Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Steinhardt"
Dana Mischie,
Scriitoarea Lavinia Balulescu povesteste cum a fost experienta de a scrie biografia romantata a lui Steinhardt, de
la documentarea asidua, care o trimitea de la un titlu la alte cinci, pana la vizitele la Manastirile Rohia si Rohita,
unde a vorbit cu preoti care l-au cunoscut pe calugar.
,,Steinhardt. Bughi mambo rag", volum din colectia ,,Biografii romantate" a editurii Polirom, prezinta viata
scriitorului torturat de comunisti din perspectiva a trei personaje-cheie: tatal sau, Oscar Steinhardt, unul dintre
securistii care l-au urmarit zi si noapte - singurul personaj inventat - si unul dintre discipolii sai de la Manastirea
Rohia. Autoarea Lavinia Balulescu explica ce a insemnat scrierea unui astfel de volum, care a venit ca o mare
provocare, prin care simtea ca trebuie sa inainteze cu grija gimnastului in exercitiu la barne. Dupa terminarea
cartii, o consecinta in plan personal a fost sentimentul unei mai bune intelegeri a scriitorului-calugar, dar
marturiseste ca, launtric, s-au mai intamplat niste lucruri intime si pozitive.
,,Weekend Adevarul": Colectia Polirom ,,Biografii romantate" abordeaza biografiile mai multor personalitati
din cultura romana. Cum s-a intamplat: tu l-ai ales pe Steinhardt sau ti s-a dat>
Lavinia Balulescu: Eu l-am ales. La inceputul discutiilor mele cu Adrian Botez, redactor-sef Polirom Iasi, am
primit o lista orientativa de nume din care as fi putut sa-mi aleg pe cineva despre care sa scriu, dar eram libera si
sa propun un alt nume. Pana la urma, dupa ce m-am tot gandit cateva zile, l-am ales pe Steinhardt.
Daca n-ar fi fost Steinhardt, ce alta biografie ti-ar fi placut sa scriia Mai ai in plan sa faci asta>
Nu m-am gandit foarte serios la asta pana acum. Mi-a fost destul de complicat sa termin de scris si despre
Steinhardt, nu stiu daca voi mai repeta experienta.
Cand ai citit prima data ,,Jurnalul fericirii" Acum, dupa ce ai scris despre Steinhardt, cum il gasestia Ti s-a
schimbat perspectiva
L-am citit prima data acum cativa ani, nu foarte multi. Apoi am recitit parti din el de-a lungul timpului si,
desigur, in ultima perioada, cand mi-am facut documentarea. Perspectiva nu mi-am schimbat-o, dar cred ca mi-
am adancit-o. Cred ca am reusit sa intru putin, foarte putin, sub suprafata lucrurilor.
Cum ai gasit experienta de a iesi din lumea fictiunii si a editorialelor si a pasi in lumea concreta a biografiei unei
personalitati cunoscutet A fost confortabil
Nu a fost deloc, dar deloc confortabil. A fost chiar o mare provocare si de asta am si acceptat. Imi plac
provocarile, imi place senzatia de final, a reusitei, dupa ce la inceput ti-ai spus: ,,Vai, nu pot sa fac chestia asta".
Inconfortabil mi se pare, in primul rand, sa scrii pe o tema data, fie ea si una de fictiune. Nu zic ca n-am mai
scris pana acum pe teme date. Ba chiar in unele cazuri am facut-o cu mare placere. Dar tot e o constrangere. In
cazul acesta, insa, constrangerea a fost mult mai mare, pentru ca aveam atat de multe lucruri la care era necesar
sa fiu atenta, de la detaliile vietii lui Steinhardt, pana la amanunte din perioada istorica in care se petreceau
lucrurile. Simteam ca merg pe o barna si ca trebuie sa inaintez cu mare grija, cu luciditate, cu enorma atentie,
fara sa alunec. Insa, la final, bucuria a fost enorma, de asta ii si sunt recunoscatoare lui Adrian Botez ca mi-a
dat aceasta provocare.
Cred ca scrierea acestei carti nu a fost consumatoare, ci mai degraba creatoare de energie. Nu m-am simtit deloc
epuizata la final.
,,M-am simtit mai inalta cu cativa centimetri"
Pe masura ce am inaintat in documentare si am inceput sa ma simt un pic mai stapana pe mine, am reusit sa ma
reapuc serios de scris la finele anului 2019. Am terminat cartea in aprilie 2020, in timpul pandemiei, si
principala mea temere a fost ca nu mai reusesc sa termin de scris in asemenea conditii. Dar am reusit. Daca
vorbim de energie, cred ca scrierea acestei carti nu a fost consumatoare, ci mai degraba creatoare de energie. Nu
m-am simtit deloc epuizata la final. M-am simtit mai inalta cu cativa centimetri, ca si cum mi se mai pot lungi
oasele la 35 de ani. Si ma simt pregatita sa scriu si altceva.
