MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

Facultatea Pază Protecție și Securitate
Catedra Pază Protecție și Securitate
Specialitatea Servicii Antiincendii

TEZA DE LICENȚĂ

Tehnica de stingere a incendiilor

Autorul:
_________________Andrei PAVLIC
semnătura
Conduccătorul:
____________Nicolae CHIMERCIUC
semnătura doctor în științe militare
conferențiar universitar

Chișinău, 2017
 CUPRINS

 Lista abrevierilor
 Introducere
 Capitol 1 Regulamentul privind acțiunile de luptă ale pompierilor și salvatorilor
Departamentului Situații Excepționale la lichidarea consecințelor situațiilor
excepționale aprobat prin ordinul nr. 266 din 10 noiembrie 2004
1.1 Dispoziții generale
1.2 Conducerea forțelor și mijloacelor
1.3 Acțiunile subunităților de pompieri și salvatori la stingerea incendiilor
1.4 Particularitățile stingerii incendiilor
 Capitol 2 Procesul de ardere
2.1 Fenomenul arderii
2.2 Aprinderea
2.3 Propagarea incendiilor
2.4 Fazele incendiului
 Capitol 3 Substanțe de stingere a incendiilor și procesele de intrerupere a arderii
3.1 Metode de intrerupere a arderii
3.2 Substanțele folosite la stingerea incendiilor
 Capitol 4 Tactica de stingere a incendiilor
4.1 Clasele de incendiu
4.2 Stingerea incendiilor la clădiri și construcții
4.3 Stingerea incendiilor în transporturi
 Concluzia
 Bibliografie
 Aexe

1
  Introducere

În Egiptul antic, pentru stingerea incendiilor, se utilizau pompe manuale. În Roma

antică, în numeroase orașe (care aveau străzile înguste și deci pericol ridicat de propagare
rapidă a incendiilor), existau unități de pompieri – vigiles urbani, care nu erau dotate numai
cu pompe și găleți, ci și cu catapulte pentru distrugerea zidurilor în cazul când acestea limitau
accesul spre focarul incendiului. Încă din anul 21 î.Hr. este atestată existența unei formații de
luptă cu focul formată din 600 de sclavi.
Roma a suferit numeroase incendii, dar cel mai celebru este cel din 19 iulie 64 d.Hr.
care a început în zona Circus Maximus și a distrus două treimi din marea metropolă.
Împăratul Nero a fost acuzat de producerea acestui dezastru, dar acesta a denunțat ca vinovată
o comunitate ce se stabilise în regiune, cea a creștinilor.
Evul mediu: Cetățile și orașele medievale erau prevăzute cu turnuri de
supraveghere și aceasta nu numai în scopuri defensive, ci și pentru observarea potențialelor
incendii.
Londra a fost atinsă de o serie de incendii, dintre care cele mai devastatoare au fost cele din
anii 798, 982, 989 și mai ales cel din 1666, supranumit și Marele incendiu al Londrei, în urma
căruia mai multe mii de locuitori au rămas fără locuință.
Revoluția industrială: Primele furtunuri pentru pompieri au fost puse la punct de
inventatorul olandez Jan Van der Heiden în 1672. Mărimea acestora și modul de racordare
sunt valabile și pentrustandardele actuale. În ianuarie 1608, orașul american Jamestown
(Virginia) a fost complet distrus de un incendiu. În 1648, în New York este înființată o unitate
de "supraveghetori de incendii". Aceștia patrulau prin oraș verificând hornurile clădirilor.
Incendiile care au survenit în Boston în anii 1653 și 1676 au obligat autoritățile să ia măsuri
ferme de prevenire a incendiilor. Pompa manuală pentru stingerea incendiilor a fost realizată
în 1725 de londonezul Richard Newsham. Astfel de pompe erau aduse la locul incendiului
prin atelaje trase de cai. Mai multe persoane acționau brațelei pompei care putea furniza peste
10 litri de apă pe secundă, la o înălțime de câțiva zeci de metri.
În 1736, Benjamin Franklin înființează la Philadelphia compania Union Fire
Company, formată din voluntari. Primii pompieri salariați apar pe teritoriul american abia pe
la jumătatea secolului al XIX-lea. Pauline von Schwarzenberg, mama
premierului austriac Felix zu Schwarzenberg, își pierde viața într-un incendiu survenit la
ambasada Austriei din Paris. Acest eveniment tragic îl determină pe Napoleon să pună bazele
2
instituției pompierilor profesioniști în Franța, înființând, la 18 septembrie 1811, un detașament
de pompieri, numiți "sapeurs-pompiers".În Regatul Unit, prima organizație de profil s-a creat
în Edinburgh în 1824, urmând ca 8 ani mai târziu o astfel de unitate să apară și în Londra.
Epoca modernă: Primul camion destinat luptei împotriva focului a fost realizat în
1829, dar a fost omologat abia în 1860. Era prevăzut cu motor cu abur și era tras de cai.
Pompele cu motoare cu combustie internă au apărut în 1907 în Statele Unite, urmând ca prin
1925 motoarele cu abur să dispară complet din înzestrarea trupelor de pompieri.
Astăzi la lupta împotriva focului participă atât voluntari (mai ales în zonele rurale), cât și
profesioniști (aceștia predomină în orașe).

3
 Capitol 1
Regulamentul privind acțiunile de luptă ale pompierilor și salvatorilor
Departamentului Situații Excepționale la lichidarea consecințelor situațiilor
excepționale aprobat prin ordinul nr. 266 din 10 noiembrie 2004
1.1 Dispoziții generale
Partea întîi a prezentului Regulament privind acţiunile de luptă ale pompierilor şi
salvatorilor Departamentului Situaţii Excepţionale al Republicii Moldova în vederea lichidării
situaţiilor excepţionale (în continuare - Regulament) determină principiile de bază privind
organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de luptă de către efectivul organelor direcţiilor,
subunităţilor de pompieri şi salvatori ale Departamentului Situaţii Excepţionale al Republicii
Moldova (în continuare – subunităţile DSE), orientate la lichidarea incendiilor şi diminuarea
consecinţelor acestora; cuprinde noţiunile de bază, stabileşte obligaţiunile conducătorilor
statului major operativ şi efectivului subunităţilor DSE în cazul desfăşurării acţiunilor de luptă
la stingerea incendiilor.
Sarcina de bază a acţiunilor de luptă la stingerea incendiilor este salvarea persoanelor
în caz de pericol al vieţii lor şi lichidarea incendiului în acele proporţii, pe care le-a obţinut la
momentul sosirii subunităţilor DSE.
Salvarea persoanelor la incendiu este datoria profesională a fiecărui colaborator al DSE.
Îndeplinirea prevederilor regulamentului este obligatorie pentru întregul efectiv al
subunităţilor DSE, alte formaţiuni de salvare-deblocare, indiferent de apartenenţa lor
departamentală şi formele de proprietare (în continuare – participanţi la stingerea incendiilor).
Colaboratorul DSE la desfăşurarea acţiunilor de luptă trebuie să manifeste bărbăţie, curaj,
iniţiativă, fermitate, ingeniozitate şi fără să ţină seama de greutăţi şi pericolul ce prezintă vieţii
sale, să îndeplinească sarcinile de luptă.
Stingerea incendiilor de sine stătător de către cetăţeni nu se reglementează în prezentul
regulament.
Reuşita la stingerea incendiului se obţine prin:
- desfăşurarea calitativă a recunoaşterii, evaluarea corectă a situaţiei şi trasarea direcţiei
decisive juste;
- luarea deciziei calificate privind implicarea subunităţilor DSE, care sînt la dispoziţia
conducătorului la stingerea incendiului;
- concentrarea oportună şi introducerea forţelor şi mijloacelor pe direcţia decisivă a acţiunilor
de luptă la stingerea incendiului, iscusinţa direcţionării acestora;
- pregătirea tactică înaltă, acţiuni eficiente şi conjugate, disciplina la nivel a colaboratorilor
subunităţilor DSE;
- starea de pregătire permanentă a mijloacelor tehnice şi iscusinţa colaboratorilor subunităţilor
de a le utiliza calificat.
În scopul executării prezentului regulament se utilizează noţiunile de bază:

4
Stingerea incendiilor este procesul de acţionare a forţelor şi mijloacelor, precum şi aplicarea
metodelor şi procedeelor orientate la lichidarea incendiului;
Acţiuni de stingere sînt acţiunile orientate spre realizarea sarcinii de bază la stingerea
incendiului;
Sarcina de bază la stingerea incendiului este salvarea persoanelor în caz de pericol al vieţii
lor şi lichidarea incendiului în acele proporţii, pe care le-a obţinut la momentul sosirii
subunităţilor DSE;
Localizarea incendiului constă în încetarea propagării ulterioare a incendiului şi crearea
condiţiilor pentru lichidarea lui reuşită cu forţele şi mijloacele disponibile;
Lichidarea incendiului rezidă în încetarea arderii, precum şi excluderea posibilităţii apariţiei
lui repetate;
Pompier-salvator este persoana instruită profesional, atestată pentru executarea lucrărilor la
stingerea incendiilor;
Conducătorul la stingerea incendiului (în continuare – C.S.I.) – este persoana cu funcţie de
răspundere a organului direcţiei sau al subunităţii DSE, care efectuează conducerea forţelor şi
mijloacelor la stingerea incendiului;
Sectorul de luptă este partea suprafeţei incendiului, pe care sînt concentrate forţele şi
mijloacele întrunite prin sarcina concretă de stingere a incendiului.
Statul major la incendiu ( în continuare - statul major operativ) este organul provizoriu
format de către conducătorul la stingerea incendiului pentru dirijarea forţelor şi mijloacelor la
incendiu;
Serviciile logistice la incendiu (în continuare – servicii logistice) este organul provizoriu
format de către conducătorul la stingerea incendiului, care asigură îndeplinirea acţiunilor la
stingerea incendiului
1.2 Conducerea forțelor și mijloacelor
Pentru îndeplinirea sarcinilor de stingere a incendiului se antrenează următoarele forţe:
- colaboratorii organelor direcţiilor, subunităţilor de pompieri şi salvatori ale DSE;
- efectivul formaţiunilor de salvare-deblocare, serviciul medical, serviciul de menţinere a
ordinii publice, serviciul de aprovizionare cu apă şi gaze, serviciul genistic etc., antrenate în
corespundere cu instrucţiunile de cooperare;
- membrii formaţiunilor benevole de pompieri;
- efectivul subunităţilor militare;
- populaţia organizată.
Colaboratorii subunităţilor DSE sînt forţa principală la îndeplinirea sarcinilor de stingere a
incendiilor.
Mijloacele ce asigură acţiunile de luptă la incendiu sînt:
tehnica specială şi de intervenţie, echipamentul şi utilajul tehnic special de incendiu;

5
tehnica obiectivelor industriale, întreprinderilor şi asociaţiilor agricole, altor agenţi economici,
adaptate pentru lansarea mijloacelor de stingere a incendiului şi executarea altor lucrări
genistice;
mijloace de stingere a focului (apă, spumă, pulberi, gaze etc.);
mijloace de transmisiuni şi înştiinţare;
mijloace de transport.
Automobilele speciale şi de intervenţie, în funcţie de destinaţia lor, se divizează în
automobile de bază, speciale şi auxiliare:
- automobilele de bază sînt automobile destinate lansării de substanţe stingătoare în zona
arderii. Automobilele de bază se divizează în automobile de utilizare generală (pentru
stingerea incendiilor în oraşe şi localităţi) şi automobile de utilizare specială (pentru stingerea
incendiilor la bazele petroliere, întreprinderile industriei chimice, în aeroporturi etc.);
- automobilele speciale sînt automobile destinate executării lucrărilor speciale la incendii:
pentru ridicarea efectivului la înălţime şi organizarea evacuării persoanelor, asigurarea
transmisiunilor şi înştiinţării, forţarea şi demontarea construcţiilor, lupta cu fumul, asigurarea
dirijării forţelor şi mijloacelor, instalarea liniilor de furtunuri etc.;
- automobilele auxiliare sînt automobile destinate transportării carburanţilor şi lubrifianţilor,
atelierele mobile de reparaţie auto, autobuze, autoturisme şi autocamioane, tractoare, precum
şi altă tehnică de geniu pentru executarea lucrărilor auxiliare.

Principiile conducerii
Dirijarea acţiunilor de luptă la incendiu este activitatea bine determinată a conducătorului la
stingerea incendiului (statului major operativ) pentru conducerea efectivului şi altor
participanţi la stingerea incendiului în cazul desfăşurării acţiunilor de luptă la stingerea
incendiului.
Conducerea acţiunilor de luptă la incendiu prevede:
- evaluarea situaţiei şi crearea organului provizoriu format, care corespunde prevederilor
prezentului regulament, pentru conducerea acţiunilor de luptă la stingerea incendiului la locul
unde s-a produs acesta;
- stabilirea competenţei persoanelor de răspundere operative şi responsabilitatea lor personală
la îndeplinirea sarcinilor ce le revin;
- planificarea acţiunilor de luptă la stingerea incendiului, inclusiv stabilirea necesarului de
forţe şi mijloace, luarea deciziilor în vederea organizării acţiunilor de luptă la stingerea
incendiului;
- stabilirea sarcinilor participanţilor la stingerea incendiului, asigurarea controlului şi
reacţionării necesare la schimbarea situaţiei la incendiu;
- efectuarea în modul stabilit a evidenţei aplicării forţelor şi mijloacelor, precum şi a
înregistrării informaţiei necesare;
- desfăşurarea altor măsuri orientate la asigurarea eficacităţii acţiunilor la stingerea
incendiului.

6
 Conducerea nemijlocită a stingerii incendiului se efectuează de către conducătorul la
stingerea incendiului – persoana de răspundere superioară a organelor direcţiilor şi
subunităţilor DSE, sosită la incendiu.
Conducător la stingerea incendiului este:
- în cazul antrenării unei subunităţi a DSE – şeful superior, care conduce subunitatea;
- în cazul antrenării a mai multor subunităţi – şeful superior, care conduce subunitatea DSE, în
raionul deplasării căreia a apărut incendiul, sau persoana de răspundere numită în
corespundere cu ordinea stabilită în garnizoană.
Conducătorul la stingerea incendiului este conducător unic, lui i se subordonează toate
subunităţile DSE şi forţele încredinţate sosite la incendiu. Poartă răspundere pentru
organizarea lucrărilor de stingere a incendiului, securitatea efectivului şi menţinerea în bună
funcţionare a mijloacelor tehnice. Nimeni nu este în drept să intervină în acţiunile
conducătorului la stingerea incendiului sau să anuleze dispoziţiile lui.
Şeful superior, sosit la incendiu, este obligat:
- să aprecieze situaţia şi să stabilească corectitudinea organizării stingerii incendiului;
- să stabilească necesitatea solicitării forţelor şi mijloacelor suplimentare;
în caz de necesitate să-şi asume responsabilitatea pentru conducerea la stingerea incendiului.
Şeful superior, sosit la incendiu, poartă responsabilitate pentru rezultatul obţinut la stingerea
incendiului, indiferent de faptul dacă a preluat conducerea sau nu.
Darea dispoziţiilor de către şeful superior conducătorului la stingerea incendiului sau evitarea
lui, se consideră momentul de luare asupra sa a conducerii la stingerea incendiului.
Şeful superior trebuie să anunţe despre decizia sa privind preluarea conducerii la stingerea
incendiului şi să avizeze prin intermediul şefului statului major - şeful serviciilor logistice la
incendiu şi şefii sectoarelor de luptă.
Preluarea conducerii la stingerea incendiului de către şeful superior este obligatorie, în cazul
în care prezentul conducător la stingerea incendiului nu asigură conducerea cuvenită a forţelor
şi mijloacelor antrenate la stingerea incendiului.
În funcţie de situaţia la incendiu, pentru dirijarea forţelor şi mijloacelor conducătorul la
stingerea incendiului poate organiza statul major operativ şi sectoare de luptă.
Sectoarele de luptă pot fi create pe etaje, casele scărilor, barierele antifoc sau zone, pe
perimetrul obiectivului incendiat, precum şi după tipul de lucrări (stingere, protecţie,
desfăşurarea lucrărilor de salvare etc.).
La executarea lucrărilor la incendiu de către două sau mai multe subunităţi, şeful serviciilor
logistice la incendiu se numeşte, de regulă, din numărul conducătorilor subunităţii, în raionul
deplasării căreia s-a produs incendiul.
La schimbarea bruscă a situaţiei la incendiu şi în cazul imposibilităţii primirii oportune a
ordinului de la C.S.I., şefii subunităţilor trebuie să acţioneze independent, manifestînd
iniţiativă rezonabilă. Lipsa ordinelor din partea C.S.I. nu poate servi drept justificare a lipsei
de acţiuni.
Conducătorul la stingerea incendiului este obligat:

7
- să efectueze recunoaşterea şi să evalueze situaţia creată la incendiu, să asigure amplasarea
forţelor şi mijloacelor, să prevină manifestările de panică, să organizeze urgent şi să conducă
personal salvarea persoanelor, utilizînd în acest scop mijloacele şi forţele disponibile;
- să determine direcţia decisivă, numărul necesar de forţe şi mijloace, metodele şi procedeele
acţiunilor de luptă;
- să pună sarcini subunităţilor, să organizeze cooperarea lor şi să asigure îndeplinirea
sarcinilor trasate;
- să ţină sub control permanent schimbările situaţiei la incendiu şi să ia deciziile respective;
- la sosirea la locul incendiului, potrivit indicilor exteriori, să transmită informaţia la Centrul
sistemului automat de dirijare operativă a intervenţiei ( în continuare - C.S.A.D.O.I) sau
Punctul de transmisiuni al unităţii (în continuare – P.T.U); după luarea deciziei şi darea
ordinelor să comunice adresa incendiului, obiectivul incendiat (sau care a fost incendiat),
forţele şi mijloacele implicate, persistarea pericolului de propagare a incendiului, necesarul de
forţe şi mijloace suplimentare; să menţină pe parcurs legătură permanentă cu C.S.A.D.O.I. sau
P.T.U., periodic să comunice despre deciziile luate şi situaţia creată la incendiu;
- să solicite concomitent forţe şi mijloace suplimentare, însă nu pe părţi, să organizeze
întîlnirea lor;
- la sosirea la incendiu a şefului superior să raporteze despre situaţia şi deciziile luate la
stingerea incendiului, dispunerea de forţe şi mijloace la incendiu, acţionarea şi alertarea
suplimentară;
- în funcţie de starea creată, să organizeze statul major operativ şi să determine locul
amplasării lui;
- să informeze statul major operativ despre locul aflării sale şi să-i comunice despre toate
deciziile luate;
- să creeze rezerva de forţe şi mijloace, periodic să înlocuiască personalul antrenat la stingerea
incendiului, dîndu-le posibilitatea să se odihnească, să se încălzească şi să îmbrace haine
uscate (la necesitate);
- să numească din numărul persoanelor efectivului de conducere persoana responsabilă pentru
respectarea măsurilor de securitate; la necesitate să organizeze punctul de ajutor medical;
- în cazul sosirii la incendiu a forţelor şi mijloacelor din diverse direcţii, şefului serviciilor
logistice la incendiu i se repartizează ajutori cu mijloace de transport şi comunicaţii;
- să organizeze cooperarea cu serviciile antrenate la stingerea incendiului, să menţină legătură
permanentă cu administraţia şi personalul tehnic-ingineresc al obiectivului, să ia decizii
privind aplicarea metodelor şi mijloacelor de stingere a incendiului, ţinînd cont de
recomandările şi instrucţiunile obiectivului;
- să ia măsuri în vederea stabilirii cauzelor apariţiei incendiului;
- în cazul existenţei indicilor vădiţi de incendiere premeditată sau a altor cauze, să ia măsuri
pentru păstrarea locului iniţial al apariţiei lui de la deteriorări suplimentare, depistarea şi
păstrarea obiectelor ce au servit cauză a incendiului, de asemenea pentru colectarea
informaţiilor necesare la întocmirea actului de constatare a incendiului, solicitînd concursul
lucrătorilor supravegherii de stat contra incendiilor (în continuare - S.S.I) şi altor specialişti;

8
- personal să se convingă de lichidarea arderii, să stabilească necesitatea şi durata
supravegherii locului incendiului lichidat;
- să ia măsuri în vederea evacuării, protecţiei de la apa revărsată şi pazei bunurilor materiale
evacuate pînă la sosirea lucrătorilor de poliţie;
- să stabilească ordinea plecării de la locul incendiului a subunităţilor DSE şi serviciilor
cooperante.
La numirea şefului sectorului de luptă la incendiu (în continuare – Ş.S.L.). C.S.I. este obligat:
- să pună sarcini concrete la stingerea incendiului;
- să acorde Ş.S.L. forţe şi mijloace necesare;
- să stabilească hotarele sectorului de luptă (în continuare – S.L.) şi sursele de apă;
- să stabilească ordinea legăturii cu C.S.I., statul major operativ, sectoarele de luptă vecine;
- să informeze despre particularităţile măsurilor de securitate la executarea lucrărilor.
La determinarea numărului de forţe şi mijloace necesare pentru stingerea incendiului,
C.S.I. trebuie să ia în considerare:
- suprafaţa pe care se poate propaga focul pînă la acţionarea forţelor şi mijloacelor;
- numărul necesar de forţe pentru lansarea ţevilor, volumul de lucrări pentru salvarea
persoanelor, forţarea şi demontarea construcţiilor clădirilor şi evacuarea patrimoniului;
- necesitatea antrenării serviciilor speciale;
- necesitatea transportării apei sau organizarea debitului de apă prin transvazare;
La operarea de modificări în amplasarea forţelor şi mijloacelor la incendiu C.S.I trebuie să ia
decizia privind regruparea acestora şi să informeze despre acest fapt conducătorii
subunităţilor, indicînd cine şi în ce mod să efectueze regruparea.
Ordinele trebuie să fie concise, exacte şi clare. În funcţie de conţinutul ordinului, C.S.I. îl
anunţă personal executanţilor, prin intermediul statului major operativ sau şefului de
transmisiuni şi agenţilor de legătură, precum şi cu ajutorul mijloacelor tehnice de legătură.
C.S.I. trebuie să stabilească corectitudinea executării deciziilor luate privind stingerea
incendiului şi să determine dacă sînt suficiente forţe şi mijloace pentru lichidarea incendiului
pe fiecare sector.

Statul major operativ la incendiu

În componenţa statului major operativ pot fi: şeful statului major, şeful serviciilor logistice la
incendiu şi ajutorii lor, responsabilii pentru respectarea măsurilor de securitate, agenţii de
legătură, reprezentanţii serviciilor cooperante ale oraşului (localităţii), administraţiei
obiectivului şi organelor administraţiei publice locale, precum şi alte persoane, la discreţia
C.S.I.
Statul major operativ se creează:
- la organizarea a trei sau mai multe sectoare de luptă, precum şi în cazul în care forţele şi
mijloacele sînt antrenate la numărul suprasolicitat de apel;
9
- în caz de incendii la obiectivele economiei naţionale, cînd acţiunile de stingere a incendiului
este necesar să fie coordonate cu personalul tehnic-ingineresc de serviciu şi administraţia
obiectivului;
- la decizia conducătorului la stingerea incendiului, în funcţie de situaţia creată.
Statul major operativ organizează şi îndeplineşte următoarele sarcini:
- întîlnirea, amplasarea şi distribuirea pe sectoarele de luptă a subunităţilor sosite;
- recunoaşterea incendiului în timpul stingerii lui, colectarea datelor şi informarea C.S.I.
despre schimbarea situaţiei;
- ţinerea documentelor de evidenţă ale statului major operativ (potrivit anexei 6);
- crearea rezervei de forţe şi mijloace;
- colectarea datelor despre cauzele apariţiei incendiului şi prejudiciul produs;
- legătura la incendiu;
- executarea deciziilor, ordinelor C.S.I., controlul executării sarcinilor trasate;
- cooperarea cu alte servicii ale oraşului (localităţii, obiectivului);
- organizarea punctelor de control şi trecere, precum şi punctelor de securitate ale serviciului
protecţie împotriva gazelor şi fumului (în continuare – S.P.G.F.);
- asigurarea funcţionării S.P.G.F.;
- asigurarea iluminatului la locul incendiului;
- asigurarea cu hrană a efectivului în cazul incendiilor îndelungate (mai mult de 5 ore),
încălzirea efectivului în cazul temperaturilor joase şi protecţia lui de la şocul termic;
- supravegherea şi controlul asupra executării prevederilor tehnicii securităţii la stingerea
incendiului;
- asigurarea tehnico-materială a subunităţilor ce execută lucrări la incendiu.
Statul major operativ se amplasează în locul cel mai convenabil pentru dirijarea forţelor şi
mijloacelor, se asigură cu loc automat de lucru, cu mijloace tehnice, utilaj şi documentar
necesar.
Locul statului major operativ la incendiu se marchează cu indicator de lumină cu inscripţia
“Statul major”.
La executarea lucrărilor la incendiu C.S.I., Ş.S.M., Ş.S.L.I., Ş.S.L. şi agenţii de legătură
trebuie să dispună de semne distinctive respective, aflate pe partea stîngă a pieptului sau
brasarde pe mînecă (potrivit anexei 2). Pe căştile efectivului trebuie să fie semne de distincţie
(potrivit anexei 5).

Şeful serviciilor logistice la incendiu

Şeful serviciilor logistice la incendiu se numeşte din numărul conducătorilor subunităţii, în
raionul deplasării căreia s-a declanşat incendiul, şi se subordonează conducătorului la

10
stingerea incendiului, şefului statului major operativ şi poartă răspundere pentru lucrul
serviciilor logistice la incendiu.
Sarcina de bază a serviciilor logistice la incendiu este asigurarea debitului necesar de
mijloace stingătoare.
Şeful serviciilor logistice la incendiu este obligat:
- să efectueze cercetarea surselor de alimentare cu apă, să organizeze cooperarea cu serviciile
de aprovizionare cu apă ale localităţii (obiectivului);
- să organizeze întîlnirea şi amplasarea pe sursele de aprovizionare cu apă a automobilelor
sosite, care asigură debitul de apă şi a altor substanţe stingătoare;
- să raporteze şefului statului major operativ despre numărul necesar de autocisterne de
incendiu în cazul necesităţii lansării apei prin pompare sau transportării acesteia;
- să asigure utilizarea cît mai eficientă a mijloacelor tehnice şi debitul permanent al apei la
locul incendiului;
- să organizeze aprovizionarea oportună a mijloacelor tehnice cu carburanţi şi lubrifianţi, de
asemenea, la necesitate, să organizeze transportarea la locul incendiului a substanţelor şi
materialelor stingătoare speciale; a utilajului special şi mijloacelor de protecţie a căilor
respiratorii pentru funcţionarea neîntreruptă a verigilor S.P.G.F. (instalaţii cu compresoare,
tuburi, cartuşe regenerative, aparate izolante de rezervă etc.);
- să asigure protecţia liniilor de furtun, precum şi cooperarea cu lucrătorii de poliţie în vederea
reglementării circulaţiei transportului urban pe sectoarele serviciilor logistice la incendiu;
- să ţină evidenţa funcţionării mijloacelor tehnice, consumului de substanţe şi materiale
stingătoare, să întocmească schema de amplasare a automobilelor de intervenţie pe sursele de
aprovizionare cu apă la incendiu şi de instalare a liniilor magistrale de furtunuri, utilizînd
abrevierile şi semnele convenţionale admisibile (potrivit anexelor 3 şi 8).
La dispoziţia şefului serviciilor logistice la incendiu, cu excepţia automobilelor de bază, se
transmite tehnica pentru transportarea apei, automobilele cu furtunuri, autoturismele şi
autovehiculele, cisternele de alimentare cu combustibil, atelierele de reparaţie auto, autobuzele
etc.
Pentru conducerea activităţii serviciilor logistice la incendiu, pe diverse direcţii de
desfăşurare a acţiunilor la stingerea incendiului, se numesc ajutorii şefului serviciilor logistice
la incendiu.

1.3 Acţiunile subunităţilor de pompieri şi salvatori la stingerea incendiului

Echipa pe automobilul de bază este subunitatea tactică primară, capabilă independent să
îndeplinească sarcini aparte pentru salvarea persoanelor şi bunurilor materiale, precum şi
stingerea incendiilor şi îndeplinirea altor lucrări de salvare-deblocare.
Schimbul (garda) de serviciu, în componenţă de două sau mai multe echipe pe tehnica de
bază şi specială, este subunitatea tactică de bază a DSE, capabilă să soluţioneze independent
sarcinile de stingere a incendiilor în corespundere cu posibilităţile sale tactico-tehnice.

11
 Transmisiunile la incendiu se asigură cu ajutorul staţiilor radio, telefoanelor, megafoanelor,
instalaţiilor de difuzare, dispozitivelor de transmisie etc.
Pentru iluminatul locului incendiului se foloseşte aparatajul şi utilajul transportat pe tehnica
de bază şi specială.
În funcţie de condiţiile şi particularităţile proceselor tehnologice de producţie la întreprinderi,
subunităţile DSE pot utiliza şi alt tip de tehnică.

Recunoaşterea incendiului
Recunoaşterea se efectuează continuu, din momentul plecării subunităţii la locul incendiului şi
pînă la lichidarea lui.
Scopul recunoaşterii constituie colectarea datelor despre incendiu pentru evaluarea situaţiei
create şi luarea deciziei în vederea desfăşurării acţiunilor de stingere a incendiului.
Reuşita recunoaşterii depinde de oportunitatea şi continuitatea efectuării acesteia,
verosimilitatea datelor, caracterul activ şi perseverenţa acţiunilor.
Recunoaşterea trebuie să constate:
- eventualitatea pericolului pentru viaţa şi sănătatea persoanelor, locul aflării, căile şi metodele
de salvare a lor;
- obiectivul, locul şi parametrii incendiului, căile de propagare a focului;
- eventualitatea exploziei, intoxicării, surpării, existentul substanţelor uşor inflamabile, a
instalaţiilor electrice sub tensiune;
- căile şi direcţiile posibile de infiltrare a forţelor şi mijloacelor;
- existentul instalaţiilor fixe de stingere a incendiului, ordinea punerii lor în funcţiune;
- cele mai apropiate surse de alimentare cu apă în caz de incendii (în continuare –surse de apă)
şi modul de utilizare a lor;
- necesitatea evacuării bunurilor materiale sau protecţia lor împotriva deteriorării şi distrugerii
lor în urma focului, fumului şi apei;
necesitatea şi locul forţării şi demontării construcţiilor.
În timpul efectuării recunoaşterii, în funcţie de situaţia creată, vor fi soluţionate şi alte sarcini.
Recunoaşterea este ghidată (se efectuează) de către conducătorul la stingerea incendiului şi
alte persoane cu funcţii de răspundere, din însărcinarea acestuia, şi de fiecare comandant pe
sectorul său de lucru.
În cazul recepţionării informaţiei despre persoanele ce au rămas în încăperile incendiate,
componenţa efectivului de recunoaştere trebuie mărită în scopul acordării de ajutor
sinistraţilor.
La organizarea recunoaşterii concomitente în cîteva direcţii, conducătorul la stingerea
incendiului este obligat:
- să stabilească cuantumul grupelor de recunoaştere şi să le pună sarcinile ce decurg din
situaţia creată;
12
- să desemneze şefii (superiorii) grupelor de recunoaştere şi să le pună sarcinile ce decurg din
situaţia creată;
- personal să efectueze recunoaşterea pe cel mai complicat şi responsabil sector la incendiu;
- să organizeze efectuarea recunoaşterii încăperilor adiacente şi celor situate pe etajele
superioare şi inferioare;
- să stabilească şi să indice tipul echipamentului tehnic, precum şi măsurile de securitate
pentru efectivul grupelor de recunoaştere;
- să stabilească ordinea transmiterii informaţiilor.
Executanţii recunoaşterii sînt obligaţi:
- să aleagă cele mai scurte şi inofensive căi de deplasare;
- să facă uz de mijloace tehnice disponibile, documentar, date despre persoanele care cunosc
particularităţile şi planificarea de construcţie a clădirii, procesul tehnologic şi utilajul de
producţie;
- să asigure securitatea persoanelor şi evacuarea lor fără obstacole;
- să acorde ajutor imediat sinistraţilor;
- să ia măsuri în vederea limitării propagării focului şi fumului prin toate mijloacele accesibile,
la depistarea focarelor arderii să ia măsuri în vederea lichidării lor, protecţiei bunurilor
materiale şi utilajului de la deteriorări,
- să forţeze şi să controleze încăperile situate pe căile de posibilă propagare a focului şi
fumului;
- să menţină legătură permanentă cu C.S.I, statul major operativ, raportînd rezultatele
recunoaşterii.
În cazul depistării arderii, recunoaşterea se efectuează cu utilizarea mijloacelor de stingere a
focului.
În scopul asigurării securităţii la efectuarea recunoaşterii este necesar:
- să dispună de echipament de salvare şi autosalvare, instrumente necesare pentru desfacerea
şi demontarea construcţiilor, aparate de iluminat şi legătură, măşti antigaz izolante şi mijloace
de stingere a incendiului;
- la intrarea în încăperile cu exces de fum să instaleze postul de siguranţă (în continuare -
P.S..) al S.P.G.F. şi să menţină legătură permanentă cu el;
- să creeze rezerva de protectori ai S:P.G.F., să asigure schimbul periodic al efectivului ce
acţionează în măşti antigaz izolante;
- să memorizeze itinerarul parcurs;
- să deschidă cu precauţie uşile încăperii incendiate, utilizînd canaturile uşilor pentru protecţia
de la erupţia posibilă a flăcării sau a gazelor fierbinţi;
- să intre în încăperile cu instalaţii electrice sub tensiune înaltă şi în încăperile unde este
posibilă explozia, intoxicarea sau contaminarea radioactivă, fiind în prealabil luate toate

13
măsurile de precauţie stabilite pentru aceste încăperi, ţinîndu-se cont de indicaţiile
personalului tehnic, ce deserveşte aceste încăperi;
- să nu folosească foc deschis în încăperile unde se presupune existentul de lichide
inflamabile şi uşor inflamabile, substanţe explozibile şi uşor inflamabile, precum şi existentul
de gaze combustibile;
- să respecte măsurile de precauţie de la eventualele surpări şi prăbuşiri ale construcţiilor,
clădirilor şi utilajului tehnologic;
- să înainteze, de regulă, pe lîngă pereţii de bază sau pe lîngă pereţii cu goluri de fereastră.

