Andrei-Florin Oancea

Anul 3, Jurnalism

Fake news, propagandă și dictatură comunistă

Stenograma:

„Tov. Cornel Burtică: În presă ar trebui să dăm şi noi aceste comunicate.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Noi am dat vreo ştire ?

Tov. Eugen Florescu: Până acum, tovarăşe secretar general, nu s-a dat nimic.

Tov. Elena Ceauşescu: Ce trebuie să dăm, de dimineaţă, de la ora 6. Putem să dăm ca o ştire
şi acum.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să dăm şi noi, şi la radio, şi la televiziune. Trebuie să dăm şi partea
aceasta „că au luat măsuri”, şi tot ce spun ei aici.

Tov. Cornel Burtică: Dăm o ştire a agenţiei de presă poloneze.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Trebuie să spunem că, luând cuvântul la radio şi televiziune,
generalul Jaruzelski, a transmis următorul comunicat oficial, şi dăm partea aceasta. Să vadă şi
tovarăşul Popescu.

Tov. Elena Ceauşescu: Să vedem ce transmite şi ambasadorul nostru de la întâlnirea pe care a

avut-o, ce comunicări au primit.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sigur. Trebuie să mai aşteptăm. Agenţia lor a transmis ceva?

Tov. Ştefan Bîrlea: Agenţia „PAP” nu a dat nimic.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Mai vedem, pe parcurs.

De fapt, în Polonia, toată această problemă este şi un rezultat direct al contradicţiilor între
americani şi sovietici.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Aşa este. Aveţi dreptate, asta este problema principală.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Americanii vor cu „problema poloneză” ca să le creeze probleme

sovieticilor. Sunt interesaţi. Ei şi spun acest lucru că vor să creeze probleme, „să menţinem
aceste lucruri”.

Au mai venit acum nişte informaţii. De fapt, sunt aceleaşi care au fost azi dimineaţă.

Tov. Ştefan Andrei: Au spus că vor transmite numai un post de radio şi un post de televiziune.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci, noi nu am dat nimic până acum?

Tov. Eugen Florescu: Nu.

Tov. Nicolae Ceauşescu: La cât avem prima transmisie?

1
Andrei-Florin Oancea
Anul 3, Jurnalism

Tov. Eugen Florescu: La ora 13.00; facem o ştire scurtă – în sensul celor spuse de
dumneavoastră – cu declaraţia lui Jaruzelski.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci, ei nu au anunţat până azi dimineaţă de măsurile luate, dar
aceste măsuri le-au luat de aseară. În primul rând, au luat măsurile şi după aceea au anunţat.

Tov. Constantin Olteanu: Vă raportez, tovarăşe secretar general, că agenţiile de presă străine
au început transmisiile în cursul nopţii, de la ora 2.30, noi am avut primele ştiri.

Tov. Tudor Postelnicu: Agenţia „AFP”.

Tov. János Fazekaş: De fapt, „Solidaritatea” a dat un avertisment până la 17 decembrie, când
urma să le dea o lovitură.

Tov. Paul Niculescu: Însă le-au luat-o înainte!

Tov. Nicolae Ceauşescu: Însă, i-au lăsat mult, s-au înarmat, s-au organizat. Trebuiau luate
măsuri mai de mult.

Deocamdată, tovarăşi, mai mult nu luăm nici o măsură. Sigur, să luaţi măsurile care se
impun, şi să ne vedem de treabă. Şi mai vedem pe parcurs. Cu asta, ridicăm şedinţa”.1

Scopul lucrării:

În prefața cărții lui Francoise Thom, „Limba de lemn”, Sorin Antohi, istoric, eseist,
traducător și editor român, preciza că în diverse perioade istorice, se produc niște consecințe
vizbile ale transformării lingvistice, care sunt asociate și schimbărilor social-politice și
favorizează astfel de analize, ca cea pe care o vom parcurge în paginile următoare. Ca să
putem face o analiză cît mai aprofundată, ar trebui să avem ca bază „Limba de lemn” a lui
Francoise Thom, care ne introduce într-o problematică de acut interes public: examenul
raporturilor limbă-discurs-societate din perspectiva unei situații limită. Discursul comunist.