Au fost momente, detalii care ti-au dat batai de capr Te-ai surprins suferind alaturi de Steinhardtn Ai simtit
nevoia sa indulcesti unele scene, te-ai simtit complice cu el>
Al doilea capitol mi s-a parut cel mai greu de scris, cel din perspectiva securistului, poate si pentru ca a fost
singurul personaj inventat. In rest, sigur ca sunt parti ale povestii sale de viata care sunt efectiv zguduitoare.
Citirea, recitirea, imaginarea si descrierea lor sunt lucruri complicate, dar nu ma plang. Eu n-am facut decat sa
scriu despre ele.
Un mic secret ar fi ca, atunci cand am scris despre Oscar Steinhardt, m-am gandit foarte mult la bunicul meu
patern, Constantin, care nu mai e printre noi acum, dar caruia i-ar fi placut tare mult sa citeasca aceasta carte.
Chinurile unei scriitoare
De ce ai ales ca prima parte a biografiei sa fie relatata prin prisma lui Oscar, tatal lui Steinhardt>
Principala mea provocare in scrierea acestei biografii romantate a fost unghiul de abordare. Cum fac sa spun
povestea cuiva care a facut-o dejaf Si inca a facut-o atat de bine! Ce pot eu sa spun mai mult decat a spus el
despre sine si despre cei din jurd In mod evident, nu puteam sa povestesc la persoana intai, pentru ca o facuse
chiar el. Asta m-a chinuit cred ca saptamani in sir. Apoi mi-am dat seama ca il indrageam enorm pe Oscar
Steinhardt, tatal, un om senzational, care i-a dat putere lui Steinhardt, l-a sprijinit in luarea deciziilor, l-a
provocat sa fie curajos, i-a stat alaturi, l-a asteptat pana la iesirea din inchisoare si cate si mai cate. Asa ca mi-
am zis: o sa scriu din perspectiva tatalui!
Apoi a aparut o alta dificultate: la un moment dat, dupa disparitia tatalui, cum o sa spun ce s-a intamplat mai
departeî Asa ca am inteles: am nevoie de trei personaje care sa spuna povestea lui Steinhardt. Trei, din mai
multe motive. Pentru ca e un numar bun. Pentru ca sunt trei perioade importante din viata lui Steinhardt. Mi s-a
parut ca asta ar fi formula cea mai potrivita, cea mai de ajutor pentru mine, ca sa pot spune povestea asa cum nu
s-a mai spus pana acum. Un mic secret ar fi ca, atunci cand am scris despre Oscar Steinhardt, m-am gandit
foarte mult la bunicul meu patern, Constantin, care nu mai e printre noi acum, dar caruia i-ar fi placut tare mult
sa citeasca aceasta carte.
In partea a doua incredintezi povestea securistului. De ce ai simtit nevoia unui ton mai comic si de ce ai vrut sa-i
acorzi o voce si lui>
Ma bucur ca s-a simtit si comicul din partea a doua, desi eu initial nu am gandit asa tonalitatea acelui fragment.
Am ales ca a doua voce care spune povestea sa fie cea a unui securist, pentru ca umbra Securitatii a planat toata
viata asupra lui Steinhardt si am simtit ca era necesara prezenta ei pregnanta si in carte.
A treia parte contine viziunea discipolului de la Manastirea Rohia. Care dintre cele trei perspective ti se pare cea
mai lucida
Discipolul chiar exista, de fapt vocea din carte e o combinatie intre doi discipoli pe care i-am cunoscut in
realitate. Nu stiu daca e vreo perspectiva mai lucida si una mai putin lucida, dar cred ca sunt trei priviri necesare
si diferite asupra realului. Si toate trei, impreuna, cred ca pot oglindi ceva din ce a fost Steinhardt.
A mai fost vreun personaj din viata lui Steinhardt care ti s-a parut tentant, dar nu a intrat mai amplu in carte
Au fost mai multe, am avut o lista intreaga, dar apoi am renuntat la ele, pentru ca nu le-am mai gasit un loc in
carte.
Exista vreun detaliu sau vreun moment pe care, dintr-un motiv sau altul, nu ai putut sa-l incluzi in carte si pe
care-l regreti
As fi vrut sa scriu despre o umbra a unui personaj, o umbra atat de subtila incat pare ca personajul nici n-a
existat: o iubire din tineretea lui Steinhardt. Dar nu i-am mai gasit locul.
