Asistenţă pentru consolidarea capacităţii

instituţionale în domeniul formării judecătorilor şi

procurorilor pentru aplicarea noilor coduri

Judecata în primă instanță

16-17.10.2017&Bucharest
TERZEA VIOREL
Judecător Curtea de Apel Pitești

Proiect co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul

Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă

www.swiss-contribution.ro
• LISTĂ LUCRĂRI PUBLICATE:

Noul cod civil adnotat, 2 vol , ediţia a II-a, Ed. Universul Juridic, 2014;

Posesia şi acţiunile posesorii în noul cod civil, Ed. C.H.Beck, 2015;

Limitele legale ale dreptului de proprietate şi servituţile, Ed. C.H.Beck, 2014, ediţia a II-a

Legile fondului funciar – Comentarii şi explicaţii, Ed. C.H.Beck, 2013, ediţia a IV-a;

„Prescripţia extinctivă şi decăderea”, în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici
(coord.), Noul cod civil- Comentariu pe articole, Ed. C.H.Beck, 2015, ediţia a II-a;

Noul cod al insolvenţei adnotat, Ed. Solomon, 2015

Codul de procedură fiscală. Comentariu pe articole, 2016, Ed. Solomon (coautor);

Noul cod de procedură civilă. Adnotat cu doctrină si jurisprudenţă (in curs de apariţie),
Ed. Universul Juridic, 2016

www.swiss-contribution.ro
I.Incompatibilități
 În cazul în care se solicită Curţii să stabilească dacă o instanţă poate fi considerată independentă astfel
cum impune art. 6 § 1, aparenţele pot fi, de asemenea, importante (Sramek împotriva Austriei, pct. 42).
În ceea ce priveşte aparenţa de independenţă, optica unei părţi este importantă, dar nu joacă un rol
decisiv. Elementul decisiv constă în a stabili dacă temerile părţii interesate pot fi considerate „justificate
în mod obiectiv” (Sacilor-Lormines împotriva Franţei, pct. 63). Nu se pune problema independenţei
atunci când Curtea este de părere că un „observator obiectiv” nu ar vedea în circumstanţele cauzei o
sursă de îngrijorare în acest sens [Clarke împotriva Regatului Unit (dec.)].
 Imparţialitatea trebuie evaluată [Micallef împotriva Maltei (GC), pct. 93]:
o potrivit unui demers subiectiv, ţinându-se seama de convingerea personală şi comportamentul
judecătorului, adică dacă acesta a demonstrat părtinire sau prejudecăţi personale în cauză;
o şi, de asemenea, potrivit unui demers obiectiv, care constă în a stabili dacă instanţa a oferit, în special
prin compunerea sa, suficiente garanţii pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la
imparţialitatea sa
 Lipsa de independenţă sau imparţialitate a organului decizional sau încălcarea de către acest organ a
unei garanţii procedurale fundamentale nu poate constitui o încălcare a art. 6 § 1 în cazul în care decizia
a fost supusă controlui ulterior din partea unui organ judiciar cu „jurisdicţie deplină” care a asigurat
respectarea garanţiilor prevăzute de art. 6 § 1, remediind încălcarea iniţială (De Haan împotriva Ţărilor
de Jos, pct. 52-55).

www.swiss-contribution.ro
 Curtea a susţinut întotdeauna că a aplicat demersul subiectiv potrivit căruia „un magistrat este
considerat imparţial până la proba contrariului” [Le Compte, Van Leuven şi De Meyere împotriva
Belgiei, pct. 58, in fine; Micallef împotriva Maltei (MC), pct. 94]. În privinţa tipului de probe necesar,
este de exemplu necesar să se verifice dacă un judecător a demonstrat ostilitate (Buscemi împotriva
Italiei, pct. 67-68)
 Faptul că judecătorul nu s-a abţinut de la a examina în apel o acţiune civilă atunci când a fost implicat
in examinarea oricărei alte proceduri civile legate de cauză nu constituie o probă suficientă care să
contrazică această prezumţie (Golubović împotriva Croaţiei, pct. 52). Principiul conform căruia o
instanţă trebuie considerată ca lipsită de prejudecăţi sau parţialitate este de multă vreme stabilit în
jurisprudenţa Curţii (Le Compte, Van Leuven şi De Meyere împotriva Belgiei, pct. 58; Driza împotriva
Albaniei, pct. 75).
 Aprecierea obiectivă se concentrează în esenţă pe legăturile ierarhice sau de alt tip dintre judecător şi
ceilalţi actori ai procedurii (a se vedea cauzele care tratează rolul dublu al magistratului, de exemplu
Mežnarić împotriva Croaţiei, pct. 36; şi Wettstein împotriva Elveţiei,pct. 47, în care avocatul care îi
reprezenta pe oponenţii reclamantului judecase cauza părţii interesate în cadrul aceleiaşi proceduri şi în
cadrul unor proceduri concomitente): o astfel de situaţie justifică în mod obiectiv îndoielile cu privire la
imparţialitatea instanţei şi, prin urmare, nu respectă standardele Convenţiei privind imparţialitatea
obiectivă. Prin urmare, trebuie să se decidă, în fiecare speţă dacă natura şi gradul de legătură în cauză
sunt de aşa natură încât să denote o lipsă de imparţialitate din partea instanţei [Micallef împotriva
Maltei (MC), pct. 97 şi 102].
www.swiss-contribution.ro
 Cazul de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 41 alin. 1 teza a II-a
C.proc.civ.
 împrejurarea că art. 41 alin. 1 C.proc.civ.nu introduce vreo distincţie în privinţa
incidenţei incompatibilităţii în cazul pronunţării unei încheieri interlocutorii nu
este de natură să înlăture interpretarea textului conform raţiunii pentru care acesta
a fost instituit, incompatibilitatea judecătorului urmând a fi apreciată în concret,
de la caz la caz, după cum aspectele soluţionate prin încheierea interlocutorie se
impun a fi reanalizate de către acelaşi judecător în etapele procesuale vizate de
textul legal. Dacă în etapa rejudecării cauzei nu se impune reanalizarea problemei
de drept soluţionate anterior prin încheiere interlocutorie, judecătorul care a
pronunţat-o şi căruia îi va reveni spre soluţionare rejudecarea cauzei nu devine
incompatibil (în același sens: Minuta întâlnirii reprezentanţilor Consiliului
Superior al Magistraturii cu preţedinţii secţiilor civile ale curţilor de apel şi Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie ce a avut loc la Curtea de Apel Iaşi, 7-8 mai 2015).

