Invenții de la sfârșitul secolului al XX - lea

Telefonul :

Invenţia acestui obiect este încă  un subiect controversat, mai mulţi

inventatori disputându-şi acest lucru. Se susţine că Philip Reis a inventat
un telefon în 1860 şi a vorbit prima teză, "Das Pferd keinen Gurkensalat
frisst" (calul nu mănâncă salată de castraveţi). Pe de altă parte este
recunoscut că primul dispozitiv construit  de Alexander Graham Bell a fost
în Boston, Massachusetts, în 1876. Printre altele, şi despre inventatorul
italian Antonio Meucci se spune că a inventat aparatul în 1849, iar în luna
iunie 2002 Meucci, acesta fiind creditat în mod oficial de către Cameră
Reprezentanţilor din SUA, cu inventarea de telefon, în loc de Bell. 

 Practic nu se poate vorbi de un singur inventator al telefonului,

rezultatul fiind produsul muncii a mai multor mâini ce merită recunoaştere
pentru aportul lor adus produsului ce astăzi ne este nelipsit. Cele mai vechi
telefoane erau mai degrabă dispozitive mecanice ce se bazau pe
transmisia sunetului prin aer sau alte medii fizice decât dispozitive electrice
bazate pe semnale electro-magnetice. 

 În prezent se poate vorbi de o tot mai puţină utilizare a telefoanelor

clasice, evoluţia tehnologiei punându-ne la dispoziţie tot mai performanţele
telefoane mobile. Acestea au la bază dispozitivele de emisie-recepţie din
dotarea taxiurilor, unde era necesară o intervenţie promptă şi operativă.
Acestea nu puţeau fi considerate telefoane mobile în sensul actual al
cuvântului: nu puteau fi conectate la reţeaua de telefonie fixă clasică şi nu
erau dotate cu numere pentru apelare. Telefonia mobilă modernă
înregistrează un salt uriaş pe 3 aprilie 1973 când Dr. Martin Cooper de la
Motorola, în timp ce se deplasa pe o stradă din New York, efectuează o
convorbire cu Dr. Joel S. Engel, şeful direcţiei de cercetare de la AT&T Bell
Labs, fiind prima convorbire cu un telefon mobil În afară de Martin Cooper
de la Motorola căruia i se atribuie primul telefon mobil practic, bazat pe
utilizarea undelor radio, putem menţiona şi alţi inventatori care şi-au adus
contribuţia în evoluţia telefoniei mobile : Nathan B. Stabbefield din
Kentucky; George Sweigert din Ohio căruia i se atribuie primul telefon
modern fără fir; Charles A. Gladder şi Martin H. Parelman din Nevada,
invenţie patentată în 1979 ce prevedea utilizarea frecvenţelor radio.  

Internetul :

Deşi are o istorie cu mult mai scurtă decât alte invenţii, internetul
este poate cea care ne-a schimbat vieţile cel mai mult. Termenii Internet şi
internet provin din împreunarea artificială şi parţială a două cuvinte
englezeşti: interconnected = interconectat şi network = reţea. Conform
definiţiei, Internetul este un sistem public disponibil la nivel mondial de
reţele de calculatoare interconectate, care transmit date prin comutare de
pachete folosind un standard Internet conform protocoalelor (regulilor) de
comunicare „Transmission Control Protocol” şi „Internet Protocol”, numite
împreună „stiva TCP/IP”. Precursorul Internetului datează din 1965, când
Agenţia pentru Proiecte de Cercetare Înaintate de Apărare - a Ministerului
Apărării, Department of Defense sau Dod din SUA (Defence Advanced
Research Projects Agency, en:DARPA) a creat prima reţea de computere
interconectate sub numele ARPAnet. Super-reţeaua de Internet din zilele
noastre a rezultat din extinderea permanentă a acestei reţele iniţiale
ARPAnet. Azi pe glob există un singur Internet, care însă este uriaş; el
oferă utilizatorilor săi o multitudine de informaţii şi servicii precum e-mail,
www, FTP, Găzduire web (web hosting) şi multe altele, unele dintre ele
fiind numai contra cost.
Bomba atomica :

