Ministerul Culturii, Educației și cercetării al Republicii Moldova

Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”

Referat

Noile educații

A realizat: Culiuc Dumitrița, gr.105

Coordonator: Zagaevschi Corina

Cuprins:

1. Factorii ce au contribuit la apariția noilor

educații. Provocările școlii actuale

2. Definirea conceptului ”noile educații”

3. Noile educații

4. Caracteristicile noilor educații

5. Concluzii

6. Bibliografie
Dezvoltarea rapidă a societății actuale, apariția unor probleme globale, analiza și
meditația asupra lor au condus la implicarea pedagogiei și a educației în rezolvarea
acestora. Astfel au apărut răspunsuri care sunt numite ”noile educații” și care sunt
specificate în programul UNESCO, ele au apărut și s-au răspândit într-un timp
foarte scurt, intrucît corespund unor necesități de ordin sociopedagogic din ce în ce
mai conturate. De asemenea școala actuală ar trebui să reziste în fața celor 3
provocări: Explozia cunoștințelor Difersificarea aspirațiilor

Creșterea demografică

Figura 1 provocările școlii actuale

„Noile educaţii” sînt definite, în anii 1980, la nivelul programelor şi a

recomandărilor UNESCO, adoptate în ultimele decenii „ca răspunsuri ale
sistemelor educaţionale la imperativele lumii contemporane” de natură
politică, economică, ecologică demografică, sanitară etc.

Def.: Noile educaţii reprezintă un set de conţinuturi speciale, afi rmate ca

răspunsuri pedagogice la problematica lumii contemporane. Sunt generate de
evoluţiile pozitive şi negative înregistrate în societatea modernă şi postmodernă la
nivel de situaţie a mediului, populaţie, mass-media, sănătate, democraţie,
schimbare socială, economie, valori civice, existenţă casnică, relaţii internaţionale,
interculturalitate etc.

Def. : La nivel de sistem de învăţământ, noile educaţii sunt purtătoare de noi

obiective şi mesaje, care au stimulat adoptarea unor principii reformatoare în
proiectarea curriculumului: abordarea sistemică (în termeni de educaţie
permanentă şi de interdisciplinaritate); abordarea psihologică (în termeni de
competenţe); abordarea managerială (în termeni de formare continuă a
profesorilor).

Def.: La nivel de proces de învăţământ, noile educaţii sunt resurse pentru

reconstrucţia programelor şcolare care pot fi valorificate prin 4 tipuri de
demersuri:
 a) infuzional, realizabil de fiecare profesor prin exemplifi cări, aplicaţii, studii de
caz, propuse în cadrul activităţilor didactice curente, posibil la toate disciplinele (în
mod special la Geografi e, Chimie, Fizică, Biologie, Istorie, Filozofi e, Ştiinţe
sociale etc.);

b) modular, realizabil prin construirea unor module de studiu şi integrarea lor în

structura unor discipline (de ex., modulul de demografi e integrat în programa de
geografie etc.);

c) disciplinar, realizabil prin includerea în planul de învăţământ a unor noi

discipline de învăţămînt (ecologie, cultură civică etc.);

d) interdisciplinar şi transdisciplinar, realizabil prin sinteze, activităţi organizate

nonformal etc.

Din perspectivă istorică, lansarea noilor educaţii coincide cu momentul afirmării,

la scară socială, a unei noi paradigme definitorii pentru stadiul pedagogiei
postmoderne. Este vorba despre paradigma curriculumului. Ea oferă o nouă
modalitate de abordare a ştiinţei pedagogice al cărei obiect de studiu îl reprezintă
educaţia (teoria generală a educaţiei), instruirea (teoria generală a instruirii),
proiectarea educaţiei şi a instruirii (teoria generală a curriculumului). în viziunea
acestei noi paradigme, la baza educaţiei sunt fixate finalităţile pedagogice (idealul,
scopurile, obiectivele) construite la nivelul unităţii dintre cerinţele psihologice ale
celui educat (exprimate în termeni de competenţe) şi cerinţele societăţii (exprimate
în termeni de conţinuturi, validate social). (Didactica Pro., Nr.4(456), an.2009,
Noile educații în pedagogia postmodernă, Dicționar, Sorin Cristea)

