Sunteți pe pagina 1din 20

1 Oferta

Teoretic, oferta reorezintă cantitatea maximă dintr-un anumit bun pe


care un agent economic producător intenţionează să o vândă, într-o
perioadă şi la un anumit preţ. Pe piaţă apare oferta de piaţă, care exprimă
relaţiile dintrecantitatea maximă dintr-un bun economic pusă în vânzare la
un moment dat şi preţul minim posibil de obţinut de către cel care-l vinde.

1.1Firme şi motivaţii.
În teoria preţului de piaţă, firma este agentul care reprezintă oferta.
Ea este definită ca o unitate care foloseşte factori de producţie pentru a
produce bunurile pe care le vinde. Clienţii firmei pot fi alte firme,
consumatori sau chiar statul. Pentru motive evidente, o firmă este
adeseadenumită producător. Teoria economică elementară atribuie firmelor
câteva însuşiri esenţiale.

În primul rând, fiecare firmă trebuie să ia decizii importante, ca şi cum


ea s-ar conmstitui dintr-un singur individ. Acest lucru face ca firma să fie
tratată, celpuţin în teoria elementară, ca unitate individuală de
comportament în producţie sau pe latura ofertei de produse, exact cum
consumatorul este tratat ca unitate individuală de comportament în
procesul consumului sau pe latura cererii.

În al doilea rând, economiştii susţin că firmele, în calitate de


producători, sunt principalii utilizatori de servicii şi factori de producţie. Pe
piaţa factorilor, unde aceştia sunt vânduţi şi cumpăraţi, rolurile firmelor şi
ale indivizilor sunt inversate faţă de ceea ce ele reprezintă pe piaţa
bunurilor; firmele pe piaţa factorilor sunt cumpărătorii, iar indivizii sunt
vânzătorii.

Economiştii consideră că firmele iau decizii având în minte un singur


scop: să obţină un profit cât se poate de mare. Acest scop al maximizării
profitului este analog cu scopul consumatorului de maximizare a utilităţii.
1.2Natura ofertei
Cantitatatea dintr-un produs pe care firmele sunt capabile şi doresc
să-l ofere spre vânzare se numeşte cantitatea oferită. Oferta este un flux
dorit; cât de mult doresc firmele să vândă într-o perioadă de timp, nu cât
vând ele efectiv.

1.2.1Determinantele cantităţii oferite: funcţia ofertei

Pe o anumită piaţă, sunt trei determinanţi majori ai cantităţii oferite:

1. Preţul produsului

2. Preţul factorilor de producţie

3. Nivelul tehnologic

Această listă poate fi rezumată în funcţia ofertei:

=S( ),
Unde q este cantitatea oferită din produsul n, p este preţul acelui produs;
este o prescurtatre a preţurilor tuturor factorilor de producţie.
Nivelul de tehnologic determină forma funcţiei S. (Este de reamintit că
forma funcţiei se referă precis la relaţia cantitativă dintre variabilele din
dreapta ecuaţiei şi cele din stânga).

1.3Ofertă şi preţ

În cazul unei teorii simple a preţului, trebuie să ştim cum variază


cantitatea oferită în funcţie de preţul produsului, toţi ceilalţi factori fiind
constanţi. Prin urmare, suntem preocupaţi doar de relaţia
. Stabilim ipoteza potrivit căreia cantitatea din orice produs pe care
o firmă o va produce şi o va oferi spre vânzare este în relaţie pozitivă cu
preţul produsului, adică creşte când preţulprodusului creşte şi scade când
preţul produsului scade.

Ceea ce trebuie să observăm este că raţiunea de bază din spatele


acestei relaţii este modul în care costurile ser comportă, pe măsură ce
producţia se schimbă. În mod obişnuit, costul pentru o creşterea producţiei
cu încă o unitate tinde să fie mai mare, şi aceasta cu cât este mai mare
producţia. Astfel, de exemplu, dacă firma producedeja 100 de unităţipe
săptămână, costul pentru o producţie de 101 unităţi pe săptămânăpoate fi
de 1£. Este evident că firma va considera că nu este profitabil să mărească
producţia dacă nu poate cel puţin să acopere costurile sporite producând
din ce în ce mai multe unităţi. Pe măsură ce creşte preţul produsului, firma
poate să acopere cheltuielile suplimentare pe care le angajează. Drept
urmare, este necesar ca preţurile să fie din ce în ce mai mari pentru a
convinge firma să producă din ce în ce mai mult. Rezultatul este o asociere
pozitivă dintre preţul pieţei şi producţia firmei.

