UNITATEA DE STUDIU 9

DIAGNOSTICUL FINANCIAR

Obiectiv general

Însuşirea metodologiei de diagnosticare financiară a organizaţiei.

Obiective specifice

După ce veţi parcurge capitolul veţi şti:

- care sunt aspectele care interesează în diagnosticarea financiară a organizaţiei;

- ce indicatori utilizăm în diagnosticul financiar;
- cum interpretăm nivelurile şi dinamica indicatorilor.

Timp de lucru: 2 ore

Temă de control

Tema 1 – Pentru organizaţia în care lucraţi sau pentru altă organizaţie calculaţi şi

analizaţi principalii indicatori utilizaţi în diagnosticul financiar

Tema 2 – Rezolvaţi testele grilă de la sfârşitul unităţii de studiu

92 Diagnosticarea şi evaluarea organizaţiilor

1. DIAGNOSTICUL PE BAZĂ DE REZULTATE

În funcţie de beneficiari, diagnosticul financiar diferă ca structură şi complexitate, putând

conţine:
- diagnostic pe bază de rezultate;
- diagnostic pe bază de bilanţ;
- diagnosticul rentabilităţii;
- diagnosticul riscului financiar.
Fiecare componentă se finalizează cu concluzii care pot avea la bază mai multe categorii de
comparaţii:
- comparaţii pe baza structurii şi dinamicii indicatorilor;
- comparaţii cu niveluri prestabilite;
- comparaţii cu valori medii la nivelul sectorului;
- comparaţii cu cele mai bune sau cele mai slabe niveluri cunoscute pentru firme similare;
comparaţii cu niveluri recomandate de organisme financiare sau cu alt profil.

Diagnostic pe baza soldurilor intermediare de gestiune

1. Vânzări de mărfuri (cont 707)
2. Costul mărfurilor vândute (cont 607).
I. Marja comercială (1-2)
3. Producţia vândută (cont 701 la 706 + cont 708)
4. Producţia stocată (variaţia stocurilor – cont 71)
5. Producţia de imobilizări (cont 72)
II. Producţia exerciţiului (3+4+5)
6. Resurse provenite de la terţi
III. Marja brută (II - 6)
IV. Valoarea adăugată (I+III )
7. Subvenţii pentru exploatare (cont 741)
8. Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (cont 63)
9. Cheltuieli cu personalul (cont 64)
V. Excedent/deficit brut de exploatare (IV+7-8-9)
10. Alte venituri din exploatare (cont 75)
11. Amortizări şi provizioane (cont 681)
12. Alte cheltuieli de exploatare
VI. Rezultatul exploatării (V+10 -11-12)
13. Venituri financiare (cont 76)
14. Cheltuieli financiare (cont 66)
VII. Rezultatul financiar
VIII. Rezultatul curent (înainte de impozitare = VI+VII)
15. Venituri excepţionale (cont 77)
16. Cheltuieli excepţionale (cont 67)
IX. Rezultatul excepţional
X. Rezultatul impozabil (VIII+IX)
17. Impozit pe profit (cont 691)
XI. Rezultatul net al exerciţiului
Diagnosticul financiar 93

2. DIAGNOSTICUL PE BAZA BILANŢULUI

Situaţia netă pozitivă şi crescătoare reflectă o gestionare eficientă a resurselor proprii. Se

calculează cu relaţia:
Situaţia netă = Activ total – Datorii totale

Structura financiară a întreprinderii

Performanţele întreprinderii depind în mare măsură de structura financiară a acesteia

reflectată de structura capitalului permanent şi structura datoriilor. Capitalul permanent este
alcătuit din capitaluri proprii şi datorii sau alte resurse exigibile pe termen lung, mai mare de un
an, având caracter de stabilitate în timp. Alături de capitalul permanent, în pasivul bilanţului
întâlnim şi datoriile pe termen scurt (mai puţin de un an), care completează resursele necesare
finanţării.
Bilanţ încheiat la data de …….
Activ Pasiv
Active imobilizate pe termen Capitaluri permanente
mai mare de un an • Capitaluri proprii
- capital social
Active imobilizate pe termen - rezerve
mai mic de un an (active • Datorii pe termen mediu şi lung
circulante) Datorii pe termen scurt: furnizori, bănci, personal etc.

Structura capitalurilor

Structura capitalului permanent pe cele două componente principale, capital propriu şi

împrumuturi pe termen lung, depinde de mai mulţi factori, unii de natură juridică (modul de
constituire a capitalului social, legislaţia privind constituirea rezervelor), alţii care ţin de
comportamentul acţionarilor.
Plecând de la cele două componente, putem calcula indicele structurii capitalului:

Cp
I sc =
CP

Se apreciază că o valoare mai mică de 0,5 a indicelui de structură reflectă o situaţie bună
a întreprinderii.
94 Diagnosticarea şi evaluarea organizaţiilor

Un rol important îl are însă şi rentabilitatea utilizării celor două surse, care se apreciază
prin intermediul efectului de levier al îndatorării. Acesta reflectă influenţa raportului dintre
capitalul împrumutat şi cel propriu asupra rentabilităţii financiare.
Cât de mult trebuie să se îndepărteze de 1 valoarea raportului dintre capitalul împrumutat
şi cel propriu, într-un sens sau altul, este o problemă care ţine pe de o parte de o anumită
securitate a exploatării dată de capitalurile proprii, iar pe de altă parte, de exigenţele impuse de
creditori pentru evitarea riscului legat de restituirea împrumutului şi plata dobânzilor aferente.

