1.

Drepturile patrimoniale se clasifică în:

• drepturi reale;
• drepturi de creantă .
A) În sens juridic, patrimoniul desemnează totalitatea drepturilor si obligatiilor
patrimoniale care apartin unei persoane.
B ) În sens economic, patrimoniul desemnează totalitatea bunurilor ce constituie averea
unei persoane.
Din definitia dată rezultă că patrimoniul are în structura sa două elemente:
• latura activă, alcătuită din totalitatea drepturilor patrimoniale;
• latura pasivă, alcătuită din totalitatea obligatiilor patrimoniale.

2. Caracterele juridice ale patrimoniului:

1. Patrimoniul este o universalitate juridica -- patrimoniul apare ca o masă de drepturi
si obligatii legate între ele
2. Orice persoană are un patrimoniu/realitatea patrimoniului - numai persoanele
fizice si juridice pot avea un patrimoniu, deoarece numai persoanele pot avea drepturi si
obligatii
3. Patrimoniul este unic - Fiecare persoană fizică sau juridică poate avea un singur
patrimoniu,
4. Patrimoniul este divizibil - acesta poate fi împărtit în mai multe mase de bunuri,
fiecare dintre ele având un regim juridic diferit
5. Patrimoniul este inalienabil - patrimoniul este inalienabil, în sensul că nu poate fi
despărtit de persoană, atât timp cât aceasta există ca subiect de drept.
(În cazul persoanei fizice, prin acte juridice inter vivos se pot transmite unul sau mai
multe drepturi ce alcătuiesc patrimoniul, dar nu se poate transmite întregul patrimoniu. El
se va transmite numai mortis causa, prin succesiune, în momentul încetării din viată a
titularului său.)
(În cazul persoanei juridice, se pot transmite cote-părti din patrimoniu în caz de
reorganizare prin divizare partială. Transmiterea întregului patrimoniu are loc în cazul
încetării acesteia, ca urmare a reorganizării prin comasare sau divizare totală.)

3. Divizibilitatea patrimonului :
Patrimoniul este divizibil- acesta poate fi împărtit în mai multe mase de bunuri, fiecare
dintre ele având un regim juridic diferit.
Constituie cazuri de divizibilitate a patrimoniului:
• patrimoniul profesional individual
• regimul matrimonial al comunităţii legale de bunuri.
- creditorii comuni ai sotilor – urmaresc bunurile comune si apoi bunurile proprii
- creditorii personali – urmaresc bunurile proprii ale sotilor, dupa care pe cele comune.

4. Functiile patrimoniului :
1. patrimoniul constituie gajul general al creditorilor chirografari;
2. patrimoniul explică si face posibilă subrogatia reală cu titlu universal
3. patrimoniul explică si permite transmisiunea universală si transmisiunea cu titlu
universal.

5. Patrimoniul si gajul general al creditorilor chirografi.

Noul Cod civil instituie gajul general al creditorilor chirografari în art. 2324 alin. 1 care
prevede că cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi
imobile, prezente şi viitoare, bunuri care servesc drept garanţie comună a creditorilor săi,
cu excepţia bunurilor insesizabile
Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu dispun de o garanţie reală – gaj, ipotecă
sau privilegiu – care să le asigure creanţa. Ei au o garanţie constând în dreptul de gaj
general, care priveşte, în principiu, totalitatea bunurilor debitorului.

6. Patrimoniul si subrogatia reala cu titlu universal

Termenul de subrogaţie îşi are originea în limba latină, subrogatio, unde însemna alegere
în locul cuiva sau a ceva. Cu alte cuvinte, subrogaţia înseamnă înlocuirea unei persoane
cu o altă persoană sau înlocuirea unui lucru cu un alt lucru. Din punct de vedere al
dreptului civil, subrogaţia poate fi personală şi reală.
Subrogaţia personală constă în înlocuirea unei persoane cu altă persoană într-un raport
juridic obligaţional.
Subrogaţia reală reprezintă înlocuirea unui lucru cu altul, iar dacă se produce în cadrul
unui patrimoniu se numeşte subrogaţie reală cu titlu universal. De exemplu, dacă un lucru
este vândut, locul său în patrimoniu va fi luat de preţul încasat, iar dacă din acest preţ se
va achiziţiona un alt lucru, preţul va fi înlocuit cu lucrul în care a fost investit

7. Patrimoniul si transmisiunea universala si cu titlul universal

Patrimoniul explică transmisiunea universală şi cu titlu universal care intervine în
următoarele situaţii:
- decesul persoanei fizice;
- reorganizarea persoanei juridice.
Transmisiunea universala intervine atunci când se transmite întreg patrimoniul,
nefracţionat de la o persoană la altă persoană.
Transmisiunea cu titlu universal constă în transmiterea fracţionată a întregului
patrimoniu al unei persoane la două sau mai multe persoane.
Între cele două transmisiuni nu există o deosebire calitativă, ci de ordin cantitativ,
transmisiunea cu titlu universal având ca obiect numai o parte de universalitate.

8. Notiunea si caracterele juridice ale drepturilor reale:

Drepturile reale – jus in re – sunt acele drepturi subiective civile în virtutea cărora
titularul lor poate să-şi exercite atributele asupra unui lucru determinat, în mod direct şi
nemijlocit, fără a fi necesară intervenţia unei alte persoane.
Drepturile reale sunt: drepturi reale principale şi drepturi reale accesorii
Caracterele juridice :
1. Drepturi absolute, opozabile erga omnes Dreptul absolut este acel drept subiectiv
civil, în temeiul căruia, titularul său, determinat, are posibilitatea să-l exercite singur,
celorlalte persoane revenindu-le obligaţia, generală şi negativă, de a nu face nimic de
natură să-i aducă atingere. Sunt opozabile erga omens intrucat tuturor le revine obligatia
de respectare a prerogativelor titularilor lor.
2. Caracter perpetuu sau limitat Drepturi reale cu caracter perpetuu sunt proprietatea şi
servituţile. Durata celorlalte drepturi reale principale variază în funcţie de durata
dreptului de proprietate sau de persoana titularului. Astfel, uzufructul, uzul şi abitaţia sunt
drepturi viagere când titularul lor este o persoană fizică sau au o durată limitată în timp la
cel mult 30 de ani când titularul lor este o persoană juridică.
3. Limitate ca număr Drepturile reale sunt limitate ca număr, fiind indicate expres de
lege; numai prin lege putând fi create noi drepturi reale.
4. Dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă ( sunt efecte ale dreptului real )
Dreptul de urmărire este posibilitatea recunoscută titularului unui drept real de a pretinde
restituirea bunului de la orice persoană la care acesta s-ar afla
Dreptul de preferinţă constă în posibilitatea conferită de dreptul real titularului său de a fi
satisfăcut cu prioritate faţă de titularii altor drepturi.
Sunt drepturi reale: dreptul de proprietate; dreptul de superficie; dreptul de uzufruct;
dreptul de uz; dreptul de abitaţie; dreptul de servitute; dreptul de administrare; dreptul de
concesiune; dreptul de folosinţă; drepturile reale de garanţie şi alte drepturi cărora legea
le recunoaşte acest caracter.

9. Notiunea si caracterele juridice ale drepturilor de creanta

Dreptul de creanţă – jus in personam – este acel drept subiectiv civil în virtutea căruia
subiectul activ – creditorul – poate pretinde subiectului pasiv – debitorul – să dea, să facă
sau să nu facă ceva.
Caractere juridice :
1. Drept relative Dreptul de creanţă este un raport juridic între două subiecte determinate
de la început; atât subiectul activ cât şi subiectul pasiv sunt determinate.
Obligaţia corelativă dreptului de creanţă poate consta în:
• a da - aut dare –
Obligaţia de a da înseamnă îndatorirea de a constitui sau a transmite un drept real. O
asemenea obligaţie este, de exemplu, obligaţia vânzătorului de a transmite
cumpărătorului dreptul de proprietate asupra lucrului vândut.
• a face - aut facere –
Obligaţia de a face reprezintă îndatorirea care revine debitorului de a executa o lucrare, a
presta un serviciu sau a preda un lucru.
• a nu face - aut non facere-
Obligaţia de a nu face constă în îndatorirea debitorului de a se abţine de la o anumită
acţiune. Dreptul de creanţă este opozabil numai subiectului pasiv determinat.
2. Nelimitate ca număr Drepturile de creanţă sunt nelimitate ca număr, izvorul acestora
putând fi un act juridic sau un fapt juridic.
3. Dreptul de creanţă nu dă naştere dreptului de urmărire şi dreptului de preferinţă
10. Comparatie intre drepturile reale si drepturile de creanta;
Asemănări
1. ambele drepturi sunt drepturi patrimoniale;
2. ambele drepturi îşi au izvorul în acte juridice sau fapte juridice stricto sensu;
3. la ambele drepturi sunt cunoscuţi titularii lor, ca subiecte active.
Deosebiri
1. Din punct de vedere al subiectelor
A ) la dreptul real este determinat numai subiectul activ, subiectul pasiv fiind
nedeterminat;
B ) la dreptul de creanţă este determinat atât subiectul activ, creditorul, cât şi subiectul
pasiv, debitorul.
2. Din punct de vedere al obligaţiei corelative
A ) dreptului real îi corespunde obligaţia generală şi negativă de a nu face nimic de natură
să aducă atingere exerciţiului dreptului de către titularul său;
B ) dreptului de creanţă îi corespunde obligaţia subiectului pasiv, determinat, debitorul,
de a da, a face sau a nu face ceva.
A nu face, ca obligaţie corelativă dreptului real constă în îndatorirea generală şi negativă,
ce revine celorlalte subiecte de drept, cu excepţia titularului dreptului real, de a se abţine
să facă ceva de natură a aduce atingere exerciţiului dreptului de către titularul acestuia.
A nu face, ca obligaţie corelativă dreptului de creanţă constă în îndatorirea debitorului de
a se abţine de la ceva ce ar fi putut să facă, dacă nu şi-ar fi asumat o astfel de obligaţie.
3. Din punct de vedere al numărului lor
a) drepturile reale sunt limitate ca număr, fiind indicate expres de lege;
b ) drepturile de creanţă sunt nelimitate ca număr, părţile prin acte juridice putând da
naştere la orice drept de creanţă.
4. Din punct de vedere al efectelor
Numai în cazul drepturilor reale sunt întâlnite două efecte specifice: dreptul de urmărire
şi dreptul de preferinţă.
5. Din punct de vedere al duratei
A ) drepturile reale sunt perpetuue (proprietatea, servituţile) sau au o durată limitată în
timp, de obicei la viaţa beneficiarului;
B ) drepturile de creanţă sunt temporare, deoarece creditorul poate pretinde debitorului
executarea obligaţiei corelative într-un termen determinat.
6. Din punct de vedere al mijloacelor procesuale de apărare
a) drepturile reale sunt apărate prin acţiuni reale;
b ) drepturile de creanţă sunt apărate prin acţiuni personale.

11. Obligatiile reale de a face ( propter rem )

Obligaţiile propter rem, cunoscute sub denumirea de obligaţii reale de a face, sunt
îndatoriri ce revin deţinătorului unui bun determinat şi care au ca izvor legea sau
convenţia părţilor. Din definitia data rezulta ca obligatiile propter rem pot fi legale sau
conventionale.
Exemplu - impunerea tuturor deţinătorilor de terenuri agricole obligaţia de a asigura
cultivarea acestora şi obligaţia de a asigura protecţia solului, care dacă nu sunt respectate
atrag sancţiunile prevăzute de lege .
12. Obligatiile opozabile si tertilor (scriptae in rem )
Obligaţiile scriptae in rem, numite şi obligaţii opozabile şi terţilor, se caracterizează prin
faptul că sunt atât de strâns legate de posesia unui bun, încât creditorul nu poate obţine
satisfacerea dreptului său decât dacă posesorul bunului va fi obligat să respecte acest
drept, deşi nu a participat direct şi personal la naşterea raportului obligaţional.

