Pe parcursul ultimelor două decenii, Republica Moldova a mers pe un drum complex şi controversat al

formării sale. Devenind un stat suveran, în scurt timp, a fost demontat sistemul administrativ de
gestionare a economiei cu centrul la Moscova.

Industria națională și agricultura, construcțiile și transporturile, sfera comerțului și serviciilor, sectorul

financiar, în ciuda competitivității lor încă scăzute, nu mai prezintă acele întreprinderi de stat care
produceau mărfuri pentru „depozit” cu o „marcă de calitate” iluzorie, urmate prin distribuție. planificare
garantată.

În pofida acestui fapt Moldova rămâne, de departe, cel mai sărac din punct de vedere economic stat din
Europa. Nivelul Produsului Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor a fost în anul 2010 puţin peste trei mii
dolari SUA. Această cifră este doar o jumătate din media PIB per capita pentru statele în dezvoltare,
aproximativ un sfert din media PIB înregistrat în statele membre ale CSI şi doar o frântură din media PIB
pe cap de locuitor pentru regiunea geografică a Europei centrale şi de est, unde este amplasată
geografic Moldova.

Cauza majoră a acestei situaţii rezidă în modul în care a fost şi continuă să fie gestionată transformarea
economică în Republica Moldova, odată cu declararea independenţei ţării. Astfel, perioada de tranziţie
de la socialism a durat în Moldova mult prea mult, cuprinzând aproape zece ani de zile. Creşterea
economică susţinută a început în Moldova doar în anul 2000 şi a continuat până în 2008.

În acea perioadă de dezvoltare, pe calea reformelor de piaţă au fost transferate, în mare parte, ştiinţa şi
învăţămîntul superior. S-a înregistrat o tendinţă pozitivă în majorarea finanţării cercetărilor ştiinţifice. În
anul 2008, în ştiinţă şi inovare se investeau deja 388,2 milioane lei sau 0,7 % din PIB şi acest lucru s-a
reflectat, în mod evident, la creşterea contribuţiei ştiinţei în economia ţării. În ştiinţă a început să se
întoarcă tinerii. S-au înregistrat tendinţe pozitive atît în creşterea cantităţii şi calităţii realizărilor
ştiinţifice, cît şi în punerea lor în aplicare.

Cu regret, finanţarea pentru ştiinţă a scăzut, în următorii anii, atît în termeni absoluţi, cît şi relativi.

Evoluţiile pozitive de pînă în prezent sînt fragmentare şi fragile. Remunerarea oamenilor de ştiinţă
rămîne a fi ruşinos de mică, în special, în rîndul tinerilor cercetători. Aceasta continuă să fie bazată, în
principal, pe vechimea ştiinţifică şi pedagogică, titluri academice şi grade, dar nu pe rezultatele activităţii
de cercetare. Instituţiile ştiinţifice de stat sunt împotmolite, totodată, într-o masă diversă de rapoarte
formale, mai ales financiare, care demult nu se mai utilizează în lumea civilizată.

Politicile publice nu au stimulat îndeajuns crearea unor capacităţi de producţie şi, în prezent, statul
nostru are un potenţial productiv redus. La rîndul său, tergiversarea reformelor, va agrava problemele
existente în sectoarele economiei naţionale, grăbind transformarea acestora în constrîngeri iminente
pentru dezvoltarea economică. Fragilitatea înaltă a construcţiei economice face ca procesul creşterii în
Republica Moldova să fie extrem de vulnerabil la şocuri, atît de ordin extern, cît şi intern. Probabilitatea
producerii unor şocuri va plana constant asupra economiei naţionale pe termen mediu, fapt ce va afecta
negativ creşterea.

În fiecare an, zeci de mii de cetăţeni părăsesc Republica Moldova. În special, deosebit de mare este
exodul tinerilor şi persoanelor în cea mai productivă vîrstă. Cîştigurile lor din străinătate au devenit baza
„bunăstării” noastre relative. Doar în anul trecut, 2010, prin intermediul caselor de schimb valutar,
oficial, în economia ţării au ajuns aproape 1,9 miliarde dolari SUA, ceea ce constituie echivalentul a circa
60 % din toată piaţa naţională de bunuri şi servicii. De notat în context că, în anul 2011, fluxul de valută
străină s-a majorat cu încă 25 %

În prezent avem o situaţie destul de interesantă, Republica Moldova are ritmuri bune de creştere, dar
dinamica pozitivă nu e generată de factori interni. Consumul, finanţat din remitenţe, determină
dinamica economică, iar Republica Moldova are în plan intern capacităţi reduse de a genera o creştere
calitativă. Actualul model, cu toate că permite statului să se dezvolte şi nu implică eforturi sporite pentru
menţinerea sa, reprezintă o provocare pe termen lung, pentru economia naţională. Este improbabil ca
această creştere a remitenţelor să poată fi menţinută pe un termen lung. Odată cu absorbţia migranţilor
de către ţările gazdă şi reunificarea peste hotare a familiilor lor, volumul remitenţelor direcţionate spre
Republica Moldova se va reduce mult.

Actualmente, orice reținere în realizarea unor reforme profunde, liberale prin esenţă – deoarece
economia modernă este o economie liberală – va reţine pe mult timp Republica Moldova în ultimul
eşalon al dezvoltării. În acest context, se impune schimbarea ”modelului” de funcţionare a economiei
naţionale. Sursele ce ar putea asigura dezvoltarea economică durabilă rămîn a fi investiţiile şi exportul.
În acelaşi timp, remodelarea economiei naţionale impune realizarea unor schimbări structurale
profunde.

În lumina celor expuse mai sus, noua Strategie Naţională de Dezvoltare trebuie să potenţeze eforturile
de reformare pe următoarele direcţii:

Luînd în considerare faptul că instituţiile publice au rolul central în asigurarea competitivităţii economiei
naţionale, Guvernul trebuie să păstreze reforma instituţiilor din sectorul public drept prioritate a sa în
materie de politici. Un element important al reformării în acest domeniu ţine de elaborarea unui nou
sistem de remunerare în cadrul sectorului public, bazat pe eficienţa şi randamentul angajaţilor.

Pentru a susţine pilonul cunoştinţelor se recomandă următoarele măsuri:

- reformarea sistemului de învăţămînt trebuie axată pe modificarea curriculei şi îmbunătăţirea

procesului de formare a cadrelor didactice;

- îmbunătăţirea calităţii învăţămîntului profesional şi superior. Un rol important în reformare l-ar avea
stabilirea parteneriatelor dintre mediul academic şi cel de business.

Calitatea infrastructurii naţionale poate fi calificată ca una destul de proastă, fiind necesare o serie de
măsuri în vederea îmbunătăţirii acesteia. Eforturile în domeniul infrastructurii trebuie orientate pe
următoarele direcţii:

- diversificarea surselor de aprovizionare cu energie;

- îmbunătăţirea eficienţei energetice;

- restructurarea politicilor tarifare în vederea ajustării tarifelor la costuri;

- restructurarea întreprinderilor de stat care gestionează infrastructura prin promovarea eficienţei şi a

practicilor comerciale în activitatea acestora.