Tema nr.

4 Instituțiile Uniunii Europene

Cuprins:

A.Consiliul Uniunii Europene (Consiliul, conform Tratatului de la

Lisabona)

B. Consiliul European

C. Parlamentul European

D. Comisia Europeană

E. Curtea de justiție și Tribunalul

F. Curtea de Conturi

G. Banca Centrală Europeană

Obiective specifice:

La sfârşitul temei, vei avea capacitatea:

 să cunoști structura instituțională a Uniunii Europene ;

 să înțelegi locul fiecărei instituții în structura instituțională
a UE
 să cunoști modul de organizare și funcționare al instituțiilor
UE
 să înțelegi modul de exercitare a atribuțiilor fiecărei instituții
a UE.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 8 ore

 Prin Tratatul de la Lisabona se stabileşte că Uniunea dispune de un cadru
instituţional care vizează promovarea valorilor sale, urmărirea obiectivelor sale, susţinerea
intereselor sale, ale cetăţenilor săi şi ale statelor membre, precum şi garantarea coerenţei, eficacităţii
şi a continuităţii politicilor şi acţiunilor sale. Conform Tratatului de la Lisabona instituţiile Uniunii sunt:
Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul, Comisia Europeană, Curtea de Justiţie a Uniunii
Europene, Banca Centrală Europeană şi Curtea de Conturi. Fiecare instituţie funcţionează în limitele
atribuţiilor care îi sunt conferite prin tratate, în conformitate cu procedurile, condiţiile şi scopurile
prevăzute de acestea. Instituţiile cooperează reciproc în mod loial.

 Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă statele membre. Preşedinţia Consiliului este
deţinută, prin rotaţie, de statele membre.
 Consiliul European stabilește direcția politică generală a UE.
 Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii UE şi este ales direct de către aceştia.
 Comisia Europeană, care reprezintă interesele Uniunii în ansamblu. 
 Curtea de Justiţie garantează respectarea dreptului european.
 Curtea de Conturi controlează modul de finanţare a activităţilor Uniunii.
 Banca Centrală Europeană răspunde de politica monetară europeană.

UE dispune şi de alte organisme interinstituţionale, și anume: Serviciul European de Acţiune

Externă; Comitetul Economic şi Social European; Comitetul Regiunilor; Banca Europeană de Investiţii;
Fondului european de investiţii; Ombudsmanul European; Autoritatea Europeană pentru Protecţia
Datelor etc.
 A. Consiliul Uniunii Europene ( Consiliul, conform Tratatului de la Lisabona)

a. Pentru început se va analiza delimitarea dintre Consiliul, Consiliul Europei şi Consiliul

European pentru a nu se confunda cele trei entităţi. Consiliul Europei este o organizaţie de
promovare a unităţii europene, care a fost creată prin semnarea la Londra a Statutului organizaţiei
de către 10 state membre (Belgia, Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg. Olanda, Marea
Britanie, Norvegia şi Suedia) . În prezent, Consiliul Europei are un număr de 47 state membre,
România ratificând Statutul Consiliului Europei prin Legea nr. 64 din 4 octombrie 1993.Scopul
Consiliului Europei este de a realiza o mai mare unitate între membrii săi pentru salvgardarea şi
realizarea idealurilor şi principiilor care sunt moştenirea lor comună şi pentru facilitarea progresului
lor economic şi social. Principiile Consiliului Europei sunt: apărarea şi întărirea democraţiei pluraliste;
garantarea drepturilor şi libertăţilor omului; stabilirea unor soluţii comune pentru problemele sociale
şi punerea în valoare a identităţii culturale europene. Pe lângă Consiliul Europei funcţionează Curtea
Europeană a drepturilor Omului. În concluzie, Consiliul Europei este o organizaţie constituită la nivel
european, având o organizare şi funcţionare independentă, ce nu poate fi confundată cu cele două
entităţi, Consiliul European şi Consiliul Uniunii Europene, identificate în structura Uniunii Europene.
Consiliul European era considerat în literatura de specialitate o structură suprainstituţională
înfiinţată în vederea asigurării unei mai bune cooperări politice, la nivel înalt, între statele membre
ale Comunităților Europene. Această structură identificată la nivelul Comunităţilor Europene a apărut
în urma unui proces istoric îndelungat, nefiind prevăzut în Tratatele institutive. În evoluţia acestuia se
identifică o serie de etape. În perioada 1961-1974 au fost organizate o serie de întâlniri periodice
între şefii de state şi de guverne ai ţărilor membre Întâlnirile aveau un caracter neregulat, iar
caracterul politic al acestor întâlniri era mai mult sau puţin evident. Natura juridică a instituţiei şi
actele ce puteau fi adoptate erau incerte. În anul 1974, în cadrul summit-ului de la Paris, s-au stabilit
anumite reguli de funcţionare, instituindu-se pentru prima oară denumirea de ,,Consiliul European”.
S-a luat hotărârea ca reuniunile periodice ale şefilor de state şi de guverne să aibă loc de cele puţin
trei ori pe an, iar dacă se consideră necesar de mai multe ori. Se recunoaşte dreptul Preşedintelui
Comisiei şi al membrilor acestei instituţii de a participa la întruniri. Oficializarea Consiliului European
are loc prin Actul Unic European. În concluzie, Consiliul European nu poate fi confundat cu Consiliul
Europei, în primul rând prin faptul că în ceea ce priveşte Consiliul Europei este o organizaţie cu
caracter regional, iar Consiliul European face parte din structura instituțională a Uniunii Europene. Pe
de altă parte Consiliul European nu poate fi confundat cu Consiliul, deoarece se diferenţiază din
punct de vedere al constituirii, componenţei şi atribuţiilor-menţionăm faptul că cele două instituții
fac parte din structura instituțională a Uniunii Europene.

Consiliul a apărut pe cale convenţională, prin tratatele institutive, având la început denumiri
diferite:Consiliul Special al Miniştrilor în cadrul CECO, Consiliul în cadrul CEE ŞI CEEA. Prin Tratatul de
fuziune a executivului din 1967 se realizează unificarea celor trei Consilii, astfel se creează un singur
Consiliu, dar care trebuie să aducă la îndeplinire dispoziţiile din cele trei tratate. Acesta mai este
întâlnit şi sub denumirea de Consiliu de Miniştrii, prin Tratatul de la Maastricht consacrându-se
terminologia de ,,Consiliul Uniunii Europene”, iar prin Tratatul de la Lisabona terminologia de
Consiliu.

b.Componenţă

Consiliul este instituția în cadrul căreia se întrunesc țările Uniunii Europene (UE). Fiecare țară a
UE este reprezentată de un reprezentant de la nivel ministerial. Din 2013, Consiliul este alcătuit din
28 de membri conform normelor UE care stabilesc că este format dintr-un reprezentant din fiecare
stat membru, la nivel ministerial, împuternicit să angajeze guvernul statului respectiv. Prin urmare,
membrii Consiliului sunt reprezentanţii statelor, exprimând interesele naţionale. Miniștrii din statele
membre ale UE se reunesc în cadrul Consiliului pentru a discuta, modifica și adopta acte legislative și
pentru a coordona politici. Ei sunt abilitați să angajeze guvernelor lor în îndeplinirea acțiunilor asupra
cărora s-a convenit în cadrul reuniunilor Consiliului. Nu există membri permanenți ai Consiliului UE.
Acesta se reunește în 10 configurații diferite, fiecare corespunzând unuia dintre domeniile politice
supuse dezbaterii. În funcție de configurație, fiecare țară își trimite ministrul care se ocupă de
domeniul abordat.
 c. Organizare și funcționare

Consiliul se întrunește în cadrul diferitelor formațiuni, în funcție de subiectul abordat. Lista

formațiunilor Consiliului, cu excepția formațiunii Afaceri Generale și a formațiunii Afaceri Externe, se
adoptă de către Consiliul European hotărând cu majoritate. Consiliul Afaceri Generale asigură
coerența lucrărilor diferitelor formațiuni ale Consiliului. Acesta pregătește reuniunile Consiliului
European și urmărește aducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate, în colaborare cu președintele
Consiliului European și cu Comisia. Printre responsabilitățile sale se numără coordonarea generală a
politicilor, a chestiunilor instituționale și administrative, a dosarelor orizontale care afectează mai
multe politici ale Uniunii, cum ar fi cadrul financiar multianual și extinderea, precum și a oricărui
dosar care i-a fost încredințat de Consiliul European, ținând seama de regulile de funcționare ale
Uniunii economice și monetare. Consiliul Afaceri Generale asigură, în colaborare cu Comisia,
coerența și continuitatea lucrărilor diferitelor formațiuni ale Consiliului în cadrul unui program
multianual. Consiliul Afaceri Externe elaborează acțiunea externă a Uniunii, în conformitate cu liniile
strategice stabilite de Consiliul European, și asigură coerența acțiunii Uniunii .Acestuia îi revine
răspunderea pentru întreaga acțiune externă a Uniunii Europene, și anume politica externă și de
securitate comună, politica de securitate și de apărare comună, politica comercială comună
cooperarea în scopul dezvoltării și ajutorul umanitar. Președinția Consiliului Afaceri Externe este
asigurată de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, care
poate să fie înlocuit, în caz de necesitate, de membrul acestei formațiuni care reprezintă statul
membru care exercită președinția semestrială a Consiliului. Tratatele constitutive, Tratatul asupra
Uniunii Europene şi Regulamentul interior elaborat de Consiliu stabilesc condiţiile de funcţionare ale
Consiliului. Funcţionarea Consiliului aduce în discuţie problema preşedinţiei, a modului de deliberare
şi a organelor auxiliare.

Președinția Consiliului se asigură prin rotație între statele membre ale UE la fiecare 6 luni. În
cursul acestei perioade de 6 luni, Președinția conduce reuniunile la toate nivelurile în Consiliu,
contribuind la asigurarea continuității lucrărilor UE în cadrul Consiliului. Statele membre care dețin
Președinția lucrează împreună îndeaproape în grupuri de trei, denumite „triouri”. Acest sistem a fost
introdus de Tratatul de la Lisabona în 2009. Trioul stabilește obiective pe termen lung și pregătește o
agendă comună, determinând subiectele și aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu pe o
perioadă de 18 luni. Pe baza acestui program, fiecare dintre cele 3 țări își pregătește propriul său
program, mai detaliat, pentru 6 luni.

Consiliul se întrunește la convocarea președintelui său, la inițiativa acestuia, a unuia dintre

