UNIVERSITATEA

ROMÂNO-GERMANĂ DIN SIBIU

Facultatea de Drept și Științe Administrative – Specializarea Drept

REFERAT

Evoluţia reformelor din sistemul penitenciar românesc.

Anul: IV

Disciplina: DREPT EXECUŢIONAL PENAL

1
 CUPRINS

1. Introducere........................................................................................................................3
2. Considerații generale privitoare la executarea pedepselor privative de libertate....3-4
3. Istoricul și evoluția drepturilor persoanelor condamnate .........................................4-6
4. Concluzii............................................................................................................................7
5. Bibliografie........................................................................................................................8

2
 Evoluţia reformelor din sistemul penitenciar românesc.
1. Introducere

De-a lungul istoriei, actul justiției a reprezentat un pion important în procesul menținerii
și dezvoltării societății, dar și o ampla colaborare între organele de apărare ale statului. O
importantă etapă în săvârșirea actului de justitie o reprezintă aplicarea pedepselor privative de
libertate persoanelor care săvârșesc fapte ce constituie infracțiuni, aici intervenind rolul
nemijlocit al instituției penitenciare, ce constă atât în izolarea persoanelor care constituie un risc
pentru societate, cât și în încercarea de reeducare și reintegrare în societate a acestora. De-a
lungul secolelor, penitenciarele au abordat diverse metode de pedeapsa asupra deținutilor, însă
modernitatea a lăsat o amprentă pozitivă, astfel încât legislația actuală a ajuns să înlocuiască și să
interzică practicile crude din trecut cu pedepse care respectă demnitatea și integritatea
persoanelor condamnate și care permit exercitarea anumitor drepturi ale acestora.

2. Considerații generale privitoare la executarea pedepselor privative de libertate.

Privarea de libertate1 reprezintă un șoc pentru orice individ aflat în această situație, însă
sistemul penitenciar a dezvoltat un set de tehnici și proceduri prin care persoana privată de
libertate să se poată acomoda mai ușor situației în care aceasta, mai nou, se găsește. Ca principii
de bază, la „fundația” sistemului penitenciar românesc se găsesc reguli ca legalitatea executării
pedepselor și a masurilor privative de libertate, respectarea demnității umane, interzicerea
supunerii la tortură, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente, interzicerea
discriminării și exercitatea drepturilor. Principiile prezentate mai sus instrumentează 2 felul în
care se desfășoară privarea de libertate pe toată durata ei. Primul principiu prezentat, legalitatea
executării pedepselor, poate fi interpretat ca fiind piatra de temelie a întregului sistem penitenciar
românesc, deoarece implică respectarea cadrului legal. El denotă o importanță deosebită întrucât,
în același timp, îl obligă pe cel aflat in situația executării unei pedepse privative de libertate să se
conformeze la anumite reguli, însă, în acelși timp, îl protejează de un abuz din partea autorității
publice, abuzuri care, de-a lungul istoriei, au marcat permanent „fața” acestui sistem de apărare
națională. Legalitatea deținerii este o altă valență a acestui prim principiu și constituie una din
1
- ulterioară comiterii unei fapte de natură penală-
2
Conf. lg. 254/2013

3
cerințele primordiale ale activității de asigurare a executării măsurilor privative de libertate și
anume începerea executării unei pedepse privative de libertate se face numai în baza unei
hotărâri judecătorești, drepturile și obligațiile persoanelor private de libertate sunt stabilte de
lege, iar respectarea lor este garantată prin mijloace juridice și materiale, metodele și mijloacele
folosite fiind numai cele prevăzute în actele normative în vigoare.
Următorele trei principii se referă la protejarea individului pe mai multe planuri, fie că
vorbim despre interzicerea torturii și relelor tratamente, ori despre respectarea demnității umane
și interzicerea discriminării, aceste principii sunt menite să vină în sprijinul apărării drepturilor
fundamentale ale omului. Cu alte cuvinte vorbim despre „umanism”, iar acesta presupune
respectarea demnității umane prin interzicerea producerii suferințelor fizice, interzicerea
discriminării de orice formă pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare
sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate,
infecție HIV/SIDA ori alte criterii. Din păcate aceste principii prezentate mai sus nu au fost
prezente tot timpul în material executării pedepselor privative de libertate, ele reprezentând
rezultatul unui întreg proces de evoluție a societății, iar lipsa lor a dus la moduri de „corectare a
comportamentului” considerate azi inedite, fără temei, ori, de cele mai multe ori, brutale.