După al doilea război mondial, după ce Europa sau lumea a fost împărțită, regimul
comunist a fost aplicat în țări cu niveluri de dezvoltare în general scăzute. Pentru a moderniza
aceste țări, liderii comunişti, începând cu V.I.Lenin, au imprimat, din rațiuni obiective,
caracteristici extensive modelului economic. După o primă perioadă comunistă, condusă de
Gheorghe Gheorghiu Dej, a urmat perioada ceaușistă, unde Liderul comunist Nicolae

1
Stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 13 decembrie 1981/A.N.I.C., fond
C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 101/1981, f. 2-15 ; reprodus în : Petre Opriş, Criza poloneză de la începutul
anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român, Ploiești, Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti,
2008, p. 172-186 ; reluat în Petre Opris, „Declaraţiile antigermane şi antipoloneze ale lui Nicolae Ceauşescu şi
penuria de bunuri de strictă necesitate din România”,  Contributor. Ro, decembrie 9, 2019

2
Andrei-Florin Oancea
Anul 3, Jurnalism

Ceaușescu a impus niște măsuri de dictatură impozante. Așadar, ca încadrare istorică și

politică, ne situăm într-un moment în care România comunistă, se afla într-o degringoladă
economică, după decizia luată de Nicolae Ceaușescu de a achita datoriile externe ale
României. Totuși, pentru a avea controlul asupra populației, acesta se folosea de o
propagandă masivă, avînd drept instrumente Televiziunea Națională și presa scrisă(prin
ziarele Scînteia, Adevărul ș.a)

Așadar, scopul aceste lucrări este de a demostra felul în care, Nicolae Ceaușescu a
manipulat opinia publică, prin fake-news, propagandă și dictatură. Vom încerca să răspundem
unor întrebări la care, desigur, au răspuns și alții, răspunsuri care ne-ar putea inspira în
alegerea unor răspunsuri. În ce mod manipula Ceaușescu și comunismul poporul român?

„Scopul urmărit de liderii comunişti din ţările blocului comunist a fost impunerea unui
conformism social în rândul membrilor comunităţilor, care să permită remodelarea unei
societăţi întregi, a unui nou tip de personalitate umană, a concepţiilor referitoare la relaţia
dintre individ şi societate şi să impună noi modele de relaţii sociale.”2

I. Mașinăriile manipulatoare din presa scrisă, Scînteia și Dimineața

Mașinăria falică Scînteia, cum o denumea Ruxandra Ceșereanu, în lucrarea ”Imaginarul

violent al românilor”, prezenta ziarul, organ al Comitetului Central al Partidului Comunist
Român, care a demarat din 1944, de cînd şi-a început apariţia legală, o adevărată campanie
amenințătoare împotriva aşa-zişilor „duşmani ai poporului" (aceştia fiind membri ai
partidelor istorice, legionari, chiaburi şi moşieri, ofiţeri de carieră, ziarişti, universitari,
ingineri, industriaşi şi orice alte categorii care nu aderaseră la comunismul impus cu forţa).
Despre clasa muncitoare se repeta obsesiv, în discursurile ideologice ale epocii, că era „şira
spinării a tuturor forţelor democratice" sau „pumnul de fier al unităţii şi forţei", „creierul"
fiind alcătuit dintr-un cvintet (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Teohari Georgescu,
Vasile Luca, Petru Groza, cel din urmă mai mult om de paie) sau dintr-un triumvirat („Ana,
Luca şi cu Dej bagă spaima în burgheji" suna un slogan la modă). O primă categorie de
termeni îi califică pe aşa-zişii „duşmani ai poporului" în sfera imoralităţii infracţionale.
Aceştia sînt „gangsteri", „tâlhari", „bandiţi", „răufăcători", „asasini", „mardeiaşi", „borfaşi",
„degeneraţi", „potlogari", „canalii", „paraziţi", „huligani", „lepădături", „secături", „şnapani",
„jecmănitori ,etc. Presupuşii „duşmani ai poporului" sînt, apoi, grupaţi într-o „şleahtă",
2
Emilia Șercan, Mecanismele cenzurii în presa comunistă, Ed. Polirom, 2014, p.35

