Sunteți pe pagina 1din 5

LP 13

RESTAURĂRI UNIDENTARE

În cadrul restaurărilor unidentare pot fi folosite coroane de înveliș singulare,


tipul lor fiind ales in funcție de situația clinică și de posibilitațile financiare ale
pacientului
Există situații în care tratamentul trebuie finalizat în aceeași ședință, datorită
imposibilitații de revenire a pacienților, sau situații în care este imposibil de realizat
amprentarea, datorită afectării parodontale sau sialoreei, în aceste situații vom
folosi coroane de înveliș prefabricate
Coroanele din compozit sunt o alternativă acceptabilă pentru acoperirea
dinților frontali. Se pot folosi rășini diacrilice autopolimerizabile sau rășini
diacrilice cu priză duală, a căror rezistența la rupere este superioară
Coroanele preformate din oțel inoxidabil sunt considerate de mulți autori o
modalitate de restaurare definitivă pentru dinții temporari și o modalitate de
restaurare provizorie de lungă durată în situația dinților permanenți la pacienți la
care este imposibilă obținerea unei amprente pentru realizarea unei coroane turnate
La pacienții care tolerează efectuarea unor etape succesive de tratamnent se
pot realiza coroane turnate metalo-ceramice sau metalo-acrilice.
Coroanele ceramice sunt contraindicate la pacienții care au suferit în
antecedente atacuri de apoplexie, deoarece în cădere ceramica se poate fractura,
existând și riscul aspirarii fragmentelor, iar reparația sau înlocuirea lucrărilor
protetice poate fi dificil de realizat.
PUNȚI DENTARE
În mod special la pacienții cu handicapuri majore, înainte de a include în
planul lor de reabilitare orală o punte dentară, trebuie să ne întrebăm dacă
realizarea unei proteze fixe și inserarea ei sunt etape realizabile.
Problema este că tocmai etiologia edentațiilor, reprezentată în primul rând de
traumă, igiena orală deficitară în asociere cu afectarea parodontală, va influența
defavorabil și restaurarea protetică. Un real motiv de limitare a indicațiilor de
utilizare a punților dentare îl constituie situațiile când dinții vecini spațiilor edentate
sunt integri.
Mulți pacienți cu disabilitați severe mentale prezintă inocluzie verticală. De
aceea, câștigul funcțional care se poate obține prin înlocuirea dinților anteriori
absenți este mic sau chiar nul, dezavantajele protezarii fixe depășindu-1 în mod
considerabil.
De asemenea, pacienții cu afectare mentală profundă și în special cei cu
paralizie cerebrală, au relații scheletale de clasa a Il-a ca urmare a unei dezvoltari
exagerate sagitale a arcadei superioare în zona anterioară și în consecință pot
dezvolta o anomalie dento-maxilară cu spațiere la nivelul dinților anteriori maxilari.
O reîmpărțire favorabilă a spațiului în vederea protezării fixe poate fi foarte greu de
obținut în acest context.
Oportunitatea realizarii punților dentare la pacienții cu bruxism trebuie atent
evaluată, mai ales în situația indivizilor la care, datorită incapacitații de înțelegere,
nu se pot aplica gutiere. În plus, pacienții cu retard sever pot prezenta parorexie (au
tendința de a mușca obiecte care nu sunt destinate alimentarii).
O situație aparte din punct de vedere al relațiilor ocluzale este întâlnită la
pacienții cu distrofie musculară.
Scăderea tonusului musculaturii faciale și intraorale și păstrarea în limite
normale a tonicității limbii determină modificări de poziție ale dinților și ocluzie
deschisă anterioară sau/și laterală.
Igiena orală defectuoasă datorată disfuncției musculare determină într-un
procent crescut afectare parodontală și consecutiv, edentații.
La acești pacienți este preferabilă protezarea fixă datorită riscului de
dislocare a protezelor. Restaurarea protetică trebuie să țină cont de relațiile de
ocluzie dobândite ale pacientului.
Restaurarea protetica cu ajutorul punților dentare la pacienții cu Sindrom
Down poate fi foarte greu de realizat datorită raportului defavorabil
coroană/radacină.
Punțile dentare sunt indicate atunci când pacientul poate menține o bună
igienizare a lucrărilor protetice, restaurările răspund cerințelor sale funcționale și
estetice.
Medicul nu trebuie să accepte solicitările aparținătorilor de a realiza punți
dentare extinse și costisitoare doar pentru a le satisface doleanțele. Pe termen lung,
un astfel de tratament s-ar putea dovedi dăunator pentru pacient, și de aceea, este
contraindicat.
PROTEZELE PARȚIALE MOBILIZABILE
În comparație cu o proteză fixă, protezele parțiale mobilizabile sunt mai ușor
de realizat, de reparat și de înlocuit.
Ele pot reprezenta și un avantaj estetic, în special la pacienții sever
disabilitați și care prezintă anomalie dentomaxilară cu spațieri interdentare.
Protezele parțiale mobilizabile sunt mai fragile și mai expuse traumei la
pacienții cu crize comițiale și pot reprezenta un real pericol la indivizii cu
comportament de autoagresare, pericolul cel mai mare îl reprezintă aspirarea
fragmentelor.
Protezele acrilice ancorate cu croșete de sârmă sunt cele mai indicate pentru
