1.

Răspundere şi responsabilitate

1.1. Răspundere- legală, morală

1.2. Responsabilitate profesională, civilă
1.3. Neglijenţă, culpă, fuga de răspundere
1.4. Eroare şi greşeală in nursing
1.5. Deontologia actului medical

Practicarea profesiunii de asistent medical presupune mai multă responsabilităţi:

- juridică
- etică – deontologică
- administrativă
Deontologia cuprinde normele morale aplicate în codul profesiei.
Etica medicală se ocupă cu justificarea teoretică a normelor morale.
Bioetica este un mod de rezolvare a conflictului între medicina tehnologică modernă şi normele
vechi ale eticii profesionale.
Ar fi deci o punere de acord a normelor morale cunoscute cu noile progrese tehnologice. Valorile
morale trebuie să domine toate celelalte valori dintr-o societate. Anticii considerau etica o ramură a
filosofiei şi medicinei.
Responsabilitatea juridică este legată de posibilitatea unor erori şi a unor greşeli în practica actului
medical. Este de înţeles că în timpul actului medical multitudinea de erori şi greşeli, efectele lor negative
care se răsfrâng asupra pacientului şi asupra unităţii sanitare unde se produc ele, efectele negative asupra
prestaţiei profesionale a celui care a greşit, asupra calificării profesiei de asistent medical şi ca atare
asupra societăţii trebuie cunoscute.
Responsabilitate profesională- exprimă asumarea consecinţelor actelor proprii de comportament
profesional.
În cadrul actului medical curativ/preventiv responsabilitatea profesională este echivalentă cu
garantarea competenţei profesionale, cu asigurarea bolnavilor şi a societăţii de intervenţia corectă şi
promptă a lucrătorului sanitar în situaţii legate de viaţă şi de sănătatea membrilor unei societăţi şi
totodată de acceptarea sancţiunilor în caz de eşec.
Responsabilitatea profesională îmbracă mai multe forme:
- morală faţă de propria conştiinţă;
- disciplinară faţă de normele deontologice stabilite de organismele profesionale;

1
 - administrativă care de obicei este bănească (pecuniară) şi care se referă la responsabilitatea faţă
de instituţia saniteră de stat sau pecuniară.
Pentru acelaşi act medical avem şi o responsabilitate juridică : penală sau civilă.
Responsabilitatea penală pedepseşte prejudicierea fizică, estetică sau morală a bolnavului de către
personalul medical în timpul actului profesional.
Condiţii pentru a vorbi de responsabilitate penală:
- să existe un prejudiciu de sănătate sau al vieţii bolnavului;
- acest prejudiciu să se datoreze greşelii sau erorii actului medical;
- să existe o vinovăţie a actului medical;
- să existe o legătură cauzală între eroare sau greşeală şi prejudiciu.
Resposabilitatea penală se referă la infracţiuni şi delicte. Incriminează greşeala prin
- neîndemânare,
- imprudenţă,
- neatenţie,
- neglijenţă sau nerespectarea regulilor de comportament profesional precum şi violarea secretului
profesional.
- neasistearea unei persoane în pericol,
- neinformarea bolnavului asupra stării sale de sănătate.
Infracţiunea este un act socialmente periculos, comis cu intenţie ( mai grav) sau din culpă, act care
este înscris şi pedepsit de codul penal. Intenţia şi culpa reprezintă vinovăţie, atitudine psihică a unei
persoane faţă de un act, atitudine care trebuie să fie aleasă de persoana respectivă în mod conştient, voit
şi liber.
Culpa medicală reprezintă prejudicierea sănătăţii sau a vieţii unei persoane în cursul actului medical,
vinovăţia constând în neatenţie, neglijenţă, neîndemânare, neştiinţă. Toate aceste situaţii sunt cauze de
greşeli care atrag rsponsabilitatea juridică.
Greşeala poate fi consecinţa neîndeplinirii unor obligaţii, neîndeplinire pe care un alt profesionist,
asistent medical conştient şi avizat în aceleaşi circumstanţe de lucru ar fi evitat-o.
În unele ţări, (Portugalia), în malpraxis se ţine seama de specializarea, locul şi resursele tehnice ale
persoanei vinovate. În Germania pacientul nu trebuie să aducă probe iar cel vizat de greşeală se poate
apăra.
În cadrul greşelii medicale este invocată lipsa consimţământului bolnavului la o investigaţie şi
tratament sau este invocată lipsa consimţământului prin lipsa de informare.

