HIPPOCRATE

1. Justificarea alegerii temei

Noi am ales aceasta tema pentru a arata importanta conceptelor aduse de catre Hippocrates in
medicina, el fiind vazut ca si parintele medicinei, juramanutul lui Hipocrat fiind cunoscut si
respectat in intreaga lume. Deasemenea aceasta tema mai este interesata deoarece nu multa lume
stie ce viata a dus Hippocrates, acea viata care l-a inspirat sa in lucrarile s

2
 Barbu Elena
Catalina Alina

Hippocrate

Hipocrat, Hipocrate sau Hippocrates din Cos (n. cca. 460 î.Hr. pe insula Cos din Arhipelagul
insulelor Sporade, d. cca. 370 î.Hr. în localitatea Larissa din Tessalia) a fost cel mai vestit medic
al Greciei antice și este considerat părintele medicinei. Numele lui este legat de Jurământul lui
Hipocrat, un adevărat codice moral al unui medic în exercitarea profesiunii sale, jurământ prestat
și în zilele noastre în multe universități de către absolvenții facultăților de medicină.

Viata
Născut într-o familie ce aparținea cultului lui Esculap (gr. Asclepios), zeul grec al medicinei,
Hipocrat învață medicina sacerdotală și anatomia de la tatăl său, Heraclid. Părăsește insula sa
natală și cutreieră ținuturile Greciei antice, Tracia, Tessalia și Macedonia ca medic itinerant,
dobândind o solidă reputație ca practician. În jurul anului 420 î.Hr. se întoarce la Kos, unde
fondează o școală pentru viitori medici. Mai târziu va înființa o altă școală în Tessalia, unde își
va sfârși zilele la Larissa către anul 370 î.Hr..

Activitatea
Prin observațiile făcute asupra manifestărilor bolilor și descrierea lor amănunțită, precum și prin
încercările de a explica procesele patologice pe baze naturale și raționale, Hipocrat a contribuit -
în limitele posibilităților din vremea sa - la eliberarea medicinei de superstiții și misticism. Din
cele peste 70 de lucrări care i se atribuie - cuprinse în Corpus Hippocraticum din biblioteca
renumitei școli de medicină din Cos - doar șase îi aparțin cu siguranță lui. În capitolul "Aerul,
Apa și Locurile" nu se mai discută rolul zeilor în apariția bolilor, ci se descriu cauzele
demonstrabile științific, în "Prognostic, Prognoză și Aforisme" expune opinia revoluționară
pentru acel timp, după care, un medic, prin observarea unui număr mare de cazuri, poate
prevedea evoluția ulterioară a unei boli. Idea unei medicini preventive apare pentru prima dată în
"Tratamente" și în "Tratamentul Bolilor Acute", în care discută influența unor factori ca vârsta,
regimul alimentar, modul de viață și clima asupra stării de sănătate. În lucrarea asupra epilepsiei,
numită "Boala sfântă" (lat. Morbus sacer) întâlnim informații asupra anatomiei corpului
omenesc și se consideră că epilepsia ar fi datorită unei lipse de aer în urma unei incapacități a
venelor de a transporta aerul la creier. În ciuda argumentației considerată astăzi naivă, important
este faptul că Hipocrat vede cauza acestei boli într-o turburare a funcției creierului. În stadiul de
dezvoltare a cunoștințelor sale, Hipocrat nu a putut fi la adăpostul unor erori inerente epocii în
care a trăit. Astfel în concepția sa, pe care azi am numi-o "teorie umorală", Hipocrat recunoștea
existența a patru umori: sângele, flegma sau limfa, fierea galbenă și fierea neagră; un
dezechilibru între ele ar produce boala sau ar antrena moartea. A formulat ipoteza localizării
proceselor psihice în creier. A distins gândirea (pneuma logistikon) de trăiri și a asertat că există
fluide vitale.

3
 Hippocrate

Hipocrat, recunoscut ca bun practician, a făcut și o serie de inovații medicale. În chirurgie a pus
la punct un aparat de trepanare a craniului, în ortopedie a construit un scaun special pentru
reducerea luxațiilor și fracturilor.

Juramantul lui Hippocrate

Jurământul lui Hippocrate este un jurământ atribuit lui Hippocrate, medic din Grecia antică, care
cuprinde îndatoririle morale ale unui medic în exercitarea profesiunii sale. Multe din principiile
acestui jurământ sunt și astăzi valabile, ca păstrarea secretului profesional sau interzicerea
relațiilor intime cu pacienții. Altele sunt subiecte controversate, cum ar fi interzicerea avortului
sau a eutanasiei.

În multe universități, absolvenții facultăților de medicină prestează la sfârșitul studiului

jurământul lui Hippocrate:

"Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea și Panacea și pe toți zeii și zeițele, pe care îi iau
ca martori, că voi îndeplini acest jurământ și poruncile lui, pe cât mă ajută forțele și rațiunea:

Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinți, să împart cu el
cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i
învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit.
Să transmit mai departe învățăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu și numai acelor
discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, și nimănui altuia.
Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul și buna
stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență.
Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu voi da
vreun sfat în această privință. Tot așa nu voi da unei femei un remediu abortiv.
Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața.
Nu voi opera piatra din bășică, ci voi lăsa această operație celor care fac această meserie.
În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul și bunăstarea bolnavilor, mă voi ține
departe de orice acțiune dăunătoare și de contacte intime cu femei sau bărbați, cu oameni liberi
sau sclavi.
Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea
este o datorie.
Dacă voi respecta acest jurământ și nu îl voi călca, viața și arta mea să se bucure de renume și
respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul."

Originea si istoricul deontologiei medicale

"Tehnica ingrijirii bolnavului a aparut odata cu omenirea".

Civilizatiile imperiale - Sumer si Babilon

4
 Barbu Elena
Catalina Alina

Aproximativ 3000 de ani inainte de Hristos, doua grupuri umane privilegiate au devenit leaganul
primelor doua civilizatii demne de acest nume care au lasat o marturie directa a existentei lor

5
 Hippocrate

datorita scrierii pictografice si hieroglifice: cea care ocupa bazele teritoriale sau pamântesti
separând Tigrul de Eufrat si cea care s-a stabilit in marginea cursului mijlociu al Nilului. Aceste
civilizatii in esenta continentale - numite si civilizatii "imperiale" au putut sa se dezvolte in valea
Nilului si in Mesopotamia caci foarte devreme s-au reunit cele trei conditii asigurând reusita lor:
o tara extrem de fertila, o organizatie socio-politica urbana foarte puternica, o religie colectiva in
strânsa legatura cu puterea.

Astfel, sumerienii care s-au stabilit in valea Eufratului si au fost un popor de agricultori au
inscris pe table de lut principiile esentiale ale medicinei lor. In civilizatia Caledo – Asiriana care
i-a succedat, medicina – putin distinsa de sacerdot – era se pare codificata cum o demonstreaza
anumite marturii ce au parvenit pâna la noi. Codul Hammourabi gravat pe o stea de diorita
descoperita in ruinele Suse – unde se vede Dumnezeu soare poruncind legile sale lui
Hammurabi, monarh caledonian – indica principiile de responsabilitate si onorariile medicului:
acesta va lua 10 sikle pentru ingrijirea unui ochi, daca este vorba de un stapân, 2 sikle daca e
vorba de un sclav: 5 sikle pentru vindecarea maladiilor osoase si viscerale, din contra daca
comite o greseala, i se va taia mâna. Aceasta notiune de responsabilitate morala a fost in egala
masura la mare cinste in Egipt, aceasta probabil la inceputul erei faraonice.

"Miracolul Grec" : Hipocrate si doctrina sa

In acest timp civilizatiile imperiale in esenta continentale se vor substitui civilizatiilor

mediteraneene bazate pe o economie comerciala, o societate democratica si individualista, si
vom asista la declinul marilor capitale continentale (Memphis, Theba Babilon, Ninive, Suse) in
detrimentul oraselor porturi (Corint, Alexandria, Antiohia, Cartagina, Atena) .

In mileniul de dinainte de Hristos, aceste civilizatii mediteraneene vor atinge o dezvoltare atât de
considerabila ceea ce a facut sa fie numita " Miracolul Grec" . Intre secolul VII si V inainte de
Hristos medicina greaca se desparte de caracterul sau mitic si sacerdot si – contemporana
construirii marilor orase – se va inspira din considerente filozofice.

Lui Hipocrate (aprox. 500 de ani inainte de Hristos) ii revine meritul de a fi creat deontologia
medicala pe care si noi o urmam astazi. Intr-adevar, tot cea ce l-a precedat ii este inferior de tot
ceea ce i-a succedat in lumea antica si de atunci cu câteva exceptii. Hipocrate a rezumat
dificultatile morale ale profesiunii medicale intr-o formula care rezuma doctrina sa: "Viata este
scurta, arta este lunga, ocazia fugitiva, experienta nesigura, judecata grea". Cea mai veche
culegere de deontologie de care s-au legat civilizatiile occidentale este cea cunoscuta sub numele
de Juramântul lui Hipocrate.

Acest text, elaborat cu aprox. 500 de ani inainte de Hristos, in epoca cea mai stralucita a Greciei
antice - unde traiau Pericle si Philias, Sofocle si Euripide - prin Hipocrate si prin discipolii sai a
formulat regulile moralitatii profesionale cu cinste in scolile de medicina ale lumii grecesti.

"Jur pe Apollo medic, Asklepios, Hygeia si Panakeia luând ca martor toti zeii si zeitele ca voi
infaptui dupa puterea si judecata mea, acest juramânt si aceasta angajare scrisa.

Jur de a considera egalul parintilor mei pe cel ce ma va invata arta medicinei; de a imparti cu el
subzistenta, greutatile si nevoile daca e necesar; de a privi pe fii sai ca pe frati si daca ei vor vrea
sa studieze aceasta arta sa-i invat fara onorariu; de a comunica preceptele generale, lectiile orale
si tot restul doctrinei fiilor mei, cei ai stapânului meu si discipolilor ce urmeaza legea medicala,
dar la nici un altul.

6
 Barbu Elena
Catalina Alina

Voi face sa servesc regimul dietetic in avantajul bolnavului dupa puterea si judecata mea; pentru
pacatul lor si raul lor nu voi da, oricât m-ar ruga un drog sinucigas si nici nu voi lua initiativa
unui astfel de sfat; nici nu voi da la nici o femeie contraceptive.

Pentru castitate si sanatate imi pun la dispozitie viata mea si profesiunea mea si voi lasa aceasta
practica profesionistilor. In câteva case unde trebuie sa intru, ma voi duce pentru a ajuta bolnavii,
evitând tot ceea ce este corupator. Lucrurile care, in exercitarea sau in afara exercitarii artei mele
voi putea sa vad sau sa aud despre existenta oamenilor si care nu trebuie sa fie divulgate in afara,
le voi tine sub tacere, estimând ca aceste lucruri au dreptul de a fi secrete. Daca indeplinesc pâna
la capat acest juramânt si ii voi face cinste, orice mi s-ar intâmpla in aceasta viata voi fi onorat
pentru totdeauna de a ajuta oamenii. Dar daca voi abdica de la aceste principii tot raul sa se abata
asupra mea!"