membrii săi ori a Comisiei. Tratatele constitutive au consacrat trei modalităţi de vot, şi anume:
majoritatea simplă, majoritatea calificată şi unanimitatea. Evoluţiile înregistrate în cazul modului de
deliberare au avut în vedere trecerea în anumite domenii de la modalitatea de deliberare prin
unanimitate la majoritate calificată, trecere care la început a determinat o serie de contradicţii între
statele membre. Menţinerea modului de deliberare prin unanimitate, în condiţiile unui număr mare
de state membre, determina blocarea procesului decizional, aşa că în timp prin adoptarea unui
număr însemnat de tratate la nivel comunitar, majoritatea calificată a fost consacrată în multe
domenii. Majoritatea simplă, echivalentă cu un număr de 15 state membre, este prevăzută ca o
modalitate de drept comun, fiind solicitată în cazuri limită. Majoritatea calificată este metoda de
votare cel mai des utilizată în Consiliu. Aceasta este folosită atunci când Consiliul ia decizii în cadrul
procedurii legislative ordinare, cunoscută și sub denumirea de codecizie. Aproximativ 80% din
întreaga legislație a UE este adoptată prin această procedură. De la 1 noiembrie 2014, în Consiliu se
aplică o nouă procedură pentru votul cu majoritate calificată. În cadrul acestei proceduri, atunci când
Consiliul votează cu privire la o propunere a Comisiei sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe și politica de securitate, se întrunește o majoritate calificată dacă sunt îndeplinite
două condiții: 55% dintre statele membre votează pentru - în practică, aceasta înseamnă 16 din 28,
propunerea este sprijinită de un număr de state membre care reprezintă cel puțin 65% din totalul
populației UE. Această procedură nouă este cunoscută și sub denumirea de regula „majorității
duble”.Minoritatea de blocare trebuie să includă cel puțin patru membri ai Consiliului care să
reprezinte peste 35% din populația UE. Atunci când la vot nu participă toți membrii Consiliului, de
exemplu datorită unei posibilități de a nu participa (opt-out) în anumite domenii de politică, o decizie
se adoptă dacă 55% dintre membrii Consiliului participanți, reprezentând cel puțin 65% din populația
statelor membre participante, votează pentru. Atunci când Consiliul votează cu privire la o propunere
care nu a fost prezentată de Comisie sau de Înaltul Reprezentant, o decizie se adoptă dacă: cel
puțin 72% din membrii Consiliului votează pentru, iar aceștia reprezintă cel puțin 65% din populația
UE. O abținere în cadrul votului cu majoritate calificată este calculată ca un vot împotrivă. Abținerea
nu este echivalentă cu neparticiparea la vot. Orice membru se poate abține de la vot în orice
moment. Până la 31 martie 2017, statele membre vor avea în continuarea posibilitatea de a solicita
utilizarea regulii anterioare a votului cu majoritate calificată. În conformitate cu această regulă,
fiecare reprezentant al unui stat membru deține un anumit număr de voturi, astfel cum se prevede în
tratatele UE. Ponderarea voturilor reflectă aproximativ mărimea populației din fiecare stat membru.
Cele 352 de voturi sunt distribuite astfel:Franța, Germania, Italia, Regatul Unit: 29 de voturi fiecare;
Polonia, Spania: 27 de voturi fiecare; România: 14 voturi; Țările de Jos: 13 voturi;Belgia, Republica
Cehă, Grecia, Portugalia, Ungaria: 12 voturi fiecare;Austria, Bulgaria, Suedia: 10 voturi
fiecare;Croația, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania, Slovacia: 7 voturi fiecare;Cipru, Estonia,
Letonia, Luxemburg, Slovenia: 4 voturi fiecare;Malta: 3 voturi. În conformitate cu această regulă
anterioară, se întrunește o majoritate calificată în Consiliu dacă sunt îndeplinite
următoarele condiții:majoritatea statelor membre - 15 state membre - votează pentru, minimum 260
de voturi din totalul de 352 de voturi sunt pentru. Un stat membru poate solicita confirmarea
faptului că voturile pentru reprezintă cel puțin 62% din populația totală a UE. Dacă acest criteriu nu
este respectat, decizia nu este adoptată.

Actul Unic European, Tratatul Asupra Uniunii Europene şi Tratatul de la Amsterdam au prevăzut
o serie de domenii în care unanimitatea a fost înlocuită cu majoritatea calificată. Unanimitatea dă
fiecărui stat un drept de veto. Prin dispoziţiile tratatelor adoptate la nivelul Comunităților Europene/
Uniunii Europene s-a stabilit o reducere progresivă a cerinţei unanimităţii, însă nu a dispărut în
totalitate fiind rezervată pentru cazuri limitate. Abținerile membrilor prezenți sau reprezentați nu
împiedică adoptarea hotărârilor Consiliului pentru care este necesară unanimitatea.

Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai statelor membre-COREPER, este compus din câte un

reprezentant permanent pe lângă Uniunea Europeană a fiecărui stat membru. COREPER răspunde de
pregătirea lucrărilor Consiliului și de îndeplinirea mandatelor care îi sunt încredințate de Consiliu. În
toate situațiile, acesta asigură consecvența politicilor și acțiunilor Uniunii Europene și veghează la
respectarea următoarelor principii și norme:principiile legalității, subsidiarității, proporționalității și al
justificării actelor; normele de stabilire a competențelor instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor
Uniunii;dispozițiile bugetare; normele privind procedura, transparența și calitatea redactării. Toate
punctele înscrise pe ordinea de zi a unei reuniuni a Consiliului fac obiectul unei examinări prealabile a
COREPER, cu excepția cazurilor în care acesta din urmă hotărăște contrariul. COREPER depune toate
eforturile pentru a ajunge la un acord la nivelul său, care este prezentat Consiliului în vederea
adoptării. Acesta asigură prezentarea adecvată a dosarelor către Consiliu și, dacă este cazul, prezintă
orientări, opțiuni sau sugestii de soluții. În cazul unei urgențe, Consiliul, hotărând în unanimitate,
poate decide să delibereze fără ca această examinare prealabilă să aibă loc. Pot fi constituite
comitete sau grupuri de lucru de către sau cu aprobarea COREPER cu scopul de a realiza anumite
lucrări pregătitoare sau studii definite în prealabil. Consiliul este asistat de peste 150 de grupuri de
lucru și comitete, numite „grupuri de pregătireˮ

Consiliul se întrunește la convocarea președintelui său, la inițiativa acestuia, a unuia dintre

membrii săi ori a Comisiei. Având în vedere programul pe 18 luni al Consiliului, președintele
întocmește ordinea de zi provizorie pentru fiecare reuniune. Ordinea de zi se trimite celorlalți
membri ai Consiliului și ai Comisiei cu cel puțin 14 zile înainte de începerea reuniunii. Aceasta este
transmisă în același timp parlamentelor naționale și statelor membre. Ordinea de zi provizorie are
două părți, consacrate deliberărilor privind actele legislative și, respectiv, activităților fără caracter
legislativ. Prima parte este intitulată „Deliberări legislative”, iar cea de a doua „Activități fără caracter
legislativ”.Punctele înscrise în fiecare parte a ordinii de zi provizorii sunt împărțite în puncte A și
puncte B. Punctele a căror aprobare de către Consiliu este posibilă fără dezbatere sunt înscrise ca
puncte A, dar acest lucru nu exclude posibilitatea ca orice membru al Consiliului sau al Comisiei să își
exprime opinia cu ocazia aprobării acestor puncte și ca declarațiile acestora să fie consemnate în
procesul-verbal.Ordinea de zi se adoptă de către Consiliu la începutul fiecărei reuniuni. Pentru
înscrierea pe ordinea de zi a unui alt punct decât cele care figurează pe ordinea de zi provizorie este
necesară decizia în unanimitate a Consiliului. Punctele, astfel înscrise pe ordinea de zi, se pot supune
votului dacă toate normele de procedură prevăzute în tratate au fost respectate. Cu toate acestea, în
cazul în care o luare de poziție privind un punct „A” ar putea conduce la o dezbatere suplimentară
sau în care un membru al Consiliului sau Comisia solicită acest lucru, punctul „A” respectiv este retras
de pe ordinea de zi, cu excepția cazului în care Consiliul hotărăște altfel.Orice cerere de înscriere a
unui punct în secțiunea „Diverse” este însoțită de un document explicativ. Consiliul se întrunește în
ședință publică atunci când deliberează și votează un proiect de act legislativ. În acest scop, ordinea
sa de zi include o parte intitulată „Deliberări legislative”.Documentele prezentate Consiliului care
sunt înscrise la un punct de pe ordinea de zi din partea „Deliberări legislative” sunt făcute publice,
precum și elementele din procesul-verbal al Consiliului referitoare la această parte din ordinea de
zi.Deschiderea către public a reuniunilor Consiliului pentru partea „Deliberări legislative” a ordinii
sale de zi se face prin transmitere publică prin intermediul mijloacelor audiovizuale, în special într-o
sală suplimentară și prin transmiterea în toate limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii Europene prin
difuzare video în direct (video streaming). O versiune înregistrată rămâne disponibilă cel puțin o lună
pe site-ul web al Consiliului. Rezultatul votului se indică prin mijloace vizuale.Secretariatul General
asigură informarea prealabilă a publicului cu privire la datele și orele aproximative la care au loc
transmisiile audiovizuale și ia toate măsurile practice pentru a asigura punerea în aplicare
corespunzătoare a prezentului articol.Rezultatele voturilor și explicațiile voturilor membrilor
Consiliului sau ale reprezentanților acestora în comitetul de conciliere prevăzut în procedura
legislativă ordinară, precum și declarațiile consemnate în procesele-verbale ale Consiliului și punctele
din procesele-verbale referitoare la reuniunea comitetului de conciliere sunt făcute publice.În cazul
în care i se prezintă propuneri sau inițiative legislative, Consiliul se abține de la adoptarea unor acte
care nu sunt prevăzute în tratate, precum rezoluțiile, concluziile sau declarațiile, altele decât cele
care țin de adoptarea actului și care urmează să fie consemnate în procesul-verbal al
Consiliului.Sediul Consiliului este la Bruxelles. În timpul lunilor aprilie, iunie și octombrie, Consiliul își
ține reuniunile la Luxemburg.În situații excepționale și din motive bine întemeiate, Consiliul sau
Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre (Coreper), hotărând în
unanimitate, poate decide ca o reuniune a Consiliului să se desfășoare în alt loc.Consiliul este asistat
de un Secretariat General, condus de Secretarul General.

d. Atribuţii.

Consiliul exercită, împreună cu Parlamentul European, funcţiile legislativă şi bugetară. Acesta

exercită funcţii de definire a politicilor şi de coordonare, în conformitate cu condiţiile prevăzute în
tratate. Prin urmare, Consiliul are atribuții legislative pe care și le exercită împreună cu Parlamentul
European, colaborarea cu Parlamentul European este prezentă și în ceea ce privește elaborarea
bugetului Uniunii Europene, asigură coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre,
are atribuții de control, joacă un rol important în negocierea și încheierea de acorduri între UE și
țările din afara UE sau organizațiile internaționale, are atribuții executive, stabilește remunerațiile
pentru o anumită categorie de personal, dar și competență în ceea ce privește impulsionarea acțiunii
UE.

Sarcina de lucru 1

Prezentați modul de organizare și funcționare al Consiliului, precum și a

atribuțiile acestuia.
 B.Consiliul European

a. Constituire și componență

Consiliul European era considerat în literatura de specialitate o structură suprainstituţională

înfiinţată în vederea asigurării unei mai bune cooperări politice, la nivel înalt, între statele membre
ale Comunităților Europene. Această structură identificată la nivelul Comunităţilor Europene a
apărut în urma unui proces istoric îndelungat, nefiind prevăzut în Tratatele institutive. În evoluţia
acestuia se identifică o serie de etape. În perioada 1961-1974 au fost organizate o serie de întâlniri
periodice între şefii de state şi de guverne ai ţărilor membre. Întâlnirile aveau un caracter neregulat,
iar caracterul politic al acestor întâlniri era mai mult sau puţin evident. Natura juridică a instituţiei şi
actele ce puteau fi adoptate erau incerte. În anul 1974, în cadrul summit-ului de la Paris, s-au stabilit
anumite reguli de funcţionare, instituindu-se pentru prima oară denumirea de ,,Consiliul European”.
S-a luat hotărârea ca reuniunile periodice ale şefilor de state şi de guverne să aibă loc de cele puţin
trei ori pe an, iar dacă se consideră necesar de mai multe ori. Se recunoaşte dreptul Preşedintelui
Comisiei şi al membrilor acestei instituţii de a participa la întruniri. Oficializarea Consiliului European
are loc prin Actul Unic European, astfel acesta va beneficia din acest moment de un suport juridic
convenţional, se va reuni de două ori pe an şi va fi compus din şefii de state şi/sau guverne a statelor
membre, asistaţi de miniştrii de externe şi de Preşedintele Comisiei. Tratatul de la Maastricht
reglementează în mod expres, în articolul 5(fostul art.D),Consiliul European stabilind că acesta dă
Uniunii impulsurile necesare dezvoltării sale şi oferă orientările politice generale. Prin Tratatul de la
Lisabona se realizează instituţionalizarea Consiliului European afirmându-se că acesta dă Uniunii
impulsurile necesare dezvoltării acesteia şi îi defineşte orientările şi priorităţile politice generale.
Acesta nu exercită funcţii legislative. Consiliul European este compus din șefii de stat sau de guvern ai
statelor membre, precum și din președintele său și președintele Comisiei. Înaltul Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate participă la lucrările Consiliului European.
Atunci când ordinea de zi o impune, membrii Consiliului European pot decide să fie asistați fiecare de
un ministru și, în ceea ce îl privește pe președintele Comisiei, de un membru al Comisiei. Atunci când
situația o impune, președintele convoacă o reuniune extraordinară a Consiliului European.
 b. Organizare și funcționare

Consiliul European se întrunește de două ori pe semestru la convocarea președintelui său.

