Teoria Antrenametului Şi Competiţiei Sportive 2010 - 2011

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

SPECIALIZAREA: EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ
AN III EFS 2010 ∕2011
DISCIPLINA: TEORIA ANTRENAMETULUI ŞI COMPETIŢIEI SPORTIVE
Curs nr.1
1. Finalitatea ca un concept adoptat de UNESCO este definită ca:
2. Prima finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport, cu implicaţii în păstrarea
sănătăţii publice este:
3. A doua finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport, ce vizează întărirea
capacităţii fizice a omului este:
4. A treia finalitatea a activităţilor de educaţie fizică şi sport, care ilustrează un nivel
mai ridicat de pregătire multilaterală a omului este:
5. O finalitate care defineşte capacitatea teoretică şi practică a omului de a face
aprecieri critice asupra ramurilor sau probelor sportive este:
6. Creşterea emulaţiei pentru activitatea sportivă este următoarea finalitate:
7. Următoarea finalitate este de o importanţă majoră, întrucât creează nevoia de
mişcare şi după terminarea activităţii sportive de performanţă:
8. Cunoştinţe din domeniul istoriei sportive de înaltă performanţă, alături de
regulamentul specific fiecărei ramuri de sport, sunt elementele ce definesc
următoarea finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport:
9. Creşterea prestigiului sportului românesc în lume, sporirea contribuţiei sale la
mai buna cunoaştere a tinerilor, realizarea idealurilor de pace, prietenie şi
colaborare este finalitatea care are ca obiectiv mediu unic:
10. Comportarea civilizată în societate şi respectul pe care-l manifestă subiectul faţă
de valorile sportive naţionale, reprezintă următoarea finalitate:
11. Crearea suportului energetic pentru activitatea zilnică, reprezintă următoarea
finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport:
12. Gustul pentru frumos în toate domeniile reprezintă următoarea finalitate a
activităţii de educaţie fizică şi sport:
13. Formarea animatorilor sportivi, reprezintă una din formele de manifestare a
acestei finalităţi a activităţii de educaţie fizică şi sport:
14. Definiţie: …..un ansamblu de metode, mijloace şi tehnici de instruire şi educaţie,
de refacere a organismului după efort, utilizate în funcţie de obiectivele fixate şi mai
cu seamă de performanţele sportive (A. Nicu).
15. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: selecţie,
model, sistem de asistenţă, tehnicieni, fac parte din următoarea categorie:
16. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: formarea şi
dezvoltarea multilaterală a personalităţii, atitudinea faţă de pregătire, spirit
colectivist, disciplina conştientă, conduita morală, colaborare şi combativitate în
concurs, motivaţia, traseu şcolar-profesional, fac parte din următoarea categorie:
17. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: unităţi
sportive de performanţă, antrenori, sportivi legitimaţi, sportivi clasificaţi,
specialişti, fac parte din următoarea categorie:
18. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: spaţii,
echipament, inventar, obiective, buget, fac parte din următoarea categorie:
19. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: planuri de
pregătire, programe de control şi analiza activităţii, elaborarea de strategii şi tactici,
fac parte din următoarea categorie:
20. Programarea modelului logic al performanţei trebuie să aibă la bază, ca
finalitate:
21. Componentele conducerii ştiinţifice a antrenamentului modern sunt:
Curs nr.2-3
1. Din cele trei surse principale din care izvorăşte performanţa sportivă: valoarea
biologică şi a personalităţii sportivului, cea intelectuală exprimată de corpul de
specialişti şi timpul, două sunt variabile şi una constantă. Sursa constantă este:
2. Selecţia este:
3. Prin sistem naţional de selecţie înţelegem:
4. Instituţionalizarea sistemului unic de selecţie şi pregătire a copiilor şi juniorilor se
realizează în anul:
5. În „Sistemul naţional de selecţie” acţionează 5 tipuri de criterii:
6. Fibrele albe sunt:
7. Fibrele roşii sunt:
8. Fibrele care-şi pot modifica echipamentul enzimatic, funcţie de antrenamentul
specializat aplicat sunt:
9. Criteriul sanogenetic este eliminatoriu în:
10. Criteriul psihologic iese mai mult în evidenţă în:
11. Criteriul modelului biologic al performerului este mai important la:
12. Anamneza medico-sportivă reprezintă o metodă subiectivă de determinare a
criteriilor:
13. Biopsia musculară are aplicabilitate:
14. Criteriile neuropsihice, în mod special cele neuromusculare ar avea eficienţă
maximă dacă ar fi aplicate la:
15. Criteriile endocrinometabolice au eficienţă la:
16. Criteriile integrităţii morfologice şi funcţionale a analizatorilor au mai mare
importanţă în:
17. Criteriile cardiorespiratorii sunt de maximă importanţă în:
18. Capacitatea de refacere şi de adaptare are importanţă mai mare:
19. Însuşirile somatice principale sunt condiţionate genetic diferit, în ordine
descrescătoare astfel:
20. Coeficientul de corelaţie a eredităţii cu înălţimii subiecţilor se modifică o dată cu
vârsta astfel:
21. Scara androginităţii a lui Bayer-Bailey indică:
22. Gradul 1 pe scara androginităţii corespunde:
24. Scara androginităţii a lui Bayer-Bailey are:
25. Activitatea sistemului nervos şi, în principal, a scoarţei cerebrale împreună cu
metabolismul de la nivelul muşchiului sunt factori funcţionale ce condiţionează:
26. După cercetările lui A. Demeter, timpul de reacţie este foarte bun dacă durează:
27. Punerea în acţiune a unui număr cât mai mare de unităţi motorii, este factor
principal în prognozarea dezvoltării:
28. Factorii anatomofuncţionali se adaugă alături de cei biochimici şi ai sistemului
nervos pentru prognozarea dezvoltării:
29. Zona strict aerobă se află la:
30. Predominanţa funcţională a emisferei corticale dreaptă întâlnită la stângaci:
31. Vârsta biologică este:
32. Sursa de energie este unică, reprezentată de radiaţia solară, şi este absorbită
prin procesul de asimilaţie clorofiliană din plante, în electronii atomilor de:
33. Energia asimilată este transportată la nivelul adenozintrifosfatului (ATP) prin
transportorii de electroni:
34. ATP-ul se desface în:
35. Adenozindifosfatul se scindează în anumite condiţii în două molecule de acid
fosforic şi energie sub influenţa:
36. Placa turnantă a întregului proces metabolic energetic din organism, cu rol
energetic, în cetogeneză respectiv în sinteza hormonilor steroizi anabolizanţi şi a
colesterolului etc. este:
37. 1 moleculă de acetil coA reface:
38. Procesele aerobiotice stabile asigură:
39. Studiile de microscopie electronică au evidenţiat între densitatea mitocondrială
şi capacitatea VO2 max. un raport:
40. Mecanismele de reglaj neuroendocrin sunt:
41. Definiţie: ….urmăreşte să asigure corespondenţa dintre aptitudinile şi atitudinile
individului, pentru ca pe această bază să se asigure adaptarea la efort şi eficienţa în
antrenamente şi competiţii.
42. Factorii psiho-sociali sunt:
43. Factorii psihologici sunt:
44. Capacitatea psihică cuprinde:
45. Pentru ramurile de sport în care prima selecţie se face pâna la 6 ani (inclusiv),
copiii trebuie să realizeze la testarea pregătirii fizice generale minimum:
46. Pentru ramurile de sport în care prima selecţie se face la 7 ani sau după această
vârstă, copiii trebuie să totalizeze la testarea pregătirii fizice
47. La ramurile de sport în care calităţile motrice au mare grad de determinare
genetică punctajul de selecţie motrică iniţial pentru pregătirea fizică generală
trebuie să se apropie de:
48. Copiii care prezintă talie de excepţie beneficiază la selecţia iniţială în pregătirea
fizică generală o bonificaţie la toate probele de:
49. Probele de selecţie iniţială pentru pregătirea fizică generală la copiii sub 6 ani
(inclusiv) sunt:
50. Probele de selecţie iniţială pentru pregătirea fizică generală la copiii peste 7 ani
(inclusiv) sunt:
51. Durata pregătirii în grupele de începători este în medie de:
52. Durata pregătirii în grupele de avansaţi este în medie de:
53. Vârsta optimă de selecţie este:
54. Plecarea la alergarea de viteză pe 50 m. se realizează:
55. Pauza dintre alergările pe 50 m. este de :
56. La săritura în lungime de pe loc distanţa se măsoară:
57. La alergarea de rezistenţă, transformarea alergării în mers se consideră:
58. Aruncarea mingii de oină la distanţă se realizează:
59. La menţinerea în atârnat la bara fixă cu braţele îndoite, cronometrul se opreşte
când:
60. Tracţiuni în braţe se execută numai de către băieţii care au depăşit vârsta de :
61. La tracţiuni în braţe balansarea picioarelor:
62. La jocul de mişcare (naveta) cercurile tangente au următoarele diametre:
63. La jocul de mişcare (naveta) distanţa totală de alergare este de:
64. La ridicarea trunchiului din culcat în şezând timp de 30 s., subiectul trebuie să
atingă genunchii şi salteaua cu:
65. La măsurarea mobilităţii coxofemurale în flexie, linia gradată este aşezată:
66. La măsurarea mobilităţii trebuie să se păstreze poziţia finală timp de:
67. Selecţia primară a copiilor şi juniorilor se efectuează cu mijloace specifice de
către:
68. Constituirea grupelor de începători este:
69. Regularitatea centripetă a creşterii (Zurbrugg) se referă la:
70. Metabolismul bazal al copilului este:
71. Antrenamentul de forţă pentru copii şi juniorii în creştere impune:
72. La vârsta şcolară mică creşterea:
73. La vârsta şcolară mică creierul are greutatea:
74. La vârsta şcolară mică în cadrul proceselor corticale fundamentale:
75. În cadrul aparatului locomotor a vârstei şcolare mici, oasele sunt:
76. Musculatura la 6 ani reprezintă:
77. Tonusul muscular la copii de vârstă şcolară mică este:
78. Cordul copiilor de vârstă şcolară mică reacţionează putenic la efort în mod:
79. Frecvenţa cardiacă de repaus între 6 şi 12 ani:
80. La vârsta şcolară mică, muşchii respiratori insuficient dezvoltaţi, nu pot asigura
mărirea corespunzătoare a volumului toracelui în efort, amplitudinea mişcărilor
respiratorii fiind:
81. La vârsta şcolară mică, efortul determină:
82. La pubertate caracterele sexuale primare şi secundare:
83. Aparatul locomotor la vârsta pubertară prezintă următoarele caracteristici:
84. Sistemul nervos la pubertate:
85. Sistemul cardiovascular la pubertate:
86. Aparatul respirator la pubertate:
87. În etapa postpubertară dezvoltarea somatică:
Curs nr.4
1. Definiţie: …. idee de bază a unei doctrine sau teze care structurează şi orientează
o activitate de cunoaştere sau de natură practică, din care derivă o serie de
consecinţe în planul acţiunii şi comportamentului (A. Nicu):
2. Definiţie: Proces pedagogic desfăşurat sistematic şi continuu gradat de adaptarea
organismului omenesc la eforturile fizice tehnico-tactice şi psihice intense în scopul
obţinerii de rezultate înalte într-una din formele de practicare competitivă a
exerciţiilor fizice (Dicţionarul terminologic – 1974).
3. Prin procesul didactic cu care operează, antrenamentul sportiv prezintă
componenta:
4. Prin efectele obiective în planul dezvoltării funcţionale şi al nivelului adaptativ al
organismului uman, antrenamentul sportiv prezintă componenta:
5. Prin implicaţiile caracteriale, morale, emoţionale ale personalităţii sportivului,
antrenamentul sportiv prezintă o componentă:
6. Prin raporturile şi modul sportivului de integrare şi omogenizare în mediul social,
economic şi cultural, antrenamentul sportiv prezintă o componentă:
7. Prin condiţiile specifice de alimentaţie, odihnă, confort şi de mediu ambiant în
care sportivul se antrenează şi se reface, antrenamentul sportiv prezintă o
componentă:
8. Prin idealurile de fairplay, de angajare totală şi onestă în pregătire şi concurs, de
pace şi prietenie cu tineretul de pretutindeni, antrenamentul sportiv prezintă o
componentă:
9. Prin frumuseţea şi rafinamentul gestului motric, prin complexitatea şi armonia
acţiunilor motrice, prin extraordinarul şi fascinantul spectacol provocat de
concursul sportiv, antrenamentul sportiv are şi o componentă:
10. Caracteristica multifactorială şi interdisciplinară ale procesului de antrenament
se manifestă prin:
11. Caracterul praxiologic al procesului de antrenament reprezintă:
12. Principiul general al accesibilităţii al antrenamentului sportiv se referă la:
13. Principiul continuităţii în antrenamentul sportiv se referă la:
14. Principiul periodizării şi structurii ciclice a efortului în antrenamentul sportiv se
referă la:
15. Principiul participării conştiente a sportivului în cadrul procesului de
antrenament implică:
16. Principiul sistematizării mijloacelor în procesul de antrenament presupune:
17. Principiul individualizării în antrenamentul sportiv presupune:
18. Principiul însuşirii temeinice în antrenamentul sportiv se referă la:
19. Reacţiile de adaptare ale organismului în cadrul procesului continuu de
antrenament sunt:
20. Perfecţionările morfofuncţionale caracteristice sportivilor sunt modificări:
21. Perfecţionările dobândite prin antrenament se pierd în lipsa excitantului
specific, într-un timp mai scurt decât cel necesar obţinerii lor de:
22. Fibrele musculare în caz de imobilizare se atrofiază după cum urmează:
23. Principiul solicitărilor optime şi a creşterii în trepte a eforturilor se referă la:
24. Experienţa practică recomandă schimbarea nivelului de solicitare după:
25. Principiul priorităţii efortului specific competiţional se referă la:
26. Pragul anaerob în ceea ce priveşte lactacidemia este de:
27. Enzimele care asigură descompunerea şi resinteza acidului adenozintrifosforic şi
fosfocreatinei sunt activate prin contracţii intense şi de foarte scurtă durată:
28. Principiul pregătirii fizice multilaterale presupune:
29. Sursele teoriei modelelor în antrenamentul sportiv sunt:
30. Obiectivizarea antrenamentului şi concursului sportiv presupune:
31. Evaluarea antrenamentului şi concursului sportiv presupune:
32. Care din următoarele informaţii sunt de esenţă metodologică:
33. Care din următoarele informaţii sunt de esenţă pur biologică:
34. Reţinerea informaţiilor audio-vizuale creşte procentual la:
Curs nr.5
1. Posibilitatea de dirijare, de decizie şi de optimizare a antrenamentului sportiv
depinde în ultimă instanţă de înregistrarea continuă a datelor, de prelucrarea lor
imediată şi de o interpretare corelată, analizată periodic. Datele sunt furnizate de:
2. Loturile asistate de brigăzile multidisciplinare au permis inventarierea
mijloacelor (exerciţiilor) care intră în componenţa antrenamentelor, prin operaţia
de:
3. Numărul mare de mijloace, ca orientare metodică, ce elogiază bogăţia
conţinutului ca o condiţie a reuşitei şi eficienţei, este orientare a:
4. Selecţia continuă a mijloacelor cu eficienţa cea mai mare în determinarea
performanţei sportive este apanajul:
5. Indicatorul statistic care permite selecţionarea celor mai eficiente mijloace, prin
compararea datelor acestora vis-à-vis de performanţă este:
6. Ramurile şi probele sportive ale căror mijloace se pretează, în exprimarea lor, la
o expresie matematică temporală, au ca unitate de măsură:
o expresie matematică spaţială, au ca unitate de măsură:
o expresie matematică ponderală, au ca unitate de măsură:
9. Pentru ramurile şi probele aciclice (gimnastică) sau bazate pe „adversitate”
directă (box, lupte, judo, scrimă, jocuri sportive), standardizarea mijloacelor se
realizează prin:
10. Canotajul este un sport din grupa eforturilor ciclice într-un regim:
11. Următorul factor, determinant al performanţei, este exprimat dimensional şi
cantitativ, relevând caracteristici spaţiale:
12. Următorul factor, determinant al performanţei, exprimă îndemânarea
individului, capacitatea lui de sincronizare cu aspectele tehnice specifice sportului
sau probei sportive:
13. Un factor de asemenea foarte important, ce asigură creşterea frecvenţei motrice
pe seama intensităţii efortului, care direcţionează în principal efortul de adaptare pe
plan biologic al organismului este:
14. Factorul decisiv în realizarea unor performanţe înalte în canotaj îl constituie
nivelul:
15. Energia anaerobă alactacidă susţine efortul de competiţie la canotaj:
16. Energia anaerobă lactacidă susţine efortul de competiţie la canotaj:
17. Energia aerobă (oxidativă) susţine efortul de competiţie la canotaj:
18. În canotaj, se poate conta, în medie, pe o creştere a energiei aerobe faţă de
disponibilităţile native ale sportivei/sportivului de cca.:
19. În canotaj, se poate conta, în medie, pe o creştere a energiei anaerobe faţă de
20. Modelul VO2 max., procentul din VO2 max. ce poate fi mobilizat şi durata
menţinerii acestui nivel, greutatea corporală şi masa activă sunt factori ce
determină eficient productivitatea:
21. Pentru elaborarea cu eficienţă maximă a unui antrenament intensiv este necesar
să se plece de la următoarele:
22. Efectele cumulative urmărite prin antrenamente vizează la canotaj, în ordine,
următoarele:
23. La canotaj, mijloacele de antrenament de vâslit reprezintă anual:
24. La canotaj, mijloacele de antrenament pe uscat reprezintă anual:
25. Specialiştii români au optat la canotaj pentru o scară de intensitate a mijloacelor
pe:
26. În sporturile aciclice pentru analiza mijloacelor tehnice este absolut necesară:
27. Îmbinarea tehnicii manuale cu cele automate determină culegerea datelor
privind:
28. La fotbal, timpul aşa-zis „mort” din joc reprezintă cca.:
29. Inventarul mijloacelor (exerciţiilor) din cadrul modelului de antrenament a
compus:
30. Inventarul mijloacelor a fost supus analizei statistico-matematice şi a indicat o
relaţie:
31. Definiţie: …… înseamnă operaţia de tipizare a mijloacelor, lecţiilor şi ciclurilor
săptămânale, ca urmare a cunoaşterii valorilor biologice, biomecanice şi
metodologice, precum şi a efectelor lor stabile în economia ciclului anual de
pregătire, în vederea aplicării lor cu eficienţă maximă (printr-o solicitare
compatibilă cu cea a concursului) (A. Nicu):
32. Tendinţa uniformizării mijloacelor este contracarată prin tratarea lor
diferenţiată din punct de vedere:
33. Cunoaşterea valorilor investite în antrenament, economisirea energiei umane, a
timpului în favoarea performanţei, precum şi selecţionarea celor mai adecvate şi
valide mijloace constituie motivul şi totodată efectul:
34. Dintre cei 100 indicatori care s-au păstrat la canotaj în cadrul modelului, cei cu
profil metodologic reprezintă:
profil biologic-psihologic reprezintă:
36. Indicatorii cantitativi spaţiali din cadrul modelului cuprind:
37. Indicatorii cantitativi de organizare din cadrul modelului cuprind:
38. Indicatorii calitativi ai modelului rezultă din:
39. Gradul de complexitate a modelului de antrenament rezultă implicit din
complexitatea ramurii sau probei de sport exprimată în concurs într-un raport:
40. Modelul va fi elaborat ţinându-se cont şi de:
Curs nr.6
1. Cotele de progres ale performanţei din concursuri determină creşterea valorică a
indicatorilor modelului de antrenament. Este vorba despre:
2. Una din metodele moderne de a prognoza valoarea rezultatului sportiv îl
constituie calculul:
3. Prognoza performanţei are două planuri: prognoza rezultatului sportiv şi:
4. Aspectele caracteristice tehnico-tactice şi fizice ale sportivului, evidenţiate în
timpul competiţiei sunt relevate de:
5. Analiza temporală şi spaţială a parcursului din cadrul probei este ilustrată
sugestiv de:
6. În cadrul sporturilor de echipă, eficienţa apare din eforturile însumate ale
fiecărui individ în parte, şi sunt obiectivizate prin:
7. Aspectele medico-biologice ale competiţiei se referă la:
8. Eforturile prestate pe baza energiei eliberate prin procese biochimice în care nu
intervine O2 intră în categoria eforturilor:
9. Dacă energia rezultă din descompunerea acidului adenozintrifosforic (ATP) şi a
fosfocreatinei (PC), eforturile poartă numele de:
10. În cazul în care energia provine din descompunerea glicogenului (glicoliză
anaerobă), eforturile se numesc:
11. Efortul anaerob alactacid durează:
12. În categoria eforturilor anaerobe alactacide se încadrează eforturile din
competiţiile:
13. Factorul biologic limitativ în eforturile anaerobe alactacide este reprezentat de:
14. Indicele Quetelet reprezintă:
15. Componenta musculară a sistemului neuromuscular în eforturile anaerobe
alactacide este cea mai dezvoltată la:
16. Puterea absolută (maximă) anaerobă, la persoanele neantrenate creşte de la 7 la
21 ani, obţinându-se valoarea maximă în medie la:
17. Eforturile competiţionale de tip anaerob lactacid au o intensitate submaximă şi
durată cuprinsă între:
18. Creşterea cantitativă a enzimelor din fibra musculară este caracteristică
sportivilor care depun efort:
19. Factorii biologici limitativi ai performanţelor în efortul de tip anaerob lactacid,
se maturizează după vârsta de:
20. Eforturile prestate pe baza energiei eliberate prin procese biochimice în care
21. După o perioadă de adaptare de 3-5 minute şi dacă se înregistrează un consum
de O2 constant, efortul aerob se numeşte:
22. Intensitatea efortului aerob din starea stabilă adevărată nu depăşeşte:
23. Energia necesară susţinerii eforturilor de tip aerob stare stabilă se eliberează
prin descompunerea:
24. Datorită caracteristicilor efortului aerob stare stabilă, specialiştii au atras
atenţia că rezultatele cele mai bune se obţin:
25. În eforturile competiţionale aerobe în stare stabilă aparentă, consumul de O2 nu
poate egala necesarul de O2 susţinerii travaliului respectiv iar intensitatea oscilează
între:
26. Eforturile competiţionale aerobe în stare stabilă aparentă nu pot depăşi cca.:
27. Dintre multiplii factori care condiţionează absorbţia şi transportul de O2 la
omul sănătos, pe primul plan se situează:
28. Sportivii antrenaţi în eforturi aerobe stare stabilă aparentă au cordul:
29. Eforturile mixte de intensitate relativ constantă durează la sporturile ciclice
între:
30. Solicitările din ce în ce mai mari din antrenamente şi concursuri, eventuala
schimbarea a caracterului efortului, îmbunătăţirea selecţiei şi metodicii de
antrenament au fost necesare datorită:
31. Adaptarea medico-biologică apărută o dată cu modificările punctajelor la
gimnastică, a reprizelor diferitelor meciuri de box, lupte, apariţiei a noi materiale
mai performante, etc. a fost necesară datorită:
32. Definiţie: …..ansamblu de indicatori diferenţiaţi ca profil (prognoza dinamicii
performanţei, particularităţile motrice şi biologice ale graficului de cursă şi de joc
considerate etalon), ale căror valori condiţionate reciproc esenţializează structura
concursului următor, evidenţiindu-i elementele hotărâtoare pentru câştigarea lui (A.
Nicu).
33. Vârsta campionului la gimnastica feminină şi înotul feminin este în medie:
34. Vârsta campionului la călărie, tir şi yahting este în medie:
35. Vărsta optimă a performanţelor înalte la poliatloane şi jocuri este în medie:
36. Campionii Olimpici au media vârstei:
37. După unii autori, baschetbalistul şi canotorul fac parte din categoria tipului
constituţional longilin sau:
38. Înălţimea corpului, anvergura dimensională a diferitelor segmente corporale,
proporţiile şi forma lor, greutatea, compoziţia chimică tisulară, fac parte din:
39. Forţa diferitelor grupe musculare, acuitatea organelor de simţ, caracteristicile
sistemului nervos, tipologia endocrină, etc, fac parte din:
40. Structura şi funcţia ariilor senzitivă şi motorie a scoarţei cerebrale se
maturizează în jurul vârstei de:
41. Capacitatea analizatorului kinestezic de a aprecia spaţiul şi timpul se
perfecţionează cu vârsta şi atinge nivelul adultului la:
42. Vârsta performanţei maxime astăzi, faţă de cea de acum câteva decenii este:
43. Vârsta biologică la gimnaste, înotătoare şi patinatoare de performanţă vis-à-vis
de vârsta cronologică este:
44. Definiţie: ….. este o stare de echilibru între forţele organismului şi solicitările
diverse cărora sportivul trebuie să le facă faţă, o stare de bine fizic, psihic şi social al
individului.
45. Sistemul cardiovascular prezintă cele mai mari modificări funcţionale în cazul
sportivilor ce practică eforturi:
46. Valorile cele mai ridicate ale puterii anaerobe maxime absolute le constatăm la:
47. Valorile cele mai ridicate ale puterii anaerobe maxime relative le constatăm la:
48. Valorile cele mai ridicate ale VO2 max. le constatăm la:
49. Valorile cele mai ridicate ale VO2 max./kg.corp le constatăm la:
50. Unul din factorii hotărâtori ai performanţei, care conturează modelul
campionului, îl constituie capacitatea psihică a sportivului, ea însăşi rezultantă a:
Curs nr.7
1. Învăţarea umană este prin esenţa ei:
2. Principiul conducerii procesului de învăţământ printr-o relaţie reactivă
presupune:
3. Actul de conducere şi control în instruirea programată, presupune reglarea prin
intermediul unor:
4. Raportul predare-învăţare poate şi trebuie să devină un proces de:
5. Pentru ca raportul predare-învăţare să devină un proces de reglare continuă,
trebuie ca modelul de învăţare (de antrenament în cazul nostru), să permită
desfacerea valorilor globale ale indicatorilor în toate elementele componente
compatibile, deci să se respecte principiul:
6. Modelul de antrenament reprezintă în cadrul procesului didactic integral, dintr-
un ciclu anual:
7. Programarea antrenamentului sportiv reprezintă în cadrul procesului didactic
integral, dintr-un ciclu anual:
8. Existenţa şi perfecţionarea continuă a sistemului probelor şi normelor de control
asigură o informare curentă asupra progreselor înregistrate, care îşi găsesc expresia
în creşterea valorică a indicatorilor umani. Acesta reprezintă instrumentul prin
care se evidenţiază următoarea regulă fundamentală a programării:
9. Regula fundamentală a programării ce scoate în evidenţă rolul şi importanţa
principiului individualizării antrenamentului sportiv este:
10. Regula fundamentală a programării ce atrage atenţia asupra faptului că fiecare
pas cuprinde atât o informaţie, cât şi o aplicaţie privind abordarea fracţionată, într-
un mod riguros, a valorilor programării modelului de antrenament este:
11. Parametrii esenţiali ai efortului de care depinde influenţa acestuia asupra
diferitelor organe şi sisteme ale corpului omenesc şi prin aceasta asupra celor două
tipuri ale capacităţii de efort sunt:
12. Cantitatea totală de lucru mecanic efectuat reprezintă:
13. În cadrul formulei de determinare directă a volumului efortului Lm = mgh, Lm
reprezintă:
14. În cadrul formulei de determinare directă a volumului efortului Lm = mgh, m
reprezintă:
15. În cadrul formulei de determinare directă a volumului efortului Lm = mgh, g
reprezintă:
16. În cadrul formulei de determinare directă a volumului efortului Lm = mgh, h
reprezintă:
17. Determinare volumului efortului prin înregistrarea continuă a consumului de
O2 este o metodă de măsurare:
18. Exprimarea volumului efortului prin suma distanţelor parcurse este o
caracteristică a următoarelor sporturi şi probe:
19. Exprimarea volumului efortului prin suma execuţiilor tehnico-tactice este o
20. Exprimarea volumului efortului prin suma acţiunilor efectuate este o
21. Exprimarea volumului efortului prin suma acţiunilor parţiale sau integrale este
o caracteristică a următoarelor sporturi şi probe:
22. Exprimarea volumului efortului prin suma repetărilor exerciţiilor este o
23. Creştea volumului de efort din antrenament corelează eficient cu creşterea
capacităţii aerobe:
24. Creşterea volumului de efort din antrenament pe baza scăderii intensităţii duce
la:
25. Volumul efortului de antrenament din eforturile anaerobe, comparativ cu cel
din eforturile aerobe este:
28. Sistemul neuromuscular – factor limitativ al puterii anaerobe – are, la sportivii
de performanţă, dimensiuni cu atât mai reduse şi o capacitate funcţională cu atât
mai scăzută cu cât volumul de efort din antrenamente şi competiţii este:
29. La alergători, pe măsură ce se măreşte distanţa de concurs, indicele Quetelet:
30. Puterea anaerobă maximă la fondişti în raport cu persoanele neantrenate este:
31. Prin cantitatea de efort (lucru mecanic) efectuat într-o unitate de timp se
înţelege:
32. Termenul de putere din fizică este sinonim cu următorul parametru al efortului:
33. În sporturi şi probe precum: alergări, ciclism, înot, sporturi nautice, schi fond,
patinaj viteză, intensitatea efortului se exprimă prin:
34. În sporturi şi probe precum: lupte greco-romane şi libere, judo, box, scrimă,
intensitatea efortului se exprimă prin:
35. În sporturi precum: jocurile sportive, intensitatea efortului se exprimă prin:
36. În sporturi precum: gimnastică, patinaj artistic, intensitatea efortului se
exprimă prin:
37. Între creşterea intensităţii efortului şi creşterea consumului de O2 măsurat în
stare stabilă s-a constat:
38. Există, de asemenea, o corelaţie între solicitarea inimii şi intensitatea efortului în
cazurile în care acesta determină creşteri ale frecvenţei cardiace (FC) între:
39. Valoarea frecvenţei cardiace (FC), la o anumită treaptă a intensităţii:
40. Calea optimă de creştere a solicitării organismului într-o lecţie de antrenament
se realizează prin:
41. Pentru aceeaşi treaptă a intensităţii efortului, nivelul de solicitare a
organismului se situează cu atât mai sus cu cât capacitatea de efort:
42. Intensitatea solicitării se măsoară prin diferite valori:
43. După O.P. Astrand şi K. Rodhal, când frecvenţa cardiacă (FC) se ridică la 128
pulsaţii/min. la bărbaţi şi 138 pulsaţii/min. la femei, efortul reprezintă:
44. După O.P. Astrand şi K. Rodhal, când efortul reprezintă 70% din VO2 max. al
subiectului, frecvenţa cardiacă în efort se ridică la:
45. Cifrele cuprinse între 160 şi 170/180 pulsaţii/min. la bărbaţi şi 170-180 (190)
pulsaţii/min. la femei sunt considerate de cei mai mulţi autori ca reprezentând
limita de solicitare compatibilă cu prestarea efortului în condiţii de:
46. Între intensitatea solicitării din antrenament şi intensitatea solicitării din
concurs trebuie să existe:
47. Perioada de timp în care organismul prestează un anumit efort, măsurată prin
unităţi temporale, cronometrându-se efectiv timpul de lucru înţelegem:
48. Durata efortului în raport cu durata unei lecţii de antrenament sau competiţie:
49. Durata efortului în lecţiile de antrenament egale ca timp de desfăşurare cu
predominanţă anaerobă vis-à-vis de cele în care energia se eliberează aerob:
50. Pe măsura prelungirii duratei efortului în condiţiile în care ceilalţi parametrii
rămân constanţi, solicitarea organismului:
51. Eforturile cu durata de cca. 3 min., dacă au intensitate adecvată creşterii
capacităţii de efort a organismului, necesită un consum de O2:
52. După Astrand şi Rodhal, durata de cca. 3 min. reprezintă durata optimă a
efortului ce trebuie repetat pentru a solicita la maximum sistemul de transport al
O2 şi este folosită în:
53. Cele mai mari creşteri ale forţei musculare s-au obţinut prin contracţii cu
intensitate maximă, a căror durată raportată procentual la timpul cât putea fi
menţinută contracţia respectivă era egală cu:
54. În procesul de antrenament, raportul dintre durata efortului şi durata pauzei ce
urmează după acesta reprezintă:
55. În lecţia de antrenament, dacă ceilalţi parametrii ai efortului rămân constanţi şi
densitatea efortului creşte:
56. Metodica actuală de antrenament preconizează pentru creşterea capacităţii de
efort, în toate ramurile de sport:
57. Numărul de acţiuni motrice efectuate simultan în timpul unei activităţi motrice
şi structurile lor biomecanice reprezintă:
58. În activităţile motrice complexe o contribuţie mai importantă o are:
59. Oboseala musculară locală produsă prin eforturi cu acelaşi volum, intensitate,
durată şi densitate:
60. Complexitatea efortului determină solicitarea organismului, influenţa acesteia
asupra organelor limitative ale capacităţii de efort aerob şi anaerob, comparativ cu
a celorlalţi parametrii ai efortului este:
Curs nr.8
1. Enunţ: Acest factor asigură fondul energetic al performanţei, stimulând creşterea
indicilor funcţionali şi morfologici şi, în consecinţă, a calităţilor motrice, deci
sporirea capacităţii generale de efort a organismului:
2. Mijloacele care compun acest factor al pregătirii fizice, izvorăsc preponderent din
atletism, gimnastică, schi, haltere, înot şi jocuri sportive. Ele sunt:
3. Pregătirea fizică a sportivului în antrenamentul modern trebuie să conducă la
sporirea:
4. Valorificarea exerciţiilor destinate pregătirii fizice, comparativ cu cele destinate
pregătirii tehnice şi tactice se realizează prin:
5. Enunţ: Acest factor este reprezentat de ansamblul mijloacelor cu o structură
identică sau apropiată de acţiunile (gesturile) motrice prevăzute de regulamentul de
concurs, prin care sportivul sau echipajul, însuşindu-şi-le, concretizează
performanţa diferenţiată specific.
6. Enunţ: Structuri fundamentale prin care se obţine performanţa, cele care
compun ţesătura concursului şi constituie obiectul principal al procesului de
învăţare şi perfecţionare:
7. Enunţ: Acţiuni motrice concrete prin care elementul tehnic se valorifică în
desfăşurarea jocului:
8. Enunţ: Maniera proprie a unui sportiv de a efectua un procedeu tehnic sau altul
constituie:
9. În toată evoluţia de mai bine de un secol a ramurilor de sport, elementele tehnice
au rămas aproximativ aceleaşi, cu excepţia celor din:
10. Lungimea pârghiilor, numărul şi calitatea fibrelor musculare, deschiderea
unghiurilor de execuţie, amplitudinea, direcţia, forţa, viteza de execuţie şi puterea,
ca şi planurile şi axele de realizare în raport cu centrul de greutate corporală, cu