Bombele atomice lansate de catre Statele Unite asupra oraselor Hiroshima

si, trei zile mai tirziu, Nagasaki, au pus capat celui De-al Doilea Razboi Mondial.
Dar faptul ca omenirea traia deja in Era Atomica si dovada brutala a eficientei
acestei noi arme a pus in pericol pacea care trebuia sa urmeze. Edward R.
Murrow, un celebru jurnalist radio al acelor timpuri, comenta: ”Foarte rar, daca
nu chiar niciodata, au fost cazurile cind s-a terminat un razboi astfel, lasind un
gust atit de acut al nesigurantei si fricii, cu o constientizare a faptului ca viitorul
este obscur si ca supravietuirea nu este garantata”. Oamenii de stiinta stiau
despre structura de baza a atomului inca de la sfirsitul anilor 1800. Dar au fost
necesari doar sase ani intre descoperirea fisiunii in 1939 si distrugerea Hiroshimei
de o bomba atomica. In anii ’30, fizicienii erau constienti de potentialul militar pe
care il oferea energia nucleara. In 1939, Albert Einstein a expediat o scrisoare
presedintelui american Franklin Roosevelt, avertizindu-l despre amenintarea pe
care o va aduce cu sine noua descoperire. La putin timp dupa ce Statele Unite au
intrat in Cel De-al Doilea Razboi Mondial, guvernul american a decis sa initieze
Proiectul Manhattan care trebuia sa aiba ca rezultat realizarea bombei atomice.
Oamenii de stiinta angajati in acest proiect au inceput sa obtina primele succese.
La sfirsitul anului 1942 laureatul italian al Premiului Nobel, Enrico Fermi, si
colaboratorii sai au facut prima demonstratie despre reactia in lant, intr-un
laborator subteran al Universitatii din Chicago. Proiectul Manhattan a demarat,
apoi asigurindu-se facilitatile necesare pentru cercetarea in domeniul nuclear si
foarte curind au aparut primele rezultate. Primul reactor cu plutoniu a devenit
operativ in luna noiembrie a anului 1943, in localitatea Oak Ridge, Tennessee. Pe
data de 16 iulie 1954, cercetatorii care luau parte la Proiectul Manhattan au
detonat prima arma nucleara in cadrul unui test efectuat linga Alamogordo, New
Mexico. Dupa doar trei saptamini, ”Little Boy” a fost lansat asupra Hiroshimei.

In interiorul bombei

Armele nucleare sint cele mai puternice explozibile create vreodata de om. Ele se
impart in doua categorii: cele de fisiune, sau bombele ”atomice”, si cele de
fusiune, cele numite ”cu hidrogen” sau armele ”termonucleare”. Puterea
destructiva a unei bombe atomice isi are originea in eliberarea brusca de energie
creata prin fisiunea nucleara. In armele de fisiune, materia este transformata in
energie in momentul in care nucleul unui atom este spart. Prin spargerea
nucleului se elibereaza neutroni sub-atomici, care vor ciocni si vor sparge la rindul
lor alte nuclee ale atomilor. Aceasta este reactia in lant, datorita careia armele
nucleare au o putere atit de mare fata de armele obisnuite.

Metode simple pentru explozii uriase

Primele bombe atomice au folosit doua metode elementare pentru a declansa

explozia nucleara. ”Little Boy”, bomba care a distrus Hiroshima, a folosit asa-
numita metoda a ”tevii de pistol”. O mica explozie determina ciocnirea unei
bucati de uraniu cu alta, determinindu-se astfel reactia in lant. Impactul se
producea intr-un dispozitiv asemanator cu teava unui pistol. ”Fat Man”, bomba
aruncata peste Nagasaki, a fost construita pe principiul imploziei: o masa de
plutoniu 239, inconjurata de substante chimice explozibile. Tot materialul
explozibil chimic era detonat in acelasi timp. Explozia determina compresarea
masei de plutoniu si crearea reactiei in lant. Armele nucleare mai moderne sint
bombele cu hidrogen. Aceste arme presupun izbucnirea unei implozii atomice
pentru a crea caldura si presiunea necesare pentru ca nucleele a doi izotopi de
hidrogen sa fuzioneze. Pentru ca o asemenea reactie de fuziune sa se petreaca,
trebuie generate temperaturi egale sau chiar mai mari decit cele existente in
interiorul Soarelui.

