Sunteți pe pagina 1din 35

Factoringul - concept şi calificare juridică

1.1 Conceptul de factoring


Literatura de specialitate consideră factoringul un produs financiar complex de
finanţare şi gestiune comercială. Datorită funcţiilor multiple şi a variantelor de afaceri de
factoring, precum şi a caracterului "sui generis" a contractelor de factoring, o definiţie
cuprinzătoare şi unanim acceptată a noţiunii de factoring este destul de greu de prezentat,
însă toate acestea au ca punct de plecare faptul că operaţiunea de factoring reprezintă, un
contract încheiat intre factor şi aderent. 1
General valabil este faptul că prin factoring se înţelege procedeul prin care o
companie, bancă sau altă instituţie financiară cumpără de la o altă companie facturi sau
debite pe care aceasta le are de încasat de la un terţ. Esenţa factoringului constă în faptul
că valoarea de cumpărare este mai mică decât cea înscrisă în acte, diferenţa (discountul)
fiind raţiunea pentru care cumpărătorul îşi asumă riscul de neplată, în scopul de a înregistra
în final (la încasare) un profit.
O definiţie exactă cu privire la contractul de factoring este aproape imposibil de
evidențiat, deoarece există un număr important de variante contractuale. Acestea din urmă
sunt determinate de numeroasele feluri de contracte solicitate de clienții de factoring
(furnizorii de mărfuri şi prestatorii de servicii), de condițiile specifice date de branșa din care
aparțin, dar şi de alte aspecte influențabile. Pe lângă acestea, există şi o serie de diferențe
notabile între variantele de contracte care se încheie între partenerii interni şi contractele cu
caracter internațional.2
Prin urmare astfel, datorită lipsei pe plan național a unei reglementări speciale în
materie de factoring, s-a trecut la preluarea şi mai apoi adoptarea unei convenții
internaționale (Convenția de la Ottawa din anul 1988) privind contractul internațional de
factoring. În cadrul acestei convenții, factoringul a fost definit ca fiind contractul încheiat
între o parte (furnizorul) şi o altă parte, numită cesionar în virtutea căruia furnizorul poate
sau trebuie să cedeze cesionarului creanțele născute din contractele de vânzare de mărfuri
încheiate între furnizor şi clienții săi (debitori).
Contractul de factoring poate fi o alternativă modernă şi flexibilă de finanțare pentru
întreprinderile mici şi mijlocii, care de cele mai multe ori nu dispun de garanții materiale
pentru a accesa un credit.

1.2. Clasificarea operaţiilor de factoring


Rezumând constatările din literatura mondială, tehnica de factoring a cunoscut în
timp evoluţii în ceea ce priveşte conţinutul, precum şi forma de exprimare a operaţiilor
incluse de acestea. După unele principii de selectare şi clasificare, s-au conturat unele
tipuri de factoring care diferă între ele în funcţie de aspectele ce le caracterizează. Dintre

1
Molico Tatiana; Wunder Eugen, op. cit, p. 15
2
Molico Tatiana; Wunder Eugen, op. cit, p. 57
1
aceste crierii, următoarele pot fi considerate ca puncte de reper în activităţile de factoring şi
identificarea acestora:
A. Modul de finanţare a creanţelor:
Factoringul clasic (Old line factoring sau full factoring) - este o variantă în care
factorul plăteşte creanţele în momentul preluării acestora. Factoringul clasic asigură
clientului de factoring disponibilităţi financiare în avans fata de data scadentei creditului
furnizor şi nu reprezintă din punct de vedere contabil o datorie. Este o forma speciala de
mobilizare a creanțelor scadente în viitor şi transformarea acestora în lichidităţi. 3 Tot aici
exista şi practica reținerii de către factor a unei sume suplimentare convenite procentual
asupra valorii creanțelor acceptate şi cumpărate, care se va restitui aderentului daca, la
scadenta debitorul cedat va onora factura.4
Factoring la scadenta (Maturity factoring) - este o variantă de factoring la care
funcția de finanțare nu se efectuează imediat la preluarea creanțelor de către factor, ci
ulterior, fiind stabilita prin clauzele contractuale. Factoringul la scadenţă este o variantă în
care factorul cumpără creanțele cu valoarea de la data scadentei şi plătește creanțele
clientului de factoring în momentul exigibilității acestora, reținându-şi comisionul pentru
intermedierea operațiunilor de decontare şi alte cheltuieli prevăzute în contract. în principiu
aceasta forma de factoring nu presupune finanțarea, ci numai gestiunea facturilor şi
garantarea încasării lor.

B. Exercitarea diferitelor funcțiuni de factoring:


Full service factoring - toate cele trei funcțiuni clasice ale acestui tip de finanțare
sunt preluate de către factor. Funcțiunile clasice de baza ale factoringului sunt considerate
a fi:n funcția de finanțare; funcția de delcredere (asigurarea riscurilor); funcția de servicii.
Pe lângă serviciile de finanțare şi de transferare a riscului de decădere a creanțelor, clientul
de factoring va beneficia şi de o preluare completa a evidentei contabile a debitorilor de
factoring de către factor.
On-line factoring reprezintă o alta varianta a instrumentului de finanțare, adusa ca o
îmbunătăţire şi perfecționare a procedeului de full service factoring. Factorul poate sa
asigure clientului de factoring conectarea la sistemul lui de recepție şi prelucrare a datelor
electronice şi prin aceasta sa-i asigure o informare directa şi completa. Astfel prin acest
schimb de purtători de date şi până la transmiterea totală a datelor prin linii electronice, vor
putea fi puse la dispoziția atât a factorului cat şi a clientului de factoring, urgent şi fără erori,
toate informațiile necesare actualizate.
Bulk factoring - în ceea ce privește aceasta forma de factoring din contractul de
factoring, funcția de servicii va rămâne în principiu în sarcina clientului de factoring.
Conducerea evidentei contabile va rămâne în atribuția clientului de factoring, care se va
obliga ca la anumite termene sa pună la dispoziția factorului diferite informații cum sunt:
jurnale de decontare a facturilor; lista posturilor ramase deschise; listele cu scadentele

3
Molico Tatiana; Wunder Eugen, op. cit, p. 33
4
Vartolomei Brandusa, Contractul international de factoring, Bucuresti, ASE, 2006, p. 35.
2
depășite ale debitorilor de factoring; situațiile cu privire la somațiile emise debitorilor de
factoring.
Clientul de factoring va transmite debitorilor de factoring somațiile de plata, iar în cazul
în care nici ultima somație nu va fi onorata, dosarul debitorului urmează a fi transmis
factorului, care va urmări plata facturilor de către debitorii aderentului la contractul de
factoring, inclusiv pe cale judiciara. 5

C. Comunicarea cesiunii creanțelor :


Factoringul deschis - în cadrul acestui tip de factoring, debitorul (beneficiarul mărfurilor
sau al prestațiilor de servicii din partea clienților de factoring), va fi informat cu privire la
datoria de plata direct către factorul însărcinat cu preluarea facturilor de plata. Aceasta
clauza cu cesiune deschisa (publica) elimină circulația inutilă a sumelor de plătit şi se
rezolva direct, prin plata sumei factorului la scadenta. Acest procedeu de factoring numit şi
notification factoring în practica internațională de specialitate este varianta cea mai
răspândită în domeniul mondial al afacerilor de factoring.
Factoringul tacit - acest procedeu de factoring prezintă o serie de posibilităţi de control
pentru factor şi clientul de factoring, iar pe toata perioada derulării contractului pot interveni
între aceste două părţi contractante înțelegeri posterioare de siguranța. Trebuie menționat
tot aici şi faptul ca debitorul ia cunoștința de cesiunea creanțelor doar la data scadentei de
plata. în prezent, aceasta forma de factoring si-a pierdut din importanta fiind utilizata tot mai
rar.
Factoringul latent (numit şi factoring acoperit sau non-notification factoring) - în
cadrul acestui procedeu este de evidențiat faptul ca schimbarea creditorului nu este
cunoscuta. Conform acordului cadru rezultat, atât factorul cat şi aderentul (clientul de
factoring) vor stabili daca cesiunea de creanță va fi notificata debitorului cedat. Factorul îşi
va suma riscul ca sumele de bani vor fi nemijlocit încasate de el. Tot el va trebui sa se
asigure de veridicitatea creanțelor şi de faptul ca ele sunt libere de drepturi de sarcini din
partea unor terțe persoane, prin urmare menținându-şi dreptul contractual de a rezilia
contractul în cazul înregistrării unor neregularităţi grave.

D. Cadrul de desfacere a activității:


Factoringul intern (național) - în cadrul acestuia, activitatea de factoring se desfăşoară
în cadrul granițelor statale şi se efectuează cu respectarea legislaţiei naționale.
Factoringul internațional - acesta a apărut ca o consecință a dezvoltării factoringului
pe plan național şi se desfăşoară dincolo de granițele statale, efectuându-se cu respectarea
legilor tarilor implicate în derularea operațiunilor. În cadrul factoringului internațional
distingem doua forme ale acestuia:
o factoring internațional de export;
o factoring internațional de import.

5
Pierre Marazzato, op. cit, p. 23
3
Factorul de export realizează operațiunea de finanțare a creanțelor, în moneda în care
exportatorul a efectuat livrarea mărfurilor, iar de urmărirea şi colectarea sumelor datorate
de debitorii de factoring la data scadenţei se ocupă factorul de import. Întrucât este rezervat
un capitol viitor cu toate caracteristicile factoringului internațional, acestea vor fi analizate
mai detaliat în cadrul acelui capitol.

E. Forme mixte ale operaţiunilor de factoring

Factoring veritabil (Standard factoring) - este o forma asemănătoare cu cea de full


factoring service dispunând de toate cele trei funcțiuni (finanțare, servicii, delcredere sau
asigurare). Factoringul veritabil este considerat un instrument de finanțare total, având o
perspectiva de dezvoltare şi perfecționare ridicata în perioada următoare.
Factoring cu regres (factoring with recourse sau factoring neveritabil) - în principiu,
acest tip de factoring se aseamănă cu modelul serviciilor complete, însă fără acoperirea
riscului. în cadrul acestui tip de factoring o evaluare completa a solvabilității cumpărătorului
este făcuta de factor, chiar daca acesta nu preia riscul de credit al cumpărătorului
(debitorului). În factoringul cu regres, plafonul de finanțare pe cumpărător are în vedere
nivelul plăţilor în avans fata de clienții de factoring (vânzătorii facturilor). Astfel, în esență,
factorii îşi asuma doar responsabilitatea de a gestiona facturile, precum şi de finanțare a
creanțelor acceptate, prin plata anticipata a acestora. Clientul de factoring garantează prin
contractul încheiat cu factorul, faptul ca debitorii vor plăti, iar la cererea factorului vor fi de
acord sa răscumpere creanțele neachitate integral de către debitori după o perioada de
timp stabilita de la scadenta.

1.3 Caracterele juridice ale contractului de factoring


 reprezintă un contract cu titlu oneros, întrucât factorul percepe pentru fiecare
operaţiune de factoring un comision de finanţare la valoarea plafonului stabilit între
factor şi aderent (de regulă la nivelul finanţării pe termen scurt ) şi un comision de
factoring stabilit de comun acord cu aderentul.
 este contract cu executare succesivă, în general stabilindu-se un plafon între
factor şi aderent, acesta din urmă cesionează primului creanţele pe care le are
asupra debitorului în cuantumul respectiv, creanţe dovedite de regulă prin facturi
acceptate de debitor.6
 este un contract sinalagmatic în sensul că ambele parţi, atât factorul cat şi
aderentul îşi asumă obligații reciproce pe toată perioada de derulare a contractului
de factoring.7
 este consensual, în sensul că presupune validitatea consimţământului, adică
acordul de voinţe al părţilor contractante. În practică, însă, nicio banca nu va încheia
un contract de factoring decât în forma scrisă.

6
O. Capatana, B. Stefanescu, Tratat de drept al comertului international, Ed. Academiei, Bucuresti, 1987, vol II, p. 251
7
Lavinia Smarandache, Consideratii privind contractul de factoring.
4
 este un contract accesoriu, existenţa acestuia fiind determinată de raporturile
preexistente dintre aderent şi debitor, raporturi din care iau naştere creanţele ce sunt
cesionate în favoarea factorului.
 În literatura de specialitate s-a avansat şi ideea potrivit căreia contractul de factoring,
în majoritatea cazurilor, ar fi şi un contract de adeziune la clauzele impuse de către
factor, acesta din urma având tendința permanentă de a determina existenţa
contractului de clauze iminente fără de care finanţarea nu s-ar putea realiza, clauze
la care aderentul achiesează fiind constrâns de necesitatea permanentă de
lichidităţi.
 cuprinde de obicei şi o clauză de exclusivitate în favoarea factorului, căruia
aderentul îi cedează totalitatea creanţelor sale. Aceasta clauza prevede obligația
aderentului de a prezenta factorului şi doar acestuia, toate facturile sale înglobând
creanțe asupra debitorilor. Având la baza temeiul aceleiași clauze, aderentul este
obligat sa nu recurgă la serviciile unui alt factor.
 altă clauză specifică contractului de factoring este clauza de globalitate conform
căreia aderentul cedează factorului totalitatea creanțelor sale. Aceasta are ca scop
evitarea situației în care aderentul cedează factorului doar creanțele incerte, cele
dificil de recuperate, şi recuperează el însuși creanțele certe, economisind
comisionul de factoring.