2
 Alte cauze ale greşelilor profesionale:
- omisiunile tehnice în timpul tratamentului;
- lipsa de supraveghere a bolnavului;
- comunicarea precoce a unui prognostic nefavorabil;
- aplicarea incompletă a tratamentului.
Greşeala trebuie diferenţiată de eroare, care de asemenea duce la prejudicierea sănătăţii bolnavului şi
care se poate datora unor probleme tehnice ale aparaturii, unor substanţe cu termen depăşit utilizate în
unele analize sau unor date inexacte furnizate de bolnav.
În cazul erorii orice alt profesionist, indiferente de calităţile profesionale şi intelectulale ar ajunge la
acelaşi rezultat.
În medicină se mai discută şi despre riscuri previzibile şi imprevizibile, riscuri care pot fi evitate şi
riscuri care nu pot fi evitate.
Răspunderea juridică a medicului este solidară cu a asistenţilor medicali. Medicul răspunde de actul
asistentului medical care a comis o greşeală în cursul unui act medical recomandat de medic şi pentru
care acesta nu avea pregătirea necesară. Exemplu: provocarea unor arsuri în urma aplicării de apă
fierbinte la un bolnav sub narcozăde către infirmieră, cade în răspunderea asistentului medical şi
medicului aceştia fiind obligaţi să supravegheze bolnavul şi infirmiera în acelaşi timp.
Apariţia unei infecţii în urma unei injecţii efectuate de asistentul medical antrenează
responsabilitatea asistentului medical şi a medicului dacă acesta nu a dat indicaţiile precise privind
dozele, ritmul şi calea de administrare.
În general bolnavul trebuie să primească îngrijiri atente, efectuate conştiincios conform normelor
profesionale şi a datelor ştiinţelor medicale valabile la acea oră.
Categorii de culpă medicală
I clasificare – cea legată de nedibăcie, imprudenţă, nepricepere sau temeritate profesională, poate
prejudicia grav sănătatea ceea ce duce la aşa numita culpă “in agendo” (gravă).
II clasificare – omisiunea, neglijenţa, nebăgarea de seamă, indiferenţa, nerespectarea regulilor
profesionale duce la culpa “in omitento”
III clasificare – când medicul face o alegere greşită în alegerea unei persoane căreia îi dă o
însărcinare de supraveghere a unui bolnav este culpa “ in eligendo” (exemplu: bolnav trezit din narcoza
supravegheat de infirmiera care poate prezenta vărsături pe care le poate aspira).
IV clasificare – dacă un bolnav nu este supravegheat şi după ieşirea din narcoză cade de pe masă şi
îşi produce o fractură este o culpă “in vigilendo”

