1 Calitatea Apei PDF

Chimia si igiena mediului
CONTROLUL CALITĂŢII APELOR
1. NOŢIUNI GENERALE
În prima parte a capitolului sunt prezentaţi indicatorii de calitate a apei potabile, criteriile de
clasificare a surselor de apă în funcţie de folosinţe şi tehnicile de prelevare a probelor de apă.
Tehnicile de prelevare, conservare şi analiză a probelor de apă, precum şi interpretarea rezultatelor,
sunt prezentate în conformitate cu standardele în vigoare la nivel naţional (standarde interne sau
internaţionale, adoptate pe plan intern).
1.1 Condiţii de calitate a apei potabile (STAS 1342-91)
Condiţiile de calitate a apei potabile sunt reglementate prin STAS 1342-91.

În cazul în care o sursă de apă potabilă nu respectă prevederile standardului menţionat, aceasta poate fi
folosită numai cu aprobarea centrelor de medicină preventivă judeţene.
Condiţiile de calitate pot fi stabilite pe baza indicatorilor organoleptici, fizici, chimici, radiologici,
biologici şi bacteriologici. În tabelele de mai jos sunt prezentate valorile limită admise, precum şi
metodologia determinării acestor indicatori.
Tabel 1.1. Indicatori organoleptici

Valori admise
Indicatori Valori admise Metoda de analiză
excepţional
Miros, grade, max 2 2 STAS6324-61
Gust, grade, max 2 2 STAS 6324-61
Tabel 1.2. Indicatori fizici

Valori admise
excepţional
Concentraţia ionilor de
hidrogen (pH), unităţi de 6,5-7,4 max.8,5 STAS 6325-75
pH
Conductivitatea electrică
1000 3000 STAS 7722-84
μS/cm, max
Culoare, grade, max. 15 30 STAS 6322-88
Turbiditate, grade sau
unităţi de turbiditat de 5 10 STAS 6323-88
formazină, max
Tabel 1.3. Indicatori chimici generali

Valori admise
excepţional
Aluminiu (Al3+), mg/dm3, max 0,05 0,2 STAS 6326-90
Amoniac (NH4+), mg/dm3, max 0 0,5* STAS 6328-85
Azotiţi (NO2-), mg/dm3, max 0 0,3* STAS 3048/2-90
Calciu (Ca2+), mg/dm3, max 100 180 STAS 3662-62
Pagină 1
Clor rezidual în apa dezinfectată STAS 6364-78

prin clorizare (Cl2), mg/dm3, max
la consumator
-clor rezidual liber
- clor rezidual total la intrarea în 0,10-0,25 -
reţea 0,10-0,28 -
- clor rezidual liber, max.
- clor rezidual total, max. 0,50 -
0,55 -
Cloruri (Cl-), mg/dm3, max 250 400 STAS 3049-88

Compuşi fenolici distilabili, 0,001 0,002 STAS 10266-87
mg/dm3, max
Cupru (Cu2+), mg/dm3, max 0,05 0,1 STAS 324-69
Detergenţi sintetici, anionici, 0,2 0,5 STAS 7576-66
mg/dm3, max
Duritate totală, grade germane, 20 30 STAS 3026-76
max.
Fier (Fe2+ + Fe3+), mg/dm3, max 0,1 0,3 STAS 3086-68
(Fe2+
+Fe3++Mn)
Fosfaţi (PO43-), mg/dm3, max 0,1 0,5 STAS 3265-86
Magneziu (Mg2+), mg/dm3, max 50*** 80 STAS 6674-77
Mangan (Mn), mg/dm3, max 0,05 0,3 STAS 3264-81
(Fe +Fe3++Mn)
2+
Oxigen dizolvat (O2), mg/dm3, 6 6 STAS 6536-87

max
Reziduu fix, mg/dm3, STAS 3638-76
min 100 30
max 800 1200
Substanţe organice oxidabile, STAS 3002-85
mg/dm3, max
-prin metoda cu permanganat
de potasiu, exprimate în :
 CCO-Mn(O2)
 permanganat de potasiu 2,5 3,0
(KMnO4) 10 12
 prin metoda cu dicromat
de potasiu CCO-Cr(O2) 3 5
Sulfaţi (SO42-), mg/dm3, max 200 400 STAS3069-87

Sulfuri şi hidrogen sulfurat, 0 0,1* STAS 7510-66
mg/dm3, max
Zinc (Zn2+), mg/dm3, max 5 7 STAS 6327-81
* Valorile sunt valabile numai pentru ape din surse subterane, provenite de la adâncimi mai mari de 60
m, neclorinate, cu condiţia ca apa să fie corespunzătoare din punct de vedere bacteriologic.
** Clorul rezidual liber trebuie să reprezinte minim 80% din clorul rezidual total
*** În cazul când concentraţia sulfaţilor (SO42-) depăşeşte 250 mg/dm3,concentraţia maximă admisă
pentru magneziu Mg2+ este de 30 mg/dm3.
Pagină 2
Tabel 1.4. Indicatori chimici toxici

Indicatori Concentraţie admisă Metoda de analiză
Amine aromatice (fenil-B-naftalină), mg/dm3,
0 STAS 11139-78
max.
Arsen (As3+), mg/dm3, max. 0,05 STAS 7885-67
Azotaţi (NO3-), mg/dm3, max. 45 STAS 3048/1-77
Cadmiu (Cd2+), mg/dm3, max. STAS ISO 5961
0,005
STAS 11184-78
Cianuri libere (CN-), mg/dm3, max. 0,01 STAS 10847-77
6+ 3
Crom (Cr ), mg/dm , max. 0,05 STAS 7884-67
Fluor (F), mg/dm3, max. 1,2 STAS 6673-62
Hidrocarburi policiclice aromatice, µg/dm ,
3
0,01 *
max.
Mercur (Hg2+), mg/dm3, max. 0,001 STAS 10267-89
Nichel (Ni2+), mg/dm3, max. 0,1 *
Pesticide (insecticide organoclorurate,
organofosforice, carbamice, ierbicide),
µg/dm3, max
STAS 12650-88
-fiecare componentă 0,1
-suma tuturor componentelor din fiecare clasă 0,5
Plumb (Pb2+), mg/dm3, max. 0,05 STAS 6362-85
Seleniu, mg/dm3, max 0,01 STAS 12663-88
3
Trihalometani, mg/dm , max.
-total 0,1 *
-din care cloroform (CHCl3) 0,03
Uraniu natural, mg/dm3, max. 0,021 STAS 12130-82
* Metodele de analiză sunt conform instrucţiunilor Ministerului Sănătăţii
Observaţii :
1. În tabelele 1.2.şi 1.3. valorile pentru pH, oxigen dizolvat şi fosfaţi nu se referă la apa caldă
menajeră
2. Lista indicatorilor chimici prevăzuţi în tabelele 1.3. şi 1.4. nu este limitată, aceasta poate fi
completată cu orice indicator chimici existent în apa potabilă, dintr-un anumit teritoriu sau sistem de
purificare şi distribuţie, cu condiţia ca acest indicator să fie aprobat de către Ministerul Sănătăţii.
Indicatori radiologici
Valoarea maximă admisă pentru indicatorii radiologici este de 5 mrem/an la un consum zilnic de 2
dm3 de apă.
Activitatea globală alfa şi beta, maximă admisă, se stabileşte în funcţie de aportul însumat maxim
modulului radiu 226 alfa radioactiv şi al radionuclidului stronţiu 90 beta radioactiv şi este prezemtată
în tabelul de mai jos:
Pagină 3
Tabelul 1.5.Aportul maxim de elemente radioactive
Activitatea globală, max. * Concentraţii Concentraţii admise Metoda de analiză

admise** excepţional
Bq/dm3 *** Bq/dm3 ***
alfa 0,1 2,3 STAS 10447/1-83
beta 0 50 STAS 10447/2-83
*Nu include activitatea radonului şi a tritiului.
**În cazul în care, concentraţiile admise sunt depăşite este necesară determinarea activităţii specifice a
radionuclizilor prevăzuţi în tabelul de mai sus.
***1Bq = 27 pCl
Activitatea specifică admisă a fiecărui radionuclid prezent în apa potabilă este prezentată în tabelul 1.6.
În cazul în care există mai mulţi radionuclizi trebuie respectată relaţia:
unde:
A1, A2……Ai = activitatea specifică a radionuclidului 1, 2……i, în apap potabilă, Bq/l;
activitatea specifică admisă pentru radionuclizii 1, 2……i, în apa potabilă,

Bq/l.
Tabel 1.6. Prezenţa radionuclizilor în apele de suprafaţă
Activitate specifică
Radionuclid admisă Metoda de analiză
admisă
excepţional
Bq/dm3
Radionuclid natural
400 - STAS 12293-85
Hidrogen 3 (tritriu)
Potasiu 40* 13,42 - STAS 11592-83
Radon 222 300 - STAS 12031-84
Radiu 226 0,088 0,5 STAS 10447/3.85
Radiu 228 0,1 - **
Plumb 210 0,025 0,4 STAS 12435-85
Poloniu210 0,136 - STAS 12444-86
Uraniu natural*** 0,59 1 STAS 12130-82
Thoriu natural **** 0,04 0,1 STAS 12130-82
Radionuclid artificial***** 60 **
-
Cobalt 58
Cobalt 60 10 - **
Strontiu 89 30 53 **
Pagină 4
Strontiu 90 0,55 - STAS 12038-81

Iod 129 0.6 - **
Iod 131 5 530 STAS 12218-84
Cesiu 134 4 - **
Cesiu 137 5 600 STAS 1230-85
Arseniu 241 -
Plutoniu 239 0,024 2,3 **
* 1 mg potasiu 40 are activitatea de 0,3 l Bq
** Metodele de analiză sunt conform instrucţiunilor Ministerului Sănătăţii
*** 1 mg uraniu natural: conţine izotopii săi naturali; are activitatea de 25,35 Bq
**** 1 µg thoriu natural are activitatea de 0,041 Bq
***** Prezenţa radionuclizilor artificiali nu este permisă în sursele subterane de apă
potabilă.
Tabel 1.7. Indicatori bacteriologici
Nr.total de Nr. probabil de

Nr.total de Nr.probabil
bacterii bacterii
bacterii care de
Felul apei coliforme coliforme
se dezvoltă streptococi
potabile (coliformi termotolerante
la 370C/cm3 fecali/100
totali)/100 (coliformi
(UFC*/cm3) cm3
cm3 fecali)/100 cm3
Apă furnizată de
instalaţii centrale Metode de
urbane şi rurale analiză
cu apă
dezinfectată
-punct de intrare sub 20 0 0 0
în reţea
-punct din sub 20 0 0 0
reţeaua de
distribuţie
Apa furnizată de
instalaţii centrale
urbane şi rurale
cu apă
nedezinfectată
-punct de intrare sub 100 sub 3 0 0
în reţea
STAS 3001-91
-punct din sub 100 sub 3*** 0 0
reţeaua de
distribuţie
Apa furnizată sub 300 sub 10 sub 2 sub 2
din surse locale
(fântâni, izvoare,
etc)
*UFC = unităţi forimatoare de colonii
** În 95% din probele analizate în cursul anului, în cazul debitelor mari şi a unui număr suficient de
recoltări. Ocazional, fără a depăşi 5% din probele analizate şi niciodată în recoltări consecutive, se
admite max.3/100 cm3.
Pagină 5
***În 95% din probele analizate în cursul anului, în cazul debitelor mari şi a unui număr suficient de
recoltări. Ocazional, fără a depăşi 5% din probele analizate şi niciodată în recoltări consecutive, se
admite max.10/100 cm3.
Observaţie – Indicatorii bacteriologici prevăzuţi în tabelul 1.7. nu sunt limitativi, aceştia pot fi
suplimentaţi, cu condiţia să fie aprobaţi de către Ministerul Sănătăţii.
Tabel 1.8. Indicatori biologici
Indicatori Concentraţii admise Metode de analiză

Volumul sestonului obţinut prin fileu
planctonic, cm3/m3, max:
1
-în instalaţii centrale
-în instalaţii locale
Organisme animale, vegetale şi particule
10
vizibile cu ochiul liber STAS 6329-90
Organisme animale microscopice,
Lipsă
număr/dm3, max.
Organisme care prin înmulţirea în masă
Lipsă: se admit exemplare
modifică proprietăţile organoleptice sau
izolate în funcţie de specie**
fizice ale apeiîn 100 dm3
Organisme indicatoare de poluare Lipsă
Organisme dăunătoare sănătăţii: ouă de
geohelinţi, chisturi de giardia, protozoare Lipsă
intestinale patogene.
*Organismele care se admit în exemplarele ezolate se aprobă de către Ministerul Sănătăţii.
1.1 Categorii şi condiţii tehnice de calitate pentru apele de suprafaţă (STAS 4706-88)
Categorii de folosinţă
Cursurile de apă, în situaţie naturală sau amenajată, lacurile naturale şi lacurile de acumulare se
clasifică, din punct de vedere al domeniului de utilizare, în trei categorii de calitate: I, II şi III, conform
tabelului 1.9.
Tabelul 1.9. Domenii de utilizare a apelor în funcţie de categorie

Categ. de
Domeniul de utilizare
calitate
I  alimentarea centralizată cu apă potabilă
 alimentarea centralizată cu apă a unităţilor de creştere a animalelor
 alimentarea centralizată cu apă a întreprinderilor din industria alimentară precum
şi alte activităţi care necesită apă de calitatea celei potabile
 alimentarea cu apă a culturilor de legume irigate care necesită apă de categoria I
Pagină 6
de calitate
 reproducerea şi dezvoltarea salmonidelor, precum şi alimentarea cu apă a
amenajărilor piscicole salmonicole
 zone naturale amenajate pentru înot (ştranduri)
 bazine nautice amenajate
II  reproducerea şi dezvoltarea fondului piscicol natural din apele de şes, precum şi
alimentarea cu apă a amenajărilor piscicole, cu excepţia celor salmonicole
 alimentarea cu apă a unor procese tehnologice industriale, precum şi alte
activităţi care necesită apă de categoria II de calitate
 scopuri urbanistice şi de agrement
III  alimentarea cu apă a sistemelor de irigare a culturilor agricole
 alimentarea cu apă a hidrocentralelor
 alimentarea cu apă a instalaţiilor pentru răcirea agregatelor
 alimentarea cu apă a staţiilor de spălare, precum şi alte activităţi care necesită apă
de categoria III de calitate.
Observaţii:
1. Categoria de calitate a apei de suprafaţă destinată alimentării cu apă se referă la apap din sursă,
înainte de tratare.
2. Categoria de calitate pentru apa de suprafaţă destinată alimentării cu apă pentru alte utilizări decât
cele prevăzute în tabelul 1 se avizează de către organul de gospodărire a apelor.
3. Calitatea apelor de irigare a culturilor agricole trebuie să corespundă STAS 9450-88
4. Calitatea apelor din zonele amenajate pentru înot trebuie să corespundă STAS 12585-87.
Lacurile naturale şi lacurile de acumulare se clasifică din punct de vedere al procesului de eutrofizare
în:
- lacuri oligotrofe
- lacuri mezotrofe
- lacuri eutrofe.
Condiţii tehnice de calitate
Condiţiile tehnice de calitate pentru cursurile de apă în situaţie naturală sau amenajată, lacuri naturale şi
lacuri de acumulare sunt prezente în tabelele de mai jos.
Indicatori organoleptici
Tabelul1.10. Indicatori organoleptici
Valori admise
Indicatorul Categorii de calitate Metoda de analiză
I II III
Culoare Fără culoare *
Miros Fără miros *
*Metodele de analiză sunt conform instrucţiunilor Consiliului Naţional al Apelor

Indicatori fizici
Pagină 7
Tabelul1.11.Indicatori fizici
Valori admise
I II III
Concentraţia ionilor de hidrogen
6,5-8,5 STAS 6325-75
(pH), unităţi de pH
Indicatori chimici
Indicatori chimici generali
Tabelul 1.12.Indicatori chimici generali
Valori admise
I II III
Amoniu (NH4), mg/dm3, max. 1 STAS 8683-70
3 10
Amoniac (NH3), mg/dm3 0,1 0,3 0,5 STAS 8683-70
Azotaţi (NO3-), mg/dm3, max. 10 nu se STAS 8900/1-71

30
normează
Azotiţi (NO2-), mg/dm3, max. 1 Nu se STAS 8900/2-71
3
normează
Calciu (Ca2+), mg/dm3, max. 150 200 300 STAS 3662-62
Clor rezidual liber (Cl2),

0,005 STAS 6364-78
mg/dm3, max.
Cloruri (Cl), mg/dm3, max. 250 300 300 STAS 8663-70
Dioxid de carbon liber, mg/dm3, max. 50 STAS 3263-61
Fenoli antrenabili cu vapori de apă

0,001 0,02 0,05 STAS 7167-65
(C6H4OH), mg/dm3, max.
Fier total (Fe3+), mg/dm3, max. 0,3 STAS 8634-70

1 1
Fosfor (P), mg/dm3, max. 0,1 STAS 10064-75
Hidrogen sulfurat şi sulfuri (S2-),

Lipsă Lipsă 1 STAS 7510-66
mg/dm3, max.
Magneziu (Mg2+), mg/dm3, max. 50 100 200 STAS 6674-77

Mangan (Mn2+), mg/dm3, max. 0,1 0,3 0,8 STAS 8662-70
Oxigen dizolvat în apă (O2), mg/dm3,
6 5 4 STAS 6536-88
max.
Pagină 8
Produse petroliere 0,1 STAS 7877-87

Reziduu filtrabil uscat la 1050,
750 1000 1200 STAS 9187-84
mg/dm3, max.
Sodiu (Na2+), mg/dm3, max. 100 200 200 STAS 8295-69
Substanţe organice (O2)
a) consum biochimic de oxigen 5 7 12 STAS 6560-82
(CBO5), mg/dm3, max.
b) consum chimic de oxigen (CCO),
mg/dm3, max.
-prin metoda cu permanganat de 10 15 25 STAS 9887-74
potasiu
-prin metoda cu dicromat de potasiu 10 20 30 STAS 6954-82
Observaţie – Condiţiile de calitate ale apei de categoria III corespund cerinţelor de desfăşurare a
proceselor biologice care asigură autoepurarea.
Indicatori chimici specifici

Tabelul 1.13.Indicatori chimici specifici
Valori admise
Indicatorul, mg/dm3, max. Categorii de calitate Metoda de analiză
I, II şi III
Argint (Ag+) 0,001 STAS 8190-68
Arsen (As) 0,01 STAS 7885-67
Bariu (Ba2+) 1,0 STAS 10258-75
Cadmiu (Cd2+) 0,003 STAS 7852-80
Cianuri (CN-) 0,01 STAS 7685-79
Cobalt (Co2+) 1 STAS 8288-69
Crom hexavalent 0,05 STAS 7884-67
Cupru (Cu2+) 0,05 STAS 7795-80
Detergenţi anionactivi 0,05 STAS 7576-66
Fluor (F-) 0,5* STAS 8910-71
Hidrocarburi policiclice
0,0002 **
aromatice
Mercur (Hg2+) 0,001 STAS 8045-79
Molibden (Mo) 0,05 STAS 11422-84
Nichel (Ni2+) 0,1 STAS 7987-67
Pesticide
Erbicide **
- triazine 0,001
- triazinone 0,001 **
- toluidine 0,001 **
Insecticide
0,0001 STAS 12650-88
- organoclorurate
- organofosforice Lipsă **
Pagină 9
- organometalice Lipsă **
- organometalice
nitroderivaţi (dinitro-orto-
Lipsă **
crezol, dinitro-sec-
butifenol)
Plumb (Pb2+) 0,05 STAS 8637-79
Seleniu 0,01 STAS 12663-88
Zinc 0,03 STAS 8314-87
*Pentru apele de suprafaţă de categoria I de calitate utilizate la alimentarea centralizată cu apă potabilă
se admite max.1,2 mg/dm3.
**Metodele de analiză sunt conform instrucţiunilor Consiliului Naţional al Apelor.
Radioactivitate
Radioactivitatea trebuie să corespundă reglementărilor în vigoare.
Indicatori microbiologici
Valori admise
Indicatorul, mg/dm3, max. Categorii de calitate Metoda de analiză
I II şi III
Bacterii coliforme totale, număr
100 000 nu se normează STAS 3001-83
probabil/dm3, max.
Indicatori ai stării eutrofizare

Tabel 1.15. Indicatori de eutrofizare
Valori admise
Indicatorul Lacuri naturale şi de acumulare Metoda de analiză
Oligotrofe Mezotrofe Eutrofe
Grad de saturaţie în oxigen,
min.70 40-70 max.40 STAS 6536-87
%
Substanţe nutritive
max.0,3 max.1 min.1,5 STAS 7312-83
-azot total (N), mg/dm3
-fosfor total (P),
max.0,03 max.0,1 min.0,15 STAS 10064-75
mg/dm3
Biomasă de la 10 inclusiv
până la 10
fitoplanctonică, mg până la 20 min.20 *
exclusiv
substanţă umedă/dm3 exclusiv
*Metoda de analiză este conformă instrucţiunilor Consiliului Naţional al Apelor
Indicatorii de calitate pentru apa Mării Negre în zona litoralului românesc, cu excepţia apei din
zonele naturale amenajate pentru înot, sunt prezentaţi în tabelele 1.16-1.19.
Pagină 10
Tabel 1.16.Indicatori organoleptici
Indicatorul Valori admise Metoda de analiză

Miros natural *
Culoare naturală *
*Metoda de analiză este conform instrucţiunilor Consiliului Naţional al Apelor
Tabel 1.17.Indicatori fizici

Concentraţia ionilor de hidrogen
6-8,5 STAS 6325-75
(pH), unităţi de pH
Temperatură, 0C, max. ÷30 STAS 6324-61
Transparanţă 1,5 *
*Metoda de analiză este conform instrucţiunilor Consiului Naţional al Apelor
Tabel 1.18.Indicatori chimici*
Indicatorul Valori admise

3
Arsen, mg/dm , max. 0,03
3
Cadmiu, mg/dm , max. 0,03
3
Cianuri, mg/dm , max. 0,2
Crom (Cr6+), mg/dm3, max. 0,1
3
Cupru, mg/dm , max. 0,3
Detergenţi anionactivi, mg/dm , max.
3
0,3
Fenoli antrenabili cu vapori de apă, (C6H5OH),
0,02
mg/dm3, max.
Oxigen dizolvat (O2), mg/dm3, max. 6
Produse petroliere fără peliculă vizibilă la suprafaţa apei
3
Pesticide organofosforice, mg/dm , max. lipsă
3
Plumb, mg/dm , max. 0,05
Grad de saturaţie în oxigen la 20 C, min
0
75
Substanţe organice (O2), consum biochimic de
5
oxigen, (CBO5), mg/dm3, max.
Zinc, mg/dm3, max. 1
*Metodele de analiză sunt conform instrucţiunilor Consiliului Naţional al Apelor
Tabel 1.19.Indicatori microbiologici

