Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
de către instanţe „de la caz la caz”. În secolul al III-lea, rudele apropiate erau
descendenţii, ascendenţii, fraţii şi surorile, având dreptul de a introduce
acţiunea respectivă în următoarele condiţii:
- să nu fi primit partea ce li se cuvenea din moştenire, socotită la un sfert din
ceea ce ar fi primit ca moştenitor legal (quarta legitima);
- să fi fost lipsite în mod injust de cota parte ce li se cuvenea, fapt care urma
să fie apreciat de judecător în mod suveran;
- să nu existe o altă acţiune pentru satisfacerea pretenţiilor lor.
În timpul lui Iustinian, cuantumul rezervei a fost stabilit în raport de numărul
copiilor testatorului. Pe de altă parte, rezervatarul care nu primise nimic din
moştenire, avea posibilitatea ca printr-o acţiune să-şi completeze cuantumul
legal al rezervei. Acţiunea nu atrăgea anularea testamentului, rezervatarul era
pus în locul moştenitorului instituit, dar era obligat să execute toate dispoziţiile
testamentare în limitele cotităţii disponibile. Acest sistem cu privire la querela
nu putea ocroti pe rezervatari decât împotriva actelor de ultimă voinţă, dar nu şi
împotriva actelor de donaţie încheiate între vii. Totuşi, constituţiile imperiale
au extins regulile querelei şi asupra donaţiilor făcute de defunct în timpul vieţii
sale în dauna moştenitorilor rezervatari. Este aşa-numita plângere împotriva
donaţiei decente (querela inofficiosae donationis).
Sarcina de lucru 5
Explică acţiunea pe care o aveau rudele negratificate împotriva
testamentului.
Drept roman 84
Andy Puşcă Succesiunile
Sarcina de lucru 6
Redactează un text de 15-20 de rânduri prin care să explici unui
interlocutor imaginar care sunt formele legatului.
4.3.2. Fideicomisele
Dacă un şef de familie intenţiona să facă printr-un act de ultimă voinţă, o
liberalitate unei persoane care nu avea capacitatea de a fi instituită prin
testament, un alt mijloc la îndemână decât să roage de regulă pe moştenitor
să-i îndeplinească dorinţa şi să-i dea respectivului terţ un bun, o parte din
succesiune sau chiar moştenirea în întregime, nu avea. Un astfel de act se
numea fideicomis (fidei commisum), deoarece pentru întocmirea lui se
foloseau unii termeni speciali ca: „încredinţez” (fidei committo), „rog”
(rogo) etc.
Cu alte cuvinte, dispunătorul „ruga” pe moştenitor, numit în această calitate
fiduciar să dea ceva unei terţe persoane numită fideicomisar.
Neavând putere obligatorie în vechiul drept roman, fideicomisele au primit, în
vremea împăratului Augustus, o sancţiune juridică, deoarece ele serveau mai
bine interesele materiale şi morale ale şefului de familie decât legatele supuse
anumitor reguli de fond şi formă, depăşite adesea de mersul evenimentelor.
Într-adevăr, spre deosebire de legate, fideicomisele puteau fi lăsate nu numai
de către cei ce îşi întocmeau un testament, dar şi cei care nu-şi făceau
testament, adică de cei al căror patrimoniu se împărţea moştenitorilor legali în
conformitate cu normele succesiunii ab intestatum. De asemenea, fideicomisele
puteau fi puse, spre deosebire de legate, nu numai în sarcina unui moştenitor,
dar şi a unui legatar sau chiar a unui alt fideicomisar.
Drept roman 86
Andy Puşcă Succesiunile
moştenitor
tenitor o separaţie
separa de bunuri (bonorum separatio), ), în temeiul ccăruia
creditorii trebuiau să
s se mulţumească cu ceea ce găsiserăă în patrimoniul
defunctului, fără
ă ă a mai putea urmări
urm şi achiziţiile
iile posterioare ale sclavului
instituit.
Sarcina de lucru 7
Identificăă situaţia
situa juridică a sclavului moştenitor.
Drept roman 88
Andy Puşcă Succesiunile
4.4.3. Renunţarea
Din cele de mai sus, rezult
rezultă că numai moştenitorii voluntari (voluntarii
voluntarii) sau
externi (extranei)) aveau posibilitatea de a renunţa
renun a la succesiune. Renu
Renunţarea nu
cere nici un act solemn; ea se putea face printr-o
printr o manifestare de voin
voinţă, fie
expresă,, fie tacită. Renunţarea
Renun la moştenire
tenire avea efecte irevocabile, instituitul
rămânea străin in de moştenire,
mo iar dacă a fost instituit singur, se deschidea
moştenirea legală ((ab intestato). În cazul în care moştenitorul
tenitorul avea unul sau
mai mulţii substituiţi,
substitui succesiunea revenea acestora. Dacă erau instituite ca
moştenitori
tenitori mai multe persoane, partea celui care renunţa
renun a revenea celorlal
celorlalţi.
Este aşa-zisul
zisul „drept de acrescământ”
acresc (us ad crescendi).
Drept roman 89
Andy Puşcă Succesiunile
Sarcina de lucru 8
Identifică modul în care avea loc renunţarea la moştenire.
numai îmbogăţirea
ăţirea sa, iar cel de rea-credinţă
rea era ţinut să despă
despăgubească pe
succesor de tot ceea ce lipsea din mo
moştenire, ca de pildă,, pentru fructele pe care
a omis să le perceapă,
perceap , pentru daunele pricinuite prin caz fortuit etc.