3
 Altă clasificare: culpa poate fi :
- directă când activitatea dăunătoare aparţine celui care practică un tratament;
- indirectă când rezultatul dăunător îl produce altcineva.
Natura culpei:
- imprudenţă (pentru legiuitor) echivalentă cu superficialitatea.
- Neglijenţă înseamnă pentru legiuitor încălcarea normelor profesionale şi a precauţiilor cerute de
simţul prevederii (absenţa vaccinării antitetanos în cazul unei plăgi). Nepăsarea, indiferenţa la acuzele
bolnavului sunt încadrate tot la neglijenţă.
- Ignoranţa şi eroarea se mai numeşte nepricepere şi înseamnă lipsa cunoştinţelor necesare sau
cunoştinţe greşite. Eroarea medicală are aceeaşi concepţie.
- Nedibăcia presupune deficienţa pregătirii teoretice sau absenţa experienţei în executarea unui act
terapeutic.
- Violarea secretului profesional se etichetează de către jurist ca fiind nepaza rânduielilor legale.
Situaţii care anulează răspunderea penală:
- sunt reglementate de articol 45 şi 47 cod penal
- în situaţii de cauză de forţă majoră (administrarea de medicamente fără testare alergologică);
- cazul fortuit (legat de obicei de cataclisme).
Răspunderea civilă este legată de dezdăunarea materială a bolnavului. În drept există un principiu:
orice prejudiciu trebuie reparat şi în dreptul civil această reparaţie înseamnă a dezdăuna bolnavul (a-i
plăti nişte bani).
Răspunderea civilă poate fi:
 delictuală când decurge dintr-un fapt penal (accident de maşină cu zile de îngrijiri medicale este
pedepsit penal dar de aici decurge consecinţa civilă – bani pentru îngrijiri şi spitalizare se plătesc de cel
care a comis fapta).
Exemplu: - avort traumatic infectat spitalizare prelungita, persoana care a produs traumatismul
răspunde penal şi plăteşte despăgubiri civile.
- injectarea de substanţe necrozante care duce la necroza ţesuturilor duce la pedeapsa
penală: privare de libertate, închisoare cu suspendare, amendă penală dar se acordă şi despăgubiri civile
pentru perioada de spitalizare.
 Contractuală : contractul între bolnav şi asistentă care se obligă să-i acorde îngrijiri de sănătate
este un contract de mijloace (administrarea medicamentelor, alimentaţia, asigurarea nevoilor
fundamentale, etc). Dacă nu acordă aceste îngrijiri asistentul medical este răspunzător şi plăteşte.

4
 Asistentul de laborator are un contract de rezultat ; utilizarea mijloacelor, cheltuielile efectuate se
impută asistentului dacă acesta nu a supravegheat şi nu a efectuat corect analizele cerute. Contractul
poate fi tacit sau verbal.
 Responsabilitatea de scop este legată mai mult de activitatea medicului; în aceste cazuri medicul
este ajutat de un cadru mediu. Dacă în spital sau cabinet medical asistentul medical a înlocuit
medicamentul indicat cu un altul în mod intenţionat, din acest gest rezultă următoarele consecinţe:
- nerespectarea indicaţiei de tratament care duce la efecte negative asupra evoluţiei bolii (este
efectul penal deoarece înlocuirea medicamentului s-a făcut cu intenţie);
- efectul material rezultat din faptul că asistentul medical trebuie să plătească medicamentul
însuşit.
Toate acţiunile care au dus prejudicii sănătăţii sau vieţii sunt considerate culpe extracontractuale
şi uneori contractuale.
În cadrul îngrijirilor balneofizioterapeutice sunt posibile consecinţe nefaste (ex. arsuri prin
supraexpunere sau pur şi simplu acţiuni ineficiente) Ele pot fi determinate de aparatura defectă, vină
care de data acesta revine spitalului sau policlinicii care are aparatura.
Medicina modernă care utilizează o tehnologie sofisticată precum şi specializarea strictă a
medicilor a dus la o limitare a răspunderii medicului care însă împarte acum răspunderea cu tehnicianul
care se ocupă de aparatura folosită. Instalarea unor complicaţii neprevăzute după o intervenţie
chirurgicală poate fi sesizată în majoritatea situaţiilor doar de asistentul care rămâne în permanenţă în
salon cu bolnavul. Instalarea unei reacţii de intoleranţă la un medicament perfuzat este sesizată de
asistentul de salon. Din aceste câteva exemple rezultă că în medicină se lucrează în echipă şi că toţi
membrii echipei răspund atât de calitatea diagnosticului cât şi de eficienţa tratamentului.