Hipocrate ilustreaza aceste principii in portretul lasat despre medic:

" Este o recomandare pentru medic de a fi firesc, dupa temperamentul sau, caci despre un medic
nenatural se crede de obicei ca el nu va sti sa ingrijeasca pe altii. Trebuie sa fie el insusi bine
imbracat si sa utilizeze parfumuri placute al caror miros nu are nimic suspect. In acest sens
dispune pacientul in favoarea sa. Medicul intelept in ceea ce priveste moralul trebuie sa tina cont
de ceea ce urmeaza: sa stie sa taca, apoi a-si regla viata caci acesta este un lucru foarte important
pentru reputatia sa. Trebuie ca el sa aiba caracterul unui om cinstit si cu aceasta sa fie grav si
binevoitor. Caci excesul de zel il va face sa fie respectat mai putin. Sa observe ceea ce i se
permite. Cât despre tinuta sa, aceasta va fi a unui om rational, altfel el ar parea arogant si dur.
Din contra daca nu va râde si nu va fi vesel, va deveni obositor, lucru de care trebuie sa se
fereasca. Sa fie cinstit in toate relatiile caci cinstea ii este de un mare ajutor: bolnavii au lucruri
uneori dificile de spus medicului si i se confeseaza fara rezerva; oricând el vede femei tinere
obiecte de mare pret; trebuie sa ramâna stapân pe sine tot timpul. Iata ceea ce trebuie sa fie
medicul ca tinuta fizica si morala".

Civilizatia Hindusa- Susrutea si Tsharaka

Grecia nu a fost – dupa toata probabilitatea – singura origine intelectuala a civilizatiei. Civilizatia
Hindusa s-a dezvoltat in egala masura pe plan material si moral cu rara perfectiune in cele doua
vai privilegiate cea a Hindusului si cea a Gangelui.

Data fiind absenta datelor relative referitoare la nivelul atins de catre medicina indiana inaintea
invaziei ariene, se presupune vecina cu cea a lui Hipocrate la care s-au stabilit textele parvenite
pâna la noi . Atraja care invata medicina pe Taxila si Susruta care profesa la Benares au
prezentat etica medicala ca in "portetul medicului" care figureaza in opera lui Susruta. Susruta
spune despre medic: "Sa fie din familie buna, frumos, puternic, viguros, discret, amabil, fara
pretentii, vesel când este ocazia, cast, rezervat, rabdator si familiarizat cu stiintele sacre. El
trebuie sa fie imbracat in alb, sa poarte parul scurt si unghii taiate, sa vorbeasca incet, fara
gesturi, cu fata calma". In ziua primirii, el primea de la stapânul sau o "instructie" a carei
solemnitate aminteste de cea a juramântului: nu va trebui sa asculte sentimentele, ura sau
orgoliul; va fi sclavul adevarului; va ingriji pe stapânii sai si pe toti ce i se vor adresa lui de o
maniera politicoasa si rezonabila, bogati si saraci. Grija lui fata de bolnavi nu va avea limite, dar
in interesul reputatiei sale si pentru a salva demnitatea artei, va trebui sa refuze ingrijirile celor
pe care ii recunoaste ca incurabili. Va trebui sa acorde cea mai inalta consideratie brahmanilor,
stapânilor sai si sa fie plin de consideratie pentru cei necajiti.

7
 Hippocrate

"Vei evita, spune stapânul, orice companie nepotrivita; nu vei da niciodata leac la un om
condamnat pentru crima contra regelui; nu vei merge niciodata sa ingrijesti o femeie in absenta
barbatului ei sau fara consimtamântul acestuia; nu vei primi nimic de la ea altceva decât hrana
ce-ti va fi necesara. Deci medicul nu se va duce la un bolnav fara sa fie chemat de catre acesta ,
etc".

Cât despre tema stiintifica iata ce sfatuieste el: " Cel ce a invatat simplu principiile medicinei, dar
nu a primit instructiuni practice isi va pierde sângele rece in prezenta unui bolnav, pe de alta
parte cel ce cu graba se lanseaza in practicarea medicinei fara a-si lua timpul de a studia
principiile artei este nedemn vis-a-vis de oamenii instruiti si merita sa fie pedepsit de catre lege.
Ambii sunt astfel insuficient pregatiti si totodata incapabili de a deveni practicieni ca si o pasare
care ar zbura cu o aripa".

E probabil in faptul istoric al societatii indiene prin ierarhia castelor sociale - in sânul carora se
gaseau brahmani din care proveneu preotii si medicii - de unde vine explicatia despre existenta,
in preajma medicilor a asistentilor medicali pe care gândirea moderna ii considera ca veritabili
infirmieri.

Medicul hindus Tsharaka (care a trait in secolul incadrând inceputul erei crestine si a fixat prin
scris traditia medicala a Indiei) relateaza pentru prima data in istoria medicinei – calitatile,
functiile si indatoririle acestor asistenti medicali:

" Om cu sânge rece, viguros, nepurtând pica la nimeni, atent la nevoile bolnavilor, urmarind
strict si neobosit instructiunile medicului.

Cunoasterea procedeelor de preparare a compozitiilor medicamentelor, inteligenta, devotat

bolnavilor, puritatea moravurilor si a corpului, sunt cele patru calitati care disting asistentul
medical. Asistentii se disting prin curatenia mâinilor, atasament fata de persoana pentru care sunt
angajati; dotati din punct de vedere al inteligentei si abilitatii; inclinati spre bunatate si apti la
orice gen de serviciu prin care un pacient poate fi revindecat; spirit deschis, experti in arta de a
prepara hrana, familiarizati cu masajul si frictionari ale membrelor, sa stie sa supravegheze si sa
asiste bolnavul, sa dozeze medicatia; totdeauna gata, rabdatori si abili a veghea pe cel ce sufera;
niciodata de reavointa oricare ar fi actul care ar putea sa fie cerut de medic sau pacient".

Morala medicala a Imperiului Celest

Stim ca probabil in secolul VI al erei noastre civilizatia chineza care acorda o mare importanta
medicilor, arata in egala masura calitati si un comportament care ne-ar parea astazi mai
"deontologice" pe care le regasim in principiile lui Souen-Seu-Mo:

"Pentru a fi un medic bun, nu este suficient sa fi versat in literatura Confucianista si Thaoista, cel
ce nu a citit cartile Budiste nu va cunoaste mare lucru, compasiunea, bucuria renuntarii. Nu va sti
abordând bolnavii sa fie patruns de mila si simpatie, nici sa-si formeze o vointa de a aduce ajutor
in toate durerile, fiind animat de aceasta dorinta fara a se ocupa de treburile sale personale, de
bogatia sa, de arta sa, de frumusetea sa, de inteligenta sa, de calitatea sa de chinez sau de barbar,
de prieten sau dusman, nu va reusi sa considere cu egalitate toti bolnavii ca prietenii sai cei mai
scumpi".

Formarea gândirii occidentale:

Roma, Bizant, Invazia Araba

8
 Barbu Elena
Catalina Alina

Perioada de aproximativ 1000 de ani care inconjoara originea erei Crestine este cea unde se ia
pentru prima data cunostinta de deontologia medicala, cea pe care o concepem - si dealtfel cea pe
care o practicam – astazi. Intr-adevar, prin intermediul Imperiului Roman, lumea mediteraneeana
a marcat cultura noastra occidentala intr-un mod definitiv. Astfel, intr-una din scrisorile pastorale
se aminteste ca obligatia clerului este de a vizita bolnavii si de a observa deontologia lui
Hipocrate, a acorda respect medicului despre care se spune in eclesiast ca el este creatia
Atotputernicului:

"Acordati ajutor bolnavilor" se spunea, "si recompensa va veni de la Dumnezeu". Crestinilor

captivi in exil, de origine siriana sau bizantina care au tradus in araba marile opere medicale le
revine meritul de a fi asigurat difuzarea in Orient si de a fi asociat aici anumiti medici islamici ca
persanul Ali Iben Rabban Al Tabari a carui deontologie strict hipocratica ne-a lasat un portet al
unui bun practician:

"Va alege in fiecare lucru ce-i mai bun si mai drept, nu va fi usuratic, orgolios si denigrant deci
nu va fi niciodata obosit, infatuat, nu se va plasa niciodata deasupra celorlalti".

Rolul gândirii iudaice: Maimonide

Rolul medicilor iudei – care au fost practicieni foarte reputati – a fost deasemenea foarte
important in practica deontologiei medicale. Opera lui Maimonide este o stralucita marturie.
Moise Maimonide, medic, filozof si talmudist eminent, descendent al unei linii de rabini si inalti
demnitari iudei, pregatit pentru ascensiunea sa in creeare unei culturi vaste, medic personal al
sultanului Saladin – care a trait in sec. al XII-lea dupa Hristos, ne-a lasat o opera deontologica
mistica cunoscuta sub numele de : Rugaciunea lui Maimonide.

"O Doamne umple-mi sufletul de dragoste pentru arta si toate creaturile, nu admite ca gloria
cercetarii sa ma influenteze in exercitiul artei mele, caci dusmanii adevarului si ai dragostei de
oameni ar putea foarte usor sa abuzeze si sa ma indeparteze de nobila datorie de a face bine
copiilor tai. Sustine-mi forta inimii ca ea sa fie totdeauna gata sa serveasca bogatul si saracul,
prietenul si dusmanul, bunul si raul. Fa-ma ca eu sa nu vad decât omul in cel ce sufera.

Ca sufletul sa-mi fie deschis aproape de patul bolnavului, ca el sa nu fie directionat de nici o
gândire straina, ca in final sa fie prezent la tot ceea ce experienta si stiinta l-au invatat; caci mari
si sublime sunt cercetarile stiintifice care au ca scop sa conserve sanatatea si viata tuturor
creaturilor. Fa ca bolnavii sa aiba incredere in mine si in arta mea, ca ei sa urmeze sfaturile si
prescrierile mele.

Indeparteaza de la patul lor sarlatanii, pe cei cu mii de sfaturi si care cunosc totul caci prin toate
acestea se poate conduce la moartea lor. Daca nestiutorii ma blameaza fa ca dragostea pentru arta
mea sa ma faca invulnerabil ca eu sa pot sa perseverez in adevar si prestigiu. Da-mi Dumnezeule
rabdare pe lânga bolnavi, fa ca eu sa fiu moderat in totul, dar insatiabil in dragostea mea pentru
stiinta.

Indeparteaza de mine, o Dumnezeule, ideea ca eu vreau totul. Da-mi forta, vointa si ocazia de a-
mi largi din ce in ce mai mult cunostintele mele".

Timpurile Moderne

Diversi medici au acordat in cursul evului mediu si renasterii o mare importanta, ca Paracelsus
care spunea: " Medicul trebuie sa fie inainte de orice un om bun si veridic", sau Rabelais care a
9
 Hippocrate

scris: "Stiinta fara constiinta, nu e decât ruina sufletului", deci Colegiile Medicilor se arata mai
grijulii de a-si reglementa privilegiile decât de deontologie.

Saint–Vincent - T. Paul (1576-1660) va ilumina secolul sau si va crea veritabil vocatia de

asistenta religioasa care nu ezita sa doteze - ca urmare a moralei crestine -deontologia tehnica
astfel:

"Asistenta va pregati cina, o va aduce bolnavului, il va aborda cu veselie si caritate si va da

binecuvântarea, totul cu o dragoste pe care ar da-o fiului ei, sau mai degraba lui Dumnezeu, va
incerca sa-l inveseleasca atunci când el este dezolat.

Asistenta va observa timpul si ora când se dau medicamentele, va avea un mare respect pentru
ordinele medicilor ce-i vor fi date referitor la tratamentul bolnavilor.

Asistenta trebuie sa stie sa administreze perfuzie si sa recolteze sânge in cantitati exacte".

Reglementarea legala facând parte larga din initiativa privata in organizarea ingrijirii si asistentei
bolnavilor, deontologia a tinut mult timp sa se confunde cu morala individuala.

