EFICIENȚA INTERVENȚIILOR COGNITIV- COMPORTAMENTALE

ÎN STRESUL POST-TRAUMATIC
STUDIU DE CAZ

Autori: Conf.univ.dr. Otilia TODOR, Lect.univ.dr. Georgeta Gabriela CORNEA,

Universitatea Spiru Haret, București, Facultatea de Psihologie și Stintele Educatiei Brașov

Termenul de stres apare tot mai des, nu numai în publicaţiile ştiinţifice dar şi în vocabularul
curent, într-o dublă utilizare. Una se referă la situaţia stesantă: condiţii dăunătoare, agresive care
asaltează sau ameninţă organismul, presiunile, constrângerile, privaţiunile, la care este supus individul.
Cealaltă are în vedere starea de stres a organismului: suferinţa, uzura lui precum şi răspunsurile
psihologice şi fiziologice ale indivizilor la acţiunea agenţilor stresori.
Stresul Posttraumatic se poate instala la orice vârstă. În general, simptomele încep să se
manifeste imediat după confruntarea cu evenimentul traumatic extrem, deși, în anumite cazuri,
simptomatologia se dezvoltă la mai multe luni sau chiar ani după confruntarea traumatică.
Conform estimărilor, între 60% și 100% dintre pacienții diagnosticați cu Stres posttraumatic
îndeplinesc criteriile pentru cel puțin încă o tulburare. Tulburările comorbide cel mai des întâlnite sunt
depresia majoră și abuzul de substanțe. Atacul de panică, agorafobia, tulburarea obsesiv-compulsivă și
fobia socială sunt de asemenea des întâlnite.
Aspectele cel mai des asociate Stresului posttraumatic sunt: sentimente intense de vinovăție,
rușine, dezgust și / sau disperare; furie și ostilitate exesivă; relații interpersonale dezadaptive; probleme
maritale / de cuplu și probleme sexuale; realizări profesionale nesatisfăcătoare; reglare emoțională
disfuncțională; impulsivitate și comportament auto/distructiv; acuze somatice (dureri de cap, de
articulații, colite și probleme de respirație).
În acest sens ne-am propus să demonstram că, alegerea adecvată a metodelor şi procedeelor, în
acest caz, intervenția prin Terapie Cognitiv-Comportamentală este eficientă în tratarea Stresului
posttraumatic realizând un studiu de caz.

Keywords: Stresul Posttraumatic, Terapie Cognitiv-Comportamentală.

