BIOETICA

NOTE DE CURS PENTRU STUDENŢI

 CUPRINS

I Introducere ................................................................................. 5
II Bioetica: Coduri. Origini......………..…………………………. 6
1. Coduri deontologice................................................................ 6
2. Originea termenului................................................................ 9
3. Ramurile Bioeticii................................................................... 12
III Justificare epistemologică. Necesitatea apariţiei Bioeticii….…. 14
1. Contextul apariţiei Bioeticii..........................……..……….... 14
2. Coduri şi reglementări moderne în Bioetică........................... 17
IV Principiile Bioeticii..................................................................... 20
1. Principiul autonomiei.............................................................. 20
2. Principiul nonmaleficienţei..................................................... 21
3. Principiul beneficienţei........................................................... 21
4. Principiul echităţii................................................................... 22
V Principalele centre de bioetică din lume. Ştiinţa medicală şi
Bioetica....................................................................................... 23
1.Centrele de bioetică.................................................................. 23
2. Rolul Bisericii în Bioetică....................................................... 26
VI Cercetarea.................................................................................... 27
1. Reglementări etice internaţionale............................................ 27
2. Cercetarea clinică.................................................................... 29
3. Cercetarea neclinică................................................................ 30
Caz practic.................................................................................. 30
VII Clonarea……………………………………………………….. 32
1. Aspecte de istorie contemporană............................................. 32
2. Tipurile clonării....................................................................... 34
3. Aspecte etice, morale şi juridice............................................. 35
4. Terapia cu celule stem............................................................. 38
VIII Transplantul de organe, ţesuturi şi celule…………………….... 41
1. Principii etice în transplant...................................................... 41
2. Cadru legislativ în transplant……………………………….. 44
Caz practic..................…………………………………………. 45
IX Diagnosticul prenatal. Reproducerea medical asistată.....……... 47
1. Testarea genetică..................................................................... 47
2
 A. Noţiuni etice................................................................... 47
B. Testarea presimptomatică şi a susceptibilităţii............... 48
C. Aspecte etice practice deosebite privind divulgarea şi
confidenţialitatea......................................................................... 50
2. Diagnosticul şi screeningul prenatal……………………….. 51
3. Reproducerea medical asistată……………………………... 56
Caz practic.................................................................................. 65
X Eugenia……………………………………………………….. 67
1. Definirea conceptului.............……...………………………. 67
2. Aplicarea eugeniei.................................................................. 68
3. Tipurile eugeniei.....………………………………………… 69
4. Sterilizarea persoanelor cu handicap mental...……………... 70
5. Selecţia sexului.....………………………………………….. 75
XI Eutanasia………………………………………………………. 77
1. Definirea termenului……………………………………....... 77
2. Istoric....................................................................................... 78
3. Definiţia morţii........................................................................ 79
4. Clasificarea eutanasiei…………………………………......... 80
5. Aspecte etice şi juridice........................................................... 82
Caz practic................................................................................... 86
XII Bioetica, familia şi morala creştină……….…………………… 90
1. Contracepţia………............………………………....……… 91
2. Avort....................................................................................... 91
3. Bioetica şi sănătatea fătului....…….....……………………… 95
4. Transsexualitatea..................................................................... 95
XIII Etică, morală, moralitate………………….…………………… 98
1. Semnificaţia termenilor……………….…………………….. 98
2. Ramurile eticii…………………….………………………… 100
XIV Principiile Bioeticii şi drepturile omului..........................……... 106
Bibliografie……………………………….…………………… 126

3
 I. INTRODUCERE

Motto: „De la natură, omul nu este suficient de bun pentru

cerinţele vieţii moderne”
(Konrad Lorenz)

Stiinţa modernă a ajuns pe cele mai înalte culmi ale tehnologizării,

ale descoperirii şi folosirii celor mai intime procese şi structuri ale vieţii.
BIOETICA reprezintă de fapt un cumul de dileme care pornesc de la
fragmentarea realităţii prin principii biologice, medicale, de drept, etice.
Secolul trecut a fost martorul unor descoperiri uimitoare, care au
revoluţionat ştiinţa, răsplătite prin numeroase premii Nobel: transplantul de
organe, ţesuturi, manipularea genetică, supravieţuirea diferenţiată a
celulelor, schimbarea conceptului de moarte. Acest ultim aspect, al morţii şi
al diagnosticului ei ştiinţific, este un imperativ mai ales acum, în epoca
transplanturilor unice de organe. Stările limită viaţă / moarte obligă astfel la
un diagnostic real al morţii.
Mai mult, Bioetica încearcă să împiedice instituirea unei false
imagini a medicului de ,,decident” absolut asupra vieţii şi morţii pacientului,
punând tot mai mult accentul pe respectul calităţii vieţii (demnitatea omului
se substituie libertăţii de a dispune „nelimitat” de viaţă). Astfel, în toate
demersurile ei, Bioetica ţine cont de principiul autonomiei şi
autodeterminării, în contextul disponibilităţii medicului de natura
intelectivă (pentru medic, competenţa este prima formă de onestitate) şi
natura afectivă.
BIOETICA, ca o permanentă aspiraţie pentru soluţiile de conştiinţă
ale fiecărui caz în parte, impută necesitatea unor organisme juridic
constituite care să includă în legislaţie prevederi necesare stabilirii unor
jaloane de conduită.
Dintre dilemele etice prezentate în acest curs enumeram: reanimarea
cazurilor terminale, legiferările eutanasiei la cazurile cu un pronostic grav,
consimţământul şi adevărata lui libertate, balanţa fragilă în deciziile etice
etc. Toate temele abordate fac obiectul unor discuţii suplimentare, în care
spiritul ştiinţific, etic, critic al fiecăruia trebuie rafinat, astfel încât orice
individ să-şi poată avea propriile convingeri vizavi de întrebările mereu
prezente ale Bioeticii.
4
 II. BIOETICA: CODURI, ORIGINI

„Tot ceea ce este posibil din punct de vedere medical nu este şi permis
din punct de vedere etic şi nici necesar din punct de vedere juridic”.
(Fristche, 1992)

Să ne imaginăm o situaţie pe care putem să o întâlnim fiecare în spital:

Pacientă internată într-o clinică de Hematologie, cu capacitate
decizională păstrată, cu suspiciune majoră de leucemie. Pacienta refuză
investigaţiile necesare stabilirii diagnosticului. Aparţinătorii insistă ca
medicul să-i facă investigaţiile necesare, chiar fără acordul acesteia. Mai
mult, aparţinătorii insistă ca medicul să nu-i spună pacientei care este
suspiciunea pentru care este investigată şi, în cazul în care boala ar fi
confirmată, să nu-i comunice sub nici o formă pacientei diagnosticul.

Aceste cazuri, pe care le putem întâlni în practica de zi cu zi, ridică

probleme etice. Ele ridică întrebări referitoare la comportamentul şi la
decizia medicului, nu din punct de vedere ştiinţific sau tehnic, ci întrebări
legate de valori, drepturi şi responsabilităţi. Tocmai pentru clarificarea
acestor dileme este bioetica.1
1.Coduri deontologice

Parcurgerea etapelor gândirii etice medicale este importantă pentru a

înţelege ce înseamnă Bioetica.
Unele etape sunt semnificative sub acest profil:
 etica medicală în Grecia antică şi mai ales etica medicală
hipocratică,
 morala medicală de inspiraţie teologică,
 aportul filozofiei moderne,
 reflecţia privind drepturile omului în Europa, mai ales după ultimul
război mondial.2

1 Medical Ethics Manual, World Medical Association, ISBN 92-990028-0-0, 2005, p.8
2Elio Sgreccia şi Victor Tambone, Manual de bioetică, republicat în revista ProFamilia, achiziţionare: 20.09.2003;
sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, http://www.profamilia.ro/culturavietii

5
 În documentele antice ale eticii medicale se regăsesc trei elemente:
 normele etice pe care medicul trebuia să le respecte,
 semnificaţiile morale ale asistenţei acordate bolnavului şi
 hotărârile pe care statul trebuia să le ia pentru cetăţenii săi în ceea ce
priveşte sănătatea publică.

Există câteva astfel de documente cu caracter de coduri deontologice, care

stau la baza dezvoltării eticii moderne:

 Codul lui Hammurabi

o Datează din 1750 î.d.H.,
o A fost influenţat de prescrierile sumerienilor,
o conţinea norme care dirijau activitatea medicală şi o primă
reglementare a taxelor pentru asistenţa sanitară.3
o Ex 1: În cazul în care o persoană adopta un copil, iar copilul
creştea în casa părinţilor adoptivi, părinţii biologici nu puteau
solicita restituirea lui. Ex 2: În cazul în care o persoană lovea
o femeie însărcinată şi această acţiune producea avortul
fatului, el avea să plătească zece şekeli.

 „Jurământul” lui Hipocrate (460-370 î.d.H.):

o Este expresia tipică a culturii epocii respective
o Este un document cu caracter pre-juridic, specific categoriei
medicilor, care era considerată într-un anumit fel deasupra
legii (profesiunea medicală era considerată, ca cea de rege şi
de preot, o „profesie puternică”, susţinută de o „morală
forte”)4
o Structura Jurământului cuprinde trei părţi:
 a) o invocare a divinităţii ca introducere distinctă;
 b) o parte centrală care la rândul ei are două
fragmente:
 unul relativ la angajarea de a respecta
maestrul, a transmite gratuit cele învăţate
fiilor maestrului şi celor care semnează
Jurământul

3 Elio Sgreccia şi Victor Tambone, Manual de bioetică, republicat în revista ProFamilia, achiziţionare:
20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti,
http://www.profamilia.ro/culturavietii
4 Idem 3
6
  celălalt fragment este dedicat mai concret
terapiei: obligă medicul să excludă anumite
acţiuni, ca de exemplu administrarea otrăvii,
chiar dacă i se solicită, „avortul cauzat de
intervenţii artificiale”, orice abuz sexual faţă
de persoana bolnavului şi de rude, respectarea
secretului medical;
 c) o concluzie în care se cer sancţiuni din partea
divinităţii în sens pozitiv (binecuvântări) pentru cel
care respectă jurământul şi în sens punitiv
(damnaţiuni) pentru cel care îl încalcă.5
o această gândire hipocratică a creat un fundament filozofico-
teologic a ceea ce azi numim „paternalism medical”.6
o Jurământul susţine moralitatea actului medical pe principiul
„beneficienţei şi nu al dăunării”, deci al binelui pacientului
o gândirea hipocratică a rămas „canonică” pentru întreaga
cultură clasică a Evului Mediu

 Decalogul iudeo-creştin sec 13 î.d.H.

 Codul lui Manu (Cartea Legii lui Manu)

o cuprinde 12 cărţi (Manava Dharma-Sastra)
o e datată undeva între sec. XIII î.d.H. şi sec VI î.d.H.
o cuprinde principii de teologie, de economie domestică şi
rurală, de comerţ etc: reguli pentru îndeplinirea actelor
cultului, a datoriilor castelor principale şi ale membrilor
castei între ei; noţiuni de politică internă şi externă, de
strategie şi tactică; sfaturi pentru încheieri de alianţe politice
şi militare, apoi amănunţite legi agrare, civile, penale,
comerciale, sistemul măsurilor şi greutăţilor etc.

 În evoluţia gândirii etico-filozofice, o influenţă clară au avut şi marii

filosofi Socrate, Platon şi Aristotel, prin efortul lor de a întemeia
criterii de moralitate care să nu fie subiective, ci bazate pe adevăruri
obiective - existenţa conştiinţei binelui în sine şi a respectului
persoanei dincolo şi deasupra dorinţelor sale subiective.7

5 Idem 3
6 Idem 3
7 Idem 3
7
  Jurământul lui Aseph Ben Berachyhu în Siria - secolul VI;
 Rugăciunea zilnică a medicului de Mose Maimonides (1135-1204)
în Egipt;
 Datoriile medicului de Mohamed Hasin (1770) în Persia

2. Originea termenului.
 Termenul de „Bioetică” a fost introdus în literatură de medicul
oncolog Van Renselaer Potter, în Statele Unite ale Americii, în
lucrarea „Bioethics: Bridge to the Future” publicată în 1971.

Cine decide ce este etic?

 Etica este pluralistă. Indivizii nu cad de acord între ei asupra a ceea ce
este bine sau rău, şi chiar atunci când sunt de acord, se poate să fie
pentru motive diferite. În anumite societăţi, acest dezacord este
considerat normal, fiecare fiind liber să acţioneze cum doreşte, atâta
timp cât nu atentează la dreptul altora. În societăţile mai tradiţionale,
există un consens în ceea ce priveşte etica şi o presiune socială mai
mare, uneori susţinute de legi, care obligă la o anumită acţiune (aici
cultura şi religia joacă un rol dominant în determinarea
comportamentului etic). Prin urmare, răspunsul la această întrebare
variază de la o societate la alta şi chiar în interiorul aceleiaşi societăţi.8

Aspecte privind evoluţia definiţiei Bioeticii

Problema unei definiţii a Bioeticii – o problemă care până azi nu pare a fi
depăşită. Opinii exprimate în timp sunt:
 o mişcare de idei, schimbătoare din punct de vedere istoric
 o metodologie de confruntare interdisciplinară între ştiinţe
biomedicale şi ştiinţe umane;
 o articulaţie a filozofiei morale
 o disciplină autonomă, care are un rol ce nu se identifică cu cel al
deontologiei, nici cu medicina legală sau cu drepturile omului

Actual:
 sub denumirea de Bioetică este inclusă şi etica medicală propriu-
zisă, Bioetica în sens extensiv incluzând şi intervenţiile asupra vieţii
şi sănătăţii omului
 este o abordare multidisciplinară, care este una din trăsăturile proprii
8 Medical Ethics Manual, World Medical Association, ISBN 92-990028-0-0, 2005, p.19
8
 ale Bioeticii

Care este itinerarul istoric al termenului de Bioetică?

 începutul secolului al XX-lea: idei despre necesitatea creării unei etici
globale, etici biologice, care ar avea drept scop protejarea vieţii în toate
formele ei de manifestare; plasează omul de pe poziţiile de stăpân al
naturii în rolul de membru şi reprezentant al comunităţii biologice, al
biosferei;
 ecologul şi scriitorul American Oldo Leopold (1887-1948) prezintă o
formă nouă, ecologică a eticii, numită etica Pămantului
 laureatul premiului Nobel pentru Pace Albert Schweitzer (1875-1965)
promovează conceptul eticii evlaviei pentru viaţă, unde viaţa, în toate
formele sale de manifestare, este recunoscută drept valoare
fundamentală, oferindu-i respect şi sacralitate.9

 V. R. Potter este continuatorul ideilor despre o etică deosebită, imperios

necesară cerinţelor epocii contemporane, dându-i o denumire
excepţională şi trasându-i principalele scopuri şi obiective.10
o El a denumit Bioetica (1971):
o „o nouă disciplină care să combine cunoaşterea biologică cu
cea a sistemului valorilor umane”. „Am ales - scria el -
rădăcina bio - pentru a reprezenta cunoaşterea
biologică, ştiinţa sistemelor fiinţelor; şi etica pentru a
reprezenta cunoaşterea sistemului valorilor umane”
o „ştiinţa supravieţuirii”(science of survival), pentru că el şi-a
dat seama că omenirea este în pericol dacă omul nu uneşte
cunoaşterea ştiinţifică (progresul ştiinţei, inclusiv al geneticii, cu
posibilitatea creării bombei biologice) cu valorile etice
o ştiinţa care stabileşte felul în care cunoştinţele tehnico-ştiinţifice
pot fi întrebuinţate cu înţelepciune, astfel încât să favorizeze
supravieţuirea speciei umane şi să aducă un beneficiu omului,
prin crearea unei „punţi” între cele două culturi, cea ştiinţifică şi
cea umanistico-morală
o Bioetica nu trebuia să se focalizeze numai asupra omului, ci
trebuia să cuprindă şi biosfera în întregul ei, adică orice

9Ţîrdea, N. Teodor, Gramma, Rodica C., Bioetica medicală în Sănătate Publică, Casa editorial-poligrafică Bons
Offices, ISBN 9789975-80-036-5, Chişinău, 2007, p.8
10 Idem 9, p.8
9
 intervenţie ştiinţifică a omului asupra vieţii în general
(semnificaţia este mai amplă faţă de etica medicală tradiţională)11
o Bioetica începe să fie studiată ca domeniu ştiinţific
interdisciplinar

 Reich dă diverse definiţii Bioeticii cu ocazia celor două ediţii succesive

din ,,Enyclopedia of Bioethics”: „studiul sistematic al dimensiunilor
morale - inclusiv viziunea morală, deciziile, conduita, liniile directoare
etc - ale ştiinţelor vieţii şi tratamentelor sanitare, cu folosirea unei
varietăţi de metodologii etice într-o abordare interdisciplinară”.12

 H.T. Engelhart împreună cu E. Pellegrino - în 1974

o editează Journal of  Philosophy and Medicine, o revistă
care a apărut neîntrerupt timp de 40 de ani, fiind în acest timp
principala publicaţie pentru valorile Bioeticii
 E.D.Pellegrino:
o director, pentru câţiva ani, al Centrului de Bioetică
(actualmente director al Centre for the Advanced Studies of
Ethics şi al Center for Clinical Ethics tot pe lângă
Georgetown University)
o împreună cu D.C. Thomasma a introdus concepte noi privind
relaţia medic-pacient
 Andre Hellegers, obstetrician de origine olandeză
o primul care a introdus termenul de Bioetică în lumea
universitară - structurând în mod academic această
disciplină - şi apoi a inserat-o în domeniul ştiinţelor
biomedicale, politice şi în mass-media
o consideră Bioetica o ştiinţă capabilă de a reuni valori prin
dialogul şi confruntarea dintre medicină, filozofie şi etică
o obiectul acestui nou domeniu de studiu îl constituie
aspectele etice implicate în practica clinică13
o această concepţie despre Bioetică va fi cea care va prevala
(o disciplină specifică capabilă să sintetizeze cunoştinţele
medicale şi pe cele etice)

11 Idem 3
12 Idem 3
13 Idem 3

10
  Teologul Joseph Fletcher (1905-1991) în cartea sa Morals and
Medicine (1954) subliniază importanţa pacientului în valorile eticii
medicale.
 T.L. Beauchamp şi J.F. Childress, concură la crearea doctrinei
bioeticii din Statele Unite, inclusă în faimoasa operă ,,Principles of
Biomedical Ethics”, care trasează teoria „principialismului”
 H. Jonas, Principio di responsabilità, autor german, are una dintre
cele mai mari contribuţii aduse acestei discipline. Autorul are un
punct de pornire similar cu cel al lui Potter: el realizează
ameninţarea pe care o poate avea intensa tehnologizare asupra
supravieţuirii umanităţii. După Jonas, omenirea are obligaţia să
supravieţuiască, fiind astfel necesară o nouă Etică, etică pe care el o
numeşte a „viitorului” (această etică are rolul de a studia care sunt
posibilele consecinţe ale tehnicii şi acţiunilor omului asupra
biosferei, care pot afecta generaţiile viitoare)

Astfel, în interpretarea contemporană, Bioetica este:

(1) o nouă disciplină care să combine cunoaşterea biologică cu cea a
sistemului valorilor umane;
(2) un domeniu al ştiinţei care examinează relaţiile în sistemul „om-
biosferă” de pe poziţiile eticii clasice, eticii normative;
(3) o ştiinţă a supravieţuirii;
(4) studiul sistematic al dimensiunilor morale - inclusiv viziunea
morală, deciziile, conduita, liniile directoare etc - ale ştiinţelor vieţii şi
tratamentelor sanitare, cu folosirea unei varietăţi de metodologii etice într-o
abordare interdisciplinară;
(5) studiul impactului etic al marilor descoperiri ale ştiinţelor naturii,
îndeosebi ale geneticii şi medicinei, fiind intim legată de progresele şi
interogaţiile acestor domenii;
(6) un mod de viaţă.14

3. Ramurile bioeticii:

Bioetica generală
o se ocupă de bazele etice
o tratează valorile şi principiile originare ale eticii medicale
o tratează sursele documentaristice ale Bioeticii (drept
internaţional, deontologie, legislaţie)

14 Idem 9, p.10
11
  Bioetica specială
o analizează marile probleme, abordate sub profil moral, atât
pe plan medical cât şi pe plan biologic
o exemple de teme abordate: inginerie genetică, avort,
eutanasie, experimente clinice etc.
o aceste mari tematici trebuie să fie rezolvate în lumina
modelelor şi fundamentelor etice, care nu diferă de cele ale
Bioeticii generale

 Bioetica clinică sau decizională

o examinează, în mod concret - în practica medicală şi în cazul
clinic - care sunt situaţiile care conduc la conflicte etice şi
încearcă găsirea căilor corecte pentru a respecta valorile
bioeticii
o cazurile concrete, din practică, prezintă aproape întotdeauna
o pluralitate de aspecte de evaluat, fiind aproape întotdeauan
dificil de luat decizia cea mai corectă din punct de vedere etic
o nu se poate separa Bioetica clinică de cea generală

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1.Medical Ethics Manual, World Medical Association, ISBN 92-990028-0-0, 2005
2.Elio Sgreccia şi Victor Tambone, Manual de bioetică, republicat în revista ProFamilia,
achiziţionare: 20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti
3.Ţîrdea, N. Teodor, Gramma, Rodica C., Bioetica medicală în Sănătate Publică, Casa
editorial-poligrafică Bons Offices, ISBN 9789975-80-036-5, Chişinău, 2007

12
III. JUSTIFICARE EPISTEMOLOGICĂ – DE CE A
FOST NECESARĂ APARIŢIA BIOETICII?

1.Contextul apariţiei Bioeticii

Momente în istoria ştiinţei şi a Bioeticii:
Dintre descoperirile în ştiinţă care au marcat secolul trecut amintim:
• 1953- Watson şi Crick - structura ADN care conferă omenirii cunoaşterea
fundamentului biologic al omului şi posibilitatea de intervenţie asupra
propriei vieţi
•  1954 - tehnicile de reanimare, care au influenţat cursul multor boli, au
schimbat definiţia morţii
• 1954 - coma depăşită
• 1954 - primul transplant de rinichi între gemeni monozigoţi (Joseph
Murray şi John Merrill, SUA)
• 1968- Comitetul Harvard - moartea cerebrală
• 1968 - Christiaan Barnard - primul transplant de cord efectuat în Africa de
Sud
•  Anii ’60 – imunosupresoarele, care au condus la creşterea numărului
transplantelor
• 1959 – primele încercări de fertilizare in vitro la animale au succes 
• 1960 – descoperirea anticoncepţionalelor orale; pilula anticoncepţională a
fost pentru prima oară experimentată pe femei din Puerto Rico
• 1978 - Louise Joy Brown - primul copil ,,în eprubetă”
• 1991 – se demonstrează teoria eredităţii şi a unor modificări citogenetice
specifice (cromozom 17) în cancerul de san
• 1992 – USA – tehnică de testare in vitro pentru a observa anomaliile
genetice (hemofilia)
• 1993 - clonare embrioni umani (George Washington University)
• 1997 – oaia Dolly
• 2002, în Olanda - legalizarea eutanasiei active

Din anul 2000 încoace, manipularea genetică a deschis atâtea noi

perspective...

 Bioetica a apărut ca un răspuns la dezvoltarea tehnicii şi

medicinei în general, dar şi ca răspuns la abuzurile făcute asupra
omului, cu nerespectarea drepturilor acestuia
 Diferitele momente în istoria ştiinţei au marcat începuturile Bioeticii
ca ştiinţă, şi i-au fondat principiile şi legile morale.
13
 Câteva exemple din istoria medicinei contemporane:
 Procesul de la Nuremberg
 La 25 octombrie 1946 şi-a început lucrările tribunalul de la
Nuremberg, care au durat zece luni şi s-au încheiat pe data de 20
august 1947. Au fost acuzaţi 23 medici germani, savanţi de
performanţă. S-au făcut experimente pe oameni, fără
consimţământul acestora: cercetarea reacţiilor organismului uman la
altitudine, studierea hipotermiei corpului, experimente prin
infectarea prizonierilor cu p.malarie, cu bacteria tifosului, cercetarea
capacităţii de regenerare a organismului (prizonierilor le erau făcute
intenţionat răni adânci în care se inoculau culturi bacteriene,
rumeguş de lemn sau sticlă mărunţită), se cercetau efectele
compuşilor fosforului. În documente se menţionează şi despre
furnizarea de cranii umane pentru colecţia antropologică de la
universitatea din Strasburg. Marea parte a experimentelor se sfârşeau
intenţionat cu decesul prizonierului, cu scopul unei purificări rasiale.
 Condamnarea a inclus un compartiment special, denumit
„Experimente medicale permise” care a fost elaborat de către doi
medici experţi americani. Mai târziu, acesta este denumit Codul de
la Nuremberg, obţinând semnificaţie independentă şi devenind
primul document internaţional care reglementează desfăşurarea
experimentelor medicale pe om.15

 Cazul Spitalului evreiesc de boli cronice (the Jewish Chronic

Disease Hospital Case)
 În iulie 1963, trei medici ai spitalului evreiesc de boli cronice din
Brooklyn, New York, cu acordul directorului instituţiei, au injectat
subcutanat celule canceroase vii la 22 de pacienţi bolnavi cronici şi
senili, fără informarea sau acordul pacienţilor. Ca urmare, medicilor
implicaţi li s-au ridicat licenţele de practică medicală.16

 Cazul Willowbrook
 La sfârşitul anilor ’60 ai sec. al XX-lea, la institutul Willowbrook
pentru bolnavi cu retard mintal sever, New York, un virusolog
celebru a expus copiii în mod deliberat la virusul hepatitei, declarând
scopul de a elabora un vaccin care va controla boala. Acuzaţiile au
pornit de la părinţii copiilor, care nu au primit suficiente informaţii

15 Idem 9, p.49
16 Idem 9, p.52
14
 despre experiment pentru a da un consimţământ avizat, iar în unele
cazuri acordul a fost dat formal de către administraţia spitalului.17

 Cazul Tuskegee
 în orăşelul Tuskegee, statul Alabama, s-a făcut un studiu asupra
evoluţiei sifilisului. Experimentul a durat 40 de ani, fiind iniţiat în
anul 1932. Studiul a fost aplicat asupra a 400 bărbaţi afro-americani
bolnavi de sifilis (care nu erau informaţi despre scopul
experimentului) şi 200 bărbaţi neinfectaţi – grupul de control.
Bolnavii erau ţinuţi doar sub observaţie, fără vreun tratament, pentru
a determina cursul natural al sifilisului netratat, latent. Începând cu
anul 1943 devine disponibilă penicilina, dar acest lucru nu s-a făcut
cunoscut pacienţilor înrolaţi în acest studiu. Ca urmare, peste o sută
de persoane au murit de o boală care ar fi putut fi uşor tratată. În
anul 1972 povestea despre studiul Tuskegee apare în ziarul New
York Times. In anul 1973, studiul a fost oprit şi guvernul american a
plătit supravieţuitorilor toate cheltuielile medicale. În anul 1975,
guvernul a extins aceste cheltuieli şi la familiile celor ce au avut de
suferit, mai ales dacă se născuseră copii cu sifilis congenital.18

 Laboratoarele secrete ale KGB-ului

 În perioada anilor 1946 – 1953, în componenţa Ministerului
Securităţii de Stat în Moscova exista un laborator secret sub
denumirea de „Camera”. Aici se desfăşurau experimente asupra
prizonierilor condamnaţi la moarte. Majoritatea experimentelor
urmăreau determinarea eficacităţii diferitelor toxine, a hipnozei şi
narcoticelor asupra prizonierilor.19
 Tragedia Talidomidului
 În anul 1957, în farmaciile multor ţări a apărut un preparat
considerat unic şi foarte eficient – Talidomidul, recomandat tuturor
femeilor însărcinate, cu scopul de a înlătura neliniştea, insomnia,
greţurile matinale etc. În anul 1961, medicii germani şi englezi încep
să fie alarmaţi de numărul ridicat de copii născuţi cu malformaţii
grave ale oaselor membrelor (în formă de labe de focă – focomelie).
Au fost iniţiate urgent studii de cercetare, în urma cărora s-a dovedit
că preparatul are efect intens teratogen. A fost acuzată compania
farmaceutică care a înaintat conştient pe piaţă un medicament testat

17 Idem 9, p.52
18 Idem 9, p.52
19 Idem 9, p.53
15
 insuficient doar pentru a ridica profituri mari. Au fost acuzate de
imprudenţă şi organele statale care au acceptat produsul pe piaţa
farmaceutică fără a cunoaşte efectele sale, riscând sănătatea a mii de
cetăţeni.20

 Toate aceste cazuri au creat curente de opinie care au dus la hotărâri

privind existenţa unui control serios asupra activităţilor savanţilor şi
a oamenilor de ştiinţă. În felul acesta a apărut Bioetica. Este o
disciplină care nu se limitează doar la teoretizarea pe marginea
fundamentelor vieţii, ci urmăreşte şi impune oamenilor de ştiinţă norme
precise privind comportamentul lor faţă de ceea ce numim viaţă.

 Medicina este deopotrivă o ştiinţă şi o artă. Ştiinţa are de a face cu ceea

ce se poate vedea şi măsura, un medic competent fiind capabil să
recunoască simptomele şi semnele bolilor şi astfel să restabilească
sănătatea pacientului. Dar medicina ştiinţifică are limitele ei, în special
în ceea ce priveşte individualitatea umană, cultura, religia, libertatea,
drepturile şi responsablităţile. Arta medicinei implică aplicarea ştiinţei şi
tehnologiei medicale la pacienţi individuali, la familiile lor şi la
comunităţile în care aceştia trăiesc, vizând pacientul ca întreg, nu doar
ca organism care trebuie vindecat.21

Jean Bernard, cunoscut hematolog francez, vorbea de două mari revoluţii:

• revoluţia terapeutică: descoperirea sulfamidelor (1937) şi a
penicilinei (1946), cu oferirea şansei de „a înfrânge bolile mult timp
considerate fatale, precum tuberculoza, sifilisul, marile septicemii,
afecţiunile glandelor endocrine, dereglări biochimice umorale”.
• revoluţia biologică: este recentă, începând de la descoperirea
codului genetic şi defineşte „medicina genomică”

2.Coduri şi reglementări moderne

Ca o consecinţă a tuturor acestor abuzuri şi revoluţii în ştiinţă, au apărut
coduri deontologice moderne care au contribuit concret la formarea
principiilor şi criteriilor de comportament în domeniul biomedical:
 Codul de la Nuremberg (1947)
o s-a dezvoltat după şi în urma procesului de la Nuremberg
o În acest cod, pentru prima dată în istoria omenirii este
20 Idem 9, p.53
21 Idem 1, p.13
16
 înaintată ideea predominării binelui şi intereselor fiecăruia
asupra tendinţelor atât ale ştiinţei, cât şi ale societăţii.

Din acest moment istoric (Nuremberg), care pentru unii ar putea coincide cu
naşterea Bioeticii „ante litteram”, au luat naştere:
1. formularea „drepturilor omului”
2. aprobarea tot mai actualizată a „Codurilor de Deontologie medicală”
ale organismelor internaţionale (Asociaţia Medicală Mondială sau
Consiliul Organizaţiilor Internaţionale ale Ştiinţelor Medicale)

1. „Declaraţia universală a drepturilor omului”, publicată de

Naţiunile Unite (ONU) (10 decembrie 1948) şi „Convenzione di
salvaguardia dei diritti dell'umo e delle liberta fondamentali” (tratat
din Roma din 4 noiembrie 1950)
o conţin afirmaţii angajante în apărarea vieţii şi a integrităţii
fizice, apărarea altor libertăţi civile şi politice fundamentale
şi o intreagă serie de „Declaraţii, Convenţii, Recomandări şi
Cărţi”- cu greutate normativă deosebită
o ex de „Recomandări” - cea a Consiliului Europei: nr.
29/1978 privind transplantele de ţesuturi şi organe;
nr.79/1976 despre drepturile bolnavilor şi muribunzilor;
nr.1046/1986 şi la nr.1100/1989 asupra utilizării embrionilor
şi fetuşilor umani.

2. Codurile de deontologie medicală

 „Codul de Etică Medicală” publicat la Geneva în 1948, conţinând
„Jurământul de la Geneva”, din partea AMM, actualizat de aceeaşi
asociaţie la Londra în 1949
 „Declaraţia de la Helsinki” privind experimentele şi cercetările
biomedicale tot de către AMM, adoptată la Helsinki în 1964 şi
actualizată la Tokio în 1975, la Veneţia în 1983, la Hong Kong în
1989, Somerset West în 1996, la Edinburgh în 2000 şi la Seul în
2008; note de clarificare la Washington 2002, Tokio 2004
o se referă la cercetarea pe subiecţi umani
o spune că misiunea medicului este de a apăra sănătatea fiinţei
umane, acesta exercitându-şi misiunea în plenitudinea ştiinţei
şi conştiinţei sale
o a introdus mai multe tipuri de cercetare, cum ar fi
autoexperimentele, cercetările de laborator, cercetările clinice
şi terapeutice.
17
 o Ele obligă ca cercetarea pe om să fie precedată de cercetări
pe animale şi să fie considerată legitimă numai dacă
obiectivele sale sunt superioare riscurilor eventuale.
 „Declaraţia de la Tokio” privind cercetarea medicală, din 1975
o recomandă aprobarea protocolului de cercetare ştiinţifică de
către un comitet de etică.
 „Declaraţia de la Sidney”, tot de AMM, din 1968, actualizată la
Veneţia în 1983 - pentru determinarea momentului morţii şi
îngrijirilor din faza finală a bolii
 „Principii de Etică Medicală Europeană”, publicat la Paris la 6
ianuarie1987 - Conferinţa Internaţionala a Ordinului Medicilor din
Comunitatea Europeană (CEE)
 „Codul islamic de Etică Medicală” aprobat de Conferinţa
internaţională asupra medicinii islamice, desfăşurată în Kuweit, în
ianuarie 1981
 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, 2007/C
303/01
 Convenţia europeană a drepturilor omului
 „Declaraţia de la Lisabona” privind Drepturile pacientului, 2005

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1.Ţîrdea, N. Teodor, Gramma, Rodica C., Bioetica medicală în Sănătate Publică, Casa
editorial-poligrafică Bons Offices, ISBN 9789975-80-036-5, Chişinău, 2007
2.Medical Ethics Manual, World Medical Association, ISBN 92-990028-0-0, 2005

18
 IV. PRINCIPIILE BIOETICII
Pe aceste patru principii ale Bioeticii se bazează întreaga decizie
în bioetica clinică, orice argumentare în bioetica specială.