Dezvoltarea medicinei moderne a fost influentata de dezvoltarea tehnologiei si de marile

descoperiri din acest domeniu. Cel mai renumit reprezentant al acestei epoci a fost Paracelsius,
care se ocupa de alchimie, astrologie, dar si de etica si psihologie, spunând: "Caracterul
medicului influenteaza mai puternic starea bolnavului decât orice medicament".

Din secolul al XVII-lea a inceput urbanizarea. In orasele aglomerate conditiile de viata si igiena
se deteriorau si din aceasta cauza au aparut tot mai des epidemii. Fortate de imprejurari,
autoritatile construiesc mai multe spitale, dar paralel cu aceasta, nivelul de acordare al ingrijirilor
medicale, stagneaza. Ingrijirea bolnavilor este facuta de maicute si de ingrijitoare voluntare
necalificate. Din acest motiv in Germania, in mijlocul secolului al XIX-lea a fost infiintata prima
scoala unde pe lânga educatie morala se invata si ingrjirea bolnavului. Acesta a fost punctul de
plecare al scolilor sanitare de mai târziu. In aceasta perioada obligatiile celor care ingrijeau
bolnavii s-au inmultit – pe lânga alimentarea si toaleta zilnica a bolnavului aveau obligatia de a
masura temperatura, de a recunoaste anumite boli dupa semne si simptome, de a aplica diete
corespunzatoare imbolnavirilor. Pentru aceste noi atributii era nevoie si de o pregatire teoretica.

Razboaiele, in general, dar mai ales cel de la mijlocul secolului al XIX-lea, au contribuit la
dezvoltarea medicinei concomitent cu dezvoltarea ingrijirii. Dintre acestea un rol important l-a
avut Razboiul din Crimeea, unde ranitii rusi au fost ingrijiti de surori voluntare a caror instruire a
fost organizata de chirurgul Pirogov. Pe cealalta parte ingrijirea soldatilor englezi si francezi a
fost asigurata de un grup de voluntari organizati si pregatiti de Florence Nightingale. Ea a fost
cea care dupa razboi a infiintat la Londra, in Spitalul St. Thomas, prima scoala pentru surori
medicale. Ca cerinta pentru a urma cursurile acestei scoli, era "o cultura generala si o integritate
morala ireprosabila".

Pe exemplul ei au fost infiintate si in alte spitale scoli pentru surori, contribuind astfel la
cresterea numarului de surori medicale calificate. In organizarea acestor scoli Crucea Rosie
infiintata in 1864 a jucat un rol important.

La sfârsitul secolului trecut in mai multe tari au fost organizate sistematic cursuri pentru formare
de instructori sanitari. In 1899 la Londra s-a infiintat Consiliul International al Surorilor
Medicale cu scopul uniformizarii pregatirii profesionale a celor ce voiau sa practice aceasta

10
 Barbu Elena
Catalina Alina

profesie, iar la New York in cadrul Universitatii Columbia a fost infiintata o sectie separata care
avea ca scop, pregatirea teoretica si practica a asistentilor medicali.

Dezvoltarea rapida a societatii si medicinei, precum si tehnologia aparuta au determinat si o

crestere calitativa a ingrijirilor medicale. Acest lucru fiind permanent are ca efect aparitia
profesiei de asistent medical si indispensabilitatea acestuia in echipa medicala.

2. Jurământul lui Hipocrate din perspectiva Bibliei şi a

realităţii

Cu toţii cunoaştem că la absolvirea studiilor, fiecărui medic i se cere să depună Jurământul lui
Hippocrate. Nu ştiu câţi au avut posibilitatea să citească textul acestui jurământ. Eu am rămas
mişcat foarte mult, mai ales când am făcut o comparaţie a celor cuprinse în Jurământul lui
Hipocrat cu Sfintele Scripturi şi cu realitatea zilelor noastre. Vă invit să citiţi articolul şi pe
parcurs, voi prezenta tot textul Jurământului lui Hipocrat pas cu pas, asumându-mi dreptul de a-l
împărţi pe paragrafe. Fiecare paragraf din articol va fi un comentariu asupra paragrafului
respectiv din Jurământul lui Hipocrat.

Înainte de a începe această analiză, este potrivit să spun câteva cuvinte despre Hippocrate.
Născut pe insula Kos în jurul anului 460 înainte de Hristos, acest om celebru a ajuns să fie cel
mai vestit medic al Greciei antice. După ce a învăţat arta medicinei de la tatăl său, a călătorit
mult prin Grecia în calitate de medic itinerant şi a fost recunoscut de toţi ca un practician foarte
bun. Prin anii 420 înainte de Hristos s-a întors în patrie, pe insula Kos unde a fondat o şcoală de
medicină. Apoi a mai fondat încă o şcoală de medicină în Tessalia. Moştenirea lăsată de el este
“Corpus Hippocratum”, un volum care cuprinde 70 de lucrări de medicină, dintre care istorii
cred că şase îi aparţin cu siguranţă lui, iar celelalte fiind scrise de alţi autori. Celebrul medic şi
fondator al şcolilor de medicină a alcătuit acest jurământ pentru discipoli ca în felul acesta să-i
oblige la moralitate şi responsabilitate. Deci, să vedem ce este scris în Jurământul lui Hipocrat
care şi azi este depus de către studenţii celor mai multe facultăţi de medicină.

Jurământul lui Hipocrat începe cu aceste cuvinte:

Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea şi Panacea şi pe toţi zeii şi zeiţele, pe care îi iau ca
martori, că voi îndeplini acest jurământ şi poruncile lui, pe cât mă ajută forţele şi raţiunea

Cel mai mult probabil că Hipocrat nu a cunoscut Sfintele Scripturi ale Vechiului Testament. El a
crescut şi a trăit într-o societate politeistă, dovadă fiind că la începutul acestui jurământ enumeră
zeii medicinei şi apoi toţi zeii şi zeiţele cunoscute grecilor. În primul secol, când Apostolul Pavel
a venit în cultura greacă cu mesajul Evangheliei Domnului Isus Hristos, Luca, autorul cărţii
Faptele Apostolilor, l-a însoţit pe Pavel şi a scrs:

Pe când îi aştepta Pavel în Atena (pe Sila şi pe Timotei), i se întărâta duhul la vederea acestei
cetăţi pline de idoli. (Faptele Apostolilor 17:16)

11
 Hippocrate

Pentru Luca cele văzute nu erau ceva neobişnuit, deoarece el însuşi era grec şi crescuse în acest
context religios. Apropo, Luca era doctor şi, cred eu, la absolvirea şcolii de medicină a depus şi
el acest jurământ. Pe atunci el nu cunoştea încă pe Domnul Isus Hristos, altfel nu ar fi putut să
pronunţe primul paragraf al jurământului care se referă la zei. Pe vremea lui Hipocrat însă, grecii
erau în neştiinţă cu privire la Dumnezeul adevărat, cu privire la Fiul Lui, Isus Hristos, şi cu
privire la adevărata mântuire. De aceea Apostolul Pavel, când li s-a adresat celor din Areopag
(locul discuţiilor publice din Atena) le-a spus şi aceasta:

Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de

pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea prin Omul, pe care
L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul
că L-a înviat din morţi…(Faptele Apostolilor 17:30-31)

Înainte de a începe această analiză, este potrivit să spun câteva cuvinte despre Hippocrate.
Născut pe insula Kos în jurul anului 460 înainte de Hristos, acest om celebru a ajuns să fie cel
mai vestit medic al Greciei antice. După ce a învăţat arta medicinei de la tatăl său, a călătorit
mult prin Grecia în calitate de medic itinerant şi a fost recunoscut de toţi ca un practician foarte
bun. Prin anii 420 înainte de Hristos s-a întors în patrie, pe insula Kos unde a fondat o şcoală de
medicină. Apoi a mai fondat încă o şcoală de medicină în Tessalia. Moştenirea lăsată de el este
“Corpus Hippocratum”, un volum care cuprinde 70 de lucrări de medicină, dintre care istorii
cred că şase îi aparţin cu siguranţă lui, iar celelalte fiind scrise de alţi autori. Celebrul medic şi
fondator al şcolilor de medicină a alcătuit acest jurământ pentru discipoli ca în felul acesta să-i
oblige la moralitate şi responsabilitate. Deci, să vedem ce este scris în Jurământul lui Hipocrat
care şi azi este depus de către studenţii celor mai multe facultăţi de medicină.

Dar, chiar dacă în vremea lui Hipocrat grecii nu cunoşteau pe Dumnezeul adevărat, ei nu au
negat existenţa autorităţii supreme, existenţa dumnezeirii. Tocmai acesta şi este factorul de bază
care determină morala. Dacă oamenii nu recunosc autoritatea supremă a lui Dumnezeu, ei nu mai
au nici un temei pentru moralitate.

Recent am discutat cu un medic foarte renumit din ţară, un om deosebit şi credincios lui

Dumnezeu. Când i-am spus că Jurământul lui Hipocrat începe astfel, el a rămas mirat, spunând
că versiunea pe care o cunoştea anterior nu conţinea acest paragraf. Este normal că azi acest
paragraf nu mai face sens, pentru că noi ştim că un idol este tot una cu nimic, cum spun
Scripturile. Tragedia cea mai mare este că astăzi sunt un mare număr de medici şi lucrători
medicali care nu au cunoştinţă şi nici frică de Dumnezeu. Aceasta afectează grav moralitatea lor
şi relaţiile cu pacienţii. Ce stă la baza moralităţii tale?

7.1.Responsabilitate faţă de învăţător

Prima din lista angajamentelor incluse în Jurământul lui Hipocrat este:

Să respect pe cel care m-a învăţat această artă la fel ca pe propriii mei părinţi, să împart cu el
cele ce-mi aparţin şi să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenţii lui ca fraţi şi să-i
învăţ această artă, dacă ei o doresc, fără obligaţii şi fără a fi plătit.

12
 Barbu Elena
Catalina Alina

După zei, primul în lista responsabilităţilor şi obligaţiunilor este învăţătorul sau profesorul,
chiar înaintea pacientului. Şi dacă cineva nu ştie a păstra respect faţă de cel care l-a învăţat, nu
mai poate avea respect faţă de nimeni. Profesorul merită un respect ca şi cel pe care trebuie să-l
dăm părinţilor despre care una din cele zece porunci spune:

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă
Domnul, Dumnezeul tău. (Exodul 20:12)

Respectul pentru Hipocrat însemna nu doar cuvinte, ci şi grija de nevoile financiare ale celui ce
te-a învăţat arta (nu este numită nici meserie, nici profesie) şi prezenţa alături de el cînd va fi în
nevoie. Mai mult, respectul acesta avea să se extindă şi faţă de descendenţii învăţătorului, adică
fii, nepoţi sau strănepoţi şi nu prin a le da bani, ci a-i învăţa arta. Biblia vorbeşte foarte mult cu
privire la felul cum trebuie să te porţi cu cel ce te-a învăţat şi mai ales care te învaţă Cuvântul lui
Dumnezeu.Unul din aceste pasaje spune:

Cine primeşte învăţătură din Cuvânt, să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă.
(Epistola lui Pavel către Galateni 6:6)

Privind la realitate, vedem că puţini sunt cei care apreciază cu adevărat pe învăţătorii care i-au
învăţat o artă, o profesie sau o meserie. Mult mai puţini sunt cei care apreciază pe drept valoarea
învăţăturilor primite din Cuvântul lui Dumnezeu şi pe cei ce se trudesc la aceasta. Cum se
manifestă respectul tău faţă de cel ce te-a învăţat meseria, arta sau profesia şi faţă de cel ce te
învaţă sau te-a învăţat Cuvântul lui Dumnezeu?

