25 de aplicații în hidrotermoterapie

Aplicațiile complete ale hidrotermoterapiei

1. Băile hiperterme ascendente

2. Băile de aburi
3. Sauna
4. Dușul rece
5. Dușul cald
6. Dușul alternant
7. Dușul cu aburi
8. Dușul cu aer cald
9. Împachetările cu nămol
10. Împachetarea generală uscată

Aplicațiile parțiale și locale ale hidrotermoterapiei

1. Băile reci de mâini
2. Băile calde de mâini
3. Băile de picioare
4. Compresele reci
5. Compresele stimulante
6. Cataplasmele umede
7. Cataplasmele uscate
8. Împachetări uscate
9. Împachetări cu parafină
10. Împachetări cu nămol

Crioterapia
1.Comprese reci
2.Pungile reci
3.Baia parțială
4.Spraiurile reci
5.Masajul cu cuburi de gheață

……………………………………………….citește în completare………pt. licență………

CRIOTERAPIA
Date generale
Reprezintă un mijloc terapeutic important din domeniul mai larg al termoterapiei. Spre
deosebire de scăderea temperaturii întregului corp (hipotermie), crioterapia se referă la scăderea
temperaturii pe o regiune localizată (Licht).
Crioterapia constă în aplicarea factorului de răcire sub formă de comprese, împachetări:
tamponări, fricţiuni cu pungi umplute cu gheaţă sau apă rece, scufundări în apă rece etc.
În terapia medicală generală, aplicaţiile de rece se pot utiliza local numai în mod pasiv.
Un criteriu important în utilizarea crioterapiei îl constituie durata aplicaţiilor de rece pe timp
scurt şi pe timp îndelungat. Evident, această durată diferită a aplicaţiilor este în funcţie de diagnosticul
afecţiunilor tratate şi de obiectivele urmărite.
Dar, durata aplicaţiilor de rece are moduri de acţiune diferite, precum şi o influenţă diferită
asupra profunzimii ţesuturilor tratate. Astfel, în cazul terapiei de scurtă durată, pe prim plan este
efectul reflex, în timp ce la terapia de lungă durată are loc un efect direct asupra straturilor mai
profunde, musculare şi articulare.

