SUBIECTE DE EXAMEN DREPT CIVIL

1. ENUMERATI PRINCIPIILE DREPTULUI CIVIL

Definitie: Dreptul civil este acea ramură a dreptului privat care reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoanele fizice şi
persoanele juridice situate pe poziţie de egalitate juridică.
 Principiul proprietăţii (art. 44 şi 136, Constituţia României; art 552 şi urm. C.Civ.)
 Principiul egalităţii în fata legii civile (art. 30 C.civ.);
 Principiul îmbinării intereselor individuale cu cele generale (art. 14, alin. 1, C.civ.);
 Principiul ocrotirii drepturilor subiective civile (art. 1, art. 18 şi urm. Constitutia României; art. 25 alin. 3 C.civ; art. 26 din Pactul internaţional
privind drepturile civile şi politice ale omului)
 Principiul bunei-credinţe (art. 14, C.civ.)
2. JURISPRUDENTA jurisprudenţă, totalitatea soluţiilor date de instanţele judecătoreşti în litigiile ce au ca obiect raporturi juridice dintr-un anumit
domeniu (de exemplu: obligaţii, moştenire, proprietate etc.). În sistemele juridice din unele ţări jurisprudenta constituite izvor de drept [sin. practică
judecătorească; practică judiciară/juridică, precedent judiciar etc.]
Jurisprudenţa (latină jus, juris = drept şi prudentia = cunoaştere), denumire dată practicii judiciare, considerată în trecut izvor de drept.
Cele 5 situatii in care se apropie jurisprudenta de a fi izvor de drept:1. Deciziile de îndrumare ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie, ca urmare a
promovării unor recursuri în interesul legii, 2.Deciziile Curtii Constitutionale. 3.Unele decizii ale instantelor de contencios administrativ, 4.Jurisprudenta
Curtii Europene de Justitie (în sens larg), 5. Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
3. OBLIGATIA CIVILA
Prin obligaţia civilă înţelegem îndatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumită conduită, corespunzătoare dreptului civil subiectiv
corelativ, conduită care poate consta în a da, a face, ori a nu face şi care poate fi impusă, la nevoie, prin forţa coercitivă a statului.
În funcţie de obiectul lor, distingem: obligaţia de a da, obligaţia de a face şi obligaţia de a nu face; obligaţia pozitivă şi obligaţia negativă; obligaţia de
rezultat (determinată) şi obligaţia de diligenţă (de mijloace), obligatie perfecta sau imperfecta
4. DREPTUL SUBIECTIV CIVIL
Dreptul subiectiv reprezintă prerogativa recunoscută subiectului activ al raportului juridic civil de a avea o conduită anume, de a pretinde subiectului pasiv
o conduită corespunzătoare, iar, în caz de nevoie, de a solicita concursul forţei coercitive a statului.
Drepturile subiective civile se clasifică după mai multe criterii:
 în raport cu gradul lor de opozabilitate, drepturile subiective civile sunt absolute(1. Doar titularul dreptului este determinat, pe când titularul
obligaţiei este nedeterminat, fiind format din toate celelalte persoane.2. Titularul dreptului exercită singur prerogativele dreptului, fără a avea nevoie de
concursul altor persoane.3. Are în mod corelativ obligaţia generală şi negativă de a nu fi vătămat în vreun fel. 4. Este opozabil erga omnes (tuturor
persoanelor) şi relative (Este cunoscut atât titularul dreptului, cât şi titularul obligaţiei corelative. 2. Titularul dreptului îşi exercită dreptul, pretinzând
subiectului pasiv o anumită conduită. 3. Îi corespunde o obligaţie corelativă de a da, a face sau a nu face ceva. 4. Este opozabil erga certam personam
(numai subiectului pasiv);
 în raport cu conţinutul lor, drepturile subiective civile sunt patrimoniale (conţinutul nu poate fi exprimat în bani) şi nepatrimoniale (conţinutul
este evaluabil în bani);
 In raport cu corelaţia dintre ele, drepturile subiective civile sunt principale (existenţa lor nu depinde de alt drept)şi accesorii (existenţa lor este
condiţionată de existenţa unor drepturi principale);
 în raport cu gradul de certitudine conferit titularilor, drepturile subiective civile sunt pure şi simple (nu sunt afectate de modalităţi) şi drepturi
afectate de modalităţi (termen, condiţie, sarcină)
5. CONSIMTAMANTUL
Consimţământul, fiind una din condiţiile de fond ale actului juridic civil, constă în manifestarea hotărârii de a încheia actul juridic civil. Termenul
consimţământ are două sensuri: Într-un prim sens, prin consimţământ se înţelege manifestarea unilaterală de voinţă, respectiv, voinţa exteriorizată a
autorului actului juridic unilateral sau a uneia dintre părţile actului juridic bilateral sau multilateral. În cel de-al doilea sens, prin consimţământ se înţelege
acordul de voinţă în actele juridice bilaterale sau multilaterale. Pentru a fi valabil şi a produce efecte juridice, consimţământul trebuie să îndeplinească,
cumulativ, următoarele condiţii: • să provină de la o persoană cu discernământ; • să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;• să fie exteriorizat;
• să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ.
