Factorii care influențează educația la ciclul primar și cel liceal

Educația reprezintă activitatea metodică și practică prin care ne adresăm sufletului

școlarilor și capacității lor de a asimila cunoștințe. În același timp, suntem preocupați cum
trebuie să fie transmise cunoștințele, ca prin ele să le dezvoltăm rațiunea, voința și
sentimentul. Din cea mai fragedă vârstă, copilul manifestă predispoziții spre religiozitate; el e
capabil de trăiri religioase, care nu poartă încă forma unei manifestări exterioare. Această
predispoziție se poate cultiva și dezvolta prin educația religioasă. Religiozitatea copilului nu
e identică cu cea a adultului. În copilărie, ea se bazează pe trăirile date de modul său
„religios” de viață, iar la adult, de o trăire intensă și o atitudine spirituală.
În educația religioasă este necesar ca profesorul să cunoască și să țină cont de etapele
dezvoltării psiho-fizice ale elevului. Familia are rolul principal în educația religioasă a
copilului în primii ani de viață ai acestuia. Crescând, copilul intră în sistemul educațional,
astfel că programa de învățământ trebuie să cuprindă elemente de educație religioasă care vor
avea ca scop familiarizarea copiilor cu concepte religioase elementare.
În ciclul primar, caracteristicile de vârstă (dezvoltare fizică, potenţial intelectual,
nivelul dezvoltării intelectuale, gandire, memorie, imaginaţie) permit copilului să memoreze
mecanic poezii și istorioare. Ținând cont de acest lucru, ei pot fi învățați diferite rugăciuni,
poezii și povestiri cu tentă religioasă, adecvate vârstei. Trăirile religioase din această etapă pot
deveni hotărâtoare pentru întreaga viață. Acum, copilul observă și înregistrează actele
religioase și morale pe care le vede în familie ți în cercul cunoștințelor sale. El imită cu
fidelitate și încredere atitudini, gesturi și cuvinte. Fondul sufletesc al copilului este
nepervertit, de aceea el crede că tot ceea ce face omul matur este bine.
Rezultă așadar faptul că părinții și profesorul de religie au datoria de a fi modele de
comportament pentru copii.

În perioada adolescenței copilul își îmbogățește experiența afectivă, devine mai

independent și, în același timp, devine mai stabil emoțional, evoluează treptat spre o
autonomie morală (cf. Jean Piaget). Perioada adolescenței se caracterizează prin schimbări
majore în dezvoltarea fizică și psihică, fapt ce are puternice influențe asupra educației
religioase a elevului. Este perioada în care acesta își poate forma convingeri religios-morale
temeinice sau poate să cadă pradă multor tentații cu urmări negative asupra personalității sale.
De aceea, adolescentul are mare nevoie de modele de viață prin prisma cărora își va contura
un ideal în viață.
Din punct de vedere spiritual, tânărul se preocupă de marile probleme ale vieții și
concepe planuri pentru reforme religioase, morale, politice și sociale. Se manifestă simțul
critic și al aprecierii. Acum apare interesul pentru ceea ce este general valabil, adică pentru
legile naturii, ale istoriei, ale vieții morale și pentru filosofie, pentru ceea ce este abstract. El
nu se mulțumește doar cu asimilarea cunoștințelor, ci le și prelucrează și aprofundează. Dacă
în copilărie accepta fără nici o rezervă spusele celor mari, acum atitudinea tânărului se
modifică complet: apare spiritul critic, îndoiala și căutarea argumentelor raționale.
Pentru a se evita criticismul și pentru a contracara consecințele nefaste ale acestuia, în
educația religioasă profesorul va trebui să utilizeze în mod special metoda argumentării.
Concluzionând, putem constata că educația religioasă trebuie să țină cont de factorii
biologici și psihologici, să răspundă la nevoile caracteristice fiecărei etape de dezvoltare
psihosomatică. Profesorul de religie, alături de familie, are un mare rol la dezvoltarea
caracterului religios-moral și a personalității elevilor.