CAP.

V Aprovizionarea tehnico – materială

M ijloacele circulante se consumă integral în fiecare ciclu de producţie şi îşi transmit în întregime valoarea asupra noului
produs.
Spre deosebire de mijloacele fixe, mijloacele circulante iau parte direct la procesul de producţie, îşi schimbă forma în
noi elemente respectiv se transformă în mărfuri, iar mărfurile în bani şi aceştia din nou în obiecte ale muncii. Participarea
mijloacelor circulante în procesul de producţie reprezintă un circuit complex. În faza aprovizionării, banii ca element al
mijloacelor circulante se transformă în obiecte ale muncii şi anume în materii prime, combstibil etc.
Cele mai importante mijloace circulante sunt:
 materiale de bază, ca: cimentul, fier-betonul, cărămida etc., care intră în componenţa lucrărilor de construcţii şi unde
se regăsesc în starea iniţială sau transformate;
 materiale auxiliare, ca: aditivi, uleiuri care participă la procesul de producţie şi ajută la punerea în operă a
materialelor de bază, nu se mai gasesc în forma lor iniţială în produsul finit;
 combustibil ca: motorina, benzina, petrol, păcura etc. ce contribuie la desfăşurarea procesului de producţie;
 piesele de schimb ce permit repararea mijloacelor fixe şi deci funcţionarea continuă în procesul de producţie;
 materialele de protecţia muncii: căşti de protecţie, centuri de siguranţă, cizme, etc.;
 sculele, dispozitivele şi altele asemenea, de valoare mică, cum ar fi: mistrii, fierăstrău circular, de mână, firul
cu Pb, etc.
 mijloacele băneşti sunt componente ale mijloacelor circulante al căror volum diferă în funcţie de fiecare unitate
precum şi de buna sa gestionare.

