Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Molico Tatiana; Wunder Eugen, op. cit, p. 15
2
Molico Tatiana; Wunder Eugen, op. cit, p. 57
1
aceste crierii, următoarele pot fi considerate ca puncte de reper în activităţile de factoring şi
identificarea acestora:
A. Modul de finanţare a creanţelor:
Factoringul clasic (Old line factoring sau full factoring) - este o variantă în care
factorul plăteşte creanţele în momentul preluării acestora. Factoringul clasic asigură
clientului de factoring disponibilităţi financiare în avans fata de data scadentei creditului
furnizor şi nu reprezintă din punct de vedere contabil o datorie. Este o forma speciala de
mobilizare a creanțelor scadente în viitor şi transformarea acestora în lichidităţi. 3 Tot aici
exista şi practica reținerii de către factor a unei sume suplimentare convenite procentual
asupra valorii creanțelor acceptate şi cumpărate, care se va restitui aderentului daca, la
scadenta debitorul cedat va onora factura.4
Factoring la scadenta (Maturity factoring) - este o variantă de factoring la care
funcția de finanțare nu se efectuează imediat la preluarea creanțelor de către factor, ci
ulterior, fiind stabilita prin clauzele contractuale. Factoringul la scadenţă este o variantă în
care factorul cumpără creanțele cu valoarea de la data scadentei şi plătește creanțele
clientului de factoring în momentul exigibilității acestora, reținându-şi comisionul pentru
intermedierea operațiunilor de decontare şi alte cheltuieli prevăzute în contract. în principiu
aceasta forma de factoring nu presupune finanțarea, ci numai gestiunea facturilor şi
garantarea încasării lor.
3
Molico Tatiana; Wunder Eugen, op. cit, p. 33
4
Vartolomei Brandusa, Contractul international de factoring, Bucuresti, ASE, 2006, p. 35.
2
depășite ale debitorilor de factoring; situațiile cu privire la somațiile emise debitorilor de
factoring.
Clientul de factoring va transmite debitorilor de factoring somațiile de plata, iar în cazul
în care nici ultima somație nu va fi onorata, dosarul debitorului urmează a fi transmis
factorului, care va urmări plata facturilor de către debitorii aderentului la contractul de
factoring, inclusiv pe cale judiciara. 5
5
Pierre Marazzato, op. cit, p. 23
3
Factorul de export realizează operațiunea de finanțare a creanțelor, în moneda în care
exportatorul a efectuat livrarea mărfurilor, iar de urmărirea şi colectarea sumelor datorate
de debitorii de factoring la data scadenţei se ocupă factorul de import. Întrucât este rezervat
un capitol viitor cu toate caracteristicile factoringului internațional, acestea vor fi analizate
mai detaliat în cadrul acelui capitol.
6
O. Capatana, B. Stefanescu, Tratat de drept al comertului international, Ed. Academiei, Bucuresti, 1987, vol II, p. 251
7
Lavinia Smarandache, Consideratii privind contractul de factoring.
4
este un contract accesoriu, existenţa acestuia fiind determinată de raporturile
preexistente dintre aderent şi debitor, raporturi din care iau naştere creanţele ce sunt
cesionate în favoarea factorului.
În literatura de specialitate s-a avansat şi ideea potrivit căreia contractul de factoring,
în majoritatea cazurilor, ar fi şi un contract de adeziune la clauzele impuse de către
factor, acesta din urma având tendința permanentă de a determina existenţa
contractului de clauze iminente fără de care finanţarea nu s-ar putea realiza, clauze
la care aderentul achiesează fiind constrâns de necesitatea permanentă de
lichidităţi.
cuprinde de obicei şi o clauză de exclusivitate în favoarea factorului, căruia
aderentul îi cedează totalitatea creanţelor sale. Aceasta clauza prevede obligația
aderentului de a prezenta factorului şi doar acestuia, toate facturile sale înglobând
creanțe asupra debitorilor. Având la baza temeiul aceleiași clauze, aderentul este
obligat sa nu recurgă la serviciile unui alt factor.
altă clauză specifică contractului de factoring este clauza de globalitate conform
căreia aderentul cedează factorului totalitatea creanțelor sale. Aceasta are ca scop
evitarea situației în care aderentul cedează factorului doar creanțele incerte, cele
dificil de recuperate, şi recuperează el însuși creanțele certe, economisind
comisionul de factoring.
Capitolul II
Contractul internațional de factoring
8
Y. Simon , Techniques financières internationales, 5eEdition, Economica, Paris, 1988, p. 159
5
Factoringul este o tehnică de transformare în lichidităţi a creanţelor rezultate în urma
livrării bunurilor/prestării serviciilor în care vânzătorul permite cumpărătorului o amânare a
plăţii de până la 120 - 180 zile, fără nicio altă garanţie bancare. Pentru a acorda această
amânare la plată, adică a oferi un credit furnizor, vânzătorul trebuie să aibă încredere în
partenerul său că acesta îşi va onora la scadenţă obligaţiile de plată. 9 Atunci când
cumpărătorul este situat într-o ţară diferită de cea a vânzătorului, nu trebuie neglijat nici
riscul de ţară al cumpărătorului, întrucât anumite restricţii impuse de banca centrală şi/sau
de guvernul ţării importatorului pot îngreuna transferul fondurilor de la importator în
favoarea exportatorului.
Factorul poate să-şi reglementeze relaţia sa cu exportatorul, prin plata anticipată a
unei părţi sau a întregii sume din creanţele astfel transferate. Dar costul factoringului este
relativ ridicat şi cuprinde:
– un comision “ad valorem” de ordinul 0,5 - 2,5%;
– un comision calculat, “prorata temporis” în funcţie de procentele de interes.
Totuşi, exportatorul beneficiază, prin tehnica de factoring, de unele avantaje
(simplifică gestiunea trezoreriei, nu mai este expus riscului de neplată, poate să-şi
mobilizeze creanţele etc.). În cadrul Sistemului Bancar Internaţional, toate marile bănci
comerciale au creat filiale specializate în operaţiuni de factoring internaţional.10
Finanţarea activităţilor comerciale externe se analizează din două perspective:
a) una bancar-monetară, ce include sumele de bani în diverse valute cu care băncile
contribuie la derularea operaţiunilor externe;
b) o perspectivă mai largă, ce include toate modalităţile de asigurare a mijloacelor de plată
în tranzacţii internaţionale. Din ambele perspective, finanţarea comerţului exterior al unei
ţări poate avea loc din:11
– surse interne : prin care se finanţează exportul pe baza unor credite şi subvenţii,care la
rândul lor au la bază încasările din export şi prestări servicii;
– surse externe : se finanţează importul în principal, pe baza unor fonduri alocate drept
credite de alte state, instituţii financiare internaţionale (FMI, Banca Mondială etc.) sau alte
bănci particulare străine.