7.2.Responsabilitatea faţă de învăţătură

Nici următorul aliniat al Jurământului lui Hipocrat nu pomeneşte despre pacient, pentru că se
referă în întregime la învăţătură, cu privire la care medicul se obliga astfel:

Să transmit mai departe învăţăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu şi numai acelor
discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, şi nimănui altuia.

Dacă citiţi încă o dată cu atenţie, veţi vedea cu siguranţă că acest jurământ trebuia să fie depus
înainte de a începe să înveţe cineva arta medicinii şi nu la absolvire, cum se obişnuieşte astăzi De
ce? Pentru că cunoştinţele sunt periculoase când ajung la dispoziţia oamenilor lipsiţi de
moralitate. De altfel, nu medicii sunt cei care fac avorturile? Dar, vom ajunge şi la acest subiect
care tot este cuprins în Jurământul lui Hipocrat.

Apostolul Pavel i-a scris ucenicului său iubit, Timotei, astfel:

Şi ce-ai auzit de la mine, în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie
în stare să înveţe şi pe alţii. (2 Timotei 2:2)

După zei, primul în lista responsabilităţilor şi obligaţiunilor este învăţătorul sau profesorul,
chiar înaintea pacientului. Şi dacă cineva nu ştie a păstra respect faţă de cel care l-a învăţat, nu

13
 Hippocrate

mai poate avea respect faţă de nimeni. Profesorul merită un respect ca şi cel pe care trebuie să-l
dăm părinţilor despre care una din cele zece porunci spune:

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă
Domnul, Dumnezeul tău. (Exodul 20:12)

Respectul pentru Hipocrat însemna nu doar cuvinte, ci şi grija de nevoile financiare ale celui ce
te-a învăţat arta (nu este numită nici meserie, nici profesie) şi prezenţa alături de el cînd va fi în
nevoie. Mai mult, respectul acesta avea să se extindă şi faţă de descendenţii învăţătorului, adică
fii, nepoţi sau strănepoţi şi nu prin a le da bani, ci a-i învăţa arta. Biblia vorbeşte foarte mult cu
privire la felul cum trebuie să te porţi cu cel ce te-a învăţat şi mai ales care te învaţă Cuvântul lui
Dumnezeu.Unul din aceste pasaje spune:

Cine primeşte învăţătură din Cuvânt, să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă.
(Epistola lui Pavel către Galateni 6:6)

Privind la realitate, vedem că puţini sunt cei care apreciază cu adevărat pe învăţătorii care i-au
învăţat o artă, o profesie sau o meserie. Mult mai puţini sunt cei care apreciază pe drept valoarea
învăţăturilor primite din Cuvântul lui Dumnezeu şi pe cei ce se trudesc la aceasta. Cum se
manifestă respectul tău faţă de cel ce te-a învăţat meseria, arta sau profesia şi faţă de cel ce te
învaţă sau te-a învăţat Cuvântul lui Dumnezeu?

Învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu, nu este una pe care El ar fi cerut vreo dată să o ţinem
ascunsă. Trebuie însă să le încredinţăm doar oamenilor de încredere să fie învăţători, ca să o
transmită altora. Om de încredere este acel care păstrează învăţătura aşa cum a primit-o şi nu o
va dilua cu alte învăţături, nu-i va afecta calitatea. Fiecare preot este chemat să fie un om de
încredere şi să se ţină strâns de învăţătura sănătoasă a Domnului Isus aşa cum este lăsată pe
paginile Sfintelor Scripturi.

7.3.Responsabilitate faţă de pacient

După ce a stabilit responsabilitatea medicului faţă de zei, faţă de învăţător şi faţă de învăţătură,
Jurământul lui Hipocrat scrie această obligaţiune pentru medic:

Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna
stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă.

Poate ar întreba cineva: oare poate fi şi altfel? Poate vreun medic să gândească în alt fel, decât
aşa cum scrie această obligaţiune? Da, poate. Să vă dau un exemplu pe care l-a auzit soţia mea
de la profesori pe când învăţa la Universitatea de Medicină. Un medic urolog îşi făcea licenţa de
doctorat şi avea nevoie să facă un număr anumit de operaţii la rinichi(circa 20). Ca să poată
primi cât mai repede licenţa, acest medic a făcut această operaţie la peste 15 pacienţi care nici pe
departe nu avea nevoie de ea şi cărora operaţia le-a făcut rău pentru tot restul vieţii. Dar, oare
este nevoie să mai prezint şi alte exemple? Presupun că cititorul a auzit singur destule cazuri ca
acesta. Domnul Isus ne învaţă în Sfintele Scripturi:

14
 Barbu Elena
Catalina Alina

Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi
Proorocii. (Evanghelia după Matei 7:12)

7.4.Responsabilitate faţă de viaţa umană

Nu în toate cazurile de boală viaţa omului este pusă în pericol sau, cel puţin, nu este pusă în
pericol imediat. Dar fiecare pacient şi fiecare medic trebuie să realizeze valoarea vieţii umane.
Următoarele paragrafe ale Jurământului lui Hipocrat se referă la valoarea vieţii umane şi viitorul
medic trebuia să se oblige astfel:

Nu voi prescrie niciodată o substanţă cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, şi nici nu voi da
vreun sfat în această privinţă. Tot aşa nu voi da unei femei un remediu avortiv Anul trecut, la 1
iunie, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodoxi Români (ASCOR) din Moldova a organizat o
acţiune Anti-Avort la care am mers şi eu cu copiii noştri, ca să ne pronunţăm pentru apărarea
vieţii copiilor nevinovaţi ce sunt omorâţi. Tinerii de la ASCOR au pus nişte imagini cu copiii
avortaţi şi au aprins lumânări pentru aceşti copii. Toate se întâmplau în faţa unui spital din oraş
unde se fac cele mai multe avorturi. Eu, la rândul meu, am tipărit pe foi mesajul Ce spune
Dumnezeu despre avort? şi îl distribuiam tuturor trecătorilor câte o copie. Mai apoi am făcut şi o
lecţie care am recomandat-o multora şi care a fost predată în biserici, în şcoli, spitale, cămine
studenţeşti, etc. Cei mai mulţi oameni când primeau o copie a mesajului ne mulţumeau că am
iniţiat această acţiune. Dar, atunci când stăteam în faţa spitalului, în timpul acţiunii Anti-Avort,
s-a întâmplat să treacă pe acolo un grup de medici şi studenţi ai Universităţii de Medicină, care
tocmai veneau de la ore. Ei au fost cei mai supăraţi pe noi şi spuneau: “Cum nu înţegeţi că nu
poţi să accepti să naşti un copil dacă nu ai cu ce să-l întreţii?”. Pentru ei valoarea fetusului nu are
aceeaşi valoarea ca şi viaţa omului născut. Hipocrat a crezut altfel, aşa cum ne învaţă şi Cuvântul
lui Dumnezeu. Viaţa fetusului (copilului care se află în burta mamei) are aceeaşi valoare ca şi
viaţa fiecărui din noi. Doar nimeni nu-şi omoară copiii pentru că nu are o condiţie materială pe
care şi-o doreşte? De ce atunci au ajuns oamenii atât de cruzi ca să-şi omoare propriii copii care
nu se pot apăra? De ce medicii sunt cei care se transformă în criminali şi iau viaţa acestor copii?
Mi-a povestit fiica care învaţă la Colegiul Pedagogic că într-o zi a venit să le vorbească un
scriitor care s-a lăudat că a fost chirurg înainte şi a făcut mai multe avorturi. Sunt mândru de fiica
noastră care s-a sculat în picioare şi, înainte ca să iasă din sală, a spus tare, în auzul tuturor: “Nu
vreau să ascult un criminal care a omorât copii nevinovaţi…”. Un adevărat medic va aprecia
totdeauna viaţa la valoarea pe care a pus-o Dumnezeu în ea şi nu va face nimic care poate
contribui la luarea vieţii cuiva. Ce valoare are viaţa umană pentru tine?

7.5.Responsabilitate faţă de limita cunoştinţelor şi colaborare

Nimeni nu poate pretinde că cunoaşte totul. De aceea, nimeni nu trebuie să-şi depăşească limitele
cunoştinţelor şi deprinderilor sale. La aceasta s-a referit Hipocrat în următorul paragraf când le
cere viitorilor medici să jure astfel:

Sacră şi curată îmi voi păstra arta şi îmi voi conduce viaţa. Nu voi opera piatra din băşică, ci
voi lăsa această operaţie celor care fac această meserie.

Unii din aroganţă, alţii din lăcomie se apucă să facă lucruri de care nu au suficientă competenţă
sau nu au de fel. Un medic cu frică de Dumnezeu nu va face nici odată astfel şi va fi gata ori de
15
 Hippocrate

câte ori nu ştie să o recunoască şi să trimită pacientul la alt medic, care este suficient de
competent în materie. Aceasta implică o colaborare sănătoasă între medici, dar se referă şi la noi,
toţi oamenii care slujim unii la alţii în diferite feluri.

7.6.Responsabilitatea privitoare la morala comportamentului sexual

Următoarea obligaţiune a jurământului spune:

În orice casă voi întra, o voi face numai spre folosul şi bunăstarea bolnavilor; mă voi ţine
departe de orice acţiune dăunătoare şi de contacte intime cu femei sau bărbaţi, cu oameni liberi
sau sclavi.

În timp ce le ofeream oamenilor consiliere spirituală, mulţi mi s-au plâns, şi mai ales doamne sau
domnişoare, că atunci când s-au adresat la medici după ajutor, au fost îndemnaţi la relaţii sexuale
în afara căsătoriei ca şi un remediu pentru boala lor, iar unii medici au spus-o pe faţă că “se oferă
cu acest serviciu”. Dumnezeu spune clar în Sfintele Scripturi că curvia şi preacurvia aduc
blestem, boală şi nenorocire în familie şi afectează nu doar sănătatea fizică dar şi soarta eternă a
oamenilor.

Nu voi prescrie niciodată o substanţă cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, şi nici nu voi da
vreun sfat în această privinţă. Tot aşa nu voi da unei femei un remediu avortiv Anul trecut, la 1
iunie, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodoxi Români (ASCOR) din Moldova a organizat o
acţiune Anti-Avort la care am mers şi eu cu copiii noştri, ca să ne pronunţăm pentru apărarea
vieţii copiilor nevinovaţi ce sunt omorâţi. Tinerii de la ASCOR au pus nişte imagini cu copiii
avortaţi şi au aprins lumânări pentru aceşti copii. Toate se întâmplau în faţa unui spital din oraş
unde se fac cele mai multe avorturi. Eu, la rândul meu, am tipărit pe foi mesajul Ce spune
Dumnezeu despre avort? şi îl distribuiam tuturor trecătorilor câte o copie. Mai apoi am făcut şi o
lecţie care am recomandat-o multora şi care a fost predată în biserici, în şcoli, spitale, cămine
studenţeşti, etc. Cei mai mulţi oameni când primeau o copie a mesajului ne mulţumeau că am
iniţiat această acţiune. Dar, atunci când stăteam în faţa spitalului, în timpul acţiunii Anti-Avort,
s-a întâmplat să treacă pe acolo un grup de medici şi studenţi ai Universităţii de Medicină, care
tocmai veneau de la ore. Ei au fost cei mai supăraţi pe noi şi spuneau: “Cum nu înţegeţi că nu
poţi să accepti să naşti un copil dacă nu ai cu ce să-l întreţii?”. Pentru ei valoarea fetusului nu are
aceeaşi valoarea ca şi viaţa omului născut. Hipocrat a crezut altfel, aşa cum ne învaţă şi Cuvântul
lui Dumnezeu. Viaţa fetusului (copilului care se află în burta mamei) are aceeaşi valoare ca şi
viaţa fiecărui din noi. Doar nimeni nu-şi omoară copiii pentru că nu are o condiţie materială pe
care şi-o doreşte? De ce atunci au ajuns oamenii atât de cruzi ca să-şi omoare propriii copii care
nu se pot apăra? De ce medicii sunt cei care se transformă în criminali şi iau viaţa acestor copii?
Mi-a povestit fiica care învaţă la Colegiul Pedagogic că într-o zi a venit să le vorbească un
scriitor care s-a lăudat că a fost chirurg înainte şi a făcut mai multe avorturi. Sunt mândru de fiica
noastră care s-a sculat în picioare şi, înainte ca să iasă din sală, a spus tare, în auzul tuturor: “Nu
vreau să ascult un criminal care a omorât copii nevinovaţi…”. Un adevărat medic va aprecia
totdeauna viaţa la valoarea pe care a pus-o Dumnezeu în ea şi nu va face nimic care poate
contribui la luarea vieţii cuiva. Ce valoare are viaţa umană pentru tine?

Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe
curvari şi pe preacurvari. (Epistola către Evrei 13:4)
16
 Barbu Elena
Catalina Alina

7.7.Responsabilitatea păstrării secretelor

Oamenii au diferite motive din care nu vor să li se facă cunoscută boala. Unii din pricina că au
dobândit aceste boli prin comportament imoral, iar alţii sunt intimidaţi de boala lor sau un
oricare alt motiv. În procesul diagnosticării şi a tratamentului, medicul poate ajunge să cunoască
lucruri intime, foarte personale. De aceea următoarea obligaţiune pe care trebuia să şi-o
însuşească un viitor medic era:

Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea
este o datorie.

Dumnezeu a spus prin gura înţeleptului împărat Solomon astfel cu privire la păstrarea secretelor.

Cine defaimă pe aproapele său este fără minte, dar omul cu pricepere primeşte şi tace. – Cine
umblă cu bârfeli dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat.
(Proverbele lui Solomon 11:12-13)

Lucrul acesta este folositor nu doar medicilor, ci şi tuturor oamenilor şi mulţi nu pot avea nici
odată prieteni adevăraţi pentru că nu pot păstra secretele încredinţate sau lucrurile pe care au
ajuns să le cunoască fără ca cineva să fi intenţionat să le spună lor.

7.8.Realizează binecuvântările şi consecinţele

Ultimul paragraf al renumitului Jurământ a lui Hipocrat este intenţionat să-l facă conştient pe cel
ce se obligă cu acest legământ cu privire la beneficiile respectării sau consecinţele călcării lui.
Iată conţinutul acestui ultim paragraf:

Dacă voi respecta acest jurământ şi nu îl voi călca, viaţa şi arta mea să se bucure de renume şi
respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.

Am menţionat anterior cum un medic vestit din ţară nu auzise despre prima parte a Jurământului
lui Hipocrat care se referă la zeităţi. Medicul nu cunoştea pentru că cineva a vrut ca el să nu
cunoască, cineva a vrut să-L scoată pe Dumnezeu din viaţa şi arta lui de medic. D-lui nu a
permis acest lucru şi este un bun creştin şi un medic renumit. Dar, care sunt consecinţele pentru
cei ce nu se socot cu obligaţiunile Jurământului pe care l-au rostit în faţa martorilor văzuţi şi
nevăzuţi? Sunt multe şi grave. Tot de la acel medic cu renume am aflat despre acest caz.

La secţia de urgenţă a unui spital lucrau ca şi chirurgi şi tatăl şi fiul. Fiind un om rău, tatăl nu se
apuca nici odată să vindece oamenii până nu-i era garantată plata. Banii erau mai importanţi
decât vieţile omeneşti. Şi ce credeţi. Într-o zi, pe când el era la serviciu, fiul lui, a intrat la un
magazin şi, nimerind la un conflict între nişte bărbaţi beţi, a devenit victima acestui conflict,
primind mai multe lovituri cu cuţitul. A fost dus la secţia de urgenţă, ca să-i fie salvată viaţa.
Fiindcă era în sânge tot, nu a fost recunoscut de nimeni care era la secţia de internare. Totuşi, cei
de la secţia de internare au raportat chirurgului, cerându-i să facă repede intervenţia chirurgicală
pentru a-i salva viaţa. La cererea lor chirurgul de gardă a răspuns: “Să vină rudele şi să aducă
plata, căci eu nu mă voi apuca să cârpesc gratis pe toţi beţivii…”. Numai că de data aceasta
atitudinea lui de a nu face nimic gratis, l-a costat mai mult decât toţi banii câştigaţi anterior de la
“cârpire”, cum şi-a numit singur profesia. Preţul a fost fiul lui propriu. Nu am terminat istoria.
Când au venit şi i-au spus că bărbatul adus a pierdut mult sânge, dar mai poate fi salvat,
chirurgul nostru nu a întreprins nimic. Apoi, după ce a murit pacienutul (fiul), femeia care a mers
17
 Hippocrate

să-i ducă cadavrul la morgă, a recunoscut că era fiul chirurgului şi a venit să-i aducă vestea
groaznică.

Mi s-a spus despre un alt caz, când, exact aşa, medicul de gardă nu se lăsa nicidecum convins de
stăruinţele sorei medicale să meargă să salveze viaţa unui copil despre care la moment nu ştiau
nimic. Medicul spunea: “Până nu aflaţi cine este şi până nu plăteşte nu începem a face nimic…”.
Când a venit sora medicală să-i spună că copilul deja decedase, a mers şi medicul curios să vadă
cine era acest copil ai cărui părinţi au “întârziat cu plata”. Şi cine credeţi că era?… Fiul lui. Să ne
socotim cu ce spun Sfintele Scripturi:

Nu vă înşelaţi: “Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera…”

(Epistola lui Pavel către Galateni 6:7)

Generaţia de astăzi distruge una după alta valorile de veacuri. Vedem aceasta peste tot. Au
recunoscut-o şi autorii articolului despre Jurământul lui Hippocrate din enciclopedia Wikipedia
care au scris:

Multe din principiile acestui jurământ sunt şi astăzi valabile, ca păstrarea secretului profesional
sau interzicerea relaţiilor intime cu pacienţii. Altele sunt subiecte controversate, cum ar fi
interzicerea avortului sau a eutanasiei.

Faptul că avortul şi eutanasia au devenit subiecte controversate pentru unii medici, arată că viaţa
umană nu mai are valoare în ochii lor. Având în vedere cum sunt azi distruse valorile ce ţin de
comportamentul sexual al oamenilor, dacă nu întreprindem nimic, ne putem aştepta ca nu peste
mult timp să devină pentru medici “subiecte controversate” şi păstrarea secretului profesional
sau interzicerea relaţiilor intime cu pacienţii. Odată cu dezicerea oamenilor de la aceste valori,
vin şi consecinţele, multe şi grave şi aceasta pentru că Dumnezeu este acelaşi ieri, azi, şi în veci.
El este Tatăl luminilor şi în El nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. Să-I căutăm faţa,
studiind Cuvântul Lui – Biblia.

7.9.Jurământul lui Hippocrate

La începutul lumii, vorbesc de cea grecească, din care multe ni se trag şi nouă, corbii erau albi,
albi ca zăpada şi totul trecea de la o zi la alta, atât pentru zei, oameni şi sufletele nemuritoare, la
fel cum trec şi acum. Şi mai nimic nu părea să fie nou sub soare, dacă nu ar fi existat lumea
fabuloasă a mitologiei greceşti. Ascultaţi: Apollo era foarte frumos, puternic, îi plăcea muzica,
vânătoarea, chiar şi mai ales femeile. Fiind zeu, fiul lui Zeus, era peste tot cu ochii după
frumoase femei. Aşa  a ajuns să o vadă şi să-i placă, să dorească să o iubească, pe cea mai
frumoasă dintre nimfe, pe Coronis. Şi atât a iubit-o de a lăsat-o gravidă, ceea ce era atât de
frecvent sub soare, şi sub lună, că nu se mai ţinea socoteala, nici chiar faptul că după acea iubire
cu un zeu, Coronis s-a iubit cu altul, Elatus fiul lui Elatus, un muritor oarecare, mi se pare.
Corbul cel alb, de sus din copac, a asistat tăcut, dar plin de interes, la repetatele scene de amor şi
dragoste între cei doi şi, încet, l-a cuprins invidia văzând cum iubirea, la aceste bipede fără pene,
se poate repeta zi de zi pe când la ei, în lumea corbilor, trebuie să treacă un an. Şi cum se
întâmplă de obicei, invidia iscă porniri rele, corbul cel alb s-a dus şi a pârât-o pe Coronis la zeu.
Apollo, care era şi profet, deci profeţise multe de astea în trecut la alţii, de data asta, venindu-i
rândul, s-a înfuriat rău că a fost înşelat cu un muritor ordinar şi, în primul moment, s-a răzbunat
pe informator, pe corb schimbându-i culoarea penelor din albe ca zăpada în negre, negre. De
atunci corbii sunt negri, negri ca pana corbului!! Apoi s-a dus la sora lui, Artemis, care, şi ea, se
ocupa cu vânătoarea, să-i povestească toată obida lui. Cum să fie el, zeul soarelui, înşelat cu
umbra aia de Elatus? Nu a durat mult până ce împreună au hotărât să o omoare pe Coronis,
18
 Barbu Elena
Catalina Alina

crezând că astfel femeile vor învăţa minte şi vor deveni credincioase, cel puţin zeilor. În
paranteză, mulţi naivi şi creduli şi-n Olimp, la vremea aceia, şi după, ca şi acum. Hotărârea lor s-
a împlinit, dar, la funeraliile frumoasei nimfe, inima lui Apollo s-a înmuiat şi-a adus aminte de
copilul lui pe care nimfomana îl purta şi era pe cale să-l nască. Pe loc a scos copilul din uterul
nimfei şi l-a numit Asclepios, adică deschis prin tăiere, fiindcă Apollo avea şi dexterităţi
obstetricale, nu numai pasiuni ginecologice. Deci, ceea ce muritorii numesc cezariană fiindcă
Cezar ar fi adus pe lume prin acelaşi procedeu, Apollo a făcut cu mult înaintea tuturor pentru zei.
Artemis şi-a văzut de tot felul de vânători, Apollo de-ale lui iar Asclepios a fost încredinţat celui
mai înţelept dintre centauri, lui Chiron, cu însărcinareasă-l crească şi să-i dea o educaţie de
medicină zeiască. A apărut şi o capră pe post de doică şi totul a decurs după voia lui Apollo.
Asclepios a moştenit genele de vindecător de la Apollo şi cu buna creştere şi educaţie a
centaurului cel înţelept şi cu lapte de capră, foarte nutritiv, a devenit zeul medicinii, vindecătorul
de zei şi pământeni. S-a căsătorit şi a avut şase fete şi trei băieţi şi toţi au primit preocupări
medicale, de îngrijirea sănătăţii. Cea mai mare Hygieia a devenit zeiţa sănătăţii, curăţeniei,
sanitaţiei, Panacea zeiţa tratamentelor universale, Iaso se ocupa de recuperări, Aceso de
vindecarea proceselor infecţioase. Frumoasa Aglaea s-a îndeletnicit cu îngrijirea frumuseţii şi cu
înfrumuseţarea, fiindcă, încă din antichitate, femeile începuseră să aibă o mai mare grijă de
frumuseţea lor decât de bărbaţi, ascultând sfatul frumoasei şi mult iubitoarei zeiţe Afrodita:
Dacă pierzi un bărbat te duci în agoră că e plină de ei, dar, dacă pierzi frumuseţea degeaba te
mai duci în agoră. Profundă gândire de zeiţă, urmată cu sacralitate de nemuritoare şi, mai ales,
muritoarele  de rând.