Deontologia tratează toate problemele legate de practica medicală dar într-o sferă de cuprindere
mult mai largă decât problema responsabilităţii profesionale juridice. Cuvâtul deontologie derivă din 2
cuvinte deon=datorie şi logos=discurs.
Deontologia include răspunderea juridică şi răspunderea morală.
Răspunderea morală în timpul actului medical este veche de când lumea. Respectarea cu stricteţe
a normelor de comportament profesional ale eticii trebuie dublată de o pregătire profesională temeinică.
Este o sarcină deontologică de a ne pregăti profesional.
Asistentul medical a avut întotdeauna răspundere profesională consemnată în unele documente
istorice. La egipteni, o femeie condamnată la moarte pentru adulter nu era executată decât după ce

5
moaşa o consulta pentru a vedea dacă nu este gravidă. În Ţările Române, în pravilele lui Vasile Lupu şi
Matei Basarab, în sec. 17 se vorbeşte atât de răspunderea medicilor, vracilor, bărbierilor şi moaşelor care
trebuie să consulte şi să sesizeze judecătorul de existenţa unor leziuni violente, a unor otrăviri, a sarcinii
atunci când sunt solicitaţi. În Grecia moaşele se bucurau de o deosebită preţuire (mama filosofului
Socrate a fost moaşă).
Din cele mai vechi timpuri s-a vorbit despre răspunderea morală în practica actului medical şi
doar în puţine scrieri se fac trimiteri la legi care vorbesc despre răspunderea juridică a slujitorilor lui
Esculap. Prevenirea răspunderii juridice se face prin respectarea unor parametri deontologici şi anume
conştiinciozitate, studiul liber consimţit care asigură competenţa. Dorinţa de a face bine, renunţarea la
orgoliu în relaţiile cu bolnavii, confirmarea atitudinii protective faţă de bolnav, toate acestea sunt
trăsături deontologice.
Etica medicală are o parte medicală şi una filosofică.
Constituirea profesiei medicale precum şi specificul acestei practici au condus la necesitatea ca
ea să se desfăşoare după anumite principii, recomandări, norme şi chiar legi scrise, care să asigure
rezultate bune ale ciclului medical pe de o parte şi să se protejeze bolnavul pe de altă parte. La început
aceste cerinţe decurgeau din practică şi aveau doar caracter de recomandare. Cu timpul însă
recomandările au început să ţină seama şi de normele morale generale devenind astfel cutume cu
caracter de obligativitate.
Principiile morale aplicabile în practica actului medical cuprind respectarea normelor de
conduită în relaţiile sociale. De la primii paşi copilului i se cere să respecte anumite norme referitoare la
comprtamentul în familie şi apoi în şcoală. Experienţa oamenilor a arătat că orice activitate, oricât de
simplă ar fi, se desfăşoară mai uşor dacă este organizată şi dacă respectă o anumită ordine păstrându-se o
anumită disciplină.
Dacă oamenii în societate ar acţiona după bunul plac, pasiunile şi interesele lor personale nu ar
avea nici o limită şi nici o răspundere, consecinţele acestor libertăţi ar fi îngrijorătoare pentru societate
în ansamblu dar şi pentru fiecare individ în parte. Fiecare persoană ar fi la bunul plac al celorlalţi.
Chiar la oamenii primitivi exista obligativitatea respectării unor norme de constituire pentru că
altfel era exclus ori singur, nu putea supravieţui. Mai târziu, după constituirea statului alături de legile
scrise, au funcţionat nişte reguli simple de comportament, transmise prin tradiţii şi obiceiuri de la o
generaţie la alta sau prin viu grai (proverbele). În afară de înţelepciunea multiseculară a omului de a
deosebi binele de rău, acesta a observat că trebuie să respecte ordinea şi disciplina. Multitudinea de