Capitolul II
Contractul internațional de factoring

Factoringul internațional s-a dezvoltat în cadrul comerțului de import-export în cea


de a doua perioada a secolului trecut, când băncile şi organizațiile de factoring din Statele
Unite au început sa coopereze cu băncile mari din Europa în domeniul factoringului de
export transatlantic. Prin contractul de factoring internațional transatlantic au fost vândute
creanțele exportatorilor rezultate din livrări de mărfuri şi foarte rar, creanțele rezultate din
domeniul prestărilor de servicii.
Tehnicile de finanțare a operațiunilor de comerț exterior reprezintă asigurarea
mijloacelor de plata necesare efectuării operaţiunilor comerciale, aceasta finanţare se poate
realiza din surse interne sau din surse externe şi poate avea la baza surse private sau
publice acordate de stat.
Factoringul  este o tehnică de finanţare sau un acord pe termen scurt, care printr-un
contract, exportatorul cedează integral, contra unui comision, unui factor ( banca sau o
instituţie financiară specializată) creanţele sale la export deţinute asupra unui cumpărător
extern. în schimb, factorul procedează la reacoperirea acestor creanţe şi îşi ia în calcul
toate riscurile.8

8
Y. Simon , Techniques financières internationales, 5eEdition, Economica, Paris, 1988, p. 159
5
Factoringul este o tehnică de transformare în lichidităţi a creanţelor rezultate în urma
livrării bunurilor/prestării serviciilor în care vânzătorul permite cumpărătorului o amânare a
plăţii de până la 120 - 180 zile, fără nicio altă garanţie bancare. Pentru a acorda această
amânare la plată, adică a oferi un credit furnizor, vânzătorul trebuie să aibă încredere în
partenerul său că acesta îşi va onora la scadenţă obligaţiile de plată. 9 Atunci când
cumpărătorul este situat într-o ţară diferită de cea a vânzătorului, nu trebuie neglijat nici
riscul de ţară al cumpărătorului, întrucât anumite restricţii impuse de banca centrală şi/sau
de guvernul ţării importatorului pot îngreuna transferul fondurilor de la importator în
favoarea exportatorului.
Factorul poate să-şi reglementeze relaţia sa cu exportatorul, prin plata anticipată a
unei părţi sau a întregii sume din creanţele astfel transferate. Dar costul factoringului este
relativ ridicat şi cuprinde:
 – un comision “ad valorem” de ordinul 0,5 - 2,5%;
 – un comision calculat, “prorata temporis” în funcţie de procentele de interes.
Totuşi, exportatorul beneficiază, prin tehnica de factoring, de unele avantaje
(simplifică gestiunea trezoreriei, nu mai este expus riscului de neplată, poate să-şi
mobilizeze creanţele etc.). În cadrul Sistemului Bancar Internaţional, toate marile bănci
comerciale au creat filiale specializate în operaţiuni de  factoring internaţional.10
Finanţarea activităţilor comerciale externe se analizează din două perspective:
a) una bancar-monetară, ce include sumele de bani în diverse valute cu care băncile
contribuie la derularea operaţiunilor externe;
b) o perspectivă mai largă, ce include toate modalităţile de asigurare a mijloacelor de plată
în tranzacţii internaţionale. Din ambele perspective, finanţarea comerţului exterior al unei
ţări poate avea loc din:11
 – surse interne : prin care se finanţează exportul pe baza unor credite şi subvenţii,care la
rândul lor au la bază încasările din export şi prestări servicii;
 – surse externe : se finanţează importul în principal, pe baza unor fonduri alocate drept
credite de alte state, instituţii financiare internaţionale (FMI, Banca Mondială etc.) sau alte
bănci particulare străine.

2.1 Internaționalitatea contractului de factoring

În perioada actuală, un număr tot mai mare de societăţi apelează la factoringul


internațional, ca modalitate de finanțare a creanțelor scadente la un termen foarte scurt.
Aceasta activitate de factoring este practicata îndeosebi în tarile cu o mare dezvoltare
economica, care au avut contact mai întâi cu acest instrument pe plan intern şi apoi
9
Ilie, Vasile; Teodorescu, Mihaela, Factoringul, modalitate de ameliorare a lichiditatii
intreprinderii, In: Tribuna economica, v. 15, nr. 36, 2004, p. 39-42
10
Ciubotaru, Cornel; Dumbrava, Partenie, Factoringul: modalitate de decontare a creantelor
societatilor comerciale: partea I , In: Revista finante publice şi contabilitate, v. 16, nr. 1,
ianuarie 2005, p. 8-15
11
A. Puiu, Management în afacerile economice internaţionale, Ed. Independenţa Economică, 1992

6
dezvoltându-se pe plan internațional. Alături de perfecționarea şi dezvoltarea continua a
factoringului internațional, l-a reprezentat şi convenția UNIDROIT, încheiata în anul 1988 la
Ottawa. Aceasta conține o serie de reglementari importante în domeniul factoringului
internațional, cu precădere pentru statele semnatare de a le cuprinde în legislația lor
proprie.12
În factoringul internațional participa, de regula, doi factori, unul din tara exportatorului
şi unul din tara importatorului. în aceste condiții, factorul la export cedează
corespondentului sau creanțele pe care aderentul le are asupra importatorilor străini, iar
factorul la import, în situația în care le accepta, le preia şi continua activitatea de încasare.
În relațiile create de factoringul internațional, problema opozabilității către terți a
cesiunii creanțelor se complica prin intervenția normelor de drept internațional privat
referitoare la legea aplicabila, fie ca este vorba despre pactum de lege utenda, şi deci de
normele ce cârmuiesc alegerea legii aplicabile, fie ca legea aplicabila trebuie determinata în
lipsa unei stipulații a părţilor (electio juris). Situația se complica şi din cauza ca este vorba,
în realitate, de doua cesiuni de creanțe, una efectuata de către aderent către factorul la
export şi cealaltă de către acesta din urma către factorul la import. în aceste condiții, s-ar
putea ca ambele cesiuni sa nu fie cârmuite de aceeași lege, ci de către legi diferite, care
prevăd condiții diferite. în acest caz se pune problema de a ști daca nerespectarea
prevederilor uneia dintre legi afectează şi validitatea celeilalte cesiuni aflate sub imperiul
altei legi.
Raporturile juridice de comerț internațional se caracterizează fata de raporturile
juridice de comerț interior prin prezenta elementelor de extraneitate sau de
internaționalitate a acestora. Elementul de internaționalitate are o acțiune deosebita nefiind
suficienta prezenta oricărui element de extraneitate pentru ca, prin acesta un raport juridic
comercial sa cada sub incidenta dreptului comerțului internațional. 13
Astfel, elementul de internaționalitate, care definește contractul internațional de
factoring, admițând posibilitatea supunerii simultane a acestuia la mai multe sisteme de
drept diferite, consta în condiția ca aderentul - adică vânzătorul, prestatorul de servicii şi
clienții acestuia, în persoana debitorilor, să-şi aibă sediul sau domiciliul pe teritorii statale
deosebite. Cât privește însă raportul contractual de factoring rezultat între aderent şi factor,
acest element se adaugă caracterului internațional al creanței cedate, fiind vorba despre o
cesiune internațională a unei creanțe internaționale. 14
Aderenta internaționala a raporturilor juridice de comerț internațional este data de
prezenta în structura respectivelor raporturi a unui element de extraneitate de o asemenea
intensitate încât să facă relația juridica respectiva susceptibila de a fi reglementata
concomitent de mai multe sisteme juridice diferite.
Așadar, prin urmare, internaționalitatea contractului internațional de factoring este
dominata de caracterul internațional al contractului primar încheiat intre aderent şi clienții

12
Munteanu, Irena, Finantarea comertului exterior prin scontare, forfetare şi factoring, In:Tribuna Economica, v. 16, nr.
7, 2005, p. 59-60
13
Vartolomei Brandusa, op. cit, p. 132
14
A se vedea art. 1 lit. a) coroborat cu art. 3 din Conventia de la New York din 2001.
7
săi din care au născut creanțele preluate în proprietate de factor. Cu alte cuvinte, caracterul
internațional al creanței cedate implica o serie de acțiuni de finanțare pe termen scurt
asupra contractului de factoring determinând ca acesta sa dobândească un caracter
internațional.15

2.2 Specificitatea contractului internațional de factoring prin raportare la contractul


intern de factoring
Implicarea mai multor teritorii statale aflate sub incidenta implicita a mai multor
sisteme de drept diferite, determina o serie de particularităţi ale contractului internațional de
factoring în comparație cu cel intern, care se încheie şi se executa pe teritoriul unuia şi
aceluiași stat. Prin urmare atât aderentul şi debitorii săi, cat şi factorul se afla sub incidenta
aceluiași sistem de drept.
La operaţiunile de factoring internaţional participă patru părţi: furnizorul-exportator şi
factorul de export aflaţi în ţara exportatorului, precum şi cumpărătorul importator şi factorul
de import din ţara importatorului.
Factorul de export efectuează operaţiunea de finanţare în moneda în care este
realizată facturarea mărfurilor respectiv prestarea serviciilor de către exportator. în același
timp factorul de export este expus riscului fluctuaţiilor valutare, protejându-se împotriva
acestui risc prin operaţiuni de hedging.16
În cadrul sistemului dublu-factor, în timp ce factorul de export asigură vânzătorului
protecţie împotriva riscului de creditare, acesta este garantat la rândul său de către factorul
de import care este responsabil totodată pentru controlul local al creditului.
Factorul de export urmăreşte strict exportatorul, factorul de import urmărindu-l strict
pe importator. Ambii factori cunosc piaţa locală şi legislaţia ţării în care activează,
colaborând pe baza unui cod de reguli privind factoringul.
În același timp, spre deosebire de contractul intern de factoring, aderentul este ținut
să însoţească creanța acceptată în proprietate de către factor, precum şi de documentația
ce atesta transferul transfrontalier al mărfii ori a serviciului înglobat de creanța respectiva
(declarații fiscale, declarații vamale, licențe de transport, etc.).
În derularea operaţiunii şi în soluţionarea eventualelor conflicte ce pot apărea pe
parcurs, se ţine cont de legislaţia ambelor ţări implicate în operaţiune.
Dintre cei doi factori implicaţi în operaţiune, doar factorul de import este responsabil de
încasările de la importator şi urmărirea acestuia.
În cazul factoringului internaţional, calitatea serviciilor este influenţată nu doar de
profesionalismul factorului de export, ci şi de profesionalismul şi mai ales bonitatea
factorului de import care evaluează riscul de credit aferent operaţiunii, iar la scadenţă
colectează încasările.
Privind avantajele aderentului exportator în cadrul contractului internațional de
factoring acestea se identifica prin următoarele caracteristici:
15
A se vedea art. 2 alin. 1 din Conventia de la Ottawa din 1988.
16
Dragoescu E., Dragoescu A., Piete financiare, primare şi secundare şi operatiuni de bursa, Ed. Mesagerul, Cluj-
Napoca, 1995, p.126
8
 Protecție împotriva riscului de credit mai ales atunci când factorul extern
cumpără creanțe fără recurs asupra exportatorului, acordând protecție contra
riscului de credit în valoare de 100% din valoarea creanței pe care
exportatorul o are în raport cu partenerul sau;
 Obține informații asupra cumpărătorilor sau beneficiarilor de servicii străine
prin intermediul societăţii de factoring;
 Nu mai este expus la riscul de schimb valutar;
 Mobilizarea creanțelor scadente la termen permite exportatorului achitarea
imediata a valorii materiilor prime şi materialelor achiziționate, fapt ce îi oferă
exportatorului posibilitatea să solicite şi să obţină de la furnizori diverse
reduceri sau discounturi.
 Odată cu încheierea contractului, societăţii de factoring îi sunt transferate şi
posibilele problemele contencioase, în legătura cu neplata la scadenta a
creanțelor de către debitorii străini;
 Accesul exportatorului la factoring internațional se realizează simplu şi rapid,
nefiind solicitate din partea acestuia planuri de afaceri, nu sunt constituite
gajuri, ipoteci s.a., eliminându-se astfel multe cheltuieli pe care exportatorul ar
trebui sa le efectueze în cazul finanțării prin credit bancar;
 Delegarea preocupărilor şi răspunderilor, precum şi suprimarea costurilor
gestiunii administrative şi contabile a creanțelor sunt transmise factorului.
Totodată, prin transferarea funcției de control, exportatorul transforma
costurile fixe legate de administrarea creanțelor în costuri variabile, în funcție
de activitatea de export;
 Bilanțul contabil se simplifica semnificativ după ce are loc reducerea postului
creanțe;
 De asemenea procedurile stricte ale factorilor privind controlul asupra
creanțelor tranzacționate reduce riscul apariției unor incidente de debite,
întrucât societăţile de factoring au proceduri foarte eficiente de colectare a
fondurilor.

2.3 Costul operațiunilor de factoring internațional

a) Comisionul de finanțare
De la data cumpărării creanțelor clientului de factoring şi pana la data încasării, la
contravaloarea facturilor emise pentru livrarea mărfurilor sau executării prestărilor de
servicii de către debitorul de factoring, factorul calculează dobânzile uzuale bancare şi le
include în decontul de cheltuieli. Aceasta cota de dobânzi în costurile de factoring,
determina în mare măsura şi calcularea diferenței dintre valoarea facturilor emise şi prețul
efectiv de cumpărare al creanțelor.