13. Conţinutul juridic al dreptului de proprietate

Prin conţinutul juridic al dreptului de proprietate sunt desemnate trei atribute:
1. Posesia – jus utendi – dreptul de a folosi bunul, denumit si usus, este posibilitatea care
ii permite proprietarului sa-l stapaneasca efectiv si in mod nemijlocit.
2. Folosinta – jus fruendi – dreptul de a culege fructele bunului, numit si fructus, este
prerogative titularului dreptului de proprietate de a culege fructele generate de acesta.
Fructele pot fi naturale, industriale si civile, pe care bunul le poate produce daca este
frugifer.
3. Dispozitia – jus abutendi – dreptul de a dispune de un lucru, numit si abusus, are
doua componente: dispozitia juridica si dispozitia materiala. Dreptul de dispozitie
juridica consta in competenta titularului de a instraina bunul sau de a crea
dezmembraminte. Posibilitatea de a dispune de substanta bunului prin transformare,
consumare sau chiar distrugere este dispozitia materiala.

14. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate

1. Drept absolut : dreptul de proprietate este absolut deoarece este recunoscut titularului
său, în raporturile acestuia cu toţi ceilalţi, care sunt obligaţi să nu facă nimic de natură a-l
încălca.
2. Drept exclusiv : proprietarul singur poate exercita asupra lucrului cele trei atribute ale
proprietăţii, ( sa foloseasaca, sa-i culeaga fructele, sa dispuna de bun ) .
3. Drept perpetuu Dreptul de proprietate nu are o durată limitată în timp, deoarece
dreptul de proprietate îşi păstrează calitatea de drept real cât timp există bunul, iar
înstrăinarea bunului sau moartea titularului dreptului nu conduc la stingerea dreptului de
proprietate întrucât dreptul se va regăsi în patrimoniul dobânditorului sau succesorului.
Caracterul perpetuu înseamnă că dreptul de proprietate nu se pierde prin neuz, ci se
transfera.
4. Drept al carui continut si limite sunt stabilite de lege Reiese chiar din art. 480 Cod
Civil care prevede ca dreptul de proprietate se exercita numai in “limitele determinate de
lege.”

15. Dreptul de proprietate privata : Titulari. Obiect.

Titularii dreptului de proprietate private pot fi: persoane fizice, persoane juridice, statul
si unitatile administrative-teritoriale.
Persoana fizică este omul, privit individual, ca titluar de drepturi şi de obligaţii civile.
Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condiţiile cerute de lege,
este titulară de drepturi şi de obligaţii civile.
Cu privire la obiect, spre deosebire de dreptul de proprietate publică, al cărui obiect este
limitat, obiect al dreptului de proprietate privată poate fi orice bun, cu singura excepţie a
bunurilor care, conform art. 136 alin. 3 din Constituţie, fac obiectul exclusiv al
proprietăţii publice.
Bunurile proprietate private prezinta urmatoarele caractere juridice:
1. B. alienabile: indiferent de titularul lor, bunurile ce fac obiectul dreptului de proprietate
privata sunt in circuitul civil.
2. B. prescriptibile: bunurile proprietate privata sunt supuse prescriptiei extinctive si
achizitive.
3. B. sesizabile: bunurile pot fi urmarite de creditori pentru satisfacerea creantei lor,
exceptie facand bunurile proprietate private ale statului si unitatilor administrative-
teritoriale intrucat statul este prezumat a fi solvabil.

16. Limitele legale ale dreptului de proprietate privata

Limite legale, stabilite prin lege - legea poate limita exercitarea dreptului de proprietate
fie în interes public, fie în interes privat .
Noul Cod civil reglementează următoarele limite legale ale dreptului de proprietate
privată: folosirea apelor , picătura streşinii, distanţa şi lucrările intermediare cerute pentru
anumite construcţii, lucrări şi plantaţii, vederea asupra proprietăţii vecinului, dreptul de
trecere, dreptul de trecere pentru utilităţi, dreptul de trecere pentru efectuarea unor
lucrări, dreptul de trecere pentru reintrarea în posesie .
Limitele legale în interes privat pot fi modificate sau desfiinţate temporar prin acordul
părţilor,

17. Limitele conventionale ale dreptului de proprietate privata

Limite convenţionale, stabilite prin voinţa proprietarului - Noul Cod civil prevede
limitarea dreptului de proprietate prin acte juridice de către proprietar, dacă nu încalcă
ordinea publică şi bunele moravuri.
De exemplu, in cazul unui contract de donatie, donatorul isi rezerva un drept de usufruct
asupra bunului donat si stipuleaza inalienabilitatea temporara a bunului pentru ca acesta
sa nu iasa din patrimonial donatarului si donatorul sa nu fie nevoit sa intre in raporturi
juridice cu alte personae.

18. Cauza de inalienabilitate

Clauza de inalienabilitate poate fi defintă ca fiind clauza cuprinsă într-o convenţie sau
testament prin care se interzice înstrăinarea unui bun pentru o durată de cel mult 49 de
ani, dacă există un interes serios şi legitim.
Conditii :
• să fie instituită printr-o convenţie sau un testament;
• să aibă o durată de cel mult 49 de ani;
• să existe un interes serios şi legitim.

19. Stingerea dreptului de proprietate

Noul Cod civil, dreptul de proprietate privată se stinge prin următoarele moduri:
1. pieirea bunului;
2. abandonul bunului mobil;
3.renunţarea prin declaraţie autentică la dreptul de proprietate asupra bunului imobil
înscris în cartea funciară;
4. exproprierea bunului;
5. confiscarea bunului.

20. Principiile expropierii

Exproprierea este un mod originar de dobandire a proprietatii constand in trecerea
fortata in proprietatea publica, prin hotarare judecatoreasca, a unor immobile aflate in
proprietatea privata, cu o dreapta si prealabila despagubire, pentru cauza de utilitate
publica.
Principiile exproprierii sunt:
1. Existenţa unei cauze de utilitate publică- - exproprierea se poate face numai pentru
lucrări de utilitate publică privind: extractia si prelucrarea substantelor minerale utile,
caile de comunicatii, deschiderea, alinierea si largirea strazilor, sisteme de alimentare cu
energie electrica, termoficare, canalizare etc.
2. Existenţa unei despăgubiri drepte şi prealabile ----Expropriatorul este obligat să
plătească proprietarului bunului expropriat sau titularilor altor drepturi reale cu privire la
bunul expropriat o compensare pentru pierderea suferită care trebuie să fie dreaptă, adică
să acopere întreaga pierdere suferită. Desspagubirea trebuie sa fie si prealabila, character
ce reprezinta o garantie importanta acordata persoanelor indreptatite la expropriere.
3. Exproprierea se dispune şi despăgubirea se stabileşte prin hotărâre
judecătorească ---Instanţa de judecată dispune cu privire la expropriere şi stabileşte
despăgubirea pe care urmează să o primească expropriatul.

21. Procedura exproprierii

Procedura exproprierii se desfăşoară în trei etape
1. utilitatea publică şi declararea ei – publicarea ei se face in Monitorul Oficial pentru
utilitatile publice de interes national si in presa locala pentru utilitatile publice de interes
local.
2. măsurile premergătoare exproprierii – propunerile de exproprierea se notifica
titularilor drepturilor reale ale bunurilor ce urmeaza a fi expropriate in termen de 15 zile
de la publicare, acestia din urma putand face intampinare impotriva actelor respective in
termen de 45 zile de la data notificarii.
3. exproprierea şi plata despăgubirilor – pentru tabilirea despagubirilor instanta va
constitui o comisie formata de 3 experti. Despagubirea acordata nu poate fi mai mica
decat cea oferita de expropriator si nici mai mare decat cea solicitata de expropriat sau
alta persoana interesata.

22. Efectele exproprierii

1. transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în
patrimoniul expropriatorului;
2. imobilul expropriat trece în proprietatea publică liber de orice sarcini;
3. stingerea dezmembrămintelor dreptului de proprietate: uzul ,uzufructul, abitaţia şi
superficia;
4. stingerea drepturilor personale dobândite de alte persoane asupra imobilului
expropriat, cum ar fi cum ar fi cele rezultate dintr-un contract de locaţiune sau un contract
de comodat;
5. subrogaţia reală cu titlu particular: ipoteca şi privilegiul imobiliar se strămută de
drept asupra despăgubirilor stabilite, iar odată ce despăgubirea a fost stabilită, creditorul
ipotecar nu mai poate proceda la executarea silită a imobilului respectiv.
Exista doua drepturi stabilite in favoarea proprietarului imobilului expropriat:
1. dreptul de a cere retrocedarea imobilului expropiat – in cazul in care lucrarile de
utilitate publica nu au demarat in termen de un an,
2. dreptul de preemtiune la cumpararea imobilului – daca lucrarile nu s-au executat,
dreptul expropriatului prioritar la dobandirea bunului la un prêt ce nu poate fi mai mare
decat despagubirea actualizata.

23. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate publica:

In doctrina dreptul de proprietate publica este definit ca fiind dreptul de proprietate al
statului I unitatilor administrative teritoriale asupra bunurilor din domeniul public, fiind
inalienabil, imprescriptibil si insesizabil.
1. Drept inalienabil -- Bunurile aparţinând dreptului de proprietate publică nu pot fi
înstrăinate, nu pot face obiectul unor garantii reale sub sanctiunea nulitatii absolute.
2. Drept imprescriptibil -- Bunurile aparţinând domeniului public al statului şi unităţilor
administrativ-teritoriale sunt imprescriptibile atât extinctiv, cât şi achizitiv. Extinctiv –
actiunea in revendicare nu se stinge
Achizitiv – actiunea in revendicare nu poate fi oprita prin invocarea dobandirii dreptului
de proprietate asupra bunului prin uzucapiune.
3. Drept insesizabil -- Bunurile proprietate publică nu pot fi urmărite de creditorii
proprietarului lor sau de creditorii celor cărora le-au fost date în administrare sau cu orice
titlu (statul este prezumat a fi mereu solvabil.)

24. Obiectul dreptului de proprietate publica

Constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice bogăţiile de interes public ale subsolului,
spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea
teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platorului continental, precum şi
alte bunuri stabilite prin lege organică.
Bunurile ce formeaza obiectul dreptului de proprietate publica alcatuiesc domeniul public
si se numesc bunuri domeniale. Notiunea de domeniu publixc nu se confunda cu cea de
proprietate publica, cea din urma fiind o institutie juridical ce are titulari strict determinati
prin norma constitutionala, domeniul fiind obiectul proprietatii publce.

25. Criteriile de includere a bunurilor in domeniul public:

Criteriile în baza cărora sunt incluse în domeniul public anumite bunuri sunt :
1. declaraţia legii -- fac parte din domeniul public bunurile expres enumerate în acest
sens de lege
2. natura bunurilor – fac parte din domeniul public acele bunuri care sunt de uz sau de
interes public;
3. afectaţiunea bunurilor – intra in alcatuirea domeniului public acele bunuri care sunt
destinate uzului sau interesului public.
Sunt bunuri de uz public acele bunuri care prin natural or sunt de folosisnta publica
(parcuri, drumuri, piete publice) si sunt de interes public acele bunuri ce intereseaza toti
membrii societatii, chiar daca nu au acces nemijlocit la folosinta acestor bunuri (coli,
spitale, muzee).

26. Exercitarea dreptului de proprietate publica si drepturile reale corespunzatoare

proprietatii publice
Exercitarea dreptului de proprietate publică revine:
1. organelor centrale ale puterii executive - (Guvern, ministere, alte autorităţi centrale)
- pentru bunurile din domeniul public naţional
2. autorităţilor locale, pentru bunurile din domeniul public de interes local;.
Bunurile proprietate publica pot fi date in administrare, concesiune, inchiriere sau in
folosinţă cu titlu gratuit

27. Dreptul de administare. Reglementare legala. Titulari . Constituire.

Noul Cod civil reglementează dreptul de administrare în art. 867-870.
Potrivit Constituţiei, bunurile proprietate publică pot fi date în administrarea regiilor
autonome ori instituţiilor publice, iar conform art. 12 din Legea nr. 213/1998, bunurile
din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea:
- regiilor autonome
- a prefecturilor
- a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale
- a altor instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local. Acestia fiind titularii
dreptului de administrare.
Dreptul de administrare se constituie prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean,
respective al Consiliului General al Municipiului Bucuresti, sau, după caz, a consiliului
local.