Combinaţia preţ-cantitate oferită, aşa cum se prezintă în tabelul 1


este analoagă cu ceea a combinaţiei preţ-cantitate cerută în tabelul 2. Aici
sunt înregistrate cantităţile pe care producătorii doresc să le producă şi să
le vândă la un număr alternativ de preţuri, independent de cantitatea pe
care consumatorii doresc să o cumpere.

Tabelul 1Oferta pieţei pentru ouă


Simbol Preţ (£ pe duzină) Cantitatea oferită (mii
duzină pe lună)
U 0,50 5,0
V 1,00 46,0
W 1,50 77,5
X 2,00 100,0
Y 2,50 115,0
Z 3,00 122,5
Tabelul arată cantităţile pe care producătorii doresc să le vândă la diferite
preţuri. De exemplu simbolul Y indică că preţul ar fi 2,50£ duzina,
producăar dorii să vândă 115000 duzini de ouă pe lună.
Tabelul 2 Cererea pieţei pentru ouă

Simbol Preţ (£ pe duzină) Cantitatea oferită (mii


duzină pe lună)
U 0,50 110,0
V 1,00 90,0
W 1,50 77,5
X 2,00 67,5
Y 2,50 62,5
Z 3,00 60,0
Tabelul arată cantitatea de ouă care ar putea fi cerută de toţi consumatorii
la preţul pieţei. De exemplu, simbolul W arată că dacă preţul ar fi 1,5£ pe
duzină, consumatorii ar dorii să cumpere 77,5 mii duzini pe lună.

Cele şase puncte care corespund celor şase combinaţii preţ-cantitate


prezentate în tabel sunt reprezentate grafic în figura 4. Curba trasată prin
cele şase puncte este curba ofertei pentru ouă. Ea arată cantitatea produsă
şioferită spre vânzare la fiecare preţ existent.

figura 4

Curba ofertei aşa cum apare în figura 4, are o pantă pozitivă.


Aceasta este expresia grafică a următoarei afirmaţii:

Preţul de piaţă şi cantitatea oferită sunt în relaţie pozitivă unul cu


celălalt.

Elasticitatea cererii măsoară reacţia cantităţii cerute la modificări ale


factorilor care o influenţează. În mod asemănător, elasticitatea ofertei
măsoară reacţia cantităţii oferite la modificările factorilor care o
influenţează. Deoarece dorim să punem accent pe preţul produsului ca
fiind unul din factorii care influenţează oferta , ne vom ocupa în principal de
elasticitatea ofertei în funcţie de preţ. Practica curentă este de a omite
atributul „în funcţie de preţ” în aşa fel, încât ne referim la „elasticitatea
ofertei” ori de cate ori nu decurge vreo altă ambiguitate din întrebuinţarea
sa.

Elasticitatea ofertei este foarte importantă în ştiinţa


economică. Abordarea noastră însă este restrânsă din două motive
: întâi, pentru că mult din ceea ce s-a spus despre elasticitatea
cererii se transferă şi în cazul elasticităţii ofertei, şi în al doilea
rând vom avea mai mult de comentat despre determinantele
elasticităţii ofertei.

2. O definiţie
Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ este definită ca o modificare
procentuală a cantităţii oferite dintr-o anumită marfă, ca urmare a unei
modificări procentuale a preţului. Coeficientul elasticităţii ofertei se notează
cu e şi are următoarea formulă :

e= .

Elasticitatea ofertei este o măsură a gradului de sensibilitate a


cantităţii oferite dintr-o la modificări ale propriului preţ.

Deoarececurba ofertei are în mod normal pantă pozitivă,


elasticitatea ofertei este în mod normal pozitivă. (Ca şi în cazul
elasticităţii cereri, unica măsură a elasticităţii ofertei în orice punct
de pe curba ofertei, aşa cum este dată de formula (dq/dp)(p/q),
unde dq/dp este inversul pantei tangentei la curba ofertei în
punctul(p, q) – ceea ce este acelaşi lucru cu derivata cantităţii
oferite faţă de preţ. )

2.1Elasticitatea ofertei şi factorii care o influenţează

Elasticitatea ofertei exprimă gradul de modificare a ofertei în condiţiile


schimbării preţului sau a altui factor care influenţează oferta.