6
reguli disciplinează conduita fiecărui cetăţean, nu există o contradicţie între libertatea individului şi
noţiunea de ordine şi disciplină.
Adevărata libertate a individului înseamnă înţelegerea necesităţii şi a exigenţelor sociale şi
profesionale în raport cu care omul trebuie să-şi dirijeze conduita. Respectarea conştientă a ordinii şi
disciplineipune individul la adăpost de domnia bunului plac, îi crează condiţii de a trăi în demnitate.
Respectarea conştientă a normelor profesionale înseamnă responsabilitate.
Prin responsabilitate se înţelege faptul că o persoană are capacitatea psihică de a-şi da seama de
consecinţele acţiunilor sale şi de a-şi dirija voinţa în sensul dorit.
Respectarea disciplinei profesionale=responsabilitate
CINSTEA, CORECTITUDINEA ŞI PRINCIPIALITATEA
1. Cinstea În DEX cuvântul cinste are două înţelesuri care au legătură cu sfera eticului: este egalat
prima dată prin sinonimul onestitate iar a doua oara prin cuvântul onoare care este o calitate ce constă în
conştiinţa de sine morală a omului. Omul este conştient că este moral. Un om de onoare este şi cinstit.
Cinstea este un fenomen esenţialmente social. Onestitatea, onoarea, cinstea se pot manifesta numai
în colectivitatea umană şi se referă la relaţii concrete.
Seneca, un mare gânditor, predecesorul creştinismului a lăsat un aforism celebru: “ Trebuie să
trăim totdeauna ca şi cum am trăi în văzul lumii, trebuie să cugetăm mereu ca şi cum altul ar putea să
privească în adâncul inimii noastre.”
A fi cinstit înseamnă a-ţi îndeplini conştiincios îndatoririle faţă de societate, a-ţi practica
profesiunea conştiincios. Munca lipsită de conştiinciozitate sau de orizont, lipsa de preocupare şi interes
pentru ridicarea calificării profesionale sunt atitudini de înşelare a societăţii iar din punct de vedere al
eticii sunt atitudini de necinste.
Lipsa conştiinciozităţii şi carierismul au consecinţe negative în societate unde printr-o modificare a
valorilor prin substituirea unor valori reale se obţine o încălcare a normelor morale. Actul profund de
susţinere a unor nonvalori are repercursiuni asupra celui frustrat dar şi asupra societăţii.
Noţiunea de cinste se mai oglindeşte şi în respectul adevărului. Neadevărul practicat aduce o gravă
atingere valorilor sociale având consecinţe negative sociale şi profesionale.
Noţiunea de cinste este una din cele mai cuprinzătoare concepte morale înglobând noţiunile de
corectitudine şi principialitate.
2. Corectitudinea constă într-un comportament în conformitate cu normele morale mai ales în
domeniul relaţiilor cotidiene. Normele morale se schimbă de la o societate la altainfluenţate de necesităţi