Bacterii coliforme totale, număr
20 000 STAS 3001-83
probabil/dm3, max.
Apa din zonele naturale amenajate pentru înot trebuie să corespundă STAS 12585-87.
Pagină 11
1.3.Tehnici de prelevare a probelor de apă (SR ISO 5667-2)
Ghid general pentru tehnicile de prelevare
1. Domeniu de aplicare
Prezenta parte a ISO 5667 constituie un ghid general pentru tehnicile de prelevare utilizate
pentru obţinerea datelor necesare efectuării analizelor destinate controlului calităţii, caracterizării
calităţii şi la identificarea surselor de poluare a apelor.
Prezenta parte nu conţine instrucţiuni amănunţite care să se refere la situaţiile şi metodele de prelevare
specifice.
2. Definiţii
Pentru necesităţile prezentei părţi a ISO 5667 se aplică definiţiile următoare, extrase din ISO 6107-2:
probă medie: Amestec, realizat continuu sau discontinuu în proporţii adecvate, a două sau mai
multe probe sau cote părţi de probe, prin care se poate obţine valoarea- medie a caracteristicilor
studiate. Proporţiile probelor sunt în general calculate pornind de la măsurarea timpului sau debitului.
probă instantanee (momentană): Cotă parte prelevată aleator (în ceea ce priveşte timpul şi/sau
locul) dintr-o masă de apă.
dispozitiv de prelevare: Aparat utilizat pentru a preleva probe de apă, în mod intermitent sau
continuu, în scopul examinării unor caracteristici definite.
prelevare: Acţiune care constă în luarea unei părţi de apă considerată ca reprezentativă, în
scopul examinării unor caracteristici definite.
3. Tipuri de probe
3.1 Generalităţi
Pentru a evalua calitatea apei este necesară obţinerea de date analitice, la un moment dat sau
într-un interval de timp dat, pornind de la indicatori precum: conţinutul în substanţe anorganice, în
minerale sau produse chimice dizolvate, în gaze dizolvate, în substanţe organice dizolvate, în materii în
suspensie în apă şi sediment dintr-un anumit loc.
Pentru anumiţi indicatori, de exemplu concentraţia în gaze dizolvate, dacă este posibil se
efectuează măsurători pe loc pentru a obţine rezultate exacte. În anumite cazuri este convenabil să se
recurgă la tehnici de conservare a probei (a se vedea ISO 5667-3).
Se recomandă utilizarea unor probe distincte pentru analizele chimice, microbiologice şi
biologice, în funcţie de metodologia şi echipamentele de prelevare şi manipulare specifice fiecărei
determinări.
Tehnicile de prelevare utilizate variază funcţie de natura sudei de apă şi de indicatorii de calitate ce
urmează a fi determinaţi. În capitolul 2 sunt descrise diferite tehnici de prelevare. De exemplu, tehnicile
de prelevare a probelor din apele staţionare si din apele curgătoare trebuie diferenţiate. Atât probele
instantanee (3.2) cât şi cele medii (3.6) pot fi utilizate pentru cele două tipuri de ape. Prelevarea
periodică (3.3) şi prelevarea continuă (3.4) se aplică apelor curgătoare, în timp ce prelevarea în serie
Pagină 12
(3.5) este mai degrabă aplicabilă apelor staţionare. Stabilirea programelor de prelevare se face conform
ISO 5667-1.
3.2 Probe instantanee
Probele instantanee sunt probe discrete, în general prelevate manual, dar putând fi prelevate şi
automat, la suprafaţa apelor, la adâncimile stabilite. Fiecare probă se consideră că este reprezentativă
pentru calitatea apei numai în momentul şi în locul de prelevare. O prelevare automată este echivalentă
cu o serie de probe punctuale efectuate cu o periodicitate de timp sau de debit prestabilite.
Prelevarea probelor punctuale este recomandată când debitul apei de prelevat nu este uniform,
când valorile indicatorilor analizaţi nu sunt constante şi utilizarea unei probe compuse riscă mascarea
diferenţelor dintre probele punctuale, ca urmare a interacţiunilor.
De asemenea, trebuie studiate probele punctuale pentru a cerceta existenţa unei eventuale
poluări, supravegherea extinderii sale sau, în cazul prelevării automate a probelor discrete,
determinarea orei din zi la care sunt prezenţi poluanţii. Aceste probe pot fi prelevate şi înaintea
stabilirii unui program de prelevare mai amănunţit. Când trebuie apreciată calitatea apei în funcţie de
limitele fixate şi nu referitor la calitatea medie, este indispensabilă studierea probelor instantanee.
Prelevarea probelor instantanee este recomandată pentru determinarea indicatorilor instabili
precum: concentraţia în gaze dizolvate, concentraţia în clor rezidual şi concentraţia în sulfuri solubile.
3.3 Probe prelevate în mod periodic (discontinuu)
3.3.1. Probe prelevate într-un interval de timp fix (dependente de timp)
Aceste probe sunt prelevate cu ajutorul unui mecanism cronometric destinat pornirii şi opririi
prelevării apei într-un interval de timp dat. Un procedeu obişnuit constă în pomparea probei într-o
perioadă fixă într-unul sau mai multe recipiente, fiecare având un volum determinat. Indicatorul
investigat poate condiţiona durata intervalului de timp.
3.3.2. Probe prelevate cu volum constant (dependente de volum)

Aceste probe sunt prelevate atunci când variaţiile criteriilor de calitate ale apei şi ale debitului
efluentului sunt independente. Prelevarea nu ţine seama de timp pentru colectarea volumului de probă
stabilit.
3.3.3. Probe prelevate la interval de timp fix (dependente de debit)

Aceste probe sunt prelevate când variaţiile indicatorilor de calitate ai apei şi ale debitului sunt
independente de debitul efluentului. La intervale constante de timp sunt prelevate probe cu volum
variabil, stabilit în funcţie de debit.
3.4 Probe prelevate continuu
3.4.1. Probe prelevate continuu sub debit constant

Probele prelevate prin accastă metodă conţin toţi constituienţii prezenţi în timpul unei perioade
de prelevare date, dar în numeroase cazuri nu furnizează indicaţii despre variaţiile concentraţiei
Pagină 13
indicatorilor specifici pentru respectivul interval de timp.Datele obţinute reprezintă valori medii
corespunzătoare perioadei de timp alocate prelevării.
3.4.2. Probe prelevate continuu sub debit variabil

Pentru calitatea globală a apei sunt reprezentative probe proporţionale cu debitul. În cazul în
care debitul şi compoziţia variază simultan, o probă proportională cu debitul permite delectarea
variaţiilor care nu sunt observabile prin intermediul probelor instantanee, cu condiţia ca probele să
rămână discrete şi prelevările să fie în număr suficient pentru a permite diferenţierea modificărilor
compoziţiei. În consecinţă, această metodă de prelevare este mai precisă în apă curgătoare, când debitul
şi concentraţia poluanţilor de analizat variază simultan în mod semnificativ.
3.5 Probe prelevate în serie
3.5.1. Probe care descrin un profil vertical

Probele care descriu un profil vertical sunt serii de probe prelevate la adâncimi variabile dintr-o
masă de apă, într-un loc dat.
3. 5. 2. Probe care descriu un profil orizontal

Sunt serii de probe prelevate la o adâncime dată a unei mase de apă din locuri diferite.
3.6 Probe medii
Probele medii pot fi prelevate manual sau automat; oricare ar fi tipul de prelevare ales, acestea
depind de debit, timp, volum sau loc.
Probele prelevate continuu pot fi amestecate pentru a obţine probe medii. Probele medii
furnizează date despre compoziţia medie, de aceea, înainte de amestecarea probelor se verifică dacă
aceste date sunt reprezentative pentru ceea ce dorim să obţinem sau dacă indicatorul studiat nu variază
în mod semnificativ pe durata prelevării.
Prelevarea probelor medii este indicată atunci când valoarea limită fixă se corelează cu calitatea medie
a apei.
3.7 Probe de volum mare
Determinarea anumitor indicatori necesită prelevarea unor volume mari de probe, de la 50 l la

mai mulţi metri cubi. De exemplu, aceste probe sunt necesare la determinarea pesticidelor şi a
anumitor microorganisme a căror cultură nu este posibilă. Probele pot fi prelevate prin metode clasice,
evitând posibilele contaminări ale recipientului sau rezervorului de colectare sau trecând un volum
determinat printr-un cartuş de reţinere printr-un filtru, în funcţie de indicatorul urmărit. De exemplu, se
utilizează un cartuş schimbător de ioni sau de cărbune activ pentru probele destinate analizei
conţinutului de pesticide, în timp ce pentru cercetarea Cryptosporidiumului se utilizează un filtru de
polipropilenă cu porozitate de 1µm.
În acest caz, detaliile asupra modului de lucru utilizat depind de natura apei analizate şi de
indicatorul studiat. În cazul conductelor sub presiune, se utilizează ,un robinet de detentă pentru
reglarea debitului ce traversează cartuşul sau filtrul, iar pentru studiul mai multor indicatori se plasează
pompa în aval de filtru sau de cartuş şi de volumetru. Dacă substanţa analizată cste volatilă, pompa
Pagină 14
trebuie plasată cât mai aproape posibil de punctul de prelevare, volumetrul rămânând instalat în aval de
filtru sau de cartuş.
Dacă prelevarea este efectuată pe ape tulburi care conţin materii în suspensie capabile să
obtureze filtrul sau cartuşul sau cantitatea de substanţă ce trebuie analizată depăşeşte capacitatea celui
mai mare filtru sau cartuş disponibil, se recomandă să se utilizeze o serie de filtre sau cartuşe montate
în paralel cu bateriile de robinete de la intrare şi ieşire. Dacă există riscul supraîncărcării filtrului sau
cartuşului, trebuie deschis robinetul de intrare următor al unui nou filtru sau cartuş, înainte ca primul
filtru să ajungă la saturaţie, după care acesta se inchide. După ce au fost utilizate mai multe filtre sau
cartuşe, trebuie se se efectueze o tratare globală, iar proba se consideră ca fiind compusă. Dacă apele
strânse la ieşirea dintr-un asemenea sistem de prelevare sunt recirculate în masa apei din care se
efectuează prelevarea, este foarte important ca evacuarea să se facă suficient de departe faţă de punctul
de prelevare pentru a nu influeţa prelevarea următoare.
4. Diferite tipuri de prelevare
Există diferite situaţii de prelevare. Pentru unele cazuri, este suficientă o simplă prelevare a
probelor punctuale, pe când pentru altele sunt necesare echipamente complexe de prelevare.
În ISO 5667-4 şi în completările lui ISO 5667 sunt studiate amănunţit diferitele tipuri de
prelevare. De câte ori este cazul trebuie să se facă referire la aceste standarde internaţionale.
5. Material pentru prelevare
5.1.1. Generalităţi
Pentru cazuri specifice de prelevare, trebuie să se facă referire la ISO 5667-3;liniile directoarc
sunt prezentate pentru alegerea echipamentelor pentru aplicaţii generale. Concentraţia compuşilor
chimici (indicatori) a căror analiză permite evaluarea calităţii apei, este variabilă, variind de la cantităţi
mici de ordinul microgramelor sau urme, până la cantităţi mari.
Cele mai frecvente probleme care apar la aparatele de prelevare şi la recipientele de prelevare sunt
adsorbţia prin pereţi, impurificarea înainte de prelevare din cauza unei spălări inadecvate şi
impurificarea probei cu materialul din care sunt confecţionate.
Recipientele trebuie să protejeze compoziţia probei de pierderile prin adsorbţie, de evaporare
sau de impurificarea cu substanţe străine.
Se recomandă ca recipientul ales, care va servi la prelevarea şi păstrarea probei să corespundă,
următoarelor criterii: rezistenţă la temperaturi extreme, rezistenţă mecanică, uşurinţă la închiderea
etanşă şi la redeschidere, dimensiune, formă, masă, disponibilitate, preţ, posibilitate de curăţare şi de
reutilizare ,etc.
Se recomandă să se ia precauţiile necesare pentru a împiedica îngheţarea probelor, mai ales
când recipientele utilizate sunt de sticlă. Se recomandă de asemenea utilizarea recipientelor de
polietilenă de înaltă densitate pentru determinarea siliciului, a sodiului, a clorurilor şi la determinarea
alcalinităţii totale, a conductanţei specifice, pH-ului şi a durităţii apei. Pentru materialele fotosensibile,
se recomandă utilizarea sticlei inactinice, iar utilizarea oţelului inoxidabil este recomandat pentru
probele care au temperaturi şi/sau presiuni ridicate sau pentru detectarea urmelor de substanţe organice.
Pentru compuşii şi speciile biologice se recomandă flacoane de sticlă,iar pentru radionuclizi
recipiente de material plastic. De reţinut că echipamentele de prelevare sunt dotate adesea cu garnituri
Pagină 15
de neopren şi robinete unse cu ulei. Aceste materiale nu trebuie folosite la prelevările pentru analize
organice sau microbiologice.
Pentru alegerea recipientelor destinate prelevării şi păstrării probelor, în afara caracteristicilor
fizice descrise anterior, trebuie să se ţină seama de următoarele criterii, mai ales dacă componenţii ce
urmează a fi analizaţi sunt prezenţi în urme:
a) Contaminarea cea mai redusă posibilă a probei datorată materialului recipientului sau a
dopului; aceasta poate rezulta în urma dizolvării compuşilor anorganici din sticlă (mai ales sticlă
moale) sau a compuşilor organici şi metalelor , prezente în materialele plastice şi elastomeri (capsule de
vinil plastifiant, de neopren).
b) Posibilitatea curăţării şi tratării pereţilor recipientelor pentru a reduce contaminarea de
suprafaţă prin componenţii în urme, ca metale grele sau radionuclizi.
c) Inerţie chimică şi biologică a materialului din care este confecţionat recipientul pentru a
îndepărta sau reduce reacţiile dintre componenţii probei şi recipient.
d) Recipientele pot fi de asemenea surse de erori, datorită adsorbţiei substanţelor de analizat.
Acest fenomen este sensibil în special în cazul urmelor de metale, dar poate da erori la determinarea
altor substanţe ca detergenţi, pesticide, fosfaţi.
Notă. Se recomandă solicitarea avizului aănunţit al celui ce efectuează analiza privind alegerea finală
a recipientelor destinate prelevării şi păstrării probei.
5.1.2. Conducte de prelevare

Conductele de prelevare sunt utilizate în general în timpul prelevărilor automate
pentru a aduce probele în mod continuu la analizatoare sau înregistratoare. În perioade de tranzit se
poate considera proba ca fiind păstrată într-un recipient cu aceeaşi compoziţie ca şi conducta.
Recomandarca privind alegerea materialului pentru recipient trebuie aplicată şi conductelor de
prelevare.
5.2 Tipuri de recipiente pentru prelevare
Se recomandă utilizarea flacoanelor de polietilenă sau de sticlă borosilicatică pentru prelevarea
clasică în vederea determinării parametrilor fizico-chimici din apele naturale. Se recomandă utilizarea
materialelor care au o inerţie chimică mare,de exemplu politetrafluoroetilenă (PTFE), dar costul lor
este adesea pentru analize curente. Flacoanele cu dop înşurubat şi flacoanele cu gât larg sau îngust
trebuie prevăzute cu dopuri, capace de material plastic inerte sau dopuri din sticlă şlefuite (sensibile la
gripare în prezenţa soluţiilor alcaline). Dacă probele sunt transportate într-o cutie pentru a fi analizate
în laborator, se recomandă să se confecţioneze capacul cutiei în aşa fel încât să se evite deschiderea
dopurilor şi a preîntâmpina vărsarea conţinutului şi/sau contaminarea.
5.2.2 Recipiente pentru prelevări speciale

Faţă de precauţiile deja menţionate, recipientele care conţin materialele fotosensibile, inclusiv
alge trebuie protejate de lumină. În acest caz se recomandă utilizarea recipientelor fabricate dintr-un
material opac sau de sticlă inactinică, iar pentru depozitare pe timp îndelungat, este necesară păstrarea
într-o cutie etanşă care să protejeze împotriva luminii. Prelevarea şi analizarea probelor care conţin
gaze dizolvate şi deci susceptibile de alterarea în contact cu aerul, ridică o problemă deosebită. Este
necesar să se utilizeze dopuri conice de sticlă, pentru a închide flacoanele cu gât îngust utilizate pentru
Pagină 16
măsurarea consumului biochimic de oxigen (CBO), pentru a reduce la minimum pătrunderea aerului şi
deci luarea măsurilor speciale de sigilare pentru transportul lor.
5.2 3. Contaminări organice în urme

Pentru analizele de mare sensibilitate se utilizează flacoane de sticlă pentru prelevarea
probelor, având în vedere că majoritatea recipientelor de material plastic pot constitui surse de
interferenţă. Dopurile trebuie să fie de sticlă sau de politetrafluoretilenă (PTFE).
5.2 4. Recipiente de prelevare pentru analizele microbiologice

Pentru analizele microbiologice, trebuie să se utilizeze recipiente de prelevare care să reziste
la temperaturile ridicate din timpul sterilizării. În timpul sterilizării sau păstrării probelor, materialele
nu trebuie nici să producă, nici să elibereze substanţe chimice toxice sau de natură să inhibe activitatea
microorganismelor sau să stimuleze creşterea lor. Recipientele trebuie să rămână sigilate până la
deschiderea lor în laborator şi să fie protejate.
Se recomandă utilizarea, flacoanelor de prelevare de sticlă sau de material plastic de calitate
bună, care să nu conţină nici o substanţă toxică, etanşe la orice contaminări exterioare. Pentru
aplicaţiile de rutină este suficient ca volumul probei să fie de circa 300 ml. Flacoanele trebuie să aibă
dopuri şlefuite de sticlă sau o căptuşeală fixată ca o glugă de cauciuc siliconic, capabil să reziste la
sterilizări repetate la 160°C.
5.3 Material de prelevare pentru analize fizico-chimice
5.3.1. lntroducere
Pentru analizele specificate şi pentru repetări trebuie prelevat un volum suficient de probă.
Probele cu volum prea mic riscă să nu fie reprezentative şi de asemenea apare posibilitatea adsorbţiei
din cauza valorii relativ scăzute a raportului volum/suprafaţă. O prelevare eficientă trebuie să aibă în
mod normal următoarele, caracteristici:
a) timpul de contact cu proba să fie cât mai scurt posibil;
b) utilizarea materialelor care nu induc contaminare;
c) o construcţie simplă care să permită o spălare uşoară : suprafeţe drepte, fără elemente (de
exemplu coturi) care să perturbe curgerea, de asemenea cât mai puţin posibil, de robinete sau
vase.
d) structura să fie adecvată tipului de probă de analizat (chimică, biologică sau microbiologică).
Pentru prelevarea în vederea determinării gazului dizolvat, a se vedea 5.7.
5.3.2 Material pentru prelevarea instantanee
5.3.2.1 Generalităţi
Probele instantanee sunt prelevate în general în mod manual în condiţiile descrise la 4.2.
Echipamentul cel mai simplu pentru a preleva probe la suprafaţă constă dintr-un păhărel sau un flacon
cu gâtul larg, scufundat în masa apei şi scos după umplere.
Pagină 17
5.3.2.2 Material pentru prelevare a probelor instantanee la adâncime determinată
În practică, se scufundă în masa apei un flacon inchis.La o adâncime determinată, se scoate

dopul, flaconul se umple după care este ridicat la suprafaţă. Trebuie luată în consideraţie acţiunea
aerului sau a altor gaze, deoarece ea poate altera indicatorii studiaţi (de exemplu concentraţia
oxigenului dizolvat). Există flacoane speciale de prelevare care permit evitarea acestor probleme (de
exemplu flacoane cu evacuare).
Un cilindru gradat de sticlă, de material plastic sau de oţel inoxidabil, deschis la ambele
extremităţi, poate fi scufundat în masa de apă stratificată, pentru a obţine profilul vertical al masei de
apă. După prelevare, cilindrul este închis la cele două extremităţi şi apoi readus la suprafaţă (flaconul
de prelevare este acţionat de la distanţă).
5.3.2.3 Bene de prelevare pentru prelevarea sedimentelor
Se pot preleva sedimente cu ajutorul sondelor concepute să penetreze substratul, sub efectul
propriei lor mase şi prin intermediul pârghiei proprii. Există diverse variante la care sistemul de
închidere al fălcii este comandat prin resort sau datorită gravitaţiei. Unghiul de penetrare în substrat
(drept sau ascuţit ) determină atât forma prelevării, cât şi dimensiunea şi suprafaţa probei. Prin urmare,
natura probei obţinute depinde de factori ca :
a) adâncimea de penetrare în substrat;

b) unghiul de închidere al fălcilor;
c) eficacitatea închiderii fălcilor (capacitatea de a evita blocarea cu alte materiale);
d) crearea unei unde de şoc şi pierderea sau "spălarea" care apare la interfaţa mâl-apă;
e) stabilitatea probelor în curenţi rapizi.
La alegerea benelor de prelevare, trebuie să se ţină seama de mediu şi de mişcările apei, de

suprafaţa probei şi de echipamentul disponibil al ambarcaţiunii.
5.3.2.4. Vase de prelevare
Vasele de prelevare sunt asemănătoare echipamentelor pentru evacuarea solului. În mod

obişnuit sunt dirijate cu ajutorul unui lanţ sunt coborâte în locul de prelevare prestabilit şi se obţine o
probă medie. Proba rezultată este mai bine definită în raport cu locul de prelevare decât atunci când se
utilizează o benă de prelevare.
5.3.2.5. Sonde
Când informaţia căutată se referă la profilul vertical al sedimentelor se utilizează sondele.

Chiar dacă proba are o rezistenţă mecanică bună, este recomandabil să se extragă cu precauţie din
dispozitivul de sondare pentru a păstra integritatea sa longitudinală.
5.3.3. Material de prelevare automat
Diferite tipuri de aparate de prelevare, adesea cu un grad de automatizare, au fost

comercializate de diverşi producători. Deşi standardizarea lor nu face obiectul prezentei părţi a ISO
5667, criteriile care permit alegerea materialului adecvat sunt indicate în anexă. Este necesar să se
prevadă sisteme de protecţie, de curăţare, de încălzire şi de răcire, etc.
Pagină 18
Există în principal două tipuri de aparate de prelevare automate, dependente de timp şi de

volum. Aparatele de prelevare dependente de timp prelevează probe discrete, compuse sau continue
fără a ţine cont de variaţiile debitului, în timp ce aparatele de prelevare dependente de volum
efectuează aceleaşi prelevări ţinând seama de variaţiile debitului. Alegerea unei metode depinde de
obiectivul analizei.
Există modele complexe de aparate de prelevare automate, capabile să distribuie probele în

flacoane confecţionate din diferite materiale şi care conţin diferiţi agenţi de conservare.
Pentru a acţiona dispozitivele automate de prelevare se utilizează sonde instrumentale care servesc la
supravegherea sau controlul debitului râurilor.
În anumite circumstanţe, mai ales atunci când se urmăreşte determinarea substanţelor prezente
sub formă de urme, este necesară prelevarea unui volum foarte mare de apă. Sistemele cele mai
utilizate în acest caz sunt cele care asigură concentraţia in situ a substanţei de analizat. Sistemele de
acest tip merg de la centrifuge care permit prelevarea în mod continuu a microorganismelor, a răşinilor
macroreticulare până la aparate cu rezervor destinate prelevării micropoluanţilor organici.
În perioadele foarte reci, este important să se supravegheze buna funcţionare a dispozitivelor

de prelevare şi a celor asociate.
5.4. Materiale de prelevare pentru analiza biologică
Ca şi în cazul prelevării probelor destinate analizelor fizice sau chimice se efectuează

determinări pe teren, dar majoritatea probelor trebuie totuşi trimise la laboratorul pentru analize. În
ultimele decenii au fost perfecţionate mai multe dispozitive care permit observarea şi prelevarea
manuală (printr-un scufundător) sau automată şi la distanţă pentru anumite specii biologice sau grupe
de organisme. De aceea modelele de prelevare descrise în cele ce urmează prezintă dispozitivele simple
utilizate în mod curent.
Pentru prelevări biologice este ideal să se utilizeze flacoane de sticlă sau de plastic cu gât larg
având diametrul egal cu cel al recipientului.
5.4.2. Plancton
5.4.2.1.Filoplancton
Tehnicile şi dispozitivele utilizate sunt identice cu cele descrise la prelevarea probelor

instantanee pentru detectarea produselor chimice. Pentru cele mai multe studii limnologice, este
recomandată utilizarea unui flacon cu volumul cuprins între 0,5 ÷ 2 l, dar ţinând cont de necesităţile
specifice fiecărei analize (a se vedea 5.1.). Trebuie să se prevadă un dispozitiv care permite deschiderea
flaconului la adâncimea de prelevare dorită sau reînchiderea lui (a se vedea 5.3.2.2.).
Pentru studiile cantitative nu este recomandată prelevarea cu ajutorul plasei.
Pagină 19
5.4.2.2. Zooplancton
Se recomandă prelevarea de probe cu volum mare (până la 10 litri) şi să se utilizeze în plus faţă
de flaconul descris la 5.3.2.2, o plasă pentru plancton, de nylon cu ochiuri determinate. Mărimea plasei
utilizate depinde de specia studiată.
5.4.3. Bentos
5.4.3.1. Perifiton
Pentru prelevarea cantitativă este recomandabil ca material o lamelă de sticlă pentru microscop
standardizată (dimensiuni 25 mm x 75 mm). În funcţie de tipul cursului de apă considerat sunt posibile
două modalităţi de fixare a lamelei.
În cursurile mici de apă de adâncime sau în zonele litorale ale lacului, unde turbiditatea nu
pune probleme, se recomandă ca lamelele să fie fixate pe un suport care la rândul lui este fixat pe fund.
În râurile, unde turbiditatea poate pune probleme, trebuie să se suspende lamela pe un suport de
material plastic plutitor la suprafaţa apei.
Lamelele trebuie să rămână în apă vreme de cel puţin 2 săptămâni înainte de a fi recuperate.
Dacă trebuie să se obţină rezultate directe (ceea ce înseamnă că se pleacă de la habitatul natural),
trebuie să se preleveze perifitonul prin răzuire pe substrate naturale.
5.4.3.2. Macrofite
Pentru prelevarea cantitativă, dispozitivul de prelevare este funcţie de situaţii şi de adâncimea
apei. În apele puţin adânci este suficient a se utiliza o greblă ca cea pentru grădină, iar în apele adânci
se utilizează o dragă. Totuşi trebuie să se utilizeze explorarea cu persoane bine echipate ca scafandri
autonomi, respectând masa pe unitatea de suprafaţă.
5.4.3.3. Macronevertebrate
Pentru studierea comparativă a macrobentosului trebuie să se înregistreze influenţa

modificărilor de habitat fizic dintre diferitele spaţii de prelevare selectate. În acelaşi timp, datorită
varietăţii mari a tehnicilor şi echipamentelor de prelevare existente, tipurile de habitat care pot fi
studiate sunt practic fără limite. Tipul specific de prelevator utilizat depinde de numeroşi parametri:
adâncimea apei, debit, proprietăţi fizice şi chimice ale substratului, etc.
Pentru o informare mai amplă trebuie să se studieze ISO 7828 pentru prelevarea cu minciocul
sau ISO 8265 pentru prelevarea calitativă pe substrate stâncoase în apele dulci puţin adânci.
5.4.4. Peşti
Se prelevează peşti în mod activ sau pasiv, conform habitatului considerat şi obiectivului de
prelevare. În pârâiaşele mici şi râurile cu adâncime mai mică sau egală cu 2 m, tehnica activă cea mai
adaptată este în general pescuitul electric la curent continuu uniform, continuu pulsat sau alternativ. În
unele râuri mai largi prelevarea poate fi realizată şi prin combinarea sistemelor respective, în râurile
mari cu debit redus şi în ape stagnante, sunt preferabile tehnicile de prelevare cu plasa.
Pagină 20
Utilizarea plaselor mobile (fileu, năvoade) se recomandă pentru apele în care nu există
obstacole, iar a plaselor fixe (gen paianjen, fileuri de pescuit cu trei straturi, vintir de pescuit sau alte
capcane) dacă există obstacole sau vegetale acvatice. Capcanele speciale încorporate în deversoare
sunt utilizate pentru peştii migratori.
Diferitele tehnici de prelevare a peştilor sunt acceptate cu anumite limite: selectivitatea

echipamentului (dimensiunea ochiurilor, caracteristicile câmpului electric), comportamentul peştelui,
reglementări impuse pescuitului electric, necesitatea sau nu a prelevării peştelui viu. În alegerea finală
trebuie să se ţină cont de toţi aceşti peşti
5.5. Material de prelevare pentru analize microbiologice
Pentru majoritatea probelor se preferă flacoanele sterile, de sticlă sau de material plastic (a se
vedea 5.2.4.). Pentru prelevări în ape adânci, de exemplu în lacuri sau rezervoare, există diverse
dispozitive de prelevare la adâncime. Poate fi utilizat materialul descris la 5.3.2.2. pentru prelevarea
probelor instantanee.
5.6. Material de prelcvare pentru analize de radioactivitate
Pentru prelevarea probelor destinate analizelor de radioactivilate se utilizează majoritatea

tehnicilor şi materialelor de prelevare existente, destinate analizei chimice a apei şi a apelor uzate cu
condiţia să se ţină seama de obiectivul analizei şi de reglementările naţionale.
Se prelevează probele în flacoane de material plastic, spălate în prealabil cu detergent şi clătite

cu apă şi acid azotic.
5.7. Material de prelevare pentru analize de gaze dizolvate (şi materiale volatile)
Prelevarea probelor destinate determinării gazelor dizolvate se face cu ajutorul dispozitivelor