www.swiss-contribution.ro
 Incompatibilitatea judecătorului în situația în care cauza este trimisă spre
rejudecare de instanța de control judiciar, pentru necercetarea fondului
• În cazul în care trimiterea spre rejudecare a fost dispusă pentru soluționarea cauzei
fără a se intra în judecarea fondului cauzei, ca urmare a soluționării acesteia în
temeiul unei alte excepții procesuale, soluție apreciată ca fiind nelegală de către
instanța de control judiciar, judecătorul reînvestit cu soluționarea cauzei nu este
obligat să se abțină de la judecarea acesteia, întrucât nu va repune în discuție excepția
soluționată anterior, asupra căreia instanța de control judiciar nu a statuat sau a
apreciat-o corect soluționată-Minuta întâlnirii reprezentanților CSM cu președinții
secțiilor civile ale curților de apel și ÎCCJ (Curtea de Apel Iași – 2015)
• Nu este incompatibil judecătorul care s-a pronunțat în temeiul unei excepții
procesuale, iar instanța de control judiciar a anulat sau casat hotărârea, dispunând
trimiterea cauzei spre rejudecare, dacă la instanța de trimitere nu mai trebuie discutată
şi soluționată excepția procesuală respectivă-Minută practică neunitară Curtea de
Apel Craiova (12.06.2015)

www.swiss-contribution.ro
 Cererea de abţinere întemeiată pe dispoziţiile art. 42 pct. 1 şi 13 Cod
proc. civ. în ipoteza în care judecătorul care a soluţionat fondul cauzei a
fost investit cu judecarea unei ordonanţe preşedinţiale prin care sunt
invocate şi motive de fapt ce au fost analizate la soluţionarea fondului .
 O primă orientare, este în sensul că se admite cererea de abţinere întrucât
sunt incidente dispoziţiile art. 42 pct.1 Cod proc civ., judecătorul
exprimându-şi părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să
o judece; se consideră că sunt incidente aceste dispoziţii în situaţia în care
prin cererea de ordonanţă preşedinţială se solicită a se face o apreciere a
motivelor de fapt reţinute de instanţa de fond raportat la elemente de fapt ce
nu au fost invocate la instanţa de fond.

www.swiss-contribution.ro
 • O a doua orientare este în sensul că se respinge cererea de abţinere
întrucât prin cererea de ordonanţă preşedinţială au fost aduse în atenţia
instanţei împrejurări de fapt noi, care nu au fost analizate de instanţa de
fond; s-a apreciat că deşi există identitate parţială de obiect, faptul că
judecătorul argumentează motivat, pe bază de probe, soluţia pronunţată într-
o speţă, făcând aprecieri cu privire la situaţia existentă între părţile acelui
dosar, nu creează nicio suspiciune cu privire la imparţialitatea sa,
judecătorul fiind obligat să judece doar pe baza probelor raportat la
susţinerile părţilor în cauza pendinte, trecute şi prin filtrul gândirii sale, cu
atât mai mult cu cât în cea de-a doua cauză sunt deduse judecăţii alte
împrejurări de fapt ce nu au fost analizate în dosarul anterior, ce presupun
administrarea unui probatoriu nou; a fost avut în vedere şi specificul
ordonanţei preşedinţiale care presupune luarea unor măsuri cu caracter
urgent şi vremelnic, ce nu presupun o judecare a fondului cauzei

www.swiss-contribution.ro
 Incompatibilitatea asistenților judiciari.
 În ipoteza abținerii sau recuzării asistenților judiciari, în condițiile în care la
instanța respectivă nu există decât doi asistenți judiciari dispozițiile art. 55
alin. (1) teza I din Legea nr. 303/2004 nu vizează compunerea
instanței/completului, ci constituirea completului de judecată.
 Soluționarea incidentelor procedurale (cereri de abținere, de recuzare,
conflicte de competență, cereri de strămutare), întrucât nu vizează fondul
litigiului, se va realiza fără participarea asistenților judiciari, indiferent de
instanța care soluționează în primă instanță incidentul procedural (tribunalul
sau curtea de apel).

