Promovarea responsabilităţii sociale pentru sanatate

Factorii de decizie trebuie să respecte cu fermitate responsabilitatea socială. Atât sectorul

guvernamental, cât şi cel particular, trebuie să promoveze sănătatea prin adoptarea de politici
şi practici care:
• evită afectarea sănătăţii indivizilor;
• protejează mediul şi asigură folosirea raţională a resurselor;
• restricţionează producţia şi comerţul produselor şi bunurilor dăunătoare cum ar fi tutunul şi
armamentul, ca şi practicile nesănătoase de marketing;
• protejează atât cetăţeanul din piaţă, cât şi individul de la locul de muncă;
• includ evaluări ale impactului legat de echitatea în sănătate ca o parte integrantă a elaborării
de politici.

Creşterea investiţiilor pentru îmbunătăţirea stării de sănătate

În multe ţări, investiţia care se face în sănătate este inadecvată şi frecvent ineficientă.
Creşterea investiţiilor pentru îmbunătăţirea stării de sănătate necesită o abordare într-adevăr
multisectorială, inclusiv alocarea suplimentară de resurse pentru educaţie, locuinţe şi sectorul
de sănătate. O mai mare investiţie pentru sănătate şi reorientarea serviciilor existente - atât în
cadrul, cât şi între diferite ţări - au potenţialul de a favoriza evoluţia pozitivă a dezvoltării
umane, a sănătăţii şi a calităţii vieţii.
Investiţiile în sănătate ar trebui să reflecte nevoile anumitor grupuri cum ar fi: femeile, copiii,
persoanele în vârstă, populaţiile sărace şi marginalizate.

Consolidarea şi extinderea parteneriatelor pentru sănătate

Promovarea sănătăţii presupune realizarea unor parteneriate pentru dezvoltarea socială şi a

sănătăţii între diferite sectoare la toate nivelele de conducere în societate. Parteneriatele
existente trebuie să fie întărite şi trebuie explorate posibilităţi pentru noi parteneriate.
Parteneriatele oferă un beneficiu mutual pentru sănătate prin împărtăşirea expertizei, a
abilităţilor şi a resurselor. Fiecare parteneriat trebuie să fie transparent şi responsabil şi să se
bazeze pe principii etice stabilite de comun acord, pe înţelegere reciprocă şi respect. Ar trebui
să se adere la liniile directoare ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Creşterea capacităţii comunitare şi împuternicirea individului

Promovarea sănătăţii se face de către şi cu oameni şi nu despre oameni. Presupune atât

îmbunătăţirea capacităţii indivizilor de a pune în practică acţiuni, cât şi capacitatea grupurilor,
a organizaţiilor sau a comunităţilor de a influenţa factorii determinanţi ai stării de sănătate.
Îmbunătăţirea capacităţii comunităţilor pentru promovarea sănătăţii presupune educaţie
practică, pregătirea în domeniul conducerii şi acces la resurse. Împuternicirea indivizilor
presupune accesul mai consistent la procesul de luare a deciziilor, ca şi cunoştinţele şi
abilităţile esenţiale pentru a produce schimbarea.

Asigurarea unei infrastructuri de promovare a sănătăţii

Trebuie găsite modalităţi de asigurare a unei infrastructuri de promovare a sănătăţii, noi

