Radu Gheorghe

Am rămas un romantic

Nu judec, doar dăruiesc

Într-o lume tot mai grăbită și cu tot felul de zorzoane în jur, Radu Gheorghe, actorul și virtuosul artist Radu
Gheorghe vine parcă din alte vremuri. Deși aleargă cot la cot, după cum spune, alături de mai tinerii săi colegi,
în lupta pentru supraviețuire, asta nu diminuează cu nimic din momentele sale de magie pe care le face să
apară oriunde, pe scenă sau în afara ei.

Vă salut, maestre! Ce e nou, unde vă mai putem vedea?

În principiu, ar trebui să se programeze spectacolul DONA JUANA, la Teatrul Dramaturgilor Români, pe această
stagiune. Ar fi a zecea și ultima reprezentație din cele obligatorii, stipulate în contract. Pe urmă, om mai vedea.

Am văzut că aţi avut un concert, Broasca ţestoasă şi alte povestiri pe note. Despre ce e vorba?

Da. A fost un spectacol one man show, comandat de Muzeul Literaturii Române, pentru stagiunea de vară, la
grădină și dedicat unui public eterogen, deja format și îndrăgăstit de locația MNLR din str. Krețulescu.

Sunteţi un actor complet, jucaţi, cântaţi, faceţi pantonimă, un adevărat entertainer. De ce nu

vedem un one man show de anvergură, un adevărat turneu naţional marca Radu Gheorghe?.

Cred că am pierdut trenul ăsta! Ori nu am alergat suficient de rapid ca să-l prind, ori vagonul meu nu era atașat
la locomotivă respectivă! Oricum, nu depinde de mine, sau, numai de mine!

Sunteţi un nume, un cap de afiş, cum s-ar spune. Înseamnă asta ceva, un magnet pentru public să
vină să vă vadă în spectacole?

Tot ce pot eu garanta este calitatea spectacolelor în care joc. Desigur, am un public al meu, care-mi urmărește
cariera și care, atunci când află de vreun spectacol de-al meu, vine să mă vadă.

Am văzut că lumea e încântată să vă recunoască pe stradă, iar admiratoarele nu va mai dau pace.
Tradus în termeni de marketing şi vânzare de bilete, înseamnă asta ceva?

Cu vânzarea de bilete se ocupă altcineva. Iar în ziua de azi, practic se poate vinde orice! E posibil însă ca genul
de umor pe care-l practic eu să fie mai greu de gustat.
Ştiţi bine ce înseamnă să fii artist independent în România şi, cu siguranţă, cunosteti cum stau
lucrurile şi în teatrele de stat. Mulţi actori se afla în această pendulare, într-o alergătură continua
pentru proiecte, pentru supravieţuire artistică de fapt. Cum stau lucrurile în cazul dv?

Din punctul ăsta de vedere sunt ca ei. Alerg cot la cot cu cei mai tineri decât mine și singura diferență dintre
noi, desigur în afară de vârstă, e că din când în când eu îi ajut să mă depășească!

Dacă ar fi să facem un exerciţiu de imaginaţie, cum vedeţi situaţia ideală pentru un actor la noi?

Păi, nu imaginația ne lipsește, ci interesul celor de la putere pentru bunăstarea fiecărui cetățean, fie el actor,
sau nu.

Oamenii au azi parte de multă televiziune şi divertisment. În condiţiile astea, s-a pierdut interesul
spectatorilor pentru teatru?

Eu nu pot judeca gustul spectatorilor în materie de divertisment. Dar este evident că noile condiții tehnice și
oferta online în cascadă a deformat esențial percepția asupra actului artistic în general și asupra celui teatral în
mod special. Dar tot la fel de evident este faptul că modele vin și trec.

Revin la o temă mai veche, stand up comedy, deoarece sunteţi un promotor al genului în România.
Dar, iarăşi, nu vă vedem pe afişe în spectacole de stând up, de ce?

