Sunteți pe pagina 1din 6

Constitutia din 1866

            Dupa unirea celor doua Principate s-a pus problema eliminarii deosebirilor din
organizarea administratiilor locale, ceea ce s-a realizat prin: legea comunala din 1 aprilie si legea
pentru infiintarea consiliilor judetene din 2 aprilie 1864, ambele folosind ca surse de inspiratie
legislatia franceza.
     Cele doua legiuiri au insemnat un puternic pas inainte in organizarea si functionarea
administratiei locale, a pregatirii unei autonomii locale mai largi.
            La data de 29 iunie 1866 Adunarea Electiva a adoptat in unanimitate Constitutia. O zi
mai tarziu, M.S. Domnul Principatelor Unite Romane – Carol I de Hohenzollern depune
juramantul pe Constitutie, pe care o sanctioneaza si promulga in aceeasi zi, iar in Monitorul
Oficial din 1 iulie al aceluiasi an Constitutia a fost publicata.

            Constitutia a fost redactata dupa modelul Constitutiei regatului belgian din 25 februarie
1835 si cuprindea 8 titluri si 133 articole.

            Marele merit al acestei constitutii este ca a consacrat intr-o forma juridica fundamentala
instrumente democratice de guvernare si mai ales ca a consolidat autonomia de fapt a celor doua
Principate Romanesti.

            Introducerea regimului parlamentar democratic, consfiintirea unor largi drepturi si


libertati publice, promovarea principiului separatiei puterilor, consacrarea monarhiei ereditare,
modernizarea  intregii administratii publice centrale si locale, reprezinta trasaturile definitorii ale
noii legi fundamentale.

            Constitutia a consacrat urmatoarele principii:

·       principiul suveranitatii nationale (art.31);

·       principiul monarhiei ereditare (art.82);

·       principiul inviolabilitatii monarhului (art-92);

·       principiul guvernarii reprezentative (art.31);

·       principiul responsabilitatii ministeriale (art.92);

·       principiul separatiei puterilor (art.32, 35, 36).

In titlul I Constitutia prevedea Romania este regat unitar si indivizibil.Teritoriul era impartit
in judete, judetele in plasi, plasile in comune.

            Titlul II era rezervat in intregime drepturilor si libertatilor civice ca o consecinta fireasca


a extinderii rolului statului si a evolutiei sale in epoca contemporana.
            Consacrarea principiului separatiei puterilor s-a infaptuit in titlul al III – Despre puterile
statului (art.31 – 37). Astfel, potrivit art.31 „… toate puterile statului emana de la natiune”.

            Puterea legislativa se exercita colectiv de catre Rege si Reprezentatiunea Nationala,


Senatul si Adunarea Deputatilor. Nici o lege nu putea fi supusa sanctiunii regale decat dupa ce a
fost discutata si aprobata prin votul liber al celor doua adunari. Initiativa legilor apartinea celor
trei ramuri ale puterii legislative cu exceptia proiectelor de legi privind bugetul statului si armata,
care trebuiau mai intai votate de Adunarea Deputatilor.

            Puterea executiva era incredintata Regelui care o exercita in mod permanent conform
Constitutiei, prin intermediul guvernului.

            Puterea judecatoreasca se exercita de curti si tribunale. Hotararile si sentintele


judecatoresti se pronuntau in baza legii si se executau in numle Regelui.

            In ceea ce priveste administratia publica locala, interesele judetene si comunale erau
reprezentate de catre consiliile judetene si comunale in baza principiilor stabilite prin Constitutie
si legi speciale.

            Despre Reprezentarea Nationala.

            Membrii alesi in Senat si in Adunarea deputatilor reprezentau natiunea. Sedintele celor


doua Adunari erau publice si secrete la cererea presedintelui sau a zece membri.

            In prima sedinta dupa alegeri, fiecare din Adunari verifica legalitatea alegerii membrilor
sai si contestatiile in legatura cu aceasta. Invalidarea alegerii nu se putea face decat cu votul a
doua treimi din numarul membrilor prezenti.

            Calitatea de membru al Senatului era incompatibila cu cea de membru al Adunarii


Deputatilor.Membrii celor doua Adunari daca erau numiti de guvern intr-o functie salariata
incetau de a fi deputati. Alte incompatibilitati erau stabilite prin legea electorala. La inceputul
fiecarei sesiuni Adunarea Deputatilor si Senatul alegeau din randul membrilor lor un presedinte,
vecepresedintii si biroul Adunarii.