7
materiale. O persoană care este disciplinată îşi respectă cuvântul dat, promisiunile şi se comportă
conform normelor societăţii.
Formarea caracterului unui tânar este dependentă de felul în care cei din jur, societatea tratează
abaterile de la îndeplinirea corectă a obligaţiilor.
Probarea corectitudinii: ceea ce defineşte mai profund cinstea şi corectitudinea este deplina
concordanţă în toate actele făcute între scopul urmărit şi mijloacele utilizate.
Prin scop se înţelege anticiparea ideală în conştiinţa omului a rezultatului către care se îndreaptă
acţiunile sale. Scopul oglindeşte nevoile, interesele materiale şi spirituale ale individului şi societăţii şi-i
conferă un caracter creator deosebindu-l de animale. Scopurile se adaptează nevoilor de momentsau a
celor mai îndepărtate.
Mijloacele sunt modalităţi instrumental-comportamentale cu ajutorul cărora pot fi realizate
anumite scopuri. Un scop nu poate fi atins prin orice mijloace iar eforturile umane sunt direcţionate spre
un anumit scop. L. Blaga spunea “când caut comori nu sap în nori ci în pământ”.
Între scopuri şi mijloace trebuie să existe o concordanţă cantitativă şi calitativă.
Inchiziţia medievală a dat naştere unui dicton “scopul scuză mijloacele”. Mari gânditori au atras
atenţia asupra degradării etice care rezultă din acest dicton subliniind că valoarea morală este în strictă
relaţie cu calitatea umană a mijloacelor folosite şi că un scop oricât de nobil ar fi nu legitimează
folosirea unor mijloace imorale.
În viaţa de toate zilele natura mijloacelor defineşte calitatea morală a scopului. În relaţia
scop/mijloace un rol hotărâtor îl are voinţa omului; gradul de onestitate al fiecărui membru al
colectivităţii se măsoară nu numai prin scopurile urmărite ci şi prin calitatea etică a mijloacelor folosite.
3. Principialitatea - forma cea mai înaltă a cinstei, atât în relaţiile dintre indivizi dar mai ales în
viaţa socială. Ea reprezintă virtutea esenţială a omului, acel complex de comportamente şi atitudini care
reflectă autoconducerea după idei politice şi filosofice fundamentale precum şi consecvenţa în aplicarea
unor norme morale elevate.
Principiile îşi afirmă autenticitatea şi valoarea exclusiv dacă sunt încorporate în fapte de viaţă, în
fapte reale. Principialitatea presupune înţelepciune şi consecvenţă, adaptarea la necesităţile sociale,
politice şi morale.
Pentru o societate democratică principiile morale sunt obligatorii. Pentru profesiunea de ajutorare a
omului bolnav acestea devin imperative etice.

2. Norme de exercitare

8
Drept medical

2.1. Forme de şcolarizare

2.2. Acces în profesiune
2.3. Statut socio-profesional
2.4. Pierderea dreptului de practică

Legea nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical si a profesiei de moasa,
precum si organizarea si functionarea Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania este
cea care reglementează profesia de asistent medical.

Conform acestei legi profesia de asistent medical si profesia de moasa se exercita, pe teritoriul
Romaniei de catre persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare in profesia de
asistent medical si, respectiv, posesoare ale unui titlu oficial de calificare in profesia de moasa şi pot
fi:cetăţeni ai statului român;cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinand
Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene

Prin titlu oficial de calificare in profesia de asistent medical se inteleg diplomele prevazute in
anexa nr. 1. Titlurile oficiale de calificare in profesia de asistent medical obtinute in afara Romaniei,
a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor apartinand Spatiului Economic European sau in
afara Confederatiei Elvetiene se echivaleaza potrivit legii.

Continutul si caracteristicile activitatilor de asistent medical generalist sunt:

a) determinarea nevoilor de ingrijiri generale de sanatate si furnizarea ingrijirilor generale de

sanatate, de natura preventiva, curativa si de recuperare, conform normelor elaborate de catre
Ministerul Sanatatii, in colaborare cu Ordinul Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania;

b) administrarea tratamentului, conform prescriptiilor medicului;

c) protejarea si ameliorarea sanatatii, elaborarea de programe si desfasurarea de activitati de

educatie pentru sanatate si facilitarea actiunilor pentru protejarea sanatatii in grupuri considerate cu
risc;

9
 d) participarea asistentilor medicali generalisti abilitati ca formatori, la pregatirea teoretica si
practica a asistentilor medicali generalisti in cadrul programelor de formare continua;

e) desfasurarea optionala a activitatilor de cercetare, in domeniul ingrijirilor generale de

sanatate, de catre asistentii medicali generalisti licentiati;

f) pregatirea personalului sanitar auxiliar;

g) participarea la protejarea mediului ambiant;

h) intocmirea de rapoarte scrise referitoare la activitatea specifica desfasurata.