mecanisme de finanţare locală, naţională şi globală. Trebuie găsite motivaţii pentru a influenţa
acţiunile guvernelor, organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor de educaţie şi sectorului
particular, pentru a se asigura mobilizarea resurselor la maximum în promovarea sănătăţii.
Există mai multe modalităţi de abordare practică a priorităţilor din promovarea sănătăţii: cea
axată pe probleme/subiecte/boli, cea axată pe factori de risc şi cea axată pe grupuri ţintă.
Abordarea clasică este cea a realizării unor programe specifice fiecărei probleme/subiect de
promovare a sănătăţii;
In fapt, acestea se referă la abordarea unor boli sau obiceiuri dăunătoare sănătăţii.
Astfel, se elaborează programe antifumat, anticancer, antialcool etc. (Naidoo, 1998).
Fiecare din aceste programe încearcă să influenţeze populaţia prin mass-media şi printr-o
varietate de medii şi sectoare – şcoala, locul de muncă, mediul sanitar, mediul comunitar şi
sectorul voluntar.
Subiectele legate de alcool, de pildă, sunt un foarte bun exemplu.
Abuzul de alcool este un factor de risc pentru numeroase neoplasme; este frecvent cauza
producerii de accidente; prin efectele sale influenţează negativ comportamentul sexual şi
poate creşte riscul transmiterii infecţiei cu HIV (ca şi alte boli cu transmitere sexuală şi
sarcina nedorită); poate contribui la probleme dentare sau orale; poate fi legat de alte obiceiuri
dăunătoare sănătăţii; este un factor pentru HTA (hipertensiune arterială), care, la rândul său,
se asociază cu bolile cardiovasculare – BCV (Naidoo, 1998).
Existenţa acestor suprapuneri, ca şi a altora, demonstrează că programele de educaţie pentru
sănătate centrate pe boala individuală şi pe factorii de risc duc la duplicarea eforturilor ca şi
lipsa de coordonare a activităţilor în privinţa conţinutului şi a desfăşurării lor în timp. În cel
mai bun caz, aceasta înseamnă risipă de energie, timp şi resurse. În plus, iniţiativele separate,
orientate pe subiecte, sunt frecvent în competiţie unele cu altele şi apare pericolul
inconsistenţei mesajelor, ceea ce poate oferi atât populaţiei, cât şi specialiştilor, un pretext să
nu treacă la nici o acţiune, ex: o persoană este informată de specialistul în igiena orală să nu
consume dulciuri, de cel în nutriţie să nu consume nici lipide şi, atunci, cel mai probabil
persoana nu va face nimic.
O altfel de abordare, pe probleme, se bazează pe realizarea unor programe de educaţie pentru
sănătate centrate pe grupuri ţintă (Figura nr.4). Astfel, se pot elabora programe de educaţie
pentru sănătate pentru: publicul general, comunitate, serviciile medicale, şcoli, sectorul
voluntar, locurile de muncă etc

NOŢIUNI LEGATE DE COMUNITATE

Ce este de fapt o comunitate şi ce caracteristicici are ea?