28. Dreptul de administrare: Caracterele juridice . Exercitare. Stingere.

Dreptul de administrare are aceleaşi caractere ca şi dreptul de proprietate publica,
respectiv este un drept inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil.
Exercitare : Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul şi să
dispună de acesta, în condiţiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare.
Stingerea : Incetează odată cu încetarea dreptului de proprietate publică ori prin actul de
revocare emis, dacă interesul public o impune, de organul care l-a constituit.
Dreptul de administrare poate fi revocat numai daca titularul sau nu-si exercita drepturile
si obligatiile nascute din actul de transmitere.
29. Dreptul de concesiune: Reglementare legala. Caractere juridice.
Concesionarea bunurilor proprietate publică reprezintă o modalitate de integrare în
circuitul economic a bunurilor proprietate publică.
Reglementare legala: Dispozitiile constitutionale, OUG nr. 54/2006 privind regimul
contractelor de concesiune, potrivit careia contractul de concesiune este acel contract
incheiat in forma scrisa prin care o autoritate publica, denumita concedent, transmite pe o
perioada determinate, unei personae, denumita concesionar, care actioneaza pe riscul si
raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun proprietate publica in
schimbul unei redevente.
Caractere: este un drept real principal inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil, constituit
cu titlu oneros în baza unui contract de concesiune încheiat între o autoritate publică şi un
subiect de drept privat, conferind titularului posesia, folosinţa şi dispoziţia.

30. Dreptul de concesiune: Obiectul dreptului de concesiune.Titularii.Constituirea.

Obiectul : obiectul contractului de concesiune îl constituie bunurile care sunt proprietate
publică a statului sau a unităţilor administrativ – teritoriale
Titularii : Părţile contractului de concesiune sunt
- concedentul:
- ministerele sau alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, pentru
bunurile proprietate publica a statului;
- consiliile locale, judetene, Consiliul General al Municipiului Bucuresti sau institutiile
publice de interes local, pentru bunurile proprietate publica ale judetului, orasului sau
comunei.
- concesionarul: orice persoana fizica sau juridica
Constituire : se constituie prin contractul de concesiune -- este acel contract încheiat în
formă scrisă prin care o autoritate publică, denumită concedent, transmite, pe o perioadă
determinată,( ce nu poate depasi 49 ani, cu posibilitatea de prelungire cu acordul de
vointa al partilor pe o perioada de cel mult jumatate din perioada initiala) unei persoane,
denumite concesionar, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun proprietate publică în
schimbul unei redevenţe.
Concedentul are obligatia, de regula, de a atribui contractul de concesiune in urma unei
licitatii.

31. Dreptul de concesiune: Exercitare. Incetare.

Exercitare : concesionarul are dreptul să folosească bunul concesionat şi să-i culeagă
fructele, conform naturii bunului şi scopului urmărit de părţi. La încetarea concesiunii,
bunurile proprietate publică care au făcut obiectul concesiunii, numite bunuri de retur,
revin concedentului, de plin drept, în mod gratuit, libere de orice sarcini. Concesionarul
nu poate instraina bunul sub sanctiunea nulitatii absolute.
Incetare : Se poate realize prin urmatoarele actiuni:
- ajungerea la termenul prevăzut în contract;
- denunţarea unilaterală a contractului de către concedent;
- reziliere, în cazul imposibilităţii obiective a concesionarului de a-l exploata, prin
renunţare fără plata vreunei despăgubiri.
32. Darea in folosinta gratuita.
Reglementare: art. 136 alin. 4 din Constitutie, art. 126 din Legea nr. 215/2001
Statul şi unităţile administrativ – teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, în
folosinţă gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care
desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică, ori serviciilor publice.
Dreptul de folosinţă gratuită are ca obiect bunuri imobile şi bunuri mobile proprietate
publică a statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. Titulari pot fi doar persoane
juridice

33. Inchirierea bunurilor proprietate publica

Reglementare: art. 136 alin. 4 din Constitutie, art. 125 din Legea nr. 215/2001
Contractul de închiriere se poate încheia de titularul dreptului de proprietate sau de
administrare cu orice persoană fizică sau juridică, română sau străină.
Inchirierea bunurilor proprietate publica se face prin hotarare a Guvernului, consiliului
judetean, local sau al Coniliului General al Municipiului Bucuresti.
Închirierea bunurilor proprietate publică se face prin licitaţie publică, iar sumele încasate
din închiriere se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale.

34. Proprietatea rezolubila ; Notiunea. Modalitatea de exercitarea atributelor (de a

folosi dispune si ai culege fructele ) dreptului de proprietate
Notiune: Proprietatea este rezolubilă în cazul în care transmiterea dreptului de proprietate
este afectată de o condiţie rezolutorie. Drept de proprietate care se caracterizeaza prin
aceea ca existenta sa in patrimoniul dobanditorului este nesigura, putand fi desfiintat,
pentru a se reintoarce, de regula, in patrimoniul instrainatorului. Soarta sa depinde de
realizarea sau nerealizarea unui eveniment viitor si nesigur.
De exemplu: îţi vând imobilul proprietatea mea, dar, dacă până la sfârşitul anului nu mă
voi muta în alt oraş, vânzarea se va desfiinţa. Realizarea condiţiei are ca efect
desfiinţarea, în mod retroactiv, a dreptului de proprietate, dobânditorul devine, retroactiv,
titularul dreptului de proprietate. Conditia rezolutorie este aceea care supune desfiintarea
obligatiei la un eveniment viitor si necert. Daca nu se indeplineste conditia, transmitatorul
redevine titularul dreptului de proprietate.
Aceasta înseamnă că proprietatea rezolubilă presupune existenţa a doi proprietari asupra
bunului:
• dobânditorul, proprietar sub condiţie rezolutorie;
• transmiţătorul, proprietar sub condiţie suspensivă.
Dreptul de proprietate al dobânditorului are un caracter provizoriu, existenţa dreptului său
fiind ameninţată de realizarea condiţiei rezolutorii, iar celălalt proprietar sub condiţie
suspensivă are posibilitatea de a redeveni proprietarul bunului, în caz de realizare a
condiţiei.
In noul Cod civil, un caz de proprietate rezolubilă este vânzarea cu opţiune de
răscumpărare.
35. Proprietatea anulabila
Proprietatea anulabilă este acea modalitate a dreptului de proprietate care ia naştere prin
dobândirea acestui drept în temeiul unui act juridic translativ de proprietate afectat de o
cauză de nulitate relativă.
Aceasta modalitate dureaza pana la consolidarea dreptului de proprietate prin confirmare,
expresa sau tacita, a actului anulabil sau pana la desfintarea actului translativ de
proprietate ca urmare a actiunii in anulare formulate de persoana interesata.
Actiunea in nulitate relative este o actiune prescriptibila, supusa termenelor generale de
prescriptie.
Proprietatea anuabila este modalitatea juridica a dreptului de proprietate caracterizata
printr-o incertitudine vremelnica in care se gaseste acest drept, cand a fost transmis de la
o persoana la alta printr-un act juridic anuabil.

36. Coproprietatea obisnuita.

Coproprietatea obişnuită este acea formă de proprietate comună care încetează printr-o
modalitate specifică, prin partaj.
Fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-parti din dreptul de proprietate si
poate dispune in mod liber de aceasta in lipsa de stipulatie contrara. Titularii
coproprietăţii obişnuite pot fi persoane fizice sau persoane juridice.
Coproprietarii vor împărţi beneficiile şi vor suporta pierderile coproprietăţii, proporţional
cu cota lor parte din drept.

37. Coproprietatea obisnuita . Acte incheiate cu privire la bunul comun.

Privitor la actele pe care fiecare copartas le poate efectua se disting:
- actele materiale – pot fi effectuate de fiecare copartas individual cu respectarea
urmatoarelor conditii: sa nu stanjeneasca folosinta bunului de catre ceilalti
copartasi si sa nu schimbe destinatia bunului sau modul de folosinta al acestuia.
- actele juridice – in functie de importanta lor pot fi:
1. Acte de conservare prin care se urmăreşte preîntâmpinarea pierderii unui drept
subiectiv civil. Fiecare coproprietar poate sa faca acte de conservare cu privire la bunul
comun fara acordul celorlalti coproprietari. Sunt acte de conservare: întreruperea unei
prescripţii, înscrierea unei ipoteci sau a unui privilegiu, somaţia.
2. Acte de administrare se urmăreşte să se realizeze o normală punere în valoare a unui
bun sau patrimoniu. Nu se pot efectua decat cu acordul coproprietarilor ( noul Cod civil )
numai cu cei ce detin majoritatea cotelor-parti. Sunt acte de administrare: culegerea
fructelor, asigurarea unui bun, locatiunea pe un termen de pana la 5 ani.
3. Acte de dispoziţie au ca rezultat ieşirea din patrimoniu a unui drept sau grevarea cu
sarcini reale a unui bun. Sunt acte de dispoziţie: vânzarea, donaţia, constituirea unui gaj,
constituirea unei ipoteci. Se incheie cu consimtamantul tuturor copartasilor, ceea ce
inseamna ca aceste acte sunt supuse regulii unanimitatii.

38. Coproprietatea fortata: Cazurile. Regimul juridic general

Coproprietatea forţată şi perpetuă se aplica unui bun care prin natura sa este folosit in
mod permanent de doua sau mai multe personae fara posibilitatea de a fi partajat.
Cazuri :
1. coproprietatea fortata asupra partilor comune din cladirile cu mai multe etaje sau
apartamente,
2. coproprietatea asupra bunurilor comune necesare sau utile pentru folosirea a două
imobile vecine, situate pe linia de hotar între acestea, cum ar fi potecile, fântânile,
drumurile şi izvoarele;
3. coproprietatea asupra despartiturilor comune,
4. coproprietatea fortata asupra bunurilor considerate ca fiind bunuri de familie.
Regimul juridic al bunurilor deţinute în coproprietate forţată este reglementat în art. 647
din Noul Cod Civil. Permite fiecărui coproprietar dreptul de a exercita folosinţa bunului
comun cu condiţia să respecte destinaţia acestuia şi să permită exercitarea folosinţei de
către ceilalţi coproprietari. Referitor la cheltuielile pentru întreţinerea şi conservarea
bunului comun, acestea se suportă în mod proprorţional cu cota – parte din drept a
fiecărui coproprietar.

39.Coproprietatea fortata asupra partilor comune din cladirile cu mai multe etaje
sau apratamente
Reglementare: Legea locuinţei nr.114/1996, Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari,
Sunt părţi comune, conform art. 649 din Noul Cod civil:
• terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafaţa construită, cât şi din cea
neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinaţiei construcţiei, pentru a asigura
exploatarea normală a acesteia;
• fundaţia, curtea interioară, structura, structura de rezistenţă, pereţii perimetrali şi
despărţitori dintre proprietăţi şi/sau spaţiile comune, acoperişul, terasele, scările şi casa
scărilor, holurile, pivniţele şi subsolurile necompartimentate, rezervoarele de apă,
centralele termice proprii şi acesnsoarele;
• instalaţiile de apă şi canalizare, electrice, de telecomunicaţii, de încălzire şi de gaze de
la branşament/racord până la punctul de distribuţie către părţile aflate în proprietate
exclusivă, canalele pluviale, paratrăsnetele, antenele colective, precum şi alte asemenea
părţi;
• coşurile de fum şi de aerisire, precum şi spaţiile pentru spălătorii şi uscătorii sunt
considerate părţi comune exclusiv pentru coproprietarii care utilizează aceste utilităţi în
conformitate cu proiectul clădirii.
Asociaţia de proprietari are drept scop administrarea şi gestionarea proprietăţii comune
care, pe lângă drepturi, impune obligaţii pentru toţi proprietarii.

