COMUNICARE SI RESURSE UMANE

Viorica Aura Păuș

Comunicarea organizaţională
Comunicarea organizaţională este o formă specifică a comunicării
interpersonaleîn cadrul unor structuri organizatorice. „Comunicarea
organizaţională este un proces, deregulă intenţionat, de schimb de mesaje între
persoane, grupuri şi niveluri organizatoricedin cadrul organizaţiei cu scopul
înfăptuirii atât a obiectivelor individuale cât şi a celor colective.
Numai o comunicare eficientă permite îndeplinirea cu succes a
funcţieimanageriale : planificarea şi programarea activităţilor, coordonarea şi
controlul,evaluarea şi autoevaluarea resurselor umane, motivarea, consultarea şi
participareamembrilor organizaţiei la realizarea scopurilor organizaţiei. Odată cu
modernizareaorganizaţiilor şi creşterea gradului de intervenţie, iniţiativă şi
creativitate ale membrilor organizaţiei, s-a accentuat interacţiunea reciprocă bazată
pe feedback, ceea ce a stimulatintroducerea unor mijloace de comunicare prin care
managerii de la toate nivelurile să poată verifica maniera de receptare a mesajelor
transmise în scopul flexibilizării şiadaptării deciziilor în funcţie de feedbeack-ul
primit. Prin această caracteristică,comunicarea managerială, pe lângă faptul că este
indispensabilă, prin impactul său asupradesfăşurării activităţii organizaţiei,
reprezintă şi un instrument important în realizarea schimbării în organizaţie.
H. Mintzberg identifică trei roluri ale comunicării manageriale:
-roluri interpersonale , ce se exprimă în relaţiile cu angajaţii. Aceste roluri
pot fi celde lider, persoană de legătură sau figură de reprezentare;
-roluri informaţionale , ce se concretizează în acţiunile de creare şi
dezvoltare areţelei informaţionale. În acest sens, managerul poate fi monitor,
diseminator deinformaţii sau purtător de cuvânt;
-roluri decizionale , ce se manifestă în alegerea variantei optime de
acţiune.Managerul va fi cel ce va iniţia acţiuni, va rezolva disfuncţionalităţi, va
alocaresurse şi va negocia conflictele.
Comunicarea managerială trebuie să ţină cont de o serie de condiţii:
 -formularea concisă şi precisă a mesajului pentru a fi înţeles uşor şi integral;-
transmiterea rapidă şi nedeformată a mesajului;
-asigurarea fluenţei şi reversibilităţii comunicării;
-utilizarea unui limbaj comun de către emiţător şi receptor;
-simplificarea şi descongestionarea canalelor de comunicare;
-asigurarea flexibilităţii şi adaptabilităţii sistemului de comunicare pentru a
putea fiutilizat în orice situaţie.

Comunicarea managerială îndeplineşte următoarele funcţiuni ale

comunicării:
- funcţiunea de informare – de monitorizare a informaţiilor interne şi externe
obţinute prin toate mijloacele posibile;
-funcţiunea de comandă şi instruire – de asigurare a unităţii şi continuităţii
acţiunilor colectivului în direcţia obiectivelor stabilite;
-funcţiunea de influenţare şi convingere, îndrumare şi sfătuire – de control
asuprainformaţiei şi comportamentului angajaţilor;
-funcţiunea de integrare şi menţinere a informaţiilor – asigură eficienţa
activităţii organizaţiei.Pentru îndeplinirea acestor funcţiuni, managerul dispune de
o serie de căi şisisteme de comunicare diverse. Una din sarcinile lui este
permanenta eficientizare acomunicării intra şi interorganizaţională. Conform unor
studii efectuate în organizaţii dinţări performante, un manager de succes dedică
activităţilor de comunicare între 55 şi 95% din timpul lui. În medie, un manager
foloseşte peste 70% din timp pentru a vorbi, a asculta, a scrie şi a citi,deci pentru a
comunica. Această pondere diferă în funcţie de poziţia ierarhică a managerului şi
este cu atât mai mare, cu cât el se află la un nivel ierarhic mai înalt.În buna
realizare a comunicării organizaţionale pot apărea obstacole, rezultat fie a unor
blocaje de comunicare în general, fie unor factori specifici procesului managerial.
Cele mai frecvente obstacole sunt:
-personale – fiecare individ are o personalitate unică care îi conferă o
manieră proprie de comunicare;
 - fizice – legate de caracteristicile individului, starea lui fizică, dar şi de
mediul încare se desfăşoară comunicarea;
- sociale – referitoare la obiceiuri, tradiţii, model social, religie, statut social;
- culturale – ce vizează nivelul de pregătire, limbajul, vocabularul;
- semantice – apariţia unor neînţelegeri generate de folosirea unor
sensuriconotative, a limbajului tehnic, jargonului, etc.;
- cognitive – apariţia conflictelor generate de informaţii incompatibile cu
sistemulde valori al individului sau care sunt în contradicţie cu unele decizii
anterioare;
- psihologice – legate de particularităţi ale comportamentului uman:
emotivitate,timiditate, agresivitate, afectivitate. Percepţia fiecărui individ este
considerată ceamai importantă barieră în interpretarea mesajului primit, pentru că
oameniifolosesc propriile repere şi concepte în judecarea altora;
- ambientale – contextul în care are loc comunicarea, zgomotul, condiţiile
spaţiale,etc.;
- manageriale – obstacolele sunt generate atât de manageri cât şi de
subordonaţi şisunt generate de capacitatea insuficientă de transmitere a
informaţiilor, deascultarea deficitară de către superiori, de rezerva subordonaţilor
de a-şi exprima părerile, de neconcordanţa dintre cerinţe şi posibilităţile de răspuns
alesubordonaţilor şi de schimbările dese în modalităţile de comunicare;
- organizatorice – ca o consecinţă a deficienţelor în circuitul ierarhic.
Comunicarea informală, filtrarea (tendinţa de a dilua sau a opri la un moment dat
un mesaj aflat în curs de transmitere) şi lipsa timpului.