Structura finanţării

Analiza diagnostic trebuie extinsă şi asupra modului în care sunt asigurate sursele de
finanţare, urmărindu-se:
- dacă activele imobilizate sunt acoperite cu capitalul permanent;
- activele circulante să fie acoperite cu fondul de rulment propriu (parte a capitalului
permanent) şi prin datorii de exploatare (credite pe termen scurt; datorii faţă de
furnizori, salariaţi etc.)

Structura datoriilor

La analiza structurii financiare, trebuie să avem în vedere distinct structura datoriilor şi,
în acest scop, diagnosticul se completează cu concluzii rezultate din analiza structurii datoriilor
pe termen scurt, mediu şi lung. În acest scop, datoriile se grupează pe destinaţii şi termene de
scadenţă.

Diagnosticul echilibrului financiar

Dacă grupăm elementele din bilanţ după criterii de lichiditate şi exigibilitate, obţinem o
structură care pune accent pe latura financiară, respectiv, un bilanţ financiar. În acest bilanţ
elementele de activ se grupează după criteriul lichidităţii în active imobilizate, cu o lichiditate
foarte scăzută şi active circulante a căror lichiditate este mai mare sau mai mică în funcţie de
natura acestora şi profilul întreprinderii.
Elementele din pasivul bilanţului se grupează după criteriul exigibilităţii în pasive cu
exigibilitate scăzută şi respectiv ridicată.
Diagnosticul financiar 95

Elementele bilanţului financiar permit în continuare o analiză a echilibrului financiar prin

utilizarea unor indicatori referitori la: fondul de rulment, nevoia de fond de rulment, trezorerie,
lichiditate, solvabilitate.
Fondul de rulment (FR) caracterizează echilibrul financiar pe termen lung şi
posibilităţile de realizare a acestuia pe termen scurt.
FR = (Capitaluri proprii + Datorii financiare) – Imobilizări nete = Active circulante –
Datorii pe termen scurt
Nevoia de fond de rulment (NFR) reflectă nevoia generată de finanţarea ciclului de
exploatare şi acoperită, în parte, din surse temporare (datorii de exploatare: furnizori etc.)
NFR = (Stocuri + Creanţe) – Datorii de exploatare
TN = Fond de rulment – Nevoia de fond de rulment
Creşterea trezoreriei nete în decursul unui exerciţiu financiar reprezintă cash flow-ul
perioadei.
CF-ul pozitiv reflectă o creştere a capacităţii reale de finanţare a investiţiilor, motiv
pentru care în exerciţiul următor, în funcţie de necesităţi, întreprinderea poate să-şi propună un
volum mai mare de alocări cu această destinaţie.
Lichiditatea reflectă capacitatea întreprinderii de a-şi transforma activele în bani şi de a-
şi achita la termen obligaţiile faţă de terţi (datoriile).
În funcţie de gradul de exigibilitate, datoriile se clasifică în datorii pe termen lung şi
mediu şi datorii pe termen scurt.

3. DIAGNOSTICUL PE BAZA RENTABILITĂŢII

Rentabilitatea reflectă capacitatea întreprinderii de a desfăşura o activitate eficientă,

generatoare de profit. Pentru aprecierea cantitativă a acestui indicator de eficienţă se calculează
o serie de rapoarte (rate de rentabilitate) între efectele economico-financiare şi eforturile depuse
pentru realizarea acestor efecte:
- rate de rentabilitate economică;
- rate de rentabilitate financiară;
- rate de rentabilitate de exploatare;
- rata rentabilităţii comerciale.
96 Diagnosticarea şi evaluarea organizaţiilor

4. DIAGNOSTICUL RISCULUI FINANCIAR

Este cunoscut faptul că prin îndatorare întreprinderea îşi asumă un anumit risc legat de
restituirea creditului şi plata dobânzilor. Şi în cazul întreprinderilor neîndatorate poate să apară
un anumit risc legat de folosirea optimă a resurselor financiare dacă rata rentabilităţii economice
este superioară ratei dobânzii.
Riscul financiar poate fi estimat în mai multe moduri:
- pe baza pragului de rentabilitate global;
- pe baza efectului de levier.
Pragul de rentabilitate global se calculează la fel ca pragul de rentabilitate a exploatării,
cu deosebirea că la cheltuielile fixe se adaugă cheltuielile financiare:
Cf + Dob
Pr g =
1−α
Cf – cheltuieli fixe aferente exploatării;
Dob – cheltuieli cu dobânzile;
α – ponderea cheltuielilor variabile în cifra de afaceri (luată ca o medie multianuală).
Cheltuielile financiare modifică pragul de rentabilitate cu 11,5% şi cu 23% în varianta 3.
Acoperirea riscului asumat de întreprindere prin îndatorare presupune, pe de o parte, capacitatea
acesteia de a realiza o cifră de afaceri suplimentară, iar pe de altă parte, existenţa pieţei pentru
producţia suplimentară.
Evaluarea riscului se face prin compararea cifrei de afaceri aferentă pragului de rentabilitate
în alternativa îndatorării, comparativ cu cea necesară fără îndatorare.
Pentru exemplul anterior riscul este de a nu putea realiza sau vinde o producţie mai mare cu
11,5% în primul caz şi cu 23% în al doilea.
Riscul evaluat pe baza efectului de levier are în vedere, în plus, diferenţa dintre rata
rentabilităţii economice şi rata dobânzii.