Atunci când situația o impune, președintele convoacă o reuniune extraordinară a Consiliului
European. Consiliul European se întrunește la Bruxelles. În situații excepționale, se poate decide ca o
reuniune a Consiliului să se desfășoare în alt loc. Consiliul European își alege președintele cu
majoritate calificată, pentru o durată de doi ani și jumătate, cu posibilitatea reînnoirii mandatului o
singură dată. În caz de împiedicare sau de culpă gravă, Consiliul European poate pune capăt
mandatul președintelui în conformitate cu aceeași procedură. Președintele Consiliului
European:prezidează și impulsionează lucrările Consiliului European; asigură pregătirea și
continuitatea lucrărilor Consiliului European, în cooperare cu președintele Comisiei și pe baza
lucrărilor Consiliului Afaceri Generale; acționează pentru facilitarea coeziunii și a consensului în
cadrul Consiliului European; prezintă Parlamentului European un raport după fiecare reuniune a
Consiliului European. Președintele Consiliului European asigură, la nivelul său și în această calitate,
reprezentarea externă a Uniunii în probleme referitoare la politica externă și de securitate comună,
fără a aduce atingere atribuțiilor Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate. Reuniunile Consiliului European nu sunt publice. Consiliul European se pronunță prin
consens, cu excepția cazului în care tratatele dispun altfel. În cazurile în care, în conformitate cu
tratatele, Consiliul European adoptă o decizie și trece la vot, votarea are loc la inițiativa președintelui
acestuia. De asemenea, președintelui i se solicită să inițieze o procedură de vot la inițiativa unui
membru al Consiliului European, cu condiția ca majoritatea membrilor săi să se pronunțe în acest
sens. Deciziile adoptate de Consiliul European sunt semnate de președintele acestuia și de Secretarul
General al Consiliului. În cazul în care nu indică destinatarul, acestea se publică în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene. În cazul în care au un destinatar, deciziile se aduc la cunoștința acestuia de către
Secretarul General al Consiliului. Consiliul European și președintele acestuia sunt asistați de
Secretariatul General al Consiliului, sub autoritatea Secretarului General al acestuia.

c. Atribuțiile Consiliul European sunt: oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia și îi
definește orientările și prioritățile politice generale; numește Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe și politica de securitate, Consiliul European poate pune capăt mandatului acestuia în
conformitate cu aceeași procedură; are un rol însemnat în procedura de numire a Comisiei Europene,
prin propunerea unui candidat pentru funcția de președinte al Comisiei, dar și prin faptul că numește
Comisia, după aprobarea primită de la Parlamentul European;poate constata existența unei încălcări
grave și persistente a valorilor prevăzute în art. 2 din TUE de către un stat membru; Consiliul
European identifică interesele și obiectivele strategice ale Uniunii, deciziile Consiliului European
privind interesele și obiectivele strategice ale Uniunii privesc politica externă și de securitate comună,
precum și celelalte domenii ale acțiunii externe a Uniunii,deciziile pot să privească relațiile Uniunii cu
o țară sau o regiune sau pot aborda o anumită tematică; Consiliul European definește orientările
strategice ale planificării legislative și operaționale în cadrul spațiului de libertate, securitate și
justiție; Consiliul European are un rol important în procedura de retragere prevăzută de art. 50 TUE,
dar și în procedurile de revizuire ordinară și de revizuire simplificată privind tratatele de înființare și
funcționare ale UE.

Sarcina de lucru 2

Prezentați rolul Consiliului European în structura instituțională a UE

C. Parlamentul European

a. Constituire şi Componenţă.
Prin Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, cu rol de organ
intermediar între Înalta Autoritate şi Consiliul Special al Miniştrilor a fost înfiinţată Adunarea Comună
care a fost condusă de belgianul Paul Henri Spaak. În momentul respectiv, Adunarea comună nu a
primit decât atribuţii de consultare şi control. În cazul consultării îşi exprima poziţia cu privire la
proiectele de acte normative, fără însă ca Înalta Autoritate şi Consiliul Special al Miniştrilor să fie
obligate prin aceste consultări. În ceea ce priveşte controlul, se implica în dezbaterea raportului
anual al Înaltei autorităţi, interpela membrii acesteia şi putea demite cu majoritate calificată Înalta
Autoritate. Prima Adunare Comună s-a întrunit la 10 septembrie 1952 şi a avut în componenţa sa 78
de membri.
 Prin Tratatele de la Roma au fost înfiinţate încă două Adunări care aveau aceleaşi atribuţii ca şi
Adunarea Comună CECO. În 1957 prin Convenţia relativă privind organele comunitare comune, cele
trei comunităţi au avut două organe comune, şi anume: Curtea de Justiţie şi Adunarea Comună. Din
1962, Adunarea Comună dobândeşte denumirea de Parlamentul European. Prin aderarea celor trei
state în anul 1973, Parlamentul European a numărat 198 de membri. Un punct important a fi
menţionat în evoluţia Parlamentului European îl constituie Actul din 1976 privind alegerea
reprezentanţilor în Adunare prin sufragiu universal direct, primele alegeri conform acestor reguli
desfăşurându-se în anul 1979. Până în acest moment, membrii parlamentului european erau
desemnaţi din rândul parlamentarilor naţionali. Parlamentul ales în mod direct avea un număr de
410 membrii. Numărul acestora a fost modificat odată cu aderarea de noi state, astfel aderarea
Greciei a determinat creşterea numărului parlamentarilor la 434, în 1 ianuarie 1986 prin aderarea
Spaniei şi Portugaliei numărul lor a ajuns la 518. În urma unificării Germaniei, numărul membrilor
Parlamentului European s-a ridicat la 567, iar aderarea Austriei, Suediei şi Finlandei a modificat
numărul membrilor la 626. Prin Tratatul de la Nisa s-a încercat demolarea deficitului democratic şi s-
au reîmpărţit locurile în aşa fel încât să se realizeze o reprezentare proporţională. După aplicare
regulilor adoptate prin Tratatul de la Nisa, numărul parlamentarilor a ajuns la 732 la care se adaugă
numărul parlamentarilor din România şi din Bulgaria. Aderarea Croației la Uniunea Europeană a avut
drept consecință stabilirea unui număr de 11 locuri în Parlamentul European pentru această țară.
Prin urmare, la ora actuală, Parlamentul European este alcătuit din 751 de membri.

În ceea ce priveşte alegerea membrilor în Parlamentul European, la nivelul Uniunii Europene

aceasta este reglementată prin Actul din 1976, respectiv Directiva nr.93/109/CE a Consiliului pentru
stabilirea normelor de exercitare a dreptului de a alege şi de a fi ales pentru Parlamentul European
pentru cetăţenii care au reşedinţa într-un stat membru în care nu sunt resortisanţi.

Actul din 1976 privind alegerea reprezentanţilor în Adunare prin sufragiu universal direct
aduce doar câteva reguli cu caracter general, şi anume:

-principiul votului unic;

- alegerea să se desfăşoare în cursul unei perioade care începe joi dimineaţa şi se termină
duminica imediat următoare, vârsta minimă pentru vot este de 18 ani.

Regulile Uniunii Europene privind alegerea în Parlamentul European sunt completate cu reguli
stabilite la nivel naţional. Astfel, fiecare stat are dreptul să fixeze regulile cu privire la electorat, la
eligibilitate şi la modurile de scrutin. În România alegerile pentru Parlamentul European sunt
reglementate prin Legea nr.33/2007, republicată în 2012.
 În ceea ce priveşte statutul parlamentarului european, acesta este reglementat atât prin
dispoziţii Uniunii Europene, cât şi prin cele naţionale. În primul rând, trebuie să menţionăm că
deputaţii sunt aleşi pe o perioadă de 5 ani, iar mandatul lor este reprezentativ.

În cadrul regimului juridic al membrilor Parlamentului European atenţia este îndreptată în

mare parte spre incompatibilităţi care au ca scop protecţia şi independenţa parlamentarului,
implicând alegerea între mandatul de parlamentar european şi o funcţie sau orice activitate
incompatibilă cu mandatul. Art.6 din Actul adoptat în 1976 cu prinde o serie de incompatibilităţi,
astfel cel care exercită un mandat european nu are voie să fie:

-membru al Guvernului unui stat;

- membru al Comisiei Europene;

-judecător, avocat general sau grefier al Curţii de Justiţie sau al Tribunalului de Prima Instanţă;

-membru al directoratului Băncii Centrale Europene;

-membru al Curţii de Conturi ;

-mediator al Comunităţilor Europene;

-membru al Comitetului Economic şi Social al CE şi Euratom;

- membru al comitetelor sau organismelor create în virtutea sau în aplicarea tratatelor de

înfiinţare a CEE sau EURATOM, în vederea administrării fondurilor comunitare sau a unei misiuni
permanente şi directe de gestiune administrativă;

-membru al Consiliului de administraţie, al Comitetului de direcţie sau angajat al Băncii

Europene de Investiţii;

-funcţionar sau agent în activitate al instituţiilor comunităţilor europene sau al organelor sau
organismelor specializate ale acestora ori a Băncii Centrale Europene.

Dispoziţiile alin.2 art.6 din Actul din 1976 permit statelor membre să adauge la cele
enumerate şi alte incompatibilităţi aplicabile în plan naţional.

Astfel în plan intern, statul român stabileşte incompatibilitatea calităţii de membru al

Parlamentului European cu :

-calitatea de deputat sau senator în Parlamentul României, cumulul

mandatului european cu mandatul naţional fiind un subiect controversat de-a lungul timpului. Până
în momentul adoptării Actului din 1976 fiecare parlamentar european făcea parte dintr-un parlament
naţional, prin Art.5 din Actul din 1976 se autoriza compatibilitatea calităţii de membru al
Parlamentului European cu calitatea de membru al parlamentului unui stat membru. Soluţia
cumulului între cele două mandate a fost admisă de o parte a statelor membre, însă de o altă parte a
fost respinsă. În prezent, Decizia Consiliului Uniunii Europene nr.2002/772/CE,EURATOM din 25 iunie
şi 23 septembrie 2002 a modificat dispoziţiile Actului din 1976 stabilind că începând cu alegerile din
2004, calitatea de membru al Parlamentului European este incompatibilă cu aceea de membru a
vreunui parlament naţional.

Dispoziţiile Uniunii Europene privind incompatibilităţile sunt completate şi de dispoziţiile din

Protocolul cu privire la privilegii şi imunităţi din anul 1965, care prin stabilirea imunităţilor asigură
independenţa parlamentarului european în exercitarea mandatului său şi punerea lui sub protecţie
faţă de acte sau fapte abuzive ale autorităţilor administrative, judiciare sau ale persoanelor
fizice.Art.9 din Protocolul asupra imunităţilor şi privilegiilor din 8 aprilie 1965 prevede că membrii
Adunării nu pot fi cercetaţi, deţinuţi sau urmăriţi pentru opiniile sau voturile emise de ei în exerciţiul
funcţiilor lor, iar prin art.10 se stabileşte că deputaţii beneficiază de imunitate pe toată durata
sesiunilor Parlamentului European. Parlamentul European ţine o sesiune anuală care începe în prima
zi a lunii martie, reunindu-se practic o săptămână pe lună pe parcursul întregului an, prin urmare
imunitatea se întinde pe întreaga durată a unui an.

Regimul material al membrilor Parlamentului European este diferit în funcţie de statul a cărui
reprezentanţi sunt, astfel indemnizaţiile membrilor Parlamentului European sunt stabilite de
reglementările naţionale, fiind similare cu cele ale parlamentarilor naţionali, de aici decurgând
diferenţele majore între aleşii europeni provenind din state membre diferite. În timp s-a urmărit
eliminarea diferenţelor prin instituirea categoriei cheltuielilor inerente mandatului, fiind vorba de
indemnizaţii de care beneficiază fiecare membru al Parlamentului European.

b.Organizare şi funcţionare

Organizarea şi funcţionarea Parlamentului European sunt reglementate de Tratate şi de

Regulamentul adoptat cu majoritate de către Parlament. Parlamentul European se întrunește în
sesiune anuală. Parlamentul se întrunește de drept în a doua zi de marți a lunii martie. Parlamentul
European se poate întruni în perioada de sesiune extraordinară, la cererea majorității membrilor care
îl compun, a Consiliului sau a Comisiei.