La secţia de urgenţă a unui spital lucrau ca şi chirurgi şi tatăl şi fiul. Fiind un om rău, tatăl nu se
apuca nici odată să vindece oamenii până nu-i era garantată plata. Banii erau mai importanţi
decât vieţile omeneşti. Şi ce credeţi. Într-o zi, pe când el era la serviciu, fiul lui, a intrat la un
magazin şi, nimerind la un conflict între nişte bărbaţi beţi, a devenit victima acestui conflict,
primind mai multe lovituri cu cuţitul. A fost dus la secţia de urgenţă, ca să-i fie salvată viaţa.
Fiindcă era în sânge tot, nu a fost recunoscut de nimeni care era la secţia de internare. Totuşi, cei
de la secţia de internare au raportat chirurgului, cerându-i să facă repede intervenţia chirurgicală
pentru a-i salva viaţa. La cererea lor chirurgul de gardă a răspuns: “Să vină rudele şi să aducă
plata, căci eu nu mă voi apuca să cârpesc gratis pe toţi beţivii…”. Numai că de data aceasta
atitudinea lui de a nu face nimic gratis, l-a costat mai mult decât toţi banii câştigaţi anterior de la
“cârpire”, cum şi-a numit singur profesia. Preţul a fost fiul lui propriu. Nu am terminat istoria.
Când au venit şi i-au spus că bărbatul adus a pierdut mult sânge, dar mai poate fi salvat,
chirurgul nostru nu a întreprins nimic. Apoi, după ce a murit pacienutul (fiul), femeia care a mers
să-i ducă cadavrul la morgă, a recunoscut că era fiul chirurgului şi a venit să-i aducă vestea
groaznică.

Mi s-a spus despre un alt caz, când, exact aşa, medicul de gardă nu se lăsa nicidecum convins de
stăruinţele sorei medicale să meargă să salveze viaţa unui copil despre care la moment nu ştiau
nimic. Medicul spunea: “Până nu aflaţi cine este şi până nu plăteşte nu începem a face nimic…”.
Când a venit sora medicală să-i spună că copilul deja decedase, a mers şi medicul curios să vadă
cine era acest copil ai cărui părinţi au “întârziat cu plata”. Şi cine credeţi că era?… Fiul lui. Să ne
socotim cu ce spun Sfintele Scripturi:

Privind dăruirea întregii familii lui Asclepios medicinei, observăm că multe din sub specialităţile
medicinei îşi au începuturile în Olimp, iar zeul ei, Asclepios, a devenit cunoscut şi respectat
printre zei, semizei, pătrimi de zei şi aşa în jos în lumea greacă până la ultimii muritori de rând şi
a celor din afara rândului. Totul ar fi rămas în acest apogeu glorios dacă, odată, implorat şi
răsplătit regeşte, nu ar fi înviat un mort, pe Hippolytus mi se pare, ceea ce era numai în puterea
lui Zeus până atunci. La aflarea acestei impietăţi, Zeus aflându-se într-o bună dispoziţie data de o
19
 Hippocrate

nouă aventură amoroasă, pe care nevastă-sa, Hera, nu o descoperise, nu i-a dat prea multă
însemnătate, doar l-a tras de ureche pe Asclepios şi i-a arătat indexul cel puternic, cel mai
puternic index din Olimp, şi sub Olimp. Dar nu a rămas aşa, fiindcă a venit Hades, fratele cel
mare a lui Zeus, cu o falcă în Olimp şi cealaltă lăsat acasă, în lumea lui subpământeană, în grija
cerberului, cu revendicări şi ameninţări împotriva lui Asclepios; dacă s-a apucat să învie morţii
poate rămâne fără muşterii, acolo jos, în împărăţia lui.  Atunci şi-a revenit Zeus din  beatitudinea
în care încă se mai afla după recenta lui aventură amoroasă şi să scape şi de gura lui frate-său, a
pus mâna pe un trăsnet, ultima generaţie, fabricat de Cyclop, terminându-l pe marele zeu al
medicinei dintr-o mişcare. Pe urmă, păreri de rău compensate cu divine onoruri la funeralii, şi l-
au îngropat la Epidauros, iar corbul cel negru de atunci vesteşte moartea lui, şi-a următorilor.
Când Apollo a aflat vestea morţii fiului său, Asclepios, durerea i s-a transformat în furie şi-a
omorât Cyclopul, că de tata-Zeus cum să îndrăznească. Zeus văzându-se fără producătorul de
armament, l-a înşfăcat de ureche pe Apollo şi l-a trimis ca sclav, pe un an, la un rege care-l ura
de moarte, dar nu îndrăznea pe faţă, dar toate zilele anului i le-a făcut amare, în timp ce Zeus era
bine dispus că mai scăpase de concurenţa la frumoasele nemuritoare şi muritoare. Un an trece
repede şi mi-am adus aminte înţeleapta vorbă a Mătuşei Augustina din Prundul Bârgăului: Trece
ea şi veşnicia, darămite o viaţă de om. La vorba aceasta înţeleaptă până şi Zeus ar fi tresărit
fiindcă dă de gândit!!

Nu ştiu ce s-a mai întâmplat după toate astea în Olimp, dar, pentru grecii pământeni Asclepios a
devenit unul dintre zeii cei mai preţuiţi pentru arta lui medicală, drept mare tămăduitor şi
învăţător de viaţă sănătoasă. Grecii i-au ridicat peste tot temple de venerare, numite Asclepieion,
unde mergeau deopotrivă sănătoşii şi bolnavii aducând ofrande, ridicând rugăciuni şi plecând
mai bine, încrezători, ceea ce face mult în viaţă şi în toate suferinţele trupeşti. Cel mai faimos
templu a lui Asclepios se află la Epidaurus, la care am mers împreună cu Ica şi am atins, am
mângâiat vestigiile templului simţindu-ne bine, încrezători şi biruitori ai suferinţelor noastre,
după care ne-am aşezat pe două locuri, din cele patrusprezece mii ale celui mai mare, perfect şi
bine păstrat amfiteatru al lumii antice greceşti şi am meditat la istoria şi dezvoltarea medicinei
de-a lungul celor  douăzeci şi şase de secole, de la Asclepios şi Hippocrates, cum zic grecii, la
Medicina de astăzi, pe care am învăţat-o prima data în România şi a doua oară în Canada. Şi
dacă fiul lui Zeus, Apollo, a fost sclav, la rândul nostru şi noi, nişte muritori de rând, am fost
sclavi în Canada pentru libertatea dorită.

Şi veşnicia-i trecătoare, cu Olimp cu tot şi cu toţii trecătorii de sub Olimp.

Un alt templu vindecător, asclepieion, renumit este cel din Insula Kos unde şi-a început cariera
Hippocrate. Aici pe treptele templului Asclepios, în urmă cu vreo cinci secole înaintea lui
Christos, Hippocrate şi-a dezvoltat învăţătura şi a fondat şcoala sa de medicină, pe temeiul
realităţii din observaţii clinice. A stăruit şi a notat apariţia şi evoluţia suferinţei, a urmărit cu
diligenţă şi gentileţe starea suferindului, a conceput tratamente şi a intuit prognosticul.

Nu există şcoală medicală europeană care să nu-l recunoască  drept  părintele medicinii pentru
tot ce a făcut el şi şcoala lui, în vremurile în care disecţia era interzisă, având deci puţine noţiuni
de anatomia şi fiziologia umană, atât de necesare în medicină. Activitatea lui a fost prologul
grandios al artei medicale. A avut mulţi discipoli cu aceeaşi dăruire ca el ce şi-au adus contribuţii
iar biografii l-au elogiat şi cinstit, printre ei numărându-se Aristotel şi Platon în scrierile lor, iar
alţii, mult mai târziu s-au bazat pe lucrările sale, „Complicatul corp omenesc”, o lucrare în care
împleteşte filozofia cu medicina, dar mai ales din „Corpus Hippocraticum” un tratat medical
absolut, primul de o asemenea amploare bazat pe observaţii şi interpretări clinice. Aflăm de la
biografii săi că tatăl şi bunicul lui s-au ocupat cu medicina şi l-au învăţat şi pe el, care i-a depăşit 
cu mult. A trăit  simplu, onest, calm şi atent, observând şi notând semne şi simptoame, evoluţii şi

20
 Barbu Elena
Catalina Alina

pierderi. Ar fi avut o viaţă de optzeci, nouăzeci de ani, după unii chiar o sută, dar multe din
„Corpus Hippocraticum” trăiesc şi astăzi în medicină cu toată evoluţia ei, de la artă medicală la
tehnologie comună, în aceste douăzeci şi cinci de secole. Hippocrate, la vremea sa, a 
revoluţionat medicina, pentru că până la el bolile erau date de zei, el a fost primul care a susţinut
că bolile se datorează mediului înconjurător, alimentaţiei şi modului de viaţă. Această teorie în
care nega puterea absolută a zeilor în toate, iar fi adus, după unii biografi, ani grei de detenţie în
care ar fi scris „Complicatul corp omenesc”, despărţind definitiv medicina de mitologie, nu şi de
unele precepte filosofice pentru că a afirmat pentru prima data: corpul omenesc conţine în el
acea putere care poate să-l re-balanseze în caz  de boală, să se vindece prin el însuşi. Această
teorie părea filosofică la vremea aceia, abia în ultimele două secole începem să descoperim
funcţiile extraordinare ale encefalului. Dar, această  revoluţionare pare minoră acum pe lângă 
cât de mult a îmbogăţit el medicina, cât a lărgit terminologia şi semiologia medicală, ce
comportament profesional, social şi moral a impus discipolilor săi şi prin jurământul ce trebuia
să îl depună cei ce devin medici,  Jurământul lui Hippocrate:

„Jur pe Apollo medicul, pe Asclepios, Hygieia şi Panacea şi iau ca martor toţi zeii, să respect
după puterea mea şi priceperea mea următorul legământ: Să preţuiesc ca şi pe părinţii mei pe cel
ce m-a învăţat acestă artă, să trăiesc în comun cu el şi dacă este necesar să împart şi bunurile
mele cu el, să-i consider copiii ca pe proprii mei fraţi, să-i învăţ această artă dacă ei astfel doresc
fără plată sau vreo promisiune scrisă să împărtăşesc fiilor mei şi fiilor învăţătorului meu care m-a
învăţat pe mine şi discipolilor care s-au legat ei înşişi şi au fost de acord cu regulile profesiunii
iar numai acestora, preceptele şi învăţăturile.  Voi prescrie tratament pentru binele bolnavilor mei
după capacitatea şi priceperea mea şi niciodată nu voi vătăma pe nimeni. Ca să fiu pe placul
cuiva nu voi prescrie medicament ucigător şi nu voi da un sfat care poate să-i cauzeze moartea.
Nici nu voi da vreunei femei un pesar pentru a provoca avortul. Îmi voi păstra puritatea vieţii
mele şi artei mele. Nu voi tăia ca să scot pietre, chiar la bolnavii la care boala se manifestă. Voi
lăsa aceasta operaţie sa fie făcută de cei ce practică aceasta. În fiecare casă unde ajung şi voi
intra numai pentru binele bolnavilor mei ţinându-mă departe de orice rău făcut cu şi de orice
ademenire şi mai cu seamă de plăcerile dragostei cu femei sau bărbaţi, fie ei liberi sau sclavi. Tot
ce pot să aflu în timpul exercitării profesiei mele sau în afara profesiei mele sau în relaţiile
zilnice cu oamenii ceea ce nu ar trebui răspândit voi păstra ca taină şi nu o voi destăinui
niciodată. Dacă voi păstra acest jurământ cu credinţă să mă pot bucura de viaţă şi să-mi pot
practica arta respectat de toţi oamenii şi de-a pururi iar dacă îl voi nesocoti sau îl voi încălca
soarta să-mi aducă numai nenorociri.”