Omul trăieşte mereu în lumi imperfecte în care se pun permanente probleme de adaptare
la situaţii stresante.
 În condiţiile în care expunerea la stres este unică, iar răspunsul adaptativ este blocat,
stresul devine patogen şi induce tulburări de adaptare. Dezvoltările patologice ale reacţiilor la
stres sunt favorizate de moştenirea genetică şi de învăţarea prealabilă a unor răspunsuri
neadaptative la situaţiile stresante.
Strategia adaptării în faţa unei ameninţări include o gamă mare de răspunsuri, de la
acţiuni pregătitoare conştiente precedate de examinarea situaţiei şi alegerea răspunsului adecvat şi
până la reacţii de apărare de care persoana nu îşi dă seama. Deseori succesul adaptării la stres
depinde de modul în care omul învaţă să abordeze problemele, folosind propria lui experienţă şi a
altora.
Indiferent de preţul adaptării în plan somatic sau psihic, stresul psihic lasă în urma lui
două posibile modificări ale „stării sistemului” reprezentat de întregul organism:
 Creşterea rezistenţei faţă de solicitările ulterioare identice sau similare cu aceea care l-a
generat în caz că subiectul a dominat, deşi stresat situaţia inductoare a stresului psihic.
 Apariţia unei adevărate „vulnerabilităţi faţă de stres” ce reprezintă o capacitate a
subiectului de a „intra în stres” mult mai uşor, la acţiunea aceloraşi agenţi stresanţi care i-
au produs stresul psihic iniţial în cazul în care acesta s-a soldat cu un eşec adaptativ.
Stresul este o stare a organismului care rezultă din interacţiunea, confruntarea unică sau repetată a
individului cu situaţia. O situaţie poate fi stresantă pentru majoritatea oamenilor, dar ea poate să
nu fie evaluată şi trăită în acelaşi mod de o persoană sau alta.
Unii indivizi sunt capabili să se adapteze mai eficient. Un stresor îi capacitează pe unii să
achiziţioneze mai mult şi le poate structura viaţa într-un mod foarte interesant. De exemplu, mulţi
indivizi învaţă şi studiază mai bine în condiţii de stres ale unui examen viitor. Înfăptuirea
căsătoriei sau pierderea locului de muncă, deşi destul de stresante, pot conduce la reîmprospătarea
relaţiilor şi la o mai mare emulaţie.
Alte persoane nu se adaptează tot atât de bine şi acest fapt are ca rezultat nu numai o slabă
performanţă şi o productivitate scăzută, ci şi îmbolnăvirea, dereglarea homeostaziei. Angajaţii
care au foarte mult de lucru sau multe responsabilităţi, nu numai că-şi realizează sarcinile într-un
mod inadecvat, dar se pot chiar îmbolnăvi.
Aşadar, stresul poate avea efecte atât pozitive, cât şi negative. Stresul pozitiv (eustres)
este cel care acţionează ca factor energizant, ajutând persoana să abordeze situaţiile ca pe nişte
provocări, într-un mod mult mai eficient. În cazul stresului negativ (distres) organismul
supramobilizat refuză să revină la starea normală, individul fiind nervos, gata de reacţie, are
tensiunea arterială crescută şi musculatura încordată. Cu alte cuvinte această formă de stres se
dovedeşte a fi o greutate asupra mentalului şi a organismului.
Cu toate acestea, din cercetările efectuate până în prezent s-a constatat faptul că ambele
forme de stres pot fi dăunătoare dacă sunt menţinute timp îndelungat.
În funcţie de frecvenţa manifestării agenţilor stresori se poate vorbi despre: stres acut
(episodic), care încetează odată cu dispariţia agentului stresor; stres cronic (persistent), caz în
care agentul stresor se menţine o perioadă îndelungată de timp afectând starea de echilibru a
organismului şi stres ciclic provocat de apariţia agentului stresor cu o anumită regularitate.
Stresul ciclic poate conduce la fenomenul de autoagravare deoarece chiar anticiparea stresului
poate duce la apariţia situaţiilor stresante (de exemplu, sesiunile de examene, vacanţa, negocierea
contractului de muncă sau a salariului).
Tipul de stres prelungit indus de către stresorii cronici se dovedeşte a fi nociv într-un
mod special. Adesea, stresul cronic erodează capacitatea persoanei de a se adapta şi poate
conduce la probleme serioase de sănătate. Chiar dacă stresul cronic se dovedeşte a fi greu de
controlat, totuşi efectele sale pot fi diminuate într-o oarecare măsură dacă persoana agresată
primeşte un puternic suport social provenit din partea grupului ce îl înconjoară. Studiile indică
faptul că, aceste grupuri pot îmbunătăţi statusul mental dezechilibrat, de genul depresiei şi stărilor