www.swiss-contribution.ro
 Dacă recuzarea unui judecător pentru acelaşi motiv de incompatibilitate
pentru care s-a respins abţinerea acestuia este inadmisibilă potrivit art.
47 alin. 3 C.proc.civ. sau trebuie analizată pe fond .
 Articolul 47 alin. (3) C.proc.civ. interzice numai reiterarea aceluiaşi motiv de
incompatibilitate împotriva judecătorului, iar nu şi formularea unor recuzări
repetate ale aceluiaşi judecător pentru alte motive de incompatibilitate, prin
acestea din urmă înţelegându-se nu neapărat motive de incompatibilitate
susceptibile de a fi încadrate în prevederi distincte ale art. 41 şi art. 42
C.proc.civ., putând fi invocat şi acelaşi motiv de incompatibilitate, însă
numai în măsura în care justificarea incompatibilităţii nu este aceeaşi [de
pildă, cea de-a doua cerere de recuzare a unui judecător, formulată în temeiul
art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., nu este inadmisibilă, chiar dacă acest
judecător a mai fost recuzat anterior de parte în baza aceluiaşi temei juridic,
însă pentru o antepronunţare vizând soluţionarea unei excepţii procesuale, iar
nu a fondului cauzei].
www.swiss-contribution.ro
II. Reprezentarea persoanelor juridice cu sediul în străinătate
 În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) C.proc.civ., cererea
de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în
faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică,
nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă (HP nr.9-2016).
 În cazul cererilor formulate de persoane juridice străine se aplică legea
procesuală civilă, sub rezerva unor dispoziţii exprese contrare –art.1088 teza
finala C.proc.civ.

www.swiss-contribution.ro
III.Soluționarea cererii de ajutor public judiciar

 Modul de înregistrare a cererii de acordare a ajutorului public

judiciar.
 Modul de înregistrare al cererilor care au legătură cu un dosar aflat pe
rolul instanţei este reglementat de art. 97 alin. I din Regulamentul de
ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. în ceea ce priveşte
cererile de ajutor public judiciar, art. 97 alin. 1 pct. 2 din Regulamentul
de ordine interioară a! instanţelor judecătoreşti prevede că acestea nu
se vor înregistra sub număr nou de dosar, ceea ce presupune că vor fi
înregistrate la dosarul la care se referă. Conform alin. 3 al aceluiaşi
articol, cererile privind ajutorul public judiciar pot fi înregistrate ca
dosar asociat, care însă nu se contabilizează din punct de vedere
statistic

www.swiss-contribution.ro
 Momentul de la care începe să curgă termenul de formulare a cererii de
ajutor public judiciar în ipoteza solicitării reexaminării taxei judiciare de
timbru de către o persoană juridică.
 Cât timp dispoziţiile art. 33 alin. 2 C.proc.civ. din OUG nr. 80/2013 prevăd că
termenul în care poate fi formulată cererea de acordare a facilităţilor la plata
taxei judiciare de timbru curge de la comunicarea cuantumului taxei stabilite
de instanţă, fără să prevadă vreo excepţie, în sensul că în cazul în care se
formulează cerere de reexaminare a modului de stabilire a acestei taxe,
termenul de 5 zile nu va curge de la comunicarea iniţială, ci doar de la
comunicarea încheierii prin care se soluţionează cererea de reexaminare, iar
dispoziţiile art. 39 din OUG nr. 80/2013 nu prevăd că după soluţionarea cererii
de reexaminare părţii i se va comunica din nou faptul că are obligaţia de a
achita taxa judiciară de timbru, termenul de formulare a cererii de acordare a
facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru curge de la data comunicării
iniţiale a cuantumului taxei judiciare de timbru stabilite de instanţă