În concluzie, oferta este cu atât mai mare modificarea cantităţii oferite


ca răspuns la modificarea preţului unui bun (fig. 6.6). Astfel, dacă preţul
creşte (de la p0 la p1) oferta creşte de la Q0 la Q1, deci, cu cât este mai
mare elasticitatea ofertei, cu atât va fi mai mare cantitatea oferită.
Coeficientul elasticităţii ofertei (Eo) indică gradul sau procentul de
modificare a ofertei în funcţie de schimbarea preţului sau a oricăreia dintre
condiţiile ofertei. Coeficientul de elasticitate în funcţie de evoluţia preţului
se determină conform relaţiei :

iar în procente:

În funcţie de nivelul coeficientului de elasticitate a ofertei la preţ, se


pot întâlni următoarele forme ale ofertei:

a) Ofertă elastică (fig. 6.7)-când unui anumit procent de


modificare a preţului unitar îi corespunde o modificare mai
mare a ofertei (Eo>1);

b) Ofertă cu elasticitate unitară (fig. 6.8)-când unui procent de


modificare a preţului îi corespunde unul similar în schimbarea
ofertei.( Eo=1)
c) Ofertă inelastică (fig. 6.9)-când procentul modificării ofertei
este mai mic decât procentul modificării preţului. (Eo <1)

d) Ofertă perfect elastică (fig. 6.10)-presupune ca la un preţ dat,


oferta să crească la infinit (caz teoretic).( Eo=∞)

e) Ofertă perfect inelastică (fig. 6.11)-când la orice modificare a


preţului, oferta nu se modifică (caz extrem de rar).( Eo=0)

Elasticitatea ofertei este influenţată de mai mulţi factori:

1) Costul de producţie deoarece, dacă la acelaşi nivel al preţului


pe piaţă costul de producţie scade, elasticitatea ofertei creşte şi
invers. Cu alte cuvinte, între nivelul costului de producţie şi
elasticitatea ofertei există o relaţie negativă.

2) Gradul de substituire a factorilor de producţie utilizaţi,


deoarece cu cât posibilităţile de substituire sunt mai mari pentru
producerea unui anumit bun decât pentru producerea altuia, cu
atât este mai mare elasticitatea bunului respectiv.

3) Posibilităţile de depozitare a bunurilor, deoarece în cazul în


care un bun poate fi păstrat, elasticitatea ofertei în funcţie de
preţul acestui bun creşte, şi invers în cazul în care posibilităţile
de stocare sunt reduse, oferta se reduce. Deci între posibilităţile
de depozitare a bunurilor şi coeficientul de elasticitate a ofertei la
preţ există o relaţie pozitivă.

4) Costul depozitării, deoarece păstrarea bunurilor implică atât


cheltuieli de depozitare (chirii, salarii etc.), cât şi cheltuieli legate
de pierderea prin deprecierea sau schimbarea monedei şi/sau a
nivelului calitativ al bunurilor stocate, care se adaugă la costul de
producţie, rezultând costul total care se află în relaţie inversă cu
elasticitatea ofertei.

5) Perioada de timp de la ultima modificare a preţului, factor


dependent de gradul de substituire a bunurilor, deoarece cu
această perioadă este mai mare, cu atât pot fi mutaţi factorii de
producţie de la o activitate la alta. Din punctul de vedere al
timpului distingem :

• Perioada scurtă când oferta este inelastică, deci unii


factori de producţie pot fi schimbaţi şi cantitatea oferită
dintr-un bun poate spori în anumite limiteca răspuns la
evoluţia pozitivă a preţului şi invers;

• Peioada lungă când oferta este elastică, cantitatea


oferită ca răspuns la modificarea preţului fiind mai mare;

• Perioada pieţei când oferta este perfect inelastică,


necesitând o durată foarte mare de timp de la ultima
modificare de preţ a bunului, ca urmare a creşterii cererii,
deoarece ofertanţii nu-şi pot spori producţia.