asociate unui risc accentuat de îmbolnăvire, cum ar fi: presiunea sanguină ridicată şi un nivel de
colesterol accentuat.
O altă clasificare a formelor de stres a fost efectuată de către specialişti avându-se în
vedere natura agenţilor stresori:
a) Stresul psihic în care se regăseşte acţiunea combinată a mai multor tipuri de agenţi stresori. O
stare tipică de stres psihic o reprezintă cea de examen în care se regăseşte combinată acţiunea
următorilor stresori: teama de eşec; evaluarea consecinţelor pe plan şcolar, familial, al
microgrupului; starea de start premergătoare examenului; solicitarea intensă din timpul
examenului.
b) Stresul profesional este determinat de acţiunea concomitentă sau nu a stresorilor fizici
(zgomot, vibraţii, variaţii de temperatură, luminozitate), chimici (substanţe chimice volatile,
iritabile).
c) Stresul preoperator şi postoperator are la bază caracterele stresului psihic, dar la care se
adaugă ca agent de multiplicare, anticiparea stresului operator şi postoperator.
d) Stresul de subsolicitare ce este determinat de modificarea caracterului anumitor activităţi
profesionale. Creşterea ponderii activităţilor de supraveghere şi control, a dialogului cu panoul de
comandă sau calculatorul în defavoarea cooperării în echipă conduc la diminuarea comunicării,
monotonie excesivă, izolare. De asemenea, obligaţia de a efectua anumite sarcini repetitive,
monotone cărora subiectul nu le găseşte nici o justificare sau chiar inactivitatea pot deveni surse
de stres.
e) Stresul de suprasolicitare. Este caracteristic persoanelor cu program de lucru prelungit şi cu
sarcini de mare diversitate. Apare frecvent în rândul managerilor, mai ales a celor de nivel
superior şi mediu. Studiile efectuate în acest sens au evidenţiat faptul că, de regulă, managerii
acordă o pondere ridicată din timp problemelor profesionale şi reduc progresiv timpul destinat
familiei şi relaxării. Deşi stresul generat de suprasolicitare se manifestă cu intensităţi diferite, ca
de altfel toate tipurile de stres în funcţie de particularităţile individuale, datele studiului indică
faptul că depăşirea mediei de 65 de ore pe săptămână afectează majoritatea managerilor.
f) Stresul situaţional este cauzat de schimbări recente în modul de viaţă al indivizilor. Acest tip
de stres mai este denumit şi stres cultural, deoarece schimbările pot viza factori de perenitate din
viaţa şi educaţia indivizilor. Societatea şi cultura din care provine individul poate intra în conflict
puternic cu situaţiile generate de schimbarea locului de muncă (cazul emigrării), a domiciliului
(cazul căsătoriei cu o persoană de altă naţionalitate), divorţului (atunci când tradiţia culturală,
religia, normele sociale dezaprobă acest act).
Majoritatea intervențiilor cognitiv-comportamentale concepute pentru intervenția în
Stresul posttraumatic se bazează pe una dintre tehnicile expunerii. Studiile timpurii au utilizat
desensibilizarea sistematică. În acest tip de intervenție, pacientul este expus în repetate rânduri la
prezentări succinte în imaginar ale stimulilor asociați traumei, în timp ce efectuează exerciții de
relaxare. Studiile mai recente au implementat expuneri de durată în cadrul cărora pacientul este
expus la stimuli (în imaginar sau în vivo), pentru perioade lungi de timp, fără relaxare, până când
se reduce nivelul răspunsului anxios.
În cazul intervenției stresului posttraumatic, pe lângă expunere, s-a mai studiat efectul a
două forme de terapie cognitiv- comportamentală: restructurarea cognitivă și trainingul privind
managementul anxietății. Restructurarea cognitivă se bazează pe tehnici cognitive standard care
vizează modificarea sensurilor și a semnificațiilor din rețeaua fricii. În vederea gestionării
răspunsurilor emoționale și fiziologice ale pacientului, managementul anxietății utilizează o serie
de tehnici cum cum ar fi relaxarea musculară progresivă, vizualizarea, trainingul asertiv, tehnica
întreruperii gândurilor negative și tehnici de distragere a atenției.
Per ansamblu, aceste rezultate susțin eficiența intervenției cognitiv- comportamentale în
tratarea Stresului posttraumatic. Se pare că cel mai bun efect se poate obține prin combinarea
tehnicilor de management al anxietății, ale restructurării cognitive și ale expunerii.