De cele mai multe ori, când facem referire la termenul de comunitate ne gândim la
delimitările spaţiale de genul sat-oraş sau la ceea ce înseamnă cartierul sau vecinătăţile.
Comunitatea poate fi definită şi după alte criterii, altele decât cele geografico-spaţiale. Putem
defini comunităţile plecând de la distincţii lingvistice, religioase sau culturale. Fiecare dintre
noi poate fi parte din mai multe comunităţi în acelaşi timp. Totuşi trebuie să luăm în
considerare faptul că nu toţi cei care populează un anumit areal aparţin în mod automat unei
comunităţi. Tipul de relaţii pe care un individ le are cu ceilalţi (legăturile afective cu
„locurile“) definesc pentru fiecare individ apartenenţa sau non-aparteneţa lui la o comunitate.
Pe scurt, comunitatea este o unitate spaţială sau teritorială de organizare socială în care
indivizii au un sens al identităţii şi apartenenţei exprimate de relaţii sociale continue.
Deci, elementele-cheie care definesc comunitatea sunt:
- Situarea în spaţiu (poziţia geografică);
- Preocupările comune;
- Credinţa în aceleaşi valori culturale, idealuri/preocupări şi norme împărtăşite de membrii
comunităţii.
 Cele două întrebări care ajută la identificarea unei comunităţi sunt:
- Unde este situată?
- Ce preocupări/idealuri comune au membrii comunităţii?
Dezvoltând ideea, comunitatea poate fi privită ca "o formă complexă de organizare umană
aflată la graniţa dintre formal şi informal, concretizată prin relaţii sociale/interpersonale,
stabilite între persoane care ocupă un spaţiu precizat şi între care s-a creat o concordanţă de:
- Valori, atitudini (grijă socială, apartenenţă, cooperare, responsabilitate);
- Limbă;
- Tradiţii;
- Interese comune (bunăstare, sprijin, interese concrete de dezvoltare a infrastructurii, lucrări
publice);
- Modele comportamentale (întrajutorare, voluntariat);
- Acţiune;
- Identitate (organizare în jurul unui principiu cultural-valoric, etnic). Comunităţile sunt
grupuri de persoane care locuiesc în acelaşi spaţiu geografic, cu membri care au
comportamente diferite, care au un limbaj şi tradiţii comune şi ale căror interese şi identitate
cultural- valorică sunt asemănătoare.
Dar, într-o comunitate pot apărea şi subgrupuri. Ceea ce le diferenţiează pe acestea de restul
comunităţii este prezenţa sau absenţa unei anumite caracteristici legate de gradul de
şcolarizare, etnie, vârstă etc. Acestea sunt alcătuite din persoane care aparţin unor clase sau
grupuri sociale, vârste, şi ambelor sexe.
În cadrul comunităţii există diferite nivele ale relaţiilor sociale cum ar fi:
- Contactele umane;
- Interacţiunile sociale;
- Reţelele sociale.
În interiorul acestor nivele se regăsesc diferite tipuri de manifestare ale relaţiilor sociale
propriu-zise. Acestea sunt:
- Sociabilitatea;
- Socialitatea;
- Conflictele sociale.
Caracteristica predominantă a relaţiilor sociale este dată de manifestarea la nivel individual,
iar apoi de grup a unor sentimente de ingroup sau outgroup, bazate pe nevoi, interese, aspiraţii
ale indivizilor sau grupurilor.
Comunitatea se află la graniţa dintre formal şi informal. Această caracteristică este dată de
diferitele grupuri ce acţionează într-o comunitate, aşa-numiţii "actori sociali".
Ei sunt cei ce iau deciziile cu privire la starea comunităţii sau care influenţează membrii
comunităţii în modul lor de a se comporta. Pe de o parte, trebuie luate în considerare
instituţiile şi reprezentanţii lor (actorii instituţionali/persoanele oficiale):
- primăria (primarul, secretara);
- poliţia;
- dispensarul medical (medicul de familie, asistenta medicală);
- biserica (preotul);
- şcoala şi grădiniţa (profesorul, educatorul);
- biblioteca şi căminul cultural;
- Autoritatea Judeţeană de Sănătate Publică prin reprezentanţii săi în unele localităţi: medic,
asistentul medical comunitar, mediatorul sanitar, asistentul social;
- organizaţiile non-guvernamentale (ONG-uri);
- agenţii economici.
Pe de altă parte, intervin actorii individuali. Ei sunt acei lideri informali, persoane care, fără să
ocupe vreo funcţie în administraţie sau alt organ instituţional, au capacitatea de a influenţa
membrii comunităţii de exemplu, cei cu un nivel de studii mai ridicat sau cu o stare materială
mai bună decât ceilalţi membri ai comunităţii sau cei mai în vârstă.
Nu trebuie să se înţeleagă că cele două categorii sunt în opoziţie una faţă de cealaltă!
Dimpotrivă, în cazul dezvoltării comunitare, ceea ce asigură succesul unui proiect (ducerea lui
la bun sfârşit) este tocmai o bună colaborare a tuturor actorilor sociali implicaţi. .
Dar, de unde se ştie cum acţioneză aceste grupuri de interes? Întotdeauna, pentru a-i identifica
pe cei ce pot influenţa desfăşurarea unui proiect comunitar (şi nu numai!), este bine de găsit
răspunsurile la următoarele întrebări:
oarele întrebări:
1. Cine ia deciziile?
2. Cine îi influenţeză pe cei care iau deciziile?
3. Ce persoane/instituţii/organizaţii oferă finanţare?
4. Cine altcineva ar putea oferi finanţare?
5. Cine altcineva ar putea oferi alte resurse?
6. Cine este o persoană influentă în comunitate?
7. Cine / ce instituţii sau organizaţii poate / pot reprezenta un obstacol?
Şi, de fiecare dată, trebuie avut în vedere răspunsul la o a opta întrebare:
8. Care dintre persoanele pe care le cunosc mă poate ajuta să întâlnesc pe unul din cei de mai
sus?
Organizarea administrativ-teritorială din România operează cu patru tipuri de comunităţi
(d.p.d.v. teritorial) şi anume, municipiu, oraş, comună, sat.