MACRINEANU MIHAI

MMSAES 1
SOCIOLOGIA SPORTULUI

Aspecte ale integrării sociale

1.Integrarea socială

Se pare că procesul de formare a individului uman ca fiinţă socială începe din faza
embrionară. Desigur, în linii mari, este vorba pe de o parte de transformările biologice care au loc
la nivel intrauterin şi pe de altă parte de influenţa mediului exterior în care au loc aceste
transformări. Situaţii care au ca rezultate unele adaptări şi asimilări conforme cu tiparul societăţii
respective.
După ce termini un anume proces de socializare nu înseamnă că deja te poți integra într-
un grup (desigur, aceste instrumente te ajută), dar mai trebuie să te înțelegi cu membrii grupului,
să te potrivești cu aceștia și să fii acceptat de grupul respectiv.
Orice grup trebuie să funcționeze ca o orchestră, pe de o parte, fiecare individ din cadrul
grupului trebuie să cunoască “notele și partitura”, să știe să „cânte la un instrument muzical”
(adică, să fie socializat) pe de altă parte, fiecare membru al grupului trebuie să se armonizeze cu
toți ceilalți membri ai grupului și, astfel, împreună, prin combinația sunetelor să realizeze muzica,
(adică, integrarea).
Astfel că,integrarea, nu se rezumă doar la învățarea cerințelor sociale, învățarea “notelor”
a “partiturii”și a abilităților de a “cânta” la un “instrument“. Dacă știi “notele”, “partitura” și
stăpânești bine “instrumentul” la perfecție nu poți fi sigur că o să cânți bine și în cadrul unei
orchestre.
Integrarea se poate realiza cu mai mulă ușurință atunci când se cunosc caracteristicile
mediului de integrare sau când la nivelul ambelor subsisteme se fac eforturi pentru a realiza acest
deziderat. Integrarea, între altele, trebuie privită ca un complex de acțiuni care sunt desfășurate în
vederea obținerii unei adaptări specifice caracteristicilor colectivităților umane şi sociale.
Conceptul de integrare socială a fost elaborat și vehiculat pentru prima oară în circuitul
științific de către sociologia americană, fiind produsul acesteia. A fost utilizat de către sociologul
american W.S. Bernard în anul 1956.
Dacă elementele care se integrează sunt subsisteme ale sistemului social global, integrarea
este societală. Integrarea reprezintă o relație, o interacțiune dinamică între sistemul care se
integrează și sistemul care integrează.
Se pot descrie două tipuri limită de integrare: prin asimilarea culturii sistemului în care se
integrează și prin schimbare reciprocă (două unități se transformă prin interacțiune în vederea
unei acțiuni optimizante) .
Se disting mai multe faze ale procesului de integrare: acomodarea, adaptarea,
participarea și integrarea propriu-zisă. (Smaranda,M.,1998:300)
Lipsa integrării face imposibilă însăşi ordinea vieţii noastre, pe care se construieşte
stăpânirea şi conducerea de sine, operată de conştiinţă în raport cu normele sociale şi în vederea
bunăstării materiale şi spirituale. (Mărgineanu N., 1973:329)
I.Alexandrescu (1988), consideră că integrarea persoanei se efectuează, schematic, pe
linia a patru laturi: biologică, cronologică (este dictată de fiziologia vârstelor şi este o altă faţetă a
integrării biologice, pe de o parte, pe de alta însă prezintă un aspect istoric-social –pubertatea,
MACRINEANU MIHAI
MMSAES 1
adolescenţa etc.-sânt categorii cronologice ale biologicului, dar şi expresii ale unor modele
sociale), ssocială (prin ea se primesc reguli, legi, valori etc) şi personală (psihică, propriu zisă),
această ultimă integrare putând fi numită intra integrare (reprezintă un corolar al celorlalte trei
integrări şi constă într-un tot ierarhic şi funcţional în câmpul conştiinţei). (I. Alexandrescu,
1988:71)

Forme și funcții ale integrării sociale

Smaranda M., (1998:300) prezintă faptul că „integratul poate fi o persoană, un grup de

persoane, o categorie socială, o organizație, o comunitate teritorială, un subsistem social ș.a., și
enumeră în continuare formele integrării, astfel: integrarea profesională, socio-profesională,
urbană, rurală, culturală, educațională etc”.
J. Selosse (1999:410) notează faptul că „procesul de integrare socială implică modalități
diverse de interacțiune utilizate de un individ pentru a fi situat într-un grup sau colectivitate, cu
scopul de a i se recunoaște un loc, un statut și o identitate socială. integrarea socială poate fi
predeterminată de condiții de origine și de apartenență la categorii de vârstă și de sex, individul
poate căuta să iasă dintr-un mediu și status ocupat, pentru a schimba rolul într-un mediu ales de
el.
Integrarea socială este supusă unui control dublu: intern (personal) și extern (social)”.
Integrarea școlară este un proces prin care sânt reuniți în aceleași clase elevi până atunci
școlarizați în locuri diferite. (D. Manesse, 1999:410)
Și J. Fichter, citat de Jude I. (2003:256) delimitează trei principale forme ale integrării:
culturală; integrarea normativă; integrarea socială.