9
În aceste condiții remunerarea factorului va fi una diferita în factoringul internațional,
fata de cea a unui contract încheiat de un factor din aceeași tara cu aderentul sau cu un
factor din aceeași tara cu clienții aderentului.
Trebuie ținut cont de asemenea şi de moneda de plata a acestei remunerații şi a
riscului de schimb valutar, deoarece remunerația factorului este reținută din valoarea
nominală a creanțelor preluate în proprietate, în valuta în care acestea au fost plătite de el
aderentului.
De menționat este faptul ca toate aceste operațiuni de finanțare din factoringul
internațional sunt supuse unor riscuri cum ar fi cel de schimb valutar, cel de transfer valutar
sau riscul de tara.17 Însa pentru soluționarea acestei probleme, în practica se utilizează tot
mai des sistemul acordului internațional de factoring intre factorul de export şi factorul de
import.

b) Comisionul de factoring
Factorul, prin încheierea contractului de factoring, calculează cotele pentru taxele
privind gestionarea şi administrarea creanțelor la nivel procentual fata de cifra de afaceri pe
care o reprezintă volumul creanțelor cumpărate. De asemenea comisionul de factoring
variază şi în funcție de numărul şi calitatea debitorilor, de volumul facturilor, adunate cu
plata serviciilor de gestiune contabila, de garantare împotriva riscului de neplata a
creanțelor şi de încasare a lor, riscul de tara din tara importatorilor etc.
Taxele care se calculează pentru cele mai frecvente servicii cu privire la
gestionarea şi administrarea creanțelor de factoring se concretizează în următoarele
operațiuni:
 preluarea contabilității debitorilor de factoring;
 organizarea sistemului de încasare a contravalorii facturilor emise de către
clientul de factoring de la debitorii de factoring;
 organizarea sistemului de somații ale debitorilor de factoring în caz de
întârziere a plăţii contravalorii facturilor emise de către clientul de factoring;
 introducerea acțiunilor judecătorești împotriva creanțelor decăzute de la
încasare din cauza imposibilității de plata a debitorilor de factoring;
 verificarea şi controlul bonității debitorilor de factoring.
în același timp se calculează separat şi cota procentuala, în ceea ce privește
stabilirea taxelor de factoring, ce va fi luata în considerare la stabilirea diferenței dintre
valoarea facturilor emise şi a creanțelor cumpărate.

c) Factoringul disponibil şi factoringul indisponibil


În practica comerțului internațional prin intermediul activităților de factoring, creanțele
factorului preluat în proprietate de la aderent sunt plătite anticipat de către cel dintâi, la

17
Vartolomei Brandusa, op. cit, p. 136.
10
valoarea nominala a acesteia asupra căreia se distinge, în înregistrarea operata în contul
deschis aderentului şi în contabilitate, intre factoringul disponibil şi factoringul indisponibil. 18
Factoringul disponibil se regăsește în momentul plăţii creanțelor furnizorului de
către factor în momentul preluării şi al exigibilității acestora. Aceasta reprezintă o forma de
finanțare imediata întâlnită îndeosebi în practica afacerilor de factoring internațional de
export. în acest caz se utilizează plata imediata a 80% din valoarea facturilor clientului,
factorul deducând aici şi înscriind la capitolul debit suma convenita drept remunerație a sa,
cuprinzând comisionul de factoring, cel de finanțare, precum şi alte comisioane implicate în
operație. Restul de 20% din care se scade valoarea corespunzătoare dobânzii şi
comisionul, se plătește în momentul în care importatorul achita factura, operațiune
cunoscuta sub denumirea de factoring indisponibil, care este o finanțare la scadenta.
Factoringul indisponibil - în aceasta situație factorul convine cu furnizorul, adică
clientul de factoring, stabilirea termenelor limita de plata a creanțelor pentru debitorii de
factoring şi stabilirea termenului maxim de finanțare a creanțelor. în acest fel, factorii
finanțează creanțe plătibile pana la 120 de zile şi în mod excepțional 180 de zile.
Datorită riscurilor majore pe care vor trebui să şi le asume, factorul verifică înainte
de încheierea contractului de factoring, posibilitatea de plată a debitorilor, pentru a se putea
evita livrările de mărfuri în continuare şi efectuarea prestărilor de servicii. Consecința
acestor măsuri asiguratorii este reprezentată prin reducerea gradului de risc. Tot ca măsură
de siguranță, din valoarea totală a facturilor de încasat, i se va constitui factorului un sold
într-un cont bancar, care sa poată acoperi eventualele diminuări de încasări. Astfel de
diminuări de plăţi pot fi cauzate de reclamații de calitate, de existenţa rebuturilor, sconturilor
sau a bonificațiilor. Acest sold din contul blocat asigura factorului o garanție pentru pretenții
în regres şi pentru preluarea răspunderii delcredere (asumare a riscului de credit) fata de
clientul de factoring.
Sistemul implicării celor doi factori permite aderentului sa se folosească de
informațiile şi serviciile puse la dispoziție de factorul la import, acesta din urma fiind obligat
sa încaseze creanțele de la debitorii cedați situați în tara sa.
Astfel daca factorul de export preia fata de aderent riscul de neplata din partea
debitorilor cedați, finanțându-l pe acesta, el fiind garantat la rândul sau de către factorul de
import, ce este răspunzător de achitarea plăţilor la scadentă de către debitorii a căror
control şi l-a asumat.19
În contractul internațional de factoring se folosește, ca mijloc de transmitere a
proprietăţii creanțelor acceptate de la aderent de către factor, mecanismul cesiunii de
creanța.

2.4 Tipurile contractului internațional de factoring


Administrarea creanțelor care depășesc granițele unui stat, asigurarea răspunderii
contra riscurilor şi finanțarea lor se pot organiza de factor, respectiv de societatea de
factoring prin doua moduri principale. Aceste forme de organizare sunt următoarele:
18
Ibidem.
19
Vartolomei Brandusa, op. cit, p. 138
11
 Forma directa de export sau sistemul cu un factor (direct factoring);
 Forma procedeului cu doi factori (factoring cu corespondenta).

Sistemul cu un factor
Forma directa de export prin intermediul unui singur factor în tara exportatoare sau
importatoare care derulează, fără colaborarea unui alt factor, afacerea de factoring.
În aceasta operație bilaterală există două posibilităţi:
a) fie factorul şi aderentul dețin sediul sau domiciliul în aceeași tara, debitorii cedați fiind
clienții aderentului dintr-o alta tara;
b) fie atunci când contractul se încheie intre aderentul dintr-o tara şi un factor care-si are
sediul în aceeași tara cu debitorii aderentului.
Din aceasta cauza, aceasta forma de organizare a factoringului internațional a fost
denumita factoring direct de export sau import.

Sistemul cu doi factori

Procedeul se realizează prin intermediul a doi factori, unul cu sediul în tara


exportatorului, celalalt cu sediul în tara importatorului, la fel ca debitorii aderentului.
Derularea operațiunilor de plata se efectuează prin cei doi factori de export şi import.
Aceasta operație trilaterala este denumita în literatura de specialitate factoring de
corespondenta.
În același timp aceste afaceri de factoring cu doi factori prezintă diferite sub-forme şi
variante, care diferă intre ele prin serviciile oferite şi prin sfera lor de activitate. în relațiile
dintre factorul de export şi factorul de import va trebui sa existe, în cadrul afacerilor de
factoring internațional, un sistem de contractare bine pus la punct şi bazat pe clauze clare
şi credibile. Factorul de export îşi va putea derula afacerea de factoring internațional numai
daca dispune în tara importatoare de un factor de import sau corespondent, care reprezintă
o garanție juridica şi morala ca va respecta cu strictețe şi claritate condițiile contractuale.
Același lucru se întâmplă pentru factorul de import, care preia o mare parte a
administrării creanțelor, a procedeului de încasare a acestora precum şi răspunderea de
risc în sfera lui de activitate.
Afacerea de factoring internațional de export cu doi factori implica următoarele
operațiuni:
1) Încheierea contractului comercial de vânzare-cumpărare de mărfuri şi livrarea
mărfurilor;
2) Încheierea contractului de factoring şi transmiterea creanțelor;
3) Plata creanțelor imediat după încheierea contractului de factoring conform clauzelor
contractuale;
4) Antrenarea factorului de import în operațiunile de factoring prin încheierea unui
contract de factoring;
5) Achitarea de către importator a valorii creanțelor în suma prevăzuta în contractul
comercial şi la data scadenta;
12
6) Achitarea de către factorul de import a valorii creanțelor încasate, mai puțin taxele de
factoring.

Principalele responsabilităţi ale factorului de export şi ale factorului de import

Factorul de export - în aceasta situație se presupune ca aderentul sa încheie un


contract de factoring cu un factor din tara sa numit factor de export căruia ii transmite în
proprietate creanțele acceptate . Astfel, în ordine succesiva au loc următoarele operații
contractuale intre factorul de export, aderent, debitori şi factorul de import:
 factorul de export este responsabil cu stabilirea unei bune relații de  afaceri  cu
vânzătorul, astfel încât factorul de import să fie încrezător în bonitatea acestuia din
urmă în ceea ce privește îndeplinirea obligaţiilor contractuale;
 trebuie sa atribuie toate facturile cumpărătorului pentru care a fost aprobat creditul
de către import factor – asigura finanțarea;
 are obligația de a furniza import factorului toate documentele necesare;
 garantează responsabilitatea cumpărătorului pentru plata prevăzută;
Factorul de export va încheia un acord cu un factor din tara debitorilor cedați, în
temeiul căruia mandatează pe acest factor numit factor de import sa încaseze, la scadenta
creanțele debitorilor cedați, care au fost notificați în prealabil cu privire la cesiunea creanței
către factorul de export, precum şi de obligația acestora de a plăti factorului de import.

Factorul de import - în aceasta situație factorului de import ii sunt cesionate


creanțele de către factorul de export, preluate în proprietate de la aderent asupra debitorilor
cedați din tara factorului de import. Prin urmare obligațiile pe care şi le asuma factorul de
import sunt:
 furnizează doua mari servicii: protecția împotriva riscului de neplata şi încasarea
conturilor debitoare;
 trebuie sa răspundă cererii de aprobare a creditului data de export factor în termen
de 14 zile;
 atunci când import factorul îşi asumă riscul de credit, acoperirea începe de la data
cererii şi nu de la data aprobării;
 orice plată primită de import factor de la cumpărător trebuie plătita imediat export
factorului;
 în cazul în care conturile debitoare aprobate rămân neplătite pentru 90 de zile după
data scadenta, import factorul are obligația de a plăti export factorului sub garanție;
 import factorul nu are obligația de a plăti sub garanție în următoarele cazuri:
 dacă se inițiază o dispută sau un litigiu de către cumpărător;
 dacă import factorul poate demonstra că export factorul a încălcat convenția
impiedicând astfel evaluarea riscului de credit făcută de import factor, sau l-a
împiedicat să obţina plata de la cumpărător.

13
Ambii participanți sunt obligaţi să se informeze reciproc despre orice fapt care ar
putea afecta colectarea conturilor debitoare, bonitatea oricărui cumpărător sau abilitatea
vânzătorului de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale.

Capitolul III
Participanții la tehnica de factoring internațional

Părţile contractului de factoring


În mecanismul de aplicare a operaţiunilor complexe de factoring sunt implicate trei
părţi şi anume:
a) Aderentul, care este un vânzător de bunuri sau un furnizor de servicii;
b) Factorul, cesionarul creanţelor, care reprezintă de obicei, o întreprindere specializată în
acest domeniu. În acest sens, factorul poate fi doar o societate bancară sau o instituţie
financiară specializată în domeniu;
c) Clientul (debitorul cedat), adică persoana ce cumpără bunurile vândute de către aderent
sau beneficiază de serviciile prestate de către acesta.

3.1 Aderentul
Reprezintă un producător-vânzător de mărfuri, prestator de servicii, un comerciant sau
executant de lucrări, care la baza contractului cu factorul, îi remite acestuia toate creanţele
materializate în facturi, cu menţiunea că au fost cedate, plata lor urmând a fi efectuată de
factor. Fiind la baza activității sale un comerciant, aderentul pentru a-si realiza obiectul sau
de activitate, acesta săvârşeşte acte de comerț constând în producere şi comercializare de
mărfuri, în nume şi pe cont propriu. Acesta din urma poate deține calitatea de comerciant
persoana juridica, dar şi cea de comerciant persoana fizica.