3. Istoricul și evoluția drepturilor persoanelor condamnate

Atestări din jurul anului 1380 vorbesc despre ocnașii condamnați pentru tâlhărie sau
omor care erau coborâți în minele subterane de sare și nu mai erau scoși decât când își terminau
pedeapsa3. O scurtă analiză asupra acestei practici, prin comparație cu legislația actuală în
vigoare relevă diferențele majore de abordare a executării pedepsei de la munca forțată, care în
prezent nu mai are aplicabilitate, până la întemnițarea acestuia sub pământ, pe când normele
actuale impugn perioade fixe de timp pentru acordarea dreptului la plimbare zilnică și anume că
„fiecărei personae condamnate i se asigură zilnic plimbarea în aer liber timp de minimum o oră,
în funcţie de regimul de executare a pedepsei privative de libertate”4.
Un alt fapt inedit reprezintă ideea că, în Evul Mediu, boierii şi nobilii erau închiși în
mănăstire. Una dintre mănăstirile ce a servit acestui scop este Mănăstirea Snagovului, care a fost
zidită în secolul al XIV-lea, în apropierea Bucureştiului, de Vlad Ţepeş .În prezent, sub imperiul
pricipiului de drept, care impune egalitatea tuturor în fața legii, nu mai întâlnim această situație
3
http://anp.gov.ro/web/anp-sediu/istoric
4
Art. 67 din legea 254/2013

4
unde pătura superioară a societății era favorizată, executând pedepsele în alte locuri față de restul
oamenilor, ci asistăm la un echilibru realizat prin consturirea de locuri special amenajate, numite
penitenciare. Constituția fixază acest principiu în articolul 16, cetăţenii fiind egali în faţa legii şi
a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege5.
Reglementările actuale privind executarea pedepselor privative de libertate și drepturile
de care deținuții se bucură, sunt rezultatul unei îndelungi evoluții. Formarea statelor feudale
româneşti a reprezentat și momentul în care executarea pedepsei privative de libertate se
realizează în închisori manageriate de către stat, iar ca exemple avem ocna, temniţa, grosul, varta
care erau denumiri specifice ce definesc aceste instituţii carcerale.
În secolul al XVIII –lea, în Transilvania, aflată sub conducerea împăratului Iosef al II-lea,
apar îndrumări cu titlu de lege, emise de către regalitate, menite să organizeze sistemul
penitenciar, menționând că „fiecare temniţă să fie curată, uscată, să aibă văzduh şi lumină şi aşa
alcătuită ca sănătatea robului (deţinutului) să nu fie pusă în primejdie". Construirea de clădiri
speciale, care au fost folosite ca închisori, este o altă problemă pe care stăpânirea austro-ungară a
rezolvat-o.
La începutul secolului al XIX-lea se observă acordarea unui interes crescut pentru
sistematizarea sistemului penitenciar, odată cu apariția Regulamentelor Organice în Ţara
Românească şi Moldova care au reprezentat un pas înainte în direcţia regimului executării
pedepsei, precizând faptul că „stăpânirea va avea priveghere ca închisorile să fie nu numai
sigure, ci şi curate, întrucât sănătatea celor închişi să nu se vatăme nicicum, hrana acestora,
îmbrăcămintea, luminarea şi lemnele de foc să vor cumpăra din suma hotărâtă pentru acestea".
Un alt pas important în implementarea drepturilor deținuților l-a reprezentat apariţia
codului penal de la 1865, denumit și „Codul Cuza”, şi mai apoi a legilor care prevedeau modul
de executare a pedepselor. Acestea au determinat o mai bună sistematizare a penitenciarelor şi a
tipurilor de pedeapsă şi a diminuat caracterul aleatoriu de aplicare a acestora. În anul 1865 se
consacra principiul legalității incriminării și a pedepsei, se vorbea despre egalitatea indivizilor în
fața legii penale fără diferență și s-a avut în vedere umanizarea pedepselor, urmârindu-se
protejarea vieții deținutului. Acest cod penal nu prevedea pedeapsa cu moartea, ci implementa
munca silnică pe viață. Infracțiunile au fost împărțite pe trei categorii: crime, delicte și