Ce solemn şi minunat moment, ce nobilă şi profesională obligaţie, ce senzaţie şi trăire de fiinţă

umana superior educată îţi dă această ocazie, după şase ani de cursuri în amfiteatre şi săli de
laborator, de studii intense a zeci de tomuri şi de zeci de sute de zile şi nopţi la patul bolnavului
sau în ambulatorii ticsite de suferinţe, deprimare, viruşi şi bacterii. Promoţia mea, din anul 1963,
nu a trăit un asemenea moment academic, fiindcă noi nu am depus un asemenea jurământ deşi
deveniserăm absolvenţi de medicină, când încă mai era şi artă! Noi, cei din lagărul comunist al
Uniunii Sovietice, eram supuşi şi obligaţi, de la început, să construim cea mai grozavă societate
din istoria omenirii, societatea comunistă în care era o cu totul altă mitologie: Olimpul era la
Moscova, Stalin în locul lui Zeus, ce fusese deportat în Siberia cu toţi olimpienii lui, iar
Asclepios a fost înlocuit cu cel mai mare fiziolog al lumii, Pavlov, care a descoperit cum să facă
propagandă comunistă la câini cu clopoţelul roşu!

Jurământul lui Hippocrate mi-a plăcut ca semnificaţie, simboliza o ţinută morală, era un
legământ profesional, ceva ce trebuia să facă parte din ceremonia despărţirii de Alma Mater, de
care promoţia mea nu a avut parte, fiindcă în lagărul comunist al Moscovei ceremoniile
academice deveniseră manifestări de partid obligatorii. Am fost convocaţi în băncile
21
 Hippocrate

amfiteatrului mare având în faţă o masă lungă acoperită cu o pânză roşie, simbolul revoluţiei şi
victoriei comuniste, la care după un timp, au apărut ceea ce se numea prezidiu în frunte cu
rectorul, decanul, tovarăşii de partid şi cei de la UTC, adică de futeceul cel de toate zilele. Noi în
picioare trebuia să-i aplaudăm intrarea lor în sală, după ce îi aşteptam de o oră, fiindcă
punctualitatea este proprie numai oamenilor inteligenţi, educaţi şi civilizaţi. Cuvântarea
rectorului a fost scurtă, din câteva fraze de mulţumiri partidului şi câteva frânturi cu iz academic,
după care a urmat artileria grea de partid, puternică, concentrată şi nesfârşită. Tovarăşi de la
partid, tunşi reglementar şi cu cravate roşii, au trecut în revistă toate congresele partidului
comunist al Uniunii Sovietice, înfăptuirile lor, exemplu care l-a luat şi partidul nostru,
conducător glorios, înfăptuind bunăstarea întregului popor muncitor şi ţărănimii aliate cu el,
restul când îi va veni rândul. Din când în când, parcă îşi aduceau aminte unde se află şi de ce au
venit, şi atunci puneau placa cu partidul v-a făcut medici, tovarăşi şi trebuia să înţelegem că
partidul le face pe toate, precum zeii odinioară. După vreo două ore de stat în bancă fără rost am
început să intrăm în disconfort fiziologic datorită vezicilor pline de atâtea înfăptuiri grandioase
ale fratelui mai mare de la Răsărit iar neuronii intraseră deja în inhibiţie de apărare, se
umpluseră şi ei de atâtea citate ale marilor dascăli ai comunismului, tovarăşii de la partid
începuseră să răguşească şi au dat cuvântul tovarăşilor de la futece, zisă şi artileria viitorului.
Aceştia erau porniţi pe fapte mari, vroiau ei să le arate celor de la partid, că sunt mai comunişti
decât comuniştii de pe râul Moscova, şi repetau mai pompos ceea ce au spus antevorbitorii, dar
ticăloşi cum erau,  tot a treia frază o începeau cu aşa cum a subliniat tovarăşul de la regionala
de partid. Tovaraşul citat, imediat se înţepenea şi mai impozant în scaun şi scruta amfiteatrul,
precum Lenin Siberia să vadă ce mai face ţarul din fundul ei, în timpul acesta în băncile
amfiteatrului  rămăseseră doar trupurile noastre inerte, minţile luaseră sufletul de mână şi
plecaseră la plimbare. Ce frumoase-s parcurile Timişoarei, iar în doi totul se ridică la puterea a
doua. Ne-am tot plimbat aşa prin ele, a câta oară, timp de altă oră, până ce am auzit glasul şefului
de an, un futecist de viitor, care a mulţumit în stânga şi în dreapta, apoi, de la sine putere, în
numele întregii promoţii a luat angajamentul că vom înfăptui toate sarcinile de partid pentru
edificarea societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Aplauze de bucurie că s-a terminat ultima
şedinţă cu partidul şi futeceul în facultate, că nu o să mai vedem faţa de convocator obligatoriu a
futecistului şef, la tot felul de şedinţe  şi munci patriotice, ne-a luat rămas bun, cu emoţii, unii de
la alţii şi repartizarea la circumscripţiile rurale, unde partidul ne-a creat locuri de muncă şi
trebuia să fim demni de încrederea pe care ne-a acordat-o…

În anii studenţiei, întâmplător am dat peste Jurământul lui Hippocrate într-un vechi tratat medical
în care era însoţit de nişte comentarii laudative, omagiindu-l pe Hippocrate şi discipolii săi,
pentru că susţinea autorul atât „Corpus Hippocraticum” cât şi jurământul sunt dezvoltate şi
îmbogăţite de discipolii săi ulterior din admiraţie şi veneraţie faţă de el. Atunci am fost surprins,
era ceva nou pentru mine, să aflu că discipolii magistrului îi îmbogăţesc opera mult timp după ce
dascălul lor venerat nu mai era printre ei. Acum ştiu că la vremea aceea, antică, această practică
era o datorie liber consimţită, o dăruire personală din admiraţie şi preţuire şi ca exemplu îmi vine
în minte Budda, Socrate, Iisus, care nici măcar nu au scris ceva, în schimb au făcut-o cu
prisosinţă discipolii lor.  Acum, după atâtea şi atâtea secole de tumult social până şi această
sinceră şi liberă atitudine a suferit modificări dezgustătoare, detestabile datorită nu numai
exploatării fizice ci, recent, în ultimele cincisprezece decenii, îndoctrinărilor şi manipulărilor
psihice am ajuns în faza de societate regresivă cu creierul spălat pe bandă…

Datorită acestei noi societăţi în care trăim, Jurămantul lui Hipocrate mi s-a părut, atunci când l-
am citit, o frumoasă pagină veche, dar depăşită de situaţia în care am ajuns, dându-mi o  stare
sufletească între părere de rău după inocenţa şi candoarea de la începuturile gândirii abstracte şi
ştiinţifice a omenirii şi ridicolul în care am ajuns crezând desuet tot ce aparţin trecutului  şi ce 
teribil de grozav cum gândim acum, mai ales noi, tinerii şi studenţi pe deasupra.

22
 Barbu Elena
Catalina Alina

Prin jurământul lui Hippocrate am aflat despre zeul medicinii, Asclepios fiul lui Appolo şi al
nimfei, de la care s-a ajuns la termenul de nimfomană, nimfomanie, despre nimfomanie altădată.
De la Hygieia am primit noţiunile de higienă sau igienă, care în antichitate a fost la mare preţ,
ignorată sub misticismul religios secole de-a rândul şi reînviată, de cei ce au supravieţuit marilor
pandemii datorate lipsei de igienă şi sanitaţiei. De la Panacea a derivat un termen al alchimiştilor,
care pe lângă multe căutări, unele de-a dreptul ilare în ziua de azi, scotocind şi după un
medicament ce să vindece toate suferinţele, după care se uită mulţi cercetători acum. Jurământul
în care: iau ca martor toţii zei e sincer exprimat în acele antice vremuri, dar e de-a dreptul sub
idilic în vremurile noastre, spun, fără să iau în considerare comuniştii, vajnici vânători de
vrăjitoare a misticilor de tot felul, inclusiv pe cei doar pasionaţi de  mitologii.

Dacă şi aşa pornim lumea de la un creator, necunoscut doar bănuit în fel şi chip, de ce să nu ne
uimim şi cu mitologiile antice? Şi-au bătut şi anticii capul cu multe. Mitologia greacă şi romană,
cea mai apropiată de cultura noastră, e atât de frumoasă şi interesantă, plină de personaje aparent
fantastice dar în fond o oglindă fidelă a tot ce era pământean, omenesc, care în vremea generaţiei
mele a fost înlocuită cu marxism-leninismul neomenesc. Un mijloc cumplit de îndoctrinare prin
tâmpenie pe care trebuia să-l accepţi şi să-l susţii, să te faci ca îl accepţi şi să-l aplauzi ori să te
prezinţi de bună voie la cea mai apropiată închisoare politică sau să te urci în primul tren spre
Siberia şi să cobori la primul lagăr. Am făcut doi ani de marxism-leninism, trecuţi şi în indexul
de student, şi patru ani învăţământ politic obligatoriu şi s-au prins tovarăşii că nu sunt lămurit
suficient şi unii au pus ochii pe mine. Noroc că am terminat facultatea şi pe Valea Vişeului în
Maramureş, unde am fost repartizat ca medic, maramureşenii nu m-au întrebat dacă sunt sau nu
lămurit cum este cu marea revoluţie care a durat o lună şi a declanşat un război civil abominabil
de patru ani. Dacă m-ar fi întrebat, nu le-aş fi spus că războiul acela civil a fost o pandemie roşie
dată de un virus bestial numit comunism, ce a fost experimentat în Rusia şi apoi răspândit prin
lume. Nu, nu asta, le-aş fi povestit despre războiul dintre olimpieni şi titani sau despre cel troian,
dar fără să o pun pe frumoasa Elena drept pretextul acestui război, fiindcă nici tovarăşii de la
catedra de marxism leninism nu ne-au spus care au fost adevăratele cauze ale revoluţiei şi cine
au fost adevăraţii zei din umbră care au vrut, au manipulat şi condus războiul civil fără să le
pese de soarta muritorilor de rând. Toate-s vechi şi nouă toate !!