Obiectivele cercetării:
Cercetarea de faţă are ca obiective principale:
Evidenţierea manifestărilor în condiţii de stres posttraumatic precum şi a mecanismelor
adaptative dezvoltate în aceste condiţii. Mai specific se încearcă evidenţierea psihoterapiei și
consilierii în a ajuta victima să-și recăștige și să-și întărească sentimentul predictibilității și
controlului asupra evenimentelor externe.
Restabilirea sentimentului de control asupra propriei vieti, diminuarea impactului
evenimentului traumatic asupra experientelor actuale si reconstituirea autostimei pacientului
Ipotezele cercetării:
1. Intervenția prin Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală este eficientă în tratarea Stresului
posttraumatic.
2. Psihoterapia Cognitiv-Comportamentală ajută pacienții cu Stres posttraumatic să
identifice și să stabilească relații benefice, cu rol de suport și siguranță, care au o
importanță vitală în procesul de recuperare.
Pentru confirmarea ipotezei s-a prezentat un studiu de caz cu un pacient diagnosticat cu stres
posttraumatic .
Studiu de caz:
Motivele prezentării: A. Simina, gen feminin, 45 de ani, se prezintă la psihoterapie pentru
coșmaruri având drept tematică decesul tatălui ei, insomnii, vise cu coșmaruri, hiperreactivitate la
stimuli minori, tendință de izolare socială, crize de mânie, idei de vinovăție și culpabilitate.
Istoricul cazului:
Îi apar imagini, cu tătăl ei mort. Face eforturi de a evita gândurile, refuză să vorbească
despre eveniment, nu poate povesti despre ce s-a întâmplat. Nu poate adormi și dacă adoarme se
trezește speriată. Simte o frică permanentă. Nu se mai poate concentra pe nimic. Nu mai vrea să
vadă pe nimeni. În ultimul timp a început să fumeze mult și să bea, plânge foarte ușor și din orice.
Psihodiagnostic și evaluare psihologică clinică:
Metodologie:
Pentru evaluarea diagnostic şi evaluare psihologică clinică s-au folosit:
 Interviul clinic:
În cadrul interviului clinic, am observat că pacienta are o serie de distorsiuni cognitive specifice
stresului posttraumatic:
- Gânduri automate distorsionate: „ Din vina mea s-a întâmplat totul, Ar fi trebuit să pot
preveni situația”.
- Convingeri dezadaptive: „ Întotdeauna trebuie să fiu pe fază, Nu aș fi în stare să mai
suport vreo pierdere”.
- Scheme disfuncționale: „ Oricând se pot întâmpla lucruri rele, Nu sunt în stare să previn
nenorocirile”.
 Observaţia
Pacienta a intrat în cabinet având o postură încordată. Expresia facială este una tristă, mâinile sunt
încrucișate. Are comportament suspicios și nesigur. Discursul este unul coerent, prezentându-se și
oferind câteva informații cu privire la motivul întrevederii. Mimica facială este crispată,
tensionată și tristă, evitând contactul vizual. Este în permanență mișcare, mâinile realizează
gesturi continue (își freacă palmele, se joacă cu inelul). Când vorbește despre sine este inhibată și
timidă. Plânge când încearcă să relateze evenimentul prin care a trecut. Discursul este cursiv, cu
logică, coerență în idei și acțiuni. Are anumite fraze repetitive. Susține că simte în permanență
frică de ceva sau teamă pentru cei din jurul ei. Limbajul este coerent, având un ritm normal, fără
inflexiuni în ton sau ritm. Gândirea este una concretă, dar este prezentă rigiditate în gândire. În
timpul ședinței și-a pierdut de câteva ori ideile fiindu-i foarte greu să reia fraza și să o ducă până
la capăt. Nu își amintește toate întâmplările cu acuratețe sau cel puțin asta susține. Pacienta nu
prezintă tulburări de percepție în schimb este posibil să existe un deficit de atenție.
Comportamentul este unul încadrat în limita normalului, pacientul nemanifestând acte de
violență, automutilare etc.
  Metoda testelor- analiza calitativă şi cantitativă
1. Chestionarul stresului posttraumatic (CSPT) pentru pacienți
2. Chestionarul Beck B.D.I. - Interpretare: Scor obţinut: 29pct. - Stadiu: depresie severă
3. Scala de depresie Burns BDC- Checklist - Interpretare: scor obţinut: 35pct. -Stadiu:
depresie severă;
4. Scala de anxietate HalmintonHRSA - Interpretare: scor obţinut: 30 pct.-Stadiu: anxietate
severă
5. Chestionarul ASQ pentru evaluarea anxietăţii - Interpretare: Dimensiunea somatică: scor
obţinut: 69; Dimensiunea comportamentală: scor obţinut: 55; Dimensiunea cognitivă:
scor obţinut: 59; - Scor total obţinut: 183 pct.- Stadiu: anxietate severă
6. Profilul sintetic al vulnerabilităţii la stres şi al stresului manifest.
7. Chestionarul nr.1- Profilul de vulnerabilitate la stres- factorii de stres- evenimente de viaţă
- Scor obţinut: 279 – se încadrează în clasa 3 – scor: 200-299, - Stadiu: Stres moderat
8. Chestionarul Nr. 2- Profilzul vulnerabilităţiila stres – stresul manifest - Scor obţinut: 34 –
se încadrează în clasa 2 – scor: 26 -50 - Stadiu: Stres minor
9. Chestionarul 3. Profilul vulnerabilităţii la stres- stresul fiziologic, stresul psihoemoţional,
stresul social şi comportamental - Scor obţinut: nota F: 20 – stres minor - nota P: 22 –
stres moderat / nota S: 19 – stres minor - Stadiu: Stres minor
10. Scala de evaluare a factorilor de stres: - Scor total obţinut: 23
a. b. Scala de evaluare a stresului:Scor total obţinut: 28
2. Chestionar pentru detectarea tipului A - Scor obţinut: 82 - Stadiu: Se încadrează in tipul
AB: 76-99
Recomandări privind intervenția psihologică:
În urma diagnosticului şi evaluării psihologice clinice se recomandă pacientei terapie cognitiv
comportamentală.
Obiectivele intervenției
 Identificarea severității problemelor problemelor date de alcool și problemele asociate
acestui consum
 Conștientizarea necesității unei schimbări
 Stabilirea scopului schimbării
  Conștientizarea procesului de doliu și identificarea de metode, tehnici ce ar ajuta în
gestionarea emoțiilor
 Responzabilizarea pacientului pentru deciziile luate
 Conștientizarea discrepanțelor dintre comportamentul actual și scopurile și valorile
personale