5
Art. 16 din Constituția României

5
contravenții; tentativa nu era recunoscută, fiind considerată ca și infracțiune consumată, iar
complicele primea aceeași pedeapsă ca și autorul.
Sistemul penitenciar a trecut prin mai multe modificări generate de evenimentele istorice
la care țara noastă a luat parte, trecând de la principat la regat, prin perioadele Primului și celui
de-al Doilea Război Mondial, iar mai apoi sub influența îndelungată a U.R.S.S.-ului. Ieșind de
sub „cortina de fier” în decembrie 1989, trecând de la comunism la democrație, modul de
executare al pedepselor privative de libertate s-a schimbat fundamental, punându-se un accent
deosebit pe ratificarea tratatelor la care România a început să ia parte. Un moment important în
istoria sistemului penitenciar l-a reprezentat trecerea acestuia din subordinea Ministerului de
Interne în subordinea Ministerului Justiţiei, în anul 1990, fapt ce a permis dezvoltarea ulterioară
în acord cu legislația internă și, mai ales, internațională. Condiţiile de detenţie au fost
îmbunătăţite semnificativ odată cu ratificarea Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi
a Libertăţilor Fundamentale, la care România a luat parte din 1994 și a celorlalte norme
internaționale în materie la care a aderat.
În anul 2003, Guvernul României alinia practica penitenciară la standardele europene,
abrogând regulamentul de executare a pedepselor privative de libertate și a măsurii arestării
preventive, aflat în vigoare din anul 1969, adoptând Ordonanţa de Urgenţă nr. 56 din 25.06.2003
privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate. Anul
imediat următor asistăm demilitarizarea sistemului penitenciar şi trecerea Direcţiei Generale a
Penitenciarelor în subordinea Ministerului de Justiţie. Aceste măsuri au dus în primul rând la
umanizarea regimului de detenție și au ajutat la respectarea demnității umane. S-a favorizat
practicarea absolutei imparțialități, excluderea discriminărilor bazate pe naționalitate, cetățenie,
religie, orientare sexuală. De remarcat și îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a hranei oferite
deținuților și suplimentarea drepturilor, neîngrădirea accesului la mijloacele de informare în
masă şi asigurarea transparenţei sistemului penitenciar.

6
 4. Concluzii

Sistemul penitenciar, instituție recuperatorie custodială, a îmbunătățit treptat statutul

persoanelor deținute, întrucât atitudinea personalului și condițiile de detenție au fost supuse la
schimbări majore, comparativ cu regimurile aplicate în secolele anterioare. Astfel deținuții au
ajuns ca în prezent să fie protejați prin lege împotriva abuzurilor făcute pe diferite criterii de
discriminare, munca forțată, ca pedeapsă, a devenit o activitate facultativă recompensată,
detenția se efectuează pe baze de egalitate, fără ca statutul social să influențeze condițiile de
săvârșire a pedepsei, iar odată cu evoluția societății, drepturile deținutilor, care în trecut erau
aspru îngrădite, au început să prevaleze în fața legii și să fie respectate cu strictețe. Aşadar,
putem concluziona faptul că sistemul penitenciar, care se afla într-o continuă eficientizare,
capătă, odată cu înaintarea în timp, o calitate optima a executării pedepselor privative de
libertate, deoarece funcția recuperatorie a acestuia este completată de profesionalismul
personalului, de sprijinul oferit deținutilor în activitățile de reeducare, chiar și de îmbunătățirea
condițiilor de detenție, avându-se învedere respectarea demnității fizice și psihice a deținuților,
fără ca aceștia să mai fie supuși la tramatamente rele care să favorizeze degradarea laturii lor
umane.

7
5. Bibliografie
1. http://anp.gov.ro/web/anp-sediu/istoric;
2. Legea 254 din 2013;
3. Constituţia României.