6. OBIECTUL ACTULUI JURIDIC
Prin obiect al actului juridic civil se înţelege conduita părţilor stabilită prin actul juridic, respectiv acţiunile ori inacţiunile la care sunt îndreptăţite ori de care
sunt ţinute părţile. Clasificari: Conditii generale de validitate:Obiectul să existe; Obiectul să fie în circuitul civil; Obiectul să fie determinat sau
determinabil;Obiectul să fie posibil; Obiectul să fie licit (si moral) Conditii speciale de validitate: Obiectul să fie un fapt personal al celui care se obligă
(în cazul actelor juridice al căror obiect constă într-un fapt anume); Cel ce se obligă să fie titularul dreptului (în cazul contractelor translative de
proprietate); Existenta autorizatiei administrative sau judiciare, ori a altei cerite prevăzute de lege.
7. CAUZA ACTULUI JURIDIC CIVIL
Cauza actului juridic civil (obiectivul urmărit de părti la încheierea actului juridic) art.1235 – 1239 C.civ.
Elementele cauzei:1. Scopul imediat – causa proxima (nu este prevăzută expres de Codul civil și constituie reprezentarea mentală a contraprestatiei – acte
sinalagmatice; intentia de a gratifica – liberalităti; prefigurarea remiterii bunului – acte reale; prefigurarea riscului – contractele aleatorii etc.) 2. Scopul
mediat – causa remota (motivul determinant al încheierii actului juridic, privind însusirile obiectului sau calitătile persoane cocontractante)
Conditii de existentă ale cauzei: 1.Cauza să existe (inexistenta cauzei poate atrage nulitatea relativă).2.Cauza să fie reală (falsitatea cauzei atrage nulitatea
relativă).3.Cauza să fie morală si licită (cauza imorală sau ilicită vor atrage nulitatea absolută).
8. EROAREA
Definitie : Falsa reprezentare a realitătii la încheierea unui act juridic. Temei juridic : Art. 1207 – 1213 C.civ.
Clasificare : a) eroare obstacol (eroare asupra naturii actului juridic – error in negotium si eroare asupra identitătii fizice a obiectului – error in corpore );
b) eroare viciu de consimtământ (eroare asupra calitătilor substantiale ale obiectului actului juridic – error in substantiam si eroare asupra persoanei
cocontractante sau beneficiare – error in personam); c) eroare indiferentă (falsa reprezentare a unor împrejurări fără importantă majoră pentru încheierea
actului juridic). Eroarea mai poate fi : a) de drept (falsa reprezentare a existentei sau continutului unei norme juridice); b) eroare de fapt (falsa reprezentare a
unei situatii faptice la încheierea actului juridic civil).
Sanctiune : eroarea obstacol si eroarea asupra identitătii persoanei sau calitătii acesteia se sanctionează cu nulitate relativă, iar eroarea indiferentă poate
atrage cel mult o reducere a prestatiilor. Structură: eroarea contine un singur element, de natură subiectivă, ce constă în falsa reprezentare a realitătii.
Cerinte: a) elementul asupra căruia cade falsa reprezentare să fi fost determinant pentru încheierea actului juridic civil; b) în cazul actelor bilaterale sau
multilaterale, este necesar ca partea cocontractantă să fi stiut că elementul asupra căruia cade eroarea este determinant pentru încheierea actului juridic civil.
Probă : fiind vorba despre un fapt juridic, eroarea poate fi dovedită prin orice mijloc de probă.
9. DOLUL
Definitie : Utilizarea de mijloace viclene sau dolosive pentru a induce în eroare o persoană, în vederea determinării acesteia să încheie un act juridic. Temei
juridic : Art. 1214 – 1216 C.civ.
Clasificare : a) dolul grav (dolus malus) si dolul usor (dolus bonus ); b) dol principal (dolus dans causam) si dol incident (dolus incidens); Sanctiune : a)
dolul principal atrage nulitatea relativă a actului juridic civil; b) dolul incident poate atrage, la cererea persoanei îndreptătite anularea contractului.