Recomandări privind intervenția psihologică

Am abordat acest caz prin prisma Terapiei Cognitiv-Comportamentale, care cuprinde trei
etape esențiale:
 Gestionarea emoțiilor și tensiunea resimțită în momentele în care pacientul își reamintește
evenimentul
 Confruntarea cu amintirile și formularea exactă a ceea ce s-a întâmplat
 Schimbarea stilului de gândire negativ și gestionarea eficientă a problemelor de viață.
Ipotezele intervenției:
Am stabilit împreună cu Simina următoarea listă de probleme:
 Depresia majoră instalată pe fondul stresului posttraumatic
 Simptomele de anxietate generalizată
 Eliminarea comportamentelor evitative asociate (fobia socială)
 Stima de sine scăzută
 Gestionarea problemelor de viață

Modelul de intervenție: Intervenție individuală

Planul general de intervenție pentru stresul posttraumatic:
Evaluarea clinică inițială a evenimentului traumatic și a simptomatologiei aferente
Teste și alte tipuri de evaluare
Familiarizarea cu intervenția
Training de management al anxietății
Expunere: Expunerea în imaginar la amintiri și stimuli legați de traumă
Expunerea în vivo la situațiile evitate
Restructurarea cognitivă:
Gestionarea problemelor de viață
Tehnica sau modalitățile care sunt preconizate pentru intervenția făcută
Ședințele nr. 1 si 2
Evaluarea
 Constatarea acuzelor
 Investigarea traumei – Lista de stimuli traumatici- fișa pacientului, Chestionarul stresului
posttraumatic ( CSPT)
 Administrarea probelor pentru depresie, anxietate și stres
Familiarizarea cu intervenția
 Comunicarea pacientului a diagnosticului stabilit cu mențiunea că aceste simptome sunt
reacții frecvente și firești după confruntarea cu un eveniment traumatic
 Informarea pacientului de existența terapiilor de durată relativ scurtă, care pot ameliora
semnificativ distresul acestei tulburări
 Discutarea cu pacientul privind tratamentul medicamentos
 Discutarea cu pacientul despre orice teamă sau rezervă a acestuia legată de intervenție
Teme pentru acasă:
 Fișa de lucru pentru monitorizarea stimulilor care declanșează reacțiile traumatice
 Să conceapă o listă cu situațiile pe care le evită
 Să descrie scopurile pe care vrea să le atingă în cadrul terapiei
Ședința nr. 3
Evaluarea
 Evaluarea temei pentru acasă
 Evaluarea gândurilor automate
Familiarizarea cu intervenția
 Discutarea avantajelor și dezavantajelor continuării intervenției
 Obținerea acordului din partea pacientului pentru continuarea intervenției
Gestionarea problemelor de viață
 Discutarea cu pacientul despre orice problemă de viață actuală a pacientului , care ar pute
interfera cu intervenția
Tema de casă:
  Continuarea monitorizării stimulilor declanșatori ai simtomelor, precum și monitorizarea
situațiilor evitate
Ședințele nr. 4-6
Evaluarea
 Evaluarea temei de acasă
 Evaluarea nivelurilor de anxietate și depresie
 Evaluarea mecanismelor de coping prezente ale pacientului
Intervenții comportamentale
 Prezentarea pacientului tehnici de management al anxietății (relaxare prin respirație,
relaxare musculareprogresivă, vizualizare, întreruperea gândurilor negative și distragerea
atenției.
 Se propune pacientului să conceapă o listă cu posibillele mecanisme de coping ( se includ
și metodele preferate de pacient), care pot fi folosite în momente de distres intens.
Intervențiile cognitive:
 Se învață pacientul cum să își identifice și să noteze gândurile negative
 Se învață pacientul cum să conceapă răspunsurile raționale
Teme de casă:
 Pacientul va trebui să exerseze cel puțin o dată pe zi tehnici de management al anxietății
