STUDIU DE CAZ 1

I. DATE BIOGRAFICE:
1.1. Nume: A.V.
1.2. Data şi locul naşterii: 02.08.1996, Iaşi;
1.3. Vârsta cronologică (V.C.): 7 ani şi 9 luni;
1.4. Mediul familial: tata: A.D., 50 ani, studii medii, pensionar pe caz de boală;
mama A.E., 48 ani, studii medii, însoţitor copil; fraţi: 3 fraţi, mai mari, sănătoşi.
Obs.: Există diferenţă mare de vârstă între A.V. şi fraţii săi.
1.5. Ancheta socială: Familia locuieşte la casă. Condiţiile de locuit sunt bune, iar
veniturile familiei se situează în limite normale. Relaţiile în familie sunt deschise, iar
subiectul beneficiază de suport afectiv.

II. ANAMNEZA:
2.1. Evoluţia în timpul sarcinii: normală.
2.2. Naşterea: normală, la 9 luni, cu greutatea de 3.300 gr.
2.3. Evoluţia în primii ani de viaţă: A.V. a avut o evoluţie greoaie. Au fost
semnalate carenţe în plan motric: a stat în şezut după 10 – 11 luni, a mers în picioare
după 2 ani. A prezentat diverse probleme de sănătate din cauza sistemului imunitar
deficitar. În prezent este subdezvoltat. A început să vorbească după 3 ani.
2.4. Diagnostic medical: - sindromul Langdon –Down;
- deficienţă mintală moderată;
- coordonare motrică deficitară;
- strabism congenital.

III. EXAMINARE PSIHOLOGICĂ:

3.1. Nivelul de dezvoltare al proceselor şi fenomenelor psihice:
 Percepţie: relativ bine dezvoltată.
Atenţie: capacitate slabă de concentrare.
Memorie: preponderent mecanică.
Nivelul dezvoltării intelectuale: gândirea se află în stadiul preoperaţional, QI = 37,
recunoaşte imagini, numără parţial, dar nu are format conceptul de număr.
Psihomotricitate: coordonarea motrică generală dezordonată, motricitatea fină
deficitară, schema corporală parţial formată, lateralitatea – dreaptă, orientarea în spaţiu şi
timp – foarte redusă.
Trăsături de personalitate: apatic, docil, destul de cooperant.
Nivelul maturizării psiho-sociale: are formate deprinderi minime de autonomie
personală şi nu are deprinderi de autonomie socială. Conduita este uşor instabilă, nu
manifestă dorinţă de interacţiune cu ceilalţi copii sau cu adulţi.
3.2. Examenul complex al limbajului:
A început terapia logopedică în octombrie 2001, când a ajuns la Centrul de
Reabilitare Infantilă „PENILLA”. Avea vârsta de 5 ani în momentul începerii terapiei.
Vorbirea expresivă era la nivelul exprimării a 2 – 3 grupuri de sunete, precum şi a 3 – 4
cuvinte de interes vital. Comunicarea se situa mai mult la nivel mimico-gestual. Vorbirea
se desfăşura la un nivel neinteligibil.
În acest moment volumul vocabularului este mai dezvoltat şi deşi copilul nu are
iniţiativă în comunicare, acesta cunoaşte şi înţelege mult mai mulţi termeni. De
asemenea, subiectul înţelege cuvintele şi propoziţiile cu conţinut familiar, dar, în special,
în momentul în care există un suport vizual.
În ceea ce priveşte procesul articulator al sunetelor, se observă că A.V. pronunţă
bine vocalele, însă prezintă distorsiuni la nivelul consoanelor: „r”, „z”, „g”, „p”, „n”, „c”,
„s”.
Tipul de comunicare a evoluat mai mult înspre comunicarea verbală, deşi aceasta
rămâne în continuare mult deficitară în favoarea comunicării de tip mimico-gestual.
Constituirea propoziţiilor este deficitară şi nu se realizează decât în mod mecanic,
sub forma repetiţiei în momentul în care este susţinută. Structura gramaticală nu este
formată.
 Diagnostic logopedic: - dislalie polimorfă;
- întârziere în dezvoltarea limbajului.

3.3. Rezultatele la probele de evaluare propuse:

- V.L. (vârsta limbajului): 3 ani;
- în studierea limbajului non-verbal, A.V. a obţinut 8 puncte, copilul realizând
mimarea inteligibilă a noţiunilor concrete „minge”, „se îmbracă”, „copilul mănâncă”.
Subiectul nu a reuşit să mimeze noţiunile abstracte şi nici fraza de la aspectul concret.
La secţiunea „Folosirea segmentelor corpului” subiectul a punctat la: mişcările
feţei, capului, mişcarea ambelor mâini şi a unui picior. Corelând aceste rezultate
individuale se poate observa că limbajul receptiv şi expresiv este însuşit doar pe latura
concretă, iar expresivitatea corporală este destul de scăzută, semnalându-se disfuncţii
motrice.
- La examenul vorbirii independente obţine un scor 4, care relevă foarte clar
nivelul limbajului subiectului, în sensul că A.V. nu posedă încă elementele necesare unei
exprimări verbale coerente de tip propoziţional închegat. În acest moment, limbajul se
desfăşoară doar cu susţinere permanentă.

