Soarele este steaua din centrul Sistemului Solar.

Este o sferă aproape perfectă din plasmă fierbinte,[15][16] ținută

de gravitație și modelată de un câmp magnetic.[17] Este de departe cea mai importantă sursă de energie pentru
viața de pe Pământ. Diametrul său este de aproximativ 1,39 milioane de kilometri (sau este de 109 ori mai mare
decât al Terrei), iar masa sa este de aproximativ 330.000 de ori mai mare decât a Terrei. Reprezintă aproximativ
99,86% din masa totală a Sistemului Solar.[18] Aproximativ trei sferturi din masa Soarelui este formată
din hidrogen (~ 73%); restul este în mare parte heliu (~ 25%), cu cantități mult mai mici de elemente mai grele,
inclusiv oxigen, carbon, neon și fier.[19]
Soarele este o stea cu secvență principală de tip G (G2V). Ca atare, este denumită în mod informal și nu complet
exact o pitică galbenă (lumina ei este mai aproape de alb decât de galben). S-a format cu aproximativ 4,6
miliarde de ani în urmă [a][11][20] din colapsul gravitațional al materiei într-o regiune a unui nor molecular mare. Cea
mai mare parte a acestei materii s-a adunat în centru, în timp ce restul s-a aplatizat într-un disc orbitant care
a devenit Sistemul Solar. Masa centrală a devenit atât de fierbinte și densă încât în cele din urmă s-a inițiat
fuziunea nucleară în nucleul său. Se crede că aproape toate stelele se formează prin acest proces.
În prezent, Soarele fuzionează aproximativ 600 de milioane de tone de hidrogen în heliu în fiecare secundă,
transformând 4 milioane de tone de materie în energie. Această energie, care poate dura între 10.000 și 170.000
de ani să scape din nucleul său, este sursa luminii și a căldurii Soarelui.
Când fuziunea hidrogenului din nucleu se va diminua până la punctul în care Soarele nu mai este în echilibru
hidrostatic, nucleul său va suferi o creștere însemnată a densității și temperaturii în timp ce straturile sale
exterioare se extind, transformând în cele din urmă Soarele într-o gigantă roșie. S-a calculat că Soarele va
deveni suficient de mare pentru a încorpora orbitele actuale ale lui Mercur și Venus și va face Pământul de
nelocuit – dar după aproximativ cinci miliarde de ani. După aceasta, își va revărsa straturile exterioare și va
deveni un tip dens de stea în răcire cunoscută sub numele de pitică albă și nu va mai produce energie prin
fuziune, dar va continua să strălucească și va elibera căldură din fuziunea sa anterioară.
Efectul enorm al Soarelui pe Pământ a fost recunoscut încă din timpurile preistorice, iar Soarele a fost considerat
în unele culturi o zeitate.