în care pătrunderea probei se efectuează prin deplasarea apei şi nu a aerului.
Dacă prelevarea probelor pentru determinarea gazului dizolvat se face prin pompare, trebuie să
se pompeze apa la o anumită presiune, nesemnificativ inferioară presiunii atmosferice. Trebuie ca
proba să se pompeze direct în flaconul de păstrare sau de analiză şi să fie lăsată să se scurgă o cantitate
de apă cel puţin egală cu de trei ori volumul flaconului înainte de a începe analiza sau de a închide
flaconul.
Dacă se admit rezultate aproximative, probele destinate determinării oxigenului pot fi

prelevate cu ajutorul unui flacon sau păhărel. Eroarea introdusă în determinare în urma contactului
între probă şi aer variază cu gradul de saturaţie cu gaz al apei.
Când probele sunt prelevate într-un flacon, prin intermediul unui robinet sau prin pompare, se
recomandă utilizarea unui tub flexibil, inert, care pătrunde până la fundul flaconului pentru ca
deplasarea lichidului în flacon să se efectueze de jos în sus şi pentru ca aerarea să fie minimă.
Prelevarea probelor destinate determinării oxigenului dizolvat plecând de la o masă de apă

îngheţată la suprafaţă trebuie efectuată cu multă precauţie pentru a se evita contaminarea cu aer.
Pagină 21
6. Identificare şi înregistrare
6.1.Generalităţi
Originea probei şi condiţiile de prelevare trebuie notate şi inscripţionate pe flacon de îndată ce

a fost umplut. O analiză a apei nu este valabilă dacă nu este însoţită de informaţii amănunţite despre
probă.
Într-un raport anexat probei trebuie incluse, eventualele rezultate ale analizelor efectuate pe
teren. Întotdeauna, în momentul prelevării probei, trebuie să se utilizeze etichete şi formulare.
6.2. Buletin de prelevare
Buletinul de prelevare trebuie să conţină următoarele informaţii:
a) amplasamentul (toponimia) locului de prelevare, cu coordonate şi cu toate indicaţiile importante;

b) informaţii amănunţite despre punctul de prelevare;
c) data prelevării;
d) metoda de prelevare utilizată;
e) durata prelevării;
f) numele persoanei care a efectuat prelevarea;
g) condiţiile meteorologice;
h) felul pretratării efectuat;
Calitatea apelor de suprafaţă si a sedimentelor
Determinări fizico-chimice ale apei
Unitate Clasa de calitate

Valori limită pe
de I II III IV V
clase
măsură
A.1.Indicatori fizici
Temperatură 0
C Nu se normează
PH Cuprins în intervalul 6.5-8.5
A.2.Regimul oxigenului
Oxigen dizolvat mg/l 02 7 6 5 4 <4
CBO5 mg/l 02 3 5 10 25 > 25
CCO-Manole mg/l 02 5 10 20 50 >50
CCO-Cr mg/l 02 10 25 50 125 >125
A.3.Nutrienţi
Amoniu N-NH4+ mg N/l 0.2 0.3 0.6 1.5 >0.5
Azotiţi N-NO2 -
mg N/l 0.01 0.06 0.12 0.3 > 0.3
Azotaţi N-NO3 -
mg N/l 1 3 6 15 >15
Azot total -N mg N/l 1.5 4 8 20 >20
Ortofosfaţi P-PO4 3-
mg P/l 0.05 0.1 0.2 0.5 >0.5
Fosfor total –P mg P/l 0.1 0.2 0.4 1 >1
Clorofilă "a" µg/l 25 50 100 250 >250
A.4.Ioni generali.Salinitate
Reziduu filtrabil uscat la mg/l fond 500 1000 1300 >1300
1050C
Sodiu (Na+) mg/l fond 50 100 200 >300
2+
Calciu (Ca ) mg/l 75 150 200 300 >300
Pagină 22
Magneziu (Mg2+) mg/l fond 25 50 100 >100

Fier total mg/l fond 0.1 0.3 1.0 >1.0
Mangan total mg/l fond 0.05 0.1 0.3 >0.3
Cloruri (Cl-) mg/l fond 100 250 300 >300
Sulfaţi (SO4 )2-
mg/l 80 150 250 300 >300
A.5.Metale
A.5.1.Fracţiune dizolvată
Zinc (Zn2+) µg/l fond 5 10 25 >25
Cupru (Cu ) 2+
µg/l fond 2 4 8 >8
3+
Crom total (Cr +Cr ) 6+
µg/l fond 2 4 10 >10
Plumb (Pb2+) µg/l fond 1 2 5 >5
Cadmiu (Cd ) 2+
µg/l fond 0.1 0.2 0.5 >0.5
Mercur (Hg2+) µg/l fond 0.1 0.15 0.3 >0.3
2+
Nichel (Ni ) µg/l fond 1.0 2.0 5.0 >5.0
Arsen (As )2+
µg/l fond 1.0 2.0 5.0 >5.0
A.5.2.Concentraţie totală
Zinc (Zn2+) µg/l fond 100 200 500 >500
Cupru (Cu2+) µg/l fond 20 40 100 >100
3+
Crom total (Cr +Cr ) 6+
µg/l fond 50 100 250 >250
Plumb (Pb2+) µg/l fond 5 10 25 >25
Cadmiu (Cd ) 2+
µg/l fond 1 2 5 >5
Mercur (Hg ) 2+
µg/l fond 0.1 0.2 0.5 >0.5
Nichel (Ni2+) µg/l fond 50 100 250 >250
Arsen (As )2+
µg/l fond 5 10 25 >25
A.6.Substanţe toxice organice
Fenoli (index fenolic) µg/l fond 1 20 50 >50
Detergenţi anionici activi µg/l fond 500 750 1000 >1000
AOX µg/l 10 50 100 250 >250
Hidrocarburi petroliere µg/l fond 100 200 500 >500
PAH-uri (sumă de 6) µg/l - - - - -
PCB-uri (sumă de 7) µg/l - - - - -
Lindan (γ-HCH) µg/l 0.05 0.1 0.2 0.5 >0.5
pp' DDT µg/l 0.001 0.01 0.02 0.05 >0.05
Atrazin µg/l 0.02 0.1 0.2 0.5 >0.5
Triclormetan µg/l 0.02 0.6 1.2 1.8 >1.8
Tetraclormetan µg/l 0.02 1 2 5 >5
Tricloretan µg/l 0.02 1 2 5 >5
Tetracloretan µg/l 0.02 1 2 5 >5
Determinări fizico-chimice la sedimente (fracţiune <63µm)
Tabel 1.21. Concentraţii limită ale diferitelor substanţe în sedimente
Component U.M Concentraţie limită

Arsen mg/kg 17
Cadmiu mg/kg 3.5
Crom mg/kg 90
Cupru mg/kg 200
Plumb mg/kg 90
Pagină 23
Mercur mg/kg 0.5

Zinc mg/kg 300
Benz (a)piren mg/kg 750
Lindan mg/kg 1.4
PCB-uri (sumă 7) mg/kg 280
Tabel 1.22. Analize biologice
Indicator Cl. I Cl. II-a Cl. III-a Cl. IV-a Cl. V-a
Index saprobic
≤1.8 1.81-2.3 2.31-2.7 2.71-3.2 >3.2
MZB
Tabel 1.23. Analize microbiologice
Indicator* Cl. I Cl. II-a Cl. III-a Cl. IV-a Cl. V-a
Coliformi totali 500 10000 - - -
Coliformi
100 2000 - - -
fecali
*număr probabil de colonii/100 ml
Indicatori pentru procesul de eutrofizare - lacuri naturale şi de acumulare
Tabel 1.24.Valori pentru nutrienţi
Stadiul trofic P total, mg P/l N mineral total mg N/l

Ultraoligotrof până la 0.005 0.200
Oligotrof 0.005-0.01 0.200-0.400
Mezotrof 0.01-0.03 0.400-0.650
Eutrof 0.03-0.1 0.650-1.500
Hipertrof Peste 0.1 1.500
Tabel 1.25.Valorile pentru biomasa fitoplanctonică
Stadiul trofic Biomasa maximă a fitoplanctonului în zona fotică

(mg/l)
Ultraoligotrof 0-1
Oligotrof 1-3
Mezotrof 3-5
Eutrof 5-10
Hipertrof Peste 10
Pagină 24
Tabel 1.26.Valori pentru clorofila "a"
MEDIE MAXIMĂ
Stadiul trofic Media anuală în zona fotică, Mediile maxime anuale în zona
(mg m-3) fotică, (mg m-3)
Ultraoligotrof <1 <2.5
Oligotrof <2.5 <8
Mezotrof 2.5-8 8-25
Eutrof 8-25 25-75
Hipertrof 25-75 <75
Tabel 1.27.Valori ale saturaţiei de oxigen dizolvat
Stadiul trofic Saturaţia minimă de oxigen, (%)

Ultraoligotrof şi oligotrof peste 70
Mezotrof 70-10
Eutrof şi hipertrof sub 10
Tabel 1.28.Coeficienţi de echivalare a limitelor din STAS 4706
Indicator Cat.I-a Cat.II-a Cat.III-a

Temperatură a se avea în vedere la calculul % sat.oxigen
Oxigen dizolvat 6/6=1.0 5/5=1.0 4/4=1.0
CBO5 5/5=1.0 10/7=1.4 25/112=2.1
CCO-Mn 10/10=1.0 20/15=1.3 50/25=2.0
CCO-Cr 25/10=2.5 50/20=2.5 125/30=4.2
pH 1.0 1.0 1.0
N-NH4+ 0.3/0.8=0.4 0.6/2.4=0.25 1.5/8.0=0.2
N-NO2- 0.06/0.3=0.2 0.12/0.9=0.13 0.3/0.9=0.3
N-NO3- 3/2.3=1.3 6/6.9=0.9 15/6.9=2.2
Fosfor total (P) 0.2/0.1=2.0 0.4/0.1=4.0 1/0.1=10.0
Reziduu fix 500/750=0.7 1000/1000=1.0 1300/1200=1.1
Sodiu 50/100=0.5 100/200=0.5 200/200=1.0
Calciu 150/150=1.0 200/200=1.0 300/300=1.0
Magneziu 25/50=0.5 50/100=0.5 100/200=0.5
Fier total 0.1/0.3=0.3 0.3/1.0=0.3 1.0/1.0=1.0
Mangan total 0.05/0.1=0.5 0.1/0.3=0.3 0.3/0.8=0.4
Cloruri 100/250=0.4 250/300=0.8 300/300=1.0
Sulfaţi 150/200=0.75 250/400=0.6 300/400=0.75
Zinc (total) 100/30=3.3 200/30=6.7 500/30=16.7
Cupru (total) 20/50=0.4 40/50=0.8 100/50=2.0
Crom (total) 50/550=0.09 100/550=0.18 250/550=0.45
Plumb (total) 5/50=0.1 10/50=0.2 25/50=0.5
Cadmiu(total) 1/3=0.33 2/3=0.7 5/3=1.7
Mercur (total) 0.1/1=0.1 0.2/1=0.2 0.5/1=0.5
Nichel (total) 50/100=0.5 100/100=1.0 250/100=2.5
Arsen (total) 5/10=0.5 10/10=1.0 25/10=2.5
Fenoli 1/1=1.0 20/20=1.0 50/50=1.0
Pagină 25
Detergenţi anionici 500/500=1.0 750/500=1.5 1000/500=2.0

Prod.Petroliere 100/100=1.0 200/100=2.0 500/100=5.0
Lindan 0.1/0.1=1.0 0.2/0.1=2.0 0.5/0.1=5.0
Atrazin 0.1/0.1=0.1 0.2/1.0=0.2 0.5/1=0.5
METODE DE ANALIZĂ
2. ANALIZA FIZICĂ ŞI FIZICO-CHIMICĂ A APEI
Generalităţi
Apa este răspândită în natură în toate cele trei stări de agregare.sub formă de vapori se găseşte
în atmosferă şi în aerul din sol. La scăderea temperaturii aerului, se poate atinge temperatura de
saturaţie când se separă faza lichidă sub formă de ceaţă sau ploaie. La scăderea mai pronunţată a
temperaturii, apa condensată trece în faza solidă (ninsoare, grindină).
În condiţiile presiunii atmosferice şi la 40C densitatea apei pure este de 1/cm3, această valoare
reprezentând un maxim al variaţiei densităţii cu temperatura (vezi tabelul 2.1). Această variaţie a
densităţii cu un maxim la 40C este cunoscută sub numele de "anomalia apei" şi este una din
proprietăţile apei care a făcut posibilă apariţia vieţii apei pe Terra. Astfel la răcirea apei de suprafaţă
sub 40C, temperatura apei de adâncime nu poate scădea sub 4 0C dat fiind densitatea mai mare şi deci
inexistenţa curenţilor verticali care ar putea să reducă gradientul de temperatură.
Tabel 2.1 Variaţia densităţii apei cu temperatura
Temperatura, 0C Densitate, g/l Temperatura, 0C Densitate, g/l
0 999,868 20 998,234
2 999,968 30 995,678
4 1000,000 40 992,247
6 999,968 50 988,070
8 999,876 60 983,237
10 999,728 70 977,808
Apa este considerată ca fiind incompresibilă datorită coeficientului său de compresibilitate foarte mic.
Tensiunea superficială reprezintă potenţialul energetic pe unitatea de suprafaţă liberă a forţei

de atracţie a moleculelor de la suprafaţa liberă spre interiorul lichidului. Tensiunea superficială scade
cu temperatura şi are o valoare mare pentru apă datorită forţelor intermoleculare, legăturilor de
hidrogen. La interfaţa apă-lichid nemiscibil tensiunea superficială a apei este diferenţa tensiunilor
superficiale ale celor două lichide care descreşte la rânsul său cu temperatura.
Pagină 26
Vâscozitatea este o măsură a rezistenţei apărute la curgerea lichidelor ca urmare a forţelor

intermoleculare. Coeficientul de viscozitate (η) al apei este ridicat în comparaţie cu alte lichide de
masă moleculară asemănătoare datorită legăturilor de hidrogen.Aceasta scade cu creşterea temperaturii
după cum şi forţele intermoleculare scad în intensitate.
Tabel 2.2 Variaţia vâscozităţii apei cu temperatura
Temperatura, 0C 0 20 40 60 80 100
Vâscozitate, cP 1,792 1,005 0,656 0,469 0,356 0,284
Variaţia vâscozităţii apei cu temperatura influenţează o serie de procese fizico-chimice ce

intervin în procesul de tratare şi epurare a apei. Astfel procesele de coagulare, floculare, sedimentare şi
filtrare se desfăşoară mai eficient la temperaturi mai ridicate şi deci la proiectarea staţiilor de tratare şi
epurare a apelor trebuie să ţină cont de limita inferioară de temperatură pentru zona în care vor
funcţiona.
Apa pură nu este bună conductoare a electricităţii, astfel că apa distilată în echilibru cu
dioxidul de carbon din atmosferă are o conductivitate de circa 70.10-6 Ω-1.m-1. Tehnologiile curente
permit obţinerea apei pentru industria semiconductorilor cu o conductivitate specifică de 5,5.10 -6 Ω-
1
.m-1.
Conductivitatea creşte cu creşterea concentraţiei ionice.
2.1. DETERMINAREA pH-ULUI
În apele naturale datorită prezenţei CO2, bicarbonaţilor şi carbonaţilor, pH-ul are valori
apropiate de valorea pH-ului neutru. O variaţie semnificativă a valorii acestuia poate semnala o
perturbare a echilibrului chimic al apei, fie datorită desfăşurării unor procese biologice, fie datorită
deversării în apele naturale a unor ape uzate acide sau alcaline. Consecinţele dezechilibrului chimic
datorat pH-ului sunt semnificative, acestea constând în modificări ale speciaţiei şi concentraţiei unor
compuşi ionici, modificări ale intensităţii cu care se desfăşoară procesele biologice şi/sau dispariţia
speciilor sensibile la variaţia acestui parametru.
Principiul metodei
Principiul metodei constă în determinarea concentraţiei ionilor [H3O+] colorimetric, cu ajutorul

unui compus chimic organic (indicator de pH) sau electrometric, cu ajutorul electrodului de sticlă.
Aparatură, reactivi
 pH-metru cu electrod de sticlă;

 soluţii – tampon pentru pH = 4; 7; 10;
 hârtie indicatoare de pH sau soluţie de indicator pentru diferite valori ale pH-ului.
Pagină 27
Modul de lucru
Se etalonează aparatul de măsură folosind soluţiile-tampon de pH cunoscut şi se corectează

abaterea de la butonul de corectare.După spălarea electrozilor cu apă bidistilată şi clătirea lor cu apă de
analizat, se introduc în apa de analizat, se introduc în apa de analizat şi se citeşte pH-ul direct pe
indicatorul aparatului.
2.2. DETERMINAREA CONDUCTIVITĂŢII ELECTRICE
Conductivitatea electrică a unei soluţii reprezintă valoarea inversă a rezistenţei, în ohmi,

măsurată între feţele opuse ale unui cub cu latura de 1m, de soluţie apoasă, la o anumită temperatură.
Conductivitatea electrică se exprimă în S(siemens) pe metru şi se simbolizează cu Sxm-1[Ω-1xm-1]. În
mod curent se folosesc submultiplii acestuia respectiv mS (milisiemens) pe centimetru şi
µS(microsiemens) pe centimetru (mSxcm-1 şi respectiv µSxcm-1)
Valorile conductivităţii se măsoară la 20°C sau se raportează la această temperatură.
Principiul metodei
Determinarea conductivităţii electrice a unei soluţii apoase se bazează pe proprietatea acesteia

de a conduce curentul electric şi consă în măsurarea rezistenţei electrice a unei coloane de soluţie de
secţiune şi lungime determinate.
Aparatura
 instalaţie conductometrică
 celulă de conductivitate
Modul de lucru
Se conectează celula de conductivitate la instalaţia conductometrică şi se citeste

conductivitatea sau rezistcnţa probei. Se repetă spălările şi citirile până când între două determinări
consecutive valorile nu diferă cu mai mult de 2%.
2.3. DETERMINAREA TURBIDITĂŢII
Prin turbiditate se înţelege efectul optic de împrăştiere a unui flux luminos la trecerea lui
printr-un mediu cu particule aflate în suspensie. Turbiditatea apei se datorează prezenţei substanţelor
fin divizate în suspensie, cum ar fi: gaze dispersate, argile, substanţe organice fin divizate, plancton şi
diferite microorganisme. Turbiditatea datorată particulelor gazoase nu se măsoară deoarece aceasta nu
persistă. Turbiditatea datorată particulelor solide poate fi grupată în două categorii:
 particule sedimentabile (grosiere),

 particule coloidale.
Pagină 28
Turbiditatea apei se exprimă în grade de turbiditate sau în mg dioxid de siliciu la 1 dm3 apă.
Un grad de turbiditate reprezintă dispersia razei incidente la trecerea ei printr-o suspensie ce conţine 1
mg de dioxid de siliciu într-un dm3 de apă. Un grad de turbiditate corespunde la 1 mg SiO2/dm3 .
Turbiditatea se mai poatc exprima prin unităţi de turbiditate de formazină (UTF) sau grade NTU
(nephelometric turbiditz unit). Se defineşte o unitate de turbiditate de formazină ca fiind dispersia razei
incidente la trecerea acesteia printr-o suspensie de formazină ce conţine 0,5 mg formazină într-un dm3
de apă. Un grad de turbiditate corespunde la 1UTF.
Determinarea turbidităţii se face prin compararea directă vizuală (nefelometrare) a soluţiei de

analizat cu etaloanele de colodium. Colodium este o soluţie obţinută prin dizolvarea nitrocelulozei într-
un amestec de eter şi alcool a cărei concentraţie se exprimă prin mg colodium la 1 dm 3 de
apă.Procedeul de analizp se numeşte nefelometrie şi constă în măsurarea concentrţiei unei emulsii prin
compararea transparenţei probei de apă cu un etalon de colodium.
În determinarea turbodotăţii interferă temperatura şi culoarea probei. Pentru eliminarea

interferenţelor se procedează după cum urmează. Temperatura scăzută a probei produce condens pe
cuva de măsurare şi de aceea, dacă proba de apă a fost păstrată la rece, se lasă în laborator pentru a
atinge temperatura camerei. Culoarea apei măreşte valoarea turbidităţii ceea ce se îndepărtează prin
filtrare. Se filtrează o parte din probele de apă prin hârtia de filtru cu porozitate mică, se aruncă prima
porţiune reţinându-se apoi un volum suficient pentru determinare. Proba de apă de analizat pregatită
astfel înlocuieşte apa distilată cu turbiditate neglijabilă folisită ca probă martor la determinarea
turbidităţii, pentru a compensa interferenţa produsă de culoare.
2.3.1.Metoda cu etalon suspensie de formazină
Turbiditatea apei se determină prin măsurarea intensităţii unui flux luminos la trecerea lui prin
proba de apă (varianta I) sau prin măsurarea atenuării intensităţii unui flux luminos incident la trecerea
lui prin proba de apă (varianta II); în ambele cazuri cu valoarea obţinută se citeşte turbiditatea pe curba
de etalonare trasată pe bază de etalon suspensie de formazină. Pe ordonata curbei de etalonare sunt
înscrise absorbanţele, iar pe abscisă sunt unităţile de turbiditate de formazină corespunzătoare.
Aparatură, materiale şi reactivi
 spectrofotometru UV-VIS;
 baloane cotate cu capacitate de 100, 200 şi 500 cm3;
 hârtie de filtru cu porozitate fină;
 apă distilată cu turbiditate neglijabilă: se filtrează apa distilată prin hârtie de filtru cu porozitate
mică, îndepărtând primii 50 cm3. Se măsoară turbiditatea apei distilate ca atare şi a celei filtrate.
Dacă există diferenţe între cele două măsurători se foloseşte apa filtrată.
 suspensii etalon de turbiditate:
 soluţie I - Se dizolvă într-un balon cotat de 25 cm3, 0,25 g sulfat de hidrazină
(NH2)2·H2SO4 (Atenţie! compus cancerigen) cu apă distilată cu turbiditate neglijabilă şi
se aduce la semn.
 soluţie II - Se dizolvă într-un balon cotat de 25 cm3, 2,5 g hexametilen-tetra-amină (CH2)
cu apă distilată cu turbiditate neglijabilă şi se aduce la semn.
Pagină 29
 suspensia de formazină (A), cu turbiditate de 100 UTF: Într-un balon cotat de 500 cm3 se
dizolvă 2,5 g hexametilen-tetra-amină (C6H12N4) în 25 cm3 apă cu turbiditate neglijabilă.
Apoi se adaugă soluţie de sulfat de hidrazină (0,25 g sulfat de hidrazină se dizolvă în 25
cm3 apă cu turbiditate neglijabilă).Amestecul se agită, se lasă în repaus 24 ore la
temperatura de 25±30C, se aduce la semn cu apă cu turbiditate neglijabilă şi se
omogenizează. Suspensia se agită înainte de întrebuinţare.Suspensia este stabilă
aproximativ o lună dacă este păstrată la temperatura 25±30C şi la întuneric.
 suspensie de formazină (B), cu turbiditate de 100 UTF: Într-un balon cotat se introduc 50
cm3 suspensie de formazină (A), se aduce la semn cu apă cu turbiditate neglijabilă şi se
omogenizează.
Suspensia se prepară săptămânal şi se agită înainte de întrebuinţare.
Modul de lucru
Dacă proba de apă a fost păstrată la rece, se lasă în laborator pentru a ajunge la temperatura
camerei. Proba se omogenizează prin agitare energică, se umple cuva aparatului şi se supune imediat
măsurării turbidităţii, conform instrucţiunilor de lucru ale aparatului, înregistrându-se absorbanţa
soluţiei faţă de proba martor la lungimea de undă de λ = 500 nm sau λ = 420 nm. Se citeşte turbiditatea
probei pe curba de etalonare.Turbiditatea se exprimă în unităţi de turbiditate de formazină (UTF).
Trasarea curbei de etalonare

În şapte baloane cotate de 100 cm3, se introduc câte 1; 2; 5; 10; 20; 40 şi 60 cm3 suspensie de
formazină (B) şi se aduce la semn cu apă cu turbiditate neglijabilă.
Suspensiile obţinute corespund unor turbidităţi de 1; 2; 5; 10; 20; 40 şi 60 UTF. Se omogenizează
suspensiile etalon de formazină şi se măsoară turbiditatea fiecărei suspensii.
Se trasează curba de etalonare înscriind pe ordonată absorbanţele, iar pe abscisă unităţile de turbiditate
de formazină corespunzătoare.
Turbiditatea se exprimă în unităţi de turbiditate de formazină (UTF) şi se citeşte direct pe
curba de etalonare.
Observaţii:Dacă valoarea turbidităţii probei depăşeşte valoarea înscrisă pe curba de etalonare,
proba se diluează cu apă de turbiditate neglijabilă şi se efectuează măsurarea turbidităţii şi citirea pe
curba de etalonare, iar valoarea obţinută se înmulţeşte cu factorul de diluţie.În cazul în care proba de
apă este colorată se efectuează aceeaşi diluţie şi proba martor se tratează conform indicaţiilor de
îndepărtare a culorii.
2.3.2.Metoda cu etalon suspensie de caolin
Aparatură, materiale şi reactivi
 spectrofotometru UV VIS;
 baloane cotate cu capacitate de 100, 200 şi 500 cm3;
 capsulă de porţelan cu diametru de 10 cm;
 pahare cu capacitate de 2000 cm3;
Pagină 30
 hârtie de filtru cu porozitate mică;

 apă distilată cu turbiditate neglijabilă:se filtrează apa distilată prin hârtie de filtru cu porozitate
mică, îndepărtând primii 50 cm3.Se măsoară turbiditatea apei distilate ca atare şi a celei
filtrate.Dacă există diferenţe între cele două măsurători se foloseşte apa filtrată.
 suspensii etalon de turbiditate:
 suspensie de caolin, etalon (A): Se usucă în etuvă la 1050C aproximativ 20 g caolin.Se
agită puternic cu 2 dm3 de apă într-un pahar de laborator şi se lasă în repaus 24
ore.Dupa aceasta, se sifoneaza stratul din mijloc al lichidului tulbure apa se adauga apa(
aprox. 1- 1,5 l), se agita puternic, se lasa in repaus inca 24 ore si apoi se sifoneaza
startul din mijloc al lichidului tulbure, fara a deranja sedimentul. Suspensiile sifonate se
colecteaza intr-un pahar de laborator apoi tot lichidul de deasupra, iar sedimentul se
agita cu 1 dm3 apa, dupa care se lasa in rapaus.Aceasta solutie reprezinta solutia etalon
A.
Concentartia suspensiei de caolin se determina prin masurarea unui volum de 100 cm3 si
introducerea acestuia intr-o capsula de portelan adusa in prealabil la masa constanta, evaporarea la sec
a probei de suspensie si uscarea la 1050C a capsulei de portelan pana la masa constanta.Diferenta dintre
masa capsulei uscate la 1050C si masa capsulei goale da concentratia solutiei etalon A.
 suspensie de caolin, etalon (B) 100 mg/l: intr-un balon cotat de 1000 cm3 , se introduce
un volum calculat de suspensie de caolin ( A), pentru a obtine o concentratie finala de
100 mg/l, se aduce la senin cu apa cu turbiditate si se omogenizeaza.Suspensia se
prepara saptamanal si se agita inainte de intrebuintare.
Mod de lucru
In cazul in care proba de apa este colorata, se filtreaza o parte din proba de apa prin hartia de
filtru cu porozitate mica, se arunca prima portiune retinandu-se apoi volum suficient pentru
determinare. Proba de apa de analiza pregatita astfel inlocuieste apa distilata folosita ca proba martor la
determinarea turbiditatii. Proba de apa pregatita se omogenizeaza prin agitare energica, se umple cuva
aparatului si se supune imediat masurarii turbiditatii, conform instructiunilor de functionare a
aparatului, inregistrandu-se absorbanta solutiei fata de proba martor la lungimea de unde de λ = 500nm
sau la λ= 420 nm. Se citeste turbiditatea probei pe curba de etalonare.

In sapte baloane cotate de 100 cm3 , se introduc cate1; 2; 5; 10; 25; 50 si 75 cm3 , suspensie
etalon( B), bine omogenizata si se completeaza la semn cu apa cu turbiditatea neglijabila. Suspensiile
obtinute corespund la: 1; 2; 5; 10; 25; 50 si 75 grade de turbiditate. Se omogenizeaza suspensiile etalon
si se masoara absorbanta la spectrofotometru. Se traseaza curba de etalonare inscriind pe ordonanta
absorbanta, iar pe abscisa gradul de turbiditate corespunzator probei.
2.4 DETERMINAREA MATERIILOR IN SUSPENSIE
Lucrarea are drept scop determinarea continutului total de materii in suspensie din apele de
suprafata si reziduale, precum si metodele pentru determinarea caracteristicilor principale ale materiilor
in suspensie.
Pagină 31
Materiile in suspensie reprezinta substantele insolubile din ape, care se pot separa prin filtrare,
centrifugare sau sedimentare.
Materiile in suspensie in functie de greutate lor specifica, pot fi sedimentabile, nesedimentabile si
plutitoare.
In aceasta lucrare sunt deschise:
 metoda de detrminare a continutului total de materii in suspensie;
 metoda de determinare a pierderii la calcinare a materiilor in suspensie;
 metoda de detrminare a rezidului la calcinare al materiilor in suspensie.
2.4.1. Determinarea continutului total de materii in suspensie

Separarea materiilor in suspensie se face prin filtrare sau centrifugare, urmata de uscarea si
cantarirea rezidului. Rezultatul se exprima in mg/l.
Filtrarea se poate executa pe hartie de filtru sau pe creuzet Gooch cu strat de azbest. Separarea
materiilor in suspensie prin filtrare pe hartie de filtru se recomanda in cazul apelor cu un continut mare
de materii in suspensie. Pentru ape care contin materii in suspensie se recomanda filtrarea pe creuzet
Gooch.
Separarea materiilor in suspensie prin centrifugare se recomanda in cazul apelor care contin cantitati
mari de materii coloidale.
2.4.2. Determinarea materiilor in suspensie prin filtrare pe hartie de filtru
Materiale si aparatura
 fiole de cantarire
 etuva termoreglabila,
 balanta analitica
 hartie de filtru tip banda albastra: hartia de filtru se spala cu apa distilata fierbinte, se lasa sa se
scurga bine si apoi se introduce in fiola de cantarire si se tine in etuva la 105± 3ºC timp de o
ora. Se raceste timp de o jumătate de ora in exicator si apoi se cantareste. Toate operatiile de
uscare in etuva, racire si cantarire se executa in fiola de cantarire.
Modul de lucru
Din proba de apa de analizat, in prealabil omogenizata, se masoara o cantitate care sa contina
minimum 25 mg materii in suspensie si se filtreaza pe hartie de filtru. Reziduu de pe filtru se spala cu
o cantitae mica de apa distilata.
Filtrul cu reziduu se lasa sa se scurga bine, se introduce in fiola de cantarire si se mentine in etuva la
105± 3ºC timp de o ora. Se raceste in exicator timp de o jumatate de ora si apoi se cantareste.
m 1 - m2
Materii totale in suspensie =───── . 1000 [ mg/l]
V
unde:
m1= masa fiolei cu hartia de filtru, in mg;
m2= masa fiolei cu hartia de filtru cu reziduu, dupa uscare in mg;
Pagină 32
V = cantitatea de apa luata pentru analiza, in ml.
2.4.3. Determinarea materiilor in suspensie prin filtrarea pe creuzet Gooch cu strat de azbest
Materiale si aparatura
 creuzet filtrant Gooch;
 etuva termoreglabila;
 balanta analitica;
 cuptor electric;
 vas de trompa si palnie cu suport pentru pentru creuzet filtrant ;
 pasta de azbest: se ia o cantitate de 20 g fibre de azbest de buna calitate cu dimensiuni de circa
2 mm. Se spala apoi, intr-un vas conic de 500 ml, cu 200 ml HCl 5 n la flacara timp de o
jumatate de ora si apoi se mentine pe baia de apa cateva ore. Se filteaza pe o palnie Buchner, se
spala cu HCl diluat si apoi cu apa distilata pana la indepartarea completa a ionului Cl. Fibrele
de azbest se trec intr-o capsula de portelan, se usuca mai intai la 105 ± 3ºC si apoi se calcineaza
usor in cuptorul de calcinare. Se introduc apoi intr-un litru de apa distilata, obtinundu-se astfel
o suspensie de fibre de azbest.
Modul de lucru
Stratul de azbest in creuzetul Gooch trebuie sa fie pregatit cu grija. Acesta trebuie sa aibe o
inaltime uniforma, de circa 200 mg/cm³. Pentru prepararea stratului,creuzetul este umplut cu suspensie
de azbest, se lasa 1-2 minute pentru sedimentarea particulelor, apoi se face filtrarea la vid. Este
important ca depresiunea folosita la prepararea stratului sa fie la sfarsit tot atat de mare ca si aceea care
se va folosi la filtrarea probei.
Dupa ce apa s-a scurs din stratul de azbest, filtrarea la vid este oprita si creuzetul se umple cu
apa distilata care se lasa sa filtreze la inceput fara vid, apoi cu cresterea treptata a depresiunii.
Spalarea stratului de azbest se face de 2-3 ori. Creuzetul cu strat de azbest se usuca in etuva la 105± 3º
C timp de o ora, se raceste in exicator o jumatate de ora si se cantareste. Creuzetul Gooch se monteaza
la trompa de vid si se face o proba de filtrare cu apa distilata pentru a se verifica daca nu trec fibre de
azbest in filtrat, apoi se schimba vasul de trompa, se trece la filtrarea apei de analizat. Volumul de apa
supus filtrarii trebuie sa contina minimum 25 mg materii in suspensie si se masoara dupa o prealabila
omogenizare a depresiunii. La sfarsitul filtrarii reziduul se spala cu putina apa distilata pentru a
indeparta sarurile solubile. Se usuca creuzetul la 105 ± 3º C timp de o ora, se raceste o jumatate de ora
in exicatorsi se cantareste.
m2- m1
Materii totale in suspensie =──── · 1000 [ mg/l ]
V
unde :
m1 =masa foliei cu hartia de filtru, in mg;
m2= masa foliei cu hartia de filtru cu reziduu, dupa uscare, in mg;
V = cantitatea de apa luata pentru analiza, ml.
Pagină 33
2.4.4 Determinarea pierderii la calcinare a materiilor in suspensie

Aparatura
 cuptor reglabil la 600º C;
 creuzet sau capsula de portelan sau platina calcinate la 600º C, racite in exicator o jumatate de
ora si apoi cantarite.
Modul de lucru
Filtrul cu reziduul uscat obtinut prin filtrare pe hartia de filtru, se introduce in creuzet, se
calcineaza la 600º C timp de 15 minute, se raceste in exicator si apoi se cantareste.
In mod analog se procedeaza cu reziduu uscat obtinut pe creuzetul Gooch. Pierderea la calcinare
m3 – m4
( in cazul filtrarii pe hartie de filtru) = ──── · 1000 [ mg/l ]
V
unde:
m3 = masa creuzetului cu reziduu uscat, in mg;
m4 = masa creuzetului cu reziduu dupa calcinare, in mg;
m3 – m4
Pierderea la calcinare = ───── · 1000 [ mg/l ] ( la filtrarea prin creuzet Gooch sau la centrifugare)
V
unde:
m3 = aceleasi valori ca la filtrarea pe creuzet Gooch, in mg;
m4 = masa creuzetului cu reziduu dupa calcinare, in mg;
2.4.5 Determinarea reziduului la calcinare a materiilor in suspensie
Reziduul la calcinare al materiilor in suspensie se calculeaza cu formula:

m4 – m5
Reziduul la calcinare = ───── · 1000 [ mg/l ]
V
unde:
m4 = masa creuzetului cu reziduul calcinat, in mg;
m5 = masa creuzetului calcinat la 600º C, in mg;
Rezultatele obtinute pana la 1000 mg.l se rotunjesc la 1 mg/l, cele peste 1000 – 10 000 mg/l de 10 mg/l
etc. Exemple: 851,6 mg/l se rotunjeste la 852 mg/l; 1853 mg/l se rotunjeste la 1850 mg/l.
Pagină 34
3. DETERMINAREA AZOTATILOR DIN APA POTABILA
Baze teoretice
Azotul ocupa 78% din compozitia aerului atmosferic sub forma de azot molecular pe care insa
multe plante nu il pot asimila direct si de aceea el trebuie sa fie transformat in compusi de tip NO3,
NO2 . Ciclul azotului in natura cuprinde patru mari categorii de procese:
 fixarea azotului;
 amonificare
 nitrificare;
 denitrificarea.
Fixarea azotului reprezinta transformarea acestuia in NH3 sau in azotat. Azotatul se formeaza
cu consum mare de energie care poate proveni din radiatia cosmica sau din descarcari electrice.
Procesul de fixare are loc prin intermediul unor microorganisme: Rhizobium, Azotobacter, Clostridium
precum si diferite alge ca Nostoc si Calathrix.
Amonificarea este reactia ireversibila de transformare in azotati si azotiti folosind energia
rezultata din descompunerea materiei organice. Cele doua grupe de microorganisme care intervin in
procesul de nitrificare sunt Nitrosomonas care, in apa, oxideaza NH3 la azotit ( de la N-3 la N+3 ) dupa
reactia:
NH4+ + 1 ½ O2 → NO-2+ 2H + H2O
si reactia Nitrobacter care oxideaza azotitul la azotat ( de la N+3 la N+5) dupa reactia:
NO-2 + ½ O2 → NO-3
In urma proceselor de nitrificare are loc reducerea azotului la azot molecular, proces facultativ
anacrob la care participa Pseusomonas.
In apele naturale de suprafata concentratia azotatilor este cuprinsa intre 1 si 10 mg/l. Prezenta acestora
este semnalata si in sol unde concentratia crescuta este datorata fertilizarii cu ingrasaminte bogate in
azot. Azotatii sunt solubili si ajung rapid in apele freatice, contaminandu-le. Concentratii mari de
azotati s-au gasit in apele menajere pentru ca azotul amoniacal este partial sau total nitrificat de catre
microorganisme. Totusi concentratia de azotati in apele netratate este mica.
Oxizii de azot sunt recunoscuti pentru importanta lor ca “gaz biologic”. Oxizii se produc
endofin din L-aspergina prin actiunea sintetazei asupra oxidului de azot in tesuturile mamare si in
formele stabile. O serie de procese biologice cum sunt neurotransmisia, distrugerea celulelor tumorale,
imunitatea, raspunsul la stimuli sunt controlate de Nox care prezinta o actiune citostatica. Nox au un
timp de injumatatire in plasma de 6-60 secunde, iar in 10-20 minute sunt convertiti in compusi de azot
stabili excretati prin rinichi.
Azotul este component de baza al plantelor si este elementul consumat in cantitatile cele mai
mari comparativ cu alte elemente asimilate din sol. Continutul mediu de azot in plante este cuprins
intre 1- 3 % raportat la unitatea de substanta organica uscata si intra in compozitia substantelor
protidice, are un rol esential in metabolismul acestora, in procesele de transfer de energie.
Azotul este asimilat in cea mai mare parte sub forma anorganica, ca ioni NO3ֿ ,NH4 ֿ . Datorita
prezentei in sol si datorita insusirilor lor biologice, plantele asimileaza in cantitati mai mici azot sub
forma unor compusi organici: aminoacizi, uree, indol, scatol, alcaloizi cu azot, acizi nucleici, vitamine,
acizi humici. Datorita cantitatilor mari de azot asimilate sub forma NO3‾ si NH4+ nivelul de nutritie
este asigurat de cantitatile de saruri azotice si amoniacale. Asimilarea azotului se desfasoara prin
Pagină 35
combinarea lui cu acetoacizii si cu alti acizi organici dand nastere la aminoacizi. Datorita faptului ca
acizii organici conditioneaza absortia, nivelul de absorbtie este determinat de sporirea continutului de
substante reducatoare si odata cu aceasta intensificarea absorbtiei azotului din formele nitrice. Astfel,
in seva diferitelor specii de plante sau in seva aceleiasi specii, in perioada de vegetatie, cand raportul
dintre acizii organici si hidratii de carbon este in favoarea acizilor, este stimulata absorbtia azotului
amoniacal, iar cand raportul este in favoarea hidratilor de carbon, este favorizata absorbtia azotului
nitric. In primele faze de vegetatie plantele prefera azotul amoniacal. In perioada de crestere intensiva a
plantelor consumul de azot este mare .
Prelevarea si pregatirea probelor de apa
Probele de apa se iau conform STAS 2852- 61, in vase de sticla sau polietilena. In cazul in
care determinarea nu se efectueaza in 24 ore, probele de apa trebuie conservate cu clorura mercurica 40
mg/l apa sau cloroform 4 mg/l apa si pastrate la rece.
Principiul metodei
Ionii de azot (NO‾3) reactioneaza cu acidul fenoldisulfonic si formeaza derivatul

nitrofenolsulfonic de culoare galbena. Intensitatea culorii se determina fotometric, la lungimea de unde
λ= 480 nm, pentru un continut de 10 – 100 mg NO‾3 /l.
Aparatura
- spectrofotometru sau fotocolorimetru si cuve cu grosimea stratului de 1 cm;
- agitator magnetic.
Reactivi
- acid fenoldisulfonic: circa 15 g fenol se purifica prin distilare, sub nisa, indepartandu-se
primele picaturi de distilat. Apoi circa 10 g fenol distilat se prind intr-un pahar cilindric de 100
ml si se cantaresc. Peste fenolul cantarit se adauga acid sulfuric d= 1.84 , in prealabil fiert sub
nisa, pana la degajarea vaporilor nitrosi si apoi racit. Volumul de acid sulfuric utilizat este de
6,5 parti in masa la 1 parte in masa fenol;
- acid sulfuric 10%;
- amoniac, solutie 25%;
- apa oxigenata, solutie 3% vol;
- carbonat de plumb;
- sulfat de aluminiu, solutie 10 %: 10 g sulfat de aluminiu [ Al2( SO4)3 .18 H2O ] se introduc
intr-un balon cotat de 100 cm³ si se completeaza cu apa pana la semn;
- solutie etalon pentru azotati: 0,163 g azotat de potasiu ( KNO3 ) in prealabil uscat in etuva circa
4 ore la 105 ͦ C , se introduc intr-un balon cotat de 1000 cm³ si se completeaza pana la semn. 1
cm³ solutie etalon contine 0,1 mg NO‾3 ;
- sulfat de argint, solutie: 0,4397 g sulfat de argint se dizolva si apoi se dilueaza la 100 cm³ cu
apa. 1 cm³ solutie sulfat de argint corespunde la 1 mg ioni de Cl‾.
Pagină 36
Indepartarea substantelor interferente

La determinarea azotatilor din apa potabila interfera: clorurile in concentratii peste 50 mg/l ,
azotatii peste 1 mg/l NO2‾ /l , hidrogenul sulfurat in orice proportie, culoarea si turbiditatea.
Indepartarea clorurilor
Se determina continutul de cloruri din apa de analizat conform STAS 3049- 52 . Apoi 100 cm³
proba de apa se trateaza pentru precipitarea completa a clorurilor, cu o cantitate corespunzatoare de
solutie de sulfat de argint, se incalzeste si precipitatul format de clorura de argint se indeparteaza, prin
centrifugare sau filtrare cantitativa, pe hartie de filtru cu porozitate mica. Volumul filtratului se aduce
la 100 cm³, prin evaporare pe baie de apa.
Indepartarea azotitilor
Proba de analizat se trateaza pentru oxidarea azotitilor la azotati. Pentru aceasta, intr-o capsula
de portelan se introduc 10 cm³ proba de analizat, se adauga 0,1 cm³ acid sulfuric si 2 sau 3 picaturi de
solutie de apa oxigenata, agitand continuu. Proba tratata se lasa 15 minute in repaus, apoi se determina
concentratia de azotiti conform STAS 3048/ 2- 77 si rezultatul se calculeaza in NO3‾/l. Din valoarea
obtinuta pentru azotati se scade aceea corespunzatoare azotitilor si rezulta astfel continutul real de
azotati.
Indepartarea hidrogenului sulfurat

In 100 cm³ proba de apa de analizat se adauga 0,2 g carbonat de plumb si se aereaza prin
agitare pe un agitator magnetic, la turatie maxima timp de circa 15 minute. Dupa decantare sau
centrifugare, se iau 10 cm³ din supernatant si se determina azotatii.
Indepartarea culorii si turbiditatii

Daca apa prezinta o turbiditate mare sau o culoare vizibila, se trateaza 100 cm³ proba de apa de
analizat cu 0,5 cm³ solutie sulfat de aluminiu. Se agita timp de 2 minute pe un agitator magnetic, la
turatie maxima si apoi 5 minute la turatie minima. Se lasa sa se decanteze sau se centrifugheaza, iar din
supernatant se iau 10 cm³ si se determina azotatii.
Modul de lucru
Se iau 10 cm³ proba de apa de analizat, se introduc intr-o capsula de portelan si se evapora la
sec pe baia de apa. De adauga 0,5 cm³ acid fenoldisulfonic, rotind capsula, astfel incat acesta sa vina in
contact cu tot reziduul in capsula. Se lasa 15 minute in repaus si se adauga solutie de amoniac, in
portiuni de care 1 cm³, pana cand se obtine intensitatea maxima a culorii. Continutul capsulei se
introduce intr-un cilindru gradat si se completeaza cu apa pana la 10 cm³. Solutia obtinuta se
fotometreaza in cuve cu grosimea stratului de 1 cm, la λ = 410 nm pentru un continut sub 10 g NO3‾ /l
si λ = 480 nm pentru un continut intre 10- 100 mg NO3‾ /l . Ca solutie de referinta se foloseste o
solutie pregatita in mod identic cu proba de analizat, cu apa bidistilata in locul probei de apa.
Cu valoarea obtinuta pentru extinctie, pe curba de etalonare se citeste si se afla concentratia de azotati,
in mg.
Pagină 37
In baloane cotate de 100 cm³ se introduc cate: 0; 0,5; 1; 5; 10; 25; 50; 75 si 100 cm³ solutie
etalon pentru azotati si se completeaza cu apa pana la semn. Solutiile astfel obtinute contin respectiv:
0; 0,05; 0,1; 0,5; 1; 2,5; 5; 7,5 si 10 mg NO3‾. In continuare se procedeaza ca in modul de lucru.
Se fotometreaza solutiile fata de solutia 0, ca solutie de referinta, iar valorile obtinute se inscriu pe o
curba ce reprezinta variatia extinctiei in functie de concentratia de azotati exprimata in mg.
Prelucrarea rezultatelor
Continutul in azotati se calculeaza cu relatia:

c
Azotati (NO3‾) = ── 1000 [mg/l]
V
unde:
c= continutul de azotati in solutia fotometrata, citit pe curba de etalonare, in mg;
V= volumul probei de apa luata in lucru, in cm³ (STAS 8901/ 1- 71).
4. DETERMINAREA AZOTULUI IN APE DE SUPRAFATA SI IN APE REZIDUALE
Baze teoretice
Azotul se poate gasi in apele de suprafata si reziduale sub forma de amoniac, azotati, azotiti si
azot legat organic in aminoacizi, polipeptide, proteine sau alti compusi organici.
Determinarea azotului se efectueaza in atmosfera lipsita de amoniac sau de vapori acizi. Rezultatele se
exprima in mg/ dm³.
Metodele descrise in aceasta lucrare se refera la:
- determinarea continutului de azot total;
- determinarea continutului de azot organic.
Prelevarea si pregatirea probelor de apa
Probele de apa se iau in vase de sticla sau de material plastic, respectand prescriptiile in
vigoare. Analiza trebuie efectuata imediat dupa recoltare. In cazul in care analiza nu se poate efectua
imediat, probele de apa se conserva prin adaugare de acid sulfuric concentrat, in proportie de 1 cm ³ la
1000 cm³ apa.
Pagină 38
4.1. Determinarea continutului de azot total

Principiul metodei
In mediul acid si in prezenta fierului in pulbere, azotitii si azotatii sunt redusi la amoniac. Dupa aceea,
compusii organici azotati sunt mineralizati prin incalzire cu acid sulfuric concentrat, in prezenta unui
catalizator si azotul este fixat sub forma de sulfat de amoniu. Dupa alcalinizare, amoniacul este distilat
si absorbit in solutie de acid boric. Azotul total se determina prin titrare cu acid sulfuric, in cazul unui
continut de peste 1 mg/ dm³ apa si prin metoda colorimetrica, in cazul unui continut pana la 1 mg/ dm³
apa.
Aparatura
- instalatie de dezagregare, prevazuta cu un dispozitiv pentru evacuarea vaporilor de apa si a
trioxidului de sulf.
- baloane Kjeldahl din sticla termoizolanta, de 400- 800 cm³
- aparat de distilare adaptat pentru baloane Kjeldahl.
Observatii:
- aparatul de distilare poate fi si un aparat pentru antrenare cu vapori de apa.
- inainte de intrebuintare, aparatul de distilare se spala cu apa lipsita de amoniac, pentru indepartarea
urmelor de amoniac.
Reactivi
- apa distilata libera de amoniac ; amoniacul se indeparteaza prin agitare si contactare cu un
schimbator de ioni cationic sau prin redistilare in prezenta de acid sulfuric si permanganat de
potasiu.
- acid sulfuric concentrat, 1+ 3 si 0,02 n.
- fier redus pulbere p.a.
- solutie hidroxid de sodiu- tiosulfat de sodiu: 500 g hidroxid de sodiu si 25 g tiosulfat de sodiu se
dizolva si se dilueaza la 1000 cm³ cu apa distilata libera de amoniac.
- amestec catalizator : 4 parti sulfat de potasiu si o parte sulfat de cupru se mojareaza impreuna .
- indicator mixt solutie: se amesteca doua volume rosu de metil solutie 0,2% in alcool etilic 95% , cu
un volum albastru de metilen solutie 0,2% in alcool etilic 95% ; virajul este de la violet in mediu
acid, la verde in mediu alcalin. Aceasta solutie este stabila 30 de zile.
- acid boric solutie 2%: 20 g acid boric se dizolva in apa, se adauga 10 cm³ indicator mixt si se
dilueaza la 1 dm³, cu apa libera de amoniac. Aceasta solutie este stabila 30 de zile.
- acid boric solutie 2% : se prepara ca mai sus, fara adaugare de indicator mixt.
Modul de lucru
Din proba de apa se ia un volum determinat, conform tabelului 4.1. si se introduce in balonul
Kjeldahl(1).
Pagină 39
Tabelul 4.1. Realizarea probelor pentru determinarea azotului total.
Azot total in proba, N, mg/dm³ Marimea probei de apa, cm³
0-10 250
Peste 10 pana la 20 100
Proba se aciduleaza cu 5 cm³ acid sulfuric 1+ 3 si se adauga circa 0,5 g fier pulbere. Amestecul
se incalzeste pe baia de apa, pana cand in balon ramane numai un mic rest de fier. Dupa racire, se
adauga 5 g amestec catalizator si 20 cm³ acid sulfuric concentrat. Se pune in gatul balonului o palnie si
apoi se monteaza balonul inclinat, in instalatia de dezagregare. La inceput, balonul se incalzeste cu
flacara mica si apoi se mareste flacara. Dupa ce solutia a devenit limpede si incolora sau slab verde, se
continua fierberea inca 20- 30 minute pentru terminarea mineralizarii.
Se lasa sa se raceasca, se dilueaza apoi la 300 cm³ , cu apa lipsita de amoniac si se adauga
cateva bucatele de portelan poros, sau piatra ponce, pentru ca fierberea sa fie uniforma.
Conform figurii 4.1 se monteaza un balon Kjeldahl ( 1) un dop de cauciuc, prin care intra palnia (2) si
deflegmatorul (3) care este atasat la refrigerentul (4).
Figura 4.1 Instalatia de detrminare a azotului total
Se introduc in vasul Erlenmayer (%) 50 cm³ acid boric 2% cu indicator mixt, in cazul in care
continutul de azot total este peste 1 mg/dm³ apa, sau 50 cm³ acid boric 2% fara indicator mixt, in cazul
in care continutul de azot total este pana la 1 mg/ dm³ apa.
Prin capatul inferior al refrigerentului trebuie introdus la circa 5 mm sub nivelul solutiei de acid boric.
Prin palnie se introduce circa 50 cm³ solutie hidroxid de sodiu – tiosulfat de sodiu, pana cand nu se mai
formeaza precipitat brun, apoi se inchide palnia (2) si se incepe incalzirea balonului Kjeldahl.
In timpul distilarii, pe masura cresterii volumului solutiei in vasul Erlenmayer, acesta se lasa in
jos pentru a mentine adancimea initiala de afndare a capatului refrigerentului in solutie.
Pagină 40
Se continua distilarea, pana cand vasul Erlenmayer se strang circa 200 cm³ distilat. Dupa aceea, se
coboara vasul Erlenmayer, se scoate capatul refrigerentului din solutie, se spala cu apa si se mai
continua incalzirea inca 5 minute, tinand vasul Erlenmayer sub capatul refrigerentului, dupa care se
opreste incalzirea.
a) Determinarea azotului total pentru continut de peste 1 mg/ dm³ apa.

In paralel; se executa o determinare martor, in aceleasi conditii, folosind in locul apei de analizat
apa lipsita de amoniac.
(V1 – V2)·0,28 (V1 – V2 ) ·280
Azot total ( N) = ──────── ·1000= ──────── [mg/ dm³]
V V
unde:
V = volumul probei de apa, luat pentru determinare, in cm³
V1= volumul solutiei de acid sulfuric 0,02 n, folosit la titrarea probei de analizat, in cm³
V2 = volumul solutiei de acid sulfuric 0,02 n, folosit la titrarea probei de martor, in cm³
0,28= cantitatea de azot, in ,mg, corespunzator la 1 cm³ solutie de acid.
b) Determinarea azotului total pentru un continut pana la 1 mg/dm³ apa

Se masoara volumul distilatului din vasul Erlenmayer, se iau 50 cm³.
c · V2
Azot total ( N) =──── · 1000[mg/dm³]
V1·50
unde:
C = concentratia de azot (N) in solutia colorimetrica, in mg/ cm³
V1= volumul probei de apa, luat pentru determinare, in cm³,
V2= volumul total al distilatului, in cm³,
50 = volumul distilatului luat pentru determinare, in cm³.
Rotunjirea rezultatelor se face conform tabelului 4.2
Tabelul 4.2. Rotunjirea rezultatelor
Domeniul, mg/dm³ 1,0 – 20 Peste 20 pana la Peste 50 pana la Peste 100 pana la
50 100 200
Rotunjirea,mg/dm³ 0,5 1 2 5
Pagină 41
4.2. DETERMINAREA CONTINUTULUI DE AZOT ORGANIC
Principiul metodei
Amoniacul liber si sarurile de amoniu prezente in proba de apa sunt indepartate prin
alcanilizare si distilare. Dupa aceea, combinatiile organice azotate ramase in proba sunt mineralizate
prin incalzire cu acid sulfuric concentrat, in prezenta de catalizator si azotul este fixat sub forma de
sulfat acid de amoniu. Dupa alcanilizare, amoniacul este distilat si absorbit in solutie de acid boric.
Azotul organic se determina prin titrare cu acid sulfuric, in cazul unui continut de peste 10 mg/ dm³ apa
si prin metoda colorimetrica, in cazul unui continut pana la 1 mg/dm³ apa. Prin aceasta metoda nu se
poate determina azotul din aminele libere volatile.
Aparatura
Se folosesc aceeasi reactivi ca cei utilizati pentru determinarea azotului total ( exceptand fierul
pulbere). Mai sunt necesari:
- solutie tampon de fosfati pentru pH 7,4; 14,3 g KH2PO4 anhidru si 68,8 g K2HPO4 anhidru se
dizolva si se dilueaza la 1000 cm³ cu apa libera de amoniac.
- acid sulfuric, 1 n si 0,1 n.
- hidroxid de sodiu, solutie normala, 0,1n si 0,02 n.
- rosu de bromfenol: 0,10 g rosu de bromfenol se dizolva in 9,75 cm³ hidroxid de sodiu 0,02 n si
se dilueaza cu apa la 250 cm³.
Modul de lucru
Din proba de apa se ia un volum determinat, conform tabelului 4.1 si se introduce prin palnia
(2) in balonul Kjeldahl (1) al aparatului de distilare ( conform figurii 4.1.).
Se completeaza la 300 cm³, cu apa libera de amoniac si se aduce la pH 7, cu acid sulfuric sau hidroxid
de sodiu, de normalitate corespunzatoare, in prezenta de rosu de bromfenol ( pana la virajul in rosu al
indicatorului). Se adauga circa 25 cm³ solutie tampon de fosfati, pentru obtinerea pH- ului 7,4.
Pentru probele care contin peste 250 mg calciu (Ca) la 1 dm³ apa, dupa neutralizarea probei de
apa, se adauga 40 cm³ solutie tampon de fosfati si apoi se aduce pH-ul la 7,4 cu solutie de hidroxid de
sodiu. Se distila pana la obtinerea a 200 cm ³ distilat ce se indeparteaza.
Reziduul ramas in balon Kjeldahl se supune operatiilor de mineralizare, conform modului de lucru de
la determinarea azotului total, cu deosebirea ca nu se adauga fier in pulbere.
Continutul de azot organic exprimat in azot se calculeaza cu formulele utilizate la determinarea

azotului total.(STAS 7312- 83).
Pagină 42
5. DETERMINAREA CLORULUI REZIDUAL
Baze teoretice
Lucrarea urmareste stabilirea metodelor de determinare a clorului ramas in exces in apa

potabila minimum 30 minute dupa procesul de clorinare a apei.
Prin clor rezidual se intelege:
 clorul rezidual liber, sub forma de clor elementar ( Cl2), acid hipocloros (HOCl) sau hipoclorit
(ClO‾);
 clorul rezidual legat sub forma de cloramine sau dicloramine;
 clorul rezidual total, format din clorul rezidual si clorul rezidual legat.
Determinarea clorului rezidual se poate face prin doua metode:
 metoda cu ortotolidina- arsenit;
 metoda cu metiloranj.
In caz de litigiu se va folosi metoda cu ortolidina- arsenit. Sensibilitatea ambelor metode este de 0,01
mg Cl2 /dm³. La efectuarea analizei se folosesc reactivi de calitate p.a. sau de calitate echivalenta si
apa bidistilata in mediu alcalin.
5.1. Metoda cu ortotolidina- arsenit
Principiul metodei
Clorul rezidual formeaza cu ortotolidina o coloratie galbena a carei intensitate este direct
proportionala cu concentratia clorului rezidual si se compara cu aceea a unei solutii etalon de culoare
de cromat- bicromat. Intensitatea coloratiei galbene este influentata de temperatura si de timp de
reactie si de aceea pentru fixarea culorii, in solutie se adauga arsenit de sodiu.
Analiza se efectueaza la temperatura de 20º C.
Reactivi
 arsenit de sodiu, solutie: 5 g metaarsenit de sodiu ( NaAsO2) se dizolva in apa, intr-un balon
cotat de 1000 cm³ , aducandu-se cu apa la semn. In lipsa de arsenit solutia se poate prepara
astfel: 3,61 g trioxid de arsen (As2O3) se introduc intr-o capsula de portelan, care contine 5,5 g
carbonat de sodiu ( Na2CO3 · 10 H2O) dizolvat in circa 50cm³ apa. Capsula se tine pe baia de
apa, la 90ºC, timp de 1-2 ore,agitand din timp in timp. Dupa racire, continutul capsulei se trece,
cantitativ, intr-un balon cotat de 1000 cm³ si se aduce la semn cu apa. Solutia astfel obtinuta se
pastreaza in butelii de polietilena.
 solutii tampon de fosfati:
a) solutie tampon A: 22,86 g hidrogen ortofosfat secundar de sodiu ( Na2HPO4 · 12H2O) si
46,16 g dihidrogen ortofosfat primar de potasiu ( KH2PO4), uscate in prealabil la 105ºC
timp de 12 ore si pastrate in exicator, se introduc intr-un balon cotat de 1000 cm³ si se
aduce la semn cu apa;
b) solutie tampon B: 200 cm³ solutie tampon A se filtreaza intr-un balon cotat de 1000 cm³,
aducandu-se pana la semn cu apa.
Pagină 43
 ortolidina, solutie: 1,35 g diclorhidrat de ortotolidina se dizolva in 500 cm³ apa. Se adauga, sub
agitare continua, un amestec format din 150 cm³ acid clorhidric d= 1,19 si 350 cm³ de apa.
Solutia astfel obtinuta se pastreaza in butelii de sticla cu dop slefuit de culoare bruna.
 solutie etalon de cromat- biocromat: 1,55 g biocromat de potasiu si 4,65 g crom de potasiu se
introduc intr-un balon cotat de 1000 cm³ , se dizolva in solutie tampon de fosfati si se aduce
pana la semn cu solutie tampon de fosfati.
Din aceasta solutie se iau 100 cm³ si se dilueaza pana la 1000 cm³ cu solutie tampon B de fosfati.
Coloratia solutiei etalon diluate corespunde unei culori date de 1 mg Cl2 / dm³.
Pregatirea scarii etalon cromat- bicromat

Solutia etalon diluata de cromat- bicromat se repartizeaza in tuburi Nessler sau in eprubete
colorimetrice de cate 100 cm³ , conform tabelului de mai jos completandu-se pana la 100 cm³ cu
solutie tampon B de fosfati.
Tabel. 5.1. Modul de preparare a solutiilor din tuburile Nessler

Solutie de cromat- Clor ( Cl2), mg/dm³ Solutie de cromat- Clor ( Cl2), mg/ dm³
bicromat, cm³ bicromat, cm³
1 0,01 35 0,35
2,5 0,025 40 0,40
5 0,05 45 0,45
7,5 0,075 50 0,50
10 0,10 60 0,60
15 0,15 70 0,70
20 0,20 80 0,80
25 0,25 90 0,90
30 0,30 100 1
Tubutrile Nessler sau eprubetele colorimetrice, din scara etalon de comparare inchise cu dopuri de
pluta parafinate, pot fi utilizate timp de 6 luni, daca in solutie n-au aparut suspensii.
Modul de lucru
In trei tuburi Nessler sau trei eprubete colorimetrice, identice cu cele care formeaza scara
etalon de comparare, notate cu I, II si III, se introduc reactivii in ordinea de mai jos, procedandu-se
dupa cum urmeaza.
In tubul sau eprubeta I, se introduc 5 cm³ solutie de ortotolidina si 90 cm³ apa de analizat. Se
agita din nou si se compara imediat cu scara etalon, directia de privire fiind de sus in jos. Valoarea
Pagină 44
gasita se noteaza cu A si reprezinta concentratia in clor rezidual liber plus eventualele culori
interferente.
In tubul sau eprubeta II, se introduc 5 cm³ solutie de arsenit de sodiu si 90 cm³ apa de analizat.
Se agita, se adauga imediat 5 cm³ solutie de ortotolidina si dupa o noua agitare se compara cu scara
etalon. Valoarea gasita se noteaza B1 si reprezinta valoarea culorilor interferente , imediat dupa reactie
. Dupa exact 5 minute, se compara din nou cu scara etalon. Valoarea gasita se noteaza cu B2 si
reprezinta valoarea culorilor interferente dupa 5 minute de la reactie.
In tubul sau eprubeta III , se introduc 5 cm³ solutie de ortotolidina si 95 cm³ apa de analizat. Se
agita si dupa exact 5 minute se compara cu scara etalon. Valoarea gasita se noteaza cu C si reprezinta
concentratia in clor rezidual total, plus culorile interferente.
Continutul de clor rezidual liber, clor rezidual total si clor rezidual legat, in mg Cl2/dm³, se calculeaza
cu urmatoarele formule:
Clor rezidual liber = A- B1
Clor rezidual total = C- B2
Clor rezidual legat = ( C- B2) – ( A- B1)
5.1.2 Metoda cu metiloranj
Principiul metodei
In mediul acid, metiloranjul este decolorat de catre clorul rezidual. Decolorarea este proportionala cu
continutul de clor rezidual si se apreciaza colorimetric. Determinarea se efectueaza la temperatura de
20º C.
Reactivi
 acid sulfuric d= 1,84, diluat 1+ 3;
 bromura de potasiu, solutie 1%;
 metioranj, solutii:
a) solutie A: 0,46 g metiloranj se introduc intr-un balon cotat de 1000 cm³ si se completeaza
pana la semn cu apa; 1 cm³ solutie A corespunde la 0,1 mg Cl2
b) solutie B: 100 cm³ solutie A de metiloranj se aduc intr-un balon cotat de 1000 cm³ se
completeaza pana la semn cu apa ; 1 cm³ solutie B corespunde la 0, 1 mg Cl2.
Modul de lucru
100 cm³ apa de analizat se introduc intr-un vas Erlenmayer de 200 cm³. Se adauga 0,5 cm³ acid
sulfuric si se titreaza cu solutie B de metiloranj, picatura cu picatura, pana la virarea culorii in roz, care
persista 2 minute.
Volumul solutiei de metiloranj utilizat la titrare, in cm³, se noteaza cu V1.
Pagină 45
In continuare, in vasul Erlenmayer se adauga 0,5 cm³ solutie de bromura de potasiu. In cazul in care
solutia se decoloreaza, aceasta se titreaza cu solutie de metiloranj pana la o noua aparitie a culorii roz,
care persista timp de 2 minute.
Volumul solutiei de metiloranj utilizat la aceasta titrare, in cm³, se noteaza cu V2.
In paralel cu proba de analizat se va efectua in mod identic o proba martor cu apa bidistilata in locul
probei de apa; in cazul unui consum de solutie de metiloranj se va tine seama de acest lucru in calcul,
scazandu-se volumul solutiei de metiloranj consumat din volumele V1 si V2.
Continutul de clor rezidual liber, clor rezidual legat si clor rezidual total, in mg Cl2/ dm³, se calculeaza
cu ajutorul formulelor:
V1·0,01
Clor rezidual liber =───── · 1000 [ mg/ dm³]
V
V2 · 0,01
Clor rezidual legat =────── · 1000 [ mg/dm³]
V
V1· 0,01 V2 · 0,01
Clor rezidual total = ───── ·1000 + ────── ·1000 [mg/dm³]
V V
unde :
V1 = volumul solutiei B de metiloranj, utilizat la prima titrare, in cm³;
V2 = volumul solutiei B de metiloranj, utilizat la a doua titrare, in cm³;
0,01 = cantitatea de clor ( Cl2), in mg, corespunzatoare la 1cm³ solutie B de metiloranj;
V = volumul probei de apa luata in analiza, in cm³ ( STAS 8663-70).
6. DETERMINAREA CONTINUTULUI DE SULFATI DIN APE
Baze teoretice
Sulfatii din apa se pot determina prin metoda gravimetrica, complexonometrica,volumetrica si
turbidimetrica. Metodele gravimetrica si complexonometrica se folosesc pentru concentratii mai mari
de sulfati, metoda turbidimetrica este indicata pentru concentratii mici de sulfat din apa, iar metoda
volumetrica este satisfacatoare pentru analiza curenta de sulfati.
6.1. Metoda turbidimetrica
Principiul metodei
Sulfatii sunt precipitatii sub forma de sulfat de bariu si mentinuti in suspensie. Interferente: culoarea si
turbiditatea pot interfera determinarea. Indepartarea lor se face prin floculare cu clorura de aluminiu
sau prin diluarea probei de apa.
Pagină 46
Aparatura si reactivi
- Agitator magnetic;
- Spectrofotometru;
- Cronometru;
- Lingura de metal calibrata cu care sa se masoare 0,25 – 0,35 g clorura de bariu
- Solutie tampon I : se dizolva 30 g clorura de magneziu ( MgCl · 6H2O ), 5 g acetat de sodiu (
CH3COONa · 3 H2O ), 1 g KNO3 si 20 ml CH3COOH in 500 ml apa bidistilata si apoi se
completeaza pana la 1000 ml apa bidistilata;
- Solutie tampon II : ( se foloseste cand concentratia sulfatilor din apa este sub 10 mg/ dm³ ) se
dizolva 30 g MgCl · 6 H2O, 5 g acetat de sodiu, 1,0 g KNO3 , 0,111 g sulfat de sodiu ( Na2SO4) si 20
ml CH3COOH in 500 ml apa bidistilata si apoi se completeaza volumul pana la 1000 ml cu apa
bidistilata;
- Clorura de bariu, cristale ( BaCl2 · 2H2O);
- Etalon pentru sulfat preparat din 1,4787 g Na2SO4 care se dizolva in 500 ml apa bidistilata si se
completeaza volumul la 1000 ml cu apa bidistilata. Solutia contine 1 mg SO4²ˉ /ml.
Modul de lucru
Se masoara 50 ml apa de analizat, intr-un flacon Erlenmayer de 250 ml. Daca proba contine
sulfati peste 15 mg/dm³ se adauga 10 ml din solutia tampon I, iar daca contine sub 15 mg/ dm³ se
introduc in proba 10 ml din solutia tampon II. Paralel se pregateste si o proba martor folosind apa
bidistilata in locul apei de analizat.
Flaconul Erlenmayer cu proba de analizat se aseaza pe un agitator magnetic ajustandu-se
viteza de agitare astfel incat sa nu stropeasca. Se adauga o lingurita de cristale de BaCl2 , pornind si
cronometrul in acelasi timp. Cristalele trebuie sa se dizolve in maximum 30 secunde si sa nu adere la
peretii vasului. Se agita timp de 1 minut si apoi se citeste turbiditatea la un spectrofotometru la
lungimea de unda de λ= 420 nm si cuva de 1 cm. Valoarea extinctiei obtinuta se raporteaza la curba de
etalonare si se obtine concentratia in mg SO4ˉ la 1 dm³ de apa.
Pentru trasarea curbei de etalonare se lucreaza dupa urmatorul model prezentat in tabel.
Tabel 6.1 Model de realizare a curbei de etalonare

1 2 3 4 5 6 7 8
Solutia etalon ml 0 0.1 0.25 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5
Apa bidistilata ml 50 49.9 49.76 49.5 49 48.5 48 47.5
Tampon I ml 0 0 0 0 10 10 10 10
Tampon II ml 10 10 10 10 0 0 0 0
Conc. SO4²ˉ/l ml 0 2 5 10 20 30 40 50
Pentru fiecare concentratie din scara se procedeaza in continuare ca si pentru proba de apa.
Pagină 47
Prelucarea rezultatelor
Cu valorile extinctiilor obtinute se traseaza o curba urmeaza a se folosi pentru determinarea cantitatilor
necunoscute de sulfati din probele de apa.
6.2. METODA COMPLEXONOMETRICA
Principiul metodei
Ionii de sulfat ( SO4²ˉ) se precipita cu clorura de bariu la sulfat de bariu, iar excesul de ioni de
bariu se titreaza cu o solutie de sare disodica a acidului etilendiamino- tetraacetic ( EDTA) in
prezenta ionilor de magneziu, folosind ca indicator eriocrom T.
Interferente
Analiza este interferata de coloratia apei, cromatii si bicromatii in concentratii mai mari de 10 mg/l ,
fosfatii in concentratii mai mari de 10 mg/l si cationii: magneziu, calciu, cupru, aluminiu cand
depasesc 10 mg/l, iar catonii: zinc, plumb, si fier trivalent cand sunt in concentratii mai mari de 100
mg/l.
Aparatura
Coloana pentru schimbator de ioni: tub de sticla sau material plastic transparent, diametrul 25-30 mm
si inaltimea de 250 mm. La partea superioara coloana este terminata in forma de palnie cu diametrul de
50 mm si la partea inferioara este prevazuta cu un robinet. Deasupra robinetului, tubul este prevazut cu
o placa filtranta de sticla sau un tampon de vata de sticla.
Reactivi
o acid clorhidric 10% si 5% vol;
o rasina schimbatoare de ioni: cationit puternic acid, forma II de tip polistiren- divinil- benzen cu
grupari sulfonice, sub forma de granule cu diametrul de 0,5 -1 mm;
o clorura de magneziu, solutie 0,1 n: se dizolva 10,2 g clorura de magneziu ( MgCl2 · 6H2O) in
apa distilata la 1000 ml intr-un balon cotat ;
o solutie tampon amoniacala: 67 g clorura de amoniu se dizolva in 100 ml apa distilata, apoi se
adauga 570 ml solutie de amoniac 25% si se dilueaza la 11 cu apa distilata;
o negru eriocrom T: intr-un mojar se amesteca 1 g eriocrom T cu 100 g clorura de sodiu, pana se
obtine o pulbere fina de culoare omogena, care se pastreaza apoi intr-un borcan inchis ermetic;
o sare disodica a acidului etilendiamino- tetraacetic ( EDTA), solutie 0,02 n: se cantaresc cu
precizie 3,722 g +/- 0,0002 EDTA (uscat in prealabil 2 ore in etuva la 800ºC si racit in
exicator), se trece cu putina apa distilata intr-un balon cotat de 1 l, se omogenizeaza si se aduce
la semn cu apa distilata;
o clorura de bariu, solutie 0,02 n: se cantaresc cu precizie 2,4428 g clorura de bariu ( BaCl2 ·
H2O ), apoi se trece cu putina apa distilata intr-un balon cotat de 1 l, se omogenizeaza prin
agitare si se aduce la semn cu apa distilata.
Pagină 48
Modul de lucru
Indepartarea cationilor
Schimbatorul de ioni se introduce intr-o coloana de sctila si se spala cu apa distilata pana cand nu mai
raman bule de aer in coloana. Stratul de schimbator de ioni trebuie sa aiba inaltimea de 150-170 mm,
sa fie permanent acoperit de lichid si deasupra lui se introduce un dop de vata de sticla.
Inaintea folosirii, schimbatorul de ioni trebuie regenerat prin eluare cu circa 0,5 l acid
clorhidric 5% pentru un volum de 100 ml schimbator de ioni, apoi se spala cu apa distilata pana la
disparitia ionilor de clor din apa de spalare. Verificarea se face amestecand 20 ml apa de spalare cu 1
ml solutie de azotat de argint 10% si 2 picaturi acid azotic concentrat. Dupa 10 minute nu trebuie sa
apara opalescenta.
Proba de analizat se trece prin coloana cu schimbator de ioni pentru indepartarea cationilor.
Pentru aceasta, minim 500 ml proba de apa de analizat, neutralizata la pH= 7 este trecuta prin coloana
cu schimbator de ioni cu viteza de aproximativ 60 picaturi pe minut. Primii 150 ml de efluent se
arunca, iar restul se folosesc pentru determinarea sulfatilor.
Capacitatea de schimb a coloanei nu trebuie sa fie mai mica de 99% si se verifica incercand
duritatea probei de analizat care a fost trecuta prin coloana. Dupa primii 150 ml trecuti prin coloana, se
ia o proba de 10 ml care se agita cu 0,2 ml solutie tampon amoniacala si un varf de spatula de eriocrom
T si se adauga o picatura de solutie EDTA 0,02 n. Daca se produce disparitia coloratiti rosii si aparitia
unei coloratii albastre nete, capacitatea de schimb este corespunzatoare, in caz contrar schimbatorul de
ioni trebuie regenerat din nou.
Determinarea sulfatilor
Intr-un vas Erlenmayer de 500 ml se introduce un volum de 100 ml ( eventual diluat la 100 ml
pentru probele mai concentrate) de proba corespunzator unui continut de 2,5 – 50 mg ( SO4²ˉ), din
proba de apa trecuta prin schimbatorul de ioni. Proba se incalzeste la fierbere, se adauga 25 ml solutie
de clorura de bariu ( masurati exact) si se fierbe 1 minut. Dupa racire se adauga 0,2 ml solutie de
clorura de magneziu, 6 ml solutie tampon amoniacala si un varf de spatula negru eriocrom T. Solutia se
titreaza cu solutie EDTA 0,02 n pana la virarea culorii de la rosu la albastru net.
Continutul se sulfati se calculeaza cu formula:

0,960 · 64· (V1f1 – V2f2 )
Sulfati ( SO4²ˉ) =─────────── ·1000 [mg/l]
V
unde:
0.960*64 = cantitatea de sulfati ( SO4²ˉ) in mg corespunzator de 1 cm³ solutie EDTA 0,02n;
V1 = volumul solutiei de clorura de bariu 0,02 n introdus in proba de apa, in ml;
f1 = factorul solutiei de clorura de bariu 0,02 n introdus in proba de apa, in ml;
V2 = volumul solutiei de EDTA 0,02 n folosit la titrare, in ml;
f2 = factorul solutiei de EDTA 0,02 n folosit la titrare, in ml;
V = volumul probei de apa luat pentru determinare, in ml.
Pagină 49
Norme si reglementari
Pentru apele de suprafata se prevede o concentratie de sulfati maxim admisa de 400 mg/l
pentru toate categoriile de ape, iar pentru apa potabila se prevede o concentratie de sulfati maxim
admisa de 200 mg/l si 400 mg/l admisa exceptional (STAS 8601- 70).
7. DETERMINAREA CONTINUTULUI DE ALUMINIU DIN APE
Baze teoretice
Aluminiul este al treilea element ca raspandire in scoarta terestra, datorita prezentei sale in minerale,
roci si argile. Aceasta larga distributie este cauza prezentei aluminiului in aproape toate apele naturale
sub forma de saruri solubile, coloidala sau sub forma unor compusi insolubili. Aluminiul solubil,
coloidal si insolubil poate fi prezent in apa tratata sau apa uzata ca reziduu de la coagularea cu agenti
care contin aluminiu intr-o concentratie mai putin de 50 µg/l. Metoda colorimetrica cu Eriocrom
cyanin R este destinata sa estimeze concentratia aluminiului din ape cu o instrumentatie simpla.
Principiul metodei
Solutiile diluate de aluminiu tamponate ( la pH 6.0) cu colorantul Eriocrom cyanin R formeaza un
complex colorat rosu spre roz, care prezinta absorbanta maxima la lungimea de unde λ535 nm.
Intensitatea culorii este influentata de concentratia aluminiului, timpul de reactie, temperatura, pH,
alcalinitate si concentratia altor ioni. Metoda este destinata masurarii unor concentratii de aluminiu din
domeniul 20- 300 µg/l, domeniu care poate fi extins prin diluatia probelor. Concentratia minima de
aluminiu care poate fi detectata prin aceasta metoda in absenta fluorului si a fosfatilor complecsi este
de 6 µg/l.
Interferente
Interferenta datorata fierului si magneziului este eliminata prin adaugarea acidului ascorbic. Erori
negative pot fi cauzate de prezenta fluorului si polifosfatilor. Daca se considera concentratia de fluor
constanta, eroarea relativa scade cu cresterea concentratiei aluminiului. Datorita faptului ca fluorul
poate fi analizat usor este in concentratie cunoscuta, poate fi adaugata o cantitate cunoscuta de fluor
setului de etaloane. Ortofosfatul nu interfera analiza daca este in concentratie sub 10 mg/l, iar sulfatul
sub 2 g/l.
Aparatura
- spectrofotometrul sau fotometru cu filtru verde ( λ = 525 – 535) si cuva de 1 cm;
- sticlarie: se trateaza toata sticlaria cu 1 + 1 HCl cald si se clateste cu apa distilata lipsita de aluminiu
pentru a evita propagarea erorilor datorita materiilor absorbite pe sticla. Se clateste cu apa distilata
suficient pentru a indeparta acidul.
Reactivi
- solutii etalon de aluminiu :
Pagină 50
 solutie etalon de rezerva : Se prepara o solutie etalon de aluminiu ( 1ml= 500 µg/l)
dupa doua variante:
1. Se dizolva 500 mg aluminiu metalic in 10 ml HCL concentrat, prin incalzire usoara. Se
aduce apoi balon cotat de 1000 ml.
2. Se dizolva 8,791 g sulfat de aluminiu si potasiu, AlK( SO4)2 · 12 H2O, in apa si se
dilueaza la 1000 ml.
 solutie etalon de lucru : Se dilueaza 10 ml solutie etalon de rezerva la 1000 ml cu apa
distilata . 1,00 ml= 5,00 µg Al.
- acid sulfuric, H2SO4, 0,02 n si 6 n ;
- acid ascobic solutie : se dizolva 0,1 g acid ascobic in apa distilata si se aduce la balon cotat de 100
ml. Se prepara zilnic;
- amestec tampon: se dizolva 136 g acetat de sodiu, NaC2H3O2 · 3H2O in apa, se adauga 40 ml acid
acetic 1 n se se dilueaza si se dilueaza amestecul la 1000 ml;
- solutie reactiv de culoare – Eriocrom cyanin R:
 solutie stoc: se dizolva 300 mg Eriocrom cyanin R in aproximativ 50 ml apa. Se
ajusteaza pH-ul de la 9 la 2,9 cu acid acetic 1+ 1 si se dilueaza pana la 100 ml. Solutia este
stabila cel putin 1 an.
 solutie de lucru : se dilueaza 10,0 ml solutie pana la 100 ml cu apa distilata;
- solutie indicator – metiloranj sau bromcrezol verde;
- EDTA ( sarea de sodiu a acidului etilendiamino- tetraacetic dihidrat) 0,01 M: se dizolva 3,7 g in
apa si se dilueaza la 1000 ml;
- hidroxid de sodiu, NaOH, 1n si 0,1 n.
Modul de lucru
1) Trasarea curbei de etalonare
Se prepara o serie de standarde continand aluminiu de la 0 la 7 µg prin masurarea cu precizie a
unor volume calculate de solutie etalon de lucru si diluarea acestora pana la 25 ml in baloane cotate de
50 ml. Se adauga 1 ml H2SO4 0,02 n in fiecare standard si se omogenizeaza, dupa care se adauga 1 ml
solutie acid ascorbic. Se adauga apoi 10 ml amestec tampon. Cu o pipeta gradata se adauga 5 ml
reactiv de culoare. Imediat se aduce la semn cu apa distilata si se omogenizeaza. Se lasa in repaus 5-10
min dupa care se citeste absorbanta la spectrofometru la lungimea de unda λ = 535 nm.
2) Analiza unei probe in absenta fluorului si fosfatilor complecsi
Se introduce un volum de 25 ml de proba intr-un balon sau capsula de portelan, se adauga
cateva picaturi de metiloranj si se titreaza cu acid sulfuric 0,02 n pana la aparitia coloratiei roz slab. Se
noteaza volumul folosit la titrare. In doua probe similare, fiecare de 25 ml ( la temperatura camerei)
luate in baloane cotate de 50 ml, se adauga acelasi volum de acid sulfuric ca cel folosit la titrare si 1 ml
in exces. Intr-una din probe se introduc 1 ml EDTA. Aceasta proba urmeaza sa serveasca drept martor
deoarece aluminiul este complexat cu EDTA si astfel se compenseaza eroare datorata culorii si
turbiditatii probei. Probele se trateaza cu 1 ml acid ascobic, 10 ml amestec tampon si 5 ml reactiv de
culoare. Se fixeaza absorbanta zero pentru martor si dupa 10 minute se citeste valoare absorbantei
pentru proba.
3) Analiza unei probe in prezenta fluorului si fosfatilor complecsi.
Pagină 51
Eliminarea interferentelor
Indepartarea interferentei fosfatilor: se adauga 1,7 ml H2SO4 6 n la 100 ml proba de apa intr-un balon
cotat de 200 ml. Se incalzeste proba pe o plita cel putin 90 minute, mentinad temperatura solutiei sub
punctul de fierbere. La terminarea perioadei de incalzire, volumul solutiei trebuie sa fie aproximativ 25
ml ( eventual se adauga apa pentru a mentine acest volum). Dupa racire, se neutralizeaza de la pH 4,3
la 4,5 utilizand initial NaOH 1 n si apoi 0,1 n si cu pH metru pentru masurare. Se aduce proba la 100
ml cu apa distilata, se omogenizeaza si se utilizeaza 25 ml pentru determinarea aluminiului ca la pct.1).
In paralel se executa o proba martor in care se utilizeaza 100 ml apa distilata la care se adauga 1,7 ml
H2SO4 6n.
 Trasarea curbei de etalonare: se reprezinta concentartia de aluminiu functie de absorbanta.
 Se determina valoarea concentratiei aluminiului prin interpolare pe curba de etalonare obtinuta
anterior.
8. STUDIUL SEDIMENTARII
Baze teoretice
Sedimentarea este separarea din apa, prin depunere gravitationala, a particulelor in suspensie cu
densitatea mai mare decat a apei.
In industria chimica, operatia de sedimentare se utilizeaza pentru decantarea suspensiilor rezultate in
diferite etape ale procesului tehnologic. In domeniul tratarii si epurarii apelor, sedimentarea este cea
mai raspandita si mai utilizata operatie unitara, iar utilajele folosite in acest scop se numesc decantoare.
Aplicarea procesului de sedimentare are drept scop pe de o parte, obtinerea unui efluent cu o
concentratie redusa in suspensii solide si pe de alta parte de a obtine un namol suficient de concentrat
care sa poata fi usor manipulat, tratat sau disponibilizat.
In functie de concentratia solutiilor si tendinta particulelor de a interactiona, se disting patru tipuri de
sedimentare: sedimentarea particulelor discrete (suspensii de tip I), a particulelor floculante (
suspensii de tip II), sedimentarea in masa sau perturbata si sedimentarea cu compresie ( tasarea
namolului). Caracteristicile fiecarui tip de sedimentare sunt prezentate in tabelul de mai jos.
Tipul de Descriere Aplicatie/ prezenta

sedimentare
Tip I particule Se refera la sedimenatarea particulelor din Eliminarea nisipului si a

discrete suspensii diluate. Particulele sedimenteaza ca pietrisului fin din apele naturale
entitati individuale, iar interactiile dintre ele si uzate.
sunt nesmnificative.
Tip II particule Se refera la suspensii diluate de particule care Eliminarea partiala a suspensiilor
floculante tind sa fuzioneze (coalescenta) sau sa floculeze solide din apa uzata la decantarea
in timpul procesului de sedimentare. Prin primara. Eliminarea flocoanelor
covalescenta, particulele isi modifica formate in urma tratamentului
Pagină 52
dimensiunea si masa si implicit viteza de chimic in statiile de tratare.

sedimentare.
Tipul III Se refera la suspensii de concentratie Are loc in bazinul de sedimentare

sedimentarea in intermediara de particule discrete si floculante, de la etapa secundara de epurare,
masa, perturbata in care interactiile dintre particule sunt care functioneaza conjugat cu o
sau zona de suficient de mari astfel incat o particula poate etapa de tratare biologica pe care
sedimentare sa intarzie sedimentarea particulelor vecine. o succede.
Particulele tind sa ramana in pozitii fixe una in
raport cu cealalta, iar sedimentarea are loc
unitar ( in masa).
Tip IV Se refera la suspensii foarte concentrate de Are loc, de regula, in zona

sedimentarea cu particule aflate in contact fizic care formeaza o inferioara a straturilor mari de
compresie sau structura, iar sedimentarea are loc doar prin namol depus si este intalnita in
tasarea comprimarea acestei structuri. Compresia are decantoarele secundare cu namol
namolului loc sub actiunea greutatii particulelor care se activ si in ingrosatoarele de
depun constant din lichidul supernatant. namol.
In timpul procesului de sedimentare este normal sa existe mai mlte tipuri de sedimentare si
este posibil sa intalnim toate cele patru tipuri de sedimentare.
Datorita importantei fundamentale a procesului de sedimentare in cadrul tratarii si epurarii apelor,
fiecare tip de sedimentare va fi analizat separat.
8.1 ANALIZA SEDIMENTARII DE TIP I
Baze teoretice
Prin particule discrete se inteleg acele particule care isi pastreaza dimensiunea, forma si
greutatea specifica pe toata durata sedimentarii. Se neglijeaza interactia unei particule vecine.
Considerand o particula discreta, sedimentarea acesteia poate fi analizata prin intermediul legilor
clasice enuntate de Newton si Stokes. Particula solida aflata in suspensie, in lichid, este supusa actiunii
a doua forte: forta gravitationala Fg reprezentand rezultanta compunerii fortei de greutate cu forta
arhimedica si forta de frecare Ff care actioneaza in momentul initierii miscarii si care se opune fortei
gravitationale.
Forta gravitationala Fg este data de relatia:
Fg = (ρs – ρ1 ) · g · V
unde:
ρs = densitatea particulei solide;
ρ1 = densitatea fluidului ;
g = acceleratia gravitationala;
V = volumul particulei.
Pagină 53
Forta de frecare Ff este data de legea lui Newton :

Ff = Cf · As · ρ· (Vs²)
2
unde:
Cf = coeficientul de frecare ;
As = aria sectiunii transversale, perpendiculara pe directia miscarii;
Vs = viteza de sedimentare.
Particula este accelerata pe directia fortei gravitationale pana in momentul in care forta de
frecare egaleaza forta gravidationala, dupa care particula se deplaseaza cu viteza constanta. Combinad
relatii rezulta expresia vitezei de sedimentare:
Vs = √2g · (ρs – ρ) · V
Cf ρ As
Pentru particule sferice, ecuatia ( 8.3) devine:

Vs = √4g · (ρs – ρ ) · d
3Cf ρ
unde d este diametrul particulei.

Valoarea coeficientului de frecare depinde de regimul hidrodinamic din apropierea particulei. In
figura 8.1 este reprezentata variatia coeficientului de frecare Cf in functie de regimul hidrodinamic,
exprimat sub forma numarului Reynolds ( NRe = Vs · d· ρ/μ )pentru particule cu forme diferite.
In cazul particulelor perfect sferice, curba din figura 8.1 poate fi aproximata prin expresia:
24 3
Cf = ─── + ─── + 0.34
NRe √NRe
Figura 8.1. Variatia coeficientului de frecare pentru sfere, discuri si cilindrii
Pagină 54
Pentru o valoare a numarului Reynolds mai mica de 1 (0.3), cazul regimului laminar cand frecarea se
datoreaza in special vascozitatii fluidului, expresia devine:
24
Cf = ─── ═> Ff = 3 · π · d · μ · Vs
NRe
Expresia vitezei de sedimentare se obtine in acest caz prin rearanjarea ecuatiilor si e cunoscuta
sub numele de ecuatia lui Stokes :
ρs – ρ
Vs =──── d²g
18μ
Ecuatia este un caz particular, presupunand sfericitatea perfecta a particulelor care

sedimenteaza. In practica se introduce un factor de corectie ø in relatia numarului Reynolds pentru
abaterea de la sfericitate a particulelor. Pentru particulele perfect sferice coeficientul ø are valoarea I.
ø · Vs · ρ · d
Vs = ─────────
μ
Cateva valori tipice ale coeficientului ø pentru diverse particule solide sunt prezentate mai jos:
Tabel 8.2 Valorile lui ø

Particule solide ø
Nisip 2,0
Carbune 2,25
Gibs 4,0
Fulgi de grafit 22
In cazul regimului de curgere turbulent ( NRe ≥ 104 ) fortele inertiale au pondere maxima si expresia
devine:
Cf = 0.4
Viteza de sedimentare in acest caz, poate fi exprimata:
Vs = √3· 3 · (Ss – 1 ) · g · d
unde Ss este greutatea specifica a particulei.
Pentru particule sferice, valoarea vitezei de sedimentare Vs poate fi determinata direct utilizand
graficul (figura 8.2) elaborat de Camp (1952) daca sunt cunoscute: diametrul particulei, greutatea
specifica si temperatura. Se poate observa ca pentru particulele cu dimensiuni mari regimul
hidrodinamic este preponderent turbulent, iar pentru particulele cu dimensiuni mici predomina regimul
laminar.
In majoritatea cazurilor, distributia granulometrica si abaterea de la sfericitate a particulelor nu
este cunoscuta, iar utilizarea expresiilor teoretice pentru proiectarea bazinelor de sedimentare devine
practic imposibila.
Pagină 55
Figura 8.2 Sedimentarea de tip I a sferelor in apa la 10o C
Modul de lucru
Pentru determinarea vitezei de sedimentare a particulelor discrete in solutii reale, diluate se utilizeaza
metode experimentale. Una din aceste metode a fost conceputa de Camp si se bazeaza determinarea
caracteristicilor de sedimentare intr-o coloana de sedimentare prevazuta cu un punct de prelevare
pentru probe ( figura 8.3).
Se presupune ca o particula in suspensie cu diametrul do la un moment to se afla la varful coloanei si
ajunge la punctul de prelevare la momentul t1 . Viteza de sedimentare medie este data de raportul
Vso = Zo / (t1 – to )
Presupunem ca o alta particula cu diametrul dp , aflata la inaltimea Zp cu o viteza de sedimentare Vp <

Vso , ajunge la punctul de prelevare in acelasi timp, t= t1 . Viteza de sedimentare
medie este data de raportul
Vp = Zp / (t1 – to)
Figura 8.3 Coloana de sedimentare pentru suspensii diluate de particule discrete:
Deoarece timpul necesar deplasarii particulelor este acelasi se poate scrie:

Zo Zp vp Zp
to = ── = ── ═> ── = ──
vo vp vo Zo
Pagină 56
Se pot face urmatoarele afirmatii pe baza ecuatiei :

 toate particulele cu diametrul d ≥ do au viteza de sedimentare vs ≥ vso
 vor trece de punctul de prelevare in timpul t = t1;
 o particula cu diametrul dp < do si respectiv vp < vso , va ajunge sau nu la punctul de prelevare
in functie de pozitia din momentul initial, deasupra sau dedesubtul punctului Zp;
 daca suspensia este bine omogenizata ( particulele de toate dimensiunile sunt distribuite
uniform pe inaltime), fractia de particule cu diametru dp care va ajunge la punctul de
vp Zp
prelevare, in timpul t1 va fi X=── = ──
vo Zo
Prin urmare, la momentul t1, toate particulele cu viteza de sedimentare v> vso vor fi eliminate
in proportie de 100 %, iar particulele ramase vor fi eliminate in functie de raportul vp/ vso care
corespunde, pentru toate particulele cu dp < do , ariei hasurate.
Pe acest principiu se pot utiliza caracteristicile sedimentarii pentru orice suspensie orala data. Desi
teoretic, inaltimea coloanei nu este un factor determinat in acest experiment, in considerente de ordin
practic, ca se alege intre 1-2 m. La inceputul testului, suspensia trebuie omogenizata, iar concentratia
initiala Co trebuie determinata. Suspensia se lasa sa sedimenteze un timp t1 si o a doua proba de
concentratie C1 este prelevata pentru analiza. Toate particulele continute in proba de concentratie C 1,
au viteza de sedimentare mai mica de v0 , iar fractia masica de particule cu v1 = Z0 /t1 este : x= C1/ C0 .
Pentru trasarea curbei de sedimentare ( figura 8.4) se preleveaza probe, la intervale diferite de timp, se
calculeaza fractia masica x si viteza de sedimentare.
Cu ajutorul curbei de sedimentare se calzuleaza aria suprafetei care corespunde fractiei de particule
eliminate cu viteza de sedimentare mai mica decat cea considerata la un timp t si implicit fractia totala
de particule eliminate la acelasi t.
O alta metoda consta in analiza granulometrica a suspensiei uscate prin sitare si analiza
hidromatica a fluidului combinate cu ecuatia ( Stokes). Curba de sedimentare este reprezentata grafic
ulterior, dupa calcularea valorilor vitezelor de sedimentare pentru fiecare fractie separata. Metoda este
preferata in cazul particulelor de aceeasi natura si cu viteza de sedimentare mare.
Trasarea curbei de sedimentare are o importanta foarte mare in ceea ce priveste dimensionarea
bazinelor de sedimentare, avand in vedere faptul ca apele naturale sau uzate contin o mare diversitate
de particule solide, ceea ce face ca proiectarea acestora se tina seama exclusiv de rezultatele studiilor
experimentale.
Scopul lucrarii
In prezenta lucrare se evalueaza cinetica procesului de sedimentare pentru o suspensie diluata de
particule discrete. In urma studiului in coloana, se reprezinta grafic curba de sedimentare si se
calculeaza fractia masica totala de particule eliminate la diferite viteze de sedimentare (vs = 0,01 ÷
0,001 m/ min)
Aparatura
 coloana de sedimentare cu un port de prelevare pentru probe ( figura 8.15);
 etuva termoreglabila;
Pagină 57
 exicator;
 vas de trompa si palnie Buchmer;
 trompa de vid;
 cronometru.
Reactivi
 proba suspensii solide uscate sau solutie concentrata de suspensii;
 hartie de filtru;
 cilindru gradat de 50 cm³;
 flacon Erlenmayer 2 dm³.
Modul de lucru
Evaluarea vitezei de sedimentare se realizeaza prin intermediul unei coloane de sedimentare, in care
suspensia testata se analizeaza din punct de vedere al concentratiei in suspensii solide la intervale egale
de timp, pe o perioada de aproximativ 2 ore.
Se cantaresc 0,6 ÷ 1 g suspensii solide uscate sau se dozeaza solutia concentrata de suspensii astfel
incat sa se obtina o solutie ( 2dm³) de concentratie 200 ÷ 600 mg/dm³ verificata prin analiza ( metoda
prin filtrare pe hartie de filtru).
Suspensia se introduce in coloana si se omogenizeaza. Se lasa sa se linisteasca si se porneste
cronometrarea.
La intervale egale de timp ( 20 min) se preleveaza probe de suspensie ( 50 cm³) intr-un cilindru gradat
si se filtreaza la vid pe o hartie de filtru in prealabil tarata , cantarindu-se apoi hartia cu proba uscata la
105 ºC.
Rezultatele se trec intr-un tabel de forma:
Tabel 8.3 Model de prezentare a rezultatelor

Nr. Timp, t Conc., Ct Fractia masica Viteza de sedimentare vs v
proba min mg/dm³ X* m/min**
C1
* Fractia masica eliminata se calculeaza cu relatia : X= ──
Ci
unde:
Ci = concentratia suspensiilor la momentul initial;
Ct = concentratia suspensiilor la timpul t
** Viteza de sedimentare se calzuleaza cu relatia de mai sus.
Pagină 58
Se reprezinta grafic, x = f( vs) pe hartie milimetrica si se calculeaza fractia totala de particule eliminate
pentru viteze de sedimentare vs = 0,01 ÷ 0,001 m/ min cu ajutorul relatiei. Valoarea ariei suprafetei
hasurate se poate calcula prin metoda grafica ( metoda trapezelor).
8.2 ANALIZA SEDIMENTARII DE TIP II
Baze teoretice
Sedimentarea de tip II implica particule loculante in suspensii diluate. In momentul in care

agregarea sau flocularea particulelor are loc, masa particulei creste si viteza de sedimentare creste.
Proportia in care are loc flocularea este dependenta de probabilitatea de contact a particulelor care
depinde de debitul influent, adancimea bazinului, gradientii de viteza din sistem, concentratia si
granulometria particulelor.
Ecuatia Stokes nu poate fi utilizata deoarece particulele floculante isi modifica permanent
dimensiunea, forma si in cazul flocoanelor mari, greutatea specifica, datorita inglobarii apei in
interstitii.
Avand in vedere faptul ca atat de multi factori contribuie la procesul de sedimentare, nu este
posibila dezvoltarea unei relatii de calcul pentru determinarea vitezei de sedimentare.
Analiza efectelor datorate diversilor factorilor asupra flocularii particulelor poate fi realizata cu
ajutorul testelor de sedimentare in coloana.
Studiul sedimentarii in regim discontinuu este realizat pentru evaluarea caracteristicilor
sedimentarii pentru suspensii floculante. Schema coloanei de sedimentare este prezentata in figura 8.5.
Coloana are aiba un diametru cuprins intre ø = 130 – 200 mm, pentru a minimiza efectele datorate
peretilor si o inaltime a coloanei cel putin egala cu a bazinului de sedimentare propus pentru studiu (
daca este cazul). Porturile de prelevare trebuie sa fie dispuse la distante egale pe toata inaltimea
coloanei. Suspensia trebuie agitata energic si transferata rapid in coloana pentru a asigura o distributie
uniforma a particulelor in coloana. Pentru a fi reprezentativ, testul trebuie sa aibe loc in stare de repaus
total, iar temperatura nu trebuie sa varieze cu mai mult de 1 ̊C pe inaltime pentru a nu se forma curenti
de convectie.
Probele de apa se preleveaza din toate porturile simultan si periodic, la intervale egale de timp. Pentru
fiecare proba se determina concentratia de suspensii solide.
Figura 8.5 Coloana de sedimentare pentru particule floculante
Procentul de particule eliminate este calculat pentru fiecare proba din

concentratia suspensiilor solide initial si concentratia suspensiilor solide
din proba.
Cij
Eej = ( 1- ──) × 100
C0
Pagină 59
unde:
i = numarul portului de prelevare (p1,p2, ... pn);
j = momentul in care s-au prelevat probele (t1, t2, ... tn).
Se reprezinta grafic procentul de eliminare intr-un sistem de coordonate bidimensional in care
pe axa x se trec valorile lui j, iar pe axa y se trec valorile lui i.
In dreptul fiecarui punct se noteaza valoarea procentului de eliminare pentru proba respectiva.
Se traseaza curbe corespunzatoare aceluiasi procent de eliminare ( figura 8.6). Viteza de cadere sau
incarcarea pe suprafata, vo este determinata la momente diferite ( t1,t2, ... tn) din timpul
sedimentariiunde curbele izoprocentuale E intersecteaza axa x.
Considerand o curba E1 pentru E = 20% , viteza de cadere este :
H
vo=── × factor conversie [ m3 /m2 × zi ]
t1
unde :
H = inaltimea coloanei ;
t1 = valoarea timpului in care curba E1 intersecteaza axa x.
Fractia totala de supensii solide eliminate se calculeaza pentru un timp t. Se traseaza o dreapta verticala
din punctul t1 . Relatia de calcul a fractiei totale ET (pentru t = t1) este:
ET = E1 + h1. (E2 – E1 ) + h2 . ( E3 – E2 )+ ... + hn-1 . ( En – En-1 )

H H H
unde:
h1,2,3 ... n-1 = mijlocul segmentelor delimitate de intersectia curbelor E1,2,3, ... n cu dreapta verticala ridicata
din t1 (figura 8.6).
Calculand fractia totala de eliminare in toate momentele in care s-au prelevat probe, se poarte
reprezenta grafic dependenta ET = f(t) si dependenta ET = f(vo), unde vo se calculeaza cu relatia 8.7. In
cazul unui bazin de sedimentare, timpul t reprezinta timpul de retentie al apei in bazin, viteza de cadere
vo devine incarcarea pe suprafata, iar inaltimea H devine inaltimea bazinului de sedimentare.
In cazul in care, curbele sunt obtinute pentru a servi la dimensionarea unui bazin se introduc
coeficienti de corectie pentru viteza (× 0,65) si timp ( × 1,75) pentru compensarea efectelor datorate
peretilor / Eckenfelder 1980/.
Pagină 60
Figura 8.6. Trasarea curbelor izoprocentuale
Scopul lucrarii
In prezenta lucrare se evalueaza cinetica procesului de sedimentare pentru o suspensie diluata de

particule floculante preparata anterior prin adaos de reactiv de coagulare. In urma studiului in coloana,
se traseaza curbei izoprocentuale si se reprezinta grafic dependenta ET = f(t) si dependenta ET = f( v0).
Aparatura
 coloana de sedimentare cu 5 puncte de prelevare pentru probe (figura 8.5) H,(mm), D, (mm),
h,(mm);
 spectrofotometru cu cuve de 10 mm sau trubidimetru;
 floculator;
 cronometru.
Reactivi
 solutie diluata coloidala;
 solutie sulfat de aluminiu 10 g /dm3 ;
 pahare Berzelius 1 dm3;
 flacon Erlenmayer 2 dm3.
Mod de lucru
Evaluarea vitezei de sedimentare se realizeaza prin intermediul unei coloane de sedimentare cu
punctele de prelevare situate la distante egale, in care suspensia testata se analizeaza din punct de
vedere al turbiditatii la intervale egale de timp, pe o perioada de aproximativ 1,5 ore.
Pagină 61
Se prepara o solutie coloidala diluata cu turbiditate cuprinsa intre 60 ÷100 NTU . Toate
analizele pentru turbiditate se efectueaza conform standardului STAS 6323- 88 . Se efectueaza un
studiu preliminar pentru determinarea dozei optime de coagulant prin metoda Jar, pentru cel putin trei
doze de coagulant din domeniul 30 – 60 mg/l , iar doza optima se stabileste prin compararea directa
vizuala a flocoanelor formate.
Se masoare 2dm3 proba de apa si se transfera intr-un flacon Erlenmayer. Se calculeaza
volumul de reactiv de coagulare corespunzatoare pentru doza de coagulant stabilita si se dozeaza in
flacon. Dupa 3 minute de agitare energica, continutul flaconului se transfera cantitativ in coloana de
sedimentare, unde solutia este agitata usor timp de aprox. 5 minute.
In momentul in care se opreste agitarea si solutia intra in repaus total, se porneste cronometrul.
La intervale de timp de 10 minute, timp de cca. 1, 5 ore, se preleveaza cate o proba de 5 cm³ de la
fiecare punct de prelevare si se determina turbiditatea.
Observatie: Inainte de a citi absorbanta la spectrofotometru, probele se agita energic.
Rezultatele obtinute se trec intr-un tabel de forma:
Tabel 8.4 Prezentarea rezultatelor
Nr.crt Timp,min Inaltimea Turbiditate , NTU Eficienta de

punctului de eliminare, %
prelevare h,cm
Eficienta de eliminare se calculeaza cu expresia :

Turb.in – Turb.t
E=──────────
Turb. in
Se reprezinta grafic functia h = F(t). In dreptul fiecarui punct de pe grafic se marcheaza
valoarea eficientei de eliminare a suspensiilor, dupa cum se observa in figura 8.6. Printre punctele
reprezentate se traseaza curbele izoprocentuale pana la intersectarea acestora cu axa X. Curbele
izoprocentuale servesc la trasarea curbei de sedimentare, respectiv a functiei ET = f(t) si ET= f(vo).
8.3. ANALIZA SEDIMENTARII DE TIP III SI IV
In cazul unor solutii concentrate in suspensii se formeaza o zona in care particulele actioneaza in grup,
stanjenisndu-se reciproc, avand ca efect reducerea vitezei de depunere. Pentru o crestere a concentratiei
particulelor in suspensie se observa o scadere proportionala a vitezei de sedimentare. In aceasta etapa
se realizeaza practic o depunere in masa a tuturor particulelor aflate in suspensie si apare un plan net de
separatie intre stratul de particule si lichidul limpezit de deasupra namolului.
Sub acest plan ramane o suspensie uniforma a carei viteza de sedimentare este data de relatia : v s = a ·
C-n , in care a ,n sunt determinate experimental, iar C este concentratia namolului.
Pagină 62
Daca se realizeaza decantarea in regim discontinuu , se observa ca planul de separatie se deplaseaza tot
mai mult spre baza cilindrului pana la formarea unui strat compact de particule numit sediment sau
namol.
Trasarea namolului, de la fundul bazinelor de sedimentare sau din paturile de uscare, este
extremde lenta deoarece lichidul trebuie sa se scurga printr-un spatiu poros cu goluri din ce in ce mai
mici. Porozitatea namolului este cea mai mica la baza datorita fortelor de compresiune generate de
greutatea stratului de particule.
Scopul lucrarii
Studiul limpezirii suspensiilor concentrate presupune urmarirea fenomenelor ce se petric in straturi
inferioare in timpul decantarii si a evolutiei startului de lichid limpede. Viteza de sedimentare depinde
de concentratia initiala de suspensii.
Evaluarea vitezei de sedimentare se realizeaza prin intermediul unui cilindru gradat, in care suspensia
testata se analizeaza din punct de vedere al deplasarii aparente a stratului de lichid limpezit de la un
moment initial ( cand toate particulele sunt in suspensie) pana la momentul compactarii stratului de
namol.
Aparatura, materiale si reactivi

 etuva termoreglabila ;
 exicator;
 vas de trompa si palnie Buchner;
 trompa de vid;
 cronometru;
 proba suspensii solide uscate sau solutie concentrata de suspensii.
 hartie de filtru;
 cilindru gradat de 1 dm3.
Modul de lucru
Se prepara o solutie concentrata de suspensii solide. Solutia se omogenizeaza prin agitare
energica. Se preleveaza o proba de aproximativ 100 cm3 se filtreaza pe hartie de filtru la vid si se
determina concentratia de suspensii solide.
Solutia se trece cantitativ intr-un cilindru de 1 dm3 si se porneste cronometrul. La intervale
egale de timp ( 10 – 20 minute) se noteaza inaltimea lichidului limpede format. Urmarirea sedimentarii
inceteaza in momentul in care se inregistreaza aceeasi valoare a inaltimii de lichid la doua citiri
succesive.
Rezultatele obtinute se trec intr-un tabel de forma:
Tabel 8.5 Model de prezentare a rezultatelor
Nr. Timp Inaltimea stratului de lichid limpezit HL, Inaltimea stratului de namol HN,
Crt (min) (cm) (cm)
Pagină 63
Inaltimea stratului de namol se calculeaza scazand valoarea inaltimii stratului de lichid limpezit din
valoarea inaltimii coloanei de lichid.
Se reprezinta grafic curba HN = f(t). In figura 8.7 se poate observa modul de evolutie al
procesului de limpezire a unei suspensii concentrate.
Figura 8.7 Modul de evolutie a procesului de clarificare al unei suspensii
Valoarea vitezei de sedimentare vS se determina experimental prin masurarea distantei pe care se

deplaseaza planul de separare apa – suspensie si raportarea acestei distante la timp in care s-a realizat
deplasarea.
Hf
Vs = ──
t
unde Hf este inaltimea finala de lichid limpezit.
9 . FILTRAREA
Baze teoretice
Apele uzate menajere trebuie epurate prin trecerea printr-o treapta mecanica si una biologica. Namolul
rezultat nu poate fi evacuat sub forma in care rezulta ci trebuie sa sufere o prelucrare inainte de a fi
utilizat in agricultura sau depozitat.
Filtrarea este operatia de separare a fazelor unui amestec eterogen solid – lichid, cu ajutorul
unei suprafete poroase sau a unui strat poros, prin care poate trece numai faza fluida.
Prin extindere, se foloseste termenul de filtrare si pentru separarea unor componenti ai unui
amestec lichid sau gazos omogen, cu ajutorul unui strat activ, de exemplu : inlaturarea substantelor
colorate sau rau mirositoare cu ajutorul carbunelui activ sau a pamantului decolorant, dedurizarea prin
”filtrare” printr-un strat de material schimbator de ioni, separarea componentilor nocivi din aerul poluat
cu filtrele mastilor de gaze, metodele cromatografice de separare. Aceste separari sunt efectele
absorbtiei sau ale reactiilor chimice pe suprafata sau in masa granulelor active ale stratului filtrant.
Pagină 64
Figura 9.1 Schema proceselor de prelucrare a namolului Moller, 1971
Scopul filtrarii este de a separa fazele unei suspensii intr-un precipitat care contine cat mai
mult din faza solida a suspensiei si intr-un filtrat care contine cat mai putina faza solida. Deoarece in
majoritatea cazurilor, faza lichida este o solutie, separarea prin filtrare este o separare intre faza solida
a suspensiei si substanta dizolvata in faza lichida a suspensiei.
Separarea apei de partea solida urmeaza trei pasi:
- ingrosarea;
- deshidratarea namolului;
- uscarea.
In fiecare etapa se indeparteaza:
 apa libera este indepartata pe baza gravitatiei sau ingrosare prin flotatie;
 apa capilara este indepartata prin deshidratare (centrifugare, filtru – presa );
 apa absorbita este indepartata prin procese termice ( uscare).
Tabelul 9.1 Procese de separare a apei din namol Moller1971

Procesul Forta care Tipul de proces Continutul in Gradul de deshidratare
actioneaza apa al namolului
Sedimentarea forte de gravitatie operatii 90 - 85% Mediocru

continue sau
operatii 75% Foarte bun
discontinue 99- 97% Slab
Flotatie forte de suprafata procedeul de
Pagină 65
flotatie
procese statice 80 - 70% Mediocru
filtrare la vid 70 - 50% Bun
filtru de presa 85 – 80% Slab
Deshidratare forte de compresie, filtrare sub 65 – 60% Mediocru

gravitatie si forte presiune
40- 30% Bun
inertiale
85- 80% Slab
Centrifugare, 80 - 70% Mediocru

decantare
70 - 50% Bun
85 – 80% Slab
Uscare Energie termica uscare 2–1% -
Apa libera in namolul de la treapta mecanica si biologica poate fi indepartata fara masuri
speciale, prin ingrosare. Apa capilara insa este indepartata numai cand namolul este conditionat in
prealabil ceea ce schimba structura namolului. Procesele de conditionare sunt: a) termice ( incalzire,
racire); b) metode chimice.
Pentru conditionarea chimica a namolului se adauga agenti de conditionare organici si /sau
anorganici. Agentii anorganici utilizati sunt sarurile de fier si de aluminiu precum si CaCO care au
demonstrat ca sunt utili daca namolul a fost deshidrat intr-un filtru presa sau in filtru rotativ. Agentii
organici de conditionare sunt utilizati de preferinta daca namolul a fost deshidratat prin trecerea printr-
un filtru cu banda sau prin centrifugare.
Procesul de conditionare chimica a namolului este similar cu flocularea constituientilor
coloidali din apa aplicata la tratatea apei. In functie de agentul de conditionare aplicat, se poate
considera ca procesul evolueaza dupa unul sau altul din mecanismele de destabilizare a namolului.
Analog, agregarea particulelor constituente ale namolului are loc unul din mecanismele de transport.
Ca urmare, speciile si cantitatea de substante chimice adaugate ca si conditiile de amestecare si timpul
de reactie influenteaza conditionarea namolului.
In tratarea namolului se iau in considerare standardele in vigoare in care se prezinta modul de
determinare al parametrilor namolurilor. Urmatorii parametrii sunt utilizati pentru a caracteriza
conditionarea namolurilor:
 rezistenta specifica la filtrare a namolului in m/kg;
 timpul de suctiune capilara;
 compresibilitatea (adimensional);
 caracteristici de sedimentare.
Pagină 66
Rezistenta la filtrare specifica a namolului si materialul filtrului se pot determina numai

experimental. Pentru a deriva rezistenta la filtrare a namolului si a materialului filtrant din aceste
masuratori, este nevoie de urmatoarele consideratii:
Se presupune ca o curgere in pori este laminara si se poate scrie pe baza legii Hagen Poiseull:
64
ζ =──
Re
cu rezistenta:
Δp d
ζ = ── · ──
ρ V2 h
2
si numarul Reynolds:
vdρ
Re = ───
η
unde:
Δp = pierderea de presiune
ρ = densitatea fluidului
v = viteza de curgere
d = diametrul coloanei de curgere
h = lungime
η = viscozitatea dinamica
Debitul prin masa filtranta Q1 respectiv prin filtru Q2 se poate scrie :
k1 A Δp1
Q1 = ─────
h1
k2 A Δp2
Q2 = ─────
h2
unde:
k1k2 = constante de filtrare
A = aria de filtrare
Filtrul lucreaza la presiune constanta p0, filtrul este expus la presiune atmosferica. Din model deriva
timpul care este dependent de calitatea filtratului. Pentru a calcula timpul necesar operatiei de filtrare
se masoara volumul de filtrat:
dV k1A Δp
── = Q = ─────
dt h
Pierderea de presiune a filtrului Δp1 nu poate fi masurata direct, in timp ce pierderea de presiune totala
da.
Δp = Δp1 + Δp2
(9.6)
Pagină 67
din ecuatiii rezulta :

k2 Δp 1
Δp1 =───── · ──────
h2 k1 + k2
h1 h2
Grosimea filtrului h1 este inca necunoscuta, dar poate fi calculata din volumul de filtrare:
XDM V
h1 = ─────
ρDM A
unde:
XDM = concentratia namolului
ρ = densitatea namolului
Daca ecuatia 9.8 este introdusa in ecuatie se obtine:
dV A2 Δp
─── = ────────────
dt r η XDM V + rF ηA
unde:
r = (ρDMk1)-1 rezistenta specifica a filtrului, m/kg
rF = (h1/k2) rezistenta materialului filtrant, 1/m
Ecuatia este o ecuatie diferentiala. Presupunand ca t= 0 si V = 0, inversul ecuatiei poate fi integrata.
t rηCTS rFη
─ = ─────V + ───
V 2A2 Δp AΔp
unde:
CTS = timpul de suctiune capilara
CTS poate fi usor determinata utilizand un program de masuratori.
Astfel se poate determina rapid cantitatea ideala de substante ce se adauga pentru conditionarea
namolului. Compresibilitatea namolului poate fi determinata prin masurarea rezistentei specifice a
namolului la doua presiuni de curgere:
r1
lg──
r2
s = ───────
Δp1
lg──
Δp2
CONDITIONAREA NAMOLULUI SI REZISTENTA LA DESHIDRATARE
Deshidratarea namolului din apa de canal prin uscare in prima sau in ultima etapa reprezinta o
necesitate economica. In functie de fazele de tratare ce urmeaza se alege metoda de deshidratare a
namolului. In actiunea de conditionare a namolului notiunea de rezistenta specifica medie se bazeaza
pe teoria filtrarii si asigura o masura calitativa pentru filtrabilitatea namolului testat. Desi metoda de
laborator a palniei Buchner implica aplicarea filtrarii cu vid, rezistenta specifica este independenta de
Pagină 68
metoda deshidratarii si se foloseste in calculele filtrarii in teren precum si pentru determinarea vitezei
optime de deshidratare.
Conditionarea chimica a namolului intai prin deshidratare scade fortele de legatura dintre
fazele solide si cele lichide ale namolului, pe langa precipitarea substantelor dizolvate care depind de
adaosurile chimice. Cu alte cuvinte conditionarea chimica reduce de obicei rezistenta specifica a turtei
de namol la filtrare sau drenare si ca urmare procesul de deshidratare devine mai economic.
Principiul metodei
Se masoara rezistenta specifica la filtrare a namolului brut si cel fermentat; se determina dozele cerute
de FeCl3 si var care vor asigura conditiile optime pentru deshidratare.
Aparatura
 palnie Buchner;
 pompa de vid si manometru;
 cilindri gradati de 100 ml;
 cronometru;
 tuburi de cauciuc, ventile, cleme, baghete;
 pipete gradate;
 pahare de laborator de 500 ml;
 vase de portelan sau platina.
Reactivi
 probe de namol brut si fermentat;
 Ca(OH), 100 g/l;
 Clorura ferica, 100 g/l;
 Acid sulfuric, 10-2 M;
 Hartie de filtru.
Figura 9.1 Instalatia de laborator pentru conditionarea namolului
Pagină 69
Modul de lucru
De la o statie de epurare a apei reziduale se iau 10 l de probe de namol brut si namol fermentat.
Se noteaza temperatura si sursa fiecarei monstre in parte.
Se aplica urmatoarea metoda analitica in duplicat pentru fiecare proba:
a) Concentratia solidelor, Ts in % namol pe greutate
b) Concentratia solidelor volatile, Vs, in % solide totale pe greutate
c) pH-ul
d) alcalinitate, mg/l CaCO3 echivalenti si %Ts
Se lasa ca probele de namol sa ajunga la temperatura camerei inainte de a incepe experimentul.
Se prepara un litru din urmatorii agenti de coagulare chimici:
a) 100 g/l de solutie FeCl3 · 6H2O
b) 100 g/l de Ca(OH)2
Inainte de filtrare namolul se pregateste dupa un model descris in tabelul 9.2.
Se pregateste palnia Buchner se noteaza suprafata palniei, cea a hartiei de filtru si cea a tesaturii de
sarma. Se controleaza daca hartia de filtru este etansa prin umezirea ei inainte de a o aseza pe palnie,
dupa care se stabileste presiunea la 15 mmHg.
Se conditioneaza namolul ininte de filtrare prin amestecare si floculare timp de 1 sau 2 minute
prin adaugarea de FeCl3 si var. Se masoara temperatura si se transfera 100 ml in palnia Buchner (
volumele care urmeaza a fi filtrate trebuie sa fie de 200 ml sau 50 ml daca se asteapta respectiv o
rezistenta foarte redusa sau foarte ridicata).
Tabel 9.2 Model de pregatire a namolului
Nr. Proba FeCl3 % Ts ml/ l de namol % Ts Var, ml / l de namol
1 0 0 0 0
2 4 - 0 0
3 8 - 0 0
4 0 0 4 -
5 4 - 4 -
6 8 - 4 -
7 0 0 8 -
8 4 - 8 -
9 8 - 8 -
Pagină 70
Dupa 2 minute pentru drenare se formeaza o turta de grosime uniforma si se noteaza volumul la filtrat.
Se stabileste presiunea la timpul zero si se noteaza volumul de filtrat la fiecare 15 secunde. Se noteaza
presiunea la manometru la fiecare 5 minute. Se continua urmarirea procesului pana la colectarea
intregului volum de filtrat.
Se masoara temperatura filtratului si se determina concentratia totala a solidelor in turta finala.
Se calculeaza masa de solide pe unitatea de volum de filtrat, in g de namol uscat pe unitatea de filtrat,
g/cm3:
M
m =──
V
Datele obtinute in urma filtrarii se tabeleaza, se calculeaza t/V care se exprima in sec/ ml.
Se reprezinta grafic V=f(t/V) si se determina panta (b) care aproximeaza cel mai bine relatia grafica.
Se calculeaza rezistenta specifica medie pentru fiecare proba.
2bPA2
r =────
uw
Se transforma valoarea rezistentei specifice in sec2/g.

