În cadrul restaurărilor unidentare pot fi folosite coroane de înveliș singulare,
tipul lor fiind ales in funcție de situația clinică și de posibilitațile financiare ale pacientului Există situații în care tratamentul trebuie finalizat în aceeași ședință, datorită imposibilitații de revenire a pacienților, sau situații în care este imposibil de realizat amprentarea, datorită afectării parodontale sau sialoreei, în aceste situații vom folosi coroane de înveliș prefabricate Coroanele din compozit sunt o alternativă acceptabilă pentru acoperirea dinților frontali. Se pot folosi rășini diacrilice autopolimerizabile sau rășini diacrilice cu priză duală, a căror rezistența la rupere este superioară Coroanele preformate din oțel inoxidabil sunt considerate de mulți autori o modalitate de restaurare definitivă pentru dinții temporari și o modalitate de restaurare provizorie de lungă durată în situația dinților permanenți la pacienți la care este imposibilă obținerea unei amprente pentru realizarea unei coroane turnate La pacienții care tolerează efectuarea unor etape succesive de tratamnent se pot realiza coroane turnate metalo-ceramice sau metalo-acrilice. Coroanele ceramice sunt contraindicate la pacienții care au suferit în antecedente atacuri de apoplexie, deoarece în cădere ceramica se poate fractura, existând și riscul aspirarii fragmentelor, iar reparația sau înlocuirea lucrărilor protetice poate fi dificil de realizat. PUNȚI DENTARE În mod special la pacienții cu handicapuri majore, înainte de a include în planul lor de reabilitare orală o punte dentară, trebuie să ne întrebăm dacă realizarea unei proteze fixe și inserarea ei sunt etape realizabile. Problema este că tocmai etiologia edentațiilor, reprezentată în primul rând de traumă, igiena orală deficitară în asociere cu afectarea parodontală, va influența defavorabil și restaurarea protetică. Un real motiv de limitare a indicațiilor de utilizare a punților dentare îl constituie situațiile când dinții vecini spațiilor edentate sunt integri. Mulți pacienți cu disabilitați severe mentale prezintă inocluzie verticală. De aceea, câștigul funcțional care se poate obține prin înlocuirea dinților anteriori absenți este mic sau chiar nul, dezavantajele protezarii fixe depășindu-1 în mod considerabil. De asemenea, pacienții cu afectare mentală profundă și în special cei cu paralizie cerebrală, au relații scheletale de clasa a Il-a ca urmare a unei dezvoltari exagerate sagitale a arcadei superioare în zona anterioară și în consecință pot dezvolta o anomalie dento-maxilară cu spațiere la nivelul dinților anteriori maxilari. O reîmpărțire favorabilă a spațiului în vederea protezării fixe poate fi foarte greu de obținut în acest context. Oportunitatea realizarii punților dentare la pacienții cu bruxism trebuie atent evaluată, mai ales în situația indivizilor la care, datorită incapacitații de înțelegere, nu se pot aplica gutiere. În plus, pacienții cu retard sever pot prezenta parorexie (au tendința de a mușca obiecte care nu sunt destinate alimentarii). O situație aparte din punct de vedere al relațiilor ocluzale este întâlnită la pacienții cu distrofie musculară. Scăderea tonusului musculaturii faciale și intraorale și păstrarea în limite normale a tonicității limbii determină modificări de poziție ale dinților și ocluzie deschisă anterioară sau/și laterală. Igiena orală defectuoasă datorată disfuncției musculare determină într-un procent crescut afectare parodontală și consecutiv, edentații. La acești pacienți este preferabilă protezarea fixă datorită riscului de dislocare a protezelor. Restaurarea protetică trebuie să țină cont de relațiile de ocluzie dobândite ale pacientului. Restaurarea protetica cu ajutorul punților dentare la pacienții cu Sindrom Down poate fi foarte greu de realizat datorită raportului defavorabil coroană/radacină. Punțile dentare sunt indicate atunci când pacientul poate menține o bună igienizare a lucrărilor protetice, restaurările răspund cerințelor sale funcționale și estetice. Medicul nu trebuie să accepte solicitările aparținătorilor de a realiza punți dentare extinse și costisitoare doar pentru a le satisface doleanțele. Pe termen lung, un astfel de tratament s-ar putea dovedi dăunator pentru pacient, și de aceea, este contraindicat. PROTEZELE PARȚIALE MOBILIZABILE În comparație cu o proteză fixă, protezele parțiale mobilizabile sunt mai ușor de realizat, de reparat și de înlocuit. Ele pot reprezenta și un avantaj estetic, în special la pacienții sever disabilitați și care prezintă anomalie dentomaxilară cu spațieri interdentare. Protezele parțiale mobilizabile sunt mai fragile și mai expuse traumei la pacienții cu crize comițiale și pot reprezenta un real pericol la indivizii cu comportament de autoagresare, pericolul cel mai mare îl reprezintă aspirarea fragmentelor. Protezele acrilice ancorate cu croșete de sârmă sunt cele mai indicate