Principiile Bioeticii sunt următoarele:

 PRINCIPIUL AUTONOMIEI: suveranitatea drepturilor
pacientului asupra fiinţei sale, dreptul la informare, confidenţialitate,
consimţământ, codecizie.
 PRINCIPIUL BENEFICIENŢEI: facerea de bine în scop medical
prin minimizarea riscurilor şi maximizarea beneficiilor.
 PRINCIPIUL NON-MALEFICIENŢEI: evitarea de a face rău
pacienţilor
 PRINCIPIUL ECHITĂŢII: tratamentul echitabil al tuturor
pacienţilor după criterii exclusiv medicale.

1. Principiul autonomiei:
 înseamnă dreptul la alegere liberă, individuală; dreptul la
autodeterminare
 Include respectul în relaţia medic-pacient, respectarea preferinţelor
pacientului. Este dreptul pacientului de a lua decizii legate de
îngrijirea medicală sau în cercetarea clinică.
 ştiinţele despre om au obligaţia de a proteja eul uman în demnitatea
şi integritatea sa (UNESCO) „demnitatea fiind ceea ce este superior
şi nu are nici un echivalent” (Kant). Medicul nu se poate erija în
judecător al valorilor bolnavului ci va respecta autonomia persoanei
care are o valoare supralegislativă.22

 Autodeterminarea persoanei
o Există două aspecte ce ţin de autodeterminarea persoanei:
 Prima ţine de natura demnităţii persoanei umane: toţi
cetăţenii sunt egali în drepturi.
 A doua ţine de natura raportului medic-pacient,
cercetător–subiect: stabilirea unei relaţii de încredere
între cei doi.

22 Scripcaru Gh, Bioetica intre stiintele vietii si drepturile omului, Revista Romana de Bioetica, Vol 1 nr 2 , 2003,
http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2

19
 o Principul autodeterminării se bazează pe autonomia libertăţii
umane (inviolabilitatea persoanei).
 Principiul respectului vieţii
o exprimă faptul că viaţa umană în particular are o valoare
inestimabilă, de aceea trebuie apărată şi protejată,
recunoscându-i-se astfel caracterul ei sacru.
o Pentru ca pacientul să-şi poată exprima dorinţa în ceea ce
priveşte îngrijirea medicală, este absolut necesar ca în prealabil
acesta să fi fost corect şi complet informat asupra bolii, terapiei
etc. Este baza unui consimţămant corect.
 O atenţie deosebită trebuie avută în ceea ce priveşte
respectul autonomiei pentru persoanele cu discernământ
redus. Intervine în aceste situaţii conceptul de capacitate
decizională23 şi aspectul de protecţie a unei persoane
vulnerabile24

2. Principiul non-maleficienţei:
 Este principiul cunoscut şi practicat încă din antichitate (Hipocrate):
primum non nocere - trebuie să acţionăm în aşa fel încât să nu
cauzăm un rău inutil sau să lezăm alte persoane, să evităm pe cât
posibil riscurile inutile
 În epoca modernă, în care medicina este atât de dezvoltată tehnic şi
în ceea ce priveşte mijloacele terapeutice, este foarte greu să se
prevină 100% lezarea pacientului, spre exemplu anumite efecte
secundare ale terapiei sau ale tehnologiei medicale.

3. Principiul beneficienţei
 Rădăcinile principiului binefacerii le putem găsi în normele
fundamentale al moralităţii, care promovează noţiunile de bine,
caritate, milă, compasiune, respect etc., faţă de toate fiinţele şi în
acest caz, faţă de oamenii bolnavi, independent de statutul lor social,
rasă, religie etc.

23 Beauchamp TL, Childress JF. Capacity for autonomous choice. In: Principles of Biomedical Ethics. 5th ed.
New York: Oxford University Press; 2001:69–77 şi în Lo B. Decision-making capacity. In: Resolving Ethical
Dilemmas. A Guide for Clinicians. 3rd ed. Baltimore: Lippincott Williams & Wilkins; 2005:67–74
24 European Textbook on Ethics in Research, Directorate-General for Research, Science, Economy and Society
EUR 24452 EN, EUROPEAN COMISSION, STUDIES AND REPORTS, 2010, p.51,
http://ec.europa.eu/research/science-society/document_library/pdf_06/textbook-on-ethics-report_en.pdf

20
  Pentru personalul sanitar, acest principiu este o datorie. Înseamnă a
face bine pacientului nostru întotdeauna.
 Desigur, aceasta nu poate fi adusă până la un sacrificiu de sine
obligatoriu sau la un altruism radical25

4. Principiul echităţii
 Echitate înseamnă aceleaşi drepturi legale. Toate persoanele umane
sunt egale în drepturi şi valori.
 Principiul susţine că, în îngrijirea medicală a pacientului, nu trebuie
să existe discriminare pe criterii sociale, rasiale sau religioase.

Abateri de la principiile eticii în medicină:

Paternalismul medical
 Termenul de paternalism se referă la acţiunea sau atitudinea unei
persoane care consideră că ştie cel mai bine ceea ce este bun
pentru o altă persoană - persoană care ea însăşi are capacitatea şi
cunoştinţele să judece pentru ea - trecând peste sau ingnorând
astfel preferinţele acelei persoane. Din punct de vedere bioetic,
aceasta se traduce prin a considera că principiul beneficienţei este
mai valoros decât cel al autonomiei. 26

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1.Beauchamp TL, Childress JF. Capacity for autonomous choice. In: Principles of
Biomedical Ethics. 5th ed. New York: Oxford University Press; 2001:69–77 şi în Lo B.
Decision-making capacity. In: Resolving Ethical Dilemmas. A Guide for Clinicians. 3rd
ed. Baltimore: Lippincott Williams & Wilkins; 2005:67–74
2.Scripcaru Gh, Bioetica intre stiintele vietii si drepturile omului, Revista Romana de
Bioetica, Vol 1 nr 2 , 2003
3.European Textbook on Ethics in Research, Directorate-General for Research, Science,
Economy and Society EUR 24452 EN, EUROPEAN COMISSION, STUDIES AND
REPORTS, 2010, p.51, http://ec.europa.eu/research/science-
society/document_library/pdf_06/textbook-on-ethics-report_en.pdf

25 Idem 9, p.23
26 Beauchamp TL, Childress JF. Paternalism: Conflicts between beneficence and autonomy. In: Principles of
Biomedical Ethics. 5th ed. New York: Oxford University Press; 2001:176–191

21
 V. PRINCIPALELE CENTRE DE BIOETICĂ DIN
LUME. ŞTIINŢA MEDICALĂ ŞI BIOETICA
1.Centrele de Bioetică

Statele Unite ale Americii

 Institute of Society, Ethics and the Life Sciences:
o a fost creat de Callahan şi Gaylin, cu sediul la Hastings on
Hudson (NY), cunoscut imediat cu numele de Hastings
Center (1969), publicaţia oficială a centrului - Hastings
Center Report
o a reunit oameni de ştiinţă, cercetători, filozofi
o obiectivul specific era considerarea aspectelor etice, sociale
şi legale ale ştiinţelor medico-sanitare; educarea publicului în
general privind relevanţa etică a multor descoperiri
ştiinţifice, de a studia şi a formula norme mai ales în
domeniul cercetării şi experimentării biomedicale (initial nu
s-a folosit termenul de Bioetică), dar şi în probleme morale
dificile ale societăţii contemporane,
 The Joseph and Rose Kennedy Institute for the Study of Human
Reproduction and Bioethics - în 1971
o la Georgetown University din Washington (DC)
o primul centru care purta formal numele de Institut de
Bioetică (la propunerea lui Hellegers), finanţat de familia
Kennedy
o După moartea lui Hellegers, în 1979, Instituţia a primit
numele, care s-a păstrat, de Kennedy Institute of Ethics fiind
anexată în mod oficial la Georgetown University
o Directorul lui a fost câţiva ani Edmund D. Pellegrino, un
celebru susţinător al Bioeticii
o În interiorul Institutului îşi are sediul Center for Bioethics
o Centrul are ca principal scop cercetarea printr-o metodologie
interdisciplinară, membrii ei provenind din domeniul
ştiinţelor umane, sociale, ştiinţelor naturii, cu preferinţă
pentru sfera filozofiei şi teologiei morale şi o confruntare
inter-religioasă şi ecumenică.
o Una dintre cele mai importante publicaţii ale Institutului şi
Centrului este „Encyclopedia of Bioethics” - îngrijită în

22
 1978 de W.T.Reich, a fost reeditată în 1995 în 5 volume,
cuprinzând 3000 de pagini, 464 de articole prezentate în
ordine alfabetică şi redactate de 437 de autori
o Centrul are un serviciu de informaţie bibliografică
online, BIOETHICSLINE,
o Revista oficială este Kennedy Institute of Ethics Journal27
 Pope John XXIIl Centre, în SUA, care a publicat numeroase
monografii.

Australia
 Centre for Human Bioethics de pe lângă Monash University din
Melbourne, Australia;
 The Thomas More Center
 St Vincent's Bioethics Centre

Europa
 L’Institut Borja de Bioètica, Spania, în anul academic 1975-1976,
pe lângă Facultatea de Teologie de la San Cugat del Valles
(Barcelona)
o D. Gracia, Director al Departamento de Medicina
Preventiva, Salud Pública e Historia de la Ciencia, de pe
lângă Facultatea de Medicină de la Universitatea
Complutense din Madrid, cu lucrarea „Fundamentos da
bioética” - este urmărită gândirea etică în diversele etape, din
antichitate până la gândirea actuală din Statele Unite.
Contribuţia lui rămâne una dintre cele mai importante pe plan
internaţional.28
 Sociedad Andaluza de Investigación Bioética, în Spania, din 1983,
cu periodicul Bioética y Ciencias de la Salud. Este semnalată şi
ampla activitate a grupului Investigación en Bioética de Galicia
(GIB).
 Centre d'études bioéthiques, în 1983 a fost creat la Bruxelles, o
asociaţie non profit afiliată Universităţii din Louvain.
 Institut National de la Santé et de la Recherche Médicale
(INSERM), Franţa, pe lângă care a fost creat Le Centre de
Documentation et d'Information en éthique (CDEI)
 Instituut voor Gezondheidsethiek, fondat la Maastricht în 1985

27 Idem 3
28 Idem 3
23
  Institute of Medical Ethics, Anglia, din 1975, cu sediul la Edinburg;
publică periodicul trimestrial Journal of Medical Ethics
 Centre for Bioethics and Public Policy, la Londra, publică revista
Ethics and Medicine cu orientare hipocratică şi creştină.
 Linacre Centre for Healthcare Ethics, la Londra fondat în 1977, în
serviciul comunităţii catolice din Marea Britanie
 Centro di Bioetica, s-a născut printre primele în Italia, în 1985, la
Università Cattolica del Sacro Cuore (UCSC)
o Îşi are sediul la Facultatea de Medicină şi Chirurgie „A.
Gemelli” din Roma; pe lângă Centru a fost creat Institutul de
Bioetică
o Revista oficială a Centrului este Medicina e Morale, care
publică trimestrial articole, note, comentarii şi recenzii
bibliografice despre aspecte ale Bioeticii, ale deontologiei şi
ale moralei medicale.
 L’Instituto Scientifico Ospedale San Raffaele din Milano
o există din 1985 un Dipartimento di Medicina e Scienze
Umane
o ce publică o revistă ştiinţifică şi o alta, cu caracter etico-
sanitar, Sanare infirmos
 Politeia, centru pentru formare şi cercetare în politică şi etică din
Milano (cu sedii şi la Roma şi Neapole);
o de orientare „laică”, în sensul unei puternice critici aduse
viziunii catolice a Bioeticii
o Revista centrului se numeşte Notizie di Politeia
o secţiunea de Bioetică a înfiinţat Consulta di Bioetica
( „Corpul consultativ de Bioetică"), ce editează revista
Bioetica.

 Învăţământul academic al Bioeticii în Italia a fost iniţial introdus în

multe Universităţi pontificale, cu o perspectivă mai ales teologică.
Bioetica a fost introdusă ca disciplină de învăţământ şi în
universităţile de stat. Învăţământul universitar de Bioetică a
contribuit la o mai bună definiţie a acestei discipline. De asemenea,
instituirea comitetelor de Bioetică, denumite şi „comitete etice”, au
dat un puternic impuls gândirii bioetice.29

 În România există un centru de Bioetică la Iaşi, pe lângă

29 Idem 3
24
 Universitatea de Medicina şi Farmacie din Iaşi, care redactează
Revista Română de Bioetică.

2.Rolul Bisericii în Bioetică

Creştinismul
o a susţinut etica hipocratică
o a introdus concepte noi şi valori noi atât prin intermediul
învăţământului, cât şi prin practica asistenţială.

Contribuţii ale creştinismului:

 în fundamentarea definitivă a conceptului de „persoană umană”,
 pentru cel puţin 17 secole, Biserica Catolică şi comunitatea creştină s-
au ocupat de sănătatea publică – spitale şi nu numai30
 prin învăţământul magisterial al Bisericii Catolice şi al altor
confesiuni creştine privind problemele pe care ştiinţa medicală le-a
ridicat în epoca contemporană, mai ales învăţămintele discursurilor şi
mesajelor radiofonice ale lui Pius al XII-lea adresate medicilor
 prin celelalte Biserici creştine şi confesiuni religioase, care au oferit
la rândul lor indicaţii credincioşilor şi au formulat propuneri lumii
medicale şi politice. Exemplu: ˝Manipulating life: ethical issues in
genetic engineering” („Manipulând viaţa: subiecte etice în ingineria
genetică”), Geneva 1982
 Biserica a apărat mai ales principiul armoniei dintre ştiinţă şi credinţă,
dintre raţiune şi Revelaţie

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Elio Sgreccia şi Victor Tambone, Manual de bioetică, republicat în revista ProFamilia,
achiziţionare: 20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti,
http://www.profamilia.ro/culturavietii

30 Idem 3
25
 VI. CERCETAREA
 Principiile etice:
– Principiul autonomiei
– Principiul binefacerii (beneficienţei)
– Principiul non-dăunării (non-maleficienţei)
– Principiul echităţii (justiţiei, dreptăţii)

În istorie...
 Hipocrate a fost cel care a subliniat principiul primum non nocere
 Când Jenner şi Pasteur au făcut descoperirile epocale cunoscute, nu
erau încă reguli bioetice stabilite, ei totuşi s-au condus după
principiul major al interesului comunitar care justifică interesul
ştiinţific.
 Cercetarea în medicina modernă, care pune tot mai mult accentul pe
„dovada medicală”, trebuie să respecte principiile bioeticii

Justificări doctrinare care se află la baza intervenţiei Bioeticii în

cercetarea ştiinţifică medicală actuală:
 Justificările de ordin etic privesc nevoia respectului drepturilor şi
libertăţilor persoanei, a principiului primum non nocere în condiţiile
tehnologiei actuale, a evitării prejudiciilor aduse unei persoane „de
dragul ştiinţei”
 Justificările epistemologice privesc nevoia respectului absolut
pentru adevărul ştiinţific, prin aplicarea unor metode de cercetare pe
măsura scopului propus, cât şi prin argumentarea ştiinţifică adecvată
 Justificările organizatorice privesc libertatea cercetării ca fiind
echivalentă libertăţii cuvântului, orice cercetare fiind avizată şi
ghidată de un comitet de etică.
 Justificările pedagogice privesc nevoia formării sensibilităţii pentru
adevăr prin onestitate şi spirit autocritic, a competenţei pentru adevăr

1.Coduri şi legi care se referă la etica în cercetare şi care trebuie

cunoscute şi respectate de către orice cercetător :
• Codul de la Nuremberg, Declaraţia de la Helsinki (World
Medical Association), Declaraţia de la Tokio (prezentate în
capitolul III)
• The Council for International Organizations of Medical Sciences
26
 (CIOMS) – Ghiduri etice internaţionale pentru cercetarea
biomedicală implicând subiecţi umani
• Carta Drepturilor fundamantale ale omului a Uniunii Europene
• Convenţia Europeană a Drepturilor omului
• Ghiduri de bună practică ale Uniunii europene (Good Clinical
Practice Directive)
• Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii
fiinţei umane privind aplicaţia biologiei şi medicinei: Convenţia
asupra drepturilor omului şi medicina (The Oviedo Convention)
• Directiva Uniunii Europene privind studiile clinice31

Declaraţia de la Manila
 din 1981
 recomandă racordarea principiilor cercetării la codurile etice
specifice fiecărei ţări
Declaraţia din Hawaii
 din 1983
 spune că medicul trebuie să fie garantul drepturilor omului
 interzice cercetările pe minori, bolnavi psihici, detinuţi, condamnaţi
la moarte.
Jurământul de la Geneva
 din 1948
 obligă medicul în termenii următori: „sănătatea pacientului meu va fi
prima mea grijă”.
Codul Internaţional de Etică Medicală
 din 1949
 Spune că medicul trebuie să acţioneze numai în interesul pacientului
său.
Tratatul privind interzicerea clonării
 adoptat de ţările membre ale Consiliului Europei
 prevede interzicerea replicării oricărei persoane, vii sau moarte,
indiferent de tehnica folosită, nici pentru motive de securitate
natională, nici pentru prevenirea de fapte penale, nici pentru protecţia
sănătăţii publice sau a drepturilor omului.

De mare importanţă sunt comitetele de etică (naţionale, de la nivelul

31 European Textbook on Ethics in Research, Directorate-General for Research, Science, Economy and Society
EUR 24452 EN, EUROPEAN COMISSION, STUDIES AND REPORTS, 2010, p.18,
http://ec.europa.eu/research/science-society/document_library/pdf_06/textbook-on-ethics-report_en.pdf

27
instituţiei de unde se înrolează pacienţii etc), cu coduri de etică specifice,
spre exemplu Codul de etică şi deontologie profesională universitară a
Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad (www.uvvg.ro).

Obiectivele cercetării biomedicale asupra subiecţilor umani

 trebuie să urmărească ameliorarea metodelor de diagnostic, tratament
şi profilaxie
 trebuie să urmărească înţelegerea etiologiei şi patologiei bolii
respective.

Este cazul ca în domeniul cercetării biomedicale să se stabilească o

distincţie fundamentală între o cercetare cu scop diagnostic sau terapeutic
privind pacientul şi o cercetare al cărei obiectiv esenţial este pur ştiinţific şi
lipsit de finalitate diagnostică sau terapeutică directă privind pacientul.

2.Cercetarea medicală asociată cu îngrijirea clinică (cercetarea

clinică):
 Foarte important este consimţământul subiectului, şi mai ales ca
acesta să fie informat şi corect preluat (pacient cu competenţă
decizională păstrată). Câteva aspecte practice ar fi, spre ex. felul în
care este redactată informaţia de pe fişa de consimţământ (fără
termeni tehnico-medicali pe care subiectul să nu-i înţeleagă),
respectul pentru limba maternă a subiectului (traducerea formularului
dacă este cazul), timpul alocat subiectului ca să înţeleagă
informaţiile, să pună întrebări, să se documenteze suplimentar etc32
 În cursul tratamentului unui bolnav, medicul trebuie să fie liber în a
recurge la o nouă metodă de diagnostic sau de tratament, dacă el
consideră că aceasta oferă bolnavului speranţa salvării vieţii,
restabilirii sănătaţii sau alinării suferinţelor sale
 Medicul trebuie să cântărească avantajele, riscurile şi
inconvenientele potenţiale ale unei noi metode, comparativ cu cele
mai bune metode de diagnostic şi tratament cunoscute
 În cursul unui studiu - cu sau fără grup martor – bolnavul trebuie să
beneficieze de cele mai bune metode de diagnostic şi tratament.
 Refuzul bolnavului de a participa la un studiu nu trebuie în nici un
caz să afecteze relaţiile existente între medic şi acest pacient.
 Medicul nu poate asocia o cercetare biomedicală îngrijirii medicale
în vederea dobândirii de cunoştinţe medicale noi decât în măsura în

32 Idem 31, p.38

28
 care această cercetare biomedicală este justificată printr-o utilitate
diagnostică sau terapeutică potenţială pentru pacient.

3.Cercetarea medicală nonterapeutică implicând subiecţi

umani (cercetarea biomedicală neclinică)
 Orice cercetare medicală se face în baza unui plan şi a unor reguli;
 interesul persoanei ce acceptă o cercetare trebuie să prevaleze asupra
intereselor ştiinţei şi ale societăţii.
 Riscurile cercetării trebuie limitate la maximum şi acestea nu trebuie
să fie disproporţionate faţă de beneficiile pentru persoană.
 Atunci când există justificări etice şi ştiinţifice pentru a înrola în
cercetare indivizi incapabili de a-şi da consimţământul informat,
riscul din intervenţiile cercetării care nu sunt direct în folosul
individului nu pot fi mai mari decât riscurile pe care le implică
examinarea medicală sau psihologică de rutină a acestor indivizi. O
creştere uşoară a acestui risc poate fi permisă dacă există un motiv
suficient de puternic medical sau ştiinţific şi dacă a fost permisă de
un comitet de etică.33

CAZ PRACTIC DIN LITERATURA DE SPECIALITATE

Închisoarea Holmesburg era, în anii 1950, cea mai mare închisoare
din Philadelphia. Experimentele pe deţinuţii din această închisoare au
început în anii 1950, sub conducerea Dr Albert Kligman, medic dermatolog
prin formaţie. Acesta condusese şi înainte unele cercetări pe subiecţi umani
în circumstanţe îndoielnice din perspectivă etică, care au fost trecute cu
vederea. De exemplu, acest medic a folosit în mod experimental razele X
pentru a trata infecţiile fungice ale unghiilor la copii retardaţi mental şi
prizonieri, experiment care a fost chiar finanţat de Serviciul de Sănătate
Publică al Statelor Unite. Unul dintre cele mai cunoscute experimente în
care au fost implicaţi deţinuţii din această închisoare a fost testarea cutanată
a diferitelor loţiuni şi creme pentru o perioadă de 30 de zile. Ariile pe care
erau aplicate produsele erau examinate periodic cu ajutorul unei lămpi
solare ceea ce a dus la producerea de vezicule şi arsuri pe pielea subiecţilor.
Mai târziu, în aceeaşi închisoare au fost derulate experimente care implicau
infectarea pielii deţinuţilor cu virus herpes simplex, herpes zoster, moniliază
cutanată şi candida albicans. Prizonierii au fost expuşi la medicamente

33 International Ethical Guidelines for Biomedical Research Involving Human Subjects, Guideline 9, Geneva
2002,
http://www.stvincent.org/uploadedFiles/Medical_Services/Research_and_Clinical_Trials/InternationalEthicalGuid
elinesforBiomedicalResearchInvolvingHumanSubjects.pdf
29
fototoxice şi raze ultraviolete. Diferite companii farmacologice au testat pe
deţinuţi numeroase medicamente printre care tranchilizante, analgezice şi
antibiotice pentru a evalua dozările şi toxicitatea pentru diverse companii
farmaceutice. Cele mai puţin dezirabile experimente erau rezervate
deţinuţilor de culoare. Aceste experimente au fost blamate din punct de
vedere etic deoarece subiecţii nu-şi puteau da consimţământul liber, în mod
voluntar. Participarea în astfel de experimente constituia una dintre
modalităţile prin care deţinuţii puteau câştiga bani pentru a-şi achiziţiona
diferite produse de care aveau nevoie (de igienă etc). Această situaţie a
continuat ani de zile. Dezvăluirea s-a făcut cu ocazia cercetărilor care s-au
produs ca urmare a comiterii unor abuzuri sexuale în acel sistem
penitenciar.34

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1.Beatrice Ioan, Cristina Gavrilovici, Vasile Astărăstoae, Bioetica, Cazuri celebre, ed.
Junimea, Iaşi, 2005, ISBN 943-37-1067-9
2.European Textbook on Ethics in Research, Directorate-General for Research, Science,
Economy and Society EUR 24452 EN, EUROPEAN COMISSION, STUDIES AND
REPORTS, 2010
3. International Ethical Guidelines for Biomedical Research Involving Human Subjects,
Guideline 9, Prepared by the Council for International Organizations of Medical Sciences
(CIOMS) in collaboration with the World Health Organization (WHO), ISBN 92 9036 075
5, Geneva 2002

34 Beatrice Ioan, Cristina Gavrilovici, Vasile Astărăstoae, Bioetica, cazuri célèbre, ed. Junimea, Iaşi, 2005, ISBN
943-37-1067-9, p.
30
 VII. CLONAREA
Ce este clonarea?
Clonarea este producerea artificială a unei copii genetice a unei fiinţe.

Cum se produce?
 un mod în care se poate produce clonarea este prin transferul
nucleului unei celule somatice.
 nucleul unui ovul nefertilizat este îndepărtat şi înlocuit:
o cu nucleul unei celule somatice ori
o cu întreg corpul celulei diplode, preluate dintr-un embrion
dezvoltat, un făt sau un individ adult.
 Ulterior, ovulul este stimulat chimic sau prin impulsuri electrice să
creeze un embrion uman.
 Dat fiind faptul că nucleul conţine aproape toată informaţia genetică
a celulei, noul embrion va fi o clonă / geamăn al organismului uman
din care s-a preluat nucleul.

1.Aspecte de istorie contemporană în clonare

 februarie 1997 – oaia Dolly, primul caz de clonare a unui mamifer,
acesta având loc la Institutul Roslin din Edinburgh. Efortul depus
pentru această reuşită a însemnat: 276 de încercări, s-au utilizat
277 de ovule pentru a obţine o sarcină reuşită, recoltând ovule de la
circa 40 de oi donatoare, iar o mare parte din sarcini au eşuat,
mulţi miei au murit imediat după fătare

 După Dolly a urmat clonarea de vaci, porci, maimuţe şi şoareci. De

exemplu, la Institutul Roslin s-au desfăşurat experimente pentru a
se ajunge la vaci care să producă lapte foarte apropiat, din punct
de vedere al compoziţiei, de cel uman

 Şi de la clonarea animalelor, atenţia oamenilor de ştiinţă s-a

îndreptat, în mod firesc, spre clonarea umană.

Care sunt cunoştinţele actuale privind clonarea?

 rata foarte scăzută de reuşite pentru clonarea maniferelor (până acum
s-au întreprins experienţe cu cinci specii de animale)

31
  tehnica actuală de clonare este încă la început, fiind
„ineficientă”
 doar 1% din clonările animale efectuate până în prezent au avut
un rezultat pozitiv, dar şi dintre acestea covârşitoarea majoritate a
suferit serioase disfuncţii: disfuncţii hepatice, tulburări
hemodinamice, plămânii erau nedezvoltaţi, apăreau grave
deficienţe ale sistemului imunitar.
 clonarea umană - cercetările lui Panayiotis Zavos, profesor la
Universitatea din Kentucky şi Severino Antinori
 Privind clonarea umană, riscurile ar fi prea mari pentru femeie
şi, bineînţeles, pentru copil, sănătatea acestuia rămânând în
permanenţă precară.
 Având antedecentele clonării oii Dolly, cu certitudine că această
procedură ar cauza injurii fizice clonei umane. Multe dintre aceste
fiinţe umane ar avea alterări genetice grave sau alte malformaţii, care
s-ar putea manifesta doar în stadiile avansate ale sarcinii. Multi feţi
ar fi avortaţi spontan iar cei care ar ajunge la termen ar avea risc
crescut de moarte prematură sau probleme majore de sănătate.
Aceste probleme ar afecta atât fătul cât şi mama (biologică sau
purtătoare), atât din punct de vedere fizic cât şi psihic.35
 American Association of Pro-Life Obstretricians and Gynecologists
(AAPLOG) s-a pronunţat împotriva clonării36, atrăgând atenţia că
unii oameni de afaceri s-ar putea gândi la o comercializare a vieţii
umane, s-ar putea ajunge chiar la reproducerea unor oameni vii, fără
ca aceştia să ştie sau să-şi dea acordul.
 în 2001, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a elaborat o
convenţie internaţională privind interzicerea clonării reproductive şi
terapeutice.
 în Marea Britanie este legală clonarea terapeutică a embrionilor
umani, aceştia fiind folosiţi în cercetare sau ca surse de celule stem
embrionare.
 din 2006, în unele zone ale Australiei, clonarea terapeutică este
legală.
 în SUA, în 1998, 2001, 2004 şi 2007 Camera Reprezentanţilor a
votat împotriva clonării umane, aceasta fiind astfel ilegală. S-a
propus legalizarea clonării terapeutice ca unică modalitate de a
cerceta, cu şanse de reuşită, sfere până acum inaccesibile medicinei

35 Anthony McCarthy, Cloning, Linacre/CTS Explanations series, 2003, http://www.linacre.org/cloneAM.html

36 http://www.aaplog.org/position-and-papers/miscellaneous-positions/human-cloning/
32
 obişnuite, criteriul fundamental pentru finanţarea unor astfel de
programe fiind ca obiectivul principal să fie găsirea unor tratamente
pentru bolile incurabile.
 în 12 ianuarie 1998 s-a semnat la Paris de către 19 state un
document prin care se interzice clonarea fiinţelor umane37.
 în 5 martie 2002, Christopher Reeve, celebrul actor american,
paralizat în urma unui accident, s-a prezentat în faţa Comisiei
Senatului SUA pentru Sănătate, Educaţie, Munca şi Pensii,
sprijinind continuarea cercetărilor privind clonarea.
 Concluzia specialiştilor este că, pentru nivelul actual al tehnicii,
clonarea umană este foarte periculoasă

Cine îşi poate asuma însă un asemenea risc, atunci când este vorba de
embrioni umani?

Ce se urmăreşte prin clonare?

 se pot obţine organisme cu calităţi „programate”.
 să fie înlocuite animalele de casă care au murit
 să fie refăcute speciile ameninţate
 să fie „reînviate” anumite personalităţi
 dubluri ale oamenilor, ca bancă de organe, pe care individul originar
să le poată folosi în cazul unei boli grave (care să necesite transplant)
sau în cazul unui accident cu necesitatea unui transplant urgent (chiar
de organ vital). De aici, o altă paletă de probleme de ordin etic şi
moral
 să se studieze diferite boli incurabile şi să se găsească soluţii
terapeutice

2.Tipurile clonării
• clonarea reproductivă
o urmăreşte naşterea unui organism complet dezvoltat, pornind
de la mostre de ADN din ţesuturile celui dispărut
• clonarea terapeutică
o în care se clonează embrioni umani folosiţi în cercetare
o clonarea ar putea fi soluţia pentru o serie de boli în prezent
netratabile, o şansă pentru medicina contemporană. De
37 DECRET nr.324 din 4 octombrie 1999, privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Protocolului
adiţional la Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile
biologiei şi medicinei, referitor la interzicerea clonării fiinţelor umane, semnat la Paris la 12 ianuarie 1998,
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=27911
33
 exemplu, Marea Britanie a legalizat utilizarea embrionilor
umani pentru cercetările care sunt îndreptate în direcţia
vindecării unor maladii ca Parkinson şi Alzheimer.
o este mai accesibilă din punct de vedere al tehnicii.
o o altă direcţie sugerată pentru tehnicile de transfer nuclear,
este prevenţia transmiterii unor maladii ereditare rare (cu
componentă mitocondrială) ce trec prin citoplasma ovulului
matern38
o Se realizează plecând de la ADN-ul bolnavului, se obţine
un embrion-clonă care nu mai este apoi introdus în uter, ci
este utilizat drept cultură de celule stem. Se speră ca aceste
celule vor putea fi „învăţate” să formeze ţesuturi de un
anumit tip
o Mai mult, pornind de la celulele pacientului, prin
clonare s-ar putea elimina pericolul respingerii
materialului transplantat, acesta fiind în mod natural
acceptat de către organism
o Terminologia de clonare terapeutică poate avea neajunsuri în
sensul că intervenţiile care se fac pe embrion nu sunt
terapeutice pentru el însuşi, adică faptul că se prelevează
celule din acesta în stadiile timpurii de dezvoltare nu sunt cu
intenţie terapeutică pentru acel embrion.
Prin urmare, se foloseste şi o altă terminologie, şi anume clonarea pentru
cercetare / transplant (sau clonarea experimentală) şi clonarea pentru
naştere (sau clonarea în care se urmăreşte naşterea de fiinţe vii).39

3.Aspecte etice, morale şi juridice ale clonării

 Argumente în favoarea clonării omului ar fi, conform partizanilor
acesteia:
o aduce beneficii rasei umane (prelungirea vieţii şi eradicarea
bolilor), clonele pot deveni bănci de organe pentru
organismul originar;
o este un act natural pentru că cel ce o face este parte a naturii;
o este fiabilă;
o este etică şi asigură libertatea persoanei, permiţând cuplului a
avea un copil şi evitând adopţia la cuplurile homosexuale;

38 John Wyatt, Fiinţă contra fiinţă în era biotehnologiei, Ediţia a II-a, Ed. Dianoia, Timisoara, 2011, p.148
39 Idem 35
34
 o nu încalcă religia: dacă Dumnezeu a permis omului a o
descoperi, înseamnă că o vrea;
o nu e periculoasă, deşi are efecte ca cele ale energiei atomice;
 Contraargumente ale clonării fiinţei umane:
o nu e fiabilă (s-au pierdut mii de embrioni)
o nu e morală, pentru că pot apărea făpturi non-umane
(imperfecte prin clonare) sau supraumane (armate de clone);
o e periculoasă;
o nu e naturală – fiind o rupere a fiinţei umane de natură;
o e contrară religiei: omul se substituie lui Dumnezeu

Alte aspecte etice:

 este considerată o formă de reproducere asexuată
o deoarece se obţine fără contribuţia celor doi gameţi
(spermatozoidul şi ovulul)
o în clonare sperma nu este folosită, astfel, în tot acest proces,
sexualitatea masculină nu joacă nici un rol direct.40
 Prin natura ei de reproducere asexuată, clonarea înlocuieşte actul de
procreaţie dintre un bărbat şi o femeie. Unul dintre parteneri este
complet exclus din procreere. Prin actul sexual dintre un barbat şi o
femeie, copilul care rezultă este genetic unic, asemănător cu părinţii
dar diferit de ei. Aceste trăsături transmit informaţia valoroasă
conform careia copilul este un dar care trebuie acceptat
necondiţionat, cu toate caracteristicile sale „neplanificate”, nefiind
produs sau ales în conformitate cu un anume tipar41
 Crearea de fiinţe „în laborator” acordă „părinţilor” clonei control
complet asupra tipului de copil pe care doresc să-l aibă, aşa cum un
producător are control complet asupra produsului său. Această
poziţie de „producător” creşte riscul de a acorda fiinţei create valoare
doar în măsura în care satisface cerinţele.42
 Doi indivizi, chiar genetic identici, sunt două personalitaţi distincte.
Probleme ar apărea atunci când un organism clonă ar fi creat
deliberat doar ca o replică a unui individ, o copie care să
înlocuiască un anume individ, nefiind astfel un individ original.