Desfăşurarea de luptă la incendiu

Desfăşurarea de luptă a mijloacelor tehnice de bază şi speciale se efectuează în corespundere
cu tabelele servanţilor de luptă. Desfăşurarea de luptă nu trebuie să încalce mersul normal al
lucrărilor de salvare şi evacuare a persoanelor.
Pentru instalarea liniilor de furtunuri şi ieşirea şefilor de ţeavă pe poziţie, este necesară
folosirea tuturor intrărilor şi ieşirilor, scărilor fixe; în măsura posibilităţilor să nu fie ocupate
căile principale de evacuare a persoanelor (pînă la finalizarea evacuării).
Desfăşurarea de luptă este constituită din următoarele etape:
- pregătirea pentru desfăşurarea de luptă;
- desfăşurarea prealabilă;
- desfăşurarea de luptă generală.
Pregătirea pentru desfăşurarea de luptă se efectuează la sosirea subunităţilor la incendiu
concomitent cu recunoaşterea şi include:
- instalarea automobilului pe sursele de apă, racordarea şi captarea apei în pompă;
- luarea de pe fixatoare a echipamentului şi utilajului tehnic de intervenţie;
- desfăşurarea altor măsuri preventive, în funcţie de tipul tehnicii sosite la incendiu şi
condiţiile locale (stabilirea căilor de instalare a liniilor de furtunuri peste liniile căii ferate şi
magistralele auto, metodele de ridicare a liniilor de furtunuri şi utilajului tehnic de intervenţie
la înălţime, necesitatea desfăşurării utilajului de salvare-deblocare etc.)
Pregătirea pentru desfăşurarea de luptă a autocisternelor (fără instalarea lor pe sursa de apă)
constă din:
- aducerea pompei în stare de lucru;
- racordarea liniei de furtunuri cu ţeavă la racordul de presiune al pompei.
Desfăşurarea prealabilă a subunităţii sosite la locul incendiului se efectuează în cazul în care,
potrivit indicilor exteriori, este posibil să fie stabilită direcţia instalării liniilor magistrale de
furtunuri sau această direcţie este indicată de persoana care întîmpină subunităţile DSE.
Desfăşurarea prealabilă include:

14
- instalarea liniilor magistrale de furtunuri şi instalarea distribuitoarelor, aducerea spre
distribuitoare a furtunurilor de presiune, ţevilor de refulare, scărilor şi a altui utilaj tehnic de
incendiu, necesar pentru stingerea incendiului.
Desfăşurarea generală, în funcţie de situaţia creată, poate fi efectuată îndată după sosirea
subunităţii la incendiu, de asemenea, după pregătirea sau desfăşurarea prealabilă. Ea include
aducerea forţelor şi mijloacelor în stare de pregătire pentru îndeplinirea sarcinii de luptă la
incendiu.
La desfăşurarea de luptă şefii de ţeavă merg spre poziţiile lor pe cele mai scurte şi inofensive
căi.
Dacă căile sînt barate, comandantul ia măsuri pentru înlăturarea obstacolelor (desfacerea şi
demontarea construcţiilor) sau asigură ieşirea pe poziţii pe alte căi cu ajutorul scărilor de
intervenţie, autoplatformelor cotite de stingere a incendiilor etc.
La desfăşurarea de luptă automobilele de intervenţie şi de salvare-deblocare, utilajul tehnic de
intervenţie se instalează în asemenea mod ca:
- acestea să nu deranjeze amplasarea forţelor şi mijloacelor sosite;
- să asigure concentrarea rapidă a forţelor şi mijloacelor pe sectoarele necesare;
- să asigure integritatea liniilor de furtunuri, pe măsura posibilităţilor, să nu împiedice
circulaţia rutieră în apropierea locului incendiului;
- să asigure locul de parcare a tehnicii de rezervă şi deplasarea ei liberă în cazul apariţiei altui
incendiu.
Autoscările mecanice, basculatoarele auto şi scările de incendiu manuale trebuie instalate în
asemenea mod încît să nu poată fi izolate de foc sau să nu se afle în zona arderii la dezvoltarea
incendiului.
Fixarea scărilor de incendiu vizavi de ferestrele din care izbucnesc flăcări se admite doar în
cazul lansării concomitente a ţevilor de refulare.
Reinstalarea scărilor pe o nouă poziţie se efectuează numai în cazul în care efectivul urcat pe
ea este anunţat despre aceasta şi i se indică căile de întoarcere sau de trecere pe altă poziţie.

Salvarea persoanelor la incendiu

Lucrările de salvare se organizează şi se execută în cazul în care:
- persoanele sînt ameninţate de foc, temperatură înaltă;
- există pericolul de explozie sau prăbuşire a construcţiilor sau încăperii, în care se află
persoane, sînt pline cu fum sau gaze nocive;
- persoanele nu pot părăsi independent locurile periculoase;
- există pericol de propagare a focului şi fumului pe căile de evacuare;
- se prevede aplicarea substanţelor stingătoare periculoase pentru viaţa persoanelor şi
efectivului.

15
 Salvarea persoanelor la incendiu se efectuează cu desfăşurarea concomitentă a forţelor şi
mijloacelor pentru stingerea incendiului.
Debitul ţevilor pentru asigurarea condiţiilor de salvare inofensivă a persoanelor este
obligatoriu, în cazul în care acestea sînt ameninţate nemijlocit de foc şi căile de salvare sînt
tăiate sau pot fi tăiate de foc.
Dacă forţele şi mijloacele sînt insuficiente pentru executarea concomitentă a lucrărilor de
salvare a persoanelor şi de stingere a incendiului, atunci, în primul rînd, se efectuează
salvarea persoanelor. C.S.I. este obligat să alerteze numărul sporit de apel.
Pentru salvarea persoanelor se folosesc cele mai scurte şi inofensive căi:
- ieşirile de bază şi de rezervă;
golurile de fereastră, balcoanele, loggiile şi galeriile. Totodată, se aplică scările fixe şi
manuale de incendiu, autoscările, autobasculatoarele, precum şi alte instalaţii şi tehnică de
salvare;
- trecerile în planşee, dacă prin ele este posibilă evacuarea din clădire sau trecerea în partea
lui inofensivă;
- golurile în pereţii despărţitori, planşee şi pereţi, executate de salvatori;
Metodele de bază de salvare şi evacuare a persoanelor sînt:
- ieşirea sinestătătoare a persoanelor în direcţie inofensivă;
- evacuarea persoanelor sinistrate, însoţite de salvatori, în cazul în care pe căile de salvare
persistă excesul de fum sau starea sănătăţii şi vîrsta sinistraţilor provoacă îndoială pentru
ieşirea independentă din zona periculoasă (copii, bolnavi, persoane în etate);
- evacuarea persoanelor ce n-au posibilitate să se deplaseze de sine stătător;
- coborîrea sinistraţilor pe scările fixe şi manuale de incendiu, autoscări şi autobasculatoare, cu
ajutorul instalaţiilor tehnice şi de salvare (instalaţii individuale de salvare, furtunuri de salvare
etc.), în cazul în care căile de salvare sînt barate de foc sau fum, iar alte metode de salvare sînt
imposibile.
Ordinea şi metodele de salvare a persoanelor se stabilesc de C.S.I. şi persoanele de
răspundere, care execută lucrările de salvare, în funcţie de situaţia creată la incendiu.
La executarea lucrărilor de salvare este necesar:
- să fie luate măsuri de prevenire a panicii, folosind sistemul de înştiinţare intern, mijloacele
de comunicaţie prin difuzoare (electromegafoane) şi alte mijloace;
- să fie antrenate în lucrările de salvare administraţia, personalul de deservire, membrii
echipelor benevole de pompieri (în continuare – E.B.P.);
- să fie chemată ambulanţa de urgenţă. Pînă la sosirea ei, primul ajutor sinistraţilor se acordă
cu forţele efectivului subunităţilor DSE;
- să fie prevăzute locuri pentru cazarea persoanelor salvate.
Dacă există date despre locurile de aflare a persoanelor şi salvatorii nu le găsesc la locul
indicat, este necesar de a examina şi de a verifica minuţios toate încăperile cu exces de fum şi
învecinate cu cele incendiate, unde se pot afla persoane.
16
Căutarea persoanelor încetează doar în cazul în care este stabilit faptul că nu sînt persoane
care urmează să fie salvate.

Stingerea incendiului
La stingerea incendiului sînt posibile:
- prezenţa unui mare număr de persoane care necesită ajutor;
- apariţia panicii în rîndurile lor;
- propagarea incendiului în golurile construcţiilor, canalelor, sistemelor transportului
pneumatic, prin golurile de fereastră, loggii, balcoane, peste materiale inflamabile şi utilaj
tehnologic atît pe direcţie verticală, cît şi pe cea orizontală;
- creşterea rapidă a temperaturii şi deplasarea curenţilor termici în direcţia golurilor de
fereastră;
- planificarea dificilă a încăperilor;
- formarea amestecurilor de gaze şi aer, precum şi a celor de vapori şi aer în urma
descompunerii termice a substanţelor şi materialelor;
- eliminarea fumului, produselor toxice în urma arderii şi răspîndirea lor rapidă;
- existentul utilajului sub tensiune electrică;
- explozia buteliilor, recipientelor, aparatelor aflate sub presiune;
- existentul substanţelor chimice periculoase;
- deformarea şi prăbuşirea elementelor de construcţie ale clădirilor, edificiilor, utilajului
tehnologic;
- prezenţa în clădiri a unui mare număr de valori materiale, ştiinţifice, istorice etc.
Limitarea dezvoltării incendiului şi lichidarea lui se obţine prin:
- concentrarea oportună şi acţionarea numărului necesar de forţe şi mijloace;
- ieşirea rapidă pe poziţii a şefilor de ţeavă şi acţiunile lor iscusite;
- lansarea în flux continuu a substanţelor de stingere;
- formarea distanţelor de siguranţă;
- introducerea în zona arderii a mijloacelor stingătoare eficiente.
Direcţia decisivă a acţiunilor de luptă la stingerea incendiului (în continuare – direcţia
decisivă) este direcţia pe care s-a creat pericol pentru viaţa persoanelor, precum şi pericol de
explozie şi propagare intensă a focului, unde acţiunile subunităţilor la momentul dat pot
asigura reuşita lichidării incendiului.
Stingerea cu succes a incendiului, în majoritatea cazurilor, depinde de introducerea oportună a
mijloacelor stingătoare pe direcţia decisivă.
După concentrarea forţelor şi mijloacelor pe direcţia decisivă intră în acţiune forţele şi
mijloacele de pe alte direcţii.

17
 Direcţia decisivă a acţiunilor la stingerea incendiului se stabileşte reieşind din următoarele
principii:
- dacă factorii nocivi ai incendiului periclitează viaţa persoanelor şi salvarea lor este
imposibilă fără lansarea ţevilor de refulare – forţele şi mijloacele principale se concentrează la
asigurarea lucrărilor de salvare;
- dacă se creează pericol de explozie şi prăbuşire a construcţiilor - forţele şi mijloacele de bază
se concentrează şi se introduc în locurile, unde acţiunile subunităţilor asigură prevenirea
exploziei sau a altor factori nocivi;
- dacă prin ardere este cuprinsă o parte a obiectivului şi focul se răspîndeşte pe alte părţi ale
lui sau pe construcţiile vecine – forţele şi mijloacele de bază se concentrează şi se introduc pe
sectoarele, unde propagarea ulterioară a focului poate conduce la o prejudiciere excesivă;
- dacă arderea a cuprins clădirea (construcţia) ce stă separat şi nu există pericol de propagare
a focului pe obiectivele vecine – forţele şi mijloacele de bază se concentrează şi se introduc în
locurile de ardere mai intensă;
- dacă prin ardere este cuprinsă clădirea ce nu prezintă valoare deosebită, şi s-a creat pericol
pentru obiectivul aflat în apropiere – forţele şi mijloacele de bază se concentrează şi se
introduc din partea clădirii (construcţiei) neafectate de incendiupompieri ale întreprinderilor
industriale şi agricole, populaţia şi unităţile militare, se organizează demontarea construcţiilor
sau clădirilor cu scopul creării distanţelor de siguranţă. Pînă la sosirea forţelor şi mijloacelor
suplimentare se iau măsuri în vederea reţinerii dezvoltării incendiului.
Existentul de temperatură înaltă, a fumului, gazelor în încăperile incendiate şi adiacente nu
trebuie să reducă ritmul lucrărilor de lichidare a incendiului, pentru aceasta este necesar
concomitent cu stingerea incendiului să fie luate măsuri pentru evacuarea fumului şi gazelor
din încăperi şi reducerea temperaturii.
Pentru stingerea incendiilor este necesară aplicarea substanţelor stingătoare eficiente (apă
pulverizată fin, spumă, pulberi, apă cu umectanţi etc.) şi acţionarea instalaţiilor fixe de
stingere a incendiului şi conductei interne de incendiu.
În cazul în care există un mediu nefavorabil pentru respiraţie, lucrările de stingere se
efectuează în măşti antigaz izolante, utilizînd aspiratoare de fum şi mijloace de iluminat. Se
iau măsuri în vederea reducerii temperaturii înalte prin lansarea spumei sau jeturilor de apă
pulverizată.
Nu se admite concentrarea efectivului pe suprafaţa planşeului incendiat sau sub el.
Pentru asigurarea funcţionării eficiente a sistemelor de pompare prin furtunuri, la stingerea
incendiilor în construcţiile subterane, presiunea necesară a pompei trebuie să fie redusă ţinînd
cont de adîncimea fundaţiei construcţiilor.
Liniile magistrale de rezervă urmează să fie instalate cu prioritate spre ţevile de refulare, ce
funcţionează pe direcţia decisivă.
Se controlează starea construcţiilor şi se protejează de la influenţa temperaturii înalte, în
primul rînd, formele, nodurile de îmbinare, proptelele etc.
La necesitate, se vor lua măsuri pentru deconectarea reţelei energetice, de iluminat şi a
gazoductelor.

18
 Se efectuează forţarea golurilor în construcţii, canale tehnologice, de ventilaţie, de evacuare a
gunoiului, precum şi în alte canale pe toată lungimea lor.
La arderea în golurile construcţiilor clădirilor şi în canalele de ventilaţie se introduc ţevile de
apă tip “B”, ţevile cu presiune înaltă (Ţ.P.Î) şi ţevile cu spumă.
Pentru stingerea incendiului ce a luat proporţii se lansează ţevile tip “A” şi ţevile cu afet, cu
trecerea ulterioară, pe măsura lichidării lui, la ţevile cu ajutaje cu un diametru mai mic.
Pentru stropirea cu apă a locurilor arderii se introduc ţevile tip “B”, Ţ.P.Î., se admite
utilizarea hidranţilor interni de incendiu.
Prima autocisternă, de regulă, se instalează mai aproape de locul incendiului cu lansarea ţevii
pe direcţia decisivă, iar următoarele autocisterne (autopompe) se instalează pe cele mai
apropiate surse de apă cu instalarea liniilor magistrale de furtunuri spre locul incendiului.
După consumarea mijloacelor stingătoare din autocisternă, ţeava se racordează la
distribuitorul liniei de furtunuri instalate la automobilul de intervenţie parcat la sursa de apă.
În cazul incendiului de proporţie, cînd se solicită lansarea ţevilor tip “A”, prima autocisternă
se instalează îndată la sursa de apă.
În cazul lansării apei prin refulare se stabileşte numărul necesar de automobile de intervenţie,
căile şi modul de amplasare a liniilor de furtunuri.
La umplerea încăperii incendiate cu spumă, C.S.I. trebuie să stabilească.
În cazul insuficienţei de forţe şi mijloace sosite la primul apel pentru lichidarea incendiului
este necesar lansarea apelului suplimentar, solicitînd numărul de forţe şi mijloace necesare. În
caz de necesitate se antrenează la stingerea incendiului garnizoanele situate în imediata
apropiere a subunităţilor DSE, subunităţile altor servicii de salvare-deblocare, formaţiunile
benevole de:
- volumul încăperii ce urmează să fie tratată cu spumă;
- locul instalării planşeelor ce împiedică răspîndirea spumei;
- numărul necesar de spumant, ţevi generatoare de spumă şi locurile instalării lor;
- locurile amplasării aspiratoarelor de fum, ce facilitează lansarea spumei în direcţia solicitată.
La lansarea spumei în încăpere este necesar:
- instalarea ţevilor generatoare de spumă mai sus de nivelul arderii;
- amplasarea aspiratoarelor de fum şi altor agregate de ventilaţie vizavi de locul instalării
ţevilor generatoare de spumă şi acţionarea lor în vederea eliminării produselor arderii;
- trimiterea urgentă a echipei de protectori după umplerea încăperii cu spumă pentru
clarificarea situaţiei şi lichidarea focarelor rămase ale arderii.
Incendiul se consideră localizat în cazul în care nu prezintă pericol pentru viaţa
persoanelor şi animalelor, iar dezvoltarea incendiului este limitată şi posibilitatea lichidării
lui este asigurată cu forţele şi mijloacele de care se dispun.
Incendiul se consideră lichidat cînd arderea a încetat şi s-au luat măsuri ce anticipează
reînceperea arderii. După lichidarea incendiului este posibilă executarea lucrărilor de

