Ferigile(Încrengătura Pteridophyta)

 Caracteristici ale speciei

Ferigile (Încrengătura Pteridophyta) sunt primele plante vasculare apărute pe
uscat, care au corpul vegetativ reprezentat de generația sporofitică, care devine
dominantă. Se cunosc peste 12000 specii de ferigi, clasificate în aproximativ 300
genuri. Sunt plante iubitoare de umezeală, de aceea le întâlnim în locurile unde
este răcoare și lumină, dar nu foarte puternică. Aceste condiții sunt întâlnite în
pădurile de câmpie, dar în special în cele de la munte, pe valea râurilor.

Clasificare științifică Subdiviziuni

Regn: Plantae
Principalele subdiviziuni ale
Diviziune: Pteridophyta Încrengăturii Pteridophyta, sunt:

Clasă: Pteridopsida  Clasa Lycopodiatae

 Clasa Filicatae
Ordin: Polypodiales

Familie: Dryopteridaceae

Gen: Dryopteris

Specie: D. filix-mas

 Organizarea structurală

Rădăcina
Ferigile sunt cormofite. Aceasta înseamnă că au organe vegetative adevărate (rădăcină,
tulpină, frunze). Feriga comună trăiește în locuri umede pe marginea apelor de munte, în
păduri, etc. În pământ are un rizom, de care sunt prinse rădăcini adventive și firoase care
alcătuiesc în fiecare an buchețele de frunze. Frunza este formată din teacă, pețiol și limb
(organe vegetative adevărate), întrucât acestea au vase conducătoare. Pe dosul frunzelor
la ferigi se găsesc spori cu sporangi, iar sporangii la rândul lor conțin spori. La maturitate
sporii cad pe pământ. Dacă găsesc locuri umede, ei vor da naștere unei plăntuțe numită
protal. Aceasta are organe sexuale bărbătești (anteridii) și femeiești (arhegoane). Prin
fecundație, ele dau naștere celulei-ou. La rândul ei, aceasta dă naștere unei noi plăntuțe și
atunci protalul va muri. Ciclul de dezvoltare este diferit prin generația sexuată (protalul) și
asexuată (celula-ou) față de mușchi, deoarece generațiile sunt independente.
Frunza
Anual se dezvoltă frunze noi, care la unele specii pot atinge 30m în lungime. La început ele
sunt răsucite în formă de melc, deoarece partea inferioară crește mai repede decât cea
superioară. Pe măsura creșterii, frunzele se desfac, apărând un pețiol și o lumină dublă
penat-sectată. Frunzele îndeplinesc, de regulă, doua funcții: de fotosinteză și
de sporificație.
1
Se întâlnesc și ferigi cu frunzulițe mici (Salvinia natans) sau în formă de panglică (Phllitis
scolopendrium). În frunzele unor ferigi acvatice (Azolla sp.) se
dezvoltă cianobacterii fixatoare de azot. La unele specii de ferigi tropicale epifite,
majoritatea frunzelor amintesc de coarnele renului, iar cele de la bază prezintă un
,,butonaș” cu resturi vegetale în putrefacție.
Tulpina
Unele specii tropicale și subtropicale sunt arborii. Tulpina lor nu crește în grosime, pastrând
forma cilindrică. În vârful tulpinii se află un buchet de frunze mari. Spre deosebire de
mușchi, ferigile dispun de țesut conductor, reprezentat de traheide și tuburi perforate
fără celule anexe.

 Reproducerea

Ferigile se înmulțesc vegetativ (prin fragmente de rizomi),asexuat (prin spori)

sau sexuat (gameți - anterozoizi și oosfere).
Pentru realizarea reproducerii sexuate este necesară prezența apei, prin care anterozoizii
se deplasează cu ajutorul flagelului spre oosfera.
Ferigile sunt mai evoluate comparativ cu mușchii prin prezența țesuturilor și a organelor
adevărate (frunze,tulpină și radăcină) care formează cormul.