că nu necesită preparări suplimentare ale dinților, croșetele din sârmă sunt ușor de
adaptat și de reparat, iar piesa protetică se poate reoptimiza sau înlocui.
Protezele parțiale mobilizabile sunt indicate la pacienții capabili de a
manipula proteza și de a realiza igienizarea sa, sau atunci când persoana care-i
îngrijește poate asigura igienizarea corespunzătoare a cavitații bucale și a protezei.
Protezele parțiale mobilizabile sunt in general contraindicate la pacienții care
suferă atacuri de apoplexie, cu atât mai mult cu cât acestea sunt mai severe și mai
dese, dar analizarea stării de sănătate a fiecărui pacient în parte determină în final
alegerea planului de tratament optim.
De obicei, pacientul se adaptează mai bine la o proteza parțiala scheletată,
dar persoanele cu motilitate redusă a membrelor superioare pot avea dificultăți în
întreținerea acestui tip de proteză.
Rezistența protezelor parțiale acrilice poate fi crescută prin creșterea grosimii
bazei acrilice, sau prin introducerea la nivelul ei a unor elemente metalice (plasă
sau filamente de sârmă). Dinții acrilici pot fi aplicați pe o structură metalică.
PROTEZELE TOTALE
Există mai multe considerente care pot avea un impact negativ în folosirea
protezelor parțiale și totale la această categorie de pacienți:
- administrarea medicației psihotrope determină scăderea fluxului
salivar și afectează retenționarea protezelor;
- hipertrofia gingivală datorată folosirii fenitoinei;
- suport osos inadecvat atunci când etiologia edentației este
reprezentată de afectarea parodontala severă;
- decalaje scheletale, în special relațiile intermaxilare de clasa a III-a;
- dischinezia oro-faciala care determină dislocarea protezelor.
Daca pacientul are un deficit neurologic sever și este pentru prima dată în
fața unei protezări mobilizabile, de obicei nu are capacitatea de a se adapta în mod
optim la proteză.
Pacienții cu demență sau disfuncții musculare de tipul maladiei Parkinson
pot să nu aibă capacitatea psihică, respectiv fizică de a se adapta și de a controla
proteza.
Pacienții cu deficiențe neuromusculare secundare accidentelor vasculare pot
să nu aibă abilitatea de a utiliza proteze totale. În situația acestor pacienți trebuie
acordată o atenție specială montării corecte a dinților în funcție de buze, obraji și
limbă, atât pe partea afectată, cât și pe partea neafectată.
Pacienții care au suferit un accident vascular cerebral, pot să accepte mai
ușor o reparație sau reoptimizarea vechii proteze, decât o proteza nouă.
Pierderea sensibilități periferice sau paralizia musculară unilateral împiedică
adesea adaptarea la o proteza totală, fie ea veche sau nouă.
Implanturile dentare
De obicei, implanturile dentare se regăsesc mai rar în planul de tratament al
persoanelor cu disabilitați majore, decât la pacienții sănătoși sau cu handicapuri
minore.
Prevenirea îmbolnăvirilor aparatului dento-maxilar este de importanță
capitală pentru pacienții cu disabilitați fizice și psihice.
Cel mai bine este ca pacientul să fie implicat în realizarea igienizării propriei
cavitați bucale, atât cât îi permit condiția sa fizică și psihică
Este bine ca în planul de tratament să fie incluse cât mai devreme posibile
măsuri cu caracter preventiv, care să fie apoi urmate pe termen lung.
Aparținătorii sau persoana care îngrijește pacientul trebuie instruiți în
vederea introducerii în programul zilnic de îngrijire a măsurilor de igienă orală.
Recomandarile pentru igienizarea zilnică a cavitații bucale includ :" Periaj dentar
după fiecare masă și înainte de culcare, atunci când acest lucru poate fi realizat.
Mânerul periuței de dinți poate fi modificat în numeroase feluri: îngroșat cu
acrilat; alungit cu ajutorul unei tije; atașat de mâna sau antebrațul pacientului
printr-un elastic, o curea sau o brățară; plasat într-un bloc de polistiren sau în alt
dispozitiv în formă de cilindru.
Dacă pacientul poate folosi și pasta de dinți la periaj, i se va recomanda un
produs fluorurat existent pe piață. Dacă folosirea pastei de dinți creeaza dificultăți
îngrijitorului în vizibilitatea arcadelor dentare în timpul periajului, provoacă
senzație de înecare pacientului sau este contraindicată din alte motive, dinții pot fi
periați doar cu apă, iar igiena orală suplimentată prin aplicarea unui gel fluorurat la
domiciliu sau dinții pot fi periați chiar cu gel fluorurat.
Ca regula generală, se recomandă folosirea zilnică a aței dentare, dar adesea
ea nu poate fi utilizata de catre pacienții cu disabilități. Dacă pacientul are un
handicap sever sau dacă nu-și poate folosi brațele, ața dentară poate fi folosită cu
ajutorul unei alte persoane.
Sigilarea suprafețelor ocluzale ale dinților poate fi benefică la copiii sau chiar
la adulții cu igienă orală necorespunzătoare sau cu potențial cariogen ridicat.
Sigilările pot fi contraindicate pe dinți cu relief ocluzal redus, de ex. la
pacienții cu bruxism.

S-ar putea să vă placă și