6
dezvoltându-se pe plan internațional. Alături de perfecționarea şi dezvoltarea continua a
factoringului internațional, l-a reprezentat şi convenția UNIDROIT, încheiata în anul 1988 la
Ottawa. Aceasta conține o serie de reglementari importante în domeniul factoringului
internațional, cu precădere pentru statele semnatare de a le cuprinde în legislația lor
proprie.12
În factoringul internațional participa, de regula, doi factori, unul din tara exportatorului
şi unul din tara importatorului. în aceste condiții, factorul la export cedează
corespondentului sau creanțele pe care aderentul le are asupra importatorilor străini, iar
factorul la import, în situația în care le accepta, le preia şi continua activitatea de încasare.
În relațiile create de factoringul internațional, problema opozabilității către terți a
cesiunii creanțelor se complica prin intervenția normelor de drept internațional privat
referitoare la legea aplicabila, fie ca este vorba despre pactum de lege utenda, şi deci de
normele ce cârmuiesc alegerea legii aplicabile, fie ca legea aplicabila trebuie determinata în
lipsa unei stipulații a părţilor (electio juris). Situația se complica şi din cauza ca este vorba,
în realitate, de doua cesiuni de creanțe, una efectuata de către aderent către factorul la
export şi cealaltă de către acesta din urma către factorul la import. în aceste condiții, s-ar
putea ca ambele cesiuni sa nu fie cârmuite de aceeași lege, ci de către legi diferite, care
prevăd condiții diferite. în acest caz se pune problema de a ști daca nerespectarea
prevederilor uneia dintre legi afectează şi validitatea celeilalte cesiuni aflate sub imperiul
altei legi.
Raporturile juridice de comerț internațional se caracterizează fata de raporturile
juridice de comerț interior prin prezenta elementelor de extraneitate sau de
internaționalitate a acestora. Elementul de internaționalitate are o acțiune deosebita nefiind
suficienta prezenta oricărui element de extraneitate pentru ca, prin acesta un raport juridic
comercial sa cada sub incidenta dreptului comerțului internațional. 13
Astfel, elementul de internaționalitate, care definește contractul internațional de
factoring, admițând posibilitatea supunerii simultane a acestuia la mai multe sisteme de
drept diferite, consta în condiția ca aderentul - adică vânzătorul, prestatorul de servicii şi
clienții acestuia, în persoana debitorilor, să-şi aibă sediul sau domiciliul pe teritorii statale
deosebite. Cât privește însă raportul contractual de factoring rezultat între aderent şi factor,
acest element se adaugă caracterului internațional al creanței cedate, fiind vorba despre o
cesiune internațională a unei creanțe internaționale. 14
Aderenta internaționala a raporturilor juridice de comerț internațional este data de
prezenta în structura respectivelor raporturi a unui element de extraneitate de o asemenea
intensitate încât să facă relația juridica respectiva susceptibila de a fi reglementata
concomitent de mai multe sisteme juridice diferite.
Așadar, prin urmare, internaționalitatea contractului internațional de factoring este
dominata de caracterul internațional al contractului primar încheiat intre aderent şi clienții
12
Munteanu, Irena, Finantarea comertului exterior prin scontare, forfetare şi factoring, In:Tribuna Economica, v. 16, nr.
7, 2005, p. 59-60
13
Vartolomei Brandusa, op. cit, p. 132
14
A se vedea art. 1 lit. a) coroborat cu art. 3 din Conventia de la New York din 2001.
7
săi din care au născut creanțele preluate în proprietate de factor. Cu alte cuvinte, caracterul
internațional al creanței cedate implica o serie de acțiuni de finanțare pe termen scurt
asupra contractului de factoring determinând ca acesta sa dobândească un caracter
internațional.15
a) Comisionul de finanțare
De la data cumpărării creanțelor clientului de factoring şi pana la data încasării, la
contravaloarea facturilor emise pentru livrarea mărfurilor sau executării prestărilor de
servicii de către debitorul de factoring, factorul calculează dobânzile uzuale bancare şi le
include în decontul de cheltuieli. Aceasta cota de dobânzi în costurile de factoring,
determina în mare măsura şi calcularea diferenței dintre valoarea facturilor emise şi prețul
efectiv de cumpărare al creanțelor.
9
În aceste condiții remunerarea factorului va fi una diferita în factoringul internațional,
fata de cea a unui contract încheiat de un factor din aceeași tara cu aderentul sau cu un
factor din aceeași tara cu clienții aderentului.
Trebuie ținut cont de asemenea şi de moneda de plata a acestei remunerații şi a
riscului de schimb valutar, deoarece remunerația factorului este reținută din valoarea
nominală a creanțelor preluate în proprietate, în valuta în care acestea au fost plătite de el
aderentului.
De menționat este faptul ca toate aceste operațiuni de finanțare din factoringul
internațional sunt supuse unor riscuri cum ar fi cel de schimb valutar, cel de transfer valutar
sau riscul de tara.17 Însa pentru soluționarea acestei probleme, în practica se utilizează tot
mai des sistemul acordului internațional de factoring intre factorul de export şi factorul de
import.
b) Comisionul de factoring
Factorul, prin încheierea contractului de factoring, calculează cotele pentru taxele
privind gestionarea şi administrarea creanțelor la nivel procentual fata de cifra de afaceri pe
care o reprezintă volumul creanțelor cumpărate. De asemenea comisionul de factoring
variază şi în funcție de numărul şi calitatea debitorilor, de volumul facturilor, adunate cu
plata serviciilor de gestiune contabila, de garantare împotriva riscului de neplata a
creanțelor şi de încasare a lor, riscul de tara din tara importatorilor etc.
Taxele care se calculează pentru cele mai frecvente servicii cu privire la
gestionarea şi administrarea creanțelor de factoring se concretizează în următoarele
operațiuni:
preluarea contabilității debitorilor de factoring;
organizarea sistemului de încasare a contravalorii facturilor emise de către
clientul de factoring de la debitorii de factoring;
organizarea sistemului de somații ale debitorilor de factoring în caz de
întârziere a plăţii contravalorii facturilor emise de către clientul de factoring;
introducerea acțiunilor judecătorești împotriva creanțelor decăzute de la
încasare din cauza imposibilității de plata a debitorilor de factoring;
verificarea şi controlul bonității debitorilor de factoring.