Parlamentul European are următoarea structură:

  Președintele;
 Biroul;
 Conferinţa preşedinţilor;
 comisii;
 grupuri politice parlamentare.
Preşedintele este ales pentru o perioadă de doi ani şi jumătate cu posibilitatea reînnoirii
mandatului său. Preşedintele, vicepreşedinţii şi chestorii sunt aleşi prin vot secret. Conform
Regulamentului de funcționare al Parlamentului European, Preşedintele conduce toate activităţile
Parlamentului şi ale organelor sale şi dispune de toate competenţele pentru a prezida dezbaterile
Parlamentului şi pentru a asigura buna desfăşurare a acestora. Această dispoziţie poate fi
interpretată în sensul că printre competenţele conferite de aceasta este prevăzută şi aceea de a pune
capăt recurgerii excesive la moţiuni, cum ar fi solicitările de respectare a Regulamentului de
procedură, moţiunile de procedură, explicaţiile privind votul, precum şi solicitările de vot separat, de
vot pe părţi sau de vot prin apel nominal, în cazul în care Preşedintele consideră că acestea au scopul
deliberat de a cauza şi vor avea ca efect o obstrucţionare prelungită şi gravă a procedurilor
Parlamentului sau a exercitării drepturilor altor deputaţi. Printre competenţele conferite se numără
şi aceea de a supune la vot textele în altă ordine decât ordinea de vot stabilită în documentul care
face obiectul votului. Preşedintele deschide, suspendă şi închide şedinţele. Preşedintele hotărăşte
asupra admisibilităţii amendamentelor, asupra întrebărilor adresate Consiliului şi Comisiei şi asupra
conformităţii rapoartelor cu Regulamentul de funcționare. Preşedintele asigură respectarea
regulamentului, menţine ordinea, dă cuvântul vorbitorilor, declară închise dezbaterile, supune la vot
chestiunile şi anunţă rezultatele votului. Preşedintele adresează comisiilor comunicările care sunt de
competența acestora. Preşedintele poate lua cuvântul în cadrul unei dezbateri numai pentru a face
un rezumat al chestiunii în cauză şi a cere să se revină la subiect; în cazul în care doreşte să participe
la dezbatere, Preşedintele părăseşte fotoliul, pe care îl poate reocupa numai după încheierea
dezbaterii privind chestiunea respectivă. În relaţiile internaţionale, la ceremonii, în chestiunile
administrative, judiciare sau financiare, Parlamentul este reprezentat de Președinte, care poate
delega aceste competențe. Președintele semnează, în a doua lectură, bugetul Uniunii Europene
adoptat de Parlament pentru a putea deveni operațional. Președintele semnează alături de
Președintele Consiliului toate actele actele legislative adoptate în procedura legislativă. În caz de
absenţă, de imposibilitate de exercitare a funcţiei sau în cazul în care doreşte să participe la
dezbatere, Preşedintele este înlocuit de unul dintre vicepreşedinţi. Preşedintele poate delega
vicepreşedinţilor orice funcţie, precum reprezentarea Parlamentului cu ocazia unor ceremonii sau
acte determinate.
 Conform art. 24 din Regulamentul de funcționare, Biroul este compus din Preşedinte şi cei 14
vicepreşedinţi ai Parlamentului. Chestorii sunt membri ai Biroului cu funcţie consultativă. Conform
art. 25 din Regulamentul de funcționare al Parlamentului European, Biroul îşi îndeplineşte sarcinile
care îi revin prin regulament, și anume: reglementează chestiunile financiare, organizatorice şi
administrative privind organizarea internă a Parlamentului, Secretariatul şi organele Parlamentului;
reglementează chestiunile financiare, organizatorice și administrative privind deputații pe baza unei
propuneri a Secretarului General sau a unui grup politic; reglementează chestiunile privind
desfăşurarea şedinţelor; stabileşte organigrama Secretariatului General şi normele privind situaţia
administrativă şi financiară a funcţionarilor şi a altor agenţi; stabileşte un proiect preliminar de
estimare a bugetului Parlamentului; adoptă orientările pentru chestori; este organul competent
pentru autorizarea reuniunilor comisiilor în afara locurilor obişnuite de desfăşurare a activităţii, a
audierilor, precum şi a călătoriilor de studiu şi de informare efectuate de raportori; numeşte
Secretarul General; stabileşte modalităţile de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2004/2003 al
Parlamentului European şi al Consiliului privind statutul şi finanţarea partidelor politice la nivel
european şi îndeplineşte, în cadrul punerii în aplicare a regulamentului menţionat, sarcinile care îi
revin în temeiul prezentului regulament; stabilește normele privind regimul aplicabil informațiilor
confidențiale de către Parlament și organismele sale, precum și de către titularii de mandat și alți
deputați, luând în considerare toate acordurile interinstituționale încheiate în materie. Preşedintele
şi/sau Biroul pot încredinţa unuia sau mai multor membri ai Biroului sarcini generale sau speciale
care ţin de competenţa Preşedintelui şi/sau a Biroului. În acelaşi timp, se stabilesc modalităţile de
executare a acestor sarcini. Biroul numește doi vicepreședinți responsabili cu dezvoltarea relațiilor cu
parlamentele naționale. Aceștia prezintă periodic Conferinței președinților un raport privind
activitățile desfășurate în acest domeniu. Cu ocazia fiecărei noi alegeri a Parlamentului, Biroul aflat la
sfârşit de mandat rămâne în funcţie până la prima şedinţă a noului Parlament. Chestorii răspund de
chestiuni de ordin administrativ şi financiar, aceştia au rol consultativ în cadrul Biroului.

Conferinţa preşedinţilor a înlocuit Biroul Lărgit şi este compusă din Preşedintele Parlamentului
European şi din preşedinţii grupurilor politice. Funcţiile Conferinţei preşedinţilor sunt prevăzute în
art. 27 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European. Conform acestui articol Conferința
președinților își îndeplinește funcțiile conform regulamentului, după cum urmează: hotărăşte cu
privire la organizarea lucrărilor Parlamentului şi la chestiunile aferente programării
legislative;Conferinţa preşedinţilor este organul competent pentru chestiunile referitoare la relaţiile
cu alte organe şi instituţii ale Uniunii Europene, precum şi cu parlamentele naţionale ale statelor
membre; Conferinţa preşedinţilor este organul competent pentru chestiunile aferente relaţiilor cu
ţările terţe şi cu instituţiile sau organizaţiile din afara Uniunii;Conferința președinților este organul
competent în ceea ce priveşte organizarea unor consultări structurate cu societatea civilă europeană
asupra unor chestiuni de mare însemnătate;Conferinţa preşedinţilor întocmeşte proiectul de ordine
de zi pentru perioadele de sesiune ale Parlamentului;Conferinţa preşedinţilor este organul
competent în ceea ce priveşte componenţa şi competenţele comisiilor şi ale comisiilor de anchetă,
precum şi ale comisiilor parlamentare mixte, ale delegaţiilor permanente şi ale delegaţiilor ad hoc;
Conferinţa preşedinţilor hotărăşte repartizarea locurilor în sala de şedinţe;Conferinţa preşedinţilor
este organul competent pentru autorizarea rapoartelor din proprie iniţiativă;Conferinţa preşedinţilor
prezintă propuneri Biroului în ceea ce priveşte chestiunile administrative şi bugetare ale grupurilor
politice.

Parlamentul European are dreptul să înfiinţeze o serie de comisii, şi anume:

-comisii permanente, la ora actuală existând un număr de 20 de comisii permanente-Comisia

de afaceri externe, securitate şi apărare, Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală; Comisia
pentru buget; Comisia economică, monetară şi de politică industrială; Comisia de cercetare, a
dezvoltării tehnologice şi de energie; Comisia de relaţii economice externe;Comisia juridică şi a
drepturilor cetăţenilor;Comisia pentru afaceri sociale şi încadrarea în muncă;Comisia de politică
regională;Comisia mediului, pentru sănătate publică şi protecţia consumatorilor; Comisia de cultură,
tineret, educaţie şi mijloace mass-media; Comisia pentru dezvoltare şi cooperare,Comisia pentru
libertăţi publice şi afaceri interne; Comisia pentru control bugetar;Comisia instituţională; Comisia
pentru pescuit;Comisia regulamentară, de verificare a puterilor şi imunităţilor; Comisia pentru
drepturile femeii;Comisia de petiţii.-;

-comisii temporare care pot fi constituite pe o durată de maxim 12 luni cu posibilitate de

prelungire;

-comisii de anchetă;

-delegaţii interparlamentare;

-comisii parlamentare mixte la care participă parlamentari din statele asociate sau din statele
cu care sunt angajate negocieri de aderare.

Parlamentul European mai este asistat şi de un Secretariat General care îşi desfăşoară
activitate sub autoritatea secretarului general.

În Parlamentul European, deputaţii se pot organiza în grupuri pe baza afinităţilor politice.

Modul de constituire al grupurilor politice din Parlamentul European este reglementat, în mod
special, de art.32,33,34 din Regulamentul de funcționare al acestei instituții. În mod normal, nu este
necesar ca Parlamentul să evalueze afinităţile politice ale membrilor unui grup. În cazul constituirii
unui grup, deputaţii în cauză recunosc, prin definiţie, că au aceleaşi afinităţi politice. Numai în cazul în
care deputaţii în cauză neagă că au aceleaşi afinităţi politice este necesar ca Parlamentul să aprecieze
dacă grupul a fost constituit în conformitate cu regulamentul. Un grup politic este constituit din
deputați aleși în cel puțin un sfert din statele membre. Numărul minim necesar de deputați pentru a
constitui un grup politic este de 25.În cazul în care numărul de membri ai unui grup scade sub pragul
necesar, Președintele, cu acordul Conferinței președinților, poate permite grupului în cauză să
continue să funcționeze până la următoarea ședință constitutivă a Parlamentului, dacă sunt
îndeplinite următoarele condiții:membrii grupului reprezintă în continuare cel puțin o cincime din
statele membre; grupul există de cel puțin un an. Președintele nu aplică această derogare în cazurile
în care există dovezi suficiente pentru a se

presupune că se abuzează de ea. Un deputat poate aparţine unui singur grup politic. Constituirea
unui grup politic trebuie adusă la cunoştinţa Preşedintelui printr-o declaraţie. În această declaraţie
trebuie menţionată denumirea grupului şi numele membrilor, precum şi componenţa biroului.
Declaraţia de constituire a unui grup politic se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Grupurile politice îşi exercită funcţiile în cadrul activităţilor Uniunii, inclusiv sarcinile care le revin în
temeiul Regulamentului de procedură. În cadrul organigramei Secretariatului General, grupurile
politice dispun de un secretariat, de facilităţi administrative şi de creditele prevăzute în bugetul
Parlamentului. Biroul adoptă normele privind punerea la dispoziţie, punerea în aplicare şi controlul
acestor facilităţi şi credite, precum şi cele privind delegarea competenţelor de execuţie bugetară
aferente. În aceste norme sunt prevăzute consecinţele administrative şi financiare ale dizolvării
grupurilor politice. Deputații individuali pot forma intergrupuri sau alte grupări neoficiale ale
deputaţilor pentru a organiza schimburi de opinii informale în legătură cu chestiuni specifice între
diferite grupuri politice, cu atragerea membrilor unor comisii parlamentare diferite, și pentru a
promova contactul între deputați și societatea civilă.