Din jurământ mi-a plăcut mult şi am luat-o drept datorie de onoare: să preţuiesc ca şi pe părinţii
mei pe cel ce m-a învăţat această artă. Au fost mai mulţi, chiar mulţi şi tuturor le sunt
recunoscător, mai puţin celor de la Anatomie cu toate că ea este abc-ul medicinii, dar a fost prea
mult şi scolastic predată. Doi ani şi jumătate de Anatomie după tratatele lui Victor Papilian ce
însumau peste trei mii de pagini şi disecţia a şase cadavre. Visam numai oase, nervi, artere,
muşchi şi organe iar când priveam un om în activitate repetam ce muşchi foloseşte, în schimb
când priveam o colegă eram as în pelvisul ei şi bineînţeles, şi invers. E fascinant să ştii
Anatomie, e de mare preţ, poţi descompune pe cel din faţa ta, ce vrea să te domine în simple
organe separate, ca pe

masa de disecţie, îl termini dintr-o privire, nu te poate stăpâni, nu faci complexe de inferioritate
în faţa nimănui, dar, şi trei mii de pagini tocite este cumplit. Mulţi neuroni din creier mor precum
soldaţii într-un atac în care sunt copleşiţi de inamici. Nu mai spun că am avut un profesor care ne
trimetea la tratatele anatomistului francez Testut, care depăşeau  zece mii de pagini. Anatomiştii
de la Timişoara, cu profesorul în frunte, erau nişte scolastici rigizi ca betonul armat: când am
trecut în anul doi am primit patruzeci de repetenţi, toţi din cauza Anatomiei. Cerule Mare,
patruzeci de repetenţi, dintre care repetentele erau atât de frumoase şi reuşite anatomic, că numai
pentru aceste însuşiri trebuiau trecute, dar nu le-am examinat noi. Pot jura pe Apollo medicul, pe
Asclepios plus ceilalţi, că ele, întruchiparea frumuseţii şi perfecţiunii anatomice, l-au urât pe
profesorul de anatomie şi eu aş fi făcut la fel, dar mie mi-a dat cinci la examen şi în index a pus
23
 Hippocrate

un minus în faţa lui. Obişnuia să şi umilească, noroc că la Decanat au luat numai cinciul în
considerare. Am trecut şi am plecat pe Creasta Făgăraşului crezându-mă în Olimp, aveam
douăzeci de ani! Port mult respect profesorilor şi asistenţilor din clinici, respect şi surorile sau
moaşele care ne ajutau în practică la început, când toţi avem două mâini stângi de emoţiile
nepriceperii şi datorită lor ajungem la două mâini drepte, la acea dexteritate fină ce îi face bine
suferindului. Am învăţat cu temeinicie semiologia, am stăruit asupra istoriei legată de suferinţă,
dar nu am ezitat să-mi consult colegii când cazul mă depăşea sau mă îndoiam de propriul meu
diagnostic, nu am fost orgolios, am fost cinstit cu suferinzii şi m-am simţit bine pentru că am
respectat totul pentru binele bolnavilor mei după capacitatea şi priceperea mea.

Jur pe Apollo şi iau ca martor toţii zeii că am păstrat taina, secretul şi confidenţialitatea datelor
suferinzilor ce au venit la mine pentru ajutor medical sau chirurgical. Faptul că discutam cazul
cu un coleg sau mai mulţi, făcând diagnostic diferenţial sau căutând soluţia terapeutică cea mai
bună, intră în deontologia acestei profesii. În rest altum silentium. Acest  mic paragraf din
jurământul lui Hippocrate a avut o mare influenţă asupra mea nu numai ca medic, dar şi ca
persoană în societate fiindcă am devenit discret, dar nu tăcut sau retras, şi în locul clevetelii şi
bârfelii am găsit atâtea şi atâtea lucruri interesante sau neinteresante de conversat. Am stat
departe de bârfitori şi detractori, la fel şi Ica care spunea cine mi-o bârfeşte pe Maria, când va fi
cu ea mă va bârfi pe mine. Avea dreptate, aşa este. Spre deosebire de ea, ce avea acea
caracteristică de-a suporta fără replică ceea ce nu trebuia sa fie suportat, eu replicam direct celui
ce mă neîndreptăţea cu ceva. Ea nu a fost ca mine.

Jur pe Apollo şi iau ca martor toţi zeii, semizeii, centaurii cei înţelepţi şi nimfele cele mai
nimfomane, ca am călcat şi io pe lângă Jurământul lui Hippocrate, adică în străchinii cum zice
românul, nu am să mărturisesc cum le simt acum, iau toate străchinile sparte şi le duc cu mine
în Hades.

Nu sunt mai multe sau mai puţine pe lângă jurământ decât ale majorităţii colegilor mei. Nu mi-
am neglijat sau vătămat pacienţii, ceea ce pentru conştiinţa mea este esenţial, să pot merge cu
fruntea ridicată. Nu am fost chemat în faţa colegiului medicilor în România pentru mal-practică,
numai pe motive de ierarhie şi politice, iar în Canada am fost chemat de două ori pentru cazuri
de discriminare. Aiurea, s-au discriminat ei înşişi, aici unde trăind într-un babilon, se găsesc
destui care să te acuze de discriminare când nu vrei să le cânţi ceea ce îţi cer ei ca să le faci pe
plac. În Canada, spaţiu geografic pentru imigranţi, toţi primesc atâtea drepturi încât ajung să
nesocotească  îndatoririle sociale şi nu ştiu ca unele precepte medicale nu ţin cont de drepturile
lor politice sau religioase.  În rest am profesat conştiincios, ala Hippocrates, şaptesprezecea ani
în România la circumscripţii rurale, în clinici universitare, spitale şi policlinici şi douăzeci şi trei
de ani în Canada, unde, întâi am că la Decanat au luat numai cinciul în considerare. Am trecut şi
am plecat pe Creasta Făgăraşului crezându-mă în Olimp, aveam douăzeci de ani! Port mult
respect profesorilor şi asistenţilor din clinici, respect şi surorile sau moaşele care ne ajutau în
practică la început, când toţi avem două mâini stângi de emoţiile nepriceperii şi datorită lor
ajungem la două mâini drepte, la acea dexteritate fină ce îi face bine suferindului. Am învăţat cu
temeinicie semiologia, am stăruit asupra istoriei legată de suferinţă, dar nu am ezitat să-mi
consult colegii când cazul mă depăşea sau mă îndoiam de propriul meu diagnostic, nu am fost
orgolios, am fost cinstit cu suferinzii şi m-am simţit bine pentru că am respectat totul pentru
binele bolnavilor mei după capacitatea şi priceperea mea.

Jur pe Apollo şi iau ca martor toţii zeii că am păstrat taina, secretul şi confidenţialitatea datelor
suferinzilor ce au venit la mine pentru ajutor medical sau chirurgical. Faptul că discutam cazul
cu un coleg sau mai mulţi, făcând diagnostic diferenţial sau căutând soluţia terapeutică cea mai
bună, intră în deontologia acestei profesii. În rest altum silentium. Acest  mic paragraf din

24
 Barbu Elena
Catalina Alina

jurământul lui Hippocrate a avut o mare influenţă asupra mea nu numai ca medic, dar şi ca
persoană în societate fiindcă am devenit discret, dar nu tăcut sau retras, şi în locul clevetelii şi
bârfelii am găsit atâtea şi atâtea lucruri interesante sau neinteresante de conversat. Am stat
departe de bârfitori şi detractori, la fel şi Ica care spunea cine mi-o bârfeşte pe Maria, când va fi
cu ea mă va bârfi pe mine. Avea dreptate, aşa este. Spre deosebire de ea, ce avea acea
caracteristică de-a suporta fără replică ceea ce nu trebuia sa fie suportat, eu replicam direct celui
ce mă neîndreptăţea cu ceva. Ea nu a fost ca mine.

Jur pe Apollo şi iau ca martor toţi zeii, semizeii, centaurii cei înţelepţi şi nimfele cele mai
nimfomane, ca am călcat şi io pe lângă Jurământul lui Hippocrate, adică în străchinii cum zice
românul, nu am să mărturisesc cum le simt acum, iau toate străchinile sparte şi le duc cu mine
în Hades.

Nu sunt mai multe sau mai puţine pe lângă jurământ decât ale majorităţii colegilor mei. Nu mi-
am neglijat sau vătămat pacienţii, ceea ce pentru conştiinţa mea este esenţial, să pot merge cu
fruntea ridicată. Nu am fost chemat în faţa colegiului medicilor în România pentru mal-practică,
numai pe motive de ierarhie şi politice, iar în Canada am fost chemat de două ori pentru cazuri
de discriminare. Aiurea, s-au discriminat ei înşişi, aici unde trăind într-un babilon, se găsesc
destui care să te acuze de discriminare când nu vrei să le cânţi ceea ce îţi cer ei ca să le faci pe
plac.

25
 Hippocrate

3. Concluzii

Născut într-o familie ce aparținea cultului lui Esculap (gr. Asclepios), zeul grec al medicinei,
Hipocrat învață medicina sacerdotală și anatomia de la tatăl său, Heraclid. Părăsește insula sa
natală și cutreieră ținuturile Greciei antice, Tracia, Tessalia și Macedonia ca medic itinerant,
dobândind o solidă reputație ca practician. În jurul anului 420 î.Hr. se întoarce la Kos, unde
fondează o școală pentru viitori medici. Mai târziu va înființa o altă școală în Tessalia, unde își
va sfârși zilele la Larissa către anul 370 î.Hr..

Lui Hipocrate (aprox. 500 de ani inainte de Hristos) ii revine meritul de a fi creat deontologia
medicala pe care si noi o urmam astazi. Intr-adevar, tot cea ce l-a precedat ii este inferior de tot
ceea ce i-a succedat in lumea antica si de atunci cu câteva exceptii. Hipocrate a rezumat
dificultatile morale ale profesiunii medicale intr-o formula care rezuma doctrina sa: "Viata este
scurta, arta este lunga, ocazia fugitiva, experienta nesigura, judecata grea". Cea mai veche
culegere de deontologie de care s-au legat civilizatiile occidentale este cea cunoscuta sub numele
de Juramântul lui Hipocrate.

Jurământul lui Hippocrate este un jurământ atribuit lui Hippocrate, medic din Grecia antică, care
cuprinde îndatoririle morale ale unui medic în exercitarea profesiunii sale. Multe din principiile
acestui jurământ sunt și astăzi valabile, ca păstrarea secretului profesional sau interzicerea
relațiilor intime cu pacienții. Altele sunt subiecte controversate, cum ar fi interzicerea avortului
sau a eutanasiei.

Jurământul lui Hippocrate mi-a plăcut ca semnificaţie, simboliza o ţinută morală, era un
legământ profesional, ceva ce trebuia să facă parte din ceremonia despărţirii de Alma Mater, de
care promoţia mea nu a avut parte, fiindcă în lagărul comunist al Moscovei ceremoniile
academice deveniseră manifestări de partid obligatorii. Am fost convocaţi în băncile
amfiteatrului mare având în faţă o masă lungă acoperită cu o pânză roşie, simbolul revoluţiei şi
victoriei comuniste, la care după un timp, au apărut ceea ce se numea prezidiu în frunte cu
rectorul, decanul, tovarăşii de partid şi cei de la UTC, adică de futeceul cel de toate zilele. Noi în
picioare trebuia să-i aplaudăm intrarea lor în sală, după ce îi aşteptam de o oră, fiindcă
punctualitatea este proprie numai oamenilor inteligenţi, educaţi şi civilizaţi. Cuvântarea
rectorului a fost scurtă, din câteva fraze de mulţumiri partidului şi câteva frânturi cu iz academic,
după care a urmat artileria grea de partid, puternică, concentrată şi nesfârşită. Tovarăşi de la
partid, tunşi reglementar şi cu cravate roşii, au trecut în revistă toate congresele partidului
comunist al Uniunii Sovietice, înfăptuirile lor, exemplu care l-a luat şi partidul nostru,

26
 Barbu Elena
Catalina Alina

conducător glorios, înfăptuind bunăstarea întregului popor muncitor şi ţărănimii aliate cu el,
restul când îi va veni rândul.

4. Referinte
Webografie:

[1] http://ro.wikipedia.org/wiki/Hippocrate
[2] http://www.egs.edu/library/hippocrates/biography/

27