Acțiuni și efecte ale crioterapiei

a) Mecanisme fiziologice de acțiune asupra circulației

La aplicaţiile locale de rece au loc mecanisme de termoreglare prin reacţii vasomotorii locale
periferice, dar şi prin intervenţia unor circuite nervoase reflexe ale sistemului nervos central (SNC).
Pe de o parte, se produce o pierdere termică prin vasodilataţie periferică, pe de altă parte se
evită "pierderea căldurii" prin vasoconstricţie (este evidentă manifestarea unui mecanism de
echilibrare termică). Iniţial are loc o vasoconstricţie locală, superficială, directă, dar şi prin intermediul
arcurilor reflexe (angrenând SNC). Apoi intervine o vasoconstricţie tardivă şi mai extinsă, prin
activarea zonei posterioare a hipotalamusului prin sângele venos "rece" periferic, venit de la învelişul
tegumentar "răcit" de aplicaţie.
b) Rolul sistemului nervos vegetativ
Activitatea sistemului nervos vegetativ este coordonată de hipotalamus.
Prin acest mecanism de coordonare fiziologică s-ar explica şi efectele generale produse de
utilizarea crioterapiei. O confirmare a acestei aserţiuni o aduce testul de "presiune la rece". Dacă se
scufundă o mână în apă foarte rece (aproape de 0°C) se produce o creştere a tensiunii arteriale şi a
aiurii cardiace (tahicardie), prin intermediul sistemului nervos vegetativ (SNV). O spălare cu apă rece
a feţei produce o bradicardie, prin creşterea tonusului sistemului parasimpatic. Subiecţii adaptaţi la
rece prin aclimatizare prezintă o toleranţă semnificativă la acest test.
b) Acțiunea asupra respirației
Influienţele şi efectul crioterapiei asupra aparatului respirator, atât la indivizi sănătoşi, cât şi la
bolnavi. Din punctul de vedere al valorilor respiratorii pe minut (volum de aer vehiculat), s-a constatat
că aplicaţiile tegumentare de rece de scurtă durată, produc efecte diferite - o creştere sau diminuare
iniţială a acestora,
Aplicaţiile de rece pe segmente restrânse ale membrelor nu produc modificări semnificative
ale oxigenării. In schimb, băile reci aplicate pe regiunea pectorală produc o creştere semnificativă a
frecvenţei mişcărilor respiratorii (de 8 ori), a volumului de aer vehiculat (de circa trei ori şi jumătate),
precum şi a consumului de oxigen. Toate demonstraţiile clinice au demonstrat că băile reci provoacă o
tahipnee (creştere; frecvenţei mişcărilor respiratorii) şi o scădere a presiunii bioxidului de carbon
expirat.
De asemenea, duşurile aplicate la o temperatură de 25°C şi mai mică, produc tahipnee, cu
consecinţele respective. Hiperventilaţia realizată duce la o creştere a presiuni oxigenului şi la o scădere
a presiunii bioxidului de carbon arterial.
Şi în cazul mecanismului de acţiune şi a efectelor asupra respiraţiei produse de rece, cercetări
experimentale au demonstrat intervenţia mezencefalului (şi a hipotalamusului), ca centru nervos de
primire a semnalelor pe căi aferente şi de trimitere ; răspunsului reglator pe căi eferente înapoi la
periferie (la receptorii cutanaţi).
c) Efectele asupra metabolismului
Cercetări experimentale au arătat că metabolismul tisular se reduce în zonele corporale răcite.
Acest lucru a fost demonstrat prin măsurarea nivelului de saturaţie cu oxigen a sângelui venos, care a
fost găsit semnificativ redus (cu 20% faţă de saturaţia maximă).
 Diminuarea nivelului metabolismului la răcire se produce probabil prin mecanism chimic,
deoarece capacitatea de reacţie chimică scade cu circa 50% la o reducere a temperaturii (locale) cu
10°C. Astfel, se evidenţiază faptul că ţesutul răcit are nevoie de mai puţin oxigen (pentru întreţinerea
activităţii şi vieţii celulare), decât ţesutul cu temperatură obişnuită, normală.
d) Mecanisme de acţiune a crioterapiei asupra musculaturii
Efectul spasmolitic al crioterapiei asupra musculaturii striate s-a dovedit a fi incon-
testabil.
Prin cercetările multor autori s-a ajuns la o serie de concluzii şi constatări semnificative:
-diminuarea reacţiilor musculare tetanice;
-scăderea vitezei de transmisie nervoasă în fibrele musculare;
-prelungirea duratei de relaxare musculară;
-diminuarea stării de excitabilitate musculară;
-încetinirea duratei de "descărcare" a fusului neuromuscular.