1) Aderentul - persoana juridica


În general, societățile comerciale reprezintă majoritatea aderenților persoane juridice.
Potrivit dreptului roman, calitatea de aderent la contractul de factoring o pot avea
asociațiile şi fundațiile, cărora li se recunoaște capacitatea de a desfășura activitatea
economice cum ar fi vânzarea de mărfuri ori prestarea de servicii. Acest lucru este posibil
chiar daca în Codul Comercial, ele nu dețin calitatea de comerciant.
Tot în cadrul categoriei de aderenți - persoana juridica pot fi încadrate şi
organizațiile cooperatiste, întrucât prin desfăşurarea unor activităţi de producere şi
desfacere de mărfuri, de prestări de servicii, se urmăreşte obţinerea de profit, această
activitate are caracter comercial. În consecinţă organizaţiile cooperatiste au calitatea de
aderenți ai contractului de factoring.
De asemenea şi regiile autonome potrivit dreptului roman dețin un loc în rândul
aderenților dintr-un contract de factoring, în măsura în care persoana juridica de drept
public are în obiectul sau de activitate vânzarea de mărfuri, asociata cu prestarea de
servicii.
14
2) Aderentul - persoana fizica
Pentru a dobândi statutul de comerciant, persoana fizică trebuie să facă acte de
comerț, iar aceste fapte de comerț să fie săvârşite cu titlu profesional. De asemenea,
cumulativ acestor condiții impuse de chiar textul legii comerciale, persoana fizica trebuie sa
aibă capacitate deplina de exercițiu, sa desfășoare actele de comerț în nume propriu,
independent şi pe riscul sau si, nu în ultimul rând, sa nu existe o stare de incompatibilitate,
de decădere sau de interdicție cu privire la persoana
comerciantului.
Pot fi considerate în mod cert ca având calitatea de comercianți şi persoanele fizice
autorizate, aceștia din urmă săvârşind cu titlu profesional acte de comerț constând în
vânzare de mărfuri sau prestare de servicii. Un temei legal în privința acestei calităţi de
comerciant îl reprezintă Legea nr. 26/1990 a registrului comerțului, precum şi OUG nr.
44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate,
întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.

3.2 Factorul
Potrivit legii naționale, factorul deține calitatea de comerciant şi poate fi numai o
persoană juridică. În acest sens, realizând o operațiune de creditare a aderentului, factorul
poate fi o instituție de credit sau o societate comercială, obligată să respecte condițiile
stabilite de legea sa națională.
În ceea ce privește dreptul român, pot avea calitatea de factor instituțiile financiare
bancare şi cele nebancare. OUG nr 99/2006 recunoaște instituțiilor de credit (bănci,
organizaţii cooperatiste de credit, bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ,
bănci de credit ipotecar, instituţii emitente de monedă electronică) capacitatea de a săvârși
operațiuni de factoring în calitate de factor, acestea reprezentând instituţiile care
desfăşoară cu titlu profesional, activitatea de atragere de depozite de la public şi de
acordare de credite în cont propriu.
Potrivit Legii nr 93/2009 privind privind instituţiile financiare nebancare, şi aceste
instituţii pot avea calitatea de factor. Aceste instituții financiar nebancare sunt reprezentate
prin societăţi comerciale pe acțiuni, constituite în scopul de a desfășura cu titlu profesional
activitatea de creditare, folosind finanțare din surse proprii sau împrumutate de la instituții
de credit.

3.3 Debitorul cedat


Aceștia reprezintă clienţii aderentului, cumpărătorii de mărfuri, beneficiarii serviciilor
sau lucrărilor, care sunt notificaţi asupra subrogării factorului în drepturile aderentului,
precum şi asupra obligaţiei de a face plata facturii direct şi numai factorului.
Astfel, calitatea de debitor cedat poate fi deținută de o persoană juridică de drept
privat, care nu are calitatea de comerciant, dar care poate săvârşi acte de comerț.
Nu pot fi considerați debitori ai operațiunii de factoring, cei care-si procura mărfurile şi
serviciile în calitate de consumator final cu titlu personal.
15
3.4 Creanţa cesibilă

Cesiunea de creanța constituie o convenție prin care un creditor (cedent) transmite o


creanța a sa unei alte persoane (cesionar). Debitorul creanței transmise (cedate) poarta
denumirea de debitor cedat. Contractul de factoring constituie un contract complex,
înglobând atât o cesiune de creanța, cât şi o subrogare convenționala care este consimțita
de creditor, astfel, acesta constituie o varietate a cesiunii de creanța, reglementata în
dreptul civil, care este dreptul comun în materie. În acest sens, în situația în care
prevederile în materie comerciala sunt lacunare, se aplica dispozițiile existente în dreptul
comun. În ceea ce privește cesiunea de creanța, notificarea subrogării se face de către
aderent debitorului sau pentru a-i fi opozabila sau pentru a se obține acceptul acestuia, în
timp ce în cazul operațiunilor de factoring notificarea se efectuează numai pentru a-l
înștiința ca plata trebuie efectuata doar către factor.
Astfel, creanța aderentului pentru a face obiect al contractului de factoring, trebuie
sa-si găsească originea intr-un act de comerț, reprezentat de un contract de vânzare-
cumpărare ori de un contract de prestare de servicii încheiat cu debitorul ca beneficiar. 20 De
asemenea, creanța trebuie sa fie certa, lichida şi sa aibă precizata expres data exigibilității
sale.
Obligațiile asumate de către aderent prin intermediul contractelor comerciale
încheiate cu debitorii nu reprezintă o condiție rezolutorie ce atrage desființarea contractului
de factoring. Prin urmare, doar în ultimă instanță prin neîndeplinirea obligațiilor aderentului
fata de factor, acesta din urma îl poate sancționa pe aderent prin neacceptarea la plata a
creanțelor în cauza sau prin excluderea creanțelor respective din rândul celor deja
acceptate.21
În același timp nu pot face obiect al contractului de factoring creanța rezultata dintr-
un act de comerț încheiat sub condiție rezolutorie deoarece, la momentul îndeplinirii
condiției, actul juridic este desființat, cu efect retroactiv.
Transmiterea creanţelor către factor se realizează prin intermediul unei subrogări
convenţionale. Prin simpla transmitere a facturilor, fără altă formalitate decât notificarea
către debitor, factorul devine proprietarul creanţelor. El dobândeşte toate drepturile şi
garanţiile aferente, fără a avea o acţiune în regres împotriva aderentului. Prin excepţie, în
situaţia inexistenţei totale sau parţiale a creanţei, factorul are o acţiune în repetiţiune a plăţii
nedatorate.22
În cazul factoringului, factorul devine proprietarul creanțelor transmise şi preia de la
aderent sarcina încasării creanțelor, preluând în același timp şi riscurile legate de
insolvabilitatea debitorilor sau al neachitării creanțelor la scadenta. Creanța care constituie
obiectul contractului de factoring trebuie sa se nască dintr-un contract de vânzare-

20
Vartolomei, pag 53
21
O. Capatana, B. Stefanescu: Tratat de drept al comertului international, ed Academiei, Bucuresti, 1987, vol II, pag
176-180.
22
Ioan Macovei, Dreptul comertului international vol. I, ed C.H. Back, Bucuresti, 2006, pag. 75
16
cumpărare sau dintr-un contract de prestări servicii încheiat cu debitorul, în timp de creanța
care face obiectul cesiunii de creanța poate fi de orice tip (existând, însa, unele creanțe
incesibile, cum ar fi pensia de întreținere 23). Cesiunea de creanța se poate face fie cu titlu
gratuit, fie cu titlu oneros (de exemplu, contractul de donație 24), în ceea ce privește
operațiunile de factoring, aceasta operează numai cu titlu oneros. Notificarea cesiunii se
poate face în cazul cesiunii de creanța doar prin intermediul executorului judecătoresc 25, în
timp ce în cazul contractului de factoring notificarea debitorului poate fi făcuta prin orice
mijloc: scrisoare, fax etc.26
Obiectul contractului de factoring se considera a fi acele creanțe bănești pe care
furnizorul, în calitate de client de factoring, prin livrarea de mărfuri sau prestări de servicii,
le-a obținut fata de partenerul sau de contractare, numit debitor de factoring. Dreptul de
cedare (cesiunea) al creanțelor este reglementat în Germania cu o serie de principii de o
deosebita liberate pentru clientul de factoring. Operațiunea de cedare a creanțelor nu este
legata de nicio formalitate deosebita prevăzuta de vreo dispozițiune legala statala şi astfel,
în consecință, nu există nicio obligație oficiala de a fi înregistrata la institute publice.
Conform prevederilor Codului Civil german, efectul de acționare al creanțelor cedate nu
este condiționat nici chiar de comunicarea acestei cesiuni debitorului de factoring. 27
O excepție este ridicată în cazul în care conținutul actionarii prestatiei prin cesiune
se schimbă. Astfel în acest caz, relaţiile de cont curent fac necesară o înţelegere între
partenerii de afaceri implicaţi, în vederea excluderii cesiunii între părţile dintre relatiile
initiale de cont curent.
În privinţa cesiunii creanțelor într-un contract de factoring, se ridică o problemă
importantă din punct de vedere juridic. În cazul în care a existat o convenție anticipată între
furnizor (clientul de factoring) şi beneficiarul de mărfuri sau prestări de servicii (debitorul de
factoring), prin care s-a stabilit o interdicţie de cesiune a creanțelor, aceasta poate actiona
cu caracter restrictiv şi în cazul în care furnizorul, în calitate de client de factoring, a
încheiat un contract de factoring cu un factor în privinta creanțelor amintite.
În conformitate cu prevederile contractului de factoring, factorul cumpără creanţele
oferite de clientul de factoring, faţă de debitorii de factoring. Contractul de factoring
stabileşte drepturile şi obligațiile factorului în toate relațiile pe care le are cu clientul de
factoring în privința cedării creanţelor.
Totuși, trebuie menționat un caz special şi anume cel al creanțelor viitoare. Astfel,
răspunderea vânzătorului de creanțe este pe deplin angajata pentru existenta juridica a
creanței. Aceasta reglementare se refera la veritatea şi realitatea obiectului contractului de
factoring care este creanța. în principiu, acest lucru înseamnă ca, la data cumpărării de
23
Constantin Statescu, Corneliu Bârsan, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, ed. a 8-a, Bucuresti, Ed. All Beck,
2002, p. 377
24
Francisc Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, ediția a III-a, actualizată și completată, Editura Universul
Juridic, București 2002, p. 223
25
Constantin Statescu, Corneliu Bârsan, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, ed. a 8-a, Bucuresti, Ed. All Beck,
2002, p. 379
26
Conventia de la Ottawa, art. 1: "b) o notificare în scris cuprinde, de asemenea, telegramele, faxul, la fel ca şi orice alt
mijloc de telecomunicatii de natura sa lase o urma materiala".
27
Molico, Tatiana; Wunder, Eugen, op. cit, p. 141
17
către factor a creanței de la clientul de factoring, aceasta este într-o situație juridică
realizabilă din punct de vedere al factorului, fără să fie grevată de alte aspecte şi fenomene
negative. Astfel, Convenţia de la Ottawa din 1988, reliefează faptul ca exista posibilitatea
de preluare de către factor şi a creanțelor viitoare, prevăzând faptul că dacă în contract
este menţionată o clauză cu privire la cedarea creanțelor viitoare transferul acestora către
factor va acționa la momentul nașterii lor, fără a fi nevoie de un nou act de transfer. 28
În urma derulării contractului internaţional de factoring, dacă creanțele cedate în
virtutea unui contract de factoring s-au născut dintr-un contract de vânzare de mărfuri între
un furnizor şi un debitor care își au sediul în state diferite, atunci avem de-a face cu o
operațiune de factoring International în sistemul cu doi factori. Astfel, exportatorul
semneaza un contract de factoring, cedând toate creantele unui factor de export. Factorul
devine, astfel, responsabil de toate aspectele operatiunii de factoring. Factorul de export
alege un factor de import în ţara în care bunurile vor fi livrate, ca mai apoi să-i transmită
acestuia creantele preluate în proprietate de la aderent, derulandu-se astfel o cesiune
succesiva de creanta. În acelasi timp, factorul de import efectueaza cercetari cu privire la
reputatia cumparatorului bunurilor exportatorului în ceea ce priveste rambursarea datoriilor
şi deschiderea liniei de credit. Acest lucru permite cumparatorului sa efectueze o comanda
în termeni de cont curent fara a deschide linii de credit. Dupa livrarea bunurilor, factorul de
export poate avansa pâna la 80% din valoarea facturii catre exportator. În general,
legislaţiile naţionale nu se opun cesiunii succesive de creanţă, cu condiţia ca fiecare
cesiune să aibă dată certă, pentru a se putea stabili cu precizie momentul de la care
debitorul cedat trebuie să efectueze plata în mâna cesionarului.
Imediat ce vânzarea a avut loc, factorul de import încaseaza întreaga valoare a
facturii la maturitate şi este responsabil de transmiterea swift a fondurilor catre factorul de
export care, apoi, plateste exportatorului suma restanta. Daca dupa 90 zile de la data
scadentei o factura aprobata ramâne neplatita, factorul de import va plati 100% din
valoarea facturii sub garantie.
În situatia în care exista o clauza a contractului de factoring care prevede cesiunea
creanțelor existente sau viitoare, aceasta este valabila, chiar în absenta desemnarii
individuale a acestora, daca în momentul încheierii contractului sau la nasterea acestora
ele sunt determinabile.29
O clauză a contractului de factoring în virtutea careia sunt cedate creantele viitoare
opereaza transferul acestora către cesionar, din momentul nasterii lor, fara a fi nevoie de
un nou act de transfer.30 Cesionarea creanței de către furnizor cesionarului poate fi
realizata în pofida oricărei convenții între furnizor şi debitor care ar interzice o asemenea
cesiune.
Aceste dispoziții nu aduc atingere niciunei obligații de bună-credinţă care revine
furnizorului faţă de debitor, sau oricărei răspunderi a furnizorului fata de debitor, în baza
unei cesiuni realizate cu încălcarea clauzelor contractului de vânzare de mărfuri. Totuși,
28
Brandusa Vartolomei Brandusa, op. cit, p. 56
29
Art. 5 a), Conventia de la Ottawa.
30
Art. 5 b), Conventia de la Ottawa.
18
cesiunea menționată nu are efect cu privire la debitorul care, în momentul încheierii
contractului de vânzare de mărfuri, își are sediul într-un stat contractant care a făcut o
declarație conform căreia o cesiune efectuata conform dispozițiilor paragrafului de mai sus
nu produce efecte cu privire la debitorul care la încheierea contractului de vânzare de
mărfuri își are sediul în acest stat. Numai în raporturile dintre părţile la contractul de
factoring contractul poate sa devina valabil, transferul direct sau printr-un nou act, în tot sau
în parte, a drepturilor furnizorului provenind din vânzarea de mărfuri, inclusiv beneficiul
oricărei dispoziții din contractul de vânzare de mărfuri ce-i rezerva acestuia proprietatea
asupra mărfurilor sau îi conferă orice alta garanție.
În situația în care notificarea în scris a cesiunii îndeplinește următoarele cerințe: a
fost făcută debitorului de către furnizor sau de către cesionar, în temeiul unei împuterniciri
conferite de către furnizor, precizează suficient creanțele cedate şi cesionarul căruia sau în
contul căruia debitorul trebuie să facă plata şi privește creanțele care iau naștere dintr-un
contract de vânzare de mărfuri încheiat fie înainte, fie în momentul în care notificarea a fost
făcuta, debitorul este ținut sa plătească cesionarului.
O excepție în acest sens o constituie situația în care acesta a avut cunoștință de un
drept de preferință. În cazul în care cesionarul promovează contra debitorului o cerere de
plata a unei creanțe rezultând din contractul de vânzare de mărfuri, acesta din urma poate
invoca contra cesionarului orice mijloace de apărare derivând din contract, pe care le-ar
putea opune daca cererea ar fi fost făcuta de furnizor. De asemenea, debitorul poate sa
exercite împotriva cesionarului orice drept de compensație cu privire la drepturile sau
acțiunile existente contra furnizorului în favoarea căruia creanța s-a născut şi pe care îl
poate invoca în momentul în care notificarea în scris a cesiunii a fost făcuta. Neexecutarea
sau executarea necorespunzătoare sau cu întârziere a contractului de vânzare de mărfuri
nu permite debitorului sa recupereze plata pe care a făcut-o cesionarului, daca are la
dispoziție o acțiune în restituirea sumelor plătite furnizorului. Totuși, debitorul care are la
dispoziție o astfel de acțiune contra furnizorului poate recupera plata pe care a făcut-o
cesionarului în măsura în care:
a) cesionarul nu si-a îndeplinit obligația de a plăti furnizorului creanțele cedate sau,
b) cesionarul a plătit la momentul la care avea cunoștința de neexecutarea sau
executarea necorespunzătoare sau cu întârziere de către furnizor a contractului de vânzare
având legătura cu mărfurile pentru care a primit plata de la debitor.

