CUPRINS

1. INTRODUCERE..................................................................................................................... 1
I.1 Generalitati......................................................................................................................... 1
2. FUNDAMENTAREA TEORETICA.........................................................................................1
2.1 Anatomia si biomecanica coloanei vertebrale...............................................................1
2.1.1 Anatomia patologica....................................................................................................1
2.1.2 Biomecanica................................................................................................................6
2.2 Deficiențe fizice ale coloanei vertebrale in plan sagital................................................7
2.2.1 Cifoza.......................................................................................................................... 7
2.2.1 Lordoza..................................................................................................................... 11
2.2.3 Cifo-loroza................................................................................................................. 15
2.2.4 Spate plan................................................................................................................. 16
2.2.5 Inversarea curburilor fiziologice(cifoza lombară si lordoza dorsală)...........................16
2.3 Evaluarea deficiențelor coloanei vertebrale in plan sagital........................................17
2.3.1 Exemenul clinic......................................................................................................... 17
2.3.2 Examenul cinetic.......................................................................................................19
2.3.3 Examenul radiologic..................................................................................................20
2.4 Tratamentul complex al deformațiilor coloanei vertebrale in plan sagital.................21
2.4.1 Tratamantul cifozei....................................................................................................22
2.4.2 Tratamentul lordozei..................................................................................................26
2.4.3 Tratamentul cifo-lordozei...........................................................................................28
2.4.4 Tratamentul spatelui plan..........................................................................................30
2.4.5 Tratament in inversarea curburilor fiziologice(cifoza lombară şi lordoza dorsală)......31
3. CONCLUZII SI PROPUNERI..................................................................................................32
4. BIBLIOGAFIE.......................................................................................................................... 34

Lucrare de licenta
1. INTRODUCERE

I.1 Generalitati

Coloana vertebrală este cel mai important segment al aparatului locomotor , având
rol static și dinamic. De ea sunt legate celelalte elemente ale trunchiului membrele
superioare și membrele inferioare.
In mod normal, coloana vertebrală prezintă in ortostatism, curburi fiziologice ( dau
rezistență acesteia la presiune, tracțiuni, șocuri sau trepidații exercitate in direcția axului
longitudinal al acesteia ), cifoză și lordoză in plan sagital și scolioză in plan frontal.
In plan sagital:
- la aproximativ 3 luni de viață, apare in regiunea cervicalặ o curbură lordoticặ care
permite ridicarea capului;
-in regiunea dorsală se menține din timpul vieții intrauterine o ușoară curbură cifotică;
-in jurul vârstei de 8-10luni, când copilul incepe să meargă, in regiunea lombară se
formează o curbură lordotică datorită proiecției anterioare a bazinului.
In plan frontal pot să apară curburi de tip scoliotic in regiunile dorsală, dorsolombară sau
lombară.
Se discută de deficiențe ale coloanei vertebrale când apar exagerări ale curburilor
fizilogice sau curburile apar in alte regiuni decât cele tipice.
Deficiențele coloanei vertebrale se pot prezenta sub urmatoarele forme: cifoze, lordoze,
cifolordoze, scolioze și cifoscolioze.
Multe sechele, după imbolnăviri sau intervenții chirurgicale, iși lasă amprenta prin
modificări ale atitudinii in totalitate sau numai a unor segmente ale corpului omenesc.
Chiar şi organele de simț pot altera această atitudine, in sensul ca având auzul defectuos
la o ureche aceasta il obligă pe cel in cauză la o atitudine asimetrică a capului, rotat intr-o
parte, pentru a auzi mai bine. Văzul, la rândul lui, influențează atitudinea capului și a
trunchiului prin aplecarea inainte, pentru a apropia ochii de obiect.
Inițial, atitudinile greșite ale coloanei vertebrale nu produc dureri care să-l determine
pe individ să se adreseze medicului, dar acestea cu timpul vor duce la oboseala
organismului și la schimbări mecanice și fiziologice care se repercutează atât asupra
aparatului locomotor, cât și a celorlalte funcții ale corpului omenesc.
De mare importanţă pentru recuperare sunt programele de kinetoterapie întocmite
individualizat.

2. FUNDAMENTAREA TEORETICA

2.1 Anatomia si biomecanica coloanei vertebrale

2.1.1 Anatomia patologica

Descrierea coloanei vertebrale

Coloana vertebrală constituie scheletul solid al trunchiului. Este situată in plan median in
regiunea posterioară a trunchiului, fiind formată la om din 33-34 de vertebre, grupate in 5

1
regiuni: cervicală, toracală, lombară, sacrală şi coccigiană. Intre vertebre se găsesc
discurile intervertebrale.
In interior de-a lungul ei, coloana vertebrală este străbatută de un canal numit canalul
vertebral (neural) care adăpostește măduva spinării cu invelișurile sale.
Segmentele coloanei vertebrale sunt:
 Segmentul cervical este format din 7 vertebre. Vertebra cervicală prezintă unele
deosebiri față de vertebra tip. Corpul este mai mic și mai alungit transversal. In
segmentul cervical găsim 4 vertebre de tranziție : atlas, axis, vertebra L6 şi L7.
Aceste vertebre prezintă particularități deosebite prin adaptarea lor la funcții
speciale.
 Segmentul toracal este format din 12 vertebre. Caracteristicile acestor vertebre
sunt articularea lor cu coastele, pe fețele laterale. Apofiza transversală prezintă
către vârf, pe fața ei anterioară, o fațetă articulară corespunzătoare de pe coastă.
 Segmentul lombar este format din 5 vertebre. Vertebra lombară este mai mare
decât celalalte vertebre. Corpul este lat, mai inalt și cu perimetrul transversal mai
mare. La baza apofizei transverse, posterior și inferior, se află un tubercul care
reprezintă cu adevarat apofiză transversă. In partea laterală lombară a apofizelor
articulare superioare se află o proeminență numită apofiza maxilară.
 Segmentul sacral este format din 5 vertebre sudate intre ele purtând denumirea de
os sacru. Intre ele se află două oase iliace cu care se articulează lateral formând
bazinul osos. Sacrul prezintă o față anterioară concavă, una posterioară convexă, o
bază, un vârf orientat central și două fețe laterale.
 Segmentul coccigian este format prin sudarea a 4-5 rudimente vertebrale. Coccisul
prezintă la bază două proeminențe (coarnele coccisului), care se unesc cu coarnele
sacrale. Baza se articulează cu osul sacru.

2
 Articulațiile coloanei vertebrale se pot clasifică in :
 articulațiile corpilor vertebrali;
 articulațiile apofizelor articulare;
 articulațiile lamelor vertebrale;
 articulațiile apofizelor spinoase;
 articulațiile apofizelor transverse;
Articulațiile corpilor vertebrali  sunt articulații semimobile. Suprafețele articulare sunt
reprezentate de fața articulară inferioară a a unui corp vertebral și de fața articulară
superioară a corpului vertebral subiacent . Suprafața articulară are o formă concavă și se
interpune cu discul intervertebral care are multiple roluri : menținerea curburilor coloanei
vertebrale, conferă o mai mare elasticitate coloanei vertebrale, repartizează uniform forțele
de presiune care apar intre cele două corpuri vertebrale, amortizează șocurile primite de
coloana vertebrală.
Articulațiile apofizelor articulare sunt articulații plane ce permit numai simpla alunecare
a suprafețelor articulare una față de cealaltă. Suparfețele articulare sunt reprezentate de
apofizele articulare care joacă rolul unui adevărat ghid al mișcărilor limitând deplasarea
excesivă a vertebrelor una fața de alta. Pentru fiecare vertebră există două articulații
apofizarea superioare și două inferioare.
Articulațiile lamelor vertebrale-intre lamele vertebrale nu există articulații propriu-zise.ele
sunt unite prin ‘‘ligamente galbene’’ alcătuite din fibre conjunctive elastice. Structura lor
elastică permite apropierea și indepărtarea lamelor vertebrale una față de alta in timpul
mișcărilor coloanei vertebrale.
Articulațiile apofizelor spinoase-apofizele spinoase sunt unite prin două ligamente
interspinoase, situate intre baza apofizelor spinoase și vârful lor și ligamentul supraspinos,
situat la nivelul vârfului apofizelor spinoase și intinzându-se de-a lungul intregii coloane.
Articulațiile apofizelor transverse-apofizele transverse sunt unite prin ligamentele
intertransversare care se intind de la baza apofizelor până la vârful lor.

Mușchii coloanei vertebrale

Coloana este menținută de mușchii spinali poliarticulari care, pornind de la sacru și
iliac, merg până la occipital. Sunt astfel dispuși incât formează un trunchi lombar care se
subțiază pe masură ce se apropie de torace și un altul cervical care se subțiază de
asemenea, coborând spre torace, rezultând din aceasta o comasare a mușchilor spinali in
zonele lordotice(lombar și cervical).
Masa lombară are in special un rol static, iar cea cervicală asigură și mobilitatea
capului și menținerea privirii pe orizontală.
Mișcările coloanei vertebrale sunt : flexia, extensia, inclinările laterale, rotația şi
circumducția, miscări ce sunt executate de un mare numar de mușchi situați atât pe
coloana vertebrală, cât și pe bazin și pe cap.
Mușchii extensori ai coloanei sunt așezați pe partea dorsală a coloanei, in șanțurile
vertebrale, fixați intre apofizele spinoase și cele transversale.
Folosind sistematizarea lui Braus avem patru sisteme importante de mușchi :
sistemul interspinos este format din mușchi scurți, situați in regiunea cervicală și lombară,
cu inserții pe apofizele spinoase. Fac extensia coloanei cervicale și lombare, iar când se
contractă numai de o parte fac și inclinarea laterală a coloanei ;
sistemul intertransvers este format tot din mușchi scurți, prezenți tot in cele două regiuni,
cervicală şi lombară, cu inserții intre apofizele transverse ale vertebrelor din aceste
regiuni. Fac pe langă extensia coloanei și inclinarea laterală de partea contracției ;

3
sistemul transverso-spinos este format din mușchi fusiformi, dispuși de-a lungul intregii
coloane in șanțurile vertebrale. Au o inserție pe apofizele transverse ale vertebrelor apoi
merg oblic in sus și se inseră pe apofizele spinoase ale vertebrelor superioare. Acest grup
de mușchi se imparte la rândul lui in : rotatori interni cu inserții pe apofiza spinoasă a
urmatoarei vertebre superioare ; rotatori lungi la care inserția se face peste o vertebra ;
multifizi, cu mai multe tendoane, care se inseră pe apofiza spinoasă a vertebrei
superioare, dar sărind peste 2-3 vertebre.
Mușchii sistemului transverso-spinos fac in afara extensiei coloanei și rotația de
partea opusă contracției.
sistemul spino-transvers il găsim in regiunea cervicală. Acești mușchi se fixează de
apofizele spinoase cervicale și de primele toracale apoi merg oblic in sus, pentru a se fixă
cu celalalt capăt de apofizele transverse cervicale și de osul occipital. Fac extensia
capului, dar și rotația de aceeași parte cu mușchii care se contractă.
Mușchii flexori ai coloanei vertebrale, situați pe partea anterioară a trunchiului și
gâtului, sunt următorii :
 sterno-cleido-mastoidianul. Acest mușchi este flexor al capului pe gât și al gâtului
pe torace când se contractă bilateral. Când contracția este numai de o parte,
flexează capul, il inclină de aceeași parte și-l rotează de parte opusă;
 lungul gâtului, fixat intre atlas și vertebra a 3-a toracală, flexează coloana cervicală;
 dreptul abdominal este un mușchi lat, situat simetric de o parte și de alta a liniei
albe. Are o inserție pe cartilajul costal al vertebrelor 5, 6, 7 și pe apendicele xifoid,
iar cealaltă inserție, jos pe pubis și simfiza pubiană. Este un mușchi fragmentat in 3-
4 părți cu tendoane intre ele, ceea ce ii dau o mare forță de contracție, având fibre
scurte. Face flexia trunchiului, trăgând de coaste, când ia punct fix pe bazin și
retroversia bazinului când ia punct fix pe coaste, dar numai in pozițiile culcat pe
spate sau lateral. Are și un rol in presa abdominală;
 oblicul mare(extern) al abdomenului are inserțiiile pe ultimele 7-8 coaste și pe coxal
Este flexor al trunchiului, dar când se contracţă numai de o parte, pe lângă flexie
mai face și rotația trunchiului de parte opusă. Când ia punct fix pe coxal, cu
trunchiul fixat pe verticală, coboară coastele ajutând la expirație;
 oblicul mic(intern) al abdomenului are fibrele orientate invers decât oblicul extern și
este situat mai profund sub acesta. Originea să este creasta iliacă și ligamentul
inghinal, apoi fibrele merg spre torace unde se inseră pe fața interna a ultimelor
coaste și pe linia albă, prin intermediul unei aponevroze. Când ia punct fix pe bazin
coboară coastele și flexează trunchiul, iar când se contractă numai de o parte (cu
trunchiul atârnat), rotează trunchiul de partea contracției și bazinul de parte opusă
(invers ca oblicul extern) Când ia punct fix pe torace ridică bazinul. Ajută și la presa
abdominală;
 transversul este situat cel mai profund față de ceilalți mușchi abdominali Acțiunea
principală este de presă a abdomenului, determinând creșterea presiunii
intraabdominale, ceea ce ajută la expirația forțată (tuse, strănut), la defecați și
micțiune;
 psoasul-iliac este format din doi muşchi, psoasul și iliacul. Primul se inseră pe
discurile intervertebrale, pornind de la al 12-lea disc toracal până la ultimul lombar.
Mușchiul iliac se inseră pe creasta iliacă și cele două spine iliace anterioare.
Inserția inferioară a ambilor mușchi este pe trocanterul mic al femurului. Psoasul-
iliac este flexor al coapsei pe bazin și rotator extern al coapsei, când ia punct fix pe
coloană și bazin și, invers, face flexia coloanei și a bazinului, când ia punct fix pe
femur;

4
  scalenii anterior, mijlociu, posterior au inserții pe apofizele transverse ale
vertebrelor 2-7 cervicale și pe primele două coaste. Când au punct fix pe coloana
cervicală sunt mușchi inspiratori și invers, fac flexia coloanei cervicale când punctul
fix este pe coaste. Când se contractă numai de o parte inclină lateral coloana
cervicală și o rotează pe partea opusă.
 Mușchii flexori laterali ai coloanei.
La cei prezentați, ca fiind și flexori ai coloanei mai sunt :
 marele drept posterior al capului. Acest mușchi, pe lângă extensie și rotație, face și
inclinarea laterală a capului de partea contracției ;
 oblicul superior al capului este extensor și flexor lateral al capului ;
 supracostalii, cu inserții pe apofizele transverse și pe coaste, fac extensia coloanei
dorsale, când se contractă bilateral și ajută inspirația și inclină lateral coloana, când
se contractă de o parte ;
 ridicatorul scapulei il găsim inserat intre apofizele transverse ale vertebrelor
coloanei cervicale 1-4, 5 şi pe marginea spinei omoplatului. Când ia punct fix pe
scapulă face extensia coloanei cervicale sau inclinarea laterala a gâtului şi capului.
Când ia punct fix pe coloana cervicală ridică şi basculează scapula ;
 ilio-costalul merge de la sacru până la vertebra a 3-a cervicală, fixându-se de
apofizele transverse. Face extensia coloanei şi flexia laterală, când se contractă pe
o parte .
Muşchii rotatori ai coloanei vertebrale au fost prezentați odata cu descrierea muşchilor
care fac celelalte mişcări.