www.swiss-contribution.ro
 Posibilitatea instanței învestite cu soluționarea cererii de reexaminare
împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de ajutor public judiciar de
a avea în vedere înscrisurile noi depuse de petent odată cu cererea de
reexaminare şi care nu au fost depuse la judecarea cererii de ajutor public.
 Potrivit art. 14 alin. 1 din OUG 51/2008, cererea pentru acordarea ajutorului public
judiciar se formulează în scris şi va cuprinde menţiuni privind starea materială a
solicitantului şi a familiei sale, ataşându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor
acestuia şi ale familiei sale, iar art. 14 alin. 3 din același act normativ prevede că
instanța poate solicita orice lămuriri şi dovezi părților sau informații scrise
autorităților competente. În aceste împrejurări, în lipsa unei dispoziții legale privind
înscrisurile ce trebuie depuse atunci când petentul nu obține venituri, dovezile
suplimentare privind lămurirea situației de fapt pot fi cerute de instanță în virtutea
prevederilor art. 14 alin. 3 din OUG 51/2008. Totodată, se poate considera că
aceste înscrisuri pot fi depuse cu ocazia soluționării cererii de reexaminare în lipsa
unei prevederi care să restrângă posibilitatea administrării unor probe
suplimentare în această etapă procedurală, actele respective urmând a fi luate în
considerare, prin raportare la prevederile de drept comun din materia căilor de
atac. (art. 5 alin. 3, art. 470 alin. 1 lit d şi alin. 4, respectiv art. 492 NCPC.).
www.swiss-contribution.ro
 Modul de soluționare a cererii de reexaminare ajutor public.
 Art. 15 din OUG nr. 51/2008 prevede în mod expres inexistenţa obligaţiei de citare
a părţilor numai în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de acordare a ajutorului
public judiciar, nu şi în ceea ce priveşte cererea de reexaminare. Cererea de
acordare a ajutorului public judiciar are, în ansamblul ei, un caracter necontencios,
astfel încât, în lipsa altor dispoziţii exprese, urmează a se face aplicarea regulilor
specifice acestei proceduri. Art. 532 C.proc.civ. prevede norme derogatorii de fa
dreptul comun în ce priveşte citarea părţilor numai pentru soluţionarea fondului
cererii necontencioase, nu şi pentru soluţionarea căilor de atac. In ceea ce
priveşte calea de atac a apelului exercitată în cadrul procedurii necontencioase,
art. 534 C.proc.civ.nu cuprinde reguli derogatorii privind neobligativitatea citării
părţilor, astfel încât se aplică norma generală prevăzută de art. 153
C.proc.civ.privind citarea părţilor la soluţionarea cauzei, prin raportare şi la art. 536
C.proc.civ.. în consecinţă, în lipsa unor dispoziţii derogatorii cu privire la citarea
părţilor pentru soluţionarea căilor de atac în cadrul procedurii necontencioase,
urmează a se aplica regula generală prevăzută de art. 153 C.proc.civ.care impune
citarea petentulu.

www.swiss-contribution.ro
IV.Judecata

 Procedura cercetării falsului în ceea ce priveşte procesul-verbal de

comunicare a unui act de procedură (e.g, de comunicare a unei hotârâri
judecătorești)
 Un înscris poate fi valorificat (folosit, în termenii legiuitorului) în cadrul
procesului, atât în vederea soluționării fondului (cum este cazul înscrisului
sub semnătură privată sau a celui autentic care constată actul sau faptul
juridic dedus spre judecată), dar și pentru rezolvarea unui incident procedural
(precum excepția tardivității căii de atac, când, în apărare, partea care a
inițiat-o, denunță ca fals procesul-verbal de comunicare a hotărârii întocmit
de către agentul procedural). Prin urmare, orice înscris, indiferent că el
privește dovedirea unor aspecte care privesc fondul cauzei sau proba unui
incident procedural, poate face obiectul procedurii reglementate de art. 304-
308 C.pr.civ.

www.swiss-contribution.ro
 Renunţarea la judecată în faza procedurii prealabile scrise; pronunţarea prin
sentinţă sau prin încheiere, cu citarea sau fără citarea ambelor părţi?
 Dacă renunţarea s-a făcut înainte de comunicarea cererii de chemare în judecată, adică
în etapa regularizării cererii (art. 200 C.proc.civ.), este posibil a se lua act de
manifestarea de voinţă a reclamantului, deoarece, dacă se poate valorifica actul de
dispoziţie al acestuia chiar după comunicarea cererii şi fără a fi necesar acordul
pârâtului, conform art. 406 alin. (3) C.proc.civ., cu atât mai mult instanţa nu este
împiedicată să facă acest lucru în faza anterioară, când cererea nu a fost comunicată
încă, iar pârâtul nu are cunoştinţă despre demersul reclamantului şi nu a făcut
cheltuieli de judecată care să justifice obligarea reclamantului renunţător la plata
acestora.
 Instanţa va lua act de renunţare de îndată ce îi este cunoscută manifestarea de voinţă a
reclamantului (dacă sunt îndeplinite toate condiţiile renunţării), indiferent dacă
cererea nu îndeplineşte vreuna dintre cerinţele prevăzute de art. 194-197 C.proc.civ. şi
dacă instanţa i-a comunicat deja reclamantului lipsurile cererii, nefiind prioritară
anularea cererii pe temeiul art. 200 alin. (4) C.proc.civ.

www.swiss-contribution.ro
Jurisprudenţă

Cerere de renunțare după închiderea dezbaterilor.Potrivit art. 406

C.proc.civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în
parte, fie verbal în şedinţa de judecată, fie prin cerere scrisă, aceasta putând
fi făcută personal sau prin mandatar cu procură specială, iar în ipoteza în care
renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată,
instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuieli de
judecată pe care pârâtul le-a făcut. Dând eficienţă acestor dispoziţii legale,
instanţa de fond a ignorat însă atât dispoziţiile prevăzute de art. 394 alin. (3)
C.proc.civ., în sensul că a primit o cerere după închiderea dezbaterilor (chiar
dacă pe cele două excepţii), cât şi pe cele prevăzute de art. 406 alin. (4)
C.proc.civ., ce stipulează că renunţarea nu se poate face decât cu acordul
expres sau tacit al celeilalte părţi în ipoteza în care reclamantul renunţă la
judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui
moment, situaţia în speţă [C.A. Galaţi, s. I civ., dec. nr. 327/2014, în BCA nr.
11/2014, p. 32].