în același timp se calculează separat şi cota procentuala, în ceea ce privește
stabilirea taxelor de factoring, ce va fi luata în considerare la stabilirea diferenței dintre
valoarea facturilor emise şi a creanțelor cumpărate.
17
Vartolomei Brandusa, op. cit, p. 136.
10
valoarea nominala a acesteia asupra căreia se distinge, în înregistrarea operata în contul
deschis aderentului şi în contabilitate, intre factoringul disponibil şi factoringul indisponibil. 18
Factoringul disponibil se regăsește în momentul plăţii creanțelor furnizorului de
către factor în momentul preluării şi al exigibilității acestora. Aceasta reprezintă o forma de
finanțare imediata întâlnită îndeosebi în practica afacerilor de factoring internațional de
export. în acest caz se utilizează plata imediata a 80% din valoarea facturilor clientului,
factorul deducând aici şi înscriind la capitolul debit suma convenita drept remunerație a sa,
cuprinzând comisionul de factoring, cel de finanțare, precum şi alte comisioane implicate în
operație. Restul de 20% din care se scade valoarea corespunzătoare dobânzii şi
comisionul, se plătește în momentul în care importatorul achita factura, operațiune
cunoscuta sub denumirea de factoring indisponibil, care este o finanțare la scadenta.
Factoringul indisponibil - în aceasta situație factorul convine cu furnizorul, adică
clientul de factoring, stabilirea termenelor limita de plata a creanțelor pentru debitorii de
factoring şi stabilirea termenului maxim de finanțare a creanțelor. în acest fel, factorii
finanțează creanțe plătibile pana la 120 de zile şi în mod excepțional 180 de zile.
Datorită riscurilor majore pe care vor trebui să şi le asume, factorul verifică înainte
de încheierea contractului de factoring, posibilitatea de plată a debitorilor, pentru a se putea
evita livrările de mărfuri în continuare şi efectuarea prestărilor de servicii. Consecința
acestor măsuri asiguratorii este reprezentată prin reducerea gradului de risc. Tot ca măsură
de siguranță, din valoarea totală a facturilor de încasat, i se va constitui factorului un sold
într-un cont bancar, care sa poată acoperi eventualele diminuări de încasări. Astfel de
diminuări de plăţi pot fi cauzate de reclamații de calitate, de existenţa rebuturilor, sconturilor
sau a bonificațiilor. Acest sold din contul blocat asigura factorului o garanție pentru pretenții
în regres şi pentru preluarea răspunderii delcredere (asumare a riscului de credit) fata de
clientul de factoring.
Sistemul implicării celor doi factori permite aderentului sa se folosească de
informațiile şi serviciile puse la dispoziție de factorul la import, acesta din urma fiind obligat
sa încaseze creanțele de la debitorii cedați situați în tara sa.
Astfel daca factorul de export preia fata de aderent riscul de neplata din partea
debitorilor cedați, finanțându-l pe acesta, el fiind garantat la rândul sau de către factorul de
import, ce este răspunzător de achitarea plăţilor la scadentă de către debitorii a căror
control şi l-a asumat.19
În contractul internațional de factoring se folosește, ca mijloc de transmitere a
proprietăţii creanțelor acceptate de la aderent de către factor, mecanismul cesiunii de
creanța.
Sistemul cu un factor
Forma directa de export prin intermediul unui singur factor în tara exportatoare sau
importatoare care derulează, fără colaborarea unui alt factor, afacerea de factoring.
În aceasta operație bilaterală există două posibilităţi:
a) fie factorul şi aderentul dețin sediul sau domiciliul în aceeași tara, debitorii cedați fiind
clienții aderentului dintr-o alta tara;
b) fie atunci când contractul se încheie intre aderentul dintr-o tara şi un factor care-si are
sediul în aceeași tara cu debitorii aderentului.
Din aceasta cauza, aceasta forma de organizare a factoringului internațional a fost
denumita factoring direct de export sau import.
13
Ambii participanți sunt obligaţi să se informeze reciproc despre orice fapt care ar
putea afecta colectarea conturilor debitoare, bonitatea oricărui cumpărător sau abilitatea
vânzătorului de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale.
Capitolul III
Participanții la tehnica de factoring internațional
3.1 Aderentul
Reprezintă un producător-vânzător de mărfuri, prestator de servicii, un comerciant sau
executant de lucrări, care la baza contractului cu factorul, îi remite acestuia toate creanţele
materializate în facturi, cu menţiunea că au fost cedate, plata lor urmând a fi efectuată de
factor. Fiind la baza activității sale un comerciant, aderentul pentru a-si realiza obiectul sau
de activitate, acesta săvârşeşte acte de comerț constând în producere şi comercializare de
mărfuri, în nume şi pe cont propriu. Acesta din urma poate deține calitatea de comerciant
persoana juridica, dar şi cea de comerciant persoana fizica.
3.2 Factorul
Potrivit legii naționale, factorul deține calitatea de comerciant şi poate fi numai o
persoană juridică. În acest sens, realizând o operațiune de creditare a aderentului, factorul
poate fi o instituție de credit sau o societate comercială, obligată să respecte condițiile
stabilite de legea sa națională.
În ceea ce privește dreptul român, pot avea calitatea de factor instituțiile financiare
bancare şi cele nebancare. OUG nr 99/2006 recunoaște instituțiilor de credit (bănci,
organizaţii cooperatiste de credit, bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ,
bănci de credit ipotecar, instituţii emitente de monedă electronică) capacitatea de a săvârși
operațiuni de factoring în calitate de factor, acestea reprezentând instituţiile care
desfăşoară cu titlu profesional, activitatea de atragere de depozite de la public şi de
acordare de credite în cont propriu.
Potrivit Legii nr 93/2009 privind privind instituţiile financiare nebancare, şi aceste
instituţii pot avea calitatea de factor. Aceste instituții financiar nebancare sunt reprezentate
prin societăţi comerciale pe acțiuni, constituite în scopul de a desfășura cu titlu profesional
activitatea de creditare, folosind finanțare din surse proprii sau împrumutate de la instituții
de credit.
20
Vartolomei, pag 53
21
O. Capatana, B. Stefanescu: Tratat de drept al comertului international, ed Academiei, Bucuresti, 1987, vol II, pag
176-180.