3.Interpretarea elasticităţii ofertei

figura 1

Figura 1 ilustrează 3 cazuri de elasticitate a ofertei. Cazul elasticităţii


zero este cel în care cantitatea oferită nu se modifică în funcţie de preţ.
Acesta ar fi cazul în care ofertanţii ar continua să ofere o anumită cantitate
şi să o vândă pe piaţă la orice nivel al preţului. Elasticitatea infinită apare
dacă nimic nu se oferă la un preţ mai mic, dar se va oferi o cantitate infinită
la acel preţ. Orice dreaptă care ilustrează curba ofertei trasată prin origine,
aşa cum se vede în secţiunea (iii) a figurii, are o elasticitate unitară. Motivul
este că, pentru orice dreaptă cu pantă pozitivă, raportul p/q în orice punct
de pe dreaptă este egal cu raportul Δp/Δq care defineşte panta dreptei.
Astfel, în formula (Δq/Δp) (p/q) cele două rapoarte se anulează unul pe
celălalt. (Dovada poate fi vazută când ne referim la cele două triunghiuri în
secţiunea (iii) a figurii 1. Unul are laturile p, q şi curba S, pe când celălalt
are laturile Δp, Δq şi curba S. În mod evident, acestea sunt triunghiuri
similare. Prin urmare, rapoartele laturilor sunt egale, i.e. p/q=Δp/Δq.
Elasticitatea ofertei este e=(Δq/Δp)(p/q). Substituind p/q=Δp/Δq (deoarece
după cum am văzut acestea două sunt egale ), în definiţia elasticităţii va
rezulta (Δq/Δp)(Δp/Δq), care reprezintă unitatea.

Cazul elasticităţii unitare confirmă faptul că ceea ce se spune despre


cerere se poate aplica şi în cazul ofertei. A nu se confunda înclinaţia curbei
ofertei cu elasticitatea. Deoarece orice dreaptă care reprezintă curba
ofertei are elasticitate unitară, înseamnă că nu există o corespondenţă între
înclinaţie din punct de vedere geometric şi elasticitatea ofertei. Motivul este
că gradele diferite de înclinaţie (când scalele ambelor axe nu sunt
schimbate ) reflectă diferite modificări absolute, pe când elasticitatea
depinde de modificări procentuale.

4.Terminologia elasticităţii
Termen Simbol Masura Descriere verbală
numerică a
elasticităţii
Elasticitatea
cererii(ofertei) în Cantitatea cerută(oferită) nu se
funcţie de preţ. schimbă odată cu modificarea
Perfect sau complet η 0 preţului
inelastică.
Cantitatea cerută(oferită) se
Mai mare ca 0, schimbă cu un procent mai mic
Inelastică mai mică ca1 decât preţul
Cantitatea cerută(oferită) se
Elasticitate unitară 1 schimbă exact cu acelaşi
procentca preţul

Elastică Mai mare ca 1 Cantitatea cerută(oferită) se


dar mai mică schimbă cu un procent mai mare
decât preţul
decât infinit Cumpărătorii(vânzătorii) sunt
pregătiţi să cumpere(vândă) tot
Perfect, complet sau Infinit ce pot la un anumit preţ şi nimic
infinit elastică la un preţ mai mare (mic)
Elasticitatea cereri
în funcţie de venit Cantitatea cerută descreşte odată
Bun inferior Negativ cu creşterea venitului.
Bun normal Pozitiv Cantitatea cerută creşte odată cu
-inelastic în funcţie creşterea venitului.
Mai puţin decât creşterea preţului
de venit Mai mic ca 1
-elastic în funcţie de Mai mare ca 1 Mai mult decât creşterea preţului
venit
Elasticitatea Cantitatea cerută a unor bunuri şi
preţul substituenţilor sunt în
încrucişată a cereri relaţie pozitivă.
Bunuri substituibile Pozitiv Cantitatea cerută a unor bunuri şi
Bunuri Negativ preţul unuia complementar sunt
complementare în relaţie negativă.

5.Problemele elasticităţii
Elasticităţile sunt concepte plictisitoare de învăţat si calculat. Dar ele
sunt instrumente utile, fundamentale. Oamenii practici care dispreţuiesc
teoria ignoră consideraţiile elasticităţii. Prezentăm câteva avertismente.