19
demontare, răcire a construcţiilor fierbinţi, stabilire a cauzelor incendiului, instalare a
posturilor.
Schimbul (garda, echipa) se poate retrage de la hotarul sectorului de luptă ocupat numai cu
aprobarea C.S.I. sau a şefului sectorului de luptă.
Retragerea forţelor şi mijloacelor se efectuează după lichidarea incendiului sau reducerea
volumului de lucrări la incendiu. În această perioadă se execută lucrări de captare a apei
revărsate, de surpare a construcţiilor şubrede arse, de eliminare a fumului din încăperi pînă la
concentraţii inofensive pentru persoane, precum şi după organizarea lichidării de către alte
servicii speciale şi de salvare-deblocare a fenomenelor periculoase secundare, cum ar fi
răspîndirea lichidelor uşor inflamabile şi inflamabile, excesul de gaze în încăperi, scînteierea
utilajului electric. Alimentarea cu apă a autocisternelor se efectuează la sursele de apă cele
mai apropiate de incendiu.
Sosind la locul dislocării, în timp minim, se iau măsuri în vederea aducerii tehnicii, utilajului
şi efectivului în stare de pregătire de luptă.
1.4 Particularitățile stingerii incendiilor
Stingerea incendiilor în condiţii nefavorabile
Stingerea incendiilor în cazul existenţei substanţelor explozive
În cazul incendiilor la obiectivele ce dispun de substanţe explozive (în continuare – S.E.) este
posibilă producerea exploziei şi, drept urmare:
- vătămarea lucrătorilor la incendiu cu cioburi de sticlă, bucăţi din construcţii şi unde de şoc,
de asemenea, cu arsuri şi intoxicări cu produse toxice ale arderii şi exploziei;
- distrugerea clădirilor sau a unor părţi ale lor, blocarea drumurilor şi căilor de acces spre
obiectivul incendiat şi sursele de apă, distrugerea sau deteriorarea apeductelor interne şi
externe, mijloacelor fixe de stingere, utilajului tehnologic.
În timpul stingerii incendiului la obiectivele ce dispun de substanţe explozive, C.S.I. este
obligat:
- în comun cu administraţia să stabilească pericolul de explozie, locul păstrării şi cantitatea
S.E., precum şi metodele de evacuare a lor; starea utilajului tehnologic şi instalaţiilor de
stingere a incendiului;
- să organizeze executarea lucrărilor cu antrenarea unui număr minim necesar de efectiv;
- să stabilească semnalul unic în vederea avertizării rapide a celor ce lucrează în zona de
pericol şi să-l aducă la cunoştinţă efectivului;
- să acţioneze ţevile tip “A” şi ţevile cu afet, luînd în calcul gradul de sensibilitate al S.E. faţă
de detonaţie în urma loviturilor produse de jeturile compacte. Dacă substanţele explozive ard
uniform, de asemenea dacă sînt în stare topită (plastică), se aplică spumă şi apă pulverizată;
- paralel cu stingerea să efectueze răcirea aparatelor tehnologice ameninţate de acţiunea
valorilor mari de temperatură, în cazul în care este posibil să evacueze S.E.;
- să respecte cu precauţie în timpul evacuării S.E., desfacerii şi demontării construcţiilor,
pentru neadmiterea producerii exploziei în urma efectelor mecanice;

20
- să instaleze liniile de furtunuri pe direcţia colţurilor clădirilor şi edificiilor, utilizînd pe cît e
posibil tehnica militară de protecţie;
- în cazul arderii substanţelor explozive solide în aparate etanşate, să ia măsuri pentru răcirea
lor intensă şi lansarea substanţelor de stingere în interiorul aparatului;
- să preconizeze varianta suplimentară de desfăşurare a forţelor şi mijloacelor de la sursele de
apă, aflate în afara zonei afectărilor posibile;
- să preconizeze protecţia efectivului şi tehnicii împotriva vătămărilor provocate de unda de
şoc, cioburi de sticlă şi bucăţile construcţiilor distruse, utilizînd în acest scop diverse
adăposturi (îndiguiri, caponiere, tuneluri);
- să organizeze recunoaşterea şi supravegherea clădirilor şi construcţiilor depozitare, să
instaleze santinele ce dispun de mijloace de stingere pentru lichidarea noilor focare ale
incendiului, produse în urma exploziei părţilor incendiate împrăştiate ale clădirii şi
materialelor.

Capitol 2 Procesul de ardere

2.1 Fenomenul arderii
Arderea/combustia , fizico-chimic, este reacţia rapidă de oxidare a unei substanţe aflată în
starea gazoasă.
Arderea, tehnic , este reacţia exotermă a unei substanţe (pe care o vom numi
combustibil) cu un comburant (putând adăuga la definiţie, că este însoţită, în general, de
lumină - care poate fi incandescenţă şi/sau flăcără - şi/sau de fum.
Combustibil este, în contextul lucrării de faţă, orice substanţă, material, produs de
construcţii care are proprietatea de combustibilitate (proprietatea de a se aprinde şi arde în
continuare contribuind la creşterea cantităţii de căldură degajate).
Comburant/agent oxidant este, uzual, oxigenul, oxigenul din aer (aflat în proporţie de 21%)
sau oxigenul cedat de o altă substanţă prin reacţia de oxidare; pentru ca o substanţă
combustibilă să ardă, s-a constatat că este suficient ca mediul ambiant să conţină 14÷18%
oxigen.
Se cunosc şi substanţe care ard fără prezenţa oxigenului din aer, cum ar fi: acetilena
comprimată, clorura de azot, precum şi alte substanţe compuse; aceste substanţe, în anumite
condiţii, pot exploda cu degajare de căldură şi apariţie de flăcări.
Din punctul de vedere fizic, arderea determină, în timp scurt, creşterea temperaturii mediului
înconjurător la valori peste 10000C.
Procesul de ardere, pentru a avea loc, trebuie să îndeplinească condiţia prezenţei
concomitente, în acelaşi spaţiu:
- a combustibilului;
- a comburantului (uzual, oxigenului);

21
 - a sursei de aprindere (care să transfere, din exteriorul sistemului, suficientă căldură pentru
atingerea temperaturii de aprindere în vederea iniţierii arderii, energia aprinderii).
Cei trei factori enumeraţi mai sus definesc aşa-numitul triunghi al focului (figura 1.1).

Figura 1.1 Triunghiul focului

Cercetări mai recente fac discuţii despre aşa-numitul tetraedru al focului, considerând că,
pentru explicarea proceselor arderii, mai trebuie avută în vedere desfăşurarea reacţiilor
chimice în lanţ.
Fenomenul de ardere implică desfăşurarea unor procese de transfer de căldură şi de masă
(care pregătesc amestecul format din combustibil şi oxigen) pentru atingerea temperaturii ce
face posibilă o dezvoltare suficient de rapidă a reacţiei de oxidare cu degajare de căldură.
Fenomenul de ardere, în concepţia actuală, are la bază teoria reacţiilor în lanţ Această
teorie presupune formarea, în timpul reacţiei de oxidare, a radicalilor liberi, care în urma
reacţiei cu alte molecule formează noi radicali liberi ce reacţionează la rândul lor cu molecule
neutre. Aceste reacţii sunt denumite reacţii secundare de continuare a lanţului. În acest mod
apare un lanţ de reacţii ce se repetă, în timpul cărora produsele finale se formează printr-o
serie de faze intermediare care iniţiază începutul unui nou lanţ ce constituie centrul activ al
reacţiei. Reacţia, susţinută de centrii activi, încetează când lanţul se întrerupe ca urmare a
ciocnirii atomilor sau radicalilor cu molecule inerte (cazul halonilor) sau cu suprafeţe care
absorb energia acestora (cazul pulberilor stingătoare).
În cazul incendiilor în clădiri, mulţi produşi combustibili au o structură chimică care
conţine carbon, hidrogen şi oxigen; unul poate fi propanul (C3H8), care prin ardere completă
produce dioxid de carbon (CO2) şi vapori de apă (H2O), ca în ecuaţia stoechiometrică din
relaţia 1.1
C3H8 + 5O2 → 3CO2 + 4H2O (1.1)
Mărimile fizice ce caracterizată arderea sunt:
- temperatura de ardere, temperatura minimă de la care un combustibil arde până la epuizare;
- viteza de ardere, cantitatea de combustibil consumat prin ardere în unitatea de timp ; aceasta
este dependentă de tipul materialului combustibil şi mărimea suprafeţei ocupate, de

22
posibilităţile de ventilare, de temperatura dezvoltată în timpul arderii, de presiunea aerului
etc.; aceasta poate fi măsurată în:
- cazul gazelor: m/ssau cm/şi poate fi considerată că variază liniar cu timpul;
- cazul lichidelor: grosimea stratului de lichid care arde în unitatea de timp şi poate fi
considerată că variază liniar cu timpul;
- cazul solidelor: masa materialului combustibil ars pe unitatea de suprafaţă a arderii în
unitatea de timp
- intensitatea de ardere, dată de căldura (energia) degajată în timpul arderii, exprimată în J
(Jouli); raportarea cantităţii căldurii la cantitatea unitară de combustibil ce o produce (1 kg în
cazul substanţelor lichide şi solide, N indicând condiţii normale, în cazul substanţelor
gazoase) defineşte căldura de ardere/puterea calorifică, Q, exprimată în J/kg sau J/m3 N
Limitele de ardere:
- limita inferioară, dată de concentraţia minimă a gazelor în aer sub care amestecul gazos
nu poate să ardă, fiind prea sărac în molecule reactante (energia rezultată din arderea unei
particule se dispersează înainte de a putea activa o altă particulă de substanţă combustibilă
pentru propagarea arderii);
- limita superioară, dată de concentraţia maximă a gazelor în aer peste care amestecul
gazos nu poate să ardă din cauza lipsei oxigenului necesar (oxigenul disponibil se consumă în
cursul arderii unei particule, nemaifiind suficient pentru întreţinerea arderii particulei celei
mai apropiate);
- intervalul de ardere (cuprins între limita inferioară şi superioară) este cel în care arderea
se poate produce, dimensiunea acestuia putând fi influenţată de creşterea temperaturii (mărirea
intervalului) sau de adăugarea unor gaze inerte sau vapori incombustibili (micşorarea
intervalului).

Produsele de ardere sunt:

- gazele de ardere, care sunt purtătoarele căldurii şi a căror cantitate poate fi stabilită prin
calcul după compoziţia combustibilului;
- resturile minerale sau cenuşa, ca în cazul substanţelor solide; în acest context intoducem şi
funinginea
- fumul şi oxidul de carbon (ca produs intermediar care prezintă un pericol deosebit, care
poate provoca intoxicaţii şi asfixieri), în cazul arderilor incomplete.
Fumul este amestecul vizibil de lichide sub forma picăturilor foarte fine şi/sau particulelor
solide aflate în suspensie; funcţie de compoziţia chimică a produselor care ard, poate prezenta
culoare, miros şi gust specific,
Clasificarea arderilor se poate face:
- după condiţiile de desfăşurare a reacţiilor de oxidare:
- arderea completă, cazul arderii în întregime a substanţei combustibile, existând
cantitatea suficientă de oxigen pentru procesul de oxidare (ca produşi de ardere rezultă: bioxid
de carbon, vapori de apă, bioxid de sulf etc.);

23
 - arderea incompletă, cazul arderii parţiale a substanţei combustibile, neexistând la
dispoziţie cantitatea suficientă de oxigen pentru procesul de oxidare (ca produşi de ardere
rezultă: oxid de carbon, alcool, vapori de apă şi compuşi organici complecşi);
- după percepţia fenomenului:
- arderea cu flacără, cazul arderii combustibilului în faza gazoasă cu emisie de lumină;
arderea cel mai des întâlnită;
- arderea cu incandescenţă, cazul arderii combustibilului cu emisie vizibilă de lumină
la suprafaţa acestuia (arderea cărbunilor); temperatura suprafeţei depăşeşte 5000C;
- arderea mocnită, cazul arderii combustibilului fără emisie vizibilă de lumină (pusă în
evidenţă de creşterea temperaturii mediului ambiant şi apariţia fumului); este o ardere
autosusţinută prin căldura reacţiilor interne;
- după viteza reacţiilor oxidării:
- arderea lentă, cazul ruginirii fierului, putrezirii lemnului, respiraţiei fiinţelor etc.,
când se constată o creştere a temperaturii fără atingerea valorii care să conducă la emisia de
lumină;
- arderea normală/uniformă, la care propagarea se face cu viteze de ordinul cm/s;
- arderea rapidă, cazul exploziei, precum deflagraţia, la care propagarea se face cu
viteze de ordinul zecilor de m/s (subsonice);
- arderea foarte rapidă, cazul detonaţiei, la care propagarea se face cu viteze de ordinul km/s
(supersonice) şi care este însoţită de undă de şoc.

2.2 Aprinderea
Aprinderea (termică) este procesul de iniţiere a arderii unui amestec combustibil cu flacără
susţinută, ca urmare a accelerării reacţiei de oxidare.
Aprinderea se produce numai la aducerea combustibilului în faza gazoasă (figura 1.2), cu
atât mai uşor cu cât emanarea de vapori şi gaze începe la o temperatură mai mică (funcţie de
starea de agregare a substanţei combustibile: gazoasă, lichidă sau solidă).

24
 Figura 2.1 Schema generală de producere a aprinderii sau de iniţiere a arderii

Aprinderea unui amestec combustibil are loc când viteza de generare a căldurii, prin reacţii
chimice, depăşeşte viteza de pierdere a căldurii (pentru sistemele reale, neadiabatice).
Căldura necesară aprinderii amestecului combustibil poate fi asigurată:
- de un flux de căldură exterior, cazul aprinderii normale şi definim temperatura de aprindere;
- de o sursă exterioară de căldură (flacără, scânteie etc.), cazul aprinderii pilot şi definim
temperatura de aprindere;
- prin generarea internă de căldură, cazul aprinderii spontane/autoaprinderii şi definim
temperatura de aprindere spontană/de autoaprindere.
Temperatura de aprindere şi temperatura de aprindere spontană nu sunt constante fizice;
acestea sunt mărimi complexe, valorile acestora depinzând de condiţiile în care se produce
procesul de încălzire (compoziţie, temperatură, presiune, sursă de aprindere etc.) şi metoda de
determinare aplicată.
Condiţiile necesare producerii aprinderii sunt:
- concentraţia amestecului combustibil (gaz şi/sau vapori de lichid şi/sau praf/solid
combustibil cu aerul) să fie în interiorul limitelor de ardere;
- energia generată sub formă de căldură (extern sau intern) să poată menţine temperatura
amestecului peste temperatura de aprindere a acestuia.
Inflamabilitatea este caracteristica unui material combustibil aflat în faza gazoasă de a se
aprinde cu emisie de lumină.
Aprinderea substanţelor combustibile gazoase este procesul de iniţiere a arderii cu flacără
într-un anumit punct, prin aducerea acestora la temperatura de aprindere, după care,
îndepărtând sursa de aprindere, combustia continuă; este caracterizată de următoarele mărimi
fizice:

25
 - temperatura de aprindere, temperatura minimă până la care trebuie încălzită o substanţă
gazoasă combustibilă, aflată în prezenţa aerului sau oxigenului, pentru a iniţia arderea şi arde
în continuare şi după îndepărtarea sursei de aprindere;
- temperatura de aprindere spontană/de autoaprindere, temperatura minimă până la care
trebuie să se încălzească o substanţă gazoasă combustibilă, aflată în prezenţa aerului sau
oxigenului, pentru a iniţia arderea şi arde în continuare şi fără a veni în contact direct cu o
sursă de aprindere;
- energia de aprindere: este mărimea minimă a energiei unei scântei electrice sau mecanice,
suficientă pentru aprinderea unui amestec de gaz-aer la o anumită concentraţie; este funcţie de
parametrii amestecului gazos (compoziţie, presiune, temperatură etc.) şi dispozitivul
determinării;
- limitele de ardere pentru gazele combustibile (arderea gazelor combustibile se produce dacă
concentraţia acestora în aer se află între limitele de ardere).
Aprinderea substanţelor combustibile lichide este procesul de iniţiere a arderii prin
degajarea vaporilor şi aprinderea acestora ; este caracterizată de următoarele mărimi fizice:
- temperatura de inflamabilitate (flash-point), temperatura minimă, în condiţii de presiune
atmosferică normală, la care vaporii degajaţi de un lichid combustibil formează cu aerul
(deasupra suprafeţei acestuia) un amestec de o anumită concentraţie ce se aprinde la contactul
cu o sursă de aprindere (la această temperatură un lichid combustibil nu arde), ; temperatura
de inflamabilitate constituie un parametru de bază care poate fi folosit pentru indicarea, cu
aproximaţie, a temperaturii la care un lichid combustibil prezintă pericol la incendiu (poate fi
utilizată ca temperatură pentru siguranţa tehnică la proiectarea clădirilor destinate depozitării
lichidelor combustibile);
- temperatura de aprindere, temperatura minimă la care un lichid combustibil, după ce sau
aprins vaporii, arde în continuare (prin evaporare continuă), tabelul 1.5;
- temperatura de aprindere spontană/de autoaprindere, temperatura până la care trebuie
încălzit un lichid combustibil, în prezenţa aerului sau oxigenului şi fără a veni în contact direct
cu o sursă de aprindere, ca, după ce s-au aprins vaporii, să ardă în continuare;
- limitele de ardere pentru vapori;
- densitatea vaporilor.