www.swiss-contribution.ro

Renunțare la judecată după primul termen. Formalități.Potrivit art. 406 alin. (1)
C.proc.civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte,
fie verbal în şedinţa de judecată, fie prin cerere scrisă. Conform alin. (4), dacă
renunţarea la judecată s-a făcut la primul termen de judecată la care părţile sunt
legal citate sau ulterior, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres ori
tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul de judecată la
care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un
termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa
unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare.
Verificând actele aflate în dosarul de fond, Curtea a reţinut că cererea de
renunţare la judecată s-a depus la primul termen de judecată, dată la care părţile
erau legal citate, însă, câtă vreme recurenta intimată nefiind prezentă, se
impunea, conform celor expuse, a-i fi acordat un nou termen de judecată, a se
amâna judecarea cauzei pentru a-şi exprima poziţia faţă de această cerere [C.A.
Oradea, s. I civ., dec. nr. 31/2015, disponibilă pe www.portal.just.ro].

www.swiss-contribution.ro
• Renunțare la judecată necomunicată. Recurs formulat de renunțător. Consecințe.
Renunţarea la judecată este un act de dispoziţie unilateral şi pe cale de consecinţă,
irevocabil. Desesizarea reclamantului de judecată produce, numai efecte
procedurale, drepturile subiective ale părţilor nu sunt afectate de acest act de
dispoziţie. De aceea, dacă dreptul material la acţiune nu s-a prescris, reclamantul va
putea introduce o nouă cerere de chemare în judecată, pentru valorificarea aceluiaşi
drept material. Pe de altă parte, instanţa de recurs consideră că prin faptul
necomunicării renunţării celeilalte părţi, recurentul nu a suferit nicio vătămare, cu
atât mai mult, cu cât această cerinţă a fost acoperită în calea de atac a recursului
prin întâmpinarea depusă de către organul constatator.Alta era situaţia în care
motivul de recurs ar fi constat în faptul răzgândirii recurentului şi ar fi solicitat
trimiterea cauzei la prima instanţă pentru a continua judecata deoarece el nu doreşte
să renunţe la judecată..Dar, aşa cum s-a menţionat, recurentul nu a suferit nicio
vătămare deoarece, prin întâmpinarea depusă în recurs de către cealaltă parte,
aceasta şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la renunţarea la judecată.(Trib.
Tulcea, s.civ., dec. nr.66 din 7 octombrie 2015, www.rolii.ro)

www.swiss-contribution.ro

Retractarea declarației de renunțare.Renunţarea la judecată produce numai efecte
procedurale, drepturile părţilor rămânând neatinse, astfel ca reclamanţii pot formula
o nouă acţiune cu acelaşi obiect dacă între timp nu a operat prescripţia extinctivă.
Cum renunţarea la judecată echivalează cu o desistare de la judecarea cererii
introductive, în recurs nu se poate reveni asupra declaraţiei de renunţare şi să se
ceară continuarea judecăţii, întrucât declaraţia de renunţare la judecată este un act
unilateral ce reprezintă manifestarea de voinţă a unei singure părţi şi specific unui
astfel de act este caracterul sau irevocabil. De asemenea, potrivit legii, prin încheiere
se constată renunţarea la judecată, legiuitorul neconferind actului instanţei un
caracter constitutiv, de vreme ce nu prevede că renunţarea se dispune prin încheiere.
Or, odată exprimată această poziţie procesuală, nu se mai poate reveni asupra ei şi
întrucât instanţa doar constată, şi nu dispune renunţarea. Curtea a apreciat că, prin
intermediul recursului, reclamantul nu poate critica faptul că instanţa a luat act de
renunţare, putând invoca doar aspecte legate de condiţiile de regularitate în care s-a
luat act de renunţare [C.A. Oradea, s. I civ., dec. nr. 211/2014, în CAOBJ 2014, II, p.
183].

www.swiss-contribution.ro
 Repunerea pe rol a cauzelor în care suspendarea judecăţii s-a dispus în baza art. 413
C.proc.civ. sau art. 520 alin. 4 C.proc.civ.
 Dacă suspendarea a fost dispusă în baza art. 412 alin. (1) pct. 7 C.proc.civ., reluarea judecării
procesului are loc după pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Aceasta înseamnă că repunerea cauzei pe rol operează din oficiu, la data pronunțării Curții de
Justiție, dar nimic nu se opune ca şi părţile să solicite, la acelaşi moment, reluarea judecăţii.
 Soluţia anterioară este identică şi pentru situaţia suspendării dispuse în temeiul art. 520 alin. (2)
C.proc.civ. – până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –, reluarea judecăţii operând, de asemenea, din oficiu,
după pronunţarea hotărârii prealabile, în aplicarea art. 415 pct. 4 C.proc.civ.
 reluarea judecării procesului în contextul art. 415 C.pr.civ. se dispune la cererea părţilor numai
în cazurile menţionate în cadrul acestui articol, între care nu sunt enumerate şi cele suspendate
potrivit art. 520 alin. (4) C.pr.civ. Astfel, este necesară formularea de către parte a unei cereri de
repunere a cauzei pe rol în vederea reluării judecăţii numai în cazurile menţionate la art. 415 pct.
1 şi 2 C.pr.civ., pentru restul ipotezelor cauza trebuie repusă din oficiu pe rol