            Sedintele Adunarilor se desfasurau in prezenta a jumatate plus unul din


numarul  membrilor care le compuneau. Toate hotararile se luau cu majoritatea absoluta a
voturilor, in caz de paritate hotararea era respinsa. Proiectele de legi erau adoptate dupa ce se
vota fiecare articol. Modalitatea de vot era stabilita a se face prin viu grai, prin sculare si sedere
si prin scrutin secret.

            Fiecare membru al Adunarilor avea dreptul de a  adresa ministrilor interpelari si petitii


care-i erau trimise, acestia avand obligatia de a le rezolva.
            Adunarea Deputatilor era constituita dintr-un numar de 183 de deputati alesi pe o
perioada de 4 ani de un corp electoral impartit in fiecare din cele 30 de judete in trei colegii.

            Faceau parte din colegiul intai, care alegea 75 de deputati, toti alegatorii care aveau un
venit financiar rural sau urban de cel putin 1.200 lei. Din colegiul doi, care alegea 70 de deputati,
faceau parte alegatorii care, plateau o dare de cel putin 20 de lei. Erau scutiti de cens ofiterii in
retragere, pensionarii statului, cei care au absolvit cel putin invatamantul primar;

Colegiul al treilea, care alegea 38 de deputati cuprindea toti alegatorii care nu faceau
parte din colegiile 1 si 2 si plateau o dare cat de mica la stat.

Candidatii pentru Adunarea Deputatilor trebuiau sa indeplineasca urmatoarele conditii.

- sa fie roman

- sa se bucure de drepturile civile si politice

 - sa fi implinit varsta de 25 de ani;

- sa aiba domiciliul in Romania.

Senatul era format din 110 de senatori, alesi in cele treizeci de judete de un corp electoral
constituit din doua colegii , 2 in cele doua universitati din Iasi si Bucuresti si 8 senatori de
drept. Din colegiul intai, care alegea 60 de senatori, faceau parte alegatorii care aveau un venit
funciar rural sau urban de cel putin 2000 lei lunar. Beneficiau de dispensa de cens: fostii
presedinti, vicepresedinti si membri adunarii legiuitoare; fostii deputati si senatori care au facut
parte din doua legislaturi; generalii si coloneii si cei cu un grad asimilat acestora; fostii ministri si
reprezentantiu diplomatici; fostii membri sau presedinti de curte si procurorii generali de pe
langa curtile de apel; cei ce aveau diploma de doctor sau de licentiat in orice specialitate si o
vechime de cel putin 6 ani; membrii Academiei Romane.

Din colegiul al doilea, care alegea 50 de senatori, faceau parte toti alegatorii din orasele si
comunele rurale care aveau un venit funciar rural sau urban de 2000 lei, comerciantii si
industriasii. Aveau dispensa de cens: posesorii diplomei de doctor in orice specialitate; licentiatii
in drept, in litere, filozofie, sau stiinte; fostii magistrati care au functionat cel putin 6
ani;  inginerii, arhitectii, farmacistii si medicii veterinari cu diploma; profesorii scolilor din orase
ale statului, pensionarii care primeau o pensie de minimum 1000 lei anual;

            Alegerile pentru Camera si Senat aveau loc intr-o singura zi.

            Universitatile din Iasi si Bucuresti trimiteau cate un membru in Senat, ales de profesorii
universitatii respective.

            Candidatii pentru Senat trebuiau sa indeplineasca urmatoarele conditii:

            - sa fie roman din nastere sau naturalizat;


            - se bucura de drepturile civile si politice;

            - sa aiba domiciliul in Romania, 40 de ani si un venit de orice natura de 9.400 lei.

            Beneficiau de dispensa de cens:

            - fostii presedinti sau vicepresedinti ai adunarii legiuitoare;

            -fostii deputati sau senatori care au facut parte din doua legislaturi;

            -generalii si asimilatii lor;

            -fostii ministri si diplomatii tarii;

- acei care au ocupat timp de trei ani functia de membru de curte, presedinte de curte sau
procuror la curtea de casatie;

            - posesorii diplomei de doctor sau licentiat in orice specialitate care au exercitat profesia
timp de cel putin 6 ani;

            - membrii Academiei Romane.

            Pe langa senatorii alesi, din Senat mai faceau parte de drept : Mostenitorul Tronului la
varsta de 18 ani, care dobandea dreptul la vot deliberativ la implinirea varstei de 25 de ani;
Mitropolitii si episcopii din eparhii.

            Durata mandatului de senator era de 8 ani. La fiecare patru ani jumatate din ei se reinoiau
prin tragere la sorti.

            Adunarea Deputatilor si Senatul se intruneau la data de 15 noiembrie a fiecarui an in


sesiune daca Regele nu le convoca mai inainte pentru o perioada de 3 luni.