● Cu mulţi ani în urmă , guvernul fostei URSS a încercat să câştige


suficienţi dolari SUA pentru a cumpăra materialele startegice care îi
lipseau. În acest moment, exportulera mic, dar dispunea de un stoc mare
de aur pe care la aruncat pe piaera mic, dar dispunea de un stoc mare de
aur pe care la aruncat pe piaţa mondială pentru a obţine dolari SUA.
Deoarece avea o nevoie urgentă de bani, a adoptat măsuri disperate,
vânzând repede mari cantităţi de aur. Acest lucru a condus la scăderea
sustanţială a preţului.Într – adevar, preţul a scazut mai mult decât creşterea
cantităţii aduse pe piaţă. Din moment ce cererea mondială era inelastică
era nevoie de atenţie pentru a nu vinde prea mult. Se putea câştiga mai
mult dacă revindea mai puţin.

● Nu cu mult timp în urmă executivul unei asociaţii profesionale a introdus


o moţiune la întâlnirea anuală pentru a creşte datoriile cu 10%, în scopul
creşteri veniturilor cu 10%. Erau optimişti considerând elasticitatea cererii
zero pentru toţi membrii. Dacă elasticitatea diferă de zero, veniturile ar fi
crescut cu mai puţin de 10%. Dacă elasticitatea era mai mare de unu,
aceştia ar suferi o pierdere de venit ca rezultat al creşterii datoriilor.

● O companie locală de transport a crescut preţurile acum doi ani cu 10%


pentru a acoperi costurile sporite. A fost mulţumită să vadă că veniturile au
crescut cu 5%. În acest an, a crescut din nou preţurile şi a fost surprinsă şi
dezamăgită să observe că veniturile au scăzut cu 2%. Managerul a
declarat în presa locală „este foarte greu să faci o afacere când clienţii
noştri sunt aşa ciudaţi”. Nu era nimic ciudat în comportamentul clienţilor.
Managerul nu a fost raţional presupunând că elasticitatea cererii pentru
cursele de autobuz ar fi constantă este un prag relevant. Tot ce sa
întâmplat este că a doua creştere s - a situat pe un segment al curbei
cererii pieţei în care a fost inelastică.

6.Ce determină elasticitatea ofertei?


Ce determină reacţia producătorilor la o mocificare a preţului
produsului pe care îl oferă?În primul rând mărimea reacţiei depinde de
modul în care producătorii pot să treacă de la producţia altor bunuri la
producţia bunului pentru care preţul a crescut. Dacă în agricultură se poate
trece uşor de la o recoltă la alta, oferta oricărei recolte este mai elastică
decât în cazul în care nu se poate face această trecere. În acest caz, ca şi
în cazul cererii,timpul de reacţie este punctul critic. Poate fi dificilsă se
modifice cantităţile oferite ca raspuns la o schimbare de preţ, în câteva
săptămâni sau luni, dar se vor modifica mai uşor în câţiva ani. Un exemplu
elocvent este cel al ciclurilor agricole. De asemenea, se pot descoperi
terenuri petroliere, se pot săpa puţuri şi se pot construi conducte în câţiva
ani, dar nu în câteva luni. Astfel, elasticitatea ofertei petrolului este mult mai
mare în cinci anidecât într-un an. În al doilea rând, elasticitatea este
puternic influenÎn al doilea rând, elasticitatea este puternic influenţatăde
felul în care costurile răspund la modificările producţiei.

7.Măsurarea cererii şi ofertei


Mult din ceea ce fac economiştii pentru a-şi câştiga existenţa se
bazează pe măsurători ale elasticităţii cererii şi ofertei. Oare un un bilet mai
scump poate să acopere deficitul companiei de metrou sau al companiei
care conduce Canalul Panama? Raspunsul presupune nişte cunoştinţe
legate de elasticitatea cererii. Organizaţia FAO şi recoltele obţinute de
agricultori folosesc noţiuni legate de elasticitatea cererii în funcţie de venit
pentru a prevedea modificări ulterioare ale cererii pentru hrană. În ultimele
decenii, mai multe industrii au estimat elasticităţile lor încrucişate în
legătură cu cererea de petrol pentru a prevedea efectele schimbărilor
dramatice în preţul petrolului. Membrii OPEC doresc să cunoască
elasticităţile ofertei în ţăarile nemembre pentru a prevedea reacţia la
creşterile de preţ stabilite de OPEC. Metodele necesare pentru a obţine
aceste informaţii sunt oferite de cursurile de econometrie. soluşterile de
preţ stabilite de OPEC. Metodele necesare pentru a obţine aceste
informaţii sunt oferite de cursurile de econometrie. Soluţiile la două din cele
mai controversate probleme cu privire la măsurarea cererii sunt prezentate
în cele ce urmează.