40. Coproprietatea fortata asupra despartirilor comune.

O altă categorie de bunuri care pot să formeze obiect al coproprietăţii forţate o reprezintă
despăţiturile comune între două bunuri imobile. Sunt despăţituri commune:
- zidul comun
- şanţul comun
- gardul comun.
41. Partajul :
Partajul este operaţia juridică prin care se pune capăt stării de coproprietate, în sensul că
bunul sau bunurile stăpânite în comun sunt împărţite materialmente între copărtaşi,
fiecare dintre aceştia devenind proprietarul exclusiv asupra unui anume bun sau părţi
materiale din bunurile dintre cele ce formau obiectul coproprietăţii.
Partajul este de două feluri:
1. partaj voluntar sau conventional - reprezinta acordul de vointa exprimat de toti
coproprietarii in sensul incetarii proprietatii comune.
2. partaj judiciar – se realizeaza de catre instanta de judecata.
Fiecare coproprietar are dreptul de a cere partajul. Partajul poate fi suspendat, dar durata
suspendării este diferită. Actiunea de partaj este imprescriptibila.
Noul Cod civil prevede că partajul se va face în unul dintre următoarele moduri:
a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor
coproprietari, la cererea acestora;
b) vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la
licitaţie publică, în condiţiile legii, şi distribuirea preţului către coproprietari proporţional
cu cota – parte a ficecăruia dintre ei.

42. Proprietatea comuna in devalmasie

Acea formă a dreptului de proprietate comună caracterizată prin faptul că titularii săi nu
au determinată cota-parte ideală din dreptul de proprietate asupra unor bunuri
nefracţionate în materialitatea lor, bunul aparţinând deopotrivă tuturor coproprietarilor.
Art. 667. Proprietatea comuna in devalmasie. Exista proprietate in devalmasie atunci
cand, prin efectul legii sau in temeiul unui act juridic, dreptul de proprietate apartine
concomitent mai multor persoane fara ca vreuna dintre acestea sa fie titularul unei cote-
parti determinate din dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor comune.
În actualul cadru legislativ există un singur caz de proprietate devălmaşă, cea aparţinând
soţilor.
In noul Cod Civil s-a prevăzut că schimbarea destinaţiei bunului comun nu se poate face
decât prin acordul soţilor. Actele de instrainare a bunurilor se pot face cu acordul sotilor.
Proprietatea comună în devălmăşie încetează, odată cu încetarea comunităţii
matrimoniale care are loc la încetarea căsătoriei .

43. Proprietatea periodica

Proprietatea periodică este definită ca fiind o modalitate a dreptului de proprietate în
cadrul căreia fiecare titular exercită în nume propriu şi în interes propriu prerogativele
dreptului său de proprietate pe perioade determinate, care se repetă succesiv şi perpetuu,
la intervale regulate, presupunând cel puţin doi titulari care pot fi persoane fizice sau
juridice, inclusiv statul.
Proprietatea periodică încetează prin radiere din cartea funciară.
Exemplu: Proprietatea periodică, ca o nouă modalitate juridică a dreptului de proprietate,
a apărut în dreptul nostru pe la jumătatea deceniului trecut, când Regia Autonomă
„Loteria Naţională” a creat un nou tip de loz în plic, „ Vila de Aur”, în sistemul time
sharing. Acest sistem constituie în persoana celui care câştigă un drept de proprietate
imobiliară pentru o săptămână pe an având ca obiect un apartament de trei camere,
mobilat şi dotat cu aparatură electronică şi electrocasnică, situat într-o vilă din Poiana
Soarelui (Braşov). Titularul dreptului de proprietate exercită, în mod exclusiv, timp de 7
zile pe an atributele dreptului de proprietate şi tot pentru aceeaşi perioadă poate să
transmită dreptul său prin acte de vânzare sau locaţiune şi chiar acte pentru cauză de
moarte.

44. Caracterele juridice ale dreptului de superficie

Dreptul de superficie este un drept real principal, dezmembramant al dreptului de
proprietate asupra unui teren, care consta in dreptul de proprietate pe care il are o
persoana, denumita superficiar, asupra constructiilor, plantatiilor sau altor lucrari aflate
pe terenul proprietatea altei personae, precum si dreptul de folosinta pe care il dobandeste
superficiarul asupra acelui teren.
Caracterele juridice ale dreptului de superficie:
1. drept real imobiliar – poate avea ca obiect munai constructiile, plantatiile sau
lucrari atasate la sol; implica si dreptul de folosinta asupra terenului pe care sunt
situate aceste imobile.
2. drept perpetuu - în sensul că durează atâta vreme cât există constructia,
amplasată pe terenul proprietatea altei persoane, fără a se stinge prin
neîntrebuintare.
3. drept imprescriptibil, în sensul că actiunea în revendicare poate fi exercitată de
superficiar atâta vreme cât dreptul există
4. nu poate înceta pe calea iesirii din indiviziune, deoarece dreptul superficiarului si
dreptul proprietarului terenului nu se află în indiviziune.
5. poate fi integral daca priveste toate constructiile, lucrarile sau plantatiile de pe un
teren, sau partial daca se refera numai la anumite imobile de pe teren. Exista
pareri contrare asupra acestui caracter.

45. Dobandirea dreptului de superficie

Dobandirea dreptului de superficie, potrivit reglementarii din noul Cod civil, se poate
face prin act juridic (act unilateral, precum testamentul, sau conventie), precum si prin
uzucapiune sau prin alt mod prevazut de lege . In toate cazurile se aplica dispozitiile
privind cartea funciara.
Prin conventie, dreptul de superficie se constituie cand proprietarul unui teren convine cu
o alta persoana ca acesta din urma sa amplaseze pe terenul sau o constructie, o lucrare sau
o plantatie.
Prin legat, dreptul de superficie se dobandeste in ipoteza in care tertatorul lasa
proprietatea terenului unui legatar si proprietatea constructiei sau plantatiei altui legatar.
Prin concesiune, dreptul de superficie se constituie asupra unor terenuri din domeniul
privat al statului sau unitatilor administrativ teritoriale ce pot fi cesionate in scopul
efectuarii unor constructii.
In temeiul legii, dreptul de superficie se dobandeste atunci cand sotii construiesc pe
terenul bun propriu al unui dintre soti. Pe acest teren se va constitui un drept de superficie
al carui titular va fi celalalt sot (neproprietar al terenului).
46. Intinderea si exercitarea dreptului de superficie
Dreptul de superficie se exercita in limitele si in conditiile actului constitutiv. In lipsa
unei stipulatii contrare, exercitarea dreptului de superficie este delimitata de suprafata de
teren pe care urmeaza sa se construiasca si de cea necesara exploatarii constructiei sau,
dupa caz, de suprafata de teren aferenta si de cea necesara exploatarii constructiei
edificate.(art. 695 alin. 1. Noul Cod Civil).
Prevederi speciale privesc interdictia modificarii constructiei de catre titularul dreptului
de superficie, acesta avand obligatia, in cazul reconstruirii, sa respecte forma initiala. In
cazul nerespectarii acestor dispozitii, proprietarul terenului poate sa ceara, in termen de
trei ani, incetarea superficiei sau repunerea in situatia anterioara.

47. Dreptul de superficie: Aparare . Incetarea superficiei si efectele sale.

Dreptul de superficie poate fi aparat prin actiunea confesorie de superficie, actiune ce
poate fi intentata impotriva oricarei persoane chiar si impotriva proprietarului terenului,
daca ea impiedica exercitarea dreptului. Dreptul la actiune este imprescriptibil.
Incetarea superficiei : Dreptul de superficie se stinge prin radierea din cartea funciara
pentru una dintre urmatoarele cauze:
1. la expirarea termenului;
2. prin consolidare, daca terenul si constructia devin proprietatea uneia si aceleiasi
persoane;
3. prin pieirea constructiei, daca exista o stipulatie expresa in acest sens;
4. in alte moduri prevazute de lege .
Efectele incetarii: In lipsa unei stipulatii contrare, proprietarul terenului devine
proprietarul constructiei edificate de superficiar, prin accesiune, cu obligatia de a plati
constructia la valoarea de circulatie de la data expirarii termenului. Exista si posibilitatea,
in cazul in care constructia are o valoare mult mai mare decat terenul, ca proprietarul
terenului sa-l oblige pe superficiar sa cumpere terenul la valoarea de piata.

48. Caracterele juridice ale dreptului de uzufruct

Definit ca fiind dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia,
întocmai ca însusi proprietarul lor, însă cu îndatorirea de a le conserva substanta. Orice
bunuri mobile si imobile, corporale ori incorporale.Nu pot face obiectul dreptului de
uzufruct bunurile din domeniul public. Uzufructuarul are dreptul de se a folosi de bun,
Proprietarul bunului denumit nud proprietar este cel care va avea doar dreptul de
dispozitie,
Caractere juridice:
1. Uzufructul este un drept real, fiind opozabil erga omnes, inclusiv proprietarului, iar
cand obiectul sau reprezinta bunuri corporale, confera titularului sau dreptul de urmarire
si de preferinta.
2. Uzufructul este un drept temporar inceteaza la data stabilita de parti sau in lipsa unui
termen la moartea uzufructuarului. Pentru persoane juridice durata maxima este de 30
ani.
3. Uzufructul este un drept de folosintă, deoarece uzufructuarul poseda lucrul si ii
culege roadele.
 4. Uzufructul este mobiliar sau imobiliar, se poate constitui nu numai asupra unui lucru
ci şi asupra unui drept.
5. Este un drept incesibil :nu poate fi transmis prin acte şi fapte juridice între vii ori
pentru cauzã de moarte.

49. Drepturile nudului proprietar:

1. Dreptul de a dispune de lucru, dar cu respectarea prerogativelor ce revin
uzufructuarului. Va putea sa instraineze nuda proprietate, dar noul titular nu va putea a
intre in folosinta lucrului sau a dreptului decat dupa incetarea uzufructului.
Nudul proprietar poate sa greveze bunul cu sarcini reale, dar acestea nu se vor putea
intinde asupra deplinei proprietati decat dupa stingerea uzufructului.
2. Sa-si insuseasca productele lucrului, deoarece consumand substanta lucrului,
productele, spre deosebire de fructe, nu se cuvin uzufructuarului.
3. Sa exercite in justitie toate actiunile prin care isi apara dreptul de proprietate.
4. Obligatiile mentionate ale uzufructuarului devin, in raporturile juridice, drepturi de
creanta ale nudului proprietar. Astfel sunt, de exemplu, dreptul de a cere intocmirea
inventarului, conservarea lucrului, efectuarea reparatiilor de intretinere, dreptul de a
cere despagubiri, dreptul de a cere restituirea lucrului si altele asemenea.

50. Obligatiile nudului proprietar:

1. Obligatia de a-l garanta pe uzufructuar impotriva evictiunii in cazul in care
obligatia de garantie rezulta din natura uzufructului (cu titlu oneros), precum si in cazul
in care aceasta obligatie a fost asumata prin actul de constituire a uzufructului.
Trebuie sa asigure uzufructuarului posesia utila si linistita a lucrului.
2. Obligatia de a nu-l stanjeni pe uzufructuar in exercitiul drepturilor sale.

51. Drepturile uzufructuarului

1. Uzufructuarul are dreptul de a cere predarea in folosinta a bunului.
2. Dreptul de a folosi bunul si de a-i culege fructele.
Dreptul de folosinta ii confera uzufructuarului dreptul sa efectueze acte de conservare, de
administrare si acte de dispozitie materiala asupra bunului (fara a cere despagubiri
nudului proprietar pentru imbunatatirile aduse).
Uzufructuarul are dreptul de a se bucura de fructele generate de bunul asupra caruia s-a
constituit uzufructul fie ele naturale, industriale sau civile.
3. Dreptul de a-si exercita prerogativele atribuite de obtinerea uzufructului, in mod
direct si nemijlocit sau prin intermediul unei persoane. Sunt include: dreptul de cesiune a
uzufructului, de a inchiria sau, dupa caz, de a arenda bunul primit in usufruct.
4. Dreptul de a folosi actiunile posesorii pentru apararea uzufructului.