c.Atribuţii

Conform dispozițiilor din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, Parlamentul European
exercită atribuţii în ceea ce priveşte controlul politic, astfel exercită un control politic asupra Comisiei
Europene. Parlamentul European poate fi sesizat printr-o moțiune de cenzură privind activitatea
Comisiei, se poate pronunța asupra acestei moțiuni numai după cel puțin trei zile de la depunerea
acesteia și numai prin vot deschis. În cazul în care moțiunea de cenzură se adoptă cu o majoritate de
două treimi din voturile exprimate și de către majoritatea membrilor care compun Parlamentul
European, membrii Comisiei trebuie să demisioneze colectiv din funcțiile lor, iar Înaltul Reprezentant
al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate trebuie să demisioneze din funcțiile pe care
le exercită în cadrul Comisiei. Aceștia rămân în funcție și continuă să gestioneze afacerile curente
până la înlocuirea lor De asemenea dezbate raportul anual prezentat de către Comisie. Parlamentul
European are dreptul de a primii petiţii de la cetăţenii statelor membre, astfel cetăţenii europene,
individual sau în grup, îşi pot exercita dreptul la petiţie şi pot depune la Preşedintele Parlamentului
European cererile sau plângerile cu privire la problemele care se află sub jurisdicția Uniunii Europene.
Parlamentul European desemnează mediatorul european care are ca principală atribuţie primirea
plângerilor din partea oricărui cetăţean al Uniunii, ale oricărei persoane fizice sau juridice care are
reşedinţa sau sediul social într-un stat membru, referitoare la cazurile de administrare defectuoasă în
acţiunea instituţiilor, organismelor sau agenţiilor Uniunii, cu excepţia Curţii de Justiţie şi a
Tribunalului de Primă Instanţă. Nu în ultimul rând putem adăuga faptul că Parlamentul European este
chemat să dea un aviz conform pentru încheierea de acorduri fondate pe art. 310 TCE şi acordurile de
aderare după Actul Unic European. Parlamentul European elaborează un proiect pentru a stabili
dispozițiile necesare care să permită alegerea membrilor săi prin vot universal direct în conformitate
cu o procedură uniformă în toate statele membre sau în conformitate cu principii comune tuturor
statelor membre. Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu
procedura legislativă ordinară, stabilesc statutul partidelor politice la nivel european, în special
regulile legate de finanțarea acestora. Parlamentul European, hotărând cu majoritatea membrilor
care îl compun, poate cere Comisiei să prezinte orice propunere corespunzătoare privind chestiunile
despre care consideră că necesită elaborarea unui act al Uniunii pentru punerea în aplicare a
tratatelor. În cazul în care nu prezintă propuneri, Comisia comunică Parlamentului European motivele
sale. În îndeplinirea misiunilor sale, Parlamentul European poate constitui, la cererea unei pătrimi a
membrilor care îl compun, o comisie temporară de anchetă pentru a examina pretinsa încălcare a
normelor de drept sau administrare defectuoasă în aplicarea dreptului Uniunii, cu excepția cazului în
care pretinsele fapte sunt examinate de o instanță judecătorească și atât timp cât procedura
jurisdicțională nu este încheiată .Orice cetățean al Uniunii, precum și orice persoană fizică sau juridică
având reședința sau sediul social într-un stat membru are dreptul de a adresa Parlamentului
European, cu titlu individual sau în asociere cu alți cetățeni sau cu alte persoane, o petiție privind un
subiect care ține de domeniile de activitate ale Uniunii și care îl privește în mod direct. Parlamentul
European își adoptă regulamentul de procedură cu majoritatea voturilor membrilor săi. Parlamentul
European dezbate, în ședință publică, raportul general anual care îi este prezentat de către
Comisie.Parlamentul exercită împreună cu Consiliul funcția legislativă și bugetară. Parlamentul alături
de Comisie şi Consiliu contribuie la definirea programării legislative a Uniunii Europene. În toate
activitățile sale, Parlamentul respectă pe deplin drepturile fundamentale prevăzute în Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Atunci când examinează o propunere de act legislativ
prin care se deleagă Comisie competențe în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene, Parlamentul acordă o atenție deosebită obiectivelor, conținutului,
domeniului de aplicare și duratei delegării, precum și condițiilor cărora aceasta trebuie să li se
supună. În cazul în care o propunere de act legislativ are implicații financiare, Parlamentul stabilește
dacă sunt prevăzute resurse financiare suficiente. La examinarea unei propuneri de act legislativ,
Parlamentul acordă o atenție deosebită respectării principiilor subsidiarității și proporționalității. În
cazul în care Consiliul invită Parlamentul să participe la o reuniune a Consiliului în cursul căreia acesta
intervine în calitate de legislator, Preşedintele Parlamentului solicită preşedintelui sau raportorului
comisiei competente sau altui deputat desemnat de comisie să reprezinte Parlamentul. În cazurile în
care tratatele conferă un drept de inițiativă Parlamentului, comisia competentă poate decide să
elaboreze un raport din proprie inițiativă. În cazul în care un stat membru decide să se retragă din
Uniune, în conformitate cu articolul 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană, chestiunea se trimite
spre examinare comisiei competente. Parlamentul hotărăște asupra aprobării unui acord de
retragere cu majoritatea voturilor exprimate. Parlamentul efectuează controlul execuţiei bugetare în
curs. El încredinţează această sarcină comisiilor competente pentru buget şi control bugetar, precum
şi altor comisii interesate. Parlamentul examinează în fiecare an, înainte de prima lectură a
proiectului de buget aferent exerciţiului următor, problemele privind execuţia bugetară. Parlamentul
European este implicat în :alegerea Comisiei, numirea judecătorilor și avocaților generali ai Curții de
Justiție a Uniunii Europene, numirea membrilor Curţii de Conturi, numirea membrilor Comitetului
executiv al Băncii Centrale Europene. În concluzie, Parlamentul European are rol legislativ, rol de
control și rol bugetar. În ceea ce privește rolul legislativ, Parlamentul European: adoptă legislația UE
împreună cu Consiliul UE, la propunerea Comisiei Europene, ia decizii cu privire la acordurile
internaționale; adotă decizii cu privire la extinderea UE, revizuiește programul de lucru al Comisiei și
îi cere să propună acte legislative. Referitor la rolul de control Parlamentul European: exercită control
democratic asupra tuturor instituțiilor UE;alege președintele Comisiei și aprobă colegiul comisarilor
în ansamblu, Poate recurge la o moțiune de cenzură, obligând Comisia să demisioneze;acordă
descărcarea de gestiune, adică aprobă modul în care s-a cheltuit bugetul UE,analizează petițiile
cetățenilor și formează comisii de anchetă, discută politicile monetare cu Banca Centrală
Europeană,adresează interpelări Comisiei și Consiliului,participă la misiuni de observare a alegerilor.
În ceea ce privește funcția bugetară, Parlamentul European: stabilește bugetul UE, împreună cu
Consiliul și a probă bugetul pe termen lung al UE („cadrul financiar multianual”).
 Sarcina de lucru 3

Explicați rolul Parlamentului European de reprezentant al intereselor

sta popoarelor statelor membre.

D. Comisia Europeană

a.Constituire și Componență

Comisia constituie instituția cu caracter primordial executiv la nivelul UE, cu caracter

supranaţional, care susţine interesul Uniunii Europene.

Tratatul de fuziune din 1965 transformă cele trei Comisii într-o Comisie unică : Înalta
Autoritate- CECA, Comisia CEE, Comisia CEEA. În cazul Comisiei, fuziunea a fost ceva mai dificilă decât
în cazul Consiliului, dat fiind faptul că cele trei Comisii aveau infrastructuri administrative diferite şi
independente. Tratatul de la Nisa a modificat regula conform căreia fiecare stat membru putea să
aibă câte un reprezentant din partea fiecărui stat membru, dar nu mai mult de doi, în aceste condiţii
în momentul când au fost 15 state membre Comisia avea 20 de membri, deoarece 5 state mari aveau
câte doi comisari. Modificările intervenite prin Tratatul de la Nisa au stabilit că fiecare stat poate
trimite un singur resortisant. Ulterior, Tratatul de la Lisabona a prevăzut că începând cu data de 1
noiembrie 2014, Comisia urma să fie formată dintr-un număr de membri, incluzând preşedintele şi
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, care corespunde cu
două treimi din numărul statelor membre, atât timp cât Consiliu European nu decide modificarea
acestui număr, hotărând cu unanimitate. Membrii Comisiei urma să fie aleşi dintre resortisanţii
statelor membre în conformitate cu un sistem de rotaţie absolut egală între statele membre care să
reflecte diversitatea demografică şi geografică a tuturor statelor membre. În prezent, Comisia este
compusă din 28 de membri, regulă stabilită prin Decizia Consiliului European din 22 mai 2013 privind
numărul de membri ai Comisiei Europene(2013/272/UE). În cadrul reuniunilor sale din 11-12
decembrie 2008 și, respectiv, 18-19 iunie 2009, Consiliul European a luat act de preocupările
poporului irlandez în ceea ce privește Tratatul de la Lisabona și, prin urmare, a convenit ca, în cazul
intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, să fie luată o decizie, în conformitate cu procedurile
juridice necesare, în sensul includerii în continuare în componența Comisiei a câte unui resortisant
din fiecare stat membru.

Conform Tratatului privind Uniune Europeană, ținând seama de alegerile pentru Parlamentul
European și după ce a procedat la consultările necesare, Consiliul European, hotărând cu majoritate
calificată, propune Parlamentului European un candidat la funcția de președinte al Comisiei. Acest
candidat este ales de Parlamentul European cu majoritatea membrilor care îl compun. În cazul în
care acest candidat nu întrunește majoritatea, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată,
propune, în termen de o lună, un nou candidat, care este ales de Parlamentul European în
conformitate cu aceeași procedură. Consiliul, de comun acord cu președintele ales, adoptă lista
celorlalte personalități pe care le propune pentru a fi numite membri ai Comisiei. Alegerea acestora
se efectuează, pe baza sugestiilor făcute de statele membre. Președintele, Înaltul Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și ceilalți membri ai Comisiei sunt supuși, în
calitate de organ colegial, unui vot de aprobare al Parlamentului European. Pe baza acestei aprobări,
Comisia este numită de Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată. Comisia, în calitate de
organ colegial, răspunde în fața Parlamentului European. Conform Tratatului privind funcționarea
Uniunii Europene:membrii Comisiei se abțin de la orice act incompatibil cu natura funcțiilor lor.
Statele membre respectă independența acestora și nu încearcă să îi influențeze în îndeplinirea
sarcinilor lor.Pe durata mandatului lor, membrii Comisiei nu pot exercita nici o altă activitate
profesională, remunerată sau nu. La instalarea în funcție, aceștia se angajează solemn să respecte, pe
durata mandatului și după încetarea acestuia, obligațiile impuse de mandat și, în special, obligația de
onestitate și prudență în a accepta, după încheierea mandatului, anumite funcții sau avantaje. În
cazul nerespectării acestor obligații, Curtea de Justiție, sesizată de Consiliu, hotărând cu majoritate
simplă, sau de Comisie, poate hotărî, după caz, destituirea persoanei în cauză sau decăderea din
dreptul la pensie ori la alte avantaje echivalente.În afara de înlocuirea ordinară și de deces, funcțiile
membrilor Comisiei încetează în mod individual prin demisie sau prin destituire.Membrul Comisiei
care a demisionat sau a decedat este înlocuit pe perioada rămasă până la încheierea mandatului de
un nou membru având aceeași cetățenie. Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea
președintelui Comisiei, poate decide că nu este necesară înlocuirea, în special în cazul în care durata
rămasă până la încheierea mandatului membrului Comisiei este scurtă.În cazul demisiei tuturor
membrilor Comisiei, aceștia rămân în funcție și continuă, în perioada rămasă până la încheierea
mandatului, până la înlocuirea lor, să gestioneze afacerile curente în conformitate cu articolul 17 din
Tratatul privind Uniunea Europeană.În cazul în care nu mai îndeplinește condițiile necesare exercitării
funcțiilor sale sau în care a comis o abatere gravă, orice membru al Comisiei poate fi destituit de
Curtea de Justiție, la plângerea Consiliului hotărând cu majoritate simplă sau a Comisiei. Mandatul
comisarilor este de cinci ani şi poate fi reînnoit.

b.Organizare şi funcţionare.