www.swiss-contribution.ro
 În cazurile de suspendare facultativă prevăzute de art. 413 C.proc.civ., judecata se
poate relua la cererea părţii interesate, însă numai după ce hotărârea pronunţată în
pricina care a determinat suspendarea a devenit definitivă, respectiv după ce s-a
definitivat soluţia procurorului de clasare, respectiv de renunţare la urmărirea penală,
în condiţiile prevăzute de lege
 În cazul de suspendare facultativă prevăzut de art. 143 C.proc.civ., judecata se reia
după soluţionarea cererii de strămutare, de asemenea, la cererea părţii interesate
 Reluarea judecăţii procesului în cazurile de suspendare facultativă are loc prin cererea
formulată de partea interesată, situaţie în care, ca regulă, nu se datorează taxă
judiciară de timbru
 În cazul de suspendare facultativă prevăzut de art. 242 alin. (1) C.proc.civ., judecata
se reia prin cererea de redeschidere a judecăţii formulată de reclamant, însă numai
dacă acesta a îndeplinit obligaţiile menţionate în încheierea prin care instanţa a dispus
suspendarea şi cererea de repunere pe rol a fost timbrată cu jumătate din taxa judiciară
de timbru datorată pentru cererea suspendată, deoa rece suspendarea s-a datorat culpei
acestuia [art. 9 lit. g) din O.U.G. nr. 80/2013].
www.swiss-contribution.ro
V.Perimarea

 Momentul de care curge termenul de perimare dacă încheierea de

suspendare nu s-a comunicat ;
 În cazul suspendării voluntare a judecăţii, data la care s-a dispus suspendarea
constituie momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, aceeaşi
fiind soluţia şi în situaţia în care suspendarea judecăţii s-a dispus în temeiul
art. 221 alin. (2) C.proc.civ. sau al art. 242 C.proc.civ.
 În cazurile de suspendare de drept prevăzute de art. 412 C.proc.civ., precum
şi în cazurile de suspendare facultativă vizate de art. 413 C.proc.civ.,
termenul de perimare va începe să curgă de la momente diferite, ulterior
momentului suspendării, după cum, în condiţiile art. 418 C.proc.civ.,
intervenţia unuia dintre cazurile de suspendare prevăzute de art. 412,
respectiv art. 413 C.proc.civ. poate atrage suspendarea termenului de
perimare care începuse să curgă anterior

www.swiss-contribution.ro
 Înţelesul noţiunii de „lucru judecat” în accepţiunea art. 431 alin.2 C.proc.civ.

Articolul 431 alin. (2) C.proc.civ. reglementează prezumţia legală de lucru judecat
(mijloc de probă), care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat;
ca atare, într-o judecată ulterioară, partea care a câştigat un proces se poate prevala de
dreptul recunoscut prin hotărârea din acest proces anterior, care este înzestrată cu
autoritate de lucru judecat, fără ca instanţa sau partea adversă din litigiul ulterior să
mai poată supune dezbaterii existenţa dreptului.

Totodată, invocarea acestei prezumţii este la îndemâna oricăreia dintre părţile unui
litigiu ulterior, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul
anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.
În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este
suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să
aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi
contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în
considerente, având în vedere dispoziţiile art. 430 alin. (2) C.proc.civ., şi indiferent de
calitatea soluţiei anterioare (dacă este sau nu corectă).

www.swiss-contribution.ro
Jurisprudență CEDO

 Dreptul la un proces echitabil trebuie să fie interpretat în lumina principiului

preeminenţei legii, unul dintre elementele fundamentale fiind principiul
securităţii raporturilor juridice (Okyay şi alţii împotriva Turciei, pct. 73), care
presupune, printre altele, ca soluţia dată definitiv oricărui litigiu de către
instanţe să nu mai fie repusă în discuţie [Brumărescu împotriva României
(MC), pct. 61; Agrokompleks împotriva Ucrainei, pct. 148].
 O hotărâre definitivă nu poate fi repusă în discuţie decât în circumstanţe cu
caracter substanţial şi de necontestat, ca de exemplu, o eroare judiciară
(Riabykh împotriva Rusiei, pct. 52).