Curburile coloanei vertebrale

Coloana vertebrală prezintă in plan sagital patru curburi alternative, fiecare cu maximum
de curbură, astfel:
 curbura cervicală, cu convexitate ventrală, are maximum de curbură la nivelul
vertebrelor 6-7 cervicale ;
 curbura dorsală, cu convexitate dorsală, are maximum de curbură la nivelul
vertebrelor 5-6 toracale ;
 curbura lombară, cu convexitate ventrală, are maximum de curbură la nivelul
vertebrelor 3-4 lombare ;
 curbura pelviană, cu convexitatea dorsală, are maximum de curbură la nivelul 3-4
sacrate.
Toate aceste curburi normale, in afara rolului de susţinere, dau o elasticitate coloanei in
cazul șocurilor, amortizandu-le.
Pravaz explica rolul curburilor in a păstra centru de gravitaţie in interiorul poligonului de
sprijin.
Delmas a sistematizat diferitele curburi in urmatorul fel :
 curburi accentuate, in cazul unui sacru foarte mobil, având maximum de curbură in
regiunea lombară la L2 sau L3, in regiunea dorsală la D5 sau D6 şi in regiunea
cervicală la C5 sau C6 ;
 curburi sterse, in cazul unui sacru putin mobil, având maximum de curbură in
regiunea lombară la L4, in regiunea dorsală la D10 şi in regiunea cervicală la C6
sau C7 ;
 curburii medii, intermediare celor descrise anterior, având maximum de curbură in
regiunea lombară la L3, sau L4, in regiunea dorsală la D7, şi in regiunea cervicală
la C6 sau C7.
Tot Delmas a arăta ca există modificări ale curburilor vertebrale in urmatoarele cazuri :
folosirea incălțămintei cu toc inalt, poziţia obisnuită individului, la rasa negroidă curburile

5
sunt mai puțin accentuate, femeile au curburile mai pronunțate datorită inclinării mai mari
a bazinului.
Curburile normale ale coloanei vertebrale sunt rezultatul turtirii ușoare a discului
posterior in regiunea cervicală şi lombară şi a turtirii ușoare a corpului vertebral anterior in
regiunea dorsală(Lappiere). Acest lucru explică dificultatea cu care se corectează cifoza
dorsală.

2.1.2 Biomecanica

Mișcarea locomotorie este rezultatul interacțiunii dintre forțele interne, ale

organismului şi forțele externe, ale mediului de deplasare.
Forțele interne intervin in realizarea mişcării corpului omenesc, ele fiind
reprezentate de: impulsul nervos, contracţia musculară, pârghiile osoase şi mobilitatea
articulară
Forțele externe trebuie să fie invinse de forțele interne, din care fac parte : forța
gravitaţională, greutatea corpului sau a segmentelor in mișcare, presiune atmosferică,
rezistența mediului, inerția, forțele de accelerare, forța de reacție a suprafețelor de sprijin,
forțele de frecare şi alte forme de rezistență, exterioare.
Biomecanica articulară
Coloana vertebrală, in ansamblu, poate execută 5 tipuri de mişcări : flexie/ extensie,
inclinare laterală dreapta-stanga/ circumducție/ rotație.
Flexia-in mișcarea de flexie, coloana vertebrală se inclină inainte, in plan medio-sagital. In
timul acestei mişcări, partea anterioară a discului intervertebral se subțiază, se
aplatizează, in timul ce partea posterioară crește in inalțime.
Din punct de vedere al ligamentelor, toate ligamentele vertebrale sunt puse in
tensiune, cu excepția ligamentului vertebral comun anterior, care se relaxează.
In timpul flexiei, coloana vertebrală se comportă ca o parghie de gradul III, in care punctul
de sprijin se afla la nivelul articulației sacro-vertebrale, rezistența corespunde extremității
superioare a coloanei și forța este reprezentată de muşchii abdomenului şi de muşchiul
psoas.
Extensia-in mișcarea de extensie, coloana vertebrală se inclină inapoi, in plan
medio-sagital.
In comparație cu mișcarea de flexie, extensia este mult mai redusă ca amplitudine.
In timpul extensiei, partea posterioară a discului intervertebral se subțiază, in timp ce
partea anterioară a acestuia crește in inalțime. Ligamentul vertebral comun anterior este
pus in tensiune şi toate celelalte ligamente vertebrale se relaxează.
Ca şi in mișcarea de flexie, in mișcarea de extensie, coloana vertebrală se
comportă ca o pârghie de grad III, punctul de sprijin şi rezistența rămânând aceleași şi
forța fiind reprezentată de muşchii spinali.
Inclinarea vertebrală-mișcarea de inclinare laterală a coloanei vertebrale se realizează in
plan frontal.
Ea poate fi dreaptă sau stangă. In această mișcare, discul intervertebral se turtește
de partea spre care se face inclinarea şi iși marește inalțimea de partea opusă.
Mișcarea de inclinare laterală este limitată de ligamentele intertransverse de partea opusă
inclinării şi de contactul dintre apofizele transverse de acceași parte cu inclinarea.
In această mișcare, coloana vertebrală se comportă tot ca o pârghi de gradul III, cu
puncul de sprijin şi rezistența aceeaşi ca in flexie şi extensie, singura deosebire fiind forța,

6
care este reprezentată in acest caz, de muşchii spinali de aceeaşi parte cu inclinarea
laterală.
Rotația-poate fi executată fie la dreapta, fie la stanga. Se realizează in urma unei
torsiuni a discurilor intervertebrale, la nivelul unei singure articulaţii intervertebrale.
Mișcarea de rotatie este foarte limitată, aproape imperceptibilă. Efectuată la nivelul intregii
coloane, amplitudinea ei devine apreciabilă, realizându-se printr-o sumare a mișcărilor de
rotație, ce se fac la nivelul fiecarei articulaţii intervertebrale.
Axul in jurul căruia se efectuează acest tip de mișcare este axul longitudinal al
coloanei vertebrale.
Circumducția-rezultă din succesiunea mişcărilor de : flexie/ extensie/ inclinare
laterală dreapta/ inclinare laterală stanga.
In timpul acestei mișări, coloana vertebrală descrie un con cu baza orientată superior
(cranial) şi vârful orientat inferior (caudal), acesta corespunzând articulației lombo-
sacrate.Cele trei regiuni mobile ale coloanei vertebrale : regiunea cervicală, toracală şi
lombară, nu participă in mod egal la diferitele mişcări ale acesteia.
Cea mai mobilă regiune este regiunea cervicală, urmează regiunea lombară şi apoi
regiunea toracală.
De asemenea mobilitatea coloanei vertebrale variază şi cu vârsta. Ea este foarte
mare la copii şi se micșorează la trecerea anilor, ajungând la bătranțe, să fie mult mai
mică.
Pierderea mobilității coloanei vertebrale la bătrâni este datorată proceselor
degenerative ce au loc la nivelul discurilor intervertebrale, a suprafețelor articulare a
corpilor vertebrali, precum şi la nivelul ligamentelor intervertebrale.

2.2 Deficiențe fizice ale coloanei vertebrale in plan sagital

Descoperirea deviației coloanei poate avea unele caracteristici :

- descoperirea deficienței poate fi intamplătoare, cu ocazia unui consult pentru o altă
afecțiune(o cifoză sau scolioza descoperită in timpul unei asculații pulmonare) ;
- descoperirea deficienței, ca schela a unei alte afecțiuni sau traumatism ;

2.2.1 Cifoza

Cifoza este o deviație a coloanei vertebrale in plan sagital cu convexitatea curburii

indreptată spre posterior.
Cifoza dorsală se compensează superior prin inclinarea gâtului şi capului inainte,
iar inferior prin accentuarea curburii lombare.
Omoplații sunt depărtați de torace prin intinderea muşchiului trapez şi a romboizilor
şi scurtarea marelui pectoral. Toracele este infundat şi umerii duși inante.
Cifozele au cauze multiple, unele predispozante ca : insuficiența musculară, cum
este cazul la adolescenții care au crescut repede in inalțime, fără a avea un tonus
muscular şi ligamentar suficient ; jena fetițelor ajunse la pubertate, care-și ascund sânii,
ducând umerii inainte, cifozând spatele; poziţia greșită in bancă sau la locul de muncă,
precum şi miopia. La adult, spondilita anchilozată este una din cauzele cele mai frecvente
ale cifozelor cervico-dorsale progresive şi ireductibile.

7
 Persoanele in vârsta cu osteoporoză sau osteomalacie(tulburări in aportul calciului)
și tasarea anterioară a discurilor intervertebrale prin hipotonia paravertebralilor, prezintă,
de asemenea, la nivelul coloanei coloanei dorsale, o cifoză mai mult sau mai puțin
accentuată, localizată de obicei cervico-dorsal la bărbați şi dorso-lombar la femei.
Poate fi numai atitudine cifotică, când curbura se redresează in poziţia culcat cu
faţa-n jos sau se hipercorectează la contracţia voluntară a musculaturii spatelui, iar când
nu se poate corecta, avem de a face cu cifoză fixă sau rigidă.
Cifozele se pot clasifica in funcţie de urmatoarele criterii :
După localizare cifozele pot fi :
- tipice-situație in care deficienţa apare ca o exagerare a curburii normale a coloanei
vertebrale dorsale ;
- atipice-situație in care, curbura cifotică este localizată in regiunea lombară, cervicală, n
zonele de trecere cervico-dorsale sau dorso-lombare sau când curbura cifotică cuprinde
intreaga coloană vertebrală ;
După numarul vertebrelor  implicate, cifozele pot fi :
- scurte(angulare)-când deficienţa se intinde la 2-3 vertebre ;
Tipicele sunt cifozele posttraumatice sau cele potice :
- mijlocii-când deficienţa cuprinde o regiune (dorsală) prezentând o formă rotunjită ;
- lungi-când deficienţa cuprinde intreaga coloană vertebrală, prezentând o formă ovală ;
După momentul apariției, cifozele pot fi :
- primare-când deficienţa apare ca primă afectiune ;
- secundare-când deficienţa apare ca urmare a altei deficiențe sau afecțiuni ;
După mărimea unghiului Cabb, cifozele pot fi :
- ușoare-când unghiul Cabb are o valoare sub 30º ;
- medii-când unghiul Cabb variază intre 30º şi 60 º ;
- grave-când unghiul Cabb variază intre 60º și 90º ;
După cauze şi modificările anatomo-funcționale, cifozele pot fi :
- funcționale-când nu apar modificări anatomice de structură ale elementelor coloanei
vertebrale ;
- patologice-când apar modificări patologice de structură la nivelul coloanei vertebrale ;
Cifoza joasă - ỉn cazul cifozei joase, inversarea curburii fiziologice lombare este
gravă in sine din cauza dezechilibrelor mecanice care o insoțesc.
Frecvența cifozei joase este mai mare la femei decât la barbați. Eiologia variată
prezintă inclinare spre cauze ereditare şi malformații congenitale. Cifoza joasă este
adesea corelată la tipul limfatic sau astenic.
Poziţia şezând poate fi un factor favorizant in producerea sau dezvoltarea unui
proces de cifozare a coloanei vertebrale lombare, cu condiţia existenței unui dezechilibru
patologic neuro-muscular.
La examenul clinic, cifoza joasă este studiată static, din diferite poziţii, şi dinamic
prin mişcări ale trunchiului. Aprecierea clinică a unei devieri in sensul cifozării lombare se
face observând aspectul coloanei vertebrale in ortostatism.
Poziţiile derivate din stând (inclinarea trunchiului, aplecarea sau indoirea lui,
extensia), poziţia şezând (din gimnastica sau şezând pe scaun la diferite niveluri) pot
contribui la confirmarea sau ifirmarea diagnosticului de cifoză joasă stabilit la examenul in
poziţie stând.
Acordarea unei valori exagerate poziţiei şezând in producerea unei cifoze joase nu
este motivată. Se știe că in şezând relaxat pe scaun, in mod normal, regiunea lombară se
incurbează cu convexitatea orientată posterior.
Cifoza joasă presupune o inversare cu caracter permanent a curburii vertebrale
lombare şi o turtire a corpilor vertebrali in porțiunea lor anterioară.