Capitolul IV
Încheierea şi cuprinsul contractului de factoring

Marea diversitate de legislaţii naţionale cu privire la transmiterea creanţelor şi mai


ales formalităţile cerute pentru a face opozabilă cesiunea constituie încă un puternic
obstacol în calea dezvoltării operaţiunilor de factoring, datorită conflictelor care se ivesc.

19
Pentru a înlătura asemenea obstacole din calea operaţiunilor comerciale internaţionale
practica şi-a creat unele uzanţe menite să faciliteze operaţiunile de factoring.
Contractul de factoring se încheie pe durata contractelor dintre aderent şi debitor,
în urma executării lor, născându-se creanțele ce sunt cesionate factorului. Tehnica de
factoring, reprezintă în practica internaționala un mecanism complex, caracteristica ce are
în vedere atât structura juridica a contractului, precum şi modalitățile de încheiere al
acestuia.
Contractul de factoring are însa o configurație particulară, care îl definește ca un tot
unitar şi de sine stătător, cu un regim juridic propriu, distinct nu doar de cesiunea de
creanță, ci şi de subrogația convențională, pe care le implica. El presupune un raport
contractual al aderentului (de vânzare-cumpărare, prestare de servicii, executare de lucrări)
cu diferiți beneficiari, debitori ai plăţii prestațiilor efectuate de aderent:
 creditul acordat de factor aderentului din momentul cedării creanțelor pana la
încasarea lor de la debitori;
 cesiunea creanțelor de la aderent în favoarea factorului cesionar, care din momentul
plătii făcute aderentului se subroga în drepturile acestuia fata de debitori.

4.1 Acordul de factoring

Contractul de factoring, din punct de vedere al modalității de încheiere, se


întocmește prin încheierea unui contract cadru de factoring, realizat intre aderent şi factor.
Folosindu-se de acest acord de factoring, atât aderentul cat şi factorul convin la realizarea
intre ei a unei operațiuni de factoring privind, creanțe rezultate din contracte încheiate sau
ce urmează a fi încheiate, dar şi un acord intre aderent şi clienții acestuia vizând vânzarea
de mărfuri sau prestarea de servicii cu plata la termen.
Deşi cesiunea de creanţă reprezintă cadrul general de reglementare al factoringului
asigurând transferul creanțelor, prin introducerea în sfera sa a altor operațiuni juridice,
aceasta ajunge să cunoască o manifestare particulară. Astfel, față de o cesiune de creanță
clasică, contractul de factoring cunoaște câteva condiții și efecte specifice: creanța
cesionată nu va putea avea ca izvor decât un act de comerț și va trebui să fie exprimată
printr-un titlu specific, şi anume factura. Părțile dintr-un contract de factoring, care primesc
denumirea de aderent și factor, vor avea în mod necesar calitatea de comercianți.
Contractul de factoring este un contract în genere cu titlu oneros, conținând clauze
specifice precum clauza de globalitate, respectiv clauza de exclusivitate, iar obligațiile
asumate de părți sunt mai extinse decât în ipoteza unei cesiuni și variază în funcție de tipul
de factoring convenit, modul de transmitere a facturilor de către aderent în proprietatea
factorului, modul şi intervalul în care factorul urmează să comunice aderentului creanțele
acceptate, modul în care se va face plata facturilor acceptate de către factor, precum şi
plafonul de expunere acceptat de factor pentru fiecare debitor. Răspundereă asumată
pentru riscul de credit de către societatea de factoring, o determină pe cea din urmă să-şi
asigure o serie de măsuri de siguranță, diminuând în oarecare măsură gradul de risc al
20
factorului. Astfel, în contractul de factoring şi în anexa "foaia de condiții", aceste aspecte
variabile, dar foarte determinante în afacerile de factoring, vor trebui sa fie detaliate şi
corect stabilite cu privire la riscurile de credit, în contextul repartizării acestora intre
partenerii de afaceri de factoring.
În cadrul acordului cadru vor fi precizate alături de obligațiile şi drepturile de mai sus
şi o structura a remunerației factorului, alături de o clauza speciala în care este menționata
şi durata de timp a acestui contract, de minimum un an şi care poate fi prelungita prin
acordul părților fie automat prin nedenunțare sau prin convenție expresă. 31
La rândul său, acordul cadru de factoring încheiat are în componenta sa o serie de
condiții generale, dar şi o parte specifica, autohtona, concretizată prin condiții specifice.

4.2 Condiții generale

Tehnica de factoring presupune ca regulă generală o relaţie de o anumită


continuitate în timp între factor şi aderent. Între părţi se încheie, mai întâi, un acord cadru
de factoring în care partenerii contractuali convin să recurgă la această tehnică pe o durată
determinată, de regulă, un an, cu stabilirea elementelor esenţiale comune tuturor
transferurilor de creanţă. Acest acord cadru urmează a se concretiza prin contracte propriu-
zise de factoring. 32
În baza contractului încheiat şi a documentelor primite, societatea de factoring
plăteşte valoarea nominală a creanţelor, mai puţin agio, fie imediat, fie la scadenţă sau la
încasarea creanţelor. Agio poate fi format din dobândă şi comision sau numai din comision,
după împrejurări.
Astfel, în cadrul condițiilor generale sunt trecute în revistă spre îndeplinire o serie de
elemente convenite de ambele părţi ale contractului de factoring, şi acestea pot fi informații
care pot fi cerute sau nu de către factor aderentului în legătura cu situația reala a
debitorilor. De asemenea, contabilitatea şi situația facturilor preluate de către factor trebuie
sa fie centralizate la zi, iar factorului îi rămâne în ultimă instanţă posibilitatea de a accepta
sau nu creanțele verificate. Ajungând la modalitatea de calcul a comisionului de factoring şi
al fondului de finanțare, acesta din urma va fi plafonat în funcție de analiza preliminara a
fiecărei facturi în parte precum şi de bonitatea debitorilor preluați de la aderent. Trebuie
ținut cont şi de suma spezelor ce urmează a fi suportate de ambele părţi ale contractului.
Tot în cadrul condițiilor generale ale acordului cadru de factoring sunt menționate şi stabilite
ulterior posibilitatea factorului de a se întoarce cu regres împotriva aderentului spre a-si
recupera plata anumitor facturi, lucru datorat neîndeplinirii în mod corespunzător a unei
obligații sau al unui serviciu al aderentului fata de clienții săi, adică fata de debitorii preluați
de factor.

31
Vartolomei, pg 91 jos
32
Munteanu Roxana, „Unele elemente de drept comparat privind contractul de factoring”, în Revista Studii de drept
românesc nr. 4/1989, p. 109
21
Opozabilitatea către terţi a transmiterii creanţei este subordonată cunoaşterii de către
debitor a cesiunii intervenite. În acest sens, aderentul are obligaţia de a-1 notifica pe debitor
cu privire la această operaţiune.33
Factorul are obligaţia de a plăti aderentului valoarea creanţelor cedate. El achită
numai creanţele care au fost acceptate în prealabil, ţinând cont de garanţiile care le
prezintă. Dacă facturile nu sunt acceptate, factorul le poate prelua, dar cu titlu de mandatar,
fiind un factoring fără notificare. În raport de forma factoring-ului, plata creanţelor se face
înainte de scadenţă, pe măsura cedării facturilor sau la scadenţă. Pentru efectuarea
plăţilor, facturile sau copiile lor legalizate se prezintă la perioadele stabilite prin contract. Ele
sunt însoţite de un borderou, care cuprinde următoarele menţiuni: facturile cedate, cu toate
garanţiile lor şi documentele justificative; declaraţia aderentului că transmite creanţele în
proprietatea factorului; cererea de plată a facturilor în schimbul unei chitanţe subrogatorii.
Facturile primite de factor sunt contabilizate în conturile personale ale clienţilor agreaţi. În
funcţie de plafoanele stabilite, factorul deschide şi aderentului un cont curent. Valoarea
nominală a facturilor cedate se înscrie la credit, iar comisionul se trece la debit. Existenţa
contului curent oferă garanţia încasării facturilor şi permite plata prin compensaţie. În
temeiul subrogării convenţionale, factorul trebuie să încaseze facturile cedate şi să suporte
riscul insolvabilităţii debitorilor. Tot factorul poate presta, pentru aderent, unele servicii de
natură administrativă sau comercială, cum ar fi selecţionarea clienţilor, prospectarea pieţei,
punerea la dispoziţie a unor metode moderne de gestiune şi contabilitate, procurarea de
informaţii, acordarea de asistenţă juridică.
Aderentul este obligat de a transmite factorului creanţele sale comerciale şi de a menţiona
pe ele că plata se va face în mod obligatoriu, către întreprinderea specializată. Tot
aderentul trebuie să garanteze existenţa creanţei la data cesiunii, să coopereze cu factorul
pe toată perioada contractului şi să plătească remuneraţia convenită.
În măsura în care subrogarea i-a fost notificată, clientul are obligaţia de a plăti numai
factorului. În absenţa altor dispoziţii contractuale, debitorul poate opune factorului toate
excepţiile inerente creanţei. Orice alte excepţii pot fi invocate numai dacă sunt preexistente
subrogării.