52. Obligatiile uzufructuarului

Inainte ca uzufructuarul sa intre in posesia si folosinta bunului:
1. Obligatia de a inventaria bunurile mobile si de a constata starea in care se afla
imobilele printr-un process verbal de constatare, cu scopul de a stabili obiectul
uzufructului si intinderea obligatiei de restituire a uzufructuarului.
2. Obligatia de a duce cautiune, se face prin gasirea si darea unei cautiuni propriu-zise
(persoana care se oblige alaturi de uzufructuar sa raspunda in caz de insolvabilitate a
acestuia), fie prin constituirea unei garantii reale, sub forma gajului sau ipotecii.
In timpul exercitarii dreptului de usufruct:
1. Obligatia de a se folosi de bunuri ca un bun proprietar, prin efectuarea de reparatii de
intretinere a acestuia, cu precizarea ca reparatiile importante sunt realizate de nudul
proprietar.
2. Sa aduca la cunostinta proprietarului orice incalcari sau uzurpari ale dreptului
acestuia
3. De a respecta destinatia data bunurilor de nudul proprietar
4. Sa suporte anumite cheltuieli si sarcini ale lucrului, precum plata taxelor impozitelor,
cheltuielilor pentru obtinerea recoltelor.
La incetarea uzufructului:
1. Sa restituie bunul care a facut obiectul uzufructului, in natura si in starea in care se
gasea la momentul constituirii uzufructului.
2. De a despagubi pe nudul proprietar in caz de pieire sau deteriorare din culpa a
bunului.
3. Sa restituie bunuri de aceeasi cantitate, calitate si valoare, sau, dupa caz, echivalentul
banesc in cazul in care obiectul uzufructului au fost bunuri consumptibile.

53. Stingerea uzufructului:

1. Moartea sau, dupa caz, incetarea personalitatii juridice a uzufructuarului;
2. Expirarea termenului pentru care a fost constituit uzufructul;
3. Consolidarea (cand una si aceeasi persoana dobandeste atat calitatea de proprietar cat
si pe aceea de uzufructuar);
4. Renuntarea uzufructuarului, fie in mod unilateral, fie conventional;
5. Neuzul timp de 10 de ani pentru bunuri imobile, iar in cazul creantelor, 2 ani sau
prescriptia extinctiva;
6. Uzucapiunea sau prescriptia achizitiva in favoarea unui tert;
7. Pieirea totala a lucrului supus uzufructului;
8. Abuzul de folosinta;
9. Rezolvirea, revocarea sau anularea titlului prin care s-a constituit uzufructul sau a
dreptului celui ce a constituit uzufructul;
10. Exproprierea imobilului.

54. Dreptul de uz
Dreptul de uz este un drept real, dezmembramant al dreptului de proprietate, conform
caruia titularul sau, denumit uzuar, are posibilitatea de a exercita atributele posesiei si
folosintei asupra unui bun imobil sau mobil al altei persoane, dar numai in masura
necesara acoperirii nevoii personale si ale familiei sale.
Titularul dreptului de uz nu poate fi decat o persoana fizica. Acest drept are caracter strict
personal si nu poate fi cedat, inchiriat sau grevat de sarcini. Nici fructele care exced
nevoilor titularului si familiei sale nu pot fi instrainate si nici urmarite de creditorii
uzuarului.

55. Caracterele juridice ale dreptului de servitude

Servitutea este sarcina care greveaza un imobil pentru uzul sau utilitatea imobilului unui
alt proprietar. De regula, servitutea presupune doua imobile apartinand unor proprietari
diferiti, dintre care unul (dintre imobile) este fondul dominant, iar cel care ``suporta
servitutea`` este fondul aservit.
Caractere juridice:
1. Servitutea este un drept real principal derivat asupra lucrului altuia constituind
un dezmembrământ al dreptului de proprietate;
2. Servitutea presupune două bunuri imobile, prin natura lor, apartinând unor
proprietari diferiti
3. Servitutea este întotdeauna un drept imobiliar
4. Servitutea este un accesoriu a fondului dominant si o sarcina impusa fondului
aservit. Servitutea urmeaza soarta fondului dominant, ceea ce inseamna ca nu poate sa
fie instrainata, ipotecata sau urmarita decat odata cu fondul caruia profita.
5. Servitutea are un caracter perpetuu, fiind determinat de perpetuitatea dreptului de
proprietate a fondului dominant.
6. Servitutea este indivizibilă, ceea ce insseamna ca ea greveaza fondul aservit si profita
intregului fondul dominant.

56.Exercitarea dreptului de servitute

Drepturile si obligatiile ce revin proprietarului fondului dominant si celui al fondului
aservit formeaza exercitarea dreptului de servitude.
Drepturile proprietarului fondului dominant
1. Sa exercite servitutea in toata intinderea prevazuta de lege sau de titlul sau;
2. Sa faca toate lucrarile neceare existentei si conservarii servitutii, inclusiv pe terenul ce
constituie fondul aservit;
3. Sa i se acorde mijloacele necesare utilizarii servitutii.
Obligatiile proprietarului fondului dominant:
1. Sa exercite servitutea numai in limitele prevazute de lege sau de titlul sau;
2. Sa nu modifice caracterul servitutii;
3. Sa nu schimbe locul de exercitare a trecerii stabilit prin actul de constituire a servitutii;
4. Sa nu utilizeze servitutea in alt scop decat acela pentru care i-a fost recunoscuta
servitutea;
5. Sa nu faca nimic de natura a agrava situatia fondului aservit.
Drepturile proprietarului fondului aservit:
1. Sa instraineze sau sa greveze cu sarcini reale bunul asupra caruia poarta servitutea, fara
sa aduca atingere exercitiului dreptului de servitute;
2. Sa pretinda despagubiri pentru prejudiciul adus de exercitarea abuziva a dreptului de
servitute;
3. Sa ofere proprietarului fondului dominant un alt loc asupra caruia sa poarte servitutea,
daca aceasta a devenit prea impovaratoare pentru el;
4. Sa renunte la fondul sau in favoarea proprietarului fondului dominant pentru a renunta
la suportarea cheltuielilor necesare pentru pastrarea si exercitarea servitutii asumate prin
titlu.
Obligatiile proprietarului fondului aservit:
1. De a nu face nimic de natura a stanjeni exercitarea servitutii;
2. De a efectua lucrarile necesare exercitarii si intretinerii servitutii daca s-a obligat
astfel.

57. Stingerea servitutiilor

Servitutile se sting pe cale principala prin radierea lor din cartea funciara pentru una
dintre urmatoarele cauze:
Cauze generale
1. Pieirea fondului aservit
2. Renuntarea la exercitiul servitutii de catre titularul ei, respective al fondului dominant
3. Revocarea, rezolutiunea sau anularea dreptului celui care a constituit servitutea sau
titlului constitutiv
4. Ajungerea la termen
Cauze speciale:
1. Imposibilitatea materiala a exercitarii servitutii
2. Confuziunea, consolidarea, atunci cand ambele fonduri ajung sa aiba acelasi proprietar;
3. Neuzul sau prescriptia extinctiva (30 ani)
4. Exproprierea unui imobil.

58. Domeniul de aplicare a posesiei

Definita ca detinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitata de noi insine sau de
altul in numele nostru.
Posesia se aplică numai drepturilor reale nu si drepturilor de creantă.
Pot forma obiectul posesiei numai bunurile susceptibile de exercitarea unui drept real
asupra lor. Aceasta înseamnă că posesia are ca obiect numai bunuri corporale, individual
determinate, aflate în circuitul civil.
Nu se poate exercita posesia asupra:
1. Bunurile comune: apa marii, ape curgatoare, aerul;
2. Bunurile din domeniul public ale statului sau unitatilor administrative teritoriale;
3. Universalitatilor de bunuri: mostenirile, fondurile de comert.

59.Elementele constitutive ale posesiei:

În structura sa posesia este alcătuiră din două elemente constitutive:
1. un element material - corpus ce presupune un contact direct cu lucrul, concretizat in
acte materiale sau juridice;
2. un element psihologic- animus ce consta in intentia celui ce stapaneste bunul de a
efectua aceasta stapanire pentru sine. Lipsa acestui element psihologic specific
echivaleaza cu lipsa calitatii de posesor.

60. Dobandirea si incetarea posesiei :

Dobândirea posesiei . Pentru a fi dobândită posesia este necesar să fie întrunite ambele
sale elemente constitutive. Elementul intentional animus trebuie sa existe in persoana
celui care pretinde ca poseda, pe cand elemental material corpus se poate exercita si
printr-o alta persoana.
Incetarea posesiei: Posesia se pierde dacă ambele elemente sau cel putin unul dintre cele
două elemente constitutive ale acesteia dispar.
Cazurile de disparitie a elementului material sunt pieirea bunului sau trecerea bunului în
stăpânirea altui posesor.
Cazurile de incetare a ambelor elemente constitutive ale posesiei apar in ipoteza in care
posesorul instraineaza sau abandoneaza bunul.

61. Posesia si detentia precara

Detentia presupune puterea materiala asupra unui bun, fara intentia de a-l poseda, ci
numai de a-l detine. Detentorul poseda pentru altul. In cazul detentiei exista corpus, dar
nu exista animus.

62. Viciile posesiei; discontinuitatea, violenta, clandestinitatea, echivocul

Discontinuitatea : posesia este discontinuă când posesorul o exercită în mod neregulat,
cu intermitente anormale.
Caractere juridice:
1. este un viciu temporar , care încetează în momentul în care poesorul incepe posesia
ulita.
2. este un viciu absolut, poate fi invocat de orice persoană care justifică un interes
legitim;
3. este un viciu întâlnit în cazul posesiei imobilelor.
Violenta: cand posesia este fundamentata pe acte de violenta ori este conservata prin
asemenea acte. Poate fi activa cand posesorul intra in posesia bunului prin acte de
violenta sau pasiva cand posesorul raspunde la actele de violenta pentru apararea
posesiei.
Caractere juridice:
1. este un viciu temporar, posesia redevine utilă din momentul în care încetează
violenta;
2. este un viciu relativ , poate fi invocat doar de către persoana împotriva căreia s-a
exercitat violenta;
3. priveşte atât posesia bunurilor imobile cât şi bunurile mobile.
Clandestinitate : cand posesorul o exercita pe ascuns de adversarul sau, astfel incat
acesta este lipsit de posibilitatea de a o cunoaste. Nu face cunoscuta posesia in mod
public.
Caractere juridice:
1. este un viciu temporar, încetând imediat ce posesia a devenit publică;
2. este un viciu relativ, poate fi invocată numai de către cel fată de care posesia s-a
exercitat pe ascuns;
3. priveşte doar bunurile mobile, mai uşor de ascuns.
Echivocul: echivocul priveşte situatia în care nu se cunoaşte dacă posesorul are sau nu
elementul intentional, animus (elementul psihologic).
Caractere juridice:
1. este un viciu temporar, încetând în momentul în care există convingerea că posesorul
întruneşte şi elementul animus;
2. este un viciu relativ, putând fi invocat doar de către ceilalti coposesori, nu şi de către
terti;
3. apare atât în cazul posesiei imobilelor , cât şi al mobilelor.

63. Efectele posesiei

1. posesia creează o prezumtie de proprietate;
2. posesorul de bună-credintă dobândeste fructele lucrului asupra căruia se exercită
posesia;(conditia de buna credinta nu trebuie dovedita)
3. posesia este apărată prin actiunile posesorii;
4. posesia dobandita prin uzucapiune determina dobandirea de catre popesor a dreptului
de proprietate asupra bunului posedat.

64. Prezumtia de proprietate, efect al posesiei

Orice posesor al unui bun este în aparentă proprietarul său. Prin urmare, până la proba
contrară posesorul este prezumat a fi proprietarul bunului care-l posedă.
Prezumtia de proprietate ce operează în favoarea posesorului poate fi absolută sau
relativa. Atunci când se exercită, cu bună-credintă, asupra unui bun mobil, în favoarea
posesorului operează o prezumtie absolută. In cazul bunurilor imobile, prezumtia de
proprietate este relativă deoarece poate fi răsturnată prin probă contrară.
Prezumtia inceteaza in momentul in care se face dovada ca posesorul este de rea-credinta.