Integrarea socială prin activitățile fizice

Fenomenul de practicare a exercițiilor fizice lucrează direcționat sau spontan la

optimizarea laturii biologice pentru a asigura individului uman, pe această cale, posibilitatea unei
funcționări normale în structura vieții sociale. (Georgescu, F.,1998:109)
Educația fizică și sportul sunt domenii de activitate care, prin mijloacele folosite, creează
cele mai firești elemente de integrare în grupul specific și, desigur, prin caracteristicile acestor
domenii ajută la integrarea în societate.
O socializare adecvată a sportivilor contribuie la o mai ușoară integrare în mediul sportiv.
Astfel, există o interdependență între acestea.
Şi, desigur, integrarea în grupurile sportive este mult mai facilă dacă indivizii au iniţial,
potenţialul caracteristic probei respective şi ulterior capacitatea psihofizică, tehnico-tactică,
teoretică etc., corespunzătoare disciplinei şi probei practicate.
Individul uman care doreşte să practice un anumit sport este determinat (susţinut
energetic) pentru a-şi realiza obiectivul propus şi, în consecinţă, acesta acţionează în sensul
normelor comune ale grupului respectiv. Astfel, integrarea socială este mult mai uşor de realizat.
„Activitatea de educație fizică și sport presupune în structura ei o serie de laturi și momente pe
care le vom întâlni în orice altă activitate umană.
Practic, prin exercițiile fizice, individul desfășoară această activitate, în genere, în
anumite grupuri (echipă, clasă, prieteni etc.), interacționează ca ființă socială (relații morale etc.)
și deci este conștient (relații interpsihologice), capătă un anumit status, joacă un rol determinant
etc. El își pune în valoare esența sa socială.” (Georgescu, F.,1998:113)
MACRINEANU MIHAI
MMSAES 1

Integrarea socio-profesională a sportivilor de mare performanță

Se cunoaște foarte bine că după terminarea studiilor urmează angajarea într-o anumită
profesie. De foarte multe ori, însă, studiile, calificările efectuate nu coincid cu specificul profesiei
de angajare. În domeniul activităților sportive acest fapt se regăsește din ce în ce mai des, ținând
cont că majoritatea sportivilor au o pregătire (studii și practică) orientată preponderent către
specificul domeniului.
Vârsta medie de încheiere a activităților sportive se situează în jurul vârstei de 30 de ani.
La această vârstă, majoritatea foștilor practicanți de activități fizice doresc să se încadreze pe
specificul ramurii de sport practicate.
Desigur, pe de o parte calitățile de excepție ale fiecăruia dintre sportivii de mare
performanță îi recomandă pentru ocuparea unui post în domeniu, pe de altă parte majoritatea
confundă aceste calități cu abilitățile pentru funcția pe care aceștia o doresc. De foarte multe ori
s-au produs disfuncții în organizațiile respective datorită incongruenței de moment a calificării
pentru diferite profesii ale acestor mari sportivi. Astfel, nu este totuna a fi sportiv cu a fi antrenor,
director, secretar federal, organizator de competiții, etc.
De cele mai multe ori specificul activităților sportive (stagii de pregătire, antrenamente,
competiții, cantonamente, calendarul competițional. etc) nu oferă acestora timpul necesar pentru
a-și efectua studiile în condițiile frecvenței și la formele de zi.
O mică parte din sportivi își continuă studiile după încheierea activităților sportive.
Nu trebuie să uităm că, pe lângă marile valori sportive, mai sunt și alți sportivi care au
avut aceleași preocupări, dar care nu s-au finalizat cu obținerea unor mari victorii, situație care
îngreuiază găsirea și, respectiv, integrarea într-o activitate profesională cu caracter specific
activității sportive practicate.
Pe lângă aceste probleme, amintim că mulți dintre sportivi sunt căsătoriți și au copii.
Situație care complică lucrurile ținând cont de specificitatea activităților din marea performanță,
unde trebuie să te dedici total 24 din 24 de ore.
În final subliniem și rolul recreativ, compensator, profilactic, reintegrator al activităților
fizice desfășurate instituțional sau în timpul liber, ca mijloc primordial de reechilibrare socială.