5.1. Planificarea mijloacelor circulante

Stabilirea necesarului de mijloace proprii reprezintă una din problemele de bază ale planificării financiare, mijloace
circulante constituind un element esenţial, de bază, al activităţii productive în construcţii-montaj. O planificare necorespunzătoare
a acestor mijloace duce la stagnări ale producţiei şi o folosire ineficientă a forţei de muncă.
Şeful de punct de lucru trebuie să facă periodic calculul pentru stabilirea cantităţilor de materiale, unelte, scule, aparate,
etc., ce sunt necesare astfel încât procesul de producţie să nu fie perturbat. În calculul acestor cantităţi trebuie să se ţină seama de
toate elementele ce pot perturba procesul de aprovizionare.
5.1.1. Normele de stoc
Volumul mijloacelor circulante proprii se determină în practică pe bază de normative iar pentru calculul necesarului de
materiale se foloseşte norma de consum, respectiv cantitatea de resurse materiale ce se consumă pentru producerea unei unităţi de
produs sau prestarea unui serviciu. Normele de consum reprezintă elementele principale ale planului de aprovizionare tehnico-
materială, constituind baza normativă a planificării aprovizionării tehnico-materiale.
Normele de stoc trebuie să asigure desfăşurarea ritmică a producţiei conform planului şi a proceselor tehnologice, în
condiţiile folosirii cu maximă eficienţă a resurselor materiale şi a capacităţilor productive.
Stocurile normate în unităţile economice se determină cu ajutorul relaţiei:
Sn = Sc + Ss + Scd + St + S
unde:
Sn - stocul normat reprezintă cantitatea maximă de materiale care trebuie aprovizionată astfel încât procesul de producţie
să nu aibă stagnări;
Sc - stocul curent şi care se consumă în condiţii ideale, între două aprovizionări consecutive;
Ss - stocul de siguranţă, ce asigură o desfăşurare normală a producţiei în cazul apariţiei întârzierilor în procesul de
aprovizionare. Aceste întârzieri pot să apară din cauza lipsei de materiale în depozitele firmei, defectarea mijloacelor de transport,
întârzierea acestora, lipsa resurselor financiare, etc. În funcţie de condiţiile existente în fiecare unitate, se pot face previziuni
pentru dimensionarea acestui stoc;
Scd - stocul de condiţionare care este creat pentru materialele ce se prelucrează înainte de punerea în operă cum ar fi
prefabricatele sau armăturile. Pentru primele, trebuie aprovizionate: cimentul, agregatele, oţel – betonul, etc., iar armăturile trebuie
aduse în baza de producţie mai repede pentru ca fierarii să aibă timp să la fasoneze până în momentul în care acestea vor fi
montate;
St - stocul pentru transport interior reprezintă cantitatea de materialele necesară pentru continuitatea procesului productiv,
în cazul în care de la depozitul central la punctul de lucru intervin transporturi de lungă durată;
Si - stocul de iarnă ce reprezintă cantitatea de materiale necesare pentru cazul în care procesul de aprovizionare este
întârziat de condiţiile climaterice. La acest stoc trebuie să se ţină cont de două probleme şi anume: întârzieri datorate condiţiilor
nefavorabile de circulaţie şi întârzieri datorate riscului de a deteriora materialele sensibile la frig.
La nivelul punctului de lucru trebuie ţinut cont de stocul curent, de stocul de siguranţă şi atunci când este cazul de stocul
de transport şi stocul de iarnă.
După dimensionarea acestor stocuri, şeful de punct de lucru va întocmi “Lista de probleme săptămânală” (sau zilnică în
funcţie de regulile fiecărei intreprinderi) care urmează să fie discutată în şedinţa operativă.
Această listă, în principiu conţine patru puncte:
- 42 - - -
- materiale;
- forţa de muncă;
- utilaje;
- diverse.
Această listă se face şi pe baza graficului de execuţie care în mod normal se primeşte la începutul fiecărei lucrări.
Numărul de muncitori va trebui solicitat în funcţie de stadiul lucrării, de frontul de lucru existent şi de calificarea pe care
o pretind lucrările ce trebuie executate. De exemplu, pentru o lucrare care este în stadiul de trasare, nu se va solicita o echipă de
dulgheri ci numai doi, maxim trei cu condiţia ca măcar unul să fie de o categorie mare (4 sau 5), adică să fie capabil să citească o
planşă şi să aibă cunoştinţe despre ceea ce înseamnă trasarea unei construcţii.
Cererea de materiale se va corela cu cererile de materiale şi muncitori. Se va ţine cont şi de faptul că unele utilaje se pot
procura mai greu (buldozere, macarale, etc.), acestea trebuind să fie solicitate cu două – trei săptămâni înainte. Altele trebuie
solicitate în funcţie de aducerea materialelor pe şantier cum ar fi pompa de beton, care se solicită împreună cu betonul cu o zi
înaintea turnării.De obicei aceste utilaje se închiriază de la alte firme pe baza unui contract de prestaţii (Anexa 5.6.).
La diverse se trec toate problemele care nu se încadrează în primele trei categorii. Aici se pot solicita materiale de
protecţia muncii, diverse mijloace circulante (scule, bani, etc.), alte probleme fără de care procesul de producţie nu se poate
desfăşura în bune condiţii: documentaţia tehnică şi economică, prezenţa proiectantului sau a dirigintelui de şantier, diverse