22
Ioan Macovei, Dreptul comertului international vol. I, ed C.H. Back, Bucuresti, 2006, pag. 75
16
cumpărare sau dintr-un contract de prestări servicii încheiat cu debitorul, în timp de creanța
care face obiectul cesiunii de creanța poate fi de orice tip (existând, însa, unele creanțe
incesibile, cum ar fi pensia de întreținere 23). Cesiunea de creanța se poate face fie cu titlu
gratuit, fie cu titlu oneros (de exemplu, contractul de donație 24), în ceea ce privește
operațiunile de factoring, aceasta operează numai cu titlu oneros. Notificarea cesiunii se
poate face în cazul cesiunii de creanța doar prin intermediul executorului judecătoresc 25, în
timp ce în cazul contractului de factoring notificarea debitorului poate fi făcuta prin orice
mijloc: scrisoare, fax etc.26
Obiectul contractului de factoring se considera a fi acele creanțe bănești pe care
furnizorul, în calitate de client de factoring, prin livrarea de mărfuri sau prestări de servicii,
le-a obținut fata de partenerul sau de contractare, numit debitor de factoring. Dreptul de
cedare (cesiunea) al creanțelor este reglementat în Germania cu o serie de principii de o
deosebita liberate pentru clientul de factoring. Operațiunea de cedare a creanțelor nu este
legata de nicio formalitate deosebita prevăzuta de vreo dispozițiune legala statala şi astfel,
în consecință, nu există nicio obligație oficiala de a fi înregistrata la institute publice.
Conform prevederilor Codului Civil german, efectul de acționare al creanțelor cedate nu
este condiționat nici chiar de comunicarea acestei cesiuni debitorului de factoring. 27
O excepție este ridicată în cazul în care conținutul actionarii prestatiei prin cesiune
se schimbă. Astfel în acest caz, relaţiile de cont curent fac necesară o înţelegere între
partenerii de afaceri implicaţi, în vederea excluderii cesiunii între părţile dintre relatiile
initiale de cont curent.
În privinţa cesiunii creanțelor într-un contract de factoring, se ridică o problemă
importantă din punct de vedere juridic. În cazul în care a existat o convenție anticipată între
furnizor (clientul de factoring) şi beneficiarul de mărfuri sau prestări de servicii (debitorul de
factoring), prin care s-a stabilit o interdicţie de cesiune a creanțelor, aceasta poate actiona
cu caracter restrictiv şi în cazul în care furnizorul, în calitate de client de factoring, a
încheiat un contract de factoring cu un factor în privinta creanțelor amintite.
În conformitate cu prevederile contractului de factoring, factorul cumpără creanţele
oferite de clientul de factoring, faţă de debitorii de factoring. Contractul de factoring
stabileşte drepturile şi obligațiile factorului în toate relațiile pe care le are cu clientul de
factoring în privința cedării creanţelor.
Totuși, trebuie menționat un caz special şi anume cel al creanțelor viitoare. Astfel,
răspunderea vânzătorului de creanțe este pe deplin angajata pentru existenta juridica a
creanței. Aceasta reglementare se refera la veritatea şi realitatea obiectului contractului de
factoring care este creanța. în principiu, acest lucru înseamnă ca, la data cumpărării de
23
Constantin Statescu, Corneliu Bârsan, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, ed. a 8-a, Bucuresti, Ed. All Beck,
2002, p. 377
24
Francisc Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, ediția a III-a, actualizată și completată, Editura Universul
Juridic, București 2002, p. 223
25
Constantin Statescu, Corneliu Bârsan, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, ed. a 8-a, Bucuresti, Ed. All Beck,
2002, p. 379
26
Conventia de la Ottawa, art. 1: "b) o notificare în scris cuprinde, de asemenea, telegramele, faxul, la fel ca şi orice alt
mijloc de telecomunicatii de natura sa lase o urma materiala".
27
Molico, Tatiana; Wunder, Eugen, op. cit, p. 141
17
către factor a creanței de la clientul de factoring, aceasta este într-o situație juridică
realizabilă din punct de vedere al factorului, fără să fie grevată de alte aspecte şi fenomene
negative. Astfel, Convenţia de la Ottawa din 1988, reliefează faptul ca exista posibilitatea
de preluare de către factor şi a creanțelor viitoare, prevăzând faptul că dacă în contract
este menţionată o clauză cu privire la cedarea creanțelor viitoare transferul acestora către
factor va acționa la momentul nașterii lor, fără a fi nevoie de un nou act de transfer. 28
În urma derulării contractului internaţional de factoring, dacă creanțele cedate în
virtutea unui contract de factoring s-au născut dintr-un contract de vânzare de mărfuri între
un furnizor şi un debitor care își au sediul în state diferite, atunci avem de-a face cu o
operațiune de factoring International în sistemul cu doi factori. Astfel, exportatorul
semneaza un contract de factoring, cedând toate creantele unui factor de export. Factorul
devine, astfel, responsabil de toate aspectele operatiunii de factoring. Factorul de export
alege un factor de import în ţara în care bunurile vor fi livrate, ca mai apoi să-i transmită
acestuia creantele preluate în proprietate de la aderent, derulandu-se astfel o cesiune
succesiva de creanta. În acelasi timp, factorul de import efectueaza cercetari cu privire la
reputatia cumparatorului bunurilor exportatorului în ceea ce priveste rambursarea datoriilor
şi deschiderea liniei de credit. Acest lucru permite cumparatorului sa efectueze o comanda
în termeni de cont curent fara a deschide linii de credit. Dupa livrarea bunurilor, factorul de
export poate avansa pâna la 80% din valoarea facturii catre exportator. În general,
legislaţiile naţionale nu se opun cesiunii succesive de creanţă, cu condiţia ca fiecare
cesiune să aibă dată certă, pentru a se putea stabili cu precizie momentul de la care
debitorul cedat trebuie să efectueze plata în mâna cesionarului.
Imediat ce vânzarea a avut loc, factorul de import încaseaza întreaga valoare a
facturii la maturitate şi este responsabil de transmiterea swift a fondurilor catre factorul de
export care, apoi, plateste exportatorului suma restanta. Daca dupa 90 zile de la data
scadentei o factura aprobata ramâne neplatita, factorul de import va plati 100% din
valoarea facturii sub garantie.