            La deschiderea sesiunii, Regele prezenta un mesaj privind starea tarii. Tot Regel incheia
sesiunile.

            Regele putea sa dizolve ambele adunari. Actul de dizolvare trebuia sa cuprinda data
alegerilor si data convocarii noilor Adunari in cel mult trei luni.   

            Regele si ministrii

            Puterile constitutonale ale Regelui erau ereditare in linie descendenta, directa si legitima
a Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringern, din barbat in barbat prin ordinul de
primogenitura si cu excluderea permanenta a femeilor si colaboratorilor lor. Descendentii
trebuiau crescuti in religia ortodoxa a Rasaritului. In lipsa descendentilor in linie barbateasca ai
Regelui Carol I succesiunea Tronului revenea celui mai in varsta dintre fratii sai sau colateralii
acestora. Daca nici unul nu se mai gaseau in viata sau ar fi declarat ca nu primesc Tronul, Regele
putea numi succesorul sau dintr-o dinastie suverana din Europa cu aprobarea Reprezentantei
nationale. Daca nu se realizau aceste modalitati Tronul devenea vacant, caz in care ambele
Adunari se intruneau in sedinta comuna, si in cel mult 8 zile, alegea un Rege dintr-o dinastie
suverana din Europa occidentala.

            Pe timpul vacantei Tronului, Adunarile intrunite puteau numi o locotenenta regala
compusa din trei persoane care exercitau interimar puterile regale.

            La moartea Regelui Adunarile se intruneau chiar fara convocare in termen de 10 zile
dupa declararea mortii.

            Pana la depunerea juramantului de catre succesorul la tron, puterile constitutionale ale


Regelui erau exercitate in numele poporului roman, de ministri intruniti in consiliu.

            Regele era major la 18 ani, iar la urcarea pe tron depunea juramantul de credinta fata de
natiune.

            In viata, Regele putea numi o Regenta compusa din trei persoane care dupa moartea sa sa
exercite puterile regale in timpul minoritatii succesorului Tronului. Regenta exercita totodata si
tutela succesorului in timpul minoritatii.

            Daca din diferite cauze Regele se gasea in imposibilitatea de a domni, ministrii dupa ce
au constatat legalitatea imposibilitatii convoaca imediat Adunarile care alegeau Regenta si
stabileau tutela.

            Actele Regelui nu produceau efecte juridice daca nu erau contrasemnate de un ministru


care purta raspunderea acestui act.

            Atributiile Regelui stabilite prin Constitutai din 1866 erau: numea si revoca
ministri;sanctiona si promulga legile;avea dreptul de amnistie in materi politica;gratia sau
reducea pedepsele penale; numea sau confirma functionarii publici; aproba regulamentele
necesare aplicarii legilor; era comandantul suprem al armatei;acorda gradele militare si conferea
decoratiile romanesti conform legii; incheia conventii cu statele straine in materie comerciala, de
navigatie, s.a. cu aprobarea prealabila a puterii legislative. Regele nu putea exercita alte atributii
decat cele Constitutionale.

            Ministrii

            In virtutea prevederilor art.93 din Constitutie, regele numea si revoca pe ministri sai care
trebuiau sa fie romani din nastere sau prin impamantenire.

            Membrii familiei regale nu puteau fi ministri.

            Ministrii care nu erau membri ai Adunarilor, puteau participa la dezbaterea legilor insa
fara drept de vot deliberativ. Prezenta cel putin a unui ministru la dezbaterile din Adunarea
Deputatilor si Senat era obligatorie. Fiecare din cele doua adunari aveau dreptul de a pune sub
acuzare si a-i trimite pe ministri inaintea curtii de casatie si justitiei pentru crimele si delictele
comise in afara exercitiului functiei lor. Punerea sub acuzare se facea cu majoritatea de 2 / 3 a
membrulor prezenti. Cazurile de responsabilitate, pedepsele aplicabile ministrilor si modul de
urmarire erau reglementate prin lege speciala. Urmarirea pornita de Rege impotriva unui
ministru se exercita prin ministerul public. Regele nu putea sa ierte sau sa micsoreze pedeapsa
hotarata ministrilor de catre inalta curte de casatie si de justitie decat numai la cererea Adunarii
care l-a pus sub acuzatie.

            Institutii judetene si comunale

            Potrivit dispozitiilor art.107 si 108 din Constitutie, institutiile judetene si comunale erau
reglementate prin legi speciale care consacrau principiile descentralizarii administratiei publice
locale si autonomia locala.

  CLIPA LUCIAN GABRIEL

AP

AN1

GR1