4.5.2. Acţiunile
iunile succesorale după dreptul pretorian
Moştenitorul
tenitorul pretorian nu se bucura de ocrotirea pe care legea o oferea eredelui
civil, şii avea, dacă venea în concurenţă cu acesta, o situaţie
ie precar
precară. Mai întâi,
era lipsit de posibilitatea de a intenta petiţiunea
peti iunea de ereditate pentru a intra în
stăpânirea moştenirii:
ştenirii: de aceea pretorul i-a
i a acordat un interdict cu ajutorul
căruia obţinea
inea doar o simplă
simpl posesiune a bunurilor ereditare
are corporale.
Este vorba de interdictul numit quorum bonorum, după primele doudouă cuvinte
cu care începea formula interdictului acordat de pretor: „posesiunea acestor
bunuri i-aa fost dată în conformitate cu edictul meu.” (quorum
quorum bonorum ex
edicto meo illi possessio
ossessio data est).
est
În al doilea rând, succesorul pretorian nu putea nefiind erede civil, nici intenta
acţiunile
iunile defunctului şi nici să fie urmărit rit de creditorii acestuia. Pentru a
remedia din această deficienţă, pretorul „asimilând” pe moştenitorul
tenitorul pretor
pretorian
cu cel civil, i-aa îng
îngăduit la finele Republicii să intenteze acţiunile
ţiunile defunctului
cu ficţiunea
iunea calităţ
calităţii de moştenitor civil (ficto se herede), ), iar creditorilor
defunctului le-aa dat posibilitatea să s urmărească folosind aceea aceeaşi ficţiune.
Deoarece interdictul
dictul quorum bonorum nu egala nici pe departe efectele
petiţiunii
iunii de ereditate, pretorul a imaginat pentru a „asimila” complet pe
eredele pretorian cu cel civil, o acţiune
ac similară cu cea dintâi numind-o
numind
petiţiunea
iunea de ereditate posesorie (hereditas
( petitio possessoria). ). Cu ajutorul ei,
succesorul pretorian ob obţinea în vederea dobândirii moştenirii,
tenirii, o pozi
poziţie identică
cu aceea a eredelui civil. Această
Aceast ultimă reformă a avut loc în secolul al II II-lea
e.n., deşii unii cercetători
cercet o atribuie compilatorilor, ca fiind o măsurăsură menită să
asimileze cele două categorii de succesori.
Rezumat
Prin succesiune sau moştenire
mo se înţelege
elege transmiterea patrimoniului unei
persoane decedate la una sau mai multe persoane în viaţă. via . Persoana decedat
decedată
se numeşte de cuius succesione agitur (acela despre a cărui rui mo
moştenire este
vorba).Testamentul este un act de ultimă ultim voinţă,, unilateral formalist şi
irevocabil, prin care o persoană
persoan îşi instituie unul sau mai mulţi ţi mo
moştenitori, în
vederea îndeplinirii după
dup moarte a voinţei sale. e. Legatul este o liberalitate pe
care testatorul o impune prin testament, cu titlu particular, pentru a gratifica o
terţă persoană,ă, numită
numit legatar. Iustinian îl defineşte
te ca fiind un fel de dona
donaţie
lăsată de cel decedat ((donatio
donatio quedam a defuncto relicta relicta).În afara
moştenitorilor
tenitorilor necesari, toţi
to ceilalţii dobândeau succesiunea numai printr-o printr
manifestare de voinţă.
voin Sunt aşa-zişii moştenitori
tenitori voluntari sau externi.
Drept roman 91
Andy Puşcă Succesiunile
Teste de autoevaluare
1. Ce înţelegem
elegem prin succesiunea
succe şi moştenirea sec. al II-lea e.n.?
a) înstrăinarea
ăinarea bunurilor unei persoane decedate la mai multe persoane
în viaţă;
ţă;
b) transmiterea patrimoniului unei persoane decedate la una sau mai
multe persoane în viaţă;
via
c) donarea patrimoniului unei persoane decedate la o persoan
persoană în viaţă.
2. De câte feluri
ri este succesiunea?
a) testamentară
testamentar şi legală;
b) succesiune cu caracter nejuridic;
c) ereditară.
ereditară
4. Explicaţi noţiunea
ţiunea de testament:
a) act de voin
voinţă realizat în viaţă;
b) act de voin
voinţă, unilateral, formalist şi irevocabil;
c) act irevocabil.
Răspunsuri
spunsuri la întrebările
întreb din testele de autoevaluare
1.b; 2. a; 3. c; 4. b; 5. a.
Drept roman 92
Andy Puşcă Succesiunile
Bibliografie minimal
minimală
(2008) Drept roman. Galaţi: Editura Universitară Danubius, pp. 78-
Andy Puşcă (2008).
87.
Hanga, Vladimir; Bocşan,
Boc Mircea Dan (2006). Curs de drept privat roman
roman. Ediţia
a II-a. Bucureşti: Universul Juridic, pp. 219-229.
(2007) Drept privat roman. Bucureşti: Universul Juridic, pp.163-
Molcuţ, Emil (2007).
168.
Jacotă, Mihai Vasile (1993). Drept roman. volumul I. Iaşi: Editura Funda
Fundaţiei
„Chemarea”, pp.546-548.
pp.546
Drept roman 93
Andy Puşcă Succesiunile
Drept roman 94