pentru că nu necesită preparări suplimentare ale dinților, croșetele din sârmă sunt ușor de adaptat și de reparat, iar piesa protetică se poate reoptimiza sau înlocui. Protezele parțiale mobilizabile sunt indicate la pacienții capabili de a manipula proteza și de a realiza igienizarea sa, sau atunci când persoana care-i îngrijește poate asigura igienizarea corespunzătoare a cavitații bucale și a protezei. Protezele parțiale mobilizabile sunt in general contraindicate la pacienții care suferă atacuri de apoplexie, cu atât mai mult cu cât acestea sunt mai severe și mai dese, dar analizarea stării de sănătate a fiecărui pacient în parte determină în final alegerea planului de tratament optim. De obicei, pacientul se adaptează mai bine la o proteza parțiala scheletată, dar persoanele cu motilitate redusă a membrelor superioare pot avea dificultăți în întreținerea acestui tip de proteză. Rezistența protezelor parțiale acrilice poate fi crescută prin creșterea grosimii bazei acrilice, sau prin introducerea la nivelul ei a unor elemente metalice (plasă sau filamente de sârmă). Dinții acrilici pot fi aplicați pe o structură metalică. PROTEZELE TOTALE Există mai multe considerente care pot avea un impact negativ în folosirea protezelor parțiale și totale la această categorie de pacienți: - administrarea medicației psihotrope determină scăderea fluxului salivar și afectează retenționarea protezelor; - hipertrofia gingivală datorată folosirii fenitoinei; - suport osos inadecvat atunci când etiologia edentației este reprezentată de afectarea parodontala severă; - decalaje scheletale, în special relațiile intermaxilare de clasa a III-a; - dischinezia oro-faciala care determină dislocarea protezelor. Daca pacientul are un deficit neurologic sever și este pentru prima dată în fața unei protezări mobilizabile, de obicei nu are capacitatea de a se adapta în mod optim la proteză. Pacienții cu demență sau disfuncții musculare de tipul maladiei Parkinson pot să nu aibă capacitatea psihică, respectiv fizică de a se adapta și de a controla proteza. Pacienții cu deficiențe neuromusculare secundare accidentelor vasculare pot să nu aibă abilitatea de a utiliza proteze totale. În situația acestor pacienți trebuie acordată o atenție specială montării corecte a dinților în funcție de buze, obraji și limbă, atât pe partea afectată, cât și pe partea neafectată. Pacienții care au suferit un accident vascular cerebral, pot să accepte mai ușor o reparație sau reoptimizarea vechii proteze, decât o proteza nouă. Pierderea sensibilități periferice sau paralizia musculară unilateral împiedică adesea adaptarea la o proteza totală, fie ea veche sau nouă. Implanturile dentare De obicei, implanturile dentare se regăsesc mai rar în planul de tratament al persoanelor cu disabilitați majore, decât la pacienții sănătoși sau cu handicapuri minore. Prevenirea îmbolnăvirilor aparatului dento-maxilar este de importanță capitală pentru pacienții cu disabilitați fizice și psihice. Cel mai bine este ca pacientul să fie implicat în realizarea igienizării propriei cavitați bucale, atât cât îi permit condiția sa fizică și psihică Este bine ca în planul de tratament să fie incluse cât mai devreme posibile măsuri cu caracter preventiv, care să fie apoi urmate pe termen lung. Aparținătorii sau persoana care îngrijește pacientul trebuie instruiți în vederea introducerii în programul zilnic de îngrijire a măsurilor de igienă orală. Recomandarile pentru igienizarea zilnică a cavitații bucale includ :" Periaj dentar după fiecare masă și înainte de culcare, atunci când acest lucru poate fi realizat. Mânerul periuței de dinți poate fi modificat în numeroase feluri: îngroșat cu acrilat; alungit cu ajutorul unei tije; atașat de mâna sau antebrațul pacientului printr-un elastic, o curea sau o brățară; plasat într-un bloc de polistiren sau în alt dispozitiv în formă de cilindru. Dacă pacientul poate folosi și pasta de dinți la periaj, i se va recomanda un produs fluorurat existent pe piață. Dacă folosirea pastei de dinți creeaza dificultăți îngrijitorului în vizibilitatea arcadelor dentare în timpul periajului, provoacă senzație de înecare pacientului sau este contraindicată din alte motive, dinții pot fi periați doar cu apă, iar igiena orală suplimentată prin aplicarea unui gel fluorurat la domiciliu sau dinții pot fi periați chiar cu gel fluorurat. Ca regula generală, se recomandă folosirea zilnică a aței dentare, dar adesea ea nu poate fi utilizata de catre pacienții cu disabilități. Dacă pacientul are un handicap sever sau dacă nu-și poate folosi brațele, ața dentară poate fi folosită cu ajutorul unei alte persoane. Sigilarea suprafețelor ocluzale ale dinților poate fi benefică la copiii sau chiar la adulții cu igienă orală necorespunzătoare sau cu potențial cariogen ridicat. Sigilările pot fi contraindicate pe dinți cu relief ocluzal redus, de ex. la pacienții cu bruxism.