată la acoperirea în aur nu ar fi fost suficientă
pentru volumul actual al circulaţiei mărfurilor. Totuşi pentru situaţii
economice deosebite, băncile centrale mai păstrează rezerve de aur.
g) O nouă etapă în utilizarea banilor a constituit-o apariţia
banilor de cont. Trecerea de la banii de hârtie la banii de cont a fost
condiţionată de existenţa prealabilă a unor depozite bancare
(provizioane). Operaţiunile în conturi curente şi folosirea cecurilor
erau cunoscute în Babilon cu 7 secole î.e.n.
h) Ultima etapă în evoluţia banilor este faza banilor
electronici – s-au creat circuite electronice pentru transferarea de
fonduri direct între bănci, între acestea şi clienţii mai importanţi; s-au
înfiinţat automate bancare, ce pot efectua singure, fără funcţionari
bancari, diferite operaţiuni băneşti.

57
 Banii

În sinteză, în istoria schimbului au existat următoarele

etaloane:
• etalon marfă
• etalon metalic cu următoarele forme:
-etalon aur şi/sau argint;
-etalon aur-monedă;
aur-lingouri;
aur-devize;
• etalon monetar propriu-zis.
Banii trebuiau să reprezinte un etalon ca oricare altă unitate de
măsură (kg, l, m), având denumiri diferite de la ţară la ţară.
Banii au fost definiţi mii de ani ca o marfă specială, care a
îndeplinit funcţia de echivalent general. În prezent, aurul fiind
demonetizat, numim bani titlurile de valoare emise de stat având
caracter fiduciar, investite cu putere de cumpărare şi de plată şi
servind ca instrumente de schimb. Banii reprezintă un instrument
social, o formă particulară si imediat materializabilă a puterii de
cumpărare, ei sunt simbol al avuţiei şi conferă deţinătorului o anumită
putere economică.

2. Funcţiile şi formele banilor

Însemnătatea banilor pentru organizarea şi desfăşurarea vieţii

economice a unei ţări reiese mai clar din analiza funcţiilor pe care le
îndeplinesc:
1. Funcţia de măsură a valorii;
2. Funcţia de mijlocitori ai schimbului;
3. Funcţia de mijloc de plată;
4. Funcţia de mijloc de stocare a valorii, de economisire;
5. Funcţia de bani universali.

1. Funcţia de măsură a valorii, numită şi funcţia de evaluare,

constă în aceea că toate mărfurile sau activităţile îşi găsesc valoarea
măsurată şi exprimată în bani. Pentru aceasta se alege un etalon în
fiecare ţară, etalon ce cuprinde o cantitate din marfa bani cu denumiri
diferite ($, DM, Leu). Pentru îndeplinirea acestei funcţii nu este
necesară prezenţa efectivă a banilor, aceasta fiind o operaţie abstractă.

58
 Banii

Exprimarea în bani a valorii mărfurilor se numeşte preţ. În prezent,

renunţarea la etalonul aur conduce la stabilirea valorii banilor astfel:
- pe piaţa internă, în funcţie de puterea de cumpărare.
♦ Puterea de cumpărare a banilor reprezintă cantitatea reală
de bunuri şi servicii care poate fi procurată cu ajutorul lor.
- pe piaţa externă, de raportul cu alte valute, în funcţie de
cererea şi oferta valutei de referinţă.
2. Funcţia de mijloc de schimb, este considerată în prezent cea
mai importantă funcţie a banilor; prin această funcţie ei intermediază
schimbul de bunuri economice şi-l separă în două acte, asigurând
fluiditatea operaţiilor între vânzători şi cumpărători. Pentru exercitarea
acestei funcţii prezenţa banilor este obligatorie.
3. Ca mijloc de plată banii servesc pentru achitarea unei
datorii, pentru plata impozitelor, a taxelor şi a altor obligaţii. Această
funcţie a determinat apariţia banilor de credit. Semnul ei distinctiv
constă în faptul că marfa sau serviciul încep să fie consumate înainte
de achitarea preţului (ex.: se lucrează o jumătate de lună şi apoi se
plăteşte chenzina, se cumpără un bun de folosinţă îndelungată şi apoi
se achită ratele, se contractează un împrumut şi ulterior se plăteşte
dobânda).
4. Funcţia de mijloc de stocare a valorii şi de rezervă bănească
se mai numeşte şi funcţia de economisire. Tezaurizarea clasică
devenită inutilă, ascundea banii în depozite sterile. Astfel, o cantitate
mare de metale preţioase ieşea din circulaţie pierzându-şi funcţia
principală, de mijlocitor al schimbului. În prezent, aurul fiind
demonetizat, hârtia sau moneda nu mai are sens a fi tezaurizată,
neavând valoare în sine. Ea poate fi economisită prin depunere la
bănci, care o pun în circulaţie, existând oricând posibilitatea
transformării în bunuri sau servicii. Intensitatea manifestării acestei
funcţii de economisire depinde de menţinerea puterii de cumpărare a
banilor şi de încrederea celor care îi deţin că aceştia îşi menţin
valoarea în viitor.
5. Funcţia de bani universali se referă la circulaţia banilor în
afara ţării, pentru plăţi, transferuri internaţionale, schimburi de
mărfuri.
Iniţial această funcţie a fost îndeplinită numai de metale
preţioase, întrucât garanţiile oferite de fiecare stat nu puteau depăşi
graniţele naţionale. Ca urmare a intensificării schimburilor
59
 Banii