65.Dobandirea fructelor prin posesia de buna-credinta. – efect al posesiei

Dreptul proprietarului de a culege fructele în proprietate constituie un element al
atributului de folosintă care intră în alcătuirea continutului juridic al dreptului de
proprietate.
Prin fruct intelegem produsele periodice ale unui bun care prin obtinerea lor si precepere
nu se altereaza sau consuma substanta bunului respectiv.Fructele pot fi naturale,
industriale si civile.
Pentru ca posesorul să poată culege fructele în proprietate, este necesară o singură
conditie, să fie de bună–credintă. (posesia sa se intemeiaza pe un titlu translativ de
proprietate ale carui vicii nu-i sunt cunoscute)
Posesorul de rea credinta va restitui toate fructele pe care le-a cules si pe acelea pe care
nu le-a perceput din propria-i neglijenta din momentul intrarii sale in posesie, fructe pe
care proprietarul le-ar fi cules daca ar fi intrat in posesie.
66. Protejarea posesiei prin actiunii posesorii:
Actiunile posesorii sunt acele actiuni în justitie prin care posesorul urmăreşte să - şi
apere posesia împotriva oricăror tulburări sau să redobândească posesia atunci când a
pierdut-o.
Caractere juridice:
1. Actiunile posesorii sunt actiuni reale deoarece pot fi introduse împotriva oricărei
persoane care, prin faptele sale, tulbură exercitarea paşnică a posesiei sau l-a
deposedat pe posesor de bunul său.
2. Actiunile posesorii sunt actiuni imobiliare. Prin urmare, ele pot fi exercitate
numai pentru apărarea posesiei asupra imobilelor.
Feluri de actiuni posesorii:
1. actiunea posesorie generală,denumită în complângere, intervine folosita pentru
incetarea oricarei tulburari a posesiei ( in afara de cea prin violenta), de natura a
impiedica exercitiul liber si efectele juridice ale acesteia.
Conditiile aplicarii:
- sa nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare;
- reclamantul sa faca dovada ca, inainte de tulburare sau deposedare, a posedat bunul cel
putin un an;
- posesia reclamantului sa fie utila, adica neviciata.
2. actiunea posesorie specială, denumita în reintegrare, utilizata pentru apararea
posesiei numai atunci cand a fost tulburata sau deposedata prin violenta.
Conditiile aplicarii:
- tulburarea sau deposedarea sa se fi produs prin violenta;
- sa nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare.
Actiunile posesorii se pot efectua de orice persoana care poseda un bun imobil.

67. Conventia, mod de dobandire a dreptului de proprietate si a altor drepturi reale.

Conventia sau contractul: Contractul este acordul de voinţă realizat între două sau mai
multe persoane, cu intenţia de a produce efecte juridice.
Contracte prin care se transmite un drept de proprietate sau se constituie un anumit drept
real: vânzarea-cumpărarea, schimbul, donaţia şi renta viager. Este cel mai important mod
de dobandire a dreptului de proprietate.
Conventia este constitutiva sau translativa de drepturi reale, riscurile trec de la
transmitator la dobanditor chiar daca nu i s-a facut traditiunea bunului.

68. Traditiunea (predarea materiala)

Traditiunea este acel mod de dobandire a dreptului de proprietate care consta in
predarea materiala a bunului de la transmitator la dobanditor . Traditiunea opereaza
numai in cazul darurilor manual (donatii curente ce au ca obiect bunuri de mica
importanta) si a titlurilor de valoare la purtator.
Darul manual reprezinta o categorie speciala de donatie pentru validitatea careia se cer
doua elemente:
1. acordul de vointa pentru a transfera si dobandi un drept cu titlu gratuit;
2. traditiunea, predarea efectiva si reala a bunului daruit.
69. Ocupatiunea
Ocupatiunea este acel mod de dobandire a dreptului de proprietate ce consta in luare a in
posesie a unor bunuri care nu sunt cuprinse in patrimonial nimanui, deci a unui bun fara
stapan. Se pot dobandi prin ocupatiune anumite bunuri comune: apa de baut de la izvoare
naturale, plantele medicinale, vanatul sau pestele dobandite legal.
Insa ocupatiunea are o arie restransa de aplicare, deoarece toate averile ramase fara
stapan sunt ale domeniului public, bunurile fara stapan sunt ale statului.

70. Accesiunea imobiliara naturala

Definitie : mod de dobandire a dreptului de proprietate constand in incorporarea unui
lucru mai putin important intr-un lucru mai important, si daca cele doua lucruri au
apartinut unor proprietari diferiti, proprietarul lucrului mai important dobandeste dreptul
de proprietate a bunului mai putin important. In anumite conditii proprietarul lucrului
incorporat are dreptul sa primeasca despagubiri. Pot fi imobiliare ( natural si artificiale) si
mobiliare.
Accesiunea imobiliara naturala: este consecinta unui fenomen natural, se relizeaza fara
interventia omului, cel putin bunul principal fiind imobil.
Cazuri de accesiune imobiliara naturala:
1. aluviunile – cresterile de pamant care se aduna succesiv, pe nesimtite, la malurile
raurilor sau fluviilor.
2. avulsiunile – adaugarea la pamantul unui proprietar a unei parti rupta din pamantul
altui proprietar si care poate fi recunoscuta.
3. insulele si prundisurile – se formeaza pe rauri si apartin proprietarului pe a carui teren
s-au format.
4. accesiunea animalelor – se aplica numai pentru porumbei sau albine.

71. Accesiunea imobiliara artificiala

Presupune interventia omului. Presupune edificarea unei constructii de o persoana pe un
teren proprietatea altei persoane. De aici decurg si obligatiile celui care a genera-o sa
plateasca despagubiri celui in dedtrimetul caruia opereaza accesnsiunea.
Cazuri de accesiune imobiliara artificiala:
1. Constructia sau plantatia facuta de proprietar pe terenul sau, dar cu materialele altcuiva
2. Constructia sau plantatia facuta de o persoana, cu materialele sale, dar pe terenul
altcuiva.

72. Accensiunea imobiliara artificiala. Realizarea lucrarii cu materialele altuia

Proprietarul terenului devine prin accesiune si proprietarul lucarilor incorporate executate
cu materialele altuia. Proprietarul terenului care a construit sau plantat folosind
materialele altei persoane, este obligat să plătească valoarea materialelor folosite şi dacă
este cazul şi daune-interese.
La rândul său, proprietarul materialelor nu are dreptul de a ridica materialele folosite la
efectuarea lucrărilor, chiar dacă era proprietarul acestora.
Aceasta înseamnă că proprietarul terenului devine prin accesiune şi proprietar al
construcţiei sau plantaţiei pe care le-a ridicat cu acele materiale străine, iar proprietarul
materialelor nu are dreptul să le revendice sau să le ridice.
Proprietarul terenului va fi obligat la plata contravalorii materialelor, la valoarea reală a
acestora de la data plăţii şi nu de la data când ele au fost încorporate.

73. Accensiunea imobiliara artificiala. Realizarea unei lucrari autonome cu caracter

durabil asupra imobilului altuia
Prin accesiune proprietarul imobilului devine prorietar asupra lucrarii cu obligatia sa-l
despagubeasca pe constructor pe temeiul imbogatirii fara justa cauza. Aceste dispozitii nu
se pot aplica decat in cazul constructiilor noi, nu si in cazurile in care este vorba de
realizarea unor reparatii sau imbunatatiri aduse unui imbobil deja existent.
Regimul aplicat constructorului difera de modul in care acesta a fost de buna sau rea
credinta.
Constructor de rea- credinta (stia ca terenul/ constructia apartine altcuiva): proprietarul
poate sa accepte accensiunea cu obligatia de a despagubi constructorul sau sa refuse
accesiunea si sa-l oblige pe constructor sa procedeze la desfiintarea constructiei.
Constructor de buna - credinta (constructorul nu stia ca imobilul / terenul este a
altcuiva); proprietarul este obligat sa plateasca constructorului contravaloarea
materialelor si a muncii presate sau sa plateasca o suma egala cu cresterea valorii
fondului ca urmare a ridicarii constructiei.

74. Accesiunea imobiliara artificiala. Realizarea unei lucrari adaugate cu caracter

durabil asupra imobilului altuia
Prin accesiune proprietarul imobilului devine prorietar asupra lucrarii cu obligatia sa-l
despagubeasca pe constructor pe temeiul imbogatirii fara justa cauza. Aceste dispozitii nu
se pot aplica decat in cazul constructiilor noi, nu si in cazurile in care este vorba de
realizarea unor reparatii sau imbunatatiri aduse unui imobil deja existent.
Regimul aplicat constructorului difera de modul in care acesta a fost de buna sau rea
credinta.
Constructor de rea- credinta (stia ca terenul/ constructia apartine altcuiva): proprietarul
poate sa accepte accensiunea cu obligatia de a despagubi constructorul sau sa refuse
accesiunea si sa-l oblige pe constructor sa procedeze la desfiintarea constructiei.
Constructor de buna - credinta (constructorul nu stia ca imobilul / terenul este a
altcuiva); proprietarul este obligat sa plateasca constructorului contravaloarea
materialelor si a muncii presate sau sa plateasca o suma egala cu cresterea valorii
fondului ca urmare a ridicarii constructiei.

75. Accesiunea mobiliara . Notiune. Cazuri.

Accesiunea mobiliară reprezintă unirea a două bunuri mobile care aparţin unor
proprietari diferiţi sau confecţionarea sau obţinerea unui bun de către o persoană prin
munca sa, folosind materialele altuia. Proprietarul bunului mai valoros devine proprietar
si al celui mai putin important cu obligatia de a-l despagubi pe acesta
Cazuri:
1. Adjunctiunea : unirea a doua lucruri ce apartin la doi proprietari diferiti formand un
singur lucru, dar cele doua lucruri desi unite, raman distincte putand fi recunoscute, nu –
si pierd individualitatea. Bunul rezultat revine proprietarului lucrului principal acesta
avand obligatia de a-l despagubi pe celalalt cu pretul lucrului ce a fost unit cu cel
principal.
Se poate cere despartirea lucrurilor chiar daca duce la vatamarea lucrului unit. Ex:
montarea unei pietre pretioase pe o bijuterie, inramarea unui tablou.
2. Specificatiunea
Specificaţiunea constă în confecţionarea unui bun nou de către o persoană prin munca sa,
care prelucrează şi transformă un material aflat în proprietatea altei persoane.
a) Situatia in care materia prima este mai valoroasa decat munca depusa, bunul rezultat
ramane in posesia proprietarului materiei prime, cu despagubirea celuilalt;
b) Situatia in care munca depusa este mai valoroasa decat materia prima, bunul rezultat
ramane in posesia lucratorului cu despagubirea celuilalt cu pretul materiei prime.
3. Confuziunea
Confuziunea constă în unirea a două sau mai multor bunuri mobile având proprietari
diferiţi, în aşa fel încât se realizează un bun nou, bunurile iniţiale nemaiputând fi separate
şi individualizate.
Bun principal este considerat acela care este mai mare cantitativ sau valoric decât
celelalte. Proprietarul bunului principal va dobândi proprietatea bunului rezultat prin
confuziune, plătind însă celorlalţi proprietari preţul materiei fiecăruia.
Dacă aceste criterii nu se pot aplica, bunul care se obţine prin amestec va aparţine în
coproprietate, pe cote – părţi egale.

76. Uzucapiunea in reglementarea Codului civil de la 1864; Domenii de aplicare.

Uzucapiunea este un mod de dobandire a proprietatii sau a altor drepturi reale cu privire
la un lucru, prin posedarea neintrerupta a acestui lucru in tot timpul fixat de lege.( 30, 20,
10 ani).
Referitor la bunuri, domeniul de aplicare al uzucapiunii cuprinde numai bunurile
imobile care se află în circuitul civil. Astfel, bunurile proprietate publică nu pot forma
obiect al
uzucapiunii, deoarece aceste bunuri sunt imprescriptibile achizitiv.
Efect al posesiei, uzucapiunea se întemeiază pe existenţa unei posesii utile, adică
neafectată de nici unul dintre viciile acesteia.
Codul civil roman de la 1864 reglementeaza doua forme ale uzucapiunii:
1. una generala, de drept comun pentru implinirea careia nu este necesara decat o posesie
obisnuita exercitata pe durata a 30 de ani;
2. una speciala, pentru care termenul este redus la 10 pana la 20 de ani, avand in vedere
calitatile cerute posesiei, respectiv de a fi fost exercitata cu buna - credinta, in temeiul
unui just titlu.

77. Uzucapiunea în reglementarea Codului civil de la 1864: Uzucapiunea de 30 de

Ani
Denumită şi uzucapiunea lungă, uzucapiunea de 30 de ani prevede ca durată toate
acţiunile reale se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel ce invocă această prescripţie să
fie obligat a produce vreun titlu, şi fără să i se poată opune reaua – credinţă.
Efectul uzucapiunii se va produce dacă sunt îndeplinite, cumulativ, două condiţii:
– posesia să fie exercitată neîntrerupt, timp de 30 de ani;
– posesia să fie utilă, adică neviciată.
Cele două condiţii sunt necesare şi suficiente pentru a uzucapa, nefiind nevoie de
existenţa vreunui titlu, indiferent dacă posesorul este de bună sau rea credinţă.