8
 Cifoza joasă nu trebuie privită numai ca un produs al hipotoniei şi distensiei
funcționale a spinlilor lombari, ca urmare a poziţiei şezând. Cifoza lombară rezultă, de
fapt, dintr-un complex de modificări mecanice şi fiziologice ale aparatului locomotor.
Cifozele funcționale sunt deficiențe ale coloanei care, radiografic, nu prezintă
modificări structurale la nivelul vertebrelor şi articulaţiilor intervertebrale. Cel mai frecvent
localizate in regiunea dorsală, dar putându-se prelungi spre regiunile invecinate şi care
netratate corespunzator pot evolua către cifoze patologice.
Cifoza funcțională este parte componentă a atitudinii globale cifotice. Pe lângă
exagerarea curburii cifotice din regiunea dorsală atitudinea cifotică mai cuprinde şi alte
deficiențe :
cap şi gât inclinat anterior ;
umerii proiectați anterior ;
trunchi flectat, deoarece uneori curbura cifotică din regiunea dorsală se poate prelungi
uneori până in regiunea lombară ;
bazin cu tendință la orizontală ;
genunchi in ușoară flexie ;
Cifoza funcțională poate apare datorită menținerii unei poziţii deficiente timp
indelungat, fie in perioada de odihnă (decubit dorsal pe un pat moale şi cu perna sub cap)
fie in timupl activității profesionale (ceasornicari, croitori, informaticieni ) de asemenea,
cifoza funcținală poate apare compensator, secundar unei curburi lordotice primare.
Cifozele habituale numite şi de obisnuință sau de deprindere sunt consecința
adaptării şi menținerii indelungate a poziţiilor cifozante, in activitățile cotidiene.
Cifozele de creștere-se produc in urma disproporției intre creșterea exagerată in
inălțime şi dezvoltarea insuficientă a forței muşchilor de susţinere.
Cifozele profesionale-sunt consecința exercitătrii activităților profesionale, ca
rezultat al menținerii unor poziţii cu trunchiul inclinat anterior, spatele incurbat şi umerii
proiectati anterior. In această câtegorie sunt incluse urmatoarele profesii : ceasornicari,
opticieni, croitori, cicliști.
Cifozele compensatorii-se instalează pentru compensarea unei lordoze primare
ajunsă la un anumit stadiu de dezvoltare sau a unor defecte ale analizatorilor (cifoza
miopilor).
Cifozele patologice-sunt deficiențe ale coloanei vertebrale care radiografic, prezintă
modificări structurale la nivelul vertebrelor şi articulaţiilor intervertebrale.
Cifozele in cadrul maladiei Scheuermann-Maladia Scheuermann este cunoscută şi
sub denumirea de epifizita vertebrală sau cifoza adolescenților. Ea se caracterizează clinic
printr-o cifoză dorsală sau lombară, care apare in perioada de crestere şi care se insoțește
de dureri mai mult sau mai puțin intense. Boala produce o distrofie a platourilor
cartilaginoase ale vertebrelor.
Boala debuteaza la vârsta de 12-18 ani, cu o rigiditate localizată la nivelul coloanei
vertebrale, nivel la care ulterior se va dezvolta cifoza caracteristică. Cifoza apare prin
cuneiformizarea corpilor verticali in regiunea dorsală medie sau inferioară. Durerea este
un alt semn care apare spre sfarșitul evoluției sau in stadiul de sechelă.
Cifoze congenitive-sunt deformațe ale coloanei vertebrale datorate unor malformații
de la nivelul elementelor coloanei vertebrale sau de la nivelul coastelor :
la nivelul corpurilor vertebrali pot apare atrofii, turtiri sau lipsa unuia sau mai multor corpuri
vertebrale ;
la nivelul articulaţiilor intervertebrale pot apare sudări ale vertebrelor sau discuri
intervertebrale ingustate ;
la nivelul coastelor pot apare coaste supranumerar, coaste lațite sau sinostaze costale.

9
 Cifozele traumatice-sunt consecința unui traumatism, uneori minor, la nivelul
coloanei vertebrale in urma caruia se produc fracturi sau deplasări ale corpilor vertebrali.
După un interval liber, de minimum 4-5 luni de la accidentul traumatic apare un
proces de rarefiere osoasă manifestat iniţial prin dureri vertebrale localizate, urmate de
turtirea vertebrelor şi instalarea unei cifoze scurte insoțită de cele mai multe ori de tulburari
motorii şi senzitive.
Diagnosticul de certitudine se stabilește prin examen radiologic.
Cifozele neuro-musculare-deficienţa apare datorită paraliziei muşchilor
paravertebrali. Deficienţ apare din poliomielită, datorită distrugerii neuronilor motori din
coarnele anterioare ale maduvei din regiunea dorsală. Deviația coloanei are o evoluție
rapidă, ducând la deformații grave, putând apare şi o cifoscolioză.
Cifoze posttraumatice-deficienţa apare in urma unui accident, care chiar foarte mic
se insoțește de tulburări circulatorii, care duc la o rarefiere a structurii corpului vertebral, și,
in final la turtirea vertebrei.
Evoluţia deformaţiei cuprinde trei etape :
etapa I-reprezentată de accident-urmat de fenomene dureroase, cu sau fară contractări
musculare şi compresie medulară;
etapa a II –a-cu o durată de la 6 săptămâni până la 4 luni in care dispare durerea şi
pacientul iși poate relua activitatea;
etapa a III-a-când reapar durerile din zona traumatizată şi obiectiv se evidențiază
deformația vertebrală, insoțită de tulburări nervoase şi senzitive.
Cifoze postinfecțioase-cea mai frecventă infecție care poate afecta corpul vertebral
este tuberculoza corpilor vertebrali sau Morbul lui Pott. Localizarea predilectă se face in
regiunea toracală mijlocie, toracolombară sau lombară. Infecția, produce distrugerea
vertebrelor datorită localizării bacilului Koch in spongioasa corpului vertebral. Datorită
contracţiei muşchilor paraventrali şi a greutații corpului, cele 2-3 vertebre afectate se
turtesc şi se prăbușesc anterior, formându-se cifoza potică. Deoarece, deficienţa cuprinde
1-3 vertebre, cifoza este scurtă, angulară, fixă. In mod frecvent, deviatia coloanei
vertebrale se insoțește de pareze şi paralizii la nivelul musculaturii toracelui. Semnul
precoce al deficiețtei il constituie durerea, urmat de imobilitatea coloanei vertebrale şi
deformarea regiunii afectate.
Cifoze postinflamatorii-tipic pentru această categorie de cifoză este cifoza
reumatică Aceasta apare in cadrul spondilitei anchilopoetice, boală autoimună
caratcterizată prin anchiloza articulaţiilor. Boala evoluează lent, cu pusee de acutizare,
care accentuează deficitul articular. Boala debutează la adultii tineri, cu dureri in regiunile
sacroiliace. In timp, prin fixarea articulaţiilor intervertebrale, coloana isi pierde mobilitatea
şi se deformează in sens cifotic. Deficienţa se localizează cel mai frecvent in regiunea
dorsală. Boala are o evolutie lungă, ireversibilă.
Cifozele tumorale-sunt consecința unor tumori vertebrale primitive sau secundare
(metastaze) care produc liza osoasă cu prăbușirea anterioară a corpilor vertebrali, urmată
de instalarea unei cifoze unghiulare.
Cifozele endocrine-sunt secundare procesului de osteoporoză care apare in
sindromul Cushing, postmenopauză sau in hipertiroidie. Medicul este cel care stabilește
etiologia cifozei precum şi tratamentul.
Cifozele carențiale-au multiple cause: rahitism, osteomalacie, osteoporoza
dureroasă a digestivilor.
Rahitismul este o afectiune metabolică, in care apar multiple deformații ale capului,
torace, membre superioare şi membre inferioare.Cea mai răspândită este cifoza rahitică şi
are urmatoarele caracteristici:
se localizează de regulă in regiunea lombară, deci este atipică;

10
tegumentul devine aspru, gros şi se pigmentează la nivelul apofizelor spinoase;
este nedureroasă;
coloana vertebrală isi păstrează mobilitatea: cifoza se accentuează in poziţia şezând, se
reduce şi uneori dispare in poziţia stând;
coexistă cu alte semne de rahitism: torace infundat, mătanii costale, genu varum.
Cifozele paralitice-sunt cele mai periculaose datorită evoluției rapide şi posibilității
generării unor deformații grave. Cauza cea mai frecventă este poliomielita, care determină
distrugerea neuronilor motori din coarnele anterioare ale măduvei spinării urmată de
paralizii musculare.
Caracteristică: deviația vertebrală rămâne mult timp mobilă, dar se accentuează
treptat sub acțiunea gravitaţiei şi a musculaturii regiunii anterioare a toracelui (antagonista)
neafectatț. De multe ori, se complicț şi cu o scoliozț realizând cifoscolioza.
Cifozele neuropsihice-apar la copii nervoși şi debutează brusc cu durere violentă la nivelul
spatelui insoțită de contracţură musculară paravertebrală.
Caracteristică: incurbarea cifotică dispare in decubit şi in timpul somnului (prin
relaxare musculară) şi reapare in poziţia stând.
Cifoze senile-deficienţa apare la persoanele vârstnice, mai frecvent la bărbați.
Localizarea la bărbați este in regiunea dorsală, iar la femei in regiunea lombară. Deviația
coloanei apare datorită scțderii tonusului musculaturii spatelui şi datorită unor microfacturi
care apar la nivelul vertebrelor, pe fondul proceselor degenerative.
Cifoză posttetanică-apare după o anumită perioadă de evoluție a bolii, datorită
microfrăcturilor de la nivelul vertebrelor. Aceste microtraumatisme pot apare ca o
consecință a contracţiilor foarte violente a musculaturii paravertebrale, contracţii specifice
tetanosului.
Cifoze medicamentoase-pot apare după tratamente indelungate cu produse
cortizonice, care duc la apariția osteoporozei. Microfracturile vertebrale produse după
traumatisme minore pot duce la deformări ale coloanei vertebrale.

2.2.1 Lordoza

Lordoza este o deviație a coloanei vertebrale, in plan sagital cu convexitatea

anterioară, prin accentuarea curburilor fiziologice. Gâtul şi capul rămân pe verticală sau se
inclină inainte, pentru a compensa curbura lordotică cervicală. In regiunea lombară bazinul
prezintă o anteversie accentuată tinzând să se culce pe orizonatalâ. Abdomenul proeminâ,
iar membrele inferioare sunt intinse din genunchi sau cu genunchii in hiperextensie (genu
recurvatum). Cu timpul, hiperlordoza va avea repercursiuni asupra apofizelor spinoase la
care se vor produce leziuni de uzură (sindromul Baastrup)
Lordoza o intâlnim mai des la gimnaste, inotatoare, gravide, personae grase, la
balerine (din cauza mersului pe vârfuri) ; la persoanele care poartă incălțăminte cu tocuri
inalte se produce un dezechilibru ce se compensează prin inclinarea trunchiului inainte cu
incurbare lombară.
Anumite afectiuni se insotesc de lordoză: luxația congenitală de șold bilaterală,
spondilolistezisul şi miopatiile prin lezarea muşchilor fesieri.
Devine patologică, când curbura lordotică fiziologică este depaşită ca amplitudine,
sau când sunt localizate in regiunea dorsală..
După Mezieres, lordoza este la originea tuturor devierilor coloanei vertebrale,
deorece omul prin ridicarea sa la verticală, de la poziţia de patruped şi prin mişcările
membrelor, pornind de la o amplitudine medie, nu face altceva decât să accentueze

11
lordozele fiziologice.Prin ridicarea la verticală corpul trebuie să-și găsească un echilibru
care nu se realizează atat prin contracţia muşchilor posteriori, care ar fi antagonistii
greutații că trage corpul inainte, ci prin deplasarea maselor-abdomenul inainte (lordoză
lombară), spatele inapoi (cifoză dorsală) , capul inante (lordoză cervicală), pentru a- și crea
un mare poligon de susţinere in care să cadă centrul de gravitaţie. In felul acesta,
greutatea n-ar avea o acțiune asupra poziţiei verticale (care nu este niciodata verticală),
căci pentru menținerea ei nu este nevoie de efort muscular, insă pentru o mai mare
stabilitate a corpului in această poziţie este nevoie de compensări lordotice.
Pe de altă parte, mişcările de proiecție anterioară a braţelor şi de extensie a
coapselor peste o anumită limită, nu se pot face decât cu compensare lordotică
Tot Mezieres a constatat că lordoza este insoțită şi de rotare internă a membrelor
inferioare şi superioare.
Clasificarea lordozelor se face după urămtoarele criterii:
După momentul apariiei, lordozele pot fi:
 primare-când deviatia coloanei apare ca prim semn;
 secundare-când deviația coloanei apare după o alta afecțiune care poate induce
deficienţa coloanei;
După prognosticul evolutiv, lordozele se clasifică in funcţie de gradul curburii:
 gradul I (usoare)-intre 20º-40º;
 gradul II (medii)-intre 40º-60º;
 gradul III (grave)-peste 60º;
După prezența durerii-lordozele pot fi:
 dureroase-in cazul atitudinilor lordotice sau a lordozelor posttraumatice;
 nedureroase-in cazul lordozelor congenitale;
După topografie, lordozele pot fi:
 tipice-când deviația lordotică apare ca o accentuare a lordozei fiziologice din
regiunea lombară;
 atipice-când deviația lordoticăă apare in alte regiuni ale coloanei vertebrale:
cervico-dorsală, dorsală sau dorso-lombară.
După lungimea segmentului de coloană afectat şi numărul vertebrelor implicate in
deficienţă, lordozele pot fi:
 scurte-când deficienţa coloanei se limitează la 3-4 vertebre;
 lungi-când deficienţa cuprinde toată coloana vertebrală.
După mecanismul de producere şi afectare structurală, lordozele pot fi:
 funcționale-când deviația coloanei nu prezintă modificări de structură ale
elementelor coloanei vertebrale;
 patologice- când deviația prezintă modificări structurale.
Cauzele aparițiilor lordozelor, pot fi impărțite in predispozante, favorizante şi determinante.
Cauze predispozante:
 transmitere ereditară-uneori predispoziţia pentru devierea coloanei se poate
transmite de la părinți la copii;
 sexul-femeile au o predispoziţie natural către lordoza lombară, datorită anteversiei
bazinului;
 creșterea de volum a abdomenului cu scăderea tonusului musculaturii peretelui
abdominal.
Cauze favorizante:
 creșterea rapidă in inălțime, in special in perioada pubertății;
 creșteri accentuate in greutate cu hipotonia musculaturii abdominale;
 laxitate ligamentară accentuate care poate duce la o mobilitate exagerată a
coloanei lombare;

