Sunteți pe pagina 1din 3

Cultura națională în secolul al XIX-lea

Schița lecției – clasa a VIII-a


Instituția de bază a culturii moderne: școala a cunoscut progrese remarcabile. Prin
legile și regulamentele moderne au fost puse bazele învățământului național, organizat la
baza întregii țări, de la cel primar, la cel universitar.
Constituirea învățământului în limba modernă
În secolul VIII învățământul se făcea în limba greacă. Domnii și marii boieri aduceau și
dascăli particulari: greci sau francezi pentru copiii lor.
Restaurarea domniilor pământene (1822) a însemnat dezvoltarea învățământului
superior în limba română. La Iași, un rol important la avut Gheorghe Asachi, la București
profesorii de la Colegiul Sfântul Sava: Gheorghe Eufrosin Potecă și Petrache Poenaru (printre
primii cărturari cu studii în străinătate).
În 1835, la Iași, s-a înființat Academia Mihăileană ( ctitor Mihail Sturdza), aici Mihail
Kogălniceanu ținea cursuri de istorie națională, iar Ion Creangă pe cele de economie politică.
- 1860, Universitatea din Iași
- 1864, Universitatea din București
Au fost create:
- Facultatea de Medicină
- Școlile de Arte Frumoase de la Iași și de la București
- Conservatorul de Muzică și de Artă Dramatică.
Toate beneficiau de un corp profesoral cu o bună pregătire, însușită la universitățile
europene. Statul român a oferit burse de studiu în străinătate, contribuind la lărgirea
culturii române în civilizația europeană modernă.
Legislația școlară.
Evoluția politică și socială a statului român s-a reflectat și legislația din
domeniul educațional. Reforma din 1864-7 decembrie: un pas spre modernizarea și
unificarea învățământului de stat. Au urmat alte legi care prevedeau extinderea
caracterului obligatoriu al procesului de instruire de la 4 la 7 ani.
Un rol important l-a avut marele om de știință și pedagog, Spiru Haret. În
calitatea sa de ministru al Instrucțiunii Publice a organizat, pe baze moderne,
învățământul de toate gradele și a inițiat acțiuni de alfabetizare și de trezire a
conștiinței publice în lumea rurală prin intermediul învățătorilor.
În 1896 Petru Poni inițiază ,,Legea Casei Școalelor” menite să sprijine
construirea de noi școli, editarea de manuale.
Numărul școlilor și al elevilor din România a crescut; școlile fiind frecventate
atât de băieți, cât și de fete. În 1834 școlile publice din Principate erau frecventate de
725 de elevi, iar în anii 1875-1876 de 117.575 elevi.
Frecvența elevilor din mediul rural era de scăzută, ei absolvind numai 1 sau 2
ani din ciclul primar. Mulți copii nu mergeau deloc la școală sau obțineau rezultate
slabe, pentru că părinții îi foloseau la muncile casnice sau nu considerau necesar să
cheltuiască banii cu hainele sau cărțile lor.
Învățământul privat și confesional.
A funcționat și învățământul privat, mai ales liceal, ca și învățământul
confesional, îndeosebi în provinciile românești din afara granițelor statului român.
În Basarabia și în Bucovina funcționau școli primare înființate din inițiativa
Bisericii ortodoxe. Din 1867, în Basarabia s-a interzis folosirea limbii române în școlile
publice.
După trecerea Transilvaniei în componența Ungariei, În 1867, numărul școlilor
cu predare în limba română s-a redus. Legea Trefor prevedea obligativitatea predării
limbii maghiare în toate școlile elementare din Ungaria, iar Legile Apponiy din 1907,
au închis numeroase școli confesionale românești. Rezistența la politica de
maghiarizare a făcut ca numai 15% dintre români să cunoască limba maghiară.
În secolul XIX, școlile de stat au contribuit esențial la difuzarea științei de
carte, dar și a valorilor civice și morale laice, fiind principalul instrument de difuzare a
patriotismului și de unificare a limbii române literare.
Literatura.
La sfârșitul secolului XVIII, iluminiștii Școlii Ardelene au ridicat studiul istoriei
la rang de armă politică. În Principate, preocupările pentru studiul limbii române
erau o reacție la cultura în limba greacă promovată de către domnii fanarioți și
anturajul lor.
În acest context, apar: ,, Gramatica românească” a lui Ienăchiță Văcărescu,
creația poetică a lui Costache Conachi și romanul critic al lui Nicolae Filimon ,,
Ciocoii vechi și noi”. La baza acestor creații a stat programul din 1840 al Revistei
Dacia Literară.
Cultura europeană a vremii era dominată de romantism-un curent literar ce
punea accent pe tradițiile istorice și populare și pe cultivarea patriotismului. În spirit
romantic, istoria a devenit subiect de literatură în poemele lui Grigore
Alexandrescu, Vasile Cârlovă, Vasile Alecsandri (a realizat primele culegeri de poezie
populară). Proza literară cunoaște un debut strălucit prin nuvelele lui Costache
Negruzzi. Această primă etapă a literaturii moderne, 1830- 1862, a purtat numele
de perioada pașoptistă. A doua etapă-epocreațiaca marilor clasici 1863-1918-este
bogată în realizări literare.
După 1870,creația literară izbucnește: poezia lui M. Eminescu, povestirile și
nuvelele lui Ion Creangă, nuvele și romanele lui Ioan Slavici. Toți acești clasici ai
literaturii române frecventează, la Iași și apoi la București, Cenaclul Junimea condus
de către Titu Maiorescu.
Pictura.
Romantismul și-a găsit expresie și în pictură, unde arta icoanelor a cedat
treptat locul compozițiilor laice. Pictorii C. D. Rosenthal, Theodor Aman, Gheorghe
Tătărăscu s-au inspirat din istorie și au cultivat arta portretului.