78. Uzucapiunea în reglementarea Codului civil de la 1864: Uzucapiunea de 10

până la 20 de ani (notiunea, conditiile)
Cel ce câştigă cu bună – credinţă şi printr-o justă cauză un nemişcător determinat va
prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuieşte în raza
teritorială a tribunalului judeţean, unde se află nemişcătorul şi prin douăzeci de ani, dacă
locuieşte afară din acea rază teritorială.
Constituind o excepţie de la regula generală care este prescripţia de 30 de ani, justificarea
acestei forme de uzucapiune scurtă se regăseşte în intenţia de a privilegia, prin
reducerea termenului necesar prescripţiei achizitive, pe acei posesori care pot invoca în
favoarea lor, pe lângă condiţiile generale ale posesiei, şi un just titlu pe baza căruia au
intrat cu bună – credinţă în stăpânirea imobilului.
În ceea ce priveşte domeniul de aplicare, sub aspectul bunurilor care pot forma obiectul
său, uzucapiunea de 10 până la 20 de ani se aplică, în exclusivitate, la bunuri imobile
determinate.
Condiţii speciale de indeplinit:
1. posesia să se întemeieze pe just titlu;
2. posesia să fie de bună – credinţă;
3. posesia să se execute neîntrerupt, de la 10 la 20 de ani, după distincţiile cuprinse în
lege.

79. Uzucapiunea în reglementarea Codului civil de la 1864: Uzucapiunea de 10

până la 20 de ani (conditia justului titlu al posesiei)
Condiţia justului titlu se referă la posesorul care invocă uzucapiunea, nu şi la persoana
de la care acesta a dobândit bunul, fiind lipsit de relevanţă dacă acesta avea un titlu legal
sau a dispus fără nici un temei de un drept al altuia, cu excepţia cazului când uzucapantul
a cunoscut viciile titlului celui de la care a dobândit, situaţie în care este exclusă buna –
credinţă.
Justul titlu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
1. să nu emane de la adevăratul proprietar; în acest caz n-ar mai fi nevoie de uzucapiune,
deoarece actul juridic provenit de la proprietar este suficient prin el însuşi să transfere
dreptul de proprietate;
2. să aibă o existenţă reală: un titlu putativ, care există numai în imaginaţia posesorului
nu poate fi apt pentru uzucapiunea scurtă;
3. să cuprindă cu exactitate, în toată întinderea sa, bunul posedat şi care urmează să fie
uzucapat;
4. să aibă dată certă, deoarece altfel el este inopozabil terţilor, iar termenul de 10-20 de
ani începe să curgă de la data certă a justului titlu;
5. să existe şi să fie dovedit separat de buna credinţă; referitor la dovada justului titlu
precizăm că sunt aplicabile regulile generale de probă a actelor juridice, iar sarcina probei
incumbă uzucapantului, deoarece el este cel care invocă justul titlu în favoarea sa.

80. Uzucapiunea în reglementarea Codului civil de la 1864: Jonctiunea

posesiilor. Efectele uzucapiunii
Prin joncţiunea posesiilor se înţelege unirea posesiei uzucapantului cu intervalul de timp cât
posesia a fost exercitată de către autorul său, cu scopul de a dobândi dreptul de proprietate prin
prescripţie achizitivă.
Joncţiunea posesiilor este obligatorie, iar posesorul care înţelege s ă invoce în favoarea sa acest
beneficiu al legii are obligaţia să continue posesia autorului său, cu toate calit ăţile sau viciile
acesteia.
Pentru a opera joncţiunea posesiilor, se cer întrunite două condiţii cumulative:
1. se pot uni doar două sau mai multe posesii utile; ceea ce înseamn ă c ă nu se pot uni o deten ţie
precară cu o posesie utilă;
2. persoana care invocă joncţiunea posesiilor, posesorul actual, trebuie s ă fie un succesor în
drepturi al posesorului precedent.
Prin exercitarea unei posesii utile în termenul şi cu respectarea condi ţiilor enun ţate anterior,
posesorul devine titularul dreptului de proprietate asupra bunului posedat, cu efect retroactiv, în
sensul că uzucapantul este considerat proprietarul bunului nu din momentul când s-a împlinit
termenul de prescripţie achizitivă ori de la data pronunţării hot ărârii judec ătore şti prin care se
constată dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, ci din momentul când a intrat în
posesia bunului.
Uzucapiunea se poate invoca pe cale de acţiune, printr-o acţiune promovat ă de posesor prin care
acesta solicită instanţei de judecată să constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de
proprietate asupra bunului posedat, sau pe cale de excep ţie, prin invocarea uzucapiunii de
către pârâtul posesor în acţiunea în revendicare formulat ă de adev ăratul proprietar.

81. Uzucapiunea in reglementarea Noului Cod civil. Uzucapiunea extratabulara

Dreptul de proprietate asupra unui imobil si dezmembramintele sale pot fi inscrise in
cartea funciara, in temeiul uzucapiunii, in folosul celui care l-a posedat timp de 10 ani,
daca:
a) proprietarul inscris in cartea funciara a decedat ori, dupa caz, si-a incetat existenta;
b) a fost inscrisa in cartea funciara declaratia de renuntare la proprietate;
c) imobilul nu era inscris in nicio carte funciara.

82. Uzucapiunea in regementarea Noului Cod civil. Uzucapiunea tabulara

Drepturile celui care a fost inscris, fara cauza legitima, in cartea funciara, ca proprietar al
unui imobil sau titular al unui alt drept real, nu mai pot fi contestate cand cel inscris cu
buna-credinta a posedat imobilul timp de 5 ani dupa momentul inregistrarii cererii de
inscriere, daca posesia sa a fost neviciata. Este suficient ca buna-credinta sa existe in
momentul inregistrarii cererii de inscriere si in momentul intrarii in posesie.

83. Uzucapiunea mobiliara

- uzucapiunea mobiliara, in conditiile art. 939 C.civ. din 2009, poate fi invocata numai in
cazul in care posesia a inceput dupa intrarea in vigoare a Codului civil din 2009.

84. Actiunea in revendicare. Noţiunea si caracterele juridice.

Acţiunea în revendicare este acţiunea reală petitorie prin care reclamantul solicită
instanţei de judecată să-i recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat şi
să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.
Acţiunea în revendicare este o acţiune reală, petitorie şi imprescriptibilă.
1. acţiunea în revendicare este o acţiune reală. Acest caracter rezultă din faptul că ea
pune în discuţie existenţa dreptului de proprietate, care este un drept real, prin însăşi
natura sa, opozabil erga omnes;
2. acţiunea în revendicare este o acţiune petitorie prin care se apără dreptul de
proprietate, deosebindu-se de acţiunile posesorii prin care se apără posesia;
3. acţiunea în revendicare este imprescriptibilă sub aspect extinctiv, ceea ce înseamnă că
oricât timp nu ar fi exercitată, nu se stinge decât odată cu stingerea dreptului de
proprietate pe care îl însoţeşte şi îl apără. Acest caracter juridic al acţiunii în revendicare
decurge din caracterul perpetuu al dreptului de proprietate.

85. Acţiunea în revendicare. Condiţiile de exercitare

Condiţiile de exercitare a acţiunii în revendicare privesc titularul acţiunii şi bunurile ce
pot forma obiectul acesteia.
Titularul acţiunii în revendicare nu poate fi decât proprietarul exclusiv al bunului. Ca
element de noutate, spre deosebire de principiul unanimităţii consacrat de vechea
reglementare, în cazul coproprietăţii (proprietăţii pe cote-părţi), în orice acţiune privitoare
la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare, fiecare coproprietar poate sta
singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală.
Referitor la obiectul material al acţiunii în revendicare, acesta este constituit numai din
bunuri imobile sau mobile individual determinate, aflate în posesie nelegitimă a pârâtului.
Aceasta înseamnă că titularul acţiunii trebuie să dovedească nu numai dreptul de
proprietate, ci şi identitatea bunului revendicat.
Totodată, acţiunea în revendicare nu poate avea ca obiect bunuri incorporale, cu excepţia
titlurilor de purtător.

86. Acţiunea în revendicare imobiliară. Proba dreptului de proprietate

Reclamantul este acela care trebuie să facă dovada că este titularul dreptului de
proprietate asupra bunului revendicat.
Pârâtul posesor are o situaţie pasivă, deoarece în favoarea lui operează o prezumţie
relativă de proprietate dedusă din simplul fapt al posesiei.
Prin titlu în materia revendicării imobiliare se înţelege actul juridic, jurisdicţional sau
administrativ, cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate care dă naştere
unei prezumţii relative de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.
Această prezumţie este relativă, în sensul că ea conferă deţinătorului titlului
recunoaşterea dreptului său până la proba contrarie făcută de partea adversă, respectiv
pârâtul din proces.
Reclamantul trebuie să facă dovada că titlul pe care-l deţine emană de la adevăratul
proprietar, care la rândul său a dobândit de la un adevărat proprietar, şi aşa mai departe,
pe scara tuturor autorilor anteriori.

87. Acţiunea în revendicare mobiliară. Prezumţia de proprietate

Această regulă a fost definită în literatura de specialitate în sensul că posesia de bună
credinţă în materia bunurilor mobile valorează titlu de proprietate.
Astfel, spre deosebire de revendicarea imobiliară în care posesia instituie doar o
prezumţie relativă de proprietate, care poate fi răsturnată prin proba contrarie,
revendicarea bunurilor mobile, în majoritatea cazurilor devine imposibilă datorită
prezumţiei absolute de proprietate pe care o conferă posesia bunurilor mobile.

88. Efectele acţiunii în revendicare

Dacă acţiunea în revendicare a fost admisă, atunci instanţa de judecată recunoaşte dreptul
de proprietate reclamantului şi pe cale de consecinţă se produc următoarele efecte:
1. restituirea lucrului revendicat. Lucrul reintră în patrimoniul proprietarului liber de
orice sarcini/ În principiu, restituirea bunului se face în natură, iar atunci când acest lucru
nu mai este posibil ( bunul a pierit în mod fortuit sau din culpa posesorului) restituirea se
face prin echivalent, urmând a fi avută în vedere valoarea bunului.
2. restituirea fructelor. Posesorul de bună credinţă, adică cel care nu a cunoscut viciul
titlului său, va putea să reţină fructele percepute până la data introducerii acţiunii în
revendicare de către adevăratul proprietar. Posesorul de rea credinţă va fi obligat să
restituie toate fructele lucrului percepute sau nepercepute, ori valoarea acestora dacă le-a
consumat sau a neglijat să le perceapă.
3.restituirea cheltuielilor necesare şi utile efectuate de posesorul pârât cu lucrul pe
care trebuie să-l restituie.
Cheltuielile necesare sunt acea categorie de cheltuieli care constau în sumele de bani ori
munca depusă pentru conservarea bunului.
Cheltuielile utile sau ameliorările reprezintă suma de bani sau munca depusă pentru
sporirea valorii lucrului.
Cheltuielile voluptuarii sau de simplă plăcere, au caracter de lux sau de înfrumuseţare a
bunului, pe care posesorul le-a făcut pentru plăcerea lui personală şi care nu sporesc
valoarea lucrului. Aceste cheltuieli nu sunt datorate de proprietar.