Aprinderea substanţelor combustibile solide:

-care ard cu flacără (în stare gazoasă), este procesul iniţierii arderii prin transformarea în
vapori, fără descompunere sau prin sublimare, (cazul camforului) sau prin topirea urmată de
vaporizarea şi aprinderea acestora (cazul parafinei);
- care ard mocnit (în stare solidă fără flacără), este procesul iniţierii arderii prin creşterea, la
început lentă, a căldurii degajate (abia perceptibilă) şi, în continuare, proporţional cu
temperatura (depinzând de numeroşi factori ce ţin de material şi mediul ambiant: starea
suprafeţei, forma şi granulometria materialelor, prezenţa corpurilor străine, realizarea
ventilaţiei etc.);

26
- care ard mixt (în stare solidă cu flacără), este procesul iniţierii arderii prin descompunerea
chimică a substanţei sub acţiunea căldurii (piroliză), cu degajarea amestecurilor de gaze şi
aerosoli (incluzând şi particule suspendate, efluenţii arderii) şi aprinderea acestora.
Aprinderea substanţelor combustibile solide este caracterizată de următoarele mărimi fizice:
- temperatura de aprindere, temperatura minimă de suprafaţă la care debitul volatilelor este
suficient pentru asigurarea unei flăcări susţinute
- inerţia termică ce caracterizează aprinzibilitatea substanţelor solide, definită prin produsul
dintre conductivitatea termică (λ), densitatea masică (ρ) şi căldura specifică (c), (materialele
cu inerţie termică mică pot fi aprinse de surse cu energie termică redusă: mucul ţigării, flacăra
chibritului etc.);
- căldura de ardere/puterea calorifică

2.3 Propagarea incendiului

Enunţarea principiului:
- Teoretic oriunde există carburant (substanţă combustibilă) şi comburant (oxidant, oxigenul
din aer), oricând poate apărea o sursă de aprindere, care poate genera un incendiu. Unde este
un incendiu apare fenomenul propagării acestuia.
- Propagarea unui incendiu se face prin arderea în unitate de suprafaţă a unei substanţe
combustibile şi prin acţiunea unor factori care favorizează sau inhibă propagarea.
Limitarea propagării incendiilor are ca scop:

- Posibilitatea intervenţiei unităţilor de pompieri şi a controlului incendiilor (radiaţia termică a

incendiilor de mari proporţii poate împiedica apropierea echipelor de pompieri/salvare);
- Menţinerea stabilităţii elementelor portante ale construcţiei atât timp cât utilizatorii să poată
părăsi construcţia sau să poată fi salvaţi prin alte mijloace;
- Evitarea producerii incendiilor de proporţii şi a consecinţelor acestora, de exemplu pierderea
de servicii vitale cum ar fi spitalele, instalaţii de comunicaţii, pierderea de resurse şi
distrugerea pe scară largă a locuinţelor şi a utilităţilor gospodăreşti.
- Factori de care depinde propagarea incendiilor:
- Compoziţia chimică a substanţei combustibile;
- Viteza de ardere a elementului combustibil aprins;
- Factori atmosferici;
- Cantitatea de materiale combustibile supusă arderii (sarcina termică);
- Configuraţia terenului, atât în aer liber, cât şi în spaţii închise şi planul în care are loc arderea
(orizontal sau vertical);
- Obstacolele întâlnite în cale (elemente antifoc etc.).

27
 Materiale, substanţe combustibile aprinse Viteza de
propagare
(m/min)
Case de locuit şi magazine, construcţii de lemn, mobilă etc. 1,00-1,20

Acoperişuri de hale pentru ateliere cu suprafaţă mare 1,70-3,20

Produse textile în depozite închise la o sarcina termică de 140 kg/m 20,33

Suluri de hârtie în depozite închise la o sarcina termică de 140 kg/m2 0,27

Hale de gatere 2,00-2,50

Depozit de lemn rotund în stive 0,35-0,70

Produse tehnice din cauciuc în stive în aer liber cu dezvoltare nederanjată 1,10

Scânduri de lemn (2-4 cm grosime) în stive, conţinut de umiditate: 8-12% 4,00

Pădure de brad, pin, tufişuri, pe timp liniştit 14,20

Incendiu de iarbă uscată, culturi cerealiere coapte pe timp foarte uscat şi 400-500
vânt cu viteza mai mare de 12,5 m/s

Figura 2.2 Viteza de ardere a elementului combustibil aprins Materiale

Propagarea incendiului se poate limita prin controlul următorilor parametrii:

- Distanţa între construcţii, instalaţii tehnologice;
- Limitarea suprafeţelor construite prin crearea unor compartimente de incendiu;
- Practicarea unor zone tampon;
- Asigurarea nivelului corespunzător al performanţei la foc a produselor pentru construcţii;
- Prevederea elementelor de limitare a incendiului (pereţi, planşee etc.), adaptate la acţiunea
termică estimată;
- Controlul propagării incendiului prin golurile practicate în elementele de limitare a
incendiului (inclusiv pe faţade);
- Amplasarea spaţiilor cu risc ridicat de incendiu, explozie; geometria construcţiilor
- Măsuri de protecţie activă prin instalaţii de protecţie (perdele) şi/sau de stingere.

28
 2.4 Fazele incendiului

Incendiul este un proces complex de ardere, cu evoluţie nedeterminată, incluzând şi

alte fenomene de natură fizică şi chimică (transfer de căldură, formarea flăcărilor, schimbul de
gaze cu mediul înconjurător, transformări structurale produse în materialele de construcţie şi
elementele de rezistenţă etc.).
Agenţii termici, chimici, electromagnetici ori biologici rezultaţi în urma incendiului
acţionează asupra construcţiilor, instalaţiilor şi utilizatorilor putând produce multiple efecte
negative (deformaţii, reducerea rezistenţei, instabilitate, prăbuşire, respectiv arsuri, intoxicaţii,
traumatisme, panică ş.a.).
Pentru definirea noţiunii de incendiu sunt necesare următoarele elemente care
interacţionează între ele:
- existenţa substanţelor şi / sau materialelor combustibile şi acţiunea unei
surse de aprindere;
- iniţierea şi dezvoltarea necontrolată în spaţiu şi în timp a procesului de
ardere;
- necesitatea unei intervenţii organizate în scopul întreruperii şi lichidării
procesului de ardere;
- producerea de pierderi - în urma arderii - de vieţi, de materiale sau de altă
natură.
Datorită evoluţiei aleatoare nu pot exista două incendii la fel, deci a căror evoluţie să
fie paralelă. În dezvoltarea unui incendiu intervin numeroşi factori:
- forma şi dimensiunile încăperii,
- sarcina termică,
- deschiderile spre exterior,
- natura şi poziţionarea materialelor combustibile,
- locul şi modul de iniţiere a incendiilor,
- dispunerea încăperii în clădire etc.
Chiar urmărind similitudinea acestor numeroşi factori, experimentările de incendiu la
scară naturală dau rezultate variate, uneori chiar contradictorii. Se poate totuşi considera că în
evoluţia unui incendiu, în interiorul unei încăperi intervin cinci faze:
I. Apariţia focarului iniţial. Este faza în care, datorită unor împrejurări favorabile, sunt
puse în contact materialul combustibil cu sursa de aprindere, a cărei energie, acumulată în
timpul perioadei de contact, duce la iniţierea incendiului.
II. Faza de ardere lentă. Această fază are o durată extrem de variată. Absentă în
numeroase cazuri, ea poate dura câteva minute, ore şi în unele situaţii chiar zile şi săptămâni
(în cazul arderii mocnite). Durata acestei faze depinde de natura, cantitatea şi modul de
distribuţie a materialelor combustibile în incintă, de dimensiunile şi amplasarea surselor de
aprindere şi de cantitatea de căldură transmisă de acestea, cu cât materialul combustibil se
aprinde mai uşor cu atât căldura degajată este mai mare şi propagarea are loc mai rapid.
Aria de combustie este limitată la zona focarului (incendiul local).
Temperatura creşte relativ lent, fără a atinge valori importante. Arderea se propagă la
materialele din vecinătatea sursei de iniţiere, care sunt termodegradate profund, dar nu
29
distruse complet. Din descompunerea materialelor se degajă gaze care se acumulează în
atmosfera ambiantă şi formează cu aerul un amestec combustibil, precum şi gudroane, care
contribuie la propagarea incendiului.
III. Faza de ardere activă. În această fază arderea se propagă la toate obiectele
învecinate cu focarul, având aerul necesar încă în cantitate suficientă.
Datorită diferenţei de densitate şi curenţilor de convecţie, gazele calde mai uşoare se
acumulează sub tavan şi ies din incintă pe la partea superioară a deschiderilor, fiind înlocuite
cu un curent de aer rece care pătrunde prin partea inferioară. Există un anumit nivel în
deschideri – planul neutru – deasupra căruia gazele calde ies în permanenţă.
Radiaţia devine principalul factor al transferului de căldură, în principal prin stratul de
gaze fierbinţi şi fum acumulat sub tavan, propagând incendiul, şi în zone mai îndepărtate de
focar, prin încălzirea materialelor din aceste zone la temperatura de aprindere. Natura şi
finisajul pereţilor joacă un rol esenţial datorită aportului suplimentar însemnat de radiaţie
termică (radiaţie reciprocă între pereţi).
Temperaturile în diferite puncte ale incintei diferă mult unele faţă de altele în acelaşi
moment, suferind importante şi rapide fluctuaţii. Faza de ardere poate evolua în mai multe
direcţii:
- dacă aerul necesar arderii este în cantitate suficientă, apare fenomenul de flash - over
Flash – over este un fenomen punctual, în care se instalează brusc arderea
generalizată a tuturor suprafeţelor combustibile din incintă. Ca urmare, scade brusc cantitatea
de comburant (oxigenul din aer), iar procentul de oxid de carbon atinge valoarea maximă
(până la 20%), fiind momentul cel mai periculos al intervenţiei pentru pompieri.
Fenomenul de Flash – over este caracterizat şi prin creşterea rapidă, exponenţială a
temperaturii şi printr-o masivă şi rapidă generare de fum, mai ales când finisajul pereţilor este
combustibil;
- dacă incinta este închisă, cantitatea de aer necesar arderii devine în timp insuficientă.
Rezultă o încetinire, apoi o regresie în dezvoltarea focului, care poate să se stingă spontan.
Acest fenomen este posibil şi în cazul unei depărtări relativ mari între masele combustibile,
transferul de căldură prin conducţie nemaifiind posibil;
- dacă în situaţia de regresie a incendiului, are loc o admisie bruscă de aer proaspăt
(prin spargerea geamului, deschiderea uşii, spărturi sub planul neutru ş.a.), se produce
fenomenul de backdraft (termen intraductibil) care are manifestări similare celui de flash –
over, determinând creşterea bruscă a suprafeţelor în combustie, în întreaga incintă cu
reducerea procentului de oxigen şi creşterea celui de oxid de carbon, creşterea rapidă a
temperaturii, masiva generare de fum.
IV. Faza de ardere generalizată. După producerea fenomenului de flash – over (sau,
mult mai rar, backdraft) arderea se generalizează în întreaga incintă. Temperaturile se
uniformizează spre valori maxime, transferul de căldură prin radiaţie devenind net
preponderent. În cursul acestei faze structurile de rezistenţă sunt cele mai afectate de incendiu:
se fisurează şi se dislocă pereţii, se lărgesc deschiderile ş.a., având ca urmare propagarea
incendiului în incintele alăturate şi apoi în întreaga clădire.
V. Faza de regresie.
În cursul acestei faze , temperatura încetează să mai crească, apoi începe să scadă datorită
epuizării combustibilului, dar scăderea nu este bruscă, acţionând în continuare distructiv
asupra structurilor.

30
 Pentru fiecare fază pot fi formulate ecuaţii de stare complexe ce caracterizează
fenomene specifice care delimitează clar aceste faze.

Capitol 3
Substanțe de stingere a incendiilor și procesele de intrerupere a arderii

31
 3.1 Metode de intrerupere a arderii
 

 Incendiul este o ardere, deci o reactie de oxidare rapida a unei substante in prezenta
oxigenului atmosferic, cu dezvoltare de caldura, si in general, insotita de lumina.
 Totusi se cunosc substante care ard fara prezenta oxigenului din aer, ca de exemplu acetilena
comprimata, clorura de azot, precum si alte substante compuse. Astfel de substante, in
anumite conditii, pot sa explodeze cu degajare de caldura si aparitie de flacari.
            Astfel, arderea poate fi nu numai rezultatul unei asocieri, ci si al unei disocieri.
Hidrogenul si o parte din metale pot arde si in alte medii decat aerul. De exemplu hidrogenul
poate arde in atmosfera de clor, cuprul in valori de sulf, magneziul in bioxid de carbon etc.
            Procesul de ardere este posibil numai in urmatoarele conditii:
● existenta substantelor sau materialelor combustibile;
● prezenta substantelor care intretin arderea (oxigen, substante care cedeaza oxigen);
● realizarea temperaturii de aprindere.
            Arderea substantelor si materialelor combustibile are loc numai in faza gazoasa; deci
materialele combustibile solide înainte de a arde se gazifica.
            Cel mai important efect fizic produs in urma arderii temperatura, care crește pe masura
ce arderea se intensifica.
Metodele de intrerupere a procesului de ardere
            Prin procedeu de intrerupere a procesului de ardere se intelege un proces fizic sau
chimic aplicat printr-o serie de actiuni succesive, care trebuie sa se finalizeze prin incetarea
arderii.
            Pana in prezent se cunosc 4 procedee de intrerupere a procesului de ardere.
Racirea zonei de ardere
            Racirea zonei de ardere se realizeaza prin introducerea unor substante cu o temperatura
mai joasa si cu caldura specifica mai mare, astfel incat sa preia o parte din caldura necesara
continuarii procesului de ardere. Drept urmare, viteza de ardere se micsoreaza, iar cantitatea
de caldura degajata se reduce in mod simtitor.
            Pentru realizarea acestui procedeu se folosesc acele mijloace care prezinta proprietati
importante de absorbtie a caldurii de pe suprafata incendiata sau incalzita, sau fac posibila
amestecarea straturilor calde de lichid cu cele inca neincalzite.        Procedeul de preluare a
caldurii depinde de natura si particularitatile arderii. La o ardere eterogena            (materialele
ce se gasesc in stare de incandescenta), agentul de stingere preia caldura din intreaga zona de
ardere, deci temperatura trebuie sa scada chiar si sub cea de aprindere. In cazul unei arderi
omogene (cu flacara), posibilitatea prelucrarii caldurii depinde de natura si starea substantei
combustibile. Daca arde un gaz este aproape imposibil ca agentul de stingere folosit sa poata
prelua caldura in urma arderii substentei combustibile respective si din zona de ardere.
            La arderea materialelor solide si a substantelor combustibile stratul de la suprafata se
incalzeste pana la o temperatura care depaseste temperatura de aprindere.

32
            De exemplu, la materialele combustibile solide temperatura stratului de la suprafata
ajunge la 500 – 600ºC, iar la lichide 200 – 300ºC. Pentru ca la aceste materiale si substante sa
se intrerupa procesul de ardere este necesar ca temperatura stratului de la suprafata sa ajunga,
in urma actionarii cu agentii stingatori sub temperatura de aprindere. Practic acest lucru se
realizeaza prin preluarea caldurii degajate si existente in stratul de la suprafata, atat la
corpurile solide, cat si la lichide, cu exceptia lichidelor cu temperatura de inflamabilitate
foarte scazuta.    
            Acest lucru se poate produce numai in urma contactului direct al agentului de racire cu
stratul de la suprafata al materialului sau substantei combustibile.
            Eficienta stingerii incendiilor folosind acest procedeu depinde de suprafata de contact,
de diferenta intre temperatura stratului si a agentului de racire, de caldura lui specifica
(capacitatea de a absorbi caldura), precum si de debitul cu care se refuleaza asupra
materialului sau a substantei combustibile aprinse.
            Agentii de stingere cu cea mai buna actiune de racire sunt:
● apa;
● bioxidul de carbon refulat sub forma de zapada carbonica;
● zapada, atunci cand lipseste apa;
● lichidele combustibile, in anumite conditii, insasi ele pot juca rolul unor agenti de racire.
Izolarea materialelor si subtantelor combustibile de aerul atmosferic
Principiul acestui procedeu consta in izolarea materialului care arde de aerul atmosferic,
folosind mijloace adecvate sau in oprirea accesului aerului si a gazelor combustibile in spatiile
in care s-au produs incendiile.
Metoda de oprire a accesului produselor gazoase combustibile in zona de ardere este indicat a
se folosi la stingerea incendiilor de lichide combustibile, precum si in unele situatii de ardere a
substantelor si materialelor solide.
            Izolarea focarelor printr-un agent de stingere adecvat se realizeaza prin asezarea
acestuia la partea de jos a flacarilor actiunea avand drept urmare micsorarea cantitatii de
formare a gazelor combustibile, sau incetarea degajarii acestora, deci procesul de ardere se
intrerupe. Stratul izolant de pe suprafata unei substante care arde intrerupe transferul de
caldura prin radiatii si raceste stratul de la suprafata.
            Mijloacele cele mai utilizate pentru racirea stratului de la suprafata substantelor si
materialelor care ar sunt spuma, pulberile stingatoare, prelatele de azbest si paturile umezite.
            La inceputurile de incendiu se pot folosi prelate sau un strat de material fiabil
incombustibil (nisip, pamant etc.). arderea gazelor, vaporilor si lichidelor care ies prin
deschideri mici (conducte, rezervoare) pot fi oprite cu ajutorul plasturilor, cepurilor etc.
(pasla, prelate, panouri de lemn izolate cu pasla etc.).
            In ultima perioada de timp izolarea incendiilor si oprirea accesului aerului pentru
intreruperea procesului de ardere se realizeaza prin umplerea spatiilor incendiate cu spuma cu
coeficient mare de infoiere (spuma expandata).
            Accesul aerului si gazelor combustibile in zone de ardere se poate intreruperea prin
inchiderea golurilor din elementele constructive (ferestre, usi, canale de ventilatie etc.).

33
            Datorita acestei masuri, fumul se acumuleaza in interiorul unui spatiu in care nu
patrunde aer. In acest caz arderea continua, procentul de oxigen scade simtitor, intensitatea
arderii se reduce devenind din ce in ce mai incompleta, crescand continutul de oxid de carbon
de diferite produse de ardere.
            Eficienta acestei metode depinde de gradul de ermetizare a volumulelor incaperilor,
mentionand ca ea poate fi aplicata la ventilarea spatiilor incendiate numai in incaperi cu
capacitati reduse si in care sa nu existe materii oxidante, care pto arde si in situatia lipsei de
oxigen, cum ar fi de exemplu bumbacul aflat in depozite sau in magaziile navelor.
            In anumite conditii, la deschiderea incaperilor ermetizate se poate produce inflamarea
produselor de ardere, urmata de propagarea intensa a incendiului. Din cele relatate pana acum,
acest procedeu nu prea este eficace, el putand fi practicat in cazuri deosebite sau ca un
procedeu auxiliar.
Reducerea continutului minim de oxigen
            In substantele gazoase, in amestecul de vapori-aer sau in aerul care participa la ardere
se introduc substante care nu intretin arderea. Drept consecinta viteza reacitiei se micsoreaza
si procesul de ardere se intrerupe, ca urmare fireasca a incetarii degajarii de caldura.
            Diluarea continutului de aer se poate realiza cu eficacitate numai in incaperi relativ
inchise (magazii de nave, camere de uscare etc.) si la arderea unor lichide combustibile pe o
suprafata redusa in cazul accesului liber al aerului.
            Procesul de ardere inceteaza ca urmare a micsorarii continutului de oxigen in aer, in
zona de ardere. La un continut in jur de 15% oxigen in aer arderea inceteaza.
    Diluarea produselor gazoase de ardere existente in zona de ardere, duce la micsorarea
vitezei de reactie, la marimea volumului zonei de oxidare, scaderea intensitatii de ardere a
substantelor combustibile pe umitatea de suprafata a incendiului si scaderea temperaturii de
ardere.
            Reducerea vitezei de ardere este influentata apreciabil de caldura specifica si de
conductibilitatea termica a mijloacelor de diluare. Cu cat este mai mare caldura lor specifica si
mai redusa conductibilitatea termica, cu atat este mai redusa concentratia necesara pentru
stingere.
            Prin concentratia de stingere se intelege continutul de procente la volum de substanta
stingatoare introdusa in spatiul cu aer, necesar pentru intreruperea procesului de ardere.
            Mijloacele de diluare cele mai intrebunintate sunt:
● bioxidul de carbon;
● aburul;
● azotul;
● apa pulverizata fin.
  Folosirea substantelor explozive
            Pentru stingerea unor categorii de incendii cum sunt cele de paduri, in special de
coronament care se dezvolta cu violenta, cele de sonde in eruptie, sau la rezolvarea unor
situatii deosebite, se poate aplica procedeul utilizarii substantelor explozive. In urma utilizarii

34
acestui procedeu care se formeaza o unda de soc care exercita un puternic efect mecanic in
zona de ardere asupra materialelor si substantelor combustibile. Prin distrugerea sau
imprastierea elementelor existente in zona de ardere se poate intrerupe procesul de ardere.
             Reducerea temperaturii substantelor aprinse prin amestecarea maselor de lichid
aprinse
            Din momentul in care combustibilul lichid se aprinde, temperatura pe suprafata lui
creste si dupa un anumit timp devine egala cu punctul de fierbere. Astfel, la inceputul arderii
in apropierea suprafetei libere a combustibilului se formeaza un strat incalzit, de grosime
mica, nedepasind cativa centimetri. In straturile de adancime lichidul combustibil ramane
rece. Procedeul de stingere prin amestecare poate fi realizat in primele momente ale arderii.
Procesul de stingere a incendiilor de lichide combustibile prin procedeul amintit se
caracterizeaza printr-o stransa legatura intre factorii termici si hidrodinamici. Transmiterea si
echivalarea temperaturii in straturile de lichid se produce datorita amestecarii straturilor de
combustibil provocate fie prin circulatia aceluiasi lichid, fie cu ajutorul aerului sau a gazelor
inerte introduse pe la fundul rezervoarelor. La introducerea aerului sub stratul de lichid in
acesta apar curenti a caror intensitate este determinata de dimensiunile geometrice ale
sistemului, de debitul de aer sau de gaz inert, precum si de proprietatile fizice ale lichidului.
Caracterul miscarii depinde de inaltimea stratului de lichid si de diametrul rezervorului. Daca
inaltimea stratului este mica, in raport cu diametrul rezervorului, miscarea are loc in limitele
unei singure zone turbulente. Lichidul se ridica in partea centrala si coboara in apropierea
peretilor rezervorului.
            Datorita miscarii, straturile reci se amesteca cu stratul superior incalzit, a carei
temperatura scade foarte mult. Odata cu scaderea temperaturii lichidului se reduce si viteza de
evaporare si deci intensitatea de ardere. In momentul in care, datorita amestecarii, in fiecare
punct al suprafetei libere temperatura devine mai mica decat temperatura de aprindere,
procesul de ardere se opreste complet, iar incendiul se stinge.
            Acest procedeu de stingere necesita instalatie speciala si o pregatire amanuntita.
           
             Indepartarea substantelor combustibile din zona de ardere
            Acest procedeu se foloseste, de obicei, la incendii de acoperisuri si plansee
combustibile, la grupurile de cladiri combustibile, la depozite de material lemnos, la incendii
de paduri etc. Prin indepartarea substantelor combustibile care vin in contact cu zonele de
ardere, propagarea incendiului poate fi oprita.
            In unele situatii, pentru intreruperea procesului de ardere se pot folosi mai multe din
procedeele descrise anterior; la o combinare a acetora insa unul dintre ele este principal si
hotarator in actiunea de interventie pentru stingerea incendiilor.
            Fiecare din procedeele enumerate poate sa fie folosit la intreruperea, in general, a
procesului de ardere a substantelor si materialelor combustibile, indiferent de starea de
agregare in care se afla: solida, lichida sau gazoasa. Alegerea unuia sau altuia dintre procedee
depinde de natura, situatia si proportiile incendiului, de proprietatile substantelor care ard, de
calitatea agentilor de stingere, de mijloacele si persoanlul care participa la stingere, de gradul
de instruire al acestuia, de conditiile meteorologice, precum si de alte cauze.
            De exemplu, pentru stingerea incendiilor izbucnite in aer liber, cum ar fi cele de
depozite de materiale combustibile se utilizeaza procedeul de racire a zonei de ardere, la
35
stingerea incendiilor de lichide combustibile in rezervoare procedeul de izolare a acestora de
aerul atmosferic. Procedeele de reducere a concentratiei de oxigen ori de inhibitie chimica se
folosesc, de obicei, la stingerea incendiilor de proportii reduse.
            In practica actiunilor de interventie pentru stingerea incendiilor cel mai frecvent se
folosesc procedeele de racire a zonei de ardere si de izolare a substantelor si materialelor
combustibile de aerul atmosferic.
            Orice procedeu prezinta unele particularitati in mecanismul de intrerupere a procesului
de ardere.
            Fiecare procedeu de intrerupere a procesului de ardere se poate realiza prin mijloace
diferite. De exemplu, pentru procedeul de intrerupere a procesului de ardere prin racirea
substantelor si materialelor care ard se folosesc mijloace care au prioritati evidente de
absorbtie a caldurii de pe suprafetele incalzite sau de a amaesteca straturile incalzite de lichid
si reaprins cu cele inca neincalzite.
            Pentru izolarea substantelor si materialelor combustibile de aerul atmosferic se
practica acoperirea cu un strat izolant a suprafetei incendiate cu scopul de a opri iesirea
produselor gazoase combustibile in zona de ardere.

3.2 Substanțele folosite la stingerea incendiilor

In lupta cu focul,omul a cautat din totdeauna sa-si perfectioneze armele astfel incat sa obtina
victoria intr-un timp cat mai scurt si cu o siguranta cat mai ridicata.
Aceasta căutare continua a dus la obtinerea si utilizarea unor noi tipuri de mijloace de stingere
, din ce in ce mai adaptate conditiilor concrete existente la locul incendiilor.
Substantele stingatoare
Sunt acelea care, introduse intr-un anumit mod in zona incendiata opresc arderea.
Substantele stingatoare pot fi in stare gazoasa lichida sau solida precum si sub
forma unui amestec de lichide cu gaze sau cu o substanta solida.
In prezent se dispune de o gama larga de substante stingatoare incepand cu apa
ale carei calitati o fac sa detina inca locul principal,apoi spuma ,pulberile stingatoare ,gazele
inerte si hidrocarburile hidrogenate.
In laboratoare si centre de cercetari,actiunea de imbunatatire a substantelor de
stingere existente si de creare a altora noi cu proprietati superioare se desfasoara fara
intrerupere.
In functie de efectul de stingere al incendiilor substantele stingatoare se clasifica
in:
-substante stingatoare prin racire;

36
-substante stingatoare prin izolare;
-substante folosite la reducerea continutului maxim de oxigen;
-substante stingatoare prin inhibitie chimica.
Substanțe Stingătoare prin răcire
Apa
Apa este cel mai vechi agent de stingere.Se gaseste in cantitati considerabile ,este
si relativ usor de procurat, are o mare putere de racire si este nevatamatoare.
Actiunea de racire se datoreste faptului ca are o mare capacitate de absorbtie a
 caldurii raportata la caldura specifica si caldura latenta de vaporizare. 
Efectul de stingere a incendiilor cu apa se realizeaza prin :
-racirea materialului care arde
-izolarea suprafetei incendiate de oxigenul de aer
-actiune mecanica,cand se foloseste sub forma de jet compact
Folosirea apei la stingerea incendiilor
Apa se intrebuinteaza pentru stingerea incendiului sub forma de:
-jet compact (pe punte);
-jet pulverizat (in compartimentul masini);
-stropire (sprinklere,drencere ,pulverizatoare);
-perdele;
-abur.
Folosirea jetului compact
Capacitatea de patrundere a jetului de apa in focarul incendiului depinde de
dimensiunile picaturilor, de presiunea dinamica a jetului,de presiunea flacarilor,a curentilor de
aer si a produselor de ardere,de viteza de miscare a picaturilor,precum si de gradul de
evaporare a apei in zona flacarilor.
Prin folosirea apei sub forma de jet compact se poate conta pe cresterea
eficacitatii si a capacitatii de soc a apei,deoarece in acest caz cantitatea refulata este de multe
ori considerabila si datorita presiunii mari,efectul de dizlocare este puternic.
Folosirea jetului pulverizat 
Jetul de apa dispersata este alcatuit din picaturi de apa cu diametrul mediu de
1mm.Efectul de stingere este cu atat mai pyternic, cu cat se evapora mai multa apa.
Efectul maxim de stingere cu apa sub forma dispersata si pulverizata se obtine in
incaperi inchise.

37
Pulverizarea  apei pana la ceata se poate realiza prin trei cai;
-cu ajutorul aerului comprimat;
-prin folosirea inaltei presiuni de la 50-120 de atmosfere.
-prin folosirea unei presiuni reduse de la 2-10 atmosfere.
Experimentarile privind stingerea incendiilor cu apa pulverizata au demonstrat
ca stingerea se produce pe seama stingerii materialului combustibil si a flacarii.
Efectul apei asupra combustibilului incendiat
Folosirea apei la stingerea incendiilor va fi cu atat mai eficace cu cat cantitatea de
apa ce se transforma in vapori va fi cat mai mare.
De aceea este indicat ca la anumite categorii de incendii (paioase,textile,hartii,etc)
sa se foloseasca apa sub forma de ploaie sau ceata,care prezinta urmatoarele avantaje:
-consum mic de apa;
-se mareste suprafata de stropire,avand ca efect ointensa actiune de racire;
-rezulta o mai mare cantitate de vapori,care impiedica accesul oxigenului in zona de ardere;
-ajuta la depunerea particulelor solide incandescente aflate in suspensie,reducand astfel
posibilitatea de propagare a focului in zonele vecine;
-poate fi folosita pentru protectia porsonalului care lucreaza in zone cu temperaturi mari si
pentru racirea elementelor de constructii.
La stingerea incendiilor produse de materiale combustibile solide,in cele mai
multe cazuri se foloseste apa sub forma de jet compact.
Incendiul de carbune praf se stinge cu apa cu jet pulverizat fiind interzisa
folosirea jetului compactcare prin actiunea lui mecanica poate imprastia incendiul si in plus
praful ridicat in aer,intr-o anumita concentratie este un amestec exploziv.Situatia este opusa in
cazul bulgarilor de carbune.
Faptul ca apa are o densitate mare,este buna conductoare de electricitate si
reactioneaza cu o serie de substante face domeniul ei de utilizare sa fie limitat.
De exemplu,la stingerea incendiilor de lichide combustibile (titei,benzina,petrol
lampant,motorina,etc.)in rezervoare, apa nu poate fi folosita,deoarece,data fiind densitatea lor
relativ mica,aceste lichide plutesc deasupra apei si continua sa arda.
De asemenea ,nu poate fi folosita nici la stingerea incendiilor izbucnite in zone
cu instalatii electrice fara respectarea unor reguli si masuri speciale sau la stingrea unor
substante care , in contact cu apa reactioneaza: carbura de calciu (carbidul),,metale sub forma
de pulberi (aluminiu,potasiu,sodiu,magneziu).

38
Apa înbunătațită chimic
Pentru a spori puterea de patrundere in masa materialelor cu care vine in contact
,s-a actionat asupra tensiunii superficiale a acesteia.Practic exista posibilitatea de a reduce
semnificativ tensiunea superficiala a apei prin tratarea sa cu diversi detergenti.
Apa imbunatatita chimic ete recomandabil a se folosi la stingerea incendiilor de
materiale bogate in celuloza cu sunt:lemnul,textilele,bumbacul,hartia)

Denumirea subst/mat. combust. Pericolul in urma reactiei cu apa

Carburile materialelor alcaline
Nitroglicerina
Acid clorosulfic
Azotat de plumb
Peroxid de sodiu
Var nestins
Tetraclorura de titan
Hidrosulfit de sodiu
Salpetru
Carbura de Al,Ba,Cl
Fosfura de sodiu,calciu
Hidrurile metalelor alcaline si
Alcalino-pamantoase
Hidrura de sodiu si de potasiu
Cl,cesiu,potasiu,rubidiu,sodiu
Aluminiu pulbere
Magneziu titan si aliajele lor
Termit
Electron,zinc pulbere
Explozie prin contact
Explozie la lovirea cu jetul de apa
Reactioneaza cu apa cu explozie
Instabil,explozie la cresterea umid.peste 30%
Este posibila explozia si intensificarea arderii
Se degajeaza o cantitate mare de caldura
(peste 400 grade Celsius)
Se autoaprinde in contact cu apa
Jetul de apa in salpetru topit provoaca aruncarea
puternica in forma de explozie si intensificarea
arderii
Se descompun cu degajare de acetilena
Reactioneaza si degaja hidrura de fosfor care se
autoinflameaza in aer
Reactioneaza si degaja hidrogen
Se degaja hidrogen
Descompune apa(degajare de hidrogen)

39
 Figura 3.1 Pericolul în urma reacției cu apa

Substanțe stingătoare prin izolare

Spuma
O parte din incendii nu pot fi stinse au apa,fie din cauza naturii materialului
incendiat fie din cauza reactiilor chimice care se produc in prezenta apei.
Pentru stingerea unor astfel de incendii se foloseste spuma.
Pe suprafetele incendiate spuma actioneaza prin patura izolatoare care se reaza intre materia
incendiata si mediul carburant,precum si prin efectul de racire ce se produce datorita apei pe
care o contine.
Din punct de vedere al modului de producere spuma poate fi de doua feluri:
-spuma chimica;
-spuma mecanica.
La randul ei spuma mecanica este de mai multe feluri:
-spuma mecanica grea;
-spuma mecanica cu coeficient de infoiere mediu;
-spuma mecanica cu coeficient mare de infoiere (spuma usoara0;
-apa usoara (light water).
Spuma reprezinta agentul principal de stingere a lichidelor combustibile maiusoare decat apa
depozitate in rezervoare sau scurse si acumulate in strat,in caz de avarie la depozite si
instalatii tehnologice (tancuri de combustibil,santine,separatoare,etc.).Spuma nu poate fi
folosita acolo unde este interzisa prezenta apei.Se actioneaza cu spuma in special la:
-stingerea lichidelor combustibile si inflamabile;
-stingerea materialelor solide care nu reactioneaza cu solutiile apoase ale spumelor si
sarurilor;
-protectia materialelor  elementelor de constructie impotriva caldurii radiante;
-impiedicarea raspandirii in atmosfera a gazelor de combustie si a vaporilor;
-impiedicarea excesului de oxigen in zona de ardere.
Pentru a asigura o eficacitate maxima,spuma trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
-sa aiba densitate mica,intre 0,1-0,15, care ii da posibilitatea sa pluteasca pe suprafata
lichidelor combustibile;
-sa fie compacta abica stratul de spuma sa nu aiba spatii goale;

40
-sa fie omogena (bulele de aer sau gaze sa aiba aceeasi marime);
-sa fie persistenta: sa reziste minimum 30 minute fara sase degradeze;
-sa fie aderenta atfel incat proiectata pe materiale in plan vertical sa se mentina pe suprafete
verticale;
-sa nu produca coroziune;
-sa fie fluida;
-sa aiba un coeficient de infoiere corespunzator;
-timp de stingere minim.