12
  igiena defectuoasă a incălțămintei, intâlnită la femeile obișnuite să poarte
permanent tocuri inalte şi in special la fete in perioada prepubertară şi pubertară.
Cauze determinate:
 traumatisme lombare;
 boli congenitale;
 paralizia musculaturii peretelui abdominal;
 tumori abdominale;
 boli metabolice-rahitismul;
 femeia gravidă cu sarcina in luna 6-9.
Clasificarea ce imparte lordozele şi in funcţie de posibilitățile de tratament: lordozele
pot fi funcționale şi patologice.
Lordozele funcționale sunt deviații ușoare ale coloanei vertebrale cu evolutțe lentă.
Regiunea lombară iși păstrează mobilitatea normală. Deviatia coloanei lombare (unde
apare cel mai frecvent) se accentuează in poziţia stând cu braţele la verticală şi in poziţia
pe genunchi, diminuându-se in poziţia şezând.
Lordoza funcțională se manifestă in cadrul atitudinii lordotice, caracterizate şi prin
apariția altor deficiențe in regiunile invecinate: gât in ușoară hiperextensie, umeri proiectați
posterior, abdomen proeminent, bazin anteroversat, genunchi in hiperextensie.
Atitudinea lordotică apare datorită obișnuinței de a păstra timp indelungat poziţia
deficientă. Există profesiuni (ospătari, electricieni, zugravi) care, datorită poziţiei de lucru,
cu trunchiul in extensie şi membrele superioare in plan anterior peste orizontală, predispun
la aparițția atitudinii lordotice.
Lordozele patologice sunt caracterizate de modificări structurale la nivelul coloanei
vertebrale. In funcţie de etiologie, lordozele se pot prezenta sub urmatoarele forme:
Lordozele habituale:
Lordoza primei copilării apare la copii intre 1 şi 5ani, care mențin in ortostatism o
poziţie deficientă, cu lordoză lombară accentuată urmată de bombarea abdomenului; se
asociază frecvent cu picioare plate şi genunchi in hiperextensie (genu recurvatum) şi alte
semne de hiperlaxitate articulară. Aceste deficiențe statice regresează odata cu creșterea.
Lordoza vârstei prepubertare şi pubertare: se instalează datorită lipsei controlului
voluntar. Caracteristici: la proba functională de flexie a coloanei vertebrale curbura
lordotică se corectează, dar nu hipercorectează; se poate corecta chiar la școală in bancă,
in poziţia asezat.
Lordozele profesionale apar la persoanele care lucrează cu trunchiul in extensie şi
membrele superioare in plan anterior (la nivelul sau deasupra liniei umerilor): zidari,
vopsitori, ospătari, electricieni, balerine. Caracteristici: incurbarea nu are tendință de
agravare, coloana păstrându-și mobilitatea.
Lordozele compensatorii se instalează secundar, in urma unei cifoze primare sau
basculării anterioare a bazinului. Corectarea nu ridică probleme deosebite şi se realizeaz
parallel cu corectarea deficienței primare.
Lordozele patologice numite şi adevarate, structurale sau deformații au urmatoarele
caracteristici:
 prezintă la nivelul coloanei vertebrale modificări morfologice detectabile prin
examen radiologic;
 nu corectează sau hipercorectează prin autoredresare, adoptarea unor poziţii
(așezat) sau efectuarea probei de control (flexia trunchiului), dovedind astfel ca axul
vertebral este fix, rigid;
 au prognostic favorabil cu condiţia inlăturării cauzelor generatoare şi prelungirii
duratei terapiei;

13
 Lordoze congenitale-deficienţa apare in urma unor malformații congenitale la nivelul
vertebrelor şi articulaţiilor intervertebrale.
Localizarea cea mai frecventă este in regiunea lombară sau lombosacrală. Deficienţa
apare datorită modificărilor vertebrale din regiunea lombosacrată. Cele mai frecvente
modificări sunt reprezentate de sacralizări ale vertebrei L5 (sudarea vertebrei L5 de corpul
osului sacrum) sau lombalizări ale vertebrei S1 (separarea vertebrei S1 de corpul osului
sacrum).
Lordozele traumatice se produc după traumatisme la nivelul coloanei vertebrale sau
articulației coxofemurale.
Lordozele secundare traumatismelor coloanei vertebrale sau chiar microtraumatismelor
repetate apar prin alterarea discurilor intervertebrale şi spondiloliza (topirea) pediculilor
vertebrali, urmată de spondilolisteză (alunecarea anterioară) corpilor vertebrale lombare.
Frecvent este interesată vertebra L5, rar L4 şi excepțional L3.. Spondilolisteza apare
prin suprasolicitarea coloanei in hiperlor doze datorită ridicării unor greutăți mari (la
halterofili, hamali) sau in momentul aterizării (la gimnaști, sărituri in inălțime).
Lordoz este accentuată, dureroasă, cu contratură musculara şi uneori cu deficit
senzitivo-motor.
Lordoze in boli metabolice-lordoza rahitică este tipică pentru această categorie de
deficiente. Pe lângă celelalte deficiențe (la cap,torace, membre inferioare), rahitismul se
caracterizează şi de existența unei lordoze lungi, nedureroase apărute in prima copilarie.
Cauza deficienței o constituie hipotonia musculară a peretelui abdominal şi insuficiență
ligamentară de la nivelul coloanei vertebrale.
Lordoze neuropatice-deficienţa apare prin pareza muşchilor peretelui abdominal
datorită unei leziuni de neuron motor periferic (poliomielita) sau prin leziune de neuron
motor central (paralizie cerebrală).Datorită compromiterii atât a funcţiei statice cât şi
dinamice a coloanei lombare, pentru menținerea poziţiei corecte a coloanei este necesar
corsetul (lombostat).
Lordoze miopatice-miopatiile sunt afeciuni musculare progresive (distrofiile musculare)
sau degenerative, care apar la copii de sex masculin cu vârsta de 7-14 ani. Afecțiunea se
localizează pe musculatura regiunii lombare şi musculatura membrelor inferioare,
manifestându-se prin atrofii, retracție şi contracţură musculară.
Lordoze reumatice-in spondiloza lombară, datorită durerilor, apare contractura
musculară la nivel lombar. Contractura musculaturii paravertebrale lombare, dacă este
bilaterală, va produce o accentuare a curburii lordotice din regiunea lombară.
Netratată corespunzator spondiloza lombară poate lasă ca sechelă o lordoză lombară fixă,
dureroasă.
Lordoză prin spondilolistezis-datorită unor microtraumatisme la nivelul colanei
lombare (căderi in picioare, sărituri repetate) se pot produce alterări ale discului
intervertebral intre L4-L5 sau L5-S1. Corpul vertebral al vertebrei L5 poate aluneca
anterior, producându-se o lordoză scurtăă, insoțită de contratţura musculară. Prin
micșșorarea posterioară a spațiului dintre vertebrele L4-L5-S1 apare o pensare a
răădăcinilor nervilor spinali corespunzători cu simptomele de lombosciatică.
Lordoze in tumori abdominale-existența unor tumori abdominale poate produce prin
creșterea lor in dimensiune o creștere de volum a abdomenului cu deviații consecutive a
coloanei lombare. De asemenea, in cazul tumorilor maligne (in special de ovar), pot apare
metastaze osoase in vertebrele lombare cu distrugerea acestora şi prabușirea coloanei
lombare, accentuând curbura fiziologică.
Lordoza din luxație congenitală de șold-luxația congenitală de șold este o
malformație congenitalăă care afectează capsula şi ligamenatele coxofemurale,
determinând dislocarea capului femoral din acetabul. Dacâ subiectul nu a fost diagnosticat

14
in timp util şi a mers pentru echilibrarea trunchiului, bazinul se inclină anterior. Consecutiv,
apare şi o accentuare in sens lordotic a coloanei lombare.
Lordoza din deficiențele genunchilor-existența deviației de genunchi in
hiperextensie (genu recurvatum), induce apariția lordozei lombare, cu scopul echilibrării
corpului.
Lordoze diverse-există diverse fecțiuni care in mod secundar pot duce la apariția
lordozelor lombare:
lordozele de cauza extra vertebrală-arsuri, cicatrici, toracoplastii;
lordoze după dezechilibre sacrococcigiene;
lordoza dureroasă a adolescenților.
Lordozele carențiale sunt secundare rahitismului , fiind determinate de hipitonia
musculară şi insuficiența aparatului ligamentar. Se insoțesc şi de alte manifestări:
modificări ale formei capului, ale implantării şi dispoziţiei dinților, ale toracelui,
abdomenului şi memebrelor inferioare.
Caracteristici:
sunt lungi, depășesc zona lombară;
compensează deaspura cu o cifoză, realizând o cifolordoză;
sunt nedureroase.
Tratamentul este complex şi necesită mai intai corectarea deficitului de vitamina D..

2.2.3 Cifo-loroza

Cifo-lordoza este o deviație cu deviație a coloanei vertebrale, caracterizată clinic

prin accentuarea curburilor fiziologice din planul sagital şi reducerea mobilității regiunilor
dorsală şi lombară in același plan. Amplitudinea mişcărilor este redusă unilateral, adică
intr-un singur sens (extensia ori flexia) sau bilateral, când este vorba de reducerea
mobilității atât a flexiei, cât şi a extensiei. Indoirile laterale şi rotirile sunt, de asemenea,
reduse in regiunile dorsale şi lombare.
Modificările morfostructurale vertebrale presupuse clinic sunt puse in evidență
radiographic şi exprimate prin ingustarea spatiilor intervertebrale spre concavitate şi
turtirea corpilor vertebrali in același sens.
Etiologia cifo-lordozelor este variată in funcţie de vârsta de creștere (afecțuni
congenitale, dereglări metabolice, tulburări de creștere, afecțiuni neurologice) şi mai
restransă la vârsta adultă (cauze traumatice, afecțiuni osteo-articulare degenerative).
In funcţie de etiolgie, curbura poate fi primar lombară şi secundar de compensare dorsală
şi invers. In anumite afecțiuni (cifoza Scheuermann) ambele curburi cu deformațiile
respective pot să apară simultan. Intâlnim cazuri rare in care atât curbura dorsală, cât şi
cea lombară sunt secundare unor devieri sau deformări accentuate ale bazinului, ori
secundare unor deformații ale membrelor inferioare (coxo-vara, coxo-valga, genunchi
recurbați), transmite coloanei vertebrale prin intermediul bazinului.
Curburii dorsale cifotice ii corespund uneori in plan toracic anterior deformații
costale şi ale sternului, de tipul infundărilor ‘’in pâlnie’’, toracelui ‘’strangulat la bază’’,
‘’sternului carent’’.
Curburii lordotice lombare ii corespunde inapoi o inșeuare cu accentuarea reliefului
fesier, iar in plan anterior abdomenul apare proeminent sau bombat.
Capul şi gâtul au poziţie caracteristică datorită fie poziţiei lordozate a gâtului, fie
ștergerii curburii gâtului, umerii sunt aduși, iar mobilitatea in extensia braţelor este, de
asemenea, resusă datorită angulației claviculare şi basculării in afară și sus a omoplaților.
Mişcările membrelor inferioare pe bazin sunt modificate in sensul reducerii extensiei.

15
 Chiar daca majoritatea cifo-lordozelor sunt bine tolerate in perioada de crestere,
inconvenientele lor apar după această perioadă. Multe din algiile paravertebrale sunt
rezultatul solicitărilor mecanice statice şi dinamice care acționează asupra unei coloane
vertebrale cu curburi exagerate şi amortizate deficitar din cauza reducerii mobilității. Astfel,
cifo-lordoza este inclusă in etiologia unor afecțiuni osteo-articulare vertebrale şi toracale
ca: discopatiile, artrozele, spondiloza, hernia de disc.

2.2.4 Spate plan

Mişcările trunchiului şi cele ale coloanei vertebrale se confundă, intre forma

trunchiului și cea a coloanei vertebrale existând, in mod normal, anumite relații. Deci, intre
curburile fiziologice in plan sagital ale coloanei vertebrale şi forma toracelui există o
interdependență. Coastele sunt ancorate de apofizele transverse ale vertebrelor regiunii
dorsale.Dacă in această regiune curbura fiziologică dorsală a coloanei vertebrale dispare,
coastele vor suferi modificări poziţionale, determinând o aplatizare a cutiei toracice. La
rândul lor, modificările morfologice ale coastelor, la vârsta de creștere (in cazul
rahitismului), pot determina modificări poziţionale ale vertebrelor datorită tracțiunilor
exercitate asupra acestora prin intermediul articulaţiilor costo-vertebrale.
In etiologia spatelui primează cea congenitală, prin malformații ale membrelor
inferioare, bazinului sau vertebrelor. La acestea se adaugă cauze ereditare și, in ultimă
instanță, toată gama etiologiei deviațțiilor coloanei vertebrale, in general.
Dacă procesul de diminuare sau dispariție a curburilor fiziologice se extinde la cele
trei regiuni, cervicală, dorsală şi lombară, toracele are aspect caracteristic de ‘’torace plat’’.
Diametrul şi elasticitatea toracică antero-posterioară sunt reduse. Datorită dispariției
curburilor fiziologice in plan sagital se reduce rezistența elastică a coloanei vertebrale şi
implicit rezistența la solicitări mecanice in direcția longitudinală a coloanei vertebrale. Din
acest motiv, in cazul spatelui plan sunt contraindicate săriturile și, in special, cele in
adâncime, trepidațiile exercitate pe direcția inălțimii corpilor vertebrali, solicitarea
mecanică a suprafețelor de contact ale vertebrelor şi a discurilor vertebrale fiind de câteva
ori mai mare la o coloana vertebrală rectilinie decât la una cu curburile fiziologice normale.

2.2.5 Inversarea curburilor fiziologice(cifoza lombară si lordoza dorsală)

Deviația curburilor coloanei vertebrale din câtegoria inversării curburilor fiziologice

este intotdeauna structurală. In majoritatea cazurilor ea este produsul unei cifoze lombare.
Există insă şi cazuri in care curbura dorsală lordotică este primară, iar cea cifotică lombară
este compensatorie.
Inversarea curburilor fiziologice este intâlnită destul de rar, de obicei ea constituind
rezultatul final al evoluției unei cifoze joase.
Producerea inversării curburilor este determinată de o curbură primară foarte
accentuată sau de una mai putin accentuată, dar dublată de o redoare marcată.
Persoanele cu o mobilitate mare a coloanei vertebrale (copiii şi femei) pot realiza,
din anumite poziţii (stând, şezând, pe genunchi, culcat), inversarea voluntară a curburilor.
Din toate deviațiile structurale neevolutive ale coloanei vertebrale in plan sagital,
cifoza joasă şi inversarea curburilor fiziologice sunt cele care produc, mai ales la vârsta
adultă, o serie de neajunsuri de ordinal algiilor vertebrale, lombalgii, sciatică.
Corpii vertebrali şi discurile intervertebrale preiau lombar, in concavitate,
incarcătura care in mod fiiologic ar trebui să revină şi articulaţiilor intervertebrale.