Au fost si niste oameni care te-au ajutat sa-l cunosti mai bine pe Steinhardt. Cine sunt ei
Sunt recunoscatoare tuturor oamenilor care m-au sprijinit, dar si tuturor celor care au scris despre Steinhardt
inaintea mea si mi-au facut mult mai usoara munca. Despre ei am scris si la finalul cartii. Dupa ce Adrian Botez
mi-a servit provocarea scrierii biografiei, am luat legatura cu George Ardeleanu, autorul volumului ,,N.
Steinhardt si paradoxurile libertatii", cartea care m-a ajutat cel mai mult in procesul de documentare. Am cerut
ajutorul si am primit un inceput de lista bibliografica, extrem de necesara. La final, acelasi George Ardeleanu m-
a ajutat enorm, pentru ca aveam mare nevoie de privirea de ansamblu a unui expert in Steinhardt, ca sa fiu
sigura ca nu mi-a scapat vreun detaliu. Foarte mult m-au ajutat si preotii Stefan Iloaie si Vasile Filip, povestindu-
mi amintirile lor despre Steinhardt. Amandoi l-au cunoscut la Manastirea Rohia, iar al treilea capitol nu putea fi
scris fara amintirile lor. In plus, amandoua intalnirile, atat cea cu parintele Iloaie, cat si cea cu parintele Filip, au
fost experiente uluitoare! Mi-au facut foarte bine nu doar pentru scrierea cartii. Extrem de benefice au fost si
vizitele mele la Manastirile Rohia si Rohita si le multumesc calugarilor de acolo pentru ca m-au primit si m-au
indrumat.
Ce planuri mai ai, literare sau altfelp Cum te-a prins perioada de izolared
Din aprilie 2019 am plecat din Bucuresti, iar din august 2019 locuiesc in Cluj-Napoca, unde m-a prins deci si
pandemia. Cum spuneam, am terminat de scris cartea la inceputul pandemiei si am fost ingrozita ca n-o sa mai
apuc s-o termin. Lucrez de acasa acum si asa mi-am trait izolarea, intr-un apartament cu doua camere si o
bucatarie in care m-am apucat sa cultiv o maia numita Porcupina. Am traversat prima parte a izolarii cu
Steinhardt, iar a doua parte facand paine de casa. Si cel mai probabil asa o sa-mi petrec timpul si de acum
incolo, cel putin o vreme. Am niste planuri literare, dar nu prea imi place sa vorbesc despre ele pana nu vad ca
se concretizeaza. Mici superstitii! Oricum, legat de planuri literare, in toamna aveam o bursa la Praga, o
rezidenta literara de doua luni, la care deocamdata nu stiu daca voi mai putea sa particip, tot din cauza
pandemiei, si asta ma intristeaza un pic. Dar ma bucur ca deocamdata suntem bine.
Cum e viata in Ardeala Ti-e dor de Terasa Fericirii, care acum probabil e inchisad
Mi-e dor tare de Bucuresti, de oamenii de acolo si de Terasa Fericirii, deasupra careia am locuit sapte ani, asa
cum imi e dor de Timisoara, orasul in care am trait inainte de Bucuresti. Simt ca viata s-a mai asezat un pic, dar
n-am apucat sa ma bucur prea mult de noul meu oras, pentru ca a venit pandemia. Astept si eu, ca toti ceilalti
oameni din lume, sa aflu ce va veni dupa.
De la jurnalism la literatura
Numele: Lavinia Balulescu
Studiile si cariera:
A absolvit Facultatea de Jurnalism-Engleza si un masterat in
Jurnalism european si comunicare in regiuni multietnice,
ambele la Universitatea de Vest din Timisoara.
In perioada 2008-2019 a lucrat la ,,Adevarul", intai la
Timisoara si apoi la Bucuresti, ca reporter, editor,
coordonator regional si editor coordonator al sectiei
Corespondenti. In prezent este content manager la
Transylvania College si la BA DA film & music.
A publicat trei volume de poezie - ,,Mov" (2004),
,,Lavinucea" (editia I, 2007; editia a II-a, 2017), ,,Zmeii sunt
de treaba" (volum scris impreuna cu tatal ei, Constantin
Balulescu, in 2018) -, romanul ,,La mine-n cap" (2013) si
volumul de publicistica ,,Terasa fericirii" (2018). Scrie si pe
blogul personal, ,,Ferma de ganduri".