Activitatile prevazute anterior se exercita cu asumarea responsabilitatii asistentului medical

generalist privind planificarea, organizarea, evaluarea si furnizarea serviciilor, in calitate de salariat
si/sau de liber profesionist. Activitatile desfasurate de asistentii medicali formati in celelalte
specialitati se exercita cu responsabilitate, in ceea ce priveste totalitatea actelor si tehnicilor care fac
obiectul specialitatii, furnizate in calitate de salariat si/sau de liber profesionist.
Controlul si supravegherea profesiei de asistent medical se realizeaza de Ministerul Sanatatii si
de Ordinul Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania, denumite in continuare autoritati
competente romane.

Profesia de asistent medical si, respectiv, profesia de moasa se pot exercita de catre persoanele
care indeplinesc urmatoarele conditii: sunt posesoare ale unui titlu oficial de calificare de asistent
medical; sunt apte, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei; sunt autorizate de catre
Ministerul Sanatatii; nu au fost condamnate definitiv pentru savarsirea cu intentie a unei infractiuni
contra umanitatii sau vietii in imprejurari legate de exercitarea profesiei sau persoanele pentru care a
intervenit reabilitarea.

Autorizarea exercitarii profesiei de asistent medical pe teritoriul Romaniei se fac conform

reglementarilor privind inscrierea in Registrul unic national al asistentilor medicali si moaselor,
elaborate de Ministerul Sanatatii, in colaborare cu Ordinul Asistentilor Medicali si Moaselor din
Romania.

Autorizatia de libera practica se acorda de catre Ministerul Sanatatii, pe baza urmatoarelor

acte: titlurile oficiale de calificare in profesia de asistent medical;certificatul de cazier

10
judiciar;certificatul de sanatate fizica si psihica; avizul Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor
din Romania

Asistentii medicali isi desfasoara activitatea conform pregatirii profesionale, in sistem public
si/sau in sectorul privat, precum si in colaborare cu furnizorii de servicii de ingrijiri de sanatate.
Activitatea asistentilor medicali se desfasoara in cadrul echipei medicale sau independent pentru
ingrijiri de sanatate. Asistentul medical recunoaste rolul celorlalti membri ai echipei medicale si
participa la mentinerea relatiilor amiabile in cadrul acesteia. Asistentii medicali care intrunesc
conditiile prevazute anterior si sunt stabiliti in Romania isi pot desfasura activitatea si ca titulari sau
asociati ai cabinetelor de practica independenta pentru ingrijiri de sanatate.

Asistentul medical licentiat poate fi cadru didactic universitar in institutii de invatamant

superior care pregatesc asistenti medicali, precum si personal de cercetare in institutii de cercetare.

Angajarea si promovarea profesionala sau administrativa a asistentului medical in sistemul

sanitar public si privat se realizeaza in conditiile legii. Pentru riscurile ce decurg din activitatea
profesionala, protectia asistentului medical se face de catre angajator, prin societatile de asigurari. In
cazul exercitarii profesiei de libera practica independenta pentru ingrijiri de sanatate, asistentul
medical este obligat sa incheie o asigurare de raspundere civila pentru greseli in activitatea
profesionala.

In cazul in care un asistent medical isi intrerupe activitatea profesionala pe o perioada mai
mare de 5 ani, Ordinul Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania va reatesta competenta
profesionala a acestora, in vederea reluarii activitatii. Ordinul Asistentilor Medicali si Moaselor din
Romania, prin presedintele filialei respective, este in drept sa sesizeze, dupa caz, organele judiciare
sau autoritatile competente, pentru urmarirea si trimiterea in judecata a persoanelor care isi atribuie
sau care intrebuinteaza fara drept titlul ori calitatea de asistent medical ori care practica profesia in
mod nelegal.