APLICAȚIILE TERAPEUTICE ALE CTIOTERAPIEI METODE DE APLICARE,

INDICAȚII, CONTRAINDICAȚII

Cu toate că aplicaţiile locale de rece s-au utilizat în scop terapeutic de multă vreme, nu au fost
efectuate suficiente studii şi cercetări care să fundamenteze succesul crioterapiei şi nici să stabilească o
metodologie cât de cât mai precisă privind afecţiunile tratate şi parametrii de aplicare a procedurilor
(intensitate, adică temperatură, durată, frecvenţă etc.). Observaţiile iniţiale au arătat că în zonele
masate cu gheaţă, subiecţii percepeau la început o scurtă senzaţie neplăcută de rece, urmată de o
încălzire locală (din punct de vedere al senzaţiei termice), tradusă (din punct de vedere algic) printr-o
durere evidentă sau exacerbată de scurtă durată) urmată de analgezie.
1. Suferinţe dureroase ale sistemului muscular şi osos
S-a constatat de mai mult timp, că masajul cu gheaţă produce efecte benefice în stadiul acut al
unor suferinţe precum : tendinite, bursite, miozite, fibrozite, artrite, crampe musculare. Durata unei
aplicaţii era de 5-7 minute şi după numai 3-4 aplicaţii era posibilă introducerea fizioterapiei şi a
kinetoterapiei în programul terapeutic
O altă categorie de suferinţe şi indicaţii ale crioterapiei locale o constituie stările
posttraumatice de părţi moi cu diferite localizări (musculare, paravertebrale, periarticulare,
osteoarticulare): contuzii, hematoame, întinderi şi contracturi musculare, entorse.
În funcţie de situaţie şi localizare, se pot aplica două metode. Dacă afectarea postraumatică
este localizată la una din extremităţile membrelor, aceasta se introduce într-un lighean (sau vană mică)
umplut cu apă rece. Durata procedurii este între 10 şi 20 de minute. Pe alte regiuni (trunchi, zona
dorsală, lombară, segmente de membre etc.), se recurge la aplicarea locală de gheaţă, pentru o durată
de 3 până la 10 minute. în ambele situaţii se obţine o analgezie semnificativă.
Unul din cele mai importante şi frecvente domenii de aplicare a crioterapiei, cu efecte
semnificative, rapide şi benefice, îl constituie traumatologia sportivă.
Efectele salutare se obţin cu cât leziunile sunt mai recente, adică la o prezentare cât mai rapidă
a sportivilor la tratament după momentul traumatismului. Preferabil este ca tratamentul să se instituie
în primele ore de la producerea traumatismului. După 48 de ore, rezultatele bune obţinute se reduc
simţitor şi progresiv, datorită modificărilor anatomo-patologice locale postlezionale ce se produc.
Cu toate că durata şedinţelor de aplicaţie variază în marje mici, după unii autor şi experienţa
lor, se admite ca aceasta să fie de până la 10 minute, acest interval de timp corespunzând fazei de
vasoconstricţie. Peste 10 minute (10-15 minute), st instalează vasodilataţia, care este nedorită.
Aplicarea precoce a crioterapiei reduce fenomenele patologice locale, facilitând introducerea
precoce a kinetoterapiei, prin scăderea rapidă a durerilor, reducerea tot rapidă a sufuziunilor,
edemelor, contracturilor posttraumatice, permiţându-se astfel o mobilizare mai facilă şi mai eficace.
Aplicarea crioterapiei s-a dovedit a fi foarte utilă şi în stadiile imediat postoperatorii pe
articulaţiile traumatizate operate ale sportivilor (leziuni de meniscuri, ligamente, tendoane etc. -
aceiaşi autori). S-a demonstrat cu sau fără loturi comparative - că prin utilizarea crioterapiei s-au
obţinut: scăderea semnificativă a durerilor, reducerea temperaturii cutanate, ameliorarea redorilor
articulare, diminuarea perimetrului articular, creşterea forţei de extensie a genunchilor şi, implicit,
după aceste efecte, facilitarea tratamentului prin kinetoterapie. Nu este de neglijat faptul că aplicaţiile
locale cu rece reduc hematoamele preoperatorii şi riscul sângerărilor postoperatorii.
2.Afecţiunile reumatismale inflamatorii cronice (poliartrita reumatoidă)
Mulţi autori au urmărit efectele comparative ale aplicaţiilor crioterapice prin diferite metode
(scufundare în apă rece, apă rece cu bucăţi de gheaţă, prosoape congelate, aplicaţii de gheaţă) cu cele
