Dacă se introduc notaţiile:

Z = R + jXL (10)
Y = G + jBC (11)
în care:
XL = ωL, G = 1/RC şi BC = ωC = 1/Xc (12)
atunci, variaţiile tensiunii şi curentului pe linia de transmisie sunt date de ecuaţiile diferenţiale:
⎧ du d 2u di
⎪⎪ = iZ ⇒ 2
=Z
dx dx dx (13)
⎨ 2
di
⎪ = uY ⇒ d i du
=Y
⎪⎩ dx dx 2 dx
Combinând variaţiile de ordinul 1 şi 2 ale celor două mărimi, se obţin ecuaţiile diferenţiale care
descriu propagarea pe linia de transmisie a semnalului caracterizat prin diferenţa de potenţial dintre
conductori şi curentul într-un punct dat. Ele sunt cunoscute ca ecuaţiile telegrafiştilor.

d 2u
− YZu = 0 (14)
dx 2

d 2i (15)
− YZi = 0
dx 2

Ecuaţia caracteristică pentru ambele ecuaţii ale telegrafiştilor este: γ2 – YZ = 0, cu soluţia

γ = ± YZ . γ este constanta de propagare, ea depinzând de caracteristicile electrice ale liniei de
transmisie: γ = (R + jX L )(G + jBC ) . Expresia ei se poate aduce sub forma γ = α + jβ, α
reprezentând atenuarea pe linia de transmisie iar β, modificarea fazei semnalului transmis pe linie.
Astfel, soluţia ecuaţiei (14), care reprezintă tensiunea pe linie la o distanţă x de sursa de semnal,
se poate scrie sub forma:

u = Ae −γx + Beγx (16)

în care primul termen reprezintă unda de tensiune directă (cea care se propagă de la sursa de semnal
spre sarcină) cu amplitudinea A iar cel de al doilea reprezintă unda reflectată (cea care se propagă
de la sarcină spre sursa de semnal) cu amplitudinea B.
Variaţia tensiunii u în lungul liniei de transmisie (du/dx) va fi exprimată de ecuaţia:
du
dx
(
= −γ Ae −γx − Be γx ) (17)

Exprimând intensitatea curentului din ecuaţia (13)

1 du
i= (18)
Z dx
şi înlocuind în ea expresia variaţiei tensiunii (17), se obţine pentru intensitatea curentului într-un
punct aflat la distanţa x de sursa de semnal:

γ
i=−
Z
(Ae −γx
− Be γx ) (19)