forţa gravitaţională etc., ce interesează performanţa determină:
11. Metoda de înregistrarea actelor motrice ale sportivului cu ajutorul unor aparate
de filmare ultrarapide este:
12. Metoda de înregistrare a tehnicii sportive cu ajutorul a două camere de
videocaptare cu semnale infraroşii este:
13. Metoda ce permite înregistrarea modificărilor în intensitate a forţei cu ajutorul
dispozitivului de reglare a tensiunii (tensoplatform), al dispozitivului de urmărire
(tensotractor) şi al unor senzori special adaptaţi telemetric la echipamentul
sportivului este:
14. Metoda ce ajută la determinarea capacităţii de menţinere a echilibrului în
diferite condiţii este:
15. Metoda ce asigură înregistrarea modificărilor în intensitate a acceleraţiilor
punctelor reale ale aparatului locomotor al sportivului este:
16. Următoarea metodă se bazează pe înregistrarea biocurenţilor în muşchii care
efectuează un lucru mecanic:
17. Următoarea metodă permite înregistrarea variaţiilor unghiului între două
puncte ale corpului în cursul mişcării lui, cu ajutorul unor senzori ataşaţi în
proiecţia corpului articulaţiei:
18. Analizele biomecanice ale tehnicii sportive nu trebuie să fie tributare:
19. Analiza biomecanică ce determină baza de susţinere a corpului, poziţia
diferitelor segmente unul faţă de celălalt, forţele exterioare ce trebuie învinse se
numeşte:
20. Analiza mecanică ce evidenţiază abaterile de la legităţile biomecanice, care se
repercutează nefavorabil asupra actului sau acţiunii motrice (procedeului tehnic)
este:
21. Etapa ce se referă pe de o parte, la acţiunile motrice impuse de forţele exterioare
şi de menţinerea echilibrului este:
22. Analiza ce dezvăluie modul de participare a celorlalte sisteme şi aparate în afara
celui locomotor, în condiţiile efectuării unui procedeu tehnic este:
23. Analiza biomecanică este prezentă:
24. Metoda de însuşire şi perfecţionare a elemetelor tehnice asamblează atât
componentele biologică, psihologică şi biomecanică, cât şi pe cea:
25. Schema însuşirii tehnicii sportive, presupune parcurgerea următoarelor etape,
în ordine:
26. Corectitudinea unui act motric efectuat pentru prima dată este cu atât mai mică
cu cât:
27. Repetarea continuă şi multiplă întăreşte legăturile nervoase, indispensabile
formării stereotipurilor dinamice. În aceasta constă esenţa transformării:
28. Primul sistem de semnalizare al omului este:
29 Al doilea sistem de semnalizare al omului este:
30. Învăţarea şi perfecţionarea tehnicii sportive trebuie să se bazeze pe puterea de
sesizare a informaţiilor primite de la:
31. Anohin şi colaboratorii au constatat că terminarea operaţiei de sinteză asupra
tuturor excitanţilor aferenţi şi realizarea acţiunilor reflexe corespunzătoare de către
partea efectorie a sistemului nervos coincid cu crearea unui aparat special, denumit:
32. Reaferenţele, în cazul acţiunii motrice, reprezentate de impulsurile
proprioceptive ale muşchilor efectori, se numesc:
33. Reaferenţele, în cazul acţiunii motrice, care cuprind toate informaţiile (indicii de
aferenţă) referitoare la efectele mişcării realizate, se numesc:
34. Valorificare complexă, adecvată şi eficientă a pregătirii tehnice şi fizice a
sportivilor, a echipei sau echipajelor în desfăşurarea concursului, în concordanţă cu
condiţiile concrete de adversitate şi cu obiectivele de performanţă prestabilite, face
obiectul:
35. Propriu sporturilor de echipă, presupunând dispunerea jucătorilor în teren şi
valorificarea lor diferită în fazele de atac şi de apărare în vederea obţinerii
superiorităţii şi a concretizării ei prin goluri marcate sau puncte înscrise:
36. Elaborat pentru o situaţie concretă şi inclus în conceptul de joc acest concept
este sinonim cu:
37. Însumând caracteristicile somatice, fizice şi tehnice ale jucătorilor unei echipe,
acest concept este definit de:
38. Componentă de bază a factorului pregătirii tactice, care se manifestă într-o
formă combinată, întrucât este alcătuită în egală măsură din calităţile fizice, psihice
şi deprinderi motrice şi include un sistem de structuri care se rezolvă mai întâi
mintal şi apoi motric este:
39. Următorul concept reprezintă ansamblul mişcărilor automatizate, structurate
într-o anumită succesiune, prin care se rezolvă o sarcină tactică şi care se
caracterizează prin precizie, ritmicitate şi similitudine a mişcărilor la fiecare
reluare:
40. Informaţiile generale şi speciale furnizate de concurs, care reprezintă premisa
dezvoltării capacităţii tactice şi a creativităţii sportivilor fac parte din:
41. Capacitatea sportivului de a-şi valorifica potenţialul fizic, motric, psihic şi
intelectual în concordanţă cu realităţile concursului, care, deşi pot fi anticipate,
poartă în sine un oarecare procent de neprevăzut, ceea ce impune adoptarea unor
soluţii de moment, poate fi definită prin:
42. Una din etapele pregătirii psihice ce cuprinde ansamblul mijloacelor şi
metodelor folosite pentru formarea personalităţii sportivului-cetăţean, a trăsăturilor
sale caracteriale (atitudinale) este:
43. Următoarea etapă a pregătirii psihice ce constă din dezvoltarea şi perfecţionarea
acelor calităţi psihice care condiţionează direct performanţa este:
44. Dezvoltarea următoarelor funcţii: schema corporală, chinestezia, lateralitatea,
echilibrul static şi dinamic, percepţiile spaţio-temporale, timpul de reacţie,
anticipare şi coincidenţă, ideomotricitatea ş.a., revine ca sarcină:
45. Dezvoltarea funcţiilor şi mecanismelor de cunoaştere şi apreciere-decizie face
obiectul:
46. Dezvoltarea funcţiei reglatoare a sferei psihice răspunzătoare de dispoziţii,
emoţii, sentimente şi pasiuni, reprezintă caracteristica:
47. Suportul angajării sportivului în realizarea eforturilor mari şi maxime,
neîntrerupte şi indispensabile obţinerii performanţei sportive actuale, se realizează
prin:
Curs nr.9
1. Dezvoltarea calităţilor motrice serveşte pregătirea fizică, întrucât asigură
substratul biologic şi funcţional al efortului cerut de concurs. Pe fondul orientării
metodologice generale a antrenamentelor (la nivel de înaltă performanţă), această
relaţie reclamă:
2. Pe parcursul desfăşurării procesului instructiv-educativ, calităţile motrice:
3. Dezvoltarea calităţilor motrice se bazează pe:
4. Continua perfecţionare a calităţilor motrice şi corelarea lor cu activitatea
competiţională se explică prin folosirea pe scară tot mai largă a noilor cuceriri ale:
5. Dezvoltarea calităţilor motrice este indisolubil legată de modificările:
6. Dezvoltarea calităţilor motrice este un proces sesizabil, de cele mai multe ori
măsurabil la nivelul structurilor:
7. Perfecţionarea calităţilor motrice vizează, în principal, îmbunătăţiri la nivelul:
8. Latura externă a calităţilor motrice este reprezentată de:
9. Latura internă a calităţilor motrice este reprezentată de:
10. Selecţia mijloacelor de antrenament trebuie să corespundă efortului
competiţional, în vederea:
11. Definiţie: capacitatea omului (biologică şi psihică) de a învinge o rezistenţă
exterioară măsurată în kilograme, cu ajutorul halterelor şi dinamometriei:
12. Puterea se calculează după formula:
13. Forţa se calculează după formula:
14. După cum se ştie din fiziologie, în starea de repaus se află simultan în contracţie,
următorul procent din totalul unităţilor dintr-un muşchi:
15. În timpul unei încordări uşoare numărul unităţilor active creşte până la:
16. Într-un efort de forţă mai intens numărul unităţilor motorii angrenate în
contracţie sporeşte până la:
17. Într-un efort de forţă maximă procentul unităţilor motorii se apropie de:
18. Secusa reprezintă contracţia:
19. Între frecvenţa descărcărilor motoneuronilor şi starea de excitaţie a centrilor
nervoşi implicaţi, există un raport:
20. Starea de tetanie se realizează sub o „salvă” de impulsuri de peste:
21. Capacitatea de sincronizare a activităţii unităţilor motorii active se măreşte la
frecvenţe de descărcare:
22. Capacitatea de sincronizare a activităţii unităţilor motorii active se măreşte
odată cu:
23. Tipul I de fibre, fibre lente (ST – slow twitch – contracţie lentă), sunt bogat
vascularizate, asigură un aport crescut de O2 şi deşi nu pot dezvolta o putere foarte
mare, sunt rezistente la oboseală, ceea ce favorizează lucrul în regim aerob. Mai
sunt denumite şi:
24. Tipul II A şi B cuprinde fibrele rapide (FT = fast twitch – contracţie rapidă),
denumite şi:
25. Mai sunt descrise şi fibre de tip II C, caracteristice lucrului în regimuri diferite:
26. Sportivii care depun eforturi de forţă în regim de viteză posedă un număr
crescut de:
27. În literatura de specialitate din ultimii ani au apărut unele controverse privind
aprecierea fenomenului constatat la biopsia musculară, subliniindu-se
determinismul genetic al fibrelor care:
28. S-a constatat în domeniul creşterii forţei maxime că progresele apar mult mai
evidente când sunt angrenate în efort:
29. Biopsia musculară a mai scos în evidenţă un aspect deosebit de important al
antrenamentului de forţă, şi anume:
30. Pe temeiul caracteristicilor interne şi externe ale forţei, ale nivelului valoric
exprimat în unităţi de măsură obiective, teoria antrenamentului distinge mai multe
forme de manifestare a acestei calităţi motrice:
31. Forţa care se referă la gradul de dezvoltare a întregului sistem muscular şi se
caracterizează printr-o capacitate mărită de manifestare a forţei, în diferite ipostaze
ale vieţii de relaţie, în muncă, în sportul de mase este:
32. Forţa ce determină modificarea dimensiunii muşchilor angrenaţi în efort este:
33. Forţa ce nu determină modificarea dimensiunii muşchilor angrenaţi în efort
este:
34. Forţa ce reprezintă capacitatea sportivului de a învinge sau de a se împotrivi
unei mişcări, indiferent de greutatea sa corporală, măsurată prin totalul kg.
deplasate sau suportate este:
35. Forţa ce rezultă din raportul dintre greutatea ridicată de sportiv şi propria
greutate corporală este:
36. Creşterea indicilor forţei specifice, caracteristici fiecărei ramuri sau probe
implică solicitarea anumitor grupe musculare, precis diferenţiate din totalitatea
masei musculare a corpului compusă din peste:
37. Din grupa exerciţiilor de dezvoltare a forţei folosind diferite îngreuieri face
parte şi:
38. Din categoria exerciţiilor de dezvoltare a forţei folosind greutatea proprie face
parte şi:
39. Din grupa exerciţiilor de dezvoltare a forţei în condiţii îngreuiate face parte şi:
40. Mărimea intensităţii se socoteşte în procente şi reprezintă nivelul determinat de
rezultatul maxim obţinut de un sportiv la un exerciţiu oarecare, considerat limita
posibilităţilor sale la momentul respectiv. Pentru aceasta, convenţional s-a stabilit că
intensitatea mică este cuprinsă între:
intensitatea mijlocie este cuprinsă între:
intensitatea mare este cuprinsă între:
43. Mărimea volumului este dată de suma kg. ridicate într-o anumită unitate de
timp (lecţie, ciclu săptămânal, ciclu anual), ceea ce înseamnă că dimensiunea lui este
corelată cu intensitatea efortului. Volumul mic este caracteristic sportivilor ce-şi
dezvoltă:
corelată cu intensitatea efortului. Volumul mijlociu este caracteristic sportivilor ce-
şi dezvoltă:
corelată cu intensitatea efortului. Volumul mare este caracteristic sportivilor ce-şi
dezvoltă:
46. Definiţie: Capacitatea organismului de a efectua un lucru mecanic de o anumită
intensitate, un timp mai îndelungat, fără scăderea eficienţei activităţii depuse, în
condiţiile reprimării stării de oboseală:
47. Rezistenţa motrică, analizată din punct de vedere al dimensiunii ei de
manifestare, poate fi locală când angajează:
manifestare, poate fi regională când angajează:
manifestare, poate fi globală când angajează:
50. Rezistenţa anaerobă presupune o intensitate a lucrului atât de mare, încât
resinteza ATP se poate obţine doar prin creatinfosfat (CP) şi glicoliză anaerobă.
Durata unui astfel de efort este de:
51. Factorul limitativ al capacităţii de efort, ce determină viteza de înaintare a
sportivului într-un efort continuu de rezistenţă aerobă este:
52. Volumul cardiac, determinat radiotelemetric, este de 600-650 ml. la un adult
sănătos nesportiv, iar la sportivii care depun sistematic eforturi de rezistenţă ajunge
la:
53. Concentraţia de hemoglobină este în mod normal de 16% la bărbaţi şi 14,7% la
femei şi, de regulă, la cei care practică sporturile de rezistenţă aceste valori:
54. Debitul cardiac maxim la sportivii de înaltă performanţă ce prestează eforturi
aerobe poate să atingă în efort valori extrem de mari, până la:
55. Spre deosebire de efortul de forţă, în eforturile de rezistenţă talentul sportiv
apare determinat genetic prin predominanţa fibrelor musculare lente de tip I:
56. B. Saltin a constatat, la biopsie, o creştere a activităţii enzimelor în muşchii
sportivilor ce depun eforturi aerobe, faţă de neantrenaţi de:
57. Pentru practicieni este extrem de important faptul că intensitatea optimă de
efort în antrenamentul de rezistenţă se situează în acea zonă în care încă nu a
început formarea mai accentuată a acidului lactic. Ea corespunde aşa numitului
prag aerob-anaerob şi se caracterizează printr-o concentraţie a lactatului:
58. Rezistenţa de lungă durată este caracteristică eforturilor continue ce depăşesc:
59. Rezistenţa de durată medie este caracteristică eforturilor continue ce se
încadrează în intervalul:
60. Rezistenţa de durată scurtă este caracteristică eforturilor continue ce se
61. Rezistenţa în regim de forţă se manifestă în concurs la următoarele probe
(respectiv sporturi):
62. Rezistenţa în regim de viteză se manifestă în concurs la următoarele probe
63. În zona eforturilor predominant anaerob alactacide se parcurg distanţele de:
63. În zona eforturilor predominant anaerob lactacide se parcurg distanţele de:
63. În zona eforturilor predominant mixte se parcurg distanţele de până la:
64. Zona de efort predominant aerob superior se caracterizează printr-o frecvenţă
cardiacă cuprinsă între:
65. Zona de efort predominant aerob mediu se caracterizează printr-o frecvenţă
66. Zona de efort predominant aerob inferior se caracterizează printr-o frecvenţă
Curs nr.10
1. Definiţie: capacitatea de a executa o mişcare dată sau o suită de mişcări într-un
timp cât mai scurt.
2. Cărei calităţi i se datoreşte, cu precădere, îmbunătăţirea performanţei în unele
probe de-a lungul ultimului secol ?
3. După opinia generală a specialiştilor, viteza pură se manifestă în condiţiile unui
efort brusc cu intensitate maximă în primele:
4. Forma de manifestare a vitezei sinonimă cu perioada latentă a reacţiei motrice
elementare:
5. Următoarea formă de manifestare a vitezei este importantă în executarea unor
mişcări mai complexe sau a unei faze dintr-o mişcare complexă ce caracterizează o
ramură sau probă:
6. Următoarea formă de manifestare a vitezei este prezentă în efectuarea unor acte
motrice ciclice, de exemplu, frecvenţa paşilor în unitatea de timp sau frecvenţa
loviturilor la box:
7. Următoarea formă de manifestare a vitezei se manifestă de obicei în condiţiile
specifice unor ramuri sau probe, cum sunt: alergările de viteză, viteza elanului sau a
jucătorului pornit la contraatac:
8. Următoarea formă de manifestare a vitezei se manifestată prin alegerea rapidă a
variantei optime de răspuns la acţiunile adversarului, care exprimă inteligenţa
sportivului în unele ramuri de sport ca: boxul, luptele, judoul, tenisul, iar în jocurile
sportive în general capătă o pondere din ce în ce mai mare:
9. Următoarea formă de manifestare a vitezei este caracterizată prin capacitatea de
a ajunge rapid la viteza maximă:
10. Formele de manifestare a vitezei se caracterizează printr-o:
11. Forma de manifestare a vitezei ce se bazează pe procesele complexe ce realizează
depolarizarea membranei receptorilor, pe viteza transmiterii eferente şi aferente a
mesajului codificat sub formă de impuls nervos, pe timpul necesar elaborării
răspunsului şi generalizării excitaţiei în muşchi este:
12. Un ciclu complet ce formează viteza de reacţie măsoară în medie cca.:
13. În cadrul vitezei de reacţie, la nivel central cortical se consumă cca.:
14. Din întreg ciclu de reacţie la stimul, partea cea mai dinamică şi deci cea mai
perfectibilă prin exersare este reprezentată de:
15. Acomodarea vizuală la apariţia neaşteptată a unui stimul, obţinută prin
mişcarea de convergenţă a celor doi globi oculari, poartă denumirea de:
16. Acomodarea vizuală la apariţia neaşteptată a unui stimul, dată de distanţa
obiect-sportiv, poartă denumirea de:
17. Acomodarea cinetică se realizează în cca.:
18. Acomodarea dioptrică necesită o perioadă de cca.:
19. Analiza performanţelor sportive în probele de viteză arată că două forme de
manifestare a vitezei prezente în viteza de deplasare – capacitatea de accelerare
rapidă şi aceea de a menţine nivelul relativ constant al vitezei (viteza medie
specifică) sunt:
20. Cele două componente ale vitezei de deplasare au importanţă egală în:
21. Specialiştii domeniului recomandă în ceea ce priveşte mişcările insuficient
stăpânite:
22. Este deosebit de important ca intervalul de odihnă, pentru dezvoltarea vitezei, să
fie astfel stabilit, încât să permită refacerea a cca.:
23. În cazul distanţelor scurte de 50 m., parcurse cu viteză maximă, intervalul optim
de odihnă se situează între:
24. În cazul distanţelor de 100 m., parcurse cu viteză maximă, intervalul optim de
odihnă se situează între:
25. Din cauza numărului mare de repetări ale exerciţiilor specifice de viteză (cu
viteză maximă), volumul mare de lucru devine monoton şi stereotip şi duce cu
timpul la fixarea caracteristicilor temporare şi spaţiale ale mişcării ciclice specifice
alergărilor scurte, determinând în cele din urmă apariţia:
26. Caracteristica spaţială a efortului de viteză este reprezentată de:
27. Exerciţiile care constau din mişcări simple, executate cât mai repede posibil, de
genul rotărilor, sprinturilor, întoarcerilor, la care se adaugă jocurile sportive cu o
largă răspândire în practica sportivă, fac parte din grupa:
28. Exerciţiile de viteză cu o structură apropiată de cea competiţională, fac parte din
grupa:
29. La alegerea mijloacelor trebuie să se ţină seama de faptul că transferul pozitiv al
calităţii vitezei de la o mişcare la alta operează cu uşurinţă atunci când structura lor
cinematică şi dinamică este:
30. Efectuarea unui exerciţiu de viteză reclamă întreruperea lui în momentul
scăderii involuntare a frecvenţei execuţiei, semn al instalării iminente a stării de:
31. Pentru o eficienţă maximă, este recomandabil ca antrenamentul de viteză să:
32. În dezvoltarea vitezei, durata excitaţiei (efortului) rămâne un parametru mai
uşor controlabil, în funcţie de lungimea fazei de accelerare, până la atingerea vitezei
maxime, regula ei de bază fiind:
33. Volumul excitaţiei este şi el subordonat legităţilor reactivităţii sistemului
neuromuscular, acelaşi exerciţiu se recomandă a fi repetat cu intensitate maximă
de:
34. În dezvoltarea vitezei cu cât solicitarea unui exerciţiu este mai mare cu atât
volumul execuţiei optime este mai:
35. Diferenţa dintre nivelul maxim individual al vitezei şi cel atins în concurs,
reprezintă:
36. Proporţional cu durata efortului competiţional, rezerva de viteză trebuie să:
37. În general fiziologia consideră că un sportiv bine antrenat poate să folosească
maximum doar:
38. Metoda de dezvoltare a vitezei ce constă din efectuarea mişcărilor de mare
intensitate (executate în decurs de 4-5 s) urmate de cele de intensitate mai mică,
este:
39. Metoda de dezvoltare a vitezei ce constă din acordarea unui avantaj de spaţiu
sau (mai rar) de timp partenerilor mai slab pregătiţi, este:
40. Metoda de dezvoltare a vitezei ce constă din parcurgerea rapidă a unei distanţe
scurte, după un elan prealabil, este:
41. Metoda de dezvoltare a vitezei frecvent folosită în pregătirea de viteză, ce constă
în executarea succesivă a efortului ciclic şi aciclic, cu viteză maximă, în condiţii
uşurate şi cu viteză superioară celei maxime, este:
42. În etapa a doua a perioadei pregătitoare, cea mai mare importanţă trebuie
acordată mijloacelor specifice pentru dezvoltarea vitezei propriu-zise şi a celei în
regim de rezistenţă. Volumul, intensitatea submaximală şi maximală, comparativ cu
etapa anterioară:
43. În perioada precompetiţională şi competiţională, exerciţiile de viteză, sub
raportul structurii, volumului şi intensităţii:
44. Ozolin aminteşte de experimentul lui Koval-Petrenko care au demonstrat că
frecvenţa paşilor într-o alergare de 20 s a crescut într-un procent mai mare ca efect
al includerii mijloacelor de viteză:
45. Definiţie: Capacitatea de a selecţiona şi efectua rapid şi corect acţiuni motrice,
adecvate unor situaţii neprevăzute, cu o eficienţă crescută:
46. Îndemânarea are o importanţă mai mare în:
47. Îndemânarea este solicitată:
48. Tipul temperamental ce îşi însuşeşte mai greu fundamentul îndemânării, dat de
numărul mare de deprinderi stabil însuşite, având nevoie de o cantitate foarte mare
de repetare, de susţinere permanentă a tonicităţii şi puterii de recepţionare a
comenzilor şi informaţiilor date de antrenor, de evitarea pauzelor sau de scurtarea
lor nemotivată, este:
49. Tipul temperamental ce îşi însuşeşte inegal acţiunea motrică, dar activ, uneori
prea combativ, atitudine care trebuie controlată şi dirijată de antrenor către stările
de calm şi autodirijare, este:
50. Tipul temperamental ce deprinde, în general, lent, dar sigur şi stabil datorită
unei angajări conştiente şi tenace în repetare, indiferent de dificultatea acţiunii
motrice, este:
51. Tipul temperamental ce îşi însuşeşte rapid, statornic şi creator acţiunea motrică
de coordonare în condiţiile unor antrenamente variate, pline de fantezie, atât de
compatibile cu realitatea concursului care reclamă prioritar îndemânarea, este:
52. Îndemânarea în regim de viteză, de forţă şi de rezistenţă este:
53. Îndemânarea proprie diferitelor ramuri şi probe este:
54. Cu cât se începe mai devreme dezvoltarea îndemânării (respectiv la vârsta
copilăriei şi junioratului) cu atât efectele vor fi:
Curs nr.11
1. Definiţie: capacitatea omului de a utiliza la maximum potenţialul anatomic de
locomoţie într-o anumită articulaţie sau în ansamblul articulaţiilor corpului,
concretizată prin efectuarea unor mişcări cu amplitudine mare:
2. Amplitudinea maximă este etalonul mobilităţii, care se măsoară:
3. Sinonimul de la mobilitate este:
4. Mobilitatea se manifestă în însuşirea:
5. Cercetările lui Sermeev (1964) arată că gimnaştii, înotătorii şi atleţii utilizează:
6. Mobilitatea sau supleţea coloanei vertebrale la nivelul segmentului dorsal al
acesteia este:
7. În dezvoltarea îndemânării, cei mai perfectibili rămân:
8. Insuficienta coordonare a proceselor nervoase care reglează încordarea şi
relaxarea muşchilor:
9. S-a constatat că amplitudinea mişcărilor creşte în situaţia în care irigarea cu
sânge:
10. Temperatura corpului influenţează, de asemenea, mărirea irigării cu sânge a
fibrelor musculare, care devin mai elastice, atunci când aceasta:
11. Starea psihică, motivaţia crescută pentru efectuarea acţiunilor motrice incluse în
antrenament:
12. Mobilitatea ce se înregistrează în toate articulaţiile, care permite executarea
unor mişcări variate cu amplitudine mare, este:
13. Mobilitatea ce asigură o amplitudine mare şi maximă doar în articulaţiile
solicitate de deprinderile tehnice proprii unei ramuri sau probe sportive, este:
14. Mobilitatea maximă a unei articulaţii pe care sportivul o realizează cu sprijinul
unui suport sau al unui partener, folosind greutatea corporală proprie sau a
segmentului interesat, reprezintă:
15. Mobilitatea maximă a unei articulaţii pe care sportivul o realizează fără sprijin
sau ajutor exterior prin activitatea musculară proprie, reprezintă:
16. Pentru aceeaşi mişcare în cadrul aceleiaşi articulaţii, mobilitatea pasivă
comparativ cu cea activă este:
17. Pentru dezvoltarea mobilităţii folosim:
18. Exerciţiile combinate cuprind:
19. La executarea mişcărilor pasive, pentru dezvoltarea mobilităţii, poziţia
segmentului este fixă. În aceste situaţii, muşchii se găsesc în continuă întindere timp
de:
20. În cadrul unei serii pentru dezvoltarea mobilităţii, pauzele între exerciţiile
executate cu mişcări pasive, sunt mici:
21. Pentru dezvoltarea mobilităţii la începători se recomandă un număr optim de
exerciţii de:
22. Pentru dezvoltarea mobilităţii la începători, numărul mediu optim de repetări
pentru fiecare exerciţiu trebuie să fie de:
23. Numărul repetărilor pentru dezvoltarea mobilităţii poate creşte considerabil,
apropiindu-se după 3 luni de exerciţii zilnice ale exerciţiilor de mobilitate la:
24. Cercetările lui Sarmeev arată că într-o lecţie numărul repetărilor pentru
mobilitatea coloanei vertebrale poate ajunge la:
mobilitatea articulaţiei coxo-femurală poate ajunge la:
26. Cercetările lui Sarmeev arată că într-o lecţie numărul repetărilor în articulaţia
scapulohumerală poate ajunge la:
27. Muşchii dispun de organe sensibile, care înregistrează gradul de contracţie,
denumite:
28. Dezvoltarea mobilităţii constituie un obiectiv prioritar al antrenamentului
întrucât se dezvoltă mai uşor (cantitate de repetare mai mică) şi mai rapid (timp
cheltuit mai puţin):
29. La începători curba nivelului mobilităţii în planificarea anuală pune în evidenţă
o creştere rapidă şi sesizabilă în primele:
30. Pe măsură ce ne apropiem de perioada competiţională, numărul şi frecvenţa
exerciţiilor de mobilitate efectuate cu efort mare (de amplitudine, de repetare):
31. Locul cel mai indicat al exerciţiilor de dezvoltare a mobilităţii, indiferent de
metoda sau tehnicile aplicate este:
32. Orice gest motric implică în concurs (care este uneori de ordinul secundelor) şi
mai ales în pregătire (care durează sute de zile şi zeci de mii de secunde) un amestec,
într-o proporţie greu de diferenţiat:
33. După unii specialişti (Baroga, Nicu), conceptul de calitate motrică combinată
sintetizează „amestecul” (într-o proporţie sau alta) realizat doar din:
34. Numărul de calităţi motrice combinate, identificat până acum este de:
35. ..... reflectă posibilităţile organismului de a rezista la eforturi, în condiţiile unor
contracţii rapide, pe o durată mare de timp:
36. ..... reflectă capacitatea organismului de a rezista la eforturi moderate pe o
durată mare de timp:
37. ..... este calitatea sistemului neuromuscular de a învinge o rezistenţă suficient de
mare printr-o viteză de contracţie maximă:
38. ....... reflectă capacitatea organismului de a rezista la eforturi în condiţiile
contracţiilor musculare de lungă durată:
39. ..... este calitatea sistemului neuromuscular de a efectua mişcări rapide în
condiţiile învingerii unei rezistenţe relativ mici, cuprinse între 30-65% din
posibilităţile maxime:
40. ..... reflectă capacitatea organismului de a realiza eforturi cu 30-65% din
posibilităţi, în condiţiile unor contracţii musculare de scurtă durată:
41. ..... este o calitate motrică combinată întâlnită în acele ramuri de sport în care
exerciţiile complexe se desfăşoară „în forţă”, aşa cum întâlnim în unele momente ale
jocului de fotbal sau rugby:
42. ..... reflectă capacitatea individului de a executa în mod corect mişcările în
situaţii noi, pe o perioadă de timp relativ mare:
43. ..... este capacitatea omului de a executa mişcări cu amplitudine mare, cu
maximum de viteză:
44. ..... este capacitatea individului de a executa mişcări cu amplitudine maximă, în
condiţii îngreuiate de o forţă externă:
45. ..... este capacitatea de a executa mişcări cu amplitudine mare, pe o perioadă
îndelungată de timp:
46. Din calităţi combinate au rezultat calităţi complexe, cele în care participă:
Curs nr.12
1. Pentru o mai bună înţelegere a conceptului recomandăm adoptarea punctului de
vedere exprimat de P. Constantinescu, caracterizat prin următoarele laturi: o
mulţime de elemente E; o mulţime de interacţiuni, în care se disting relaţii interne
Ri (între elementele lui E), relaţii externe Re (între elementele mulţimii E şi
elementele mediulu înconjurător); dinamica specifică, cele 3 mulţimi E, Ri, Re
având caracter variabil în timp; finalitatea (scopul sistemului), concretizată prin
evoluţia dictată de legile naturii, ale societăţii, precum şi de nevoile grupurilor,
indivizilor etc.:
2. Un sistem (E) poate fi definit ca o mulţime de elemente aflate în interacţiune, cu o
dinamică şi finalitate proprii. În virtutea principiului conexiunii universale, orice
sistem poate fi considerat subsistem (element) al unui sistem mai complex şi invers,
orice element (subsistem) poate fi la rândul lui un sistem:
3. Cuplul sportiv-antrenor poate fi considerat un sistem alcătuit din două elemente –
sportivul şi antrenorul – între care există o mulţime de:
4. Din punct de vedere al relaţiilor interne, şirul de stări ale sistemului este
reprezentat de:
5. Din punct de vedere al relaţiilor externe, şirul de stări ale sistemului este
reprezentat de:
6. Complexul de stări ce cuprinde atât relaţiile interne cât şi cele externe este
reprezentat de:
7. Pe lângă proprietăţile generale ale sistemelor de a avea un schimb de substanţă,
energie şi informaţie cu mediul în care se află, sistemele cibernetice au şi:
8. Pentru a se dezvolta sau a-şi menţine identitatea, sistemele cibernetice folosesc
reglaje reprezentând lanţuri cauzale închise în care partea de comandă a sistemului,
pentru a dirija şi controla modul de execuţie, primeşte la intrare, în afara stimulilor
din mediu, şi informaţiile referitoare la acţiunea efectorului. Acest mecanism este
cunoscut sub denumirea de:
9. După efectele lor, reglajele pot fi negative, atunci când acţionează în sensul
10. După efectele lor, reglajele pot fi pozitive, atunci când acţionează în sensul
11. În cazul sistemelor biologice, în scopul păstrării identităţii şi al dezvoltării, în
situaţii în care în mediu pot avea loc evenimente ale căror consecinţe nu ar mai
putea fi corectate, au apărut şi reglaje prospective, ca mecanism de prevenire a
erorilor, denumite de A. Restian:
12. ...... din punct de vedere ştiinţific, sunt „sisteme abstracte (ideale) sau fizice
(materiale) ce păstrează elementele esenţiale ale unor sisteme-obiect din punct de
vedere al scopului urmărit:
13. Atunci când răspund la întrebarea „Cum este ?”, modelele se numesc:
14. Atunci când răspund la întrebarea „Cum trebuie să fie ?”, modelele se numesc:
15. Acea acţiune în care are loc un proces de experimentare dirijată asupra
modelului unui sistem-obiect, în anumite condiţii, ca fiind în esenţă o acţiune de
investigare strict experimentală, reprezintă:
16. Sistemul tehnic (aparat, instalaţie) care, având la bază legile care generează un
anumit proces sau fenomen, este construit astfel încât să se asigure o corespondenţă
biunivocă între elementele sale funcţionale şi elementele principale ale originalului
se numeşte:
17. Dacă simulatorul şi originalul sunt de aceeaşi natură fizică, atunci simularea
realizată este de tip:
18. Dacă natura fizică a celor două sisteme (simulator şi original) diferă, simularea
este de tip:
19. Necesitatea simulării în sport izvorăşte din două cauze principale. Prima o
constituie faptul că originalul nu poate fi supus totdeauna unor procedee de studiu
de tipul „taie şi încearcă”, punând în pericol integritatea:
20. Necesitatea simulării în sport izvorăşte din două cauze principale. O a doua
cauză este generată de situaţiile în care, aşa cum am mai arătat, experimentarea
practică durează prea mult, consumând mari fonduri materiale şi de timp, iar
reuşita este:
21. Se ştie din practica antrenamentului că pregătirea unui sportiv este constituită
dintr-un şir de modificări care apar ca o consecinţă a intervenţiei unei mulţimi de
indicatori de natură fizică sau psihică, pe perioade:
22. În aceste situaţii pot apărea erori, un prim tip fiind acela al generalizării pripite
a concluziilor negative rezultate din încercările nereuşite, efectuate într-un context
nefavorabil:
23. O altă cale ce poate conduce la restrângerea alternativelor de progres decurge
din reţinerea unora din drumurile spre performanţă ce au fost încununate de succes
ca unice soluţii posibile şi eliminarea preocupărilor pentru căutarea unor soluţii noi,
superioare celor urmate până în momentul respectiv:
24. Avantajul major care rezultă constă în faptul că toate aceste încercări se fac pe
model, „săritura are loc în calculator” cu o extraordinară economie de timp, fără să
fie nevoie de repetate experimente de lungă durată pe sportiv, experimente care au
caracter particular şi:
25. Folosirea simulatoarelor permite realizarea unui număr mult mai mare de
experimentări posibile. Acest lucru are drept consecinţă:
26. Simularea, prin standardizarea creată şi eliminarea unei părţi din factorii
perturbatori care acţionează în realitate asigură:
27. Simularea conduce la creşterea ratei de învăţare prin diversificarea dirijată şi
controlată a parametrilor. Acest lucru conduce la:
28. Una din consecinţele practice ale folosirii simulatoarelor este:
29. Una din consecinţele potenţiale ale folosirii simulatoarelor este:
30. Una din consecinţele metodice ale folosirii simulatoarelor este:
31. Următoarea formulă W = Xmax. – Xmin., reprezintă:
32. Următoarea formulă x =
n
xi
, reprezintă:
33. Valoarea din şirul de date cu frecvenţa cea mai mare este:
34. Valoarea din şirul de date ordonat crescător aflată la jumătatea intervalului
este:
35. Următoarea formulă S =
1
()