40 Idem 35
41 Idem 35
42 Idem 35
35
 Aceasta ar contraveni unicităţii fiinţei umane, principiului identităţii
individuale şi a autodeterminării fiinţei umane.43
 Ar putea exista situaţia în care o clonă să aibă o mamă parţial-
genetică (al cărei ovul enucleat a fost fuzionat cu o celulă de la un
donor pentru a se crea un embrion clonă), o mamă gestaţională (în
al cărei uter a fost implantată clona şi adusă la termen) şi o mamă
care a „comandat” clona. Care ar fi responsabilităţile pe care le-ar
avea aceste persoane pentru clonă? Care ar fi mama adevarată?44
 Diferenţa care s-ar crea între mama gestaţională şi cea parţial-
genetică în cazul clonei arată limitarea şi denigrarea maternităţii,
că să nu mai spunem de desconsiderarea paternităţii. Care ar fi
îndatoririle donorului (adultului care a donat nucleul sau celula)
vizavi de fratele / sora lui genetică?
 În ceea ce priveşte folosirea embrionilor umani în cercetare, prima
întrebare care se ridică este dacă aceşti embrioni sunt sau nu fiinţe
umane. Baza conceptului drepturilor umane este faptul că fiecărei
fiinţe umane i se datorează un minim de respect prin simplul fapt că
este fiinţă umană. Aceasta respinge posibilitatea de a exista subclase
umane (scalvi, handicapaţi, femei, copii, anumite rase sau etnii).
Umanitatea embrionilor umani le acordă acestora cel puţin un minim
de respect, în ciuda diferenţelor evidente care există între ei şi un
organism uman adult.45
 Declaraţia de la Helsinki asupra Cercetării medicale ce implică
subiecţi umani condamnă cercetările care nu au consimţământul
subiecţilor, care aduc un prejudiciu subiecţilor sau care
subcoordonează interesele subiectului intereselor ştiinţei sau
societăţii. În cazul în care există dubii privitoare la umanitatea
subiecţilor, cercetarea trebuie privită cu mare precauţie. De
aceea, embrionii umani ar trebui să fie protejaţi prin lege46
 Se ridică şi întrebări privind statutul social al eventualelor clone.
Care va fi locul acestora în societate?
 Controlul genetic constituie cea mai periculoasă ameninţare
împotriva intimităţii fiinţei umane. În perspectivă e posibil ca
viitorul speciei umane să fie transformat în conformitate cu ideile
preconcepute ale celor ce controlează metodele de efectuare a

43 Idem 35
44 Idem 35
45 David Jones , A Submission to The House of Lords Select Committee on Stem Cell Research, The
Linacre Centre for Healthcare Ethics, 2000, http://www.linacre.org/stemcell.html
46 Idem 45
36
 manipulărilor genetice. Introducând în procesul de fertilizare
influenţele ereditare adecvate, geneticianul va genera la comandă
indivizi cu o destinaţie concretă: muncitori, soldaţi (un scenariu
des întâlnit la Hollywood), gânditori etc., care vor putea fi
programaţi dinainte, în funcţie de starea naţiunii şi nevoile pieţei.47
 Condiţiile propuse pentru ca cercetările privind clonarea terapeutică
umană (cea reproductivă fiind ilegală) să decurgă legal:
o este necesar ca embrionii sa fie utilizaţi numai în primele
etape ale dezvoltării lor, fără a fi lăsaţi să se dezvolte în
continuare;
o toate programele de cercetare trebuie să fie supervizate de
organizaţiile guvernamentale care se ocupa de fertilizare şi
tehnici genetice;
o diferitele programe de cercetare urmează să primească
fonduri şi aprobare doar dacă se demonstrează ştiinţific
faptul că nu există nici o altă modalitate convenţională de
obţinere a aceloraşi rezultate;
o nu vor fi admise cercetările în care se pot combina materialul
genetic uman cu cel al animalelor;
o trebuie să existe o permanentă informare a publicului asupra
stadiului cercetărilor întreprinse şi să fie postulate clar
limitele până la care poate fi împins raportul dintre suferinţa
animalelor folosite în experienţe şi beneficiul uman.

Concluzii:
 Antropologia teologică creştină arată că Dumnezeu a creat lumea
după chipul Sau şi că acest act creator include în sine libertatea şi
responsabilitatea de a desăvârşi această realizare de sine şi de
asemănare cu Creatorul.
 În acest sens, cercetările privind obţinerea de noi medicamente,
terapia genică de detectare şi corectare a deficienţelor genetice, de
corectare a malformaţiilor genetice cu respectarea demnităţii şi
integrităţii subiectului uman sunt admise de Biserică.
 Dar tentativele eugenice de modificare a fondului genetic uman ce se
pot transmite la descendenţi şi au drept scop ameliorarea sau crearea
de rase superioare constituie violări ale suveranităţii divine şi ale
drepturilor persoanei şi sunt prohibite de Biserică.

47Teodor N. Ţîrdea, Rodica C. Gramma, Bioetica medicală în Sănătate Publică, Casa editorial-poligrafică Bons
Offices, ISBN 9789975-80-036-5, Chişinău, 2007, p.151
37
4.Terapia cu celule stem

Ce este terapia cu celule stem?

 Este folosirea terapeutică a celulor stem pentru ameliorarea /
vindecarea unor afecţiuni hematologice sau nonhematologice.
 Celulele stem reprezintă un mare potenţial terapeutic pentru
repararea şi regenerarea celulelor şi ţesuturilor lezate.

De unde se obţin?
 Celulele stem pot fi obţinute din surse diferite:
o stadiile precoce embrionare,
o embrion în stadii mai avansate
o făt,
o nou născut (sânge cordonal)
o copil
o adult
 Celulele stem embrionare pot fi obţinute:
o de la embrionul uman sau făt în timpul sau după avort la
cerere sau spontan.
o pot de asemenea să fie obţinute din stadiul precoce
embrionar, după FIV sau proceduri similare. Embrionii care
nu au fost implantaţi (conform cerinţelor cuplului) în FIV,
pot fi astfel folosiţi.
o există şi varianta în care embrioniii sunt special creaţi pentru
folosirea experimentală.48

 Procesul „tehnologic” în sine este extrem de complicat pentru

organism, şi anume, să transforme celula nediferenţiată într-una
specializată, proprie unui anumit sistem: cardiac, pancreatic, nervos.
 Cu cât sunt prelevate de la un organism mai maturizat, se pare că
celulele stem sunt mai specifice unui anumit ţesut.49

Variante de terapii cu celule stem :

 Există varianta de transplant de celule stem din sânge cordonal,

48 Idem 45
49 Idem 45
38
 pentru care există bănci de celule stem de sânge cordonal (şi în
România).
 transplant de celule stem intracoronariene pentru regenerarea
miocardului post infarct miocardic
 folosirea celulelor stem în afecţiuni neurologice la copil (hipoxie
cerebrală severă, paralizie cerebrală, hidrocefalie, craniostenoză) -
câteva cazuri în SUA, în cercetare
 în DZ tip I – în cercetare

 Nu s-a dovedit eficienţa în DZ, nici în afecţiunile cardiace sau

neurologice, pe termen lung. Mai mult, există raportarea în literatura
de specialitate de tumori maligne apărute în urma terapiei cu celule
stem şi apariţia de tumori maligne la animalul de experienţă după
terapia cu celule stem.
 În România în ultimii ani se mediatizează foarte mult tendinţa de a
recolta şi păstra celule stem din cordonul ombilical, la naşterea
copilului, cu asigurarea femeilor că celulele pot fi conservate pe
termen nelimitat şi că pot fi utilizate pentru tratarea mai multor
tipuri de afecţiuni de care copilul s-ar putea îmbolnăvi la un moment
dat
 Aspectul etic care ar trebui urmărit cu stricteţe în acest caz este ca
mama să fie informată corect, să i se spună ce se poate şi ce nu se
poate acoperi cu celulele stem, în aşa fel încât ea sa ia decizia în
cunoştinţă de cauză.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1.Anthony McCarthy, Cloning, Linacre/CTS Explanations series, 2003
2. David Jones , A Submission to The House of Lords Select Committee on Stem Cell
Research, The Linacre Centre for Healthcare Ethics, 2000
3.Teodor N. Ţîrdea, Rodica C. Gramma, Bioetica medicală în Sănătate Publică, Casa
editorial-poligrafică Bons Offices, ISBN 9789975-80-036-5, Chişinău, 2007
4.John Wyatt, Fiinţă contra fiinţă în era biotehnologiei, Ediţia a II-a, Ed. Dianoia,
Timisoara, 2011
5.DECRET nr.324 din 4 octombrie 1999, privind supunerea spre ratificare Parlamentului a
Protocolului adiţional la Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a
demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei, referitor la interzicerea
clonării fiinţelor umane, semnat la Paris la 12 ianuarie 1998

RESURSE INTERNET
http://www.aaplog.org/position-and-papers/miscellaneous-positions/human-cloning/

39
 VIII. TRANSPLANTUL DE ORGANE, ŢESUTURI
ŞI CELULE

Definiţie
 activitatea medicală prin care, în scop terapeutic, în organismul unui
pacient este implantat sau grefat un organ, ţesut ori celulă.50

Definire termeni
 prin donator se înţelege subiectul în viaţă sau decedat, de la care se
prelevează organe, ţesuturi şi/sau celule de origine umană pentru
utilizare terapeutică
 primitorul este subiectul care beneficiază de transplant de organe
şi/sau ţesuturi şi/sau celule.

Documente cu caracter deontologic referitoare la transplantul de ţesuturi şi

organe:
 Principii de etică medicală europeană (aprobate de Comunitatea
Economică Europeană în 1987)
 Asociaţia Medicală Mondială - 1987 - declaraţie asupra
transplanturilor de organe
 Noul Codice italian de Deontologie Medicală – 1995

1.Principii etice respectate în transplant

 să respecte drepturile omului şi dimensiunea duhovnicească a
existenţei chiar din momentul conceperii acesteia
 principiul respectării demnităţii umane (donator, primitor,
medic)
 respectul drepturilor pacientului (Consimţământul informat,
50Legea nr. 95/2006, Publicată în Monitorul Oficial, nr. 372/28 apr. 2006,
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=64032

40
 acordul donatorilor şi al familiei, expres exprimat etc)
 principiul anonimatului donatorilor
 corpul omenesc este sacru, intangibil, trebuie respectat atât în
timpul vieţii cât şi după moarte
 principiul gratuităţii, corpul omenesc nu poate să facă obiectul
nici unui comerţ.
 să aibă scop terapeutic
 să fie în folosul aproapelui să nu fie determinat de oportunităţi
politice sau economice, de curiozităţi medicale

Donatorul
 donatorul viu - transplantul se va face cu respectarea următoarelor
norme:
o să fie major şi în deplinătatea facultăţilor mintale
o să i se garanteze că viaţa nu-i va fi pusă în pericol
o să îi fie prezentate riscurile şi consecinţele asupra sănătăţii şi
asupra capacităţii de muncă pe care prelevarea de organe le
poate provoca
o să-şi fi dat în mod liber, expres, conştient şi informat
consimţământul scris pentru prelevare, sau, în cazul
minorilor, consimţământul să fie dat de către părinţi sau
tutorii legali, cu respectarea libertăţii minorului
o actul de donare să fie expres şi nu prezumat
o donatorul şi primitorul vor semna un act legalizat prin care
declară că donarea se face în scop umanitar, are caracter
altruist şi nu constituie obiectul unor acte şi fapte juridice în
scopul obţinerii unui folos material sau de altă natură
o Comisia de avizare a donării de la donatorul viu va avea
următoarea componenţă: un medic cu pregătire în bioetică,
un psiholog sau un medic psihiatru şi un medic primar,
angajat al spitalului şi având atribuţii de conducere în cadrul
acestuia, neimplicat în echipa de transplant.
o Datele privind donatorul şi receptorul, inclusiv informaţiile
genetice, la care pot avea acces terţe părţi, vor fi comunicate
sub anonimat, astfel încât nici donatorul, nici receptorul să nu
poată fi identificaţi51
o Prelevarea de ţesuturi şi organe umane în scop terapeutic se
poate efectua de la persoane majore, în viaţă, cu capacitate
51 Idem 50
41
 mintală deplină, numai dacă nu există un pericol pentru viaţa
donatorului şi cu consimţământul scris, liber, prealabil şi
expres al acestuia.

 donatorul decedat:
o Există criterii clare care stabilesc diagnosticul de deces al
donatorului (confirmarea donatorului decedat fără activitate
cardiacă se face conform protocolului de resuscitare) – vezi
definiţia morţii, la capitolul eutanasia
o echipa care a constatat decesul nu poate fi aceeaşi cu echipa
care urmează să facă transplantul
o medicii care constată decesul sunt responsabili pentru
situaţiile în care moartea nu a survenit efectiv sau nu a fost
bine constatată.
o Prelevarea se poate face numai cu acordul scris al familiei
(soţ, părinte, copii, frate/soră) sau, în absenţa acestora, cu
consimţământul persoanei autorizate în mod legal pentru
a-l reprezenta pe defunct. Dacă prelevarea se face de la un
decedat minor, este necesar consimţământul scris al părinţilor
sau reprezentantului legal.

 Organele, ţesuturile şi celulele de origine umană disponibile pot fi

alocate în reţeaua internaţională de transplant, pe baza unei
autorizaţii speciale.
 Ţesuturile şi celulele de origine umană prelevate pot fi utilizate
imediat pentru transplant sau pot fi procesate şi depozitate în băncile
de ţesuturi şi celule acreditate.
 Lista de aşteptare a bolnavilor pentru transplant numără zeci de mii
în diferite ţări ale lumii. În lumea occidentală s-a înaintat ideea că
orice individ este un donator potenţial, dacă nu a specificat în
timpul vieţii lui că se opune prelevării post mortem a oricăruia dintre
organele lui. În unele ţări occidentale există o lege conform căreia,
din timpul vieţii, o persoană poate opta să devină donator în cazul
unui accident: spre exemplu pe permisul de conducere figurează şi
acordul sau refuzul posesorului de a ceda unul din organele sale în
ipoteza că devine victima unui accident rutier.

Primitorul
 Îşi va da consimţământul în scris pentru efectuarea transplantului, fiind

42
 informat obiectiv asupra şanselor de reuşită ale transplantului
 În selecţionarea pacienţilor cărora urmează să li se efectueze transplantul
trebuie avute în vedere:
o urgenţa transplantării
o posibilitatea de reuşită, cu previziunea ca organul să se poată
transplanta (care ţine cont în primul rând de compatibilitatea
între donator şi primitor)
o prioritatea cererii
o Întrucât transplantul are caracter terapeutic, selecţia pacienţilor
nu trebuie viciată de motive de ordin rasial, social, economic,
religios, ci va fi determinată de condiţii optime de reuşită a
transplantului şi de finalitatea acestuia.

2.Cadru legislativ
 1975 - Codul Reykyavik, principii privind transfuziile de sânge
 Convenţia Drepturilor Omului, elaborată de Consiliul Europei,
Problemele referitoare la transplantul de ţesuturi, prelevările de
ţesuturi şi organe de origine umană (rec 78/29; rec 79/5)
 Legea nr. 95/2006, Publicată în Monitorul Oficial,
nr. 372/28 apr. 2006, Norma metodologică publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 916 din 10/11/2006, Titlul VI52
 La nivelul Comunităţii Europene, din 2010, Parlamentul European a
votat documente privind transplantul de organe, ţesuturi, celule şi
privind limitarea traficului de organe la nivel internaţional -
DIRECTIVE 2010/45/EU OF THE EUROPEAN PARLIAMENT
AND OF THE COUNCIL, 7 iulie 2010, on standards of quality and
safety of human organs intended for transplantation53

Legislaţie privitoare la prelevarea de ţesuturi şi organe umane

în România
Extrase din Legea nr. 95/2006 – reforma sănătăţii
Completată cu Legea 71/201154
Art. 144: a)obţinerea consimţământului informat, scris, liber, prealabil şi
expres; b) informarea completa a donatorului; c)donatorul poate reveni
asupra consimţământului dat; d)exercitarea unei constrângeri de natură
fizică sau morală e interzisă; e) scopul obţinerii unui folos material sau de
52 http://www.cdep.ro/proiecte/2006/000/40/3/leg_pl043_06.pdf
53 http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:207:0014:0029:EN:PDF
54 http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=64032
43
altă natură este ilegal;
Art. 145: prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la potenţiali donatori
minori
Art. 146: Prelevarea de la donatorul viu se va efectua cu avizul comisiei de
avizare a donării
Art. 147: Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la donatorul decedat
Art. 149: numai în scop terapeutic
Art. 150: consimţământul scris al primitorului
Art. 151: cazul în care primitorul este în imposibilitatea de a-şi exprima
consimţământul
Art. 152: cazul minorilor sau persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu
Art. 154.
Art. 158: obţinerea unui profit material pentru donator sau organizator,
constituie infracţiune de trafic de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de
origine umană
Art. 159: Introducerea sau scoaterea din ţară de organe, ţesuturi, celule de
origine umană fără autorizaţia specială emisă de Agenţia Naţională de
Transplant constituie infracţiune
ORDIN Nr. 1763 din 12 octombrie 200755
privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru donarea, prelevarea, testarea,
procesarea, conservarea, distribuirea, codificarea şi trasabilitatea ţesuturilor
şi celulelor de origine umană utilizate în scopuri terapeutice, precum şi
notificarea incidentelor adverse severe şi a reacţiilor adverse grave survenite
în timpul transplantării lor
Art.9, Art.10

CAZ PRACTIC DIN LITERATURA DE SPECIALITATE

În cazul donatorului minor, sunt descrise în literatura medicală multe
situaţii.
Cazul familiei Ayalla din Los-Angeles (anul 1990) a stârnit discuţii
controversate în rândurile mass-mediei SUA. Soţii decid să aibă al doilea
copil pentru a salva viaţa fiicei lor de 15 ani bolnavă de leucemie. Unica
şansă în cazul acestei fetiţe era transplantul de măduvă osoasă, dar părinţii
erau incompatibili. Soţia de 44 ani naşte al doilea copil, chiar dacă şansele
erau de doar 25% ca copilul nou născut să fie compatibil cu sora bolnavă.
Când fiica mai mică a împlinit 14 luni a fost efectuat transplantul, fără a
afecta cu nimic copilul donator. În schimb, viaţa fetiţei cu leucemie a fost
salvată. Există însă şi un revers al situaţiei: când soţia a fost întrebată ce

55 Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 698 din 16 octombrie 2007

http://www.transplant.ro/Lege/Ordin1763-2007.pdf
44
făcea dacă copilul nu era compatibil genetic cu sora bolnavă (antigenii pot fi
depistaţi şi intrauterin), răspunsul a fost foarte scurt - avort. Câte „încercări”
ar fi făcut acel cuplu ca să conceapă un copil compatibil?56

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1.Legea 95 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial nr.
372 din 28 aprilie 2006
2.DIRECTIVE 2010/45/EU OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE
COUNCIL, 7 iulie 2010
2.Beatrice Ioan, Cristina Gavrilovici, Vasile Astărăstoae, Bioetica, cazuri celebre, ed.
Junimea, Iaşi, 2005, ISBN 943-37-1067-9

RESURSE INTERNET
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:207:0014:0029:EN:PDF

56 Beatrice Ioan, Cristina Gavrilovici, Vasile Astărăstoae, Bioetica, cazuri celebre, ed. Junimea, Iaşi, 2005, ISBN
943-37-1067-9 , p.
45
 IX. DIAGNOSTICUL PRENATAL.
REPRODUCEREA MEDICAL ASISTATĂ
1. Testarea genetică
A. Noţiuni etice
 Cererea etică a unui consimţământ informat diferă în cadrul unei
cercetări faţă de o situaţie medicală clinică.
 Ghidul internaţional de etică pentru cercetare este aplicabil în
încercarea de a stabili noi teste genetice sau de a dezvolta un
46
 control de calitate al testării.
 Acordul informat pentru orice testare genetică trebuie să fie obţinut
dacă proba poate fi legată de persoana de la care a fost recoltată.

În continuare, sunt prezentate cerinţele etice ale acordului

informat, aplicabile în practica medicală dar şi în situaţii de cercetare:

În practica medicală se vor explica:

 scopul testărilor;
 şansa unei predicţii corecte;
 implicaţiile individuale şi familiale ale rezultatelor testelor;
 opţiunile şi alternativele testelor;
 potenţialele riscuri şi beneficii ale testelor, incluzându-le pe cele
sociale şi psihologice;
 includerea discriminării din partea asiguratorilor şi angajatorilor
(chiar dacă aceasta este ilegală) în riscurile sociale;
 nepunerea în pericol a indivizilor sau familiei, indiferent de decizia
luată de aceştia.

În cercetare se vor explica:

 natura experimentală şi scopul studiului;
 de ce este individul invitat să participe şi faptul că participarea
este voluntară;
 procedura;
 disconfortul şi riscurile testelor atât pentru individ, cât şi pentru
familie;
 incertitudinea rezultatelor testelor pentru predicţie şi sfat genetic
exact;
 beneficiile posibile pentru alţii şi pentru ştiinţă;
 confidenţialitatea dosarelor ce conţin identitatea testelor;
 pe cine să contacteze pentru întrebări în legătură cu cercetarea
sau cu posibilitatea apariţiei unei lezări din cauza cercetării;
 dreptul individului de a se retrage în orice moment;
 dreptul individului şi a familiei la o îngrijire medicală completă
chiar dacă individul se retrage57
 în ce condiţii vor fi recontactaţi în legătură cu posibilele măsuri
preventive sau terapeutice.

57A guide to research ethics, University of Minnesota Center for Bioethics, 2003, p.4,
http://www.ahc.umn.edu/img/assets/26104/Research_Ethics.pdf
47
  dacă un copil sau adolescent este testat, în cadrul unui plan de
cercetare, copilul sau adolescentul trebuie să-şi dea acordul. O
explicaţie adecvată pentru un copil trebuie să descrie
potenţialele pericole sau beneficii ale testărilor.

B. Testarea presimptomatică şi a susceptibilităţii (OMS)

 Testarea presimptomatică
o se referă la indivizi sănătoşi care poate au moştenit gene
pentru o boală cu debut tardiv şi, dacă este aşa, au riscul de a
dezvolta boala pe parcursul vieţii (dacă trăiesc suficient de
mult)
o exemplu boala Huntington
o în absenţa opţiunilor terapeutice, testarea presimptomatică
ar trebui să fie disponibilă, dacă se îndeplinesc
următoarele condiţii:
 Informaţia dată de teste va fi folosită pentru a
preveni lezarea persoanelor testate sau a partenerului,
familiei, viitorilor copii sau altora;
 Persoana va fi complet informată despre limitele
testelor, inclusiv despre posibilităţile unor rezultate
neinformative şi despre imposibilitatea predicţiei exacte a
vârstei la care va debuta boala sau a severităţii
simptomatice (uneori);
 Persoana/tutorele legal este capabil să dea un acord din
punct de vedere mental;

 Testarea pentru susceptibilitate

o Se referă la persoane sănătoase care poate au moştenit o
predispoziţie genetică, care îi încadrează în categoria celor cu
risc crescut în dezvoltarea unei boli multifactoriale, dar care,
chiar dacă o au, poate nu vor dezvolta niciodată boala în
cauză58
o exemplu bolile cardiace, boala Alzheimer sau cancerul

Recomandările pentru un comportament etic în cazul testelor pre-

58 Ethical, legal and social aspects of genetic testing: research, development and clinical applications by Eryl
McNally (chair) and Anne Cambon-Thomsen (rapporteur) Celia Brazell, Jean-Jacques Cassiman, Alastair Kent,
Klaus Lindpaintner, Paula Lobato de Faria, Detlef Niese, Henriette Roscam Abbing, Jan Helge Solbakk, Hélène
Tack, Erik Tambuyzer, Thomas R.Weihrauch, Erik Wendel, European Commission contacts: Barbara Rhode and
Maurizio Salvi (secretary to the Group), Brussels 2004, p.19,
http://ec.europa.eu/research/conferences/2004/genetic/pdf/report_en.pdf
48
simptomatice şi de susceptibilitate sunt:
 Testarea susceptibilităţii genetice ar trebui să fie încurajată,
cu condiţia ca informaţia dată de teste să fie folosită exclusiv pentru
prevenţia sau tratamentul bolii (beneficiul);
 Toate testele de susceptibilitate vor trebui să fie voluntare,
precedate de o informare corectă şi pe baza consimţământului
informat (autonomia);
 Testarea presimptomatică va trebui să fie disponibilă adulţilor
cu risc care o doresc chiar în absenţa tratamentului, după o
consiliere adecvată şi un consimţământ informat (autonomia);
 Testarea copiilor sau adolescenţilor va trebui făcută numai dacă
există potenţiale beneficii medicale pentru copii sau adolescenţi
(autonomia, beneficiul, non-vătămarea);
 în absenţa unor beneficii medicale prin prevenţie sau tratament,
testele presimptomatice sau a susceptibilităţii pentru o boală cu debut
tardiv sunt de obicei amânate până la o vârstă adultă, când tânărul
poate să ia singur hotărârea. În timpul consilierii, geneticienii
trebuie să le explice părinţilor potenţialele pericole şi beneficii ale
testării copilului
 Angajatorilor, asigurătorilor, şcolilor, agenţiilor
guvernamentale sau oricărei terţe persoane va trebui să le fie
interzis accesul la rezultatele testelor (non-vătămarea);
 Cunoaşterea unor informaţii legate de structura genetică a unei
persoane poate avea consecinţe asupra persoanei in cauză, cât şi
asupra altor membri ai familiei pentru că implică informaţii legate şi
de starea lor de sănătate, riscul de a dezvolta o boală genetică sau
despre posibilitatea de a o transmite la descendenţi. De aceea
testarea se va însoţi de un program de consiliere, în concordanţă cu
gravitatea bolii.
C. Aspecte etice practice deosebite - Divulgarea şi
confidenţialitatea
 Problemele divulgării şi confidenţialităţii sunt printre cele mai
frecvente dileme etice apărute în genetica medicală. Datorită
posibilităţii afectării persoanei prin divulgarea informaţiei genetice
unei a treia părţi instituţionale, o grijă maximă trebuie luată
pentru protecţia confidenţialităţii
 Un diagnostic genetic al unei persoane poate indica riscuri genetice
în rândul familiei sale. În astfel de circumstanţe, cel care asigură
serviciul genetic:
o va trebui să încurajeze persoana ca să roage familia, ca la
49
 rândul ei, să ceară consilierea genetică.
o dacă individul refuză, în special în cazurile în care sunt
disponibile măsuri preventive efective şi permise sau de
tratament, consilierul ar trebui din punct de vedere etic să ia
legătura cu rudele, ţinând minte că informaţia deţinută îi
priveşte doar pe cei cu risc genetic şi nu pe cei fără acest
risc sau care nu vor să fie informaţi asupra statutului lor
genetic.
 Atenţie trebuie acordată şi păstrării confidenţialităţii şi respectului
autonomiei (consimţămantul informat) în cazul biobăncilor (probe
biologice umane însoţite de datele personale ale individului) 59

lată, în continuare, propunerile OMS privind comportamentul

etic în ceea ce priveşte divulgarea şi confidenţialitatea60:
 Geneticienii vor trebui să dezvăluie celor testaţi rezultatele
care privesc sănătatea lor sau a fătului;
 Rezultatele testelor, inclusiv rezultatele normale, vor trebui
comunicate persoanei testate fără nici o întârziere;
 Rezultatele testelor care nu sunt direct relevante pentru
sănătate, cum ar fi non-paternitatea sau sexul fătului (în absenţa
bolii legată de cromozomul X), pot fi reţinute dacă pare
necesar pentru protecţia unei părţi vulnerabile sau dacă este
prevăzută de o lege naţională;
 Dorinţa individului sau a familiei de a nu şti rezultatele
testelor trebuie respectată, exceptând testele nou-născuţilor
sau ale copiilor pentru afecţiuni tratabile;
 Informaţia care ar putea cauza afectări grave psihologice
sau sociale poate fi temporar reţinută. În cadrul obligaţiei
generale de divulgare a informaţiei, consilierul trebuie să
hotărască momentul când persoana testată este gata să
primească informaţia;
 Dacă un cuplu intenţionează să aibă un copil, indivizii
trebuie încurajaţi să împărtăşească informaţia genetică cu
celălalt partener;
 Este potrivit din partea consilierului să informeze persoanele
că informaţia genetică poate fi utilă rudelor ei şi să invite
persoanele să-şi roage rudele să ceară consilierea genetică;

59 Idem 58
60 http://www.who.int/genomics/elsi/gentesting
50
  Dezvăluirea informaţiei genetice rudelor poate fi posibilă mai
ales când poate fi evitată o problemă seriosă;
 Rezultatele testelor de sarcină, presimptomatice, a
susceptibilităţii şi prenatale trebuie ţinute confidenţiale faţă de
angajatori, asiguratori, companiile de asigurări de sănătate,
şcoli şi agenţii guvernamentale. Persoanele trebuie să nu fie
penalizate sau judecate prin prisma constituţiei genetice.
Informaţia despre o condiţie simptomatică poate fi dezvăluită
ca parte a informaţiei generale medicale, în concordanţă cu
legile şi practicile din diferite ţări;
 Registrele cu rezultatele testelor (dacă există) trebuie protejate
prin standarde stricte de confidenţialitate.

2. Diagnosticul şi screeningul prenatal

Ce este diagnosticul prenatal?

 Diagnosticul prenatal (DPN) este un act medical complex, înalt
informativ, care permite depistarea a numeroase anomalii
congenitale şi boli genetice în cursul vieţii fetale.
 Diagnosticul prenatal al bolilor genetice şi al anomaliilor fetale
s-a extins semnificativ la peste 200 de afecţiuni genetice prin
analiza ADN-ului din celulele fetale şi prin creşterea folosirii
ecografiei şi a screeningului biochimic al lichidului amniotic
(amniocenteza).

Care este scopul diagnosticului prenatal?

 să elimine prezenţa condiţiilor particulare medicale la făt şi a celor
care reprezintă risc pentru sarcină

Cum se realizează?
 printr-o strânsă colaborare multidisciplinară
 medicul genetician are un rol esenţial în evaluare, diagnostic şi sfat
genetic
 principiul care se foloseşte în selecţia femeilor gravide pentru
efectuarea DPN: riscul unei anomalii fetale trebuie să fie cel puţin
egal cu riscul de inducere a avortului prin utilizarea procedurii de
DPN

51
Care sunt indicaţiile diagnosticului prenatal?
• vârsta reproductivă avansată a părinţilor: femeile de peste 35 de
ani şi bărbaţii de peste 55;
• semnele ecografice de alarmă
• prezenţa unei anomalii cromozomiale de structură la unul din
părinţi;
• existenţa unui copil cu o anomalie cromozomială de novo;
• istoricul familial de boli genetice;
• riscul unui defect de tub neural;
• rude de gradul I cu malformaţii congenitale (în special de cord);
• agresiuni ce pot produce malformaţii în cursul sarcinii, afecţiuni
materne (diabet zaharat, epilepsie tratată cu anticonvulsivante,
fenilcetonurie);
• istoricul obstetrical pozitiv (avorturi spontane şi/sau nou-născuţi
morţi)61

Care sunt aspectele etice care trebuie respectate in DPN?

Consilierea genetică
 Consilierea genetică este foarte importantă:
o înaintea diagnosticului prenatal şi
o după un rezultat ce indică un făt afectat, pentru a asigura o
alegere complet informată

 Ce este consilierea genetică?

o Orientare oferită de către un cadru medical (genetician sau
consilier genetic) în scopul sprijinirii oamenilor de a înţelege
riscul de a dezvolta o boală genetică sau de a avea un copil
cu o boala moştenită (genetică)
o această informaţie este comunicată cuplului pentru a-l
ajuta în luarea unei decizii, în ceea ce priveşte opţiunile
posibile, cum ar fi ducerea sarcinii la termen, pregătirea
pentru o sarcină dificilă, pentru o îngrijire specială a nou-
născutului sau pentru întreruperea sarcinii.
 Consilierea pre-testare face consilierea post-testare (pentru cei cu
făt afectat) mai puţin dificilă, deoarece viitorii părinţi sunt deja
informaţi
 Consilierea trebuie să includă cel puţin următoarele puncte:

61 www.eGinecolog.ro
52
 o Numele şi caracteristicele generale ale bolilor pe care le
poate identifica testarea trebuie să facă parte dintr-o listă
completă
o Caracteristicile bolilor trebuie să fie descrise şi în ceea ce
priveşte efectele asupra viitorului copil, asupra părinţilor şi
asupra vieţii de familie;
o Posibilităţile de tratare a bolii după naştere şi
disponibilitatea unei îngrijiri suportive
o Descrierea posibilităţii (riscului) ca fătul să aibă boala.
Riscul trebuie exprimat în diferite moduri (procentaj,
proporţie şi verbal);
o Posibilitatea unor rezultate nefavorabile sau a unor
descoperiri fortuite;
o Alternativele posibile pentru cei cu un fetus afectat, de
exemplu: ducerea fătului la termen şi luarea lui acasă,
plasarea copilului într-o instituţie de specialitate, plasarea
copilului într-un program de adopţie, avortul, tratarea
fătului prenatal sau imediat după naştere;
o Posibilitatea rezultatelor ambigue de laborator sau
ecografice;
o Informarea că majoritatea afecţiunilor diagnosticate la
fetus nu pot fi tratate prenatal ceea ce face ca, deşi
cunoaştem boala, să nu putem să ajutăm fătul;
o Riscul medical posibil al fătului şi mamei prin procedura
de testare;62
o Riscurile non-medicale, dacă există (asigurare de sănătate
sau angajare a părinţilor);
o Informarea că testele non-invazive folosite precoce în
sarcină, cum ar fi testul alfa-fetoproteinei serice materne, pot
fi primul pas spre un diagnostic prenatal şi un posibil avort;
o Costurile testului şi sursele de rambursare ale mamei sau
ale cuplului, dacă este nevoie.

Indicaţii etice generale:

 Culturile, religiile şi legile naţionale sunt diferite în ceea ce
priveşte avortarea unui făt afectat.
 Distribuţia echitabilă a serviciilor genetice, inclusiv a
diagnosticului prenatal, datorate mai întâi celor cu nevoi medicale
62 http://www.personalgenetics.ro/resurse-medici/rolul-consilierii-genetice
53
 mari, fără a ţine cont de posibilitatea de plată sau de alte
considerente (dreptatea);
 Diagnosticul prenatal trebuie să aibă o natură voluntară. Viitorii
părinţi trebuie să decidă dacă o boală genetică justifică diagnosticul
prenatal sau avortul unui făt afectat (autonomia);
 Dacă diagnosticul prenatal este indicat medical, ar trebui să fie
accesibil fără a ţine cont de părerea cuplului legată de avort.
Diagnosticul prenatal poate, în unele cazuri, să folosească în
pregătirea părinţilor pentru naşterea unui copil cu o boală genetică
(autonomia);
 Diagnosticul prenatal se realizează numai pentru a furniza
părinţilor şi medicilor informaţiile privind sănătatea fătului.
Folosirea diagnosticului prenatal pentru testarea paternităţii,
exceptând cazurile de viol sau incest, sau pentru selecţia genică, în
afara bolilor gonozomale, nu este permisă (non-vătămarea);
 Medicii trebuie să dezvăluie toate lucrurile relevante din punct de
vedere medical femeii sau cuplului, inclusiv întreaga clasă de
manifestări a afecţiunilor aflate în discuţie (autonomia);
 Consilierea trebuie să preceadă diagnosticul prenatal (non-
vătămarea);
 Alegerea făcută de femeie sau de cuplu cu privire la sarcina cu un
făt afectat trebuie respectată şi protejată, în cadrul structurii familiei
şi a legilor, culturii şi structurii sociale ale ţării. Cuplul şi nu medicii
trebuie să ia decizia (autonomia);
 Diagnosticul prenatal numai pentru liniştirea unei mame anxioase,
în absenţa indicaţiilor medicale, ar trebui să aibă cea mai mică
prioritate în alocarea de fonduri faţă de existenţa indicaţiilor
medicale (dreptatea);
Probleme etice legate de viitorul DPN
 tehnicile care sunt încă „în proiect” şi care care sunt pe cale să
transforme practica clinică a screeningului fetal:
o analiza ADN-ului fetal:
 se va putea face printr-o metodă sofisticată de izolare
a ADN-ului fetal liber dintr-o probă din sângele
mamei
 se vor putea astfel decela anomaliile genetice la făt
printr-o metodă complet neinvazivă
 spre exemplu, în 2007, în Marea Britanie, a existat
controversa generată de lansarea unui serviciu privat
ce oferea testare în vederea genului fetal printr-o
54
 simplă probă de sânge luat din degetul mamei, chiar
şi la domiciliu
o diagnosticul genetic preimplantator
 constă în extragerea unor celule din embrionul creat
in vitro pentru analiza genetică
 astăzi, această procedură se acceptă în cea mai mare
parte în privinţa detectării bolilor grave
 în viitor se doreşte să se recurgă la detectarea unor
variaţii genetice cu impact mai puţin sever pentru
viaţa copilului, cum ar fi predispoziţia la obezitate,
diabet, probleme cardiace, cancer63

 „discriminarea cromozomială”, care se referă mai ales la

prejudiciile sociale care se ridică împotriva persoanelor cu
handicap64.

Este evident că, până în prezent, nu au fost inventariate toate

conflictele etice şi legale ce derivă din aplicarea screening-ului genetic şi a
diagnosticului prenatal. Soluţiile conflictelor determinate de politica socială
şi medicală în testarea genetică sunt doar soluţii de moment şi provizorii.
Ele se constituie însă ca argumente pentru revenirea la o morală autentică şi
pentru definirea şi delimitarea unei etici a geneticii.

CAZ PRACTIC DIN LITERATURA DE SPECIALITATE

Un băiat în vârstă de 4 ani a fost diagnosticat cu distrofie musculară
Duchenne. Alison este mama purtătoare a genei mutante. Alison are o soră
însărcinată, Sue (vârsta gestaţională de 10 săpt), şi care tocmai a fost
consultată de unul din medicii aceluiaşi centru. La prima întâlnire, Sue a
povestit medicului despre dificultăţile de vorbire şi de dezvoltare ale
nepotului ei, menţionând însă că nu ştie despre ce boală este vorba. S-a arătat
preocupată de o posibilă relaţie a acestei boli cu sarcina sa şi şi-a manifestat
dorinţa de a termina precoce sarcina dacă ar şti că fătul suferă de o condiţie
letală. Alison ştie că sora ei este gravidă şi că sarcina i-ar putea fi afectată,
dar totuşi nu i-a comunicat diagnosticul fiului ei, nici statusul ei de purtător,
pentru că simte că dacă ar dezvălui acest lucru, Sue ar decide un avort, ceea
ce în viziunea ei este greşit. Ea şi sora ei nu împărtăşesc aceleaşi opinii
despre valoarea vieţii, asupra cărora Alison a meditat mult. A cerut în mod

63 John Wyatt, Fiinţă contra fiinţă în era biotehnologiei, Ediţia a II-a, Ed. Dianoia, Timisoara, 2011, p.128
64 Idem 63, p.140
55
expres medicului să păstreze confidenţialitatea şi să nu destăinuie rezultatele,
nici măcar surorii ei. Ambele sunt paciente ale aceluiaşi centru de boli
genetice. Specialiştii de aici au discutat în repetate rânduri cazul celor două
surori, considerând că au o datorie de acordare a celor mai bune îngrijiri faţă
de ambele paciente. A prezenta întreaga situaţie lui Sue înseamnă a
nerespecta confidenţialitatea faţă de Alison. Dar Sue are 25% şanse de a
naşte un copil au aceeaşi boală. Un test genetic i-ar permite însă o alegere
mult mai informată. Gena responsabilă este foarte mare şi există mai multe
mutaţii posibile pentru apariţia acestei boli. Fără a cunoşte mutaţia genică în
cazul nepotului, simpla testare pentru distrofia musculară Duchenne nu ar
aduce prea multe informaţii.65

3. Reproducerea medical asistată (RMA)

Ce este reproducerea medical asistată?
 Conform Legii nr. 94.654 din 29 iulie 1994 privind procrearea medical
asistată în Franţa, RMA este „totalitatea gesturilor clinice şi biologice ce
permit fecundarea in vitro, transferul embrionilor şi însămânţarea
artificială sau alte tehnici cu efect echivalent, permiţând procrearea în
afara unui proces natural”
 Reprezintă un concept biologic, social, genetic şi cultural care pune
la bază libertatea procreaţiei cu toate aspectele sale medicale, etice,
legale şi religioase.
Cum a fost văzută de societate?
 o practică împotriva naturii - ceea ce nu este natural este imoral
 un fapt socio-juridic cu aptitudinea de a suplea dorinţa de copii a
cuplurilor sterile
Evoluţia istorică
 primul copil conceput în eprubetă a fost Louise Brown, 1978 (Marea
Britanie)
 astăzi în lume se nasc 300.000 (3%) de copii pe an prin reproducere
medical asistată (RMA) şi rata lor creşte

Definiţii ale termenilor legaţi de RMA:

 Sterilitate = absenţa fecundaţiei, atunci când după un an de viaţă
sexuală regulată (3-4 rapoarte sexuale complete / săptămână) şi în
afara oricăror metode anticoncepţionale nu survine nici o sarcină. 
65Beatrice Ioan, Cristina Gavrilovici, Vasile Astărăstoae, Bioetica, cazuri celebre, ed. Junimea, Iaşi, 2005, ISBN
943-37-1067-9, p.
56
  Infertilitate = incapacitatea menţinerii sarcinii până la termenul de
viabilitate a fătului66

Condiţiile general impuse sunt (diferă în amănunt de la un stat la altul, deşi

în substanţă sunt identice):
 pentru cupluri ce nu pot avea copii din cauza sterilităţii femeii sau
bărbatului
 consideraţiile umane justifică actul, şi nu cele de profit;
 persoana feminină să aibă până la 40 de ani, să fie căsătorită şi
informată despre riscurile tehnologice;
 consimţământul informat şi expres să fie al ambilor soţi, dat de regula
în faţa unei comisii formată dintr-un medic, un psiholog şi un avocat;
 donatorul se va supune aceloraşi condiţii de mai sus şi va rămâne
necunoscut. Un donator căsătorit nu va dona sperma fără
consimţământul soţiei;
 se vor discuta in prealabil implicaţiile psihologice ale acestor
tehnologii, atât faţă de cuplu, cât şi implicatiile psihologice la viitorul
copil;
 confidenţialitatea este absolută, femeia neavând dreptul de a alege
donatorul (decât după anumite caracteristici);
 donarea va fi anonimă, benevolă;
 donarea se va face pentru maxim patru copii şi, evident, donatorul va
fi sănătos (se vor face teste ale spermei pentru depistarea SIDA);
 reproducerea medical asistată se face numai ca act terapeutic, deci cu
indicaţie medicală pentru sterilitate (după un an de coabitare) de
diferite etiologii şi în condiţiile epuizării altor terapii ale sterilităţii;
 este necesar a se preciza statutul viitorului copil înainte de aplicarea
metodei de reproducere asistată medical după criterii cum ar fi:
o la căsătoriţi se aplică prezumţia de paternitate, ca şi în
înseminările cu sperma soţului, dar care decedează înainte de
300 de zile;
o când copilul rezultă din sperma donată, daca tatăl a consimţit,
deşi nu e tatăl genetic, el îi recunoaşte în baza aceleiaşi
prezumţii şi, dacă nu a consimţit, paternitatea se va stabili pe
cale judiciară;
o dreptul copilului de a fi informat asupra identităţii sale
genetice, când, inevitabil, donatorul devine cunoscut
 în general, legea diferitelor state interzice:
66 Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, http://www.dex.ro/
57
 o fecundarea lesbienelor, virginelor şi femeilor singure
o fecundarea post-mortem (cu sperma soţului decedat sau
embrionii rezultaţi dintr-o fecundare)
o De aceea rezoluţiile interzic mamelor a afla numele donatorului;
numai Suedia permiţând comunicarea acestui nume copilului
când va avea vârsta de 18 ani, dacă donatorul a acceptat, însă
copilul nu va avea nici un drept succesoral67

Cel mai important este statutul copilului realizat astfel şi protejarea

drepturilor sale

Care sunt metodele de realizare?

 prin inseminare artificială
 prin donarea de gameţi
 prin fertilizarea in vitro
 prin existenţa unei mame purtătoare
 prin combinarea acestor trei forme.

Proceduri folosite:
 Inseminarea artificiala IA
 fertilizarea in vitro FIV

FIV în România – Program naţional care a demarat în octombrie

2011 (vezi siteul MS)
 Obiectivul subprogramului FIV/emvriotransfer: tratamentul
infertilităţii de cuplu prin aplicarea procedurii de fertilizare in vitro
şi embriotransfer la un număr limitat de cupluri selectate pe baza
îndeplinirii cumulative a următoarelor criterii de eligibilitate:
a) cuplu steril, definit drept cuplul conjugal care nu a avut capacitatea
de a se reproduce fără a folosi mijloace anticoncepţionale timp de 2 ani
de viaţă conjugală;
b) cuplu căsătorit de cel puţin 2 ani;
c) cel puţin unul dintre membrii cuplului are cetăţenie română, cu
domiciliul stabil în România;
d) cel puţin unul dintre membrii cuplului are calitatea de asigurat în

67 Program Naţional Fertilizare in Vitro, România, octombrie 2011, ORDIN Nr. 765 din 27 mai 2011 privind
aprobarea Normelor metodologice pentru realizarea şi raportarea activităţilor specifice în cadrul subprogramului
de fertilizare in vitro şi embriotransfer, PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 378 din 31 mai 2011

58
cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate de cel puţin 2 ani;
e)nici unul dintre membrii cuplului nu are copil în viaţă;
f) cuplu autolog (se exclude donarea de ovocite, de spermă sau mama
surogat);
g) vârsta femeii cuprinsă între 24-40 de ani;
h) indexul de masă corporală al femeii cu valori cuprinse între 20-30;
i) rezerva ovariană în limite normale 68

Aspectele etice delicate ale RMA includ:

 Dilemele etice generate de utilizarea în practică a tehnicilor de
reproducere medical asistată sunt extrem de variate, atingând mai multe
domenii ale socio-umanului.
 este recomandabilă o viziune integratoare, pluridisciplinară asupra
fenomenului, care să analizeze din mai multe puncte de vedere
implicaţiile morale ale acestor tehnologii novatoare.
 nu doar tehnologiile reproductive sunt subiect de îngrijorare, ci în sine,
însăşi tehnologia. O problemă cel puţin la fel de grea, este şi cea legată
de „cine sunt cei cărora li se poate permite accesul la astfel de
tehnologii”?69
 legislaţia fiecărui stat diferă în ceea ce priveşte RMA

 Apelul la un donator
 Este o situaţie extremă, când nu există altă soluţie pentru cuplu
 consimţământul soţilor trebuie să fie expres
 se poate realiza prin:
 Donarea de gameţi
 Donarea de spermă:
 Donarea de ovocite

 Aspecte etico-juridice:
o donatorul trebuie să rămână anonim
o donarea este benevolă
o datele donatorului trebuie cunoscute de medici (prevenirea
unui incest)
o În aprilie 2005 în urma unor discuţii pe marginea legislaţiei
drepturilor omului, legea s-a modificat într-atât, încât orice
ins născut prin donare de gameţi, începând cu vârsta de 18

68 Idem 67
69 Idem 63, p.108
59
 ani, are dreptul să solicite în baza Actului pentru Fertilizare
umană şi Embriologie, informaţii despre identitatea
donorilor70
o Un alt aspect etic în ceea ce priveşte terţul donator este în
cazul cuplurilor de lesbiene care doresc să aibă copii.

 Donarea de embrioni
- Embrionii se donează unui cuplu steril, deci mama legală nu este cea
biologică iar tatăl legal nu este tatăl genetic.
- Donarea de embrioni trebuie facută în scris, în faţa unui reprezentant
legal în care drepturile fiecăruia (donator, receptor, embrion) să fie
clar şi expres prezumate

- Una dintre întrebările care se ridică în cazul donării de embrioni

este: Embrionii sunt apţi pentru a fi consideraţi fiinţe umane?
o Exisă controverse numeroase în rândul bisericii şi justiţiei
legate de acest subiect.
o unii biologi au optat pentru un răspuns tranşant, respectiv -
momentul fecundarii = momentul începerii vieţii;
o alţi biologi au mers pe caracteristici (greutate minimă 500g,
săpt 20 de gestaţie, formarea sistemului osos etc)

 Mama purtătoare sau ,,surogat” (,,închiriere de uter”)

 încheierea unui contract între cuplu şi o ,,mamă de împrumut”, care,
după naştere, va ceda copilul părinţilor ce-l vor înfia
 În lipsa unui contract, mama de împrumut poate refuza restituirea
copilului.
 este de preferat ca donatoarea să fie mamă deja iar receptoarea să nu
fi depăşit perioada normală de reproducere
 În acest caz, naşterea nu mai dovedeşte maternitatea şi, pentru
evitarea unor probleme juridice, unele state recomandă ca mamele
de substituţie să fie rude cât mai apropiate cu viitoarea mamă ce a donat
ovulul
 Există două metode ale închirierii de uter:
o “full surrogacy” = concepţie realizată in vitro între parteneri,
mama purtătoare inseminată
o “partial surrogacy” = concepţie realizată între partener şi
mama purtătoare (în SUA această metodă este mai folosită şi

70 Idem 63, p.111

60
 este cel mai bine realizată legislativ)
 această metodă de RMA a ridicat de asemenea multiple controverse.
 În aceste situaţii copilul apare ca o fiinţă de care se servesc cei maturi
ca de orice bun şi nu ca o persoană care a venit pe lume de dragul
părinţilor. Copilul nu ştie care este adevărata lui mamă.
 Fiinţa umană este biorelaţională. Din momentul în care s-a întrerupt
relaţia creată între prunc şi mama care l-a purtat în pântece, apar
serioase probleme pentru el, dar şi pentru mama de împrumut

 Diagnosticul genetic preimplantator: RMA se poate aplica în

diagnosticul genetic preimplantator. Acesta poate oferi unui cuplu
care suferă de o boala genetică posibilitatea de a avea un copil care
nu poartă boala respectivă (exemplu hemofilie).

 dileme etice legate de vârsta maximă până la care se poate accepta

punerea în practică a acestor tehnologii (din punct de vedere strict
medical). Intens mediatizatul caz al celei mai vârstnice femei din
lume care a dat naştere unui copil (cazul Iliescu) a reaprins discuţiile
pe această temă, demonstrând necesitatea stabilirii pe cale legislativă
a unei astfel de limitări

 probabilitatea de apariţie a unor sarcini multiple, ce prezintă riscuri

medicale semnificative atât pentru mamă, cât şi pentru copii (riscul
de naştere prematură fiind mare în acest context)

 soarta „excesului de embrioni” rezultat în urma tehnologiei FIV

o Conflictul dintre dreptul la procreere al cuplului steril şi
dreptul la viaţă al acestor embrioni este foarte acut, mai ales
din partea Bisericii
o Există câteva variantele propuse, dar niciuna nu este
satisfăcătoare din punct de vedere bioetic
 congelarea embrionilor, cu pastrarea lor în „bănci de
embrioni”, cu eventuala donare ulterioară unui alt
cuplu steril;
 donare pentru scopuri de cercetare medicală;
 distrugere (echivalentă cu un avort);
 utilizare în scopuri comerciale, în cadrul industriei
cosmetice etc.

 Anonimitatea donorilor este un alt aspect etic delicat, fiind necesară

61
 respectarea confidenţialităţii în dublu sens

 relaţia dintre medic şi ambii membri ai cuplului steril ridică

probleme deontologice : consimţământul este esenţial, trebuie să fie
informat, cunoscând toate riscurile implicate de către ambii
parteneri.

 RMA poate ridica probleme de natură psihologică:

o S-a propus testarea psihologică a membrilor cuplului steril,
pentru a determina potenţialul acestora de a deveni părinţi;
o S-a discutat despre riscul de „rejectare psihologică”, în dublu
sens - atât a copilului de către cuplu, cât şi a părinţilor de
către copilul astfel conceput (mai ales în cazul RMA
extraconjugale)
o o problemă deosebită se pune în cazul afectării psihologice a
copilului care provine prin FIV din femei necăsătorite sau
din cupluri de lesbiene.

 s-a discutat mult despre încadrarea, mai ales din punct de vedere
teologic, a RMA cu terţ donator drept adulter

 însuşi statutul social al femeii intră în discuţie atunci când se

folosesc excesiv şi necontrolat aceste tehnici de RMA

D.Probleme de natură juridică

 Filiaţia copilului şi caracterul său legitim sau ilegitim:
o este una dintre cele mai importante probleme de natură
juridică
o apare mai ales în cazul RMA extraconjugală, atunci când nu
se respectă principiul anonimităţii donorului
o Dileme etice şi legale apar şi în legătură cu maternitatea de
substituţie, în ceea ce priveşte filiaţia maternă şi natura
juridică a contractului dintre cuplul steril şi mama purtătoare,
unii considerând că se încalcă principiul necomercializării
corpului uman
o Probleme deosebite pune şi RMA în cazul soţului donor -
bolnav terminal, pe moarte sau chiar decedat. Legislaţia
majorităţii ţărilor lumii este strict prohibitivă în acest sens.
62
 fenomenul de „baby selling”
o înseamnă vinderea contra unei sume de bani de către
femei a ovulelor lor, precum şi „închirierea” uterului
contra cost pentru a permite naşterea copilului unui cuplu
o Această practică încalcă în special principiile aplicabile RMA,
conform cărora orice act de ajutor este făcut dintr-un sentiment
de umanitate, din generozitate, înţelegând situaţia dificilă a
persoanei respective.
o Un argument în plus ar fi că embrionului i se recunosc pe plan
internaţional câteva drepturi, în calitatea sa de „fiinţă umană în
devenire”, fiind protejat împotriva abuzurilor. Ori, vânzarea sa ca
pe un simplu bun constituie tocmai o încălcare a acestor
drepturi

 problema sensibilă a eugeniei

o a încuraja prin diagnostic prenatal naşterea de băieţi şi avortarea
embrionilor feminini
o a „alege” prin FIV doar embrionii care corespund cu cerinţele
cuplului.
o selecţia donatorului pentru a alege anumite caracteristici
ideale pentru viitorul copil se poate compara cu conceptul
rasei pure impus de Hitler

 este interzis a se crea fiinţe umane identice (clonare) prin RMA

 realizarea de progeni prin fuziunea gameţilor umani cu gameţii

altor specii, este interzisă

 turismul reproductiv - în 2004 a apărut un studiu european despre

acesta, care spunea că ţări precum Belgia, în care nu existau
reglementări legislative privind reproducerea asistată, reprezintă o
atracţie puternică pentru cei în cautare de donatori de ovule sau de
spermă din alte ţări, dar şi pentru cuplurile de lesbiene sau femeile
singure. S-a semnalat că 60% dintre implantările cu ovule donate în
Belgia provin din alte ţări. S-a descris de asemenea si afluxul de
„turişti” de acest gen şi în ţări precum Ucraina, unde clinici
63
 specializate pun la dispoziţie ovule şi spermă, mame-surogat şi
adopţii de embrioni, sub incidenţa unui minim de restricţii legale71.

Concluzii etice:
 Fecundarea înseamnă şi comportă punerea în act a unei noi fiinţe, un
nou individ;
 când este vorba despre om, fecundarea este sinonimă cu procrearea
 intervenţiile biomedicale şi tehnice asupra procreării, nu pot fi
evaluate la fel ca orice act fiziologic şi tehnic, de exemplu dializa
renală
 Fecundarea sau procrearea umană este un act personal al cuplului
şi are drept rezultat un individ uman: aceasta cheamă în cauză
responsabilitatea soţilor, structura însăşi a vieţii conjugale şi cu atât
mai mult destinul persoanei chemate să se nască
 Problema etică de clarificat este următoarea, până la ce
punct actul medical, intervenţia medicului sau a biologului
are caracter de ajutor terapeutic sau devine un act substitutiv
sau manipulator?
 A trata înseamnă a înlătura obstacole, a ajuta desfăşurarea
proceselor; nu înseamnă a se substitui responsabilităţii persoanelor, în
cazul acesta responsabilităţii cuplului, prin ceea ce acestuia îi este
propriu, exclusiv şi inalienabil
 este necesar mai mult ca oricând să se opereze distincţia dintre ceea
ce din punct de vedere tehnic este posibil - şi chiar util - şi ceea ce din
punct de vedere moral este licit.
 Este deosebit de important comportamentului cuplului şi al
medicului, unde moralitatea trebuie să se bazeze pe criterii de
obiectivitate etică şi nu doar pe simpla intenţionalitate.

CAZ PRACTIC DIN LITERATURA DE SPECIALITATE

Adriana Iliescu, fostă profesoară şi scriitoare de literatură beletristică
pentru copii a lăsat deoparte gândurile maternităţii, pentru a-şi realiza o carieră.
A urmat tratament pentru infertilitate timp de 9 ani (inclusiv metode de
întârziere a menopauzei) iar în 1995 s-a adresat unei clinici de fertilizare in vitro
din Italia, de unde s-a întors rapid, situaţia financiară nepermiţându-i o şedere
mai lungă. În România, ea s-a prezentat iniţial la Timişoara, unde a continuat
tratamentul de amânare a menopauzei şi în anul 2001 a rămas însărcinată pentru

71 Idem 63, p.109

64
prima dată. Din păcate după 4 luni fătul a murit. Nu a renunţat însă şi, în
disperarea dorinţei de a avea un copil a mai făcut o încercare, de data aceasta la
Bucureşti unde secundar fertilizării in vitro i s-au implantat 3 embrioni. După 10
săptămâni, unul din cei 3 a fost avortat spontan iar cu 4 săptămâni înainte de
naştere unul din gemenii rămaşi a avut aceeaşi soartă, motiv pentru care s-a
impus o cezariană de necesitate, la 33 săpt de sarcină, în urma căreia s-a născut
prematur Eliza Maria, o fetiţă de 1400g. Explicaţia derulării acestor fenomene,
aproape la limita cu paranormalul a fost redată de însăşi pacienta: ,,Există mai
multe raţiuni, şi ca să fiu sinceră nu înţeleg toţi factorii care m-au motivat. Dar
un singur lucru este clar: fiecare om are o misune în viaţă, de aceea am reuşit să
arăt că femeile doresc şi trebuie să aibă copii. Trăim într-o lume în care nu mai
putem ignora realitatea sacrului. Sacrul şi profanul merg mână în mână şi nu
separat. (...) Îngrijorările pentru zilele care vor urma sunt false probleme. (...)
nimeni nu poate prevedea viitorul, sunt o persoană normală ca orice femeie cu
un copil.”72

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Program Naţional Fertilizare in Vitro, România, octombrie 2011, ORDIN Nr. 765 din 27
mai 2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru realizarea şi raportarea
activităţilor specifice în cadrul subprogramului de fertilizare in vitro şi embriotransfer,
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 378 din 31 mai 2011

1. Beatrice Ioan, Cristina Gavrilovici, Vasile Astărăstoae, Bioetica, cazuri célèbre, ed.
Junimea, Iaşi, 2005, ISBN 943-37-1067-9
2. Ethical, legal and social aspects of genetic testing: research, development and clinical
applications by Eryl McNally (chair) and Anne Cambon-Thomsen (rapporteur) Celia
Brazell, Jean-Jacques Cassiman, Alastair Kent, Klaus Lindpaintner, Paula Lobato de Faria,
Detlef Niese, Henriette Roscam Abbing, Jan Helge Solbakk, Hélène Tack, Erik Tambuyzer,
Thomas R.Weihrauch, Erik Wendel, European Commission contacts: Barbara Rhode and
Maurizio Salvi (secretary to the Group), Brussels 2004
3. John Wyatt, Fiinţă contra fiinţă în era biotehnologiei, Ediţia a II-a, Ed. Dianoia,
Timisoara, 2011
4. A guide to research ethics, University of Minnesota Center for Bioethics, 2003
RESURSE INTERNET
www.eGinecolog.ro
http://www.who.int/genomics/elsi/gentesting/en/index.html
http://www.personalgenetics.ro/resurse-medici/rolul-consilierii-genetice
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, http://www.dex.ro/

72 Beatrice Ioan, Cristina Gavrilovici, Vasile Astărăstoae, Bioetica, cazuri célèbre, ed. Junimea, Iaşi, 2005, ISBN
943-37-1067-9 , p.
65
 X. EUGENIA
1.Definirea conceptului
 Conceptul de eugenie a fost creat de antropologul englez
Francis Galton (1822-1912)
 „studiul influenţelor susceptibile de a fi supuse autorităţii sociale şi
capabile de a îmbunătăţi sau de a vătăma calităţile rasiale ale
generaţiilo viitoare fie în mod fizic, fie în mod mintal” (Eugen
66
 Reigis).
 Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, eugenia (care în
greaca veche înseamnă „origine nobilă”) – este disciplina care
studiază aplicarea practică a biologiei eredităţii în ameliorarea
genetică a indivizilor.
 Eugenia nu este o ramură a ştiinţelor naturii, ci una a ştiinţelor
sociale. Ea iese din sfera noţiunilor de genetică umană, cu toate că
scopul ei declarat este cel de a ameliora rasa umană prin
îmbunătăţirea calităţilor ei genetice.
 Eugenia îşi propune să studieze prezenţa diferitelor tipuri şi
trăsături moştenite în rândul populaţiei, şi faptul că acestea pot fi
crescute sau diminuate în cursul generaţiilor, ca un rezultat al
selecţiei - inconştiente sau deliberate, naturale sau artificiale. Ea
va încerca totodată să utilizeze rezultatele acestor studii pentru
controlul populaţiei. Eugenia studiază, deci, implicaţiile selecţiei
diferenţelor genetice umane.

Pe ce se bazează conceptul de eugenie?

 noţiunea de ameliorare evolutivă prin selecţie (Darwin şi Galton)
 progrese notabile în aplicarea descoperirilor geneticii moderne la
specia umană în anii post-belici
 „teoria genetică a selecţiei naturale”
 ştiinţa nu mai constituie o căutare dezinteresată şi lipsită de valoare a
adevărului, ci este influenţată la fiecare pas de factori inerenţi
contextului socio-economic şi cultural-istoric în care ea exista.
 Redescoperitele legi ale lui Gregor Mendel au fost folosite pentru a
susţine argumentul, mult folosit la începutul secolului conform
căruia reforma socială este sortită eşecului datorită
predeterminării ereditare a capacităţilor umane. Prin urmare, doar
ameliorarea indivizilor putea proteja generaţiile următoare.
 Genetica a fost privită ca un fundament ştiinţific plauzibil pentru
susţinerea economiei capitaliste a liberei întreprinderi la
începutul anului 1900.

Aspecte legate de determinismul complex al trasăturilor umane

 în epoca actuală, omul este pus în faţa posibilităţii de a schimba
genotipul uman, apropiindu-se tot mai mult de aceea ce-şi dorea
omenirea de milenii: obţinerea nemuririi. Selecţia sau evoluţia
naturală şi-au pierdut importanţa în faţa noilor tehnologiilor din
67
 domeniul ştiinţei precum: biologia sintetică, genetica, neurobiologia
şi neuroştiinţele în general, tehnologiile protezării şi cercetările în
domeniul inteligenţei artificiale. Statutul speciei umane riscă să fie o
noţiune complet nouă, prin crearea unei umanităţi privilegiate
 cartarea genomului uman, denumit „Noua anatomie”, început în
1913, cu scopul de a cunoaşte informaţia conţinută în genom şi a
relaţiilor fizice şi funcţionale dintre diferitele lui regiuni.
 genomul fiecărui individ este unic şi într-un proces de continuă
transformare
o expresia genomului este modulată de informaţie extra
genetică, care duce la căi de diferenţiere nu întotdeauna
previzibile.
o Determinarea genetică este modificată în mod continuu de o
manieră arbitrară de către mediu, cu expunere la elemente
semnificative adesea determinate de comportament individual
de asemenea arbitrar.
 proiectul de realizare a primei celule cu genom sintetic va avea cu
siguranţă un impact etic deosebit, prin dileme etice ridicate referitoare
la însuşi statutul de fiinţă umană.

 Contraargumente eugenie:
o Diversitatea spontană, amintită de Charles Darwin (viaţa este
un polimorfism fără sfârşit) a fost reformulată mai târziu ca
un drept fundamental al omului, care ar fi încălcat prin
modificările induse ale genomului uman
o Opoziţiile cele mai ferme în materie de eugenie pozitivă prin
ameliorare genetică sunt cele ale guvernelor şi organismelor
medicale naţionale şi internaţionale în problema clonării
omului.

2.Cum a fost aplicată eugenia?

 Eugenia a fost pusă în practică pe întreg mapamondul.
 mii de oameni categorisiţi drept retardaţi mintal au fost sterilizaţi în
S.U.A. între 1920 şi 1950, majoritatea după legi ale diverselor state
susţinute de Curtea Superioară. Un procent semnificativ dintre ei
aparţineau grupurilor minorităţilor sau erau defavorizaţi din punct de
vedere economico-social
 Rasismul a fost precursorul eugeniei naziste ce a exterminat peste
70.000 de bolnavi psihici prin Legea eutanasiei, legea din 1933 de

68
 sterilizare a celor cu anomalii ereditare, din 1937 de sterilizare a
bastarzilor sau din 1939 de condamnare la moarte a căsătoriilor
interetnice.
 în Europa, Tribunalele eugenice naziste au cerut şi sterilizarea unui
număr mare de oameni, estimat de unii la aproximativ un milion,
între 1933-1940
 în Republica Populară Chineză, începând cu 1988, prin intermediul
legilor provinciale:
o sterilizarea persoanelor retardate mintal73
o avorturile obligatorii după un anume număr de copii.
o în provincia Henan unele legi prevedeau sterilizarea tuturor
persoanelor căsătorite cu „boli ereditare serioase, incluzând
boli mintale, incapacitate mintală ereditară, malformaţii
ereditare”
o tinerii ce vor să se căsătorească trebuie să obţină un aviz
genetic ce atestă că au voie a avea un copil, iar în caz de risc
pentru descendenţă, deşi se vor căsători, nu vor avea voie să
facă copii
o Mai mult, dacă părinţii tinerilor prezintă o deficienţă, aceştia
nu se vor putea căsători
 în india, există o cerinţă culturală privind predeterminarea sexului şi
naşterea de băieţi

3.Tipurile de eugenie
o pozitivă atunci când promovează descendenţii proveniţi din
indivizi excepţional dotaţi
 exemplu:
 în Germania nazistă au funcţionat lebensborn-urile.
Un lebensborn („izvor al vieţii”) era un centru, într-o
clădire relativ izolată, unde erau aduse femei blonde
cu ochi albaştri ca să procreeze cu ofiţerii SS, pentru a
perpetua rasa ariană.
 Clonarea omului ar constitui si ea o metodă şi o
formă de eugenie pozitivă
o negativă atunci când elimină efectele transmiterii la
descendenţi a unor însuşiri genetice nefavorabile
 activă:

73 http://www.nytimes.com/1989/11/21/world/chinese-region-uses-new-law-to-sterilize-mentally-retarded.html
69
  exemplu:
 eutanasia eugenică. Cea mai celebră şi tristă
intervenţie justificată prin ea a fost genocidul
care a avut loc în urma legii promovate de
Hitler în 1939, prin care au fost eliminaţi în
doar câteva luni peste 400000 de „indivizi
indezirabili”
 În cadrul eutanasiei eugenice poate fi încadrat şi
riscul de deces prin lipsa medicamentelor
necesare sau a tratamentelor adecvate,
favorizându-se astfel selecţia naturală a
indivizilor cu rezistenţă crescută la impactul cu
mediul.
 pasivă
 exemplu:
 sterilizarea non-voluntară a bolnavilor
psihici
 consultul şi sfatul genetic - acceptate ca acte
medicale compatibile cu profesia medicală

4.Sterilizarea persoanelor handicapate mintal

 Problema sterilizării persoanelor handicapate mintal este foarte
încărcată emoţional, pentru multiple motive care ţin mai ales de
particularităţile fiecărui caz.
 Printre altele, aceasta antrenează grele sarcini ideologice, în măsura în
care problema sterilizării s-a încrucişat frecvent cu cea a politicilor
eugenice
 aceste acte de sterilizare s-au realizat înaintea introducerii metodelor
hormonale fiabile de contracepţie, dar aceasta nu justifică caracterul
clar abuziv a unui mare număr dintre aceste intervenţii
 datorită handicapului lor - este imposibilă obţinerea consimţământului
persoanei, deci luarea în consideraţie a acordului sau refuzului lor.
Aceste sterilizări sunt deseori desemnate în literatura medicală ca fiind
sterilizări non voluntare, sau non consensuale
Sterilizarea chirurgicală non voluntară a persoanelor handicapate mintal,
bărbaţi şi femei:
 a fost foarte larg practicată în lume
70
  în special în prima jumătate a secolului al XX-lea
 această practică s-a născut când conceptul de deficienţă mintală era
rău definit şi desemna indivizi făcând parte dintr-o categorie mai
largă de persoane, numite ,,social inadaptate” (săracii, criminalii,
alcoolicii, persoanele handicapate motor şi senzorial, bolnavii mintali)
 Sterilizarea era însoţită şi de alte măsuri (segregarea sexuală în
instituţii, interzicerea mariajului, controlul imigraţiei), funcţie de
stat
 Argumentele erau fondate pe convingerea că un anumit număr de
boli, stări şi de comportamente cum ar fi - epilepsia, „imbecilitatea”,
violenţa şi delincvenţa - ar fi stări patologice ereditare
 Uneori aceste măsuri erau însoţite în paralel de măsuri de îndemn la
procreere a celor din clasele aşa zise „superioare”.
În acest context, un număr de state au aprobat legi de sterilizare eugenică.
 În S.U.A.
o prima lege datează din 1907 şi interesează statul Indiana
 În Canada
o o lege numită „de sterilizare eugenică” a fost votată în
provincia Alberta în 1928 (Alberta Sterilization Act)
 În Europa
o abuzurile programelor naziste de sterilizare (începute în
1934)
o În numeroase alte ţări, cu sau fără legislaţie în acest sens
(Elveţia, Suedia şi alte ţări nordice) au avut de asemenea
loc abuzuri, iar ca reacţie la acestea s-au creat comisii, au
avut loc dezbateri şi s-au dat diverse dispoziţii pentru
ridicarea de bariere juridice în faţa acestor practici.
 În Africa
o în Africa de Sud, Abortion and Sterilization Act (Actul
despre avort şi sterilizare) (1975) declară legală sterilizarea
chirurgicală a persoanelor handicapate mintal, iar în 1989 au
fost înregistrate oficial 1817 de persoane sterilizate în această
ţară.
 În China
o o lege destinată „să amelioreze calităţile populaţiei de nou-
născuţi” a fost adoptată în noiembrie 1994 (cu toate
numeroasele proteste ale instanţelor internaţionale)
o Legea preconizează, printre altele:

71
  „amânarea” căsătoriei dacă unul dintre viitorii soţi
suferă de tulburări mintale sau de o boală cu
transmitere sexuală;
 contracepţia şi sterilizarea, dacă unul dintre soţi are o
boală genetică gravă.
 Legea obligă de asemenea medicii să recomande
avortul dacă constată că fetusul suferă de defecte sau
boli genetice grave.74

Consimţământul informat la o persoană cu handicap mental

 Pentru toate formele de contracepţie, oricum ar fi ele, reversibile
sau nu, problema cheie rămâne cea a consimţământului informat şi
liber
 Obţinerea unui consimţământ este doar un aspect, dar aprecierea
validităţii sale este altceva
 Este important de subliniat dificultăţile, incertitudinile, limitele
competenţei şi în final, fragilitatea unui anumit număr de evaluări,
oricare ar fi calitatea şi diversitatea mijloacelor folosite

 Validitatea consimţământului
o Depinde de capacitatea persoanei handicapate mintal de a
înţelege natura şi consecinţele actului de sterilizare care îi
este propus.
o Aceasta presupune că persoana are totuşi o idee despre
legătura dintre actul sexual, sarcină şi maternitate, că ea
înţelege diferenţa între o stare de fertilitate şi sterilitate şi că ea
poate să-şi reprezinte ceea ce înseamnă sarcina şi creşterea
unui copil adevărat.
o aceasta depinde în primul rând de posibilitatea de a
beneficia de o informaţie clară, simplă şi precisă, adaptată la
nivelul intelectual presupus şi transmisă de un interlocutor
gata la efortul necesar pentru a se face înţeles.
o Dacă ansamblul acestor noţiuni destul de dificile pare
suficient de accesibil persoanei handicapate mintal se poate
admite că consimţământul (sau refuzul) pe care aceasta şi-l
exprimă, are şanse să fie valabil.

74 Law of the People's Republic of China on Maternal and Infant Health Care, Adopted at the Tenth Meeting of
the Standing Committee of the Eighth National People's Congress on October 27, 1994, promulgated by Order
No.33 of the President of the People's Republic of China on October 27, 1994, and effective as of June 1, 1995,
http://www.china.org.cn/china/2010-03/04/content_19522945.htm
72
  Dacă consimţământul a fost obţinut în mod satisfăcător în ceea ce
priveşte condiţiile care îl preced, rămâne să determinăm dacă acesta
a fost dat în situaţii pe care le-am putea considera ca fiind
compatibile cu libertatea de a alege
o Problema care se pune aici este aceea a condiţiilor de
obţinere a consimţământului
o Se poate ca părinţii, convinşi de faptul că o intervenţie de
sterilizare este cea mai bună metodă contraceptivă, ar putea
sa-şi influenţeze copilul handicapat, astfel ca acesta să-şi
exprime un consimţământ în ceea ce priveşte propunerea
o Aceeaşi remarcă poate fi valabilă dacă este vorba de presiuni
din partea unei instituţii, mai ales când este vorba despre un
profesionist, angajat de mult timp în tratarea unor astfel de
probleme (se creează legături afective care riscă să influenţeze
libertatea unei persoane handicapate mintal confruntată cu o
alegere)
o De aceea putem să ne gândim că părinţii (sau instituţiile de
ocrotire) nu sunt întotdeauna cei mai buni apărători ai
intereselor şi drepturilor legitime ale handicapatului;
implicarea lor intensă în viaţa cotidiană a persoanei
handicapate mintal pot să-i conducă la a nu mai distinge clar
propriile interese de cele ale persoanei pe care o au în grijă

 În caz de lipsă a acordului, sau de conflict asupra celei mai bune

soluţii contraceptive, şi în particular, în faţa ipotezei unei sterilizări,
o este necesară o formă de luare a deciziei colective cu
proceduri extrem de riguroase, pentru a judeca:
 condiţiile de libertate a consimţământului şi
 necesitatea eventuală a unei intervenţii.
o Această manieră de a proceda oferă o protecţie mai bună a
persoanei handicapate, fără a constitui garanţia absolută a
calităţii şi imparţialităţii deciziei luate.

Comitetul consultativ naţional de etică (C.C.N.E.) din Franţa preconizează

să fie luate câteva precauţii în ceea ce priveşte sterilizarea:
 Se impune să se precizeze cine face evaluarea condiţiilor. Nu se
pot face de către o singură persoană deoarece sarcina este foarte
complexă, iar responsabilitatea prea mare.
 Ea reclamă competenţă şi implică atâtea responsabilităţi, încât se

73
 impune intervenţia, în cadrul unei comisii, a unor profesionişti
special formaţi pe probleme ale persoanelor handicapate
mintal, în speţă medici (neurologi, ginecologi, psihiatri,
geneticieni şi pediatri), jurişti şi asistenţi sociali.
 În multe ţări acest tip de problemă este studiată de curţi de justiţie
mai ales family courts care lucrează în colaborare cu aceştia
 Este important ca persoanele care fac parte din aceste comisii să fie
alese din afara familiilor sau tutorilor persoanelor handicapate
mintal. Independenţa comisiilor în raport cu familiile este imperativă
 În toate ţările democratice în care a fost practicată o politică de
sterilizare a persoanelor handicapate mintal, a apărut problema că
interesele chiar legitime ale părinţilor persoanelor handicapate
mintal nu coincideau întotdeauna cu ale copiilor
 Cu toate acestea, dispoziţiile nu garantează în nici un fel că o astfel de
comisie poate ajunge la cea mai bună decizie. Aceşti profesionişti va
trebui să se străduiască să evalueze un anumit număr de date şi să
dea răspuns la un anumit număr de întrebări.75

Schema următoare a fost propusă ca Ghid de sterilizare a handicapaţilor în

Franţa:
a. Persoana handicapată mintal trebuie recunoscută ca potenţial
fertilă. Acest punct este important în măsura în care, un anumit număr
de condiţii patologice asociază handicapul mintal şi sterilitatea.
b. Persoana handicapată mintal poate fi sexual activă. Trebuie
evaluat tipul de sexualitate în parte la fiecare persoană, acesta depinzând
mult de nivelul său de autonomie. Cu toate acestea, absenţa autonomiei
nu garantează imunitatea în faţa riscurilor de agresiune sexuală.
c. Sterilizarea nu poate fi avută în vedere decât dacă s-a dovedit că s-
a recurs la toate celelalte forme de contracepţie şi acestea au dus la un
eşec. În acest caz, se va folosi tehnica de sterilizare care prezintă cele mai
bune şanse de reversibilitate.
d. Ţinând cont de întârzierile de maturizare, nu numai
intelectuale cât şi emoţionale, persoana handicapată mintal trebuie să aibă,
ca titlu indicativ, cel puţin 20 de ani. Trebuie să fie clar, că noţiunea de
majorat legal nu are prea mare însemnătate în situaţiile de retard mintal.
În toate cazurile trebuie făcut un efort pentru aflarea părerii persoanei în
cauză.

75 Comité Consultatif National d'Ethique pour les Sciences, de la Vie et de la Santé, La sterilisation envisagee
comme mode de contraception definitive, 1996, http://www.ladocumentationfrancaise.fr/rapports-
publics/964082900/index.shtml#book_presentation
74
 e. Deficienţa trebuie să fie severă, această noţiune cere să fie
dezvoltată în continuare. Nu ne putem mulţumi cu valoarea QI. Trebuie de
asemenea ţinut cont de comportamentul persoanei handicapate mintal, aşa
cum ar fi utilizarea toxicelor (alcool, medicamente, droguri), sau o
activitate sexuală care expune mai ales femeile la riscul de violenţă şi deci la
o sarcină neprevăzută.
f. Riscul genetic eventual rămâne să fie evaluat de la caz la caz.

5.Selecţia sexului

Argumente PRO:
 Cei care susţin această acţiune se bazează în primul rând pe dreptul
părinţilor de a decide.
 Sunt multe situaţii care pot susţine o astfel de cerere:
o motive medicale - boli genetice legate de sex,
o motive culturale – asiaticii (India, China). Sunt încă mulţi locuitori
ai Terrei care trăiesc sub presiunea de a produce copii de un
anumit sex (ex India).
o familii cu mai mulţi copii.

Argumente CONTRA:
 Prin acest tip de alegere s-ar putea altera echilibrul bărbaţi / femei, cu
perturbare demografică ulterioară.
 Copilul este un dar tainic, nu produsul ingeniozităţii omului.

În contextul medicinii moderne de reproducere medical asistată, întrebarea

care se pune este dacă ar trebui facută analiza genetică a preimplantului
respectiv selecţia embrionară?

Argumente PRO:
 Se selecteaza precoce anumite boli precum siclemia, fibroza chistică etc.
 s-ar putea selecta predispoziţia la diabet, obezitate, boli cardio vasculare,
boli neoplazice (boli cu patogeneză multifactorială).

Argumente CONTRA:
Cine sau ce dă cuiva dreptul de a decide asupra selecţiei embrionare?

Se investesc sume enorme în aceste tehnologii dar avortul este la latitudinea

75
femeii.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Law of the People's Republic of China on Maternal and Infant Health Care, Adopted at the
Tenth Meeting of the Standing Committee of the Eighth National People's Congress on
October 27, 1994, promulgated by Order No.33 of the President of the People's Republic of
China on October 27, 1994, and effective as of June 1, 1995,
http://www.china.org.cn/china/2010-03/04/content_19522945.htm

1.Human Dignity, Autonomy and Mentally Incapacitated Persons, a Response to Who

Decides?  Submitted by the Linacre Centre for Health Care Ethics at the request of
the Roman Catholic Bishops of England, Wales, Scotland and Ireland, 1998
2. Comité Consultatif National d'Ethique pour les Sciences, de la Vie et de la Santé, La
sterilisation envisagee comme mode de contraception definitive, 1996

RESURSE INTERNET
http://www.nytimes.com/1989/11/21/world/chinese-region-uses-new-law-to-sterilize-
mentally-retarded.html

XI. EUTANASIA
„Nu că mi-ar fi frică de moarte, ci doar n-aş vrea să fiu de faţă
când se întâmplă” (Woody Allen)
76
 După definiţia cinicilor, viaţa este o condiţie degenerativă cu transmitere
sexuală şi cu mortalitate de 100%.
 Moartea şi faptul de a muri, la fel ca şi multe alte probleme nu sunt doar
afirmaţii teoretice ci realitatea de totdeauna. Trebuie să-i contemplăm
misterul şi finalitatea, întrebările şi temerile pe care le suscită şi nu în
ultimul rând să medităm la propia noastră mortalitate.
 Eutanasia este cea mai controversată problemă de Bioetică, existând
controverse de natură religioasă, medicală, în special, dar şi culturale şi
filosofice.
 Actualmente ridică puternice opinii pro şi contra, opinii determinate în
primul rând de progresele ştiinţei şi tehnicii biomedicale şi farmaceutice
(monitorizare pacienţi cu aparatură ultraperformantă, medicaţie de ultimă
generaţie care poate prelungi viaţa).

Întrebarea principală care se pune este: ,,până unde” ?

1.Definirea termenului de eutanasie

 Etimologic, în greacă: Eu = bine, bun iar Thanatos = moarte, deci ,,moarte

bună”, ,,moarte uşoară”.
 se înţelege ajutorul medicului în curmarea vieţii bolnavului ce suferă
de o boală incurabilă
 Petit Larousse Illustré (1995) o defineşte ca ,,amsamblul mijloacelor care
provoacă o moarte fără suferinţă având drept scop scurtarea unei lungi
agonii sau a unei boli foarte dureroase cu sfârşit fatal”.76

Din perspectiva eutanasiei, dreptul de a muri poate însemna:

 dreptul de a refuza un tratament de susţinere a vieţii care este
împovărător sau fără speranţă;
 dreptul de a refuza un tratament de susţinere a vieţii dincolo de orice
raţiune;
 dreptul la suicid din raţiuni „raţionale”;
 dreptul de a fi ajutat în comiterea suicidului;
 dreptul de a fi ucis la propia cerere prin intermediul unui medic.

2.Din istoricul eutanasiei

 Este cunoscută şi practicată încă din antichitate, când spartanii eliminau
76 Petit Larousse Illustré, 1995
77
 nou-născuţii malformaţi aruncându-i în prăpastie, iar triburile germanice
şi eschimoşii îşi ucideau bolnavii incurabili.
 Este susţinută de Thomas Morus - sec XVI şi de Francis Bacon - sec
XVII (defineşte termenul şi îi susţine utilitatea în ,,Instauralis Magna” )
 SUA:
o pentru prima dată în istoria omenirii eutanasia a fost legiferată în
anul 1906 în statul Ohio, SUA.
o Sinuciderea asistată medical a fost legalizată în statul nord-
american Oregon pe 27 octombrie 1997.
o S-a observat că, în primul an de funcţionare a legii, decizia de a
solicita şi de a folosi medicamente cu efect letal a fost luată de
bolnavi incurabili a căror problemă era, în general, pierderea
autonomiei, nu teama de o durere insuportabilă sau costurile de
ordin financiar, inevitabile într-o atare situaţie. Monitorizarea
fenomenului a dus la concluzia că nu există nici o legătură între
opţiunea de „a beneficia” de sinuciderea asistată medical şi
gradul de educaţie al subiectului; nici situaţia asigurărilor sale de
sănătate nu s-a dovedit a avea vreun impact asupra deciziei
 Europa:
o A fost practicată în Germania hitleristă, unde erau omorâţi copiii
nou-născuţi cu neajunsuri fizice, bolnavii incurabili şi invalizii
o Mai târziu, în unele state eutanasia a devenit ceva normal. Numai
în anul 1995, în Olanda, au murit prin eutanasie 3% din cei
decedaţi. Sub legislaţia olandeză, doctorii se confruntă însă cu
justiţia - dacă eşuează în a urma regulile stricte. Noua lege
afirmă că pacienţii adulţi trebuie să fi făcut în prealabil o cerere
„voluntară bine întemeiată” şi mult înainte de a muri. Pentru a fi
eligibil, legal, pacienţii trebuie să aibă înainte viitorul unei
suferinţe insuportabile şi trebuie să nu existe o altă alternativă
rezonabilă
o La data de 1 aprilie 2002, în Olanda a intrat în vigoare o lege
privind eutanasia. Eutanasia poate fi definită ca „administrarea
de medicamente cu scopul explicit de a pune capăt vieţii unui
pacient la cererea explicită a acestuia/acesteia”77
 În ceea ce priveşte legislaţia actuală, Suicidul asistat medical este
legalizat în Olanda, Elveţia, Belgia, în SUA, în statul Oregon.78
 Franţa a adoptat în 2004 o lege prin care bolnavii incurabili au dreptul să
77 Rurup M.L., Muller M.T., Onwuteaka-Philipsen B.D., Van der Heide A., Van der Wal G., Van der Maas P.J.,
Request for euthanasia or physician-assisted suicide from older persons who do not have a severe disease: an
interview study, Psychological Medicine, Vol. 35, 665-671, 2004, http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15918343
78
 aleagă moartea prin oprirea ajutorului medical (Decizia Adunării
Naţionale franceze a survenit în urma cazului emoţionant al pompierului
Vincent Humbert, în vârsta de 19 ani, care a rămas orb, mut şi paralizat
de la gât în jos într-un accident. Mama sa l-a ajutat să moară cu ajutorul
unei supradoze de sedative)
 În Marea Britanie, unde eutanasia este interzisă, un studiu publicat arată
că pacienţii sunt ajutaţi în secret de doctori să moară. Circa 3.000 de
persoane au decedat în 2005 în Marea Britanie prin administrarea la
cerere a unor doze letale, iar peste 170.000 au fost lasaţi să moară prin
oprirea tratamentului.

3.Definiţia morţii
 Limita între viaţă şi moarte este neclară, viaţa şi moartea au nevoie
de definiţii convenţionale pentru a le delimita
 În condiţiile dezvoltării medicinei actuale, distincţia între viaţă şi
moarte nu mai este atât de clară.
 Putem afirma cu certitudine că un organism în care toate organele îşi
îndeplinesc funcţia lor este viu şi cu aceeaşi certitudine că un
organism în care nici un organ nu-şi îndeplineşte funcţiile este mort.
 Dar sunt situaţii în practica clinică, îi din păcate nu puţine, în care
limita dintre moarte şi viaţă nu mai este atât de clară. Sunt acele
situaţii intermediare, în care în cadrul aceluiaşi organism unele
organe sunt moarte în timp ce altele continuă să funcţioneze.
 În aceste cazuri, sarcina de a stabili starea acelui organism revine
unor medici competenţi. Spre exemplu, în Marea Britanie, este
necesară decizia a doi medici, independent unul de celalalt, de a
stabili moartea unui individ
 Problema care se pune este care sunt criteriile, şi dacă acestea sunt
suficiente pentru a stabili moartea unui individ. Aceste criterii
trebuie clar stabilite în ghiduri care să poată fi folosite în orice
situaţie comună sau deosebită79
 În medicina modernă, atât de tehnologizată (mai ales datorită
dezvoltării terapiei intensive), au apărut cazuri atât de complexe,
încât este pusă sub semnul întrebării însăşi noţiunea de moarte.
Moartea nu este doar o altă boală care poate fi studiată, interpretată

78Janssen A., The new regulation of voluntary euthanasia and medically assisted suicide in the Netherlands,
Int J Law Policy Family. 2002 Aug;16(2):260-9.

79Helen Watt, The Case Against Assisted Dying, first published in Geriatric Medicine, 2008,
http://www.linacre.org/CaseAgainstAsstDying.htm
79
 ca fiind virală sau bacteriană, sau autoimună. Moartea este
întreruperea vieţii.80
 Această definiţie a morţii necesită mai mult decât o expertiză
medicală sau tehnică: necesită înţelegerea a ceea ce constituie viaţa
umană şi ceea ce lipseşte atunci când o persoană este declarată
decedată.

4.Clasificarea eutanasiei

Criterii majore de clasificare a eutanasiei

 Voinţa pacientului:
 Eutanasia voluntară
o exprimarea liberă şi repetată a dorinţei de eutanasiere ;
o pacientul este apt să-şi dea consimţământul 
o se susţine astfel dreptul de a decide asupra propriei morţi
 Eutanasie involuntară
o pacientul nu este consultat în ceea ce priveşte actul eutanasiei sau
o chiar se ignoră dorinţa sa,
o el fiind apt de a-şi da consimţământul ;
o persoana căreia i s-a aplicat, nu a fost intrebată, chiar dacă ea
era în stare să-şi expună conştient părerea.
o Uneori această formă de eutanasie este „îndreptăţită” moral
prin motivarea că moartea individului a dus la scăderea
cheltuielilor sociale
 Eutanasie non-voluntară:
o în cazul când se pune capăt vieţii unei persoane care nu
poate alege ea insăşi între a trăi şi a muri,
o deci nu poate să-şi dea consimţământul
o spre exemplu, atunci cand este vorba de un nou-născut cu
handicap ori de un bolnav mintal, sau când o boală sau un
accident au transformat o persoană responsabilă într-una
incapabilă să conştientizeze realitatea (pacient în coma etc),
o fără a fi menţionat anterior dacă ar fi dorit sau nu eutanasia în
asemenea situaţii.
o Un argument esenţial în favoarea acestei forme de eutanasie
va fi calitatea vieţii, resursele valorii celei din urmă.

80 Watt H. Cooperation problems in care of suicidal patients. In: Watt H, ed. Cooperation, Complicity and
Conscience: Problems in Healthcare, Science, Law and Public Policy. 2005; The Linacre Centre, London: 139-
147
80
 Modul de acţiune:
 Activă (pozitivă, directă, ,,mercy killing”)
 prin mijloace directe
 se subînţelege stingerea uşoară, cu ajutorul medicamentelor
administrate de medic, a bolnavului,
 adică medicul îi face bolnavului o injecţie care îi produce o
moarte rapidă.
 De fapt, eutanasia înseamnă „o execuţie” de comun acord cu
un bolnav care nu mai suportă durerile. Medicul vine şi îl
ucide în condiţiile stabilite de bolnav, la ora fixată de el.

 Pasivă (negativă, indirectă, ,,letting die”)

 întreruperea tratamentului şi
 decuplarea bolnavului de la aparatele medicale.
 Medicul nu va interveni prin nici o acţiune pentru a prelungi
viaţa pacientului, sancţionând, într-un fel, moartea (de multe
ori chinuitoare) a omului bolnav.
 În contextul eutanasiei pasive sunt înaintate noţiunile de
distanasie şi ortotanasie.
o Distanasia este prelungirea vieţii pacienţilor bolnavi
cu diagnostic nefavorabil prin orice metode, chiar şi
extrem de costisitoare. Argumentele în favoarea
acestei metode le găsim în tradiţiile eticii medicale, în
simţul de moralitate al oamenilor, în principiul unei
veneraţii şi profund respect faţă de viaţă.
o Ortotanasia este întreruperea acestor mijloace de
susţinere a vieţii
 oprirea sau retragerea tuburilor de hidratare şi hrănire
poate fi considerată o opţiune morală doar când pacientul
este într-o stare de comă ireversibilă, sau când el este
conştient, deşi se află evident în ultimele faze ale procesului
morţii şi cere repetat ca hrana şi lichidul să-i fie oprite. Acest
al doilea caz nu constituie eutanasie activă sau sinucidere. El
acceptă mai degrabă realitatea morţii iminente şi lasă ca boala
sau trauma trupească să-şi urmeze cursul natural, acolo unde
îngrijirea medicală nu mai poate reda sănătatea
 ReT (“adult refusal of medical treatment”) – este o noţiune
recentă bazată pe drepturile pacienţilor. Nici in medicina din
SUA, nici în cea din ţările Europei nu este stabilită o diferenţă
81
 clară între a nu iniţia (withholding) şi a întrerupe un tratament
(withdrawing) 81
 Există şi o formă de refuz al continuării vieţii, în cazul în
care aceasta este cu o calitate mult diminuată: termenul cel
mai recent este DNAR (“do not attempt resuscitation” -
„a nu se încerca resuscitarea”, formulat şi ca DNACPR)
care relevă clar faptul că scopurile resuscitării nu pot fi
atinse. Motivaţia se regaseşte in aşteptarea decesului
pacientului in viitorul apropiat, calitatea vieţii insuportabilă,
cererea pacientului sau a familiei acestuia.82

5.Aspecte etice şi juridice

 De unde a apărut această problemă a eutanasiei în lumea noastră (care are
la bază tradiţia creştină)?
 Morala creştină consideră că viaţa, pe care un om nu o poate da, nu
trebuie să fie luată de către om, nici chiar dacă ar fi vorba de propria
viaţă

 Argumente PRO şi CONTRA eutanasiei active

 Morale:
– Compasiune
– Bine/rău
– Blamarea / valorizarea suferinţei
 Psihologice:
– Exprimarea liberă a voinţei în contextul afecţiunilor incurabile,
debilitante sau invalidante
 Sociologice:
– Impactul eutanasiei asupra familiei pacientului în cauză
 Deontologice:
– Menirea medicului este de a vindeca, nu a ucide
 Medicale:
– Limitele medicale în tratamentul anumitor afecţiuni
 Juridice : legiferarea
 Religioase:
 dreptul de viaţă şi de moarte ca atribut exclusiv al Divinităţii
 Exemplu de atribut:

81 Antoniu Petriş, Diana Cimpoeşu, Irina Costache, Irinel Rotariu, Decizia de a nu resuscita, probleme de etică în
cursul resuscitării cardiopulmonare, Revista Română de Bioetică, Vol. 9, Nr. 2, Aprilie - Iunie 2011,
http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/info.jsp?item=10787&node=1961
82 Idem 81
82
  contra: necesitatea respectării dreptului la viaţă al fiecărei fiinţe
umane.
 pro: libertatea individuală de a decide momentul şi felul morţii şi
păstrarea demnităţii umane în faţa morţii

 Codurile tradiţionale de etică medicală nu au aprobat niciodată eutanasia,

chiar dacă aceasta ar fi fost cerută din motive de compasiune.
 Înca din Jurământul lui Hipocrate se cerea medicului să nu provoace
moartea cu ajutorul unei otrăvi, pacientului său
 În Declaraţia de la Marbella din 1992, Asociaţia Mondială a Medicilor a
reconfirmat că sinuciderea asistată, aşa cum este eutanasia, nu este etică,
iar profesia de medic trebuie să o condamne: când un doctor ajută în mod
deliberat un individ să-şi încheie viaţa, acest act medical nu este etic.
 Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România are
o secţiune specială - secţiunea D - intitulată „Atentarea la viaţa şi
integritatea fizică a bolnavului” în care eutanasiei şi suicidului asistat li
se dedică trei articole: Art. 120, Art. 121, Art. 12283 
 Codul Penal Român reglementează doar omorul (art. 178)84
o Determinarea sau înlesnirea sinuciderii este incriminată de art.
182
o Astfel, în legislaţia României nu este admisă uciderea unei
persoane expuse unei morţi iminente pentru a-i curma suferinţele
şi a-i produce o moarte uşoară (eutanasie). Oricare ar fi starea
sănătăţii unei persoane, viaţa acesteia este intangibilă.
o De aceea, uciderea unei persoane din milă pentru aceasta şi
pentru a-i produce o moarte fără dureri nu ridică faptei
caracterul de omor.
o Rezervele în considerarea eutanasiei printre cauzele care
înlătură caracterul penal al omuciderii se explică, pe de o parte,
prin necesitatea păstrării neştirbite a ideii de intangibilitate a
vieţii omului, iar pe de alta, prin grija de prevenire a oricărui abuz
şi de producere a unui omor la adăpostul scuzei eutanasiei.
 Responsabilitatea medicală se referă în primul rând la eutanasia activă şi
pasivă. Am văzut că acţiunea directă cu scopul decesului pacientului este
interzisă în România.
 Există totuşi situaţii în care medicului i se permite retragerea / neinstituirea
tratamentului, lăsând pacientul să moară (respectul pentru viaţă nu

83 http://www.cmr.ro/codul-de-deontologie-medicala-al-colegiului-medicilor-din-romania/
84 http://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-178-cpen
83
 înseamnă neaparat a o prelungi la nesfârşit, în orice condiţii)
 Există diferenţe (prevăzute prin legi) specifice fiecărei ţări, diferenţe care fac
distincţia între tratamentul ordinar şi cel extraordinar (ex alimentaţia
artificială în Germania = tratament obligatoriu, ordinar; în Olanda insă =
tratament extraordinar)
 Există cel mai acut dilema medicului în faţa pacientului terminal care în
suferinţă cere expres să fie eutanasiat şi/sau să nu fie reanimat – dilema
între îndatoririle medicale şi principiul autonomiei pacientului
 Unii care militează pentru legiferarea eutanasiei, consideră că ea face
parte din drepturile omului şi transferă „puterea medicului în mâinile
bolnavului, pentru a-şi decide soarta”.
 De fapt, medicul nu-l eliberează numai pe bolnav de suferinţă,
eliberează familia şi societatea de bolnavul devenit o povară inutilă,
dacă nu cumva în spatele eutanasiei nu se ascund şi interese meschine,
cum ar fi moştenirea
 O alta dilemă etică este referitoare la costurile susţinerii acestor bolanvi
terminali. În ce moment costurile de întreţinere artificială a vieţii depăşesc
limita morală de prelungire a vieţii? Cât timp menţinem terapia de susţinere
la bolnavii comatoşi?
 Eutanasia, ca formă a practicii medicale, poate avea efect demoralizant
şi iatrogen asupra societăţii. Se schimbă radical rolul medicului în lupta
cu patologia. Până unde se va trata şi când se decide încetarea
tratamentului? Există pericolul unei rupturi în încrederea societăţii
atribuită medicilor timp de secole.