16
2.3 Evaluarea deficiențelor coloanei vertebrale in plan sagital

Deviațiile accentuate ale coloanei vertebrale sunt sesizate adeseori şi de către

nespecialişti. Formele de deviații mai putin evidente sunt depistate, de obicei, la
examenele medicale periodice din școală sau cu ocazia examenelor medico-sportive.
Posibilitățile de corectare a deviațiilor coloanei se complică prin faptul ca majoritatea lor
sunt descoperite tardiv, după instalarea unor dezechilibre ireversibile. Prin depistare
precoce şi prin elucidarea etiologiei deviațiilor in stadiul iniţial se poate preveni apariția
unor deformații şi deficiențe grave ale coloanei vertebrale.
Pentru stabilirea diagnosticului este necesar un examen medical complex bazat pe
examenul clinic şi radiologic, de la caz la caz, cu investigații funcționale cardio-respiratorii,
examen de laborator.

2.3.1 Exemenul clinic

Anamneza trebuie să fie orientată sper direcții din care pot rezulta legături cu
deficienţa coloanei vertebrale. Se stabilesc antecedentele heredo-colaterale şi personale
pentru a preciza eventualele implicații de ereditate şi pentru a putea face anumite relații
intre boli sau traumatisme suferite şi starea prezentă.
Somatoscopia incepe de la primul contact cu subiectul şi continuă pe tot parcursul
examenului clinic. In afara observațiilor cu caracter general, asupra ţinutei şi
comportamentului celui examinat, la examenul somatoscopic propriu-zis sunt inregistrate
aspectele morfo-poziţionale ale corpului privit din faţă, profil şi spate in poziţia stând, cu
trunchiul, membrele superioare şi inferioare descoperite.
La examinarea din faţă se fac observații in legătură cu:
 proporționalitatea lungimii segmentelor-trunchiul raportat la membrele superioare şi
inferioare;
 devieri ale corpului in plan frontal faţaăde linia mediană;
 devieri ale cap-gâtului sper stânga sau dreapta;
 deformații toracice-infundări simetrice sau asimetrice;
 deformații ale abdomenului-abdomen destines uniform sau regional, bombat supra
sau subombilic, diferite hernieri ale peretelui abdominal;
 deviații ale bazinului;
 poziţii vicioase sau deformații ale membrelor inferioare-genunchi recurbați, genuchi
var sau valg, gambe var, picioare valgi, picioare adduse sau abduse;
 poziţii vicioase sau deviații poziţionale ale membrelor superioare-coate in flexie,
coate in hiperextensie, coate valgi;
 deviatii ale umerilor-umeri aduși, simetrici sau asimetrici.
La examneul din profil se inregistrează devierile in plan sagital faţă de linia imaginară
gravitaţională (tragus-planul de sprijin al picioarelor):
 trunchi proiectat inainte sau inapoi;
 diferite curbări ale spatelui-spate cifotic, spate rotund, spate cifo-lordotic, spate
lordotic, spate cu cifoză joasă, spate cu inversare de curburi.

17
 Tot la examenul din profil se fac observații care infirmă sau confirmă pe cele
inregistrate la examenul din faţă:
 cap-gât inclinat inainte;
 torace plat, torace globules, torace infundat la bază;
 abdomen proeminent sau supt;
 bazin inclinat inainte sau inapoi;
 relief fesis șters sau pronunțat;
 genunchi recurbați sau in flexie;
 member superioare cu coate in flexie;
 umeri aduși.
Pentru depistarea asimetriilor este bine să fie examinate ambele profiluri ale corpului.
La examenul din spate se constată asimetriile faţă de linia mediană, se confirmă sau
se infirmă asimetriile şi celelete deformații observate la examenul din faţă:
 cap-gât inclinat sper stânga sau spre dreapta;
 umeri asimetrici, stângul sau dreptul coborât;
 omoplați depărtați, desprinși, basculați in afară sau in sus, simetric sau asimetric;
 trunchi translatat sper stânga sau dreapta;
 spații brahio-toracice, simetrice sau asimetrice;
 şolduri simetrice sau asimetrice, stângul sau dreptul coborât;
 asimetrii ale reliefului muscular paravertebral;
 genunchi valg, simetric sau asimetric;
 picior plat.
Intre datele obținute la examinarea corpului din faţă, profil şi spate există, de obicei, o
concordanță. Astfel, in cazul unei devieri a liniei mediane toracice anterioare (furculi ța
sternală, linia sternală, apendicele xifoid, linia albă) va fi observată o curbare a liniei
mediane din planul toracic posterior, șantul apofizelor spinoase fiind deviat in acceai
direcție cu curbarea planului anterior toracic.
Examinarea suferă inevitabil de artificializare prin faptul că subiectul este examinat in
poziţia drepți, așezat eventual inainte sau in spatele unor cadre antropometrice. Subiectul,
mai ales cu ocazia controlului iniţial, isi modifică poziţia sa obișnuită, habituală, modificând
astfel reprezentarea poziţiei naturale a corpului său.
Trebuie ţinut cont insă de faptul ca poziţia stând din gimnastică, utilizată ca poziţie de
control in examenul clinic, nu este o poziţie naturală. In mod obișnuit, in ortostatism,
sprijinul picioarelor este depărtat, de cele mai multe ori asimetric faţă de planul frontal. De
asemenea, greutatea corpului este repartizată asimetric pentru cele doua picioare, datorită
translației laterale a bazinului şi şoldurilor, cu sau fară indoirea unui genunchi. Din acest
motiv consideram necesar ca in cadrul examenului clinic, subiectul să fie examinat şi in
timpul unor poziţii şi mişcări habituale. Inainte de acest lucru este necesar, insă, să
continuăm examinarea subiectului in diverse alte poziţii, pentru a se putea pune in
evidenţă şi acele deviații şi eventuale deformații toracale ce nu sunt observate in poziţia
stând. De exemplu, pentru punerea in evidenţă a devierilor coloanei vertebrale in plan
sagital, poziţia şezând cu triplă flexie a membrelor inferioare la 90º poate furniza elemente
care să confirme sau să infirme observațiile făcute in ortostatism.
După investigațiile somatoscopice se incearcă ‘’corectarea’’ deviației coloanei
vertebrale prin redresarea voluntară a acesteia. Pe aceasta corectare se intervine,
indicând subiectului modalitatea cea mai simplă, şi cu minim efort, de a realiza o poziţie
globală şi segmentară cât mai apropiată de cea normală, in funcţie de calitățile fizice de
care dispune subiectul. In timpul stabilirii cauzelor care determină dificultatea redresării

18
coloanei vertebrale sau a menținerii acestei poziţii redresate, incercarea de corectare se
repetă de mai multe ori.
In completarea examenului somatoscopic, prin palpare se pot constata devieri in plan
frontal sau sagital ale traseului apofizelor spinoase sau anumite deformații ale acestora.
Tot prin palpare se pot deosebi deformațiile costale ale spatelui, gibozitățile costale, de
eventuale inegalități date de hipotrofii şi hipertrofii musculare uneori asimetrice. Se pot
constata, de asemenea, contracţuri simetrice sau asimetrice şi inegalități ale volumului
muşchilor paravertebrali.
Foarte utilă este inregistrarea fotografică a corpului, global sau in detaliu, in condiţii de
relaxare şi redresare voluntară. Fotografiile pot servi ca reper obiectiv atunci când sunt
comparate cu inregistrările făcute la examene periodice.
Antropometria .Examenul somatoscopic este limitat la investigații pur subiective.
Din această cauză valoarea datelor obţinute la acest examen este strict legată de
experiența şi priceperea examinatorului.
Pentru obţinerea unor date ceva mai precise in cadrul examneului clinic, se recurge
la măsuratorile antropometrice. Observațiile de la examenul somatoscopic referitoare la
asimetriile morfologice, disproporțiile somatice şi tulburările funcționale se concretizează
prin diferite măsuratori. Se efectuează o serie de măsuratori șablon (inălțime, greutate,
perimetru toracic, perimetru abdominal) care fixează anumiți parametri somatici existenți
la un moment dat. Intre acești parametri s-au stabilit, in funcţie de vârsta şi de sex,
anumite rapoarte şi s-au fixat limitele intre care variațiile acestora se incadrează in normal.
Presupunând că la examneul somatoscopic s-au descoperit vicii poziţionale şi
funcționale ale coloanei vertebrale, măsuratorile vor fi in așa fel orientate incât să
contribuie la precizarea acestor deficiențe.

2.3.2 Examenul cinetic

Permite realizarea diagnosticului difernțial intre deviații şi deformații prin

aprecierea:
adaptării coloanei vertebrale la poziţiile așezat şi decubit;
mobilizării coloanei vertebrale in plan sagital;
Adaptarea coloanei vertebrale in poziţiile așezat şi decubit
Pentru aprecierea adaptării coloanei vertebrale in poziţia așezat subiectul se
așează pe un scaun care să-i permită realizarea unei flexii de 90º a coapselor pe bazin.
In cazul lordozelor, prin această probă se face diagnosticul difernețial dintre lordoza
funcțională și cea patologică: in lordoza funcțională incurbarea se reduce sau dispare, in
timp ce in lordoza patologică persistă.
In cifoza dorsală, tipică, indiferent de forma structurală sau funcțională, incurbarea
se accentuează cu atât mai mult cu cât scaunul pe care este așezat subiectul este mai jos
și nu permite realizarea unghiului de 90º intre coapse şi bazin.
Uneori, in poziţia așezat incurbarea cifotică este lungă, cuprinde şi coloana lombară
realizând o cifoză atipică, totală. In ortostatism insă, cifoza lombară dispare, coloana
reluându-și aspectul ei cifotic tipic.
O cifoză atipică de tip lombar se accentuează sau se evidențiază in poziţia așezat,
indiferent de forma ei.
Mobilizarea coloanei vertebrale in plan sagital
Mobilizarea coloanei vertebrale in plan sagital se efectuează din poziția stând şi
constă din efectuarea unor mişcări test, de flexie-extensie.

19
 Aprecierile se fac in ansamblu şi pe segmente.
Flexia de ansamblu se consideră insuficientă când degetele mâinilor nu le ating pe
cele ale picioarelor, situație in care se măsoară distanța degete-sol şi supranormală,
semn de hiperlaxitate, când pacientul plasează palmele pe sol fără dificultate.
In cifoze, proba funcțională constă in executarea mişcării de extensie a trunchiului.
Pe baza ei se realizează diagnosticul diferențial intre cifoza funcțională, nestructurală,
situație in care curbura corectează sau hipercorectează (se inversează) şi o cifoză
patologică, structurală in care curbarea rămâne fixă sau se corectează nesemnificativ.
In lordoze răspunsul va fi același ca şi in cazul cifozelor nestructurate şi structurate,
numai ca probă funcțională va consta din executarea mişcării de flexie a trunchiului.

2.3.3 Examenul radiologic

Are un dublu scop. In primul rând, prin punerea in evidenţă a unor modificări
structurale el inlesnește stabilirea etiologiei deficiențelor coloanei vertebrale, dând astfel
posibilitatea precizării diagnosticului. In al doilea rând reprezintă unul din puținele criterii
obiective de urmărire şi control ale evoluției unei deviații de coloană.
Semnele care pot fi puse in evidenţă prin examen radiologic sunt deformații din
categoria malformații congenitale: spina bifidă, vertebre supranumerare, sacralizări,
lombalizări, deformații in urma rahitismului, deformații ale corpilor vertebrali, prin turtiri
unilaterale, modificări artrozice ale articulaţiilor intervertebrale, modificări ale discurilor
intervertebrale prin turtiri.
Tot cu ajutorul radiografiei se pot constata modificări ale structurii corpilor vertebrali,
privind densitatea (depistând eventualele osteoporoze) şi organizarea traseelor pe
anumite linii de forță in deviațiile foarte accentuate ale coloanei vertebrale.
Radiografia furnizează date necesare pentru stabilirea zonei afectate primar, in
cadrul unei devieri a coloanei vertebrale, de aceea ea este obligatorie. Desemnarea
curburii primare in urma examenului clinic, fără confimare radiologică, poate da naștere la
erori. Unii autori minimalizează valoarea radiografiei pentru scopul menționt, considerând
ca primară intotdeauna acea curbură care produce rotarea vertebrală cea mai accentuată,
in poziţie de flexie a trunchiului. Forma şi masivitatea corpilor vertebrali, ca şi modul de
articulare a lor, nu sunt uniforme pe tot traseul coloanei vertebrale. Vertebrele unei zone
cu curbură primară se pot angaja intr-o rotare mai redusă decât rotarea desfășurată de
vertebrele curburii de compensaţie, când aceasta din urma este localizată intr-un segment
vertebral mobil. Unei sacralizări lombare asimetrice cu turtire a vertebrei L5 ii corespunde
o rotație vertebrală lombară redusă şi una masivă a zonei curburii de compensaţie, situate
dorsal..
Diferițe tehnici de radiografiere a coloanei vertebrale au evoluat odata cu
perfecționarea aparatelor roentgen.
Foarte utile sunt datele ce se obţin prin radiografii efectuate in ortostatism fără
autocontrol, in relexare, comparative cu cele din ortostatism cu autocontrol, adică cu
redresare active. Ele reprezintă imaginea reală a posibilităților organice ale staticii pasive
şi ale capacităţii de redresare active in condiţiile inevitabile ale gravitației..
Examenul radiologic pune in evidenţă date referitor la morfologia poziţională a
curburilor, vizibile şi la examneul clinic. Foarte importante insă sunt datele privind
modificările de formă şi structură, singurele in măsură să explice etiologia şi evoluţia
devierilor coloanei vertebrale. Numai după examenul radiologic, anumite deviații pot fi
incadrate in categoria deviațiilor nestructurale sau a celor structurale.