3
Andrei-Florin Oancea
Anul 3, Jurnalism

„tagmă", „gaşcă", „cârdăşie", „bandă", „haită", „clică" „hoardă" “reţele", „agenturi. O alta
categorie de termeni îi include pe „duşmanii poporului" în subspecia „lacheilor",
„mercenarilor",„slugilor" şi „slugoilor”. In continuare vor fi acuzaţi ca „duşmanii poporului":
nimic mai simplu ca ei să fie sau să devină „trădători" (ai clasei muncitoare şi ai neamului
românesc), „spioni"(în solda anglo-americanilor), „profitorii de ieri, sabotorii de mâine",
„agenţi provocatori",„diversionisţi", „reacţionari", „afacerişti", „carierişti", „complotişti",
„vânduţi", „Iude", „farisei" (ai democraţiei), „gheşeftari istorici", „zarafi", „lefegii", „misiţi
fără patrie". De aceea, se scandează: „Moarte trădătorilor!" Acuza cea mai în vogă la adresa
scriitorilor de dinainte de instaurarea comunismului este aceea de trădare şi slugărnicie. Sînt
puşi la zid Emil Cioran şi Mircea Eliade, C. Noica, Nichifor Crainic şi Radu Gyr, dar şi
Lucian Blaga, acuzaţi fie de obscurantism, fie de misticism, fie de extremism de dreapta. Ei
sînt consideraţi a reprezenta „dezonoarea" scrisului românesc. Într-o altă fază sînt atacaţi
Tudor Arghezi şi George Călinescu, ambii rezistînd la început, ca mai tîrziu, să fie
înregimentaţi de regimul comunist.

Liderii activiști sau propagandiști de la acea vreme, după cum îi numea Andrei Pleșu, aveau
să devină și după căderea comunismului lideri de opinie, mari fabricanți de jurnale, vedete
care, în fond, s-au format și s-au afirmat sub vechiul regim”. Printre ei se numărau Ion
Cristoiu, Cornel Nistorescu, Anton Uncu, Petre Mihai Băcanu, Mihai Tatulici sau
„consecvenții„ Păunescu și Vadim.3

I.1 Mașinăria propagandistă Adevarul, Azi, Dimineața

Lingvisticul violent promovat de ziarele Adevărul şi Azi, în principal, si secundar de

Dimineaţa, în perioada imediat următoare prăbuşirii comunismului românesc, era a celei
dintîi campanii electorale libere (care a fost violentă verbal) şi a Pieţei Universităţii şi
evacuării în forţă a acesteia, încheiată cu venirea minerilor. Cum toate cele trei ziare şi-au
verbalizat violenţa mai mult sau mai puţin explicit în numele Frontului Salvării Naţionale (şi
al lui Ion Iliescu) pe care îl susţineau, se putea vorbi, ca şi în cazul ziarului Scânteia din
primii ani ai instaurării forţate acomunismului, de un atac asupra mulţimii, de o maşinărie a
FSN care a acţionat asupra populaţiei prin intermediul ziarelor amintite. Un prim registru la
care apelează gazetarii de la ziarele amintite este acela al subumanului. Pentru a putea fi
blamaţi în mod aparte, membrii şi susţinătorii partidelor istorice, apoi manifestanţii din Piaţa
Universităţii sînt proiectaţi a fi nişte făpturi inferioare şi nişte nimicuri. Ei sînt „creaturi
3
Andrei Pleșu, Obscenitatea publică, Ed. Humanitas, 2004, p.71

