Sunteți pe pagina 1din 2

Istoria Psihologiei

Condiționarea clasică

Condiționarea clasică – prezentare


Condiționarea clasică face parte din modelele teoretice din cadrul behaviorismului, una dintre
cele mai influente paradigme ale psihologiei. A fost dezvoltată de către Ivan Petrovici Pavlov, un
cercetător rus din domeniul psihologiei obiective. Pavlov a descoperit reflexele condiționate,
arătând că răspunsurile necondiționate biologice și înnăscute (precum secrețiile gastrice) pot fi
cauzate nu doar de stimuli naturali (cum este hrana), ci și de stimuli nerelaționați (precum simpla
prezență a cercetătorului sau sunetul pașilor acestuia). Termenul de condiționat derivă din faptul
că reflexele depind de un anumit stimul. Astfel, Pavlov a realizat că reflexele condiționate se
explică prin principiile asocierii bazate pe contiguitate și frecvență (Hergenhahn, & Henley,
2013).
1. Contextul teoriei
Dezvoltarea școlii behavioriste este un exemplu care arată că modelele științifice care
revoluționează sunt foarte rar rezultatul unui singur cercetător; mai degrabă, cercetătorii influenți
au meritul de a dezvolta sau sintetiza demersurile anterioare, nu neapărat de a propune abordări
radical noi. Astfel, behaviorismul fondat de John Watson a extins trendurile deja existente, cum
ar fi psihologia obiectivă dezvoltată în Rusia. Ca orice abordare behavioristă, școala din Rusia a
investigat fenomenele direct accesibile și măsurabile, iar unul dintre cercetătorii săi cei mai
influenți este Ivan Pavlov (1849-1936). Studiind reflexele condiționate, le-a explicat prin
fiziologia creierului (nu prin psihologia subiectivă și introspecție, dominante în acea perioadă)
(Hergenhahn, & Henley, 2013).