IV. INTERVENŢIA ŞI EVOLUŢIA PE PARCURSUL TERAPIEI

Terapia logopedică în acest caz se bazează pe terapia limbajului vorbit. Deoarece

A.V. este un subiect introvertit, majoritatea obiectivelor logopedice s-au atins de multe
ori prin activităţi ludice, în dorinţa de a menţine atenţia copilului cât mai mult concentrată
asupra acţiunilor.
În prima etapă s-a încercat crearea unui climat afectiv pozitiv, securizant pentru
desfăşurarea exerciţiilor de gimnastică fonoarticulatorie şi a exerciţiilor de respiraţie.
În acest caz este marcant un aspect. Din cauza unei hipotonii musculare
accentuate la nivelul aparatului fonoarticulator, precum şi a volumului mare al
amigdalelor şi vegetaţiilor adenoide, subiectul produce un sunet ciudat (ca un „grohăit”
de porcuşor) în momentul expirului. Această deficienţă este evident şi denaturează destul
de mult aspectul vorbirii. Din această cauză s-a insistat destul de mult pe echilibrarea
raportului inspir – expir şi a acurateţii pronunţiei. S-au efectuat exerciţii generale de
gimnastică a aparatului articulator pentru mobilitatea feţei: exerciţii de clipire a ochilor,
concomitent, apoi alternativ, umflarea obrajilor cu dezumflarea prin lovire, suptul
obrajilor, precum şi exerciţii pentru gimnastica maxilarelor: închidere şi deschidere a
gurii, liber şi cu rezistenţă, pentru gimnastica buzelor şi limbii: sugerea cu buzele strâns
lipte, scoaterea şi retragerea rapidă a limbii.
S-au efectuat exerciţii ce cuprindeau jocuri cu diverse onomatopeeeeee pentru
antrenarea actului fonator, dar şi jocuri de atenţie auditivă pentru stimularea auzului
fonematic.
În cea de-a doua etapă s-au efectuat exerciţii specifice pentru emiterea,
consolidarea, diferenţierea şi automatizarea sunetelor problemă. În faţa oglinzii
logopedice s-a încercat stabilirea modului corect de pronunţare a sunetelor afectate prin
exerciţii de repetiţie. S-a încercat mai apoi emiterea sunetului prin onomatopee şi prin
pronunţarea unor serii de silabe opuse de tipul: „ra-re-ri-ro-ru-rî-ră”. S-a trecut mai apoi
la consolidarea sunetului în silabe, cuvinte monosilabice, bisilabice şi polisilabice. Pentru
acest aspect s-au utilizat exerciţii de transformarea cuvintelor prin înlocuire de sunete sau
silabe: „ra-ma, ra-na, ra-di-e-ră, ra-ză, ra-ţă, ra-pid”. Cu această ocazie s-a lucrat şi la
performanţa de vocabular şi semantică a subiectului. Acestuia i-a fost oferit suport vizual
în toate fazele terapiei, precum şi explicaţii suplimentare pentru orice element neclar.
S-a insistat în cadrul terapiei şi pe aspectul diferenţierii sunetului problemă la
nivelul silabei, cuvântului şi propoziţiilor, precum şi diferenţierea sunetului problemă la
începutul, mijlocul şi sfârşitul cuvântului.
Pentru partea de automatizare a deprinderilor în pronunţia corectă s-au efectuat
exerciţii scurte de povestire după imagini, memorarea unor scurte poezii şi cântecele.
Aceste ultime aspecte au fost foarte bine primite de subiect deoarece A.V. are o
afinitate pentru liniile melodice, ca de altfel mai toţi copiii cu sindrom Down. S-a
observat faptul că muzica stimulează foarte bine pe A.V., astfel că lecţiile s-au ţinut pe un
fundal de muzică în surdină, ceea ce a avut un efect benefic asupra copilului.
 Pentru dezvoltarea vocabularului s-au utilizat în primul rând planşe cu imagini
pentru suport vizual, urmând ca după ce cuvântul a fost recunoscut să fie introdus în
cadrul unei propoziţii.
În urma terapiei, A.V. a dezvoltat o pronunţie mai bună, iar mijloacele de
exprimare s-au diversificat. Însă, subiectul nu stăpâneşte încă bine aspectele de
vocabular, acesta fiind slab reprezentat, mai ales la nivelul cuvintelor noţiuni.

V. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI:
A.V. beneficiază de un prognostic bun. Subiectul îşi poate lărgi aria
performanţelor dacă va continua terapia de reabilitare şi dezvoltare a limbajului. Copilul
încă se află, totuşi, într-un stadiu incipient al formării acestui proces şi datorită faptului
că este o personalitate mai retrasă, neinteracţionând foarte mult cu cei din jur.
Este foarte importantă în acest caz şi intervenţia în domeniul socializării prin
diverse jocuri de grup. Acesta ar putea constitui un pas deosebit de importat în evoluţia
limbajului.