Suplimentar si independent de anularea contractului, autorul dolului răspunde pentru prejudiciile rezultate.Structură: Dolul cuprinde două elemente : a) un
element obiectiv (material) ce constă în utilizarea mijloacelor viclene; b) un element subiectiv (intentional) ce constă în inducerea în eroare. Cerinte: a) să
fie determinant pentru încheierea actului juridic; b) să provină de la cealaltă parte, de la reprezentantul său, de la prepusul sau gerantul acestuia si chiar de la
un tert, dacă cealaltă parte a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dolul. Probă : a) incumbă celui care afirmă existenta dolului; b) poate fi dovedit prin
orice mijloc de probă.
10. VIOLENTA
Definitie : Amenintarea unei persoane cu un rău de natură să-i producă o temere ce o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.
Temei juridic : Art. 1216 – 1220 C.civ. Clasificare : a) violentă fizică (amenintarea cu un rău privind integritatea fizică a persoanei sau bunurile acesteia -
vis) şi violentă psihică (amenintarea cu un rău privind integritatea morală, onoarea, sentimentele unei persoane - metus); b) amenintare legitimă (nu
constituie viciu de consimtământ) şi amenintare nelegitimă (constituie viciu de consimtământ)
Sanctiune : violenta nelegitimă atrage nulitatea relativă, indiferent dacă este fizică sau psihică. Structură: Violenta cuprinde două elemente : a) un element
obiectiv ce constă în amenintarea cu un rău; b) un element subiectiv ce constă în insuflarea unei temeri persoanei amenintate. Cerinte: a) temerea să fie
determinantă pentru încheierea actului juridic; b) amenintarea să fie nelegitimă. Probă: fiind vorba despre o situatie faptică, violenta poate fi dovedită prin
orice mijloc de probă.
11. LEZIUNEA
Definitie: Paguba materială suferită de către una dintre părtile actului juridic civil, ca urmare a disproportiei evidente între contraprestatii, existentă la
momentul încheierii actului juridic civil. Temei juridic : Art. 1221 – 1224 C.civ.Clasificare : a) leziunea minorului (constituie regula în materia leziunii,
fiind aplicabilă minorilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani) b) leziunea majorului. Sanctiune : leziunea se sanctionează cu nulitate relativă şi acolo unde
este cazul, cu reducerea sau majorarea prestatiei. Structură: Leziunea cuprinde un singur element: disproportia vădită între contraprestatii.Cerinte:a)
paguba să fie o consecintă directă a încheierii actului juridic; b) paguba material să există în raport de momentul încheierii actului juridic; c) disproportia de
valoare între contraprestatii să fie vădită. Domeniul de aplicare: a) leziunea priveste părtile contractului b) actele încheiate trebuie să fie : 1) de
administrare; 2) bilaterale şi comutative; 3) încheiate ca urmare a stări de nevoie, a lipsei de experientă sau a lipsei de cunostintă a celeilalte părti; 4)
lezionară pentru parte. Prescriptie specială : 1 an de la încheierea contractului. Anulabilitatea nu se poate opune pe cale de exceptie când dreptul la actiune
este prescris
12. PRINCIPIUL FORTEI OBLIGATORII - pacta sunt servanda
Regula privind efectele actului juridic civil, potrivit căreia actul juridic valabil încheiat se aplică autorului/autorilor întocmai ca legea. Exceptii (restrângere
a fortei obligatorii):1. Încetarea contractului de mandat prin moartea, incapacitătii sau falimentul mandantului ori al mandatarului, art. 2030 lit. c) C.civ..;
2.Încetarea contractului de locatiune în cazul pieirii totale sau semnificative a lucrului, art. 1818 alin. (1) c.civ. Exceptii (extindere a fortei
obligatorii):1.Prorogarea efectelor actului juridic prin efectul legii, peste termenul stabilit de părti;2.Prelungirea efectelor actelor cu executare succesivă, ca
urmare a suspendării temporare a executării sale; 3. Revizuirea efectelor actului juridic ca urmare a ruperii echilibrului contractual – teoria impreviziunii
(rebus sicnon stantibus – art. 1271 C.civ.)
13. PRINCIPIUL IREVOCABILITATII Regula potrivit căreia actului bilateral nu poate înceta doar prin vointa uneia dintre părti, iar actul
unilateral nu poate înceta prin manifestarea de vointă în sens contrar, din partea autorului actului. Exceptii (acte bilaterale): 1. Donatia între soti, art. 1031
c.civ.; 2. Locatiunea fără termen, art. 1816 alin. (1) c.civ.; 3. Revocarea sau renuntarea la mandat, art. 2030 alin. 1, lit. a) şi b) c.civ.; 4. Contractul de
depozit, art. 2115 c.civ.; Exceptii (acte unilaterale): 1. Testamentul, art. 1034 c.civ.; 2. Revocarea renuntării la moştenire, art. 1103 alin. (1) c.civ.; 3.