89. Acţiunea în grăniţuire

Grăniţuirea este acţiunea reală prin care reclamantul solicită instanţei să determine, în
contradictoriu cu pârâtul, prin semen exterioare, întinderea proprietăţilor părţilor.
Acţiunea în grăniţuire poate fi exercitată atât în situaţia în care nu există semne vizibile
ale liniei de hotar, care trebuie să separe proprietăţile limitrofe, cât şi în situaţia în care,
deşi există între proprietăţile învecinate semne exterioare de delimitare, totuşi acestea
sunt controversate sau există îndoieli că ar fi amplasate pe traseul hotarului dintre
proprietăţi, stabilit prin voinţa părţilor sau pe cale judiciară.
Acţiunea în grăniţuire prezintă următoarele caractere juridice:
1. acţiune reală, deoarece se întemeiază pe dreptul de proprietate sau un alt drept real;
2. acţiune petitorie, deoarece are ca scop delimitarea proprietăţii limitrofe;
3. acţiune imobiliară, pentru că prin acţiunea în grăniţuire se apără drepturi reale
imobiliare;
4. imprescriptibilă, caracter care decurge din faptul că este o acţiune reală imobiliară;
5. declarativă de drepturi, întrucât tinde la reconstituirea limitelor reale între
proprietăţile învecinate.
90. Acţiunea negatorie
Acţiunea negatorie este acea acţiune reală prin care reclamantul cere instanţei de
judecată să stabilească că pârâtul nu are un anumit drept real, dezmembrământ al
dreptului de proprietate (uz, uzufruct, abitaţie, servitute sau superficie) asupra bunului
aflat în proprietatea sa şi, ca atare, să fie obligat să înceteze exercitarea sa nelegitimă.
Din definiţia prezentată rezultă că acţiunea negatorie prezintă următoarele caractere
juridice:
1. este o acţiune reală;
2. este o acţiune petitorie;
3. este o acţiune imprescriptibilă extinctiv, dar pârâtul poate invoca în apărarea sa
dobândirea dezmembrământului (dreptul de superficie, dreptul de uzufruct, dreptul de uz,
dreptul de abitaţie sau dreptul de servitute) prin uzucapiune.

91. Acţiunea confesorie

Acţiunea confesorie este acea acţiune reală prin care reclamantul cere instanţei de
judecată să stabilească, prin hotărârea ce va pronunţa, că el este titularul unui drept real,
dezmembrământ al dreptului de proprietate (uzufruct, uz, abitaţie, servitute, superficie),
asupra bunului altuia, şi să-l oblige pe pârât, care poate fi proprietarul sau o altă persoană,
să-i permită exercitarea lui deplină şi netulburată.
Obiectul acţiunii confesorii îl constituie obligarea pârâtului la recunoaşterea existenţei
unui drept real, dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra imobilului proprietatea
altei persoane, precum şi obligarea pârâtului la respectarea acestui drept.
Acţiunea confesorie este o acţiune reală, petitorie, deoarece în cadrul litigiului se
analizează existenţa sau inexistenţa dreptului real al reclamantului şi ea poate fi exercitată
în termen de 30 de ani.

92. Fiducia: Noţiunea, izvoarele si părţile contractului de fiducie.

Instituţie nou introdusă prin Codul Civil (articolele 773-791);
Fiducia este operaţiunea juridică prin care unul sau mai mulţi constituitori transferă
drepturi reale, drepturi de creanţă, garanţii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu
de asemenea drepturi, prezente ori viitoare, către unul sau mai mulţi fiduciari care le
exercită cu un scop determinat, în folosul unuia sau mai multor beneficiari.
Fiducia este stabilită expres prin lege sau prin contract încheiat în formă autentică.
- la încetarea contractului, masa patrimonială se transferă la beneficiar sau, în lipsa
acestuia, la constituitor.
Contractul de fiducie este lovit de nulitate absolută dacă prin el se realizează o liberalitate
indirectă în folosul beneficiarului.
Părţile contractului de fiducie:
1. constituitor – poate fi orice persoană fizică sau juridică;
2. fiduciar – numai instituţiile de credit, societăţile de investiţii şi de administrare a
investiţiilor, societăţile de servicii de investiţii financiare, societăţile de asigurare şi de
reasigurare, notarii publici, avocaţii.
3. beneficiarul fiduciei poate fi constituitorul, fiduciarul sau o terţă persoană.

93. Obligaţiile fiduciarului

Pentru prejudiciile cauzate prin actele de conservare sau administrare a masei
patrimoniale fiduciare, fiduciarul răspunde numai cu celelalte drepturi cuprinse în
patrimoniul său.

94. Administrarea bunurilor altuia: Noţiunea si formele de administrare

Noul Cod Civil introduce, pentru prima dată în dreptul românesc, şi reglementări
referitoare la administrarea bunurilor altei persoane, prin transpunerea prevederilor
cuprinse în Codul Civil din Quebec. Astfel, în lipsa unor prevederi legale exprese sau a
voinţei părţilor, instanţele judecătoreşti vor avea dreptul să analizeze condiţiile în care are
loc administrarea şi să determine regimul juridic aplicabil acesteia. Instanţele
judecătoreşti vor fi şi cele care vor determina remuneraţia la care administratorul este
îndreptăţit, în lipsa unei manifestări de voinţă în acest sens din partea beneficiarului,
întinderea obligaţiei de despăgubire şi de reparare a daunelor produse de către
administrator, precum şi oportunitatea înlocuirii administratorului.
Codul Civil reglementează două modalităţi de administrare a bunurilor altuia:
1. administrarea simplă, când administratorul trebuie să acţioneze în vederea
conservării bunurilor şi astfel încât acestea să fie folosite pentru destinaţia lor obişnuită,
2. administrarea deplină, când administratorul, pe lângă conservarea bunurilor ce îi sunt
încredinţate, are şi obligaţia de a le exploata într-un mod profitabil beneficiarului, astfel
încât să asigure sporirea patrimoniului acestuia.

95. Sistemele de publicitate imobiliară

Sistemele de publicitate imobiliară care funcţionează la noi în ţară sunt:
1. Sistemul de publicitate al registrelor de transcripţiuni si inscriptiuni, denumit şi
sistemul publicităţii personale, ce funcţionează în Vechiul Regat, întrucât evidenţa
transmisiunilor imobiliare se ţine pe numele proprietarilor, iar nu pe imobile;
2. Sistemul cărţilor funciare, denumit şi sistemul publicităţii reale, ce este aplicat în
Transilvania, Banat şi Bucovina;
3. Cărţile de publicitate imobiliară, conform Legii nr. 242/1947 pentru transformarea
cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate imobiliară, pentru unele localităţi din
fostul judeţ Ilfov unde s-au executat lucrări complete de cadastru funciar;
4. Cărţi de evidenţă funciară în unele localităţi din Transilvania în care cărţile funciare au
fost distruse, sustrase ori pierdute din cauza evenimentelor istorice;
5. Cărţile funciare centrale pentru căile ferate şi canaluri.

96. Publicitatea imobiliară: Sistemul Registrelor de transcripţiuni si inscripţiuni

Acest sistem este un sistem personal de publicitate a drepturilor reale imobiliare întrucât
registrele se ţin pe numele proprietarilor şi nu pe imobile. Aşadar, dacă se doreşte aflarea
situaţiei juridice a unui imobil de către o persoană interesată, aceasta se va putea stabili
numai dacă se vor afla proprietarii succesivi ai imobilului respectiv. Prin verificarea
numelor persoanelor în succesiunea lor se va putea afla ce drepturi s-au constituit,
transmis, sau stins, cu privire la acel imobil.
În ceea ce priveste felurile înregistrarii în sistemul de publicitate prin transcriptiuni si
inscriptiuni, acestea sunt transcrierea si înscrierea.
Registrul de transcriptiuni este acel registru în care se transcriu, adica se copiaza actele
juridice prin care se constituie si se transmit drepturi reale imobiliare: vânzare –
cumparare, donatie etc.
Registrul de inscriptiuni este acel registru în care se trec mentiuni cu privire la privilegii
si ipoteci.

97. Sistemul de publicitate imobiliară reglementat de Legea nr.7/1996

Prin Legea nr. 7/1996 s-au pus bazele unui sistem real si unic de publicitate imobiliară
pentru întreaga ţară, menit să înlocuiască cele trei sisteme de publicitate imobiliară
aplicabile în dreptul român actual.
Tinând seama de faptul că realizarea unui cadastru naţional este o problemă de viitor,
lucrările cadastrale neputând fi definitivate în acelasi timp în fiecare localitate sau judeţ,
Legea nr. 7/1996 prevede în mod corespunzător, o extindere treptată si progresivă a
noului sistem de publicitate bazat pe cărţile funciare; legea dispune întocmirea imediată a
cărţilor funciare pentru întreaga ţară, cu precizarea că este vorba de cărţi funciare care
cuprind înscrieri cu caracter nedefinitiv, până la punerea în aplicarea a cadastrului în
fiecare unitate administrativ - teritorială, comună, oras sau municipiu.Legea nr. 7/1996
este structurată în trei titluri:
Titlul I – Regimul general al cadastrului si publicităţii imobiliare;
Titlul II – Publicitatea imobiliară;
Titlul III – Dispoziţii tranzitorii, sancţiuni si dispoziţii finale.

98. Cartea funciară în reglementarea Noului Cod civil

Cele mai importante noutati aduse de noul Cod Civil sunt:
• Conferirea de efect constitutiv de drepturi inscrierii in Cartea Funciara.
Aceasta modificare nu este de aplicabilitate imediata, va fi aplicat numai dupa finalizarea
lucrarilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala si deschiderea, la
cerere sau din oficiu, a cartilor funciare pentru imobilele respective, in conformitate cu
dispozitiile Legii nr.7/1996.
Exista insa doua conditii ca efectul constitutiv al inscrierii de Carte Funciara sa opereze:
- Lucrarile de cadastru la nivel de unitate administrativ-teritoriala sa fie finalizate;
- Pentru imobilele respective sa fi fost deschise la cerere sau din oficiu Carti Funciare
conform Legii nr. 7/1996.
Codul civil nu prevede, insa, un termen de finalizare in privinta indeplinirii lucrarilor de
cadastru la nivelul unei unitati administrativ-teritoriale, fapt care amana cu mult in viitor
aplicabilitatea dispozitiilor si, respectiv, indeplinirea efectului constitutiv de drepturi prin
inscrierea de Carte Funciara.
• Efectul achizitiv al inscrierii de Carte Funciara.
Publicitatea nu valideaza dreptul, actual sau faptul supus ori admis la publicitate, insa
poate produce efecte achizitive in favoarea tertilor dobanditori de buna-credinta, in
cazurile expres prevazute de lege (art. 20, alin. 3 Cod Civil).Totodata, oricine a dobandit
cu buna-credinta vreun drept real inscris in Cartea Funciara in temeiul unui act juridic cu
titlu oneros, va fi socotit titularul dreptului inscris in folosul sau, chiar daca la cererea
adevaratului titular, dreptul autorului sau este radiat din Cartea Funciara (art. 901, alin.1
Cod Civil). Buna-credinta a celui inscris in Cartea Funciara trebuie sa existe in momentul
inregistrarii cererii de inscriere si in momentul intrarii in posesie. Cand cel inscris in
Cartea Funciara cu buna-credinta ca titular al unui drept real asupra unui imobil exercita
o posesie neviciata asupra imobilului timp de 5 ani dupa momentul inregistrarii cererii de
inscriere in Cartea Funciara, drepturile sale nu vor mai putea fi contestate, chiar si in
cazul in care drepturile sale au fost inscrise fara cauza legitima.

99. Înscrierile în cartea funciară

Potrivit art. 28 alin. 4 din Legea nr. 7/1996, modificată prin Legea nr. 247/2005,
înscrierile în cartea funciară sunt de trei feluri:
a) intabularea, având ca obiect înscrierea definitivă a drepturilor reale;
b) înscrierea provizorie a drepturilor reale sub condiţia justificării ulterioare;
c) notarea, având ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor si faptelor juridice
referitoare la starea si capacitatea persoanelor, acţiunilor si căilor de atac în justiţie,
precum si a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară.

100. Acţiunile de carte funciară

Acţiunile de carte funciară sunt acele acţiuni în justiţie care au ca obiect înscrierile în
cartea funciară. Legea nr. 7/1996, modificată prin Legea nr. 247/2005, reglementează, cu
privirela înscrierile de carte funciară, două acţiuni în justiţie:
1. acţiunea în prestaţie tabulară; subiect analizat anterior
2. acţiunea în rectificarea înscrierilor în cartea funciară.
Acţiunea în rectificare este acea acţiune prin care orice persoană interesată poate solicita
în cazuri prevăzute de lege radierea sau îndreptarea înscrierilor de carte funciară în scopul
restabilirii concordanţei dintre starea tabulară şi situaţia juridică reală a imobilului
cuprins în cartea funciară.