n
f xi x
, reprezintă:
36. Următoarea formulă Cv =
x
S
100, reprezintă:
37. Următoarea formulă r =
SxSy
cov(x, y)
, reprezintă
38. Se consideră că un colectiv este omogen (variabilitate mică) dacă:
Curs nr.13
1. Planificarea este considerată metodă de către:
2. Planificarea este considerată măsură cu caracter metodic de către:
3. Planificarea este considerată sistem de măsuri, metode şi mijloace de către:
4. Planificarea este considerată ciclicitate de către:
5. Planul cu durata cea mai lungă şi care are profilul de document macrociclic este:
6. Planul cu durata medie şi care are profilul de document mezociclic este:
7. Planul cu durata cea mai mică şi care are profilul de document microciclic este:
8. Unitatea de bază a planificării, cu cea mai scurtă durată, dar cu încărcătura cea
mai de detaliu a procesului de
pregătire este:
9. Forma de exprimare a planurilor, indiferent de profilul lor, este preponderent:
10. Predicţia unui astfel de model porneşte de la indicatorul principal (căruia îi sunt
subordonate valorile tuturor
celorlalţi indicatori ai modelelor amintite, de fapt ale întregii planificări), şi anume
de la nivelul probabil al performanţei
cu care se va obţine titlul olimpic:
11. Modelul ce cuprinde profilurile morfologic, fiziologic, biochimic, biomotric şi
psihologic este:
12. Modelul ce conţine indicatori cantitativi şi calitative specifici diferitelor ramuri
şi probe sportive este:
13. Ciclul care se divide în mai multe părţi denumite perioade, care la rândul lor se
subîmpart în etape este:
14. O perioadă cuprinde, de regulă:
15. O etapă cuprinde, de regulă:
16. Ciclurile perioadelor sau etapelor de pregătire prezintă o grafică:
17. Monocilul este acea structură a ciclului anual ce cuprinde:
18. Biciclul este acea structură a ciclului anual ce cuprinde:
19. Triciclul este acea structură a ciclului anual ce cuprinde:
20. Planul cu grafica cea mai diversificată dintre toate documentele de planificare
este:
21. Din cadrul primului grup de documente ce stau la baza elaborării planului anual
(după Dumitrescu), stau următoarele documente:
22. Din cadrul celui de-al doilea grup de documente ce stau la baza elaborării
planului anual (după Dumitrescu), stau următoarele documente:
23. Din cadrul celui de-al treilea grup de documente ce stau la baza elaborării
24. Din cadrul celui de-al patrulea grup de documente ce stau la baza elaborării
25. Din cadrul celui de-al cincilea grup de documente ce stau la baza elaborării
26. În acelaşi timp, ciclurile săptămânale incluse în ciclul anual variază de la o
ramură de sport la alta, media lor fiind de:
27. În canotaj, un ciclu săptămânal în perioada de vară (după Mociani şi Răduţ)
cuprinde:
28. La haltere, un ciclu săptămânal în perioada de vară cuprinde:
Curs nr.14
1. Definţie: ........ reprezintă o stare biologică şi psihică optimă (nivelul ridicat al
standardului sanogenetic, nivel funcţional adecvat exprimat prin armonie, sinergie
şi disponibilitate adaptative, stabilitate şi economie metabolică în condiţii bazale,
constanţă ponderală, motivaţie şi mobilitate voliţional-afectivă, dinamică ridicată de
restabilirea post-efort şi echilibru în momentele-limită ale întrecerii), care asigură
evidenţierea potenţialului fizic, psihic şi tactic al sportivului, echipei sau echipajului
obţinut prin programarea modelului anual în vederea realizării unei performanţe
prestabilite (de loc, titlu, record) la o dată anticipată (C.E., C.M., J.M.U. sau J.O.).
(A. Nicu).
2. În viziunea noastră, forma sportivă nu este o stare calitativă a antrenamentului
(cum se afirma adesea), ci un:
3. În literatura de specialitate se folosesc şi noţiuni sinonime cu forma sportivă şi
anume:
4. Pentru obţinerea formei sportive, în 3 ramuri de sport (înot, canotaj feminin şi
alergări de semifond din atletism), s-au investit din totalul zilelor prevăzute în
model, între:
5. Pentru obţinerea formei sportive, numărul lecţiilor de antrenament prevăzut din
totalurile stabilite în modele, la atletism este în procent de:
totalurile stabilite în modele, la canotaj este în procent de:
7. Pentru obţinerea formei sportive, numărul orelor de antrenament prevăzut din
9. Pentru obţinerea formei sportive, numărul ciclurilor săptămânale de
antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la canotaj este în procent
de:
antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la înot este în procent de:
11. Pentru obţinerea formei sportive, volumul total de km. parcurşi prevăzut din
totalurile stabilite în modele, la înot este în procent de:
13. Pentru obţinerea formei sportive, volumul total de kilograme ridicate prevăzut
din totalurile stabilite în modele, la haltere este în procent de:
14. Preluat de didactica generală algoritmul a pătruns şi în sfera educaţiei fizice şi
implicit a sportului de performanţă. Una dintre primele lucrări în care algoritmul a
fost folosit ca metodă, ca instrument didactic de învăţare aparţine:
15. Evident, algoritmizarea îşi are limitele ei, mai cu seamă la jocurile sportive şi, în
general, în ramurile bazate pe adversitate directă unde se recomandă metode
euristice – aşa cum afirmă unii specialişti – prin intermediul:
16. Combaterea oboselii apărute în timpul efortului care diminuează randamentul
sportiv, se realizează prin:
17. După solicitări mari (antrenamente şi concursuri) urmează imediat aşa-zisul
„repaus anabolic”, care exprimă de fapt scăderea pronunţată a rezervelor la nivelul
diferitelor aparate, sisteme şi organe ale corpului (este starea de oboseală
fiziologică), stare denumită de unii autori:
18. Dacă după apariţia oboselii se continuă cu efortul, apare o fază nouă, cu toate
consecinţele posibile (oboseală patologică, patologie funcţională), denumită:
19. Refacerea dirijată, reechilibrarea biologică sau regenerarea trofică este
considerată un proces complex metodico-pedagogic şi medico-biologic, în care, prin
folosirea dirijată a unor mijloace fiziologice, naturale sau de sinteză, provenite din
mediul extern sau intern, se urmăreşte revenirea la „homeostazia” organismului la
nivelul avut anterior efortului şi chiar depăşirea acestuia prin realizarea, conform
teoriei lui Folbort a:
20. Parametrii de solicitare biologică la atletism probele de sărituri sunt:
21. Parametrii de solicitare biologică la atletism probele de aruncări sunt:
22. Parametrii de solicitare biologică la caiac-canoe, canotaj sunt:
23. Parametrii de solicitare biologică la fotbal sunt:
24. Parametrii de solicitare biologică la gimnastică sportivă sunt:
25. Parametrii de solicitare biologică la haltere sunt:
26. Mijloace şi metode care accelerează refacerea neuropsihică:
27. Mijloace şi metode care accelerează refacerea neuromusculară:
28. Mijloace şi metode care accelerează refacerea cardiorespiratorie:
29. Mijloace şi metode care accelerează refacerea endocrino-metabolică:
30. În calculul necesarului caloric al sportivului trebuie să luăm în considerare
necesarul energetic bazal, calculat la:
necesarul energetic reclamat de termoreglare, apreciat la circa:
nevoile energetice determinate de acţiunea dinamică specifică a alimentelor,
apreciat în medie la:
pierderile energetice rezultate din prepararea alimentelor:
34. De asemenea, trebuie să avem în vedere că prin procesele de asimilare se pot
pierde (deficit de asimilare) între:
35. Pentru alergările de 100 m. din atletism, se estimează următorul consum caloric
(cu aproximaţie):
36. Pentru canotaj, se estimează următorul consum caloric (cu aproximaţie):
37. Pentru un joc de fotbal, se estimează următorul consum caloric (cu
aproximaţie):
38. Se definesc (I. Drăgan) ca .................... o serie de compuşi naturali sau de sinteză,
fiziologici, care intervin în reacţiile eliberatoare de energie în organismul sportivului
(de unde şi denumirea de ergotrope:
39. ............... reprezintă o altă grupă de produşi naturali sau de sinteză, fiziologici,
care intervin de regulă compensator pe plan metabolic, restabilind până la
„supracompensare” rezervele energetice ale organismului, care scad în efort atât
datorită consumurilor crescute, cât şi pierderilor exagerate pe calea sudoraţiei,
eliminărilor renale etc. (substanţe trofotrope):
40. După o clasificare bioclimatologică, altitudinea mică este situată între:
41. Pentru medicina sportivă prezintă interes altitudinile joase (între 600-800 m.):
42. Pentru medicina sportivă prezintă interes altitudinile medii (între 1900-2400
m.):
43. Se ştie că, urcând pe verticală, temperatura aerului scade iarna la fiecare 100 m.
cu:
44. Se ştie că, urcând pe verticală, temperatura aerului scade vara la fiecare 100 m.
cu:
45. Presiunea atmosferică (în jur de 760 mm Hg la nivelul mării) scade la fiecare 100
m. pe verticală cu:
46. O dată cu creşterea altitudinii, presiunea parţială a O2 scade, ceaa ce face ca
procentul O2 din volumul aerului să aibă diferite valori. La nivelul mării el
reprezintă:
procentul O2 din volumul aerului să aibă diferite valori. La 1000 m. el reprezintă:
procentul O2 din volumul aerului să aibă diferite valori. Viaţa nu este posibilă sub:
51. Aeroionizarea naturală negativă a aerului are efecte:
52. Aeroionizarea naturală pozitivă a aerului are efecte:
53. Criza de adaptare la altitudine medie se manifestă între următoarele zile:
54. Un stadiu eficient la altitudine medie trebuie să dureze minimum:
55. Se susţine că modificările adaptative la fusul orar spre vest, faţă de cele spre est:
56. Factorii psihici aptitudinali care determină forma sportivă, capabili să
determine eficienţa şi randamentul coordonării, viteza şi precizia reactivităţii sunt:
57. Factorii psihici aptitudinali care determină forma sportivă, care determină
eficienţa şi randamentul unor activităţi şi funcţii psihice implicate în efortul
competiţional: acuitatea analizatorilor vizual, auditiv, tactil, kinestezic sunt:
58. Factorii psihici aptitudinali care determină forma sportivă, care se exprimă în
termeni de eficienţă şi productivitate, în raport de fondul genetic (iniţial) al
sportivului sunt:
59. Teoria lui Matveev s-a bazat pe ideea originală şi interesantă că vârfurile formei
sportive, frecvenţa lor într-un ciclu anual sunt determinate legic de calitatea motrică
predominantă în obţinerea formei sportive, cea care structurează fundamental
solicitarea organismului în antrenamente şi concurs. În probele bazate pe rezistenţă
de tipul maratonului avem:
în regim de viteză avem:
solicitarea organismului în antrenamente şi concurs. În probele specifice de forţă
avem:
solicitarea organismului în antrenamente şi concurs. În probele bazate pe detentă
avem:
63. Preocupările în domeniul bioritmurilor datează de pe vremea lui Hipocrate,
jalonând istoria medicinii încă din antichitate, când se aprecia necesitatea de a se
păstra o evidenţă a „zilelor bune” şi „zilelor rele” din viaţa bolnavului în funcţie de
care urma să fie diferenţiat tratamentul. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Swoboda
descoperă ritmul fizic cu durata de:
UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
SPECIALIZAREA: EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ
AN III EFS 2010 ∕2011
DISCIPLINA: TEORIA ANTRENAMETULUI ŞI COMPETIŢIEI SPORTIVE
Curs nr.1
1. Finalitatea ca un concept adoptat de UNESCO este definită ca:
a. scop, tel de atins, indiferent de mijloacele la care recurgem
b. proces complex care implica scopul marcat de cauza, directie si efect
c. scop, tel de atins, ce poate avea mici abateri, functie de individ, proba, conditii,
etc.
2. Prima finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport, cu implicaţii în păstrarea