20
 Cunoașterea etiologiei şi a stării morfo-structurale şi funcționale a coloanei
vertebrale afectate este esențială in abordarea corectă a tratamentului. Nu in toate
deviațiile coloanei vertebrale dublate de o reducere a mobilității acestora este automat
indicată mobilizarea articulară. Anumite afecțiuni inflamatorii ale coloanei vertebrale sau
deviații evolutive, necesită imobilizarea realizată prin mijloace ortopedice, iar exerciţiile
fizice aplicate in aceste sitații urmăresc stabilitatea coloanei vertebrale și nu mărimea
mobilității acesteia.
Complicații:
 insuficiența respiratorie-constatată in toate deviațiile coloanei vertebrale, chiar dacă
nu sunt insoțite de deformații toracice.
 incurbarea exagerată a coloanei vertebrale se răsfrânge asupra mecanismului
convergenței coastelor şi in consecință scade amplitudinea lor in mișcare. Ca
urmare, bronșitele şi tuberculoza pulmonară găsesc un teren favorabil.
 cardiopatie ischemică-secundară compresiei, deviației cordului şi suprasolicitării
miocardului;
 complicații dureroase-secundare comprimării rădăcinilor nervoase (nevrite
radiculare) sau contracturii musculare;
 complexe psihice de inferioritate sau chiar tulburări psihice severe, generate prin
conștientizarea atitudinii deficiente.

2.4 Tratamentul complex al deformațiilor coloanei vertebrale in plan sagital

2.4.1 Tratamantul cifozei

Tratament pentru cifoza lungă (totală)-prin gimnastică urmărește tonificarea in

condiţii de scurtare a grupelor musculare ale spatelui, tonificarea in condiţii de lungire a
grupelor musculare anterioare ale toracelui şi abdomenului, corectarea atitudinii de flexie a
toracelui, a umerilor aduși şi formarea reflexului de atitudine corectă a corpului in atitudinile
statice şi dinamice.

21
 Pentru corectarea cifozei totale sunt exerciţiile:

1.Exerciţii statice sub formă de poziţii corective, hipercorective, iniţiale şi menţinute,

care angreneaza in lucru static toate grupele musculare ale trunchiului. In cadrul poziţiilor
folosite pentru corectarea cifozei totale un rol important il au poziţiile braţelor şi picioarelor,
deoarece acestea amplifică redresarea coloanei vertebrale la extremități. Se utilizează
poziţii derivate din stând, pe genunchi, culcat şi atârnat.

2.Exerciţii dinamice care constau din mişcări corective ale trunchiului, bazinului şi
membrelor, efectuate in sensul redresării, sub formă activă liberă sau cu rezistentă, astfel:
exerciţii pentru trunchi sub forma mişcărilor de extensie totală, indoiri laterale, răsuciri spre
stânga și spre dreapta , rotări efectuate inapoi şi mişcări de intindere a coloanei vertebrale;
exerciţii pentru cap şi gât sub forma mişcărilor de extensie, răsuciri spre dreapta și spre
stânga şi rotări numai inapoi;
exerciţii specifice de respirație sau legate de mişcările corective ale trunchiului şi
membrelor din poziţii iniţiale favorabile inspiraţiei şi expiraţiei;
exerciţii cu obiecte portative care măresc rezistența periferică in timpul executării
mişcărilor corective, amplificând in acest fel efectul morpologic al exerciţiilor corective. Ca
obiecte se folosesc: mingea medicinală, bastonul, halterele, banda elastică;
exerciţii la aparate de gimnastică. Se intrebuințează in scopul localizării mişcărilor la
segmentele deficiente. Dintre aparatele care se folosesc : scară fixă, prajina, frânghia,
inele, trapezul, bârna;
Exerciţii corective din poziţia stând şi derivatele acesteia:
mers pe vârfuri cu paşi mici şi mijlocii, cu mâinile pe umeri, la ceafă sau pe creştet, ori cu
braţele intinse lateral, oblic-sus sau sus;
mers pe vârfuri, cu o minge medicinală pe creştet, sprijinită din lateral cu ambele mâini:
extensia picioarelor la fiecare pas şi arcuire;
mers pe partea ingustă a băncii de gimnastică cu un săculeț de nisip pe frunte sau cu o
minge medicinală pe creştet, susţinută cu mâinile din lateral;

Stând:
depărtat cu mâinile la ceafă: ducerea coatelor inapoi cu arcuire simultan cu extensia
trunchiului şi a unui picior cu arcuire;
cumpăna pe un picior, braţele intinse lateral şi capul in extensie;
cu faţa la scara fixă, apucat cu braţele intinse la nivelul umerilor: indoirea braţelor cu
ducerea trunchiului inainte şi in sus in val, atingând scara fixă cu toracele şi si inspiraţie,
revenire cu expiraţie;
cu spatele la scara fixă, cu o șa la spate așezată la nivelul curburii maxime: extensia
capului, gâtului şi umerilor;
Exerciţii corective din poziţia pe genunchi şi derivatele acesteia:
Pe genunchi:
depărtat, apucat cu mâinile de glezne: extensia amplă a capului şi trunchiului cu inspiraţie;
revenire cu expiraţie;
cu faţa la scara fixă, mâinile sprijinite pe o șipcă la niveul umerilor: extensia alternative a
picioarelor, simultan cu extensia capului şi gâtului, cu arcuire; alunecarea mâinilor lateral
pe scara fixă, simultan cu extensia alternativă a picioarelor.
Exerciţii corective din poziţia culcat şi derivatele acesteia:

Culcat inainte:
cu braţele intinse sus: rularea corpului pe abdomen, inainte şi inapoi, liber sau cu ajutor;

22
apucat de șipca de jos a scării fixe: mutarea braţelor alternativ până la șipca 7-8 şi
revenire;
târâre inainte cu braţ şi picior opus;
cu mâinile incleștate la spate: târâre inainte numai cu ajutorul picioarelor şi al umerilor;

Culcat pe spate:
ridicare in pod in sprijin pe călcâie şi pe mâini;
culcat transversal pe o banca de gimnastică, deplasare spre dreapta sau spre stanga cu
ajutorul braţelor şi al picioarelor;
Exerciţii corective din poziţia atârnat şi derivatele acesteia:

Atârnat la bară, inele, trapez..:

extensia alternativă a picioarelor intinse simultan cu o ușoară tracțiune in braţe şi cu
extensia amplă a capului şi gâtului;
cu o minge medicinală ţinută intre glezne: extensia amplă a trunchiului şi picioarelor,
pastrând mingea intre glezne sau aruncând-o inapoi;

Atrânat la scară fixă:

cu faţa la scară fixă: extensia alternativă şi simultană a picioarelor intinse sau indoite din
genunchi, cu călcâiele la șezută;
cu faţa la scara fixă: urcare şi coborâre in braţe cu picioarele indoite din genunchi,
călcâiele cât mai aproape de șezută ;
cu spatele la scara fixă, cu o șa la nivelul curburii maxime: balnsarea corpului spre stânga
și spre dreapta;

Atârnat pe un plan obilc:

cu faţa in jos, extensia amplă a trunchiului cu picioarele intinse;
cu faţa in jos: urcare şi coborare cu ajutorul braţelor.
Tratamenul pentru cifoza dorsală-exerciţiile folosite pentru corectarea cifozei
dorsale urmăresc să realizeze tonificarea in condiţii de scurtare a grupelor musculare ale
spatelui din regiunea dorsală, tonificarea in condiţii de lungire a grupelor musculare
anterioare ale toracelui, prevenirea creării unei curburi compensatorii lordotice. De
asemenea se urmărește formarea unui reflex stabil de atitudine corectă a corpului atât in
acțiunile statice, cât şi in cele dinamice, precum şi corectarea atitudinilor deficiente ale
umerilor, omoplaților şi ale torcacelui, care insoțesc, de obicei, cifoza dorsală.
Fiind o deviație a coloanei vertebrale frecvent intâlnită, cifoza dorsală a determinat
preocupări deosebite pentru găsirea mijloacelor de corectare cu eficacitate crescută.

Exerciţii corective:
1. Exerciţii statice sub formă de poziţii corective şi hipercorective, realizate cu
participarea trunchiului, braţelor şi picioarelor, in deplină concordanță cu cerințele
mecanismului de corectare a acestei deficiențe. Se folosesc poziţii derivate din stând, pe
genunchi, şezând, culcat şi atârnat, astfel concepute incât să previna in pemanență
crearea unei curburi compensatorii in regiunea lombară a coloanei vertebrale. (lordoza)
2. Exerciţii dinamice sub formă de mişcări corective, efectuate in sensul redresării
coloanei vertebrale şi al altor segmente deficiente care insoțesc cifoza. Cele mai
importante:
exerciţii efectuate cu braţele, cu mâinile la umeri, la ceafă sau pe creştet, duceri inapoi
peste nivelul umerilor (lateral, oblic, sus, rotări). Exerciţiile efectuate cu braţele urmăresc

23
să amplifice mobilitatea segmentului dorsal al coloanei vertebrale și să corecteze
deficiențele umerilor care insoțesc cifoza;
exerciţiile efectuate cu membrele inferioare se folosesc pentru tonificarea musculaturii
abdominale, opunându-se in acest fel tendinței de lordozare a coloanei vertebrale in
regiune lombară. Din acest motiv mişcările membrelor inferioare vor fi efectuate inainte,
sub formă de intinderi şi indoiri, depărtări şi apropieri, forfecări;
exerciţii cu obiecte portative: bastoane, mingi medicinale, măciuci;
exerciţii la aparate de gimnastică: banca, bancheta, lada, scara, inelul, bara, paralele;
Exerciţii corective din poziţia stând şi derivatele acesteia:
mers pe toată talpa sau pe călcâie cu paşi mici, cu trunchiul drept şi mâinile la ceafă, cu
arcuirea coatelor inapoi la fiecare pas;
mers pe vârfuri cu ducerea alternativă a genunchilor indoiţi la piept, simultan cu ducerea
braţelor lateral sau oblic-sus cu arcuire;

Stând:
cu o minge medicinlă pe cap sprijinită cu mâinile, intinderea braţelor (privirea urmărește
mingea), simultan cu ducerea unui genunchi indoit la piept şi inspiraţie; revenire in poziţia
inințială cu expiraţie;
cu un picior intins inainte pe un suport, braţele intinse sus: rotarea trunchiului de la stânga
la dreapta;
depărtat cu trunchiul inclinat inainte cu sprijin la scara fixă: extensia capului şi gâtului cu
arcuire, simultan cu ducerea alternativă a genunchilor indoiţi la piept;

Exerciţii corective din poziţia pe genunchi şi derivatele acesteia:

Pe genunchi:
cu picioarele fixate: inclinarea trunchiului inainte cu ducerea braţelor oblic-sus sau lateral
prin inainte cu capul şi gâtul in extensie;
depărtat cu picioarele sprijinite, inclinarea trunchiului inainte, simultan cu extensia capului
şi gâtului, cu intinderea braţelor sus şi indoirea lor.

Pe genunchi, pe călcâie şezând:

cu mâinile la ceafă: ducerea coatelor inapoi cu arcuire, liber sau cu rezistență maunală
(profesorul opune rezstență inapoi coatelor); extensia trunchiului cu rezistență manuală;
cu spatele la scara fixă, apucat cu braţele obic: extensia amplă a trunchiului, capului şi
gâtului cu inspiraţie; revenire cu expirație;

Pe genucnhi cu sprijin pe palme:

ducerea alternative a braţelor inainte şi in sus in extensie cu arcuire; cu trunchiul sub
orizonatală: ducerea braţelor lateral, alunecând pe sol, cu extensia amplă a capului şi
gâtului;
deplasarea inapoi cu intinderea câte unui picior in prelungirea trunchiului, cu impulsul
piciorului opus;
trunchiul sub orizontală, braţele intinse oblic inainte: târâre inainte impingând o minge
medicinală cu capul;

Exerciţii corective in poziţia şezând şi derivatele acesteia:

Culcat inainte:
cu mâinile la ceafă: extensia trunchiului din coloana dorsală cu arcuire (se poate așeza o
perna sub abdomen);

24
cu trunchiul in extensie din coloana dorsală, braţele intinse inainte: rotarea braţelor in cerc
mic;
târâre inainte cu braţ şi picior opus;

Culcat pe spate:
cu oșa sau o minge medicinală de mărime mică sub regiuna dorsală, genunchii indoiţi cu
tălpile pe sol: ducerea braţelor peste cap cu inspiraţie, menţinând poziţia finală, revenire
cu extensie;
cu o minge medicinală ţinută pe sol deasupra capului, cu braţele indoite sau intinse:
ridicarea trunchiului la verticală păstrând spatele drept;
Exerciţii corective din poziţia atârnat şi derviatele acesteia:

Atârnat:
cu spatele la scara fixă, ridicarea genunchilor indoiţi la piept şi ducerea picoarelor la 90º
alternative sau simultan. Se menține poziţia finală la toate aceste mişcări. Exerciţiul se
poate ingreuna punând o șa la nivelul regiunii dorsale;
la bară sau la inele, cu vârful picioarelor atingând solul(pentru realizarea acestei poziţii se
reglează inălțimea barei sau a inelelor): rulări pe talpă, călcâie, talpă, vârf, incercând
atingerea solului cu călcâiele; capul şi gâtul se mentin in extensie;

Atârnat pe un plan oblic:

cu faţa in jos: extensia amplă a capului şi gâtului;
cu faţa in sus, cu o șa in regiunea dorsală: indoirea alternativă a genunchilor la piept;
Tratamentul pentru cifoze traumatice-este complex ortopedic sau chirurgical,
consolidateprin mijloace kinetice, care au ca scop tonifierea musculaturii paravertebrale.
Tratamenul pentru cifoze tumorale-este de competența medicilor specialişti;
programul de recuperare trebuie dozat cu prudență datorită riscului fracturării cu
interesare medulară.
Tratamentul de reeducare a cifozelor carenţiale prin mijloace kinetice se efectuează
concomitent cu cel patogen, care se adresează cauzelor generatoare ale rahitismului.
Tratamentul pentru cifoze din maladia Scheuermann- diferă in funcţie de stadiul
bolii:
este medical kinetic cu supraveghere permanentă in stadiul iniţial, când sunt
asimptomatice şi se descoperă intâmplător, prin examen radiologic de rutină;
este complex, ortopedico-kinetic in stadiile avansate şi se aplică sub această formă până
la inchiderea completă a osificării
P. Stagnara a stabilit tratament complex ambulatoru constând in gips anticifoză şi
reeducare prin mijloace kinetice. Corsetul gipsat trebuie să scadă solicitările presionale la
nivelul platourilor vertebrale. El se aplică in doi timpi: iniţial se confecţionează in cifoză
lombară şi apoi in extensie dorsală. Gipsurile se schimbă succesiv până la obţinerea unei
corecții satisfăcătoare.
Tratamentul continuă cu exerciţii de asuplizare a coloanei şi exerciţii de posturare.
Tratament pentru cifoze paralitice-tratamentul este complex, ortopedico-chirurgical,
dublat de reeducare prin mijloace kinetice. Rezultatele sunt indoielnice, chiar dacă se
aplică in stadiile precoce.
Tratamenutul pentru cifoze neuropsihice-tratamentul vizează in primul rând
inlăturarea cauzelor declanșatoare şi este dublat de reeducare medicala.

