Sunteți pe pagina 1din 1

22.V.

2020
Bunica
după Barbu Ștefănescu Delavrancea

Bunica era înaltă şi slăbuţă, cu părul alb şi creţ, cu ochi


căprui, cu gura strânsă care ascundea nişte dinţi ca de
pieptene.
Atunci când venea de undeva, îi oferea nepotului
întotdeauna câte ceva, ori alune, ori stafide, ori turtă-dulce.
Apoi bunica şi nepotul se duceau la umbra dudului din fundul
grădinii. Ea răsucea un fir lung şi subţire din furca cu caier de
in, iar nepotul se culca pe spate cu capul în poala ei. Astfel
privind spre cer, printre frunzele dudului, nepotul se lasă
legănat de glasul dulce al bunicii, care-i spunea poveşti.
Nepotul se simţea atât de bine cu capul în poala bunicii,
că numaidecât adormea şi doar, ca prin vis, reuşea să asculte
povestea.
Poala bunicii era fermecată iar nepotul fericit dormea sub
privirile şi zâmbetul ei.

Temă : Caietul de lucru, pag : 76, 77.