PLUMB

Geroge Bacovia

Poezia Plumb, de George Bacovia, este prima poezie publicată în volumul cu acelaşi nume, apărut în
1916.

Imaginarul poetic

Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă prin corespondenţa elementelor din natură, ale
căror caracteristici rezonează în stări interioare lirice, viziune artistică specific simbolistă prin funcţia
expresivă şi estetică a simbolurilor, fonemelor şi culorilor. Lirismul subiectiv se defineşte prin mărcile
lexico-gramaticale ale eului liric, reprezentate de verbe şi pronume la persoana I singular: „stam singur”,
„am început”, „să strig”, „meu”, ceea ce atestă încadrarea poeziei în categoria artelor poetice.

Structura şi compoziţia textului poetic

Poezia este alcătuită din două catrene, fiind prezente două planuri ale existenţei: unul exterior sugerat
de cimitir, cavou, veşmintele funerare şi unul interior sugerat de sentimentul de iubire care-i provoacă
poetului tristeţea, spleenul (dezgust faţă de orice), angoasa, oboseala psihică, disperarea, apăsarea
sufletească, nevroza, spaima, degradarea psihică, dezolarea.

Tema

Tema poeziei este simbolistă şi exprimă condiţia de damnat a poetului într-o societate închistată,
sufocantă, superficială, dezinteresată de valoarea artei adevărate, imagine construită prin simboluri
exterioare care insinuează stări interioare depresive. Ideea profilează starea de tristeţe, oboseală
psihică, solitudine ale poetului care se simte încătuşat, sugrumat spiritual în această lume care-l apasă,
în care sufletul este închis definitiv, fără a avea vreo soluţie de evadare.

Semnificaţia titlului

Titlul poeziei este simbolul „plumb”, cuvânt care are drept corespondent în natură metalul, ale cărui
trăsături specifice simbolizează stări sufleteşti, atitudini poetice:

 greutatea metalului - sugerează apăsarea sufletească;

 culoarea cenuşie - rezonează cu monotonia, angoasa, cenuşiul existenţial;

 maleabilitatea metalului - simbolizează labilitate psihică, dezorientare;

  sonoritatea surdă a cuvântului (patru consoane şi o singura vocală) inspiră închiderea definitivă
a spaţiului existenţial, fără soluţii de ieşire, ceea ce provoacă disperare, spaimă, dezolare.

Incipitul

Incipitul este marcat de imperfectul verbului „dormeau”, care simbolizează absenţa trăirilor interioare,
încremenirea psihică, precum şi acţiunile nefinalizate ale eului liric, întrucât „sicriele de plumb”
sugerează imposibilitatea evadării dintr-un spaţiu asfixiant, care înăbuşă existenţa.

Prima strofă

Strofa întâi exprimă simbolic spaţiul închis, sufocant, apăsător în care trăieşte eul liric, care poate
semnifica societatea înăbuşitoare sau mediul dezolant, propriul suflet, propria viaţă, destinul sau odaia.
Oricare dintre aceste spaţii interioare este sugerat de simboluri din câmpul semantic al elementelor
funerare - „sicriele de plumb”, „cavou”, „funerar vestmânt”, „coroanele de plumb” -, trimiţând, ca stare,
către iminenţa morţii: „Dormeau adânc sicriele de plumb / Şi flori de plumb şi funerar vestmânt / Stam
singur în cavou... şi era vânt... / Şi scârţâiau coroanele de plumb”.

George Bacovia

Oximoronul „flori de plumb” are semnificaţii simboliste: florile constituie elementul din natură ca
imagine a vieţii, gingăşiei, frumuseţii, care, fiind „de plumb”, corespund stărilor de apăsare existenţială,
povară, impas sufletesc ale eului liric. Solitudinea este exprimată sugestiv prin sintagma „stam singur”,
care, alături de celelalte simboluri, proiectează în simţirea poetică pustietate sufletească printr-un
fenomen al naturii - „era vânt”, precum şi nevroză, spleen, prin verbul auditiv „scârţâiau”.

Strofa a doua

Strofa a doua a poeziei ilustrează mai ales spaţiul poetic interior, prin manifestarea sentimentului de
iubire: „Dormea întors amorul meu de plumb / Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig / Stam singur
lângă mort ... şi era frig ... / Şi-i atârnau afipile de plumb”.