Exemple de specii :

 Feriga comună (Dryopteris filix-mas) este o plantă medicinală, erbacee, perenă, din

familia Dryopteridaceae, cu frunze mari, dublu penat divizate, pe spatele cărora se
găsesc sporangi cu spori, acoperiți de induzie. Rizomul este orizontal, gros de circa 25
cm. Este comună în pădurile montane și subalpine din România.
Alte denumiri populare: barba-ursului, făliuță, feligă, feregă, ferice, firică, filiuță, iarba-
șarpelui, limba-cerbului, limba-șarpelui, năvalnic, spasul-dracului, spata-dracului.
Morfologia
Tulpina este un rizom gros, subteran, lung până la 30 cm, oblic-ascendent. El este
acoperit cu resturi de pețioluri din anii precedenți, în formă de solzi bruni și este fixat prin
numeroase rădăcini firoase, negricioase, adventive. Structura rizomului este polistelică,
formată din fascicule în număr variabil, inegale și turtite, având lemnul în centru, înconjurat
de liber, dispuse în așa fel încât alcătuiesc împreună o formă cilindrică întreruptă. Nu apare
niciodată cambiu și ca o consecință nici îngroșări secundare nu se formează.
Frunzele cresc în fiecare primăvară din rizom și la început sunt răsucite în formă de spirală
sau cârjă (circinate, scorpioide), iar mai târziu se întind și se desfac apărând un pețiol și o
lamină dublu penat divizată. Frunze mature sunt mari, până la 140 cm
lungime. Pețiolul (codiță) frunzei de 30 cm, este acoperit cu palee membranoase, brun-
roșcate și cu lamina dublu-penat-sectată. Segmentele primare ale frunzei sunt în număr
de 15-30 de fiecare parte. Pinule (rămurele sau segmente secundare ale frunzelor) sunt
oblong-ovate, dințate pe margini, cu vârful rotunjit. Pe dosul frunzelor în timpul verii apar
grupuri de sporangi, numite sori.

2
În România este comună în regiunea inferioară a munților până la etajul subalpin din întreg
lanțul carpatic, crescând în pădurile de foioase, tufărișuri, locuri umbrite, buruienișuri de
depresiune, este sporadică în molidișuri.

 Osmunda regalis, sau ferigă regală, este o specie de ferigă de foioase, originară din
Europa, Africa și Asia, care crește în bălțile împădurite și pe malurile pârâurilor. Specia
este uneori cunoscută sub numele de ferigă înflorită datorită apariției frunzelor sale
fertile.

3
Osmunda regalis produce fronde separate fertile și sterile. Frunzele sterile se răspândesc,
cu 60–160 cm (24–63 in) înălțime și 30–40 cm (12–16 in) lat, bipinnate, cu 7-9 perechi de
pinne până la 30 cm (12 in) lungime, fiecare pinna cu 7-13 perechi de pinnule 2,5-6,5 cm
lungime și 1-2 cm lățime. Frunzele fertile sunt erecte și mai scurte, înălțime de 20–50 cm,
de obicei cu 2-3 perechi de pinne sterile la bază și 7-14 perechi de pinne fertile deasupra
care poartă sporangia dens grupată. În multe zone, O. regalis a devenit rară ca urmare a
drenajului umed al agriculturii.

 Asplenium scolopendrium, cunoscută sub numele de limba-

cerbului sau feriga limba-cerbului (syn. Phyllitis scolopendrium)
și năvalnic (syn. Scolopendrium vulgare), este o ferigă din genul Asplenium, care crește
în emisfera nordică.

Plantele sunt neobișnuite față de ferigile simple, având de obicei frunzele nedivizate.
Frunzele în formă de limbă au dus la numele comun de "feriga limba cerbului". Modelul de
dispunere a sporangilor este asemenea picioarelor unui miriapod; chiar
numele scolopendrium este un sinonim latin pentru "centiped". Frunzele au 10-60 cm
lungime și 3-6 cm lățime, cu sporangii aranjați în rânduri perpendiculare pe axul frunzei.
Plantele cresc pe sol neutru și cu substrat bogat în calcar, inclusiv pe sol umed și în fisuri în
ziduri umede vechi, cel mai frecvent în zone umbrite, dar, ocazional, și în plin soare;
plantele în plin soare sunt, de obicei, pipernicite și gălbui la culoare, în timp ce cele din
umbră sunt complet de culoare verde și luxuriante. Rareori au fost cazuri când varietatea
nord-americană din sud-estul SUA a fost găsită în gropi umbrite. [4] Aceste populații pot fi
relicve ale climatului rece din pleistocen.

 Încadrarea taxometrică a unei specii

4
 Importanța ferigilor

Din rizomul de ferigi se prepară medicament împotriva viermilor intestinali (vermifug).

Din coada-calului se prepară ceai împotriva bolilor de rinichi.
Ferigile mai pot fi folosite ca și plante decorative.
Ferigile arborescente străvechi au și ele o importanță deosebită , deoarece au format, în
timp, rezerve consistente de huilă și antracit (cărbuni).
Exemple de ferigi: Lycopodium clavatum (pedicuță sau brădișor), Selaginella helvetica
(struțișor), Polypodium vulgare (feriguța), Dryopterix filix-mas (feriga comună).