Astfel sunt propuse:

 Educația pentru pace;

 Educația ecologică;
 Educația pentru participare și democrație;
 Educația demografică;
 Educația pentru schimbare și dezvoltare;
 Educația pentru comunicare și pentru mass –media;
 Educația nutrițională;
 Educația economică și casnică modernă;
 Educația pentru timpul liber;
 Educația privind drepturile fundamentale ale omului;
 Educația pentru o nouă ordine internațională;
 Educația comunitară etc.
În dependență de necesitățile societății această listă se poate modifica prin
introducerea sau excluderea unor tipuri de ”educații”.

G. Vaideaunu propune trei modalități de afirmare a „noilor educații”:

1. Prin introducerea de noi discipline centrate pe un anumit tip de

educație;
2. Prin crearea de module specifice în cadrul disciplinelor tradiționale;

Prin infuziunea de mesaje ce țin de noile conținuturi, în disciplinele „clasice”

(„aproche infusionnelle”)

Analizând toate formele ale „noilor educații” putem deduce că toate acestea
reprezintă obiectul filozofiei educației, astfel și al conștiinței pedagogice. Din
această cauză Vl. Pâslaru propune următoarele caracteristici ale educației:

 prefigurează o nouă viziune asupra fiinţei umane integră nu numai moral,

dar şi ca entitate naţională şi socială; desăvârşită conceptual, teleologic,
spiritual, estetic; echilibrată ecologic şi sănătoasă fizic; tolerantă naţional,
cultural şi religios; liberă prin conştientizarea propriei valori şi a valorilor şi
problemelor societăţii actuale, a valorilor şi problemelor celor din alteritate;
conştientă de propria identitate şi de identitatea lumii în care trăieşte;
deschisă la schimbare şi adaptabilă schimbărilor;
 elaborează un model de educaţie centrat pe fiinţa celui educat, în baza
principiului libertăţii în educaţie şi al identităţii fiinţei sale;
 identifică teleologia educaţiei cu fiinţa celui educat;
 acceptă ideea că educaţia este omniprezentă şi universală, continuă şi
perenă;
 preconizează principiul pozitiv al educaţiei;
 recunoaşte că educaţia se realizează preponderent în dimensiunea
suprasensibilului şi a metafizicului, în interacţiune cu dimensiunea fizică a
existenţei umane;
 acceptă educabilitatea ca principiu fundamental al existenţei umane.
 oferă deschidere sensului vieţii umane şi autodesăvârşirea, şi libertatea;
 descoperă unitatea triadică a fiinţei umane şi biologică, intelectuală,
spirituală;
 oferă educaţiei un sistem axiologic, constituit din: valorile date omului
(natura, cosmosul, universul, capacitatea de devenire întru fiinţă, capacitatea
de a face opţiune) şi valorile create de om, valorile fundamentale ale
 humanitas-ului (adevărul, binele, frumosul, dreptatea, libertatea), valorile
naţionale, valorile contextuale fiecărui gen de activitate, valorile personale;
 indică calea devenirii sale ca fiinţă desăvârşită şi cunoaşterea, şi formarea
în interacţiune a universului exterior/universului intim.

Așadar, prin noile educaţii sunt marcate domeniile imperative şi prioritare ale
educaţiei la zi, nomenclatorul lor însă nu epuizează priorităţile educaţiei
contemporane, ci le complementează. UNESCO, prin strategiile formulate, atrage
atenţia opiniei publice mondiale asupra unor potenţe nevalorificate de soluţionare a
problemelor societăţii actuale. Aceste precepte îmbogăţesc vădit conţinutul
axiologic al educaţiei, făcându-l mult mai dinamic şi, totodată, orientează sensul
educaţiei de la modelul pluridisciplinar clasic la modelul interdisciplinar.

Bibliografie:
Pro Didactica. Nr.4(56), an.2009

Suport de curs. Noile Educații. N. BUTNARI

Fundamentele științelor educației. Manual universitar.M. COJOCARU-

BOROZAN