Un razboi nuclear ar fi urmat de pacea totala

a unei ”ierni nucleare”

Puterea exploziva a armelor nucleare este masurata in kilotone sau megatone. O

kilotona echivaleaza cu forta exploziva a 1.000 de tone de TNT. O megatona
inseamna puterea a 1 milion de tone de TNT. Bomba atomica de la Hiroshima a
produs o explozie de 15 kilotone. Cu hidrogen sau prin fuziune, bombele au
produs pina acum explozii care au ajuns pina la 60 de megatone. Forta destructiva
a armelor nucleare nu se limiteaza doar la intensitatea exploziei. Undele de soc se
propaga de la locul detonarii cu o viteza incredibila si cu o forta atit de mare incit
pot distruge cladirile din calea lor. Radiatiile termice, lumina orbitoare si caldura
extrema emanata de explozie cauzeaza arsuri letale. Unii oamenii de stiinta au
ajuns la concluzia ca in timpul unui razboi nuclear fumul degajat de o serie de
explozii ar acoperi intreaga atmosfera, cauzind asa-numita ”iarna nucleara”, care
ar determina scaderea temperaturilor atit de mult, incit majoritatea formelor de
viata ar fi distruse. Exploziile nucleare cauzeaza, de asemenea, si de radiatii
radioactive care pot ramine in atmosfera si in mediul inconjurator pentru multi
ani.

Costurile Razboiului Rece

Desi Razboiul Rece s-a terminat de mai multi ani, adevaratele sale costuri, atit
umane, cit si economice sint dezvaluite abia acum. In luna iunie a anului 1998,
Institutul Brookings din Washington a publicat un volum sub numele de ”Revizia
Atomica: Costurile si Consecintele Armelor Nucleare ale Statelor Unite incepind
din 1940”. Cartea este rezultatul unei munci care a durat patru ani, timp in care
au fost cercetate documente si au fost facute examinari fara precedent in privinta
banilor cheltuiti de America pentru armament in timpul Razboiului Rece. Conform
afirmatiilor facute in aceasta revizie contabila, aproape 5,5 mii de miliarde de
dolari au fost cheltuiti din 1940 pina in 1996 de catre Statele Unite in cadrul
programelor de inarmare si pentru armele nucleare. Studiul ofera si un calcul
concret pentru a putea realiza cit inseamna aceasta suma: costul armelor
nucleare in Statele Unite a fost de 21.646 de dolari pe cap de locuitor. Mai mult,
cei care au cercetat aceste costuri si-au imaginat un pachet de bancnote de cite
un dolar. Acest pachet imens ar insemna un sir de astfel de bancnote intins pina la
Luna si inapoi, pina aproape de Pamint. Puse cap la cap, bancnotele cheltuite
pentru arme nucleare ar forma o banda care ar inconjura Pamintul de mai mult de
100 de ori. Stephen Schwartz, director al Proiectului pentru Studiul Armelor
Nucleare in Statele Unite, afirma ca America cheltuieste inca 35 de miliarde de
dolari pe an pentru armele nucleare si programele de acest gen, ceea ce inseamna
mai mult de 96 de milioane pe zi. ”Nu e nimic rau in a fi pregatit”, declara
Schwartz, ”dar asta nu inseamna sa abandonezi mai multe proiecte eficiente
pentru asta”.
El citeaza drept exemplu incercarea Fortelor Aeriene ale Statelor Unite, impreuna
cu Comisia pentru Energie Atomica, de a crea un aparat de zbor cu putere
nucleara, experimentele in acest sens desfasurindu-se de-a lungul mai multor ani,
din 1946 pina in 1961. Conform ”Reviziei Atomice”, programul, care in cele din
urma s-a soldat cu un esec, a costat mai mult de 7 miliarde de dolari inainte de a fi
intrerupt de catre presedintele Kennedy.