2.4.2 Tratamentul lordozei

25
 Exerciţiile folosite pentru corectarea lordozei trebuie să urmărească tonificarea in
condiţii de scurtare a grupelor musculare anterioare ale abdomenului, tonificarea in condiţii
de lungire a grupelor musculare ale spatelui din regiunea sacro-lombară, corectarea
atitudiniii bazinului, prevenirea instalării unei curburi cifotice compensatorii a coloanei
vertebrale in regiunea dorsală şi formarea unui reflex corect şi stabil de atitudinea corectă
a corpului atât in acțiunile statice, cât şi in cele dinamice.
Lordoza este o deficienţă frecvent intâlnită la ambele sexe, predominând la fețe şi
la persoanele inalte. Pentru corectarea ei dispunem de următoarele mijloace:
1.Exerciţii statice sub formă de poziţii corecte, corective şi hipercorective, care pot fi
iniţiale sau menţinute; acestea din urmă declanșează un efort isomeric cu efecte pozitive
morfoplastice şi morfogenetice. Poziţiile trebuie să favorizeze efectuarea exerciţiilor
dinamice corective şi in același timp să prevină instalarea unor curburi compensatorii in
celelalte segmente ale coloanei vertebrale. Se folosesc poziţii derivate din stând, pe
genunchi, şezând culcat şi atârnat.
2.Exerciţii dinamice care constau in mişcări ale trunchiului şi segmentelor in sensul
redresării corective, după cum urmează:
exerciţii pentru trunchi sub forma mişcărilor de flexie (inclinare, aplecare, indoire), indoiri
laterale şi răsuciri spre stânga și spre dreapta, efectuate din poziţia de inclinare, aplecare
sau indoirea trunchiului, rotări efectuate numai in faţă şi intinderi ale coloanei vertebrale;
exerciţii pentru abdomen sub formă de contracţii izomerice realizate prin intermediul
mişcărilor membrelor inferioare, şi contracţii izotonice, realizate prin intermediu mişcărilor
de trunchi;
exerciţii pentru braţe cu ajutorul cărora urmărim să ne opunem tendinței de formare a unei
curburi cifotice a coloanei vertebrale in segmental ei dorsal;
exerciţii aplicative sub formă de mers, echilibru şi târâre corectivă;
exerciţii de redresare, pasive şi active, care urmăresc formarea reflexului de atitudine
corectă a segmentelor şi a corpului. Acestea se execută cu autocontrol.
Exerciţii corective din poziţia stând şi derivatele acesteia:
mers cu trunchiul inclinat inainte, cu mâinile pe umeri, la ceafă și pe creştet;
mers pe călcâie cu o minge medicinală ţinută inainte sus;
mers cu un baston, apucat de capete, ţinut inainte la nivelul coapselor: trecerea alternativă
a picioarelor printer braţe;
mers cu trunchiul indoit inainte, apucat de glezne;
Stând depărtat:
cu trunchiul inclinat inainte, răsucirea trunchiului alternativă spre stânga și spre dreapta, cu
ducerea braţelor intinse lateral;
aplecarea trunchiului inainte cu arcuire, simultan cu ducerea braţelor sus la ceafă sau
lateral;
Stând cu un picior sprijinit inainte:
inclinarea trunchiului inainte cu intinderea şi indoirea braţelor in prelungirea trunchiului;
cu trunchiul inclinat inante: indoiri laterale, alternative spre stanga și spre dreapta, cu
ducerea braţelor oblic-sus;
Cu spatele la scară fixă:
apucat la nivelul bazinului: inclinarea, aplecarea sau indoirea trunchiului inainte cu arcuire;
Exerciţii corective din poziţia pe genunchi şi derivatele acesteia:
Pe genunchi depărtat:
cu braţele intinse lateral: indoirea trunchiului inainte, simultan cu ducerea unui picior indoit
inainte in trepte, in sprijin pe toată talpa;
Pe genunchi pe călcâie şezând:
cu braţele intinse lateral, indoirea sau răsucirea trunchiului, alternative spre stânga și spre
dreapta cu arcuire;

26
cu braţele intinse sus, mâinile incleștate: semirotarea trunchiului in faţa de la stânga la
dreapta şi invers;
Pe genunchi cu sprijin:
cu sprijin pe palme, trunchiul deasupra orizontalei (spate de pisică) :apropierea simultană
a mâinilor de genunchi prin păşirea cu mâinile inainte şi cu genunchii inainte, menţinând
poziţia finală;
cu sprijin pe palme pe un plan inclinat: urcare şi coborâre cu braţ şi picior opuse au de
acceași parte, păstrând trunchiul deasupra orizontalei;
Exerciţii corective din poziţia şezând şi derivatele acesteia:
Şezând călare pe o bancă sau bachetă:
indoirea trunchiului inainte, simultan cu ducerea picioarelor inainte, atingând vârfurile cu
mâinile şi arcuire;
indoirea trunchiului inainte, simultan cu ducerea genunchilor indoiţi la piept şi arcuire;
Şezând depărtat:
cu sprijinul mâinilor pe sol la nivelul şoldurilor, ducerea genunchilor indoiţi la piept
alternativ sau simutan cu arcuire şi expiraţie: revenire cu inspiraţie;
cu sprijinul mâinilor inapoi: ducerea braţelor inainte simultan cu ridicarea picioarelor la 45º,
menținere;
Şezând:
şezând cu un baston ţinut inainte apucat de capete: trecerea alternativă a
picioarelor prinrer baston și brațe şi revenire;
şezând cu picioarele intinse şi apropiate cu un baston la spate, susţinut cu braţele indoite
la nivelul coatelor: indoirea amplă a trunchiului inainte simultan cu departarea picioarelor;
Exerciţii corective din poziţia culcat şi derivatele acesteia:
Culcat pe spate:
cu mâinile pe şolduri: ridicarea trunchiului la verticală şi răsucire alternativă spre stânga și
spre dreapta: revenire in poziţia iniţială;
cu braţele intinse sus: ridicarea şi indoirea amplă a trunchiului inainte, simultan cu
depărtarea picioarelor şi ducerea mâinilor la vârfuri cu arcuire;
cu picioarele intinse la 90º: coborârea picioarelor alternative spre stânga și spre dreapta cu
genunchii indoiți; revenire in poziţia iniţială;
cu braţele intinse sus, ţinând o minge medicinală: ridicarea trunchiului la verticală cu
braţele instinse, revenire lentă la poziţia iniţială;
Culcat inainte cu sprijin:
cu bazinul deasupra orizontalei: apropierea simultană a mâinilor şi picioarelor prin păşire
succesivă;
cu bazinul deasupra orizontalei, un picior indoit, in sprijin: schimbarea picioarelor inainte şi
inapoi prin săritură;
Culcat pe spate cu sprijin:
cu bazinul sub orizontală, cu sprijin pe braţe: ducereă alternativă a genunchilor indoiţi la
piept; ducerea alternativă a picioarelor la 45-90 grade cu arcuire;
cu picioarele intinse in afara suprafeței de sprijin: rotarea picioarelor numai in faţă;
Exerciţii corective din poziţia atârnat şi derivatele acesteia:
Atârnat:
cu spatele la scara fixă, cu picioarele ridicate la 90grade: departarea şi apropierea
(forfecarea) picioarelor la orizontală;
cu spatele la scara fixă, având intre genunchii indoiţi la piept o minge medicinală:
deplasarea corpului spre stânga sau spre dreapta, mutând mâinile succesiv din aproape in
aproape;
Atârnat pe un plan oblic:
atârnat cu faţa in jos, cu o pernă sub abdomen, depărtarea picioarelor şi incrucișarea lor;

27
atârnat cu faţa in sus, cu o minge medicinală intre glezne: rotarea picioarelor numai in faţă,
de la stânga spre dreapta şi invers.

Tratament pentru lordoze patologice-tratamentul este complex,ortopedico-

chirurgical şi kinetic.
Tratament pentru lordoze traumatice -ratamentul este ortopedic şi constă in
purtarea unui corset de tip lombostat, inalt până la unghiurile inferiaore ale scapulelor.
Prezența fenomenenlor neurologice impune recurgerea la tratament chirurgical.

2.4.3 Tratamentul cifo-lordozei

Exerciţiile folosite pentru corectăaea cifo-lordozei urmăresc tonifierea in condiţii de

scurtare a grupelor musculare din regiunea dorsală a spatelui, tonifierea in condiţii de
lungire a grupelor musculare din regiunea sacro-lombară a spatelui, tonifierea in condiţii
de scurate a musculaturii abdominale, corectarea atitudinii deficiente a toracelui şi
bazinului, precum şi formarea reflexului de atitudine corectă a coloanei vertebrale şi a
corpului in intregime.
Cifo-lordoza este o deficienţă frecventă, ce se instalează treptat din necesitățile
mecanice de echilibrare a coloanei vertebrale şi a trunchiului.
Pentru corectarea acestei deficiențe se folosește ca procedeu metodic principal
fixarea uneia dintre curburi in poziţia corectă sau hipercorectă şi mobilizarea dinamică a
celeilalte in sensul redresării. Acest procedeu metodic se folosește atunci când nu se pot
mobiliza dinamic simultan ambele curburi şi pentru a indepărta orice pericol de accentuare
a celeilalte curburi.
Ca mijloace se folosesc:
1. Exerciţii statice sub formă de poziţii corecte sau hipercorecte pentru fixarea unei
curburi; sub formă de poziţii iniţiale sau menţinute care să ofere in acela și timp
posibilitatea de a mobiliza cealaltă curbură. In alegerea poziţiilor, spre deosebire de
celelalte deficiențe, un rol important revine braţelor şi picioarelor.
2. Exerciţii dinamice:
exerciţii pentru trunchi, sub forma mişcărilor de extensie dorsală, flexie lombară (inclinare,
aplecare), indoiri laterale şi răsuciri, spre stânga și spre dreapta, rotări inainte şi mişcări de
intindere a coloanei vertebrale in axul său lung;
exerciţii de braţe efectuate deasupra nivelului umerilor. Se utilizează, in special, mişcări
executate inapoi, şi anume: duceri laterale, oblic sus, sus cu arcuiri inapoi şi rotări prin
inainte, precum şi fixări ale mâinilor pe umeri, la ceafă si pe creştet. Exerciţiile pentru braţe
urmăresc să amplifice mişcările coloanei vertebrale la acest nivel al trunchiului;
exerciţii pentru bazin sub forma mişcărilor de proiecție inapoi (ridicare);
exerciţii specifice de respiratie sau legate de mişcările corective ale trunchiului şi
membrelor. In cazul cifo-lordozei, importanța exerciţiilor de respirație crește, intrucât ele
contribuie la corectarea deficienșelor toracelui, care insoșesc cifo-lordoza;
exerciţi cu obiecte portative şi la aparate fixe (de gimnastică), incadrate in structura
generală a conţinutului de exerciţii necesare corectării cifo-lordozei;
exerciţii de redresare; pasive şi active, efectuate liber sau la aparate, cu autocontrolul
deficientului sau prin intervenția directă a profesorului.
Exerciţii corective din poziţia stând şi derivatele acesteia:
mers cu mâinile la ceafă, cu ducerea alternativă a genunchilor indoii la piept, simultan cu
ducerea coatelor inapoi şi arcuire la fiecare pas;

28
mers cu un baston la spate, transversal pe umeri sau susţinându-l, cu braţele indoite, la
nivelul coatelor: ducerea amplă şi alternativă a genunchilor indoiţi la piept, cu arcuire la
fiecare pas;
mers pe toată talpa cu o minge pe cap, ţinută cu mâinile din lateral: ducerea alternativă a
genunchilor indoiţi la piept, cu arcuire la fiecare pas;
Stând depărtat:
inclinarea trunchiului inainte cu un baston la spate, susţinut, cu braţele indoite, la nivelul
coatelor, simultan cu extensia capului şi gâtului cu arcuire;
cu faţa la scara fixă, apucat cu mâinile de șipcă la nivelul umerilor: aplecarea trunchiului
inainte cu arcuire, simultan cu extensia capului şi a gâtului (se execută liber sau cu ajutorul
profesorului care execută presiuni pe coloana dorsală);
Stând cu un picior sprijinit inainte:
cu un picior sprijinit in treaptă, aplecarea trunchiului inainte, simultan cu intinderea braţelor
in prelungirea trunchiului şi inspiraţie; revenire cu expiraţie;
cu un picior sprijinit pe un suport inalt (40-50 cm), cu mâinile la ceafă: ridicare in stând pe
suport pe piciorul de sprjin, cu ducerea piciorului opus inainte cu genunchiul indoit la piept
şi inspiraţie; revenire cu expiraţie.
Exerciţii corective din poziţia pe genunchi şi derivatele acesteia:
Pe genunchi depărtat:
inclinarea trunchiului inante, simultan cu ducerea braţelor sus şi trecere in poziţia pe
călcâie şezând;
inclinarea trunchiului inainte, simultan cu ducerea braţelor lateral şi a unui picior intins
inainte in sprijin pe călcâie, cu arcuire;
cu faţa la scară fixă, la un pas distanță, apucat de sus la nivelul umerilor: inclinarea
trunchiului inainte, urmată de trecerea in poziţia pe călcâie şezând;
Pe genunchi pe călcâie şezând:
cu un baston la spate, braţele indoite la nivelul coatelor: rotarea trunchiului numai in faţă,
menţinându-l in permanenţă intins;
Pe genunchi cu sprijin:
pe palme: ducerea braţelor inainte alunecând pe şolduri, simultan cu extensia capului cu
arcuire şi trecere in poziţia pe călcâie şezând (profesorul efectuează presiuni pe regiunea
dorsală);
Exerciţii corective din poziţia şezând cu derivatele acesteia:
Şezând pe un taburet:
cu mâinile la ceafă: ducerea coatelor inapoi cu rezistaență maunală; intinderea şi indoirea
braţelor in prelungirea trunchiului şi rezistaența maunala; inclinarea trunchiului inante din
regiunea lombară, cu rezistența manuala care se aplică la baza toracelui.
Şezând depărtat:
cu mâinile sprijinite in dreptul sezutei: intinderea trunchiului in axul vertical, presând cu
mâinile in sol, simultan cu extensia capului şi umerilor cu arcuire;
cu o minge medicinală in mâini, braţele intinse sus, trunchiul inclinat inainte: intinderea şi
indoirea braţelor in prelungirea trunchiului; privirea urmărește braţele;
cu spatele la scara fixă, apucat de o șipcă cu braţele intinse, cu o șa in regiunea dorsală:
ridicarea alternativă a picioarelor la 45 grade şi revenire;
Exerciţii corective din poziţia culcat şi derivatele acesteia:
Culcat pe spate;
cu braţele intinse lateral, cu o minge medicinală sub regiunea dorsală: deplasarea corpului
inainte-inapoi, rulând mingea pe sol;
cu vârful picioarelor fixate la scara fixă, braţele pe lângă corp: ridicarea trunchiului la
verticală, păstrând spatele drept;

29
pe o bancă, cu genunchii indoiți: târâre cu ajutorul picioarelor, braţele in prelungirea
trunchiului;
Culcat inainte:
cu picioarele in afara suprafeței de sprijin, culcat pe o masă orizontală inaltă: coboraâea
picioarelor la verticală, liber sau cu ajutor, cu arcuire;
Exerciţii corective din poziţia atârnat şi derivatele acesteia:
Atârnat pe un plan oblic:
cu faţa in jos: depărtarea picioarelor şi coborârea lor in afara suprafeței de sprijin,
incrucișându-le sub planul oblic;
cu faţa in jos: ducerea alternativă a picioarelor lateral, simultan cu ușoară indoire laterală a
trunchiului şi desfacerea prizei mâinii de aceeaşi parte;
cu faţa in sus (pe un plan inclinat la 30-45 grade) cu o șa la spate: ridicarea picioarelor la
90 grade.
Atârnat:
atârnat intre două frânghii sau intre două prăjini: urcare şi coborare in braţe cu genunchii
indoiţi la piept;
cu spatele la scara fixă, cu o șa la nivelul regiunii dorsale a spatelui: ducerea alternativă şi
simultană a genunchilor indoiţi la piept sau a picioarelor la 90 grade, menținere.

2.4.4 Tratamentul spatelui plan

In timpul programului de exerciţii pentru corectarea spatelui plan urmărim să creăm

condiţii mecanice corespunzătoare apariției curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale,
să dezvoltăm mobilitatea articulară a intregului corp şi suplețea mişcărilor pentru a fi mai
coordonate şi potrivite scopului pentru care sunt efectuate. O atenție deosebită se acordă
dezvolătrii elasticității toracelui şi măririi capacităţii vitale a plămânilor.
Pentru corectarea spatelui plan se folosesc exerciţii corective cu caracter analitic şi sinetic,
exerciţii ce se efectuează de pe loc şi mai ales in deplasare, liber sau cu obiecte
sportative. Se folosesc, de asemenea, exerciţii sub formă de joc, care solicită in aceeaşi
măsură suplețea, indemânarea generală şi coordonarea mişcărilor, contribuind astfel la
indepărtarea rigidității, caracteristică acestei deficiențe. Cele mai importante mijloace:
1. Exerciţii statice sub formă de poziţii derivate din poziţiile de bază, pe genunchi şi
culcat.
2. Exerciţii dinamice:
exerciţii pentru trunchi sub forma mişcărilor de flexie din regiunea dorsală, extensie din
regiunea lombară, rotări, indoiri laterale spre dreapta și spre stânga;
exerciţii specifice de respirație sau legate de mişcările corective ale trunchiului şi
membrelor;
exerciţii cu brațele, sub forma mişcărilor de ducere inainte, lateral şi rotări prin inainte jos,
astfel incât să amplifice mișcarea de flexie dorsală a trunchiului;
exerciţii aplicative sub forma mişcărilor de târâre, rostogoliri, escaladări, mers, alergare,
sărituri. Sunt contraindicate exerciţiile de suspensii şi de echilibru;
Exerciţii corective din poziţia stând şi derivatele acesteia:
mers pe vârfuri cu paşi mici, mijlocii sau mari, cu braţele intinse inainte, oblic inainte sau
oblic inainte sus;
mers cu indoirea sau răsucirea trunchiului alternativă spre stânga sau dreapta; mers
fandat pe câte un picior, cu ducerea braţelor intinse lateral;
Stând depărtat cu mâinile pe şolduri:

30
rotarea bazinului numai in faţă;
extensia alternativă a picioarelor cu arcuire, simultan cu extensia trunchiului din regiunea
lombară;
rotarea trunchiului in ambele sensuri;
Exerciţii corective din poziţia pe genunchi şi derivatele acesteia:
Pe genunchi depărtat:
cu un baston la spate, apucat de capete: ducerea bazinului inainte simultan cu ducerea
braţelor inapoi şi a capului inainte cu bărbia la piept;
indoirea braţelor simultan cu ducerea alternativă a picioarelor inapoi cu arcuire;
Exerciţii corective din poziţia culcat şi derivatele acesteia:
Culcat inainte;
cu sprijin pe palme, braţele intinse: indoirea braţelor simultan cu extensia alternativă a
picioarelor cu arcuire;
Culcat pe spate:
cu o șa sub regiunea lombară: ridicarea capului, gâtului şi a regiunii dorsale la 45º cu
inspiraţie, revenire cu expiraţie, păstrând bărbia la piept;
cu o minge medicinală așezată pe sol in dreptul bazinului: ridicarea corpului in sprijin pe
călcâie și pe umeri şi trecerea peste minge in partea opusă prin mutarea succesivă a
călcâielor;

2.4.5 Tratament in inversarea curburilor fiziologice(cifoza lombară şi lordoza

dorsală)

Tratamentul interesează cifoza lombară. Se urmărește formarea curburii lombare,

intinzând muşchii ischigambieri şi abdominalii inferiori care sunt scurtați. De asemenea,
extensii de trunchi localizate la regiunea lombară, pe cea dorsală fixând-o in cifoză prin
incrucișarea braţelor pe piept.
Scurtarea muşchiului psoas-iliac care se lordozează.
Tonificarea musculaturii paravertebrale se face diferențiat pe regiuni: muşchii
dorsali vor fi intinși lucrând in contracţie incompletă şi intindere completă pentru a crea
curbura dorsală; cei lombari vor fi scurtați lucrând in contracţie completă şi intindere
incompletă.
Gimnastică respiratorie pentru modelarea posterioară a cutiei torcice.
Se recomandă dormitul cu faţa in jos pe abdomen şi purtarea incălțămintei cu tocuri inalte.
(sexul feminin)
Dintre sporturi sunt indicate alergările de vitează, care dezvoltă muşchiul psoas,
gimnastica la aparate, boxul şi inotul bras şi liber.

3. CONCLUZII SI PROPUNERI

A preveni este mai uşor decât a vindeca. In cazul prevenirii atitudinilor vicioase,
Adrian Ionescu recomndă urmatoarele măsuri:
- cunoașterea cazurilor şi a imprejurărilor care determină atitudinea vicioasă şi inlăturarea
lor la timp;
- imbunătățirea stării de sănătate, obţinerea vigorii şi rezistenței a celor predispuși la
atitudini defectuoase, prin procedee de călire, exerciţii fizice şi măsuri de igienă;

31
- imbunatățirea factorilor şi condiţiilor activității şi odihnei zilnice (banca pentru școlari şi
masa de lucru pentru oamenii muncii)
Părinții, educatorii şi medicii sunt cei care pot contribui la evitarea atitudinilor
vicioase, având in vedere că acestea se produc in perioada de creștere, deci acea
perioadă din viață când copiii iși formează deprinderile şi obiceiurile, in famile şi la școală.
Şi la omul adult contează poziţia in care el șade la birou sau in mașina cu care se
deplasează. Mulți obișnuiesc să șadă cifozați, cu bazinul răsturnat inapoi, presând
discurile anterioare şi intinzând posterior muşchii şi tendoanele, poziţie care cu timpul
devine obositoare şi chiar dureroasă din cauza unei proaste irigații sanguine.Nici poziţia
dreaptă nu este recomandată căci este greu de suportat, cu excepția celor care au spatele
plan (fără curburi). De aici necesitatea unor scaune care să țină coloana vertebrală in
poziţia cea mai comodă. Sunt indicate scaunele cu sprijin lombar şi care să aiba partea pe
care se șade inclinată inapoi cu 30º, pentru a fixa mai bine regiunea lombară.
In cazul deplasărilor cu mașina, poziţia conducătorului la volan are o mare
importanță pentru coloană, ea fiind supusă solicitărilor din ce in ce mai mari in autobuz,
camion sau tractor, la care amortizarea este mai proastă.
Poziţia optimă la volan este aceea cu coloana lombară uşor răsturnată, cu un unghi
de 110-120º intre trunchi şi coapse. Aceasta se obţine printr-o inclinare a spătarului la 20-
30º ceea ce ar perimte preluarea a 30% din greutatea corpului de către spătar. O pernă
rigidă fixată la lombe completează poziţia corectă la volan.
Omul are un lanț de muşchi posteriori poliarticulari, care prin tonusul lor asigură
statica şi prin contracţia lor in urma reflexelor posturale raspund de echilibrul trunchiului.
Stabilitatea vertebrală este dată deci de masa comun a sistemelor de muşchi interspinoși,
intertransverși, transverse-spinoși şi spino-transverși (ultimii numai pentru regiunea
cervicală), la care se adaugă ceilalți muşchi ai spatelui: lungul dorsal şi supracostalii care
contribuie la stabilitatea vertebro-costală; muşchii sacro-lombari care fixează coastele şi in
plus trapezul, marele dorsal, dințatul mic posterior şi superior, posterior şi inferior, psoasul-
iliac.
Urmărind dispunerea muşchilor paravertebrali faţa de curburile coloanei vertebrale,
vedem că in regiunea cervicală şi lombară sunt in faţa (sau aproape) liniei de gravitaţie,
ceea ce demonstrează că in cazul contracţiei lor produc extensia coloanei, contribuind la
corectarea cifozei dorsale dar accentuând curburile lordotice.
In cazul sistemului transverso-spinos, prin inserţiile muşchilor determină extensia coloanei
(ca şi intertransverșii) şi inclinarea laterală de aceeași parte şi rotarea de partea opusă
contracţiei. Putem afirma că acest sistem de muşchi este responsabil in producerea
scoliozei.
Deviațiile coloanei vertebrale se tratează printr-o gimnastică corectivă susţinută. In
aplicarea acesteia vom ține seama de principiile generale:
lectia de gimnastică corectivă este in primul rand respiratorie, căci există legătură intre
coloană şi torace şi insuficiența respiratorie insoțește deformația vertebrală. Roederer
cere să se opereze vegetațiile adenoide inaintea inceperii tratamentului corectiv.
Gimnastica corectivă folosește exerciţii care hipercorectează, iar după aceea vine
cu exerciţii de tonificare in poziţie corectă. Nu se merge mai departe cu hipercorectța căci
există riscul de a produce o inversare a curburilor coloanei vertebrale.
O cubură a coloanei este mai suplă in direcția in care se accentuează decât in cea in care
se corectează. Vom fixa mai intâi coloana pentru a corecta o altă curbură.
Ființa umană este un tot; din acest considerent o deformaţie nu este niciodată
singura. Balland a remarcat ca o deformaţie tipantrenează o compensaţie in segementele
de deasupra, şi că cea mai accentuată nu este totdeauna deformația primitivă.

32
 Redresarea se face inaintea tonificării, pentru a obţine suplețea şi lungirea
muşchiului inainte de a-l tonifica.
Gimnastica corectivă incepe din culcat pentru a se ajunge la poziţia stând.
O deformare a coloanei nu se mai corectează la adult.
Un corset susţine uneori dar nu vindecă niciodată.
O anchiloză terapeutică (artrodeza) nu se mobilizează.
Să favorizăm decontractarea.
Puține exerciţii, dar bine executate, au valoare mai mare decât exerciţiile
numeroase şi prost executate.

4. BIBLIOGAFIE

Dr.BUZESCU ALEXANDRU-lector universitar - ’’Anatomie si Biomecanică’’,Ministerul

Educației si Cercetării Academia Națională de Educație Fizică si Sport-București , pag.23-
25;pag.119-121;
ŞTEFAN A. BIRTOLON – ’’Exerciții fizice si coloana vertebrală’’, București Sport – Turism
1978 , pag.36-48;

33
IONEL BRATU – ’’Gimnastica pentru prevenirea si corectarea deficiențelor fizice’’ , Editura
Sport – Turism 1977 , pag.50-79;
DUMITRU DUMITRU – ’’Reeducarea funcțională in afecțiunile coloanei vertebrale’’ ,
Editura Sport – Turism, București 1984 , pag.33-56
Dr.MARIANA CORDUN – ’’Posturarea corporală normală și patologică’’ , 1999 , pag.33-
45;
Conferentiar Dr.CHRISTIAN ISPAS – ’’Kinetoterapia in afecțiunile ortopedico-traumatice’’,
Partea I ’’Deficiențele fizice’’ , București 2005 , pag..5-20;
Conferențiar Dr.CHRISTIAN ISPAS, Asistent Universitar OCTAVIAN CUCULICI–
’’Kinetoterpia in afecțiunile vârtsei a treia’’ , București 1997 , pag.12-44;
www.deficientelecoloaneivertebrale.ro
www.coloanavertebrala.ro

34