4.3 Condiții specifice

Datorita posibilității de risc foarte mare în afacerile de factoring, factorul va trebui sa


verifice cu minuțiozitate bonitatea clientului şi a debitorilor de factoring, adunând toate
datele şi sursele de informații necesare pentru efectuarea unor verificări şi analize
competente. Plecând de la acest lucru, debitorii cedați trebuie să îndeplinească o serie de
condiții specifice din cadrul acordului cadru de factoring, Factorul, la rândul sau accepta
creanțele aderentului, celui dintâi rămânându-i posibilitatea preluării unor creanțe viitoare în
condițiile unor debitori care la data respectiva nu prezintă un grad foarte mare de încredere.
Se ajunge la concluzia ca verificarea bonității din punct de vedere al factorului se extinde

33
ROXANA-DANIELA PĂUN, DREPTUL AFACERILOR, ed Fundatiei Romaniei de Maine, 2007, p. 230
22
asupra ambilor parteneri, atât a clientului de factoring (aderentului), cat şi asupra debitorului
de factoring.
Astfel, indiferent de tipul de contract încheiat intre factor şi clientul de factoring, cel
dintâi trebuie sa tina cont de o serie de mijloace pentru stabilirea bonității debitorilor de
factoring:
 datele şi informațiile bancare;
 datele şi informațiile de la registrul comerțului;
 interdicțiile de cesiune a creanțelor;
 situațiile şi rapoartele cu acțiuni judecătorești, falimente şi executări silite;
 cazuri de cumulări de riscuri.
În cadrul contractului internaţional de factoring în sistemul de doi factori se ridică
problema posibilităţii factorului la export de a transmite factorului la import creanţele
preluate în proprietate de la aderent, prin cesionarea lor de către acesta, operându-se
astfel o cesiune succesivă de creanţă. În general, legislaţiile naţionale nu se opun cesiunii
succesive de creanţă, cu condiţia ca fiecare cesiune să aibă dată certă, pentru a se putea
stabili cu precizie momentul de la care debitorul cedat trebuie să efectueze plata în mâna
cesionarului.
În relaţiile create de factoring-ul internaţional, problema opozabilităţii către terţi a
cesiunii creanţelor se complică prin intervenţia normelor de drept internaţional privat
referitoare la legea aplicabilă, fie că este vorba despre pactum de lege utenda, şi deci de
normele ce cârmuiesc alegerea legii aplicabile, fie că legea aplicabilă trebuie determinată în
lipsa unei stipulaţii a părţilor (electio juris). Situaţia se complică şi din cauza că este vorba,
în realitate, de două cesiuni de creanţe, una efectuată de către aderent către factorul la
export şi cealaltă de către acesta din urmă către factorul la import. În aceste condiţii, s-ar
putea ca ambele cesiuni să nu fie cârmuite de aceeaşi lege, ci de către legi diferite, care
prevăd condiţii diferite. Contractul de factoring este din punct de vedere juridic un contract
complex care cuprinde atât o cesiune de creanţă, cât şi o subrogare convenţională
consimţită de creditor. 34
Transmiterea creanţelor către factor se realizează prin intermediul unei subrogări
convenţionale. Prin simpla transmitere a facturilor, fără altă formalitate decât notificarea
către debitor, factorul devine proprietarul creanţelor. El dobândeşte toate drepturile şi
garanţiile aferente, fără a avea o acţiune în regres împotriva aderentului. Prin excepţie, în
situaţia inexistenţei totale sau parţiale a creanţei, factorul are o acţiune în repetiţiune a plăţii
nedatorate.35
Un lucru bine subliniat de către Noul cod civil prin articolul 1.578 este faptul ca
debitorul va trebui să plătească cesionarului din momentul în care accepta cesiunea printr-
un înscris cu dată certă, însoţită de o comunicare scrisă a cesiunii fie pe suport de hârtie
sau format electronic, în care se arata identitatea cesionarului, se identifica creanța cedata
şi se specifica debitorului plata respectivei creanțe. Înainte de acceptare sau de primirea

34
ROXANA-DANIELA PĂUN, DREPTUL AFACERILOR, Ed Fundatiei Romaniei de Maine, 2007, p. 231
35
IOAN MACOVEI, DREPTUL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL, pdf desktop
23
comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului. Atunci când comunicarea
cesiunii este făcuta de cesionar, debitorul ii poate cere acestuia sa ii prezinte dovada scrisa
a cesiunii. Pana la primirea unei asemenea dovezi, debitorul poate sa suspende plata.
Comunicarea cesiunii nu produce efecte daca dovada scrisa a cesiunii nu este comunicata
debitorului.
În cadrul principiilor UNIDROIT este menționat şi faptul ca actele îndeplinite de către
un mandatar în limitele mandatului său în situaţia în care terţul ştia sau ar fi trebuit să ştie
că acesta acţiona în această calitate vor afecta direct raporturile juridice dintre mandant şi
terţ şi nu creează nici un raport juridic între mandatar şi terţ. 36 Cu toate acestea, actele
mandatarului vor afecta doar relaţiile dintre mandatar şi terţ, atunci când mandatarul se
angajează cu acordul mandantului să devină parte contractantă. 37

4.4 Obligațiile părţilor

A. Obligațiile factorului
Având vizibile deosebiri, îndeosebi în funcție de tipul factoringului utilizat în cadrul
contractului de factoring, factorul are în cadrul acestei tehnici o serie de obligații așa cum
se rezuma a fi următoarele:
a) factorul suportă riscul eventualei insolvabilităţi a debitorilor;
b) factorul poate presta pentru aderent şi o serie de servicii administrative;
c) factorul trebuie să îi plătească aderentului valoarea creanţelor cedate.
d) încasarea creanțelor de la debitorii cedați.

a) Factorul suportă riscul eventualei insolvabilităţi a debitorilor.


Acest risc poate fi acoperit prin valoarea comisionului perceput de factor şi prin
selecţionarea clienţilor bun-platnici, evidenţiată prin refuzul acceptării creanţelor asupra
clienţilor rău-platnici.
Odată cu preluarea creanțelor, factorul îşi asumă şi riscul insolvabilității debitorilor,
ceea ce nu este întotdeauna o sarcină foarte ușoară.
Factorul poate invoca acţiunile în regres sau în repetiţiune împotriva aderentului în
cazul în care neplata debitorilor este imputabilă aderentului sau în cazul inexistenţei
creanţei datorate. 38 Tot acesta din urmă își asumă şi riscul de neplată al debitorilor numai
după o analiză prealabilă a acestora, factorul având opţiunea de a nu accepta anumite
creanţe. Această obligație esențială asumată de factor, fundamentează şi justifică dreptul
factorului de a analiza creanțele propuse lui spre vânzare de către aderent şi de a face o

36
ARTICOLUL 2.2.3, alin 1) , PRINCIPIILE UNIDROIT
37
ARTICOLUL 2.2.3, alin 2) , PRINCIPIILE UNIDROIT
38
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/factoringul-permite-colectarea-mai-rapida-a-platilor-21977.html
24
triere a acestora, acceptându-le numai pe acelea pe care le consideră ca având un risc mai
mic de neplata la scadenta, de către debitori.

b) Factorul poate presta pentru aderent şi o serie de servicii administrative;


Prin prestarea de către factor a acestui pachet complex de servicii, în cadrul
obligaţiilor contractuale, clientul de factoring beneficiază de aceste facilitați din partea
societăţii de factoring pe toată perioada derulării afacerilor de factoring. O parte din aceste
servicii se consideră, în general, ca servicii standard şi în cele mai multe cazuri au aproape
un caracter obligatoriu. În funcţie de contractul de factoring încheiat, ele pot fi multiple şi
variate.
O parte din serviciile prestate de către factor se pot concretiza prin următoarele:
prospectarea pieţei, selecţionarea clienţilor, evidenţa şi contabilitatea debitorilor cu toate
datele necesare pentru evidenţa creanţelor, procurarea de informaţii şi prestarea de
asistenţă juridică, obligativitatea de a furniza partenerului din contractul de factoring
informaţii şi date de control cu privire la situaţia încasărilor din creanţe şi a solvabilităţii
debitorilor, consultanţe cu privire la activitatea de lichidare a debitelor, consultanţe cu privire
la afacerile de factoring în probleme de fiscalitate, procedura de somaţie a debitorilor şi
luarea tuturor măsurilor legale pentru încasarea în termen a creanţelor faţă de debitorii
existenţi în anexele de la contractul de factoring.
Enumerarea acestor servicii nu se poate considera ca fiind o prezentare exhaustivă
a acestora, deoarece domeniul se poate extinde prin complexitatea afacerilor şi la o serie
de alte servicii legate direct sau indirect de activitatea de factoring. Spre exemplu, în unele
cazuri se acceptă de către factor şi servicii intermediare, care se referă la asigurările de
transport de mărfuri şi de operaţiuni de plata a taxelor vamale. Prin executarea acestor
servicii de către factor, aderentul este menajat de unele costuri materiale şi de personal şi,
totodată, de timpul necesar pentru efectuarea acestor servicii, considerate auxiliare. În
aceste condiţii, dacă serviciile amintite mai sus sunt preluate de factor, care din punct de
vedere al afacerilor clientului de factoring sunt considerate neproductive, dar în fond
necesare, prin contractul de factoring acestea vor fi externalizate. Datorită concurenţei
crescânde la care trebuie să facă faţă întreprinzătorii, externalizarea serviciilor a devenit o
practică modernă şi eficientă a zilelor noastre.
În cazul factoringului internaţional cu doi factori, calitatea serviciilor este influenţată
nu doar de profesionalismul factorului de export, ci şi de profesionalismul şi mai ales
bonitatea factorului de import care evaluează riscul de credit aferent operaţiunii, iar la
scadenţă colectează încasările.

c) Factorul trebuie să îi plătească aderentului valoarea creanţelor cedate (a


facturilor preluate);
Factorul este ţinut să achite numai creanţele acceptate în prealabil, ţinând cont de
garanţiile pe care le prezintă. Prin contractul de factoring factorul îşi rezervă dreptul de a
decide să nu accepte facturile unor clienţi pe care, pe plan comercial nu îi agreează,

25
fiindcă nu prezintă suficientă garanţie. Factorul poate prelua şi creanţele neacceptate, dar
în calitate de mandatar (non-notification factoring). În acest caz, factorul nu mai creditează
contul aderentului decât în măsura încasării efective a facturilor. Astfel, debitorul cedat
poate ridica împotriva factorului (mandatar) toate excepţiile pe care le are împotriva
aderentului (mandant).
După forma de factoring utilizată, plata se poate face înainte de scadenţă, pe
măsura cedării facturilor sau la scadenţă. Facturile sau copiile lor legalizate trebuie
prezentate la termenul stabilit în contract, însoţite de un borderou ce cuprinde menţiuni
referitoare la facturile cedate (cu garanţii şi cu documente justificative), declaraţia
aderentului în sensul că le transmite în proprietatea factorului şi cererea de plată a
facturilor, în schimbul unei chitanţe subrogatorii.
Facturile primite de către factor vor fi contabilizate şi grupate în conturile personalizate
ale clienţilor agreaţi. De asemenea, factorul poate deschide şi aderentului un cont curent. În
această situaţie, la credit se va trece valoarea nominală a facturilor cedate, iar la debit,
comisionul factorului. Existenţa acestui cont curent conferă aderentului atât garanţia
încasării facturilor, cât şi posibilitatea compensaţiei. De asemenea, factorul are şi dreptul de
a revinde creanţa unui alt factor.39
Pentru plata valorii facturilor cedate, factorul deschide la dispoziţia aderentului un cont
curent, care se reînnoieşte periodic şi în care este prevăzut pentru fiecare debitor acceptat
un credit de un anumit plafon. Contul curent este creditat de factor cu toate creanţele
primite spre încasare şi debitat cu comisionul şi cu un agio (suma reţinută în cazul utilizării
creditului de către aderent înaintea exigibilităţii creanţelor transmise).
Contul curent oferă aderentului garanţia încasării facturilor anticipat ori la scadenţă,
deoarece factorul plăteşte în locul clientului. În acelaşi timp, prin intermediul acestui cont,
factorul îşi vede garantată plata imediată a comisionului, precum şi a eventualelor acţiuni în
repetiţiune împotriva aderentului rezultând din inexistenţa totală sau parţială a creanţei şi
care se exercită prin debitarea contului cu suma aferentă. Practic, aceasta se realizează
prin constituirea unei provizii, fond de rezervă, făcut din reţinerile reprezentând o parte din
valoarea facturilor (de regulă 10%) şi care se regularizează după încasarea creanţelor,
când s-au înlăturat toate dubiile legate de eventualele riscuri ce cad în sarcina aderentului
şi care generează acţiunea în repetiţiune.

d) Încasarea creanțelor de la debitorii cedați.