7.1.Probleme legate de măsurarea cererii


Explozia cu privire la cunoaşterea elasticităţilor din ultimele decenii s-
a resimţit odată cu momentul în care specialiştii în econometrie au depăşit
problemele majore în măsurarea cererii şi ofertei.

Totul se modifică în acelaşi timp

Când cantitatea cerută se modifică în timp, aceasta se datorează


faptului că toţi factorii care influenţează cererea s-au modificat în acelaşi
timp. Atunci cum se poate determina influenţa separată a fiecărei variabile?

Ce să întelegem din observaţia potrivit căreia cantitatea de unt


consumată per cap de locuitor a crescut cu 10% într-o perioadă în care
venitul mediu al consumatorului a crescut cu 5%, preţul untului a scăzut cu
3% şi preţul margarinei a crescut cu 4%? Cât de mult din modificare se
datorează elasticităţii cererii în funcţie de venit, cât de mult în funcţie de
preţ şi cât de mult în funcţie de relaţia dintre preţul untului şi cel al
margarinei? Dacă cunoaştem doar aceste date, nu putem raspunde la
întrebare. Dacă însă cunoaştem mai multe date care să ne indice, spre
exemplu, cantitatea cerută, venitul, preţul untului şi preţul margarinei în
fiecare lună timp de patru sau cinci ani, este posibil să aflam influenţa
separată a fiecăreia dintre variabile. Tehnica standard în acest domeniu se
numeşte analiza regresiei multiple.

Delimitarea influenţei cererii de cea a ofertei

Un al doilea set de probleme se referă la estimarea separată a curbei


cererii de cea a ofertei. Noi nu observăm direct ce doresc oamenii să
cumpere şi ce doresc producători să ofere. Problema estimării curbelor
cererii şi ofertei din datele oferite de piaţă cu privire la preţurile şi cantităţile
reale se numeşte problema identificării.

figura 2

Pentru a ilustra această problemă, aşa cum se observă din figura 2,


toate situaţiile observate în lumea reală sunt în echilibru, respectiv în
punctul de intersecţie al curbelor cererii şi ofertei. Primele două secţiuni ale
figurii arată situaţiile în care doar una din curbe se deplasează. Observaţiile
făcute asupra preţurilor şi cantităţilor pot trasa curba care nu s-a deplasat.
A treia secţiune a figurii însă arată că, atunci când ambele curbe se
deplasează, observaţiile cu privire la preţşi cantităţi nu sunt suficiente
pentru a identifica pantafiecăreia dintre curbe.

Dificultatea identificării este insurmontabilă. Soluţia identificării


separate a curbei cererii şi ofertei este de a folosi alte variabile decât preţul
şi apoi să se raporteze cererea la un grup de variabile şi opferta la altul. De
exemplu, oferta unui bun poate fi legată nu numai de preţul acelui bun, dar
şi de costul său de producţie, iar cererea poate fi raportată nu numai la
preţul bunului, dar şi la veniturile consumatorilor. Cu condiţia ca aceste
variabile să se modifice suficient, este posibil să se determine relaţia dintre
cantitatea oferită şi preţ.

Specialiştii în econometrie se ocupă de problema identificării atunci


când estimează curba cererii. Adesea însă problema este uneori ignorată.
Ori de câte ori avem o afirmaţie de genul „ ştim că elasticitatea cererii în
străinătate este foarte mică, deoarece preţul whisky-ului a crescut cu 10%
anul trecut pe când exportul de whisky nu s-a prea schimbat”, ar trebui să
ne întrebăm dcă autorul a identificat într-adevăr curba cererii. Dacă o
creştere a preţului s-a datorat unei creşteri a cererii din străinatate pentru
whisky, atunci curba ofertei de whisky pe termen scurt este foarte inelastică
(deoarece este nevoie de câţiva ani pentru a produce whisky ). Ceea ce
trebuie reţinut este :

Dacă nu ştim că o curbă s-a deplasat şi alta nu, doar datele în legătură cu
preţul şi cantitatea sunt insuficiente pentru a pune în evidenţă atât forma
curbei cererii, cât şi a ofertei.