In exercitarea profesiei, asistentul medical trebuie sa respecte demnitatea fiintei umane şi este
obligat sa pastreze secretul profesional, cu exceptia cazurilor prevazute de lege.
Asistentul medical are obligatia de a lua masuri de acordare a primului ajutor, indiferent de
persoana, loc sau situatie.

Formarea in profesia de asistent medical

11
 Pregatirea asistentilor medicali generalisti si asistentilor medicali de alte specialitati se
realizeaza prin urmatoarele forme de invatamant: a) invatamant superior medical de scurta si lunga
durata; b) invatamant sanitar postliceal, cu o durata de 3 ani.
Absolventul scolii sanitare postliceale este denumit asistent medical cu studii postliceale sau
asistent medical generalist. Absolventul colegiului medical este denumit asistent medical cu studii
superioare de scurta durata sau asistent medical generalist cu studii superioare de scurta durata.
Absolventul invatamantului superior medical de lunga durata este denumit asistent medical
generalist cu studii superioare de lunga durata.
Asistentii medicali, absolventi ai scolilor sanitare postliceale cu diploma de bacalaureat, pot
accede in colegii universitare cu profil medico-farmaceutic uman si facultati de asistenti medicali, ,
in conditiile legii, cu posibilitatea echivalarii studiilor efectuate in invatamantul medical
preuniversitar, in conditiile stabilite de senatele universitare, conform reglementarilor in vigoare
privind autonomia universitara. Absolventii de invatamant superior medical cu o durata de 4 ani,
care promoveaza examenul de licenta, primesc diploma de licenta si pot urma studii postuniversitare.
Raspunderea disciplinara
Membrii Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania care incalca normele de
exercitare a profesiei si nu respecta Codul de etica si deontologie al asistentului medical si al moasei
din Romania raspund disciplinar, in functie de gravitatea abaterii, si li se va aplica una dintre
urmatoarele sanctiuni:
a) mustrare;

b) avertisment;

c) suspendarea temporara a calitatii de membru al Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din

Romania;
d) retragerea calitatii de membru al Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania si
propunerea catre Ministerul Sanatatii de anulare a autorizatiei de libera practica a profesiei pentru o
perioada limitata sau definitiv. Sanctiunile se aplica de catre consiliul teritorial al Ordinului
Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania sau de catre Consiliul national al Ordinului
Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania numai dupa efectuarea unei expertize de catre o
comisie alcatuita din cel putin 5 membri, aprobata de acesta la propunerea comisiilor de specialitate.

12
 Concluziile anchetei si sanctiunile aplicate se comunica in scris persoanei in cauza, consiliului
teritorial al Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania, persoanei juridice
consemnatare a contractului individual de munca si, dupa caz, Ministerului Sanatatii.

Raspunderea disciplinara a membrilor Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din

Romania, nu exclude raspunderea civila, contraventionala si penala.

In incheiere doresc să reamintesc că a fi asistent medical inseamnă:

 să nu fii niciodată plictisit;

 să fii deseori frustrat;
 să fii înconjurat de probleme;
 să ai multe de făcut şi atât de putin timp;
 să porţi o responsabilitate foarte mare şi să ai foarte puţină autoritate;
 să intri în vieţile oamenilor, ale copiilor şi să marchezi o diferenţă;
 unii te vor binecuvânta, alţii te vor blestema;
 vei vedea oameni (copii) în starea lor cea mai proastă… şi în starea lor cea mai bună;
 nu vei înceta niciodată să fii uluit de capacitatea oamenilor (copiilor) de a iubi, de a îndura
şi de curajul acestora;
 vei vedea viaţa începând şi sfârşindu-se;
 vei repurta victorii triumfătoare şi eşecuri devastatoare;
 vei plânge mult;
 vei râde mult;
 vei şti ce înseamnă să fii om şi să fii uman.

Sunt cuvinte în care trebuie să ne regasim fiecare dintre noi.

13