Eutanasia tinde să devină una dintre temele majore ale acestui început
de mileniu. Fiecare are dreptul la opinie, dar este esenţial ca ea să fie
exprimată în cunoştinţă de cauză. Şi, cu toţii, ar trebui să ne gândim că
urmările unui asemenea gest - definitiv, singurul care nu mai poate fi
corectat - sunt încă foarte departe de a fi cunoscute.

Aspecte întâlnite în societatea modernă privind eutanasia

Suicidul asistat medical (SAM)

 Este un act de sinucidere intenţională în prezenţa medicului care
furnizează mijloacele şi/ sau cunoştinţele sale.
 Se diferenţiază de eutanasia voluntară în care medicul îndeplineşte actul
respectiv.
 Pacientul are rol activ în ambele situaţii.

84
 SAM a fost iniţiat de medicul Jack Kevorkian, autorul controversatei
,,Suicide machine” (Mercytron) cu ajutorul căreia pacientul stabileşte
momentul în care îşi administrează doza de oxid de carbon pe mască.85
 Suicidul asistat medical pare mai acceptabil în ochii opiniei publice decât
eutanasia, iar schimbările legislative din mai multe ţări vizează din ce în ce
mai clar impunerea ei ca procedură legală.

Dr.Philip Nitschke din Australia a inventat o maşină care, conectată la un

computer, gestionează administrarea medicamentelor şi implicit poate fi folosită
şi pentru administrarea de substanţe letale. Medicul conectează tubulatura de
administrare intravenoasă de la pacient la aparatul care poate gestiona trei
secvenţe medicamentoase pe trei căi diferite. Astfel, Fenobarbitalul şi Pentanilul
eliberate concomitent provoacă inconştienţa, urmate apoi la câteva secunde de
atropina care produce paralizia muşchilor respiratori şi deci o moarte rapidă prin
asfixie. Odată conectat, pacientul nu are de răspuns decât la trei întrebări afişate
pe ecranul unui laptop. Ultima spune: ,,Injecţia letală va fi administrată în 15
secunde. Doriţi declanşarea secvenţei? Pentru «DA» apasaţi tasta Y; pentru
«NU» apasaţi tasta N”.86

Turismul suicidal
 Turismul suicidal înseamnă cererea suicidului asistat de către un individ care
nu este cetăţean al acelei ţări.
 Clinici precum Dignitas şi Exit din Elveţia au devenit cunoscute în întreaga
lume pentru că le permit celor cu boli terminale suicid asistat medical.
Protocolul Groningen
 Este un document creat în septembrie 2004 de către Eduard Verhagen, un
medic pediatru, la Groningen, Olanda.
 Acesta conţine directive şi criterii prin care medicii pot determina ,,încetarea
vieţii unor copii” (eutanasie la copil) , într-un cadru legal
 Încetarea vieţii unui copil (sub 12 ani) necesită conform acestui protocol
următoarele:
o Prezenţa unei suferinţe fără speranţă de recuperare şi insuportabilă
o Consimţământul părinţilor pentru încetarea vieţii copilului
o Consultaţia medicală riguroasă prealabilă
o Tehnica propriuzisă a eutanasiei să limiteze suferinţa copilului

85Ryan, Bernard, Jack Kevorkian Trials: 1994-99, Great American Trials, 2002,
http://www.encyclopedia.com/doc/1G2-3498200341.htm
86 Euthanasia machine, Australia, 1995-1996,
http://www.sciencemuseum.org.uk/broughttolife/objects/display.aspx?id=91717&image=4
85
CAZURI PRACTICE DIN LITERATURA

Lillian Boyes: un caz de omor din milă

În august 1991 Lillian Boyes se internează la Royal Hampshire County
Hospital din Winchester cu suferinţe cauzate de artrita reumatoidă care o chinuia
de mulţi ani. La cei 70 de ani ai ei, stadiul progresiv şi invalidant al maladiei era
într-o fază terminală. Avea ulceraţii cronice dureroase pe braţe şi picioare,
umflături, încheieturi şi membre hidos deformate şi fracturi la nivel vertebral.
Durerile erau incontrolabile; orice atingere era un mare discomfort. Medicul
specialist reumatolog în grija căruia se afla - Dr. Nigel Cox, o cunoştea de 13 ani
şi era un prieten de încredere al familiei. Pe măsură ce condiţia i se inrăutăţea,
doamna Boyes spunea în repetate rănduri că vrea să moară.
Doctorul Cox o compătimea, dar îi spunea că nu putea să-i administreze
o injecţie letală. Totuşi, la insistenţele ei a fost de acord să nu-i mai continuie
tratamentele pentru prelungirea vieţii. Cu toate că dozele de diamorfină erau pe zi
ce trece mai mari, durerile se înteţeau. Conform declaraţiilor unui martor,
suferinţele ei erau atât de crunte încat „scheuna şi urla ca un câine”.
Pe 16 august situaţia a atins punctul maxim al crizei. Doamna Boyes i-a
spus din nou dr.Cox că vrea să moară. Familia ei îl implora să facă ceva să-i
scurteze agonia. I-a facut astfel o injecţie de diamorfina (100 mg - o doza de 20
de ori mai mare decât cea normală) aparent fără prea mult efect. Apoi, în timp ce
ea urla de durere, dr.Cox i-a injectat intravenos o doza masivă de clorura de
potasiu, cu efect letal. Când solutia a pătruns în fluxul sangvin, s-a produs
blocajul cardiac şi moartea s-a instalat instantaneu. În foaia de observaţie dr.Cox
a notat minuţios tot ceea ce făcuse.
O asistentă - după câteva zile - a adus cazul la cunoştinţa conducerii
clinicii, care a chemat poliţia, iar dr.Cox a fost acuzat de tentativă de omor şi
arestat (acuzaţia de omucidere nu se putea susţine deoarece trupul d-nei Boyes
fusese incinerat).
A fost acuzat şi a primit o sentinţă cu suspendare, judecătorul spunându-i
ca şi-a trădat „credibilitatea misiunii de medic”.
Evenimentele ce au urmat au demonstrat o aprobare unanimă faţă de
decizia luată de dr. Cox, cazul aducând în centrul atenţiei naţionale şi
internaţionale discuţia despre legalizarea eutanasiei.
Deşi aspru criticat de Colegiul Medicilor, dr.Cox i s-a permis să-şi
continuie activitatea de medic specialist în cadrul lui National Health Service.
Este oare dr.Cox o victima inconştientă a concepţiilor „bătrâneşti” despre
sanctitatea vieţii umane? Poate fi acceptată moartea din milă, cu toate
prerogativele legale în ordine şi asistenţa profesională ca parte integrantă a unui
86
răspuns medical compătimitor faţă de suferinţele unei paciente ca Lillian Boyes?

Tony Bland şi starea vegetativă persistentă

Pe 15 aprilie 1989 Tony Bland, un suporter de 17 ani, s-a dus la meci la
Sheffield ca să-şi vadă echipa favorită - Liverpool, ce juca cu Nottingham Forest.
Ca mulţi alţii a fost prins în tragedia de la stadionul Hillsborough şi a fost strivit
de porţile metalice de la stadion. În acea după-amiază au murit peste 90 de
oameni. Tony Bland a supravieţuit, practic doar corpul său, fiindcă creierul
puternic afectat l-a condus spre acea stare de comă profundă numită stare
vegetativă persistentă. Era în viaţă, funcţiile vitale nefiindu-i afectate; putea să
respire şi să digere hrana. Ochii erau uneori deschişi; partea inferioară a creierului
sau ,,zona stem” funcţiona la nivel rudimentar dar nu erau nici un fel de evidenţe
despre stări conştiente sau vreun răspuns coerent la stimulii din jur. Era menţinut
în viaţă artificial, iar o pompa îi administra hrana lichidă printr-un tub introdus în
stomac.
Familia şi medicul său dr.J.G.Howe au cerut Înaltei Curţi de Justiţie a
Marii Britanii permisiunea de a opri hrănirea lui Tony. Această situaţie a creat un
context de interes mediatic internaţional în care s-a născut un titlu de articol:
”Lasaţi-l pe bietul Tony să moară!” (British Medical Journal 1992).
Într-un sfârşit cazul a ajuns la Camera Lorzilor, care a stabilit în
unanimitate că, de vreme ce Tony nu era conştient şi responsabil de cele
petrecute în jurul său şi nu exista nici o şansă reală de îmbunatăţire a condiţiei
sale medicale, tratamentul prin care era menţinut în viaţă nu-i oferea nimic de
ordin terapeutic, medical sau alte beneficii.
Ca urmare au fost de acord cu toţii ca hrănirea artificială să fie retrasă.
Câteva zile mai târziu Tony avea să moară.
Mulţi au comentat evenimentul ca pe o extindere a consimţământului din
practica medicală, folosit ca răspuns la rezolvarea unui caz aflat la limita
suportabilităţii. Alţii însă au sugerat că acest caz marchează momentul de la care
instanţele juridice britanice încetează să mai respecte principiul tradiţional al
sanctităţii vieţii umane, aceste instanţe acceptand ca legale pentru prima data,
acţiuni ale caror scopuri şi intenţii unice duceau la moartea unei fiinţe umane
inocente.87
În loc de concluzie:
,,În cazul unui pacient care suferă de o boală incurabilă, chinuitoare,
cu evoluţie inevitabil fatală, medicul ar avea două alternative: să-l trateze,
ceea ce presupune şi prelungirea suferinţei sau să-i curme durerea şi viaţa.
Ambele decizii sunt imperfecte din punct de vedere moral. Medicul nu are
voie nici să determine suferinţa îndelungată, nici să aducă moartea.
87 John Wyatt, Fiinţă contra fiinţă în era biotehnologiei, Ediţia a II-a, Ed. Dianoia, Timişoara, 2011, p.25
87
 Eutanasia nu este un proces natural, căci ea implică o alegere.(...)
Tratamentul nu se opreşte de la sine. Dacă am putea avea certitudinea
datei când pacientul va muri, problema ar fi mai puţin dificilă. (...) Consider că
este moral ca medicul să-şi trateze pacientul spre a-l îndrepta înspre sănătate şi
viaţă. Consider de asemenea că medicul are obligaţia de a face tot posibilul
pentru a salva viaţa pacientului.(...)
,,Cei care militează pentru legiferarea eutanasiei, consideră că ea face
parte din drepturile omului şi transferă puterea medicului în mâinile pacientului
pentru a-ţi decide soarta. (...)
,,De fapt, medicul nu-l eliberează pe pacient de suferinţă, eliberează
familia şi societatea de cel care a devenit o povară inutilă.”88
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1.Helen Watt, The Case Against Assisted Dying, Geriatric Medicine, 2008
2.Watt H. Cooperation problems in care of suicidal patients.  In:  Watt H, ed. Cooperation,
Complicity and Conscience:  Problems in Healthcare, Science, Law and Public Policy. 
2005; The Linacre Centre, London:  139-147.
3.Mihaela Alina Baziliuc, Revista Română de Bioetică, Vol 2, Nr 1, ian-mar 2004
4.Rurup M.L., Muller M.T., Onwuteaka-Philipsen B.D., Van der Heide A., Van der Wal G.,
Van der Maas P.J., Request for euthanasia or physician-assisted suicide from older persons
who do not have a severe disease: an interview study, Psychological Medicine, Vol. 35,
665-671, 2004
5.Antoniu Petriş, Diana Cimpoeşu, Irina Costache, Irinel Rotariu, Decizia de a nu resuscita,
probleme de etică în cursul resuscitării cardiopulmonare, Revista Română de Bioetică, Vol.
9, Nr. 2, Aprilie - Iunie 2011
6. Janssen A., The new regulation of voluntary euthanasia and medically assisted suicide in
the Netherlands, Int J Law Policy Family. 2002 Aug;16(2):260-9.
7. Petit Larousse Illustré, 1995

RESURSE INTERNET
http://www.linacre.org/death.html
Euthanasia machine, Australia, 1995-1996, http://www.sciencemuseum.org.uk/broughttolife/objects/display.aspx?
id=91717&image=4

Ryan, Bernard, Jack Kevorkian Trials: 1994-99, Great American Trials, 2002,
http://www.encyclopedia.com/doc/1G2-3498200341.html

http://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-178-cpen
http://www.cmr.ro/codul-de-deontologie-medicala-al-colegiului-medicilor-din-romania/

88 Mihaela Alina Baziliuc, Eutanasia - o problemă de etică medicală?, Revista Română de Bioetică, Vol 2, Nr 1,
ian-mar 2004, http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/info.jsp?item=9489&node=1355

88
 XII. BIOETICA, FAMILIA ŞI MORALA
CREŞTINĂ
 Lumea creată a fost dintotdeauna o realitate care, pe de o parte a fascinat
omul, pe de altă parte l-a provocat să o cerceteze, să o exploreze.
 Ştiinţa a făcut salturi uluitoare în ultima sută de ani. Descoperirile şi
invenţiile ştiinţifice au creat concepţii noi, natura însăşi a fost supusă unor
interpretări şi reinterpretări care au schimbat conceptul de „natură”, de
89
 „fire”.
 Natura, în bună parte, şi în mod progresiv, a ajuns sub puterea omului.
 Conceptele de „viaţă” şi de „natură”, de multe ori, sunt definite în
laboratoare de cercetări de oameni hiperspecializaţi într-un anumit
domeniu de cercetare, şi nu de cei care au şansa înţelegerii ansamblului,
şansa înţelegerii holistice a lucrurilor
 Progresul, de orice natură ar fi el, nu-şi găseşte justificarea decât dacă este
în slujba omului, nu a unui anumit om sau grup de oameni.
 ştiinţa fără conştiinţă poate fi catastrofală
 Nu pot fi învinuite ştiinţele medicale şi biologice pentru faptul că, alături
de marile lor realizări, anumite descoperiri (ale lor) pun în pericol viaţa
însăşi, ci faptul că aceste descoperiri nu sunt puse în discuţie în contexte
mai largi, interdisciplinar, evaluate şi din perspectiva vieţii umane,
înţeleasă în întreaga ei complexitate nu numai sub aspect biologic
 din punct de vedere tehnic pot fi realizate foarte multe, dar nu toate
realizările posibile din punct de vedere tehnic, ingineresc, sunt şi utile
pentru ceea ce reprezintă viaţa umană.
 Viaţa este bunul cel mai de preţ, sănătatea fizică este un bine elementar,
fundamental, dar ea poate avea un sens pentru om, îl poate face fericit,
numai dacă este însoţită de anumite valori, de anumite împliniri (pe plan
sufletesc sau social), de anumite armonii, relaţii şi înţelegeri cu cei din jur,
care înseamnă mai mult decât simpla supravieţuire şi vegetarea lipsită de
durerea fizică.
 Prin urmare, experimentele, descoperirile, realizările, performanţele
biomedicale care vizează viaţa biologică a omului, trebuie privite în şi din
perspectiva valorilor specific umane, în şi din perspectiva vocaţiei omului
în lume
 a privi lucrurile în felul acesta înseamnă a evalua şi dintr-o perspectivă
etică toate performanţele ştiinţifice care privesc viaţa umană.

 Temele de bioetică ce privesc viaţa cuplului familial vizează trei aspecte:

o planingul familial (controlul naşterilor, eventual reducerea
acestora);
o fertilizarea cuplurilor sterile
o sănătatea fătului

1.Contracepţia
90
 în lumea contemporană se pune foarte serios problema planingului
familial.
 A gândi la numărul copiilor pe care poţi să-i naşti, să-i educi şi să-i faci
oameni este o realitate a cuplului familial
 Naşterea, creşterea şi educarea copiilor nu reprezintă un simplu proces
mecanic sau biologic, ci şi un act ontologic: este actul unei voinţe
procreatoare, care cel puţin în mod implicit va fi împlinit de mamă, de
părinţi, dar şi de comunitatea umană.
 Determinantă ramâne, desigur, hotărârea soţilor. Cuplul familial, în care
domneşte iubirea autentică, nu poate rămâne neroditor. Roadele sunt însă
diverse, nu neapărat biologice. Finalitatea căsătoriei se găseşte în
împlinirea celor doi soţi printr-o iubire jertfelnică, ce-i poate conduce la
cunoaşterea lui Dumnezeu şi la desăvârşire. Dacă între roadele vieţii de
familie se va număra şi naşterea de prunci, aceasta trebuie primită ca un
dar şi ca o binecuvântare a lui Dumnezeu.
 Controlul naşterilor se opune acestui dar? Este o problemă delicată la care
Biserica nu a dat un răspuns clar.
o Abstinenţa (care fără îndoială, este una din formele de control a
naşterilor) este recomandată de Biserică, ba mai mult, este socotită
chiar virtute, şi pe drept cuvânt.
o Opunându-se altor forme de control al naşterilor, creştinismul a
adoptat porunca „Sa nu ucizi!” a Decalogului.
 Morala creştină nu trebuie înţeleasă ca o culegere de învăţături abstracte
aplicate unor realităţi anonime sau neutre. Ea are un caracter istoric.

2.Avortul
 Cea mai cunoscută metodă în vederea limitării naşterilor este avortul.
 Cunoscut încă de pe vremea sumerienilor, cu excepţia greco-romanilor,
avortul a fost, peste tot, interzis.
 Continuând tradiţia ebraică, la rândul lui, creştinismul, prin operele
Sfinţilor Părinţi şi disciplina canonică, a interzis şi sancţionat avortul
provocat
 ARGUMENTE pro şi contra avort:
o argumente în ceea ce priveşte dreptul de a controla corpul unei
persoane,
o dreptul la imunitate împotriva agresiunii asupra corpului propriu
o stadiul de dezvoltare – viabilitatea sau capacitatea de gândire
raţională care au fost sugerate ca punct de plecare de la care
fiinţa umană primeşte statut moral.
91
Aspecte etice
 Avortul ridică probleme de ordin emoţional şi intelectual.89
 Ca avortul să fie omucidere, trebuie ca cel avortat sa fie persoană.
o Persoana poate fi definită din punct de vedere cultural, filosofic
şi psihologic.
o Din punct de vedere cultural este greu să se definească ce este o
persoană, ştiut fiind că în contextul pluricultural în care trăim
sunt culturi în care femeia nu este considerată persoană (ceea ce
nu înseamnă că ea ar fi mai puţin om).
o Pe de altă parte, în ţările anglo-saxone, unde s-a impus o etică
utilitaristă şi procedurală, autoritatea publică, prin voinţa
majorităţii este cea care stabileşte statutul fiecărei persoane, cu
atât mai mult al embrionului. Deci, în funcţie de hotărârile
majorităţii, fiinţa umană individuală poate să-şi facă sau nu
procese de conştiinţă.
o Nu se poate ajunge nici pe linie de metafizică la o concepţie
unitară privind definirea persoanei, datorită diversităţii de
credinţe şi opinii.
o De aceea, se preferă definiţia psihologică. În general, din punct
de vedere psihologic, persoana este fiinţa individuală
conştientă de sine şi capabilă de autodeterminare. Persoana
este identică cu fiinţa umană, adică structura somatică înzestrată
cu suflet raţional şi liber. Când se poate vorbi, însă, de
însufleţirea fătului spre a deveni fiinţă individuală, liberă,
raţională şi liberă?
 Creştinismul şi-a pus de la începuturile sale această problemă, oprindu-
se la teoria creaţionistă, potrivit căreia Dumnezeu creează în mod
special sufletul şi-i uneşte cu trupul în momentul zămislirii, şi al
individuaţiei tardive, după care Dumnezeu pune suflet în fătul constituit
prin zămislire, atunci când structura material-biologică este capabilă să
primească elementul spiritual.
 Viaţa şi apariţia ei constituie o taină pe care Biserica o primeşte şi o
respectă ca atare.

 biologia oferă o serie de elemente care ar putea clarifica şi fundamenta

o atitudine morală faţă de ceea ce noi numim făt.
o fecundarea se produce în trompe.
89 Helen Watt, Living Together: Pregnancy and Parenthood, First published in Abortion: Whose Right? London:
Hodder & Stoughton, 2002, http://www.linacre.org/AbortionDrHelenWatt.htm

92
 o oul format prin unirea ovulului cu spermatozoidul se divide în 2-
4-8 etc. celule şi încep migrarea spre uter. Migrarea durează 6
zile.
o În perioada de până la a 27-a zi a ciclului, oul se găseşte în starea
de blastulă, constituită din cca. 100-200 de celule. Este starea de
totipotenţă (acum orice celulă recoltată din blastulă se poate
înmulţi formând o blastulă identică cu materialul genetic din
care a fost recoltată sau două blastule pot fuziona formând una
singură).
o În jurul celei de a 22-a zi oul este gata pentru nidare (fixarea de
peretele din spatele uterului). În acelaşi timp are loc împărţirea
celulelor în două părţi care vor da, pe de o parte trofoblastul,
placenta şi anexele ei, iar pe de altă parte embrionul propriu-zis.
Cu nidarea, încetează totipotenţa blastulei şi începe diferenţierea
histologică (specializare funcţiilor celulare)
 Chiar dacă, în comparaţie cu mama care-l poartă în trupul ei, copilul
nu este o fiinţa raţională, el face însă dovada că el deţine un anumit
program care-i dă specificitatea şi identitatea cu sine însuşi, chiar dacă:
o din punct de vedere chimic, elementele care constituie pruncul
nou-născut pot fi cu totul altele faţă de cele care, cu nouă luni
mai devreme, constituiseră embrionul
o din punct de vedere al definirii persoanei, embrionul nu poate
întruni toate notele caracteristice, pentru a-şi susţine punctul său
de vedere,
 morala creştină evaluează embrionul nu numai din punct de vedere
filosofic, psihologic şi funcţional (unde nici filosofia, nici psihologia nu
se pot pronunţa în mod exhaustiv), ci fundamentându-se înainte de toate pe
conceptul de natură umană.
 Nu ştim când pune Dumnezeu sufletul în embrion. Ştim când acesta
primeşte specificitate şi că este deţinătorul unui program în funcţie de care
se dezvoltă.
 Programul şi momentul nidării ar putea fi indicii în sensul momentului
însufleţirii fătului? S-ar putea.
 De remarcat este însă faptul că atât înainte, cât şi după nidare,
embrionul este de natură umană. Acesta este motivul pentru care nu se
poate dispune de embrion după bunul plac al fiecărei persoane sau chiar al
unei anumite comunităţi mai mari sau mai mici, fie ea chiar a oamenilor de
ştiinţă.
 Embrionul nu trebuie să fie nici vândut, nici cedat, nici obiect de

93
 experienţă, de manipulare sau suprimabil fără ca persoanele capabile de
aceasta să nu-şi asume cu seriozitate responsabilitatea morală, şi nu numai
 Cu toate acestea, există avorturi. Ele ridică serioase probleme celui care
este sensibil din punct de vedere moral, dar şi preotului duhovnic.
 Există însă şi
o avorturile medicale pentru care omul este responsabil în parte,
sau, deloc, şi
o avorturile spontane, pentru care omul nu are nici o
responsabilitate. Pentru avortul spontan, precizăm că, în mod
natural, în cadrul procesului de reproducere, în primele luni ale
vieţii fetale, au loc avorturi spontane ale multor ovule fertilizate.
Trupul femeii elimină spontan embrionii care nu sunt viabili.
Cauzele sunt multiple. Între acestea, unele nu sunt imputabile
părinţilor (virozele din primele luni de sarcină, bolile transmise
genetic sau produse prin accidente genetice etc.), altele însă (cum
ar fi consumul drogurilor, alcoolismul, tabagismul, contractarea
bolilor venerice, contractarea virusului HIV etc.) sunt imputabile
ambilor părinţi sau, cel puţin mamei.

 Alte metode în vederea controlului naşterii ar mai putea fi

următoarele: metoda interogării, metoda întreruperii, metoda
interferenţei
 Controlul naşterilor este o realitate, atât din punct de vedere social, cât şi
biologic.
 În faţa fenomenului controlului naşterilor morala creştină nu poate tăcea,
mai ales că el există ca fenomen biologic şi social (societatea producându-i
şi abia, după aceea, recurgând la principiile moralei creştine). Ca fenomen
biologic şi ca problemă pusă teoretic, controlul naşterilor nu este păcat.
 Cât priveşte metodele de realizare a controlului naşterilor (cu excepţia
controlului natural şi a cazurilor excepţionale - de avort medical) apar
serioase probleme, atât de ordin biologic, cât şi de ordin social şi, mai ales,
de conştiinţă. Morala creştină nu poate să tacă în această privinţă.

3.Bioetica şi sănătatea fătului

 Ştiinţele medicale au ajuns de asemenea performanţe, încât, nu numai că
urmăresc evoluţia fătului de la conceperea sa, dar pot fi depistate anumite
malformaţii ale fătului, predispoziţiile pentru anumite maladii, chiar
intervenţii curative asupra fătului
94
 Acest gen de intervenţii, având o finalitate bună, sunt binevenite. Ele se
înscriu pe lina tuturor formelor de tratament la care omul este supus de-a
lungul vieţii spre a-şi întreţine sănătatea, chiar dacă sunt intervenţii din
afară.
 Există posibilitatea intervenţiei pe celulele germinale. Rezultatele
intervenţiilor pe celulele germinale sunt imprevizibile, întrucât apar de-a
lungul a mai multor generaţii.
 În multe cazuri performanţele ingineriei genetice nu probează neapărat
succesul medicinii, ci neagă adevărata intenţie a ei, aceea de a nu vătăma, ci
de a vindeca.
 În mintea savantului nu există linie de demarcaţie între terapeutic şi
eugenie atunci când obiectivul este performanţa ştiinţifică.
 La polul opus al limitărilor naşterilor stă voinţa expresă a unor cupluri de a
avea copii. Medicina a pus la dispoziţie însă şi mijloacele excepţionale de
fertilizare a cuplurilor
o Multe din formele de sterilitate sunt tratate medicamentos.
o De peste 20 de ani în lume (de curând şi în România) se practică cu
succes fertilizarea in vitro
o folosirea „mamei de împrumut” etc

 O primejdie pentru specia umană cu care se confruntă Bioetica este intenţia

unor savanţi de a trece la clonarea unor fiinţe umane pentru reproducerea
de copii indentice după un anumit tip de om. Ovulul în care s-a făcut
transferul de nucleu se va introduce într-o „mama purtătoare”. Se va
realiza în felul acesta o copie fidelă a pruncului născut pe cale naturală.
Este o primejdie care afectează profund morala familiei şi morala creştină
în general, cu urmări nebănuite pentru societate.

4.Transsexualitatea
 este o altă performanţă a medicinei.
 La dorinţa părinţilor, geneticienii au azi posibilităţi să intervină pe făt şi să-
i schimbe sexul.
 ridică serioase probleme de ordin moral din cel puţin două motive:
 dorinţele copiilor nu coincid totdeauna cu cele ale părinţilor, prin urmare,
nimeni nu va putea să prevadă reacţia unui copil ajuns la maturitate, când
va afla că, din punct de vedere sexual, el trebuia să fie altceva decât este;
 reuşita operaţiei presupune mai multe experienţe. Prin urmare, mama va fi
supusă mai multor operaţii, mai mulţi embrioni sănătoşi vor fi distruşi, iar
95
 cei pe care s-a reuşit transsexuarea, riscă să rămână cu malformaţii sau
deficiente diverse tocmai datorită intervenţiei pe ei
 Transeexualitatea poate fi realizată prin operaţii, la cerere, şi persoanelor
mature. De obicei sunt supuşi unor asemenea operaţii:
o hermafrodiţii (care sunt foarte rari),
o unii bolnavi psihici (după ce medicii psihiatri dau garanţii că pe
cale medicală pacientul nu va scăpa de obsesia că el trebuia să aibă
alt sex) şi
o prostituaţii.
 Operaţia aceasta este, desigur, o performanţă chirurgicală, dar din punct de
vedere moral, ea nu este validă.
o argumente: bolnavul psihic, de fapt, nu este vindecat prin
„schimbarea sexului”; daca ar fi vorba de o reală schimbare de sex,
bărbatul devenit femeie, ar putea naşte, ceea ce este imposibil,
pentru ca din punct de vedere cromozomial, sexul nu a fost
schimbat. Au fost schimbate numai configuraţiile anatomice ale
organelor genitale spre a semăna cu ale celuilalt sex, în realitate
persoana care s-a supus operaţiei este o femeie falsă şi un bărbat
fals. În fapt, schimbarea de sex nu face altceva decât să fabrice
material erotic celor interesaţi. Din punct de vedere moral ea nu-şi
are nici o motivaţie, este, mai degrabă un abuz al ştiinţei fără
conştiinţă.

 Părinţii, genitorii (în orice situaţie s-ar găsi) au cel puţin aceleaşi obligaţii
morale faţă de rodul trupurilor lor ca oamenii de ştiinţă.
 În faptul creaţiei, omul a primit puterea de a stăpâni peste lume, puterea
autocreaţiei, a libertăţii şi a autorealizării. Omul a primit puterea peste
lumea creată, însă spre a o apăra, nu spre a o distruge.
 Viaţa rămâne un dar şi un drept al lui Dumnezeu. Aici morala creştină are
cuvânt greu de spus geneticianului şi bioeticii.
 Viaţa este o realitate care trebuie evaluată cu respect, nu numai cu
curiozitate.
 Nu putem socoti omul un număr sau o realitate materială, între celelalte, la
îndemâna şi dispoziţia savantului aparţinând unei lumi secularizate.
 Intervenţiile pe făt nemotivate terapeutic sunt violări nepermise ale unei
ordini constituie deja.
 Ingineria genetică are tot dreptul să normalizeze eşecurile unei naturi în
suferinţă, nu are însă dreptul să modifice ceea ce în natură este deja o
realitate normală, performantă.

96
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Helen Watt, Living Together: Pregnancy and Parenthood, First published in Abortion:
Whose Right? (London: Hodder & Stoughton, 2002)

XIII. ETICĂ. MORALĂ. MORALITATE

97
1. Semnificaţia termenilor
 Etica este teoria
 obiectul ei este Morala,
o de multe ori, în mod curent, nu se face distincţia între cele
două, considerandu-se că un comportament etic este automat
şi unul moral
o Trebuie însă să existe un acord între cele două, ca între
,,faptă” şi ,,vorba” (o reflecţie etică trebuie să atragă după
sine o manifestare morală).

Etica
 Studiază:
o evaluarea conceptelor morale ale acţiunilor umane,
o principiile fundamentale şi
o conceptele de bază ale moralităţii, distincţia Bine / Rau
 care trebuie să imprime un anumit comportament
uman.
 Ea reprezintă teoria sau studiul filozofic al moralei si se ocupă de
studiul principiilor, normelor şi valorilor morale, în vederea stabilirii
originii, dezvoltării şi justificarii conţinutului lor
 A fost abordată (ca disciplină de studiu chiar) de o multitudine de
şcoli filozofice / sisteme filozofice, la toţi ganditorii antici
 Ex. Socrate pune la bază cunoaşterea binelui şi a virtuţii conform
devizei sale ,,Cunoaşte-te pe tine însuţi”. Aristotel este unul dintre
primii care descriu explicit ceea ce înseamnă etica în lucrarea sa
,,Etica nicomahica”.

Morala
 Reprezintă un ansamblu de principii, valori şi norme de reglementare a
comportamentului,
 întemeiate pe valorile de bine-rău, moral-imoral, cinste,
corectitudine, sinceritate, responsabilitate,
 impuse atât de propria conştiinţă cât şi de presiunea
atitudinii celorlalţi în cadrul unei comunităţi.
 Morala reprezintă:
 atat un fenomen spiritual care se referă la conştiinţa morală şi
care cuprinde idealuri, principii, norme şi valori morale
 cat şi un fenomen cu implicaţii practice care determină conduita
practică morală
98
 Aproape fiecare epocă a fost caracterizată de prezenţa unui tip ideal
(,,erou”) atat din punct de vedere al trăsăturilor fizice armonioase,
intelectuale cat şi morale;
 astfel din Grecia si Roma antică pătrunde conceptul de ,,MENS SANA
IN CORPORE SANO”.

Principiile morale:
 tratează linii de conduită
 care, teoretic, imprimă cerinţele morale fundamentale ale unei
societăţi,
 constituindu-se ca paternuri (paradigme) culturale
specifice societăţii respective
 În funcţie de aceste principii şi de societatea / colectivitatea care le
adoptă, putem exemplifica:
 principiul ,,renunţării” specifice moralei budhiste (individul renunţă
la toate bunurile sale şi se retrage în solitudine şi meditaţie)
 principiul ,,iubirii aproapelui” specific moralei creştine
 principiul utilitarismului – obţinerea unui bine cat mai mare pentru
un număr cat mai mare de oameni
 Principiile etice medicale (principiul autonomiei persoanei /
beneficiului / non-dăunării / echităţii) sunt principii particulare

Normele morale:
 sunt principii sau reguli de comportament
 care indică un standard comportamental specific unui anumit
grup populaţional.