În situatia în care exista o clauza a contractului de factoring care prevede cesiunea
creanțelor existente sau viitoare, aceasta este valabila, chiar în absenta desemnarii
individuale a acestora, daca în momentul încheierii contractului sau la nasterea acestora
ele sunt determinabile.29
O clauză a contractului de factoring în virtutea careia sunt cedate creantele viitoare
opereaza transferul acestora către cesionar, din momentul nasterii lor, fara a fi nevoie de
un nou act de transfer.30 Cesionarea creanței de către furnizor cesionarului poate fi
realizata în pofida oricărei convenții între furnizor şi debitor care ar interzice o asemenea
cesiune.
Aceste dispoziții nu aduc atingere niciunei obligații de bună-credinţă care revine
furnizorului faţă de debitor, sau oricărei răspunderi a furnizorului fata de debitor, în baza
unei cesiuni realizate cu încălcarea clauzelor contractului de vânzare de mărfuri. Totuși,
28
Brandusa Vartolomei Brandusa, op. cit, p. 56
29
Art. 5 a), Conventia de la Ottawa.
30
Art. 5 b), Conventia de la Ottawa.
18
cesiunea menționată nu are efect cu privire la debitorul care, în momentul încheierii
contractului de vânzare de mărfuri, își are sediul într-un stat contractant care a făcut o
declarație conform căreia o cesiune efectuata conform dispozițiilor paragrafului de mai sus
nu produce efecte cu privire la debitorul care la încheierea contractului de vânzare de
mărfuri își are sediul în acest stat. Numai în raporturile dintre părţile la contractul de
factoring contractul poate sa devina valabil, transferul direct sau printr-un nou act, în tot sau
în parte, a drepturilor furnizorului provenind din vânzarea de mărfuri, inclusiv beneficiul
oricărei dispoziții din contractul de vânzare de mărfuri ce-i rezerva acestuia proprietatea
asupra mărfurilor sau îi conferă orice alta garanție.
În situația în care notificarea în scris a cesiunii îndeplinește următoarele cerințe: a
fost făcută debitorului de către furnizor sau de către cesionar, în temeiul unei împuterniciri
conferite de către furnizor, precizează suficient creanțele cedate şi cesionarul căruia sau în
contul căruia debitorul trebuie să facă plata şi privește creanțele care iau naștere dintr-un
contract de vânzare de mărfuri încheiat fie înainte, fie în momentul în care notificarea a fost
făcuta, debitorul este ținut sa plătească cesionarului.
O excepție în acest sens o constituie situația în care acesta a avut cunoștință de un
drept de preferință. În cazul în care cesionarul promovează contra debitorului o cerere de
plata a unei creanțe rezultând din contractul de vânzare de mărfuri, acesta din urma poate
invoca contra cesionarului orice mijloace de apărare derivând din contract, pe care le-ar
putea opune daca cererea ar fi fost făcuta de furnizor. De asemenea, debitorul poate sa
exercite împotriva cesionarului orice drept de compensație cu privire la drepturile sau
acțiunile existente contra furnizorului în favoarea căruia creanța s-a născut şi pe care îl
poate invoca în momentul în care notificarea în scris a cesiunii a fost făcuta. Neexecutarea
sau executarea necorespunzătoare sau cu întârziere a contractului de vânzare de mărfuri
nu permite debitorului sa recupereze plata pe care a făcut-o cesionarului, daca are la
dispoziție o acțiune în restituirea sumelor plătite furnizorului. Totuși, debitorul care are la
dispoziție o astfel de acțiune contra furnizorului poate recupera plata pe care a făcut-o
cesionarului în măsura în care:
a) cesionarul nu si-a îndeplinit obligația de a plăti furnizorului creanțele cedate sau,
b) cesionarul a plătit la momentul la care avea cunoștința de neexecutarea sau
executarea necorespunzătoare sau cu întârziere de către furnizor a contractului de vânzare
având legătura cu mărfurile pentru care a primit plata de la debitor.
Capitolul IV
Încheierea şi cuprinsul contractului de factoring
19
Pentru a înlătura asemenea obstacole din calea operaţiunilor comerciale internaţionale
practica şi-a creat unele uzanţe menite să faciliteze operaţiunile de factoring.
Contractul de factoring se încheie pe durata contractelor dintre aderent şi debitor,
în urma executării lor, născându-se creanțele ce sunt cesionate factorului. Tehnica de
factoring, reprezintă în practica internaționala un mecanism complex, caracteristica ce are
în vedere atât structura juridica a contractului, precum şi modalitățile de încheiere al
acestuia.
Contractul de factoring are însa o configurație particulară, care îl definește ca un tot
unitar şi de sine stătător, cu un regim juridic propriu, distinct nu doar de cesiunea de
creanță, ci şi de subrogația convențională, pe care le implica. El presupune un raport
contractual al aderentului (de vânzare-cumpărare, prestare de servicii, executare de lucrări)
cu diferiți beneficiari, debitori ai plăţii prestațiilor efectuate de aderent:
creditul acordat de factor aderentului din momentul cedării creanțelor pana la
încasarea lor de la debitori;
cesiunea creanțelor de la aderent în favoarea factorului cesionar, care din momentul
plătii făcute aderentului se subroga în drepturile acestuia fata de debitori.
31
Vartolomei, pg 91 jos
32
Munteanu Roxana, „Unele elemente de drept comparat privind contractul de factoring”, în Revista Studii de drept
românesc nr. 4/1989, p. 109
21
Opozabilitatea către terţi a transmiterii creanţei este subordonată cunoaşterii de către
debitor a cesiunii intervenite. În acest sens, aderentul are obligaţia de a-1 notifica pe debitor
cu privire la această operaţiune.33
Factorul are obligaţia de a plăti aderentului valoarea creanţelor cedate. El achită
numai creanţele care au fost acceptate în prealabil, ţinând cont de garanţiile care le
prezintă. Dacă facturile nu sunt acceptate, factorul le poate prelua, dar cu titlu de mandatar,
fiind un factoring fără notificare. În raport de forma factoring-ului, plata creanţelor se face
înainte de scadenţă, pe măsura cedării facturilor sau la scadenţă. Pentru efectuarea
plăţilor, facturile sau copiile lor legalizate se prezintă la perioadele stabilite prin contract. Ele
sunt însoţite de un borderou, care cuprinde următoarele menţiuni: facturile cedate, cu toate
garanţiile lor şi documentele justificative; declaraţia aderentului că transmite creanţele în
proprietatea factorului; cererea de plată a facturilor în schimbul unei chitanţe subrogatorii.