Revocarea mărturisirii pentru eroare de fapt (1206 V. C.civ.). Precizări: Ca urmare a principiilor obligativitătii şi irevocabilitătii, se produc şi următoarele
efecte specifice contractelor sinalagmatice: a) exceptia de neexecutare (exceptio non adimpleti contractus); b) rezolutiunea şi rezilierea; c) riscul
contractului.
14. PRINCIPIUL RELATIVITATII (res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest)
Regula potrivit căreia actul încheiat între părti produce efecte numai fată de autorii săi, fără a putea profita sau dăuna tertilor. Exceptii aparente de la
relativitatea actului juridic civil: 1. Situatia avânzilor cauză; 2. Promisiunea faptei altuia (conventia de porte-fort – art. 1283 C.civ.); 3. Stipulatia pentru
altul (–1284 C.civ.). 4. Reprezentarea (1296 C.civ.); 5. Actiunile directe (1807 alin. (1) C.civ.). Exceptii aparente de la opozabilitatea actului juridic civil: 1.
Simulatia (poate îmbrăca forma actului deghizat, a actului fictiv sau a interpunerii de persoane–prête-nom – 1290 şi urm. C.civ.)
15. PRINCIPIUL JURIDIC AL NULITATII RELATIVE
Definitie: Nulitatea relativă este acea cauză de ineficacitate a actului juridic civil care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei
norme care ocroteşte un interes particular.
16. PRINCIPIUL JURIDIC AL NULITATII ABSOLUTE
Definitie: Nulitate absolută – sanctionează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme ce ocroteste un interes general.
17. CAUZE DE NULITATE RELATIVĂ : - Viciile de consimtământ: eroarea, dolul, violenta, leziunea;- Lipsa discernământului la momentul
încheierii actului juridic civil; - În cazul actului încheiat de minorul cu vârsta sub 14 ani sau de interzisul judecătoresc; - În cazul actului încheiat fără
încuviintarea ocrotitorului legal, de către minorul cu vârsta între 14 si 18 ani; - În cazul actului încheiat de către persoana juridică, depăsindu-se întinderea
reprezentării acesteia. - Lipsa totală a consimtământului (error in negotio si error in corpore); - Lipsa cauzei actului juridic civil;
18. CAUZE DE NULITATE ABSOLUTĂ :- Lipsa capacitătii de folosintă;- Nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;
- Imoralitatea sau ilicitatea cauzei actului juridic civil; - Nerespectarea formei cerute ad validitatem;- Lipsa ori nevalabilitatea autorizatiei
administrative;- Încălcarea ordinii publice;- Frauda legii;
19. CAUZELE DE INTRERUPERE AL PRESCRIPTIEI EXTINCTIVE
Potrivit art.16 din Decretul nr.167/1958, „prescripţia se întrerupe: a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia
curge prescripţia; b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească, ori
la un organ de arbitraj necompetent; c) printr-un act începător de executare.
20. CAUZELE DE SUSPENDARE AL PRESCRIPTIEI EXTINCTIVE
Suspendarea cursului prescripţiei extinctive poate fi definită ca acea modificare a cursului acestei prescripţii, modificare care constă în oprirea, de drept, a
curgerii termenului de prescripţie pe timpul cât durează situaţiile limitativ prevăzute de lege, care îl pun în imposibilitatea de a acţiona pe titularul dreptului
la acţiune.
Cauzele de suspendare a cursului prescripţiei extinctive prezintă următoarele caractere juridice: sunt legale, deoarece sunt stabilite prin lege; sunt
limitative, adică sunt de strict interpretare şi aplicare, nefiind susceptibile de aplicare prin analogie; produc efecte de drept, organul de jurisdicţie având rolul
doar de a constata producerea lor.
Potrivit art.13 din Decretul nr.167/1958, „prescripţia se suspendă: - cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă
acte de întrerupere; - pe timp cât creditorul sau debitorul face parte din Forţele Armate ale ţării, iar acestea sunt pe picior de război; - până la rezolvarea
reclamaţiei administrative făcută de cel îndreptăţit cu privire la despăgubiri sau restituiri, în temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor
de poştă şi telecomunicaţii, însă cel mai târziu până la expirarea unui termen de 3 luni socotiţi de la înregistrarea reclamaţiei”.