 Notarea de către pacient a gândurilor automate și a răspunsurilor raționale
Ședința nr. 7 (această ședință va dura 90 de minute)
Evaluare:
 Evaluarea temei de acasă
 Evaluarea nivelurilor de anxietate și depresie
Intervenții comportamentale:
 Se înregistrează prima expunere în imaginar
 Rugați pacientul să asculte înregistrarea până la instalarea habituării
Tema de casă:
 Continuarea exercițiilor de management al anxietății
 Ascultarea de către pacient a înregistrării până la instalarea habituării.
Ședințele nr. 8-11 (ședințe de 90 de minute)
Evaluarea
La fel ca în ședința 7
Intervențiile comportamentale:
 Se trece în revistă tehnicile cele mai importante de management al anxietății și se rezolvă
problemele apărute pe parcurs
 Se continuă expunerea în imaginar, până la epuizarea în imaginar la amintirile traumei,
până se epuizează evenimentul, iar pacientul nu mai resimte anxietatesemnificativă când
povestește evenimentul
 Se expune pacientul la stimuli care activează amintiri legate de traumă în cadrul ședinței
 Se planifică expunerea in vivo direcționată de pacient pentru situațiile evitante
Intervențiile cognitive:
 Se identifică și se notează distorsiunile cognitive în cadrul expunerii
Teme de casă:
 Propuneți pacientul să continue cu:
 exersarea tehnicilor de management al anxietății
 ascultarea înregistrării
 identificarea gândurilor automate și a răspunsurilor raționale
Ședințele nr. 12-130
Evaluarea:
La fel ca în cadrul ședinței 7
Intervențile comportamentale:
 Se încurajează pacientul să contiue exersarea tehnicilor de management al anxietății
 Se continuă expunerea la toți stimulii de pe listă
Intervențiile cognitive
 Se discută toate distorsiunile cognitive
 Se rediscută tehnicile pe care pacientul le consideră eficiente pentru cazul său
 Se discută posibilele probleme cu care s-ar putea confrunta pacientul în viitor și
modalitățiile prin care acestea pot fi rezolvate
Gestionarea problemelor de viață
 Se discută modalități de rezolvare a problemelor cu care se mai confruntă pacientul.
Teme de casă:
  Se îndeamnă pacientul să își dea teme de casă.
 Se încurajează pacientul să continue exersarea tehnicilor de management al anxietății
 Se încurajează pacientul să practice expunerea auto-direcționată la situații evitate
Ședințele nr. 14-16 (programate bilunar sau lunar)
Evaluare -la fel ca la ședința 7
Intervenții comportamentale:
 Încurajarea pacientului să continue exersarea tehnicilor de management al anxietății
 Se continuă expunerea la toți stimulii de pe listă
 Se trece în revistă tehnicile pe care pacientul le consideră utile
 Se discută posibilele probleme care ar putea apărea în viitor, posibilitatea reinstalării unor
simptome și modalități prin care pacientul le va putea gestiona
Intervenții cognitive:
 Se identifică și se modifică toate distorsiunile cognitive nerezolvate până acum
 Se trec în revistă toate tehnicile pe care pacientul le consideră utile
 Se discută posibilele probleme care ar putea apărea în viitor, posibilitatea reinstalării unor
simptome și modalități prin care pacientul le va putea gestiona
Gestionarea problemelor de viață:
 Se discută modul în care pacientul ar putea gestiona orice problemă de viață nerezolvată
încă.
Teme de casă:
 Se încurajează pacientul să:
Își dea teme de casă
Continue auto-expunerea la situații evitante
Continue exersarea tehnicilor cognitive
Exerseze tehnicile prin care își poate dezvolta abilități de gestionare a problemelor de viață
Întocmească o listă cu tehnicile care i se par cele mai utile ca să le poată folosi după terminarea
intervenției