Facturile primite de factor sunt contabilizate în conturile personale ale clienţilor agreaţi. În
funcţie de plafoanele stabilite, factorul deschide şi aderentului un cont curent. Valoarea
nominală a facturilor cedate se înscrie la credit, iar comisionul se trece la debit. Existenţa
contului curent oferă garanţia încasării facturilor şi permite plata prin compensaţie. În
temeiul subrogării convenţionale, factorul trebuie să încaseze facturile cedate şi să suporte
riscul insolvabilităţii debitorilor. Tot factorul poate presta, pentru aderent, unele servicii de
natură administrativă sau comercială, cum ar fi selecţionarea clienţilor, prospectarea pieţei,
punerea la dispoziţie a unor metode moderne de gestiune şi contabilitate, procurarea de
informaţii, acordarea de asistenţă juridică.
Aderentul este obligat de a transmite factorului creanţele sale comerciale şi de a menţiona
pe ele că plata se va face în mod obligatoriu, către întreprinderea specializată. Tot
aderentul trebuie să garanteze existenţa creanţei la data cesiunii, să coopereze cu factorul
pe toată perioada contractului şi să plătească remuneraţia convenită.
În măsura în care subrogarea i-a fost notificată, clientul are obligaţia de a plăti numai
factorului. În absenţa altor dispoziţii contractuale, debitorul poate opune factorului toate
excepţiile inerente creanţei. Orice alte excepţii pot fi invocate numai dacă sunt preexistente
subrogării.
33
ROXANA-DANIELA PĂUN, DREPTUL AFACERILOR, ed Fundatiei Romaniei de Maine, 2007, p. 230
22
asupra ambilor parteneri, atât a clientului de factoring (aderentului), cat şi asupra debitorului
de factoring.
Astfel, indiferent de tipul de contract încheiat intre factor şi clientul de factoring, cel
dintâi trebuie sa tina cont de o serie de mijloace pentru stabilirea bonității debitorilor de
factoring:
datele şi informațiile bancare;
datele şi informațiile de la registrul comerțului;
interdicțiile de cesiune a creanțelor;
situațiile şi rapoartele cu acțiuni judecătorești, falimente şi executări silite;
cazuri de cumulări de riscuri.
În cadrul contractului internaţional de factoring în sistemul de doi factori se ridică
problema posibilităţii factorului la export de a transmite factorului la import creanţele
preluate în proprietate de la aderent, prin cesionarea lor de către acesta, operându-se
astfel o cesiune succesivă de creanţă. În general, legislaţiile naţionale nu se opun cesiunii
succesive de creanţă, cu condiţia ca fiecare cesiune să aibă dată certă, pentru a se putea
stabili cu precizie momentul de la care debitorul cedat trebuie să efectueze plata în mâna
cesionarului.
În relaţiile create de factoring-ul internaţional, problema opozabilităţii către terţi a
cesiunii creanţelor se complică prin intervenţia normelor de drept internaţional privat
referitoare la legea aplicabilă, fie că este vorba despre pactum de lege utenda, şi deci de
normele ce cârmuiesc alegerea legii aplicabile, fie că legea aplicabilă trebuie determinată în
lipsa unei stipulaţii a părţilor (electio juris). Situaţia se complică şi din cauza că este vorba,
în realitate, de două cesiuni de creanţe, una efectuată de către aderent către factorul la
export şi cealaltă de către acesta din urmă către factorul la import. În aceste condiţii, s-ar
putea ca ambele cesiuni să nu fie cârmuite de aceeaşi lege, ci de către legi diferite, care
prevăd condiţii diferite. Contractul de factoring este din punct de vedere juridic un contract
complex care cuprinde atât o cesiune de creanţă, cât şi o subrogare convenţională
consimţită de creditor. 34
Transmiterea creanţelor către factor se realizează prin intermediul unei subrogări
convenţionale. Prin simpla transmitere a facturilor, fără altă formalitate decât notificarea
către debitor, factorul devine proprietarul creanţelor. El dobândeşte toate drepturile şi
garanţiile aferente, fără a avea o acţiune în regres împotriva aderentului. Prin excepţie, în
situaţia inexistenţei totale sau parţiale a creanţei, factorul are o acţiune în repetiţiune a plăţii
nedatorate.35
Un lucru bine subliniat de către Noul cod civil prin articolul 1.578 este faptul ca
debitorul va trebui să plătească cesionarului din momentul în care accepta cesiunea printr-
un înscris cu dată certă, însoţită de o comunicare scrisă a cesiunii fie pe suport de hârtie
sau format electronic, în care se arata identitatea cesionarului, se identifica creanța cedata
şi se specifica debitorului plata respectivei creanțe. Înainte de acceptare sau de primirea
34
ROXANA-DANIELA PĂUN, DREPTUL AFACERILOR, Ed Fundatiei Romaniei de Maine, 2007, p. 231
35
IOAN MACOVEI, DREPTUL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL, pdf desktop
23
comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului. Atunci când comunicarea
cesiunii este făcuta de cesionar, debitorul ii poate cere acestuia sa ii prezinte dovada scrisa
a cesiunii. Pana la primirea unei asemenea dovezi, debitorul poate sa suspende plata.
Comunicarea cesiunii nu produce efecte daca dovada scrisa a cesiunii nu este comunicata
debitorului.
În cadrul principiilor UNIDROIT este menționat şi faptul ca actele îndeplinite de către
un mandatar în limitele mandatului său în situaţia în care terţul ştia sau ar fi trebuit să ştie
că acesta acţiona în această calitate vor afecta direct raporturile juridice dintre mandant şi
terţ şi nu creează nici un raport juridic între mandatar şi terţ. 36 Cu toate acestea, actele
mandatarului vor afecta doar relaţiile dintre mandatar şi terţ, atunci când mandatarul se
angajează cu acordul mandantului să devină parte contractantă. 37
A. Obligațiile factorului
Având vizibile deosebiri, îndeosebi în funcție de tipul factoringului utilizat în cadrul
contractului de factoring, factorul are în cadrul acestei tehnici o serie de obligații așa cum
se rezuma a fi următoarele:
a) factorul suportă riscul eventualei insolvabilităţi a debitorilor;
b) factorul poate presta pentru aderent şi o serie de servicii administrative;
c) factorul trebuie să îi plătească aderentului valoarea creanţelor cedate.
d) încasarea creanțelor de la debitorii cedați.
36
ARTICOLUL 2.2.3, alin 1) , PRINCIPIILE UNIDROIT
37
ARTICOLUL 2.2.3, alin 2) , PRINCIPIILE UNIDROIT
38
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/factoringul-permite-colectarea-mai-rapida-a-platilor-21977.html
24
triere a acestora, acceptându-le numai pe acelea pe care le consideră ca având un risc mai
mic de neplata la scadenta, de către debitori.