de termoterapie locală pe articulaţii afectate în poliartrita reumatoidă (genunchi, cot, pumn, articulaţii
metacarpofalangiene, articulaţii interfalangiene)..
Alţi autori (Harris şi Mac Croskery) susţin că aplicarea crioterapiei pe articulaţiile afectate în
poliartrita reumatoidă nu are la bază acţiunea antiinflamatorie, ci diminuarea activităţii colagenului
(contraindicând astfel aplicaţiile de căldură locală).Crioterapia se mai recomandă în:
- cazurile de torticolis, se pot trata numai cu crioterapie, altele cu crioterapie şi concomitent cu
curenţi analgezici de joasă frecvenţă (de preferinţă curenţi diadinamici).
- la umărul dureros hiperalgic pentru a obţine efecte clinice favorabile cât mai rapide, se pot
asocia - în funcţie de caz - c. diadinamici şi/sau roentgenterapie. În cazurile tratate numai cu aplicaţii
locale cu gheaţă, am obţinut rezultate semnificative după 4-5 zile de tratament;
- epicondilite acute (la nivelul cotului)- am obţinut efecte semnificative la toate tratate;
- contuzii posttraumatice - efecte spectaculoase, la contuziile de molet şi ale articulaţiei
gleznei;
- bursitele acute - la cot şi gleznă - tratate iniţial numai cu crioterapie - efecte favorabile nete;
- artrite acute (neinfecţioase) de genunchi - efecte favorabile din punct de vedere al tuturor
parametrilor (durere spontană şi provocată, temperatură locală, tumefacţie şi perimetru articular,
redoare articulară, impotenţă funcţională).
Din punct de vedere metodologic menţionăm următoarele aspecte:
-Cazurile tratate cu aplicaţii locale de gheaţă (80%) şi pungi cu lichid rece (20% - mai ales la
nivelul genunchiului şi gleznei).
Din punct de vedere metodologic, în funcţie de caz, aplicaţiile au fost efectuate într-un ritm de
3 până la 6 şedinţe pe zi cu o durată medie de 10 minute (între 8 şi 15 minute), controlul clinic arătând
o ameliorare semnificativă a acuzelor subiective şi obiective mai sus menţionate după 5-6 zile de
tratament. Referitor la numărul de şedinţe (aplicaţii) necesare, menţionăm că acesta depinde de mai
mulţi faeton: reacţia subiectivă de percepere şi răspuns (reacţie) a fiecărui individ, gradul leziunilor
anatomice existente, vechimea suferinţei (afecţiunii), localizarea afecţiunii etc.
Mai adăugăm că în cazurile de lombalgii spondilogene, musculo-ligamentare (nediscogene),
tratate în condiţii de spitalizare, unele cu crioterapie şi altele cu sinapizarc (cataplasme locale cu
muştar), am obţinut rezultate mai bune (ca intensitate şi durată de ameliorare), la cele tratate cu
muştar.
3. Afecţiuni neurologice
Într-o serie de afecţiuni neurologice - scleroză multiplă, diferite suferinţe paretice de origine
centrală, hemiplegii după accidente vasculare cerebrale, s-au încercat aplicaţiile de rece ca o
alternativă la termoterapie pentru combaterea spasticităţii musculare, în multe cazuri s-au obţinut
rezultate mai bune, dar trebuie menţionai totuşi că acestea trebuie bine selecţionate.
În toate suferinţele neurologice spastice, crioterapia constituie un scop şi un demers, prin
efectele obţinute, pentru instituirea programelor de kinetoterapie.
 Contraindicațiile crioterapiei
În primul rând sunt neindicate şi contraindicate tulburările de sensibilitate la factorii termici
(cald-rece), deoarece există riscul evident de producere a degeraturilor.
Mai adăugăm diferitele suferinţe cutanate provocate de rece. Aplicarea crioterapiei în astfel de
cazuri poate provoca acumularea sanguină a unor substanţe din familia histaminei, care să producă
fenomene patologice absolut nedorite, precum eritem, tumefacţie, prurit, tahicardie şi hipotensiune
arterială (în funcţie de intensitate, până la şoc anafilactic). Ţinând cont de aceste eventualităţi, se
recomandă efectuarea unor teste pe mici zone cutanate.
În sfârşit, se mai recomandă o aplicare a crioterapiei pe regiune retroauriculară (din cauza
traiectului superficial ai nervului vag, cu reacţii imprevizibile), precum şi utilizarea procedurii cu rece
ia un interval de timp mai mic de 24 de ore faţă de administrarea injectabilă de produs cortizonic (din
cauze insuficient clarificate).