Organizarea şi funcţionarea sunt reglementate de regulile stabilite prin Tratatele UE şi

regulamentul interior. Comisia este instituţia Uniunii Europene care îşi desfăşoară activitatea ca
organ colegial, deciziile luate de către fiecare comisar, în domeniul lui de responsabilitate şi
competenţă sunt considerate decizii ale Comisiei. Comisia se întruneşte în mod valabil numai în
prezenţa numărului de membri stabilit de regulamentul său de procedură. Comisarilor le este
încredinţează responsabilitatea pentru anumite portofolii care corespund anumitor sectoare de
activitate, repartizarea portofoliilor schimbându-se la fiecare reînnoire în funcţie de problemele care
apar. Fiecare comisar este asistat de un cabinet condus de un şef de cabinet şi consilieri. Preşedintele
Comisiei are rol administrativ şi protocolar, fiind responsabil de convocarea reuniunilor şi
reprezentarea Comisiei în relaţiile cu terţii, inclusiv în faţa Consiliului şi a Parlamentului European. În
concluzie, Președintele Comisiei: definește orientările în cadrul cărora Comisia își exercită misiunea;
decide organizarea internă a Comisiei pentru a asigura coerența, eficacitatea și colegialitatea
acțiunilor acesteia; numește vicepreședinții, alții decât Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate, dintre membrii Comisiei. Un membru al Comisiei își prezintă demisia
în cazul în care președintele îi solicită acest lucru. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate își prezintă demisia, în cazul în care președintele îi solicită acest lucru.
Conform Articolul 18 din TUE, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, cu acordul
președintelui Comisiei, numește Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate. Consiliul European poate pune capăt mandatului acestuia în conformitate cu aceeași
procedură. Înaltul Reprezentant conduce politica externă și de securitate comună a Uniunii. Acesta
contribuie prin propuneri la elaborarea acestei politici și o aduce la îndeplinire în calitate de
împuternicit al Consiliului. Acesta acționează în mod similar și în ceea ce privește politica de
securitate și apărare comună. Înaltul Reprezentant prezidează Consiliul Afaceri Externe.Înaltul
Reprezentant este unul dintre vicepreședinții Comisiei. Acesta asigură coerența acțiunii externe a
Uniunii. Acesta este însărcinat, în cadrul Comisiei, cu responsabilitățile care îi revin acesteia din urmă
în domeniul relațiilor externe și cu coordonarea celorlalte aspecte ale acțiunii externe a Uniunii. În
exercitarea acestor responsabilități în cadrul Comisiei, și numai cu privire la aceste responsabilități.
Înaltul Reprezentant se supune procedurilor care reglementează funcționarea Comisiei. Un rol
esenţial îl are Secretariatul general, secretarul general asigurând punerea în aplicare a procedurilor
decizionale, veghează la executarea deciziilor, asigură coordonarea între servicii, ia măsurile necesare
pentru a asigura notificarea şi publicarea actelor. Secretarul general este prezent în toate activităţile
Comisiei, având un rol de acumulare şi redistribuire a informaţiilor.

În cadrul Comisiei întâlnim Directoratele Generale şi servicii asimilate. Comisia îşi desfăşoară
reuniunile la Bruxelles, la convocarea preşedintelui, cel puţin o dată pe săptămână, în special
miercurea, pentru a se pronunţa asupra problemelor incluse pe ordinea de zi, când apar probleme
noi se pot organiza reuniuni suplimentare. Reuniunile nu sunt publice, iar dezbaterile sunt
confidenţiale.

c.Atribuţii

Atribuţiile Comisiei Europene sunt enumerate în art. 17 din TUE. Conform dispoziţiilor articolului
invocat: Comisia promovează interesul general al Uniunii și ia inițiativele corespunzătoare în acest
scop; aceasta asigură aplicarea tratatelor, precum și a măsurilor adoptate de instituții în temeiul
acestora; comisia supraveghează aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curții de Justiție a Uniunii
Europene; aceasta execută bugetul și gestionează programele; Comisia exercită funcții de
coordonare, de executare și de administrare, în conformitate cu condițiile prevăzute în tratate. Cu
excepția politicii externe și de securitate comune și a altor cazuri prevăzute în tratate, aceasta asigură
reprezentarea externă a Uniunii. Comisia adoptă inițiativele de programare anuală și multianuală a
Uniunii, în vederea încheierii unor acorduri interinstituționale. Actele legislative ale Uniunii pot fi
adoptate numai la propunerea Comisiei, cu excepția cazului în care tratatele prevăd altfel. Celelalte
acte se adoptă la propunerea Comisiei, în cazul în care tratatele prevăd acest lucru. În concluzie,
Comisia Europeană propune noi acte legislative; gestionează politicile UE și alocă fonduri europene;
garantează respectarea legislației UE; reprezintă UE pe scena internațională.

Sarcina de lucru 4

Prezentați modul de constituire al Comisiei Europene și statutul

 Comisarilor.

E1.Curtea de Justiţie

a. Constituire și componență

Prin Tratatul de la Paris s-a înființat Curtea de Justiţie din cadrul C.E.C.O, la care se adaugă, în
1957 prin Tratatele de la Roma, cele două Curţi de Justiţie ce aparţineau C.E.E. şi C.E.E.A. Prin
Convenţia relativă la unele instituţii comune Comunităţilor Europene, din 25 martie 1957, s-a instituit
o Curte de Justiţie unică. Instituţie comună a trei Comunităţi distincte, Curtea de Justiţie de la
Luxemburg era guvernată de dispoziţiile înscrise în cele trei tratate, precum şi de Protocoalele
adiţionale. Conform art. 19 din TUE,Curtea de Justiție a Uniunii Europene cuprindea Curtea de
Justiție, Tribunalul și tribunalele specializate. În prezent, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
reprezintă instituţia jurisdicţională a Uniunii și a Comunității Europene a Energiei Atomice (CEEA).
Aceasta este compusă din două instanţe: Curtea de Justiţie și Tribunalul, a căror principală misiune
este examinarea legalității actelor Uniunii şi asigurarea interpretării şi aplicării uniforme a dreptului
acesteia. Menționăm faptul că Tribunalul Funcție Publice, tribunal specializat înființat în 2004, și-a
încetat activitatea la data de 1 septembrie 2016. Curtea este compusă din judecători şi avocaţi generali.
Aceştia sunt numiţi de comun acord pentru o perioadă de 6 ani de guvernele statelor membre. În
prezent Curtea de Justiţie are în componenţa sa 28 judecători şi 11 avocaţi generali. Tratatele
anterioare nu prevedeau ca judecătorii să aibă cetăţenia statelor membre, însă, în practică s-a urmărit
întotdeauna ca în componenţa Curţii să existe câte un judecător din fiecare stat membru. Condiţie
necesară pentru cunoaşterea sistemului juridic al fiecărui stat membru. Judecătorii și avocații generali
ai Curții de Justiție, sunt aleși dintre personalități care oferă toate garanțiile de independență și care
întrunesc condițiile cerute pentru exercitarea, în țările lor, a celor mai înalte funcții jurisdicționale, sau
care sunt jurisconsulți ale căror competențe sunt recunoscute, sunt numiți de comun acord de către
guvernele statelor membre, pentru o perioadă de șase ani, după consultarea comitetului prevăzut la
art. 255 din TFUE, comitet care emite un aviz cu privire la capacitatea candidaților de a exercita
funcțiile de judecător și avocat general în cadrul Curții de Justiție și Tribunalului, înainte ca guvernele
statelor membre să facă nominalizările. Comitetul este format din șapte personalități alese dintre foștii
membri ai Curții de Justiție și ai Tribunalului, dintre membrii instanțelor naționale supreme și din
juriști reputați, dintre care unul este propus de Parlamentul European. Consiliul adoptă o decizie care
stabilește regulamentul de funcționare al acestui comitet, precum și o decizie prin care sunt desemnați
membrii comitetului. Comitetul hotărăște la inițiativa președintelui Curții de Justiție. Conform
dispozițiilor Statutului Curții de Justiție a Uniunii Europene, înainte de a intra în funcție, fiecare
judecător depune, în fața Curții de Justiție reunită în ședință publică, jurământul că își va exercita
atribuțiile cu deplină imparțialitate și potrivit conștiinței sale și că nu va divulga nimic din secretul
deliberărilor. Judecătorii beneficiază de imunitate de jurisdicție. În ceea ce privește actele îndeplinite
de aceștia, inclusiv cuvintele rostite și scrise în calitatea lor oficială, judecătorii continuă să
beneficieze de imunitate după încetarea funcției lor. Judecătorii nu pot exercita nici o funcție politică
sau administrativă. Aceștia nu pot exercita nici o activitate profesională, fie că este sau nu remunerată,
în afara cazului în care Consiliul, hotărând cu majoritate simplă, acordă o derogare cu titlu
excepțional. La instalarea în funcție, judecătorii își iau angajamentul solemn de a respecta, pe durata
funcției lor și după încetarea acesteia, obligațiile care decurg din această funcție, în special îndatoririle
de a da dovadă de onestitate și de discreție în acceptarea anumitor poziții sau avantaje, după încetarea
funcției lor. În caz de dubiu în această privință, Curtea de Justiție ia o decizie. În afară de schimbarea
ordinară și de deces, funcția de judecător încetează în mod individual prin demisie. În caz de demisie a
unui judecător, scrisoarea de demisie se adresează președintelui Curții de Justiție, pentru a fi transmisă
președintelui Consiliului. Această ultimă notificare antrenează eliberarea postului. Judecătorii pot fi
înlăturați din funcție sau declarați decăzuți din dreptul la pensie sau din alte avantaje echivalente
numai în cazul în care, în opinia unanimă a judecătorilor și avocaților generali ai Curții de Justiție, nu
mai corespund condițiilor cerute sau nu mai îndeplinesc obligațiile aferente funcției lor. Prevederile
prezentate se aplică și avocaților generali. La fiecare trei ani are loc o înlocuire parțială a judecătorilor
și avocaților generali în condițiile stabilite de Statut. Conform art. 9 din Statut, atunci când, o dată la
trei ani, judecătorii sunt înlocuiți parțial, se înlocuiește o jumătate din numărul de judecători. În cazul
în care numărul de judecători este impar, numărul de judecători înlocuiți este, alternativ, numărul
întreg imediat superior, respectiv numărul întreg imediat inferior jumătății numărului judecătorilor.
b.Organizare și funcționare

Conform prevederilor Statutului, judecătorii aleg dintre ei pe președintele și pe

vicepreședintele Curții de Justiție, pentru o perioadă de trei ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit.
Vicepreședintele îl asistă pe președinte în condițiile prevăzute de regulamentul de procedură. El îl
înlocuiește pe președinte în caz de împiedicare sau în cazul în care funcția de președinte este vacantă.
Grefierul depune jurământ în fața Curții de Justiție că își va exercita funcțiile cu deplină imparțialitate
și potrivit conștiinței sale și că nu va divulga nimic din secretul deliberărilor. Curtea de Justiție
organizează suplinirea grefierului în cazul în care acesta nu își poate exercita funcția. Funcționari și
personal auxiliar sunt puși la dispoziția Curții de Justiție, pentru a permite funcționarea acesteia.
Aceștia se subordonează grefierului, care la rândul lui se subordonează președintelui. La cererea Curții
de Justiție, Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă
ordinară, pot dispune numirea unor raportori adjuncți și stabili statutul acestora. Raportorii adjuncți
pot fi chemați să participe la instrumentarea cauzelor în curs și să colaboreze cu judecătorul raportor,
în condiții care se stabilesc prin regulamentul de procedură. Raportorii adjuncți, aleși dintre persoane
care oferă toate garanțiile de independență și dețin titlurile juridice necesare, se numesc de Consiliu
hotărând cu majoritate simplă. Aceștia depun jurământ în fața Curții că își vor exercita funcțiile cu
deplină imparțialitate și potrivit conștiinței lor și că nu vor divulga nimic din secretul deliberărilor.
Judecătorii, avocații generali și grefierul au reședința la sediul Curții de Justiție. Curtea de Justiție
funcționează cu caracter permanent. Durata vacanței judecătorești se stabilește de Curte, în funcție de
necesitățile serviciului. Curtea de Justiție înființează în cadrul ei camere formate din trei și din cinci
judecători. Judecătorii aleg dintre ei pe președinții camerelor. Președinții camerelor de cinci judecători
sunt aleși pe trei ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit o dată. Marea Cameră este alcătuită din 15
judecători. Aceasta este prezidată de președintele Curții. Din Marea Cameră mai fac parte
vicepreședintele Curții și, în condițiile prevăzute de regulamentul de procedură, trei președinți de
cameră formată din cinci judecători, precum și alți judecători. Curtea se întrunește în Marea Cameră la
cererea unui stat membru sau a unei instituții a Uniunii, care este parte într-un proces. Curtea se
întrunește în ședință plenară atunci când este sesizată în temeiul articolului 228 alineatul (2),
articolului 245 alineatul (2), articolului 247 sau articolului 286 alineatul (6) din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene. În plus, în cazul în care consideră că o cauză cu care este sesizată are o
importanță excepțională, Curtea aceasta poate decide, după ascultarea avocatului general, să trimită
cauza la ședința plenară. Deciziile Curții de Justiție sunt valabile numai în cazul în care numărul de
judecători care participă la deliberări este impar. Deciziile camerelor formate din trei sau din cinci
judecători sunt valabile numai în cazul în care se iau de trei judecători. Deliberările Marii Camere sunt
valabile numai în cazul în care sunt prezenți unsprezece judecători. Deliberările Curții întrunite în Plen
sunt valabile numai în cazul în care sunt prezenți șaptesprezece judecători. În caz de împiedicare a
unuia dintre judecătorii unei camere, se poate face apel la un judecător membru al altei camere, în
condițiile stabilite de regulamentul de procedură. Judecătorii și avocații generali nu pot participa la
soluționarea nici unei cauze în care au fost implicați anterior ca agenți, consilieri sau avocați ai uneia
dintre părți, sau cu privire la care au fost chemați să se pronunțe ca membri ai unui tribunal, ai unei
comisii de anchetă sau în oricare altă calitate. În cazul în care, dintr-un motiv special, un judecător sau
un avocat general consideră că nu poate participa la judecarea sau la examinarea unei anumite cauze,
acesta îl informează pe președinte. În cazul în care președintele consideră că un judecător sau un
avocat general nu trebuie, dintr-un motiv special, să participe sau să prezinte concluzii într-o anumită
cauză, acesta îl informează pe respectivul judecător sau avocat general în acest sens. O parte nu poate
invoca cetățenia unui judecător sau lipsa din componența Curții sau a uneia din camere a unui
judecător având aceeași cetățenie cu a sa pentru a cere modificarea compunerii Curții sau a uneia din
camerele sale.