7.2.Măsurarea tipurilor specifice de elasticitate


Soluţia problemelor statistice asociate cu măsurarea cererii a dus la o
acumulare de date cu privire la elasticităţile cererii. Pentru a fi folosite de
economişti, valoarea acestor date arată gradul mare de utilitatate a teoriei
cererii.

7.2.1Elasticitatea în functie de preţ

Multe din lucrările anterioare dedicate măsurării cererii s-au referit la


sectorul agricol. Fluctuatiile mari în preţurile agricole au atras studii în acest
sector, dar au oferit şi datele necesare pe care să se bazeze estimările
elasticităţii cererrii în funcţie de preţ.Profesorii Richard Stone din Marea
Britanie(1913-1991), laureat al Premiului Nobel, şi Henry , Schulz din
Statele Unite (1893-1938) au desfăşurat o activitate de pionierat în acest
domeniu. Multe centre de cercetare în agricultură şi-au dezvoltat activitatea
şi, chiar şi astăzi fac estimări noi cu privire la elasticitatea preţului în ceea
ce priveşte produsele alimentare. Datele rezultate confirmă în mare parte
existenţa unei elasticităţi scăzute pentru produsele agricole în general, cât
şi pentru produsele agricole individuale. Contribuţia acestor cunoştinţe la
înţelegerea problemelor agricole a fost enormă; ea reprezintă un triumf
timpuriu al unor cercetări din ştiinţa economică.

Deşi importanţa problemei agricole i-a făcut pe cercetători să se


concentreze de timpuriu asupra cererii produselor alimentare, studiile
moderne s-au extins şi au inclus virtual întreaga gamă de produse pe care
consumatorii îşi cheltuie venitul. Cererea pentru bunuri durabile, cum ar fi
autoturisme, frigidere, radio-uri, televizoare şi case este de mare interes,
deoarece aceasta constituie o mare parte din cererea totală şi pentru faptul
că o poate varia pe piaţă de la un an la altul. Un bun cu folosinţă curentă
este fabricat pentru a fi folosit mai mult timpş astfel, achiziţia poate fi
amânată cu mai mare uşurinţă decât achiziţia unui bun de scurtă folosinţă,
cum ar fi hrana sau anumite servicii. Dacă mai mulţi consumatori decid
simultan să amâne achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată, cu
şase luni,efectul asupra economiei poate fi semnificativ.

Bunurile de folosinţă îndelungată, în general, au o cerere inelastică,


pe când multe mărci individuale din aceste produse au cerere elastică.
Acesta este un alt exemplu al afirmaţiei potrivit căreia cu cât este mai larg
definită categoria de bunuri, cu atât există mai puţini substituenţi şi de
aicicu atât este mai mică elasticitatea. Într-adevăr, indiferent dacă este
vorba de bunuri durabile sau de folosinţă curentă, cele mai multe produse
manufacturiere specific au substituenţi apropiaţi, iar studiile legate de
acestea subliniază că lele tind să aibă cereri elastice în funcţie de preţ.

Figura 3. ilustrează câteva măsurători recente ale elasticităţii în


funcţie de preţ pentru unele produse alimentare.
7.2.2Elasticitatea în funcţie de venit

figura 3

Figura 3 prezintă câteva tipuri de elsticitate în funcţie de venit în


Marea Britanie. Remarcaţi elasticitatea redusă în funcţie de venit pentru
toate produsele alimentare consumate aşa cum indică figura.