4
Andrei-Florin Oancea
Anul 3, Jurnalism

inculte",„nonvalori" (ridicole şi groteşti), „analfabeţi politici" şi „agramaţi" (care nu înţeleg

ţelul Frontului Salvării Naţionale), „rebutaţi" biologic şi social sau „rebuturi", „pleavă" şi
„neica-nimeni",„mediocrităţi" „marginalizaţi", „primitivi", chiar „neoameni", „scursuri"
formate din „drogaţi" şi „alcoolici", „declasaţi" dezlănţuiţi „subuman", „neanderthalieni"
căzuţi în „nimicnicie" etc. Fiindcă se doresc a fi continuatorii revoltaţilor din decembrie
1989, cei din Piaţa Universităţii sînt catalogaţi a fi „caricaturi de eroi" şi „eroi de duzina.”4

Următoarea etapă a denigratorilor a constituit-o apelul la registrul infracţional, pentru a

demonstra că în România s-a instalat dezordinea şi anarhia care se cuvin a fi oprite, cei care
le susţin fiind acuzaţi a fi indivizi marcaţi de criminalitate. Acestora li se reproseaza că
profanează locuri sfinte ale Revoluţiei din decembrie 1989 (mitingul anticomunist din Piaţa
Victoriei transformîndu-se într-o „piaţă a ruşinii", iar participanţii vorbind „direct din gîtul
sticlelor cu băuturi alcoolice"), că sînt turbulente „trompete ale anarhiei şi lichelismului",
elemente „declasate" şi „răuvoitoare", „delincvenţi", „derbedei", „huligani", „nemernici",
„borfaşi de rînd", „proxeneţi",„tîlhari", „violatori", „hoţi", „delapidatori", „denaturaţi",
„impostori", „oportunişti", „carierişti",„anarhişti" etc.

Concluzia, la această mare paranteză, este aceea că ziarele Adevărul, Azi şi, parţial,
Dimineaţa, au activat în prima jumătate de an din 1990 după tiparul Scânteii comuniste din
1945 şi anii imediat următori, la care s-a adăugat libertatea de exprimare şi de opinie adusă de
revoluţia din decembrie 1989, dar prost înţeleasă.

II. Presa în perioada comunistă

Presa în perioada comunisă deschide partea dedicată devoalării sistemului de putere care
a impus autocenzura și cenzura în presa din perioada comunistă. Cele mai interesante teme
prezentate de autoarea Emilia Șercan5 sunt: presa ca aparat politic în viziunea lui Lenin,
parcursul presei româneşti în perioada comunistă, cum se face o publicaţie – date tehnice şi
controlul surselor de informare. Cităm din lucrare: „Ca orice stat totalitar, Cenzura apăra şi
în România monopolul informaţional al statului, iar presa servea intereselor unei birocraţii
ermetizate. Toţi ziariştii erau înregimentaţi ca membrii de partid, iar persoanele aflate la
conducerea redacţiilor , fie că era vorba de profesionişti sau de activişti de partid, erau
oameni de încredere ai partidului”(p. 75). Depedenţa celor care lucrau în presa acelor

4
Ruxandra Ceșereanu, Imaginarul violent al românilor, Ed. Humanitas, 2003
5
Ibidem2

5
Andrei-Florin Oancea
Anul 3, Jurnalism

vremuri s-a verificat în toate domeniile. Ca să dăm un singur exemplu al modului în care
voinţa regimului s-a reflectat în presă, cităm dintr-o altă lucrare: „Programele abundau de
materiale referitoare la importanţa copiilor într-o familie şi la sentimentul de ratare, de
neînplinire pe care ar fi trebuit să-l simtă cuplurile care nu aveau copii sau aveau doar un
singur copil. Revistele pentru femei, controlate de la nivel central au contribuit la modelarea
acestor imagini”.6

Analiza dialogului

După cum putem observa, după acestă parte teoretică ne putem da seama, într-o oarecare
măsură, de ceea ce era capabil regimul communist. Pentru ca să putem înțelege mai bine
contextual, trebuie să re-încadrăm discuția de mai sus într-un context politic și istoric, mai
exact.