c.Procedura în fața Curții de Justiție

Conform titlului III din Statutului Curții de Justiție a Uniunii Europene, procedura în fața Curții de
Justiție a Uniunii Europene se derulează după următoarele prevederi. Statele membre, precum și
instituțiile Uniunii sunt reprezentate în fața Curții de Justiție de un agent numit pentru fiecare cauză,
agentul poate fi asistat de un consilier sau de un avocat. Celelalte părți trebuie să fie reprezentate de
un avocat. Procedura în fața Curții de Justiție constă în două faze: o fază scrisă și una orală. Procedura
scrisă cuprinde comunicarea adresată părților și instituțiilor Uniunii ale căror decizii sunt în cauză,
cereri, memorii, apărări și observații și eventual replici, precum și toate actele și documentele ce le
susțin sau copiile acestora certificate conform. Comunicările se fac prin grija grefierului, în ordinea și
la termenele prevăzute de regulamentul de procedură. Procedura orală cuprinde audierea de către
Curte a agenților, consilierilor și avocaților, a concluziilor avocatului general, precum și, dacă este
necesar, audierea martorilor și experților. În cazul în care consideră că respectiva cauză nu pune o
problemă nouă de drept, Curtea poate decide, după ascultarea avocatului general, ca aceasta să fie
judecată fără concluziile avocatului general. Regulamentul de procedură poate prevedea o procedură
accelerată, iar pentru trimiterile preliminare referitoare la spațiul de libertate, securitate și justiție, o
procedură de urgență. Ședința este publică, cu excepția cazurilor în care, din motive grave, Curtea de
Justiție decide altfel, din oficiu sau la cererea părților. Deliberările Curții de Justiție sunt și rămân
secrete. Hotărârile se motivează. Acestea menționează numele judecătorilor care au deliberat.
Hotărârile se semnează de președinte și de grefier. Acestea se citesc în ședință publică. Curtea de
Justiție decide cu privire la cheltuielile de judecată. Procedura în fața Curții este scutită de taxe. În
schimb, onorariul avocatului, care are dreptul să își exercite profesia în faţa unei instanţe a unui stat
membru și care trebuie să reprezinte partea, nu este în sarcina Curții. Cu toate acestea, orice
persoană poate solicita să beneficieze de asistenţă judiciară în cazul în care se află în imposibilitate
de a face faţă cheltuielilor de judecată. Statele membre și instituțiile Uniunii pot interveni în litigiile
supuse Curții de Justiție. Organele, oficiile și agențiile Uniunii, precum și orice altă persoană dispun
de același drept în cazul în care pot dovedi faptul că au un interes în soluționarea litigiului înaintat
Curții. Persoanele fizice sau juridice nu pot interveni în litigiile dintre statele membre, dintre
instituțiile Uniunii sau dintre statele membre, pe de-o parte, și instituțiile Uniunii, pe de altă parte.
Concluziile cererii de intervenție pot avea ca obiect numai susținerea concluziilor uneia dintre părți.
Revizuirea unei hotărâri poate fi cerută Curții de Justiție numai în urma descoperirii unui fapt de
natură să aibă o influență decisivă și care, înainte de pronunțarea hotărârii, era necunoscut Curții și
părții care solicită revizuirea.
 d.Competența Curții de Justiție a UE
Curții îi sunt stabilite următoarele competențe jurisdicționale: acțiunea preliminară; acţiunea în
constatarea neîndeplinirii obligaţiilor; acţiunea în anulare; acţiunea în constatarea abţinerii de a
acţiona; recursul;reexaminarea
contestația terților și revizuirea (având în vedere faptul că aspectele ce țin de competența și
procedura în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene fac obiectul de studiu al disciplinei Organizarea
Justiției în UE, disciplină care va fi studiată în anul IV, nu vom detalia aceste aspecte in curs).

E 2.Tribunalul

a.Constituire și componență

Prin Actul Unic European s-a decis constituirea pe lângă Curtea de Justiţie a unui tribunal
de primă instanţă. În 1988, prin Decizia Consiliului nr. 88/591 a fost instituit Tribunalul de primă
instanţă a Comunităţilor Europene. Acesta a început să funcţioneze la 1 septembrie 1989.Prin Tratatul
de la Lisabona, denumirea acestei instituții a fost schimbată din Tribunalul de Primă instanță în
Tribunal. Tribunalul cuprinde cel puțin un judecător din fiecare stat membru. Judecătorii Tribunalului
sunt aleși dintre personalitățile care prezintă toate garanțiile de independență și care întrunesc
condițiile prevăzute la articolele 253 și 254 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Aceștia sunt numiți de comun acord de către guvernele statelor membre pentru șase ani. Conform
prevederilor din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, Tribunalul este compus din: 47 de
judecători începând cu 1 septembrie 2016 (44 de judecători în funcție la 19 septembrie 2016); iar din 1
septembrie 2016 din 2 judecători pentru fiecare stat membru. Spre deosebire de Curte, Tribunalul nu
are în competenţa sa avocaţi generali,dar membri lui pot îndeplini această funcţie. Membrii
Tribunalului pot fi chemați să exercite funcția de avocat general. Avocatul general are rolul de a
prezenta în ședință publică, cu deplină imparțialitate și în deplină independență, concluziile motivate
cu privire la anumite cauze înaintate Tribunalului, pentru a-l asista în îndeplinirea misiunii sale.
Criteriile de selecție a cauzelor, precum și metodele de desemnare a avocaților generali se stabilesc
prin regulamentul de procedură al Tribunalului. Un membru al Tribunalului chemat să exercite funcția
de avocat general într-o cauză nu poate lua parte la judecarea acelei cauze. Membrii Tribunalului se
bucură de un statut asemănător membrilor Curţii de Justiţie.

b.Organizare și funcționare

Conform prevederilor Statutului Curții de Justiție, Tribunalul se întrunește în camere compuse

din trei sau din cinci judecători. Judecătorii aleg dintre ei pe președinții camerelor. Președinții
camerelor de cinci judecători sunt aleși pe trei ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit o dată.
Regulamentul de procedură stabilește compunerea camerelor și repartizarea cauzelor către acestea. În
anumite cazuri, stabilite de regulamentul de procedură, Tribunalul se poate întruni în ședință plenară
sau cu judecător unic. Regulamentul de procedură poate prevedea de asemenea ca Tribunalul să se
întrunească în Marea Cameră, în cazurile și în condițiile prevăzute de acest regulament.

c.Procedura

Tribunalul dispune de propriul său regulament de procedură. În principiu, procedura

cuprinde o fază scrisă și o fază orală. O cerere introductivă redactată de un avocat sau de un agent
adresată grefei declanșează procedura. Orice persoană care justifică un interes în soluţionarea unui
litigiu aflat pe rolul Tribunalului, precum și statele membre și instituţiile Uniunii pot interveni în
procedură. Cu ocazia fazei orale a procedurii are loc o ședinţă publică. În cadrul acesteia, judecătorii
pot adresa întrebări reprezentanţilor părţilor. Judecătorul raportor rezumă într-un raport de ședinţă
sumar starea de fapt expusă, argumentele fiecărei părţi și, dacă este cazul, argumentele
intervenienţilor. Acest document este pus la dispoziţia publicului în limba de procedură.Ulterior,
judecătorii deliberează pe baza proiectului de hotărâre redactat de către judecătorul raportor, iar
hotărârea se pronunţă în ședinţă publică.Procedura în fața Tribunalului este scutită de taxe. În
schimb, onorariul avocatului, care are dreptul să își exercite profesia în faţa unei instanţe a unui stat
membru și care trebuie să reprezinte partea, nu este în sarcina Tribunalului. Cu toate acestea, orice
persoană poate solicita să beneficieze de asistenţă judiciară în cazul în care se află în imposibilitate
de a face faţă cheltuielilor de judecată.
d.Competenţa

Dintre acțiunile care pot fi introduse la Tribunal enumerăm: acţiuni introduse de persoane
fizice sau juridice împotriva actelor instituţiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii Europene
ale căror destinatare sunt sau care le privesc în mod direct și individual, precum și împotriva actelor
normative care îi privesc direct și care nu presupun măsuri de executare sau, de asemenea, împotriva
abţinerii de a acţiona a acestor instituţii, organe, oficii sau agenții;acțiuni introduse de statele
membre împotriva Comisiei;acțiuni introduse de statele membre împotriva Consiliului cu privire la
actele adoptate în domeniul ajutoarelor de stat, la măsurile de protecție comercială („dumping") și la
actele prin care Consiliul exercită competențe de executare;acțiuni prin care se urmărește obținerea
unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de insituțiile sau de organele, de oficiile ori de agențiile
Uniunii Europene sau de agenții acestora;acțiuni care se întemeiază pe contrate încheiate de
Uniunea Europeană în care se prevede în mod expres competența Tribunalului. (având în vedere
faptul că aspectele ce țin de competența și procedura în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene fac
obiectul de studiu al disciplinei Organizarea Justiției în UE, disciplină care va fi studiată în anul IV, nu
vom detalia aceste aspecte in curs)
 Sarcina de lucru 5

Prezentați statutul membrilor Curții de Justiție și modul de organizare și

funcționare al acesteia.

F.Curtea de Conturi
a.Constituire și componență

Curtea de Conturi a fost creată prin Tratatul de revizuire a dispoziţiilor bugetare de la