www.swiss-contribution.ro
Jurisprudenţă

Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui
proces terminat, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică
infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o
altă hotărâre judecătorească posterioară. Acest aspect ţine de dreptul la un
proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, ce trebuie interpretat în
lumina preambulului Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului ca element al
patrimoniului comun al statelor contractante. Curtea de la Strasbourg a stabilit că
unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul
securităţii raporturilor juridice, care urmăreşte, între altele, ca o soluţie definitivă
pronunţată de instanţe într-un litigiu să nu mai fie pusă în discuţie (cauza
Brumărescu c. României, 28.342/95, pct. 61, CEDO 1999-VII). În temeiul acestui
principiu, nicio parte sau autoritate a statului nu este îndreptăţită să ceară
revizuirea unei hotărâri definitive şi executorii cu scopul de a obţine o reexaminare
a cauzei şi o nouă decizie la problema sa, decât atunci când motive substanţiale şi
imperative impun acest lucru (Riabykh c. Rusiei, nr. 52.854/99, pct. 52 şi 56,
CEDO 2003-IX) [C.A. Timişoara, s. a II-a civ., dec. nr. 675/2015, în CATBJ 2015,
III, p. 9]

www.swiss-contribution.ro

Curtea constată că instanţa de fond a confundat autoritatea de lucru judecat cu puterea
lucrului judecat, respectiv cu efectul pozitiv al unei hotărâri judecătoreşti, care se poate,
eventual, opune reclamanţilor în prezenta cauză şi numai raportat la apărările făcute, efect
pozitiv care se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în
legătură cu raporturile juridice dintre părţi, venind să demonstreze modalitatea în care au fost
dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a
se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea
proces, care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios
dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a puterii de
lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică,
evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte
judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa
instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu
pot fi ignorate. Cum, potrivit art. 430 şi urm. NCPC, în relaţia dintre părţi, prezumţia lucrului
judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim
litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu şi succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii
contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept
sau cu raportul juridic deja soluţionat [C.A. Constanţa, s. a II-a civ., dec. nr. 429/2014, în
CACBJ 2014, II, p. 21]

www.swiss-contribution.ro

Hotărârea judecătorească irevocabilă se impune ca un adevăr irevocabil nu numai în virtutea
prezumţiei legale de adevăr, ci şi în vederea realizării unui principiu de ordine publică ce conferă
autoritate organelor de justiţie şi în conformitate cu care nu se permite ca ulterior recunoaşterii sau
tăgăduirii unui raport juridic, printr-o hotărâre judecătorească rămasă în vigoare, să se pornească un
nou proces care ar putea să răstoarne ce s-a stabilit anterior. Prin urmare, prezumţia izvorâtă din
autoritatea de lucru judecat, privită din punctul de vedere al efectelor hotărârii pronunţate asupra
acelui raport juridic, reprezintă „elementul pozitiv” în sensul că acea hotărâre judecătorească a
stabilit adevărul, ceea ce înseamnă că nu numai starea de fapt a fost bine stabilită, dar că au fost
aplicate şi textele legale corespunzătoare. Efectul pozitiv al puterii de lucru judecat se manifestă ca
prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raportul juridic dintre părţi,
reuşind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în
raportul juridic dintre părţi, fără posibilitatea de a statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului
judecat se impune într-un al doilea proces, care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are
legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această
reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi
stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti; prezumţia nu
opreşte însă judecarea celui de-al doilea proces, ci uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa
instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi
ignorate [C.A. Constanţa, s. I civ., dec. nr. 322/2013, în CACBJ 2013, III, p. 20].

www.swiss-contribution.ro
 Soluţionarea cererilor privind consfinţirea acordului de mediere în lipsa părţilor
la termenul de judecată, faţă de cuprinsul dispoziţiilor art. 438 C.pr.civ.
 Pentru a face posibilă îndeplinirea acestor obligații, art. 438 C.pr.civ. se referă
la înfățișarea părților, deci la necesitatea prezenței lor pentru a solicita darea
unei hotărâri care să consfințească învoiala lor. De altfel, doar prezența
acestora (personal sau prin mandatar cu procură specială) pentru a aplica
sau a recunoaște semnătura este de natură să confere garanția autenticității
înscrisului care constată învoiala părților. Doar dacă autenticitatea înscrisului
a fost stabilită în mod legal într-un context extrajudiciar (e.g. de către notarul
public sau de către avocat) este de conceput o derogare de la regula
necesității prezenței părților în fața instanței de judecată. Aceste considerații
sunt pe deplin valabile și atunci când învoiala părților este urmarea procedurii
de mediere, din moment ce dispozițiile cuprinse în art. 438-440 C.pr.civ.,
incidente hotărârii prin care se consfințește învoiala părților, sunt aplicabile și
în cazul în care înțelegerea este consecința medierii, așa cum prevede art.
441 C.proc.civ

www.swiss-contribution.ro
Jurisprudență

Obligativitatea prezenței părților in fata instanței de judecata.În

conformitate cu prevederile art.59 alin.2 din Legea nr.192/2006 privind
medierea şi organizarea profesiei de mediator, părţile acordului de mediere se
pot înfăţişa la instanţa judecătorească pentru a cere, îndeplinind procedurile
legale, să se dea o hotărâre care să consfinţească înţelegerea lor. Hotărârea
prin care instanţa încuviinţează înţelegerea părţilor constituie titlu executoriu
în condiţiile legii, fiind aplicabile dispoziţiile art.438-441 Cod de procedură
civilă. Potrivit prevederilor art.438-441 Cod de procedură civilă, părţile care au
încheiat o tranzacţie sau un acord de mediere trebuie să se înfăţişeze în faţa
instanţei cu cererea de a se consfinţi învoiala lor, instanţa urmând a pronunţa
o hotărâre care să consfinţească învoiala acestora numai după ce va fi
verificat existenţa consimţământului ambelor părţi în acest sens, ceea ce în
speţă nu s-a realizat. Consimţământul ambelor părţi trebuie să fie exprimat în
mod liber şi neviciat în faţa instanţei, legea nepermiţând ca instanţa să oblige
una dintre părţi să-şi dea acordul la consfinţirea acordului de mediere.(Trib.
Harghita, s.civ., dec. nr.775 din 16 decembrie 2014, www.rolii.ro)