internaţionale, în prezent şi banii de hârtie îndeplinesc această funcţie,

în măsura în care sunt recunoscuţi de Comunitatea Internaţională ($,
DM, Ł, EURO, Yen, Franc).

Formele banilor din punct de vedere istoric

I. Banii de hârtie după natura lor sunt: - bilete de bancă;
- bani de hârtie propriu-zişi.

a) Biletele de bancă (bancnote) semne ale valorii emise de

băncile centrale, care în procesul circulaţiei monetare înlocuiau banii
cu valoarea deplină. Trăsăturile acestora:
- erau emise pe baza unor garanţii reale;
- erau convertibile în metal preţios;
- se bucurau de încredere unanimă.
Biletele de bancă aveau dublă garanţie:
- cambiile, sau poliţele comerciale;
- stocul de metal preţios al băncii de emisiune.
Poliţa sau cambia este un instrument de credit sub forma
scrisă. Prin ea, debitorul numit acceptant, sau tras, sau subscriitor se
obligă necondiţionat să plătească beneficiarului (creditor) la scadenţă,
o sumă determinată de bani. Scadenţa poate fi la o dată anume sau la
vedere.
Cambiile pot fi transferate de către beneficiarul lor şi astfel ţin
loc de bani. Beneficiarul îşi poate transfera poliţa în bani lichizi
înainte de scadentă la o bancă comercială. Banca achită suma înscrisă,
reţinând un comision, iar operaţiunea se numeşte scontare. Dacă şi
banca respectivă comercială are nevoie de bani, ea poate resconta
poliţa la marile bănci, sau la banca de emisiune. Creditul de rescont
este calea principală prin care banca de emisiune (centrală) pune în
circulaţie bancnota. Bancnotele se emiteau pentru creditarea pe termen
scurt a comerţului, industriei.
Bancnotele aveau ca a doua garanţie şi stocul de metal preţios
al băncii de emisiune şi ca urmare a acestei duble garanţii, ele nu
puteau ajunge în exces faţă de nevoile circulaţiei monetare. Acestea
sunt cambiile comerciale. Dar cele două condiţii de emisiune s-au
deteriorat, fiind emise şi cambii financiare, fapt ce a dus la

60
 Banii

îndepărtarea emisiunii de nevoia circulaţiei mărfurilor şi încetarea

treptată a convertibilităţii bancnotelor în aur.
b) Banii de hârtie propriu-zişi sunt de asemenea semne ale
valorii emise de stat, nu au drept de convertibilitate în aur, având curs
forţat şi înlocuiesc în circulaţie banii cu valoare deplină. Deci, banii de
hârtie nu simbolizează valoarea aurului, ci semnifică doar valoarea
bunurilor materiale şi serviciilor ce pot fi procurate cu ajutorul lor.

II. Moneda divizionară - confecţionată din metale nepreţioase, cu

acelaşi rol de semn al valorii. Moneda reală era reprezentată din metal
preţios, avea o faţă numită avers şi un revers, purtând şi efigie şi
inscripţii. Baterea monedei de aur a încetat după Primul Război
Mondial, fiind doar instrument de tezaurizare. Astăzi circulă numai
monede divizionare din metale ordinare.