Am susținut și susțin în continuare acest gen, nu atât pentru valoarea lui în aria divertismentului, cât pentru
extraordinarul impuls asupra creierului oricui încearcă să practice Stand Up Comedy, de a gândi singur, repede,
inspirat și a povesti situații comice imaginare, în care să ne recunoaștem cu toții, dezgoliți de prejudecăți. E un
exercițiu benefic pentru suflet, inimă și minte!

Şi apropo, ca tot a explodat acest gen şi la noi, ce părere aveţi despre stând up-ul românesc?

E de bine! Se va dezvolta și se va mai curăța de vulgarități după un timp.

România noastră cea de toate zilele, cu personajele ei caragialeşti, e plină de pasiune şi pasiuni.
Ce absoarbe civilul Radu Gheorghe din ”nectarul” zilelor pitoreşti, şi cât transformă în materie
comică, în virtuozitate scenică pentru maestrul Radu Gheorghe?

Am rămas un romantic. Nu judec! Doar dăruiesc și sper ca publicul să primescă umilul meu dar artistic.

Domnule Radu, ce vă vine în minte când vă gândiţi Cenaclul Flacăra? Ce amintiri?

Cenaclului Flacăra al Tineretului Revoluționar face parte din perioada din viața mea cu cele mai importante
transformări și cele mai puternice amintiri. Încheierea studiilor la facultate, primul angajament într-un teatru
profesionist, stagiul militar, stabilirea în București, prima locuință cu chirie la stat, prima bicicletă, primele
apariții TV, primele înregistrări la Radio, primele roluri în piese la Teatrul Național, primele premii și
recunoașteri etc. Adaugă la astea presiunea personalității poetului Adrian Păunescu de a da totul pe scenă, de a
fi oricând și oriunde în formă, de a sluji și a forma în același timp un public pe măsura vremurilor pe care le
trăiam și... vei avea doar un crâmpei din valul imens de amintiri și sentimente care mă cuprind gândindu-mă la
acea perioadă.

Altfel, dacă-mi permiteţi curiozitatea şi această intruziune în viaţa dv. privată, personal cum
sunteţi? Ştiu că aveaţi o casă la marginea Bucureştiului, un feng shui domestic, cu curte, verdeaţă,
cu căţel şi purcel... Vă regăsiţi acolo armonia şi echilibrul, după tot zbuciumul lumesc de peste zi?

Nu e un secret. Locuiesc într-o casă simplă (parter), în cartierul Bucureștii Noi, cu curte, unde port
responsabilitatea și împart beneficiile conviețuirii în comun, în bună pace și înțelegere cu următoarele animalele
dăruite de bunul Dumnezeu: un câine, o pisică, două broaște țestoase, șapte peștișori și un număr nelimitat de
vrăbiuțe și turturele, care vin nepoftite la cină și să se scalde în eleșteul special amenajat în grădină pentru ele.
Din păcate, nu am porc!

Etichete

Radu Gheorghe este actor de teatru și film

În afară de actorie, printre modalitățile de exprimare artistică ale lui Radu Gheorghe se numără, pantomima,
interpretarea muzicală vocală și instrumentală

Despre actorul Radu Gheorghe, Florian Pittiș scria: „Într-o seară, l-am văzut la Clubul Arhitecturii. Nu l-a
anunțat nimeni; s-a dus încet spre pian, și-a ales cu multă atenție un scaun pe care să stea, l-a deranjat o tuse,
a început să vorbească, spunând că și el e răcit, dar se «ține bine», apoi și-a amintit din copilărie când era răcit,
și-a amintit de păsărele, a acordat pianul, a cântat cu capacul închis, și mai țin eu minte ce-a făcut? Într-un
târziu, trezindu-mă cu gura căscată am închis-o, și am deschis ochii mari, nevenindu-mi să cred că ceea ce
vedeam se întâmplă în realitate. Un actor total, așa cum visam și visez să fiu, exista, era acolo, la câțiva metri
de mine…”