sănătăţii publice este:
a. dezvoltarea fizica si corporala armonioasa
b. intarirea si mentinerea sanatatii
c. prevenirea si corectarea deficientelor
3. A doua finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport, ce vizează întărirea

capacităţii fizice a omului este:
a. vigoarea si rezistenta fizica
b. calirea organismului uman
c. dobandirea si formarea de cunostinte si deprinderi igienico-sanitare
4. A treia finalitatea a activităţilor de educaţie fizică şi sport, care ilustrează un nivel

mai ridicat de pregătire multilaterală a omului este:
a. asigurarea unei capacitati fizice ridicate
b. formarea unor trasaturi de personalitatea
c. dezvoltarea fizica armonioasa
5. O finalitate care defineşte capacitatea teoretică şi practică a omului de a face

aprecieri critice asupra ramurilor sau probelor sportive este:
a. organizarea activitatilor sportive
b. insusirea normelor si regulilor de practicare si organizare a activitatii sportive
c. insusirea cunostintelor, formarea priceperilor si a atitudinilor cerute de
practicarea unor sporturi
6. Creşterea emulaţiei pentru activitatea sportivă este următoarea finalitate: a.

cultivarea interesului pentru educatie fizica si sportiva continua si adecvata varstei
b. formarea si dobandirea unor cunostinte si priceperi specifice
c. stapanirea mijloacelor de evaluare sportiva
7. Următoarea finalitate este de o importanţă majoră, întrucât creează nevoia de

mişcare şi după terminarea activităţii sportive de performanţă:
a. participarea la activitatile sportive de masa
b. pregatirea pentru educatie fizica si sportiva continua si adecvata varstei
c. educarea simtului instruirii si perfectionarii continue, realizarea unei educatii
permanente
8. Cunoştinţe din domeniul istoriei sportive de înaltă performanţă, alături de

regulamentul specific fiecărei ramuri de sport, sunt elementele ce definesc
următoarea finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport:
a. educarea cinstei si generozitatii, formarea simtului sportivitatii, al corectitudinii
si fair-play-ului
b. cunoasterea si asimilarea idealului olimpic, cultivarea respectului fata de valorile
sportive si de fair-play
c. cultivarea spiritului sportiv in intreaga viata sociala a individului
9. Creşterea prestigiului sportului românesc în lume, sporirea contribuţiei sale la

mai buna cunoaştere a tinerilor, realizarea idealurilor de pace, prietenie şi
colaborare este finalitatea care are ca obiectiv mediu unic:
a. formarea unor inalte trasaturi de caracter si personalitate
b. cresterea continua a performantelor sportive
c. reprezentarea cu cinste si demnitate a patriei noastre, a tricolorului romanesc
10. Comportarea civilizată în societate şi respectul pe care-l manifestă subiectul faţă

de valorile sportive naţionale, reprezintă următoarea finalitate:
a. contributii la educarea moral-civica si patriotica
b. educarea in spiritul respectului fata de munca
c. formarea si educarea in spiritul datoriei patriotice
11. Crearea suportului energetic pentru activitatea zilnică, reprezintă următoarea

finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport:
12. Gustul pentru frumos în toate domeniile reprezintă următoarea finalitate a

activităţii de educaţie fizică şi sport:
a. organizarea si desfasurarea unor activitati sportive cu un continut artistico-
sportiv
b. formarea si dezvoltarea gustului estetic
c. contributii la educatia estetica si artistica
13. Formarea animatorilor sportivi, reprezintă una din formele de manifestare a

acestei finalităţi a activităţii de educaţie fizică şi sport:
a. pregatirea pentru turism si pentru timpul liber
b. organizarea activitatilor turistice
c. realizarea unei odihne active si divertisment
14. Definiţie: …..un ansamblu de metode, mijloace şi tehnici de instruire şi educaţie,

de refacere a organismului după efort, utilizate în funcţie de obiectivele fixate şi mai
cu seamă de performanţele sportive (A. Nicu).
Prin tehnologia antrenamentului sportiv se înţelege..
15. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: selecţie,

model, sistem de asistenţă, tehnicieni, fac parte din următoarea categorie:
a. organizatorico-administrativi
b. conceptuali
c. organizare si conducere
16. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: formarea şi

dezvoltarea multilaterală a personalităţii, atitudinea faţă de pregătire, spirit
colectivist,
disciplina conştientă, conduita morală, colaborare şi combativitate în concurs,
motivaţia, traseu şcolar-profesional, fac parte din următoarea categorie:
a. conceptuali
b. psiho-sociali si educativi
17. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: unităţi

sportive de performanţă, antrenori, sportivi legitimaţi, sportivi clasificaţi,
specialişti, fac parte din următoarea categorie:
a. organizatorico-administrativi
b. economico-financiari
18. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: spaţii,

echipament, inventar, obiective, buget, fac parte din următoarea categorie:
Economico-financiari
19. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: planuri de
pregătire, programe de control şi analiza activităţii, elaborarea de strategii şi tactici,
fac parte din următoarea categorie:
Organizare si conducere
20. Programarea modelului logic al performanţei trebuie să aibă la bază, ca
finalitate: nu numai evidenta investitiilora valorilorindicatorilor ci si permanenta
lor corelatie
21. Componentele conducerii ştiinţifice a antrenamentului modern sunt:
Curs nr.2-3
1. Din cele trei surse principale din care izvorăşte performanţa sportivă: valoarea
biologică şi a personalităţii sportivului, cea intelectuală exprimată de corpul de
specialişti şi timpul, două sunt variabile şi una constantă. Sursa constantă este:
a. componenta intelectuala
b. timpul
c. valoarea biologica si a personalitatii sportivului
2. Selecţia este:
proces organizat si repetat de depistare timpurie a disponibilitatilor innascute a
copilului cu ajutorul unui sistem de criterii pt practicarea si specializarea lui
ulterioara intr-o disciplina sportiva
3. Prin sistem naţional de selecţie înţelegem:
.caracterul atotcuprinzator exprimat in tendinta dea aplica in tot spatiul de
pregatire al sportivului aceleasi criterii
4. Instituţionalizarea sistemului unic de selecţie şi pregătire a copiilor şi juniorilor se
realizează în anul:
a. 1976
b. 1972
c. 1980
5. În „Sistemul naţional de selecţie” acţionează 5 tipuri de criterii:

a. medicale, somatofiziologice, biomotrice, psihologice, tehnice
b. medico-sportive, somatofiziologice, biochimice, psihologice, motrice
c. morfofiziologice, psihologice, biologice, biochimice, motrice
6. Fibrele albe sunt:

a. fibre cu echipament enzimatic favorabil eforturilor de durata
b. fibre intermediare (mixte)
c. fibre cu echipament favorabil eforturilor explozive
7. Fibrele roşii sunt:

8. Fibrele care-şi pot modifica echipamentul enzimatic, funcţie de antrenamentul
specializat aplicat sunt:
9. Criteriul sanogenetic este eliminatoriu în:

a. selectia primarã
b. selectia secundarã
c. selectia finalã
10. Criteriul psihologic iese mai mult în evidenţă în:
11. Criteriul modelului biologic al performerului este mai important la:
EtapaSecundară (pubertară)
12. Anamneza medico-sportivă reprezintă o metodă subiectivă de determinare a

criteriilor:
genetice si antropologice
13. Biopsia musculară are aplicabilitate:

a. numai în conditii exceptionale
b. curentã
c. ori de câte ori este nevoie
14. Criteriile neuropsihice, în mod special cele neuromusculare ar avea eficienţă

maximă dacă ar fi aplicate la:
selecţiei primare (de exemplu, biopsia musculară)
15. Criteriile endocrinometabolice au eficienţă la:

selectia secundară, postpubertară
16. Criteriile integrităţii morfologice şi funcţionale a analizatorilor au mai mare

importanţă în:
vizual si auditiv,
17. Criteriile cardiorespiratorii sunt de maximă importanţă în:

majoritatea disciplinelor sportive cu caracter predominant dinamic
18. Capacitatea de refacere şi de adaptare are importanţă mai mare:
la nivelul selecţiei finale
19. Însuşirile somatice principale sunt condiţionate genetic diferit, în ordine

descrescătoare astfel:
a. tesutul adipos, tesutul osos, tesutul muscular
b. tesutul muscular, tesutul adipos, tesutul osos
c. tesutul osos, tesutul muscular, tesutul adipos
20. Coeficientul de corelaţie a eredităţii cu înălţimii subiecţilor se modifică o dată cu

vârsta astfel:
a. scade semnificativ
b. rãmâne constant
c. creste semnificativ
21. Scara androginităţii a lui Bayer-Bailey indică:

a. 5 grade
b. 7 grade
c. 3 grade
24. Scara androginităţii a lui Bayer-Bailey are: ?

a. 5 grade
b. 7 grade
c. 3 grade
25. Activitatea sistemului nervos şi, în principal, a scoarţei cerebrale împreună cu

metabolismul de la nivelul muşchiului sunt factori funcţionale ce condiţionează
VITEZA
:
26. După cercetările lui A. Demeter, timpul de reacţie este foarte bun dacă durează:
a. sub 100 ms
b. sub 180 ms
c. sub 250 ms
27. Punerea în acţiune a unui număr cât mai mare de unităţi motorii, este factor
principal în prognozarea dezvoltării:
FORTA
28. Factorii anatomofuncţionali se adaugă alături de cei biochimici şi ai sistemului

nervos pentru prognozarea dezvoltării: REZISTENTA
29. Zona strict aerobă se află la:
30. Predominanţa funcţională a emisferei corticale dreaptă întâlnită la stângaci:

a. dezvoltarea vitezei
b. dezvoltarea îndemânãrii
c. dezvoltarea mobilitãtii
31. Vârsta biologică este:
32. Sursa de energie este unică, reprezentată de radiaţia solară, şi este absorbită
prin procesul de asimilaţie clorofiliană din plante, în electronii atomilor de: H din
glucide, lipide, protide
33. Energia asimilată este transportată la nivelul adenozintrifosfatului (ATP) prin

transportorii de electroni: -
nicotinamid – adenin – dinucleotidul (NAD);
- nicotinamid – adenin – dinucleotidul fosfat (NADP);
- flavin – adenin – dinucleotidul (FAD).
34. ATP-ul se desface în:

a. ADP + H3PO4 + energie
b. 2ADP + H3PO4 + energie
c. ADP + 2(H3PO4) + energie
35. Adenozindifosfatul se scindează în anumite condiţii în două molecule de acid

fosforic şi energie sub influenţa:
miochinazei
36. Placa turnantă a întregului proces metabolic energetic din organism, cu rol
energetic, în cetogeneză respectiv în sinteza hormonilor steroizi anabolizanţi şi a
colesterolului etc. este:
acetil coenzima A
37. 1 moleculă de acetil coA reface:

a. 12 molecule de ADP
b. 12 molecule de NAD
c. 12 molecule de ATP
38. Procesele aerobiotice stabile asigură:
39. Studiile de microscopie electronică au evidenţiat între densitatea mitocondrială

şi capacitatea VO2 max. un raport:
direct proportional
40. Mecanismele de reglaj neuroendocrin sunt:

neurohormonii, neuromodulatorii i neurotransmiţătorii au un rol prioritar.
41. Definiţie: ….urmăreşte să asigure corespondenţa dintre aptitudinile şi atitudinile

individului, pentru ca pe această bază să se asigure adaptarea la efort şi eficienţa în
antrenamente şi competiţii.
a. selectia psihopedagogicã
b. selectia psihologicã
c. selectia pedagogicã
42. Factorii psiho-sociali sunt:
43. Factorii psihologici sunt:

aptitudini generale, fond atitudinal, structuri senzorio-perceptive, motivaţii, nivel de
aspiraţie, însusiri ale SNC, disciplină, constiinciozitate, caracteristici ale
analizatorilor, calităţi de voinţă, capacitate de învăţare motrică, capacitate de
dăruire în efort)
44. Capacitatea psihică cuprinde:
factorii genetici, biologici si psihici cu cei educaţionali si social-politici.
45. Pentru ramurile de sport în care prima selecţie se face pâna la 6 ani (inclusiv),
copiii trebuie să realizeze la testarea pregătirii fizice generale minimum:
a. 200 puncte
b. 280 puncte
c. 360 puncte
46. Pentru ramurile de sport în care prima selecţie se face la 7 ani sau după această
vârstă, copiii trebuie să totalizeze la testarea pregătirii fizice
a. 300 puncte
b. 380 puncte
c. 440 puncte
47. La ramurile de sport în care calităţile motrice au mare grad de determinare

genetică punctajul de selecţie motrică iniţial pentru pregătirea fizică generală
trebuie să se apropie de:
a. 70 puncte
b. 80 puncte
c. 90 puncte
48. Copiii care prezintă talie de excepţie beneficiază la selecţia iniţială în pregătirea
fizică generală o bonificaţie la toate probele de:
a. 40 puncte
b. 60 puncte
c. 80 puncte
49. Probele de selecţie iniţială pentru pregătirea fizică generală la copiii sub 6 ani
(inclusiv) sunt:
a. 4 (alergare pe 20 m., saritura în lungime de pe loc, proba de indemanare –naveta,
ridicari din trunchi din culcat in sezand timp de 30 s)
b. 5 (alergare pe 20 m., saritura în lungime de pe loc, proba de indemanare –naveta,
ridicari din trunchi din culcat in sezand timp de 30 s, mobilitate coxofemurala in
plan anterior)
c. 6 (alergare pe 20 m., saritura in lungime de pe loc, proba de indemanare –naveta,
ridicari din trunchi din culcat in sezand timp de 30 s, mobilitate coxofemurala în
plan anterior, alergare de rezistenta 600m.)
50. Probele de selecţie iniţială pentru pregătirea fizică generală la copiii peste 7 ani
(inclusiv) sunt:
a. 6 (alergare pe 50 m., sãritura în lungime de pe loc, proba de îndemânare –naveta,
ridicãri din trunchi din culcat în sezând timp de 30 s, mobilitate coxofemuralã în
plan anterior, alergare de rezistentã 600m.)
b. 7 (alergare pe 50 m., sãritura în lungime de pe loc, proba de îndemânare –naveta,
plan anterior, mentinut în atârnat sau tractiuni, alergare de rezistentã 600 m.)
c. 8 (alergare pe 50 m., sãritura în lungime de pe loc, proba de îndemânare –naveta,
plan anterior, mentinut în atârnat sau tractiuni, aruncarea mingii de oinã, alergare
de rezistentã 600 m.)
51. Durata pregătirii în grupele de începători este în medie de:

a. 1 an
b. 3 ani
c. 5 ani
52. Durata pregătirii în grupele de avansaţi este în medie de:

a. 2 ani
b. 5 ani
c. 10 ani
53. Vârsta optimă de selecţie este:

a. determinata stiintific, functie de mai multi parametrii
b. aleasa pe baza modelului campionului
c. functie de complexitatea tehnica a ramurii sportive
54. Plecarea la alergarea de viteză pe 50 m. se realizează:

a. 10 minute
b. 15 minute
c. 20 minute
55. Pauza dintre alergarile pe 50m este de :
56. La săritura în lungime de pe loc distanţa se măsoară:

de la vârfurile picioarelor (poziţia de plecare) până la călcâie (poziţia de aterizare).
57. La alergarea de rezistenţă, transformarea alergării în mers se consideră:

a. se considera abandon
b. se inregistreaza timpul dacã termina cursa
c. se inregistreaza timpul dar cu penalizari daca termina cursa
58. Aruncarea mingii de oină la distanţă se realizează:

59. La menţinerea în atârnat la bara fixă cu braţele îndoite, cronometrul se opreşte
când:
60. Tracţiuni în braţe se execută numai de către băieţii care au depăşit vârsta de :
a. 10 ani
b. 12 ani
c. 14 ani
61. La tracţiuni în braţe balansarea picioarelor:
62. La jocul de mişcare (naveta) cercurile tangente au următoarele diametre:
63. La jocul de mişcare (naveta) distanţa totală de alergare este de:
a. 40 m.
b. 50 m.
c. 60 m.
64. La ridicarea trunchiului din culcat în şezând timp de 30 s., subiectul trebuie să
atingă genunchii şi salteaua cu: coatele
65. La măsurarea mobilităţii coxofemurale în flexie, linia gradată este aşezată:

cu gradaţia 50 la nivelul suprafeţei scaunului, cu gradaţiile mici în sus si cu cele
mari în jos.
66. La măsurarea mobilităţii trebuie să se păstreze poziţia finală timp de:
a. 2 secunde
b. 3 secunde
c. 5 secunde
67. Selecţia primară a copiilor şi juniorilor se efectuează cu mijloace specifice de

către:
a. profesorul de educatie fizica de la clasa
b. profesorul-antrenor din cadrul clubului sportiv interesat
c. toti factorii interesati, avand o pregatire specifica
68. Constituirea grupelor de începători este:
69. Regularitatea centripetă a creşterii (Zurbrugg) se referă la:

a. cresterea mai pronuntata dinspre segmentele proximale spre segmentele distale
b. cresterea mai pronuntata dinspre segmentele distale spre cele proximale
c. cresterea dinspre centru spre extremitati
70. Metabolismul bazal al copilului este: în proporţie de 20-10% superior adultului
71. Antrenamentul de forţă pentru copii şi juniorii în creştere impune:

- asigurarea unui timp suficient de refacere după un antrenament predominant de
forţă;
- evitarea alternării bruste a încărcăturii;
- evitarea exerciţiilor cu haltere, pe deasupra capului si mai ales în timpul puseului
de
crestere la pubertate, având în vedere efectul lor negativ la nivelul coloanei
(Hollmann-Hettinger).
72. La vârsta şcolară mică creşterea: este in general uniforma
73. La vârsta şcolară mică creierul are greutatea: aproximativ egală cu aceea a
adultului,
?74. La vârsta şcolară mică în cadrul proceselor corticale fundamentale:
a. predomina inhibitia.
b. predomina excitatia
c. inhibitia si excitatia se afla in echilibru
75. În cadrul aparatului locomotor a vârstei şcolare mici, oasele sunt:

Mai elastice cu tendinte spre deformare
76. Musculatura la 6 ani reprezintă: 21,7% din greutatea corpului

77. Tonusul muscular la copii de vârstă şcolară mică este: mai scazut fata de adult
78. Cordul copiilor de vârstă şcolară mică reacţionează putenic la efort în mod:
neeconomic
79. Frecvenţa cardiacă de repaus între 6 şi 12 ani:

100/min. la vârsta de 6 ani, 90/min. la 7 ani, 84/min. la 8 ani si 80/min. la 12 ani.
80. La vârsta şcolară mică, muşchii respiratori insuficient dezvoltaţi, nu pot asigura
mărirea corespunzătoare a volumului toracelui în efort, amplitudinea mişcărilor
respiratorii fiind:
Relativ mica
81. La vârsta şcolară mică, efortul determină: accelerarea fregventei respiratorii
82. La pubertate caracterele sexuale primare şi secundare:

determina modificari ale intregului organism datorita secretien de androgeni
83. Aparatul locomotor la vârsta pubertară prezintă următoarele caracteristici:

a. oasele devin mai rezistente, ligamentele sunt inca slab dezvoltate, musculatura se
lungeste
b. oasele devin mai rezistente, ligamentele se intaresc, musculatura se lungeste
c. oasele devin mai rezistente, ligamentele sunt inca slab dezvoltate, musculatura se
îngroasa
84. Sistemul nervos la pubertate: se dezvolta rapid
85. Sistemul cardiovascular la pubertate: se dezvolta lent

86. Aparatul respirator la pubertate: se dezvolta intens
87. În etapa postpubertară dezvoltarea somatică: isi incetineste ritmul
Curs nr.4
1. Definiţie: …. idee de bază a unei doctrine sau teze care structurează şi orientează
o activitate de cunoaştere sau de natură practică, din care derivă o serie de
consecinţe în planul acţiunii şi comportamentului (A. Nicu):
a. finalitatea
b. principiul
c. obiectivul
2. Definiţie: Proces pedagogic desfăşurat sistematic şi continuu gradat de adaptarea

organismului omenesc la eforturile fizice tehnico-tactice şi psihice intense în scopul
obţinerii de rezultate înalte într-una din formele de practicare competitivă a
exerciţiilor fizice (Dicţionarul terminologic – 1974).
a. pregatirea fizicã
b. lectia de antrenament
c. antrenamentul sportiv
3. Prin procesul didactic cu care operează, antrenamentul sportiv prezintă

componenta:
pedagogica
4. Prin efectele obiective în planul dezvoltării funcţionale şi al nivelului adaptativ al
organismului uman, antrenamentul sportiv prezintă componenta:
biologica
5. Prin implicaţiile caracteriale, morale, emoţionale ale personalităţii sportivului,
antrenamentul sportiv prezintă o componentă:
psihologica
6. Prin raporturile şi modul sportivului de integrare şi omogenizare în mediul social,
economic şi cultural, antrenamentul sportiv prezintă o componentă:
sociologica
7. Prin condiţiile specifice de alimentaţie, odihnă, confort şi de mediu ambiant în
care sportivul se antrenează şi se reface, antrenamentul sportiv prezintă o
componentă:
igienica
8. Prin idealurile de fairplay, de angajare totală şi onestă în pregătire şi concurs, de
pace şi prietenie cu tineretul de pretutindeni, antrenamentul sportiv prezintă o
componentă:
etica
9. Prin frumuseţea şi rafinamentul gestului motric, prin complexitatea şi armonia
acţiunilor motrice, prin extraordinarul şi fascinantul spectacol provocat de
concursul sportiv, antrenamentul sportiv are şi o componentă:
estetica
10. Caracteristica multifactorială şi interdisciplinară ale procesului de antrenament

se manifestă prin:
a. participarea alaturi de cuplul sportiv-antrenor si a altor oameni de stiinta
b. participarea fiintei umane in totalitatea sa
c. maximizarea performantelor sportive
11. Caracterul praxiologic al procesului de antrenament reprezintă:

a. posibilitatea de a influenta si modela constiinta individului
b. orientarea spre obtinerea celei mai mari eficiente
c. organizarea sa riguroasã
12. Principiul general al accesibilităţii al antrenamentului sportiv se referă la:
a. sportivii si antrenorii sã aiba acces la baza materiala
b. antrenamentul sportiv sa tina seama de particularitatile de varsta, sex si pregatire
ale sportivilor
c. antrenorii si profesorii sa gaseasca formula cea mai eficienta de aplicare a
metodelor si mijloacelor de antrenament
13. Principiul continuităţii în antrenamentul sportiv se referă la:

a. necesitatea programarii antrenamentului sportiv de-a lungul intregului an
calendaristic, in fiecare lectie a ciclului saptamanal
b. necesitatea de a programa si participa la concursuri sau lectii concurs de-a lungul
intregului an, in fiecare ciclu saptamanal
c. necesitatea de a mari treptat volumul si intensitatea efortului de-a lungul
intregului an calendaristic
14. Principiul periodizării şi structurii ciclice a efortului în antrenamentul sportiv se

referă la:
a. necesitatea programarii si sustinerii repetate a unui efort cu un volum si o
intensitate uniform crescatoare, de-a lungul intregului an
b. necesitatea periodizarii si sustinerii repetate a unui efort cu un volum si o
intensitate crescatoare în val (sau trepte)
c. necesitatea programarii si sustinerii aceluiasi tip de efort (volum si intensitate
constante) de-a lungul intregului an calendaristic
15. Principiul participării conştiente a sportivului în cadrul procesului de

antrenament implică:
a. reglaj volitiv
b. reglaj afectiv
c. reglaj cognitiv
16. Principiul sistematizării mijloacelor în procesul de antrenament presupune:

a. a elabora un sistem cu toate mijloacele implicate în efortul de antrenament
b. a elabora un sistem cu mijloacele care determinã un progres real din partea
sportivului
c. a elabora un sistem cu mijloacele cele mai eficiente, individualizate pe fiecare
sportiv în parte
17. Principiul individualizării în antrenamentul sportiv presupune:

a. selectarea celor mai eficiente mijloace, in raport de pregatirea fiecarui sportiv
b. selectarea celor mai eficiente mijloace, in raport de situatia ivita pe teren
(mijloace, conditii atmosferice, etc.)
c. selectarea celor mai eficiente mijloace, in raport de situatia complexa intalnita în
fiecare caz în parte
18. Principiul însuşirii temeinice în antrenamentul sportiv se referă la:

a. asigurarea numarului de repetari necesare invatarii elementului tehnic preconizat
b. repetarea structurilor tehnice invatate in vederea consolidarii
c. individualizarea mijloacelor folosite
19. Reacţiile de adaptare ale organismului în cadrul procesului continuu de

antrenament sunt:
20. Perfecţionările morfofuncţionale caracteristice sportivilor sunt modificări:

reversibile
21. Perfecţionările dobândite prin antrenament se pierd în lipsa excitantului
specific, într-un timp mai scurt decât cel necesar obţinerii lor de: 3-4 ori
Efortul întrerupt timp de 3 săptămâni pentru dezvoltarea forţei duce la
pierderea valorilor dobândite în 3 luni consecutive
22. Fibrele musculare în caz de imobilizare se atrofiază după cum urmează:

Dupa 4 saptamani aproape complet
23. Principiul solicitărilor optime şi a creşterii în trepte a eforturilor se referă la:
a. solicitarile trebuie sa fie în corelatie cu nivelul sportivului si în crestere continua
b. solicitari adecvate nivelului de pregatire, alternate cu momente de crestere,
mentinere si scadere a parametrilor de efort ????
c. parametrii efortului trebuie sa fie corespunzatori cu modelul de antrenament si
concurs
24. Experienţa practică recomandă schimbarea nivelului de solicitare după:

4-6 saptamani
25. Principiul priorităţii efortului specific competiţional se referă la:

a. necesitatea abordarii solicitarilor specifice eforturilor competitionale
b. abordarea în antrenament a structurilor tehnice specifice sportului sau probei la
care participa sportivul
c. necesitatea dezvoltarii calitatilor motrice specifice competitiei
26. Pragul anaerob în ceea ce priveşte lactacidemia este de:

a. 2 mmol/l
b. 4 mmol/l
c. 6 mmol/l
27. Enzimele care asigură descompunerea şi resinteza acidului adenozintrifosforic şi

fosfocreatinei sunt activate prin contracţii intense şi de foarte scurtă durată:
(16-24 sutimi de secundă – optim 18 sutimi de secundă) afirmă că numai alergările
în care impulsul pe sol durează foarte puţin sunt recomandate în antrenamentul
sportivilor
28. Principiul pregătirii fizice multilaterale presupune:

a. dezvoltarea celor patru calitati fizice de baza: forta, viteza, rezistenta si
indemanarea
b. dezvoltarea armonioasa somatofunctionala a organismului
c. pregatirea tehnica in mai multe sporturi sau probe
29. Sursele teoriei modelelor în antrenamentul sportiv sunt:

30. Obiectivizarea antrenamentului şi concursului sportiv presupune:
a. cunoasterea si stocarea datelor obiective ce definesc antrenamentul si concursul
sportiv
b. cunoasterea si stocarea datelor ce privesc sportivul în efortul de antrenament si
concurs
c. cunoasterea si stocarea datelor privitoare la tehnica de executie a structurii
motrice specifice
31. Evaluarea antrenamentului şi concursului sportiv presupune:

32. Care din următoarele informaţii sunt de esenţă metodologică:
Conditiile antrenamentului
33. Care din următoarele informaţii sunt de esenţă pur biologică:
tipul constituţional, vârsta cronologică optimală, capacitatea de efort)
34. Reţinerea informaţiilor audio-vizuale creşte procentual la:

a. 50%
b. 65%
c. 75%
Curs nr.5
1. Posibilitatea de dirijare, de decizie şi de optimizare a antrenamentului sportiv
depinde în ultimă instanţă de înregistrarea continuă a datelor, de prelucrarea lor
imediată şi de o interpretare corelată, analizată periodic. Datele sunt furnizate de:
Obiectivizare
2. Loturile asistate de brigăzile multidisciplinare au permis inventarierea
mijloacelor (exerciţiilor) care intră în componenţa antrenamentelor, prin operaţia
de:
Obiectivizare
3. Numărul mare de mijloace, ca orientare metodică, ce elogiază bogăţia
conţinutului ca o condiţie a reuşitei şi eficienţei, este orientare a:
a. trecutului
b. prezentului ????
c. viitorului
4. Selecţia continuă a mijloacelor cu eficienţa cea mai mare în determinarea

performanţei sportive este apanajul:
statistica matematica
5. Indicatorul statistic care permite selecţionarea celor mai eficiente mijloace, prin
compararea datelor acestora vis-à-vis de performanţă este:
a. media aritmetica
b. amplitudinea
c. indicele de corelatie
o expresie matematică temporală, au ca unitate de măsură:
a. secunde, minute, ore
b. centimetrii, metrii, kilometrii
c. grame, kilograme, tone

o expresie matematică spaţială, au ca unitate de măsură:

o expresie matematică ponderală, au ca unitate de măsură:
9. Pentru ramurile şi probele aciclice (gimnastică) sau bazate pe „adversitate”

directă (box, lupte, judo, scrimă, jocuri sportive), standardizarea mijloacelor se
realizează prin:
10. Canotajul este un sport din grupa eforturilor ciclice într-un regim:
11. Următorul factor, determinant al performanţei, este exprimat dimensional şi

cantitativ, relevând caracteristici spaţiale:
a. aptitudinea de coordonare
b. capacitatea functionala
c. aptitudinea somatica
12. Următorul factor, determinant al performanţei, exprimă îndemânarea
individului, capacitatea lui de sincronizare cu aspectele tehnice specifice sportului
sau probei sportive:
a. aptitudinea de coordonare
b. capacitatea functionalã
c. aptitudinea somaticã
13. Un factor de asemenea foarte important, ce asigură creşterea frecvenţei motrice

pe seama intensităţii efortului, care direcţionează în principal efortul de adaptare pe
plan biologic al organismului este:
capacitatea functionala
14. Factorul decisiv în realizarea unor performanţe înalte în canotaj îl constituie
nivelul:
VO2 max. (ml/min.),
15. Energia anaerobă alactacidă susţine efortul de competiţie la canotaj: în
proporţia cea mai mică intre 6 -8 %
16. Energia anaerobă lactacidă susţine efortul de competiţie la canotaj:
într-un procentaj mai ridicat, 12-15%.
17. Energia aerobă (oxidativă) susţine efortul de competiţie la canotaj:
proporţie majoritară, 77-82%.
18. În canotaj, se poate conta, în medie, pe o creştere a energiei aerobe faţă de
40-70%,
19. În canotaj, se poate conta, în medie, pe o creştere a energiei anaerobe faţă de
disponibilităţile native ale sportivei/sportivului de cca.: 15%
20. Modelul VO2 max., procentul din VO2 max. ce poate fi mobilizat şi durata
menţinerii acestui nivel, greutatea corporală şi masa activă sunt factori ce
determină eficient productivitatea:
a. anaerobe
b. aerobe
c. mixte
21. Pentru elaborarea cu eficienţă maximă a unui antrenament intensiv este necesar
să se plece de la următoarele:
a. cunoasterea efectelor cumulative determinate care stau la baza performantei
mondiale, nivelul acestora si raporturile cantitative dintre ele
b. cunoasterea dinamicii procesului propus a fi realizat cu metodologia utilizatã, a
fiecãrui efect cumulat in parte pana la care cresterea devine nesemnificativa
c. ambele premise expuse mai sus
22. Efectele cumulative urmărite prin antrenamente vizează la canotaj, în ordine,

următoarele:
- cresterea posibilităţilor si randamentului metabolismului energetic aerob;
- cresterea posibilităţilor mecanismelor care asigură compensarea lactacidemiei si
toleranţa la aceasta;
- cresterea posibilităţilor metabolismului energetic anaerob;
- cresterea posibilităţilor de mobilizare simultană a tuturor tipurilor de surse
energetice.
23. La canotaj, mijloacele de antrenament de vâslit reprezintă anual: 70%
24. La canotaj, mijloacele de antrenament pe uscat reprezintă anual: 30%

25. Specialiştii români au optat la canotaj pentru o scară de intensitate a mijloacelor
pe:
5 trepte de intensitate a mijloacelor, pe care le-am putea numi „constructive”,
26. În sporturile aciclice pentru analiza mijloacelor tehnice este absolut necesară:
a. inregistrarea manuala a datelor
b. filmarea actiunii motrice
c. imbinarea ambelor tehnici de inregistrare
27. Îmbinarea tehnicii manuale cu cele automate determină culegerea datelor

privind:
a. mijloacele tehnice folosite de sportiv si de adversar
b. arbitrajul
c. ansamblul mijloacelor tehnice, tactice, fizice etc. din cadrul competitiei specifice
28. La fotbal, timpul aşa-zis „mort” din joc reprezintă cca.:

35 mi
29. Inventarul mijloacelor (exerciţiilor) din cadrul modelului de antrenament a
compus:
Conţinutul antrenamentelor, ca si al concursurilor;
30. Inventarul mijloacelor a fost supus analizei statistico-matematice şi a indicat o

relaţie:
directă, indirectă sau inexistentă pe care o au sau nu concursul si performanţa
acestuia.
31. Definiţie: …… înseamnă operaţia de tipizare a mijloacelor, lecţiilor şi ciclurilor

săptămânale, ca urmare a cunoaşterii valorilor biologice, biomecanice şi
metodologice, precum şi a efectelor lor stabile în economia ciclului anual de
pregătire, în vederea aplicării lor cu eficienţă maximă (printr-o solicitare
compatibilă cu cea a concursului) (A. Nicu):
a. sistematizarea
b. standardizarea
c. planificarea
32. Tendinţa uniformizării mijloacelor este contracarată prin tratarea lor

diferenţiată din punct de vedere:
33. Cunoaşterea valorilor investite în antrenament, economisirea energiei umane, a

timpului în favoarea performanţei, precum şi selecţionarea celor mai adecvate şi
valide mijloace constituie motivul şi totodată efectul:
a. rationalizare
b. sistematizare
c. algoritmizare
profil metodologic reprezintă:
50-60%
profil biologic-psihologic reprezintă:
restul 40 -50%
36. Indicatorii cantitativi spaţiali din cadrul modelului cuprind:

volumul total de km. parcursi – caiacul (100%), fondul atletic masculin – 87,2%,
înotul –
78,8%, semifondul atletic feminin – 75,1%. Evident, procentele relevă aceeasi
ierarhie întâlnită în prezentarea valorilor indicatorilor cantitativi temporali. La
caiac si înot procentele sunt mai mari faţă de cele din atletism, iar realizarea unui
kilometraj apreciabil explică nivelul performanţei obţinute de sportivii respectivi;
- volumul total de kg. ridicate, de exemplu, în haltere în anii trecuţi (1975-1982) era
mult
mai scăzut nivelul faţă de cel realizat în prezent (60% faţă de 75-80%).
37. Indicatorii cantitativi de organizare din cadrul modelului cuprind:

Volumul mijloacelor respective
38. Indicatorii calitativi ai modelului rezultă din:
din proporţiile diferitelor tipuri de efort, precum si din evaluarea eficienţei
intermediare a procesului de pregătire dată de probele si normele de control
39. Gradul de complexitate a modelului de antrenament rezultă implicit din
complexitatea ramurii sau probei de sport exprimată în concurs într-un raport:
40. Modelul va fi elaborat ţinându-se cont şi de: valorile realizate în
ciclurile precedente.
Curs nr.6
1. Cotele de progres ale performanţei din concursuri determină creşterea valorică a
indicatorilor modelului de antrenament. Este vorba despre: modelul de concurs
oficial
2. Una din metodele moderne de a prognoza valoarea rezultatului sportiv îl

constituie calculul: regresiei
3. Prognoza performanţei are două planuri: prognoza rezultatului sportiv şi:
4. Aspectele caracteristice tehnico-tactice şi fizice ale sportivului, evidenţiate în

timpul competiţiei sunt relevate de:
a. graficul de joc
b. graficul de concurs
c. graficul de cursã
5. Analiza temporală şi spaţială a parcursului din cadrul probei este ilustrată

sugestiv de:
Graficul de cursa
6. În cadrul sporturilor de echipă, eficienţa apare din eforturile însumate ale

fiecărui individ în parte, şi sunt obiectivizate prin:
a. graficul de joc
b. graficul de concurs
c. graficul de cursã
7. Aspectele medico-biologice ale competiţiei se referă la:

pe de o parte, la efortul fizic din timpul competiţiei si, pe de lată parte, la
particularităţile medico-biologice ale concurenţilor care obţin performanţe ridicate
într-o anumită probă sau ramură de sport.
8. Eforturile prestate pe baza energiei eliberate prin procese biochimice în care nu
a. aerobe
b. anaerobe
c. mixte
9. Dacă energia rezultă din descompunerea acidului adenozintrifosforic (ATP) şi a

fosfocreatinei (PC), eforturile poartă numele de:
a. eforturi anaerobe alactacide
b. eforturi anaerobe lactacide
c. eforturi aerobe
10. În cazul în care energia provine din descompunerea glicogenului (glicoliză

anaerobă), eforturile se numesc:
a. eforturi anaerobe alactacide
b. eforturi anaerobe lactacide
c. eforturi aerobe
11. Efortul anaerob alactacid durează:

a. pana la 1 minut
b. 10-20 secunde
c. 5-7 secunde
12. În categoria eforturilor anaerobe alactacide se încadrează eforturile din

competiţiile:
De haltere (ambele stiluri), unele probe din atletism, ca de exemplu: 100 m. plat si
110 m. garduri (probe de laborator au pus în evidenţă cresteri importante ale
lactacidemiei si în aceste probe), aruncările (disc, suliţă, greutate, ciocan), săriturile
(în lungime, înălţime, triplusalt si săritura cu prăjina), din ciclism – proba de 200
m., din gimnastică – săriturile.
13. Factorul biologic limitativ în eforturile anaerobe alactacide este reprezentat de:
sistemul neuromuscular.
14. Indicele Quetelet reprezintă:
a. numarul de centimetrii ai taliei pe gramul corporal
b. numãrul de grame corporale pe centimetrul taliei
c. raportul dintre anvergura si talie
15. Componenta musculară a sistemului neuromuscular în eforturile anaerobe

alactacide este cea mai dezvoltată la:
16. Puterea absolută (maximă) anaerobă, la persoanele neantrenate creşte de la 7 la

21 ani, obţinându-se valoarea maximă în medie la:
17. Eforturile competiţionale de tip anaerob lactacid au o intensitate submaximă şi
durată cuprinsă între:
a. intre 5-7 secunde si 50-60 secunde
b. intre 20 secunde si 60 secunde
c. intre 1 minut si 3 minute
18. Creşterea cantitativă a enzimelor din fibra musculară este caracteristică

sportivilor care depun efort:
a. intre 5-7 secunde si 50-60 secunde
b. intre 20 secunde si 60 secunde
c. intre 1 minut si 3 minute
19. Factorii biologici limitativi ai performanţelor în efortul de tip anaerob lactacid,

se maturizează după vârsta de:
20. Eforturile prestate pe baza energiei eliberate prin procese biochimice în care
21. După o perioadă de adaptare de 3-5 minute şi dacă se înregistrează un consum
de O2 constant, efortul aerob se numeşte:
a. stare stabila
b. stare stabila adevarata
c. stare stabila aparenta
22. Intensitatea efortului aerob din starea stabilă adevărată nu depăşeşte:

23. Energia necesară susţinerii eforturilor de tip aerob stare stabilă se eliberează
prin descompunerea:
a. ATP si PC
b. glicogenului
c. glicogenului si acizilor grasi
24. Datorită caracteristicilor efortului aerob stare stabilă, specialiştii au atras

atenţia că rezultatele cele mai bune se obţin:
25. În eforturile competiţionale aerobe în stare stabilă aparentă, consumul de O2 nu
poate egala necesarul de O2 susţinerii travaliului respectiv iar intensitatea oscilează
între:
26. Eforturile competiţionale aerobe în stare stabilă aparentă nu pot depăşi cca.:
a. 60 minute
b. 30 minute
c. 120 minute
27. Dintre multiplii factori care condiţionează absorbţia şi transportul de O2 la

omul sănătos, pe primul plan se situează:
28. Sportivii antrenaţi în eforturi aerobe stare stabilă aparentă au cordul:
29. Eforturile mixte de intensitate relativ constantă durează la sporturile ciclice
între:
30. Solicitările din ce în ce mai mari din antrenamente şi concursuri, eventuala
schimbarea a caracterului efortului, îmbunătăţirea selecţiei şi metodicii de
antrenament au fost necesare datorită:
31. Adaptarea medico-biologică apărută o dată cu modificările punctajelor la
gimnastică, a reprizelor diferitelor meciuri de box, lupte, apariţiei a noi materiale
mai performante, etc. a fost necesară datorită:
32. Definiţie: …..ansamblu de indicatori diferenţiaţi ca profil (prognoza dinamicii
performanţei, particularităţile motrice şi biologice ale graficului de cursă şi de joc
considerate etalon), ale căror valori condiţionate reciproc esenţializează structura
concursului următor, evidenţiindu-i elementele hotărâtoare pentru câştigarea lui (A.
Nicu).
33. Vârsta campionului la gimnastica feminină şi înotul feminin este în medie:
34. Vârsta campionului la călărie, tir şi yahting este în medie:
35. Vărsta optimă a performanţelor înalte la poliatloane şi jocuri este în medie:
36. Campionii Olimpici au media vârstei:
37. După unii autori, baschetbalistul şi canotorul fac parte din categoria tipului
constituţional longilin sau:
38. Înălţimea corpului, anvergura dimensională a diferitelor segmente corporale,
proporţiile şi forma lor, greutatea, compoziţia chimică tisulară, fac parte din:
a. parametrii fiziologici
b. parametrii morfologici
c. parametrii biochimici
39. Forţa diferitelor grupe musculare, acuitatea organelor de simţ, caracteristicile

sistemului nervos, tipologia endocrină, etc, fac parte din:
40. Structura şi funcţia ariilor senzitivă şi motorie a scoarţei cerebrale se
maturizează în jurul vârstei de:
41. Capacitatea analizatorului kinestezic de a aprecia spaţiul şi timpul se
perfecţionează cu vârsta şi atinge nivelul adultului la:
a. 10-12 ani
b. 13-14 ani
c. 16-18 ani ???
42. Vârsta performanţei maxime astăzi, faţă de cea de acum câteva decenii este:
43. Vârsta biologică la gimnaste, înotătoare şi patinatoare de performanţă vis-à-vis
de vârsta cronologică este:
44. Definiţie: ….. este o stare de echilibru între forţele organismului şi solicitările
diverse cărora sportivul trebuie să le facă faţă, o stare de bine fizic, psihic şi social al
individului.
45. Sistemul cardiovascular prezintă cele mai mari modificări funcţionale în cazul
sportivilor ce practică eforturi:
46. Valorile cele mai ridicate ale puterii anaerobe maxime absolute le constatăm la:
47. Valorile cele mai ridicate ale puterii anaerobe maxime relative le constatăm la:
48. Valorile cele mai ridicate ale VO2 max. le constatăm la:
49. Valorile cele mai ridicate ale VO2 max./kg.corp le constatăm la:
50. Unul din factorii hotărâtori ai performanţei, care conturează modelul
campionului, îl constituie capacitatea psihică a sportivului, ea însăşi rezultantă a:
Curs nr.7
1. Învăţarea umană este prin esenţa ei:

2. Principiul conducerii procesului de învăţământ printr-o relaţie reactivă
presupune:
3. Actul de conducere şi control în instruirea programată, presupune reglarea prin
intermediul unor:
4. Raportul predare-învăţare poate şi trebuie să devină un proces de:
5. Pentru ca raportul predare-învăţare să devină un proces de reglare continuă,
trebuie ca modelul de învăţare (de antrenament în cazul nostru), să permită
desfacerea valorilor globale ale indicatorilor în toate elementele componente
compatibile, deci să se respecte principiul:
6. Modelul de antrenament reprezintă în cadrul procesului didactic integral, dintr-
un ciclu anual:
7. Programarea antrenamentului sportiv reprezintă în cadrul procesului didactic
integral, dintr-un ciclu anual:
8. Existenţa şi perfecţionarea continuă a sistemului probelor şi normelor de control
asigură o informare curentă asupra progreselor înregistrate, care îşi găsesc expresia
în creşterea valorică a indicatorilor umani. Acesta reprezintă instrumentul prin
care se evidenţiază următoarea regulă fundamentală a programării:
9. Regula fundamentală a programării ce scoate în evidenţă rolul şi importanţa
principiului individualizării antrenamentului sportiv este:
10. Regula fundamentală a programării ce atrage atenţia asupra faptului că fiecare
pas cuprinde atât o informaţie, cât şi o aplicaţie privind abordarea fracţionată, într-
un mod riguros, a valorilor programării modelului de antrenament este:
11. Parametrii esenţiali ai efortului de care depinde influenţa acestuia asupra
diferitelor organe şi sisteme ale corpului omenesc şi prin aceasta asupra celor două
tipuri ale capacităţii de efort sunt:
12. Cantitatea totală de lucru mecanic efectuat reprezintă:
13. În cadrul formulei de determinare directă a volumului efortului Lm = mgh, Lm
reprezintă:
a. lungimea exprimata în metrii
b. lucrul mecanic
c. lungimea maxima
14. În cadrul formulei de determinare directă a volumului efortului Lm = mgh, m

reprezintă:
15. În cadrul formulei de determinare directă a volumului efortului Lm = mgh, g
reprezintă:
16. În cadrul formulei de determinare directă a volumului efortului Lm = mgh, h
reprezintă:
17. Determinare volumului efortului prin înregistrarea continuă a consumului de
O2 este o metodă de măsurare:
18. Exprimarea volumului efortului prin suma distanţelor parcurse este o
19. Exprimarea volumului efortului prin suma execuţiilor tehnico-tactice este o
20. Exprimarea volumului efortului prin suma acţiunilor efectuate este o
21. Exprimarea volumului efortului prin suma acţiunilor parţiale sau integrale este
o caracteristică a următoarelor sporturi şi probe:
a. lupte greco-romane, box, judo
b. gimnastica
c. alergari, ciclism, sporturi nautice, schi
22. Exprimarea volumului efortului prin suma repetărilor exerciţiilor este o

a. lupte greco-romane, box, judo
b. gimnastica
c. alergari, ciclism, sporturi nautice, schi
23. Creştea volumului de efort din antrenament corelează eficient cu creşterea

capacităţii aerobe:
24. Creşterea volumului de efort din antrenament pe baza scăderii intensităţii duce
la:
25. Volumul efortului de antrenament din eforturile anaerobe, comparativ cu cel
din eforturile aerobe este:
28. Sistemul neuromuscular – factor limitativ al puterii anaerobe – are, la sportivii
de performanţă, dimensiuni cu atât mai reduse şi o capacitate funcţională cu atât
mai scăzută cu cât volumul de efort din antrenamente şi competiţii este:
29. La alergători, pe măsură ce se măreşte distanţa de concurs, indicele Quetelet:
30. Puterea anaerobă maximă la fondişti în raport cu persoanele neantrenate este:
31. Prin cantitatea de efort (lucru mecanic) efectuat într-o unitate de timp se
înţelege:
a. intensitatea efortului
b. volumul efortului
c. duritatea efortului
32. Termenul de putere din fizică este sinonim cu următorul parametru al efortului:
33. În sporturi şi probe precum: alergări, ciclism, înot, sporturi nautice, schi fond,
patinaj viteză, intensitatea efortului se exprimă prin:
34. În sporturi şi probe precum: lupte greco-romane şi libere, judo, box, scrimă,
intensitatea efortului se exprimă prin:
35. În sporturi precum: jocurile sportive, intensitatea efortului se exprimă prin:
36. În sporturi precum: gimnastică, patinaj artistic, intensitatea efortului se
exprimă prin:
37. Între creşterea intensităţii efortului şi creşterea consumului de O2 măsurat în
stare stabilă s-a constat:
a. corelatie negativa
b. corelatie pozitiva ?????
c. lipsa de corelatie
38. Există, de asemenea, o corelaţie între solicitarea inimii şi intensitatea efortului în

cazurile în care acesta determină creşteri ale frecvenţei cardiace (FC) între:
39. Valoarea frecvenţei cardiace (FC), la o anumită treaptă a intensităţii:
a. este mai mare la persoanele neantrenate
b. este aceeasi pentru toate persoanele
c. nu este aceeasi pentru toate persoanele
40. Calea optimă de creştere a solicitării organismului într-o lecţie de antrenament

se realizează prin:
41. Pentru aceeaşi treaptă a intensităţii efortului, nivelul de solicitare a
organismului se situează cu atât mai sus cu cât capacitatea de efort:
42. Intensitatea solicitării se măsoară prin diferite valori:
43. După O.P. Astrand şi K. Rodhal, când frecvenţa cardiacă (FC) se ridică la 128
pulsaţii/min. la bărbaţi şi 138 pulsaţii/min. la femei, efortul reprezintă:
a. 50% din VO2 max. al subiectului
b. 60% din VO2 max. al subiectului
c. 70% din VO2 max. al subiectului
44. După O.P. Astrand şi K. Rodhal, când efortul reprezintă 70% din VO2 max. al
subiectului, frecvenţa cardiacă în efort se ridică la:
45. Cifrele cuprinse între 160 şi 170/180 pulsaţii/min. la bărbaţi şi 170-180 (190)
pulsaţii/min. la femei sunt considerate de cei mai mulţi autori ca reprezentând
limita de solicitare compatibilă cu prestarea efortului în condiţii de:
46. Între intensitatea solicitării din antrenament şi intensitatea solicitării din
concurs trebuie să existe:
47. Perioada de timp în care organismul prestează un anumit efort, măsurată prin
unităţi temporale, cronometrându-se efectiv timpul de lucru înţelegem:
48. Durata efortului în raport cu durata unei lecţii de antrenament sau competiţie:
a. este aceeasi
b. este mai mare
c. este mai micã
49. Durata efortului în lecţiile de antrenament egale ca timp de desfăşurare cu

predominanţă anaerobă vis-à-vis de cele în care energia se eliberează aerob:
50. Pe măsura prelungirii duratei efortului în condiţiile în care ceilalţi parametrii
rămân constanţi, solicitarea organismului:
51. Eforturile cu durata de cca. 3 min., dacă au intensitate adecvată creşterii
capacităţii de efort a organismului, necesită un consum de O2:
52. După Astrand şi Rodhal, durata de cca. 3 min. reprezintă durata optimă a
efortului ce trebuie repetat pentru a solicita la maximum sistemul de transport al
O2 şi este folosită în:
53. Cele mai mari creşteri ale forţei musculare s-au obţinut prin contracţii cu
intensitate maximă, a căror durată raportată procentual la timpul cât putea fi
menţinută contracţia respectivă era egală cu:
54. În procesul de antrenament, raportul dintre durata efortului şi durata pauzei ce
urmează după acesta reprezintă:
a. intensitatea efortului
b. densitatea efortului
c. complexitatea efortului
55. În lecţia de antrenament, dacă ceilalţi parametrii ai efortului rămân constanţi şi

densitatea efortului creşte:
a. solicitarea organismului scade
b. solicitarea organismului ramane constanta
c. solicitarea organismului creste
56. Metodica actuală de antrenament preconizează pentru creşterea capacităţii de

efort, în toate ramurile de sport:
57. Numărul de acţiuni motrice efectuate simultan în timpul unei activităţi motrice
şi structurile lor biomecanice reprezintă:
a. densitatea efortului
b. duritatea efortului
c. complexitatea efortului
58. În activităţile motrice complexe o contribuţie mai importantă o are:

a. aparatul locomotor
b. sistemul nervos central
c. sisemul cardiovascular
59. Oboseala musculară locală produsă prin eforturi cu acelaşi volum, intensitate,
durată şi densitate:
a. este aceeasi in eforturile complexe cat si in cele simple
b. este mai mare în eforturile complexe decat in cele simple
c. este mai mica in eforturile complexe decat in cele simple
60. Complexitatea efortului determină solicitarea organismului, influenţa acesteia

asupra organelor limitative ale capacităţii de efort aerob şi anaerob, comparativ cu
a celorlalţi parametrii ai efortului este:
Curs nr.8
1. Enunţ: Acest factor asigură fondul energetic al performanţei, stimulând creşterea
indicilor funcţionali şi morfologici şi, în consecinţă, a calităţilor motrice, deci
sporirea capacităţii generale de efort a organismului:
a. factorul pregatirii tehnice
b. factorul pregatirii fizice
c. factorul pregatirii tactice
2. Mijloacele care compun acest factor al pregătirii fizice, izvorăsc preponderent din
atletism, gimnastică, schi, haltere, înot şi jocuri sportive. Ele sunt:
3. Pregătirea fizică a sportivului în antrenamentul modern trebuie să conducă la
sporirea:
a. tuturor resurselor energetice
b. energiei deficitare
c. energiei specifice concursului
4. Valorificarea exerciţiilor destinate pregătirii fizice, comparativ cu cele destinate
pregătirii tehnice şi tactice se realizează prin:
5. Enunţ: Acest factor este reprezentat de ansamblul mijloacelor cu o structură
identică sau apropiată de acţiunile (gesturile) motrice prevăzute de regulamentul de
concurs, prin care sportivul sau echipajul, însuşindu-şi-le, concretizează
performanţa diferenţiată specific.
a. factorul pregatirii fizice
b. factorul pregatirii tehnice
c. factorul pregatirii teoretice
6. Enunţ: Structuri fundamentale prin care se obţine performanţa, cele care

compun ţesătura concursului şi constituie obiectul principal al procesului de
învăţare şi perfecţionare:
a. Procedee tehnice
b. Structuri tehnice
c. Elemente tehnice
7. Enunţ: Acţiuni motrice concrete prin care elementul tehnic se valorifică în

desfăşurarea jocului:
a. procedee tehnice
b. structuri tehnice
c. sisteme tehnice
8. Enunţ: Maniera proprie a unui sportiv de a efectua un procedeu tehnic sau altul
constituie:
a. structura tehnicã
b. stilul tehnic
c. element tehnic
9. În toată evoluţia de mai bine de un secol a ramurilor de sport, elementele tehnice

au rămas aproximativ aceleaşi, cu excepţia celor din:
a. gimnastica, sarituri in apa si patinaj artistic
b. atletism, haltere si jocuri sportive
c. schi, atletism si jocuri sportive
10. Lungimea pârghiilor, numărul şi calitatea fibrelor musculare, deschiderea

unghiurilor de execuţie, amplitudinea, direcţia, forţa, viteza de execuţie şi puterea,
ca şi planurile şi axele de realizare în raport cu centrul de greutate corporală, cu
forţa gravitaţională etc., ce interesează performanţa determină:
11. Metoda de înregistrarea actelor motrice ale sportivului cu ajutorul unor aparate
de filmare ultrarapide este:
12. Metoda de înregistrare a tehnicii sportive cu ajutorul a două camere de
videocaptare cu semnale infraroşii este:
a. metoda stereografiei
b. metoda cinematografica
c. metoda accelografiei
13. Metoda ce permite înregistrarea modificărilor în intensitate a forţei cu ajutorul
dispozitivului de reglare a tensiunii (tensoplatform), al dispozitivului de urmărire
(tensotractor) şi al unor senzori special adaptaţi telemetric la echipamentul
sportivului este:
a. metoda goniografiei
b. metoda dinamografiei
c. metoda electromiografiei
14. Metoda ce ajută la determinarea capacităţii de menţinere a echilibrului în

diferite condiţii este:
c. metoda statikinezimetriei
15. Metoda ce asigură înregistrarea modificărilor în intensitate a acceleraţiilor

punctelor reale ale aparatului locomotor al sportivului este:
c. metoda statikinezimetriei
16. Următoarea metodă se bazează pe înregistrarea biocurenţilor în muşchii care

efectuează un lucru mecanic:
a. metoda statikinezimetriei
b. metoda electromiografiei
c. metoda goniografiei
17.Urmatoarea metoda permite inregistrarea variatiilor unghiului intre 2 puncte ale

corpului in cursul miscarii lui,cu ajutorul unor senzori atasati in proectia corpului
articulatiei:
a. metoda statikinezimetriei
b. metoda electromiografiei
c. metoda goniografiei
18. Analizele biomecanice ale tehnicii sportive nu trebuie să fie tributare:

19. Analiza biomecanică ce determină baza de susţinere a corpului, poziţia
diferitelor segmente unul faţă de celălalt, forţele exterioare ce trebuie învinse se
numeşte:
20. Analiza mecanică ce evidenţiază abaterile de la legităţile biomecanice, care se
repercutează nefavorabil asupra actului sau acţiunii motrice (procedeului tehnic)
este:
21. Etapa ce se referă pe de o parte, la acţiunile motrice impuse de forţele exterioare
şi de menţinerea echilibrului este:
22. Analiza ce dezvăluie modul de participare a celorlalte sisteme şi aparate în afara
celui locomotor, în condiţiile efectuării unui procedeu tehnic este:
23. Analiza biomecanică este prezentă:
24. Metoda de însuşire şi perfecţionare a elemetelor tehnice asamblează atât
componentele biologică, psihologică şi biomecanică, cât şi pe cea:
25. Schema însuşirii tehnicii sportive, presupune parcurgerea următoarelor etape,
în ordine:
26. Corectitudinea unui act motric efectuat pentru prima dată este cu atât mai mică
cu cât:
27. Repetarea continuă şi multiplă întăreşte legăturile nervoase, indispensabile
formării stereotipurilor dinamice. În aceasta constă esenţa transformării:
28. Primul sistem de semnalizare al omului este:
a. informatia receptionata prin intermediul analizatorilor
b. informatia receptionatã prin intermediul limbajului
c. format din ambele variante
29 Al doilea sistem de semnalizare al omului este:

a. informatia receptionata prin intermediul analizatorilor
b. informatia receptionata prin intermediul limbajului
c. format din ambele variante
30. Învăţarea şi perfecţionarea tehnicii sportive trebuie să se bazeze pe puterea de

sesizare a informaţiilor primite de la:
31. Anohin şi colaboratorii au constatat că terminarea operaţiei de sinteză asupra
tuturor excitanţilor aferenţi şi realizarea acţiunilor reflexe corespunzătoare de către
partea efectorie a sistemului nervos coincid cu crearea unui aparat special, denumit:
32. Reaferenţele, în cazul acţiunii motrice, reprezentate de impulsurile

proprioceptive ale muşchilor efectori, se numesc:
33. Reaferenţele, în cazul acţiunii motrice, care cuprind toate informaţiile (indicii de
aferenţă) referitoare la efectele mişcării realizate, se numesc:
34. Valorificare complexă, adecvată şi eficientă a pregătirii tehnice şi fizice a
sportivilor, a echipei sau echipajelor în desfăşurarea concursului, în concordanţă cu
condiţiile concrete de adversitate şi cu obiectivele de performanţă prestabilite, face
obiectul:
a. gimnastica, sarituri in apa si patinaj artistic
b. atletism, haltere si jocuri sportive
c. schi, atletism si jocuri sportive
35. Propriu sporturilor de echipă, presupunând dispunerea jucătorilor în teren şi

valorificarea lor diferită în fazele de atac şi de apărare în vederea obţinerii
superiorităţii şi a concretizării ei prin goluri marcate sau puncte înscrise:
a. sistem de joc
b. conceptia de joc
c. stil de joc
36. Elaborat pentru o situaţie concretă şi inclus în conceptul de joc acest concept
este sinonim cu:
a. sistem de joc
b. planul de joc
c. stil de joc
37. Însumând caracteristicile somatice, fizice şi tehnice ale jucătorilor unei echipe,
acest concept este definit de:
a. sistem de joc
b. planul de joc
c. stil de joc
38. Componentă de bază a factorului pregătirii tactice, care se manifestă într-o

formă combinată, întrucât este alcătuită în egală măsură din calităţile fizice, psihice
şi deprinderi motrice şi include un sistem de structuri care se rezolvă mai întâi
mintal şi apoi motric este:
39. Următorul concept reprezintă ansamblul mişcărilor automatizate, structurate

într-o anumită succesiune, prin care se rezolvă o sarcină tactică şi care se
caracterizează prin precizie, ritmicitate şi similitudine a mişcărilor la fiecare
reluare: deprinderea tactica
40. Informaţiile generale şi speciale furnizate de concurs, care reprezintă premisa

dezvoltării capacităţii tactice şi a creativităţii sportivilor fac parte din:
Cunostiintele tactice
41. Capacitatea sportivului de a-şi valorifica potenţialul fizic, motric, psihic şi
intelectual în concordanţă cu realităţile concursului, care, deşi pot fi anticipate,
poartă în sine un oarecare procent de neprevăzut, ceea ce impune adoptarea unor
soluţii de moment, poate fi definită prin: calitatea tactica
42. Una din etapele pregătirii psihice ce cuprinde ansamblul mijloacelor şi

metodelor folosite pentru formarea personalităţii sportivului-cetăţean, a trăsăturilor
sale caracteriale (atitudinale) este: pregatirea psihica de baza
43. Următoarea etapă a pregătirii psihice ce constă din dezvoltarea şi perfecţionarea

acelor calităţi psihice care condiţionează direct performanţa este: pregatirea psihica
specifica
44. Dezvoltarea următoarelor funcţii: schema corporală, chinestezia, lateralitatea,

echilibrul static şi dinamic, percepţiile spaţio-temporale, timpul de reacţie,
anticipare şi coincidenţă, ideomotricitatea ş.a., revine ca sarcină:
a. pregatirii cognitive
b. pregatirii volitive
c. pregatirii psihomotrice
45. Dezvoltarea funcţiilor şi mecanismelor de cunoaştere şi apreciere-decizie face

obiectul:
pregătirea intelectuală (cognitivă)
46. Dezvoltarea funcţiei reglatoare a sferei psihice răspunzătoare de dispoziţii,
emoţii, sentimente şi pasiuni, reprezintă caracteristica:
a. pregatirii psihomotrice
b. pregatirii afective
c. pregatirii volitive
47. Suportul angajării sportivului în realizarea eforturilor mari şi maxime,

neîntrerupte şi indispensabile obţinerii performanţei sportive actuale, se realizează
prin:
Pregatirea volitiva
Curs nr.9
1. Dezvoltarea calităţilor motrice serveşte pregătirea fizică, întrucât asigură
substratul biologic şi funcţional al efortului cerut de concurs. Pe fondul orientării
metodologice generale a antrenamentelor (la nivel de înaltă performanţă), această
relaţie reclamă:
o îmbinare tot mai strânsă între dezvoltarea calităţilor motrice
si perfecţionarea deprinderilor tehnico-tactice.
2. Pe parcursul desfăşurării procesului instructiv-educativ, calităţile motrice:

3. Dezvoltarea calităţilor motrice se bazează pe:
4. Continua perfecţionare a calităţilor motrice şi corelarea lor cu activitatea
competiţională se explică prin folosirea pe scară tot mai largă a noilor cuceriri ale:
stiintei
5. Dezvoltarea calităţilor motrice este indisolubil legată de modificările:

fiziologice la nivelulcelulelor, ţesuturilor, organelor, aparatelor si sistemelor
organismului.
6. Dezvoltarea calităţilor motrice este un proces sesizabil, de cele mai multe ori
măsurabil la nivelul structurilor: tisulare
7. Perfecţionarea calităţilor motrice vizează, în principal, îmbunătăţiri la nivelul:

Sistemului nervos si neuromuscular
8. Latura externă a calităţilor motrice este reprezentată de:

9. Latura internă a calităţilor motrice este reprezentată de:
10. Selecţia mijloacelor de antrenament trebuie să corespundă efortului
competiţional, în vederea:
11. Definiţie: capacitatea omului (biologică şi psihică) de a învinge o rezistenţă
exterioară măsurată în kilograme, cu ajutorul halterelor şi dinamometriei:
a. rezistenta
b. forta
c. mobilitatea
12. Puterea se calculează după formula:

a. P = lucru mecanic/timp
b. P = lucru mecanic
c. P = masa x acceleratia
13. Forţa se calculează după formula:

a. F = masa
b. F = masa x acceleratia
c. F = lucru mecanic/timp
14. După cum se ştie din fiziologie, în starea de repaus se află simultan în contracţie,
următorul procent din totalul unităţilor dintr-un muşchi: 1-3%
15. În timpul unei încordări uşoare numărul unităţilor active creşte până la: 10-
30%
16. Într-un efort de forţă mai intens numărul unităţilor motorii angrenate în
contracţie sporeşte până la: 40-50-60%
17. Într-un efort de forţă maximă procentul unităţilor motorii se apropie de: 80%
18. Secusa reprezintă contracţia: unei singure unitati motorii
19. Între frecvenţa descărcărilor motoneuronilor şi starea de excitaţie a centrilor

nervoşi implicaţi, există un raport:
20. Starea de tetanie se realizează sub o „salvă” de impulsuri de peste:
50 impulsuri pe secunda
21. Capacitatea de sincronizare a activităţii unităţilor motorii active se măreşte la

frecvenţe de descărcare: 40-50 impulsuri /s
22. Capacitatea de sincronizare a activităţii unităţilor motorii active se măreşte

odată cu:
Cresterea gradului de antrenament
23. Tipul I de fibre, fibre lente (ST – slow twitch – contracţie lentă), sunt bogat
vascularizate, asigură un aport crescut de O2 şi deşi nu pot dezvolta o putere foarte
mare, sunt rezistente la oboseală, ceea ce favorizează lucrul în regim aerob. Mai
sunt denumite şi:
Fibrele rosii
24. Tipul II A şi B cuprinde fibrele rapide (FT = fast twitch – contracţie rapidă),
denumite şi:
Fibrele albe
25. Mai sunt descrise şi fibre de tip II C, caracteristice lucrului în regimuri diferite:
intermediare
26. Sportivii care depun eforturi de forţă în regim de viteză posedă un număr
crescut de:
Fibre rapide de tip a ll
27. În literatura de specialitate din ultimii ani au apărut unele controverse privind
aprecierea fenomenului constatat la biopsia musculară, subliniindu-se
determinismul genetic al fibrelor care: se modifică foarte greu sau chiar deloc în
urma diferitelor regimuri de efort
28. S-a constatat în domeniul creşterii forţei maxime că progresele apar mult mai
evidente când sunt angrenate în efort:
toate fibrele musculare, atât cele rosii cât si cele albe.
29. Biopsia musculară a mai scos în evidenţă un aspect deosebit de important al

antrenamentului de forţă, şi anume:
modificarea raportului suprafeţei de secţiune a diferitelor tipuri de fibre.
30. Pe temeiul caracteristicilor interne şi externe ale forţei, ale nivelului valoric
exprimat în unităţi de măsură obiective, teoria antrenamentului distinge mai multe
forme de manifestare a acestei calităţi motrice:
a. generala si specifica, motoare si statica, absoluta si relativa
b. generala si locala, dinamica si statica, absoluta si relativa
c. generala si specifica, dinamica si statica, absoluta si relativa
31. Forţa care se referă la gradul de dezvoltare a întregului sistem muscular şi se

caracterizează printr-o capacitate mărită de manifestare a forţei, în diferite ipostaze
ale vieţii de relaţie, în muncă, în sportul de mase este:
a. forta dinamica
b. forta generala
c. forta absoluta
32. Forţa ce determină modificarea dimensiunii muşchilor angrenaţi în efort este:

a. forta dinamica
b. forta relativa
c. forta locala
33. Forţa ce nu determină modificarea dimensiunii muşchilor angrenaţi în efort

este:
34. Forţa ce reprezintă capacitatea sportivului de a învinge sau de a se împo
trivi unei mişcări, indiferent de greutatea sa corporală, măsurată prin totalul kg.
deplasate sau suportate este:
a. forta generala
b. forta absoluta
c. forta motoare
35. Forţa ce rezultă din raportul dintre greutatea ridicată de sportiv şi propria
greutate corporală este: forta relativa
36. Creşterea indicilor forţei specifice, caracteristici fiecărei ramuri sau probe
implică solicitarea anumitor grupe musculare, precis diferenţiate din totalitatea
masei musculare a corpului compusă din peste:
a. 600 de muschi
b. 700 de muschi
c. 800 de muschi
37. Din grupa exerciţiilor de dezvoltare a forţei folosind diferite îngreuieri face
parte şi:
(haltere olimpice, gantele, helcometre elastice sau glisante, trenajoare, cadre
izometrice, bare sau saci cu nisip, papuci metalici, mingi medicinale
38. Din categoria exerciţiilor de dezvoltare a forţei folosind greutatea proprie face
parte şi:
flotările cu sprijin, atârnările,tracţiunile în braţe, genuflexiunile pe un picior sau pe
ambele, căţărările pe frânghie sau pe prăjină,săriturile de pe loc, în lungime si în
înălţime, cu elan pe un picior sau pe ambele
39. Din grupa exerciţiilor de dezvoltare a forţei în condiţii îngreuiate face parte şi:
(saci cu nisip, veste, centuri metalice
intensitatea mică este cuprinsă între: 30-50% din posibilităţile maxime;

intensitatea mijlocie este cuprinsă între: 50-80% din această limită maximă;

intensitatea mare este cuprinsă între: între 80-100%;
corelată cu intensitatea efortului. Volumul mic este caracteristic sportivilor ce-şi
dezvoltă:
Forta pura
corelată cu intensitatea efortului. Volumul mijlociu este caracteristic sportivilor ce-
şi dezvoltă:
Forta in regim de viteza
corelată cu intensitatea efortului. Volumul mare este caracteristic sportivilor ce-şi
dezvoltă:
Forta in regim de viteza si forta propriuzisa
46. Definiţie: Capacitatea organismului de a efectua un lucru mecanic de o anumită
intensitate, un timp mai îndelungat, fără scăderea eficienţei activităţii depuse, în
condiţiile reprimării stării de oboseală:
a. viteza
b. forta
c. rezistenta

manifestare, poate fi locală când angajează: mai puţin de 1/3 din totalul grupelor

manifestare, poate fi regională când angajează:
a. mai putin de 1/3 din totalul grupelor musculare
b. intre 1/3 si 2/3 din volumul total al masei musculare
c. jumatate din totalul grupelor musculare

manifestare, poate fi globală când angajează: (peste 2/3 din totalul respectiv
50. Rezistenţa anaerobă presupune o intensitate a lucrului atât de mare, încât

resinteza ATP se poate obţine doar prin creatinfosfat (CP) şi glicoliză anaerobă.
Durata unui astfel de efort este de:
a. 30 secunde
b. 60 secunde
c. 90 secunde
51. Factorul limitativ al capacităţii de efort, ce determină viteza de înaintare a

sportivului într-un efort continuu de rezistenţă aerobă este:
a. cantitatea de ATP de la nivel muscular
b. capacitatea glicogenului de a elibera energie
c. volumul O2 captat, transportat si utilizat la nivel tisular
52. Volumul cardiac, determinat radiotelemetric, este de 600-650 ml. la un adult

sănătos nesportiv, iar la sportivii care depun sistematic eforturi de rezistenţă ajunge
la:
1200-1400 ml. si chiar mai mult.
53. Concentraţia de hemoglobină este în mod normal de 16% la bărbaţi şi 14,7% la

femei şi, de regulă, la cei care practică sporturile de rezistenţă aceste valori:
cresc, mai ales după o sedere mai îndelungată la altitudine medie
54. Debitul cardiac maxim la sportivii de înaltă performanţă ce prestează eforturi

aerobe poate să atingă în efort valori extrem de mari, până la: până la 45-50 l/min.
55. Spre deosebire de efortul de forţă, în eforturile de rezistenţă talentul sportiv

apare determinat genetic prin predominanţa fibrelor musculare lente de tip I:
care conţin un număr sporit de mitocondrii de talie mare, cu o capacitate oxidativă
ridicată.
56. B. Saltin a constatat, la biopsie, o creştere a activităţii enzimelor în muşchii
sportivilor ce depun eforturi aerobe, faţă de neantrenaţi de: 2-3 ori
57. Pentru practicieni este extrem de important faptul că intensitatea optimă de

efort în antrenamentul de rezistenţă se situează în acea zonă în care încă nu a
început formarea mai accentuată a acidului lactic. Ea corespunde aşa numitului
prag aerob-anaerob şi se caracterizează printr-o concentraţie a lactatului:
a. sub 2 mmol/l
b. sub 4 mmol/l
c. sub 6 mmol/l
58. Rezistenţa de lungă durată este caracteristică eforturilor continue ce depăşesc:

59. Rezistenţa de durată medie este caracteristică eforturilor continue ce se
60. Rezistenţa de durată scurtă este caracteristică eforturilor continue ce se
61. Rezistenţa în regim de forţă se manifestă în concurs la următoarele probe

62. Rezistenţa în regim de viteză se manifestă în concurs la următoarele probe
63. În zona eforturilor predominant anaerob alactacide se parcurg distanţele de:
63. În zona eforturilor predominant anaerob lactacide se parcurg distanţele de:
63. În zona eforturilor predominant mixte se parcurg distanţele de până la:
a. 200 m.
b. 300 m.
c. 400 m.
64. Zona de efort predominant aerob superior se caracterizează printr-o frecvenţă

a. 150-170 pulsatii/minut
b. 130-140 pulsatii/minut
c. sub 130 pulsatii/minut
65. Zona de efort predominant aerob mediu se caracterizează printr-o frecvenţă

66. Zona de efort predominant aerob inferior se caracterizează printr-o frecvenţă
Curs nr.10
1. Definiţie: capacitatea de a executa o mişcare dată sau o suită de mişcări într-un
timp cât mai scurt.
a. indemanarea
b. coordonarea
c. viteza
2. Cărei calităţi i se datoreşte, cu precădere, îmbunătăţirea performanţei în unele

probe de-a lungul ultimului secol ?
3. După opinia generală a specialiştilor, viteza pură se manifestă în condiţiile unui
efort brusc cu intensitate maximă în primele:
a. 5-6 secunde
b. 7-8 secunde
c. 8-12 secunde
4. Forma de manifestare a vitezei sinonimă cu perioada latentă a reacţiei motrice

elementare:
a. viteza de executie
b. viteza de reactie
c. viteza de optiune
5. Următoarea formă de manifestare a vitezei este importantă în executarea unor

mişcări mai complexe sau a unei faze dintr-o mişcare complexă ce caracterizează o
ramură sau probă:
a. viteza de reactie
b. viteza de repetitie
c. viteza de executie
6. Următoarea formă de manifestare a vitezei este prezentă în efectuarea unor acte

motrice ciclice, de exemplu, frecvenţa paşilor în unitatea de timp sau frecvenţa
loviturilor la box:
7. Următoarea formă de manifestare a vitezei se manifestă de obicei în condiţiile
specifice unor ramuri sau probe, cum sunt: alergările de viteză, viteza elanului sau a
jucătorului pornit la contraatac:
8. Următoarea formă de manifestare a vitezei se manifestată prin alegerea rapidă a
variantei optime de răspuns la acţiunile adversarului, care exprimă inteligenţa
sportivului în unele ramuri de sport ca: boxul, luptele, judoul, tenisul, iar în jocurile
sportive în general capătă o pondere din ce în ce mai mare:
9. Următoarea formă de manifestare a vitezei este caracterizată prin capacitatea de
a ajunge rapid la viteza maximă:
a. viteza de angrenare
b. viteza de repetitie
c. viteza de deplasare
10. Formele de manifestare a vitezei se caracterizează printr-o:

11. Forma de manifestare a vitezei ce se bazează pe procesele complexe ce realizează
depolarizarea membranei receptorilor, pe viteza transmiterii eferente şi aferente a
mesajului codificat sub formă de impuls nervos, pe timpul necesar elaborării
răspunsului şi generalizării excitaţiei în muşchi este:
12. Un ciclu complet ce formează viteza de reacţie măsoară în medie cca.:
a. 100 ms.
b. 200 ms.
c. 300 ms.
13. În cadrul vitezei de reacţie, la nivel central cortical se consumă cca.:

a. 50% din timpul total de reactie
b. 40% din timpul total de reactie
c. 30% din timpul total de reactie
14. Din întreg ciclu de reacţie la stimul, partea cea mai dinamică şi deci cea mai
perfectibilă prin exersare este reprezentată de:
15. Acomodarea vizuală la apariţia neaşteptată a unui stimul, obţinută prin
mişcarea de convergenţă a celor doi globi oculari, poartă denumirea de:
16. Acomodarea vizuală la apariţia neaşteptată a unui stimul, dată de distanţa
obiect-sportiv, poartă denumirea de:
17. Acomodarea cinetică se realizează în cca.:
18. Acomodarea dioptrică necesită o perioadă de cca.:
19. Analiza performanţelor sportive în probele de viteză arată că două forme de
manifestare a vitezei prezente în viteza de deplasare – capacitatea de accelerare
rapidă şi aceea de a menţine nivelul relativ constant al vitezei (viteza medie
specifică) sunt:
20. Cele două componente ale vitezei de deplasare au importanţă egală în:
21. Specialiştii domeniului recomandă în ceea ce priveşte mişcările insuficient
stăpânite:
22. Este deosebit de important ca intervalul de odihnă, pentru dezvoltarea vitezei, să
fie astfel stabilit, încât să permită refacerea a cca.:
23. În cazul distanţelor scurte de 50 m., parcurse cu viteză maximă, intervalul optim
de odihnă se situează între:
24. În cazul distanţelor de 100 m., parcurse cu viteză maximă, intervalul optim de
odihnă se situează între:
25. Din cauza numărului mare de repetări ale exerciţiilor specifice de viteză (cu
viteză maximă), volumul mare de lucru devine monoton şi stereotip şi duce cu
timpul la fixarea caracteristicilor temporare şi spaţiale ale mişcării ciclice specifice
alergărilor scurte, determinând în cele din urmă apariţia:
a. oboseala
b. bariera de viteza
c. supraincordarea
26. Caracteristica spaţială a efortului de viteză este reprezentată de:

27. Exerciţiile care constau din mişcări simple, executate cât mai repede posibil, de
genul rotărilor, sprinturilor, întoarcerilor, la care se adaugă jocurile sportive cu o
largă răspândire în practica sportivă, fac parte din grupa:
28. Exerciţiile de viteză cu o structură apropiată de cea competiţională, fac parte din
grupa:
29. La alegerea mijloacelor trebuie să se ţină seama de faptul că transferul pozitiv al
calităţii vitezei de la o mişcare la alta operează cu uşurinţă atunci când structura lor
cinematică şi dinamică este:
30. Efectuarea unui exerciţiu de viteză reclamă întreruperea lui în momentul
scăderii involuntare a frecvenţei execuţiei, semn al instalării iminente a stării de:
31. Pentru o eficienţă maximă, este recomandabil ca antrenamentul de viteză să:
a. sa preceada alte activitati motrice
b. sa succeada alte activitati motrice
c. sa preceada sau sa succeada alte activitati motrice
32. În dezvoltarea vitezei, durata excitaţiei (efortului) rămâne un parametru mai

uşor controlabil, în funcţie de lungimea fazei de accelerare, până la atingerea vitezei
maxime, regula ei de bază fiind:
33. Volumul excitaţiei este şi el subordonat legităţilor reactivităţii sistemului
neuromuscular, acelaşi exerciţiu se recomandă a fi repetat cu intensitate maximă
de:
34. În dezvoltarea vitezei cu cât solicitarea unui exerciţiu este mai mare cu atât
volumul execuţiei optime este mai:
35. Diferenţa dintre nivelul maxim individual al vitezei şi cel atins în concurs,
reprezintă:
36. Proporţional cu durata efortului competiţional, rezerva de viteză trebuie să:
37. În general fiziologia consideră că un sportiv bine antrenat poate să folosească
maximum doar:
38. Metoda de dezvoltare a vitezei ce constă din efectuarea mişcărilor de mare
intensitate (executate în decurs de 4-5 s) urmate de cele de intensitate mai mică,
este:
39. Metoda de dezvoltare a vitezei ce constă din acordarea unui avantaj de spaţiu
sau (mai rar) de timp partenerilor mai slab pregătiţi, este:
40. Metoda de dezvoltare a vitezei ce constă din parcurgerea rapidă a unei distanţe
scurte, după un elan prealabil, este:
41. Metoda de dezvoltare a vitezei frecvent folosită în pregătirea de viteză, ce constă
în executarea succesivă a efortului ciclic şi aciclic, cu viteză maximă, în condiţii
uşurate şi cu viteză superioară celei maxime, este:
42. În etapa a doua a perioadei pregătitoare, cea mai mare importanţă trebuie
acordată mijloacelor specifice pentru dezvoltarea vitezei propriu-zise şi a celei în
regim de rezistenţă. Volumul, intensitatea submaximală şi maximală, comparativ cu
etapa anterioară:
43. În perioada precompetiţională şi competiţională, exerciţiile de viteză, sub
raportul structurii, volumului şi intensităţii:
44. Ozolin aminteşte de experimentul lui Koval-Petrenko care au demonstrat că
frecvenţa paşilor într-o alergare de 20 s a crescut într-un procent mai mare ca efect
al includerii mijloacelor de viteză:
45. Definiţie: Capacitatea de a selecţiona şi efectua rapid şi corect acţiuni motrice,
adecvate unor situaţii neprevăzute, cu o eficienţă crescută:
a. mobilitatea
b. indemanarea
c. viteza
46. Îndemânarea are o importanţă mai mare în:
a. Toate sporturile
b. Sporturile cu consum energetic mare
c. Sporturile sau probele sportive cu tehnicitate ridicata
47. Îndemânarea este solicitată:

48. Tipul temperamental ce îşi însuşeşte mai greu fundamentul îndemânării, dat de
numărul mare de deprinderi stabil însuşite, având nevoie de o cantitate foarte mare
de repetare, de susţinere permanentă a tonicităţii şi puterii de recepţionare a
comenzilor şi informaţiilor date de antrenor, de evitarea pauzelor sau de scurtarea
lor nemotivată, este:
49. Tipul temperamental ce îşi însuşeşte inegal acţiunea motrică, dar activ, uneori
prea combativ, atitudine care trebuie controlată şi dirijată de antrenor către stările
de calm şi autodirijare, este:
50. Tipul temperamental ce deprinde, în general, lent, dar sigur şi stabil datorită
unei angajări conştiente şi tenace în repetare, indiferent de dificultatea acţiunii
motrice, este:
51. Tipul temperamental ce îşi însuşeşte rapid, statornic şi creator acţiunea motrică
de coordonare în condiţiile unor antrenamente variate, pline de fantezie, atât de
compatibile cu realitatea concursului care reclamă prioritar îndemânarea, este:
52. Îndemânarea în regim de viteză, de forţă şi de rezistenţă este:
a. indemanare specifica
b. indemanare relativa
c. indemanare generala
53. Îndemânarea proprie diferitelor ramuri şi probe este:

a. indemanarea specifica
b. indemanarea relativa
c. indemanarea generala
54. Cu cât se începe mai devreme dezvoltarea îndemânării (respectiv la vârsta

copilăriei şi junioratului) cu atât efectele vor fi:
a. mai mici
b. mai mari
c. indiferente
Curs nr.11
1. Definiţie: capacitatea omului de a utiliza la maximum potenţialul anatomic de
locomoţie într-o anumită articulaţie sau în ansamblul articulaţiilor corpului,
concretizată prin efectuarea unor mişcări cu amplitudine mare:
a. indemanarea
b. coordonarea
c. mobilitatea
2. Amplitudinea maximă este etalonul mobilităţii, care se măsoară:

a. prin grade (ale unghiurilor) sau prin centimetri
b. prin grade (ale unghiurilor)
c. prin centimetri
3. Sinonimul de la mobilitate este:

a. indemanare
b. suplete
c. coordonare
4. Mobilitatea se manifestă în însuşirea:

oricărei deprinderi motrice, micsorându-se durata
învăţării atunci când este dezvoltată corespunzător.
5. Cercetările lui Sermeev (1964) arată că gimnaştii, înotătorii şi atleţii utilizează:

utilizează 80-95% din mobilitatea articulara
6. Mobilitatea sau supleţea coloanei vertebrale la nivelul segmentului dorsal al
acesteia este:
Mai redusa datorită inserţiei coastelor
7. În dezvoltarea îndemânării, cei mai perfectibili rămân:
8. Insuficienta coordonare a proceselor nervoase care reglează încordarea şi

relaxarea muşchilor:
a. nu influenteazã nivelul mobilitatii
b. influenteaza negativ asupra nivelului mobilitatii
c. influenteazã pozitiv asupra nivelului mobilitatii
9. S-a constatat că amplitudinea mişcărilor creşte în situaţia în care irigarea cu

sânge:
sporeste în muschiul care se întinde si scade atunci când fluxul de sânge se
micsorează.
10. Temperatura corpului influenţează, de asemenea, mărirea irigării cu sânge a

fibrelor musculare, care devin mai elastice, atunci când aceasta:
Este stimulată si întreţinută cu ajutorul încălzirii motrice
11. Starea psihică, motivaţia crescută pentru efectuarea acţiunilor motrice incluse în
antrenament:
influenţează favorabil amplitudinea lor, depresiunile, nemulţumirile acţionând
inhibitor.
12. Mobilitatea ce se înregistrează în toate articulaţiile, care permite executarea

unor mişcări variate cu amplitudine mare, este:
a. mobilitatea totalã
b. mobilitatea optimã
c. mobilitatea generalã
13. Mobilitatea ce asigură o amplitudine mare şi maximă doar în articulaţiile
solicitate de deprinderile tehnice proprii unei ramuri sau probe sportive, este:
a. mobilitatea speciala
b. mobilitatea relativa
c. mobilitatea optima
14. Mobilitatea maximă a unei articulaţii pe care sportivul o realizează cu sprijinul

unui suport sau al unui partener, folosind greutatea corporală proprie sau a
segmentului interesat, reprezintă:
a. mobilitatea specifica
b. mobilitatea pasiva
c. mobilitatea activa
15. Mobilitatea maximă a unei articulaţii pe care sportivul o realizează fără sprijin
sau ajutor exterior prin activitatea musculară proprie, reprezintă:
16. Pentru aceeaşi mişcare în cadrul aceleiaşi articulaţii, mobilitatea pasivă
comparativ cu cea activă este:
a. mai mare
b. mai mica
c. aceeasi
17. Pentru dezvoltarea mobilităţii folosim:

- exerciţii libere de tipul: aplecări, îndoiri, rotări, flexii, extensii, balansări executate
în serii de 3-5 repetări ritmice, consecutive. Exerciţiile de balansare se realizează
sub formă de arcuiri consecutive (de 8-10 ori). Acest tip de exerciţii prezintă o mare
eficienţă deoarece utilizează inerţia miscării, care determină în cele din urmă o
crestere a mobilităţii;
- exerciţii cu îngreuieri (cu mingi medicinale, obiecte mici cum sunt hanterele,
bastoanele etc.) care valorifică bine efectul inerţiei miscării, pe de o parte, si
accentuează întinderea muschilor încordaţi, pe de altă parte.
18. Exerciţiile combinate cuprind:

Jumatate exercitii dinamice si jumatate statice
19. La executarea mişcărilor pasive, pentru dezvoltarea mobilităţii, poziţia

segmentului este fixă. În aceste situaţii, muşchii se găsesc în continuă întindere timp
de: 5-10 s
20. În cadrul unei serii pentru dezvoltarea mobilităţii, pauzele între exerciţiile
executate cu mişcări pasive, sunt mici:
21. Pentru dezvoltarea mobilităţii la începători se recomandă un număr optim de

exerciţii de:
22. Pentru dezvoltarea mobilităţii la începători, numărul mediu optim de repetări

pentru fiecare exerciţiu trebuie să fie de: 10-12 ori
23. Numărul repetărilor pentru dezvoltarea mobilităţii poate creşte considerabil,

apropiindu-se după 3 luni de exerciţii zilnice ale exerciţiilor de mobilitate la: 80-120
mobilitatea coloanei vertebrale poate ajunge la:
90-100 ori,
mobilitatea articulaţiei coxo-femurală poate ajunge la:
60-70 ori,
26. Cercetările lui Sarmeev arată că într-o lecţie numărul repetărilor în articulaţia
scapulohumerală poate ajunge la:
50-60 ori,
27. Muşchii dispun de organe sensibile, care înregistrează gradul de contracţie,
denumite:
receptori
28. Dezvoltarea mobilităţii constituie un obiectiv prioritar al antrenamentului
întrucât se dezvoltă mai uşor (cantitate de repetare mai mică) şi mai rapid (timp
cheltuit mai puţin):
La varsta copiilor si juniorilor
29. La începători curba nivelului mobilităţii în planificarea anuală pune în evidenţă

o creştere rapidă şi sesizabilă în primele:
3-4 luni,
30. Pe măsură ce ne apropiem de perioada competiţională, numărul şi frecvenţa
exerciţiilor de mobilitate efectuate cu efort mare (de amplitudine, de repetare):
a. cresc
b. scad
c. raman constante
31. Locul cel mai indicat al exerciţiilor de dezvoltare a mobilităţii, indiferent de

metoda sau tehnicile aplicate este:
partea pregatitoare a lectiei de antrenament
32. Orice gest motric implică în concurs (care este uneori de ordinul secundelor) şi
mai ales în pregătire (care durează sute de zile şi zeci de mii de secunde) un amestec,
într-o proporţie greu de diferenţiat:
de forţă, rezistenţă, viteză, mobilitate si îndemânare
33. După unii specialişti (Baroga, Nicu), conceptul de calitate motrică combinată
sintetizează „amestecul” (într-o proporţie sau alta) realizat doar din:
a. cel putin douã calitati motrice de baza
b. doua calitati motrice de baza
c. trei calitati motrice de baza
34. Numărul de calităţi motrice combinate, identificat până acum este de:
a. 10
b. 12
c. 13
35. ..... reflectă posibilităţile organismului de a rezista la eforturi, în condiţiile unor

contracţii rapide, pe o durată mare de timp:
a. rezistenta in regim de viteza
b. viteza in regim de rezistenta
c. forta in regim de rezistenta
36. ..... reflectă capacitatea organismului de a rezista la eforturi moderate pe o

durată mare de timp: Rezistenţa în regim de forţă
37. ..... este calitatea sistemului neuromuscular de a învinge o rezistenţă suficient de
mare printr-o viteză de contracţie maximă:
Forţa în regim de viteză
38. ....... reflectă capacitatea organismului de a rezista la eforturi în condiţiile
contracţiilor musculare de lungă durată:
Forţa în regim de rezistenţă
39. ..... este calitatea sistemului neuromuscular de a efectua mişcări rapide în
condiţiile învingerii unei rezistenţe relativ mici, cuprinse între 30-65% din
posibilităţile maxime:
a. viteza in regim de rezistenta
b. viteza in regim de forta
c. rezistenta in regim de viteza
40. ..... reflectă capacitatea organismului de a realiza eforturi cu 30-65% din

posibilităţi, în condiţiile unor contracţii musculare de scurtă durată:
Viteza în regim de rezistenţă
41. ..... este o calitate motrică combinată întâlnită în acele ramuri de sport în care
exerciţiile complexe se desfăşoară „în forţă”, aşa cum întâlnim în unele momente ale
jocului de fotbal sau rugby:
Forta in regim de viteza
42. ..... reflectă capacitatea individului de a executa în mod corect mişcările în

situaţii noi, pe o perioadă de timp relativ mare:
Îndemânarea în regim de rezistenţă
43. ..... este capacitatea omului de a executa mişcări cu amplitudine mare, cu

maximum de viteză: Mobilitatea în regim de viteză
44. ..... cu amplitudine maximă este capacitatea individului de a executa mişcări, în

condiţii îngreuiate de o forţă externă:
Mobilitatea în regim de forţă
45. ..... este capacitatea de a executa mişcări cu amplitudine mare, pe o perioadă
îndelungată de timp: Mobilitatea în regim de rezistenţă
46. Din calităţi combinate au rezultat calităţi complexe, cele în care participă:
4 sau mai multe calităţi în loc de 2.
Curs nr.12
1. Pentru o mai bună înţelegere a conceptului recomandăm adoptarea punctului de
vedere exprimat de P. Constantinescu, caracterizat prin următoarele laturi: o
mulţime de elemente E; o mulţime de interacţiuni, în care se disting relaţii interne
Ri (între elementele lui E), relaţii externe Re (între elementele mulţimii E şi
elementele mediulu înconjurător); dinamica specifică, cele 3 mulţimi E, Ri, Re
având caracter variabil în timp; finalitatea (scopul sistemului), concretizată prin
evoluţia dictată de legile naturii, ale societăţii, precum şi de nevoile grupurilor,
indivizilor etc.: un sistem
2. Un sistem (E) poate fi definit ca o mulţime de elemente aflate în interacţiune, cu o

dinamică şi finalitate proprii. În virtutea principiului conexiunii universale, orice
sistem poate fi considerat subsistem (element) al unui sistem mai complex şi invers,
orice element (subsistem) poate fi la rândul lui un sistem:
3. Cuplul sportiv-antrenor poate fi considerat un sistem alcătuit din două elemente –
sportivul şi antrenorul – între care există o mulţime de:
relaţii interne.
4. Din punct de vedere al relaţiilor interne, şirul de stări ale sistemului este
reprezentat de:
5. Din punct de vedere al relaţiilor externe, şirul de stări ale sistemului este
reprezentat de:
6. Complexul de stări ce cuprinde atât relaţiile interne cât şi cele externe este
reprezentat de:
7. Pe lângă proprietăţile generale ale sistemelor de a avea un schimb de substanţă,
energie şi informaţie cu mediul în care se află, sistemele cibernetice au şi:
8. Pentru a se dezvolta sau a-şi menţine identitatea, sistemele cibernetice folosesc
reglaje reprezentând lanţuri cauzale închise în care partea de comandă a sistemului,
pentru a dirija şi controla modul de execuţie, primeşte la intrare, în afara stimulilor
din mediu, şi informaţiile referitoare la acţiunea efectorului. Acest mecanism este
cunoscut sub denumirea de:
9. După efectele lor, reglajele pot fi negative, atunci când acţionează în sensul
10. După efectele lor, reglajele pot fi pozitive, atunci când acţionează în sensul
11. În cazul sistemelor biologice, în scopul păstrării identităţii şi al dezvoltării, în
situaţii în care în mediu pot avea loc evenimente ale căror consecinţe nu ar mai
putea fi corectate, au apărut şi reglaje prospective, ca mecanism de prevenire a
erorilor, denumite de A. Restian:
12. ...... din punct de vedere ştiinţific, sunt „sisteme abstracte (ideale) sau fizice
(materiale) ce păstrează elementele esenţiale ale unor sisteme-obiect din punct de
vedere al scopului urmărit:
13. Atunci când răspund la întrebarea „Cum este ?”, modelele se numesc:
14. Atunci când răspund la întrebarea „Cum trebuie să fie ?”, modelele se numesc:
15. Acea acţiune în care are loc un proces de experimentare dirijată asupra
modelului unui sistem-obiect, în anumite condiţii, ca fiind în esenţă o acţiune de
investigare strict experimentală, reprezintă:
16. Sistemul tehnic (aparat, instalaţie) care, având la bază legile care generează un
anumit proces sau fenomen, este construit astfel încât să se asigure o corespondenţă
biunivocă între elementele sale funcţionale şi elementele principale ale originalului
se numeşte:
17. Dacă simulatorul şi originalul sunt de aceeaşi natură fizică, atunci simularea
realizată este de tip:
18. Dacă natura fizică a celor două sisteme (simulator şi original) diferă, simularea
este de tip:
19. Necesitatea simulării în sport izvorăşte din două cauze principale. Prima o
constituie faptul că originalul nu poate fi supus totdeauna unor procedee de studiu
de tipul „taie şi încearcă”, punând în pericol integritatea:
20. Necesitatea simulării în sport izvorăşte din două cauze principale. O a doua
cauză este generată de situaţiile în care, aşa cum am mai arătat, experimentarea
practică durează prea mult, consumând mari fonduri materiale şi de timp, iar
reuşita este:
21. Se ştie din practica antrenamentului că pregătirea unui sportiv este constituită
dintr-un şir de modificări care apar ca o consecinţă a intervenţiei unei mulţimi de
indicatori de natură fizică sau psihică, pe perioade:
22. În aceste situaţii pot apărea erori, un prim tip fiind acela al generalizării pripite
a concluziilor negative rezultate din încercările nereuşite, efectuate într-un context
nefavorabil:
23. O altă cale ce poate conduce la restrângerea alternativelor de progres decurge
din reţinerea unora din drumurile spre performanţă ce au fost încununate de succes
ca unice soluţii posibile şi eliminarea preocupărilor pentru căutarea unor soluţii noi,
superioare celor urmate până în momentul respectiv:
24. Avantajul major care rezultă constă în faptul că toate aceste încercări se fac pe
model, „săritura are loc în calculator” cu o extraordinară economie de timp, fără să
fie nevoie de repetate experimente de lungă durată pe sportiv, experimente care au
caracter particular şi:
25. Folosirea simulatoarelor permite realizarea unui număr mult mai mare de
experimentări posibile. Acest lucru are drept consecinţă:
26. Simularea, prin standardizarea creată şi eliminarea unei părţi din factorii
perturbatori care acţionează în realitate asigură:
27. Simularea conduce la creşterea ratei de învăţare prin diversificarea dirijată şi
controlată a parametrilor. Acest lucru conduce la:
28. Una din consecinţele practice ale folosirii simulatoarelor este:
29. Una din consecinţele potenţiale ale folosirii simulatoarelor este:
30. Una din consecinţele metodice ale folosirii simulatoarelor este:
31. Următoarea formulă W = Xmax. – Xmin., reprezintă:
a. amplitudinea
b. dispersia
c. moda
∑32. Următoarea formulă x = , reprezintă: nxi

a. mediana
b. media
c.moda sau modulul
33. Valoarea din şirul de date cu frecvenţa cea mai mare este:
a. mediana
b. media
c. moda sau modulul
34. Valoarea din şirul de date ordonat crescător aflată la jumătatea intervalului
este:
a. mediana
b. media
c. moda
n x xi f∑ − −35. Următoarea formulă S = , reprezintă: 1 ) (

a. dispersia
b. abaterea standard
c. coeficientul de corelatie liniara
36. Următoarea formulă Cv = 100, reprezintă: xS

a. coeficientul de corelatie liniara
b. dispersia
c. coeficientul de variabilitate
37. Următoarea formulă r = , reprezintă SxSyyx) , cov(
a. coeficientul de corelatie liniara
b. dispersia
c. coeficientul de variabilitate
38. Se consideră că un colectiv este omogen (variabilitate mică) dacă:

a. Cv < 10%
b. 10% < Cv < 20%
c. Cv > 20%
Curs nr.13
1. Planificarea este considerată metodă de către:
2. Planificarea este considerată măsură cu caracter metodic de către:
3. Planificarea este considerată sistem de măsuri, metode şi mijloace de către:
a. C. Florescu, V. Mociani
b. I. Siclovan
c. I. Kunst-Ghermanescu
4. Planificarea este considerată ciclicitate de către:

5. Planul cu durata cea mai lungă şi care are profilul de document macrociclic este:
a. planul de perspectiva
b. planul curent (ciclul anual si planul de pregatire pe etapa)
c. planul operativ (ciclul saptamanal si planul de lectie)
6. Planul cu durata medie şi care are profilul de document mezociclic este:
7. Planul cu durata cea mai mică şi care are profilul de document microciclic este:
8. Unitatea de bază a planificării, cu cea mai scurtă durată, dar cu încărcătura cea
mai de detaliu a procesului de pregătire este:
a. planul de lectie
b. planul anual
c. planul de etapa
9. Forma de exprimare a planurilor, indiferent de profilul lor, este preponderent:

a. tabelara
b. grafica
c. textuala
10. Predicţia unui astfel de model porneşte de la indicatorul principal (căruia îi sunt
subordonate valorile tuturor celorlalţi indicatori ai modelelor amintite, de fapt ale
întregii planificări), şi anume de la nivelul probabil al performanţei cu care se va
obţine titlul olimpic:
a. model al campionului (olimpic sau mondial)
b. model de antrenament
c. model de concurs (olimpic sau mondial)
11. Modelul ce cuprinde profilurile morfologic, fiziologic, biochimic, biomotric şi

psihologic este:
12. Modelul ce conţine indicatori cantitativi şi calitative specifici diferitelor ramuri

şi probe sportive este:
13. Ciclul care se divide în mai multe părţi denumite perioade, care la rândul lor se
subîmpart în etape este:
a. ciclul de perspectiva
b. ciclul saptamanal
c. ciclul annual
14. O perioadă cuprinde, de regulă:

a. 3-5 luni
b. 1-2 luni
c. cel mult 1 luna
15. O etapă cuprinde, de regulă:

a. 3-5 luni
b. 1-2 luni
c. cel mult 1 luna
16. Ciclurile perioadelor sau etapelor de pregătire prezintă o grafică:

17. Monocilul este acea structură a ciclului anual ce cuprinde:
18. Biciclul este acea structură a ciclului anual ce cuprinde:
19. Triciclul este acea structură a ciclului anual ce cuprinde:
20. Planul cu grafica cea mai diversificată dintre toate documentele de planificare
este:
21. Din cadrul primului grup de documente ce stau la baza elaborării planului anual
(după Dumitrescu), stau următoarele documente:
a. analiza executiei principalilor indicatori ai pregatirii
b. forma sportiva si comportamentul în concursuri
c. evidenta rezultatelor din concursuri
22. Din cadrul celui de-al doilea grup de documente ce stau la baza elaborării
a. analiza executiei principalilor indicatori ai pregatirii
b. forma sportiva si comportamentul in concursuri
c. evidenta rezultatelor din concursuri
23. Din cadrul celui de-al treilea grup de documente ce stau la baza elaborării
24. Din cadrul celui de-al patrulea grup de documente ce stau la baza elaborării
a. evidenta realizarii principalilor indicatori ai pregatirii
b. analiza realizarii orientarii metodice in pregatire
c. asistenta medicala
25. Din cadrul celui de-al cincilea grup de documente ce stau la baza elaborării
26. În acelaşi timp, ciclurile săptămânale incluse în ciclul anual variază de la o
ramură de sport la alta, media lor fiind de:
27. În canotaj, un ciclu săptămânal în perioada de vară (după Mociani şi Răduţ)
cuprinde:
28. La haltere, un ciclu săptămânal în perioada de vară cuprinde:
Curs nr.14
1. Definţie: ........ reprezintă o stare biologică şi psihică optimă (nivelul ridicat al
standardului sanogenetic, nivel funcţional adecvat exprimat prin armonie, sinergie
şi disponibilitate adaptative, stabilitate şi economie metabolică în condiţii bazale,
constanţă ponderală, motivaţie şi mobilitate voliţional-afectivă, dinamică ridicată de
restabilirea post-efort şi echilibru în momentele-limită ale întrecerii), care asigură
evidenţierea potenţialului fizic, psihic şi tactic al sportivului, echipei sau echipajului
obţinut prin programarea modelului anual în vederea realizării unei performanţe
prestabilite (de loc, titlu, record) la o dată anticipată (C.E., C.M., J.M.U. sau J.O.).
(A. Nicu).
2. În viziunea noastră, forma sportivă nu este o stare calitativă a antrenamentului
(cum se afirma adesea), ci un:
3. În literatura de specialitate se folosesc şi noţiuni sinonime cu forma sportivă şi
anume:
4. Pentru obţinerea formei sportive, în 3 ramuri de sport (înot, canotaj feminin şi
alergări de semifond din atletism), s-au investit din totalul zilelor prevăzute în
model, între:
7. Pentru obţinerea formei sportive, numărul orelor de antrenament prevăzut din
antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la canotaj este în procent
de:
antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la înot este în procent de:
totalurile stabilite în modele, la înot este în procent de:
13. Pentru obţinerea formei sportive, volumul total de kilograme ridicate prevăzut
din totalurile stabilite în modele, la haltere este în procent de:
14. Preluat de didactica generală algoritmul a pătruns şi în sfera educaţiei fizice şi
implicit a sportului de performanţă. Una dintre primele lucrări în care algoritmul a
fost folosit ca metodă, ca instrument didactic de învăţare aparţine:
15. Evident, algoritmizarea îşi are limitele ei, mai cu seamă la jocurile sportive şi, în
general, în ramurile bazate pe adversitate directă unde se recomandă metode
euristice – aşa cum afirmă unii specialişti – prin intermediul:
16. Combaterea oboselii apărute în timpul efortului care diminuează randamentul
sportiv, se realizează prin:
a. recuperare
b. refacere
c. redresare
17. După solicitări mari (antrenamente şi concursuri) urmează imediat aşa-zisul
„repaus anabolic”, care exprimă de fapt scăderea pronunţată a rezervelor la nivelul
diferitelor aparate, sisteme şi organe ale corpului (este starea de oboseală
fiziologică), stare denumită de unii autori:
18. Dacă după apariţia oboselii se continuă cu efortul, apare o fază nouă, cu toate
consecinţele posibile (oboseală patologică, patologie funcţională), denumită:
19. Refacerea dirijată, reechilibrarea biologică sau regenerarea trofică este
considerată un proces complex metodico-pedagogic şi medico-biologic, în care, prin
folosirea dirijată a unor mijloace fiziologice, naturale sau de sinteză, provenite din
mediul extern sau intern, se urmăreşte revenirea la „homeostazia” organismului la
nivelul avut anterior efortului şi chiar depăşirea acestuia prin realizarea, conform
teoriei lui Folbort a:
20. Parametrii de solicitare biologică la atletism probele de sărituri sunt:
21. Parametrii de solicitare biologică la atletism probele de aruncări sunt:
22. Parametrii de solicitare biologică la caiac-canoe, canotaj sunt:
23. Parametrii de solicitare biologică la fotbal sunt:
24. Parametrii de solicitare biologică la gimnastică sportivă sunt:
25. Parametrii de solicitare biologică la haltere sunt:
26. Mijloace şi metode care accelerează refacerea neuropsihică:
27. Mijloace şi metode care accelerează refacerea neuromusculară:
28. Mijloace şi metode care accelerează refacerea cardiorespiratorie:
29. Mijloace şi metode care accelerează refacerea endocrino-metabolică:
necesarul energetic bazal, calculat la:
a. 3 kcal/kg/orã
b. 2 kcal/kg/orã
c. 1 kcal/kg/orã

necesarul energetic reclamat de termoreglare, apreciat la circa:
a. 8-10% din ratia zilnica
b. 10-12% din ratia zilnica
c. 12-14% din ratia zilnica

nevoile energetice determinate de acţiunea dinamică specifică a alimentelor,
apreciat în medie la:
pierderile energetice rezultate din prepararea alimentelor:
34. De asemenea, trebuie să avem în vedere că prin procesele de asimilare se pot
pierde (deficit de asimilare) între:
35. Pentru alergările de 100 m. din atletism, se estimează următorul consum caloric
(cu aproximaţie):
36. Pentru canotaj, se estimează următorul consum caloric (cu aproximaţie):
37.pentru un joc de fotbal ,se estimeaza urmatorul consum caloric(cu aproximatie):
38. Se definesc (I. Drăgan) ca .................... o serie de compuşi naturali sau de sinteză,
fiziologici, care intervin în reacţiile eliberatoare de energie în organismul sportivului
(de unde şi denumirea de ergotrope:
a. substante de refacere
b. sustinatoare de efort
c. medicatie de recuperare
39. ............... reprezintă o altă grupă de produşi naturali sau de sinteză, fiziologici,
care intervin de regulă compensator pe plan metabolic, restabilind până la
„supracompensare” rezervele energetice ale organismului, care scad în efort atât
datorită consumurilor crescute, cât şi pierderilor exagerate pe calea sudoraţiei,
eliminărilor renale etc. (substanţe trofotrope):
40. După o clasificare bioclimatologică, altitudinea mică este situată între:
a. 500-1200 m.
b. 1200-1800 m.
c. 1800-2500 m.
41. Pentru medicina sportivă prezintă interes altitudinile joase (între 600-800 m.):
a. pentru pregatire
b. pentru concurs
c. pentru refacere
42. Pentru medicina sportivă prezintă interes altitudinile medii (între 1900-2400
m.):
43. Se ştie că, urcând pe verticală, temperatura aerului scade iarna la fiecare 100 m.
cu:
44. Se ştie că, urcând pe verticală, temperatura aerului scade vara la fiecare 100 m.
cu:
45. Presiunea atmosferică (în jur de 760 mm Hg la nivelul mării) scade la fiecare 100
m. pe verticală cu:
a. 10-12 mm. Hg
b. 15-17 mm. Hg
c. 18-20 mm. Hg

procentul O2 din volumul aerului să aibă diferite valori. La nivelul mării el
reprezintă:
procentul O2 din volumul aerului să aibă diferite valori. Viaţa nu este posibilă sub:
51. Aeroionizarea naturală negativă a aerului are efecte:
52. Aeroionizarea naturală pozitivă a aerului are efecte:
a. pozitive asupra organismului
b. negative asupra organismului
c. fie pozitive, fie negative, functie de poluarea
53. Criza de adaptare la altitudine medie se manifestă între următoarele zile:

54. Un stadiu eficient la altitudine medie trebuie să dureze minimum:
a. 21 zib.
b 28 zile
c. 35 zile
55. Se susţine că modificările adaptative la fusul orar spre vest, faţă de cele spre est:
a. sunt mai greu suportate
b. sunt mai usor suportate
c. au acelasi grad de suportabilitate
56. Factorii psihici aptitudinali care determină forma sportivă, capabili să
determine eficienţa şi randamentul coordonării, viteza şi precizia reactivităţii sunt:
57. Factorii psihici aptitudinali care determină forma sportivă, care determină
eficienţa şi randamentul unor activităţi şi funcţii psihice implicate în efortul
competiţional: acuitatea analizatorilor vizual, auditiv, tactil, kinestezic sunt:
58. Factorii psihici aptitudinali care determină forma sportivă, care se exprimă în
termeni de eficienţă şi productivitate, în raport de fondul genetic (iniţial) al
sportivului sunt:
de tipul maratonului avem:
60.Teoria lui Matveev s-a bazat pe ideea originală şi interesantă că vârfurile formei
în regim de viteză avem:
solicitarea organismului în antrenamente şi concurs. În probele specifice de forţă
avem:
solicitarea organismului în antrenamente şi concurs. În probele bazate pe detentă
avem:
63. Preocupările în domeniul bioritmurilor datează de pe vremea lui Hipocrate,
jalonând istoria medicinii încă din antichitate, când se aprecia necesitatea de a se
păstra o evidenţă a „zilelor bune” şi „zilelor rele” din viaţa bolnavului în funcţie de
care urma să fie diferenţiat tratamentul. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Swoboda
descoperă ritmul fizic cu durata de:
a. 33 zile
b. 28 zile
c. 23 zile

Teoria Antrenametului Şi Competiţiei Sportive 2010 - 2011

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Teoria Antrenametului Şi Competiţiei Sportive 2010 - 2011

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

2. Prima finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport, cu implicaţii în păstrarea

3. A doua finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport, ce vizează întărirea

4. A treia finalitatea a activităţilor de educaţie fizică şi sport, care ilustrează un nivel

5. O finalitate care defineşte capacitatea teoretică şi practică a omului de a face

6. Creşterea emulaţiei pentru activitatea sportivă este următoarea finalitate: a.

7. Următoarea finalitate este de o importanţă majoră, întrucât creează nevoia de

8. Cunoştinţe din domeniul istoriei sportive de înaltă performanţă, alături de

9. Creşterea prestigiului sportului românesc în lume, sporirea contribuţiei sale la

10. Comportarea civilizată în societate şi respectul pe care-l manifestă subiectul faţă

11. Crearea suportului energetic pentru activitatea zilnică, reprezintă următoarea

12. Gustul pentru frumos în toate domeniile reprezintă următoarea finalitate a

13. Formarea animatorilor sportivi, reprezintă una din formele de manifestare a

14. Definiţie: …..un ansamblu de metode, mijloace şi tehnici de instruire şi educaţie,

15. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: selecţie,

16. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: formarea şi

17. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: unităţi

18. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: spaţii,

21. Componentele conducerii ştiinţifice a antrenamentului modern sunt:

5. În „Sistemul naţional de selecţie” acţionează 5 tipuri de criterii:

6. Fibrele albe sunt:

7. Fibrele roşii sunt:

9. Criteriul sanogenetic este eliminatoriu în:

10. Criteriul psihologic iese mai mult în evidenţă în:

11. Criteriul modelului biologic al performerului este mai important la:

12. Anamneza medico-sportivă reprezintă o metodă subiectivă de determinare a

13. Biopsia musculară are aplicabilitate:

14. Criteriile neuropsihice, în mod special cele neuromusculare ar avea eficienţă

15. Criteriile endocrinometabolice au eficienţă la:

16. Criteriile integrităţii morfologice şi funcţionale a analizatorilor au mai mare

17. Criteriile cardiorespiratorii sunt de maximă importanţă în:

19. Însuşirile somatice principale sunt condiţionate genetic diferit, în ordine

20. Coeficientul de corelaţie a eredităţii cu înălţimii subiecţilor se modifică o dată cu

21. Scara androginităţii a lui Bayer-Bailey indică:

22. Gradul 1 pe scara androginităţii corespunde:

23. Gradul 3 pe scara androginităţii corespunde:

24. Scara androginităţii a lui Bayer-Bailey are: ?

25. Activitatea sistemului nervos şi, în principal, a scoarţei cerebrale împreună cu

28. Factorii anatomofuncţionali se adaugă alături de cei biochimici şi ai sistemului

29. Zona strict aerobă se află la:

30. Predominanţa funcţională a emisferei corticale dreaptă întâlnită la stângaci:

31. Vârsta biologică este:

33. Energia asimilată este transportată la nivelul adenozintrifosfatului (ATP) prin

34. ATP-ul se desface în:

35. Adenozindifosfatul se scindează în anumite condiţii în două molecule de acid

37. 1 moleculă de acetil coA reface:

38. Procesele aerobiotice stabile asigură:

39. Studiile de microscopie electronică au evidenţiat între densitatea mitocondrială

40. Mecanismele de reglaj neuroendocrin sunt:

41. Definiţie: ….urmăreşte să asigure corespondenţa dintre aptitudinile şi atitudinile

42. Factorii psiho-sociali sunt:

43. Factorii psihologici sunt:

47. La ramurile de sport în care calităţile motrice au mare grad de determinare

51. Durata pregătirii în grupele de începători este în medie de:

52. Durata pregătirii în grupele de avansaţi este în medie de:

53. Vârsta optimă de selecţie este:

54. Plecarea la alergarea de viteză pe 50 m. se realizează:

55. Pauza dintre alergarile pe 50m este de :

56. La săritura în lungime de pe loc distanţa se măsoară:

57. La alergarea de rezistenţă, transformarea alergării în mers se consideră:

58. Aruncarea mingii de oină la distanţă se realizează: