Sunteți pe pagina 1din 9

INFECŢIILE SISTEMICE ŞI SEPSISUL

Terminologie:
 Infecţiile sistemice sunt acele infecţii ce interesează întregul organism.
 Termenul modern de sepsis se suprapune peste cel de septicemie şi/sau septicopioemie pe
care tinde să le înlocuiască
 Termenul generic de infecţii hematogene
o (bloodstream infection)
 Termenul sepsis derivă din termenul grecesc care înseamnă „a fi putrezit”
 Traumatismele şi sepsisul sunt cea mai frecventă cauză de deces sub 45 ani
 Mortalitatea în şocul traumatic şi în cel septic este de aprox. 50%
Definirea sepsisului impune înţelegerea faptului că efectul negativ al unui microorganism asupra
organismului ţine atât de capacitatea de multiplicare şi invazivitate, respectiv virulenţa acestuia,
cât şi de răspunsul gazdei care adesea devine inadecvat.
Substratul acestor manifestări îl constituie inflamaţia, proces important care intervine în
restabilirea homeostaziei normale.
Ceea ce influenţează în mod definitoriu evoluţia bolnavului septic este răspunsul
organismului.
Infecţia: se caracterizează printr-un răspuns inflamator la microorganisme, invazia unui ţesut
steril de către aceste microorganisme.
Bacteriemia: reprezintă prezenţa pasageră a germenilor patogeni în circulaţia sangvină, fără a
determina clinic boala
poate exista frecvent la pacienţii cărora li s-a efectuat o extracţie dentară, după cateterisme
uretro-vezicale dificile, în evoluţia unor boli infecţioase
pot avea şi expresie clinică de tipul febră, frison
Septicemia: formă de infecţie generalizată, cu fenomene de toxiinfecţie gravă, caracterizată prin
existenţa unui focar septic unde germenii se înmulţesc şi de unde sunt deversaţi în circulaţia
generală, prezenţa persistentă a germenilor în sânge, posibilitatea existenţei unor diseminări
septice, evoluţie agravantă, cu mortalitate mare.
Septicopioemia - formă particulară de septicemie în care există mai multe focare septice
metastatice care pot deveni la rândul lor focare de diseminare hematologică. Evoluţie foarte
gravă.
Sindromul de răspuns inflamator sistemic (SRIS/SIRS): reprezintă o alterare a răspunsului
normal inflamator al gazdei, fără ca infecţia să fie prezentă (pancreatită, vasculite,
trombembolism, sângerare masivă în timpul intervenţiei chirurgicale, ischemie acută, afecţiuni
autoimune).
Tabloul clinic se caracterizează prin prezenţa a cel puţin două din următoarele elemente:
• temperatura > 38ºC sau < 36ºC
• frecvenţa cardiacă > 90 bătăi/minut
• frecvenţa respiratorie > 20 respiraţii/minut sau PaCO2 < 32 mmHg
• leucocitele > 12000 celule/mm3 sau < 4000 celule/mm3 sau prezenţa a peste 10%
elemente tinere (reticulocite).
Sepsis: sindrom clinic definit prin prezenţa SIRS asociat cu infecţie. Severitatea sepsisului
depinde de prezenţa disfuncţiei de organe şi de compromiterea hemodinamică a pacientului.
Din punct de vedere al gravităţii sepsisul poate fi împărţit în:
 Sepsis simplu: SRIS + infecţie documentată (microbiologic)
 Sepsis sever: sepsis + insuficienţă de organe
 Şoc septic: sepsis + hipotensiune şi anomalii de perfuzie tisulară
În lipsa unui tratament adecvat şi precoce, evoluţia sepsisului este către disfuncţie multiplă de
organe şi sisteme (MODS – Multiple Organ Dysfunction Syndrome), urmată de instalarea
insuficienţei diverselor organe (MOF – Multiple Organ Failure) şi deces.
MODS reprezintă degradarea progresivă a funcţiilor unor organe interdependente după o
agresiune.
Sepsis sever: sepsis asociat cu cel puţin unul din următoarele semne ale hipoperfuziei de organ:
tegumente marmorate
 debitul urinar < 0,5 ml/kgc de cel puţin o oră
 modificări rapide ale stării de conştienţă
 trombocite < 100.000 celule/mm3
 coagulare intravasculară diseminată
 prezenţa plămânului de şoc (SDRA)
 disfuncţie miocardică, definită prin ecocardiografie sau direct prin măsurarea indexului
cardiac.
Şocul septic: sepsis sever asociat cu cel puţin unul din următoarele semne:
 presiunea arterială medie < 60 mmHg în ciuda unei reechilibrări volemice adecvate
 menţinerea tensiunii arteriale medii necesită suport cu amine simpaticomimetice
Modalităţi de evoluţie spre MODS

AGRESIUNE

Leziuni celulare ISCHEMIE MODS DECES

SRIS
Etiologie:
• Germeni gram-negativi – 50-80% din cazuri
• Germeni gram-pozitivi – 6-24%
• Fungi
• Paraziţi
• Infecţii sistemice specifice

Clinic:
• Alterarea marcată a stării generale
• Febră cu valori mari
• Frisoane
• Tahicardie
• Dispnee
• Apatie
• Oligoanurie

Ex. Clinic:
• Mucoase uscate (limbă “prăjită”)
• Hipotensiune arterială
• Uneori hepatosplenomegalie

! Se vor căuta focarul primar şi poarta de intrare (furuncule, flegmoane, abcese), prezenţa
eventualelor focare septice secundare (metastaze septice).

Diagnostic de laborator:
• Culturi de la nivelul focarelor septice
• Hemoculturi repetate în puseu febril pentru izolarea germenilor responsabili de infecţie şi
ghidării antibioterapiei
• HLG (leucocitoză frecvent sau leucopenie – semn de gravitate, anemie)
• Echilibrul acidobazic
• Teste specifice hepatice, renale

Examene imagistice - focare septice:


• Radiografie toraco-pulmonară
• Ultrasonografie
• Computer tomografie
• Leucocite marcate cu radionuclizi(Galiu67)

Tratament:

Suprimarea Susţinerea
focarului sistemelor şi
septic organelor
afectate
CHIRURGIE TERAPIE INTENSIVĂ/REANIMATOR
- Antibioterapie
- Susţinere hemodinamică
(cristaloizi, soluţii macromoleculare,
derivate sangvine, droguri inotrop
pozitive)
- Asigurarea necesarului de
oxigen
- Suport nutriţional
- Utilizarea medicaţiei corticoide
- Anticorpi monoclonali,
interleukine
ANTIBIOTICELE

Antibioticele sunt un grup de medicamente capabile să distrugă sau să împiedice multiplicarea


bacteriană
Antibioticele sunt substanţe microbiene produse de microorganisme, în timp ce chimioterapicele
sunt substanţe sintetice sau semisintetice cu efect antimicrobian.
Tratamentul antibiotic nu se adresează simptomelor infecţiei (febră, frison, transpiraţii), scopul
său fiind reprezentat de distrugerea agentului patogen.
Antibioticul este transportat către focarul de infecţie prin circulaţia sangvină şi de aceea nu poate
ajunge în ţesuturile necrozate (slab irigate sau neirigate).
În infecţiile localizate tratamentul antibiotic urmează tratamentului chirurgical, fiind ineficient în
absenţa acestuia, datorită imposibilităţii penetrării antibioticului prin peretele colecţiei.
Antibioticele se adresează în primul rând situaţiilor în care se produc descărcări bacteriene din
focarul primar în circulaţie (bacteriemii), pentru a preveni transformarea acestora în septicemii
şi/sau septicopioemii.

Mecanisme de acţiune ale antibioticelor

 Inhibarea sintezei peretelui bacterian (peniciline sau cefalosporine)


 Alterarea permeabilităţii membranei bacteriene
 Inhibarea sintezei proteice
 Inhibarea metabolismului acizilor nucleici bacterieni

În raport cu acţiunea lor asupra germenilor, antibioticele se pot clasifica în:


BACTERIOSTATICE (Tetracicline, Eritromicină) - Împiedică multiplicarea germenilor
BACTERICIDE (peniciline, cefalosporine, aminoglicozide) - Au acţiunea de a distruge germenii
Rezistenţa la antibiotice a unui microorganism este definită ca fiind capacitatea acestuia de a nu
fi afectat de către un antibiotic.
Dobândirea rezistenţei la antibiotice are consecinţe negative în practica medicală.
Obiectivul esenţial al administrării unui antibiotic este obţinerea unei concentraţii eficiente la
nivelul focarului infecţios pentru a avea efect bactericid.
Biodisponibilitatea unui antibiotic reprezintă timpul şi proporţia în care antibioticul ajunge în
circulaţia sangvină şi în ţesuturi.
Depinde de:
 Medicament
 Forma sa farmaceutică
 Calea şi modul de administrare
 Farmacocinetica acestuia
 Particularităţile organismului
!!! Regulă: aplicarea antibioticoterapiei se face numai dacă există o infecţie demonstrată clinic
sau prin mijloace paraclinice.

Principiile administrării antibioticelor

Diagnosticul de infecţie este obligatoriu


Documentarea infecţiei prin prelevarea de puroi şi sânge (hemocultură)
Administrarea unui antibiotic activ pe germenele responsabil cu efecte minime adverse
Obţinerea unui timp de contact adecvat între antibiotic şi germen
Durata administrării antibioticelor – dependentă de răspunsul clinic şi de tipul infecţiei
Asocierea de mai multe antibiotice în:
 Infecţii polimicrobiene (ex.: peritonite)
 Infecţii grave în care nu se ştiu germenii, dar este nevoie de acoperire antibiotică
 Când asocierea este sinergică
 Pentru depăşirea rezistenţei bacteriene
 În vederea prevenirii apariţiei rezistenţei

În asocierea antibioticelor se ţine cont de următoarele:


 Nu se asociază bacteriostatice cu bactericide
 Nu se asociază droguri cu toxicitate similară (ex.: aminoglicozidele)

Erori de evitat:
 Alegerea unui antibiotic ineficace sau în doză ineficientă
 Ignorarea efectelor adverse potenţiale
 Calea de administrare inadecvată
 Nerecunoaşterea rezistenţei bacteriene
 Asocieri incorecte (a două aminoglicozide)