formulare, birotică, o baracă pentru şeful punctului de lucru, etc.
Pentru ca şeful punctului de lucru să primească materialele, el trebuie să întocmească bonuri de consum cu care să se
justifice scoaterea acestor materiale din depozit (anexa 5.1.). Completarea corectă a acestor bonuri se face în felul următor: se
trece întreprinderea, şantierul şi punctul de lucru (fiecare punct de lucru are gestiunea lui, şi se poate încărca gestiunea cu
materialele de alte puncte de lucru). Obligatoriu se va trece data la care a fost predat bonul (dată la care se ţin şedinţele operative)
pentru ca în cazul întârzierilor în aprovizionare să existe justificarea pentru eventualele abateri de la graficul de execuţie. Se vor
trece toate materialele pe un bon (în cazul în care există mai multe gestiuni, se vor completa atâtea bonuri de la câte gestiuni se
scot materialele), cantitatea dorită, unitatea de măsură (standardizată, sau care defineşte fără echivoc cantitatea dorită) şi cantitatea
necesară. Şeful de punct de lucru va semna bonul personal pentru a nu exista discuţii în legătură cu emiterea acestuia (delegarea
altor persoane să întocmească sau să semneze bonurile poate duce la furturi de materiale) şi dacă este posibil va aplica şi ştampila
personală.
După ce toate problemele se discută în şedinţa operativă, bonurile de consum ajung la biroul tehnic, unde se compară cu
fişa limită de materiale. Această fişă conţine absolut toate materialele care sunt necesare pentru realizarea investiţiei. De fiecare
dată când se emite un bon de consum, cantitatea respectivă se scade din fişa limită, urmând ca (în mod normal) la sfârşitul lucrării
toate materialele să ajungă la zero. În caz că cererea de materiale depăşeşte cantitatea rămasă la acea dată, cel care operează în fişa
limită, va tăia surplusul de material de pe bonul de consum. Bineînţeles că în cazul depăşirilor, se vor analiza cauzele acestor
depăşiri şi se vor lua măsurile corespunzătoare.
În continuare bonul cu viza controlului preventiv va ajunge la depozitul de materiale, de unde , în funcţie de materialele
existente pe baza unui aviz de expediţie (xezi anexa 5.1.) În depozit, gestionarul le va încărca în maşinile disponibile şi le va
trimite la şantier.în situaţia în care materialele trebuie procurate de la alte firme, aceasta se poate face pe baza unei note de
comandă (vezi anexa 5.2.). Pe bonul de transport se vor trece doar cantitatea livrată şi se va avea în vedere ca şoferul să semneze
pentru preluarea materialelor. Pentru ca aprovizionarea să fie eficientă din punct de vedere economic, este bine ca aprovizionarea
unui punct de lucru să se facă într-o singură zi din săptămână.
La primirea materialelor este bine ca şeful de punct de lucru să fie prezent pentru a recepţiona atât cantitatea cât şi
calitatea materialelor primite. Se poate întâmpla ca materialele să nu fie corespunzătoare din punct de vedere calitativ şi să nu
poată fi puse în operă (cărămidă spartă, aracet brânzit, vopsea inferioară calitativ, etc.). Ulterior aceste materiale se pot imputa
pentru neglijenţă la depozitare, transport, manipulare, etc. În concluzie, materialele necorespunzătoare, nu se vor descărca sau
dacă nu este posibil, se va face un proces verbal de constatare, care să ateste calitatea inferioară sau necorespunzătoare a
respectivelor materiale. Pe acest proces verbal vor semna: şeful punctului de lucru, şoferul care a adus materialele şi şeful de
echipă care urmează să preia în gestiune aceste materiale. De asemenea, se va verifica şi cantitatea de material ce se descarcă,
urmând ca în cazul unor neconcordanţe, să se corecteze pe bonul de transport cantitatea real descărcată.
În final, în cazul neconcordanţelor între cantitatea cerută de şeful punctului de lucru şi cantitatea primită pe şantier, acesta
trebuie să meargă la biroul tehnic, la cel care ţine fişa limită de materiale, şi să lămurească aceste neconcordanţe.
Fişa limită a materialelor se va suplimenta în cazul în care din diverse cauze (beneficiar, proiectant), se suplimentează
cantitatea de lucrări executate. Aceste suplimentări se fac pe baza unor “note de lucrări suplimentare” (NLS) aprobate de
beneficiar, proiectant şi antreprenor.
Pe şantier, pentru a nu apare lipsuri sau depăşiri de materiale, este bine ca toate materialele (sau cel puţin cele care sunt
scumpe sau deficitare) să fie date în gestiunea muncitorilor (a şefilor de echipă), pe bază de semnătură. Este bine ca fiecare şef de
echipă să aibă o fişă de magazie (anexa 5.4.) în care să fie trecute toate materialele recepţionate, sculele, maşinile primite,
materialul de protecţie, ş.a.
Circuitul acestor documente trebuie supravegheat foarte bine de către şeful punctului de lucru deoarece acestea sunt
documente primare în care se înregistrează prima dată operaţiile economice, iar pe baza lor se calculează consumurile, costurile,
producţia, salariile, etc. iar o evidenţă ţinută greşit poate atrage răspunderea materială a celor vinovaţi (sub formă de amenzi,
imputări, etc.). De asemenea, trebuie făcută o analiză periodică (lunară) a materialelor din puct de vedere cantitativ şi calitativ,
împreună cu toţi şefii de echipă din subordine.

- 43 - - -