Spuma Chimică
Este formata dintr-o masa de bule de dimensiuni reduse,fiecare bula fiind invelita intr-o
menbrana lichida umpluta cu dioxid de carbon,care se formeaza pe cale chimica in urma
reactiei dintre substantele care genereaza spuma (substanta A si substanta B).
Substanta A este formata de obicei din sulfatul de aluminiu,iar substanta B din bicarbonat de
sodiu sau de potasiu.
Efectul de izolare pe care-l are spuma chimica se datoreste conductivitatii ei termice reduse si
din aceasta este impiedicata reaprinderea substantelor si materialelor combustibile,precum si
reancalzirea lichidelor combustibile,sub influenta corpurilor solide incandescente din
apropiere. Spuma chimica exercita asupra incendiului si efecte de racire si inabusire.
Spuma mecanică grea
Acest gen de spuma se obtine prin amestecarea unei substante generatoare de spuma cu apa si
aerul,folosind in acest scop dispozitive speciale. Ca spumant se foloseste SPUMOGENUL
care poate fi lichid sau praf. Spuma mecanică actionează asupra focarului, ca și spuma
chimică prin efecte de izolare, răcire datorită apei pe care o conține și înăbușire în formării
vaporilor de apă.
Spuma cu coeficient mare și mediu de înfoiere
Pentru producerea spumei usoare se foloseste un spumant special ,ceea ce
constituie un dezavantaj deoarece practic si economic ar fi fost sa se foloseasca acelasi
spumant pentru toate categoriile de spuma.
Spuma usoara exercita asupra focarului de incendiu o actiune complexa de
inabusire,izolare si racire.
Efectul de inabusire a spumei usoare poate fi marit prin adaosul unei mici
cantitati de dioxid de carbon in curentul de aer al generatorului de spuma,o astfel de spuma
putand stinge incendii de alcool,acetona,etc.
Spuma usoara se poate folosi cu rezultate bune la stingerea incendiilor la

41
magaziile si compartimentele navei sau tancurile navelor,in tunele ,canale de cabluri,precum
si la uscat in industria chimica sau in subsolurile cladirilor,aceasta pentru ca intr-un spatiu
inchis poate fi refulata o cantitate mare de spuma.
Spuma usoara se obtine in generatoare care functioneaza pe pricipiul ejectiei si
prin folosirea unui ventilator.
Folosirea spumei usoare prezinta urmatoarele avantaje:
-utilizarea unei cantitati minime de apa (1-2 litrii) pentru aproximativ 1000 de litrii de spuma;
-stingerea rapida a incendiului si impiedicarea reaprinderii;
-lipsa actiunii corozive (spre deosebire de spuma chimica);
-patrunderea ei in locuri greu accesibile (tunele,canale,coridoare, pivnite);
-lipsa unor efecte nocive asupra organismului uman.
Dezavantajele spumei usoare sunt urmatoarele:
-greutate redusa si deci instabilitate atunci cand bate vantul;
-pret de cost relativ ridicat;
-dificultati la indepartarea ei dupa stingerea incendiilor (unele tipuri de spuma infunda
canalizarile);
-distanta de actiune a geleratoarelor relativ limitata.
Apa ușoară
Este o substanta stingatoare de data mai recenta,care se refuleaza asupra unui lichid nemiscibil
cu apa formand o pelicula care impiedica ,chiar si in cazul in care este foarte fina, evaporarea
lichidului combustibil.Datorita acestei proprietati se reduce concentratia de vapori deasupra
lichidului care arde,procesul de ardere se intrerupe iar reaprinderea nu mai este posibila.

Substantele tensioactive pe baza de fluor din care se obtine apa usoara s-au dovedit a fi foarte
eficiente in stingerea incendiului,atunci cand sunt amestecate cu substante proteinice.Se obtine
o spuma fluida si rezistenta la foc,indicata a se folosi in instalatii fixe se stingere la tancuri si
rezervoare de combustibil lichid,recomandandu-se dupa unii specialisti din strainatate,sa se
introduca de jos in sus,adica sub suprafata incendiata.

Unul din marile avantaje ale apei usoare este compatibilitatea cu spuma proteinica si intr-o
masura oarecare cu pulberea stingatoare. Acest mare avantaj poate fi folosit pentru realizarea
unei stingeri rapide a incendiilor,folosind procedee mixte

Pulberi Stingători

Pulberile stingatoare au devenit substante stingatoare de larga utilitate.Rezultatele excelente

chiar si in cazul incendiilor de proportii produse de lichide sau gaze combustibile,posibilitatile
corespunzatoare de conservare,cat si alte insusiri ale lor,fac ca pulberile stingatoare sa
constituie substante de stingere extrem de eficace.

42
Componentul de baza al unor pulberi stingatoare este bicarbonatul de sodiu,dar in afara
acestora se mai fabrica pulberi pe baza de bicarbonat de potasiu,sulfat de aluminiu,carbonat de
sodiu .uree tehnica si din diferiti compusi ai borului.

Pe plan mondial s-au stabilit trei grupe de pulberi stingatoare in raport de natura incendiilor la
care pot fi folosite:

1. Pulberi stingatoare eficace la stingerea incendiilor din clasele B si C adica pulberi

normale;
2. Pulberi stingatoare eficace la stingerea incendiilor din clase A ,B sau C adica pulberi
polivalente si
3. Pulberi stingatoare eficace la stingerea incendiilor din clasa D adica pulberi speciale

Florex

Aceasta pulbere stingatoare se fabrica la noi in tara din bicarbonat de potasiu pulvis ,uree
tehnica si alte substante chimice,care prezinta caracteristici de stingere superioare
pulvogenului si pulvogenului special.

Pulberile stingatoare trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

-eficacitate maxima la stingere, determinate de proprietatile chimice si de gradul de

dispersie;

-fluiditate buna in conducte;

-capacitatea de a forma un nor compact in suspensie de aer;

-stabilitate la umezire si la intarire in cazul unei pastrari indelungate;

-stabilitate termica;

-conductibilitate termica redusa.

Substanțe folosite la reducera conținutului de oxigen

Arderea se desfasoara normal pana la un continut minim de 14-17% oxigen.

Prin folosirea substantelor care reduc concentratia de oxigen se micsoreaza viteza de
degajare a caldurii si scade temperatura de ardere. Metoda consta in diluarea substantelor
gazoase combustibile,a amestecurilor de vapori -aer sau a aerului care participa la ardere,cu
substante care nu intretin arderea.
Substantele de diluare cele mai intrebuintate sunt:

-apa sub forma de abur sau fin pulverizata;

-gazele inerte: bioxidul de carbon, azotul si gazele de ardere preparate special in acest
scop(gazulo inert).

Aburul
43
Pe unele nave petroliere aburul aste folosit la camera pompelor si pentruinundarea tancurilor
de marfa. Efectul de stingere al aburului se bazeaza pe diluarea concentratiei de oxigen in
zona de ardere pana la o limita la care continuarea arderii devine imposibila. Costul scazut al
aburului  in raport cu alti agenti de stingere,investitiile reduse necesare realizarii
instalatiilor,simplitatea lor fac ca si in prezent acest sistem de protectie sa fie utilizat pentru:

-stingerea unor anumite incendii de produse gazoase,lichide sau solide cu jeturi,pe

suprafete mici sau inundarea in spatii inchise,cu volum mai mic de 500mc;

-limitarea posibilitatii de propagare a incendiilor-prin perdele de abur in spacial la

instalatiile tehnologicecare functioneaza la temperaturi ridicate;

-prevenirea incendiilor sau exploziilor-prin diluarea atmosferei in zonele cu scapari

accidentale de gaze ,sau lichide inflamabile,in caz de avarie.

Bioxidul de carbon

Bioxidul de carbon este un gaz incolor si inodor care nu arde si nu intretine arderea. Bioxidul
de carbon ca substanta stingatoare are urmatoarele calitati:

-patrunde in orificiile obiectului aprins,fiind mai greu decat aerul;

-este rau conducator de electricitate;

-nu se depreciaza pe timp de conservare indelungata;

-nu este sensibil la actiunea temperaturilor scazute;

La nave ,bioxidul de carbon se foloseste mult ca substanta stingatoare refulata prin

intermadiul instalatiilor fixe de stingere,stingatoarele cu zapada carbonica si ca agent de
vehiculare a pulberilor stingatoare din stingatoarele cu praf si CO2. Bioxidul de carbon are un
larg domeniu de utilizare fiind indicat a se folosi la:

-depozite,magazii cu suprafata mica si in care nu se poate face un control permanent;

-masini si instalatii electrice amplasate in incaperi inchise;

-transformatoare si generatoare electrice,tablou de distributie;

-centrale telefonice automate;

-incaperi de productie fara supravegherea continua a productiei;

-instalatii sau utilaje de mare valoare care au un rol important economic;

-instalatii si utilaje cu pericol de incendiu si care constituie un pericol pentru restul

instalatiilor;

-tancuri recipiente cu lichide combustibile cu temperatura de inflamabilitate a

vaporilor scazuta ,avand un volum maxim de 500 metrii cubi;

44
 -compartiment masini,baleaj,magazii marfa,magazii pituri.

Azotul

Azotul poate fi folosit la stingerea incendiilor izbucnite la instalatii tehnologice fiind refulat
din instalatiile fixe de stingere sau ca agent de vehiculare a pulberilor stingatoare  din masini
speciale de stins incendiu.

Gazul inert

Gazele rezultate in urma arderilor combustibililor in caldari ,motoare sau generatoare,racite

spalate si purificate sunt cunoscute in domeniul naval sub numele generic de gaz inert.
Continutul redus de oxigen precum si concentratia mare de bioxid de carbon si azot au dus la
folosirea gazului inert ca mijloc principal de stins incendiile din magaziile de marfuri uscate si
de asemenea ca mijloc preventiv contra izbucnirii unor incendii in tancurile de marfa ale
tancurilor petroliere. Reducerea continutului de oxigen din tancurile prin introducerea gazului
inert serealizeaza prin doua procedee si anume:

-prin diluare-atunci cand are loc un proces de amestecare a gazului existent in tanc cu
gazul inert intridus fortat intr-un jet care ajunge la fundul tancului;

-prin dizlocare-atunci cand gazul inert este introdus lent pe la partea superioara
,aparand un fenomen de stratificare in care stratul inferior de gaz din tanc se micsoreaza
datorita evacuarii lui in atmosfera.

Temperatura gazului inert introdus in compartimentul protejat trebuie sa fie:

-pentru tancurile de marfa,maxim 40 grade Celsius;

-pentru magaziile de marfuri uscate ,maxim 50 grade Celsius.

Substanț stingătoare prin inhibiție chimică

Halonii

Dintre mijloacele de stingere prin inhibitie chimica fac parte hidrocarburilehalogenate.

Eficienta unei butelii de halon 1301 este echivalenta cu patru butelii de bioxid de carbon de
aceeasi marime.

Stingerea incendiilor cu hidrocarburi halogenate se poate face cu jet compact , jet  pulverizat

si ,sub forma de aerosoli.

Procesul de intrerupere a arderii se datoreste:

-vaporizarii picaturilor de substante stingatoare;

-amestecarii vaporilor substantei stingatoare;

-interactiunii fizico-chimice intre vaporii de haloni vaporii de combustibili

45
 Capitol 4
Tactica de stingere a incendiilor
4.1 Clasele de incendiu

Incendiile se impart în următoarele 5 clase:

 Clasa A ,,Incendii de solide,,

Sunt incendiile de materiale solide a căror combustie are loc cu formare de jar, precum lemn,
bumbac, hârtie, ţesături etc. Ele sunt caracterizate a avea două modalităţi de ardere:
-ardere rapidă însoţită de flăcări;

46
 -ardere lentă, fără flăcări vizibile, dar cu formare de jăratic incandescent.
Când materialele sunt împrăştiate sau în aer liber, arderea este în general foarte rapidă,
cu o puternică degazare de căldură (exemplu: depozite de lemn, de hârtie), ceea ce face ca
arderea să se răspândească cu repeziciune.
Când materialele sunt compacte (exemplu: rulouri de ţesături, cărţi, stive de hârtie,
baloţi de bumbac, grămezi de cărbune) sau atunci când sunt strânse întrun spaţiu închis, ard
lent, producând un fum greu, înecăcios, cu o puternică degajare de monoxid de carbon.
Stingerea unui incendiu de clasă A, efectuată în general cu apă, cuprinde două etape :
- oprirea arderii rapide prin stingerea flăcărilor;
- oprirea arderii lente prin inundarea jăratecului;

 Clasa B ,,Incendii de lichide,,

Sunt incendii de lichide sau solide lichefiate, precum hidrocarburile, gudronul, smoala,
grăsimea, uleiurile, vopselurile, lacul, alcoolul, cetonele, solvenţii şi alţi diverşi produşi
chimici.

Produsele care intră în clasa B pot arde şi pot fi stinse, dar nu prezintă particularitatea de a
arde mocnit. Deci, nu pot arde lent, iar stingerea flăcărilor duce la eliminarea focarului.
Capacitatea lor de a se inflama, depinde de punctul de aprindere corespunzător fiecărui
produs, dar se poate produce şi o aprindere bruscă dacă temperatura amestecului gazos o
atinge pe aceea de autoinflamare.
În general, stingerea completă a unei arderi din clasa B nu poate fi obţinută decât după o
etapă de răcire. Totuşi, distingem :

Incendii de lichide inflamabile care nu sunt miscibile cu apa;

Incendiile de lichide de tipul benzine, uleiuri, eteruri, petrol, sunt, în general, imposibil de
stins cu apă, cu excepţia cazului când acestea sunt de mică intensitate şi putem utiliza jetul de
apă pulverizată. Agenţii de stingere cei mai eficienţi în acest caz sunt pulberea pentru arderile
de mică intensitate şi spumă pentru suprafeţele arzânde cu întindere mare
Incendii de lichide inflamabile miscibile cu apa;
Incendii pe suprafața restrânsă de lichide de tipul alcoolului, care pot fi stinse cu jet
pulverizat de apă. În cazul în care suprafaţa cuprinsă de ardere este mai importantă, agenţii de
stingere eficienţi sunt CO2 şi pulberea. În cazul în care se utilizează la stingere spumă , este de
preferat să fie verificată în prealabil compatibilitatea emulsorului cu tipul focarului şi cu
modul de refulare al acestuia
Incendii de substanţe solide lichefiante;
Incendiile de produse din plastic, cauciuc şi gudron, care degajă o cantitate mare de
căldură şi fum. În general, stingerea se face cu apă. Totuşi, în unele cazuri, acţiunea apei se
poate dovedi ineficientă, caz în care se recomandă utilizarea spumei.
47
  Clasa C ,,Incendii de gaze,,
Sunt reprezentate de incendii de produse combustibile care sunt în stare gazoasă la o
temperatură ambiantă de peste 15 0C. Pentru ca arderea să fie posibilă, amestecul gazos trebuie
să se situeze în „intervalul de explozie”. Aprinderea lor este în general însoţită de explozie,
care este mai violentă cu cât amestecul aer-gaz este în proporţii optime, adică între limitele
inferioare şi superioare de explozie.
Aceste arderi se manifestă, în general, sub formă de scurgeri inflamate, care sunt mai mult
sau mai puţin importante, în funcţie de presiunea de depozitare sau transport.

Aceste incendii sunt caracterizate de:

1. degajare puternică de căldură, astfel existând posibilitatea de a se propaga incendiul

doar prin fenomenul de radiaţie termică

2. un potenţial pericol de explozie ca urmare a creeri, înainte de inflamarea amestecului

gazos, a unor acumulări sub forma unor pungi de gaze, sau ca urmare a prezenţei unui
depozit de gaze în vecinătatea evenimentului nedorit care este astfel încălzit excesiv.

3. degajare de vapori toxici, în cazul produselor chimice gazoase

În afara cazurilor de urgenţă, nu trebuie să se încerce stingerea unei scurgeri de gaz

inflamabil, întrucât acumularea de gaze, care continuă să se răspândească din zona de stocare,
poate produce o explozie. Intervenţia operativă trebuie axată pe blindarea locului din conductă
pe unde are loc scurgerea pentru blocarea acesteia, şi în acelaşi timp, pe controlul şi
supravegherea flăcării.
Totuşi, în cazul în care este absolut necesară stingerea arderii, agentul de stingere
recomandat a fi folosit este pulberea de tip ABC. În cazul în care este o intervenţie la o
scurgere de gaz metan pentru reţeau de distribuţe pentru alimentarea consumatorilor casnici
sau industriali, stingerea nu poate fi efectuată decât în colaborare cu tehnicienii
distribuitorului.