III. Banii scripturali, sau banii de cont - reprezintă bani abstracţi,

sau depozite, adică disponibilităţile aflate în conturi bancare şi care
circulă prin operaţii de virament, sau transfer de conturi. Aceste
disponibilităţi apar numai prin depunerea de către persoane fizice sau
juridice a unui numerar sau a unor bunuri pentru păstrare şi
fructificare la instituţiile financiare.

IV. Banii electronici: progresele ştiinţei şi tehnicii contemporane au

generat operaţiunile cu banii prin intermediul tehnicii electronice şi
automatelor. Cardurile, cartelele magnetice marchează o revoluţie sau
o mutaţie de încredere, conform spuselor lui Alvin Toffler(“Puterea în
mişcare” - pag. 74). Banii din societăţile Primului Val erau durabili,
tangibili şi valoarea lor depindea de greutatea în metal preţios şi nu de
cuvintele imprimate pe ei; de aceea îi numeşte “pre-alfabetizaţi”.
Banii celui de Al Doilea Val constau în hârtii imprimate, cu
sau fără acoperire materială, devenind simbolici. Banii celui de Al
Treilea Val constau din pulsaţii electronice, sunt monitorizaţi pe
display-ul video, străfulgerând de-a lungul şi de-a latul planetei - ei
sunt informaţie. Această succesiune de transformări este însoţită de o
profundă convertire de încredere: anume, că până şi cele mai
intangibile impulsuri electronice pot fi negociate pe bunuri sau
servicii. Astfel, avuţia noastră este o avere formată din simboluri.

61
 Banii

3. Masa monetară şi agregatul monetar

Pentru a-şi îndeplini funcţiile, banii trebuie să fie puşi în

circulaţie într-o anumită cantitate.
♦ Masa monetară ca stoc, reprezintă cantitatea de instrumente
monetare aflată în posesia agenţilor economici şi populaţiei dintr-o
ţară într-o perioadă determinată de timp;
♦ Masa monetară ca flux, reprezintă cantitatea medie de bani care
circulă într-o anumită perioadă de timp.
Masa monetară în circulaţie depinde de:
-volumul total al schimburilor, în raport direct proporţional;
-viteza de rotaţie a banilor, în raport invers proporţional;
-amploarea creditului;
-intensitatea înclinaţiei spre lichiditate.
Subliniind importanţa primilor doi factori menţionaţi, vom
obţine formula:
P⋅Y
M=
V
(Legenda: M- masa monetară; P- nivelul preţurilor; Y- volumul
bunurilor tranzacţionate; V- viteza de rotaţie a monedei.)
♦ Viteza de circulaţie a banilor este numărul mediu de
operaţiuni de vânzare-cumpărare şi de plăţi pe care le mijloceşte o
unitate monetară, într-un interval de timp.

Masa monetară cuprinde:

-banii numerar,
-banii de cont sau scripturali.
Banii în numerar sunt compuşi din moneda divizionară şi
banii de hârtie. În condiţiile actuale aceştia au caracter fiduciar
(fiducia lat.=încredere), având garanţii oferite de stat şi circulă la
cursul forţat.
Cursul forţat este obligaţia impusă de stat publicului
de a primi ca plată hârtia sau moneda investite cu aceea valoare fără a
pretinde băncilor convertirea în aur.
Banii scripturali sau depozitele de bani, pot fi:
- la vedere, când proprietarul îi poate retrage parţial sau total
în orice moment;