Primul vers al strofei dezlănţuie o stare emoţională intensă, verbul „dormea”, la imperfect, sugerează un
sentiment de dragoste încremenit, tern şi nefinalizat, iar epitetul „întors” semnifică „întoarcerea spre
apus”, cum ar spune Lucian Blaga, ceea ce echivalează cu moartea. O altă interpretare simbolistă se
referă la neputinţa răsfrângerii „amorului” asupra cuiva drag, el fiind „întors” şi „de plumb”, profilând
crispare psihică, deprimare.

Eul liric face eforturi să se salveze din ipostaza de prizonier al lumii „de plumb”, sugerând disperarea,
„strig”, provocată de vieţuirea într-o solitudine morbidă, „stam singur lângă mort”, iubirea nefiind
înălţătoare, ci dimpotrivă, rece, „era frig”, fără perspective de împlinire, simbolizând degenerarea
psihică. Ultimul vers al poeziei suprimă orice speranţă, aripile, ca simbol al zborului, al înălţării, atârnă şi
sunt „de plumb”, ceea ce presupune „zborul în jos”, totala dezolare şi prăbuşire sufletească a eului liric.

Finalul
Finalul exprimă sugestiv imposibilitatea evadării, deprimarea totală şi definitivă a eului liric, care simte în
profunzime disperarea neputinţei de a se revigora spiritual: „Şi-i atârnau aripile de plumb”.

Limbajul şi expresivitatea textului poetic

Expresivitatea

Expresivitatea poeziei este susţinută de verbele aflate la imperfect, care profilează acţiuni şi stări
provizorii, nefinalizate, care permanentizează nesiguranţa, deruta existenţială, senzaţia de încremenire
şi confuzie psihică, nevroză: „dormeau”, „stam”, „era”, „scârţâiau”, „atârnau”.

Ca elemente de compoziţie, relaţiile de simetrie sintactică de la începutul versurilor - „dormeau /

dormea”, „şi flori de plumb / pe flori de plumb”, sintagma „stam singur”- sunt susţinute şi de prezenţa
simbolului „plumb”, aşezat ca rimă.

Tehnicile simboliste

Tehnicile simboliste se manifestă prin corespondenţe muzicale, cromatice şi olfactive, cu aportul

definitoriu al simbolului.

Muzicalitatea

Muzicalitatea poeziei este realizată prin repetarea simetrică a simbolului „plumb”, plasat ca rimă la
primul şi ultimul vers, sugerând apăsarea sufletească, neputinţa eului liric de a evada din acest spaţiu
obositor, stresant, sufocant.

Verbele auditive

Verbele auditive cu sonoritate stridentă, enervantă sugerează disperare, „să strig” sau stare de nevroză,
„scârţâiau”.

Natura ca stare de spirit

Natura ca stare de spirit sugerează, prin fenomene dezagreabile, disconfort psihic şi un suflet pustiit, -
„era vânt” - sau încremenire şi răceală interioară, „era frig”.

Cromatica

Cromatica este numai sugerată în poezie, negrul, prin „funerar vestmânt”, iar policromatica florilor şi a
coroanelor, fiind „de plumb”, devine ternă, cenuşie, anulând orice formă a vitalităţii.

Olfactivul

Olfactivul este numai sugerat prin simbolul „mort”, dezvăluind prăbuşirea inevitabilă şi definitivă a
simţirii poetice.

Prozodia
Tonul elegiac al poeziei este dat de ritmul iambic ce domină aproape întreaga poezie, alternând cu
peonul şi amfibrahul, măsura versului fiind de 10 silabe, iar rima îmbrăţişată.

Impresionat de valoarea certă a poeziilor bacoviene incluse în volumul Plumb, Alexandru Macedonski

publică în revista „Flacăra” următoarea epigramă: „Lui G. Bacovia: / Poete scump, pe frunte porţi
mândre foi de laur / Căci singur, până astăzi, din plumb făcut-ai aur”.

În concluzie, poezia lui Bacovia este, neîndoielnic, înscrisă în simbolismul european prin atmosferă,
procedee, cromatică, muzicalitate, definindu-l pe poet ca fiind „pictor în cuvinte şi compozitor în vorbe”
(Mihail Petroveanu).