Există mai multe tipuri de norme:

 afirmative – ex: să fii sincer, tolerant etc
 prohibitive – ex: să nu furi, să nu minţi etc
 condiţionale – ex: dacă vrei să fii respectat atunci respectă-i şi tu pe
ceilalţi

şi mai multe categorii de norme:

 norme generale – reflectă tipul de comportament în cadrul unei
colectivităţi
 norme particulare – pentru grupuri sau colectivităţi determinate
(familiale sau profesionale)
 norme speciale – se adresează unor grupuri restranse – militari,

99
 cluburi, societăţi secrete

Aceste noţiuni şi principii etice, morale sunt reglementate încă din

antichitate prin diverse coduri.

Moralitatea
 Reprezintă gradul în care normele morale sunt respectate de către o
colectivitate, un grup sau o persoană.
 Ea reprezintă calitatea morală
o a unei acţiuni,
o a unei persoane sau
o a unei colectivităţi
 Trebuie facută diferenţierea de moravuri, care reprezintă modele
tradiţionale, relativ stabile de comportament, specifice unui grup etnic
sau cultural

2.Ramurile eticii

I – ETICA TEORETICĂ
Cuprinde:
• metaetica
• etica normativă

Metaetica
• Se ocupă de studiul regulilor logice, generale ale oricărei morale,
indiferent de ce anume recomandă, susţine sau condamnă morala
respectivă
• Studiază natura moralităţii, limbajul etic, raţionamentul etic,
motivaţia şi decizia etică, enunţurile etice, funcţia practică a
limbajului moral, respectiv prin capacitatea judecăţilor etice de a
schimba opiniile şi atitudinile oamenilor, natura obiectivă sau
subiectivă a judecăţilor morale, legătura dintre judecata etică şi
comportamentul uman

Etica normativă
• Studiază conţinutul normelor, principiilor şi valorilor specifice unor
sisteme morale
• Justificarea şi ierahizarea sistemelor morale
• Evaluarea acţiunilor şi comportamentelor morale (spre exemplu
100
 produce argumente cu privire la caracterul bun sau rău inerent unor
acţiuni morale cu consecinţele lor)

Cuprinde trei tipuri mari de teorii etice:

i. Etica deontologică - vizează obligaţiile şi datoriile etice,
deciziile şi judecăţile morale cu temei într-un principiu moral
ii. Etica finalistă - vizează scopul final al deciziilor şi acţiunilor
morale
iii. Etica virtuţilor

i. Etica deontologică
• Datoria este necesitatea de a îndeplini o acţiune din respect pentru
lege.
• Legea morală supremă ia forma „imperativului categoric” definit de
Kant prin: „acţionează ca şi când maxima acţiunii tale ar trebui să
devină, prin voinţa ta, lege universală a naturii şi acţionează astfel
încât să foloseşti umanitatea atât în persoana ta cât şi în persoana
oricui altcuiva, totdeauna în acelaşi timp ca scop, niciodată numai ca
mijloc”.

Imperativul categoric
• După Kant reprezintă o lege morală inerentă raţiunii umane, cu
caracter aprioric, independentă de orice interese empirice umane,
exprimând datoria
• Tot în concepţia lui Kant, moralitatea acţiunilor şi comportamentului
unui subiect nu depinde nici de dorinţe, nici de sentimente, care nu
pot fi temeiul unei acţiuni morale, pentru că acestea, oricât de
admirabile ar fi, nu sunt supuse voinţei.
• Kant opune imperativul categoric, imperativului ipotetic, care are un
scop practic şi este subordonat atingerii lui
• Impune termenul de datorie morală ca şi un atribut pe care raţiunea îl
foloseşte în virtutea propriei alcătuiri structurale
• Trebuie respectată de către orice subiect, indiferent de circumstanţe,
de aceea spunerea adevărului nu poate fi limitată de nici un fel de
considerente lăturalnice

Deontologia
• Provine din limba greacă - „deontos”- ceea ce se cade, ceea ce este
necesar, „logos”- ştiinţă
101
 • Desemnează studiul datoriei morale, natura şi forma acesteia în
calitate de componentă a conştiinţei morale
• Este un ansamblu de norme morale specifice unei anumite profesiuni
(medicină, drept, ştiinţă), cuprinse într-un cod scris sau transmis prin
tradiţie şi acceptat de toţi practicanţii acelei meserii
• Deontologia medicală reprezintă ansamblul normelor referitoare la
conduită, drepturile şi obligaţiile medicului în raporturile sale cu
ceilalţi medici, cu personalul paramedical şi cu bolnavii

ii. Etica finalistă sau teleologică

• Promovează utilitarismul care reprezintă o doctrină etică ce priveşte
moralitatea acţiunilor ca fiind total dependentă de consecinţele sau
rezultatele lor benefice (spre exemplu faptele oamenilor în relaţie cu
normele sociale sau divine au un conţinut intrinsec valoros nu prin
faptul că sunt obligatorii, ci datorită binelui pe care îl produc).
• Utilitarismul îşi are originea în Anglia sec XVII prin operele lui
J.Bentham, J.S.Mill90 şi H.Sidgwich care susţin că o acţiune este
justă sau injustă după utilitatea ei.
• Impune principiul utilitarismului drept „proprietatea prezentă în
orice obiect de a tinde să producă plăcere, bine sau fericire, sau să
preîntâmpine apariţia durerii, răului sau nefericirea persoanelor
implicate”
• Teza fundamentală a utilitarismului, formulată de Bentham, este
„principiul maximei fericiri”, potrivit căreia binele suprem îl
reprezintă asigurarea celei mai mari fericiri posibile pentru un număr
cât mai mare de oameni (fericirea fiind concepută drept maximizarea
plăcerii şi minimizarea durerii)
• Hedonismul este o doctrină etică potrivit căreia fericirea, definită
prin prisma plăcerii este socotită scopul unic şi potrivit al acţiunii
umane
• Adepţii utilitarismului au încercat să distingă între acte despre care
credem că duc la fericire şi acte care duc în fapt la ea
• Identificarea fericirii cu plăcerea a fost respinsă încă de pe vremea
lui Socrate, iar Epicur atrăgea atenţia că nu trebuie să ne lăsăm
dominaţi de plăceri, căci acestea se pot transforma în neplăceri care
să ne domine
• Bentham făcea distincţie între diferite surse de plăcere sugerând că
alegerile individuale trebuie să fie călăuzite nu de calitatea plăcerii

90John Stuart Mill, UTILITARIANISM, 1863, Cap. 1, Remarci generale,

http://www.utilitarianism.com/mill1.htm
102
 ce poate fi obţinută, ci de cantitatea ei
• Mill a introdus o distincţie calitativă între plăceri „superioare”
(intelectuale) şi „inferioare” (senzoriale)
• Actual există utilitarismul actelor potrivit căruia fiecare acţiune
individuală trebuie evaluată după rezultatele pe care le produce şi
utilitarismul regulilor care se referă la utilitatea unor reguli
privitoare la anumite tipuri de acţiuni

Criticile utilitarismului
1. Dificultatea practică de a-l aplica - greutatea determinării scopului
final al unei acţiuni individuale
2. Caracter inechitabil - de exemplu când fericirea majorităţii se obţine
prin sacrificarea unei minorităţi
3. Unilateralitatea sa - moralitatea este analizată exclusiv prin prisma
acţiunilor şi a consecinţelor, niciodată prin cea a motivelor sau a
intenţiilor

iii. Etica virtuţiilor

Se prezintă sub două forme91:
iii.1. un cod de virtuţi şi vicii morale care fixează valorile etice şi oferă
un centru de referinţă vieţii morale individuale şi a colectivităţii, fiind
adaptat în funcţie de modificările sociale, culturale şi religioase
iii.2. tipologii sau caracterologii care descriu scheme tipice de
comportament reprezentative pentru atitudinea şi profilul moral al unui
subiect dintr-o colectivitate

Virtutea
• Este o însuşire pozitivă a caracterului care constă în urmărirea
statornică a binelui moral, cu respectarea idealurilor etice, a
principiilor şi normelor morale
• Este o trăsătură de caracter pozitivă şi o calitate umană demnă de
admirat pentru că reprezintă conformitatea dintre viaţa sau
comportamentul oamenilor şi principiile sau valorile morale (nu
orice calitate umană este şi morală - de exemplu inteligenţa. adică nu
putem preţui inteligenţa călăului care îşi execută victima)
Viciul
• Reprezintă un deficit al conduitei morale prin alterarea unor
trebuinţe
91Virtue Ethics: Morality and  Character, Austin Cline,
http://atheism.about.com/od/ethicalsystems/a/virtueethics.htm
103
 • Desemnează acea însuşire a caracterului care se manifestă prin
pornirea statornică de a comite fapte imorale, dăunătoare, patimi,
defecte, cusururi, năravuri
• Există o competiţie permanentă între virtuţile fundamentale ale
sufletului şi vicii, mediate de temperanţă (renunţare la plăceri
excesive), curaj (suma pasiunilor superioare) şi înţelepciune
(raţiunea); dezordinea şi confuzia acestor părţi vor crea laşitate,
ignoranţă, intemperanţă
• Virtutea nu este înnăscută, ci se dobândeşte prin educaţie şi practică
spirituală

iii.1. Codul de virtuţi

 Există două tipuri de virtuţi
o virtuţi intelectuale sau dianoetice - care sunt în număr de
cinci: arta, ştiinţa, înţelepciunea practică, înţelepciunea
speculativă şi intelectul intuitiv şi
o virtuţile etice sau morale - cu referire la caracterul propriu-
zis care se definesc ca linie de mijloc între excesul şi lipsa
unei calităţi

VIRTUŢI ETICE
1. Curajul - între laşitate şi temeritate
2. Cumpătarea – între durere şi desfrâu
3. Generozitatea – între risipă şi avariţie
4. Mărinimia – între vulgaritate şi meschinărie
5. Grandoarea sufletească – între vanitate şi micime sufletească
6. Blândeţea – între irascibilitate şi apatie
7. Sinceritatea – între lăudăroşenie şi disimulare
8. Veselia - între bufonerie şi grosolănie
9. Amabilitatea - între linguşitorie şi ursuzenie
10. Indignarea - între invidie şi răutate
11. Dreptatea - între ilegalitate şi legalitate
Clasic există şapte virtuţi: patru cardinale (prudenţa, dreptatea,
curajul şi cumpătarea) şi trei teologale (credinţa, speranţa şi dragostea) şi
şapte păcate cardinale: trufia, pizma, zgârcenia, desfrânarea, lăcomia, mânia
şi lenevia.

iii.2. Tipologiile şi caracterologiile

 Se prezintă sub forma unor tablouri succesive de atitudini, calităţi şi
104
 defecte morale
 Există mai multe lucrări care descriu diverse tipuri de caracter
(Theofrast cu lucrarea sa „Caracterele”92 şi Kalmar care descrie
caracterologia homeopatică mult mai cunoscută cu următoarele
tipuri: arogantul, brutalul, capriciosul, colericul, grosolanul,
certăreţul, gelosul, maniacul, răutăciosul, neîncrezătorul,
morocănosul, neglijentul, orgoliosul, leneşul, pretenţiosul, taciturnul,
timidul şi veleitarul).

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. John Stuart Mill, Utilitarianism, 1863, Cap. 1, Remarci generale,
http://www.utilitarianism.com/mill1.htm
2. Virtue Ethics: Morality and  Character, Austin Cline,
http://atheism.about.com/od/ethicalsystems/a/virtueethics.htm
3. Characters of Theophrastus, http://www.eudaemonist.com/biblion/characters

XIV. PRINCIPIILE BIOETICII ŞI DREPTURILE

OMULUI
 Drepturile omului - proclamă primordialitatea individului faţă de
92Characters of Theophrastus, http://www.eudaemonist.com/biblion/characters
105
 universalitatea ştiinţei respectiv primordialitatea fiinţei umane
asupra intereselor ştiinţifice
 Cercetarea ştiinţifica va avea ca limită respectul faţă de fiinţa umană,
iar dreptul la sănătate şi libertatea individuală vor predomina asupra
oricăror cerinţe ale progresului ştiinţific
 Dreptul la viaţă şi sănătate reprezintă nucleul celorlalte drepturi ale
omului şi prin acestea având caracter imperativ şi neputând fi
afectate decât în cazuri precise prevăzute de lege
 Fiecare om are dreptul de a judeca calitatea vieţii proprii, de a lua
decizii asupra vieţii propii, statul nu poate impune o concepţie unică
despre existenţă
 Drepturile fundamentale ale unei persoane decurg din recunoaşterea
statutului de fiinţă umană LIBERĂ şi din INVIOLABILITATEA
vieţii sale
 Acest principiu al respectării fiinţei umane este reglementat în art. 2
al Convenţiei europene privind drepturile omului şi biomedicina:
„interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra
interesului unic al societăţii sau al ştiinţei.”

DREPTURILE PACIENTULUI VS. OBLIGAŢIILE

CORPULUI MEDICAL ÎN ROMÂNIA

Principiile bioeticii
1. PRINCIPIUL AUTONOMIEI: suveranitatea drepturilor pacientului
asupra fiinţei sale, dreptul la informare, confidenţialitate, consimţământ,
codecizie.
2. PRINCIPIUL BENEFICIENŢEI: facerea de bine în scop medical prin
minimizarea riscurilor şi maximizarea beneficiilor.
3. PRINCIPIUL ECHITĂTII: tratamentul echitabil al tuturor pacienţilor
după criterii exclusiv medicale.
4. PRINCIPIUL NONMALEFICIENŢEI: evitarea de a face rău
pacienţilor.

 Sănătatea populaţiei constituie una dintre valorile fundamentale,

definitorii pentru însăşi existenţa fiinţei umane
 Pentru realizarea acestei valori, prin multiplele acte normative care
106
 reglementează activitatea din domeniul sanitar, sunt consacrate
drepturi şi obligaţii corelative atât pentru beneficiarii îngrijirilor de
sănătate, cât şi pentru personalul medical sau nemedical din unităţile
sanitare.
 Pentru pacient se creează cadrul instituţional care să-i permită să
beneficieze de îngrijiri medicale de cea mai bună calitate, iar pentru
corpul medical, garanţia prestării serviciilor medicale cu respectarea
normelor de deontologie şi etică medicală, a normelor legale în
vigoare, la adăpost de consecinţele nedorite ale oricărei forme de
răspundere juridică.

Se schimbă etica medicală în timp?

Fără îndoială că anumite aspecte ale eticii medicale s-au schimbat în
decursul anilor. Până nu demult, se punea accent pe principiul beneficienţei,
medicul trebuia să acţioneze în folosul pacientului şi nu era necesar
consimţământul acestuia.
Un alt aspect care s-a schimbat în timp este referitor la răspunderea
medicului. Până nu demult, medicul se considera răspunzător în faţa lui
însuşi, a colegilor lui şi a lui Dumnezeu. Astăzi, medicul are responsabilităţi
multiple şi răspunde în faţa pacientului său, a instituţiei în care lucrează, a
organizaţiilor medicale şi uneori curţilor de justiţie. 93
În cele ce urmează, ne propunem o abordare a drepturilor consacrate de
către legiuitor în favoarea pacientului, a celui care beneficiază de
îngrijirile de sănătate. Drepturile pacientului pot fi abordate şi din
perspectiva drepturilor corpului medical versus obligaţiile pacientului.
Desigur, premiza esenţială o constituie îndeplinirea de către stat a obligaţiei
de a asigura cadrul corespunzător, care include resursele umane, financiare
şi materiale necesare.

Scurt istoric
 datează de la principiile deontologice ale lui Hipocrate
 această valoare fundamentală a fost consacrată în 1948, când, prin art. 25
din Legea fundamentală, s-a prevăzut în mod expres, faptul că „Statul
poartă de grijă sănătăţii publice prin înfiinţarea şi dezvoltarea de
servicii sanitare (...)”.
 În art. 20 alin. 2, Constituţia din 1965 prevedea obligaţia statului de a
asigura „asistenţa medicală prin instituţiile sale sanitare”.
 Din acest punct de vedere, se poate afirma că actuala Lege fundamentală

93 Medical Ethics Manual, World Medical Association, ISBN 92-990028-0-0, 2005, p.21
107
 este superioară, prin garantarea acestui drept şi asumarea obligaţiilor
statului în acest sens.
 În art. 33 alin. l din Constituţie se prevede faptul că „Dreptul la ocrotirea
sănătăţii este garantat”, iar prin prevederile alin. 2, „Statul este obligat să
ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii populaţiei”
 Legile speciale elaborate în domeniu au cunoscut, de asemenea, o
diversificare şi o perfecţionare a reglementărilor.
 Astfel, prin Legea nr. 984 din 11 aprilie 1927, pentru organizarea Casei
Sănătăţii, această instituţie era înfiinţată pe lângă Ministerul Sănătăţii şi
Ocrotirilor Sociale, având ca principale atribuţii de a studia condiţiile
sănătăţii publice şi ocrotirilor sociale, a centraliza şi administra toate
fondurile, depinzând de Minister.
 Potrivit prevederilor Decretului nr. 212 din 13 mai 1953, privind
reglementarea profesiunii de medic, aceasta putea fi practicată în cabinete
particulare sau în serviciul statului
 În aceeaşi perioadă, prin prevederile Decretului nr. 246 din 29 mai
1958, privind reglementarea acordării asistenţei medicale şi a
medicamentelor, beneficiarii serviciilor medicale erau împărţiţi în două
categorii: din prima categorie făceau parte persoanele care beneficiau de
asistenţă medicală şi medicamente gratuite, iar din a doua categorie
făceau parte persoanele care beneficiau de anumite reduceri la costurile
asistenţei medicale şi a medicamentelor.

Reglementarea actuală
 În prezent, în legislaţia noastră există o multitudine de acte
normative, prin care sunt reglementate diferitele componente ale
activităţii sanitare, începând cu Legea nr.3/1978, privind asigurarea
sănătăţii populaţiei, cu modificările ulterioare, până la Legea nr. 46/2003,
privind drepturile pacientului.
 Prin elaborarea fiecărui nou act normativ, legiuitorul a urmărit:
o clarificarea unor concepte, care au făcut posibile abordări şi
interpretări diferite,
o extinderea sferei de reglementare,
o îmbunătăţirea calităţii serviciilor de sănătate publică, şi nu în
ultimul rând
o protejarea drepturilor şi intereselor legitime ale participanţilor
la actul medical.

o Pentru aplicarea principiilor Drepturilor Pacienţilor din Europa, a

108
 fost adoptată o lege specială, Legea nr. 46/2003, privind
drepturile pacientului, prin care sunt consacrate în principal
următoarele drepturi:
a) la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate;
b) de a fi respectat ca persoană umană;
c) la informaţia medicală;
d) consimţământul asupra intervenţiei medicale;
e) confidenţialitatea informaţiilor.

 În anul 2006 a fost adoptată Legea 95 2006 privind reforma în

domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 28
aprilie 2006, care aduce reglementări noi in ceea ce priveşte
drepturile şi obligaţiile personalului medical şi pacientului.

Art. 374 alin(1), scopul profesiei de medic

Art. 375 (1) independenţa şi libertatea profesională a medicului

 Codul de Deontologie medicală al Colegiului Medicilor din

România 94

LEGEA nr.46 din 21 ianuarie 2003, Legea drepturilor pacientului,

publicată în M.Of. nr. 51/29 ian. 2003
Prin prevederile art. 37 se prevede că „nerespectarea de către
personalul medicosanitar a confidenţialităţii datelor despre pacient şi a
confidenţialităţii actului medical, precum şi a celorlalte drepturi ale
pacientului prevăzute în prezenta Lege atrage, după caz, răspunderea
disciplinară, contravenţională sau penală, conform prevederilor legale”.
conform Cap 1, Art. 1: în sensul prezentei legi:
a) prin pacient se înţelege persoana sănătoasă sau bolnavă care utilizează
serviciile de sănătate;
b) prin discriminare se înţelege distincţia care se face între persoane aflate în
situaţii similare pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenenţei etnice, originii
naţionale sau sociale, religiei, opţiunilor politice sau antipatiei personale;
c) prin îngrijiri de sănătate se înţelege serviciile medicale, serviciile
comunitare şi serviciile conexe actului medical;
d) prin intervenţie medicală se înţelege orice examinare, tratament sau alt act
medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare;
e) prin îngrijiri terminale se înţelege îngrijirile acordate unui pacient cu
mijloacele de tratament disponibile, atunci când nu mai este posibilă
94 http://www.cmr.ro/codul-de-deontologie-medicala-al-colegiului-medicilor-din-romania/
109
îmbunătăţirea prognozei fatale a stării de boala, precum şi ingrijirile acordate
în apropierea decesului.
Art. 2: dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate
Art. 3:Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o
discriminare.

Confidenţialitatea informaţiilor
 Atunci când se referă la responsabilitatea juridică, legiuitorul trece pe
primul plan confidenţialitatea datelor despre pacient şi actul medical,
după care face trimitere la toate celelalte drepturi enumerate în
Lege.
 Dreptul la confidenţialitatea informaţiilor reprezintă, în acelaşi timp,
una dintre formele de protecţie a vieţii private a pacientului şi este
garantat prin obligaţia furnizorilor de servicii medicale de a
păstra secretul profesional.

 în dispoziţiile art. 196 C.p., potrivit cărora, constituie infracţiunea de

divulgare a secretului profesional (şi se pedepseşte cu închisoare de la
3 luni la 2 ani sau cu amendă) fapta constând în nerespectarea
confidenţialităţii informaţiilor
 acelaşi drept la confidenţialitate, cu obligaţia corelativă a păstrării
secretului profesional, sub sancţiunea normelor de drept penal, este
consacrat şi în: art. 78 alin. 1 din Legea nr. 3/1978, art. 30 alin. 2
din Legea nr. 100/1998, art. 17 din Legea nr. 461/2001.

Din Legea 46/2003, Capitolul 4 - Dreptul la confidenţialitatea informaţiilor

şi viaţa privată a pacientului
Art. 21: chiar şi după decesul acestuia.
Art. 22: Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în cazul
în care pacientul îşi dă consimţământul explicit sau dacă legea o cere în
mod expres.
Art. 23: cazul in care informaţiile sunt necesare altor furnizori de servicii
medicale acreditaţi
Art. 24: Pacientul are acces la datele medicale personale.
Art. 25: amestecul în viaţa privată, familială a pacientului

Din Legea 95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată

în Monitorul Oficial nr. 372 din 28 aprilie 2006
Art. 39 - Informaţiile privind sănătatea persoanelor

110
Consimţământul asupra intervenţiei medicale
 Necesitatea consimţământului,
o liber şi neviciat,
o obţinut de la pacient,
o anterior prestării serviciului medical,
 reprezintă o formă de exprimare a libertăţii oricărei persoane de a
dispune în legătură cu limitele şi formele de existenţă, în acord cu
normele de interes general.
 Consimţământul este implicit, atunci când pacientul solicită serviciul
medical.
 Capacitatea decizională a pacientului este deosebit de importantă
pentru obţinerea consimţământului informat.

Potrivit art. 124 din Legea nr. 3/1978, „îngrijirile medicale se efectuează cu
consimţământul bolnavului sau al persoanelor care, potrivit legii sunt
îndreptăţite a-şi da acordul”.

Legea 46/2003, Capitolul 3 - Consimţământul pacientului privind intervenţia

medicală
Art. 13: Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală
asumându-şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului
sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
Art. 14 şi 15: când este necesară o intervenţie medicală de urgenţă
Art. 16: În cazul în care se cere consimţământul reprezentantului legal
Art. 17: Comisia de arbitraj
Art. 18: referitor la produsele biologice prelevate din corpul pacientului
Art. 19: Consimţământul pacientului este obligatoriu în cazul participării sale
în învaţământul medical clinic şi la cercetarea ştiinţifică.
Art. 20: Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală
fără consimţământul său, cu anumite excepţii

Legea 95-2006, Acordul pacientului informat

Art. 649 - acordul scris
Vârsta legală pentru exprimarea consimţământului informat este de 18 ani.
Minorii îşi pot exprima consimţământul în absenţa părinţilor sau
reprezentantului legal, în anumite cazuri
Art. 651
(1) Medicul curant, asistentul medical/moaşa răspund atunci când nu obţin

111
consimţământul informat al pacientului sau al reprezentanţilor legali ai
acestuia, cu anumite excepţii
Art. 376 - medicul acţionează respectând voinţa pacientului şi dreptul
acestuia de a refuza ori de a opri o intervenţie medicală.

Dreptul la informaţia medicală

 Dreptul la informaţia medicală, drept consacrat de către legiuitor, în
favoarea pacientului, constituie, în acelaşi timp o obligaţie a furnizorilor
de servicii de sănătate.
 Informaţia corectă, completă şi accesibilă pacientului, raportată la nivelul
acestuia de înţelegere a stării de sănătate precum şi a consecinţelor
acordării sau neacordării serviciului medical, constituie premiza unui
consimţământ valabil exprimat, solicitării şi a altei opinii medicale, sau
dimpotrivă a refuzului de a primi respectivele servicii.
 A fost prevăzut în art. 70-76 din Legea nr. 3/1978, art. 5 alin. 3 din
Legea nr. 2/1998

Legea 46-2003, Capitolul 2 - Dreptul pacientului la informaţia medicală

Art. 4 - Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale
disponibile, precum si la modul de a le utiliza.
Art.5
(2) dreptul de a fi informat asupra regulilor si obiceiurilor pe care trebuie sa le
respecte pe durata spitalizarii.
Art.6
dreptul de a fi informat asupra starii sale de sănătate, a intervenţiilor medicale
propuse, a riscurilor potenţiale ale fiecarei proceduri, a alternativelor
existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuarii tratamentului şi
nerespectarii recomandărilor medicale, precum şi cu privire la date despre
diagnostic şi prognostic.
Art.7
dreptul de a decide dacă mai doreşte să fie informat
Art.8
modul în care informaţiile se aduc la cunoştinţa pacientului
Art.9
Pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat şi de a alege o
altă persoană care să fie informată în locul sau.
Art.10
Rudele şi prietenii pacientului pot fi informaţi despre evoluţia investigaţiilor,
diagnostic şi tratament, cu acordul pacientului.
Art.11
112
Pacientul are dreptul de a cere şi de a obţine o altă opinie medicală.
Art.12
Pacientul are dreptul să solicite şi să primească, la externare, un rezumat scris
al investigaţiilor, diagnosticului, tratamentului şi ingrijirilor acordate pe
perioada spitalizării.

Dreptul de a fi respectat ca persoană umană

 Relaţia dintre medic şi pacient se particularizează şi prin dimensiunea
coordonatelor umane, antrenate pe parcursul actului medical.
 Fiind mai vulnerabilă, personalitatea pacientului trebuie să se bucure de
un plus de protecţie şi respect din partea corpului medical.
 Din această perspectivă, legiuitorul a consacrat, în mod expres, şi dreptul
pacientului de a fi respectat ca persoană umană, obligaţie care rezultă
în principal din Codul de Deontologie profesională precum şi din
normele legale generale.

 art. 3 alin. 1 din Legea nr. 74/1995

 art. 3 din Legea nr. 46/2003, pacientul are dreptul de a fi respectat ca
persoană umană, fără nici o discriminare.
 În România, există studii care arată prezenţa fenomenului
discriminării pacienţilor (Cercetarea TOTEM „Fenomenul
discriminării în România”). Într-un astfel de context se pune
problema protejării grupurilor vulnerabile de pacienţi (în această
categorie încadrându-se cel mai frecvent pacienţii HIV pozitivi,
pacienţii de etnie rromă, pacienţii cu dizabilităţi, cei cu statut socio-
economic defavorizat etc.), ca abordare etică şi de responsabilitate
profesională. 95

Dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate

 Dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate este consacrat
printr-o multitudine de acte normative.

 art. 117 din Legea nr. 3/1978, art. 1 alin. 2 din Legea nr. 100/1998,

95Mihaela-Catalina Vicol, Dezideriu Gergely, Non-discriminarea grupurilor vulnerabile: de la etică la

responsabilitate medicală, Revista Română de Bioetică, Vol. 9, Nr. 4, Oct – Dec. 2011,
http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/info.jsp?item=10826&node=1995

113
 art. 2 din Legea nr. 46/2003, „pacienţii au dreptul la îngrijiri
medicale de cea mai înaltă calitate”.

 Problema este dacă, şi în ce măsură pacienţii îşi pot valorifica integral

şi eficient acest drept consacrat într-o formă atât de generoasă.
 Calitatea actului medical este diminuată uneori prin încălcarea
normelor de etică profesională, însă în cele mai frecvente cazuri,
prin lipsa resurselor financiare şi materiale necesare, cu
consecinţa neantrenării întregului potenţial de care dispune corpul
medical.
 Din perspectiva celor expuse, considerăm ca fiind necesare:
o valorificarea de către pacienţi a dreptului la educaţie pentru
sănătate, drept care este consacrat în mod expres, şi care
reprezintă o componentă a dreptului la învăţătură;
o sub acest aspect este necesară o mai bună derulare a
programelor naţionale coordonate de către ministerul de resort,
codificarea normelor juridice din domeniul sanitar.

Legea 46-2003, Capitolul 6 - Drepturile pacientului la tratament si ingrijiri

medicale
Art.29
(1) selectarea pacienţilor se face numai pe baza criteriilor medicale.
Art.30
(1) Interventiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai daca exista
conditiile de dotare necesare si personal acreditat, cu anumite excepţii
Art.31
Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muri în demnitate.
Art.32
Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport
spiritual, material şi de sfaturi pe tot parcursul îngrijirilor medicale.
Art.33
Pacientul internat are dreptul şi la servicii medicale acordate de către un
medic acreditat din afara spitalului.
Art.34
(1) recompensarea personalului medical altfel decât prevad reglementarile de
plată legale din cadrul unităţii respective.
(2) Pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi
suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii.
Art.35
(1) Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până la ameliorarea
114
stării sale de sănătate sau până la vindecare.
Art.36
Pacientul are dreptul să beneficieze de asistenţă medicală de urgenţă, de
asistenţă stomatologică de urgenţă şi de servicii farmaceutice, în program
continuu

Capitolul 5 - Drepturile pacientului în domeniul reproducerii

Capitolul 7 – Sancţiuni: Art.37 - răspunderea disciplinară, contravenţională

sau penală, conform prevederilor legale.

Legea 95-2006, CAPITOLUL IV

Obligativitatea asigurării asistenţei medicale
Art. 652
(1) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au obligaţia de a
acorda asistenţă medicală/îngrijiri de sănătate unei persoane doar dacă au
acceptat-o în prealabil ca pacient (2) nu pot refuza să acorde asistenţă
medicală/îngrijiri de sănătate pe criterii etnice, religioase şi orientare sexuală
sau pe alte criterii de discriminare interzise prin lege. (3) au obligaţia de a
accepta pacientul în situaţii de urgenţă
Art. 653
(1) relaţia poate fi întreruptă: a) odată cu vindecarea bolii; b) de către
pacient; c) de către medic, în anume situaţii
Art. 655
(1) În acordarea asistenţei medicale/îngrijirilor de sănătate, personalul
medical are obligaţia aplicării standardelor terapeutice.

Pacientul şi medicul lui: drepturi şi obligaţii

a) Drepturile pacienţilor în raport cu medicul de familie:
- Dreptul de a-şi alege liber medicul de familie şi de a-şi putea
schimba medicul de familie.
- Dreptul la informare: pacienţii au dreptul de a fi informaţi într-un
limbaj inteligibil asupra stării lor de sănătate, asupra
tratamentului si a eventualelor alternative terapeutice,
asupra gradului de risc al investigaţiilor şi manevrelor medico-
chirurgicale.
- Dreptul la gratuitatea actelor medicale care fac parte din
„pachetul asigurat”
b) Obligaţii ale pacienţilor în raport cu medicul lor de familie
115
 - Obligaţia de a se prezenta la consultul anual care are rol
profilactic (= caută să prevină apariţia sau agravarea bolilor)
precum şi la vaccinări în cadrul campaniilor de vaccinare
obligatorie;
- Obligaţia de a-şi anunţa medicul de familie când s-au înscris la alt
medic de familie;
- obligativitatea programării pacienţilor pentru consult medical
sau pentru ORICE act medical.

Art. 219 - Obligaţiile asiguraţilor pentru a putea beneficia de

drepturile lor.

c) Drepturile medicului de familie în raport cu pacientul său:

- Dreptul de a exclude pacienţi de pe lista sa pentru motive bine
întemeiate;
- Dreptul de a refuza cererea pacientului de a li se prescrie
anumite tratamente, de a primi anumite trimiteri, de a se face
anumite investigaţii, de a se elibera alte acte medicale
(adeverinţe, concedii etc.), atunci când există motive medicale
pentru acest refuz.

d) Obligaţiile medicului de familie faţă de pacient

- Obligaţia de confidenţialitate: Orice fel de detaliu referitor la
pacienţi este considerat secret de serviciu şi nu poate fi divulgat în
practică;
- Obligaţia de a prescrie tratamentele sau investigaţiile pe care le
consideră cele mai adecvate interesului pacientului.