Observaţi, de asemenea, contrastul interesant între datele referitoare


la elasticitatea în funcţie de preţ şi elasticitatea în funcţie de venit. Multe
produse carne care au elasticitatea în funcţie de preţ mare au elasticitatea
în funcţie de venit zero. Acest lucru semnifică că schimbările în preţurile
relative vor determina un grad înalt de substituire între diferitele tipuri de
carne – de unde şi elasticitatea în funcţie de preţ mai mare ca 1- , dar că
veniturile mai ridicate nu provoacă nicio creştere îmn consumul global de
carne – de unde şi elasticitatea în funcţie de venit mică. Dintre produsele
prezentate, şunca şi slănina, cartofii şi pâinea au elasticitatea în funcţie de
venit mică, indicând faptul că acestea sunt bunuri inferioare care fac parte
din achiziţiile curente ale cumpărătorilor. Astfel, deşi reducerile relative ale
preţurilor duc la ceşterea cumpărăturilor – elasticitatea în funcţie de preţ în
cazul bunurilor normale -, aceleaşi bunuri sunt considerate ca fiind
inferioare câbd se are în vedere o creştere a venitului.

7.2.3Elasticitatea încrucişată

În multe cazuri monopolul este ilegal. Măsurarea elasticităţii


încrucişate a ajutat mult tribunalele în a decide dacă un monopol există sau
nu. Pentru a ilustra acest lucru, să presupunem că guvernul dintr-o ţară dă
în judecatăo companie că a cumpărat toate firmele care produc cablu de
aluminiu, acuzând compania că a creat monopol asupra respectivului
produs. Compania răspunde că ea este obligată să aibă în proprietate
pentru a putea concura în mod eficient împotriva unor firme care produc
cablu de cupru. Mai argumentează faptul că aceste două produse sunt
bunuri atât de apropiate unul de altul, încât firmele care le produc sunt într-
o concurenţă acerbă, iar un singur producător de cablu de aluminiu nu
poate fi acuzat că are monopl real asupra pieţei de cabluri. Măsurarea
elasticităţii încrucişate poate fi hotărâtoare în acest caz. De exemplu, o
elasticitate de 10 ar sprijini compania arătând că cele două produse swunt
atât de apropiate, încât un monopol asupra oricăreia dintre ele nu ar fi un
monopol real asupra pieţei de cabluri. O elasticitate încrucişată de 0.5, pe
de altă parte , ar sprijini acţiunea guvernului că monopolul asupra cablului
de aluminiu este real pe o piaţă completă.

7.2.4Elasticitatea şi creşterea economică

Una din concluziile cele mai interesante în comportarea elasticităţilor


este că, pe măsură ce ţările devin mai bogate, elasticitatea în funcţie de
venit, cât şi cea în funcţie de preţ pentru alimente manifestă o tendinţă
puternică de scădere. De-a lungul anilor, creşterea economică a făcut să
crească venitul real în multe ţări de pe glob. Pe măsură ce a avut loc acest
lucru, cererea pentru alimente a crescut, dar la o rată din ce în ce mai
mică. În acelaşi timp, cererea a devenit din ce în ce mai puţin sensibilă la
fluctuaţiile de preţ. De exemplu, elasticitatea cereri în funcţie de preţ pentru
alimente este de numai 0,1 în Statele Unite, ţară cu cel maqi mare venit pe
cap de locuitor. Pe măsură ce coborâm nivelul venitului, elasticităţile în
funcţie de preţ cresc, ajungâd la 0,3 în Marea Britanie, 0,45 în Israel, 0,55
în Peru şi în jur de 0,7 în India. Pe aceaşi scală de valori, elasticităţile în
funcţie de venit scad. Ele se eşalonează de la 0,15 în SUA, 0,35 în Marea
Britanie, 0,5 în Israel, 0,65 în Peru şi aproape 0,8 în India. Acest fenomen
al elasticităţii în funcţie de preţ şi de venit, care scade pe măsură ce
creşterea economică măreşte venitul pe cap de locuitor, are multe
consecinţe importante.

7.2.5Alte variabile

Studiile moderne arată că cererea este adesea influenţată de o mare


varietate de factori socio-economici – mărimea familiei, vârstă, aşezare
geografică, structura locurilor de muncă, nivelul de trai şi aşteptările în ce
priveşte venitul - , care nu sunt incluşi în teoria traditională a cererii. Deşi
semnificativă, contribuţia acestor factori la modificările cererii tinde să se
micşoreze. În mod tipic, mai puţin de 30% din variaţiile cererii sunt datorate
acestor „noi” factori şi o proporţie mult mai mare se datorează variabilelor
tradiţionale : preţul şi venitul.