25
fiindcă nu prezintă suficientă garanţie. Factorul poate prelua şi creanţele neacceptate, dar
în calitate de mandatar (non-notification factoring). În acest caz, factorul nu mai creditează
contul aderentului decât în măsura încasării efective a facturilor. Astfel, debitorul cedat
poate ridica împotriva factorului (mandatar) toate excepţiile pe care le are împotriva
aderentului (mandant).
După forma de factoring utilizată, plata se poate face înainte de scadenţă, pe
măsura cedării facturilor sau la scadenţă. Facturile sau copiile lor legalizate trebuie
prezentate la termenul stabilit în contract, însoţite de un borderou ce cuprinde menţiuni
referitoare la facturile cedate (cu garanţii şi cu documente justificative), declaraţia
aderentului în sensul că le transmite în proprietatea factorului şi cererea de plată a
facturilor, în schimbul unei chitanţe subrogatorii.
Facturile primite de către factor vor fi contabilizate şi grupate în conturile personalizate
ale clienţilor agreaţi. De asemenea, factorul poate deschide şi aderentului un cont curent. În
această situaţie, la credit se va trece valoarea nominală a facturilor cedate, iar la debit,
comisionul factorului. Existenţa acestui cont curent conferă aderentului atât garanţia
încasării facturilor, cât şi posibilitatea compensaţiei. De asemenea, factorul are şi dreptul de
a revinde creanţa unui alt factor.39
Pentru plata valorii facturilor cedate, factorul deschide la dispoziţia aderentului un cont
curent, care se reînnoieşte periodic şi în care este prevăzut pentru fiecare debitor acceptat
un credit de un anumit plafon. Contul curent este creditat de factor cu toate creanţele
primite spre încasare şi debitat cu comisionul şi cu un agio (suma reţinută în cazul utilizării
creditului de către aderent înaintea exigibilităţii creanţelor transmise).
Contul curent oferă aderentului garanţia încasării facturilor anticipat ori la scadenţă,
deoarece factorul plăteşte în locul clientului. În acelaşi timp, prin intermediul acestui cont,
factorul îşi vede garantată plata imediată a comisionului, precum şi a eventualelor acţiuni în
repetiţiune împotriva aderentului rezultând din inexistenţa totală sau parţială a creanţei şi
care se exercită prin debitarea contului cu suma aferentă. Practic, aceasta se realizează
prin constituirea unei provizii, fond de rezervă, făcut din reţinerile reprezentând o parte din
valoarea facturilor (de regulă 10%) şi care se regularizează după încasarea creanţelor,
când s-au înlăturat toate dubiile legate de eventualele riscuri ce cad în sarcina aderentului
şi care generează acţiunea în repetiţiune.
28
urmărirea la data scadenţei a colectării creanţelor şi dirijarea imediată a acestora
către FE;
urmărirea debitorului pe cale juridică pentru încasarea creanţelor cesionate în
favoarea sa, pentru care FI a alocat limita de credit;
informarea FE asupra menţiunii referitoare la cesiune/subrogare care trebuie să
apară pe factura comercială emisă de către exportator întrucât aceasta trebuie să se
coreleze cu prevederile legale din ţara FI având în vedere faptul că FI este cel care
urmăreşte pe cale juridică pe debitor, în caz de neplată la data scadenţei;
efectuarea plăţii, în locul debitorului, atunci când acesta nu-şi respectă, la data
scadenţei, obligaţiile de plată asumate faţă de exportator.
Atât factorul de export, cât şi cel de import urmăresc evitarea disputelor şi
soluţionarea acestora pe cale amiabilă atunci când sunt inevitabile.
B. Obligațiile aderentului
Factoringul înseamnă pentru aderent transformarea creanțelor sale în lichidităţi, fără
a-i da acestuia grija că trebuie să replătească creditul obţinut de la factor. Odată ce
aderentul are lichidităţi, se poate concentra asupra extinderii afacerii, poate sa facă imediat
plăti şi poate sa ruleze banii, sa se angajeze în continuare în noi vânzări.
Acesta are obligaţia:
a) de a transmite factorului creanţele sale;
b) de a notifica debitorilor această operaţiune;
c) de a garanta existenţa creanţei la data cesiunii;
d) de a coopera cu factorul în cursul executării obligaţiilor sale contractuale,
comunicându-i toate informațiile de care dispune cu privire la clienții săi;
e) de a plăti factorului remuneraţia convenită.
41
ROXANA-DANIELA PĂUN, DREPTUL AFACERILOR, ed Fundatiei Romaniei de Maine, 2007, p. 235
29
aderentului şi în cazul reclamaţiilor privind aspectele tehnice sau comerciale ale loturilor de
mărfuri livrate.
30
Simultan cu transmiterea creanțelor în proprietatea factorului, aderentul pierde
dreptul de a incasa, în nume propriu de la debitorii cedați plata facturilor remise factorului.
Evidențiind faptul ca la baza contractului internațional de factoring, sta mecanismul
cesiunii de creanța, pentru ca aceasta din urma sa fie opozabila, debitorului ii este
necesara o anumita forma de publicitate a cesiuni.
În acest sens sunt menționate o serie de reglementari în Codul civil al unor state
europene, așa cum este Codul civil francez care denota în art. 1690 alin 1. faptul ca
cesiunea nu este opozabila terților decât după notificarea sa către debitorul cedat. în
aceeași formula şi dreptul italian prin art. 1264 Cod civil, reliefează faptul ca cesiunea îşi
produce efectele faţă de debitorul cedat doar atunci când acesta din urma a acceptat-o sau
când i-a fost notificata.
Notificarea astfel realizata devine obligatorie pentru opozabilitatea fata de terți
(debitori) şi pentru atenționarea acestora asupra momentului liberării valabile în momentul
plătii exclusive către factor. Obligația de notificare a debitorilor ii revine astfel în mare
măsura aderentului.
Acelaşi lucru este împărtăşit şi de Convenţia UNIDROIT din 1988, care susţine
obligaţia aderentului42 de a notifica debitorii în privinţa transmiterii creanţelor către factor.
Insa ea poate fi făcuta şi de către factor, dar doar prin împuternicirea în prealabil a acestuia
de către aderent.