www.swiss-contribution.ro
 Posibilitatea instanţei de a lua act, în cadrul acţiunii având ca obiect
succesiune şi partaj succesoral, de tranzacţia părţilor încheiată în cursul
judecăţii, inclusiv cu privire la imobile pentru care acestea nu deţin acte de
proprietate, provenite de la autorii după care se solicită a se dezbate
succesiunea
 La prezentarea învoielii, instanța este obligată să verifice dacă părțile au capacitatea legală
de a tranzacționa, dacă actul este expresia voinței lor libere și dacă prin încheierea
tranzacției nu se încalcă o dispoziție imperativă a legii, iar în cazul în care aceste condiții
nu sunt îndeplinite, instanța trebuie să respingă cererea de a pronunța hotărârea de
expedient și să continue judecata. Întrucât tranzacția este un act de dispoziție, pot face
obiectul acesteia doar bunuri cu privire la care partea poate să dispună. În acest sens, art.
2268 C.civ. prevede că nu se poate tranzacționa cu privire la drepturi de care părțile nu pot
dispune potrivit legii. Problema enunțată se referă exact la acest aspect, când părțile într-un
litigiu de partaj succesoral încheie o tranzacție și nu exhibă titlul autorului lor în ce privește
imobilul care face obiectul respectivei tranzacții. În această situație, din moment ce nu
poate fi stabilită calitatea de proprietar a defunctului cu privire la acel bun, instanța nu va
da eficiență convenției părților, ci va continua judecarea procesului pe baza probelor
administrate
www.swiss-contribution.ro
 Hotărâre de expedient. Calea de atac . Critici.

Prin promovarea recursului vor putea fi valorificate doar neregularităţi de ordin
procedural, anume motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-6
C.proc.civ., restul motivelor de casare fiind incompatibile cu recursul posibil a fi
exercitat în acest caz;

cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. ar presupune dezvoltarea
unor critici de ordin substanţial, or, instanţa care pronunţă hotărârea nu face
aplicarea directă a unor norme de drept material susceptibile de critici în recurs.

Contractul de tranzacţie va putea fi însă atacat pe calea acţiunii în nulitate sau în
rezoluţiune ori reziliere, după cum poate fi atacat cu acţiunea revocatorie sau în
declararea simulaţiei, astfel cum prevede în mod expres art. 2278 alin. (1) C.civ.

admiterea acţiunii îndreptate împotriva tranzacţiei va determina lipsirea de efecte
a hotărârii judecătoreşti (caducitatea ei), sens în care dispune art. 2278 alin. (2)
C.civ.

www.swiss-contribution.ro
Jurisprudență

Hotărâre de expedient. Critici de recurs. Obiect. În conformitate cu art. 440

C. proc. civ., hotărârea care consfinţeşte tranzacţia intervenită între părţi
poate fi atacată, pentru motive procedurale, numai cu recurs la instanţa
ierarhic superioară.Faţă de această dispoziţie legală, calea de atac a
recursului este limitata la „motive procedurale”, respectiv numai motivele in
legatura cu regulile de urmat in ceea ce priveste darea hotararii de
expedient, celelalte motive fiind inadmisibile in speta, intrucat hotararea de
expedient este lipsita de autoritate de lucru judecat (instanta nefacand
altceva decat sa consfinteasca vointa partilor in curpinsul hotararii) iar
critica referitoare la incalcarea ori aplicarea gresita a normelor de drept
material este inlaturata prin chiar dispozitia textului
procedural.(Trib.București, s. a V-a civ., dec. nr.2927 din 14 octombrie
2014, www.rolii.ro)

www.swiss-contribution.ro
 Admisibilitatea cererii de completare a hotărârii judecătorești
pronunțate în calea de atac a apelului declarată într-o pricină care
se judecă potrivit noului Cod de procedură civilă, dacă hotărârea
dată în apel este definitivă. Termenul în care s-ar putea formula o
asemenea cerere completatoare.
 Natura juridică a completării hotărârii este cea de mijloc procesual prin
care instanța care omis să se pronunțe asupra unei cereri principale,
accesorii, conexe sau incidentale, poate remedia de urgență această
greșeală. În ce privește termenul în care poate fi formulată cererea de
completare a deciziei definitive pronunțate în apel, acesta trebuie să
fie de 15 zile de la pronunțare. Din moment ce acest termen se aplică
pentru hotărârile pronunțate în căile extraordinare de atac, pentru
identitate de rațiune el ar trebui să fie aplicabil deciziilor definitive
pronunțate în apel.

www.swiss-contribution.ro
 Mulţumesc.

Proiect co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul

Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă

www.swiss-contribution.ro