Estimarea mărimii efectului:

Psihoterapia acestui caz de stresul posttraumatic s-a bazat în principal pe utilizarea
tehnicilor cognitiv – comportamentale, alături de care am folosit și tehnici de relaxare și sugestii
de întărire a încrederii în sine și de întărire a Eu-lui. Pacienta a ajuns la concluzia că și-a atins
scopurile stabilite pentru intervenție. I se cere Siminei să recapituleze tehnicile pe care le
consideră cele mai eficiente și să descrie ce ar face în viitor într-o situație stresantă.

Concluzii finale
Analiza Studiului de caz scoate în evidență că diagnosticul și distorsiunile cognitive
specifice Stresului Posttraumatic pot fi tratate cu succes prin Psihoterapia Cognitiv
Comportamentală pentru că această formă de terapie se centrează pe schimbarea gândurilor
disfuncționale, a emoțiilor și comportamentelor. Această concluzie confirmă prima ipoteză a
cercetării: Intervenția prin Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală este eficientă în tratarea
Stresului posttraumatic.
Terapia Cognitiv – Comportamentală sustine că acțiunile, comportamentele și emoțiile
oamenilor sunt determinate de modul lor de a gândi și de a interpreta evenimentele din jur. Dacă
convingerile greșite ale unei persoane sunt corectate, percepția pacientului asupra anumitor
evenimente și asupra propriei stări de spirit se pot schimba în bine. Potrivit mai multor studii,
persoanele care suferă de depresie au, de cele mai multe ori, păreri gresite despre propria
persoană - pot asocia evenimente neplacute cu ei fără a avea vreo dovadă concretă, pot percepe
anumite situații în termeni absoluți (alb-negru) și pot observa doar aspectele negative ale
lucrurilor.
Psihoterapia cognitiv – comportamentală se concentrează pe sprijinirea pacientului în a
întelege cum schimbarea comportamentului poate duce la modificări ale stării de spirit. Accentul
este pus pe creșterea implicării sociale a pacientului. Această abordare "măsoară" activitățile
pacientului și încearcă să mărească posibilitatea experiențelor pozitive. Această abordare a
terapiei confirmă cea de a doua ipoteză: Psihoterapia Cognitiv-Comportamentală ajută pacienții
cu Stres posttraumatic să identifice și să stabilească relații benefice, cu rol de suport și siguranță,
care au o importanță vitală în procesul de recuperare.
Terapeutul cognitiv- comportamental lucrează cu pacientul pentru a confrunta sau pentru
a provoca gandurile eronate, prin sublinierea altor moduri in care pot fi vazute anumite situatii.
În cazul analizat, este afectată atât imaginea de sine, ajungându-se până la sentimente
intense de non-valoare cât și relațiile cu persoane semnificative afectiv, persoana afectată de
depresie având tendințe puternice de autoizolare. Depresia a influențat covârșitor cognițiile,
dispoziția, comportamentul, relația cu sine și cu ceilalți însă terapia cognitivă s-a dovedit a fi
eficientă în tratarea stresului post-traumatic.

BIBLIOGRAFIE:

1. David D., Holdevici I. (2003). Intervenţie cognitiv-comportamentală în tulburări psihice,

psihosomatice şi optimizare umană, Ediţia II, Cluj-Napoca: Editura: Risoprint.
2. Gherasim C., Curs Psihologie clinică și intervenție psihologică. Tehnici și intervenții pe
parcursul stresului psihic.
3. Leahy R., Holland S. (2017), Planuri de Tratament și Intervenții pentru Depresie și
Anxietate, Ediția a II-a, Cluj- Napoca: Ed. ASCR.
4. Mairean C. (2017). Stres traumatic si dezvoltare personala posttraumatică, Ed. Institutul
European
5. Rizeanu S. (2014). Psihoterapie și Consiliere – studii de caz, București: Ed. Universitară.
6. Turliuc M.N , Mairean C. (2014), Psihologia traumei, Iași, Ed.Polirom