Scopul primordial urmărit de părţi cu ocazia încheierii contractului de cesiune îl
reprezintă transferul dreptului de creanţă de la cedent la cesionar. Fiind vorba de un
contract consensual, cesiunea determină între părți un transfer instantaneu, imediat, al
creanței de îndată ce și-au exprimat consimțământul în acest sens. Dreptul de creanță
cedat rămâne neschimbat, păstrându-și natura sa civilă sau comercială, la fel ca și
condițiile de plată.
În temeiul subrogării convenţionale, factorul trebuie să încaseze facturile cedate şi să
suporte riscul insolvabilităţii debitorilor.
39
ROXANA-DANIELA PĂUN, DREPTUL AFACERILOR, ed Fundatiei Romaniei de Maine, 2007, p. 233
26
Factorul se poate angaja şi la realizarea facturilor neaprobate sau neacceptate, dar o
va face nu în calitate de proprietar al creanţelor, ci ca mandatar al aderentului. În acest caz,
contul curent va fi creditat pe măsura încasării efective a facturilor (excepţie făcând
acordarea unui avans privind sumele pe care aderentul ar urma să le încaseze). Ţinând
evidenţa clienţilor şi urmărind încasarea facturilor reflectate prin operaţiunile de creditare şi
debitare a contului curent, factorul este în măsură, în temeiul obligaţiei asumate prin
contract, să pună la dispoziţia aderentului situaţia contabilă a clienţilor acestuia. În cazul în
care factorul nu reuşeşte să încaseze o factură, el va porni o acţiune în instanţă împotriva
clientului respectiv, prevenind pe aderent asupra cauzelor ce au determinat neîncasarea
facturii.
Aderentul este responsabil pentru operaţiunile în afara garanţiei, apărute ca urmare
a depăşirii plafonului pentru clienţii pentru care factorul a acceptat încasarea facturilor, cât
şi pentru alţi clienţi decât cei stabiliţi prin contractul de factoring. Responsabilitatea îi revine
aderentului şi în cazul reclamaţiilor privind aspectele tehnice sau comerciale ale loturilor de
mărfuri livrate.
Factorul are o acţiune fondată împotriva aderentului pentru plată nedatorată, pentru
inexistenţa totală sau parţială a creanţelor şi pentru refuzul livrării mărfurilor/prestării
serviciilor sau livrarea/prestarea necorespunzătoare a acestora, apelând la fondul de
rezervă special, format prin reţineri din sumele datorate aderentului. Raportul juridic dintre
factor şi debitorii cedaţi ai aderentului, intervine în temeiul subrogaţiei factorului în drepturile
aderentului, al dobândirii de către factor a proprietăţii creanţelor transmise.
Potrivit principiului accessorium sequitur principale transferul vizează și accesoriile
creanței, al cărui conținut depinde de accepțiunea atribuită acestei noțiuni. Transmisiunea
accesoriilor vizează și clauzele referitoare la determinarea obiectului plății, respectiv
accesoriile financiare, dintre care amintim: dobânzi și alte venituri ale creanței încă
neajunse la scadență.
O altă categorie de accesorii o reprezintă cele subsumate realizării întocmai a
creanței cedate în cazul în care debitorul nu înțelege să plătească de bună-voie, precum și
cele care permit obținerea unei despăgubiri ca urmare a faptei unui terț ce a avut
consecințe în planul executării creanței. În principiu, vor fi transmise de plin drept acțiunile
care au aparținut cedentului și care sunt atașate creanței, cu excepția celor nepatrimoniale
sau strict personale cedentului. Legătura strictă cu creanța cedată, care ar putea fi
diminuată sau chiar pierdută ca urmare a faptei anterioare a unui terț, justifică de
asemenea transmisiunea acțiunilor în răspundere contractuală sau delictuală. În schimb,
acțiunea rezolutorie va fi considerată transmisibilă doar în ipoteza în care îndeplinește o
funcție compensatorie, iar nu și atunci când are drept scop eliberarea cedentului de
obligația sa.40
Cât privește efectele cesiunii față de debitorul cedat, acesta din urma nu va putea fi
angajat către noul creditor decât în măsura în care a fost față de cedent, fiindcă cesiunea
de creanță nu poate să-i agraveze situația. Astfel, debitorul cedat se va putea prevala
împotriva cesionarului de toate cauzele de nulitate, rezoluțiune care ar putea rezulta din
40
Laura Florentina Paltinean, Cesiunea de creanta ca mijloc de realizare a dinamicii obligatiilor - teza de doctorat,
27
contractul generator al creanței, anterioare notificării. De asemenea, va putea opune noului
său creditor excepția de garanție pe care i-o datora cedentul, în temeiul unei deposedări
provocata de acesta din urmă, excepția de neexecutare, de plată, a prescripției, a autorității
lucrului judecat sau alte excepții care privesc diminuarea sumei creanței cedate și nu
stingerea ei.
Principiul opozabilităţii excepţiilor astfel consacrat este însă înlăturat în câteva
ipoteze. Este cazul compensaţiei dacă debitorul cedat acceptă cesiunea pur şi simplu a
creanţelor constatate prin titluri nominative, la ordin sau la purtător. Pot fi opozabile
factorului şi excepțiile născute anterior transmiterii creanței, cum ar fi prescripția sau
nulitatea.
De îndată ce formalităţile de opozabilitate au fost îndeplinite, creditorii cedentului
pierd dreptul lor de gaj general cu privire la creanţa cedată, fiindcă faţă de terţi iese definitiv
din patrimoniul cedentului, pentru a intra mai apoi în cel al cesionarului, devenind gajul
creditorilor acestuia din urmă.

Trebuiesc menționate în același timp şi obligațiile participanților la operațiunea de


factoring la nivel internațional în situaţia factoringului de export cu doi factori. Astfel,
factorul de export (FE) este reprezentat printr-o bancă sau instituţia financiară specializată
în efectuarea operaţiunilor de factoring, situată în ţara exportatorului, cu care exportatorul a
încheiat un contract de factoring. în același timp, factorul de import (FI) este redat printr-o
bancă sau instituţia financiară specializată în efectuarea operaţiunilor de factoring, situată
în ţara importatorului, care preia riscul de neplată din partea importatorului şi care se
preocupă de încasarea creanţelor datorate de către importator ca urmare a achiziţiilor
efectuate. Factorul de import evaluează şi stabileşte limita de credit pentru importator.
Principalele obligații ale factorului de export se referă la:
 asumarea riscului de neexecuţie din partea exportatorului, adică riscul ca
exportatorul să nu fi livrat bunul/prestat serviciului care face obiectul operaţiunii de
factoring sau să fi livrat bunul/prestat serviciul necorespunzător obligaţiilor asumate
prin contractul comercial/comanda fermă primită de la importator/oferta fermă
acceptată de către importator. Totodată, FE trebuie să se asigure că bunul/serviciul
care face obiectul operaţiunii de factoring este corespunzător cerinţelor şi
particularităţilor acestei tehnici de finanţare (în operaţiunile de factoring nu sunt
acceptate bunurile de capital/bunurile cu un grad ridicat de perisabilitate/livrările în
sistem de barter ş.a.);
 verificarea relaţiei dintre exportator şi importator (dacă asociaţiile formează un grup
şi au interese comune sau dacă sunt entităţi distincte).
 cesionarea în favoarea factorului de import a creanţelor cumpărate, pe baza limitei
de credit aprobate;
Principalele obligații ale factorului de import se referă la:
 asumarea riscului de riscuri pentru creanţele cumpărate de către FE, în baza limitei
de credit aprobate;

28
urmărirea la data scadenţei a colectării creanţelor şi dirijarea imediată a acestora
către FE;
 urmărirea debitorului pe cale juridică pentru încasarea creanţelor cesionate în
favoarea sa, pentru care FI a alocat limita de credit;
 informarea FE asupra menţiunii referitoare la cesiune/subrogare care trebuie să
apară pe factura comercială emisă de către exportator întrucât aceasta trebuie să se
coreleze cu prevederile legale din ţara FI având în vedere faptul că FI este cel care
urmăreşte pe cale juridică pe debitor, în caz de neplată la data scadenţei;
 efectuarea plăţii, în locul debitorului, atunci când acesta nu-şi respectă, la data
scadenţei, obligaţiile de plată asumate faţă de exportator.
Atât factorul de export, cât şi cel de import urmăresc evitarea disputelor şi
soluţionarea acestora pe cale amiabilă atunci când sunt inevitabile.

B. Obligațiile aderentului
Factoringul înseamnă pentru aderent transformarea creanțelor sale în lichidităţi, fără
a-i da acestuia grija că trebuie să replătească creditul obţinut de la factor. Odată ce
aderentul are lichidităţi, se poate concentra asupra extinderii afacerii, poate sa facă imediat
plăti şi poate sa ruleze banii, sa se angajeze în continuare în noi vânzări.
Acesta are obligaţia:
a) de a transmite factorului creanţele sale;
b) de a notifica debitorilor această operaţiune;
c) de a garanta existenţa creanţei la data cesiunii;
d) de a coopera cu factorul în cursul executării obligaţiilor sale contractuale,
comunicându-i toate informațiile de care dispune cu privire la clienții săi;
e) de a plăti factorului remuneraţia convenită.

De asemenea, pentru a nu perturba derularea normală a contractului de factoring,


aderentul este dator să îşi îndeplinească şi obligaţiile ce îi revin în baza contractelor
încheiate cu proprii săi clienţi. Această obligaţie se impune în mod firesc, întrucât în caz
contrar, clienţii s-ar putea îndrepta împotriva factorului – în anumite condiţii – pentru a îi
solicita restituirea sumelor plătite către acesta, pe motiv că producătorul nu şi-a respectat
obligaţiile contractuale. Aderentul acceptă şi o clauza de exclusivitate, în temeiul căreia el
se obligă să cedeze totalitatea facturilor comerciale prezente, dar şi pe care le va avea în
viitor, pe o durată expres determinată în cuprinsul contractului. În dreptul american există şi
un privilegiu special în privinţa creanţelor factorului care îl feresc de concurenţa celorlalţi
creditori ai aderentului aflat în stare de faliment. 41
Aderentul este responsabil pentru operaţiunile în afara garanţiei, apărute ca urmare
a depăşirii plafonului pentru clienţii pentru care factorul a acceptat încasarea facturilor, cât
şi pentru alţi clienţi decât cei stabiliţi prin contractul de factoring. Responsabilitatea îi revine

41
ROXANA-DANIELA PĂUN, DREPTUL AFACERILOR, ed Fundatiei Romaniei de Maine, 2007, p. 235
29
aderentului şi în cazul reclamaţiilor privind aspectele tehnice sau comerciale ale loturilor de
mărfuri livrate.

a) Obligația aderentului de a transmite în proprietatea factorului creanțele sale;


Aceste obligații ale aderentului izvorăsc în principal din activitatea sa comercială
constând în vânzarea de mărfuri sau prestarea de servicii având de obicei plata la termen.
Legile civile din majoritatea statelor lumii reglementează în mare parte intr-un stil
asemănător posibilitatea transmiterii unei creanțe de la creditor la un alt dobânditor prin
mecanismul cesiunii de creanța.
Creanțele în cauza sunt astfel formalizate în facturi, care fiecare în parte precizează
cuantumul sumei ce urmează a fi plătită de debitor, data exigibilităţii acesteia, însoţită şi de
data executării obligatiei de livrare de marfă sau de prestare de servicii. În consecinţă,
această transmitere în proprietatea factorului a creanțelor exprimate în facturi, agreate în
prealabil de factor, reprezintă o cesiune de creanță.
La momentul încheierii cesiunii, cedentul trebuie să garanteze că acea creanţă
există în mod valabil, că titularul ei este creditorul cedent şi că nu există nicio cauză care să
determine stingerea creanţei, de exemplu nu a fost achitată sau compensată până la acel
moment. În schimb cedentul nu poate răspunde de solvabilitatea debitorului, acesta fiind de
fapt un risc pe care şi-l asumă factorul care preia acea creanţă.
Astfel, la nivel internațional mai multe sisteme de drept așa cum sunt cel german,
belgian, italian, elvețian, englez sau american, împărtăşesc aceeaşi practică în ceea ce
privește mecanismul cesiunii de creanță. Un alt mecanism folosit pentru transmiterea
creanțelor în proprietatea factorului, îl reprezintă şi mecanismul subrogației convenționale
prin plată consimțită de creditor. Acest mecanism este folosit în dreptul francez care, deși
reglementează transmiterea dreptului de proprietate asupra creanțelor prin mecanismul
cesiunii de creanța, acorda preferința subrogării convenționale prin plata consimțita de
creditor, ca instituție juridica din dreptul civil prin care sa se realizeze transferul dreptului de
proprietate cu privire la creanțele cedate de aderent factorului. Reglementările legale cu
privire la subrogarea convenționala din același drept, se regăsesc în art. 1250 alin 1. Codul
civil francez care precizează ca "aceasta trebuie făcuta expres şi în același timp cu plata."
În consecință, aderentul trebuie să remită factorului odată cu facturile şi o chitanţă
subrogatorie prin care îl subroga pe cel din urma în toate drepturile, acțiunile, privilegiile
sau ipotecile, deținute împotriva debitorului chitanța care poate sa se refere la una sau mai
multe creanțe acceptate de factor.
Doua convenții internaționale, așa cum este Convenția UNIDROIT de la Ottawa din
1988, precum şi Convenția Națiunilor Unite de la New York din 2001, susțin ca mod de
transmitere a creanțelor în proprietatea factorului din cadrul operațiunii de factoring
internațional, mecanismul cesiunii de creanța.

b) Obligația aderentului de a notifica debitorilor această operaţiune de transmiterea


a creanțelor către factor.