Convenţia Naţiunilor Unite de la New York din 2001, grefeaza în cadrul comerţul
internaţional, faptul ca cesiunea de creanţa poate fi notificata către debitorii cedaţi, atât de
cedent, cat şi de cesionar, fiecare în parte sau împreuna. 43
Notificarea terţilor trebuie realizata obligatoriu în scris, aşa cum reiese din
reglementările Convenţiei UNIDROIT. Astfel, notificarea ce trebuie primita de destinatar,
trebuie sa indice în mod obligatoriu persoana care face sau în numele căreia este făcuta
aceasta, apoi sa precizeze creanţele cedate, indicând factorul în contul căruia debitorul
trebuie sa facă plata. Notificarea rezulta doar din creanţele născute din contractul de
vânzare de mărfuri sau prestare de servicii încheiat cu aderentul înainte sau în momentul la
care notificarea a fost făcuta. Acelaşi lucru privind notificarea în scris a transmiterii
creanţelor este identificata şi susţinuta de către Convenţia Naţiunilor Unite de la New York
din 2001.
Totodată, notificarea fiind primita de debitor, acesta din urma da curs instrucţiunilor de
plata precizate în cuprinsul ei.44
42
Art. 8 alin 1 lit. a din Conventie
43
Art. 13 alin. 1 din Conventie
44
Art 13, 15 şi 16 din Conventia Natiunilor Unite de la New York 2001 privind cesiunea de creanta în comertul
international
31
precum şi asupra debitorilor cedaţi, care nu pot invoca nicio excepţie care sa pericliteze
dreptul transmis de aderent factorului.
Factorul trebuie sa fie convins ca asupra creanţei transmise nu a intervenit nicio
cauza de stingere precum compensația, plata, prescripția extinctiva şi ca nu exista nicio
cauza de nulitate sau de anulare a obligației pentru vicii de consimţământ sau de
incapacitate a debitorului de a-si onora plata din cauza insolvabilității ori efectuării deficitare
a serviciilor aderentului.
Înainte de a garanta existenta creanței fata de factorul ales, aderentul trebuie sa-si
îndeplinească obligațiile fata de debitorii săi prin livrarea mărfurilor la timp şi prestarea cu
promptitudine a serviciilor, aşa cum reies din contractele comerciale încheiate cu aceștia.
Creanţele cedate către factor, conform Convenţiei Naţiunilor Unite de la New York,
nu trebuie sa facă obiectul unui drept de compensație sau al unei excepții, permițându-i
debitorului cedat sa invoce acest lucru împotriva aderentului, acțiune contrara doar în
momentul în care există o convenție contrară între cedent şi cesionar, cel dintâi garantând
la data încheierii contractului de cesiune faptul ca debitorul nu poate şi nici nu va putea
invoca nicio excepție sau vreun drept de compensație. şi Codul civil francez în art. 1693 se
precizează faptul ca cedentul trebuie sa garanteze cesionarului la momentul transmiterii
creanței, existenta creanţelor cedate.
Un detaliu semnificativ ce reiese din cadrul contractelor încheiate cu debitorii, se
refera la intervalele de timp de la livrarea mărfii sau efectuarea serviciului, timp în care se
efectuează plata acestora către aderent, termene ce variază intre 30 şi maxim 180 de zile.
Factura, ce conține creanţa cedata, pentru a fi acceptata de către factor, nu trebuie
sa fi fost plătita anterior aderentului şi nici sa fi fost constituita de către acesta drept
garanție în mana unui terț.
32
direct factorului. Borderoul menţionează de asemenea cererea aderentului de a i se face
plata facturilor de către factor în schimbul unei chitanţe subrogatorii în favoarea acestuia.
În aceeași măsura este prezenta şi obligativitatea aderentului în prezentarea către
factor a unor serii de informații privindu-i pe debitorii cedați, cu referire la volumul şi
cuantumul general al vânzărilor, dar şi modalitățile de plata practicate şi efectuate în mod
frecvent de către aceștia. La cunoștința factorului trebuiesc aduse în mod obligatoriu de
către aderent şi informații privind termenele de plata şi respectarea lor de către debitori.
Un lucru necesar înaintea încheierii contractului de factoring, îl reprezintă
obligativitatea aderentului de a prezenta o situație actualizata privindu-i pe toți debitorii de
creanțe supuse spre acceptare. Totodată, aderentul trebuie sa aducă la cunoştinta
factorului orice încheiere ulterioara de noi contracte, cu noi debitori sau cu aceeași.
Aderentul este responsabil pentru operaţiunile în afara garanţiei, apărute ca urmare
a depăşirii plafonului pentru clienţii pentru care factorul a acceptat încasarea facturilor, cât
şi pentru alţi clienţi decât cei stabiliţi prin contractul de factoring. Responsabilitatea îi revine
aderentului şi în cazul reclamaţiilor privind aspectele tehnice sau comerciale ale loturilor de
mărfuri livrate.
45
art. 6, alin. 1 din Convenţiei UNIDROIT
46
art. 6, alin. 2 din Convenţiei UNIDROIT
47
art. 8, alin. 1 din Convenţie
48
art. 9 alin. 1 şi alin. 2 din Convenţie
34
întârziere sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor contractuale de către aderent nu va
conferi debitorului dreptul de a cere restituirea sumelor plătite factorului, în situaţia în care
debitorul are posibilitatea de a-şi recupera banii de la aderent. Totuşi, debitorul se va putea
îndrepta împotriva factorului dacă acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată faţă de aderent
(obligaţie ce rezultă în temeiul titlurilor cesionate) sau dacă factorul a făcut o plata
aderentului în momentul în care avea cunoştinţă de neîndeplinirea, îndeplinirea cu
întârziere sau îndeplinirea defectuoasă de către aderent a obligaţilor rezultate din contractul
de vânzare – cumpărare.49
Pe de alta parte, Convenția Națiunilor Unite de la New York din 2001 susține faptul
ca neexecutarea contractului inițial de către aderent nu-l îndreptăţeşte pe debitorul cedat să
recupereze de la factor suma pe care a plătit-o deja aderentului, sau factorului în cazul
curent.50
Este de evidențiat faptul ca, indiferent de sistemul de drept, debitorul cedat de către
aderent are obligația de a plăti valabil, după primirea notificării transmiterii creanței către
factor, numai în contul acestuia. Același lucru este împărtăşit şi de către Convenția
Națiunilor Unite de la New York din 2001, care prevede obligația debitorului de a plăti
cesiunea în mod valabil doar în mâna factorului, aceasta din urmp fiind persoana
îndreptăţită să primească plata.51
49
art. 10, alin. 1 şi alin.2 din Conventie
50
Art 21 Conventie New York
51
Art 17 Conventie New York
35