Dialogul de mai sus face parte dintr-o ședință în legătură cu criza economică, politică și
socială din Polonia anilor ’80, şi apariţia sindicatului anti-comunist din Polonia, sprijinit de
către Biserica Catolică, „Solidaritatea”. Pentru a nu repeta greşelile săvîrşite de liderii
comunişti de la Varşovia (care au cedat în faţa maselor şi au anulat măsurile referitoare la
creşterea preţului la carne şi produsele din carne, instituite la începutul lunii iulie 1980),
Nicolae Ceauşescu a hotărît la 7septembrie 1981 destituirea lui Virgil Trofin din funcţiile de
viceprim-ministru al guvernului şi ministru al Minelor, Petrolului şi Geologiei, apoi a lui
Angelo Miculescu din funcţiile de vice prim-ministru al guvernului şi ministru al Agriculturii
şi Industriei Alimentare (18 septembrie 1981). După trei săptămâni, Nicolae Ceauşescu a
aprobat un decret în care se prevedeau măsuri aspre împotriva persoanelor care nu respectau
limitele stabilite de autorităţi în domeniul achiziţionării de produse alimentare. Cîteva zile
mai tîrziu, în presa centrală şi locală din România a fost publicat decretul referitor la folosirea
cartelelor de către populaţie, în scopul achiziţionării de alimente.

Raţionalizarea alimentelor – o măsură caracteristică stării de război – a generat la 19

octombrie 1981 o revoltă spontană în judeţul Gorj,soldată cu blocarea timp de o zi a lucrului
la minele Roşiuţa şi Leurda. Încursul serii, aproximativ 3000 de cetăţeni au devastat centrul
politico- administrativ al oraşului Motru (Consiliul Popular, Comitetul de Partid,sediile
Miliţiei şi Securităţii). Manifestaţia de la Motru a fost înăbuşită prin forţă de o subunitate a
6
Raluca Ioana Horea şi Marinela Istrate, „ Rolul presei scrise în promovarea politicii pronataliste în ultimii ani ai
regimului comunist”, în Alina Hurubean (coord), Statutul femeii în România comunistă. Politici publice şi viaţă
privată, Editura Institutul European, Iaşi, 2015, p.146.

6
Andrei-Florin Oancea
Anul 3, Jurnalism

Securităţii, în noaptea de 19 spre 20 octombrie 1981. După o lună şi jumătate, nouă cetăţeni
au fost condamnaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi distrugerile pe care le-au provocat
în timpul manifestaţiei de protest de la Motru.7

Trei săptămâni mai târziu, la Varşovia era anunţată instituirea legii marţiale pe întregul
teritoriu al R.P. Polone. Imediat, Nicolae Ceauşescu a convocat o şedinţă de urgenţă a
Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., unde putem regăsi stenograma de mai sus.

Concluzii

Ideea principală pe care o putem sustrage din dialog este accea că Nicolae Ceaușescu,
raportîndu-se la situația din Polonia, dar și la evenimentele care fuseseră cu ceva timp mai
înainte la Motru, pentru a preveni o eventuală revoltă la nivel național, a convocat acea
ședință pentru a se asigura că totul ar fi bine pregătit pentru a înăbuși din fașă eventuale
revolte. În primul rînd, în presă trebuiau să apară titluri și știri pozitive. Și, în afara presei,
după cum spunea chiar Nicolae Ceaușescu „deocamdată, tovarăşi, mai mult nu luăm nici o
măsură. Sigur, să luaţi măsurile care se impun, şi să ne vedem de treabă. Şi mai vedem pe
parcurs.”

7
http://revistapolis.ro/documente/revista/2015/Numarul_4(10)2015/Numarul_4(10)2015.pdf