 Clasa D ,,Incendii de metal,,

Sunt reperezentate de incendii de metale precum aluminiu, zinc, magneziu. Toxice prin
inhalare, înghiţire sau prin simplu contact, arderea lor este, în general, violentă şi foarte
luminoasă
Majoritatea acestor metale reacţionează violent în contact cu apa, ducând la degajarea de
hidrogen, ceea ce creează un risc suplimentar de explozie.

48
 Unele dintre ele, precum magneziu, potasiu sau fosforul alb, se pot aprinde spontan în
prezenţa aerului, chiar exploda. Altele, precum aluminiul de exemplu, pot să de inflameze sau
să explodeze dar doar dacă sunt sub formă de pulbere sau granule. La aceste incendii nu
trebuie, în nici un caz, să se acţioneze la stingere cu apă sau cu spumă. Singurele modalităţi de
stingere sunt bazate pe utilizarea nisipului uscat sau a cimentului.

 Clasa E ,,Instalații electrice,,

(întrerupătoare, motoare, transformatoare etc.)

 Clasa F ,,Incendii de uleiuri vegetale și animale,,

Sunt incendii de uleiuri şi grăsimi vegetale sau animale ce se manifestă în aparatura pentru
gătit.

Figura 4.1 Clasele de incendiu. Stingătoare recomandate

4.2 Stingerea incendiilor la clădiri și construcții

49
La executarea lucrărilor de stingere a incendiilor în clădiri şi construcţii sînt posibile:
- prezenţa unui număr excesiv de persoane ce necesită ajutor în salvarea şi evacuarea lor;
- exces de fum atît pe etajele incendiate, cît şi pe cele superioare şi inferioare;
- răspîndirea rapidă a focului şi fumului prin goluri şi canalele de comunicaţie;
- capacitatea inflamabilă sporită a încăperilor;
- existentul de materiale, la arderea cărora se elimină substanţe toxice;
- prezenţa valorilor înalte de temperatură;
- pierderea durabilităţii construcţiilor şi, drept consecinţă, prăbuşirea lor.
La stingerea incendiului pe etajele clădirii, C.S.I. este obligat:
- să stabilească gradul de pericol pentru persoanele aflate în clădire. La necesitate, să ia măsuri
în vederea salvării şi evacuării lor;
- să utilizeze ţevi generatoare de apă de închidere tip “B”, ţevi cu presiune înaltă, instalaţii c
de stingere cu impulsuri a incendiilor (în continuare – I.S.I.I.) etc., precum şi spumă, pulberi,
mijloace primare de stingere a incendiului. Ţevile cu o capacitate mai mare vor fi aplicate
numai la stingerea incendiilor dezvoltate;
- să utilizeze la lansarea apei pe etajele superioare sau pe acoperiş ţevi uscate şi hidratanţi de
incendiu interiori, acţionînd pompele de ridicare;
- dacă arderea se produce pe unul sau cîteva etaje, ţevile se lansează pe etajul (etajele)
incendiat, iar pe cele superioare şi inferioare se introduc ţevi în scopul protecţiei încăperilor de
pe etaje;
- pe etaje cu eventuală propagare a focarului prin canalele de ventilaţie şi de evacuare a
gunoiului, prin puţurile şi golurile construcţiilor să lanseze ţevile în focarul incendiului, pe
etajele

superioare şi inferioare, în pod. În scopul prevenirii propagării focului să efectueze forţarea

construcţiilor cu goluri, precum şi stropirea abundentă a lor;
- să efectueze stingerea simultană a tuturor încăperilor incendiate de pe etaj. În cazul
insuficienţei de forţe şi mijloace, stingerea se efectuează treptat, lansînd ţevi în încăperile
marginale incendiate, cu deplasarea spre centrul incendiului;
- pe etaje cu construcţii combustibile şi greu inflamabile ale pereţilor sau păreţilor despărţitori
ţevile se lansează din partea casei scării şi tronsoanelor intacte în încăperile amplasate alături
cu cele incendiate. Se verifică încăperile adiacente cu încăperile incendiate de pe altă casă a
scării chiar şi în cazul existenţei peretelui de rezistenţă;
- să verifice minuţios toate construcţiile încăperilor incendiate şi adiacente, efectuînd forţări
de control ale tuturor locurilor unde ar fi posibil să pătrundă focul, deosebită atenţie să acorde
părţilor superioare şi inferioare ale construcţiilor verticale cu goluri;
- în cazul arderii planşeului şi pericolului surpării lui să evacueze persoanele şi materialele de
pe planşeu şi de pe etajul amplasat mai jos;

50
- lansarea ţevilor pe etaje se efectuează din partea caselor scărilor, iar în unele cazuri – prin
ferestre, balcoane, pe scările de incendiu, utilizînd autoelevatoarele şi corzile de salvare;
- să stingă planşeele incendiate cu apă pulverizată şi spumă; să efectueze desfacerea
construcţiilor concomitent de sus şi de jos;
- să ia măsuri în vederea prevenirii pericolului de explozie a buteliilor cu gaze, sistemelor de
încălzire cu combustibil lichid şi gazos;
La executarea lucrărilor de stingere a incendiului în subsol, C.S.I. este obligat:
- să stabilească gradul de periculozitate pentru persoanele aflate în clădire. La necesitate, să ia
măsuri în vederea salvării şi evacuării lor;
- să stabilească existentul şi caracteristica substanţelor şi materialelor inflamabile,
sistematizarea încăperilor de subsol, construcţia planşeului şi eventualitatea propagării focului
pe etaje şi în pod;
- să ia măsuri de evacuare a fumului şi reducere a temperaturii, precum şi în vederea
prevenirii pătrunderii fumului în casele scărilor, utilizînd în acest scop batardouri şi mijloace
de evacuare a fumului;
- să stabilească locurile de forţare a golurilor în planşee sau în pereţi în cazul imposibilităţii
pătrunderii rapide spre focarul incendiului prin golurile existente.
În cazul stingerii incendiului în pod, C.S.I. este obligat:
- să lanseze primele ţevi, de regulă, prin casele scărilor;
- să organizeze desfacerea acoperişului în scopul evacuării fumului, reducerii valorilor de
temperatură, lansării ţevilor în încăperile de pod;
- să lanseze ţevile de închidere, ţevile pulverizatoare, ţevile cu presiune înaltă, instalaţiile de
stingere cu impulsuri a incendiului, să aplice spumă şi umectanţi;
- să lanseze ţevile din două direcţii: din partea casei scării şi din partea acoperişului (prin
lucarne şi acoperişul forţat);
- să organizeze desfacerea planşeului incendiat atît din partea podului, cît şi din partea
etajului superior al clădirii;
- pentru toate cazurile să prevadă ţevi de rezervă la etajul superior al clădirii;
- să asigure respectarea măsurilor de securitate la executarea lucrărilor pe acoperişurile
înclinate şi îngheţate.
La declanşarea incendiilor în tunelurile reţelelor termice, C.S.I. este obligat:
- să stabilească hotarele arderii izolaţiei termice a conductelor;
- cu ajutorul personalului tehnic al obiectivului să ia măsuri în vederea diminuării temperaturii
agentului termic;
- să organizeze eliminarea izolaţiei termice de pe conducte în scopul prevenirii extinderii
focului;
- să lanseze ţevile tip “B” sau să umple tunelurile cu spumă, vapori sau gaze inerte.

51
 La executarea lucrărilor de stingere a incendiului în clădirile de construcţie nefinisate, C.S.I.
este obligat:
- cu ajutorul ţevilor să asigure protecţia construcţiilor portante ale clădirii, schelelor, scărilor
de eşafodaj, locurilor de trecere;
- în cazul arderii schelelor în exteriorul clădirii să lanseze jeturi de apă puternice şi să prevină
propagarea focului în interiorul clădirii;
- în cazul incendiilor dezvoltate să lanseze în interiorul clădirii ţevi cu afet şi ţevi manuale tip
“A”;
- în cazul în care este imposibilă lansarea unui număr necesar de ţevi să efectueze
demontarea schelelor, formînd distanţe de siguranţă;
- să stabilească poziţiile şefilor de ţeavă, asigurînd căile de retragere, cele mai importante
puncte de sprijin considerînd casele scărilor, în cazuri aparte să efectueze stingerea
incendiului din ţevile lansate pe autoscări şi autoelevatoare;
- să asigure îndeplinirea de către efectiv a regulilor tehnicii securităţii luînd în calcul
eventualele goluri tehnologice şi genistice în clădirile şi construcţiile nefinisate
4.3 Stingerea incendiilor în transporturi

Stingerea incendiilor la ateliere, garaje şi mijloace de transport auto

Caracteristici constructive şi funcţional

Garajele sunt construcţii special amenajate, destinate adăpostirii autovehiculelor, întreţinerii şi

reparării acestora. Garajele sunt construcţii sub forma unor hale mari, de regulă, fără pod, cu
acoperiş pe ferme metalice sau beton armat, ocupând volume şi suprafeţe mari şi foarte mari şi
prevăzute cu un număr mare de deschideri. Garajele de autovehicule sunt prevăzute cu sisteme
de ventilaţie şi aerisire naturală sau mecanică pentru evacuarea vaporilor de benzină şi a
gazelor de ardere, instalaţii electrice de încălzire, alimentare cu apă etc. În afara spaţiilor
propriu-zise de garare, constructiile garajelor mai dispun de o serie de spaţii destinate pentru
deservirea şi întreţinerea tehnică,cât şi pentru repararea autovehiculelor cum sunt atelierele de
sudură, forje, tâmplărie vopsitorie, electrice, staţii de încărcare a acumulatorilor, tapiţerie
vulcanizare, etc. De asemenea, garajele şi atelierele auto sunt prevăzute cu depozite de piese
de schimb şi staţii de carburanţi şi lubrifianţi. Atelierele de reparaţii şi întreţinere sunt
prevăzute cu gropi sau şanţuri de întreţinere şi canalizare în care se pot acumula lichide
combustibile.

Caracteristicile incendiilor

În garaje incendiile pot izbucni la:

52
- autovehiculele garate sau aflate în procesul de întreţinere-reparare, ca urmare a materialelor
combustibile din componenţa acestora (carburanţi, lemn, textile, mase plastice, cauciuc, etc.);
- garajul propriuzis (elementele de construcţie ale acestuia, combustibilii şi lubrifianţii
revărsaţi pe sol şi acumulaţi în şanţurile şi gropile de întreţinere);
- atelierele de întreţinere şi de reparaţii ale autovehiculelor aferente garajului;
- depozitele de piese de schimb de carburanţi şi lubrifianţi; Incendiile izbucnite la garaje şi
ateliere de reparaţii pot devenii în scurt timp incendii de mari proporţii, violente şi care se
propagă cu uşurinţă datorită următorilor factori:
- existenţa unui număr mare de autovehicule garate pe suprafeţe mici precum şi a
carburanţilor din rezervoare şi materialelor combustibile din construcţia autovehiculelor;
- volumul mare al garajului, lipsa compartimentelor şi existenţa acoperişurilor combustibile;
- existenţa unui număr mare de deschideri care favorizează formarea tirajului şi alimentarea cu
oxigen a focarelor de ardere ;
- existenţa pericolului de explozie a rezervoarelor de benzină care împreună cu aerul
formează amestecuri explozive; - existenţa în ateliere a buteliilor de oxigen, a generatoarelor
de acetilenă, a solvenţilor şi vopselelor care prezintă un pericol accentuat de explozie;
- existenţa autovehiculelor demontate pentru reparaţii, fără motoare sau roţi care nu pot fi
evacuate cu rapiditate.

Organizarea şi desfăşurarea intervenţiei

Substanţe stingătoare
Pentru incendiile de mici proporţii la autovehiculele la care nu s-au aprins rezervoarele de
carburant se recomandă folosirea apei sub forma jetului pulverizat sau a pulberilor. Pentru
lichidarea incendiilor propagate la acoperişurile combustibile şi pentru protecţia elementelor
de susţinere ale acestora se foloseşte apa sub formă de jet compact. Pentru stingerea
incendiilor la maşini cu motoarele în funcţiune se recomandă fol,osirea pulberii stingătoare şi
dioxidul de carbon, întrucât folosirea apei duce la deteriorarea blocului motor supraîncălzit şi
a instalaţiilor acestuia.

Recunoaşterea
Principalele probleme ce se urmăresc de comandantul intervenţiei sunt:
- existenţa oamenilor rămaşi în încăperile incendiate a căror evacuare trebuie făcută chiar pe
timpul recunoaşterii;

53
- starea autovehiculelor, numărul de maşini incendiate, numărul de maşini care sunt
ameninţate de incendiu, numărul de maşini în reparaţie, existenţa ieşirilor şi posibilitatea
evacuării, maşini şi tractoare de serviciu, şoferi de serviciu;
- starea căilor de acces din interiorul şi exteriorul garajului şi posibilitatea folosirii
personalului pentru evacuarea maşinilor necuprinse de incendiu cât şi pentru realizarea
dispozitivelor de intervenţie;
- pericolul de prăbuşire a acoperişului datorită degradării elementelor de susţinere a acestora;
- pericolul de intoxicare şi explozie;
- existenţa în încăperi a bureliilor de oxigen, a agregatelor de sudură sub tensiune, a butoaielor
de carbid, a cuvelor de spălare a pieselor cu petrol şi benzină-care ar putea provoca accidente
şi ar contribui la propagarea incendiului;
- existenţa sub tensiune a circuitelor electrice de iluminat şi forţă şi a instalaţiilor de gaze
naturale şi dacă acestea au fost scoase din funcţiune;
- prezenţa personalului tehnic ce va fi folosit pentru evacuarea maşinilor neincendiate din
garaj, cele în stare de funcţionare şi cele aflate în reparaţie;
- ordinea şi metoda evacuării autovehiculelor şi locul unde acestea vor fi parcate;
- substanţe stingătoare ce vor fi folosite pentru lichidarea incendiului

Localizarea şi lichidarea incendiilor

Când incendiul este de mari proporţii, stingerea se organizează pe sectoare de intervenţie,
astfel:

un sector de intervenţie la acoperiş cu misiunea să păstreze capacitatea portantă a elementelor

de construcţii ale acoperişului;
un sector de intervenţie la parterul garajului, pentru protecţia maşinilor ce se evacuează şi a
celor ce nu se pot evacua din diferite motive.

Când incendiul ameninţă acoperişul sau alte elemente combustibile ale construcţiei,
incendiul se va stinge cu apă sub formă pulverizată. Dacă s-a revărsat benzina din rezervoarele
maşinilor, se vor folosi pentru stingere pulberea stingătoareşi, ulterior, spuma. Şi în acest caz,
acoperişul va fi protejat cu jeturi compacte de apă. Când incendiul a cuprins atât maşinile cât
şi acoperişul, pentru stingere se vor folosi apa pulverizată sau pulberea stingătoare combinate
cu spumă pentru lichidarea arderii la maşini şi jeturi compacte refulate la ţevi cu jet compact
la acoperiş, acordându-se prioritate protecţiei elementelor portante.

Dacă sunt ameninţate construcţiile vecine sau autovehiculele garate pe platforme, lângă
construcţia incendiată, comandantul intervenţiei va destina ţevi pentru protecţia acestora.

54
 În toate situaţiile analizate mai sus, maşinile ameninţate de incendiu se evacuează sub
protecţia jeturilor de apă pulverizată. Numai în cazuri extreme, maşinile în starea de
nefuncţionare şi fără roţi se pot evacua prin tractare

DE REŢINUT: Comandantul intervenţiei este obligat să acorde o mare atenţie asigurării

securităţii servanţilor împotriva exploziilor, intoxicărilor sau prăbuşirii unor elemente
combustibile care şi-au pierdut capacitatea portantă prin echiparea acestora cu costume de
protecţie anticalorică şi aparate de respirat cu aer comprimat.

Pentru stingerea unui autovehicul se procedează astfel:

- se opreşte motorul (dacă era în funcţiune) şi se închide benzina;
- se închide capota;
- se stinge incendiul cu stingătoare de praf şi CO2, ori cu nisip, pământ sau alte mase
pulverulente.
Dacă s-a scurs benzina din rezervor, se va îndepărta autovehiculul din acel loc, iar când
acest lucru nu este posibil, se va lichida arderea benzinei revărsate, folosindu-se pulberea
stingătoare combinată cu spumă. Numai după efectuarea acestei activităţi, se va acţiona pentru
stingerea motorului.
În situaţia în care arde întreg autovehiculul, se va acţiona cu pulberi stingătoare şi spumă
pentru stingerea incendiului de benzină, lichidându-se mai întâi flacăra din jurul rezervorului.

Caroseria autovehiculului şi diferitele materiale depozitate în aceasta, vor fi evacuate sub

protecţia jeturilor de apă sau, dacă sunt aprinse, se va acţiona mai întâi pentru lichidarea
incendiului şi apoi vor fi îndepărtate.

55
 Concluzie

56
 Bibliografie

57
 Anexe

58