Bruxelles din 22 iulie 1975( a intrat în vigoare la 1 iunie 1977). Apariţia Curţii de Conturi a condus la
înlocuirea Comisiei de control prevăzută în Tratatele C.E.E. şi C.E.E.A. şi a comisarilor pentru
conturi prevăzuţi de Tratatul C.E.C.O. Constituirea ulterioară a acestei instituţii faţă de adoptarea
Tratatului de la Paris şi a Tratatelor de la Roma a fost determinată de consolidarea finanţării
Comunităţilor prin resurse proprii şi de atribuirea Parlamentului european a responsabilităţii de a
descărca Comisia pentru execuţia bugetului. Dacă la început a făcut parte din categoria organelor
complementare comunitare cu caracter tehnic, ulterior prin Tratatul de la Maastricht a fost inclusă
în categoria instituţiilor comunitare. Curtea de Conturi nu a fost menţionată în art.E din Titlul I-
Dispoziţii comune, ceea ce presupune că această instituţie îşi exercita atribuţiile doar în cadrul
primului pilon comunitar -Comunităţile-nu şi în cadrul celorlalţi doi piloni interguvernamentali ai
Uniunii Europene. Ulterior, Tratatul de la Amsterdam completează aceste dispoziţii, incluzând şi
Curtea de Conturi alături de celelalte instituţii. Tratatul de la Nisa având în vedere extinderea
Uniunii Europene aduce modificările necesare adaptării Curţii de Conturi cerinţelor unei Uniuni cu
un număr mare de state. Curtea în ciuda numelui său nu este o jurisdicţie, este o instituţie a
Uniunii Europene ce asigură controlul financiar. Conform art. 285 din TFUE, Curtea de Conturi este
formată din câte un resortisant din fiecare stat membru. Membrii săi își exercită funcțiile în deplină
independență, în interesul general al Uniunii. Aceștia au făcut parte, în statul lor, din instituțiile de
control financiar extern sau care au o calificare deosebită pentru această funcție. Aceștia trebuie
să prezinte toate garanțiile de independență.Membrii Curții de Conturi se numesc pentru o
perioadă șase ani. Consiliul, după consultarea Parlamentului European, adoptă lista membrilor
stabilită în conformitate cu propunerile făcute de fiecare stat membru. Mandatul membrilor Curții
de Conturi poate fi reînnoit.Membrii Curții de Conturi desemnează dintre ei pe președintele Curții
 de Conturi, pentru o perioadă de trei ani. Mandatul acestuia poate fi reînnoit. În îndeplinirea
îndatoririlor lor, membrii Curții de Conturi nu solicită și nici nu acceptă instrucțiuni de la nici un
guvern și de la nici un alt organism. Aceștia se abțin de la orice act incompatibil cu funcțiile lor.Pe
durata mandatului lor, membrii Curții de Conturi nu pot exercita nici o altă activitate profesională,
remunerată sau nu. La instalarea în funcție, aceștia se angajează solemn să respecte, pe durata
mandatului și după încetarea acestuia, obligațiile impuse de mandat și, în special, obligația de
onestitate și prudență în a accepta, după încheierea mandatului, anumite funcții sau avantaje.În
afară de schimbarea ordinară și de deces, funcțiile membrilor Curții de Conturi încetează în mod
individual prin demisie sau prin destituire, declarată de Curtea de Justiție.Persoana în cauză este
înlocuită până la încheierea mandatului.Cu excepția destituirii, membrii Curții de Conturi rămân în
funcție până la înlocuirea lor. Membrii Curții de Conturi pot fi destituiți din funcțiile lor sau pot fi
declarați decăzuți din dreptul la pensie sau la alte avantaje echivalente numai în cazul în care
Curtea de Justiție constată, la cererea Curții de Conturi, că au încetat să corespundă condițiilor
cerute sau să îndeplinească obligațiile care decurg din funcția lor.Consiliul stabilește condițiile de
încadrare în muncă și, în special, salariile, indemnizațiile și pensiile președintelui și ale membrilor
Curții de Conturi. Consiliul stabilește, de asemenea, orice indemnizație care ține loc de
remunerație.Dispozițiile Protocolului privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene care se
aplică judecătorilor Curții de Justiție a Uniunii Europene se aplică, de asemenea, membrilor Curții
de Conturi.

b.Organizare și funcționare

Curtea este organizată în cinci camere, în cadrul cărora sunt repartizați membrii Curții și
personalul de audit. Membrii fiecărei camere aleg un decan pentru un mandat de doi ani, care poate
fi reînnoit. Fiecare cameră are două domenii de responsabilitate:adoptarea de rapoarte speciale,
rapoarte anuale specifice și avize; elaborarea raportului anual privind bugetul general al UE și a
raportului anual privind fondurile europene de dezvoltare, în vederea adoptării lor de către plenul
Curții. Curtea se reunește în colegiul complet de 28 de membri de aproximativ două ori pe lună
pentru a dezbate și a adopta diferite documente, cum ar fi principalele publicații anuale ale Curții –
raportul privind bugetul general al UE și raportul privind fondurile europene de dezvoltare. Curtea de
Conturi Europeană este condusă de un președinte care este ales de către membri, din rândul
acestora, pentru un mandat reînnoibil de trei ani. Secretarul general este funcționarul cu cel mai înalt
grad în instituție și este numit în această funcție de Curte, pentru un mandat reînnoibil de șase ani. El
este responsabil de gestionarea personalului și de administrare, în domeniul resurselor umane, al
finanțelor și serviciilor generale, al informației, spațiului de lucru și inovației și al traducerilor și
serviciilor lingvistice. Secretarul general este, de asemenea, responsabil de secretariatul Curții.

c.Atribuții

Conform art. 287 din TFUE,Curtea de Conturi verifică totalitatea conturilor de venituri și
cheltuieli ale Uniunii. De asemenea, aceasta verifică totalitatea conturilor de venituri și cheltuieli ale
oricărui organ, oficiu sau agenție înființată de Uniune, în măsura în care actul constitutiv nu exclude
acest control. Curtea de Conturi prezintă Parlamentului European și Consiliului o declarație de
asigurare referitoare la veridicitatea conturilor, precum și la legalitatea operațiunilor și înregistrarea
acestora în conturi, declarație care se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Declarația poate
fi completată cu aprecieri specifice pentru fiecare domeniu major de activitate a Uniunii.Curtea de
Conturi examinează legalitatea și corectitudinea veniturilor și cheltuielilor și asigură buna gestiune
financiară. În acest context, Curtea de Conturi semnalează îndeosebi orice neregulă. Controlul
veniturilor se efectuează pe baza veniturilor de realizat și a celor realizate efectiv de
Uniune.Controlul cheltuielilor se efectuează pe baza angajamentelor, precum și a plăților.Aceste
controale pot fi efectuate înainte de încheierea conturilor exercițiului bugetar avut în vedere.
Controlul se efectuează asupra actelor justificative și, dacă este cazul, la fața locului, la celelalte
instituții ale Uniunii, în sediile oricărui organ, oficiu sau agenție care administrează venituri sau
cheltuieli făcute în numele Uniunii și în statele membre, inclusiv în imobilele oricărei persoane fizice
sau juridice care beneficiază de vărsăminte provenite de la buget. În statele membre, controlul se
efectuează în colaborare cu instituțiile naționale de control sau, în cazul în care acestea nu dispun de
competențele necesare, cu serviciile naționale competente. Curtea de Conturi și instituțiile naționale
de control ale statelor membre practică o cooperare bazată pe încredere și pe respectarea
independenței acestora. Aceste instituții sau servicii informează Curtea de Conturi în cazul în care
intenționează să participe la control.Orice document sau informație necesară îndeplinirii misiunii sale
se comunică Curții de Conturi, la cererea sa, de către celelalte instituții ale Uniunii, de către orice
organ, oficiu sau agenție care gestionează venituri sau cheltuieli în numele Uniunii, de către
persoanele fizice sau juridice care beneficiază de vărsăminte de la buget și de către instituțiile
naționale de control sau, în cazul în care acestea nu dispun de competențele necesare, de către
serviciile naționale competente.În ceea ce privește activitatea de gestionare a veniturilor și
cheltuielilor Uniunii exercitată de Banca Europeană de Investiții, dreptul de acces al Curții la
informațiile deținute de Bancă este reglementat printr-un acord încheiat între Curte, Bancă și
Comisie. În lipsa acestui acord, Curtea are, cu toate acestea, acces la informațiile necesare pentru a
efectua controlul veniturilor și cheltuielilor Uniunii administrate de Bancă.Curtea de Conturi
întocmește un raport anual după încheierea fiecărui exercițiu financiar. Acest raport se transmite
celorlalte instituții ale Uniunii și se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene împreună cu
răspunsurile formulate de aceste instituții la observațiile Curții de Conturi.În plus, Curtea de Conturi
își poate prezenta în orice moment observațiile, în special sub forma unor rapoarte speciale cu privire
la chestiuni specifice și poate emite avize la cererea uneia dintre celelalte instituții ale Uniunii.Curtea
de Conturi adoptă rapoarte anuale, rapoarte speciale sau avize cu majoritatea membrilor care o
compun. Cu toate acestea, în vederea adoptării unor categorii de rapoarte sau de avize, aceasta își
poate înființa camere interne, în condițiile prevăzute de regulamentul său de procedură.Aceasta
sprijină Parlamentul European și Consiliul în exercitarea funcției lor de control al execuției
bugetare.Curtea de Conturi își stabilește regulamentul de procedură. Acest regulament se aprobă de
către Consiliu.

Sarcina de lucru 5

Prezentați atribuțiile Curții de Conturi conform art. 287 din TFUE.

 G.Banca Centrală Europeană

Conform art. 282 din TFUE, Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale constituie
Sistemul European al Băncilor Centrale ("SEBC"). Banca Centrală Europeană și băncile centrale
naționale ale statelor membre a căror monedă este euro, care constituie Eurosistemul, conduc
politica monetară a Uniunii.SEBC este condus de organele de decizie ale Băncii Centrale Europene.
Obiectivul principal al SEBC îl reprezintă menținerea stabilității prețurilor. Fără a aduce atingere
acestui obiectiv, SEBC sprijină politicile economice generale în cadrul Uniunii pentru a contribui la
realizarea obiectivelor acesteia.Banca Centrală Europeană are personalitate juridică. Aceasta este
singura abilitată să autorizeze emisiunea de monedă euro. Aceasta este independentă în exercitarea
competențelor și în administrarea finanțelor sale. Instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii,
precum și guvernele statelor membre, respectă această independență.Banca Centrală Europeană
adoptă măsurile necesare îndeplinirii misiunilor sale Statele membre a căror monedă nu este euro,
precum și băncile lor centrale, își păstrează competențele în domeniul monetar. În domeniile în care
are atribuții, Banca Centrală Europeană este consultată asupra oricărui proiect de act al Uniunii,
precum și asupra oricărui proiect de reglementare la nivel național și poate emite avize.Conform art.
283 din TFUE,Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene este constituit din membrii
Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene și din guvernatorii băncilor centrale naționale ale
statelor membre a căror monedă este euro.Comitetul executiv este constituit din președinte, un
vicepreședinte și alți patru membri.Președintele, vicepreședintele și ceilalți membri ai Comitetului
executiv sunt numiți de Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, la recomandarea
Consiliului și după consultarea Parlamentului European și a Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale
Europene, dintre persoane a căror autoritate și experiență profesională în domeniul monetar sau
bancar sunt recunoscute.Mandatul acestora este pe termen de opt ani și nu poate fi reînnoit.Doar
resortisanții statelor membre pot fi membri ai Comitetului executiv.Conform art. 284 din TFUE,
Președintele Consiliului și un membru al Comisiei pot să participe fără drept de vot la reuniunile
Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene.Președintele Consiliului poate propune o moțiune
spre deliberare Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene.Președintele Băncii Centrale
Europene este invitat să participe la reuniunile Consiliului în cazul în care acesta deliberează asupra
problemelor referitoare la obiectivele și misiunile SEBC.Banca Centrală Europeană prezintă
Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, precum și Consiliului European un raport anual
privind activitatea SEBC și politica monetară din anul precedent și din anul în curs. Președintele Băncii
Centrale Europene prezintă acest raport Consiliului și Parlamentului European, care poate organiza o
dezbatere generală pe acest temei.Președintele Băncii Centrale Europene și ceilalți membri ai
Comitetului executiv pot, la cererea Parlamentului European sau din proprie inițiativă, să fie audiați
de comisiile competente ale Parlamentului European.

Sarcina de lucru 6

Prezentați rolul Băncii Centrale Europene în structura instituțională a UE

Rezumat

Prin Tratatul de la Lisabona se stabileşte că Uniunea dispune de un cadru instituţional

care vizează promovarea valorilor sale, urmărirea obiectivelor sale, susţinerea intereselor sale, ale
cetăţenilor săi şi ale statelor membre, precum şi garantarea coerenţei, eficacităţii şi a continuităţii
politicilor şi acţiunilor sale. Conform Tratatului de la Lisabona instituţiile Uniunii sunt: Parlamentul
European, Consiliul European, Consiliul, Comisia Europeană, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene,
Banca Centrală Europeană şi Curtea de Conturi. Fiecare instituţie funcţionează în limitele atribuţiilor
care îi sunt conferite prin tratate, în conformitate cu procedurile, condiţiile şi scopurile prevăzute de
acestea. Instituţiile cooperează reciproc în mod loial.

 Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă statele membre. Preşedinţia Consiliului este
deţinută, prin rotaţie, de statele membre.
 Consiliul European stabilește direcția politică generală a UE.
 Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii UE şi este ales direct de către aceştia.
  Comisia Europeană, care reprezintă interesele Uniunii în ansamblu. 
 Curtea de Justiţie garantează respectarea dreptului european.
 Curtea de Conturi controlează modul de finanţare a activităţilor Uniunii.
 Banca Centrală Europeană răspunde de politica monetară europeană.

UE dispune şi de alte organisme interinstituţionale, și anume: Serviciul European de Acţiune

Externă; Comitetul Economic şi Social European; Comitetul Regiunilor; Banca Europeană de Investiţii;
Fondului european de investiţii; Ombudsmanul European; Autoritatea Europeană pentru Protecţia
Datelor etc.