Se reprezinta grafic dozele chimice ca procente din totalul de solide Ts functie de rezistenta
specifica medie si se determina doza optima de adaos chimic pentru o filtrabilitate optima.
Se reprezinta grafic t = f(V), se liniarizeaza si se calculeaza constantele filtrarii D si n din
relatia :
t = DVn
Tabel 9.3 Programarea experimentelor si prezentarea rezultatelor
Nr. Agent conditionare, Presiune Panta sec/ C, Compresibilitate = rezistenta

mg/g sol mmHg cm6 g/cm3 specifica, sec2/g
Pagină 71
Tabel 9.4 Model pentru colectarea datelor experimentale
Timpul, 1 2 3 4 5 6
min
V t/V V t/V V t/V V t/V V t/V V t/V
0.25
0.50
0.75
1.00
1.50
2.00
10. STUDIUL AERARII
Baze teoretice
Apa este elementul esential al vietii, este constituent al materiei vii, aliment si factor indispensabil
asigurarii celorlalte componente alimentare. Pentru industrie, apa este una din materiile prime care
intre in procesele tehnologice, este un mijloc ieftin si sigur de transport pentru indepartarea rezidurilor.
Industria este o mare consumatoare de apa si deverseaza in cursurile naturale cantitati importante de
ape reziduale cu continut de substante chimice sau de bacterii care modifica calitatea apei.
Prin introducerea unor substante sau forme de energie in apa se modifica sensibil
caracteristicile naturale ale acesteia devenind inapta pentru anumite utilizari, deci poluata. Mentinerea
in stare curata a apelor, mai ales in regiunile industriale si agricole printr-o epurare satisfacatoare a
apelor uzate inainte de evacuarea lor in mediul inconjurator prezinta modul cel mai corect si economie
de a asigura mentinerea echilibrului intre necesitate, consum si sursa.
Captarea, tratarea si epurarea apelor incearca sa rezolve cantitativ si calitativ aceste probleme prin
procese industriale care apeleaza la un numar mare de utilaje si dispozitive.
In tratarea si epurarea apelor, oxigenarea sau aerarea, constituie operatia de baza in asigurarea
unei calitatii corespunzatoare.
Treapta de aerare a apei se foloseste:
 In procesele de aerare a apelor, la indepartarea substantelor anorganice dizolvate sau a ionilor
metalici ca fierul, manganul, prin oxidare si formarea de compusi sedimentabili sau care pot fi
retinuti prin filtrare.
 La preaerarea apelor uzate cu un continut relativ scazut de oxigen dizolvat inainte de
deversarea lor in reteaua de canalizare centralizata.
 La indepartarea nisipului prin barbotare cu aer in deznisipatoare.
 La separarea si colectarea grasimilor emulsionate din apele uzate prin procedeul de flotatie
Pagină 72
 In epurarea biologica a apelor uzate in procesul cu namol activ, in lagune aerate, fie in biofiltre
 In procese de dezinfectie prin ozonizare a apei brute captate de la o sursa in scopul
potabilizarii ei.
Oxigenarea in procesele de epurare a apelor uzate

In domeniul epurarii apelor metoda cea mai eficienta si economica de indepartarea a
substantelor organice prezente in apele uzate o constituie procedeele biologice care au la baza reactiile
metabolice ale biomasei. Biomasa este o asociatie complexa de microorganisme : bacterii, ciuperci,
protozoare, metazoane inferioare. Compozitia si concentratia biomasei active, precum si randamentul
de distrugere a substantelor organice prin mineralizare sunt dependente de conditiile de mediu printre
care se mentioneaza:
a) Compozitia si concentratia substantelor organice impurificatoare din apa uzata;
b) Temperatura;
c) Concentratia oxigenului dizolvat in exces in apa uzata;
d) Conditiile de amestec;
e) Tehnologia de epurare;
f) Modul de exploatare a instalatiei de epurare
Apele uzate industriale sau menajere sunt amestecuri neomogene de compusi anorganici si
compusi organici simpli sau complecsi, cu o larga variatie in concentratie si compozitie. Diferitele
specii ale biomasei coexista intr-un echilibru dinamic. Fluctuatiile orare ale factorilor de mediu sunt
compensate de fluctuatia populatiei de microorganisme care prezinta o buna adaptabilitate, cu exceptia
cazurilor in care se deverseaza poluanti toxici ce conduc la variatii considerabile ale biocenozei cu
efecte directe asupra calitatii apei epurate. Unele substante organice, prezente ca poluanti in apele
uzate, cu o biodegrabilitate ridicata pot fi mineralizate usor de catre microorganisme. Altele, sunt
rezistente la actiunea metabolismului microorganismelor si pentru degradarea lor apare necesara o flora
selectionata si adaptata la materia organica. Spre exemplu, unii compusi chimici toxici, ca fenolii, pot
fi degradati biologic in anumite conditii de dilutie si cu o biomasa activa selectionata in timp. Epurarea
biologica utilizeaza doua grupe de microorganisme fiziologice diferite.
Microorganismele anaerobe sunt utilizate in gospodaria de namol la fermentatia anaeroba a
namolului. Procesul are ca rezultat final un namol cu raport minera/organic modificat si un gaz de
fermentatie cu potential energetic ridicat. Microorganismele aerobe sunt folosite la epurarea biologica
a apelor uzate care contin substante organice dizolvate sau in stare suspensie si la stabilizarea aeroba a
namolului.
Dizolvarea oxigenului in apa este un proces de transfer de masa, ce are loc la interfata ce
separa lichidului de gaz.
Teoria stratului dublu, cele doua faze, faza lichida si faza gazoasa sunt considerate destul de
bine agitate pentru a presupune ca sunt omogene. Diferentele de concentratie apar numai in doua
straturi subtiri, de o parte si de alta a interfetei.
PO2g = presiunea partiala a oxigenului intre masa de gaz, N/m2

PO2 i = presiunea partiala a oxigenului la interfata, N/m2
cO2 l = concentratia oxigenului in masa de lichid,kg/m3
cO2 I = concentratia oxigenului la interfata. Kg/m3
Pagină 73
Cele doua straturi – limita la interfata sunt urmatoarele:
1. Stratul limitat gazos cu grosimea xg . In acest strat forta motrice a transferului de masa este data
de diferenta de presiune partiala a oxigenului dintre masa de gaz si interfata:
no2 = kgS (po2,g – po2,i) [kg/s]
unde:
no2 = debitul oxigenului ce trece prin interfata, kg/s;
S = aria suprafetei stratului gazos, m2;
kg = coeficientul de transfer prin difuziune in stratului limita gazos, s/m.
2. Stratul limita lichid cu grosimea x1. In acest strat forta motrice a transferului de masa este data
de diferenta de concentratie dintre concentratia oxigenului la interfata gaz – lichid si concentratia
oxigenului din masa de lichid:
no2 = k1S(co2,i – co2,l) [kg/s]
unde:
k1 = coeficientul de transfer prin difuziune in stratul limita lichid, s/m
Ecuatiile si presupun cunoasterea presiunii partiale (po2,l) si a concentratiei oxigenului (co2,l),
corespunzatoare echilibrului care se stabileste la interfata.
Conform legii echilibrelor dintre faze:
po2,i = H’co2,i
po2,g = H’co2,g
unde:
H’ = constanta lui Henry, m2/s2;
co2,g = concentratia oxigenului in faza lichida care este la echilibru cu presiunea partiala a
oxigenului din faza gazoasa
In laborator se utilizeaza o instalatie de aerare fara agitator magnetic, de aceea se poate
considera ca transferul de oxigen este omogen pe orice suprafata orizontala a aeratorului. Astfel
coeficientii de transfer de masa se pot raporta la unitatea de suprafata.
Inlocuind in relatia presiunile partiale ale oxigenului cu expresiile din ecuatiile se obtine:
no2 = kgH’S(co2,g – co2,i)
Eliminand din ecuatiile si co2,l , se obtine:
1
no2 = ───────── · S · (co2,g - co2,l )
1 1
── + ─────
k1 kg · H’
Astfel coeficientul de transfer de masa total raportat la faza lichida este:
1
K1 = ─────────
1 1
── + ─────
k1 kg · H’
Si ecuatia devine:
no2 = K1S (co2,g – co2,i)
Pagină 74
Pentru gazele greu solubile cum ar fi si oxigenul, valoarea constantei lui Henry H’ este foarte
mare astfel 1/H’kg este mult mai mica decat 1/k1, termenul 1/H’kg putand fi neglijat. Pentru dizolvarea
oxigenului in apa devine valabil:
K1 = k1
po2,g = po2,i
co2,g = co2,i = co2,s
notandu-se cu co2,s concentratia oxigenului la saturatie in apa, ce corespunde cu presiunea partiala a
oxigenului din aer. Astfel ecuatia va avea forma:
n02 = k1 · S(co2,s – co2,l)
in timpul procesului de aerare presiunea partiala a oxigenului din aer variaza foarte putin, astfel co2,s
poate fi considerata constanta la o anumita temperatura. Pe baza ecuatiei precum si a fenomenelor de
degajare si de transport a bulei de aer in masa de apa se poate scrie ecuatia generala a procesului de
transfer de masa intr-un bazin de aerare sub forma:
dc
── = kLoAo(cso – c0) + kLbAb (csb – cob) + kLi Ai ( csi – ci) + rt
dt
unde:
dc/dt = viteza variatiei concentratiei de oxigen din masa de lichid in timp, kg/s* m3;
Klo, klb, kli = coeficienti de transfer de masa corespunzatori pentru formarea bulei de aer in apa,
miscarea bulei in bazin si iesirea bulei din masa de apa, l/s* m2
A0, Ab si A1 = suprafetele interfazice de contact corespunzatoare etapelor de formare si existenta ale
bulei de aer,m2
Rt = cantitatea de oxigen transportata din aer in apa prin suprafata libera a lichidului din bazin, kg/s*
m3
Ecuatia are importanta deosebita, dar practic nu se poate aplica sub aceasta forma pentru ca nu se
cunosc cu precizie suprafetele de contact interfazic in diferite etape de desfasurare a procesului de
transfer de masa. Ecuatia de baza a transferului de masa a oxigenului din aer in apa devine:
dc
── = kLaA (cs – ct)
dt
unde:
cs, ct = concentratia oxigenului dizolvat la saturatie respectiv la un moment de timp t, [kg/m3]
kLa = coeficientul de transfer de masa specific pentru echipamentele de aerare, fiind influentat
de temperatura, de geometria bazinului de aerare, de debitul de gaz pe unitatea de suprafata [1/s*m2]
A = suprafata bazinului de aerare sau suprafata placii poroase prin care sunt introduse bulele
de aer in bazinul de aerare, m2
Coeficientul de transfer kLa este o constanta care caracterizeaza bazinul de aerare in care are
loc procesul de transfer de masa. Acest coeficient de transfer depinde de constructia bazinului, de
inaltimea lichidului din bazin si de fluxul de aer introdus in bazin.
In conditiile reale de functionare, debitul de oxigen transferat din aer in apa se face conform ecuatiei :
dc
── = α kLa · A · ( β cs – ct )0T ˉ10˚
dt
unde :
Pagină 75
kLauz coef.de transfer al O2 in apa uzata

α =─── =─────────────────────
kKa coef. de transfer in conditii standard
csuz conc. de saturatie in apa uzata

β =─── = ──────────────────────
cs conc. de saturatie in conditii standard
0=coeficientul de corectie a temperaturii pentru kLa
11. EPURAREA BIOLOGICA
11.1 OXIDAREA BIOLOGICA IN SISTEME DISCONTINUI
Baze teoretice
Apele reziduale care urmeaza a fi supuse unui tratament biologic contin compusi care se pot
degrada in urma metabolizarii lor de catre microorganisme. Eficienta proceselor de tratare biologica a
acestor ape este afectata de prezenta unor substante nocive pentru microorganismele implicate in
proces. Din acest punct de vedere poluantii prezenti in ape trebuie sa fie biodegradabili pentru ca
epurarea biologica sa poata avea loc.
O substanta este biodegradabila daca isi pierde proprietatile nocive, in urma unui test stabilit,
prin metabolizarea ei de catre o cultura microbiana adaptata.
Intr-o statie de epurare biologica a apelor reziduale problema care se impune este eliminarea
unei fractiuni cat mai mari din substantele poluante sau cu alte cuvinte indepartarea cat mai mult din
CBO si realizarea acestei performante asupra unui debit cat mai mare din apa considerata. Prin urmare
doua tipuri de apa s-ar putea compara prin debitul maxim acceptabil la un randament de epurare egal.
Dar practic acest lucru nu este posibil ceea ce se poate observa si din tabelul urmator:
Tabel 11.1 Incarcarea apei de analizat
Tipul de apa reziduala Incarcarea maxima in CBO kg/zi Randament maxim % CBO
Apa uzata sintetica 3,4 92
Apa uzata de la inalbire 2,5 78
Prin urmare pentru doua tipuri de apa uzata se renunta la randamentul maxim practic posibil si se
compara tratabilitatea lor. Coeficientul de tratabilitate a incarcarii maxime tolerate de un aparat de
epurare este:
Tx = Qx / Qref
Pagină 76
unde:
Tx = tratabilitatea unei ape necunoscute x
Qx = incarcarea maxima a apei x care duce la un randament de epurare de aproximativ 90%
din randamentul maxim.
Qref este aceeasi valoare pentru o apa de referinta care arata ca cea mai buna metoda de a
stabili tratabilitatea este de a compara debitele la care doua ape uzate se pot prelucra intr-o instalatie
data pentru a ajunge la efluenti cu caracteristici asemanatoare.
Prezenta substantelor toxice pentru microorganismele implicate in proces duce la scaderea
vitezei procesului. Efectul toxic depinde de urmatorii factori: concentratia in substante toxice, prezenta
altor elemente sinergice sau antagonice, pH, temperatura si concentratia mediului de cultura. Din acest
motiv sunt necesare studii de toxicitate a apelor reziduale rezultate din industrie.
11.2 CINETICA PROCESULUI DE OXIDARE BIOLOGICA CU NAMOL ACTIV
Baze teoretice
Procesul de epurare bilogica cu namol activ a unei ape reziduale utilizeaza flocoane biologice
aclimatizate pentru a oxida materiile oragnice solubile si coloidale in conditii aerobe la CO2 , H2O.
Obiectivul procesului este conversia materiilor organice coloidale dizolvate in microorganisme
floculante si sedimentabile, materii organice moarte si materiale inerte. Microorganismele prezente
includ virusi, bacterii, protozoare, larve de insecte si viermi.
Principiul metodei
Experimentul are drept scop sa dea indicatii practice asupra acestei actiuni de alimentare,
prelevarea de probe din unitatile discontinue cu namol activ si analiza lor. Se studiaza aclimatizarea,
viteza de indepartare a substratului si vitezele de crestere a namolului depus.
Aparatura si reactivi
o 4 vase de reactie (reactoare) din plexiglas, de forma dreptunghiulara cu o capacitate de 2,5 – 3 l
prevazute cu dispozitiv de distributie a aerului;
o sursa de aer comprimat;
o dispozitiv de filtrare, filtre – membrana de 0,45 μ pentru determinarea MLSS;
o filtru din fibra de sticla si creuzet filtrant pentru MLVSS;
o pompa de vid;
o etuva la 1030 C;
o pH – metru;
o refrigerator;
o reactivi CCO;
o aparatura de sticla: pipete, biurete, pahare, vase pentru CCO, pahare Erlenmayer, eprubete si
gratare;
o solutia pentru alimentare (hranire)
 Solutia stoc pentru substrat (mentinuta la rece)
Solutia de glucoza 93,8 g/l, 2l
Pagină 77
Solutia stoc este echivalenta cu 100 g CCO/l, asigurand 100% oxidarea substratului.
Solutia A, 21 K2HPO4 320g/l
KH2PO 160g/l
NH4C 120g/l
Solutia B, 21 MgSO4 · 7H2O 15.0g/l
FeSO4 · 7H2O 0.5 g/l
ZnSO4 · 7H2O 0.5 g/l
MnSO4 · 3H2O 0.5 g/l
CaCl2 2.0 g/l
 Substratul de alimentare zilnic
Glucoza (1000 mg/l CCO) – 10 ml /l de amestec lichid
Solutia A 10 ml/l
Solutia B 10 ml/l
Modul de lucru
Lucrarea consta in utilizarea namolului aclimatizat pentru un substrat sintetic aparte ( o anumita apa
reziduala) la patru viteze diferite de incarcare. Viteza de indepartare a substratului si viteza de crestere
a namolului depus urmeaza a fi determinate dupa ce sistemele experimentale s-au aclimatizat cu
procedeul studiat. Viteza de indepartare a substratului urmeaza sa fie determinata prin masurarea
consumului chimic de oxigen (CCO) la diferiti timpi. Pentru a determina vitezele de crestere a
namolului ( a depunerilor) se determina cantitatea de solide aflate in suspensie in amestecul lichid
(MLSS) la diferiti timpi.
11.2.1 Aclimatizarea unitatilor (probe) de namol activ
Se porneste cu 4 probe de namol activ de cate 2 litri obtinut de la o statie de epurare

oraseneasca din namol insamantat. Namolul (300ml) din bazinul de aerare a instalatiei trebuie sa
asigure materialul insamantat pentru pornirea unei probe. Se alimenteaza cu substrat sintetic si
nutrienti, preparat cum s-a aratat. Volumul final de 2 litri este atins adaugand apa de la canal, care de
asemenea furnizeaza urme de elemente care nu sunt prezente in hrana.
Se incepe aerarea prin suflatoare de aer cu un debit de 500 – 600 ml/min timp de 23 ore.
Pulverizatoarele de aer trebuie sa fie scufundate la cel putin la 16 – 20 cm in lichid. Se recomanda ca
vasele in care se lucreaza sa fie plasate intr-o camera cu temperatura constanta sau pe baie de apa la
200C.
La sfarsitul aerarii dupa 23 ore, se compenseaza pierderile prin evaporare prin adaugarea de
apa distilata pana la semnul ce indica 2 litri; cu ajutorul baghetelor de sticla cu cauciuc, sedimentul
ramas pe peretii vaselor de reactie se readuce in suspensie.Evaporarea in instalatie poate fi minimizata
daca aerul este trecut prin apa distilata si astfel se satureaza aerul.
Se indeparteaza o parte din amestecul lichid conform tabelului de mai jos. Se opreste alimentarea cu
aer. Lichidul ramas este lasat sa sedimenteze timp de 30 de minute.
Pagină 78
Tabelul 11.2 Schema de evacuare a amestecului lichid

Vasul 1 Vasul 2 Vasul 3 Vasul 4
Cantitatea de amestec lichid evacuat zilnic 10% 25% 40% 60%
MLSS final ( se presupune 50%) 4500 mg/l 1500 mg/l 750 mg/l 335 mg/l
Viteza de incarcare initiala aproximativa 0.22 0.66 1.33 3.0

CCO / MLSS /zi
Se decanteaza cu grija sau se sifoneaza supernatantul ( lichidul de la suprafata) fara a pierde

namolul decantat. Se alimenteaza din nou.
Se colecteaza o proba de 25 ml amestec lichid din vasele de aerare dupa alimentare si dupa 23
ore (dupa ce pierderile prin evaporare sunt compensate dar inainte de evacuare), folosind o pipeta cu
varf mare.
Se filtreaza probele prin filtre cu membrana de 0.45 μ pentru a determina solidele aflate in
suspensie in amestecul lichid( MLSS). Se colecteaza filtratul si este fie supus refrigerarii pentru o
analiza ulterioara, fie se examineaza imediat pentru a determina concentratia substratului utilizand
testul CCO. Se determina valoarea pH – ului probelor filtrate.
Se continua aclimatizarea vaselor cu probe timp de 7 zile sau pana cand nivelul MLSS initial
din vasele de reactie ating echilibrul, adica ramane practic constant la o viteza specifica de incarcare
organica si un anumit program de indepartare a amestecului lichid.
11.2.2 Determinarea vitezei de indepartare a substratului si a vitezei de crestere a namolului
Dupa o alimentare zilnica se iau probe de cate 15 ml de amestec lichid din vasele in care
namolul activ se aclimatizeaza la timpi de 0, 10, 20, 30, 60, 120, 180, si 1380 minute dupa alimentare.
Se determina MLSS si CCO in filtrat pentru fiecare proba. Se determina cel putin o valoare
MLSS la intrarea in fiecare vas de reactie.
Pentru un experiment reusit, o preparare atenta este absolut necesara. Inaintea experimentului,
membranele filtrelor utilizate pentru determinarea MLSS trebuie sa fie cantarite (tara). Vasele pentru
CCO trebuie sa contina toate substantele necesare astfel ca imediat sa se poata incepe analiza CCO.
Daca se testeaza simultan mai multe unitati se considera un timp de baza pentru a facilita
luarea probelor. Nu este necesar ca probele sa porneasca exact la timpii enuntati daca probele colectate
ne conduc la obtinerea unor rezultate satisfacatoare, reprezentative si corecte referitoare la oxidarea
substratului.
Prelucrarea datelor experimentale
Se traseaza curbele ce arata CCO ramas si MLSS functie de timp pentru toate vasele de reactie.
Se determina gradul de indepartare a CCO exprimat ca mg/CCO indepartat/ ora/gram/ MLSS pentru
fiecare incarcare.
Pagină 79
Se determina coeficientul de crestere (sinteza) a namolului , “a” , pentru faza de crestere a

namolului, neglijand respiratia endogena. Sa se compare acestea cu valorile obtinute de alt
investigator.
Se determina viteza de crestere logaritmica pentru namol si timpul de dublare.
Se compara si se discuta efectul evacuarii conform schemei din tabelul 11.2. si gradul de incarcare fata
de gradul de indepartare a substratului initial.
Se traseaza un grafic cu vitezele de indepartare a substratului initial functie de viteza de
incarcare realizata.
Figura 11.2 Indepartarea substratului si gonflarea namolului
BIBLIOGRAFIE
SR ISO 11083 – 1998. Calitatea apei. Determinarea cromului (VI). Metoda spectrometrica utilizand
1,5 – difenilcarbazida
SR ISO 5667 – 2 Calitatea apei. Prelevare. Ghid general pentru tehnicile de prelevare
STAS 1342 – 91 . Apa potabila
STAS 4707 – 88 . Ape de suprafata. Categorii si conditii tehnice de calitate
STAS 6560 – 82 . Ape de suprafata si ape uzate. Determinarea consumului biochimic de oxigen
STAS 7312 – 83 . Ape de suprafata si ape uzate. Determinarea azotului total
STAS 8601 – 70 . Ape de suprafata si ape uzate. Determinarea sulfatilor
STAS 8663 – 70 . Ape de suprafata si ape uzate. Determinarea clorurilor
STAS 8900/ 1 – 71 . Ape de suprafata si ape uzate. Determinarea azotatilor
STAS 9887 – 74 . Determinarea consumului chimic de oxigen ( Metoda cu permanganat de potasiu)
Pagină 80

1 Calitatea Apei PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1 Calitatea Apei PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Chimia si igiena mediului

CONTROLUL CALITĂŢII APELOR

1.1 Condiţii de calitate a apei potabile (STAS 1342-91)

Condiţiile de calitate a apei potabile sunt reglementate prin STAS 1342-91.

Tabel 1.1. Indicatori organoleptici

Tabel 1.2. Indicatori fizici

Tabel 1.3. Indicatori chimici generali

Clor rezidual în apa dezinfectată STAS 6364-78

Cloruri (Cl-), mg/dm3, max 250 400 STAS 3049-88

Oxigen dizolvat (O2), mg/dm3, 6 6 STAS 6536-87

Sulfaţi (SO42-), mg/dm3, max 200 400 STAS3069-87

Tabel 1.4. Indicatori chimici toxici

Tabelul 1.5.Aportul maxim de elemente radioactive

Activitatea globală, max. * Concentraţii Concentraţii admise Metoda de analiză

A1, A2……Ai = activitatea specifică a radionuclidului 1, 2……i, în apap potabilă, Bq/l;

activitatea specifică admisă pentru radionuclizii 1, 2……i, în apa potabilă,

Tabel 1.6. Prezenţa radionuclizilor în apele de suprafaţă

Strontiu 90 0,55 - STAS 12038-81

Tabel 1.7. Indicatori bacteriologici

Nr.total de Nr. probabil de

Tabel 1.8. Indicatori biologici

Indicatori Concentraţii admise Metode de analiză

Tabelul 1.9. Domenii de utilizare a apelor în funcţie de categorie

Condiţii tehnice de calitate

Tabelul1.10. Indicatori organoleptici

*Metodele de analiză sunt conform instrucţiunilor Consiliului Naţional al Apelor

Tabelul 1.12.Indicatori chimici generali

Azotaţi (NO3-), mg/dm3, max. 10 nu se STAS 8900/1-71

Clor rezidual liber (Cl2),

Cloruri (Cl), mg/dm3, max. 250 300 300 STAS 8663-70

Dioxid de carbon liber, mg/dm3, max. 50 STAS 3263-61

Fenoli antrenabili cu vapori de apă

Fier total (Fe3+), mg/dm3, max. 0,3 STAS 8634-70

Hidrogen sulfurat şi sulfuri (S2-),

Magneziu (Mg2+), mg/dm3, max. 50 100 200 STAS 6674-77

Produse petroliere 0,1 STAS 7877-87

Indicatori chimici specifici

Indicatori ai stării eutrofizare

Tabel 1.16.Indicatori organoleptici

Indicatorul Valori admise Metoda de analiză

Tabel 1.17.Indicatori fizici

Indicatorul Valori admise Metoda de analiză

Tabel 1.18.Indicatori chimici*

Indicatorul Valori admise

Tabel 1.19.Indicatori microbiologici

Indicatorul Valori admise Metoda de analiză

1.3.Tehnici de prelevare a probelor de apă (SR ISO 5667-2)

Ghid general pentru tehnicile de prelevare

3.2 Probe instantanee

3.3 Probe prelevate în mod periodic (discontinuu)

3.3.1. Probe prelevate într-un interval de timp fix (dependente de timp)

3.3.2. Probe prelevate cu volum constant (dependente de volum)

3.3.3. Probe prelevate la interval de timp fix (dependente de debit)

3.4 Probe prelevate continuu

3.4.1. Probe prelevate continuu sub debit constant

3.4.2. Probe prelevate continuu sub debit variabil

3.5 Probe prelevate în serie

3.5.1. Probe care descrin un profil vertical

3. 5. 2. Probe care descriu un profil orizontal

3.6 Probe medii

3.7 Probe de volum mare

Determinarea anumitor indicatori necesită prelevarea unor volume mari de probe, de la 50 l la

4. Diferite tipuri de prelevare