30
Simultan cu transmiterea creanțelor în proprietatea factorului, aderentul pierde
dreptul de a incasa, în nume propriu de la debitorii cedați plata facturilor remise factorului.
Evidențiind faptul ca la baza contractului internațional de factoring, sta mecanismul
cesiunii de creanța, pentru ca aceasta din urma sa fie opozabila, debitorului ii este
necesara o anumita forma de publicitate a cesiuni.
În acest sens sunt menționate o serie de reglementari în Codul civil al unor state
europene, așa cum este Codul civil francez care denota în art. 1690 alin 1. faptul ca
cesiunea nu este opozabila terților decât după notificarea sa către debitorul cedat. în
aceeași formula şi dreptul italian prin art. 1264 Cod civil, reliefează faptul ca cesiunea îşi
produce efectele faţă de debitorul cedat doar atunci când acesta din urma a acceptat-o sau
când i-a fost notificata.
Notificarea astfel realizata devine obligatorie pentru opozabilitatea fata de terți
(debitori) şi pentru atenționarea acestora asupra momentului liberării valabile în momentul
plătii exclusive către factor. Obligația de notificare a debitorilor ii revine astfel în mare
măsura aderentului.
Acelaşi lucru este împărtăşit şi de Convenţia UNIDROIT din 1988, care susţine
obligaţia aderentului42 de a notifica debitorii în privinţa transmiterii creanţelor către factor.
Insa ea poate fi făcuta şi de către factor, dar doar prin împuternicirea în prealabil a acestuia
de către aderent.
Convenţia Naţiunilor Unite de la New York din 2001, grefeaza în cadrul comerţul
internaţional, faptul ca cesiunea de creanţa poate fi notificata către debitorii cedaţi, atât de
cedent, cat şi de cesionar, fiecare în parte sau împreuna. 43
Notificarea terţilor trebuie realizata obligatoriu în scris, aşa cum reiese din
reglementările Convenţiei UNIDROIT. Astfel, notificarea ce trebuie primita de destinatar,
trebuie sa indice în mod obligatoriu persoana care face sau în numele căreia este făcuta
aceasta, apoi sa precizeze creanţele cedate, indicând factorul în contul căruia debitorul
trebuie sa facă plata. Notificarea rezulta doar din creanţele născute din contractul de
vânzare de mărfuri sau prestare de servicii încheiat cu aderentul înainte sau în momentul la
care notificarea a fost făcuta. Acelaşi lucru privind notificarea în scris a transmiterii
creanţelor este identificata şi susţinuta de către Convenţia Naţiunilor Unite de la New York
din 2001.
Totodată, notificarea fiind primita de debitor, acesta din urma da curs instrucţiunilor de
plata precizate în cuprinsul ei.44

c) Aderentul are obligaţia de a garanta existenţa creanţei la data cesiunii;


Aceasta obligaţie a aderentului este foarte importanta pentru buna desfăşurare a
contractului de factoring, factorul primind toate garanţiile cu privire la creanţa cesionata,

42
Art. 8 alin 1 lit. a din Conventie
43
Art. 13 alin. 1 din Conventie
44
Art 13, 15 şi 16 din Conventia Natiunilor Unite de la New York 2001 privind cesiunea de creanta în comertul
international
31
precum şi asupra debitorilor cedaţi, care nu pot invoca nicio excepţie care sa pericliteze
dreptul transmis de aderent factorului.
Factorul trebuie sa fie convins ca asupra creanţei transmise nu a intervenit nicio
cauza de stingere precum compensația, plata, prescripția extinctiva şi ca nu exista nicio
cauza de nulitate sau de anulare a obligației pentru vicii de consimţământ sau de
incapacitate a debitorului de a-si onora plata din cauza insolvabilității ori efectuării deficitare
a serviciilor aderentului.
Înainte de a garanta existenta creanței fata de factorul ales, aderentul trebuie sa-si
îndeplinească obligațiile fata de debitorii săi prin livrarea mărfurilor la timp şi prestarea cu
promptitudine a serviciilor, aşa cum reies din contractele comerciale încheiate cu aceștia.
Creanţele cedate către factor, conform Convenţiei Naţiunilor Unite de la New York,
nu trebuie sa facă obiectul unui drept de compensație sau al unei excepții, permițându-i
debitorului cedat sa invoce acest lucru împotriva aderentului, acțiune contrara doar în
momentul în care există o convenție contrară între cedent şi cesionar, cel dintâi garantând
la data încheierii contractului de cesiune faptul ca debitorul nu poate şi nici nu va putea
invoca nicio excepție sau vreun drept de compensație. şi Codul civil francez în art. 1693 se
precizează faptul ca cedentul trebuie sa garanteze cesionarului la momentul transmiterii
creanței, existenta creanţelor cedate.
Un detaliu semnificativ ce reiese din cadrul contractelor încheiate cu debitorii, se
refera la intervalele de timp de la livrarea mărfii sau efectuarea serviciului, timp în care se
efectuează plata acestora către aderent, termene ce variază intre 30 şi maxim 180 de zile.
Factura, ce conține creanţa cedata, pentru a fi acceptata de către factor, nu trebuie
sa fi fost plătita anterior aderentului şi nici sa fi fost constituita de către acesta drept
garanție în mana unui terț.

d) Aderentul are obligaţia de a coopera cu factorul în cursul executării


obligaţiilor sale contractuale, comunicându-i toate informațiile de care dispune cu
privire la clienții săi;
Factoringul îl degrevează pe aderent de o serie de lucruri administrative (tinerea
evidentei clienților, informarea cu privire la plata etc.).
Aderentul este obligat sa comunice factorului toate informațiile cu privire la el însuși
în primul rând în vederea acceptării sale ca partener contractual de către factor, dar şi sa-i
comunice celui din urma o serie de informații referitoare la clienții săi contractuali, în
persoana cumpărătorilor de mărfuri sau beneficiarilor de servicii, precum şi categoriile de
mărfuri sau servicii oferite acestora. Informațiile preluate de factor, ii vor facilita acestuia în
ultima instanța urmărirea executării obligațiilor de plata, de către debitorii cedați.
În cadrul raportului dintre factor şi aderent, cel din urmă are obligaţia de a remite
factorului la intervalele convenite facturile din perioadele respective (sau copiile lor
legalizate) îmborderate, garanţiile şi documentele justificative, precum şi declaraţia prin
care aderentul transmite factorului în plină proprietate creanţele reprezentând preţul
mărfurilor sau prestaţiilor, furnizate şi acceptate de clienţi, cu dispoziţia ca plata să se facă

32
direct factorului. Borderoul menţionează de asemenea cererea aderentului de a i se face
plata facturilor de către factor în schimbul unei chitanţe subrogatorii în favoarea acestuia.
În aceeași măsura este prezenta şi obligativitatea aderentului în prezentarea către
factor a unor serii de informații privindu-i pe debitorii cedați, cu referire la volumul şi
cuantumul general al vânzărilor, dar şi modalitățile de plata practicate şi efectuate în mod
frecvent de către aceștia. La cunoștința factorului trebuiesc aduse în mod obligatoriu de
către aderent şi informații privind termenele de plata şi respectarea lor de către debitori.
Un lucru necesar înaintea încheierii contractului de factoring, îl reprezintă
obligativitatea aderentului de a prezenta o situație actualizata privindu-i pe toți debitorii de
creanțe supuse spre acceptare. Totodată, aderentul trebuie sa aducă la cunoştinta
factorului orice încheiere ulterioara de noi contracte, cu noi debitori sau cu aceeași.
Aderentul este responsabil pentru operaţiunile în afara garanţiei, apărute ca urmare
a depăşirii plafonului pentru clienţii pentru care factorul a acceptat încasarea facturilor, cât
şi pentru alţi clienţi decât cei stabiliţi prin contractul de factoring. Responsabilitatea îi revine
aderentului şi în cazul reclamaţiilor privind aspectele tehnice sau comerciale ale loturilor de
mărfuri livrate.

e) Aderentul are obligația de a plăti factorului remuneraţia convenită;


Pentru plata valorii facturilor cedate, factorul deschide la dispoziţia aderentului un
cont curent (care se reînnoieşte periodic), în care este prevăzut pentru fiecare client agreat
un credit de un anumit plafon. Contul curent este creditat de factor cu toate creanţele
primite spre încasare şi debitat cu comisionul şi cu un agio (suma reţinută în cazul utilizării
creditului de către aderent înaintea exigibilităţii creanţelor transmise), acesta reprezentând
şi o garanție împotriva riscului de neplata a creanțelor în cauza. Contul curent oferă
aderentului garanţia încasării facturilor anticipat ori la scadenţă, deoarece factorul plăteşte
în locul clientului. În acelaşi timp, prin intermediul acestui cont, factorul îşi vede garantată
plata imediată a comisionului, precum şi a eventualelor acţiuni în repetiţiune împotriva
aderentului rezultând din inexistenţa totală sau parţială a creanţei şi care se exercită prin
debitarea contului cu suma aferentă.
Practic, aceasta se realizează prin constituirea unei provizii, fond de rezervă, făcut
din reţinerile reprezentând o parte din valoarea facturilor (de regulă 10%) şi care se
regularizează după încasarea creanţelor, când s-au înlăturat toate dubiile legate de
eventualele riscuri ce cad în sarcina aderentului (refuzul mărfurilor pentru lipsuri cantitative
sau deficienţe calitative) şi care generează acţiunea în repetiţiune.
În cazul în care factorul nu reuşeşte să încaseze o factură, el va porni o acţiune în
instanţă împotriva clientului respectiv, prevenind pe aderent asupra cauzelor ce au
determinat neîncasarea facturii.
Pe lângă cele arătate mai sus, aderentul mai are obligaţia de a plăti factorului
comisionul cuvenit, de regulă mai important decât dobânda practicată asupra creanţei şi
care se realizează prin debitarea contului curent cu suma corespunzătoare.
Comisionul datorat factorului de către aderent reprezintă de obicei 15-20% din
valoarea nominal a creanțelor preluate în proprietate de către factor. Comisionul de
33
factoring acoperă cheltuielile efectuate de factor privind verificarea bonității debitorilor,
veritatea creanțelor precum şi administrarea contului curent deschis aderentului.
În acelaşi timp, aderentul are dreptul de a încasa de la factor contravaloarea
facturilor acceptate de acesta la încasare, mai puţin comisionul şi dobânda aferentă sumei
cu care este creditat de factor, să fie informat de către factor periodic asupra situaţiei
clienţilor săi, să primească informaţii legate de considerentele comerciale ce au determinat
neîncasarea unor facturi şi, în sfârşit, are obligaţia de a plăti o dobândă factorului în cazul
în care scadenţa efectivă este mai redusă decât cea iniţial determinată.

C. Obligațiile debitorului cedat


În ceea ce privește părţile prezente în cadrul unui contract de factoring, debitorul
cedat ocupa incontestabil poziția de terț, iar acțiunea de cedare a creanțelor în proprietatea
factorului se desfăşoară fără acordul său. În linii mari, debitorul de factoring urmărind
întocmai instrucțiunile de plată şi datorând aceleași garanții şi privilegii pe care le-a avut
fata de aderent, trebuie sa achite acum la scadenta facturile cedate către factor, daca nu e
prevăzut altfel în contract.
Potrivit Convenţiei UNIDROIT, cesiunea titlurilor de credit făcută de către aderent în
favoarea factorului va produce efecte chiar dacă între aderent şi debitor există o convenţie
de înlăturare a posibilităţii cesiunii.45 Totuşi, o asemenea cesiune nu va produce efecte faţă
de debitorul cedat, dacă în momentul încheierii contractului debitorul îşi are sediul într-unul
din statele care au făcut o declaraţie privind rezervele sale faţă de Convenţie. 46 În măsura
în care subrogarea le-a fost notificată, debitorii aderentului au obligaţia de a plăti numai
factorului. Insa, obligaţia debitorului de a plăti factorului subzistă numai în situaţia în care
debitorul nu are cunoştinţă despre existenţa unui drept prioritar la plată, deţinut de către o
altă persoana. În absenţa altor dispoziţii contractuale, debitorii îi vor putea opune factorului
toate excepţiile inerente creanţei. Orice alte excepţii pot fi invocate numai dacă sunt
preexistente subrogării.47
Dacă factorul promovează o acţiune împotriva debitorului pe baza unui titlu de credit
rezultat dintr-un contract de vânzare-cumpărare de bunuri, debitorul se poate apăra
invocând orice apărare care izvorăşte din contract şi care ar fi putut fi invocată împotriva
aderentului. în același timp debitorul poate ridica împotriva factorului orice acţiune care ar fi
putut fi promovată împotriva aderentului la momentul în care notificarea cesiunii i-a fost
făcută.48
Astfel, dacă mai înainte de efectuarea subrogării a operat compensaţia legală,
aceasta poate fi opusă factorului, întrucât el nu poate avea mai multe drepturi decât
aderentul, nefiind îndeplinită condiţia reciprocităţii.
O altă prevedere a Convenţiei UNIDROIT cu privire la factoringul internaţional, ce se
referă la debitor, este cea în care se stipulează faptul ca neîndeplinirea, îndeplinirea cu

45
art. 6, alin. 1 din Convenţiei UNIDROIT
46
art. 6, alin. 2 din Convenţiei UNIDROIT
47
art. 8, alin. 1 din Convenţie
48
art. 9 alin. 1 şi alin. 2 din Convenţie
34
întârziere sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor contractuale de către aderent nu va
conferi debitorului dreptul de a cere restituirea sumelor plătite factorului, în situaţia în care
debitorul are posibilitatea de a-şi recupera banii de la aderent. Totuşi, debitorul se va putea
îndrepta împotriva factorului dacă acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată faţă de aderent
(obligaţie ce rezultă în temeiul titlurilor cesionate) sau dacă factorul a făcut o plata
aderentului în momentul în care avea cunoştinţă de neîndeplinirea, îndeplinirea cu
întârziere sau îndeplinirea defectuoasă de către aderent a obligaţilor rezultate din contractul
de vânzare – cumpărare.49
Pe de alta parte, Convenția Națiunilor Unite de la New York din 2001 susține faptul
ca neexecutarea contractului inițial de către aderent nu-l îndreptăţeşte pe debitorul cedat să
recupereze de la factor suma pe care a plătit-o deja aderentului, sau factorului în cazul
curent.50
Este de evidențiat faptul ca, indiferent de sistemul de drept, debitorul cedat de către
aderent are obligația de a plăti valabil, după primirea notificării transmiterii creanței către
factor, numai în contul acestuia. Același lucru este împărtăşit şi de către Convenția
Națiunilor Unite de la New York din 2001, care prevede obligația debitorului de a plăti
cesiunea în mod valabil doar în mâna factorului, aceasta din urmp fiind persoana
îndreptăţită să primească plata.51

49
art. 10, alin. 1 şi alin.2 din Conventie
50
Art 21 Conventie New York
51
Art 17 Conventie New York
35

S-ar putea să vă placă și