Art. 72 - Cabinetul de medicină de familie poate desfăşura anumite activităţi

Art. 76 - Serviciile medicale extinse.
Art. 77 - Serviciile medicale adiţionale
Art. 83 - Obligaţiile personalului şi cabinetelor de medicină de familie se
reglementează prin acte normative

PRINCIPII PRIVIND DREPTURILE

PACIENŢILOR ÎN EUROPA

116
 Raporturile medic-pacient sunt restructurate, fiind puse pe baze noi,
cu anumită mobilitate şi egalitate.
Documentele cu caracter legislativ:
 CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII
EUROPENE, Parlamentul European, Consiliul şi Comisia
Europeană, 200796
 AMM (WMA) Declaraţia de la Lisabona privind Drepturile
pacientului (Declaration of Lisbon on the Rights of the Patient),
Adoptată de către 34th World Medical Assembly, Lisabona,
Septembrie/Octombrie 1981, modificată de către 47th WMA General
Assembly, Bali, Indonesia, Septembrie 1995 and revizuită de către
171st WMA Council Session, Santiago, Chile, Octombrie 200597
 CONVENŢIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI98

CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII

EUROPENE

Drepturile umane şi valorile în îngrijirea sănătăţii

Articolul 1: Demnitatea umană
Demnitatea umană este inviolabilă. Aceasta trebuie respectată şi protejată.
Articolul 2 : Dreptul la viaţă
(1)   Orice persoană are dreptul la viaţă.
Articolul 3 : Dreptul la integritate al persoanei
(1)   Orice persoană are dreptul la integritate fizică şi psihică.
(2)   În domeniile medicinei şi biologiei trebuie respectate în special:
 (a) consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză al persoanei interesate, în
conformitate cu procedurile prevăzute de lege;
 (b) interzicerea practicilor de eugenie, în special a celor care au drept scop
selecţia persoanelor;
 (c) interzicerea utilizării corpului uman şi a părţilor sale, ca atare, ca sursă
de profit;
 (d) interzicerea clonării fiinţelor umane în scopul reproducerii.

96Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, 2007/C 303/01, http://eur-

lex.europa.eu/ro/treaties/dat/32007X1214/htm/C2007303RO.01000101.htm
97 Declaraţia de la Lisabona privind Drepturile pacientului,
http://www.wma.net/en/30publications/10policies/l4/index.html
98 Adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950. A intrat în vigoare la 3 septembrie 1953. Ediţia de faţă, actualizata de
Avocat Eduard Dragomir, reproduce textul Convenţiei astfel cum a fost amendat prin Protocolul nr. 11, intrat în
vigoare la 1 noiembrie 1998, ţinând cont, în acelaşi timp de noile protocoale nr. 14 şi 14 bis, acesta din urmă, intrat
în vigoare începând cu 1 octombrie 2009. România a ratificat Convenţia şi Protocoalele sale adiţionale prin Legea
nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în M. Of. nr. 135 din 31 mai 1994; Protocolul nr. 11 a fost ratificat prin Legea
nr. 79 din 6 iulie 1995, publicată în M. Of., Partea I, nr. 147 din 13 iulie 1995. Protocolul nr. 14 bis a fost semnat
de ţara noastră la data de 17 septembrie 2009.
117
Articolul 7: Respectarea vieţii private şi de familie
Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a
domiciliului şi a secretului comunicaţiilor.

Articolul 8: Protecţia datelor cu caracter personal

(1)   Orice persoană are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal care
o privesc.

Articolul 21: Nediscriminarea

(1)   Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul,
rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba,
religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură,
apartenenţa la o minoritate naţională, averea, naşterea, un handicap, vârsta
sau orientarea sexuală

Articolul 35: Protecţia sănătăţii

Orice persoană are dreptul de acces la asistenţa medicală preventivă şi de a
beneficia de îngrijiri medicale în condiţiile stabilite de legislaţiile şi
practicile naţionale. În definirea şi punerea în aplicare a tuturor politicilor şi
acţiunilor Uniunii se asigură un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii umane.

AMM (WMA) Declaraţia de la Lisabona privind Drepturile

pacientului, 2005

 Dreptul la asistenţă medicală de cea mai înaltă calitate, fără

discriminare
 Pacientul trebuie să fie întotdeauna tratat în conformitate cu cele mai
bune interese ale sale. Tratamentul aplicat trebuie să fie în
conformitate cu principiile medicale general aprobate.
 Asigurarea calităţii actului medical trebuie să fie întotdeauna parte
din ingrijirea în sănătate. Medicii, în special, ar trebui să accepte
responsabilitatea pentru a fi garanţii calităţii serviciilor medicale.
 Pacientul are dreptul la continuitatea asistenţei medicale.
 Dreptul la libertatea de a allege
 Pacientul are dreptul de a solicita avizul unui alt medic în orice etapă
a îngrijirii medicale
 Dreptul la auto-determinare:
 Dreptul la informare
118
  Dreptul la confidenţialitate
 Dreptul la educaţie pentru sănătate
 Dreptul la demnitate
 Dreptul la asistenţă religioasă

Informarea
 Informaţia privind serviciile de sănătate şi modalitatea optimă de utilizare
a acestora va fi pusă la dispoziţia publicului pentru ca toţi cei interesaţi să
poată beneficia de ea.
 Pacientul are dreptul de a primi informaţii cu privire la starea lui de
sănătate înregistrate în oricare dintre dosarele lui medicale, şi să fie pe
deplin informat cu privire la starea lui de sănătate.
 În mod excepţional, informaţiile pot fi reţinute atunci când există motive
întemeiate pentru a crede că această informaţie ar putea crea un pericol
grav pentru viaţa sau sănătatea pacientului.
 Informaţia va fi comunicată pacientului într-un mod corespunzător
capacităţii sale de înţelegere, minimalizând utilizarea terminologiei
tehnice de strictă specialitate, pentru ca pacientul să poată înţelege. Dacă
pacientul nu vorbeşte aceeaşi limbă sau o limbă comună se va asigura o
forma de traducere.
 Pacientul are dreptul de a nu fi informat la cererea sa expresă, cu excepţia
cazului în care este informarea este necesară pentru protecţia vieţii altei
persoane.
 Pacienţii au dreptul de a alege persoana care să fie informată în numele
lor.
 Pacienţii trebuie să aibă posibilitatea de a obţine o a doua opinie.
 Atunci când sunt internaţi într-o unitate de îngrijire a sănătăţii, pacienţii
trebuie informaţi asupra identităţii şi statutului profesional al personalului
de îngrijire a sănătăţii care le acordă asistenţă şi asupra regulilor şi
reglementarilor de rutină la care trebuie să se supună pe durata internării
şi îngrijirii.
 Pacienţii trebuie să aibă dreptul de a cere şi de a primi rezultatul în scris
privind diagnosticul, tratamentul şi îngrijirea lor la externarea dintr-o
unitate de îngrijire.

Consimţământul
 Consimţământul informat constituie o condiţie preliminară pentru orice
intervenţie medicală
 Medicul va informa pacientul cu privire la consecinţele deciziilor
119
 pacientului
 Un pacient adult competent mental are dreptul de a oferi sau de a refuza
consimţământul la orice procedură de diagnostic sau tratament
 Pacientul are dreptul de a refuza să participe într-un studiu de cercetare
sau în practica clinică medicală.
 Pacientul inconştient:
o Dacă pacientul este inconştient sau în imposibilitatea de a-şi
exprima / voinţa, consimţământul informat trebuie să fie
obţinut ori de câte ori este posibil, de la un reprezentant legal
o Atunci când pacientul este incapabil să-şi exprime voinţa, şi
este necesară intervenţia medicală de urgenţă,
consimţământul poate fi presupus, dacă nu există elemente
exprimate anterior de pacient care să ateste refuzul
consimţământului.
o Atunci când este necesar consimţământul unui reprezentant
legal iar intervenţia este urgent necesară, actul medical poate
fi făcut dacă nu este posibil să se obţină la timp
consimţământul reprezentantului.
 Pacientul incompetent legal:
o Dacă un pacient este un minor sau în alt mod legal
incompetent, este necesar consimţământul unui reprezentant
legal - în anumite jurisdicţii. Cu toate acestea, pacientul
trebuie să fie implicat în luarea deciziilor în cea mai mare
măsură pe care o permite capacitatea lui.
o Dacă pacientul incompetent poate lua decizii raţionale,
deciziile lui trebuie să fie respectate, are dreptul de a interzice
divulgarea de informaţii reprezentantului legal.
 Proceduri împotriva voinţei pacientului: numai în cazuri excepţionale, în
cazul în care acest lucru este permis de lege şi în conformitate cu
principiile eticii medicale
 Dacă reprezentantul legal refuză să-şi dea consimţământul iar medicul
sau alt personal de sănătate este de părere că intervenţia este în interesul
pacientului, decizia trebuie să fie solicitată unui tribunal sau altă formă
de arbitraj.
 În orice altă situaţie în care pacientul nu este capabil să-şi dea
consimţământul informat şi unde nu există un reprezentant legal sau un
reprezentant desemnat de pacient în acest scop, vor fi luate masuri
corespunzătoare pentru a asigura un proces de înlocuire a deciziei
ţinându-se seama în cea mai mare măsură posibilă de cele cunoscute

120
 privind dorinţele pacientului.
 Consimţământul pacientului este necesar pentru prezervarea sau
utilizarea tuturor componentelor corpului uman. Consimţământul poate fi
presupus atunci când este vorba de utilizarea acestor componente
(substanţe) în timpul diagnosticului, tratamentului sau îngrijirii
pacientului respectiv.
 Consimţământul informat al pacientului este necesar pentru participarea
la procesul de învăţământ medical.
 Consimţământul informat al pacientului este o condiţie preliminară
pentru participarea la cercetare ştiinţifică.

Confidenţialitatea şi intimitatea
 Toate informaţiile privind starea sănătăţii pacientului, condiţia sa
medicală, diagnosticul, prognosticul şi tratamentul, precum şi alte
informaţii de natură personală vor fi prestate în regim de confidenţialitate
chiar şi după moartea pacientului.
 În mod excepţional, urmaşii pot avea drept de acces la informaţii privind
riscurile lor de sănătate.
 Informaţia confidenţială poate fi divulgată doar cu consimţământul
explicit al pacientului sau când există dispoziţii judiciare exprese în acest
sens. Informaţii pot fi divulgate altor furnizori de asistenţă medicală
numai pe baza faptului că aceştia „trebuie să cunoască informaţia”, cu
excepţia cazului în care pacientul şi-a dat consimţământul explicit.
 Toate datele pacientului identificabile trebuie protejate. Protecţia datelor
trebuie să fie corespunzătoare manierei de stocare a acestora. Substanţele
umane din care pot fi derivate date identificabile trebuie protejate ca
atare.
 Pacienţii au dreptul de a avea acces la fişele lor medicale sau la orice
evidenţe legate de diagnosticul, tratamentul şi îngrijirea lor şi de a primi
o copie după dosarul şi fişele lor medicale sau părţi din acestea. Astfel de
date exclud datele care privesc o terţă persoană.
 Pacienţii au dreptul de a solicita corectarea, completarea, eliminarea,
clarificarea şi/sau aducerea la zi a datelor lor personale şi medicale care
sunt necorespunzătoare, ambigue sau depăşite sau care nu sunt relevante
pentru diagnostic, tratament sau îngrijire.
 Nu este admisă intervenţia în viaţa particulară sau a vieţii de familie
decât în cazul în care, pe lângă consimţământul pacientului, aceasta poate
fi justificată ca necesară diagnosticului, tratamentului sau îngrijirii
pacientului.

121
 Intervenţiile medicale pot fi efectuate numai atunci când există respectul
necesar faţă de intimitatea pacientului. Aceasta înseamnă că o intervenţie
poate fi efectuată numai în prezenţa acelor persoane care sunt necesare
acesteia, dacă pacientul nu a solicitat altfel.
 Pacienţii internaţi în unităţi medicale au dreptul la facilitaţi fizice care să
le asigure dreptul la intimitate, îndeosebi în situaţiile în care li se acordă
îngrijire personală, examinări sau tratament.

Îngrijire şi tratament
 Fiecare are dreptul de a primi o îngrijire corespunzătoare cerinţelor de
sănătate, inclusiv o asistenţă preventivă şi alte măsuri pentru
promovarea sănătăţii. Serviciile trebuie să fie accesibile permanent şi în
mod echitabil pentru toţi, fără discriminări şi în conformitate cu resursele
financiare, umane şi materiale disponibile într-o societate dată.
 Pacienţii au dreptul colectiv la o formă de reprezentare la fiecare nivel al
sistemului de îngrijiri de sănătate, în probleme privind planificarea şi
reevaluarea serviciilor, inclusiv gama, calitatea şi prestarea îngrijirilor
acordate.
 Pacienţii au dreptul la îngrijiri marcate atât de existenţa unor standarde
înalte de calitate cât şi de bune relaţii interumane cu personalul sanitar.
 Pacienţii au dreptul la continuitate în îngrijire inclusiv cooperare între
toţi cei ce acordă servicii de îngrijire a sănătăţii şi / sau unităţile care pot
fi implicate în diagnosticul, tratamentul sau îngrijirea lor.
 În condiţiile în care personalul medical trebuie să aleagă pacienţii
potenţiali pentru un anumit tratament pentru care nu există suficiente
posibilităţi de acoperire a cererii, toţi pacienţii respectivi au dreptul la o
procedură de selecţie corectă pentru acest tratament. Alegerea trebuie
să fie bazată pe criterii medicale şi să fie făcută fără discriminări.
 Pacienţii au dreptul să-şi aleagă şi să-şi schimbe medicul sau altă
persoană de îngrijire a sănătăţii sau unitatea medicală, cu condiţia ca
această alegere să fie compatibilă cu modul de funcţionare a sistemului
de îngrijire a sănătăţii.
 Pacienţii pentru care nu mai există motive medicale de prelungire a
şederii într-o unitate medicală sunt îndreptăţiţi să primească explicaţii
exhaustive înainte de a fi transferaţi într-o altă unitate sau trimişi acasă.
Transferul poate avea loc numai după ce unitatea primitoare şi-a
exprimat acordul pentru primirea pacientului. Atunci când pacientul este
externat la domiciliu, iar condiţia sa o solicită, vor fi asigurate servicii la
domiciliu.
 Pacienţii au dreptul de a fi trataţi cu demnitate în legătură cu
122
 diagnosticul, tratamentul şi îngrijirea lor, în respect pentru valorile lor
culturale.
 Pacienţii au dreptul de a se bucura de sprijinul familiei, rudelor şi
prietenilor în timpul îngrijirii şi tratamentului şi de a primi sprijin
spiritual şi îndrumare tot timpul.
 Pacienţii au dreptul la uşurarea suferinţelor lor în conformitate cu stadiul
actual al dezvoltării ştiinţei.
 Pacienţii au dreptul la o îngrijire umană şi dreptul de a muri în
demnitate (îngrijirea terminală)

Aplicarea acestor drepturi presupune:

 stabilirea unor măsuri corespunzătoare în acest scop
 Dreptul de a se bucura de aceste drepturi trebuie asigurat fără
discriminare
 In exercitarea acestor drepturi, pacienţii vor fi supuşi numai acelor
limitări care sunt compatibile cu instrumentele privind drepturile omului
şi în conformitate cu procedura prevăzută de lege. În cazul în care
pacientul nu poate dispune de drepturile mai sus menţionate în acest
document, aceste drepturi vor fi exercitate prin reprezentantul său legal
sau o altă persoană desemnată de pacient în acest scop, iar acolo unde
nu a fost un reprezentant legal sau un înlocuitor, vor fi luate alte măsuri
de reprezentare a pacientului.
 Pacienţii sa aibă acces la acele informaţii şi sfaturi care să le dea
posibilitatea să-şi exercite drepturile stipulate în acest document. Acolo
unde pacientul simte că nu i-au fost respectate drepturile, trebuie să i se
dea posibilitatea să depună o plângere. În plus, atunci când se adresează
tribunalului, trebuie să existe mecanisme independente de nivel
instituţional sau alte niveluri pentru a-i facilita procesul de depunere,
mediere sau judecare a plângerilor. Aceste mecanisme ar oferi
asigurarea procedurii de depunere a plângerilor şi ca o persoană
independentă să le acorde consultanţă privind modalitatea cea mai
avantajoasă de abordare a acţiunii. Pacienţii au dreptul de a li se
examina şi rezolva plângerile într-o manieră justă, eficientă, promptă şi
de a fi informaţi asupra rezultatului.

Declaraţia AMM privind drepturile bolnavului

a. bolnavul are dreptul să-şi aleagă singur medicul
b. bolnavul are dreptul de a fi îngrijit de un medic liber de a lua o decizie
clinică şi etică, independent de orice intervenţie exterioară.
123
c. după ce a fost informat asupra tratamentului propus, bolnavul are dreptul
să îl accepte sau să îl refuze
d. bolnavul are dreptul ca medicul să respecte natura confidenţială a tuturor
datelor medicale şi personale care îl privesc
e. bolnavul are dreptul de a muri în mod demn
f. bolnavul are dreptul de a primi sau a refuza ajutor spiritual şi moral,
inclusiv acela al unui preot şi al religiei potrivite.
Hotărârea AMM asupra drepturilor omului (California 1990,
modificată în 1993)
Considerăm că:
1. Asociaţia Medicală Mondială şi asociaţiile membre sunt preocupate de a
promova cauza drepturilor omului la toate popoarele şi de a lua măsuri
privind înlăturarea violărilor drepturilor omului
2. membrii profesiunii medicale sunt deseori primii care constată violări ale
drepturilor omului
3. asociaţiile medicale au un rol capital în atenţionarea asupra existenţei
acestei violări în ţările lor.
Asociaţia Medicală Mondială invită din nou asociaţiile membre:
1. să examineze situaţia din ţara lor pentru a se asigura că nu există
violări ascunse. Din teama de represalii din partea autorităţilor competente
şi să ceară respectarea cu stricteţe a drepturilor omului
2. să formuleze în termeni expliciţi principiile etice după care să se
conducă medicii care lucrează în sistemul penitenciar
3. să-şi procure materialul necesar în urmărirea practicilor medicale
contrare eticii în domeniul drepturilor omului
4. să facă tot posibilul pentru a obţine îngrijiri de calitate a sănătăţii
pentru toţi, fără deosebire de naţionalitate, rasă, origine etnică, credinţă,
apartenenţă politică, clasă socială, vârstă, sex, boală sau infirmitate
5. să se ridice împotriva oricărei violări prezumate a drepturilor
omului prin întreprinderea de mesaje cu recomandare de tratament uman al
prizonierilor, căutând totodată să obţină eliberarea imediată a persoanelor
reţinute fără motiv
Au fost utilizaţi următorii termeni cu sensul:
Pacienţi: utilizatori de servicii de sănătate, bolnavi sau sănătoşi;
Discriminare: distincţia între persoane, aflate in situaţii similare, pe baza
de rasă, sex, religie, opţiuni politice, origine socială sau naţională, asociaţii
cu minorităţi naţionale sau antipatii personale;
Îngrijirea sănătăţii: Servicii medicale, îngrijire sau alte servicii asociate,
exercitate de personal de sănătate sau unităţi de îngrijire a sănătăţii;
Furnizor de servicii de îngrijire a sănătăţii: Medici, asistente medicale,
124
dentişti şi alţi profesionişti de îngrijire a sănătăţii;
Intervenţie medicală: orice examinare, tratament sau alt act cu scop
preventiv, diagnostic terapeutic sau de recuperare exercitate de un medic
sau alt membru din personalul de îngrijire a sănătăţii;
Unitate de îngrijire a sănătăţii: Orice tip de facilitaţi pentru îngrijirea
sănătăţii cum ar fi spitalul, azilurile sau căminele pentru persoanele
handicapate;
Îngrijirea terminală: îngrijirea acordată unui pacient atunci când nu mai
este posibil să se amelioreze prognosticul fatal al maladiei de care suferă,
prin metode de tratament disponibile şi îngrijirea înaintea morţii

BIBLIOGRAFIE

– Declaraţia de la Lisabona privind Drepturile pacientului, 2005

– Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, 2007/C 303/01
125
– DECRET nr.324 din 4 octombrie 1999, privind supunerea spre ratificare
Parlamentului a Protocolului adiţional la Convenţia europeană pentru
protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de
aplicaţiile biologiei şi medicinei, referitor la interzicerea clonării
fiinţelor umane, semnat la Paris la 12 ianuarie 1998, publicat în M.Of.
nr. 103/28 feb. 2001
– Convenţia europeană a drepturilor omului
– DIRECTIVE 2010/45/EU OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND
OF THE COUNCIL, 7 iulie 2010, on standards of quality and safety of
human organs intended for transplantation
– Law of the People's Republic of China on Maternal and Infant Health
Care, Adopted at the Tenth Meeting of the Standing Committee of the
Eighth National People's Congress on October 27, 1994, promulgated
by Order No.33 of the President of the People's Republic of China on
October 27, 1994, and effective as of June 1, 1995
– LEGEA nr.46 din 21 ianuarie 2003, Legea drepturilor pacientului,
publicată în M.Of. nr. 51/29 ian. 2003
– Legea 95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în
Monitorul Oficial nr. 372 din 28 aprilie 2006,
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=64032
– ORDIN Nr. 765 din 27 mai 2011 privind aprobarea Normelor
metodologice pentru realizarea şi raportarea activităţilor specifice în
cadrul subprogramului de fertilizare in vitro şi embriotransfer,
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 378 din 31 mai 2011
– Legea 71/2011, pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind
Codul civil. Legea de punere in aplicare a noului Cod Civil, Publicat in
Monitorul Oficial, Partea I nr. 409 din 10 iunie 2011
– ORDIN Nr. 1763 din 12 octombrie 2007, publicat în: Monitorul oficial
nr. 698 din 16 octombrie 2007
– Codul de Deontologie medicală al Colegiului Medicilor din
România

1. Baziliuc Mihaela Alina, Eutanasia - o problemă de etică medicală?,

Revista Română de Bioetică, Vol 2, Nr 1, ian-mar 2004
2. Beauchamp TL, Childress JF. Capacity for autonomous choice. In:
Principles of Biomedical Ethics. 5th ed. New York: Oxford University
Press; 2001:69–77
3. Beauchamp TL, Childress JF. Paternalism: Conflicts between
beneficence and autonomy. In: Principles of Biomedical Ethics. 5th
126
 ed. New York: Oxford University Press; 2001:176–191
4. Bone E., Universite catholique et preocupation bioetique, în „Revue
Theologique de Louvain", 3, p. 297.
5. Breck John, Bio-medical technology: of the kingdom or of the
cosmos?, în „Saint's Vladimir Theological Quarterly", vol. 32, nr.
1,1988, p. 13.
6. Breck John, op. cit., p. 21
7. Bruguès Jean-Louis, Les trois chocs de la biotechnique, en “Nouvelle
revue théologique", tome 112, nr. 6,1990, pp. 886-887
8. Characters of Theophrastus,
http://www.eudaemonist.com/biblion/characters
9. Chauchard Paul, L 'avortement naturel?, în „La Croîx", Juin 1972, la
J.M. Pohier, op. cit, p. 78.
10. D'Agostino, La teologia del diritto positivo: annuncio e verita del
dihtto, Atti del Simposio internazionale Evangelium Vitae e Dirritto,
Libreria Ed. Vaticana, Roma, 1996.
11. Ethical, legal and social aspects of genetic testing: research,
development and clinical applications by Eryl McNally (chair) and
Anne Cambon-Thomsen (rapporteur) Celia Brazell, Jean-Jacques
Cassiman, Alastair Kent, Klaus Lindpaintner, Paula Lobato de Faria,
Detlef Niese, Henriette Roscam Abbing, Jan Helge Solbakk, Hélène
Tack, Erik Tambuyzer, Thomas R.Weihrauch, Erik Wendel, European
Commission contacts: Barbara Rhode and Maurizio Salvi (secretary to
the Group), Brussels 2004
12. European Textbook on Ethics in Research, Directorate-General for
Research, Science, Economy and Society EUR 24452 EN,
EUROPEAN COMISSION, STUDIES AND REPORTS, 2010,
http://ec.europa.eu/research/science-
society/document_library/pdf_06/textbook-on-ethics-report_en.pdfF.
13. Garcea N., Tecniche di procreazione assistita, „Medicina e Morale",
1989, I, pp. 59-66, M.S. Milis-H.A. Eddowes-DF Cahiil et
al., A prospective controiled study of in vitro fertilization, gamete
intra-fallopian transfer and intrauterine insemination combined with
superovulation, „Hum Reprod”, 1992, 7(4), p. 490-494; K.
Zikopoulos-CP West- PW Thong et al., Homologus intrauterine
insemination has no advantage over natural intercourse when used in
combination with ovulation induction for the treatment of
127
 unexplained infertiiity, "Hum. Reprod.”, 1993,8(4)563-567.
14. Grisso T, Appelbaum P. Assessing Competence to Consent to
Treatment. New York: Oxford University Press; 1998.
15. Grisso T, Appelbaum P. MacArthur, Competence Assessment Tool
for Treatment. Sarasota, FL: Professional Resource Press; 2001.
16. Guy Durând, La bioethique, Cerf. 1989, pp. 34-35.
17. Human Dignity, Autonomy and Mentally Incapacitated Perso, A
Response to Who Decides? Submitted by the Linacre Centre for
Health Care Ethics at the request of the Roman Catholic Bishops of
England, Wales, Scotland and Ireland, 1998
18. Human Reproductive Technologies and the Law, A Joint Submission
to the Science and Technology Committee inquiry by the Catholic
Bishops’ Conference of England and Wales and the Linacre Centre for
Healthcare Ethics, June 2004
19. Inadolo C., Etica clinica e bioetica, „Ziar italian de formare
permanentă a medicului”, 1987, XV, 2, pp 88-103
20. International Ethical Guidelines for Biomedical Research Involving
Human Subjects, Guideline 9, Prepared by the Council for International
Organizations of Medical Sciences (CIOMS) in collaboration with the
World Health Organization (WHO), ISBN 92 9036 075 5, Geneva 2002
21. Ioan Beatrice, Cristina Gavrilovici, Vasile Astărăstoae, Bioetica,
cazuri celebre, ed. Junimea, Iaşi, 2005, ISBN 943-37-1067-9
22. Jones David, A Submission to The House of Lords Select Committee
on Stem Cell Research, The Linacre Centre for Healthcare Ethics,
2000
23. Jonsen A.R. - A.L. Jameton - A. Lynch, Medical ethics, history of
North America în the T.LBeauchamp - J.F.Childress, Principles of
biomedical ethics, Oxford University Press, New York 1994 (4th Ed);
A. Mc Intyre, Aftervirtue. A study in moral theory, Notre Dame (Ind.)
1981
24. Leuzzi, // dibattito sull inseminazione artificiale, pp. 350.353
25. Litu Marius Alexandru, Elemente de etica in analiza performantelor
sistemelor de sanatate, Revista Romana de Bioetica, vol 4, nr 4, oct-
dec 2006, ISBN
26. Lo B. Decision-making capacity. In: Resolving Ethical Dilemmas. A
Guide for Clinicians. 3rd ed. Baltimore: Lippincott Williams &
128
 Wilkins; 2005:67–74
27. Lonergan B., Method in Theology, Darton and Tod, London 1972
trad. it. II metodo in teologia, Queriniana, Brescia, 1975
28. Malherbe J.Fr., L'embryon est-il une personne?, en „Lumiere et vie
",172, nr. 1, 1985, p.29
29. McCarthy Anthony, Cloning, Linacre/CTS Explanations series, 2003
30. Medical Ethics Manual, World Medical Association, ISBN 92-990028-
0-0, 2005
31. Meyendorff Jean, Le mariage dans la perspective orthodoxe, YMCA-
PRESS/O.E.L., Paris,1986, p.90.
32. Mill John Stuart, UTILITARIANISM, 1863, Cap. 1, Remarci generale,
http://www.utilitarianism.com/mill1.htm
33. Moldovan Ilie, Adevărul si frumuseţea căsătoriei - Teologia iubirii,
vol. II, Alba-Iulia, 1996, p. 219
34. Petriş Antoniu, Diana Cimpoeşu, Irina Costache, Irinel Rotariu,
DECIZIA DE A NU RESUSCITA, PROBLEME DE ETICĂ ÎN
CURSUL RESUSCITĂRII CARDIOPULMONARE, Revista Română
de Bioetică, Vol. 9, Nr. 2, Aprilie - Iunie 2011
35. Petru Raicu, Genetica generală şi umană, Ed. Humanitas, 1997, p.15 şi
urm.
36. Pohier Jacques-Marie, Reflexions theologiques sur la positton de
l'Eglise catholique, în „Lumiere et vie", nr. 109,1972, pp. 78-79.
37. Quelquejeu Bernard, La volonté de procréer: réflexion philosophique,
en Lumière et Vie, no XXI, août-octobre 1972, p. 67
38. Reale G., D. Antiseri, II pensiero occidentale dalle origini ad oggi,
Brescia 1983,1, pp 76-78
39. Rurup M.L., Muller M.T., Onwuteaka-Philipsen B.D., Van der Heide
A., Van der Wal G., Van der Maas P.J., Request for euthanasia or
physician-assisted suicide from older persons who do not have a severe
disease: an interview study, Psychological Medicine, Vol. 35, 665-671,
2004
40. Scarpelli U., La bioetica. Alla ricerca dei principi, Biblioteca della
liberta, 1987, 99, pp 7-32. VR Potter, Global Bioethics: Building on
the Leopold Legacy, East Lansing 1988
41. Scripcaru Gh, Bioetica intre stiintele vietii si drepturile omului,

129
 Revista Romana de Bioetica, Vol 1 nr 2 , 2003
42. Sf. Vasile cel Mare, Despre crearea omului, Omilia a II-a, pg.44, col.
281D-284A, SC. nr. 160, pp. 237-239.
43. Sgreccia E., La bioetica, fondamenti e contenuti, Medicina e Morale,
1984, 3 pp 285-306
44. Sgreccia E., ML Di Pietro, Procreazione artificiale, la Scuola, Brescia,
1999; A. Scola, Quale vita? La Bioetica in questione, Leonardo
Milano, 1998, pp. 143-168
45. Sgreccia Elio şi Victor Tambone, Manual de bioetică, republicat în
revista ProFamilia, achiziţionare: 20.09.2003; sursa: Editura
Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti,
http://www.profamilia.ro/culturavietii
46. Sgreccia Elio, Manuale de Bioetica – fondamenti ed etica biomedica,
vol I, quarta editione, 2007, Vita e Pensiero, Largo A. Gemelli, 1-
20123, Milano, ISBN 978-88-343-1290-2 (editia a 3 a in 1999)
47. Ţîrdea, N. Teodor, Gramma, Rodica C., Bioetica medicală în Sănătate
Publică, Casa editorial-poligrafică Bons Offices, ISBN 9789975-80-
036-5, Chişinău, 2007
48. Toma Lavinia, Ionela Geanina Avram, Ligia Hutuleac, Principii si
dileme etice in screening-ul si diagnosticul prenatal, Revista Romana
de Bioetica, Vol 3 nr 3, 2003
49. Twentieth century, în Reich W.T. (ed.) Encyclopedia of Bioethics,
New York 1978, pp 992-1001.
50. Varga Andrew C., The main issues in bioethics, Paulist Press, New
York, 1984, p. 110
51. Vicol Mihaela-Catalina, Dezideriu Gergely, Non-discriminarea
grupurilor vulnerabile: de la etică la responsabilitate medicală, Revista
Română de Bioetică, Vol. 9, Nr. 4, Oct - Dec2011
52. Virtue Ethics: Morality and  Character, Austin Cline,
http://atheism.about.com/od/ethicalsystems/a/virtueethics.htm
53. Von Engelhardt D., Storia dell'etica medica, în S. Leone - S. Privitera
Dizionario di Bioetica, Bologna 1994, pp 954-958
54. Waston Layall, Moartea ca linie a vieţii, Humanitas, 1994, p. 40.
55. Watt Helen, Good Parents? Choosing a Donor Child, 2003
56. Watt Helen, In Vitro Fertilization, The Linacre Centre for Healthcare

130
 Ethics, 2004
57. Watt Helen, Life or lifestyle? The Human Fertilisation and
Embryology Bill, The Linacre Centre, first published in Christian
Politics 2008
58. Wyatt John, Fiinţă contra fiinţă în era biotehnologiei, Ediţia a II-a, Ed.
Dianoia, Timişoara, 2011

RESURSE INTERNET
– The Linacre Centre for Healthcare Ethics;
http://www.linacre.org/death.html
– http://www.journaux-collection.com/recherche.php
– eGinecolog.ro
– Dicţionarul Explicativ al Limbii Române
– Program Naţional Fertilizare in Vitro, România, octombrie 2011
– infertilitate.com
– ProLifeOBGYNS-AAPLOG - http://www.aaplog.org/position-and-
papers/miscellaneous-positions/human-cloning/
– http://www.cmr.ro/codul-de-deontologie-medicala-al-colegiului-
medicilor-din-romania/
– http://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-178-cpen
– Ryan, Bernard, Jack Kevorkian Trials: 1994-99, Great American
Trials, 2002, http://www.encyclopedia.com/doc/1G2-
3498200341.html
– Euthanasia machine, Australia, 1995-1996,
http://www.sciencemuseum.org.uk/broughttolife/objects/display.asp
x?id=91717&image=4
– Codul de etică şi deontologie profesională universitară a
Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad,
http://www.uvvg.ro/site/docs/regulamente/2013/Codul%20de
%20etica%20si%20deontologie%20profesionala.pdf

131