CAPITOLUL V

PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI

Secţiunea 1. Consideraţii introductive.

Prin expresia „ principiile generale ale dreptului” se înţelege un

ansamblu de idei directoare care, fără a avea caracterul precis şi concret al
normelor de drept pozitiv, orientează aplicarea dreptului şi evoluţia lui.1
Principiile generale ale dreptului sunt „acele elemente fundamentale,
idei cu un grad ridicat de generalitate, ce pot fi regăsite în orice sistem de
drept şi care călăuzesc, pe o durată de timp relativ îndelungată, atât
elaborarea, evoluţia, interpretarea, cât şi aplicarea normelor de drept”.2
Trăsături esenţiale ale principiilor generale de drept:
1) sunt idei de bază ale ştiinţei dreptului;
2) au caracter general;
3) se regăsesc în mai multe ramuri de drept;
4) relaţionează cu ordinea juridică şi promovează valori juridice
esenţiale;
5) fie că izvorăsc din norma de drept, fie că e vorba de principii
nescrise ale dreptului, fac să predomine spiritul legii, faţă de litera legii;
Succint, pot fi reţinute următoarele trăsături specifice: maximum de
generalitate, valoarea lor juridică imperativă, caracterul lor interdependent şi
unitar.
Pentru practică, cele mai folositoare sunt acele generalizări care ar
putea servi ca un fel de recomandări la rezolvarea problemelor concrete. Se
pot formula doar principii, norme orientative pentru comportamentul optim în
practică; ştiinţa administraţiei ( afirmaţia este valabilă pentru toate ramurile
dreptului-n.a.) nu poate formula reguli pe baza cărora să se rezolve toate
cazurile concrete, ci doar criterii, reguli şi principii cu ajutorul cărora se poate
acţiona raţional şi eficient.3
Secţiunea a 2-a. Clasificări ale principiilor dreptului.

Potrivit opiniei regretatului profesor Jery Wroblewski pot fi distinse cinci

categorii de principii, şi anume:
- principiile pozitive ale dreptului, definite ca „ norme explicit
formulate în textele de drept pozitiv sau cel puţin, construite, plecând de la
elementele conţinute în aceste dispoziţii”;
- principiile implicite ale dreptului, adică acele reguli tratate ca
premise sau consecinţe ale dispoziţiilor dreptului pozitiv, fără a fi expres
enunţate;

1
S. Popescu, Teoria generală a dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 163.
2
Al. F. Măgureanu, Principiile generale ale dreptului, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 80.
3
M. T. Oroveanu, Principiile generale ale ştiinţei administraţiei, în Studii de drept românesc, an 8(41), nr. 3-4
(iulie-decembrie))/1996, Editura Academiei Române, Bucureşti, p. 179.

43
 - principiile extrasistemice ale dreptului, adică acele reguli privite ca
principii, dar care nu pot fi încadrate în primele două categorii pentru că sunt
exterioare dreptului pozitiv;
- principiile-nume, ca denumiri fără caracter normativ, ce
caracterizează trăsăturile esenţiale ale unei instituţii juridice;
- principiile-construcţii ale dreptului, sunt instrumente conceptuale
presupuse în elaborarea dogmatică a dreptului sau în aplicarea şi
interpretarea legii.4

În Constituţia României sunt consacrate o serie de principii precum:

principiul supremaţiei legii (art. 16 alin. 2) principiul  legalităţii pedepsei (art. 23
alin. 12 "nulla poena sine lege"), principiul "bunei credinţe în exercitarea
drepturilor şi a libertăţilor " (art. 57), principiul neretroactivităţii legii (art. 15
alin.2).

Secţiunea a 3-a. Scurtă prezentare a unor principii generale ale

dreptului.

1. Principiul asigurării bazelor legale de funcţionare a statului . Acest

principiu girează practic premisa existenţei statului de drept. După cum arată
profesorul N. Popa5 în statul de drept întinderea puterii trebuie să fie
compensată de scurtimea duratei sale ( a celor care o deţin), izvorul oricărei
puteri politice sau civile trebuie să fie voinţa suverană a poporului, iar aceasta
trebuie să-şi găsească formule juridice potrivite de exprimare în aşa fel încât
puterea poporului să poată funcţiona în mod real ca o democraţie.
Guvernarea prin drept ( Rule of Law) în cadrul statului de drept se
realizează în ansamblul condiţiilor interne şi internaţionale într-o etapă dată,
scopul fiind formarea unui climat propice dezvoltării individului în cadrul unei
societăţi democratice.6
2. Principiul separaţiei puterilor în stat statuează existenţa în stat a
puterii legislative,executive şi judecătoreşti şi călăuzește întregul proces de
legiferare cu privire la activităţile organelor statului. Separaţia puterilor trebuie
înţeleasă ca un echilibru al lor şi garantarea faptului că puterea nu trebuie să
se concentreze în mâinile unei singure structuri, ci în ale mai multor organe de
stat, în măsură să se controleze unele pe altele.7

4
J. Wroblewski, Dictionnaire encyclopédique de théorie et sociologie du droit, V. Principes du Droit, PUF,
1993, p. 474 şi apud N. Popa, M.-C. Eremia, S. Cristea, Teoria generală a dreptului, ed. a 2-a, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2005, p. 100..
5
N. Popa, Teoria generală a dreptului, ediţia a 4-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 101.
6
R. P. Vonica, Introducere generală în drept, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 51.
7
M. Bădescu, Teoria generală a dreptului, Ed. Sitech, Craiova, 2013, p. 93.

44