Dreptul civil este acea ramură de drept ce reglementează relațiile social-patrimoniale și nepatrimoniale stabilite

între persoane fizice și/sau juridice ce se află pe poziții de egalitate juridică, chiar când una dintre părți este statul
(ca persoană privată și nu ca autoritate publică).
Raporturile juridice civile pot fi:

 patrimoniale (cele mai multe) și

 nepatrimoniale.

Dreptul Civil provine din limba latină, din latinescul “jus civile” care reprezenta dreptul propriu al poporului roman
și care era aplicabil doar cetățenilor romani.
În prezent, Codul Civil nu oferă o definiție a dreptului civil, însă, în dispozițiile art. 2 – Obiectul și conținutul
Codului Civil – statuează “Dispozițiile prezentului cod reglementează raporturile patrimoniale și nepatrimoniale
dintre persoane, ca subiecte de drept civil. Prezentul cod este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie
dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozițiilor sale”.
Astfel că, în literatura de specialitate, dreptul civil a fost definit ca fiind o ramură a dreptului care reglementează
raporturi patrimoniale și nepatrimoniale stabilite între persoane fizice și/sau persoane juridice aflate pe poziții de
egalitate juridică.
În categoria raporturi patrimoniale, vorbim de drepturi reale – dreptul de proprietate publică, dreptul de
proprietate privată, dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, precum dreptul de uzufruct, dreptul de uz,
dreptul de abitație, dreptul de servitute, dreptul de superficie, de obligații – gestiunea frauduloasă, îmbogățirea
fără justa cauză, plata nedatorată.
În categoria raporturilor nepatrimoniale, discutăm despre elemente de identificare ale unei persoane – numele,
domiciliul, reședința, acte de stare civilă, de existența și integritatea fizică și morală a unei persoane – dreptul la
onoare, dreptul la demnitate, dreptul la libera exprimare, dreptul la propria imagine.[1]