62
 Banii

- la termen, când retragerea este condiţionată de scurgerea

unei perioade de timp.
În schimbul acestor depozite, banca eliberează cecuri sau
cartele speciale şi în baza acestor depozite banca poate să facă
viramente. Astăzi, utilizarea acestor mijloace de plată a luat foarte
mare amploare, cea mai mare parte din masa bănească - până la 9/10 –
în ţări cu economie dezvoltată – o reprezintă moneda scripturală.
De-a lungul timpului s-au conturat două componente ale
masei monetare:
1. Disponibilităţi băneşti propiu-zise denumite şi bani
“gheaţă” care constau din instrumente monetare perfect lichide, fiind
în măsură să stingă imediat o datorie, să mijlocească o tranzacţie
comercială fără ca deţinătorul să cheltuiască timp şi fără să diminueze
resursele băneşti.
2. Disponibilităţile semimonetare sunt acele instrumente
monetare care necesită una sau mai multe operaţiuni pentru ca
proprietarul să ajungă la banii lichizi, ceea ce presupune consum de
timp. În ultimele decenii s-au produs modificări esenţiale în mărimea
celor două componente, în sensul reducerii lichidităţii.
Analiza masei monetare şi a structurii ei pot fi aprofundate
prin conceptul de agregat monetar, care desemnează o parte
constitutivă şi autonomizată a masei monetare, prin:
- funcţii specifice,
- agenţi specializaţi,
- organizaţii bancare care le gestionează,
- fluxuri economice reale pe care le mijlocesc.
Termen specific Sistemului Conturilor Naţionale, agregatele
monetare se grupează astfel:
- M1 reprezintă masa monetară în sensul cel mai restrâns,
cuprinzând numerarul în circulaţie, depozitele la vedere, conturi
bancare operabile prin cecuri la purtător. Acest agregat formează
partea cea mai activă a masei monetare, sau lichiditatea primară.
- M2 care cuprinde M1 + disponibilităţile semimonetare
(depuneri la vedere neoperabile prin cecuri la purtător, depozite la
termen scurt din băncile comerciale, depuneri la casele de economii şi
depozite pentru investiţii, depozite în valută).

63
 Banii

- M3 care cuprinde M2 + bonurile de tezaur, depunerile şi

titlurile de comerţ în devize, depozite în valoare mare şi pe termen
lung, în acestea intrând:
a) disponibilităţile bugetului de stat
b) soldul bugetului de asigurări sociale
c) disponibilităţile de fonduri extrabugetare.
- M4 care cuprinde M3 + economiile contractuale depuse pe
termen şi diferite plasamente negociabile, titluri de valoare emise de
agenţi nonbancari.

64
 Banii

Întrebări şi teme propuse spre autoevaluare

• De ce foloseşte Paul Samuelson, pentru caracterizarea banilor,

metafora: “sângele care irigă sistemul economic”?
• Care sunt funcţiile banilor?
• Definiţi masa monetară şi precizaţi componentele ei.
• Ce înţelegeţi prin: puterea de cumpărare a banilor?
viteza de rotaţie a banilor?

Teste grilă

1. Etalonul general pentru a comensura şi compara bunuri,

servicii şi activităţi este:
a) metrul;
b) dolarul SUA;
c) kilogramul;
d) unitatea monetară proprie fiecărei ţări;
e) monedele cu deplină convertibilitate.

2. Prezenţa efectivă a banilor nu se impune atunci când:

a) se exprimă preţul bunurilor economice;
b) se realizează schimbul de piaţă;
c) se plătesc salariile;
d) se plătesc bursele şi ajutoarele de şomaj;
e) se încasează impozitele la bugetul ţării.

3. La modificarea masei monetare scripturale – în calitate de

componentă a masei monetare – contribuie:
a) doar Banca Centrală;
b) orice bancă;
c) instituţiile financiare şi societăţile de asigurare;
d) băncile, administraţiile publice şi private;
e) băncile şi menajele.

4. Relaţia dintre bani şi aur:

a) s-a pierdut odată cu apariţia bancnotelor;
b) se menţine ca foarte importantă în prezent în ţările cu
monedă convertibilă;
65
 Banii

c) se pierde în condiţii de criză profundă (economică,

socială, politică etc.);
d) se pierde o dată cu înfiinţarea FMI şi Băncii Mondiale.
e) a dispărut în 1971;

5. Puterea de cumpărare a banilor se exprimă prin:

a) gradul de acoperire în aur;
b) nivelul preţurilor pe piaţă;
c) cantitatea de mărfuri ce se obţine cu o unitate monetară;
d) rata inflaţiei din economie;
e) funcţiile pe care aceştia le îndeplinesc.

6. Când viteza de rotaţie a banilor este de 1,5, iar masa monetară

folosită în circulaţie este de 5.000 miliarde u.m, volumul
tranzacţiilor realizate pe piaţă a fost de:
a) 3500 mil. u.m.;
b) 5000 mil. u.m.;
c) 7500 mil. u.m.;
d) 12.500 mld. u.m.;
e) 8.500 mld. u.m.

7. Volumul mărfurilor destinate vânzării: 500 miliarde lei.

Numărul operaţiilor de vânzare-cumpărare pe unitatea
monetară e 5. Calculaţi masa monetară.

Soluţiile exerciţiilor propuse: 1.d, 2.a., 3.b, 4.e, 5.c, 6.c,

7. 100 miliarde lei.

66